Diminetile unei profesoare stresate

...pentru cei carora le place sa scrie

Mesajde Necko » Sâm Mai 29, 2004 8:05 am

La Cuenca pe seara, ne-nvirteam inca-odat’
Cautind Avenida,un hotel cam ciudat.
Obositi si flaminzi, cu un gust cam amar
Aveam sa ne dregem mincind calamar.

Am ajuns la Cuenca joi seara, pe la ora 8. La intrarea in oras am vazut panoul indicator pe care scria chiar “Cuenca”. Incredibil. Nimerisem din prima. Ne aflam deja in provincia Castilia – La Mancha. Acasa la Don Quijote si la bunul sau servitor, Sancho Panza.

Am intrat in oras cautind hotelul unde aveam sa ne cazam pentru urmatoarele doua zile. “Hostal Residencia Avenida” – hotel situat chiar in centrul orasului. Stradute inguste, nu foarte circulate, iar pe masura ce inaintam catre centru, casele deveneau din ce in ce mai colorate si mai pestrite. Un semafor, doua, la stinga, inainte si la dreapta si iata-ne in dreptul unui parculet, foarte frumos, intrebind cum putem ajunge la hotel “Avenida”. Ni s-a aratat o cladire inalta, in incinta careia se afla hotelul pe care il cautam. Asa ca am inceput sa cautam un loc de parcare. Si am dat o tura de parc. Nu am gasit. Inca o tura. Copiii erau deja in extaz. “ domn Stefan, mai vrem o tura ! ne mai dam o data in jurul parcului?” si inca o tura in jurul parcului. Ca in final, domn Stefan sa parcheze pe trecerea de pietoni. Desigur, cum era si normal, ne aflam in spatele hotelului. Doamna Carmen si domn Stefan au coborit, au cautat intrarea in hotel, receptia si in sfirsit, am primit acceptul sa parcam miniautocarul nostru chiar in fata hotelului. Am mai dat, asadar, o tura de parc dupa care am reusit sa iesim pe strada principala unde se afla intrarea. Bagajele jos si repede la cazare.

In momentul in care am intrat in holul cladirii, un hol foarte mic, am constatat ca nu existau scari. Doar doua usi inchise. Ne-a preluat un batrinel ciudat, imbracat impecabil, tacut si foarte serios, desprins parca dintr-un roman de Kafka, care ne-a condus la singurul lift existent, impartindu-ne in grupuri de cite trei si indicindu-ne sa ne oprim la etajul 3. Acolo era receptia. Am primit cheile de la camere, acestea fiind situate pe doua nivele, etajul 3 si 2. La etajul 2 se cobora pe o scara interioara, ce nu avea nici-o alta legatura cu restul cladirii. Coffee draga, iti spun toate acestea, pentru ca totul era foarte ciudat. Ne-am preluat camerele si acestea la rindul lor, destul de ciudate. Foarte dragute si confortabile dar, in momentul in care deschideai geamul, aveai la jumatate de metru in fata zidul unui alt perete al cladirii si atita tot. Ciudat. In sfirsit. Am lasat bagajele nedesfacute si ne-am intilnit iar in fata hotelului pentru a merge la restaurantul unde aveam sa servim masa.

Am traversat citeva stradute, admirind din mers vitrinele magazinelor de la parterul cladirilor si facindu-ne planuri pentru zilele urmatoare legate cumparaturi. In sfirsit am ajuns la localul unde ne astepta pregatita o masa de 20 de persoane. Era ora 10 seara iar noi eram rupti de foame. Ne-am ocupat locurile, domn Stefan asezindu-se, desigur, in capul mesei ca o persoana deosebit de importanta ce se afla.

Si acum, coffee draga fii atenta. Urmeaza sa-ti prezint cel mai ciudat meniu pe care l-am servit vreodata. Trebuie sa-ti spun ca, la fiecare fel de mincare, o rugam pe domnisoara care ne servea sa-mi explice compozitia si denumirea acestuia.

- Prima data ni s-au adus la masa niste crochete din carne de pui, cu brinza, date prin pesmet si rumenite. Buuuuuuun.
- Apoi am primit farfurii uriase cu salata de salata verde, foarte carnoasa si dulce, cu rondele de ceapa, felii de ou fiert, masline si ton. Le-am ras. Dupa care ne-am gindit ca salatele erau probabil pentru felul care urma dar, la foamea noastra, era deja prea tirziu.
- Au aparut apoi rondele de calamar, date prin faina si rumenite. Deja unii dintre copii au inceput sa se uite cu suspiciune. Am gustat citeva rondele. Buuuun.
- Felul urmator a fost tortilla. Mincare traditionala, tortilla este o omleta dubla, care are la mijloc umplutura de cartofi si brinza. Foarte, foarte buna.
- Au urmat apoi portii cu urechi de porc rumenite si stropite din belsug cu mujdei de usturoi. Waw. Erau pe farfurie cele doua urechi de porc, decupate cu tot cu scalp si cu slaninuta aferenta. Cum deja incepusem sa ne saturam, fetele s-au strimbat oripilate iar DJ Bala se gindea cu jind la un gratar traditional de porc romanesc si cu traditionalii cartofi prajiti. Totusi am gustat din curiozitate virful unei urechi care, trebuie sa recunosc, era delicios.

