Crampeie din viata mea...

[Delphyna]

Mi-e dor de cineva drag..... aaaaaaaaaaah!
Si toamna asta ploioasa care-a venit inainte de vreme (dupa mine)!
Frig... cafea lalaie... conversatie fierbinte.... sa tot traiesti!

[Delphyna]

Sunt zile in care singura dorinta este sa dorm pana tarziu, sa ma trezeasca soarele batand in geam, sa-mi iau o cafea fierbinte si sa ma bag inapoi sub plapuma, sa iau o revista veche si s-o rasfoiesc absent... Unde esti tu studentie? Viata fara griji la indiferent cati ani... aaaaaaaah!
Toamna la Cluj e din ce in ce mai frumoasa. Parcul mare se-asterne galbui sub pasii amatorilor de plimbari lungi. Inserarea ma prinde lenevind pe-o banca si admirand copii culegand castane. Ma plimb uneori pe strazile orasului si ma reindragostesc de el. N-am mai fost demult pe Cetatuie. Trebuie sa ai un motiv anume ca s-o faci. Lipseste deocamdata cu desavarsire. Sunt momente in care am impresia ca-mi sunt de-ajuns. Nu m-am convins de tot inca.
Mai e timp.... sau nu?

[Delphyna]

Cat timp mai am de gand sa ma suport in situatia asta fara sa fac ceva ca sa ies din ea? Pana cand trag sistematic mata de coada doar-doar cadea-va ceva din senin si-mi va trasa o cale mai luminoasa? La dracu cu toate intrebarile fara raspuns... cu mine si cu tot restul neispravitilor! Hrrrrrrrrrrrr..........

[Delphyna]

Azi, in cadere, o frunza a poposit in parul meu... si dimineata mi-a parut brusc mai insorita!

[Delphyna]

Sunt zile (cum e azi) pe care as vrea sa le sterg pur si simplu din calendar. M-am saturat sa incerc in zadar sa ma fac acceptata intr-un loc in care n-am ce cauta.
Si mama care alerga plangand in papuci de casa prin zapada...
Noroc cu trenul care n-a intarziat azi si a acoperit disperarea plansetelor si a readus distanta vitala mie acum.

[Delphyna]

Chiar am nevoie de timp la limita plictiselii? Se pare ca da. Altfel m-as fi complacut in putoarea calduta de (ceea ce numesc eu acuma) acasa. Si totusi...
Am citit din urma jurnalul Teodorei si am redevenit invidioasa (a cata oara?) pe ea si mama ei. Cand imi spun mai indarjita ca pentru viata asta mi-am ingropat speranta de a face pace cu ea, cu mama, speranta asta are neobrazarea sa-ncolteasca iar si sa ma faca sa adorm suspinand.
"there`s no need to argue anymore" stiu... nu-i bai!

[Delphyna]

Ziua de azi are gust de plastilina (sau plastelina?)... yeaaaaaaaaaaaaaaaaaaki!

[Delphyna]

Ce invidie m-a cuprins cand citind jurnalul lu` tzesti in diagonala am vazut c-a fost Daimon la Cluj. Imi si imaginam ce betie buna au tras cu totii si deja il judecam aspru de ce n-am aflat si eu. M-am linistit brusc dupa ce-am citit pe indelete.
Am insomnii in ultima vreme dar nu conteaza. Atata timp cat am tigari la indemana totul e difuz si mai neinsemnat. Ca sa fumez tre` sa parasesc acoperisul de deasupra capului asa ca stau in frig si-ascult linistea noptii. Uneori am rabdare sa incep sa numar stele. Noroc ca-n zori n-am apucaturi eminesciene.
Am fost pana la mare si in ciuda cetii ce s-a lasat brusc n-am avut tendinta sa-njur ca un birjar. Ba dimpotriva. Am admirat ghioceii si narcisele galbene. Am gasit o ciubotica-cucului din care m-am grabit sa-mi fac fluierici.
Una peste alta norii s-au mai risipit. Temporar!

[Delphyna]

E bine sa mai aiba omu` momente linistite. Ca azi de exemplu. sa fie de vina vremea? Soare destul dupa mohoreala zilelor precedente? Poate!
Sau poate e totusi senzatia ca intr-adevar contezi pentru cineva, ca ii pasa cuiva, ca nu esti un vultur solitar ci mai degraba un pui (nu de cuc) .
Da, stiu ca-mi va lua o vesnicie sa invat sa gandesc la plural... dar stiu ca cineva are rabdarea necesara si poate eternitatea de care ma plang se scurteaza. Sau cel putin asa sper.

