Viaţa pământească a Miracolului din Titan

[Oribilul Mosh]

Sa continuam povestea de ieri...

Ajung acasa frant de oboseala. Dormisem 3 ore in noaptea precedenta. Nu mai mananc nimic, ca mancasem un sandwich cu snitel la Spring Time si ma bag in pat cu gandul ca voi dormi somn greu, fara vise. Suna telefonu’. Tata.
el : sa traiesti !
eu : sa traiesti !
el : ce faci ?
eu : bine ! ce e ?
el : vii sa ma iei de la servici ?
eu : nu. mi-e somn !
el : bine. hai vino pe la 6.
eu : unde lucrezi ?
el : uite..vino in fatza la cimitirul Iancu Nou. si pe urma mergem in SelGros ca tre’ sa luam ceva de acolo.
eu : bine

Intre timp plec de acasa si tata ma suna ca mai are de lucru si sa ma duc pe la 19:30. Deja plecasem, iar cale de intoarcere nu mai era. Opresc pe Mihai Bravu si imi iau de 19500 Fornetti cu telemea, dupa care o iau pe Maior Coravu, parchez masina pe marginea carosabilului si intru in parc. Eu il numesc Riviera, datorita restaurantului care se afla in acest parc, dar cred ca el se numeste Parcul 23 August. Aici se afla si un frumos teatru de vara, unde mai mergeam cu parintii si bunicii cand eram copil.

O gramada de copii in parc. Si tot atatia bunici. Forfota si zarva mare. Leagane, castele de nisip, mers cu tricicleta, jucat cu mingea, mancat vata de zahar sau floricele trase in caramel. Ma indrept spre lac si ma asez pe bordura de la debarcader. Am o ora in care nu am ce face. Privesc tacut lacul si cele trei ratze de pe luciul sau. Daca as fi fost fumator, mi-as fi aprins o tigareta. Dar nu sunt, asa ca privesc in continuare lacul tacut. Langa mine se aseaza o fata, asta in pofida faptului ca bordura era mare...si in afara de mine nu mai statea nimeni acolo. Are par lung si ochelari. Jeansi si geaca de jeans. In spate un rucsacel. Cam 20 de ani. Dar din pacate mie nu imi place compania oamenilor. Ma ridic si plec, cautand o banca libera. O gasesc si ma asez.

In stanga mea sunt niste masinutze d’alea de se busesc. Cand eram mic si mergeam la mare imi placea mult sa ma dau in ele. Seara de seara mergeam in bazarul de la granitza Neptunului cu Jupiter. In bazaru ala au si pizza foarte buna si gratar de porc la fel de bun. Dar sa revenim. In stanga mea sunt niste gargaritze. Clasicele gargaritze care au distrat mii de copii. Scrie acolo ca sarcina maxima a unei gargaritze este 200 kile. Deci pentru 15 mii de lei m-as putea da si eu in ele, dar nu cred ca as mai incapea. In fatza mea este un trenuletz cu doua vagoane. Se invarte la nesfarsit pe niste sine puse in forma de cerc. Doua fetitze de 5 ani se suie in el si trenuletzul porneste scartaind...parca plangand ca de zeci de ani face acelasi lucru.

Simt o adiere de vant. O batranica se apropie de mine. Are ochii in lacrimi. Se aseaza langa mine pe banca.
- “Ce e, matusha ? cine te-a suparat ?â€Â

[Oribilul Mosh]

Martzi 29 martie 2005

M-am trezit la 5:30, prefatzand cu jumatate de ora ceasul desteptator. Niciodata nu pot dormi cand a doua zi urmeaza sa fac ceva ce abia astept. Aprind veioza si intind hartzile pe masa. Ma uit fericit la orashul Galati. Dintr-o data imi vine ideea ca ar fi mai bine sa merg pe varianta Slobozia, nu pe Urziceni cum ma gandisem de cu seara. Intru pe YM si ii spun lu’ Hades despre schimbare. La orele 8 ale diminetzii, eu si Hades suntem pe A2 Autostrada Soarelui. 150 km/h. Radem amandoi. Autostrada serpuieste printre campii. Norii de pe cer prevestesc furtuna. Nu ne pasa. Drumul este foarte liber si ne duce catre Lehliu Gara.

