16. Ani.
A nins. Ciudat si inocent.
Incoerent.
Prea matur si prea copil.
Niciodata adolescent, doar victima unui razboi puber.
-----
Ii privesc si ii ador. Imi vine sa ii mananc pe ei, pe prietenii mei, putini , insa devotati. Insa, cu toate astea, eu stau si ii privesc fara sa fac ceva. Am refuzat sa mai traiesc.
-----
In ce lume parsiva exist. Cica am facut doua greseli, probabil asa e. Probabil ca are dreptate. Dar greselile se iarta si se indreapta si totusi... cu toate astea, redevin Personajul principal al unui roman de care n-apartin.
-----
Sunt trist. Si mahnit. Ce stari simple denumesc. Si totusi ce monstruos simt in mine.
mai stii, darky? cand iubeam si eu si iti spuneam asta? acum simt din nou ca nutresc in mine o fiara, care daca va scapa vreodata din gradina mea va ...
Personajul sters din tabloul de pe masa.
1 FEBRURARIE 2005 - a nins...
de gabuba » Mar Feb 01, 2005 11:29 pm
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Pasaj, tunel.
de gabuba » Mar Feb 08, 2005 10:40 pm
Tunelul este luminat. Ma ridic si astept sa cobor...insa masina nu se mai opreste, iar tunelul nu se mai sfarseste.
----
Si iat-o stand la masa si privind undeva in tavan, ascultand lenny kravitz si varsand lacrimi mari. Isi strange pachetul de tigari in mana , iar eu o pup pe obraz.
Melodia se termina, isi sterge lacrimile , iar eu o strang in brate.
----
Pasaje de viata trista.
----
Cuvant. Il am. Vorbesc. Despre nimic in mod deosebit, bat campii constient de asta si surprins de amuzamentul celor din jur. Ma ridic in picioare si privesc de sus, rasufland greu:
- Of, mai copii...
Nu trec doua secunde si ma asez la loc.
- Stie cineva unde mi-e girafa?
----
Aproape ca nu mai am despre ce sa scriu. Am secat totul, am lasat sa decada in interiorul meu. Mi se pare inutil sa dezbat un lucru care-mi este evident. Evidente peste care trec relaxat. Evidentze evidente.
- Dom. profesor, sunt penibil!
- Nu-ti fie firca sa fii penibil!
...."da, nu-ti fie frica sa fii penibil! nu-ti fie frica sa fii ceea ce esti!", rostesc eu cat sa ma auda doar peretele de care ma sprijin.
V-am mai vorbit despre pereti?
----
Si iat-o stand la masa si privind undeva in tavan, ascultand lenny kravitz si varsand lacrimi mari. Isi strange pachetul de tigari in mana , iar eu o pup pe obraz.
Melodia se termina, isi sterge lacrimile , iar eu o strang in brate.
----
Pasaje de viata trista.
----
Cuvant. Il am. Vorbesc. Despre nimic in mod deosebit, bat campii constient de asta si surprins de amuzamentul celor din jur. Ma ridic in picioare si privesc de sus, rasufland greu:
- Of, mai copii...
Nu trec doua secunde si ma asez la loc.
- Stie cineva unde mi-e girafa?
----
Aproape ca nu mai am despre ce sa scriu. Am secat totul, am lasat sa decada in interiorul meu. Mi se pare inutil sa dezbat un lucru care-mi este evident. Evidente peste care trec relaxat. Evidentze evidente.
- Dom. profesor, sunt penibil!
- Nu-ti fie firca sa fii penibil!
...."da, nu-ti fie frica sa fii penibil! nu-ti fie frica sa fii ceea ce esti!", rostesc eu cat sa ma auda doar peretele de care ma sprijin.
V-am mai vorbit despre pereti?
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Cum? Spune-mi cum...
de gabuba » Mie Feb 09, 2005 6:52 pm
Fac doi pasi inainte. Privesc. Aud voci. Rasete.
Mai fac un pas. Rasetele continua...
Plec ochii in pamant si rostesc:
- Ah, am vrut doar sa va salut...Plec!
Maresc pasii si ajung in marele hol, imi trag fularul peste jumatate din fata si las la vedere doar ochii, plimbati pe cine stie ce pereti, chiar si cu riscul de a ma lovi de n persoane. Aud din spatele meu pasi grabiti si simt pe umeri doua maini, al caror elan il retez fara sa stau prea mult pe ganduri.
Ies din cladire si ma pierd printre nametii de zapada, imperfect de albi. Cenusii, negri, galbui...unii ramanand chiar albi. Ma acopera, imi panseaza rana si ma ajuta sa scap de ei. Nu vreau sa le mai tin piept ipocriziilor.
Urc in prima masina care soseste in statie si ma carcesc intr-un colt, langa geam. Un miros insuportabil ma face sa deschid geamul. Ce teroare, toti oamenii din masina se foiesc nemultumiti ('dom'le, da' sa-l dea cineva p'asta jos din masina, dom'le!') , dar eu sunt departe.
Oamenii tipa la sofer, dar el nu aude.
Oamenii se tin de nas, dar aurolacul refuza sa coboare.
Oamenii se intrec in a fi cat mai delicati, dar conditia ii tradeaza.
Ei au reala problema, dar eu nu subscriu cu altceva decat cu lacrimile mele.
- Baiatule, vrei un shervetel? Uitati, doamna, unii lacrimeaza de la mirosul asta Ntz! Ntz!
- Nu.
Profesoara intreaba grupul de copii intorsi, in aceeasi masina ca si mine, de la circ:
- Nu-i asa ca singura lui greseala este ca este el si nu altcineva?
Copiii , pe un ton afon si aprobator, raspund imediat:
- Daaaaaaaaaaa...
Mai fac un pas. Rasetele continua...
Plec ochii in pamant si rostesc:
- Ah, am vrut doar sa va salut...Plec!
Maresc pasii si ajung in marele hol, imi trag fularul peste jumatate din fata si las la vedere doar ochii, plimbati pe cine stie ce pereti, chiar si cu riscul de a ma lovi de n persoane. Aud din spatele meu pasi grabiti si simt pe umeri doua maini, al caror elan il retez fara sa stau prea mult pe ganduri.
Ies din cladire si ma pierd printre nametii de zapada, imperfect de albi. Cenusii, negri, galbui...unii ramanand chiar albi. Ma acopera, imi panseaza rana si ma ajuta sa scap de ei. Nu vreau sa le mai tin piept ipocriziilor.
Urc in prima masina care soseste in statie si ma carcesc intr-un colt, langa geam. Un miros insuportabil ma face sa deschid geamul. Ce teroare, toti oamenii din masina se foiesc nemultumiti ('dom'le, da' sa-l dea cineva p'asta jos din masina, dom'le!') , dar eu sunt departe.
Oamenii tipa la sofer, dar el nu aude.
Oamenii se tin de nas, dar aurolacul refuza sa coboare.
Oamenii se intrec in a fi cat mai delicati, dar conditia ii tradeaza.
Ei au reala problema, dar eu nu subscriu cu altceva decat cu lacrimile mele.
- Baiatule, vrei un shervetel? Uitati, doamna, unii lacrimeaza de la mirosul asta Ntz! Ntz!
- Nu.
Profesoara intreaba grupul de copii intorsi, in aceeasi masina ca si mine, de la circ:
- Nu-i asa ca singura lui greseala este ca este el si nu altcineva?
Copiii , pe un ton afon si aprobator, raspund imediat:
- Daaaaaaaaaaa...
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
abstractie.
de gabuba » Joi Feb 10, 2005 10:25 pm
Nu priveste inainte pentru ca nu-i mai pasa; nu priveste inapoi pentru ca ce a fost a ingropat ; nu priveste in jos pentru ca acolo o vor jumuli viermii ; nu priveste in sus pentru ca acolo va zburda nemarginita.
Tine ochii strans inchisi, si se gandeste la Dumnezeu...
Tine ochii strans inchisi, si se simte bine...
Tine ochii strans inchisi, si isi spune ca e o tipa frumoasa...
Tine ochii strans inchisi, si zambeste usor...
Tine ochii strans inchisi, si cade in livada nemarturisirilor ei...
Nemarturisiri... A simtit atatea si a spus mult prea putine. Regrete ce o injunghie in capul pieptului. Pentru expresia chipului ei, devenita grimasa, milioanele de secunde trecute pe langa ea au fost traite din plin; insa pentru portretul sufletului ei, devenit gri, milioanele de secunde au trecut prin ea conservate si transformate in nimic.
“Am sa sfarsesc aici relatia cu tine, trecatorul meu trup...â€Â
Tine ochii strans inchisi, si se gandeste la Dumnezeu...
Tine ochii strans inchisi, si se simte bine...
Tine ochii strans inchisi, si isi spune ca e o tipa frumoasa...
Tine ochii strans inchisi, si zambeste usor...
Tine ochii strans inchisi, si cade in livada nemarturisirilor ei...
Nemarturisiri... A simtit atatea si a spus mult prea putine. Regrete ce o injunghie in capul pieptului. Pentru expresia chipului ei, devenita grimasa, milioanele de secunde trecute pe langa ea au fost traite din plin; insa pentru portretul sufletului ei, devenit gri, milioanele de secunde au trecut prin ea conservate si transformate in nimic.
“Am sa sfarsesc aici relatia cu tine, trecatorul meu trup...â€Â
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
O zi dupa.
de gabuba » Mar Feb 15, 2005 10:35 am
Ce poate fi mai placut, jurnal plictisit si obosit, decat sa scrii in jurnal intr-un trolebuz blocat de trafic si cu toate acele priviri ce nu iti acorda niste circumstante...atenuante ?!!
Cerul gri ma asupreste; rotile masinilor razvratesc picaturi de apa moarta; zambetul a devenit grimasa.
Felinarele sunt reflectate in asfaltul ud; soneria telefonului mobil rasuna din buzunar; ochii larg deschisi au clipit.
Privirea de dincolo de ochelarii celei ce a trecut ma amendeaza; panoul publicitar cu acea poza nu-mi mai sarade; nesiguranta de pe gheata e nesiguranta batailor inimii tale pe poleiul sufletului meu.
A fost acum. Acum a trecut.
Ieri a fost velantains dei.
Am refuzat sa fiu parteneru' lu' nush care tipa 'super dragutza' de la a 9 a, cum de altfel am refuzat sa fiu si partenerul alteia de la nush care alta clasa. Eu nu particip la asa ceva. Da, George, sunt un pensionar, stiu.
Insa daca tot am refuzat sa dau 100.000 ca sa ma duc in cea mai jalnica discoteca, sa dansez pe masa pe manele (alaturi de colegii mei rapperi) si sa mananc rabdari prajite, am zis macar sa dau 10.000 sa vad spectacolul colegilor mei de la o clasa de a 10 a.
Si ne inghesuim noi acolo, cu doamna directoare pe post de domolitoare de spirite incinse si asteptam. Sa inceapa.
Si incepe.
Fosta mea prietena incepe sa prezinte spectacolul si imi arunca priviri in al doilea rand, insa ma prefac indiferent.
Colegii imi dau coate ('huh, se cam uita la tine...").
Incepe o tombola ratata cu premii inedite (un breloc, o cutie de chibrituri goala - ce simbolic) si concursul pe perechi. Carla, rockeritza clasei mele si prietenul ei tinut prizonier de vreo 30 de bratari cu tepi, dintr-alea periculoase, fac show pe scena, se saruta, iar noi facem eforturi supra-omenesti pentru a ne mentine pranzul in stomac.
Se termina si porcaria asta, Carla revine mandra in public si se anunta urmatorul moment.
Randul din fata mea chicoteste vesel ("Fata, o sa fie Silviu!").
- Si acum, cea mai talentata balerina!!! Silviu!!!!
Intr-un costum mulat pe toate partile corpului, cu o pereche de chilotei tanga, silviu face aerobica pe scena, se face ca cade (scuzatz cacofonia) , si da din fund spre extazul audientei. Fac trei cruci discrete , dupa care alte 9, pentru colegii mei, inca shocati, neputand sa-si dezlipeasca mainile de la gura.
Si cand noi toti credeam ca show-ul a luat sfarsit, am fost retinuti in sala de o , insista ei sa o numeasca, parodie dupa 'Din dragoste'. Oana Za Voranu invitata special cu tot cu drama sa legata de disparitia subita a lui Pepe din viata sa. Dupa vreo 5 minute de bocete ale acesteia , apare ilustrul Pepe, acelasi Silviu de data asta intr-o pereche de pantalonasi dichisiti cu floricele si o bluzita roz deasupra buricului, la gat cu noul sau parter.
Acum, Pepe este Popo.
Nu-i asa ca sunteti toti amuzati?! Nu-i asa ca a meritat sa dati 10.000 si sa va vedeti toata adolescenta prin fata ochilor??? Nu-i asa???
Parasesc sala putin dupa ce a inceput ultima reprezentatie de dans a trupei scolii, doi smecheri, sexosi si doua tzaranci proaste, cu par intre degetele de la picioare, se dadeau de ceasul mortii tavalindu-se pe scena aia. Sincer, astept cu interes urmatoarea reprezentare scenica, poate de halouin, unde , ca o sugestie talentatilor mei colegi, sa fie cat mai naturali, si sa se lase prada instinctelor lor naturale... nimeni nu va fi surprins sa-i regasim pe tavan, pereti, sub scaune si patruland in patru labe.
Ohoho.
13 februarie 2005
Cerul gri ma asupreste; rotile masinilor razvratesc picaturi de apa moarta; zambetul a devenit grimasa.
Felinarele sunt reflectate in asfaltul ud; soneria telefonului mobil rasuna din buzunar; ochii larg deschisi au clipit.
Privirea de dincolo de ochelarii celei ce a trecut ma amendeaza; panoul publicitar cu acea poza nu-mi mai sarade; nesiguranta de pe gheata e nesiguranta batailor inimii tale pe poleiul sufletului meu.
A fost acum. Acum a trecut.
~*~
Ieri a fost velantains dei.
Am refuzat sa fiu parteneru' lu' nush care tipa 'super dragutza' de la a 9 a, cum de altfel am refuzat sa fiu si partenerul alteia de la nush care alta clasa. Eu nu particip la asa ceva. Da, George, sunt un pensionar, stiu.
Insa daca tot am refuzat sa dau 100.000 ca sa ma duc in cea mai jalnica discoteca, sa dansez pe masa pe manele (alaturi de colegii mei rapperi) si sa mananc rabdari prajite, am zis macar sa dau 10.000 sa vad spectacolul colegilor mei de la o clasa de a 10 a.
Si ne inghesuim noi acolo, cu doamna directoare pe post de domolitoare de spirite incinse si asteptam. Sa inceapa.
Si incepe.
Fosta mea prietena incepe sa prezinte spectacolul si imi arunca priviri in al doilea rand, insa ma prefac indiferent.
Colegii imi dau coate ('huh, se cam uita la tine...").
Incepe o tombola ratata cu premii inedite (un breloc, o cutie de chibrituri goala - ce simbolic) si concursul pe perechi. Carla, rockeritza clasei mele si prietenul ei tinut prizonier de vreo 30 de bratari cu tepi, dintr-alea periculoase, fac show pe scena, se saruta, iar noi facem eforturi supra-omenesti pentru a ne mentine pranzul in stomac.
Se termina si porcaria asta, Carla revine mandra in public si se anunta urmatorul moment.
Randul din fata mea chicoteste vesel ("Fata, o sa fie Silviu!").
- Si acum, cea mai talentata balerina!!! Silviu!!!!
Intr-un costum mulat pe toate partile corpului, cu o pereche de chilotei tanga, silviu face aerobica pe scena, se face ca cade (scuzatz cacofonia) , si da din fund spre extazul audientei. Fac trei cruci discrete , dupa care alte 9, pentru colegii mei, inca shocati, neputand sa-si dezlipeasca mainile de la gura.
Si cand noi toti credeam ca show-ul a luat sfarsit, am fost retinuti in sala de o , insista ei sa o numeasca, parodie dupa 'Din dragoste'. Oana Za Voranu invitata special cu tot cu drama sa legata de disparitia subita a lui Pepe din viata sa. Dupa vreo 5 minute de bocete ale acesteia , apare ilustrul Pepe, acelasi Silviu de data asta intr-o pereche de pantalonasi dichisiti cu floricele si o bluzita roz deasupra buricului, la gat cu noul sau parter.
Acum, Pepe este Popo.
Nu-i asa ca sunteti toti amuzati?! Nu-i asa ca a meritat sa dati 10.000 si sa va vedeti toata adolescenta prin fata ochilor??? Nu-i asa???
Parasesc sala putin dupa ce a inceput ultima reprezentatie de dans a trupei scolii, doi smecheri, sexosi si doua tzaranci proaste, cu par intre degetele de la picioare, se dadeau de ceasul mortii tavalindu-se pe scena aia. Sincer, astept cu interes urmatoarea reprezentare scenica, poate de halouin, unde , ca o sugestie talentatilor mei colegi, sa fie cat mai naturali, si sa se lase prada instinctelor lor naturale... nimeni nu va fi surprins sa-i regasim pe tavan, pereti, sub scaune si patruland in patru labe.