[Delphyna]

Am invatat (greu ce-i drept) ca sunt lucruri care nespuse isi micsoreaza impactul asupra-ne. M-am convins ca distanta are darul sa aduca linistea de care n-avusesem parte atata vreme.
E destul de greu (dar nu imposibil) sa te-opresti din valtoarea minciunilor aparent nevinovate, ale celor "protectoare", ale celor ce pastreaza (aparent) calmul. Si totusi.... ce dezlantuire de senzatii dulci-amarui, ciocolatii-argintii, crud-rosietice....
Asa: mai vreau o doza! Ce sa mai recunosc? Ca mi-e dor de mama? Ca as vrea sa stau de povesti cu ea ca pe vremuri (prea indepartate ca sa mi le-amintesc limpede)? Ca intr-adevar tati avea dreptate ca nu stiu sa conduc? Ca am mai multa-ncapatanare decat as fi-n stare sa demontez dac-as fi pusa fata-n fata cu una similara? Ca mi-e dor de cineva anume, de care fug degeaba? Ca... as vrea sa fie vineri/sambata seara si sa iau fetele sa fac turul: Sombrero-Insomnia-Ernesto-Pub si/sau retur?
Asaaaaaaaaaaaaa.... bun revenit!

[Delphyna]

Am crezut ca mor 2-3 saptamani fara net! Da` se pare ca m-am inselat.

[Delphyna]

Fiecare primavara revine cu magnoliile ei si rascoleste-n amintirile mele peste care las timpul s-astearna praf in strat suficient de gros ca sa nu mai fie atat de dulci-amarui.
Si totusi... mi-e doooor...

[Delphyna]

Azi, spre deosebire de memetu`, m-am des/zdragostit. De viata. Bleah.... sa nu ma mai prind incercand sa ma-ndragostesc, clar?
Mi-e lene si sila si n-am chef de mai nimic.
Maine... bere? Berem! Poate-mi revin...

[Delphyna]

Azi, la o tigara, am inteles in sfarsit comparatia cu cainele in ploaie. Cand incepe mici sanse sa se-opreasca. Am vaga iluzie ca ploaia e una din metodele pe care divinitatea o foloseste sa ma scape de iminentele boli pulmonare ce ma pasc.

[Delphyna]

E una din zilele alea pe care as vrea s-o fi sarit. Mi-e sila de tot ce ma-nconjoara... nimic nu ma scoate din starea asta.
Si mi-e dor de imposibil.... si nu vine!
Si nu se duce...
Nici nu mai astept mainele.
Da` vine oricum .

[Delphyna]

Ai mai vazut fiinte ce-si spun oameni sa se lege la cap strans fara sa-i doara deloc?

[Delphyna]

Simti si tu uneori senzatia aia de bleah cum te cuprinde mm cub cu mm cub de fiinta sau ce-oi fi avand in posesie si cum nu te mai lasa oricat ai incerca s-o suprimi? Si asta numai pentru ca i`ve/m/ll be/en all alone... over and over again. Nici macar n-ai puterea s-o detesti. Trece si-asta? Vedea-vom, vedea-veti, vedea-vor...

[Delphyna]

De cand astept o zi ca asta! sa ma trezesc cand vreau, zambind STIIND ca norii se risipesc, florile-mbobocite-nfloresc si asta numai pentru ca ai ochi pentru toate...
iuhu-huuuuuuuuuuuuuuuuuuu

[Delphyna]

"Sa stii ca Tu mi-ai pavat drumul spre mormant!" (c. mama)

[Delphyna]

"La multi ani, mami!" in nefericirea-ti adanca asculta-mi urarea de poti!

-Berem?
-:(
-Bine!

Ea nu si-a sarbatorit niciodata ziua, de ce-ar fi facut-o? Oricum nu-mbatranea. Dar azi... mai mult ca oricand as fi vrut sa fi fost exceptia!

[Delphyna]

Ai presarat cu buna-stiinta cenusa pe aripile-mi supurande pentru ca la vremea la care te asteptai sa se fi cicatrizat sa-mi reamintesti ce-ai fi putut sa faci pentru mine. Daca nu-ti poti vedea de drum linistit abtine-te sa-mi indici caile laturalnice pe care vrei sa ma porti! De ce cuvintele, ca instrument al intelegerii, azi ma-ncetoseaza?

[Delphyna]

Azi sunt narcisista. Da... nu-mi mai incap in piele. Ma dezumflu eu curand!

[Delphyna]

Iara-s insomniaca. Oare-s cu capu`? Cre` ca.
Nu prea conteaza. Incepe sa-mi placa sa fiu nesuferita. E de bine? Tre` sa fie.
Intre timp se-ntomneaza. Si asta sigur e de bine. Duminica am fost prin parc si am cules niste castane. Voiam sa ne-mbulgarim cu ele da` pensionarele ce ma insoteau au refuzat. Pacat! Era singura treaba interesanta de saptamana asta.

