Despre cum am perceput eu lumea.

Despre cum am perceput eu lumea.

Mesajde gabuba » Sâm Dec 06, 2003 8:10 pm

Dupa cum observati m-am gandit sa va plictisesc inca odata cu prostiile
mele... subiectul este pentru cei care vor sa citeasca, nu e obligatoriu.
Am hotarat sa ma deschid prietenilor si amicilor mei de aici, si de ce nu,
chiar si inamicilor mei ce se plictisesc in aceste clipe.

Totul a inceput in 1988. pe 25 august 1988, intr-o insorita zi de vara
am venit pe lume, la orele 14 cand soarele era puternic (s-ar putea
spune ca mi-a daunat mai tarziu, dar asta este alta poveste). In 1989
, prin decembrie , am fost martor, cu sufletul, la revolutia ce a marcat
destinul acestei tari ce nu de putine ori voi ajunge sa o blestem.
In perioara 1990-1993 am facut numeroase vizite la bunicii mei. Familia
mea era f saraca. Daca nu erau bunicii probabil am fi murit de foame. Tin minte
ca mergeam in vizita la ei iar bunicu mereu avea "la cutiuta" ceva dulce pt mine.
De la caramele... la ciocolotele :). Bunica, pe vremea aceea, era severa. Era
asistenta intr-un spital de copii. Probabil singura asistenta cu 4 clase (si cursul
obligatoriu). Eu? Eu acasa o aveam pe mama (cea mai frumoasa femeie din lume) si pe
tata (cel care-mi dadea mereu , ceva bun, nush de unde) ... si pe sor'mea cu 7 ani
mai mare cu care ma certam mereu. :D Tata credea ca vorbesc prea putin astfel incat
pe cand aveam in jur de 1 an jumatate - 2 m-a dus la doctor sa-mi dea tanti de acolo
niste pastile ca sa vorbesc. Mi-a dat. La o saptamana dupa tata a ajuns in situatia
in care sa-i zica mamei "tre sa-l facem sa vomite pastilele" :D. Situatia scapase
total de sub control. Eram genul de copil care este cosmarul oricarei dadace. Genul
de puradel ce mereu avea o intrebare in plus, si pe care nu il convingeai decat cu
dovezi clare.

Prin 1995 am inceput sa merg la gradinita. Luni cand mergeam dus de tata si
eram luat de catre bunica, dus la ea acasa... hranit si dupa inapoiat mamei cu care
ma intalneam in statia de la 69.
Atunci m-am indragostit de Miruna. Ea? ea era fata pe care o placeau toti baieti din
grupa mea. era cea mai frumoasa. Si ca un dragon parshiv si veritabil ce sunt cand
s-au facut perechile pt dansul de adio (sau cam asa ceva numea...) eu am fost ales
sa dansez cu dana. o fata de care nu-mi placea. cand dana a iesit din camera sa
se schimbe am vazut-o pe Miruna singura asteptandu-l pe dan, partenerul ei. Si m-am dus
"noi tre sa dansam impreuna" si ea "bine" . Si asa am ramas. :) Tin minte ca am avut
chiar o tentativa sa ne pupam pe gura... da' n-a tinut schema.:)) In ajunul serbarii
de adio, cand mama a venit sa o intrebe pe educatoare cum ma mai descurc ea i=a spus ca
desi sunt o varza murata la matematica, si ca am mototolit foile cu calcule ca deh...
nu intelegeam nimic, eu stiam toata serbarea cuvant cu cuvant. mama a plecat ingrozita
crezand ca o devin copilul tipic de tocilar care are doar memorie ...

A urmat clasa I. 28 (ori 29) de puradei sedeam la careu in asteptarea directoarei
care sa ne conduca catre clase. Parca mai tin minte (de fapt ... am si filmarea :D).
Aveam niste ochelari cat jumatate din fata, o cravata jenanta si un buchet de flori pe
care il tineam invers. Cand am urcat in clase m-am asezat langa un baiat cu par roscat.
I-am intins mana si i-am zis "eu sunt Gabi" la care el imi arunca o privire speriata
si ... si... incepe sa planga. Da' urat. Initial am crezut ca ochelarii mei sunt de vina
pt crima savarsita. In fine... in cele din urma m-am asezat langa o fetita a carei voci
nu am auzit-o pana in clasa a III a. . . si care nici la sfarsitul clasei a VIII a nu era
in stare sa citeasca.