Cotim stanga si parasim autostrada. Nu stim drumul si incepem iar sa radem. Sunt indicatoare catre Constanta, Calarasi si Bucuresti. Dar incotro spre Slobozia ? Ne dam jos din masina, facem o poza si consultam atlasul. In jur pustiu. Doar trei caini vin in fuga spre noi. Plecam si la un pod gasim niste tigani care ne explica pe unde trebuie sa o luam. Doar noi pe drumul judetean, care desi are urme de balegar pe el este foarte bun. 110 km/h. In jurul orelor 10 ajungem in Slobozia, capitala judetului Ialomitza.

Slobozia este un oras lung cat bulevardul Muncii din Bucuresti, dar este foarte cochet. In oraselele mici oamenii imi dau senzatia ca sunt mai prietenosi si mai atenti unii cu altii. Mergem la o brutarie si imi cumpar o paine rotunda. 7000 de lei. Foarte buna si merge de minune cu carnaciorii pe care mi i-am luat de acasa.
Bate un vant rece, dar gecile noastre sunt la masina. Ajungem in fatza magazinului universal si mai facem o poza. Ne intoarcem si plecam mai departe cu parere de bine ca am vazut un oras frumos. Opresc masina, iar Hades dupa ce deschide geamul intreaba un trecator despre drumul catre Braila. Omul ii explica cu lux de amanunt. Plecam si auzim in urma noastra pe cel ce ne explicase, vorbind cu cel de langa el : “E...baietzii merge la Braila ! “.

Pana la Braila mai sunt cu putin peste 90 km. Mai facem popas doar pentru o scurta gustare. In campie vantul bate ca iarna, dar nu reuseste sa ne strice starea de spirit. Aproape de Braila apare si soarele, iar Hades insista sa ma uit cum se reflecta razele in nu stiu ce nor. Ii confirm ca se vad frumos, fara sa-mi iau ochii de la sosea. Ajungem si in Braila. Lasam masina la Dunare si pornim perpedes. Frumos centrul cu cele doua biserici. Niste fete vorbesc la un coltz de strada, multe biciclete, lume mai putin grabita ca in Bucuresti. Nu zabovim mult si plecam spre destinatia finala, orasul la care visam demult. Cel mai mare port fluvial al Romaniei, frumosul Galati.

Venind de la Braila, mai mergem 25 km dupa care coboram un deal cu serpentine frumoase pentru a intra in Galati. Oras mare, poate in primele 10 din Romania. Parcam masina in centru si o sun pe Trinnity. Ne cautam cu ea prin oras vreo 40 de minute, dar intr-un final ne gasim. In timp ce o cautam pe Trinnity, Hades imi spune ca el este Neo, iar eu sunt Morpheus.

Trinnity este o scumpete de fata. De mult nu am mai intalnit asa ceva. Micutza si dragalasha, asemuindu-se perfect cu catzelusha Daisy. Un catzel foarte simpatic in varsta de 11 ani. Daisy este grasanaca, iar stapana sa ii mai spune si “porcul meuâ€Â

[Oribilul Mosh]

26-27 martie 2005 (excursie relatata in stilul monk. doar ca eu nu va mint. va rog sa nu cititi mai jos. este o relatare naspa. nu pot adormi si tre’ sa scriu ceva in sperantza ca imi vine somnul)

La orele 2:45 ale diminetzii eram in picioare, pentru ca la 3 incepea meciul din NBA dintre Miami Heat si Phoenix Suns. Dupa meci am mancat 3 sandwiche, mi-am pus treningul si un tricou intr-o geanta si am iesit pe usha.