[Delphyna]

Stiam c-ai sa revii candva chiar daca numa-n vis.
E bine ca ai facut-o acum. E toamna si am pe ce da vina pentru melancolicizarea brusca. Prefa-te in continuare ca nu exist, ca nu existi... mi-e mai bine asa. Sper sa nu ma mai impiedic de tine la intrarea in vreun cinema obscur, intr-un parc insuficient de mare, pe cetatuia prea mica sau pe strazile orasului nu destul de aglomerat sa te evit.

[Delphyna]

Imi incep dimineatile linistite cu o cafea in fata si tigara-n mana bantuind doua-trei site-uri, dintre care fanclubul e la loc de cinste. Azi, pentru a doua oara aproape mi-au dat lacrimile. Rasfoiam cu fidelitate majoritatea jurnalelor, al lui SOD neaparat! Nu prea am habar cum si de ce a pus ultima pagina si poate nici n-are relevanta. Am bocit la pagina-reportaj din Delta. Foarte sensibil, usor trist dar intelept!

[Delphyna]

Nici n-am apucat sa ascult la disperare "a venit, a venit toamna" anul asta ca deja s-asternu un praf de nea. Ramas-au ceva firicele de iarba cu capsoru` pe-afara dar e iarnaaaaaaaaaaa!
Zapada-mi scartaia sub pasii tarsaiti cand ai aparut si se-ncapataneaza sa cada nesperat de repede in intampinarea noastra. Ma va fi orbit suficient.

[Delphyna]

Duminica seara de noiembrie ploios, iarna insuficient de convingatoare... parca nici n-a fost, sau poate...? E-un fel de delectare sa vii acasa sa-ti gasesti scrumiera foarte curata, sa nu te-nduri s-o umpli cu chistoace si totusi... incepi inevtitabilul ritual de seara: deschizi computerul, aprinzi prima tigara, restul parca s-ar suda de la sine... si te prind zorii cu ochii rosii si umflati... mirandu-te de ce ai energia asta melceasca si cheful asta de viata ametitor. Si continui sa speri ca maine.... azi a fost ultima zi de pensionareala da` maine ceva va cadea din cer...insa de acolo cad mereu picuri sau fulgi... si te pierzi visand printre ei.
Azi nu sunt nici trista, nici dezamagita, nici deprimata, nici indragostita, nici fericita, nicicum... azi nu sunt nici macar plictisita. Azi vreau sa sar cate 3 zile deodata. Dar tre` sa am rabdare.
Inca 3 zile...

[Delphyna]

In noaptea dintre ani am fost la o petrecere cu cateva sute de oameni din care eu stiam vreo 15...
Fum era, da` cu masura ca ventilatia functiona estremum de bine... mahmureala nu fu ca ii spusei alui mieu sa nu se dedea la pahare ca facem scandal daca se-ntampla asa... eu am gustat o juma` de pahar de vin si sampania de rigoare... ne-am imbratisat si pupat cu toti 14... am murmurat "La multi ani"-ul lor care mie-mi semana amarnic c-o pesa muziceasca de la biserica alor mei gen "all people on the earth do dwell" nu-mai-stiu-cum... am dansat pe "God bless iuesovei" ) si faze de genu` cert e ca toata lumea s-a iubit cu toata lumea in cel mai figurat stil posibil. Inca-s pe baricadele nefumatorilor si-ncerc s-atrag deja adepti ceea ce-i bine.
Ce vreau sa va mentionez e ca din toata afacerea cu plecatul de rev, statul in niste apartamente luxoase pentru gustul meu, cu jacuzzi in camera si fas(t)-uri de astea eu mi-amintesc doar cateva minute, pana-ntr-o juma` de ora cand nevazut de ochiu` vijilent al garzilor am sarit un gardulet (l-am penetrat prin mijloc adicatelea) ca sa ajungem la rau. Nu-nteleg nici in ziua de azi de ce era accesu-nterzis da` asa ierea si ma bucur ca n-am tinut cont de semne. Dupa scoboratu` a enshpesprezece scari dai brusc intr-un rau a carui adancime si lina unduire-ti da imaginea unui lac linistit. Cre` ca-i Wisconsin numele lui, da` jur ca nu importa. Era cetos asa... si prin padurea care despartea locatia dezmatului nostru locativ de acest rai natural erau plantate lumini pre varfurile unor stalpi `naltuti... malul raului era abrupt de-a binelea format din niste roci piatra-de-nisip cum ar veni. In fata mea zaceau vreo 10 metri din aceasta stanca frumos ondulata de parc-ar fi trei cilindri lipiti, ultimul scartaind, gata sa se surpe, cel mai din stanga. De pe coastele alaturate se aduna apa si se scurge picurand in lacu` din imaginatia mea. Totul e potentat de tipetele unei pasari al carui nume nu-l stiu si nu-l voi afla vreodata. Atmosfera e ingreunata de ceata, si atat de umeda incat respirand simti cum se condenseaza aeru` in caile-ti respiratorii... senzatie pe care e greu s-o descriu in cuvinte... peste toate astea, respiratia ingreunata de mirare si minunare a doo fiinte care in urma cu exact un an se apropiau ireversibil una de cealalta...
Eu cu al meu iubit sarbatoream un an de existenta "impreuna" fix in seara de ajun al anului nou si adunand si diferenta de fus orar noi ne-am refugiat intr-un colt netrecut de lume... a fost mirific si a fost singura imagine care probabil o s-o port peste ani cu/in mine. Din fericire pentru mine dar nefercire pentru altii, eu cred ca amintirile cele mai vii nu le poarta pelicula fotografica ci doar inima umana daca este, cum este. Drept urmare n-am coborat in zori sa imortalizez momentu` asa ca tre` sa-l vedeti prin ochii mei, momentan. Insa daca Cineva exista si-i sus si ne vede si are grija de noi si-ntelege planurili noastre, pare-se ca la vara ne vom refugia din nou pre meleagurile alea... si o sa am mare grija sa-mi agat o camera de pozat de gat atunci.
La multi sanatosi si fericiti ani!