Coffee draga, respira, mai bea un pahar de bere, caci urmeaza felul urmator.

- Costita de porc, taiata bucatele mici, rumenite la ceaun si scaldate in mujdei de usturoi, aduse in tigaite de tabla neagra, cu sos cu tot. Deja mi-era rau. Am rontait carnea de pe o bucatica de costita si am declarat categorc ca nu mai maninc nimic.
- Pina la felul urmator cind au aparut pe masa farfurii cu portii mari de file de calamar, prajite si desigur, cu mujdei de usturoi. Credeam ca in curind voi plesni dar, am taiat timid o bucatica de calamar, dupa care, cu mult mai multa indrazneala, am continuat. Noroc cu berea care ne-a completat meniul intr-un mod de-a dreptul salvator. Doamne, si acum mai simt mirosul de usturoi ce plutea in aer !

Aer! nu mai voiam nimic decit aer. Dar nu aveam noi norocul asta.

- A urmat desertul. Doamna Carmen a primit un meniu pentru desert, care cuprindea 8 feluri de prajituri. Cu exceptia numarului 1 care lipsea, noi am fost rugati sa ne alegem. Cu ochii la pozele din pliant, fiecare a spus cite o cifra. Apoi au urmat surprizele. Eu am nimerit clatita cu frisca si crema de ciocolata. Am gustat o data si, ingrozitor. Simteam ca, daca as mai fi luat o singura lingurita, as fi plesnit in mod sigur. Ceilalti au nimerit fie lapte de pasare, fie crema de zahar ars, budinca de vanilie, budinca de vanilie cu ciocolata, lapte cu orez, piersici din compot, felii mari de ananas, acestea din urma fiind de departe cel mai potrivit desert dupa meniul greu pe care il servisem anterior.

Cu 100 de kg mai grei si tirindu-ne pasii, am ajuns in sfirsit inapoi la hotel. Cu toata oboseala insa, am realizat ca a doua zi avea sa aiba loc marele spectacol. Asa ca toti am inceput pregatirile. Copiii si-au scos costumele. Au aranjat recuzita pentru piesa: sandale, cobilite, cosurile, ulciorul, florile, biciul… Costina, care avea rolul unui nobil batrin, a incercat sa isi vopseasca parul intr-o nuanta argintie. Baietii se rugau de Sabrina, la care era singurul fier de calcat, sa le calce si lor costumele. Incercari de machiaj. DJ Bala probeaza peruca. Agitatie. Emotii. Insomnie. Ne-am bagat in pat foarte tirziu iar copiii au adormit repetindu-si in gind rolurile.

Coffee draga, despre ce-a fost a doua zi iti povestesc altadata. Acum te las sa privesti citeva poze de la masa, sa te convingi si singura prin ce am trecut noi.

1. Imagine cu firma hotelului “Avenida” care ne-a gazduit pe tot timpul sederii noastre la Cuenca.
2. La masa – se pot observa in primul plan portiile de tortilla, rondelele de calamar si tigaita neagra de tabla pentru costitele de porc, iar in ultimul plan, in capul mesei, vestitul domn Stefan.
3. Doina si Sabrina impartind tentaculele aceleiasi bucati de calamar.
4. DJ Bala, cu calamarul in dinti, inca rabdator dar cu gindul la o adevarata friptura de porc. In stinga, Costina.
5. Doamna Carmen, luindu-si rolul in serios si prelundu-ne comanda pentru desert.
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Dum Iun 27, 2004 8:50 am

Coplesitoare emotii, durere in timple,
Nici tu, cafeluto, nu mai linistit.
Spectacolul iata, avea sa se-ntimple
Caci ziua cea mare in sfirsit a venit!

Nu stiu de ce mi-a fost atit de greu, coffee draga, sa-ti povestesc ziua in care a avut loc marele spectacol. Poate pentru ca, de fiecare data cind imi aduc aminte, ma incearca aceeasi emotie teribila ca in acea zi.