Am dat drumu la muzica in masina si am pornit la drum, nu inainte de a-i multumi in gand lu unchi’miu pentru frumosul cadou ce mi l-a facut, in spetza sistemul audio. La 7:30 eram in fatza la Hanul lui Manuc, de unde am pescuit trei prieteni. Bucuria mea cand suntem 4 in masina, ca tre’ sa platesc pe sfert benzina. Bagam benzina de 800 mii la ultimul Petrom de dinainte de A1 Bucuresti-Pitesti si intram pe autostrada. Langa mine sta Tataia si imi spune ca recordul sau pe autostrada este de 45 minute. Eu fac 55 de minute pana la intrarea in Pitesti. Nu mi-a placut niciodata Pitestiul. Este prea lung.

Tataia este din Corbeni, judetul Arges. Una dintre ultimele asezari omenesti inainte de a incepe Transfagarasanul, aceasta mareatza realizare a epocii comuniste. Un drum sapat in munte, ce face legatura intre judetele Arges si Sibiu. De mic copil mi-a placut Transfagarasanu si asta datorita lu’ taica’miu care a avut doua mari pasiuni in ale turismului : sa faca cel putin o data pe an Transfagarasanul si Rucar-Bran. Eu in 26 de ani am facut de peste 20 de ori Transfagarasanul. De fiecare data l-am gasit la fel de frumos. O amintire interesanta de prin aceste locuri o am de acum de mai bine de 10 ani. Dormeam cu cortu la cabana Capra, cand aceasta a ars din temelii. Am vazut un mare incendiu pe viu. In alt an am asistat la Raliul Argesului, etapa din campionatul national de raliuri ce se desfasoara intre cabana mai sus amintita si barajul Vidraru. A...in anul 1987 am fost facut pionier la barajul Vidraru. Imi amintesc si acum cum am pupat steagul Romaniei si pe cel al partidului, dupa care am uitat poezia pe care trebuia sa o spun.
Dar sa revenim la Tataie, ca despre el e vorba. Tataie, care este un prieten de-al meu, si-a deschis o pensiune agro-turistica in satul sau natal. O constructie pe doua etaje, cu vreo 10 camere. La el urma sa-mi petrec noaptea si asta pentru ca era ziua unui alt prieten, care implinea 25 de ani si s-a gandit sa-si tina ziua la Tataia.

Ajungem noi in Curtea de Arges si ma roaga Tataia sa-l opresc sa-si cumpere un racord pentru WC, ca ii trebuia acasa. Ceilalti doi prieteni cu care mai eram, un cuplu defapt, se duc sa-si cumpere ciocolata. Eu raman singur la masina si o mai sterg putin ca se prafuise. Intr-un tarziu plecam si pana in Corbeni mai sunt 20 km.

Ajungem si cer de mancare, ca mi se facuse foame pe drum. Sunt servit cu salata de icre, salata de vinete, salata de pui si un fel de salata de beuf dar din care lipsea esentialul, adica carnea. Cred ca la asa ceva i se spune salata a-la-rouse. (este formata din legume frecate cu maioneza). Dupa ce mancam plecam la Vidraru. Doua masini. Eu si in spatele meu sarbatoritul cu Opel. Desi am avut o masina net inferioara, l-am tinut o buna bucata de drum in spatele meu, pentru ca am compensat la capitolul talent. :p

Cand ne intoarcem o punem de gratar, dupa care eu ma culc 2 ore. Cand ma trezesc imi iau un Carlsberg (la gratar bausem Stela) si ma duc in sufragerie sa ma uit la Romania – Olanda. Nasol meci.

Dupa ce s-a innoptat am iesit sa ma plimb de unu singur prin sat, pentru ca dupa cum se stie nu imi place compania oamenilor. Se auzeau doar cainii : ham-ham. Aer foarte curat si stele multe pe cer. Dupa o vreme mi s-a facut frica de intuneric si singuratate si m-am intors la casa pentru a dormi.

Dimineatza m-am dus la bucatarie sa mananc de unu singur. Ceilalti erau afara si ca niste fraieri uitasera de mancare. La un moment dat vine o fata la mine si ma intreaba daca vreau cafea, dar eu nu beau cafea. Apoi ma cheama afara, sa stau si eu cu ceilaltzi, dar bineinteles ca ma duc la frigider si descopar ramasitele din tortul de cu o seara inainte. Imi tai o felie mare si o mananc. Dupa beau un pahar de Sprite si urc sus la buda. Apoi imi fac bagajul si ies in curte unde joc doua partide de sah, fiind invins in ambele.

