FanClub Forum

Bre, sincer, e treaba amestecata. Sunt cam 3 feluri de psihologi in tara asta. E o parere personala si e posibil sa ma insel, dar grosso-modo, cam asa s-ar putea clasifica:
1. aia formati dinainte de revolutie
2. aia facuti la apelul bocancilor, dupa revolutie si
3. aia care au facut meseria din pasiune, care stiu o gramada de chestii si care simt cu adevarat problemele omului.

Acu', primii au fost formati in psihologia de tip actional, behaviorist. Ruptura dramatica inregistrata la nivelul cunostintelor in domeniu, rezultata in urma interzicerii psihologiei la Romania, a dus la niste lacune, la niste limitari ale profesionalismului lor. Unii s-au tinut cat mai la curent, dar tot n-au reusit sa pastreze ritmul cu descoperirile din afara, in domeniu.
Nu-i judec pe acestia, in segmentul lor sunt buni profesionisti si cunosc o multime de chestii, dar... cat poti sa repari un pc cu o cheie franceza?

2. S-a dat startul la psihologie in romanica? dap. Si da-i si lupta! La gramada "ordonata" s-au prezentat urmatorii numiti: cantitate impresionanta de nevrotici, considerand ca daca capata cunostinte in domeniu, se vindeca si de probl personale; curiosii; dezinteratii (ce dau, mah, astia la examen? Cum, numai din cartea de psihologie de a 10-a?! Asa putin? Gata, dau la psihologie!),"mimozele" (patroane de butique care voiau si ele o diploma de bon-ton, neveste de fotbalisti, vedete de tot felul) si cei realmente interesati de acest domeniu. Dar...cine sa-i pregateasca? Profesorii abia faceau ei insisi cursuri de specializare in domenii de care nici nu auzisera decat tangential. Plus ca facultatile private aveau nevoie de bani.

3.Unii dintre sus-numiti au dorit sa-si faca cu adevarat meseria. Au investit bani-de-bani in stagii de pregatire, au achizitionat materiale, teste din strainatate, au lucrat cu specialisti adevarati din strainatate. Ei bine, iata cei care au dreptul sa poarte numele de psihologi. Ce nu stim noi este ca, desi poarta acest nume, fac foamea. Ca au cu ce, au cum, au unde, dar romanul bolnav de prejudecati fuge de psiholog precum dracul de parfumul frantuzesc numit "tamaiosa".
Cam asta ....

dar romanul bolnav de prejudecati fuge de psiholog precum dracul de parfumul frantuzesc numit "tamaiosa".

daca zici de mine, se poate sa ai dreptata (si cu prejudecata, si cu fugitul)
dar daca tu-mi zici mie ca tot romanul fuge de psiholog, eu te cam contrazic

ca tot (sau macar multicei) snobul se duce

Romanul care are realmente nevoie de psiholog si care ar duce o viata mai echilibrata, scapand in perspectiva de anumite suferinte care s-ar accentua din cauza pierderii unui anumit moment terapeutic, acela nu vine la psiholog. Vine, fie cand prea dezechilibrat iar tratamentul e mai complex si laborios, fie nu vine de loc.
Daca, insa, te referi la modul de a "face bani", specific psihologului facut la apelul bocanicilor, sau "somitatilor", atunci nu te pot contrazice nici macar o secunda. Acum sunt pe fuga, dar promit sa iti mai dau amanunte despre asta.
(Spre exemplu, in aceste cazuri, mie mi s-a parut mereu ca-clientul e cel care-l "consiliaza" pe psiholog, in vreme ce acesta, zambitor si docil, intinde mana sa-si incaseze onorariul).

bre, yo personal consider ca pe mine nu prea are cu ce sa ma ajute un psiholog, daca voi ajunge sa am vreodata probleme poate ca un psihiatru ar putea face ceva, dar un psiholog cu ce sa ma ajute? consider ca ma cunosc destul de bine pe mine insami chiar si subliminal in masura limitata a creierului uman. deci chiar daca as trece printr-o depresie cu ce sa ma ajute nenea dr-ul? mi-ar spune niste chestii si ar ajunge la niste concluzii pe care f.f. probabil sa le stiu si m-ar asculta. dar daca chiar vreau sa vorbesc despre starile mele sufletesti si psihice cre'ca gasesc un prieten pentru asta nu trebuie sa platesc la un cabinet.

