Despre cum am perceput eu lumea.
Scris: Sâm Dec 06, 2003 8:10 pm
Dupa cum observati m-am gandit sa va plictisesc inca odata cu prostiile
mele... subiectul este pentru cei care vor sa citeasca, nu e obligatoriu.
Am hotarat sa ma deschid prietenilor si amicilor mei de aici, si de ce nu,
chiar si inamicilor mei ce se plictisesc in aceste clipe.
Totul a inceput in 1988. pe 25 august 1988, intr-o insorita zi de vara
am venit pe lume, la orele 14 cand soarele era puternic (s-ar putea
spune ca mi-a daunat mai tarziu, dar asta este alta poveste). In 1989
, prin decembrie , am fost martor, cu sufletul, la revolutia ce a marcat
destinul acestei tari ce nu de putine ori voi ajunge sa o blestem.
In perioara 1990-1993 am facut numeroase vizite la bunicii mei. Familia
mea era f saraca. Daca nu erau bunicii probabil am fi murit de foame. Tin minte
ca mergeam in vizita la ei iar bunicu mereu avea "la cutiuta" ceva dulce pt mine.
De la caramele... la ciocolotele . Bunica, pe vremea aceea, era severa. Era
asistenta intr-un spital de copii. Probabil singura asistenta cu 4 clase (si cursul
obligatoriu). Eu? Eu acasa o aveam pe mama (cea mai frumoasa femeie din lume) si pe
tata (cel care-mi dadea mereu , ceva bun, nush de unde) ... si pe sor'mea cu 7 ani
mai mare cu care ma certam mereu. Tata credea ca vorbesc prea putin astfel incat
pe cand aveam in jur de 1 an jumatate - 2 m-a dus la doctor sa-mi dea tanti de acolo
niste pastile ca sa vorbesc. Mi-a dat. La o saptamana dupa tata a ajuns in situatia
in care sa-i zica mamei "tre sa-l facem sa vomite pastilele" . Situatia scapase
total de sub control. Eram genul de copil care este cosmarul oricarei dadace. Genul
de puradel ce mereu avea o intrebare in plus, si pe care nu il convingeai decat cu
dovezi clare.
Prin 1995 am inceput sa merg la gradinita. Luni cand mergeam dus de tata si
eram luat de catre bunica, dus la ea acasa... hranit si dupa inapoiat mamei cu care
ma intalneam in statia de la 69.
Atunci m-am indragostit de Miruna. Ea? ea era fata pe care o placeau toti baieti din
grupa mea. era cea mai frumoasa. Si ca un dragon parshiv si veritabil ce sunt cand
s-au facut perechile pt dansul de adio (sau cam asa ceva numea...) eu am fost ales
sa dansez cu dana. o fata de care nu-mi placea. cand dana a iesit din camera sa
se schimbe am vazut-o pe Miruna singura asteptandu-l pe dan, partenerul ei. Si m-am dus
"noi tre sa dansam impreuna" si ea "bine" . Si asa am ramas. Tin minte ca am avut
chiar o tentativa sa ne pupam pe gura... da' n-a tinut schema.) In ajunul serbarii
de adio, cand mama a venit sa o intrebe pe educatoare cum ma mai descurc ea i=a spus ca
desi sunt o varza murata la matematica, si ca am mototolit foile cu calcule ca deh...
nu intelegeam nimic, eu stiam toata serbarea cuvant cu cuvant. mama a plecat ingrozita
crezand ca o devin copilul tipic de tocilar care are doar memorie ...
A urmat clasa I. 28 (ori 29) de puradei sedeam la careu in asteptarea directoarei
care sa ne conduca catre clase. Parca mai tin minte (de fapt ... am si filmarea ).
Aveam niste ochelari cat jumatate din fata, o cravata jenanta si un buchet de flori pe
care il tineam invers. Cand am urcat in clase m-am asezat langa un baiat cu par roscat.
I-am intins mana si i-am zis "eu sunt Gabi" la care el imi arunca o privire speriata
si ... si... incepe sa planga. Da' urat. Initial am crezut ca ochelarii mei sunt de vina
pt crima savarsita. In fine... in cele din urma m-am asezat langa o fetita a carei voci
nu am auzit-o pana in clasa a III a. . . si care nici la sfarsitul clasei a VIII a nu era
in stare sa citeasca.
