Personajul sters din tabloul de pe masa.

[gabuba]

Sunt prea multe, cred
Cred ca sunt prea multe
Oh, da mult prea
Multe, multe, multe
Sentimente necunoscute
Ce ma inconjuara si-mi
Si simt cum fruntea imi arde.

(screams)
- Cred ca trebuie sa facem ceva cu el
- Nu se mai descurca deloc la scoala, la nimic..

Universul e strain de mine
Si eu asemenea de el
EL mi-a zis ca i-am mintit
Dar de fapt el a facut-o
M-a transformat in propriul cosmar
Oh, da prea
Multe, multe, multe
Sentimente...

(screams)
- Trezeste-te, copile, trezeste-te!
- Trezeste, acum, chiar daca esti departe.

Ma intreb de ce ar trebui
Sa simt acestea, dar
Pentru prima data conduc cu atata viteza
Ah, si numai simt nimic...

[gabuba]

Draga jurnal,

Iti scriu acestea ca sa stii ca nu te-am uitat si ca imi este chiar dor de tine. Vreau sa-ti spun ca in viata mea s-au intamplat atatea incat am omis sa ma mai destainuiesc definitiv. Acum sunt pe o barca ce pluteste pe norisori de bere, iar capul imi sta sprijinit de o boxa ce urla de zor... In fata mea sta ea mandra si a tinut sa-mi demonstreze ca ea chiar poate sa vasleasca. In rest, imi e dor de necko, d-abia astept sa se intoarca. M-ai intrebat unde ma duc? Pai nu stiu, inca nu mi-am gasit drumul, dar mi-ar placea un loc insorit cu multa apa pura, valuri spumoase si fete care fac topless. De fapt, imi ajunge ea. Ok, o zi sa fim sinnguri acolo si sa zburdam ca doi tembeli. A doua zi sa vina si ei, cei mai tari oameni fauriti vreodata. Si sa ne dantzuim trei zile si trei nopti.
Cam asta e! Te rog sa nu simti neglijat, pentru ca nu te-am uitat si nici n-o voi face vreodata (si sa nu aud ca spui ceva de genu "asa spuneti toti", pentru ca eu chiar n-o sa te uit niciodata).

[gabuba]

Sunt o oportunitate printre alte zeci de mii de oportunitati. Ma evidentiez de restul pentru ca sunt special. Nici nu as putea fi confundat cu cineva. Eu sunt unic. La fel si ceilalti. Si totusi unii sunt mai unici ca altii...

----

Dimineata cazuse peste mine si ma usturase atat de tare incat ma trezisem din Universul meu perfid. Realizasem ca era ora 5 dimineata iar eu eram treaz, ceilalti dormeau neclintiti. Doar ceasul vecinului clicaia atat de tare incat am decis sa-l las sa-mi vegheze dimineata. M-am dus la calculator, m-am asezat pe scaun. M-am ridicat rapid si am mancat o inghetata cumparata cu o seara in urma. Avea un gust special si pentru un moment am avut idioata senzatie ca cineva incerca a ma ucide, otravindu-mi hrana, am vrut sa-mi strig valetul, dar mi s-a parut stupid. In definitiv, cui i-ar pasa atat de mult de mine incat sa ma otraveasca? Pe paharul cu inghetata ramasesera resturi de inghetata ce nu au incaput in lingurita. Vroiam sa arunc paharul cand mi s-a parut stupid gestul. In definitiv de ce nu as linge inghetata? Cine ma vede? Doar ceasul, eh, oricum el nu poate sa ma parasca. Ei si daca ar face-o, ce? E chiar asa o crima sa lingi paharul cu inghetata? Si am lasat paharul sclipind.
Plini de prejudecati impuse de societate si plini de prostie. Astia suntem.

----

Iar zorii diminetii au fost mai limpezi...

[gabuba]

Azi m-am simtit singur. Mai singur ca ieri, mai singur ca alataieri. Mai singur ca niciodata.

----

Priveam ceea ce desenasem si mi-am spus ca nu vor intelege, probabil vor rade ca niste nenoriciti ce sunt. M-am saturat de comentariile ei, dar cine se crede? Intr-un fel e vina mea. Probabil ma confunda, nu-si da seama ca nu pot fi creatia ei, ca eu sunt creatia mea, asa cum vreau eu si ca daca nu corespund cerintelor ei ma incadrez intr-o anumita categorie unde primeaza degetul in jos.
M-au enervat ei cu aroganta lor, Dumnezeule, eu ii platesc cum isi permit sa-mi vorbeasca in modul asta? Ma pot lipsi de serviciile lor oricand. Eh, si ei se pot lipsi de mine tot oricand, dar asta e dezavantajul meu. Eu n-am unde sa ma duc, eu au cu cine sa ma inlocuiasca. Asa detest situatia asta, imi vine sa ma dau cu capul de masa. Nu-mi pot explica starea, nu o regasesc in cuvinte, si oricum, nici voi nu veti intelege. Ei sunt niste nenorociti iar eu sunt un DEPENDENT. Dependenta ma omoara. N-am crezut vreodata asta, dar asta e. Ce e mai intrigant e ca nu-mi pot lua “dozaâ€Â

[gabuba]

Priveam oglinda si ma gaseam pe mine. Nu era tocmai ceea ce as fi vrut sa vad in oglinda. Parca nu seamana cu ceea ce imi doream eu sa vad. Atat de vulnerabil si de imperfect, atat de stupid si infantil. N-am cuvinte sa descriu shocul pe care l-am vazut cand m-am vazut pe mine. Eram chiar eu. In imperfectiunea mea. Eram sigur ca ei nu ma vor mai dori asa cum sunt eu de fapt si am vrut sa ma asez din profil si sa-mi trag din nou masca. Dar am scos-o rapid, era dureros. Atat de jalnic sunt incat sa doresc sa ma ascund? Tocmai eu? Tocmai eu , cel ce cauta naturaletea umana? Uneori chiar nu ma inteleg.

Doctore, doctore... Ai putea sa-mi prescrii ceva? O zi in viata altcuiva.