Vineri dimineata, 23 aprilie. In tara, sarbatoarea Sfintului Gheorghe, purtatorul de biruinta. In Spania, ziua Sfintului Jorge, acelasi mare biruitor. Tot in aceasta zi, la Cuenca si nu numai, se desfasoara "el dia del libro", ziua cartii, zi in care au loc lecturi ale operelor marilor poeti si scriitori, in diverse centre culturale, in biblioteci si in scoli. Anul acesta au fost alese lecturi din opera poetului Pablo Neruda si desigur, a marelui poet, romancier si dramaturg Miguel de Cervantes, din celebrul "El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha". Coffee draga, as putea sa-ti vorbesc pina miine de Cervantes, dar stiu ca tu esti mult mai curioasa sa afli ce am facut noi in acea zi.

Ne-am trezit dimineata mai seriosi si mai preocupati decit in oricare alta zi de cind plecaseram de acasa. Am servit micul dejun intr-un salon al hotelului, micut si cochet, sub privirile implacabile ale unuia din angajati, ce ne-a servit promt, dar tacut si disciplinat ca un robot. Vorbeam in soapta, ne intelegeam din priviri si toate acestea pentru a nu tulbura in vre-un fel acea atmosfera ciudata de seriozitate pretioasa. Inca aveam senzatia ca totul se desfasoara intr-un decor desprins parca din romanele lui Kafka. Dar ca sa te trezesc putin, coffee draga, vreau sa-ti spun ca o cafea atit de buna ca tine, nu am mai baut nicaieri in Spania si, mai cu seama, nu in acea dimineata.

Parul Costinei nu prinsese nimic din nuantatorul argintiu pe care il folosise cu o seara inainte. In acest caz, Costina avea sa fie un batrin cu parul negru, ceea ce era inadmisibil. Asa ca am plecat impreuna, la 8 dimineata si cu sperante minime, sa cautam un spray nuantator argintiu. La nici 50 m de hotel am gasit, la subsolul unei cladiri, un magazin unde toate produsele erau 1 euro. Genul acela de magazin tip bazar, unde gasesti de la ace cu gamalie, pina la haine, pantofi, ustensile casnice, jucarii si mai tot ce-ti trece prin cap. Vinzatorul numai ce ridicase obloanele si incepuse sa-si aranjeze marfa. I-am spus ce dorim, ne-a arat insa ceva vopsele de par. Asa ca ne-am uitat singure prin rafturile cu sute de produse si, culmea, am gasit exact ce cautam. Vinzatorul nici macar nu stia ca are si asa ceva in magzinul lui. S-a bucurat insa ca ne-a putut fi de folos si ne-a urat o zi cit mai buna. Chiar aveam nevoie. Am considerat norocul nostru un semn bun pentru acea zi incarcata de atita tensiune si emotii.

La ora 9 ne-am urcat in miniautocarul nostru, ducindu-si fiecare costumul si recuzita de teatru si am plecat catre Segobriga, localitatea unde avea sa se desfasoare spectacolul.

Situat la sud-vest de Cunca, chiar linga soseaua catre Madrid, Segobriga este un oras ruina, ramasitele unei asezari romane. In acest oras se afla un teatru roman in aer liber, cu o capacitate de 2000 de locuri, construit in secolul III si care este folosit si astazi pentru a pune in scena piese de teatru. Acolo s-a desfasurat in acest an Festivalul de Teatru Greco-latin pentru Tineret. Acolo, pe acea scena de 1700 de ani, aveau sa prezinte copiii nostri piesa de teatru "La Muchacha de Andros" de Terencio. Fara nici-o repetitie prealabila, fara sa fi vazut vreodata scena si in fata a 2000 de spectatori, elevi si profesori, veniti din toata Spania. Asa ca poate incerci sa intelegi, coffee draga, de ce aveam atit de mari emotii.

In jurul orei 10.30 am ajuns la Segobriga. Eram intr-o zona de dealuri line si inverzite, fara prea multi copaci, o deschidere extraordinara, o priveliste cum rar iti e dat sa vezi. Drumul ne-a dus catre intratrea in zona unde se afla teatrul roman. In fata noastra, multe autocare venite din diverse orase ale Spaniei: Madrid, Toledo, Valencia, Ciudad Real, Sevilla, Cuenca... Oamenii de ordine ne-au intimpinat si ne-au rugat sa parcam autocarul la intrarea in acea zona, in care accesul se facea numai pe jos. Ne-am supus si am coborit, fara insa a ne lua recuzita, deoarece urma sa reprezentam piesa de teatru la ora 16. Pina atunci insa aveam sa asistam, in calitate de spectatori, la o alta piesa de teatru, "Ion" de Euripide, interpretata de tineri actori, elevi ai unei scoli madrilene.