Eu am intrat la clasa de intensiv germana... atat de intensiv, incat dupa 8 ani nu stiu
nici care este verbul "a fi" .
ma rog, au urmat 4 ani de gimnastica de performanta si obsesia mea pt exercitile de acolo.
Dorinta de a face cat mai multa gimnastica m-a scazut f mult la invatatura. Aceasta a
fost si una din cauzele pt care am decis intr-a 5 a sa ma las definitiv de acest sport
considerand ca nu e cazul sa ingrosh si eu randurile sportivilor ratati care nu stiu cat
este radical din 64.
dar aici nu este povestea vietii mele... ci perceptia mea. Gata, am povestit destul.
****
In viata asta... (cat de lunga , nu?) am intalnit multiple tipuri de persoane.
Persoane inhibate... persoane mature, prea mature... persoane imature, prea imature..
teribilisti... prosti... inteligenti... tocilari. Am intalnit aproape de toate.
Am incercat mereu sa fiu deosebit de gloata. Niciodata nu am vrut sa fiu la moda.
Pentru ca toti erau la moda, si imi era peste mana sa fiu si eu la moda. Pur si simplu
m-au dezgustat baietii care au vrut pantalonasi largi precum bug mafia, sau bluze
cu adidas doar pt ca asa era curentul. Am preferat ceva care sa-mi pleaca.
Multa vreme am crezut ca sunt facut de devin actor. Inca mai imi doresc asta in proportie de
50%... dar nu in Romania. Eu eram singurul din grupul de plozi de afara care putea sa planga
la comanda. recunoasterea a o parte din calitatile mele m-au facut sa am asa un aer de superioritate
fata de ceilalti . Nu am inteles niciodata rautatea oamenilor, chiar daca toata viata mea am fost
un copil rau... rautacios. invatatoarea (care mi-a fost si diriga) mi-a zis la sfarsit de a 7 a
ca eu am fost nascut sa fiu cu figuri, si daca n-as mai fi cu figuri n-as mai fi eu.
In fine, aberatiile unei femei cu doi copii si cu sotul marinar. :hehe:
Mi-a placut sa filosofez mereu, chiar si daca n-aveam habar despre ce este vb. in propozitie.
Vorbeam adeseori (ca si acum ) mult si prost.
Am auzit la tv de razboaie. Razboaiele imi placeau. Ma gandeam ca eu sunt un militar de acolo
si ca ma imi apar tara. Si imi imaginam cum trimit eu trupe sa bombardeze in stang si=n dreapta, si
cum ei ca niste incompetenti ce sunt mureau... iar eu, marele erou al patriei, ma duceam si ii macelaream
pe toti.
Viata (sau cum naiba sa o numesc) iti ofera un plictis ce te omoara. Mereu am incercat sa il omor eu pe el!
Am fost un copil tembel atatia ani... cand ne-am bagat interfon , injuram lumea pe strada dupa care
o luam la fuga in scara f mandrii de fapta noastra. Aveam chiar si o poezie porcoasa ...
mi-e dor de acele vremuri.
Am avut perioada nashpa in viata, pe care incerc sa le zic in acest mirific eseu onlain. Cand
consideram ca timpul este nesimnificativ, ca pot sa-l las sa treaca peste mine . Dar mi-am dat
seama ca gresesc. Am redevenit acel copil bataios, si batator pt note. Si totusi la un moment dat
m-am schimbat ... am renuntat la eternul meu spirit critic (desi codita dracului - asa cum imi spunea
doamna Miloiu, de geografie - se mai simte).
Poate va intrebati ce am vrut sa zic de fapt prin toate cele de mai sus? ei bine vroiam sa spun ca
din vasta mea experienta de viata am ajuns la concluzia ca merita sa traim. e fain sa traim. Tre sa stim
cum sa ne facem viata sa para faina, si atunci ea chiar va fi faina.
****
Ce vreau de la viata voastra? pai titlul se referea si la voi. Adica o mica povestioara mai mult
sau mai putin vesela, mai mult sau mai putin optimista despre cat de mobili/stabili ati fost.
sau despre ce impresii v-au lasat anii trecuti peste voi, per ansamblu.