Eu am intrat la clasa de intensiv germana... atat de intensiv, incat dupa 8 ani nu stiu
nici care este verbul "a fi" .

ma rog, au urmat 4 ani de gimnastica de performanta si obsesia mea pt exercitile de acolo.
Dorinta de a face cat mai multa gimnastica m-a scazut f mult la invatatura. Aceasta a
fost si una din cauzele pt care am decis intr-a 5 a sa ma las definitiv de acest sport
considerand ca nu e cazul sa ingrosh si eu randurile sportivilor ratati care nu stiu cat
este radical din 64.

dar aici nu este povestea vietii mele... ci perceptia mea. Gata, am povestit destul.

****

In viata asta... (cat de lunga , nu?) am intalnit multiple tipuri de persoane.
Persoane inhibate... persoane mature, prea mature... persoane imature, prea imature..
teribilisti... prosti... inteligenti... tocilari. Am intalnit aproape de toate.
Am incercat mereu sa fiu deosebit de gloata. Niciodata nu am vrut sa fiu la moda.
Pentru ca toti erau la moda, si imi era peste mana sa fiu si eu la moda. Pur si simplu
m-au dezgustat baietii care au vrut pantalonasi largi precum bug mafia, sau bluze
cu adidas doar pt ca asa era curentul. Am preferat ceva care sa-mi pleaca.
Multa vreme am crezut ca sunt facut de devin actor. Inca mai imi doresc asta in proportie de
50%... dar nu in Romania. Eu eram singurul din grupul de plozi de afara care putea sa planga
la comanda. recunoasterea a o parte din calitatile mele m-au facut sa am asa un aer de superioritate
fata de ceilalti . Nu am inteles niciodata rautatea oamenilor, chiar daca toata viata mea am fost
un copil rau... rautacios. invatatoarea (care mi-a fost si diriga) mi-a zis la sfarsit de a 7 a
ca eu am fost nascut sa fiu cu figuri, si daca n-as mai fi cu figuri n-as mai fi eu. :D
In fine, aberatiile unei femei cu doi copii si cu sotul marinar. :hehe:

Mi-a placut sa filosofez mereu, chiar si daca n-aveam habar despre ce este vb. in propozitie.
Vorbeam adeseori (ca si acum ) mult si prost.

Am auzit la tv de razboaie. Razboaiele imi placeau. Ma gandeam ca eu sunt un militar de acolo
si ca ma imi apar tara. Si imi imaginam cum trimit eu trupe sa bombardeze in stang si=n dreapta, si
cum ei ca niste incompetenti ce sunt mureau... iar eu, marele erou al patriei, ma duceam si ii macelaream
pe toti.

Viata (sau cum naiba sa o numesc) iti ofera un plictis ce te omoara. Mereu am incercat sa il omor eu pe el!
Am fost un copil tembel atatia ani... cand ne-am bagat interfon , injuram lumea pe strada dupa care
o luam la fuga in scara f mandrii de fapta noastra. Aveam chiar si o poezie porcoasa ...
mi-e dor de acele vremuri.

Am avut perioada nashpa in viata, pe care incerc sa le zic in acest mirific eseu onlain. Cand
consideram ca timpul este nesimnificativ, ca pot sa-l las sa treaca peste mine . Dar mi-am dat
seama ca gresesc. Am redevenit acel copil bataios, si batator pt note. Si totusi la un moment dat
m-am schimbat ... am renuntat la eternul meu spirit critic (desi codita dracului - asa cum imi spunea
doamna Miloiu, de geografie - se mai simte).

Poate va intrebati ce am vrut sa zic de fapt prin toate cele de mai sus? ei bine vroiam sa spun ca
din vasta mea experienta de viata am ajuns la concluzia ca merita sa traim. e fain sa traim. Tre sa stim
cum sa ne facem viata sa para faina, si atunci ea chiar va fi faina.

****

Ce vreau de la viata voastra? pai titlul se referea si la voi. Adica o mica povestioara mai mult
sau mai putin vesela, mai mult sau mai putin optimista despre cat de mobili/stabili ati fost.
sau despre ce impresii v-au lasat anii trecuti peste voi, per ansamblu.


P.S. imi cer scuze pt constructiile de cuvinte care se repeta obsesiv, sau pt greselile de ortografie.
p.s. 2 - imi pare rau daca v-am plictisit prea tare :D.

numai bine!
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
Avatar utilizator
gabuba
 
Mesaje: 6847
Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am

Re: Despre cum am perceput eu lumea.

Mesajde KoRn_bitch » Sâm Dec 06, 2003 10:32 pm

Initial trimis de Gabizzu
. invatatoarea (care mi-a fost si diriga) mi-a zis la sfarsit de a 7 a
ca eu am fost nascut sa fiu cu figuri, si daca n-as mai fi cu figuri n-as mai fi eu. :D
In fine, aberatiile unei femei cu doi copii si cu sotul marinar. :hehe:



Si a grait un mare adevar !