Ohoho.
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
ma dori.
de gabuba » Joi Feb 17, 2005 11:35 pm
- Ma dori.
si vrei sa pleci, insa...
- ...Rau.
Completezi si te intorci cu spatele.
Parul lung, blond, iti acopera spatele. Privirea ta cerceteaza usa dincolo de care te-ai putea afla din orice clipa; mainile tale transpira nemaigasind buzunarele, in care sa se ascunda.
Intreb:
- Mai stii cine esti? Iti mai amintesti?
- Stiu doar unde dorm, ce mananc si cine esti tu.
Tonul vocii se stinge melodic.
Si tu ma dori mai mult decat as vrea. Si tu ma faci sa fiu deprimat, desi n-as vrea. Si tu ma faci sa scriu chestiile astea penibile. Si tu ma faci sa fiu cum nu vreau. Si tu ma faci sa spun doua cuvinte ajunse clisheu. Si tu ma faci sa fiu adolescent cu parafa clara. Si tu ma faci sa fiu in alte o mie de feluri, insa tu o faci fiind. Simplul fapt ca esti ma retrogadeaza la forma mica si nenorocita pe care o ametesc acum, aici, in fata ta.
Si daca totusi te dor, iti mai amintesti de...
- Auzi, ai servetele?... Sau le folosesc pe ale mele?
si vrei sa pleci, insa...
- ...Rau.
Completezi si te intorci cu spatele.
Parul lung, blond, iti acopera spatele. Privirea ta cerceteaza usa dincolo de care te-ai putea afla din orice clipa; mainile tale transpira nemaigasind buzunarele, in care sa se ascunda.
Intreb:
- Mai stii cine esti? Iti mai amintesti?
- Stiu doar unde dorm, ce mananc si cine esti tu.
Tonul vocii se stinge melodic.
Si tu ma dori mai mult decat as vrea. Si tu ma faci sa fiu deprimat, desi n-as vrea. Si tu ma faci sa scriu chestiile astea penibile. Si tu ma faci sa fiu cum nu vreau. Si tu ma faci sa spun doua cuvinte ajunse clisheu. Si tu ma faci sa fiu adolescent cu parafa clara. Si tu ma faci sa fiu in alte o mie de feluri, insa tu o faci fiind. Simplul fapt ca esti ma retrogadeaza la forma mica si nenorocita pe care o ametesc acum, aici, in fata ta.
Si daca totusi te dor, iti mai amintesti de...
- Auzi, ai servetele?... Sau le folosesc pe ale mele?
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
simple.
de gabuba » Vin Feb 18, 2005 8:29 pm
Franturi din ce simt scriu acum, incerc sa nu mint si incerc sa nu joc teatru.
Imi tot rasuna-n cap vocea aia 'viata nu e un teatru' si rasul meu isteric de dupa...
Ma atinge, ma scufunda, ma indeparteaza.
Sunt mai departe decat as vrea, insa acolo-n taramuri necunoscute de altii sunt acelasi eu.
Acelasi eu haituit de cele mai groaznice lucruri care mi se pot intampla.
Si care se tot repeta, repeta, repeta, de cand sunt eu...
Intre ce sunt, ce vreau sa fiu, ce ar fi trebuit sa fiu sunt discrepante uriase.
Si totusi ma straduiam. Sunt cea mai parsiva fiinta.
Mi-e scarba de mine, m-as scuipa intre ochi. Acum. Si dupa m-as lua la bataie, si dupa m-as arunca in dambovitza cea degerata.
Dupa care as sari dupa mine sa ma salvez, m-as duce la un spital si m-as interna o vreme la schizofrenici.
Dupa care m-as uita in oglinda si mi-as dori sa arat asa. Stii tu cum, nu? Hai ca stii. Stiu ca stii. Eu stiu sigur. Prea sigur.
M-am visat azi noapte. Sunt mereu actor in visele mele, desi profesoara de psihologie era ferm convinsa ca rar se intampla sa si participam la micile scenete ale subconstientului nostru.
Ma mangai des pe cap si imi soptesc lin la ureche ce vreau sa aud. Dupa care ma izolez in carapacea adolescentului sociopat si cu privire monstruasa care refuza sa rada , sa coopereze, sa se gandeasca si la altceva decat la ale lui din principiul de a nu fi ce nu vrea.
Intrec limita penibilului? Vai, ce de ziduri ridic in preajma exprimarii mele.
Ma rup in doua si din mine cade nisip. De asta vara. Mai tii minte?
Eram tot ars , aveam insolatie, febra si multe cosmaruri si te-am intrebat , in timp ce imi ungeam piciorul cu o crema inutila:
- Ai putea sa faci ceva pentru mine? Minte-ma si spune-mi ceva frumos despre mine. Orice!
Dupa a venit dimineata si m-am trezit mirosind a mare. A sare. Pipaind nisipul si simtindu-l in par. Am iesit din cort si am vazut soarele portocala . Am intins bratele, nu prea tare, pentru ca pielea inca ma strangea. Am privit in jos, niste oameni n-apucasera sa mai intre in cort. Am trecut peste ei si am ajuns in fata marii. Am atins-o mai intai. Dupa am facut un pas saltat. Dupa am privit cerul si mi-am dat drumul pe spate, intr-un val spumos si galagios. Am fost liber, iar algele isi cautau adevaratul destin prin taramul corpului meu nedezbracat ...
Marea ma accepta asa cum sunt.
Sunt de o incoerenta deosebita. As putea scrie romane incoerente necitite de nimeni. As putea fi mai bun, as putea fi mai norocos. As putea fi altfel.
Spune-mi cum, spune-mi cum, spune-mi de unde sa incep, de unde?
Vreau sa incep. De maine. Ba nu! Chiar de acum!
Plec, ma duc, gata incep.
Simtiti energia? Eu chiar o sa incep sa ma schimb. Simtiti? Si eu!
Ieeeeee!!!
Imi tot rasuna-n cap vocea aia 'viata nu e un teatru' si rasul meu isteric de dupa...
Ma atinge, ma scufunda, ma indeparteaza.
Sunt mai departe decat as vrea, insa acolo-n taramuri necunoscute de altii sunt acelasi eu.
Acelasi eu haituit de cele mai groaznice lucruri care mi se pot intampla.
Si care se tot repeta, repeta, repeta, de cand sunt eu...
Intre ce sunt, ce vreau sa fiu, ce ar fi trebuit sa fiu sunt discrepante uriase.
Si totusi ma straduiam. Sunt cea mai parsiva fiinta.
Mi-e scarba de mine, m-as scuipa intre ochi. Acum. Si dupa m-as lua la bataie, si dupa m-as arunca in dambovitza cea degerata.
Dupa care as sari dupa mine sa ma salvez, m-as duce la un spital si m-as interna o vreme la schizofrenici.
Dupa care m-as uita in oglinda si mi-as dori sa arat asa. Stii tu cum, nu? Hai ca stii. Stiu ca stii. Eu stiu sigur. Prea sigur.
M-am visat azi noapte. Sunt mereu actor in visele mele, desi profesoara de psihologie era ferm convinsa ca rar se intampla sa si participam la micile scenete ale subconstientului nostru.
Ma mangai des pe cap si imi soptesc lin la ureche ce vreau sa aud. Dupa care ma izolez in carapacea adolescentului sociopat si cu privire monstruasa care refuza sa rada , sa coopereze, sa se gandeasca si la altceva decat la ale lui din principiul de a nu fi ce nu vrea.
Intrec limita penibilului? Vai, ce de ziduri ridic in preajma exprimarii mele.
Ma rup in doua si din mine cade nisip. De asta vara. Mai tii minte?
Eram tot ars , aveam insolatie, febra si multe cosmaruri si te-am intrebat , in timp ce imi ungeam piciorul cu o crema inutila:
- Ai putea sa faci ceva pentru mine? Minte-ma si spune-mi ceva frumos despre mine. Orice!
Dupa a venit dimineata si m-am trezit mirosind a mare. A sare. Pipaind nisipul si simtindu-l in par. Am iesit din cort si am vazut soarele portocala . Am intins bratele, nu prea tare, pentru ca pielea inca ma strangea. Am privit in jos, niste oameni n-apucasera sa mai intre in cort. Am trecut peste ei si am ajuns in fata marii. Am atins-o mai intai. Dupa am facut un pas saltat. Dupa am privit cerul si mi-am dat drumul pe spate, intr-un val spumos si galagios. Am fost liber, iar algele isi cautau adevaratul destin prin taramul corpului meu nedezbracat ...
Marea ma accepta asa cum sunt.
Sunt de o incoerenta deosebita. As putea scrie romane incoerente necitite de nimeni. As putea fi mai bun, as putea fi mai norocos. As putea fi altfel.
Spune-mi cum, spune-mi cum, spune-mi de unde sa incep, de unde?
Vreau sa incep. De maine. Ba nu! Chiar de acum!
Plec, ma duc, gata incep.
Simtiti energia? Eu chiar o sa incep sa ma schimb. Simtiti? Si eu!
Ieeeeee!!!
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Mine.
de gabuba » Mar Feb 22, 2005 9:17 pm
La teatru nu e o piesa propriu-zisa. Mergem la alt teatru, acolo nu mai sunt bilete. Vad o piatra imensa undeva in stanga intrarii principale. Ma asez pe ea si te trag catre mine.
"Ti-am mai zis ca mirosi a guma de mestecat roz?"
"Tu mirosi a Gabi..."
"Da..." , spun eu avand o usoara stanjeneala.
"Da, nu i-as mai putea spune nimanui: 'mirosi a tine' sau 'mirosi a Gabi', numai Gabi miroase a Gabi..."
"Esti complet nebuna."
Te strang la pieptul meu si iti ating cu mana mea rece spatele. Te feresti. Sunt rece. Iti strecori mainile pe sub tricoul meu si ti le incalzesti
Eu imi sprijin capul de pieptul tau si din cand in cand ma pierd in tine.
"Cand ma regasesti sa ma inapoiezi. Te rog!"
Ma tot intreb de ce in tine, de ce nu ma pot feri de tine, de ce nu pot cunoaste o alta mai mult decat pe tine. De ce sa cred eu ca ma iubesti cand stiu ca ai iubit atatia si cand ei toti imi spun... Sa ii cred pe ei, pe tine?
Pe mine nu ma pot crede. Eu sunt in ei si in tine; deci nu ma certa, nu mai sunt nici al meu.
"Ti-am mai zis ca mirosi a guma de mestecat roz?"
"Tu mirosi a Gabi..."
"Da..." , spun eu avand o usoara stanjeneala.
"Da, nu i-as mai putea spune nimanui: 'mirosi a tine' sau 'mirosi a Gabi', numai Gabi miroase a Gabi..."
"Esti complet nebuna."
Te strang la pieptul meu si iti ating cu mana mea rece spatele. Te feresti. Sunt rece. Iti strecori mainile pe sub tricoul meu si ti le incalzesti
Eu imi sprijin capul de pieptul tau si din cand in cand ma pierd in tine.
"Cand ma regasesti sa ma inapoiezi. Te rog!"
Ma tot intreb de ce in tine, de ce nu ma pot feri de tine, de ce nu pot cunoaste o alta mai mult decat pe tine. De ce sa cred eu ca ma iubesti cand stiu ca ai iubit atatia si cand ei toti imi spun... Sa ii cred pe ei, pe tine?
Pe mine nu ma pot crede. Eu sunt in ei si in tine; deci nu ma certa, nu mai sunt nici al meu.
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Azi si atat.
de gabuba » Vin Feb 25, 2005 11:07 pm
Dimineata, recunosc, a fost o idee mai greu. Ochii imi erau lipiti, capul il simteam greoi. Stomacul in schimb era gol. Am reusit intr-un final sa ridic pleoapele, mi-am luat perna , am sprijinit-o de perete si am dat drumul la tv.
"....O tanara de 62 de ani a fost violata cu salbaticie...."
"....Azi noapte, in timp ce se intorcea beat pula de la crashma, un satean a fost acostat de doi necunoscuti....Familia este indurerata."
"....Busu, Busule, ia spune-ne cum o sa fie vremea azi in Bucuresti?
- Eeeeeh, pai...
- Bine, atunci ii predam legatura lui Neti. Ce ne poti spune despre zodii?
- Incepem cu leu. Astazi veti avea o zi de nota 20."
Trec in jur de cinshpe minute si ceasul incepe sa sune, luate-ar dracu, mai si suni dupa ce ca m-am trezit inaintea ta...Jos cu tine si ii trosnesc una dupa spate de-l trantesc de covor. S-a spart. E semn bun, maine sigur nu mai suna.
Ajung la liceu si am optionalul. Imi croiesc drum printre copiii de clasa a 2 a care invata in corpul unde avem noi ora si dau buzna-n clasa
- sar'na, ma scuzatzi c-am intarziat!
- si iata-l si pe al ...catelea? nu mai conteaza. au trecut 30 de minute din ora, sper sa fii ultimul.
- e bine sa speri, asa, in general.
- da, dar sa revenim la ora. spune Carla.
- Da, doamna, lua cuvantu' Carla. Sifilisul se poate gasi sub forma de ciuperca in zona clitorisului si se poate transmite si prin glandere salivare...
Recunosc, undeva p-aici, Carla in divinul sau discurs m-a pierdut.
Deschid caietul de istorie si incep sa-mi copiez una din lectiile la care, prezent fiind, am fost absent. Adica n-am scris si nu-mi amintesc nici o idee din ce a bajgauit duduia aia de la catedra. In rest, ea e chiar simpatica. Nu prea aud eu ce zice, dar dupa expresie pare ca ne place. Si mai si reciproc, sa vezi dracovenie...
La un moment dat, in timp ce scriam aud:
- Cine a scris despre gonoree?
- Eu. Gonoreea o au de regula...
- Ba eu!
- Ba nu! Eu am !
Ruxi intervine in conflictul dintre cecilia si carla:
- Bine, ca sa va impacati: amandoo aveti gonoree. Continuati.
La pauza am plecat prin maiestruosul liceu la ora de romana. Cand ma trece si pe mine o sh'anume treaba mica, arunc o privire pe scari si o vad pe cucoana ca se indreapta cu pasi repezi in directia opus. Omitand ca e sprintena din fire si-si poate schimba directia cand te astepti mai putin, am luat-o la picior catre buda, numa ca-n calea pisharii mele s-a interpus coshciugu. Ma scuzati, doamna profesoara.
- Buna ziua. Ma duceam...
- In clasa banuiesc. Sens invers, te rog!
Ma asez in prima banca libera pe care o vad, langa Michel mai exact.
Michel rade. Nu imi face placere cand rade Michel. Michel are aparat dentar fix. Michel face o gluma, zambesc. El deschide gura. Rad si eu. Michel are coji de seminte in aparat.
- Michel, inchide gura, te rog...
Michel ragaie.
- Asa am cucerit-o pe Annie. Ha-ha-ha.
A deschis gura larg. Iar.
Inaintam in program catre ora de istorie. Nu stiu prea multe lucruri despre profesoara de istorie. De fapt, s-ar putea spune ca nu stiu altceva in afara faptului ca asculta Metallica, se imbraca in negru si e zambareata. Nu ma intereseaza cum o cheama, ce face in timpul liber sau, de ce nu, cand vine sa ne predea.
Totusi ora asta vroiam sa fac exceptie de la coma de ras din ultimele banci, radu' de la perete, pentru ca ma avertizase ieri ca ma asculta. Azi. Acum.
Nu-mi faceam prea mari griji, nu trebuia decat sa tin un caiet pe aproape si luam de la 8 in sus.
Imi aud numele, ma ridic. Ruxi imi paseaza un caiet.
- Vorbeste, copil al soarelui...
Ma uit pentru o secunda in spatele meu, ca sa fiu sigur ca mie imi erau adresate adjectivele si incep:
- Bine. Etapa ceha.
- Zi-le. Is mai multe.
- Etapele cehe au fost...
- Asa...
- Mai multe.
- Bun, pana aici sunt de acord cu tine.
Nu prea ii inteleg scrisul lui Ruxi, asa ca era ceva mai complicat cuvantul pe care trebuia sa-l citesc. Renunt la a ma mai stradui, timp in care Marius ma ajuta:
- Lasati-l doua minute doamna, nu scrie Ruxi prea citet. Clasa rade.
- Da, zic eu complacandu-ma, HEMORAGIE.
Clasa ramane doua secunde perplexa dupa care izbucneste intr-un hohot grosolan de veselie.
Profa se amuza si ea. Si eu rad.
- Nu mai rade, si iesi la tabla si scrie.
In drumul pana la tabla fete dintre cele mai binevoitoare doreau sa imi spuna varianta corecta de la hemoragie, am inteles ceva de genu tregemonie.
Scriu pe tabla cat sa vada si aia de alaturi , daca intra prin perete, TREGEMONIE.
Clasa rade. Profa rade. Rad si eu.
Toata lumea se chinuie sa-mi spuna varianta corecta. Sterg t-ul, ramane regemonie. Ruxi ia o foaie de hartie pe care scrie 'CU H, BAH!"
si scriu eu falnic si impunator: HEGEMONIE.