Ah, am uitat sa spun ca dimineatza devreme cand toti dormeau m-am dus la biserica satului. Era slujba de duminica. Am intrat si eu si erau numai babe in biserica. S-au uitat lung la mine, poate din cauza ca eram in papuci si trening. Mi-a facut placere sa ascult putin din slujba.

Pe dupa-masa am plecat la Bucuresti, unde am ajuns dupa vreo 2 ore. A fost o excursie destul de marfa. M-a constat doar 200 mii la benzina si cadoul pentru sarbatorit.

poza 1 : eu pe barajul Vidraru (barajul este o chestie foarte complicata. in anu V de facultate am facut o materie numita PTDE si un capitol intreg al acestei materii se referea la baraje si lacuri de acumulare. zeii au inventat barajele. si tot ei locomotivele)

poza 2 : eu in curte la Tataia (era marfa in curte. avea niste bancutze si masutze de lemn. si niste buturugi pe care poti sa stai. daca as fi fost cu Eufrosin acolo...mi-ar fi spus ca pe buturugile alea se odihneste sarpele cateodata)

poza 3 : eu spargand lemne (nu este o activitate tocmai usoara)

[Oribilul Mosh]

O noua relatare "tip monk", pentru ca episodul III de la calatoriile in timp nu imi iese.

Incep printr-o scurta caracterizare a lui Mother Ship, sau M'Ship mai pe scurt.

M'Ship este un extraterestru ajuns in galaxia noastra cu un scop anume, dar care nu poate fi dezvaluit. Doar el il stie. Este in clasa cu monk si a venit ieri cu noi la fotbal. Am fost uimit de puterile sale supranaturale pentru planeta Pamant, dar obisnuite pentru galaxia de unde vine el. A alergat de nebun 3 ore. La un moment dat noi toti eram obositi de nu mai puteam...si M'Ship alerga de unu singur. Nu era transpirat, nu era obosit. De cateva ori a facut si mingea invizibila..reusind sa si marcheze.

Ce m-a frapat cel mai mult la Mother Ship este faptul ca se poate teleporta, desi el nu recunoaste acest lucru. Ieri noi eram deja stransi si-l asteptam. Ne uitam dupa el in cele patru zari...si la un moment dat apare din senin.
- "Cu ce ai venit, Mother Ship ? ", intrebam noi.
- "Pai cum tramvaiu !"

Aiurea, nu trecuse nici un tramvai de 10 minute.

Oricum...o mare figura acest Mother Ship.

--------

Astazi la 16:58 eram in fatza la Machedonu. Dupa o vreme il vad pe monk in intersectie pe motoreta si ridic mainile catre el. Cand a ajuns langa mine mi-a zis monk ca cica am ridicat mana asa ca Papa. Marfa. Mi-a dat motoreta lui sa conduc putin si era sa cad. Pana la urma am reusit sa merg.
Ne-am asezat la Machedonu si au mai venit Koala, Lulu, cr3tz, meserie, adonys si alti prieteni. Am un mare respect pentru monk de cand tine post. Nici macar nu-l mai injur cum o faceam inainte. Azi a luat si doua pungi mari de chipsuri fara sa ii ceara nimeni. S-a schimbat radical acest baiat in ultima vreme.