P.S. imi cer scuze pt constructiile de cuvinte care se repeta obsesiv, sau pt greselile de ortografie.
p.s. 2 - imi pare rau daca v-am plictisit prea tare .
numai bine!
mele... subiectul este pentru cei care vor sa citeasca, nu e obligatoriu.
Am hotarat sa ma deschid prietenilor si amicilor mei de aici, si de ce nu,
chiar si inamicilor mei ce se plictisesc in aceste clipe.
Totul a inceput in 1988. pe 25 august 1988, intr-o insorita zi de vara
am venit pe lume, la orele 14 cand soarele era puternic (s-ar putea
spune ca mi-a daunat mai tarziu, dar asta este alta poveste). In 1989
, prin decembrie , am fost martor, cu sufletul, la revolutia ce a marcat
destinul acestei tari ce nu de putine ori voi ajunge sa o blestem.
In perioara 1990-1993 am facut numeroase vizite la bunicii mei. Familia
mea era f saraca. Daca nu erau bunicii probabil am fi murit de foame. Tin minte
ca mergeam in vizita la ei iar bunicu mereu avea "la cutiuta" ceva dulce pt mine.
De la caramele... la ciocolotele . Bunica, pe vremea aceea, era severa. Era
asistenta intr-un spital de copii. Probabil singura asistenta cu 4 clase (si cursul
obligatoriu). Eu? Eu acasa o aveam pe mama (cea mai frumoasa femeie din lume) si pe
tata (cel care-mi dadea mereu , ceva bun, nush de unde) ... si pe sor'mea cu 7 ani
mai mare cu care ma certam mereu. Tata credea ca vorbesc prea putin astfel incat
pe cand aveam in jur de 1 an jumatate - 2 m-a dus la doctor sa-mi dea tanti de acolo
niste pastile ca sa vorbesc. Mi-a dat. La o saptamana dupa tata a ajuns in situatia
in care sa-i zica mamei "tre sa-l facem sa vomite pastilele" . Situatia scapase
total de sub control. Eram genul de copil care este cosmarul oricarei dadace. Genul
de puradel ce mereu avea o intrebare in plus, si pe care nu il convingeai decat cu
dovezi clare.
Prin 1995 am inceput sa merg la gradinita. Luni cand mergeam dus de tata si
eram luat de catre bunica, dus la ea acasa... hranit si dupa inapoiat mamei cu care
ma intalneam in statia de la 69.
Atunci m-am indragostit de Miruna. Ea? ea era fata pe care o placeau toti baieti din
grupa mea. era cea mai frumoasa. Si ca un dragon parshiv si veritabil ce sunt cand
s-au facut perechile pt dansul de adio (sau cam asa ceva numea...) eu am fost ales
sa dansez cu dana. o fata de care nu-mi placea. cand dana a iesit din camera sa
se schimbe am vazut-o pe Miruna singura asteptandu-l pe dan, partenerul ei. Si m-am dus
"noi tre sa dansam impreuna" si ea "bine" . Si asa am ramas. Tin minte ca am avut
chiar o tentativa sa ne pupam pe gura... da' n-a tinut schema.) In ajunul serbarii
de adio, cand mama a venit sa o intrebe pe educatoare cum ma mai descurc ea i=a spus ca
desi sunt o varza murata la matematica, si ca am mototolit foile cu calcule ca deh...
nu intelegeam nimic, eu stiam toata serbarea cuvant cu cuvant. mama a plecat ingrozita
crezand ca o devin copilul tipic de tocilar care are doar memorie ...
A urmat clasa I. 28 (ori 29) de puradei sedeam la careu in asteptarea directoarei
care sa ne conduca catre clase. Parca mai tin minte (de fapt ... am si filmarea ).
Aveam niste ochelari cat jumatate din fata, o cravata jenanta si un buchet de flori pe
care il tineam invers. Cand am urcat in clase m-am asezat langa un baiat cu par roscat.
I-am intins mana si i-am zis "eu sunt Gabi" la care el imi arunca o privire speriata
si ... si... incepe sa planga. Da' urat. Initial am crezut ca ochelarii mei sunt de vina
pt crima savarsita. In fine... in cele din urma m-am asezat langa o fetita a carei voci
nu am auzit-o pana in clasa a III a. . . si care nici la sfarsitul clasei a VIII a nu era
in stare sa citeasca.
