Am citit cu atentie tot ce ati scris si va pot spune ca fobiile voastre se incadreaza in limita normalului si ca toti avem o fobie mai mica sau mai mare. Acum sa incepem cu o mica lamurire: tulburarea de anxietate (sau fobia, daca vreti) este o
procesare selectiva a informatiei negative sau a aspectelor amenintatoare ale unui stimul. Sau mai pe romaneste, a face din tantar armasar, a vedea doar partile rele. Evident ca totul vine din capushor, mai exact de la
cognitiile dezadaptative, un fel de ganduri care ne fac rau. Ceea ce face consilierul sau psihoterapeutul este sa modifice aceste conceptii inshurubate bine in mintea noastra, adica sa ne faca pe noi sa nu ne mai gandim ca daca, de exemplu, suntem in mijlocul multimii sigur o sa intram in panica (sincer, si eu am acesta fobie, mi se trage de la un concert Iris pe Baneasa unde am crezut c-o sa mor strivita sau calcata in picioare la intrare). Acum sa vedem putin ce se-ntampla in acest caz. Intri-n multime( daca nu intri, e vorba de un comportament evitativ, care nu face decat sa mentina fobia), apoi incepe distractia: inima iti bate mai tare, respiri sacadat, evident ca din cauza hiperventilatiei te ia cu ameteala, incepi sa te gandesti: "e ceva in neregula cu mine, o sa cad, ma calca astia in picioare, aici mor" (sau variatiuni pe aceeasi tema, in functie de experienta traumatizanta suferita). E vorba, deci, de un cerc vicios: ideea ca o sa intri in panica declanseaza manifestarile fiziologice de mai sus, te concentrezi in mod selectiv asupra lor, le interpretezi eronat si chiar intri in panica.
Ce face consilierul in acest caz? In primul rand, iti explica mecanismul declansarii fobiei si strategiile pe care le va folosi. Apoi se identifica stimulii care declanseaza fobia (un gand care ne obsedeaza, sau o situatie/loc/context care o declanseaza). Pe urma se incepe interventia cognitiv-comportamentala, se identifica si se incearca modificarea gandurilor negative "O sa mi se faca rau, o sa cad pe scari, o sa ma pape Bau-Bau". Aici se folosesc niste grile unde tu iti notezi, cand te-apuca, ce-ti trece prin cap in momentul ala, cat de intensa este fobia(pe o scala 1-10 sau 1-100, cum vrei), ce ai facut in acel moment si mai apoi, dupa ce te calmezi, care-ar fi fost gandurile normale in aceasta situatie. Dupa ce ai inteles tu cam ce se-ntampla si ca raspunsul tau nu e cel normal (evident, asta o stiam dinainte, dar e mai clar cand o vezi pusa pe hartie), te apuci de niste tehnici de relaxare, inveti sa-ti controlezi respiratia ca sa nu te mai hiperventilezi si incepi sa te gandesti cand ai facut fata cu bine unei astfel de situatii (accent pe aspectele pozitive). Pe urma incepe partea cea mai frumoasa: expunerea gradata. De exemplu, moshule, intai iti spune o poveste cu spitale, apoi iti arata o poza cu o seringa, pe urma o seringa adevarata, si pe urma te ia de manutza si te duce la spital si eventual iti mai face si-o injectie
. Aceste etape se repeta pana cand fobia se stinge, si abia atunci poti trece la etapa urmatoare (altfel il aiuresti si mai mult pe ala). Am vazut aici un caz interesant, cu o expunere extrema, pe un pod, deasupra unei prapastii, care a functionat tocmai pentru ca, daca a putut sa mearga pe-acolo, nimic nu poate fi mai rau, poate sa se uite si de pe un amarat de balcon de la etajul 10. (Este chiar o metoda controversata a unui psihoterapeut care-l punea pe unu cu fobie de serpi sa-si imagineze ca umbla un sarpe pe el si chiar ii intra frumusel in gura. Ii desensibiliza pe aia de nu se vedeau
). Evident, interventia este mult mai complexa si nu poate fi rezumata in 10 randuri, iar daca e vorba de o fobie serioasa, nu-i rau sa mergeti la un psihoterapeut,
unde nu se duc nebunii. Aia se duc la psihiatru!