[gabuba]

Nu imi pot reprima acele amintiri despre gimnastica. Nu pot sa evit acele stari enervante de nostalgie. De altfel, de ce nu mi-as mai aminti? Au fost 5 ani. 5 ani in care nu am avut timp sa rasuflu, 5 ani de pasiune si daruire necontrolata.
De ce as uita mirosul ula din sala? Eh... Cum le-as putea uita pe fetele cu care m-am atrenat cot la cot si care acum au ajuns in lotul de senioare al Romaniei?
Tin minte ca aveam o obsesie cu kg, eu intotdeauna eram prea gras, mereu eu trebuia sa dau jos un kg sau nush'cate sute de grame. Mancam numai ceea ce trebuia si duminica ma aventuram la o inghetata. Putini stiu care e viata de sportiv de performanta, si cat de grea e. In astia 5 ani nu ma gandisem niciodata sa ma las. Nici cand am cazut in cap, nici cand era sa-mi rup gatu ca nu-mi iesise tzucahara, nici cand am iesit un metru din sol la al doilea meu concurs.
O tin minte pe Andreea Raducanu. Ce cracanata era! Mereu faceam mishto de ea. Dupa ce a patit ceea ce a patit , cand a fos gasita dopata cu nurofen, am asteptat-o la aeroport si am imbratisat-o. Nici pe ea n-am mai vazut-o de atunci.
Imi amintesc totusi de don Dan, primul meu antrenor. Cel care 'm-a descoperit'. Cate a patit omul ala cu mine, nu cred ca a mai avut vreun copil ca mine. Odata ma suisem pe o schela si saream in groapa cu bureti. Am crezut ca face atac de cord cand m-a vazut cocotzat acolo si dornic sa sar.
Dupa care, eu ma aventuram mereu sa fac salturi pe care inca nu le invatasem, pana intr-o zi cand am cazut atat de tare pe spate incat s-a auzit in toata sala un ecou deranjant.
Mai tin minte cand invatam sa execut la sarituri. Mi se parea incredibil de dificil aparatul acesta, mult mai simplu mi se parea la fete. Si odata, evident, am uitat sa anunt 'partie' si am sarit ala si in aer i-am tras un picior fix in CAP lu' don Dan. Cat de penibil m-am simtit, n-o sa uit niciodata :limba: Bine, eu ca eu, dar el?
Eu eram cel mai bun la sol din grupa mea, adica grupa mare, pregatitoare de lotu' juniorilor. Si am participat la un concurs in bucuresti. Se presupunea ca eu trebuie sa iau locul I la sol. Eram atat de concentrat incat la prima linie acrobatica am cazut in genunchi. Eram atat de incordat incat dupa ce am cazut am reluat linia si am inceput sa plang cu lacrimi de crocodil. Plangeam si executam in continuare. Cred ca am fost singurul care in loc de 3 linii acrobatice cate erau impuse a facut 5, ca sa fie sigur ca ia vreaun premiu.

Ah, cum as putea de "si Gaaaabiiiiiii! Stai!". Asa se striga cand faceai o linie acrobatica, asa strigau colegii din echipa. La aterizare mereu stateam iar ei aplaudau.

Dar aplauzele lor s-au auzit tot mai putin iar eu m-am retras. Si asta a fost totul chiar daca cuvintele-s putine pentru cate am trait eu in anii aia...

[gabuba]

Ma simt atat de nesigur. Nu stiu ce naiba am.
Nu stiu ce e bine, ce e rau, incontro ma indrept si de ce. Ce o sa fac, de ce o sa fac, cum o sa fac, pentru ce... Ma gandesc ca nu ma pot eschiva la nesfarsit de ceea ce ma irita, ce nu-mi da pace si mai devreme sau mai tarziu tot va trebui sa infrunt inevitabilul. Ma gandesc. Ce sa fac oare? Uite pentru ce ma consum eu, pentru o prostie. Si, daca o sa iau doi, ce? Mare branza! Riscurile meseriei.
Si totusi ceva ma opreste. Gata, am plecat. La revedere, jurnalule!

[gabuba]

Ma asteapta caietul de chimie , ca sa-l invat maine-n zori, ma asteapta foaia libera pentru a face eseul la romana, ma asteapta cineva afara, ma asteapta o viata frumoasa, ma asteapta un nor deasupra capului, ma asteapta fericirea...

[gabuba]

Ce zi! Totul se precipita cu o asemenea viteza in viata mea incat mai stiu ce e bine, ce e rau, cand si unde sunt. Eram atat de confuz azi noapte ca nu prea imi dai seama de ceea ce am facut. M-am intins pe pat. In dreapta mea era o femeie de nush'cati ani si in stanga mea alta. Suna ca o fantezie a unui baiat tampit, culmea e ca nu e. Am dormit cu ele, le-am pipait, m-au pipait. Pe ele le vor baga la corupere de minori, iar eu imi voi aminti cu placere.
Dimineata realizasem ca nu dormisem decat cateva minunate. Am comandat un taxi, fusese o noapte de exceptie. Ma simteam atat de ciudat, si mi-era frica de penibil. M-am imbracat le-am pupat si le-am privit ciudat. Imi imaginam o groaza de lucruri si incercam sa-mi amintesc ce am facut. Vedeam totul in ceata. Taxi-ul ma astepta deja de multa vreme, deh, riscurile meseriei. Am deschis usa in asa hal incat mi-am lovit cu ea barbia si mi-am mushcat limba. Inauntru era un moshnegut care mi-a zis sa nu-mi mai pun picioarele pe bancheta sa, ca tocmai a spalat-o. Adevarul e ca exagerasem. A zis sa ma mai invioreze si a bagat niste manele. "Pune banul jos, pune banul jos, daca vrei sa ai tot ce e frumos" ; "Sunt copil fenomenal si cu noroc, cati alti zece la un loc". Era dimineata perfecta. Eu intr-un taxi, ducandu-ma acasa, o dimineata oarecum trista si un fundal cu versuri despre viata. Oameni d-abia treziti din somn care stateau la coada la paine, aurolaci neosteniti sa ceara acelasi lucru: bani. Soferul a vazut ca eu stramb din nas si a schimbat maneua, inlocuind-o cu ATB - "I don't wanna stop". Chiar nu vreau sa ma opresc. Vreau sa continui totul la nesfarsit si la nesfarsit.
Am coborat din taxi si am mers catre casa mea. Soferul inca nu plecase, ma privea cu ochi mari si mirati. Cred ca ma admira, poate ca el la 15 ani nu avusese parte de cate avusesem eu. Sau poate ca uitasem eu sa-i platesc cursa...

[gabuba]

Coboram in foarte mare viteza scarile cand am primit un branci. Vroiam sa vad cine ma impinsese, eventual sa-i spun si vreo cateva. Nu se uita nimeni in directia mea, fiecare isi vedea de treburile lui, unii se grabeau pentru a ajunge in clasa, altii plecau. Am strambat din nas si din gura, m-am ridicat, m-am scuturat. Ma oprisem cu privirea in jos, la naiba, aveam blugii rupti. O gaura pe genunchiul drept. Nu stiam ce sa fac: sa cobor cat mai jos, eventual sa ajung sub pamant, ori sa urc scarile , sa pretind cat mai mult? Alegerea a fost grea, dar am preferat sa urc sus, chiar daca aveam pantalonii rupti. M-am simtit putin ciudat dar a meritat. A doua zi am vazut cel putin 5 persoane cu blugi rupti. Ma simteam mandru, eram un nonconformist, unul deschizator de drumuri. M-am bucurat ca am ales sa urc si nu sa cobor, desi era atat de tentant.
E atat de frumos sa-ti invingi propriile temeri, nu am cuvinte sa explic sentimentul.