Eu am intrat la clasa de intensiv germana... atat de intensiv, incat dupa 8 ani nu stiu
nici care este verbul "a fi" .
ma rog, au urmat 4 ani de gimnastica de performanta si obsesia mea pt exercitile de acolo.
Dorinta de a face cat mai multa gimnastica m-a scazut f mult la invatatura. Aceasta a
fost si una din cauzele pt care am decis intr-a 5 a sa ma las definitiv de acest sport
considerand ca nu e cazul sa ingrosh si eu randurile sportivilor ratati care nu stiu cat
este radical din 64.
dar aici nu este povestea vietii mele... ci perceptia mea. Gata, am povestit destul.
****
In viata asta... (cat de lunga , nu?) am intalnit multiple tipuri de persoane.
Persoane inhibate... persoane mature, prea mature... persoane imature, prea imature..
teribilisti... prosti... inteligenti... tocilari. Am intalnit aproape de toate.
Am incercat mereu sa fiu deosebit de gloata. Niciodata nu am vrut sa fiu la moda.
Pentru ca toti erau la moda, si imi era peste mana sa fiu si eu la moda. Pur si simplu
m-au dezgustat baietii care au vrut pantalonasi largi precum bug mafia, sau bluze
cu adidas doar pt ca asa era curentul. Am preferat ceva care sa-mi pleaca.
Multa vreme am crezut ca sunt facut de devin actor. Inca mai imi doresc asta in proportie de
50%... dar nu in Romania. Eu eram singurul din grupul de plozi de afara care putea sa planga
la comanda. recunoasterea a o parte din calitatile mele m-au facut sa am asa un aer de superioritate
fata de ceilalti . Nu am inteles niciodata rautatea oamenilor, chiar daca toata viata mea am fost
un copil rau... rautacios. invatatoarea (care mi-a fost si diriga) mi-a zis la sfarsit de a 7 a
ca eu am fost nascut sa fiu cu figuri, si daca n-as mai fi cu figuri n-as mai fi eu.
In fine, aberatiile unei femei cu doi copii si cu sotul marinar. :hehe:
Mi-a placut sa filosofez mereu, chiar si daca n-aveam habar despre ce este vb. in propozitie.
Vorbeam adeseori (ca si acum ) mult si prost.
Am auzit la tv de razboaie. Razboaiele imi placeau. Ma gandeam ca eu sunt un militar de acolo
si ca ma imi apar tara. Si imi imaginam cum trimit eu trupe sa bombardeze in stang si=n dreapta, si
cum ei ca niste incompetenti ce sunt mureau... iar eu, marele erou al patriei, ma duceam si ii macelaream
pe toti.
Viata (sau cum naiba sa o numesc) iti ofera un plictis ce te omoara. Mereu am incercat sa il omor eu pe el!
Am fost un copil tembel atatia ani... cand ne-am bagat interfon , injuram lumea pe strada dupa care
o luam la fuga in scara f mandrii de fapta noastra. Aveam chiar si o poezie porcoasa ...
mi-e dor de acele vremuri.
Am avut perioada nashpa in viata, pe care incerc sa le zic in acest mirific eseu onlain. Cand
consideram ca timpul este nesimnificativ, ca pot sa-l las sa treaca peste mine . Dar mi-am dat
seama ca gresesc. Am redevenit acel copil bataios, si batator pt note. Si totusi la un moment dat
m-am schimbat ... am renuntat la eternul meu spirit critic (desi codita dracului - asa cum imi spunea
doamna Miloiu, de geografie - se mai simte).
Poate va intrebati ce am vrut sa zic de fapt prin toate cele de mai sus? ei bine vroiam sa spun ca
din vasta mea experienta de viata am ajuns la concluzia ca merita sa traim. e fain sa traim. Tre sa stim
cum sa ne facem viata sa para faina, si atunci ea chiar va fi faina.
****
Ce vreau de la viata voastra? pai titlul se referea si la voi. Adica o mica povestioara mai mult
sau mai putin vesela, mai mult sau mai putin optimista despre cat de mobili/stabili ati fost.
sau despre ce impresii v-au lasat anii trecuti peste voi, per ansamblu.
P.S. imi cer scuze pt constructiile de cuvinte care se repeta obsesiv, sau pt greselile de ortografie.
p.s. 2 - imi pare rau daca v-am plictisit prea tare .
numai bine!