yo personal consider ca pe mine nu prea are cu ce sa ma ajute un psiholog

tu esti o cauza pierduta
si un musteriu scapat

dar daca chiar vreau sa vorbesc despre starile mele sufletesti si psihice cre'ca gasesc un prieten pentru asta nu trebuie sa platesc la un cabinet

ei, da' prietenul nu-ti da chitanta

anjin-san scrie:bre, yo personal consider ca pe mine nu prea are cu ce sa ma ajute un psiholog, daca voi ajunge sa am vreodata probleme poate ca un psihiatru ar putea face ceva, dar un psiholog cu ce sa ma ajute? consider ca ma cunosc destul de bine pe mine insami chiar si subliminal in masura limitata a creierului uman. deci chiar daca as trece printr-o depresie cu ce sa ma ajute nenea dr-ul? mi-ar spune niste chestii si ar ajunge la niste concluzii pe care f.f. probabil sa le stiu si m-ar asculta. dar daca chiar vreau sa vorbesc despre starile mele sufletesti si psihice cre'ca gasesc un prieten pentru asta nu trebuie sa platesc la un cabinet.

nu e adevarat. nu cunosti atat de bine psihicul uman incat sa te rezolvi singur. de asta s-au inventat meseri care studiaza psihicul. zic ca psihiatrul e mai bun ca el cunoaste si patologie psihica (cel putin cazul meu).

emire da, cazul meu patologic depaseste atributiunile unui psiholog, iar un psihiatru are doar atat de spus: camasa de forta si medicamente

prietenul nici nu-mi ia bani (cred, nu? )
maximilian, tu ai citit tot postul meu? yo am zis ca intr-un caz ipotetic de depresie sau alta labilitate psihica (usoara) nu are cu ce ma ajuta un psiholog, culmea, da, ma cunosc destul de bine dpdv intrinsec,tot ce mi-ar putea spune un psiholog in cazul unei depresii (sfaturi recomandari etc) cunosc dinainte . ca m-ar ajuta ca ma asculta pt asta pot apela la prieteni. despre psihiatru am specificat ca daca ar fi cazul ar putea fi de ajutor (dar aici e mai grav, in mom. in care ai nevoie de asa ceva, da e cam greu sa te mai descurci singur)

edit gresisem scrisesem psihiatru in loc de psiholog, am corectat.

anjin-san scrie:dar daca chiar vreau sa vorbesc despre starile mele sufletesti si psihice cre'ca gasesc un prieten pentru asta nu trebuie sa platesc la un cabinet.

stii tu ce zici.

neatza, cu binecunoscuta adaugire: vodca taie greata! (Pe a mea nu mai are cum, ca e existentiala)
mey oameni buni, am cateva amendamente la treaba cu psihologul si psihiatrul.
Presupun ca tot palmasu' stie de vechea si nerezolvata raca profesionala dintre cele doua feluri de breslasi! Cica, primul psiholog o sa se "pupe" cu un psihiatru cand se vor iubi, pe bune si in vazul lumii, basescu cu geoana. E o imbecilitate, o prejudecata stupida aceasta competitie a orgoliilor profesionale, fireste! Pentru ca ei ar trebui sa colaboreze.

Diferenta profesionala dintre cele doua categorii tine mai mult de abordarea suferintei si de natura tratamentului.
Unul iti da buline, altul te "toaca la cap" ca mama soacra. (glumesc).
Psihologul e "doctor de suflete", psihiatrul e "doctor de cap".
Psihologul te priveste ca pe un om intr-o situatie data, pe cand psihiatrul te priveste ca pe un organ care are buba.
Psihologul te ajuta sa cunosti si sa-ti schimbi o convingere din care decurge o conduita cu urmari nefavorabile, psihiatru trateaza simpromele dar nu atinge intotdeauna cauza, pentru ca ea nu este mereu una organica, decelabila la investigatii si analize. De aceea suferinta poate recidiva.
Este o aiureala sa spui ca psihologul nu invata psihopatologie! Nu stiu cum ati ajuns voi la concluzia asta? Ba invata la greu. Adica, la fel ca un medic.
Ce nu invata, tine de farmacologie. Nici n-ar putea sa faca farmacologie fara sa aiba cunostinte generale de anatomie, fiziologie si chimie, pentru ca asa cum stim, niciun medicament alopat nu are efecte exclusiv locale, mai ales cand e vorba de creier! Si e normal, pentru ca psihologul n-a studiat fiziologia digestiei sau a excretiei, ca sa poata prescrie un tratament care sa-i diminueze pacientului anxietatea, dar care sa nu interfereze cu alte probleme de sanatate. Insa, subliniez, asta nu insemna ca psihologul nu trateaza anxietatea! Ba, dimpotriva.
Daca este un bun profesionist, va identifica cauza ei, stimulii la care se declanseaza, tiparul de manifestare si va aplica proceduri care sa desensibilizeze la stimulii respectivi si sa reconfigureze comportamentul. Avantajul este ca la sf terapiei, spre deosebire de momentul cand se termina bulinele de psihiatru, ai o noua achizitie comportamentala. Adica esti vindecat si nu tre'i sa mai iei pastile pentru ca uneori simti ca te apuca iar.
Dar, fiecare are limitele lui si niciunul nu e infailibil.