[gabuba]

Stau pe o bordura si astept trenul sa imi mangaie picioarele. Nu sunt singur. Sunt cu doi prieteni. Eu ma retrag la timp, dar pentru ei a fost prea tarziu, iar trenul i-a paralizat, fara drept de apel.
Ma retrag trist si privesc umilit situatia, as fi preferat sa fiu si eu ca ei decat sa-i vad acolo, chinuindu-se, incercand sa renasca din propria lor cenusa. Eu eram bine merci, lumea ma privea ca pe un martor ocular, dar ei erau victime. A venit si justitia iar ei au fost considerati victimele mele. In mine se arunca cu pietre, iar lor li se ridica doua monumente. Probabil ca doua monumente din nedreptatea facuta mie. (12/04/03)

In alta ordine de idei , cred ca ma bucur ca mai pot face oameni fericiti. Unii imi spun ca ale mele cuvinte, fapte, sentimente sunt minunate si ca se bucura ca eu exist. Nu ma simt bine, simt ca mai am multe de facut ca sa-mi indrept rautatile din trecut. Ma complimenteaza tot mai des, imi zic ca-s frumos si destept si ca atunci cand o sa fiu mare o sa fiu moartea pasiunii. Ma bufneste rasul cand ma gandesc si cand spun toate astea si ma simt penibil atunci cand mi se zic asemenea lucruri, n-as putea spune ca imi face placere, pentru ca sunt departe de a fi genul ala de narcisist imputzit care alearga dupa complimente ca sa-si mai acopere cu scoci frustrarile. Nu. Mie imi e suficienta dragostea tacuta si sentimentele citite in ochi. Dumnezeule, aproape ca m-am emotionat cand am spus asta.
Dar revenind. Mi se spune ca am niste idei foarte bune, ca am un simt artistic deosebit, ca pot argumente foarte bine orice in care si cred, ca am un suflet foarte bun daca in schimbul unei persoane simple, prefer una complexa si neinteleasa.

...Stateam pe canapea cu o persoana in fatza careia se presupune ca nu am gresit deloc, ba chiar am ajutat-o intr-un moment de cumpana. Se lasase tacerea, luna era acoperita de nori iar ea mi-a zis:
" Copilutule , vrei sa stii ceva?"
dar nu a asteptat raspunsul meu ca a si raspuns:
"Daca as muri acum, nu mi-ar parea rau, pentru ca as muri fericita."

Restul, tot ce ati crede voi, tot ce ar crede societatea despre ce a spus ea, reprezinta necuvinte pentru mine.
Era intr-o marti intamplarea, chiar martea trecuta. Maine o sa fie din nou marti, iara eu imi voi spune:
Marti dimineata, ne vom afla/Orice ar fi vom sta/Marti dimineata vom pleca/Sau mereu vom sta.

(si acum partea de refren)

La La La.

Chiar nu stiu ce sa va mai scriu, dragilor. Dar poate ca deja am exagerat si o sa aveti impresia ca vreau sa ma laud , no, amu', las' ca tot majoritatea va castiga iar eu voi fi mereu, ca si pana acum, lipsit de orice urma de noroc si intotdeauna pe locul doi. Nu e pesimism , e doar clarviziune. Si totusi eu sunt fericit! Da!

(nu va pot explica de ce, dar sunt)

[gabuba]

Imaginea incepea sa se vada din ce in ce mai clar. Oamenii aia priveau neclintiti avand umbrele ca sa se apare de ploaia ce are menirea de a-i izgoni, dar ei continua sa stea neclintiti privind parca o piesa de teatru cu actori exceptionali, cand isterici, cand veseli, cand ironici cand deosebit de plictisiti. Pe actori de publicul neclintit ii separa un gard ce era lovit de ambele parti, se dadeau picioare de ura de ambele parti si aruncau cuvinte de ambele parti. Actorii interactionau cu publicul.
Ce nu a inteles nimeni e ca de fapt 'actorii' erau personajele reale, umane, nonconformiste iar privitorii erau actorii in teatrul prost, actorii interpretau atat de prost incat provocau greata pana si norilor care nu se mai opreau.

Ei, cei umani, au apus fericiti si impliniti, ei actorii slabi au murit regretand ca n-au primit aplauzele de dupa huiduielile pe care le-au dat chiar ei. Prostia fara frontiere si prejudecata de apoi. Cam atat.

[gabuba]

GIA a scris urmatoarele:
Alergam toata viata dupa vise. Unii isi iau prea in serios visarea, isi privesc visele de la distanta, le adulmeca fara a cuteza sa se apropie. Le iubesc cu o pasiune masochista si-si ofera numeroase momente de reverie, se inchid in lumea lor fascinanta cu o bucurie vinovata, solitara. Viata lor se compune din momente de uitare de sine. Sunt dependenti de starea euforica de satisfactie interioara creata de reveria prelungita. Dispun de o imaginatie exacerbata care-i ajuta sa-si construiasca o lume de vis, numai a lor. Isi iubesc refugiul si ignora pragmatismul. Se cred fericiti. Astfel, visarea devine un adevarat ritual, si ca orice ritual isi cere pretul, timpul, energia sa. Ei consuma si traiesc totul in interior. Teama ca n-ar putea sa-si atinga vreodata visele sau si mai rau, teama ca odata cu atingerea viselor vine si schimbarea, o schimbare care le-ar arata o alta lume cu alte reguli decat cele cu care s-au obisnuit, ii face sa amane la nesfarsit orice actiune concreta. Neincrezatori in fortele proprii si teama "de a fi ei" pana la capat, ii face sa se complaca in amanarea asta prelungita care le da o falsa speranta ca timpul ii asteapta. Ei bine, timpul nu asteapta. Cu trecerea anilor, totul se complica, multiplica, responsabilitatile se inmultesc, nu-si mai pot ingadui "sa piarda timpul" in reverii si regretele isi fac simtita prezenta. Nu-si mai pot gasi alinarea in refugiul creat, minunata lor lume de vise se descompune pe zi ce trece. Se simt descoperiti in fata realitatii si asta le confera o anumita fragilitate pe care o recunosc. Vor avea de ales, in final, intre o lume imaginara si una cu vise reale.
Altii cred ca totul e posibil! Acestia se apropie cel mai mult de vise. Se arunca in valtoarea vietii cu un curaj aproape inconstient. Ei provoaca viata, sunt cei puternici. Incearca totul, gusta totul, traiesc totul. Pare o sfidare usor naiva. Isi propun teluri inalte si cred intr-o continua schimbare, cred in ei si in ceilalti. Viata lor inseamna miscare, schimbare, asumarea propriei personalitati, traire. Isi stabilesc prioritatile si isi construiesc propriile reguli. Se impotrivesc lancezelii tentante, asteptarii. In fata provocarilor zambesc, sperantele lor sunt vii. Sunt oameni care emana o caldura aparte, care stimuleaza, care cred intr-o idee, care se implica profund si total in realizarea unui vis. Drumul ales de ei nu e usor, e un drum plin de confruntari, obstacole, dezamagiri, deceptii. Luarea deciziilor naste deseori puternice conflicte, indoieli, framantari, tensiuni. Sunt obligati sa ia decizii care necesita o maturitate pe care numai experienta si asumarea riscurilor le-o confera. Dar toate aceste trairi pline de incordare ii stimuleaza, ii imping inainte, ii ajuta sa creasca. Ei privesc in urma fara regrete, cu satisfactie si mandrie. Au ales lupta si satisfactia castigarii fiecarui pas ii apropie tot mai mult de vise. Ei traiesc magia visului implinit.
Cautatorii de vise...si unii si altii se caracterizeaza printr-o sensibilitate aparte. Primii au o sensibilitate melancolica, solitara regasita intr-o lume interioasa inchisa, plina de o frumusete nebanuita. Ceilalti au o sensibilitate vie care misca totul, visele lor sunt palpabile. Fiecare dintre noi ne dezvoltam si ne insusim mai mult sau mai putin una dintre aceste doua sensibilitati. Tu ce esti?! Un visator melancolic sau un visator pasional?!