PS : Eu nu incep sa imi povestesc viata din simplul motiv ca nu e bine sa stie lumea prea mult despre tine ... Si in plus putin mister nu strica :)
A-Ur Attractive B-Ur Beautiful C- Ur Charming D-Ur Delicious E-Ur Exciting F-Ur Funny G-Ur Gorgeous H-Ur Heavenly I-Im J-Just K-Kidding L-Loser!!!! :fuck:
Avatar utilizator
KoRn_bitch
Junior Member
 
Mesaje: 231
Membru din: Lun Dec 02, 2002 12:00 am

Mesajde Love2Fly » Dum Dec 07, 2003 2:23 pm

Agirbiceanu spunea in una din Operele lui:
[I] “Viata nu e numai o contemplare intelegatoare, plina de mila, fatza de tine sau fatza de altii, ci si o lupta necurmata impotriva tuturor piedicilor care se opun realizarii binelui, frumosului, dreptatii, fie in viata ta, fie in aceea a semenilor taiâ€Â
Avatar utilizator
Love2Fly
Junior Member
 
Mesaje: 3608
Membru din: Joi Feb 14, 2002 12:00 am

Mesajde Weet-weet » Dum Dec 07, 2003 2:29 pm

Off-topic : Mai Gabizzule , eu cred ca vrei sa ilajungi pe Mosh la nr de posturi :p

Viata mea ? Ufffffff .. e lunga tare .. aproape 20 de ani .. mai sunt cateva zile pana atunci si nu pot sa zic ca ma simt batrana .
KoRn_bitch zicea ca nu vrea sa afle lumea care e viata ei .. asa o fi , dar .. oricat de mult as spune despre mine , sau fiecare despre el , nu i-ar fi de ajuns lumii , sa te cunoasca .. e nevoie de mai mult decat sa citesti povestea cuiva , trebuie sa discuti , sa afli cum gandeste persoana in cauza . Din cati oameni cunosc .. sa vedem : unul ma cunoaste mai bine decat toti , altul m-a cunoscut ine din prima zi , cred ca are un dar deosebit , alta persoana .. m-a cunoscut de-a lungul anilor .. si cam atat ; restul nu ma cunosc nici macar pe jumatate , stiu cam ce stie toata lumea ...

Pe mine .. m-a adus barza intr-o zi de decembrie , era tare frig atunci , si pentru asta tot nu-s invatata cu frigul , dar imi place mai mult decat caldura . Am fost un copil incapatanat .. atat de incapatanat , incat nu am vrut sa ascult dorintele tatalui meu : sa fiu baiat si sa fiu nascuta pe 30 decembrie .. am refuzat .. sunt fata si nascuta pe 29 , cu cateva minutzele inainte de 30 decembrie .. ca asa am vrut eu , sa nu fac ca el . Si asa am fost mereu .. am facut ca mine . De multe ori m-am ars , m-am lovit , pentru ca nu am zis ca el .. nu imi pare rau , ca m-am invatat minte .
La camin ( nu am fost la gradinita , doar la cresa si camin ) eram prea putin cunoscuta , eram mereu retrasa , nu aveam prieteni , pur si simplu nu imi placea lumea de acolo .
In clasa I , am regasit multi din cei pe care ii cunoscusem la camin si am inceput sa vorbesc si eu , sa discut cu lumea . Prima zi de scoala a fost memorabila : am mers in laboratorul de biologie , cu toate animalele impaiate sau puse in formol ... Era ciudat si ma simteam ciudat , mai ales cand toti au inceput sa rada cand am spus numele nasei mele .. nu stiu ce era asa ciudat , dar ei au ras . Aveam doua codite , uniforma care parea cam mare .. parca ma simteam Luchi .. cea a Otiliei Cazilir , pe care am indragit-o mai tarziu . In clasa a doua am ajuns sa am o prietena foarte buna cu care inca tin legatura .. prietena cu care am vorbit despre toti s toate , am trecut prin multe impreuna .
Cert e ca am urat Generala , am urat-o din tot sufletul meu . A fost oribil , pentru ca in afara de cea mai buna prietena a mea , nu aveam pe nimeni , lumea facea misto de mine de felul in care aratam , de cat de timida eram ... asa ca am fost cunoscuta drept plangareata , plangacioasa ... plangeam din orice . A mai fost ceva care mi-a placut .. prima mea dragoste , daca o pot numi asa . M-am indragostit de un prof . Mereu mi-a placut de el si m-a ajutat mereu , a fost un prof super . Si mi-a si dat o ciocolata , Dove .. ce buna a fost !
In liceu , lucrurile s-au schimbat .. am inceput sa fac naveta , sa cunosc lume , sa cunosc baieti care nu faceau misto de mine , dar nici nu ma placeau .. erau amicii mei , si era super ! Timiditatea devenise de domeniul trecutului .. abia asteptam sa termin orele sa merg in tren , sa ma intalnesc cu prietenii si sa facem galagie , sa ne sara lumea in cap , ca ei vroiau sa se odihneasca . In al doilea an de liceu , am avut si eu un prieten .. si de el m-am indragostit , ca o gasculita prostuta .. si normal , am plans o gramada dupa el .. Dar a fost si o parte buna in toate astea : am ramas buni prieteni si .. am inceput sa scriu .. sa scriu tot felul de chestii , care la ajutau sa trec peste momentele grele .. Am scris timp de vreo 3 ani , in care am avut despre ce sa scriu ...
M-am mai indragostit o data , de data asta s-a lasat cu cearta .. a fost frumos , dar a fost urat mai mult .
Am terminat liceul , am trecut si peste povestea aceea , cel putin incercam ... Am esuat la facultate ... nu reusisem sa inghit toata psihologia de a zecea ... asa ca am cautat de lucru .