- Da , intr-un final nesperat. Se uita in circumspect la notele mele din catalog. Ai grija, Gabi, ca-ti dau acum un 8 de nu te vezi!...
Colegii rad. Profa zambeste pe sub mustati. Eu imi musc buza de jos.
"Alelei, asa noroc n-am mai avut de cand cu ulfitza la geografie"-imi spun eu in gand intinzand mandru carnetul de note.
Ora de geografie. Intra profa. Lumea canta 'tanti ulfitza sa traiasca, tanti ulfitza sa traiasca (sau nu), la muuuulti aaaaani".
Profa: - E ziua cuiva? La multi ani!
Noi: - Da, nici nu ati putea banui a cui e ziua!
La geogra scriem mult, asta e cam neplacut.
- Doamna, da' ce-i cu schema asta?
- Astea-s lectiile pe care le vom face de acum inainte.
- Banuiesc ca in timpul urmatorilor trei ani...La cata materie e aici ne putem da linistiti doctoratul. Doamna, da' o sa fie urata materia?
- Adica, mai urata ca pana acum? completeaza Ruxi intrebarea.
Profesoara isi continua schema...
- Da, biosfera...
Pauza. O tante badigard se aproprie de mine cu pasi amenintatori. Rumega la o paine. Printre firimituri disting o intrebare:
- Tu n-ai ora?
- Ba da.
- Pai la clasa atunci.
- Da, asa credeam si eu.
Si m-am dus afara. M-am intalnit cu Silviu care o urmarea pe aia de mate (are clasa la subsol, deci de afara se vede lejer) sa vada daca ii pune absenta. Vroiam sa merg sa-mi iau o pizza, ca acu' niste pauze duduia de la iesire a fost foarte antipatica.
La iesire niste cunostinte se plictiseau asteptand pe cineva.
- Gabi, iti place de Bianca?
- Da.
- Stiam.
- Stii prea multe, u must die.
- Si asta stiu.
- Ia masuri.
- Stiu ca te place georgeasca.
- Sunt irezistibil, e singurul meu defect.
- Gabi, hahahahahah, georgeasca?!?! In pula mea si cat nu te invidiez!
- A'ma ca-i si ea fata, undeva...p'acolo!!:D
- Asta e aia care te-a intrebat daca dai cu aspiratorul sambata dimineata?
- Da.
- Vita dreaca. Te urmareste. Trage draperiile. Cine stie unde e acum. Daca aude?
- Daca aude sa stie ca prefer fetele pe inaltime si nu pe latime...
- ha-ha. Ah, buna georgeasco. Ce faci? Chiulesti?
- Da. Buna Gabi!!!
- Buna, hai ca eu am ora...
Ma indepartez de grup catre scoala si aud ...
- ...Da , am auzit ca nu sunt genul lui.
"....O tanara de 62 de ani a fost violata cu salbaticie...."
"....Azi noapte, in timp ce se intorcea beat pula de la crashma, un satean a fost acostat de doi necunoscuti....Familia este indurerata."
"....Busu, Busule, ia spune-ne cum o sa fie vremea azi in Bucuresti?
- Eeeeeh, pai...
- Bine, atunci ii predam legatura lui Neti. Ce ne poti spune despre zodii?
- Incepem cu leu. Astazi veti avea o zi de nota 20."
Trec in jur de cinshpe minute si ceasul incepe sa sune, luate-ar dracu, mai si suni dupa ce ca m-am trezit inaintea ta...Jos cu tine si ii trosnesc una dupa spate de-l trantesc de covor. S-a spart. E semn bun, maine sigur nu mai suna.
Ajung la liceu si am optionalul. Imi croiesc drum printre copiii de clasa a 2 a care invata in corpul unde avem noi ora si dau buzna-n clasa
- sar'na, ma scuzatzi c-am intarziat!
- si iata-l si pe al ...catelea? nu mai conteaza. au trecut 30 de minute din ora, sper sa fii ultimul.
- e bine sa speri, asa, in general.
- da, dar sa revenim la ora. spune Carla.
- Da, doamna, lua cuvantu' Carla. Sifilisul se poate gasi sub forma de ciuperca in zona clitorisului si se poate transmite si prin glandere salivare...
Recunosc, undeva p-aici, Carla in divinul sau discurs m-a pierdut.
Deschid caietul de istorie si incep sa-mi copiez una din lectiile la care, prezent fiind, am fost absent. Adica n-am scris si nu-mi amintesc nici o idee din ce a bajgauit duduia aia de la catedra. In rest, ea e chiar simpatica. Nu prea aud eu ce zice, dar dupa expresie pare ca ne place. Si mai si reciproc, sa vezi dracovenie...
La un moment dat, in timp ce scriam aud:
- Cine a scris despre gonoree?
- Eu. Gonoreea o au de regula...
- Ba eu!
- Ba nu! Eu am !
Ruxi intervine in conflictul dintre cecilia si carla:
- Bine, ca sa va impacati: amandoo aveti gonoree. Continuati.
La pauza am plecat prin maiestruosul liceu la ora de romana. Cand ma trece si pe mine o sh'anume treaba mica, arunc o privire pe scari si o vad pe cucoana ca se indreapta cu pasi repezi in directia opus. Omitand ca e sprintena din fire si-si poate schimba directia cand te astepti mai putin, am luat-o la picior catre buda, numa ca-n calea pisharii mele s-a interpus coshciugu. Ma scuzati, doamna profesoara.
- Buna ziua. Ma duceam...
- In clasa banuiesc. Sens invers, te rog!
Ma asez in prima banca libera pe care o vad, langa Michel mai exact.
Michel rade. Nu imi face placere cand rade Michel. Michel are aparat dentar fix. Michel face o gluma, zambesc. El deschide gura. Rad si eu. Michel are coji de seminte in aparat.
- Michel, inchide gura, te rog...
Michel ragaie.
- Asa am cucerit-o pe Annie. Ha-ha-ha.
A deschis gura larg. Iar.
Inaintam in program catre ora de istorie. Nu stiu prea multe lucruri despre profesoara de istorie. De fapt, s-ar putea spune ca nu stiu altceva in afara faptului ca asculta Metallica, se imbraca in negru si e zambareata. Nu ma intereseaza cum o cheama, ce face in timpul liber sau, de ce nu, cand vine sa ne predea.
Totusi ora asta vroiam sa fac exceptie de la coma de ras din ultimele banci, radu' de la perete, pentru ca ma avertizase ieri ca ma asculta. Azi. Acum.
Nu-mi faceam prea mari griji, nu trebuia decat sa tin un caiet pe aproape si luam de la 8 in sus.
Imi aud numele, ma ridic. Ruxi imi paseaza un caiet.
- Vorbeste, copil al soarelui...
Ma uit pentru o secunda in spatele meu, ca sa fiu sigur ca mie imi erau adresate adjectivele si incep:
- Bine. Etapa ceha.
- Zi-le. Is mai multe.
- Etapele cehe au fost...
- Asa...
- Mai multe.
- Bun, pana aici sunt de acord cu tine.
Nu prea ii inteleg scrisul lui Ruxi, asa ca era ceva mai complicat cuvantul pe care trebuia sa-l citesc. Renunt la a ma mai stradui, timp in care Marius ma ajuta:
- Lasati-l doua minute doamna, nu scrie Ruxi prea citet. Clasa rade.
- Da, zic eu complacandu-ma, HEMORAGIE.
Clasa ramane doua secunde perplexa dupa care izbucneste intr-un hohot grosolan de veselie.
Profa se amuza si ea. Si eu rad.
- Nu mai rade, si iesi la tabla si scrie.
In drumul pana la tabla fete dintre cele mai binevoitoare doreau sa imi spuna varianta corecta de la hemoragie, am inteles ceva de genu tregemonie.
Scriu pe tabla cat sa vada si aia de alaturi , daca intra prin perete, TREGEMONIE.
Clasa rade. Profa rade. Rad si eu.
Toata lumea se chinuie sa-mi spuna varianta corecta. Sterg t-ul, ramane regemonie. Ruxi ia o foaie de hartie pe care scrie 'CU H, BAH!"
si scriu eu falnic si impunator: HEGEMONIE.
- Da , intr-un final nesperat. Se uita in circumspect la notele mele din catalog. Ai grija, Gabi, ca-ti dau acum un 8 de nu te vezi!...
Colegii rad. Profa zambeste pe sub mustati. Eu imi musc buza de jos.
"Alelei, asa noroc n-am mai avut de cand cu ulfitza la geografie"-imi spun eu in gand intinzand mandru carnetul de note.
Ora de geografie. Intra profa. Lumea canta 'tanti ulfitza sa traiasca, tanti ulfitza sa traiasca (sau nu), la muuuulti aaaaani".
Profa: - E ziua cuiva? La multi ani!
Noi: - Da, nici nu ati putea banui a cui e ziua!
La geogra scriem mult, asta e cam neplacut.
- Doamna, da' ce-i cu schema asta?
- Astea-s lectiile pe care le vom face de acum inainte.
- Banuiesc ca in timpul urmatorilor trei ani...La cata materie e aici ne putem da linistiti doctoratul. Doamna, da' o sa fie urata materia?
- Adica, mai urata ca pana acum? completeaza Ruxi intrebarea.
Profesoara isi continua schema...
- Da, biosfera...
Pauza. O tante badigard se aproprie de mine cu pasi amenintatori. Rumega la o paine. Printre firimituri disting o intrebare:
- Tu n-ai ora?
- Ba da.
- Pai la clasa atunci.
- Da, asa credeam si eu.
Si m-am dus afara. M-am intalnit cu Silviu care o urmarea pe aia de mate (are clasa la subsol, deci de afara se vede lejer) sa vada daca ii pune absenta. Vroiam sa merg sa-mi iau o pizza, ca acu' niste pauze duduia de la iesire a fost foarte antipatica.
La iesire niste cunostinte se plictiseau asteptand pe cineva.
- Gabi, iti place de Bianca?
- Da.
- Stiam.
- Stii prea multe, u must die.
- Si asta stiu.
- Ia masuri.
- Stiu ca te place georgeasca.
- Sunt irezistibil, e singurul meu defect.
- Gabi, hahahahahah, georgeasca?!?! In pula mea si cat nu te invidiez!
- A'ma ca-i si ea fata, undeva...p'acolo!!:D
- Asta e aia care te-a intrebat daca dai cu aspiratorul sambata dimineata?
- Da.
- Vita dreaca. Te urmareste. Trage draperiile. Cine stie unde e acum. Daca aude?
- Daca aude sa stie ca prefer fetele pe inaltime si nu pe latime...
- ha-ha. Ah, buna georgeasco. Ce faci? Chiulesti?
- Da. Buna Gabi!!!
- Buna, hai ca eu am ora...
Ma indepartez de grup catre scoala si aud ...
- ...Da , am auzit ca nu sunt genul lui.
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Pe scaun.
de gabuba » Joi Mar 03, 2005 11:02 pm
Pe banca mea, din laboratorul de biologie, scrie cu un marcar permanent:
Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Si le-am spus sa ma gaseasca.
Si copacii m-au gasit imediat
Cu un hohot de frunze.
Am legat tristetea la ochi
Cu un zambet,
Si tristetea m-a gasit a doua zi
Intr-o iubire.
Zambesc modest si privesc in ansamblu coltul in care este inghesuita poezia. "Mai sunt si ciudati care citesc Marin Sorescu..." imi spun si ridic privirea catre shablonul de la catedra: piele zbarcita, par vopsit fortat roscat, carare imensa, voce pierduta-n spatiul raguselii si ochi mici, rai, necrutatori.
Vorbeste ceva despre respiratie, nu deslusesc prea clar din motive ca nu ma intereseaza. Ma gandesc.
Profund si adanc. Pun capul pe masa, astfel asigurandu-ma ca cele ce le gandesc nu vor deveni prea grele. Dar au devenit, pentru ca universul din laboratorul de biologie a fost prins de ochiul meu adineaori stins.
In vis era multa lume. Si imi doream ca oamenii sa fie fericiti. Zambesc, niciodata in realitate nu as spune asta. Clar, visez. Zambesc iar. Chiar nu as spune asta? In schimb ma vad in stare de atatea...Dar nu. Sigur eu visez.
Sunt multe priviri in gol si toate ma avertizeaza tintuindu-ma.
O femeie de la masa alaturata isi intreaba sotul care cazuse, parca, intr-o melancolie blegoasa:
- La ce te gandesti?
- ...
- Hm! La ce te uiti? Intoarce si ea capul in directia unde barbatul ei privea, catre mine. Ma sfasie cu ochii lor, pe rand. Draga, continua ea, cu tine vorbesc! La ce te uiti?
- Privesc in golul acesta.
Multa agitatie in Mc Donald's-ul asta si nimeni in afara de mine la masa asta. Unde naiba mai esti acum cand ar trebui sa fii pe scaunul din fata mea?!
Am legat soarele la ochi
Cu noptile mele
Si i-am spus sa ma gaseasca.
Esti acolo, a zis soarele,
Dupa timpul acela,
Nu te mai ascunde.
Nici in vise nu mai esti.
Nici in mine nu te mai razvratesti.
Nici pe lume nu mai privesti.
Esti acel gol...
Si iar esti eu.
[astazi am tot PRIVIT, dupa cum ati tot privit si voi observand privirea privirii mele in privirea ei.]
Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Si le-am spus sa ma gaseasca.
Si copacii m-au gasit imediat
Cu un hohot de frunze.
Am legat tristetea la ochi
Cu un zambet,
Si tristetea m-a gasit a doua zi
Intr-o iubire.
Zambesc modest si privesc in ansamblu coltul in care este inghesuita poezia. "Mai sunt si ciudati care citesc Marin Sorescu..." imi spun si ridic privirea catre shablonul de la catedra: piele zbarcita, par vopsit fortat roscat, carare imensa, voce pierduta-n spatiul raguselii si ochi mici, rai, necrutatori.
Vorbeste ceva despre respiratie, nu deslusesc prea clar din motive ca nu ma intereseaza. Ma gandesc.
Profund si adanc. Pun capul pe masa, astfel asigurandu-ma ca cele ce le gandesc nu vor deveni prea grele. Dar au devenit, pentru ca universul din laboratorul de biologie a fost prins de ochiul meu adineaori stins.
In vis era multa lume. Si imi doream ca oamenii sa fie fericiti. Zambesc, niciodata in realitate nu as spune asta. Clar, visez. Zambesc iar. Chiar nu as spune asta? In schimb ma vad in stare de atatea...Dar nu. Sigur eu visez.
Sunt multe priviri in gol si toate ma avertizeaza tintuindu-ma.
O femeie de la masa alaturata isi intreaba sotul care cazuse, parca, intr-o melancolie blegoasa:
- La ce te gandesti?
- ...
- Hm! La ce te uiti? Intoarce si ea capul in directia unde barbatul ei privea, catre mine. Ma sfasie cu ochii lor, pe rand. Draga, continua ea, cu tine vorbesc! La ce te uiti?
- Privesc in golul acesta.
Multa agitatie in Mc Donald's-ul asta si nimeni in afara de mine la masa asta. Unde naiba mai esti acum cand ar trebui sa fii pe scaunul din fata mea?!
Am legat soarele la ochi
Cu noptile mele
Si i-am spus sa ma gaseasca.
Esti acolo, a zis soarele,
Dupa timpul acela,
Nu te mai ascunde.
Nici in vise nu mai esti.
Nici in mine nu te mai razvratesti.
Nici pe lume nu mai privesti.
Esti acel gol...
Si iar esti eu.
[astazi am tot PRIVIT, dupa cum ati tot privit si voi observand privirea privirii mele in privirea ei.]
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Nu aici.
de gabuba » Sâm Mar 05, 2005 10:58 am
Imi pare rau, nu mai pot. Nu mai am de unde. Cana de ceai e goala, farfuria si lingurinta sunt aici, pachetu' de orbit e aruncat aiurea, ciocolata mea preferata asemenea. Trei carti preferate stau ca suport pentru cana de ceai si telefon. Dictionarul de neologisme sta pe jos, la picioarele mele.
Il calc. Il simt jos, sub. Ma simt stapan. STAPAN. Si penibil.
Pungile de la cumparaturile de ieri, din super market, sunt mototolite si supravegheaza lumina zilei mincinoase, care nu doreste sa termine cu mocirla de pe strazi. Pe covor sunt ghemuite niste lucrari. La una am luat 10, la alta am luat 1. Iar alaturi, in colt, stau eu ghemuit si asist la mocirla incaperii mele.
Sunt un schizofrenic ce isi revede viata trecand pe sub lustra din mijloc. Atunci cand s-au certat prima oara, atunci cand au dat primul revelion care m-a speriat, atunci cand au venit pentru prima oara prietenii aia ai lor galagiosi... Si eu habar n-aveam de nimic.
Atunci cand camera a devenit a mea si am ramas izolat cu universul in peretii ei blestemati.
Atunci cand invatam pentru examen si stateam cu picioarele intr-un lighean cu apa rece....
Atunci cand ne certam pe telecomanda...
Atunci cand nu a mai mers tv-ul.... Atunci cand au fost aduse pe rand, pe rand cele 5 actuale tv-uri din casa...