@alchimistul

eu am zis ca e mai bun in cazul meu ptr ca el ma intelege mai bine fiind un fost bolnav de depresie psihotca. eu inca iau tratament ptr a preveni recaderea, ptr ca structura mea interioara se pare e destul de fragila si sunt suficinte cateva evenimente urate inlantuite si pot face un nou episod psihotic. ce nu ai spus tu este ca si psihiatrii pot invata in timpul rezidentiatului optional psihoterapie, pe langa tratamentul medicamentos.

@maximilian

Pai exageram voit, tocmai ca sa subliniez absurdul situatiei. Era cam echivalentul conceptiei ca psihologii nu cunosc psihopatologie.
Toti fac, in facultate, modulul de terapii scurte...sau, ma rog, cred ca mai fac. Nu stiu sigur.
Eu am avut sansa de a vedea la treaba un tandem psiholog-psihiatru absolut grozav si raman fidel acestei cooperari, considerand-o benefica pentru pacient.

Dupa umila mea parere, la tine ar trebui un tratament medicamentos initial, care sa te treaca de vf de criza, dupa care terapie + tratament mai usor (daca tratamentul continua sa fie puternic, e mai dificil de condus terapia, ca receptivitatea ta e alterata din cauza medicatiei) + (dupa remisie) terapie diversa, care poate fi a la long.
Ah, si a propos de "fragilitate", aici ar trebui sa intervina psihoterapeutul. Iar continuarea tratamentului medicamentos prea multa vreme arata clar ca nu s-a atins mecanismul real, cauzal, al suferintei.
Vezi tu, in functie de natura individului, de robustetea lui psihica si de impactul evenimentului declansator, pentru unii e suficienta medicatia si - si aceasta, pe termen scurt. De fapt, pus intr-un fel de repaus psihic, organismul se echilibreaza singur. La altii, neatingerea cauzei generatoare, determina in fapt numai tratarea simptomelor si deloc a ceea ce intretine suferinta.
pfiu, cat scriu, zici ca;s cu capu' ! )

epicriza e altceva

da, scuze...am scris ceva si am sters si am revenit... "vf de criza" am voit sa spun, sau macar la aia m-am gandit in mom in care am trecut mai departe.

stiu ce e epicriza si de ce am vrut sa scriu de ea...ca era bine de stiut ce e notat in fisa ta si care e concluzia.
da' tre'i sa ma intelegi: editez un contract, vb simultan cu 3 colege si tocmai a intrat dir adjunct sa ne prezinte (h)inca un director

mama ei de viata!
hai c-am corectat. (asa-s eu, vreau sa le fac pe toate simultan.)
ps e neinteresant, dar tocmai facui cunostinta cu al...6-lea dir din firma. mint, cre'ca e al 7-lea. pot sa ma auto-numesc director si io?
ma intreb, retoric, cu atatia directori cine mai munceste?

pentru ca s-a vorbit despre psihologii formati in comunism un articol pe tema asta.

ideea ar fii ca nu avem o traditie in sensul consilierii psihologice, cu siguranta ca cei mai buni au ramas si au lucrat (fie profilandu-se pe trebi de pedagogie fie lucrand cu cei cu nevoi speciale)

de ce e plina tara de psihologi de un profesionalism discutabil ? asta e greu de spus. pana prin 2000 si ceva se intra pe baza de examen si erau concurente mari, deci putem presupune ca cei care intrau stiau cel putin sa invete .