Cam atat. 3 poze :

1.eu si prietena mea Koala
2.pe motoreta lu' monk. zici ca sunt lupu rusesc
3.monk si prietenul sau adonys

[Oribilul Mosh]

Ziua de astazi a inceput ca orice zi de luni. Putin parizer de Ploiesti, niste telemea de oaie si nitzica halva. Apoi au urmat 20 de minute infernale in care faw mi-a administrat un sec 3-0 la biliard, trimitandu-ma in lumea a 4 a a acestui frumos joc.
Pe la 10 ma suna sefu sa ma duc sa inlocuiesc un coleg in Dorobantzi, ca nu stiu ce problema are. “It works for meâ€Â

[Oribilul Mosh]

Ziua de ieri a inceput ca orice zi de martzi. Martzea difera fatza de ziua de luni doar prin faptul ca in plus fac dush. In rest nimic notabil. Aceleasi feluri de mancare la micul dejun : parizer de Ploiesti, branza de oaie si halva. M-am obisnuit sa mananc halva dimineatza de cand am fost cu Love2 in Turcia. Acolo era halva la orice mic dejun, doar ca era din susan. Romanii o fac din floarea soarelui. Halva Unirea facuta la Iasi. E buna. Iesenii fac multe lucruri marfa, printre care si vinurile de Cotnari sau Panciu.

Am plecat spre munca, unde ca intotdeauna am avut foarte multa treaba asa ca profitand de superba zi de primavara am purces prin Cismigiu. O atmosfera linistita, dublata de aerul proaspat lasat de ploaia care tocmai trecuse. Un peisaj cromatic superb, avand in prim plan roshul lalelelor, florile mele preferate. Pe banci indragostiti sarutandu-se, pensionari odihnindu-se, tineri citind linistiti din cartzi. Marea mea placere este sa merg in coltzul jocurilor de societate, unde am gasit ca de fiecare data moshi jucand sah, rummy si table. Simpatici batraneii, mi-au adus zambetul prin expresile lor : "mamaaa...ce mutare de campionat mondial !" , sau "hai bah...ma cinstesti ? pula s-o belesti !". Apoi am mers in centrul parcului, printre porumbeii atat de prietenosi si invatati cu oamenii incat iti mananca din mana. Dupa ce m-am plimbat printre prietenoasele zburatoare pasii m-au purtat spre pod de unde m-am uitat la barcile ce pluteu pe oglinda lacului. Mi-am reamintit de frumoasa "Cismigiu & Co." a lui Grigore Bajenaru. Una dintre cartile mele preferate, descriind viatza de liceu in perioada interbelica, cu Cismigiul in prim plan. Nu se putea sa nu ma cuprinda melancolia intr-o zi atat de frumoasa, gandindu-ma ca protagonistii cartzii sunt demult in alte lumi. Dupa o vreme am parasit parcul, nu inainte de a bea apa rece de la tzashnitoare.

Sper seara am avut o mare bucurie. Cine credetzi ca este noua mea colega permanenta ?

[Oribilul Mosh]

Anul trecut in Joia Mare scriam asta.

Anul acesta in Joia Mare am fost foarte dezamagit, pentru ca nu am putut asista la celebra slujba traditionala pentru aceasta zi numita "Denia celor 12 Evanghelii". Iesind ca intotdeauna de la munca in jurul orelor 19 m-am indreptat catre bisericutza de langa casa mea. Ajuns acolo babele bisericii maturau si strangeau. Au facut gura ca am intrat in biserica : "uite-l si p'asta cand se trezeste sa vina !". Nu mai e nimic sfant prin biserici. Cel putin nu in cele din Bucuresti.

Astazi este Vinerea Mare. Ziua in care Iisus a fost rastignit pe cruce, alaturi de doi talhari. Se spune ca atunci o mare furtuna a venit pe lume, insotita de cutremure puternice. In biserici astazi este slujba numita "Prohodul", care este ca o slujba de inmormantare. Din pacate nici astazi nu voi ajunge la biserica. Nici post n-am tinut. Am mai facut si o gramada de alte tampenii. Totusi imi place sa-mi spun ca sunt credincios intr-un anume fel.

Eli, Eli, Lama Sabactani?

[Oribilul Mosh]

Cateva ganduri, in Noaptea Invierii....

Am fost la biserica, urmand traditia cu care am fost invatzat in copilarie. Aceea de a lua lumina si de a asculta slujba. Din nou am fost dezamagit de poporul acestei tari, iar mi-a fost rusine ca sunt roman. Slujba pe fond de galagie, manele, nesimtire. Oameni fara nici o tangentza cu cele sfiinte au venit in fatza bisericii ca la un show oarecare. Slujbele pe care le vedeam in copilarie parca mi le amintesc alt fel. Parca oamenii erau altfel atunci, sau poate ca doar eu ii vedeam asa.