Atunci cand mi-a citit mama declaratiile de dragoste primite de la doua colege si cat m-am mai suparat... Ca doar e intimitatea mea, ce...!
Dar eu sunt inca aici si nu stiu ce sa imi doresc. Mai musc o data din ciocolotica aia mica si pocnesc din degete. Vine, pleaca, vine, pleaca. Si iar vine. Zabovesc aici si in mine, ma joaca si se amuza. Rad, plang, rad si plang. Si eu cu ele si ne simtim. Si simtindu-ne ne place. Mult. Si ne tot place, pana cand nu. Si dupa aia tot nu, si nu, si nu... si iar e acum.
Il calc. Il simt jos, sub. Ma simt stapan. STAPAN. Si penibil.
Pungile de la cumparaturile de ieri, din super market, sunt mototolite si supravegheaza lumina zilei mincinoase, care nu doreste sa termine cu mocirla de pe strazi. Pe covor sunt ghemuite niste lucrari. La una am luat 10, la alta am luat 1. Iar alaturi, in colt, stau eu ghemuit si asist la mocirla incaperii mele.
Sunt un schizofrenic ce isi revede viata trecand pe sub lustra din mijloc. Atunci cand s-au certat prima oara, atunci cand au dat primul revelion care m-a speriat, atunci cand au venit pentru prima oara prietenii aia ai lor galagiosi... Si eu habar n-aveam de nimic.
Atunci cand camera a devenit a mea si am ramas izolat cu universul in peretii ei blestemati.
Atunci cand invatam pentru examen si stateam cu picioarele intr-un lighean cu apa rece....
Atunci cand ne certam pe telecomanda...
Atunci cand nu a mai mers tv-ul.... Atunci cand au fost aduse pe rand, pe rand cele 5 actuale tv-uri din casa...
Atunci cand mi-a citit mama declaratiile de dragoste primite de la doua colege si cat m-am mai suparat... Ca doar e intimitatea mea, ce...!
Dar eu sunt inca aici si nu stiu ce sa imi doresc. Mai musc o data din ciocolotica aia mica si pocnesc din degete. Vine, pleaca, vine, pleaca. Si iar vine. Zabovesc aici si in mine, ma joaca si se amuza. Rad, plang, rad si plang. Si eu cu ele si ne simtim. Si simtindu-ne ne place. Mult. Si ne tot place, pana cand nu. Si dupa aia tot nu, si nu, si nu... si iar e acum.
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Cu orechetra pe fundal.
de gabuba » Mie Mar 09, 2005 8:27 pm
Dumi isi mareste ochii sai mari, caprui, si un zambet i se lungeste pe fata:
- Stiu! Hai sa mergem in B 52!
- Dumi, iti reamintesc un fapt: oricum acolo mergeam pentru ca este ziua Andrei. Nu am mai vazut-o de trei zile, mi-e dor de ea...
- Ah, da, am uitat. Iubire mare de tot intre voi, mai copii...continua ea pe un ton voit ironic si isi plimba ochii intre doua extreme acoperite de parul ei mare, cret.
O sarut in frunte si ii indic din priviri directia.
In timp ce nici unul nu mai vorbea, iar stradutele deveneau din ce in ce mai inguste si mai putin luminate , ea are o tresarire:
- Gabi, ti-am spus ce mi-am dorit intotdeauna?
- Hm. Banuiesc. Ce?
- Sa intalnesc baiatu’ ala din povesti, care sa citeasca dreacu’ o carte lunar, nu pretind mai mult, si sa-mi inteleaga...pasiunea pentru ploaie. Vreau sa ploua, ma, vreau sa ploua.
Tac. Schimbam pret de doua secunde o privire tandra, o apuc pe dupa mijloc si o sarut pe obraz.
Ajunsi in bar ne izbeste mult fum. Muzica atat cat sa nu te deranjeze. De pe scari zaresc multe figuri cunoscute si probabil pentru prima oara eram relaxat , fara sa mai caut pretexte ca sa ma eschivez de discutii plictisitoare si in general fara un subiect sau un predicat.
Masa la care e prietena mea, sarbatorita, e plina de oameni. Ea iese dintre ei si ma intampina. Toti cei care nu ma cunosc intorc privirea catre mine si ma studiaza insistent.
Ea se aproprie de mine timida si zambareata, eu ii zic:
- La multi ani! ...si o sarut pe buze si dupa pe obraz, asa ca in reclama aia de la branza topita.
Ea surade si primeste cadoul de la mine. O carte al carei titlu pare foarte interesata sa-l citeasca.
“Sper ca in urmatorii 15 ani, de gratie, sa o termineâ€Â
- Stiu! Hai sa mergem in B 52!
- Dumi, iti reamintesc un fapt: oricum acolo mergeam pentru ca este ziua Andrei. Nu am mai vazut-o de trei zile, mi-e dor de ea...
- Ah, da, am uitat. Iubire mare de tot intre voi, mai copii...continua ea pe un ton voit ironic si isi plimba ochii intre doua extreme acoperite de parul ei mare, cret.
O sarut in frunte si ii indic din priviri directia.
In timp ce nici unul nu mai vorbea, iar stradutele deveneau din ce in ce mai inguste si mai putin luminate , ea are o tresarire:
- Gabi, ti-am spus ce mi-am dorit intotdeauna?
- Hm. Banuiesc. Ce?
- Sa intalnesc baiatu’ ala din povesti, care sa citeasca dreacu’ o carte lunar, nu pretind mai mult, si sa-mi inteleaga...pasiunea pentru ploaie. Vreau sa ploua, ma, vreau sa ploua.
Tac. Schimbam pret de doua secunde o privire tandra, o apuc pe dupa mijloc si o sarut pe obraz.
Ajunsi in bar ne izbeste mult fum. Muzica atat cat sa nu te deranjeze. De pe scari zaresc multe figuri cunoscute si probabil pentru prima oara eram relaxat , fara sa mai caut pretexte ca sa ma eschivez de discutii plictisitoare si in general fara un subiect sau un predicat.
Masa la care e prietena mea, sarbatorita, e plina de oameni. Ea iese dintre ei si ma intampina. Toti cei care nu ma cunosc intorc privirea catre mine si ma studiaza insistent.
Ea se aproprie de mine timida si zambareata, eu ii zic:
- La multi ani! ...si o sarut pe buze si dupa pe obraz, asa ca in reclama aia de la branza topita.
Ea surade si primeste cadoul de la mine. O carte al carei titlu pare foarte interesata sa-l citeasca.
“Sper ca in urmatorii 15 ani, de gratie, sa o termineâ€Â
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Aventuri din viata unui scoler normal.
de gabuba » Dum Mar 13, 2005 12:08 am
buna seara!
domnule jurnal cu norma intreaga, in ultima vreme mi se intampla tot felul de lucruri bizare in relatiile mele sociale, deosebite de altfel.
sa o luam in ordinea cronologica a intamplarilor. ah, si inainte te rog sa ma scuzi ca-n seara asta nu te insemnez cu listera mare si ca poate, pe ici ori pe colo, mai scap cate o virgula aiurea... deci sa revenim.
ma sui in ratb. pute. trecem peste...
ma asez pe unul din cele doua locuri din spate. trece timpul ce trece si fac abstractie, ca o persoana toleranta ce mama m-a educat sa fiu, de mirosul insistent de tutun. am intotdeauna strania senzatie ca sunt in intarziere , motiv ptr care ajung sa nu mai stiu in ce masina ma urc. fiind confruntat cu o asemenea jenanta situatiune, imi iau inima-n dinti si il intreb pe nenea ala de langa mine ce masina e. da el raspunsu si ma priveste cu niste ochi jucausi, stiti, precum acei copii care trag cu ochiul . tuseste fals si zice:
- stii? eu merg la universitate.
- ihi.
- vreau sa merg acolo la... vortefi?
- ihi.
- ca mi-a murit nevasta... acu doua zile. da. da. si am chemat oamenii sa o ingroape, ai dreacu, si imi cer bani sa sape groapa.
- condoleante.
- ..da. da. le dau 500 si o sticla de vin, nu gatesc ca nu stiu. eu nu mananc decat vorneti.
- fornetti?
- da. da. vorneti. altceva nu stiu sa fac, da oricum, vroiau sa-mi ceara ai dreacu 2 mil ca sa-mni sape groapa neveste'mii, da le-am zis ca-s pensionar de unde...
- ihi.
- nu i-am pus cruce, ca n-am avut bani. in plus, daca imprumutam acu de cruce, ramaneam io cand mor fara cruce, si las ca i-am facut eu una din doo betze. le-am legat cu un elastic, ce atatea cruci... oricum, nu stiu sa gatesc.
- ihi.
cobor si imi lipesc artistic palma de frunte, 'rar a dreacului de treaba...
marti. plec la scoala, iar. in masina ma ghemuiesc undeva la fereastra, intre doua scaune, tot in spate, unde nu are loc nimeni altcineva, si unde nu deranjez pe nimeni. stau. simt o privire fixata pe fatza mea si incerc sa-i gasesc expeditorul.
o duduie cu ochelari, bascuta crosetata portocalie si fatza ovala ma studia intens. la un moment dat se aproprie de mine si imi indreapta breteaua de la ghiozdan, asa cum considera ea ca e dreapta.
ma fac si eu ca ploua afara, doar nu era sa alin iar suflete neprihanite, ca ieri, le am si eu pe ale mele.
la un moment dat o mana ma bate pe spate :
- vrei sa stai jos?
- nu, nu, multumesc.
si iar privesc intr-un punct aiurea. dau sa cobor si simt o mana pe umar.
- tu semeni cu mircea, nepotul meu... a murit acum o saptamana intr-un accident.
si izbucneste intr-o mare de lacrimi. incerc sa ma pierd in multime cat mai repede, insa nu suficient de repede cat sa ratez constatarea unei alte pensionare:
- lasati-l doamna, dansu e cove de la surprize surprize, nu e mircea.
:con:
joi noapte, pe la 1.30 AM, ma intorceam acasa de la un concert . cu taxi-ul cu alti doi prieteni. stateam in spate (in ultima vreme numa'n spate ma refugiez, sperand sa scap de constatarile lumii dezlantuite).
deodata taximetristul se ambitioneaza atat de tare incat da drumu la muzica.
si n-aaaaaaam iubiiiiit peeeeee niiiimeeeeeeeniiii aaaaaltaaaaaa in toaaata viaaaataaaa meaaaaa!!!
eh, imaginati oleaca asupra situatiei: eu, obosit si indurerat, venit dintr-un loc cu multa galagie si ascult o lalaiala behaita de holograf la maxim.
ii zic lu nenea taximetristu:
- pot sa va rog si eu ceva? daca puteti sa opriti muzica... va rog.
- da ce? (dand-o mai incet)
- sau asa. sa ii faceti ceva, pt ca ma doare capu.
nu mai zice nimic. tacere pt urmatoarele 5 minute. coboara primu prieten.
trece inca putin si il aud:
- sa nu mai spui la nici unu sa opreasca muzica, ca aia te da jos, io am fost domn.
moment in care bufnesc intr-un ras isteric, amintindu-mi de o discutie a lui danone cu un oarecare tanar despre catharsis si reactia sa intarziata...care a fost asteptata mai mult de 6 luni. asa si asta, i-au trebuit nush cate minute de meditatie profunda ca sa dea sfatul vietii. *asa se nasc criminalii in serie*
dar dupa ma prefac serios si intreb:
- asa nepoliticos am fost?
- nu, da io nu ti-am zis da-ti jos geaca pentru ca puti a fum iar eu nu suport fumul, de exemplu.
raman perplex doua secunde si ma miros. intr-adevar, avea si el rezonu lui...
ajung acasa, scot totul la aerisit si ma arunc sub dus.
raman fara apa. iau pieptanu si bat in calorifer spunand:
"pot sa va rog si eu ceva? daca puteti sa opriti apa la dvs, sa mai ajunga, vorba aia, si la mine...!"
domnule jurnal cu norma intreaga, in ultima vreme mi se intampla tot felul de lucruri bizare in relatiile mele sociale, deosebite de altfel.
sa o luam in ordinea cronologica a intamplarilor. ah, si inainte te rog sa ma scuzi ca-n seara asta nu te insemnez cu listera mare si ca poate, pe ici ori pe colo, mai scap cate o virgula aiurea... deci sa revenim.
ma sui in ratb. pute. trecem peste...
ma asez pe unul din cele doua locuri din spate. trece timpul ce trece si fac abstractie, ca o persoana toleranta ce mama m-a educat sa fiu, de mirosul insistent de tutun. am intotdeauna strania senzatie ca sunt in intarziere , motiv ptr care ajung sa nu mai stiu in ce masina ma urc. fiind confruntat cu o asemenea jenanta situatiune, imi iau inima-n dinti si il intreb pe nenea ala de langa mine ce masina e. da el raspunsu si ma priveste cu niste ochi jucausi, stiti, precum acei copii care trag cu ochiul . tuseste fals si zice:
- stii? eu merg la universitate.
- ihi.
- vreau sa merg acolo la... vortefi?
- ihi.
- ca mi-a murit nevasta... acu doua zile. da. da. si am chemat oamenii sa o ingroape, ai dreacu, si imi cer bani sa sape groapa.
- condoleante.
- ..da. da. le dau 500 si o sticla de vin, nu gatesc ca nu stiu. eu nu mananc decat vorneti.
- fornetti?
- da. da. vorneti. altceva nu stiu sa fac, da oricum, vroiau sa-mi ceara ai dreacu 2 mil ca sa-mni sape groapa neveste'mii, da le-am zis ca-s pensionar de unde...
- ihi.
- nu i-am pus cruce, ca n-am avut bani. in plus, daca imprumutam acu de cruce, ramaneam io cand mor fara cruce, si las ca i-am facut eu una din doo betze. le-am legat cu un elastic, ce atatea cruci... oricum, nu stiu sa gatesc.
- ihi.
cobor si imi lipesc artistic palma de frunte, 'rar a dreacului de treaba...
marti. plec la scoala, iar. in masina ma ghemuiesc undeva la fereastra, intre doua scaune, tot in spate, unde nu are loc nimeni altcineva, si unde nu deranjez pe nimeni. stau. simt o privire fixata pe fatza mea si incerc sa-i gasesc expeditorul.
o duduie cu ochelari, bascuta crosetata portocalie si fatza ovala ma studia intens. la un moment dat se aproprie de mine si imi indreapta breteaua de la ghiozdan, asa cum considera ea ca e dreapta.
ma fac si eu ca ploua afara, doar nu era sa alin iar suflete neprihanite, ca ieri, le am si eu pe ale mele.
la un moment dat o mana ma bate pe spate :
- vrei sa stai jos?
- nu, nu, multumesc.
si iar privesc intr-un punct aiurea. dau sa cobor si simt o mana pe umar.
- tu semeni cu mircea, nepotul meu... a murit acum o saptamana intr-un accident.
si izbucneste intr-o mare de lacrimi. incerc sa ma pierd in multime cat mai repede, insa nu suficient de repede cat sa ratez constatarea unei alte pensionare:
- lasati-l doamna, dansu e cove de la surprize surprize, nu e mircea.
:con:
*SHOKED*
:con:
joi noapte, pe la 1.30 AM, ma intorceam acasa de la un concert . cu taxi-ul cu alti doi prieteni. stateam in spate (in ultima vreme numa'n spate ma refugiez, sperand sa scap de constatarile lumii dezlantuite).
deodata taximetristul se ambitioneaza atat de tare incat da drumu la muzica.
si n-aaaaaaam iubiiiiit peeeeee niiiimeeeeeeeniiii aaaaaltaaaaaa in toaaata viaaaataaaa meaaaaa!!!
eh, imaginati oleaca asupra situatiei: eu, obosit si indurerat, venit dintr-un loc cu multa galagie si ascult o lalaiala behaita de holograf la maxim.
ii zic lu nenea taximetristu:
- pot sa va rog si eu ceva? daca puteti sa opriti muzica... va rog.
- da ce? (dand-o mai incet)
- sau asa. sa ii faceti ceva, pt ca ma doare capu.
nu mai zice nimic. tacere pt urmatoarele 5 minute. coboara primu prieten.
trece inca putin si il aud:
- sa nu mai spui la nici unu sa opreasca muzica, ca aia te da jos, io am fost domn.
moment in care bufnesc intr-un ras isteric, amintindu-mi de o discutie a lui danone cu un oarecare tanar despre catharsis si reactia sa intarziata...care a fost asteptata mai mult de 6 luni. asa si asta, i-au trebuit nush cate minute de meditatie profunda ca sa dea sfatul vietii. *asa se nasc criminalii in serie*
dar dupa ma prefac serios si intreb:
- asa nepoliticos am fost?
- nu, da io nu ti-am zis da-ti jos geaca pentru ca puti a fum iar eu nu suport fumul, de exemplu.
raman perplex doua secunde si ma miros. intr-adevar, avea si el rezonu lui...
ajung acasa, scot totul la aerisit si ma arunc sub dus.
raman fara apa. iau pieptanu si bat in calorifer spunand:
"pot sa va rog si eu ceva? daca puteti sa opriti apa la dvs, sa mai ajunga, vorba aia, si la mine...!"