Ciudat e sa realizez cat de adolescent sunt. Am fost si un visator melancolic si unul pasional. Prefer sa fiu unul pasional, chiar daca atunci cand imi mai iau cate un sut revin la visatorul melancolic in mizerie si nemancat pe deasupra. Nu sunt multumit de mine, nu sunt multumit de ceea ce fac, de ceea ce reprezint si ma inspaimanta ce as putea reprezenta in viitor. Nu ma incalzesc cu absolut nimic cuvintele, vreau fapte concrete, actiuni clare. De fiecare data cand intreprind o actiune de orice fel, brusc ma simt vinovat, iar n-am facut ceea ce trebuia. Dar ce spanac trebuia sa fac ?! Nici eu nu mai stiu ce trebuie sa fac , ce nu. Am nevoie de consiliere psihica, sau poate ca nu. Cre' ca e prima oara cand realizez ca eu chiar am nevoie de ajutor, de un impuls, ca cineva sa-mi zica dracului ca o sa fie bine, sa nu ma mai macin atat. D-abia astept sa se termine scoala, ma termina institutia asta. Adica nu ea ma termina, eu singur ma autodistrug, imi consum energia prosteste si nu ma concentrez aproape deloc, sau o fac in scopuri inutile.

----

Astazi discutam cu cineva, nu dau nume, persoana importanta, despre suflete pereche. Si eu am un suflet pereche. E o persoana descreierata in sensul frumos al acestui fapt si cred ca o iubesc mult pe aceasta persoana, dar nu o iubesc precum as iubi-o pe prietena mea, doar suntem suflete pereche.

Suflete pereche! Huh! Altceva mai bun de facut n-am decat sa discut de suflete pereche? Fuckin' shit!

[gabuba]

...Hai ca eu tre' sa plec, auzi?
Da' de fapt n-auzea nimic, era mult prea ocupata cu continuarea discursului sau patetic despre cat de 'aiurea' sunt altii si despre ce uraste ea de fapt, discurs care, sincer, nu ma interesa.
Am inceput sa bat din picior, sa-mi dau ochii peste cap si sa ma arat plictisit. Nu s-a simtit nicidecum, ba chiar parca prindea curaj si mai varsa din ura sa pentru nimic. Chiar ca nimic. Am vrut s-o opresc , dar am lasat-o sa continue orbeste. Spunea numai tampenii si in final mi-a amintit ceva ce facusem acum doua zile, de fapt, ceva ce zisesem si incerca sa ma imite. Am privit-o atat de scarbit dandu-mi seama ca exagereaza si ca vrea sa ma faca sa par (in fata ei) penibil. Mi-am dat seama atunci cat pot unii sa adune in ei. De ce oare nu m-a intrerupt ATUNCI daca i s-a parut ca eram penibil, de ce mi-a zis abia acum? De ce a asteptat sa treaca doua zile? Si ea cauta contextul necesar ca sa verse tot? De ce n-a luat initiativa atunci? Ce avea de pierdut, ce avea de castigat?
Eu n-as putea fi asa. De fapt , ce rost ar avea sa fiu si eu asa? N-ar mai avea nici un farmec. Daca si eu as fi asa, n-as mai scrie acum toate astea. Asta a propos de normalitate si de anormalitate si profunzime si de superficialitate.

Il premiez pe desteptu' ala care imi poate spune mie ce e normal, ce e anormal, ce e profund si ce e superficial.
Daca nu te simti in stare sa-mi demonstrezi aceste 4 premise, elimina din vocabularul tau aceste cuvinte.

Spre binele tuturor.

Si-am grabit decursul discursului eliminand patru cuvinte care erau rodul a mii de litere/sunete irosite.

[gabuba]

Urasti tot ceea ce e traditional si nu corespunde preferintelor tale, nu-ti plac oamenii cu idei fixe, ii indepartezi pe cei banali. Oamenii vor sa stea in jurul tau pentru energia pe care o emani, pentru faptul ca pari un om sigur pe el si pe care ei se pot baza (...)

...Imi spuse mie astrologul , apasand astfel pe send e-mail-ului ce tocmai a sosit...

De fapt ce cacat vreau eu sa zic? Nush! Sa ma laud? Cred ca da. De fapt, nu, nu vreau sa ma laud. Vreau sa spun ca ma regasesc in alea de mai sus. Azi mi-am dat seama ca n-am nici un complex, ieee! Sunt o persoana necomplexata total!
Gata cu tampeniile, ma duc sa construiesc banalitatea cu dintii si sa o sustin cu lutul dej'telor.

(vai, ma simt atat de filozofic, filozof! pana mea! cum s-o zice!)

[gabuba]

- Spune, tu, Gabi, ce s-a intamplat, ca in ea nu mai pot avea incredere...

Unde Gabi sunt eu, unde ea e o colega de-a mea si unde emitatoarea primei replici este profesoara de chimie.

- Nu inteleg cum un om poate sa minta si dupa sa ma mai si priveasca in ochi , a conchis ea nelasandu-ma sa iau cuvantul.