M-am intors acasa si am ascultat cuvantarea Patriarhului Teoctist. Am un mare respect pentru acest om. La 90 de ani este absolut impecabil. Un adevarat orator, o fraza exceptionala. Simpla, pe intelesul tuturor, dar exprimand lucruri atat de complexe. A fost o adevarata incantare sa-l ascult.

Am mancat un ou de gasca, unul de ratza, am baut putin vin de Sarica-Niculitzel si astept felul doi....

Pastele ramane o sarbatoare deosebita si tre' sa incercam sa fim mai buni...

Hristos a inviat !

[Oribilul Mosh]

Ma enerveaza faptul ca nu exista metrou direct intre Titan si Berceni. Un om care pleaca din frumosul Titan trebuie sa parcurga 9 statii de metrou pentru a ajunge in Berceni. (Titan --> Nicolae Grigorescu --> Dristor --> Mihai Bravu --> Timpuri Noi --> Unirii. aici schimba metroul si mai pierde 10 minute. Unirii --> Tineretului --> Eroii Revolutiei --> Constantin Brancoveanu --> Piatza Sudului)

Ieri m-am intors cu 34-le acasa, din care am coborat la Baba Novac. De aici am purces pe jos, prin cartierul de case cochete ce se afla in spatele blocurilor din jurul sectiei 12 de Politie. Cand eram mic veneam aici cu bicicleta si goneam pe stradutele inguste, printre casele cu flori albastre in cerdacuri. Numeam acest coltz de Bucuresti..."mica Lisabona", datorita ineditului locuintelor, dar si a frumusetii conferita de multitudinea de plante din jur. Plus ca aici este mereu liniste.
Am iesit inspre Voinicelu si am intalnit palcuri-palcuri de copii venind de la scoala. Clasele a VII a si a VIII a dupa infatisare. Fetele de 13-14 ani arata ca cele de 20. M-am mirat aiurea de filmul cu fata de la Motru. Buricuri descoperite, decolteuri proeminente, tigari in coltzul gurii, smecherie totala. Una dintre fete s-a impiedicat de mine, iar colegele ei au izbucnit intr-un cor de rasete. Am intrat intr-un magazin si mi-am luat o paine de 5000 de lei.

Am ajuns in parculetzul din spatele fabricii IOR si m-am pus pe o banca sa ma odihnesc. Am putut urmari copiii la joaca si le-am remarcat egoismul fantastic. Nu cunosc fiintze mai egoiste decat copiii. Incep sa planga daca nu sunt in centrul atentiei, se cearta din orice prostie, inventeaza tot felul de jocuri idioate precum "imparatul si slujitorul".
- "eu sunt printesa si tu esti slujitoarea, da ? tre' sa imi zici majestate !"
- "ba nu. eu vreau sa fiu printesa !"

In centrul parcului, in varful celui mai inalt copac, stau cocotzatzi Eufrosin si sarpele. De acolo ei vad totul si judeca oamenii dupa faptele pe care le fac.

Intr-un tarziu plec spre casa si imi astern cina. Pe zi ce trece tot mai umila. Parca mancarea nu mai are gust. Ma asez in fotoliu si urmaresc finala cupei UEFA. Ma simt super obosit si intr-un tarziu adorm. Somn greu fara vise.

Noaptea s-a asternut peste parc. In varful copacului Eufrosin si sarpele spun snoave si mananca prune uscate. Sarpele priveste incantat la stelele ce licaresc pe cer.

[Oribilul Mosh]

In fatza mea, la patiserie, o femeie cu o fetitza la 4 ani. Femeia ii cumpara fetitei o tarta cu capsuni si ei isi cumpara o merdenea.
Fetita musca cu pofta din tarta si uitandu-se la merdenea o intreaba pe maica'sa : "aia e tot pentru mine?"
Maica'sa ii raspunde ca nu, la care fetita : "ba da ! e tot pentru mine !". In acel moment fetita aluneca pe trepte si cade. Maica'sa ii zice : "vezi ? te-a vazut Doamne-Doamne !".