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
De dragoste de scoala.
de gabuba » Lun Mar 14, 2005 11:05 pm
Astazi am fost posesorul fericit al unui tufis de iubire dezorientata. Astazi si intotdeauna. Iubire fara destinatar, iubire confuza si agatata in maracinile unei minti bolnavicioase, care ridica la fileu prea multe si banale intrebari .
Si totusi astazi am fost fericitul posesor al unui tufis de iubire dezorientata. Astazi si intotdeauna. "Sa-l stapanesti sanatos!", raspunzi sec si apoi sorbi fara nici o grija din Nestea-ul tau.
----
Scoala. Clasa. Ora. Fizica...
Pana aici totul e monoton. Creata de la catedra nu are catalogu', ne enerveaza. Dupa ce ca facem efortul de a ramane la ora, ea nu se oboseste sa remarce asta.
Dar sa revenim la lucrurile mai placute. De exemplu Laura. Un exponat maimuta cu aparat dentar si ifose de printesa din Berceni, cu mers schiopatat insa foarte galagios, gratie cizmelor sale (cu blugii inghesuiti in ele, evident) negre cu impreuri gretoase argintii. Ea merge an de an in Israel. Ea in ora de fizica a spus ca sublima capitala a acestei tari este Bethleem.
Si noi radem. Noi insemnand eu, colega de banca si colegu' si colega din fata. Si Laura insista. Da rau. Si dupa smehaie incercand sa ne imite, insa iese ceva hilar. Ne sufocam de ras.
Profesoara ne face un semn discret si ne sopteste pe un glas de privighetoare sa ne racorim afara. Pe culoar, colega din fata cade in fund de ras. Noi radem unul de rasul altora... Din clasa se aud alte rasete.
In definitiv, ce vina avem noi ca Laura e inzestrata cu un IQ pe care nici carasul ei n-ar fi invidios? Si in plus de asta, profa sa ne dea pe noi afara de la ora cand o sa vina altfel decat cu degetul in partea dorsala, da??
La ora de engleza intarzie jumatate de clasa. Eu intru mancand un corn.
- Sar'na, ma scuzatz doamna, spun eu absent si ma asez in banca.
Profa incepe:
- Aveti noroc ca nu ati intrecut sfertul academic, ca altfel nu va mai primeam. De fapt, de acum nu o sa va mai primesc pe cei care intarziati!
Alex ii atrage atentia:
- Pai si dvs. ati intarziat astazi 5 minute si noi totusi v-am primit! Apreciati va rugam...
La continuarea dialogului dintre cei doi n-am mai putut asista pentru ca a fost dus intr-un decor pe cat de familiar noua, pe atat de drag...cabinetul directoarei.
Si totusi astazi am fost fericitul posesor al unui tufis de iubire dezorientata. Astazi si intotdeauna. "Sa-l stapanesti sanatos!", raspunzi sec si apoi sorbi fara nici o grija din Nestea-ul tau.
----
Scoala. Clasa. Ora. Fizica...
Pana aici totul e monoton. Creata de la catedra nu are catalogu', ne enerveaza. Dupa ce ca facem efortul de a ramane la ora, ea nu se oboseste sa remarce asta.
Dar sa revenim la lucrurile mai placute. De exemplu Laura. Un exponat maimuta cu aparat dentar si ifose de printesa din Berceni, cu mers schiopatat insa foarte galagios, gratie cizmelor sale (cu blugii inghesuiti in ele, evident) negre cu impreuri gretoase argintii. Ea merge an de an in Israel. Ea in ora de fizica a spus ca sublima capitala a acestei tari este Bethleem.
Si noi radem. Noi insemnand eu, colega de banca si colegu' si colega din fata. Si Laura insista. Da rau. Si dupa smehaie incercand sa ne imite, insa iese ceva hilar. Ne sufocam de ras.
Profesoara ne face un semn discret si ne sopteste pe un glas de privighetoare sa ne racorim afara. Pe culoar, colega din fata cade in fund de ras. Noi radem unul de rasul altora... Din clasa se aud alte rasete.
In definitiv, ce vina avem noi ca Laura e inzestrata cu un IQ pe care nici carasul ei n-ar fi invidios? Si in plus de asta, profa sa ne dea pe noi afara de la ora cand o sa vina altfel decat cu degetul in partea dorsala, da??
La ora de engleza intarzie jumatate de clasa. Eu intru mancand un corn.
- Sar'na, ma scuzatz doamna, spun eu absent si ma asez in banca.
Profa incepe:
- Aveti noroc ca nu ati intrecut sfertul academic, ca altfel nu va mai primeam. De fapt, de acum nu o sa va mai primesc pe cei care intarziati!
Alex ii atrage atentia:
- Pai si dvs. ati intarziat astazi 5 minute si noi totusi v-am primit! Apreciati va rugam...
La continuarea dialogului dintre cei doi n-am mai putut asista pentru ca a fost dus intr-un decor pe cat de familiar noua, pe atat de drag...cabinetul directoarei.
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
din ranita.
de gabuba » Sâm Mar 19, 2005 9:13 pm
Ma inspaimanta. Cum imi poate cere sa ma restrang la o forma simpla, inteleasa de toti si numita, sugestiv, stil?!
Cum poate sa imi pretinda sa ma formez ca un aluat cand in mine se nasc si capata contur in orice clipa mii de capete diferite?!
Ma inspaimanta. ... Si stiu ca are dreptate, insa nu sunt dispus sa accept. Cum naiba? La ce am eu nevoie de stil? La ce? Daca nu e acum vremea sa fiu din topor, atunci cand? Cand o sa am trei copii flamanzi si o nevasta semi-retarda? Atunci? Moi pardon, da' atunci nu-mi trebe.
Cerandu-mi sa ma cizelez ma inspaimanta ingrozitor.
Barbosu' se uita la mine si imi zice "Ok". Cum naiba e pentru el atat de simplu cand mie mi-au trebuit ore de reflectie asupra problemei? Un simplu "OK" imi sageteaza stomacul, imi frange coloana vertebrala si imi compromite buna-dispozitie pentru urmatoarele 3 ore. Dupa care o sa beau un ceai fierbinte, o sa rup doua creioane si o sa o iau de la capat. Mai proaspat, mai entuziast si mai eu.
Ma inspaimanta si ideea de a deveni prea tolerant. In seara asta mi-am reactivat sarcasmul si am deprimat un biet nevinovat cetatean. Cu un an mai mare ca mine, insa cu un caracter invers proportional .
Si nu vi se pare tragic, totusi?
Daca se mai uita asa la mine ii trag un pumn! Serios! ...Nu, nu te uita si tu la mine asa. Vezi ca nu glumesc!
[nu-i asa ca nu pricepeti nimic?]
Ei bine asa e si cu mintea mea. Acumuleaza, acumuleaza si mentine. Stagneaza. Asteapta in fiecare secunda sa explodeze... Insa afectivitatea mea e mai constienta decat constientul, informandu-ma ca i-as rani pe ei, bietii spectatori la show-ul meu de trei lei. S
Si nu vi se pare ca nu-s suficient de egoist, totusi?
Ce? Va inspaimant. Si eu. Serios? Da. Si nu glumesti? Si nu glumesc...
------------
Stau pe bancuta si admir formatia interpretand piesa mea favorita. Pupe zdruncina tobele intr-un ritm isteric, Cezar are un solo care face ca mainile sa imi cuprinda capul.
Versurile cantate de Adrian ma fac sa privesc tavanul si sa urlu pana cand vocea mea devine un pocnit de degete printre miile de basi...
Oamenii care se agita nervrotici , spintecand fumul , devin dintr-o data un singur suflet, o singura persoana, vibrand odata cu clapele atinse de Sorin....
Adrian si multimea de guri din fata sa canta:
"Doar tu stii ca poti sa ma iei sau sa ma lasi...
Ploaua pe umerii mei...
Fiecare te roga sa iei pentru tine...
Ploua si din ochii mei...
Nu am haine de ploaie, vino sa ma iei...
Da-mi soare, vreau sa ma topesc..."
-----------
Serban inghesuit cu totul in tricoul sau scoate capul si isi da parul lung peste cap, apoi spune:
- Da, stiu! Sunt un idiot.
Cum poate sa imi pretinda sa ma formez ca un aluat cand in mine se nasc si capata contur in orice clipa mii de capete diferite?!
Ma inspaimanta. ... Si stiu ca are dreptate, insa nu sunt dispus sa accept. Cum naiba? La ce am eu nevoie de stil? La ce? Daca nu e acum vremea sa fiu din topor, atunci cand? Cand o sa am trei copii flamanzi si o nevasta semi-retarda? Atunci? Moi pardon, da' atunci nu-mi trebe.
Cerandu-mi sa ma cizelez ma inspaimanta ingrozitor.
Barbosu' se uita la mine si imi zice "Ok". Cum naiba e pentru el atat de simplu cand mie mi-au trebuit ore de reflectie asupra problemei? Un simplu "OK" imi sageteaza stomacul, imi frange coloana vertebrala si imi compromite buna-dispozitie pentru urmatoarele 3 ore. Dupa care o sa beau un ceai fierbinte, o sa rup doua creioane si o sa o iau de la capat. Mai proaspat, mai entuziast si mai eu.
Ma inspaimanta si ideea de a deveni prea tolerant. In seara asta mi-am reactivat sarcasmul si am deprimat un biet nevinovat cetatean. Cu un an mai mare ca mine, insa cu un caracter invers proportional .
Si nu vi se pare tragic, totusi?
Daca se mai uita asa la mine ii trag un pumn! Serios! ...Nu, nu te uita si tu la mine asa. Vezi ca nu glumesc!
[nu-i asa ca nu pricepeti nimic?]
Ei bine asa e si cu mintea mea. Acumuleaza, acumuleaza si mentine. Stagneaza. Asteapta in fiecare secunda sa explodeze... Insa afectivitatea mea e mai constienta decat constientul, informandu-ma ca i-as rani pe ei, bietii spectatori la show-ul meu de trei lei. S
Si nu vi se pare ca nu-s suficient de egoist, totusi?
Ce? Va inspaimant. Si eu. Serios? Da. Si nu glumesti? Si nu glumesc...
------------
Stau pe bancuta si admir formatia interpretand piesa mea favorita. Pupe zdruncina tobele intr-un ritm isteric, Cezar are un solo care face ca mainile sa imi cuprinda capul.
Versurile cantate de Adrian ma fac sa privesc tavanul si sa urlu pana cand vocea mea devine un pocnit de degete printre miile de basi...
Oamenii care se agita nervrotici , spintecand fumul , devin dintr-o data un singur suflet, o singura persoana, vibrand odata cu clapele atinse de Sorin....
Adrian si multimea de guri din fata sa canta:
"Doar tu stii ca poti sa ma iei sau sa ma lasi...
Ploaua pe umerii mei...
Fiecare te roga sa iei pentru tine...
Ploua si din ochii mei...
Nu am haine de ploaie, vino sa ma iei...
Da-mi soare, vreau sa ma topesc..."
-----------
Serban inghesuit cu totul in tricoul sau scoate capul si isi da parul lung peste cap, apoi spune:
- Da, stiu! Sunt un idiot.
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Si tot asa.
de gabuba » Mie Mar 23, 2005 10:47 pm
Multe, multe punctulete aurii traiesc in urma mea nepasatoare, fara sa mai stie ce au uitat la mine.
Cateva persoane le anima culoarea, iar eu ma indepartez privind.
Niste artificii scurt-circuiteaza totul, iar eu raman pe loc zambind:
- Hm. Doamne, ce clicheu!
- Uite, vezi? Pe mine nu ma baga in seama! Las' ca astept, da' vede el ; spuse o voce joviala de baiat tanar , plescaind apoi scurt din buze.
Salut lumea aliniata ca la strigatu' diminetii din tabara intr-o camera de doar cativa metrii, intind mana unor ilustrii necunoscuti, carora - in ignoranta-mi celebra - nu ma obosesc sa le retin numele. In final, ma intorc in directia lui :
- Ce faci, ma? Da-te mai incolo!
Ma sui pe patul suprapus si timp de o secunda ii privesc ochii de un caprui perfect. Ochi de om sincer. Ranjetul lui stupid, care-i evidentiaza dintele ciopartit, ma amuza. Scrasnesc si ma uit din nou la el:
- Stii... chiar imi pare rau ca nu vin.
In camera se lasa linistea. Becul palpaie semnaland ultimele sale secunde de activitate.
Cateva persoane le anima culoarea, iar eu ma indepartez privind.
Niste artificii scurt-circuiteaza totul, iar eu raman pe loc zambind:
- Hm. Doamne, ce clicheu!
~*~
- Uite, vezi? Pe mine nu ma baga in seama! Las' ca astept, da' vede el ; spuse o voce joviala de baiat tanar , plescaind apoi scurt din buze.
Salut lumea aliniata ca la strigatu' diminetii din tabara intr-o camera de doar cativa metrii, intind mana unor ilustrii necunoscuti, carora - in ignoranta-mi celebra - nu ma obosesc sa le retin numele. In final, ma intorc in directia lui :
- Ce faci, ma? Da-te mai incolo!
Ma sui pe patul suprapus si timp de o secunda ii privesc ochii de un caprui perfect. Ochi de om sincer. Ranjetul lui stupid, care-i evidentiaza dintele ciopartit, ma amuza. Scrasnesc si ma uit din nou la el:
- Stii... chiar imi pare rau ca nu vin.
In camera se lasa linistea. Becul palpaie semnaland ultimele sale secunde de activitate.
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Cunosc.
de gabuba » Mar Mar 29, 2005 2:10 pm
Cei doi ochi de deasupra capului meu acopera lumina ce-mi orbeste chipul. Sunt cu siguranta aceeasi ochi pe care i-am mai vazut in urma cu ora, cand m-am asezat pe patul de operatie.
- Hai, pustiule, ridica-te!
O mana imi sprijina spatele, iar alta imi ridica picioarele. Pe fundal, de la un radio ratacit printr-un colt, canta Tori Amos.
Never was one
For a
Prissy girl
Coquette
Call in for
An ambulence
Reach high
Doesn't
Mean she's
holy
Just means
She's got a cellular
Handy
Almost
Brave
Almost
Pregnant
Almost in love "vanilla"
Eu adorm. Peste, dupa mine 5 minute, dupa realitate 50, ma ridic in fund si privesc de jur imprejur.
Aerul conditionat era oprit si o caldura nesuferita ma izbea fix in ceafa.
- Sa deschida ala... reusesc eu sa articulez intinzandu-ma inapoi.
Cineva se aproprie de mine si imi sterge fata cu o solutie. Eu reactionez:
- Daca ma apesi undeva unde ma doare, esti mancata...
- Hehe, nu sunt eu. E dsoara asistenta...
- Eh, doamna, n-avea de unde sa stie.
Poarta o discutie din care-mi amintesc vag , eu deschid ochii si sunt orbit de neonul din tavan.
- Nu va mai comportati cu mine de parc-as fi oligofren. Inteleg...
- Stii? Cam trebuie sa plecam. Doctorul a zis ca a iesit foarte bine. Hai incearca, sa te ridici...
Nu protestez prea mult si ma ridic... Sunt scufundat intr-o imagine din care nu pot destinge ce e realitate si ce imaginatia mea. Constientul meu imi ordona sa ma comport normal, insa psihicul meu se lasa pe tanjeala... "oricum visez"...
O silueta inalta, dreapta si asemanatoare mie ma ridica de brat.
Afara ploua. Ploua chiar si peste ochelarii mei de soare.
Ma urc in masina si ma asez pe bancheta din spate. Nu vreau sa ma vad in oglinda, stiu oricum ca arat inspaimantator. Doar n-o sa ma deprim singur, ce naiba...
Nu rezist tentatiei si arunc o privire in oglinda retrovizoare. O fatza incercanata, cu pleoapele umflate si ochii rosii la colturi ma privea sfidator. Si atunci gandeam acelasi lucru. Ca ma privesc eu insumi de doua ori: o data in oglinda, o data in mine. Ce vedeam in mine era si asa mai frumos decat ce vedeam in oglinda, drept pentru care mi-am trantit capul pe perna si mi-am intins picioarele pe bancheta.
Telefonul mobil vibreaza pentru a treia oara. Desi intetosat reusesc sa citesc diverse intrebari de la persoane curioase.
Nu ma simt in stare sa le raspund, desi mi-as dori.
Trupul meu, anesteziat, nu poate reactiona la viteza gandului si ramane inert.
Mintea mi se invaluie intr-o mie de metafore...
Tot ce mai tin minte e ca la un moment dat am mormait trei propozitii consecutiv:
"Vad totul prin ambii ochi, deodata. Descopar laturi pe care nu le cunoasteam. Lumea mea e completa, de azi." - dupa care m-am intors cu fata la spatar, rasufland usor...
- Hai, pustiule, ridica-te!
O mana imi sprijina spatele, iar alta imi ridica picioarele. Pe fundal, de la un radio ratacit printr-un colt, canta Tori Amos.