Am gasit .. si am gasit , cam dupa o luna si omul ce urma sa imi devina , in luna august a anului 2003 , sot .


Concluzia ? Ca si Gabizzu , stiu ca se merita sa traiesc , stiu ca am plans enorm de mult , si ca trebuie sa fiu fericita , sa rascumpar acele lacrimi , dar cum eu mereu o sa fiu o plangacioasa , mereu o sa ma supar sin prostii , o sa ma enervez degeaba si o sa plang .. o sa traiesc pana o sa dispar din cauze .. naturale , pentru a fi convinsa ca am incercat sa fac tot posibilul sa rascumpar lacrimile .
Am trecut prin multe , si o sa mai trec , dar acum stiu ca nu o sa fiu singura si asta ma ajuta .Sunt fericita si o sa zic ( iar , Moshule , iar ) ca nu regret nici o clipa faptul ca m-am maritat la varsta asta ; aveam nevoie sa fiu fericita , sa am langa mine pe cineva care ma ajuta sa trec prin viata .
Si mai am o concluzie : nu vreau sa fiu adult , in sensul ca nu vreau sa incetez sa visez , sa nu ma opresc niciodata sa rad , sa ma comport prosteste , sa nu simt niciodata ca mi-e dor sa fiu copil , ca mi-e dor sa fiu libera . E mai usor sa treci peste toate daca razi , daca speri si daca visezi :)

Poate cam sumara povestea mea .. dar daca as spune tot , de pe acum , ce as mai povesti mai incolo ? :p
Anti pro-ana
Avatar utilizator
Weet-weet
 