Profesoara de chimie este un fel de spaima a liceului meu. Este roscata, are ochi mari, verzi, preda bine si e severa. Vrea sapun, prospo, creta intreaga pe catedra si curatenie in clasa. Zice ca ea poate intelege orice problema. De fapt unica ei problema e ca ne confunda cu niste masinarii si nu ne percepe ca pe niste copii, ca vrea sa ne dea un exemplu dar nu isi da seama ca liceul militar nu e asta. Totusi, in micimea sa profesorala, a reusit printr-o situatie data sa ma faca sa ma gandesc la ceva interesant.

Si anume...
Atunci cand o asculta pe o colega, tocilara de fel, si a anuntat nota, aceasta a inceput sa planga. Atunci a trimis-o in banca si s-a ridicat de la catedra. Ea ne-a zis ca in viata nu merita sa plangem pentru nimic, cu atat mai putin pentru o nota... Nu-mi venea sa cred ca ea care transforma faptul ca nu am invatat o data intr-o tragedie nationala ne spunea asta.
A mai zis ca in viata tre' sa plangi doar cand iti moare cineva drag, dar nici atunci, ca e ceva firesc si mai devreme sau mai tarziu tot are sa se intample.

A inceput sa-mi placa femeia asta. E puternica iar mie imi plac oamenii puternici cu propriile lor conceptii si idei. Nu-mi plac modelele de la Haliud pe care le vezi si pe care daca le atingi se crapa, care nu au nici un argument si care merg pe tipare deja batute in cuie. Nu-mi plac de asemenea oamenii care judeca orice e nou, deosebit, firesc si extravagant cu vehementa si pun la zid ineditul. Acestia din urma de numesc idioti.

---- ** ----

Prezinta-mi lumea ta ca si cum as fi parte din ea. Introdu-ma in plinul sau si explica-mi fiecare detaliu, inzestreaza-ma cu puterea ta de a intelege un fapt savarsit acum multi ani, da-mi puterea sa zbor printre gandurile tale, faptele tale, sentimentele tale, patul tau, pacatele tale, durerile tale, chilotii tai. Lasa-ma sa aflu ce se ascunde in spatele imaginii tale si a ochilor ce o tradeaza, lasa-ma sa aflu ce gandesti cand imi spui sa ma indepartez, lasa-ma sa ma contopesc cu tine. Da-mi voie sa-ti spun cat esti de frumoasa, da-mi voie sa am grija de tine dimineata cand te trezesti, da-mi voie sa te ajut sa te indrepti cand gresesti, da-mi voie sa ma comport cu tine ca un romantic incurabil ce sunt atunci cand doresc.

Prezinta-mi! Introdu-ma! Inzestreaza-ma! Da-mi puterea! Lasa-ma sa aflu! Da-mi voie... sa fiu cel care iti va inchide ochii atunci cand iti vei da si ultima suflare.

eu.

[gabuba]

"Am dat peste doi malciki, super horrorshow,oh, Fra. Eram dupa mine cu niste dievuste si niste batrane puiance ne priveau cu invidie, ca noi aveam bani de o beutura, iara ele ba. Da, cum spuneam. Am dat peste doi malciki superciudati, puteai vidvedea cu ochiu' liber ca vor sa faca impresie in fata noastra. S-au bagat in seama cu noi si , oh, fra! Asa le-as fi tras o tolkafteala, de nu-ti pot spune. Dar sa va continue povestea, Umilul Vostru Povestitor..." ['Portocla Mecanica']

Nu-mi vine sa cred ca am ajuns sa traiesc ceea ce citesc. Adica, nu ca as fi trait cine stie ce, dar ma gandesc asa, ca fapt divers. Incep sa fiu tot mai constient de coincidente [sau nu exista asa ceva? nu mai conteaza].
In fine. Ideea e ca s-a intamplat exact ce scrie in pajul de mai sus, din 'Portocala Mecanica', doar ca in mine nu au existat dorinte animalice de agresivitate cum existau in personajul din "Portocala Mecanica".
Cei doi pe care i-am intalnit si care au mers cu noi pana in clubul unde aveam noi de gand sa mergem [era ora 1 dimineata] si sa continuam ce insepusem pareau de treaba. Unul dintre ei aveau o atitudine ce ma facea sa-mi amintesc de niste vechi "prieteni", noroc cu celalalt mai temperat, mai normal. De fapt si primul era normal, doar ca se dadea anormal. Primul dintre ei, cel care se dadea anormal, a inceput sa-mi vorbeasca despre miscarea punk si despre cat de punker e el si despre niste ani care, sincer, nu ma interesau. Era genul de om caruia daca ii intindeai un deget iti lua toata mana.
Celalalt, care era cu el, era diferit de el. Mai linistit si foarte sensibil la glumele celuilalti care nu reuseau sa-mi starneasca nici macar o reactie. El era cam in aceeasi situatie cu mine, cica vroia sa faca aia, ca de-aia, si vroia sa o f*ta pe aia ca ii place. Si eu vroiam sa fac acelasi lucru, cu aceesi fata, o cunostinta comuna.

Ora 3... Stam de doua ore cu ei, inca n-am apucat sa discutam ceva interesant. Oricum, marele punker e deosebit de enervant si are o atitudine 'anti-sistem' bazata pe ideile altora, fapt ce n-a reusit decat sa-mi rascoleasca mancarea din burta, pe care o aruncasem acolo in urma cu vreo 9 ore. Am iesit afara si am stat la o scara. Aici s-a dezlantuit sirul discutiilor. Nu-mi venea sa cred ce ajunsesem sa discut cu unii pe care-i stiam de 3 ore, sau mai putin. Punkerul cel pornit, fiind deosebit de enervant, a inceput sa faca mishto de unul din prietenii mei, putin mai anti-social, care nu se poate adapta usor oricaror situatii, ca cea de fata. Incepuse sa-i spuna ca n-are minte, ca e imatur, de parca l-ar fi cunoscut de o viata. Punkerul asta jegos si care, probabil, nu se mai spalase de trei saptamani vorbea ca un intelept si iti dadea senzatia ca stie tot. Ii placea atat de mult sa se laude, pacat ca nu se putea lauda cu ideile lui. Ce idiot. Idiotenia lui m-a indemnat sa fac mishto de el toata noaptea spre ziua... iara eu cand mi-s obosit, plictisit si sictirit, nu prea mai tin cont, de una de alta, cum de fapt n-a tinut nici el cont. Deci, cum ziceam, am inceput sa fac mishto de el. Culmea era ca el persista in pledoaria sa penibila. E genul de adolescent care are impresia ca e interesant daca face ceva ilegal si mi-a spus mie ca nu-mi traiesc viata daca nu fac ceva ilegal... a ajuns sa ma intrebe ce am facut eu ilegal [ah, nu mai spun, ca e din categoria celor care iti pun o intrebare ca sa raspunda tot ei].
Intrebarea cu ce am facut ideal e din ciclul "spune-mi orice din cultura ta generala". Ce penibil. I-am zis ca in urma cu vreo cateva zile am luat un gard pe care eu lipite postere cu campania electorala si l-am aruncat intr-o groapa, si i-am mai zis ca dupa m-am simtit cu adevarat un rebel... un anarhist... aproape ca radeam cu lacrimi. El nu s-a prins de ironia ce zacea la mijlocul raspunsului meu.
Celalalt mi-a lasat o impresie buna, chiar daca mi-a zis ca seman cu Soso.
Am plecat fiecare pe cate un drum, si ne-am despartit ca si cum am fi fost prieteni de-o viata. Am facut schimb de numere de telefon si e clar ca nu ne vom mai vedea curand. Eu nu mai am chef de figurantul ala atotstiutor.