Never was one
For a
Prissy girl
Coquette
Call in for
An ambulence
Reach high
Doesn't
Mean she's
holy
Just means
She's got a cellular
Handy
Almost
Brave
Almost
Pregnant
Almost in love "vanilla"
Eu adorm. Peste, dupa mine 5 minute, dupa realitate 50, ma ridic in fund si privesc de jur imprejur.
Aerul conditionat era oprit si o caldura nesuferita ma izbea fix in ceafa.
- Sa deschida ala... reusesc eu sa articulez intinzandu-ma inapoi.
Cineva se aproprie de mine si imi sterge fata cu o solutie. Eu reactionez:
- Daca ma apesi undeva unde ma doare, esti mancata...
- Hehe, nu sunt eu. E dsoara asistenta...
- Eh, doamna, n-avea de unde sa stie.
Poarta o discutie din care-mi amintesc vag , eu deschid ochii si sunt orbit de neonul din tavan.
- Nu va mai comportati cu mine de parc-as fi oligofren. Inteleg...
- Stii? Cam trebuie sa plecam. Doctorul a zis ca a iesit foarte bine. Hai incearca, sa te ridici...
Nu protestez prea mult si ma ridic... Sunt scufundat intr-o imagine din care nu pot destinge ce e realitate si ce imaginatia mea. Constientul meu imi ordona sa ma comport normal, insa psihicul meu se lasa pe tanjeala... "oricum visez"...
O silueta inalta, dreapta si asemanatoare mie ma ridica de brat.
Afara ploua. Ploua chiar si peste ochelarii mei de soare.
Ma urc in masina si ma asez pe bancheta din spate. Nu vreau sa ma vad in oglinda, stiu oricum ca arat inspaimantator. Doar n-o sa ma deprim singur, ce naiba...
Nu rezist tentatiei si arunc o privire in oglinda retrovizoare. O fatza incercanata, cu pleoapele umflate si ochii rosii la colturi ma privea sfidator. Si atunci gandeam acelasi lucru. Ca ma privesc eu insumi de doua ori: o data in oglinda, o data in mine. Ce vedeam in mine era si asa mai frumos decat ce vedeam in oglinda, drept pentru care mi-am trantit capul pe perna si mi-am intins picioarele pe bancheta.
Telefonul mobil vibreaza pentru a treia oara. Desi intetosat reusesc sa citesc diverse intrebari de la persoane curioase.
Nu ma simt in stare sa le raspund, desi mi-as dori.
Trupul meu, anesteziat, nu poate reactiona la viteza gandului si ramane inert.
Mintea mi se invaluie intr-o mie de metafore...
Tot ce mai tin minte e ca la un moment dat am mormait trei propozitii consecutiv:
"Vad totul prin ambii ochi, deodata. Descopar laturi pe care nu le cunoasteam. Lumea mea e completa, de azi." - dupa care m-am intors cu fata la spatar, rasufland usor...
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Si totusi poate ca n-as mai fi scris asa ceva:
de gabuba » Joi Mar 31, 2005 9:19 pm
Ma sacrific zi de zi intr-un nou inceput, intr-o noua idee, intr-o noua temere. Imi e frica de mine insumi , sa nu dau prea mult si sa impietresc o lume animata de viu, de normal. O lume care nu e pregatita pentru anormalul pe care eu l-as putea da intr-un moment in care luciditatea mi-e pe alte drumuri.
Drumuri indepartate de ceea ce as vrea eu cu adevarat si frustrari ale unui comportament independent ales de vointa mea. O filozofie de trei lei , insa cu siguranta exprim sincer ceea ce simt. Poate prima data dupa mult timp.
Incoerent ca de obicei, asta e clar. Egocentristul ironic si lipsit de oareshce scrupule, insa ingropat intr-o manta de sensibilitate exagerata? Oare?
"IF I close my eyes forever..."
Se aude din boxele mele, eu intreb decat "da ce-mi pasa mie?'.
Televizorul merge, boxele merg, mainile imi merg... Fereastra e deschisa. Si lumea merge si nu ma asteapta sa-mi revin din propriile shocuri pe care mi le provoc zilnic fara mila. Socuri cauzate de viziunile din oglinda cand realizez ca-s un simplu adolescent, etern clisheu al maturizarii si al descurajarii, care si-ar gasi cel mai bine locul pe scaunul unui psiholog (ori psihiatru, de cedeaza nenea ala).
Perdeaua se umfla de vant. E aceeasi melodie. Groteasca piesa, o schimb acum.
Multe cuvinte ies pe gura mea si din tot ce spun mare parte si cred. Cum altfel? Eh, altfel ca e ceva oarecum neobisnuit. Lipsit de toate pe care le am acum as fi tare nefericit. As sta chircit si as plange. Cu toate cele ce le am acum ma simt inspaimantat, ma simt avantat in lumea pe care am cautat-o singur. Asta e lumea in care visam sa traiesc? Asta e? De ce atunci cand sunt unde imi doream vreau inapoi? ...sau altundeva?...adica, oriunde altundeva?
Perdeaua se umfla de vant din nou. You push me around pe fundal.
Ma scarpin derizoriu in cap, da' de ce? Existentiala, stupida si inutila intrebare 'de ce', dispari! Acum!
Bun. A disparut.
Revenim. Ce vreau eu de fapt? (asta e un fel de scriere psihologica, v-ati prins, nu?) Multe. De ce nu le fac? Pentru ca atunci cand vointa devine trebuinta , iar dorinta obligatie, organic eu renunt. E un obligou arbitrar ales de mine insumi: sa renunt uneori.
Biet, biet tzanc azvarlit intr-un mushuroi netrebnic.
Stiti? De fapt, v-am pacalit. Ha-ha-ha!
Intr-un fel, simt ca m-am pierdut. In alt fel simt ca n-am avut de ales.
Drumuri indepartate de ceea ce as vrea eu cu adevarat si frustrari ale unui comportament independent ales de vointa mea. O filozofie de trei lei , insa cu siguranta exprim sincer ceea ce simt. Poate prima data dupa mult timp.
Incoerent ca de obicei, asta e clar. Egocentristul ironic si lipsit de oareshce scrupule, insa ingropat intr-o manta de sensibilitate exagerata? Oare?
"IF I close my eyes forever..."
Se aude din boxele mele, eu intreb decat "da ce-mi pasa mie?'.
Televizorul merge, boxele merg, mainile imi merg... Fereastra e deschisa. Si lumea merge si nu ma asteapta sa-mi revin din propriile shocuri pe care mi le provoc zilnic fara mila. Socuri cauzate de viziunile din oglinda cand realizez ca-s un simplu adolescent, etern clisheu al maturizarii si al descurajarii, care si-ar gasi cel mai bine locul pe scaunul unui psiholog (ori psihiatru, de cedeaza nenea ala).
Perdeaua se umfla de vant. E aceeasi melodie. Groteasca piesa, o schimb acum.
Multe cuvinte ies pe gura mea si din tot ce spun mare parte si cred. Cum altfel? Eh, altfel ca e ceva oarecum neobisnuit. Lipsit de toate pe care le am acum as fi tare nefericit. As sta chircit si as plange. Cu toate cele ce le am acum ma simt inspaimantat, ma simt avantat in lumea pe care am cautat-o singur. Asta e lumea in care visam sa traiesc? Asta e? De ce atunci cand sunt unde imi doream vreau inapoi? ...sau altundeva?...adica, oriunde altundeva?
Perdeaua se umfla de vant din nou. You push me around pe fundal.
Ma scarpin derizoriu in cap, da' de ce? Existentiala, stupida si inutila intrebare 'de ce', dispari! Acum!
Bun. A disparut.
Revenim. Ce vreau eu de fapt? (asta e un fel de scriere psihologica, v-ati prins, nu?) Multe. De ce nu le fac? Pentru ca atunci cand vointa devine trebuinta , iar dorinta obligatie, organic eu renunt. E un obligou arbitrar ales de mine insumi: sa renunt uneori.
Biet, biet tzanc azvarlit intr-un mushuroi netrebnic.
Stiti? De fapt, v-am pacalit. Ha-ha-ha!
Intr-un fel, simt ca m-am pierdut. In alt fel simt ca n-am avut de ales.
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
La ce sunt.
de gabuba » Vin Apr 08, 2005 11:16 pm
Ma gandeam sa ofer ceva frumos, amuzant. Eu nu sunt in stare decat sa vand cuvinte goale intr-un context ieftin. Sa fac un balci , un troc din vorbele mele. M-am saturat de clienti nesatisfacuti si negociatori. Eu nu negociez parti din mine.
Targul vorbelor fara sens astazi s-a terminat pentru a treia oara. Am ramas singur la o taraba si vantul bate incet. Soarele imi arde ceafa, 'asta cand mai pleaca...'. Eu raman si ma uit. Raman!
Ma gandeam sa cer perfectiunea, sa o pretind arogant si sa o astept sosind pe tava. Sa ridic mana arogant, sa o iau si sa o indrept catre mine. Apoi sa ma rasucesc incet pe alta parte.
Ma gandeam ca asa va fi, intr-o naivitate de care prefer sa raman strain.
Prefer sa raman strain si de slovele astea de care-mi e jena.
Poate ca totusi nu sunt eu, desi altcineva , piara necuratu', n-are cum sa fie.
Totusi nu mi-as incatusa inima, daca ma gandesc mai bine. N-as vrea sa se izbeasca si ea de grilaje metalice. Nu vreau sa o insemnez. Vreau sa-i pastrez inocenta, naivitatea si forma intacte. Vreau sa o conserv departe si sa o alin cu muzica atunci cand pluseaza in batai.
As vrea sa raman uman. As vrea multe.
In acest moment sunt o carpa.
----
Rasfoiesc un calendar din 2000. Heh, ce stiam eu atunci?
----
Mai tineti minte moartea caprioarei?
Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sa traiesc si-as vrea ....
Tu, iarta-ma, fecioara - tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce 'nalt ii focul! Si codrul, ce adanc!
Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!
----
M-a intrebat de ce-mi doresc sa fiu actor... 'pentru faima, pentru bani', a mentionat el printre cauze.
I-am raspuns ca nu. "Eh", a silabisit malitios privindu-ma prin ochii prefacuti mici. "Toti munciti ca sa deveniti celebri, sa aveti o droaie de bani si femei...".
"Eu muncesc pentru arta mea." - i-am raspuns. Iar raspunsul i s-a parut atat de deplasat incat mi-a prevazut un viitor sublim: murind de foame. I-am multumit pentru perspectiva, in orice caz nu ma vedeam supravietuind din propria arta.
As fi de o impertinenta fara margini daca printre consecintele artei mele m-as astepta sa se numare un buget decent lunar si niste minti lucide care sa aprecieze.
----
Cu pasi marunti, marunti ma departez. Incerc , atat cat pot, sa nu ma observe. Incerc incetinel-incetinel, sa ii transform in trecut, insa ei, cu ego-ul lor cersetor de prezent si avid de perspective ale viitorului, ma resemneaza la un gand. La o dorinta. La ce sunt.
Targul vorbelor fara sens astazi s-a terminat pentru a treia oara. Am ramas singur la o taraba si vantul bate incet. Soarele imi arde ceafa, 'asta cand mai pleaca...'. Eu raman si ma uit. Raman!
Ma gandeam sa cer perfectiunea, sa o pretind arogant si sa o astept sosind pe tava. Sa ridic mana arogant, sa o iau si sa o indrept catre mine. Apoi sa ma rasucesc incet pe alta parte.
Ma gandeam ca asa va fi, intr-o naivitate de care prefer sa raman strain.
Prefer sa raman strain si de slovele astea de care-mi e jena.
Poate ca totusi nu sunt eu, desi altcineva , piara necuratu', n-are cum sa fie.
Totusi nu mi-as incatusa inima, daca ma gandesc mai bine. N-as vrea sa se izbeasca si ea de grilaje metalice. Nu vreau sa o insemnez. Vreau sa-i pastrez inocenta, naivitatea si forma intacte. Vreau sa o conserv departe si sa o alin cu muzica atunci cand pluseaza in batai.
As vrea sa raman uman. As vrea multe.
In acest moment sunt o carpa.
----
Rasfoiesc un calendar din 2000. Heh, ce stiam eu atunci?
----
Mai tineti minte moartea caprioarei?
Ce-i inima? Mi-i foame! Vreau sa traiesc si-as vrea ....
Tu, iarta-ma, fecioara - tu, caprioara mea!
Mi-i somn. Ce 'nalt ii focul! Si codrul, ce adanc!
Plang. Ce gandeste tata? Mananc si plang. Mananc!
----
M-a intrebat de ce-mi doresc sa fiu actor... 'pentru faima, pentru bani', a mentionat el printre cauze.
I-am raspuns ca nu. "Eh", a silabisit malitios privindu-ma prin ochii prefacuti mici. "Toti munciti ca sa deveniti celebri, sa aveti o droaie de bani si femei...".
"Eu muncesc pentru arta mea." - i-am raspuns. Iar raspunsul i s-a parut atat de deplasat incat mi-a prevazut un viitor sublim: murind de foame. I-am multumit pentru perspectiva, in orice caz nu ma vedeam supravietuind din propria arta.
As fi de o impertinenta fara margini daca printre consecintele artei mele m-as astepta sa se numare un buget decent lunar si niste minti lucide care sa aprecieze.
----
Cu pasi marunti, marunti ma departez. Incerc , atat cat pot, sa nu ma observe. Incerc incetinel-incetinel, sa ii transform in trecut, insa ei, cu ego-ul lor cersetor de prezent si avid de perspective ale viitorului, ma resemneaza la un gand. La o dorinta. La ce sunt.
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Mi-as dori.
de gabuba » Mar Apr 12, 2005 9:14 pm
Of-of-of, de unde sa-ti incep descrierea?
Preferi de la inceput, de la sfarsit sau de pe mocheta?
Vrei sa scriu cu litere de tipar, de mana sau de burta?
Pot sa-ti zic Tu, Voi sau oricum?
Astazi un tanar blond gelat, ca blugi mulati, asezati cu grija peste pantofii ciocate, a hotarat ca in seunda cand am trecut prin fata lui sa ma stropeasca cu niste cola din sticla lui. Probabil ca fiind seara, vazandu-ma cum ma taram pe stradute , printre blocuri, atat de ostentativ cu capul in pamant si parul val valvoi peste fata si dardaind de frig in puloverul meu demodat gri, a considerat necesar gestul sau care, de altfel, venind din partea unui exponat al loazelor umane ma onoreaza, pe de alta parte ma obliga sa ma spal pe cap, parul devenindu-mi cel putin la spate, in zonele afectate, lipicios.
In mod sigur vroia sa imi atraga atentia ca exagerez prin modul in care ma expun in toiul noptii prin fata Internet Caffe-ului select al cartierului, pe care nu il pot evita fiind mult prea aproape de statie, de aceea atunci cand mi-am intors capul el privea in directia opusa, surazand magistral cu sticla sa de cola la un litru tinuta cu mandrie cat mai la vedere. Batea sistematic din tocul pantofului, de unde eu am dedus ca imi oferea un mesaj subliminal din inaltele sale invataminte despre viata, sa nu fiu asa [unde asa se traduce cu altfel decat el].
Revenind. Eu ma uit in directia lui, el numara stelele. Eu merg mai departe, el intra in Internet Caffe-ul de care se leaga probabil cele mai intense experiente ale vietii sale si lanseaza o bomba. Toti rad, cuprinsi de umorul poantei menite sa ii scoata din monotonia de a juca counter strike.
Cu siguranta argumentele concentrate in nush'cati militri de cola ajunse pe spatele si ceafa mea , m-au lasat fara grai, m-au surprins, m-au facut sa rosesc, sa-mi dau seama cat gresesc. D-aia n-am reactionat. Am inteles ca tocmai am primit cea mai grea lectie de viata de pana acum: fericiti is cei ce nu-s lipsiti de instinctele primitive la care imbie jungla asta.
Preferi de la inceput, de la sfarsit sau de pe mocheta?
Vrei sa scriu cu litere de tipar, de mana sau de burta?
Pot sa-ti zic Tu, Voi sau oricum?
Astazi un tanar blond gelat, ca blugi mulati, asezati cu grija peste pantofii ciocate, a hotarat ca in seunda cand am trecut prin fata lui sa ma stropeasca cu niste cola din sticla lui. Probabil ca fiind seara, vazandu-ma cum ma taram pe stradute , printre blocuri, atat de ostentativ cu capul in pamant si parul val valvoi peste fata si dardaind de frig in puloverul meu demodat gri, a considerat necesar gestul sau care, de altfel, venind din partea unui exponat al loazelor umane ma onoreaza, pe de alta parte ma obliga sa ma spal pe cap, parul devenindu-mi cel putin la spate, in zonele afectate, lipicios.
In mod sigur vroia sa imi atraga atentia ca exagerez prin modul in care ma expun in toiul noptii prin fata Internet Caffe-ului select al cartierului, pe care nu il pot evita fiind mult prea aproape de statie, de aceea atunci cand mi-am intors capul el privea in directia opusa, surazand magistral cu sticla sa de cola la un litru tinuta cu mandrie cat mai la vedere. Batea sistematic din tocul pantofului, de unde eu am dedus ca imi oferea un mesaj subliminal din inaltele sale invataminte despre viata, sa nu fiu asa [unde asa se traduce cu altfel decat el].