Aceasta intamplare reala la care tocmai am asistat...este o pilda pentru noi totzi. Nu trebuie sa fim hraparetzi !

[Oribilul Mosh]

M-am apucat de scris basme.
Le public si aici pe fc...sa aiba gaga ce critica. :)
In poveste se povesteste despre Hades (David).

Capitolul I - Un nou născut şi un străin misterios

Prima zi a lui decembrie din anul Domnului 1789 aduse şi prima ninsoare din anotimp. Fulgii de zăpadă incepură să cadă de cu noapte, revărsatul zorilor găsind intreaga cetate acoperită in alb. Crivaţul bătea cu asprime pe străduţele inguste, obişnuite pentru un orăşel de provincie. Intreaga suflare a cetăţii era cufundată intr-un somn liniştit, la geamuri nezărindu-se nici o lumină. Doar intr-o casuţă, aflată la marginea cetaţii, era mare forfotă. Casa aparţinea unui cizmar sărac, iar nevasta acestuia se afla in chinurile naşterii. Cand prima rază de lumină atinse turnul cel inalt al bisericii, femeia aduse pe lume un băieţel. íŽi puseră numele David, atat cizmarul cat şi nevasta sa fiind credincioşi şi dorindu-şi un nume biblic pentru intaiul lor născut.

Ninsoarea nu conteni intreaga zi, nămeţii crescand aproape cat casa. In viforniţa de afara un necunoscut ieşi din pădure şi incepu să urce dealul ce ducea catre cetate. Era infaşurat intr-o mantie neagră cu glugă de aceiaşi culoare. Barba şi mustăţile sale sure erau pline de zăpadă şi gheaţă. Inainta greoi sprijinindu-se intr-un toiag, urmele lăsate pe zăpadă fiind imediat acoperite de ninsoarea ce se inteţea cu fiecare clipă. Cand intră pe marea poartă a cetăţii era deja seară. Fără prea multă grabă se indreptă catre casa cizmarului şi bătu la uşa acestuia. Gazda, care intreaga zi stătuse alături de nevasta sa şi de noul născut, se arătă in prag şi privi către stăin plin de mirare. Se aştepta ca cel ce bătuse in poarta sa să fie un cunoscut venit pentru a-i petici vreo pereche de cizme.


Străinul işi dete gluga la o parte, descoperindu-şi capul acoperit de un păr lung prins in coadă. Cătă catre cizmar cu prietenie şi rosti cu blandeţe :
- Seara bună, om cu credinţa in Dumnezeu ! Fie-ţi milă de un biet pribeag, străin de aceste locuri şi oferă-i un adăpost pentru o noapte.
- Bună seara, drumeţule ! Te primesc cu dragă inimă, daca nu te-oi speria de sărăcia noastră. Să ştii că n-am să pot să te omenesc aşa cum se cuvine, spuse cizmarul plecandu-şi capul ruşinat.
- Fii fară grijă, cinstite domn ! Sunt obişnuit cu sărăcia. Caut doar un loc cald şi o coajă de paine pentru a-mi astampăra foamea, spuse străinul in timp ce işi scutura zăpada de pe mantie.
- Apoi dacă e aşa, n-ai decat să rămai la mine peste noapte, dar va trebui să te mulţumeşti cu un loc in podul casei. Vezi dumneata ? Nevastă’mea abia a născut azi dimineaţă şi alt loc nu prea mai am.