Si totusi m-a surprins ca mecanismul din cartea mai sus numita exista, si exista chiar si pentru mine. O viata.

[gabuba]

[i]De ce nu o pot ajuta? De ce nu ii pot afla numele? Ce nu e bine? Ce nu functioneaza? Prea multe, prea multe probleme...
Ea vrea s-ajunga acasa, nu are un loc astfel numit...
“Fii puternica acum, fii puternica acum...â€Â

[gabuba]

Plutonierul din mine (1:17:55 AM): ba copilule
Plutonierul din mine (1:18:02 AM): tu trebuie sa fii scuturat tare frate
Plutonierul din mine (1:18:09 AM): deci
Plutonierul din mine (1:18:11 AM): de acum inainte
Plutonierul din mine (1:18:25 AM): regula nr unu, sa nu mai aud ca te-ai indragostit de nush cate ori sau ca iti invetezi suferinte!
Plutonierul din mine (1:18:44 AM): regula nr doi, fii si tu mai nonsalant si in INTERIOR si fii retras cand vrei, expansiv cand vrei tu, nu cand vor altii
Plutonierul din mine (1:19:04 AM): regula nr trei, afla ca trebuie sa fii puternic, si nu o leguma plostita in spatele unei aprente dure!
Plutonierul din mine (1:19:11 AM): nu mai fi atat de teatral si delasator
Plutonierul din mine (1:19:13 AM): ca nu e bine.
Plutonierul din mine (1:19:15 AM): da?
Plutonierul din mine (1:19:18 AM): ti-e clar?
Plutonierul din mine (1:19:31 AM): astea-s directivele, de "confuzii" nici sa nu mai aud.
Colegul (1:19:33 AM): nonsalant ?
Plutonierul din mine (1:19:34 AM): nepasator de-a dreptul la parerile altora=nonsalant.
Plutonierul din mine (1:19:59 AM): hai, excutarea !
Colegul (1:20:08 AM): da sa traiti !!!
Plutonierul din mine (1:21:09 AM): bun, din acest moment considera ca misiunea mea s-a incheiat si ca nu mai avem ce discuta.
Plutonierul din mine (1:21:13 AM): soldat, inainte marsh!
Plutonierul din mine (1:21:53 AM): DACA MAI PLECI CAPUL O SINGURA DATA CHIAR O SA AI DE AFACE CU MINE.

Plutonierul din mine (1:22:31 AM): o sa te contactez eu peste un an sa vad ce ai mai facut...
Plutonierul din mine (1:22:59 AM): atat pentru anul asta, soldat.
Plutonierul din mine (1:23:01 AM): la revedere.
Colegul (1:23:10 AM): am inteles
Plutonierul din mine (1:25:09 AM): minunat. acestea fiind zise, bafta pana la anul pe vremea asta cand ne vom mai auzi sa-mi zici ce ai mai facut. sper sa-ti amintesti de mine cu placere si sa-mi tii pumnii vara asta. pa-pa!
Colegul (1:25:44 AM): k
Colegul (1:25:44 AM): papa
Colegul (1:25:46 AM): si ms

Si, i-am dat ignore pe o perioada de un an, sau poate pentru mai mult. Sa se descurce singur!

---*---

Eh , si-am avut odat-un coleg, vai cat de enervant putea sa fie, se tinea scai dupa mine si ma sacaia cu problemele lui, de parca m-ar fi interesat pe mine. Mai tarziu am aflat ca genul ala de persoane sunt genul care se agata de tine si sunt in stare de orice prostie daca nu ii ajuti intr-o privinta. Si mi s-au demonstrat si acestea. I-am spus ce am avut de zis si i-am zis ce are de facut. Din acel moment soarta sa imi e straina si asa vreau sa ramana.


Mila imi e de tine, dar de mine mi se rupe inima ...

[gabuba]

Ma ratzoiam la umbra sa, de parca ar fi trebuit sa se dea la o parte cand eu treceam pe acolo, in plus tot din cauza sa m-am intrebat pentru prima oara de ce trebuie sa existe si o umbra, identica cu noi, de ce nu poate sa aiba si ea personalitatea ei si trebuie sa fie dependenta de lumina/inturic si de miscarile noastre? Numai vina sa era, daca nu era el n-aveam acum capu' plin cu atatea idei prostesti. Uf, iar am obosit. E ostenitor sa te joci, sa te joci, sa te joci, sa te gandesti de ce trebuie tu sa fii ce esti si nu altceva, dar e atat de frumos sa ai 5 ani si sa incerci a-l apuca de-o aripa, ratzoindu-te la umbra lui, la umbra plopului...

[gabuba]

All around me are familiar faces
Worn out places
Worn out faces
Bright and early for the daily races
Going no where
Their tears are filling up their glasses
No expression
Hide my head I wanna drown my sorrow
No tomorrow

Urasc sa fac asta. Urasc sa zic nu, urasc. Recunosc, cateodata e savuros, dar nu si acum. Unde mi-e cheful? Asta trebuia sa fie inceputul, apogeul, dar? Nimic nu ma mai motiveaza, sau aproape nimic.

And I find it kind of funny
I find it kind of sad
The dreams in which I’m dying are the best I’ve ever had
I find it hard to tell you
I find it hard to take
When people run in circles its a very...

Acum pot sa fiu atat de lipsit de chef, iar in clipa urmatoare sa-mi amintesc de toate lucrurile pe care le iubesc, pretuiesc. E nasol afara. Iar mi-am stricat tot cheful de a ma mai gandi la ceva frumos. Daca stau sa ma gandesc, nimic nu ma poate impiedica sa ma gandesc la ceva frumos, totul e sa si vreau, si nu vreau. Cred ca am ceva dramatism in mine, sau patetism, nu stiu cum sa-l numesc. Sau pur si simplu sunt plictisit. Depinde.
Prea multe chestii depind una de alta, sunt nesemnificative daca nu-s in relatia asta de dependenta. Eu, spre exemplu sunt ce sunt acolo, eu fiind dependent de actiune, de chestii, de trestii... iar cand nu am toate astea sunt ca acum. Buai.