Revenind. Eu ma uit in directia lui, el numara stelele. Eu merg mai departe, el intra in Internet Caffe-ul de care se leaga probabil cele mai intense experiente ale vietii sale si lanseaza o bomba. Toti rad, cuprinsi de umorul poantei menite sa ii scoata din monotonia de a juca counter strike.
Cu siguranta argumentele concentrate in nush'cati militri de cola ajunse pe spatele si ceafa mea , m-au lasat fara grai, m-au surprins, m-au facut sa rosesc, sa-mi dau seama cat gresesc. D-aia n-am reactionat. Am inteles ca tocmai am primit cea mai grea lectie de viata de pana acum: fericiti is cei ce nu-s lipsiti de instinctele primitive la care imbie jungla asta.
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Extenuat.
de gabuba » Lun Apr 18, 2005 11:03 pm
Poate ca la un moment dat voi scrie cateva randuri despre ce inseamna pentru mine 'tara asta', pentru ca m-am saturat de pustimea revoltata pe motivele altora. M-am cam saturat sa ma mediocrizez in cercuri de copilasi neispraviti, carora nu voi avea oricum niciodata rabdarea sa le explic anumite lucruri, clare pentru mine. Stiu ca suna egoist, arogant, ignorant si enervant, poate sa sune oricum, nu ma intereseaza.
Nu inteleg. Nu pot, ma depaseste problema. Cum poti sa te legi de oameni, in scopul de le face rau, pe strada? Oameni pe care nu ii cunosti, pe care ii vezi pentru prima oara? Cum poti sa ai ceva impotriva lor? Cum?
Ma revolta tot mai mult ipocrizia de grup. Multa aia ipocrizie si cuvintele goale, spuse ca sa unga cu margarina sufletele neprihanite ale liderilor, gata sa spulbere orice individ cu pusee de sinceritate rare, insa la obiect. Acei lideri merita suturi. Sustinaturii mizeriei din liderii aia trebuie decapitati sau intemnitati; soarta lor fiind decisa in functie de IQ-ul din dotare. Daca ii duce cerebelul mai departe de pitesti, ii decapitam, pentru ca savarsesc pacatul inteligentei (sau povara inteligentei), iar daca is nevinovati, ii inchidem, ca sa nu mai fie involuntari.
Uneori ma gandesc la mamele astea ale noastre, care oricat de sincer ai fi cu ele , simt ele nevoia organica de a se juca. Sunt asa, joviale. Se prefac ca nu inteleg, se vor simpatice , iar dupa ce le tolerezi toate toanele de femei intrate la meno-pauza te mai si acuza de crize adolescentine.
Eu unu', as trimite-o pe maica'mea intr-o vacanta in Bahamas, insa in conditiile actuale ma rezum la ai arata cu degetul, peste umar, holul catre camera ei.
- Sa-ti aprind lumina, mamico, sau te descurci ?
----
Pe de alta parte sunt intr-un continuu proces de auto-analiza. Analiza exterioara ma extenueaza uneori, iar cea interioara ma intriga si plictiseste alteori.
Ma vad insuficient si demn de perfectionare rapida, in multe privinte. Pierd aiurea timpul pe care l-as putea folosi in scopul de a-mi acoperi golurile de orice tip. Trebuie sa gandesc la solutii.
Eram in tren. Intr-un Personal. Mirosea a personal. Eram cu spatele la ei si imi sprijineam capul de bancheta maronie. Afara ploua molatic, cerul este grizonat.
V-am mai spus ca miroase a romantism? Da.
Eu o privesc pe naiva de Iulia cu tubul roz de balonase, sufland... Zeci de entitati cristaline, in care este posibil sa ti se oglindeasca ochii plini de mirare infantila, dau trenului posibilitatea de a cunoaste primele urme de sapun de cand a inceput sa polueze sonor zonele din aproprierea cailor ferate.
Eu stau pur si simplu, inert. Ascult, simt, vad.
Vad balonase de sapun, apropriendu-se nepermis de fereastra plouata. Poate ca balonasele vor sa se distruga intr-unul din copacii de pe malul paraului pe langa care trecem, insa dispar in iluzia ca geamul nu e atat de rezistent. Si se scurg interior, incet, urme de sapun pe geamurile umezite in exterior.
Simt pulsul de departe a multor oameni care corespondeaza cu mine. Sunt deschisi si dornici de comunicare. Sunt nebuni si imbratiseaza copaci.
Ascult din chitara si vocile celor din spatele meu ...
"Si de-o fi si eu sa mor
Nu vreau sa va intristati
Sa cantati si sa jucati pana-n zori,
Si daca din cand in cand
O sa ma primiti in gand,
Voi fi aproape de voi."
Pentru prima oara in trenul asta sunt de acord. Da.
----
Regret ca am scris atat. Si imi pare rau pentru punctele de suspensie.
Nu inteleg. Nu pot, ma depaseste problema. Cum poti sa te legi de oameni, in scopul de le face rau, pe strada? Oameni pe care nu ii cunosti, pe care ii vezi pentru prima oara? Cum poti sa ai ceva impotriva lor? Cum?
Ma revolta tot mai mult ipocrizia de grup. Multa aia ipocrizie si cuvintele goale, spuse ca sa unga cu margarina sufletele neprihanite ale liderilor, gata sa spulbere orice individ cu pusee de sinceritate rare, insa la obiect. Acei lideri merita suturi. Sustinaturii mizeriei din liderii aia trebuie decapitati sau intemnitati; soarta lor fiind decisa in functie de IQ-ul din dotare. Daca ii duce cerebelul mai departe de pitesti, ii decapitam, pentru ca savarsesc pacatul inteligentei (sau povara inteligentei), iar daca is nevinovati, ii inchidem, ca sa nu mai fie involuntari.
Uneori ma gandesc la mamele astea ale noastre, care oricat de sincer ai fi cu ele , simt ele nevoia organica de a se juca. Sunt asa, joviale. Se prefac ca nu inteleg, se vor simpatice , iar dupa ce le tolerezi toate toanele de femei intrate la meno-pauza te mai si acuza de crize adolescentine.
Eu unu', as trimite-o pe maica'mea intr-o vacanta in Bahamas, insa in conditiile actuale ma rezum la ai arata cu degetul, peste umar, holul catre camera ei.
- Sa-ti aprind lumina, mamico, sau te descurci ?
----
Pe de alta parte sunt intr-un continuu proces de auto-analiza. Analiza exterioara ma extenueaza uneori, iar cea interioara ma intriga si plictiseste alteori.
Ma vad insuficient si demn de perfectionare rapida, in multe privinte. Pierd aiurea timpul pe care l-as putea folosi in scopul de a-mi acoperi golurile de orice tip. Trebuie sa gandesc la solutii.
Eram in tren. Intr-un Personal. Mirosea a personal. Eram cu spatele la ei si imi sprijineam capul de bancheta maronie. Afara ploua molatic, cerul este grizonat.
V-am mai spus ca miroase a romantism? Da.
Eu o privesc pe naiva de Iulia cu tubul roz de balonase, sufland... Zeci de entitati cristaline, in care este posibil sa ti se oglindeasca ochii plini de mirare infantila, dau trenului posibilitatea de a cunoaste primele urme de sapun de cand a inceput sa polueze sonor zonele din aproprierea cailor ferate.
Eu stau pur si simplu, inert. Ascult, simt, vad.
Vad balonase de sapun, apropriendu-se nepermis de fereastra plouata. Poate ca balonasele vor sa se distruga intr-unul din copacii de pe malul paraului pe langa care trecem, insa dispar in iluzia ca geamul nu e atat de rezistent. Si se scurg interior, incet, urme de sapun pe geamurile umezite in exterior.
Simt pulsul de departe a multor oameni care corespondeaza cu mine. Sunt deschisi si dornici de comunicare. Sunt nebuni si imbratiseaza copaci.
Ascult din chitara si vocile celor din spatele meu ...
"Si de-o fi si eu sa mor
Nu vreau sa va intristati
Sa cantati si sa jucati pana-n zori,
Si daca din cand in cand
O sa ma primiti in gand,
Voi fi aproape de voi."
Pentru prima oara in trenul asta sunt de acord. Da.
----
Regret ca am scris atat. Si imi pare rau pentru punctele de suspensie.
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
cei trei S: Scarba-Sila si Sictir. Cand converg.
de gabuba » Mie Apr 20, 2005 9:54 pm
Nu cred ca mi-a fost vreodata mai scarba de natura umana ca astazi. De fapt, nu cred ca mi-a fost vreodata scarba mai mare de niste oameni ca astazi.
Cum sa te incolonezi, ma, cu scoala si profesorul tau, sa mergi la opereta, sa vezi asa, un soi de greatest hits, ca sa se renoveze o sala arsa si tu sa faci macel acolo?
Cum? Doamne-Dzeule, cum ma poti limita in a intelege asta?
Oamenii aia canta pe scena si tu ai atitudini dezolante, aplauzi la momente inportune, behai si dai mesaje ... Nu iti zice nimeni nimic. Va injurati intre voi, tiganii cu albii, aia din colegiu profesional unirea cu restu’ care vin din, ziceti voi ‘elita pulii’.
Si va luati la bataie ca niste animale imputite ce sunteti. Eu cred ca nu am mai vazut in viata mea o asemenea scena.
30-40 de dezaxati se omorau in mijlocul spectacolului, distrugand O ALTA sala pe motiv ca s-au injurat clanurile. “Hai frate, hai, vino...â€Â
Cum sa te incolonezi, ma, cu scoala si profesorul tau, sa mergi la opereta, sa vezi asa, un soi de greatest hits, ca sa se renoveze o sala arsa si tu sa faci macel acolo?
Cum? Doamne-Dzeule, cum ma poti limita in a intelege asta?
Oamenii aia canta pe scena si tu ai atitudini dezolante, aplauzi la momente inportune, behai si dai mesaje ... Nu iti zice nimeni nimic. Va injurati intre voi, tiganii cu albii, aia din colegiu profesional unirea cu restu’ care vin din, ziceti voi ‘elita pulii’.
Si va luati la bataie ca niste animale imputite ce sunteti. Eu cred ca nu am mai vazut in viata mea o asemenea scena.
30-40 de dezaxati se omorau in mijlocul spectacolului, distrugand O ALTA sala pe motiv ca s-au injurat clanurile. “Hai frate, hai, vino...â€Â
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Continuam.
de gabuba » Sâm Apr 23, 2005 11:21 pm
Astazi, in timp ce ma intorceam acasa, ma gandeam la ce mi-a zis Alina ieri: "numai tie ti se putea intampla asa ceva". Dar brusc am avut o revelatie... Poate ca doar eu acord importanta lucrurilor dintre cele mai insignifiante, desi nu cred ca un macel in opereta e chiar asa un lucru peste care sa treci ca pe langa un cersetor oarecare.
Dar sa continuam in stilul casei, reincheind astfel redeschisul capitol "cate un deces pe zi".
Asta seara, pe la orele 23 asteptam ultimul troleu. Il zaresc in departare, falnic, mare... si apropriendu-se inspaimantator de incet. Ma intrebam "oare vine pana la urma? a facut pana? ah , nu, da uite, ca parca se misca". Aveam senzatia aia pe care o ai cand esti la o altitudine mare si undeva, departe, is niste oi (care oi n-au prea multa importanta) da' ele se misca, insa parca-s fixate pe loc. Ei, cam asa ceva.
Si cum ma miscam eu in pasi de lambada pana la locul ala ceva mai in fata de adapost, unde opreste troleul, ma trezesc tras de bratz pe trotoar, si strans. Il culmea uimirii mele intorc privirea catre posesorul mainii brutale si aud o voce feminina trecuta de prima tinerete bine "pardon, pardon, maica, hai Costele, aici is...". Si Costel zambind pe sub mustati, isi lua mana, plina de un par alb , pe care petele si venele proeminente si-au gasit paradisul. Se retrage intr-un separeu cu nevasta'sa, dupa buticul de ziare. Hodorogi pervesi.
Ma urc in troleu si ma napustesc peste un loc. In fata mea doua locuri, ocupate evident de doua dudui . Pana aici nimic neobisnuit. Insa ele se hlizeau in cel mai barbar mod posibil. Si mai vorbeau si in rusa!
Cotzoharlele naibii! Dupa ce ca rad in toata linistea troleului de la ora 23, mai vorbesc si in rusa ca sa nu pricep o iota (ah, nu ma intrebati cum am dedus ca-i rusa). La un moment dat una dintre ele priveste insistent in jos, la picioarele celeilalte si graieste " 'ai, tu ,da' shalupele astia tot di la Targu Lu' Vitan li ai?" ...Moldovence clar, gandesc eu si privesc catre peisajele atat de famliare si totusi in permanenta schimbare de dincolo de geam.
Nu apuc insa sa ma minunez prea mult ca din starea mea de 'iote , dom'le, ce avem noi aici' ma trezeste o scatoalca fix dupa ceafa, care-mi arunca dovleacu in fata cu vreo 20 de cm si ochii undeva prin oribite. Ma intorc in apogeul shocului catre detinatorul neasteptatului gest. Si e o ea. Mai e si blonda.
Cica n-avea de ce sa se tina. Cica a pus frana brusc. Cica a fost un accident. Cica se scuza. Zice ea.
Bine, bine, da' chiar asa stalp par?! ma intreb eu socat, nedumirit si cu o urma palida de curiozitate ...
Dar sa continuam in stilul casei, reincheind astfel redeschisul capitol "cate un deces pe zi".
Asta seara, pe la orele 23 asteptam ultimul troleu. Il zaresc in departare, falnic, mare... si apropriendu-se inspaimantator de incet. Ma intrebam "oare vine pana la urma? a facut pana? ah , nu, da uite, ca parca se misca". Aveam senzatia aia pe care o ai cand esti la o altitudine mare si undeva, departe, is niste oi (care oi n-au prea multa importanta) da' ele se misca, insa parca-s fixate pe loc. Ei, cam asa ceva.
Si cum ma miscam eu in pasi de lambada pana la locul ala ceva mai in fata de adapost, unde opreste troleul, ma trezesc tras de bratz pe trotoar, si strans. Il culmea uimirii mele intorc privirea catre posesorul mainii brutale si aud o voce feminina trecuta de prima tinerete bine "pardon, pardon, maica, hai Costele, aici is...". Si Costel zambind pe sub mustati, isi lua mana, plina de un par alb , pe care petele si venele proeminente si-au gasit paradisul. Se retrage intr-un separeu cu nevasta'sa, dupa buticul de ziare. Hodorogi pervesi.
Ma urc in troleu si ma napustesc peste un loc. In fata mea doua locuri, ocupate evident de doua dudui . Pana aici nimic neobisnuit. Insa ele se hlizeau in cel mai barbar mod posibil. Si mai vorbeau si in rusa!
Cotzoharlele naibii! Dupa ce ca rad in toata linistea troleului de la ora 23, mai vorbesc si in rusa ca sa nu pricep o iota (ah, nu ma intrebati cum am dedus ca-i rusa). La un moment dat una dintre ele priveste insistent in jos, la picioarele celeilalte si graieste " 'ai, tu ,da' shalupele astia tot di la Targu Lu' Vitan li ai?" ...Moldovence clar, gandesc eu si privesc catre peisajele atat de famliare si totusi in permanenta schimbare de dincolo de geam.
Nu apuc insa sa ma minunez prea mult ca din starea mea de 'iote , dom'le, ce avem noi aici' ma trezeste o scatoalca fix dupa ceafa, care-mi arunca dovleacu in fata cu vreo 20 de cm si ochii undeva prin oribite. Ma intorc in apogeul shocului catre detinatorul neasteptatului gest. Si e o ea. Mai e si blonda.
Cica n-avea de ce sa se tina. Cica a pus frana brusc. Cica a fost un accident. Cica se scuza. Zice ea.
Bine, bine, da' chiar asa stalp par?! ma intreb eu socat, nedumirit si cu o urma palida de curiozitate ...
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Dada.
de gabuba » Lun Apr 25, 2005 10:40 pm
Mi-a inghetat fundul pe piatra asta, parca stau pe ea de o saptamana. "E biodegradabil marul, nu?' ; il intreb eu pe Filip neasteptandu-i raspunsul si aruncand cotorul la radacinile unui arbore ingradit. Stam aliniati, plictisiti, batuti de soare si de praf. Am o stranie senzatie la nivel tactic. Simt nevoia sa ma spal urgent pe maini.
M. rade isteric si eu cu ea, insa absent de la capitolul 'poanta fiind...?'.
M. incepe sa imite pe auroacul din trouleu 90 "MAMA MEA ARE O PENSIE DE NUMAI...." . Diriga se intoarce : 'Ce? M-a strigat cineva?'
Rafale de ras nebun ne trepideaza stomacul, iar constiinta ca ne-ar putea auzi ne face sa ne ingramadim gurile in pumnii murdari.
Cineva arunca peste noi un afish... De sus, dintr-un avion, s-ar vedea o hartie mare, albastra, pe care scrie "Free Ohanesian, Miscoci si Ion" si niste mici valuri provocate de cei care se ascundeau involuntar sub el. Dar nu dureaza mult, doar cat se transmite in direct la Prima tv.