Necunoscutul acceptă oferta cizmarului şi păşi in casă, aşezandu-se langă foc. Dupa ce işi incălzi un pic oasele, rugă gazda să-l omenească cu ceva de mancare. Cu chiu cu vai cizmarul găsi un pumn de mălai pe fundul unui sac şi puse la fiert de mămăligă. Apoi işi trase scaunul langă oaspetele său şi o vreme priviră amandoi tăcuţi către focul ce lumina in mod misterios incăperea. Din camera alăturată se auzeau plansetele micuţului David şi cantecul de leagăn al mamei sale care incerca să il liniştească. Auzind ţipetele fiului sau, cizmarul merse in odaia unde se afla acesta, lăsand singur pe străin. Necunoscutul se ridică, merse langă focul unde fierbea mămăliga şi suflă de trei ori peste aceasta, apoi se intoarse la locul său ca şi cum nimic nu s-ar fi intamplat. Scoase din buzunarul hainei sale o pipă, o umplu cu tutun şi incepu să pufăie zambind mulţumit.

Capitolul II - Minunile din casa cizmarului

Cand micuţul David adormi, parinţii săi se intoarseră in odaia unde oaspetele aştepta, pufăind tacticos din pipă.
-Să ne aşezăm la masă, drumeţule !, spuse cizmarul cu glas blajin. Şi te rog incă o dată să ne ierţi sărăcia. Puţinul nostru il impărţim din toată inima cu dumneata.

Rostind acestea se aşeză la masă, invitandu-l pe necunoscut să ia loc aproape de el. Nevasta cizmarului merse langă foc pentru a lua ceaunul cu mămăligă, dar cand ridică capacul scoase un strigăt de uimire. In loc de fiertura lungă la care se aştepta găsi o gască friptă de toată frumuseţea. Cizmarul veni şi el in grabă şi la fel de mare-i fu uimirea văzand această minune. Intorşi la masă cei doi mai găsiră o butie cu vin roşu inmiresmat şi nişte plăcinţele cu varză aburinde.

-Oare un sfant a poposit in casa noastră ? , căzură cei doi in genunchi in faţa necunoscutului.
-Prieteni, aşezaţi-vă să ospătăm. Vă rog sa nu mă cosideraţi sfant. Adevăraţi sfinţi sunteţi voi, pentru ca mi-aţi oferit adăpost pe o vijelie ca asta şi pentru că aţi impărţit cu mine puţinul pe care il aveţi, vorbi străinul.

Lacrimi de bucurie şi uimire curseră pe obrajii gazdelor, dar in cele din urmă se potoliră şi incepură ospăţul alături de străinul misterios. Cei trei se veseliră pană tarziu in noapte şi merseră la culcare numai dupa ce orologiul din catedrala cetaţii bătu de unsprezece ori. Cizmarul şi nevasta sa se culcară in odaia unde dormea şi fiul lor, iar strainul se infaşură in mantia sa neagră şi se intinse langa foc.

Afară viforniţa era tot mai cumplită. Vantul şuiera imprăştiind zăpada. Orologiul bătu miezul nopţii. Străinul se ridică din colţişorul său, mai puse cateva lemne in foc şi privi ingăndurat la flacăra galbenă ce arunca umbre ciudate in intreaga odaie. Intr-un tarziu, porni in varful picioarelor către camera alăturată, unde gazdele sforăiau duse. Se apropie de patuţul unde dormea noul născut şi scoase din interiorul mantiei sale un medalion cu lanţisor de aur pe care il puse la gatul lui David. Apoi suflă de trei ori peste copil şi părăsi incăperea. Dintr-o dată urgia de afară se potoli. Vantul incetă să mai bată, norii plini de zăpadă se risipiră, iar luna plină işi făcu apariţia. Străinul se intinse din nou langă foc, in colţisorul său, unde dormi pană la revărsatul zorilor.

Dimineaţa cizmarul se trezi cu gandul de a mai petrece cateva momente alături de misteriosul său oaspete, dar străinul plecase din casa sa. Langă foc cizmarul găsi o pungă plină cu galbeni şi o scrisoare in care era sfătuit să folosească banii pentru a-i da invăţături alese fiului său, cand va sosi timpul potrivit.

Soarele era deja de două suliţe pe cer cand străinul in mantie neagră pătrunse in codrul ce se intindea in apropierea cetaţii. Grăbi pasul. Pană la castelul său drumul este lung......