Children waiting for the day they feel good
Happy birthday
And I feel the way that every child should
Sit and listen
Went to school and I was very nervous
No one knew me
Hello teacher tell me what’s my lesson
Look right through me

Mi-am amintit de prima data cand am fost rau si cand ei au fost rai cu mine. Ei? Ceilalti. Cred ca daca nu erau ei si mintile lor incalcite eu n-ajungeam sa fiu rau vreodata. Eu sunt un om bun in esenta, dar mult prea bruiat. De mult ori o iau pe aratura tocmai datorita faptului ca am fost inveninat de altii. In orice caz, sunt floare de camp pe langa ceilalti. Sunt de multe ori ilogic pentru ca de prea multe ori mi-a fost cerut sa fiu logic. Sunt de multe ori necalculat, nechibzuit pentru ca de prea multe ori mi s-au impus formule, teoreme si pitagorisme. Sunt putin agresiv pentru ca uneori imprejurarile mi-o cer. Sunt uneori arogant si razgaiat pentru ca asa am vrut eu sa fiu. Sunt de multe ori taios pentru ca nu imi place sa ii menajez pe toti cei din jurul meu. Sunt foarte cald si simpatic pentru ca asa imi place despre mine a fi. Sunt uneori teatral pentru ca voi ajunge candva un actor. Actor-actor, sau actor-amator, tot aia. Sunt uneori trist pentru ca asa e toata lumea. Uneori trista.

And I find I kind of funny
I find it kind of sad
The dreams in which I’m dying are the best I’ve ever had
I find it hard to tell you
I find it hard to take
When people run in circles its a very very
Mad world
Enlarging your world
Mad world.

[gabuba]

Iar in camera mea. M-am postat in mijlocul ei, in fund, cu mainile impreunate, sub lustra.
"Cineva mi-a furat iepurasul!" , am urlat eu in toata incaperea goala si totusi plina cu toate nimicurile.
"Eu stiu unde e, eu stiu!" ; m-am intors surprins ca sa-mi dau seama cine vorbise dar era prea tarziu, nu se mai auzea nici macar un trist ecou.
"Taci, taci, taci... nu-i zice!", a spus o alta voce.
"De ce? E si el om... nu se poate sa le stie pe toate!", a continuat prima din vocile pe care le auzisem.
"Ajunge! Cine esti ?!", am zbierat eu aproape exasperat de faptul ca ma depasea situatia.
"E sub pat, idiotule!", zise una dintre voci.
M-am dus suspicios sa ma uit sub pat unde mi-am regasit iepurasul. L-am stans in bratze de parca ar fi fost ultima oara cand as putea s-o fac si l-am reancurat intr-un coltz intunecat. Probabil ca vocile pe care le auzeam erau unele de sub hainele mele aruncate care unde apucam.
Dar am uitat si de vocile care vorbeau si de iepurasul pe care il cautam.

Acum m-am postat iar in mijlocul camerei mele, sub lustra, in fund cu piciorele incrucisate si mainile impreunate si am urlat cu indignare : "Sa-mi aduca cineva mintzile inapoi, ca m-am saturat!".

[gabuba]

Daca m-ar fi intrebat incotro i-as fi aratat directia, daca m-ar fi intrebat de ce n-as fi stiut sa-i raspund, dar i-as fi zambit, i-as fi pus o piedica si l-as fi impins inainte... Daca ar fi sa mai incercam odata acelasi lucru as fi de acord fara sa clipesc. Eu eram nebunia, neprevazatul, el o particica de ratiune. Eu faceam misto de fete, el le calma zicandu-le sa nu ma bage in seama. Eu eram melancolic, el ramanea la fel de rational. N-am vorbit niciodata chestii deosebit de profunde pentru ca pur si simplu nu era nevoie, stiam oricum ce ar raspunde.

Intr-o relatie de prietenie se spune ca persoanele trebuie sa se completeze. Ne completam de minune. Eu radeam, el radea, eu continuam sa rad, el se oprea si ma facea si pe mine sa ma opresc. Eu aveam perioade cand o luam razna si perioade cand imi pierdeam capul dupa cate o fata, el era mereu intr-o relatie stabila.
Intr-o zi i-am spus ca el nu traieste, ca nu inteleg cum poate fi atat de calm, ca ma enerveaza calmul lui, sa fie mai viu, mai acid, mai vesel, mai melancolic, sa traiasca stari. Ii cerusem sa fie ca mine si nu-mi dadusem seama ce facusem. O greseala in fata careia a zambit. Imi venea sa-i sparg fata cand zambea asa. Nu puteam sa accept maturitatea lui, ma enerva maturitatea lui, parca uita sa fie si copil, sau era doar cand era cazul. Era prea echilibrat.

-----

- Ce faci, ma?
- Astept.
- Ce?
- Sa vina sa ma duca...
- Cine?
- Ea.
- Care ea?
- Prietena mea.
- Unde vrei sa te duca?
- Departe, departe...
- Cat de departe?
- Spre infinit.
- Si? Acolo?
- Acolo ce?
- Ce-o sa faci?
- Ah, si retur, evident...

Si-atunci am inteles.

-----

Departe, departe, spre infinit, spre nicaieri, spre absolut, spre necunoscut, au plecat pe rand, pe rand....

[gabuba]

[i]Vreau sa urlu in gura mare ca e vara, ca e cald, ca e soare si ca ploua. Ploua. Ma uit la ploaie sfidator dar ea nu se simte si continua sa isi faca de cap deasupra mea. Ii strig ca-i o nenorocita, ca sa ma lase in pace, ca ce vrea de la mine, ca nu e corect, ca eu nu i-am facut nimic, de parca ea ar fi tinut cont de palavrageala mea. La un moment dat mi-am lasat capul in jos, considerand ca e de prisos sa ma mai uit fix la ea si sa incerc sa duc o discutie “civilizataâ€Â

[gabuba]

Hei tu, tanara mea, ce-ai vrea sa fac astazi pentru tine?

Sa-ti cant, sa-ti dansez, sa-ti vorbesc, sa-ti gatesc, sa-ti spun cat esti de speciala?

Hei tu, tanara mea, ce-ai vrea sa ni se intample azi?

Sa stam in pat toata ziua, sa ne uitam la televizor, sa mancam, sa ne cataram pe vise din iluzii triste, sa ne uitam unul la altul fara nici un cuvant, sa privim rasaritul si apusul si intre sa ne gandim la cate clipe minunate vom petrece impreuna?

Hei tu, tanara mea, ce-ai vrea sa fac o viata langa tine?