Cat timp stau in mijlocul lor si rad, desi cauza pentru care eram adunati era un trista, ma simt inutil. Patetic de inutil. Ma pitesc dupa un poster si ma hlizesc detestandu-ma, simtindu-ma imatur si nestapan pe propriile stari. Lasandu-ma dus de val ating limita bunului simt si regret. Diriga se uita la mine cu ochii ei mari si ma judeca din priviri. Zambeste pe sub mustati pana la momentul cand am zis ceva de genu' "Ah, nu s-a filmat? deci am fost ipocriti de pomana?"
Atunci stiu ca m-a urat cu adevarat , desi nu mi-a adresat nici macar un sunet. Oscilez intre a fi mandru de atitudinea mea si a fi indiferent. Indiferent, nu, ca e a mea. Filozofez aiurea. Fac monolog interior verbalizat. Dar e aiurea.
Zambesc. Putin greoi. Ruxi si restul pleaca in doua directii diferite, eu o iau pe un al treilea drum individual, ce duce in alta parte, intamplator inapoi. Am fost la teatru. Si am jurat astazi 25 aprilie 2005 ca nu mai calc in veci la teatre de mana a paishpea la citiri de text cu oligofreni homosexuali. M-a enervat Serban cu falsa lui modestie si cu realul talent de a da bata in balta. Am plecat nu inainte de a-i imprumuta mobilul Laurei. E mica, inocenta si involuntara. Am luat-o la fuga catre troleu fara sa salut, m-am trantit pe un scaun si am inchis ochii ca sa nu fiu nevoit sa salut o cunostinta... despre care am certitudinea ca vorbeste mult, prost si degeaba.
In mintea mea se delureaza imaginea Laurei imitandu-mi tonul vocii. Ieri , in piata revolutiei, la un concert de calitate sonora indoielnica mi-a mai imitat cineva tonul vocii. Tot ieri am vazut-o pe ea. Cand m-am intors nu mai era. De departe, vdv parea house. Ma streseaza.
Al doilea gand care se succeda (iar lipseste complementul) este legat de vinovatia mea. Mi-e rusine de mine. Sunt prafuit, murdar si cu stomacul gol. O ignoranta pe masura si un egoism incomprehensibil. Cred ca povestea lui D.G. se repeta. Doar cei cu un talent aproape ireal de a fi in contradictie ma pot intelege.
Cu siguranta. Mi-e sila de bashchetii mei. Murdari. Mi-e sila de puloverul meu , colectia toamna-primavara 1948.
Deschid ochii si cobor la prima. Din lene, mai iau o statie un troleu. Privesc in oglinda retrovizoare un copil cu ochii negri si buze nemultumite, care isi contempla freza. Bucla aia cu siguranta am mai vazut-o candva... undeva prin clasa a 8 a, la examenul de incapacitate.
Cand cobor din nou, un aer infect imi taie respiratia si ma face invariabil sa ma restrang la mine (daca in exteriorul meu nu se poate respira...)
Imi pun intrebarea ca si cum mi-ar fi pus-o unu' dintre alter egourile mele:
- Eu?...
- Heh. Eu am multe defecte.
~ ~ ~
Aia doi sunt M. si S. Invatam in schimburi diferite, dar cand ne intalnim facem poze necentrate, cu soarele batandu-ne violent in fata si ni le impartim intre noi cam dupa o luna. Imi placea expresia mea de evadat de la 9. Se asorteaza de minune cu jurnalul asta.
M. rade isteric si eu cu ea, insa absent de la capitolul 'poanta fiind...?'.
M. incepe sa imite pe auroacul din trouleu 90 "MAMA MEA ARE O PENSIE DE NUMAI...." . Diriga se intoarce : 'Ce? M-a strigat cineva?'
Rafale de ras nebun ne trepideaza stomacul, iar constiinta ca ne-ar putea auzi ne face sa ne ingramadim gurile in pumnii murdari.
Cineva arunca peste noi un afish... De sus, dintr-un avion, s-ar vedea o hartie mare, albastra, pe care scrie "Free Ohanesian, Miscoci si Ion" si niste mici valuri provocate de cei care se ascundeau involuntar sub el. Dar nu dureaza mult, doar cat se transmite in direct la Prima tv.
Cat timp stau in mijlocul lor si rad, desi cauza pentru care eram adunati era un trista, ma simt inutil. Patetic de inutil. Ma pitesc dupa un poster si ma hlizesc detestandu-ma, simtindu-ma imatur si nestapan pe propriile stari. Lasandu-ma dus de val ating limita bunului simt si regret. Diriga se uita la mine cu ochii ei mari si ma judeca din priviri. Zambeste pe sub mustati pana la momentul cand am zis ceva de genu' "Ah, nu s-a filmat? deci am fost ipocriti de pomana?"
Atunci stiu ca m-a urat cu adevarat , desi nu mi-a adresat nici macar un sunet. Oscilez intre a fi mandru de atitudinea mea si a fi indiferent. Indiferent, nu, ca e a mea. Filozofez aiurea. Fac monolog interior verbalizat. Dar e aiurea.
Zambesc. Putin greoi. Ruxi si restul pleaca in doua directii diferite, eu o iau pe un al treilea drum individual, ce duce in alta parte, intamplator inapoi. Am fost la teatru. Si am jurat astazi 25 aprilie 2005 ca nu mai calc in veci la teatre de mana a paishpea la citiri de text cu oligofreni homosexuali. M-a enervat Serban cu falsa lui modestie si cu realul talent de a da bata in balta. Am plecat nu inainte de a-i imprumuta mobilul Laurei. E mica, inocenta si involuntara. Am luat-o la fuga catre troleu fara sa salut, m-am trantit pe un scaun si am inchis ochii ca sa nu fiu nevoit sa salut o cunostinta... despre care am certitudinea ca vorbeste mult, prost si degeaba.
In mintea mea se delureaza imaginea Laurei imitandu-mi tonul vocii. Ieri , in piata revolutiei, la un concert de calitate sonora indoielnica mi-a mai imitat cineva tonul vocii. Tot ieri am vazut-o pe ea. Cand m-am intors nu mai era. De departe, vdv parea house. Ma streseaza.
Al doilea gand care se succeda (iar lipseste complementul) este legat de vinovatia mea. Mi-e rusine de mine. Sunt prafuit, murdar si cu stomacul gol. O ignoranta pe masura si un egoism incomprehensibil. Cred ca povestea lui D.G. se repeta. Doar cei cu un talent aproape ireal de a fi in contradictie ma pot intelege.
Cu siguranta. Mi-e sila de bashchetii mei. Murdari. Mi-e sila de puloverul meu , colectia toamna-primavara 1948.
Deschid ochii si cobor la prima. Din lene, mai iau o statie un troleu. Privesc in oglinda retrovizoare un copil cu ochii negri si buze nemultumite, care isi contempla freza. Bucla aia cu siguranta am mai vazut-o candva... undeva prin clasa a 8 a, la examenul de incapacitate.
Cand cobor din nou, un aer infect imi taie respiratia si ma face invariabil sa ma restrang la mine (daca in exteriorul meu nu se poate respira...)
Imi pun intrebarea ca si cum mi-ar fi pus-o unu' dintre alter egourile mele:
- Eu?...
- Heh. Eu am multe defecte.
~ ~ ~
Aia doi sunt M. si S. Invatam in schimburi diferite, dar cand ne intalnim facem poze necentrate, cu soarele batandu-ne violent in fata si ni le impartim intre noi cam dupa o luna. Imi placea expresia mea de evadat de la 9. Se asorteaza de minune cu jurnalul asta.
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Floricele.
de gabuba » Vin Apr 29, 2005 8:06 pm
Intotdeauna m-au afectat certurile dintre parintii mei, chiar daca niciodata nu ma vizau. Astazi, in cele 20 de secunde de cand am intrat in casa si le-am auzit reprosurile unuia in fata altuia mi-am retrait toata copilaria. Cap coada. Si nu-mi vine sa cred cat de intens simt acele moment, chiar si acum cand ratiunea imi este suficient de dezvoltata cat sa nu dau o amploare prea mare unor evenimente de soiul asta.
Ma gandeam, statistic vorbind, ca frustrarile lor, ca-s si ei tot oameni si au defecte, ba si inca (,) cate, ies la iveala in pragul sarbatorilor. De Iepuras, de Mos Craciun si de Anul Nou (mai ales).
Oare s-au gandit vreodata ca eu ar trebui sa fiu privat de luxul de a auzi mizerile dintre ei?
In playlist canta Lhasa - para el fin del mundo o el Ano Nuevo.
Astazi, in timp ce vizionam "Sistemul nervos" la cinematograf, am avut o revelatie cu omul ajuns la batranete si regretand tineretea.
Totul se lega, insa am retrait aceeasi senzatie cunoscuta deja sub alte milioane de forme: descoperi universul, insa circumstantele nu-ti permit sa-ti brevetezi inventia. Asa ca m-am resemnat uitandu-ma in continuare la film.
Suna telefonul, pretextul perfect sa ies afara.
- Bah, sunt ale tale floricelele alea ramase pe scaunul tau?
- Nu, bah.
- Ah, bine.
Ma gandeam, statistic vorbind, ca frustrarile lor, ca-s si ei tot oameni si au defecte, ba si inca (,) cate, ies la iveala in pragul sarbatorilor. De Iepuras, de Mos Craciun si de Anul Nou (mai ales).
Oare s-au gandit vreodata ca eu ar trebui sa fiu privat de luxul de a auzi mizerile dintre ei?
In playlist canta Lhasa - para el fin del mundo o el Ano Nuevo.
Astazi, in timp ce vizionam "Sistemul nervos" la cinematograf, am avut o revelatie cu omul ajuns la batranete si regretand tineretea.
Totul se lega, insa am retrait aceeasi senzatie cunoscuta deja sub alte milioane de forme: descoperi universul, insa circumstantele nu-ti permit sa-ti brevetezi inventia. Asa ca m-am resemnat uitandu-ma in continuare la film.
Suna telefonul, pretextul perfect sa ies afara.
- Bah, sunt ale tale floricelele alea ramase pe scaunul tau?
- Nu, bah.
- Ah, bine.
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Asa e.
de gabuba » Dum Mai 01, 2005 10:02 pm
Pacat ca pe messenger nu se simt privirile. As fi rupt-o in mii de bucatele si i-as fi dat foc dintr-o singura privire. Este cu el.
Comme un fils
Fais moi croire quand tout fini
Et comme un fils
Fais moi voir quand tout est nuit
Et comme un fils
Je t'aimeraisqu'importe le prix
Comme un fils
Je te devrai toujours la vie
Si tu m'aimes comme un fils...
Comme un fils
Fais moi croire quand tout fini
Et comme un fils
Fais moi voir quand tout est nuit
Et comme un fils
Je t'aimeraisqu'importe le prix
Comme un fils
Je te devrai toujours la vie
Si tu m'aimes comme un fils...
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Esti o incendiata!
de gabuba » Lun Mai 02, 2005 8:36 am
- De ce nu raspunzi? Ce faci?
- Caut benzina.
- Dar acum ce faci?
- Am gasit-o.
- Si acum?
- O arunc peste tine.
- Si...?!
- Iti dau foc.
- Zi ceva! Ce faci ACUM?
- Te privesc arzand.
- Caut benzina.
- Dar acum ce faci?
- Am gasit-o.
- Si acum?
- O arunc peste tine.
- Si...?!
- Iti dau foc.
- Zi ceva! Ce faci ACUM?
- Te privesc arzand.
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Utitled.
de gabuba » Mar Mai 03, 2005 10:56 pm
Descopar in ultima vreme tot felul de filfiritici aflati intr-o permanenta cautare de ostilitati, care te privesc avand o spranceana ridicata daca nu le raspunzi asa cum se asteapta si care, limitati de limbajul acvatic (=de balta) , exprima sistematic 'ce fraci? hai frate, nu mai fi asa , frate!'. Apogeul cugetarilor de care-s capabili este, evident, sintagma 'frate, ai grije, ti-o iei' ; deznodamantul reprezentat, invariabil, de avertismentul: 'frate, vez ca n-o sa mai calci pe aici'.
Tu te intorci pe calcaie , privind optimist intr-o zare oarecum opusa, si sustii vocal, suficient cat sa auda, urmatoarele:
- Pai , da, nu mai calc pe aici, ca-s numa' cacati... N-ai loc de ei.
In alta ordine de idei niciodata nu mi-a parut mai rau ca segmente din anturajul meu inca nu ma inteleg. Si stiu ca e vina mea pentru ca nu le permit sa-mi patrunda in teritoriul egoist. Si mai stiu ca e vina mea ca ma pun pe ganduri atitudini pe care la randul meu, in mareata-mi ignoranta, le practic altora.
Uneori ma surprind surprins de aceleasi atitudini de cacat, de aceleasi suprafete nule, de aceleasi orgolii penibile. Prea multi punkeri care se considera o binecuvantare la adresa lumii - ce-ar trebui de altfel sa fie onorata ca ei exista - si a caror unica menire li se pare ca este vandalizarea.
Animati probabil de lozinca populara "Noi nu gandeste, noi distruge", reusesc ,prin marea lor naturalete, sa devina promiscui.
Cand or sa inteleaga ca sta in natura umana ca fiecare sa-si formeze un propriu filtru de judecare, nu pur si simplu sa preia mecanic niste idei pe care sa si le insuseasca exagerat de personal, nu as putea estima.
Candva, oricum, lumea saturata de excrementele in plin trotuar cu care izbitor se aseamana, o sa ii condamne cu adevarat si nu o sa ii mai alinte printr-o marginalizare provenita din dorinta de a merge mai departe, frate!
Uneori... in aceste zile cand adorm la orele 2 dimineata ma gandesc la o pauza de la societatea asta care se destrabaleaza sub atenta-mi retina zilnic. Dar stati, ca eu azi eram bine-dispus.
----
Nu-mi mai place ciocolata. Si, de ce nu te-ai desparti de mine niciodata? Iti place figura mea? Sunt de un cinism care te face sa te framanti? Te pun pe ganduri?
Ce? Ce pacat? De ce pacat? Ah... pacat ca nu e reciproc. Am inteles.
Tu te intorci pe calcaie , privind optimist intr-o zare oarecum opusa, si sustii vocal, suficient cat sa auda, urmatoarele:
- Pai , da, nu mai calc pe aici, ca-s numa' cacati... N-ai loc de ei.
In alta ordine de idei niciodata nu mi-a parut mai rau ca segmente din anturajul meu inca nu ma inteleg. Si stiu ca e vina mea pentru ca nu le permit sa-mi patrunda in teritoriul egoist. Si mai stiu ca e vina mea ca ma pun pe ganduri atitudini pe care la randul meu, in mareata-mi ignoranta, le practic altora.
Uneori ma surprind surprins de aceleasi atitudini de cacat, de aceleasi suprafete nule, de aceleasi orgolii penibile. Prea multi punkeri care se considera o binecuvantare la adresa lumii - ce-ar trebui de altfel sa fie onorata ca ei exista - si a caror unica menire li se pare ca este vandalizarea.
Animati probabil de lozinca populara "Noi nu gandeste, noi distruge", reusesc ,prin marea lor naturalete, sa devina promiscui.
Cand or sa inteleaga ca sta in natura umana ca fiecare sa-si formeze un propriu filtru de judecare, nu pur si simplu sa preia mecanic niste idei pe care sa si le insuseasca exagerat de personal, nu as putea estima.
Candva, oricum, lumea saturata de excrementele in plin trotuar cu care izbitor se aseamana, o sa ii condamne cu adevarat si nu o sa ii mai alinte printr-o marginalizare provenita din dorinta de a merge mai departe, frate!
Uneori... in aceste zile cand adorm la orele 2 dimineata ma gandesc la o pauza de la societatea asta care se destrabaleaza sub atenta-mi retina zilnic. Dar stati, ca eu azi eram bine-dispus.
----
Nu-mi mai place ciocolata. Si, de ce nu te-ai desparti de mine niciodata? Iti place figura mea? Sunt de un cinism care te face sa te framanti? Te pun pe ganduri?
Ce? Ce pacat? De ce pacat? Ah... pacat ca nu e reciproc. Am inteles.
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
A ton etoile.
de gabuba » Vin Mai 06, 2005 10:51 pm
In ultimul ei bilet-un coltisor de foaie cu patratele- a scris:
"Iti dai seama? Daca picaturile tale de iubire sincera nu s-ar fi numarat in lame orbit, acum as fi fost nemuritoare..."
Din-diring. Ora de fizica a luat sfarsit.
"Iti dai seama? Daca picaturile tale de iubire sincera nu s-ar fi numarat in lame orbit, acum as fi fost nemuritoare..."
Din-diring. Ora de fizica a luat sfarsit.
- S-a strans toată lumea?
- Toţi in păr!
- Toţi in păr!
-
gabuba - Mesaje: 6847
- Membru din: Mie Noi 21, 2001 12:00 am
Înapoi la Scrieri, ganduri si jurnale
Cine este conectat
Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 10 vizitatori