[Delphyna]

Cand eram mica iarna era anotimpul meu preferat. Pe vremea copilariei mele timpurii ningea cu fulgi mari si pufosi ca-n basmele lui Andersen. Exista o usa de acces asezata la capatul unei scari de vreo 20 de trepte continuate cu o terasa vesnic neacoperita. Aici, ma refugiam eu ca sa "zbor". Geamul proiecta putina lumina afara iar eu... zgribulind intr-o bluzita de pna tricotata cu multa migala de mama mea, intr-o pereche albastra de pantaloni de "treling" si-n papucei de casa, ma apropiam cu o incantare nemaipomenita de marginea terasei. Aici imi ridicam bratele in sus... si cu ochii deschisi primeam ninsoarea pe fata. Fulgii se topeau pe obrajii-mi.... si ma uitam spre cer.... Dupa cateva zeci de secunde in care fulgii sufereau actiunea gravitatiei ca orice forma de existenta pamanteana.... incepeam sa zbor. Aveam iluzia ca ma ridic printre fulgi si ma apropiu de cer. Zburam printre ei, libera de orice legatura terestra.... era magic.... fulgii parca ma ocoleau, sa nu-mi orbeasca o farama din minunarea mea copilareasca. Si pluteam... in sus, tot mai sus.... pana ce vocea mamei mele ma chema cu drag de teama sa nu ma sperie si sa fac acces de imponderabilitatea in care ma lasasem tarata. Si astfel imi petreceam ore bune din iernile de alta data. Acuma nu mai ninge la fel. Sau daca se mai intampla totusi, e intr-un loc inaccesibil mie... sau daca se intampla in apropierea mea... locatia e prea incarcata de accesorii civilizate ca sa-mi pot relua zborul copilariei.
****************************************************************
Exista la doi pasi de locuinta in care m-am aciuat recent un magazin, supermarket cum ar veni, ai caror proprietari si angajati sunt majoritatea polonezi. De cateva ori am fost surprinsi in valtoarea cumparaturilor intre un comentariu in romana intre noi (eu si prietenul meu) si-o cerere la cate-o tejghea cu delicatese, cerere adresata in enternationala de balta, am fost suprinsi sa ni se raspunda in romaneste. Si ca orice emigrant din eterna si fascinanta-ne tara te bucuri initial de acest "incident cotidian". Numai ca, tinand cont ca tehnoligia "aici in America" (o sintagma pe care-am auzit-o atat de des incat mi s-a acrit deja) fiind foarte avansata si cum manelele nu au nevoie de viza ca sa se localizeze oriunde calca picior de taran roman din mahalalele oraselor (ca ai neaosi nu se complac in magarii exponente ale subculturii) asta seara din boxele sistemului audio din acest magazin rasunau vitejeste binecunoscutele manele!
Fireste ca desi abia a-nceput anul mi-am adunat cateva pacate verbale cu referire adanca la rudele in viata au ba ai celor care-au binevoit sa-mi strice si aceasta seara cu inconfundabilul gust de rahat autohton marca Guta si colegii.
Atat deocamdata ca ma tem ca v-am rapit cam mult din dimineata acestei zile!
S-auzim numai de bine!