Mesaje: 2682
Membru din: Joi Iun 19, 2003 11:00 pm

Mesajde wwritza » Mie Dec 17, 2003 10:43 pm

M-am nascut intr-o zi de iarna. Nici nu mi-as fi dorit un alt anotimp.Ma bucur ca am avut parte de o zi de nastere geroasa. Asta cred eu cí£ te intí£reste, chiar daca esti doar un mic bebel. Dar tu simti greul si frigul vietii, nu intri intr-o lume caldí£ , luminoasí£ si frumoasí£. Dací£ insí£ ai parte de astfel de viatí£ mai tarziu, atunci poti spune cí£ ai avut un mare noroc.... E mai bine sí£ ti se spuní£ incí£ de la inceput cu ce ai de-a face, nu-i loc de amí£giri
Tata m-a dorit mult. Avea deja doi baieti, dar isi dorea tare o fatí£. Si asa se face ca exist eu pe lume. M-a dorit mult, dar nu a vut parte de mine, sau eu parte de el. Doamne Doamne a zis ca n-am fost cuminte si, ca sa ma pedepseasca, l-a luat de langa mine. As fi vrut sa ma vada crescand, sa fie langa mine atunci cand am avut nevoie si mai ales acum...cand am mare nevoie...
Mai am doar cateva amintiri cu el, atat cat isi poate aminti un copil de patru ani. Obisnuiesc sa privesc copiii de patru ani si ma intreb cum de poti pastra niste amintiri de la aceasta varsta toata viata! Cele cateva amintiri pe care le am incerc sa le pastrez in minte cat mai mult si trag de ele cat pot...fiindca este tot ce mi-a ramas. Seara, inainte de culcare, mi le pun in ordine si incerc sa le le vad cu ochiii mintii cat mai mult, pana adorm. Luna asta s-au implinit 22 de ani. O viata de om ar spune unii. Pentru mine este ca ieri, timpul a trecut prea usor si n-a reusit sa stearga aceste amintiri. Cea mai vie este una cu noi doi la mare, pe plaja, eu pe umerii lui privind marea. Mi s-a spus ca aveam 2 ani cand am fost la mare atunci. Si cum de imi amintesc asta de la varsta de 2 ani...!!
Eram prea mica atunci sa pot realiza, dar totusi simteam ca ceva nu-i cum trebuie, ca s-a schimbat ceva in mersul lumii. Mi s-a spus ca dupa ce tata a murit, n-am mai vorbit o jumatate de an. Toti credeau ca voi ramane muta. Chiar si acum, am momente cand pur si simplu simt nevoia sa tac, sa fiu doar eu si cu mine, si asta ma face sa ma simt bine, chiar si pentru cateva momente.
Alinarea mea au fost bunicii. Daca ei nu ar fi fost nu stiu cum ar fi decurs viata mea. Nu imi imaginez copilaria petrecuta pe betonul incins al unui cartier de oras, intre miile de blocuri identice si intre santierele permanente de care au avut parte unii copii.
Cu prietenii mei, cei cu care am copilarit la tara, multi din bucuresti, alexandria sau din sat, am mers impreuna la gradinita, apoi cu care m-am intalnit vacanta de vacanta de-a lungul a peste 20 ani, am minunate si neuitate amintiri. Pacat ca viata ne-a indepartat. Ne-am rasfirat si imprastiat in toate colturile lumii, dar desi ei poate nu mai cred, eu tot timpul ma gandesc la ei. Imi place sa-i surprind in cele mai dragi momente, si sa-i uluiesc cu un telefon sau scrisoare atunci cand nu se asteapta.
Imi place sa sper ca vom mai avea parte macar o data de inca o vara ca cele trecute, desi sunt constienta ca oricat ne-am stradui, viata si vremurile ne-au schimbat si farmecul copilariei a trecut, si nu putem face nimik sa-l readucem inapoi.
Sa incerc sa-mi reamintesc de toate nebuniile si jocurile copilariei mele mi-ar lua mult timp. Tot ce spune este ca sunt fericita ca am avut parte de bunici, ca am copilarit la tara, ca am invat ce-i viata adevarata si ce-i munca, am vazut ce inseamna sa trudesti pentru a supravietui, si asta-i cea mai importanta lectie da viata de care poate avea parte un copil.
Sunt sigura ca adevarata copilarie mi-am trait-o la bunici! Mi-a frica ca am sa-i mai vad doar cand or muri sau...poate nici atunci....
Mai ales acum, ca sunt departe de tara, ma gandesc daca am sa-i mai vad in viata.
Stiu ca si ei se gandesc la acelasi lucru. L-am surprins pe bunicul meu, atunci cand plecam de la ei, cu lacrimi in ochi. Stiam ca nu sunt de dorul despartirii, fiindca ii vizitam foarte des, aproape lunar. Sunt alti bunici care nu si-au vazut copiii sau nepotii cu anii. El insa se gandea ca poate este ultima oara cand ne vede. Apoi venea si o alta data, cand ne revedeam cu bine, dar la plecare iara tristete in priviri. Intorceam privirea din masina si incercam sa ii privesc cat mai mult in praful si colbul drumului de tara.
Copiii fara bunici nu au copilarie, chiar daca au parte de mult mai multe lucruri, mai “valoroaseâ€Â
I know who I am and what I am about but I enjoy the journey more than the arival and feel that life for me is about increasing my understanding of the world...
Avatar utilizator
wwritza
 
Mesaje: 981
Membru din: Vin Noi 28, 2003 12:00 am

Mesajde Love2Fly » Joi Dec 18, 2003 12:34 am

Foarte frumoasa si povestea ta pokenitza. Pana acum subiectul asta e unul cat se poate de frumos pt ca din fiecare "post it" reiese cate o invatzatura. Cine are ochi sa vada, cine are urechi sa auda....
Avatar utilizator
Love2Fly
Junior Member
 
Mesaje: 3608
Membru din: Joi Feb 14, 2002 12:00 am

Mesajde the_curse » Joi Feb 10, 2005 8:22 pm

m-am nascut intre carpatiiiiii dintr-o mamaaaaa si 3 tatiiiiiiiiiiiiiiii
Avatar utilizator
the_curse
Junior Member
 
Mesaje: 181
Membru din: Dum Mar 28, 2004 12:00 am


Înapoi la Psihologie

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori

cron