Sa te privesc ca si cum ar fi prima oara cand te-as vedea, sa ma comport in fiecare seara ca si cum am fi la prima noastra intalnire, sa te alint cu o bomboana de ciocolata si o floare in mana dreapta, sa iti spuna “buna seara, iubito, te astept ca si cand...â€Â

[gabuba]

Sunt doar o mobila de schimb. Ma plimb peste tot. Cunosc orase intunecate, orase luminate, orase moarte, orase pline de viata. Cunosc oameni care ma sterg de praf si oameni care ma uita cu lunilor. Cunosc sentimentele tuturor prin ceea ce atarna ei de mine, cunosc maretia sau micimea personalitatii lor prin ceea ce au pus la coltul meu: o carte, un pahar cu apa, un pix, un disc, o revista... Imi cunosc fiecare particica a sufletului pe care o pot explora dintr-o secunda in alta, si ma plimb deasupra lor precum un acrobat pe o sfoara, dorindu-mi sa nu cad in abisul vreuneia. Si totusi astept sa ma surprind din nou. Si din nou.

Ieri le ziceam unora ca-s nebuni, ca viata-i frumoasa, ca sunt liberi, sanatosi si voiosi, si ma intrebam cum pot fi deprimati. Astazi eu sunt deprimat si nimeni nu-mi zice nimic. Nu vorbesc cu nimeni, am chef de cineva dar n-ar avea cum sa fie langa mine, asa ca ma resemnez trist scriind in acest jurnal.
Ma tot intreb daca nu cumva gresesc in atitudinea mea expansiva, si incerc sa ma regasesc pe mine, cel ce ar trebui sa fiu. Mi-e frica sa fiu eu, mi-e frica sa ma expun, mi-e frica ca nu cumva cineva nepotrivit sa citeasca ce scriu eu acum si sa o foloseasca impotriva mea. Dar de ce mi-ar fi frica? Pentru ca m-ar descoperi pe mine, cel vulnerabil? Si in secunda doi mi-au trecut toate gandurile si-am sa defilez mandru si de acu' inainte.

Ce seara depresiva, parca nu imi vine sa fac nimic. Imi vine sa plang. Vai cat de stupid sunt. De ce imi vine sa plang? Pentru ca ma simt rau, pentru ca am stat toata ziua singur si n-am iesit nicaieri, iara eu urasc singuratatea, pentru ca sunt o sumedenie de chestii pe care ar trebui sa le zic si nu le zic, pentru ca ar trebui sa fac multe lucruri, dar nu le fac.

12/07/2004 ~ 22:29

Eu ori am innebunit, ori chiar am descoperit ca totu' moare cand sperantele mor, si ca totul renaste cand sperantele exista. Din nou.

[gabuba]

Astazi mi-am dat seama ca sunt un nimeni fara lumea mea imaginara. Si mi s-a parut trist.

[gabuba]

Multa lume m-a intrebat cine e "Personajul sters din tabloul de pe masa" si care tablou, ca ei nu vad nici macar unu', cu atat mai putin pe masa.

Ce nu intelege lumea e ca tabloul e o chestie de ansamblu, adica, sunt niste oameni, aliniati in trei randuri, asa, cum se faceau pozele alea de sfarsitul liceului pe vremea lu' ceashca.
Personajul asta al meu a devenit celebru tocmai pentru ca in locul unde ar fi trebuit sa fie el e o chestie alba , ca si cum ar fi fost sters cu o guma ieftina, sau pur si simplu a fost renegat de cei cu care impartea tabloul. Nimeni nu cunoaste multe despre el , e cam enigmatic tipu', si nu se stie pe unde se ascunde. Ori e printr-un alt tablou pe post de bibelou, ori e undeva pierdut in multime, in lumea asta dezlantuita.
Cert e ca e la fel de sters ca si in tablou. Dupa cum v-am zis, tipu' e destul de ciudat, adica sa-ti renegi propriile idei doar din teama de a nu iesi din multime, e cam stupid. Cica are o freza care nu-l caracterizeaza, niste haine modeste si niste tenisi putin murdari. De regula poate fi vazut cu privirea in pamant sau cu privirea pe cine stie ce pereti, asta asa, ca sa nu fie nevoit sa priveasca in ochi vreun om rau si meschin.
Nu mai stiu daca v-am zis ca ii e frica de oameni... Il inspaimanta oamenii. I se par niste creaturi mizerabile, cu care cica n-ar vrea sa se amestece (atunci de ce prefera sa fie pierdut in multime? v-am zis oricum ca e cam stupid tipu').
Mi-e cam mila de personaju' asta sters, vreau sa-i dau putina culoare, un zambet si sa-l fac sa arate intr-un mod caracteristic lui.
Azi m-am intalnit cu el in troleu', parca era putin schimbat. Adica, avea ceva nou la freza aia a lui plicticoasa, o camasa desfacuta la nasturi, niste pantaloni lalai, o privire aroganta si niste role in picioare. Avea atitudine.

Intr-o zi, daca o sa ma enervez, cre' ca o sa ucid definitiv personaju' asta sters, cu tot cu tentativele lui ratate de afirmare, da' n-as renunta inca la placerea de a-l resuscita periodic.

Sper ca toti au inteles, ca tabloul e al fiecaruia... si e pe masa, in mansarda.

[gabuba]

Nu sunt inca pregatit sa dau piept cu lumea asta mare, rea si proasta. Lumea e proasta, foarte proasta, saraca cu duhu si mare. Eu sunt mic si pur si nesemnificativ dar cu putina minte intr-un colt undeva. Nu stiu ce m-as fi facut fara acel coltisor de minte. Ii multumesc celui care mi l-a dat ca mi l-a dat. Ma mai multumesc ca nu-s sarac cu duhu, si ca nu ma las dus de val. Tot ce regret e ca inca sunt intristat de prostia umana si de rautatea lor absolut gratuita. Cat de pueril.

Lumea e rea, fii tu mai bun ca ea!...

[gabuba]

Ma sprijin d'un perete la fel de singur ca si mine si ascult fiecare sunet. Incerc sa-mi dau seama ce conotatii ascund acestea dar ma limitez la ma juca cu cheile mele. Astept deja de multa vreme, devin tot mai agitat, incep sa invart nebuneste cheile pe deget si sa privesc fix intr-un punct pierdut. Incordat mai sunt. Ma gandesc sa o caut dar oricum ce folos? Poate o sa se intoarca pe o alta parte, si o s-o ratez... mai devreme sau mai tarziu tot o sa treaca. Si ce? Daca n-o sa ma vina o sa ma duc singur sa-mi iau o inghetata si-o s-o savurez gandindu-ma , evident, la "ce ar fi daca ar fi...".
Dar iata ca a aparut. Dupa o lunga asteptare. Ce face ea? Imi cere telefonul si isi baga cartela. Incepe sa vorbeasca si sa-si aranjeze intalniri. Este ca in filmele alea incredibile.

Sunt un personaj incredibil...