Curiosi si parca putini mai relaxati, am patruns in zona parcului arheologic si am urmat drumul ce ne-a dus catre virful colinei pe care este amplasat teatrul roman. Impactul a fost pur si simplu fantastic. Totul este de piatra, scena si tribunele pentru spectatori, dispuse in semicerc, asemeni arenelor. Am calcat pe acea scena antica cu uimire, cu incordare si cu admiratie, dar mai ales coplesiti de incarcatura istorica ce parca te strivea, te facea mic, asemeni firului de nisip in care se transforma piatra de-a lungul timpului. Pe locul unde paseam calcasera actorii romani si in tribune au stat spectatorii secolelor trecute. Incercam sa ne imaginam atmosfera de atunci, oamenii, costumele, felul in care vorbeau si numai la aceste ginduri, emotia devenea insuportabila. Ne-am purtat miinile pe piatra rece, am mingiat coloanele si am pasit pe treptele tocite de timp ce urcau si coborau printre rindurile arenei. Ne-am ocupat locurile, in timp ce tribunele se umpleau cu sute de copii,mai mari si mai mici, elevi si profesori. Am observat cu surprindere cum copiii si-au scos cartile din ghiozdane, carti din care aveau sa urmareasca, cuvint cu cuvint, cele doua piese de teatru la care aveau sa asiste. "Ion" de Euripide si "Fata din Andros" de Terencio. Cu alte cuvinte, aveau sa ne urmareasca din carte. Asta ne mai lipsea, coffee draga, ca emotiile noastre sa fie complete.

La ora 12 a inceput prima piesa. Tinerii actori spanioli au sustinut o reprezentatie extraordinara, iar succesul a fost pe masura. La finalul piesei, publicul spectator, din care faceam si noi parte, a aplaudat minute in sir, in picioare, fiind total entuziasmat si cucerit. Dar, ne gindeam noi, ei au vorbit in limba lor materna, pe cind noi, noi ce vom face? oare ne vom descurca?

"Cortina" s-a tras, spectatorii au parasit amfiteatrul, urmind sa se reintoarca la ora 16, ora la care urma piesa noastra. Din acel moment am intrat in linie dreapta. Aveam doua ore la dispozitie pentru pregatirea spectacolului. Costumele, machiajul, muzica, ultimile indicatii de scena, dar despre toate acestea iti voi povesti mai tirziu, coffee draga.

Acum am sa-ti arat citeva poze ca sa te introduc mai bine in atmosfera extraordinara a festivalului.

1. drumul pe care am parcat masina, alaturi de celelalte autocare sosite din toata Spania; in fundalul pozei, Sabrina si Doina, doua prietene de nedespartit; in fata, asteptindu-ne, Ovidia.
2. iata-ne, in teatrul roman, in formatie completa, inainte de pregatirea pentru spectacol. daca te uiti atenta, coffee draga, poti observa incordarea si preocuparea din privirile copiilor.
3. ocupindu-ne locurile pe treptele teatrului roman pentru a asista la piesa "Ion" de Euripide; in prim plan Sinziana si Simona, iar o treapta mai jos Andra, Sabrina si Adi, in picioare, studiind cu mult interes viitoarelor spectatoare; in ultimul plan, cu discretia ce o caracterizeaza, Doamna Maria Balaceanu, directoarea Muzeului de Arta din Severin.
4. Catalin cel mare, cameramanul de serviciu; in spatele lui se pot observa tribunele deja pline.
5. tinerii actori spanioli, la finalul piesei "Ion", in timp ce culegeau aplauzele nesfirsite ale succesului lor; se poate observa scena pe care urma sa sustinem reprezentatia si, in spatele acesteia, privelistea extraordinara.
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Dum Iul 25, 2004 11:35 am

Era un soare superb. Soarele acela de aprilie, care incalzeste totul in jur, pamintul, aerul, piatra si sufletul, inghetate si amortite dupa o lunga iarna. Amfiteatrul s-a golit incet, incet si acolo, pe virful dealului, linga teatrul roman, am ramas numai noi, micul grup de romani, veniti de departe, obositi si emotionati, dar hotariti si cu ginduri mari.

Pentru o jumatate de ora, copiii s-au asezat pe iarba, au luat sandwich-urile si fructele ce le aveam la noi pentru masa de prinz si au mincat tacuti, fiecare cu gindurile lui, cu emotiile lui.

Pentru ca noi eram cei care urmau sa sustina urmatoarea reprezentatie, am primit permisiunea de a aduce autocarul sus, linga teatrul roman, impreuna cu intreaga recuzita de spectacol. Odata sosit autocarul, copiii si-au luat fiecare costumele si au intrat in cabina pentru actori. Ce pretentios suna! Aceasta cabina era o rulota destul de mare, pusa la dispozitia actorilor de organizatorii festivalului. Compartimentata in doua incaperi, una pentru fete, una pentru baieti, in rulota nu era nimic altceva. Doar citeva banci pe margine si stative metalice pe care puteai agata umerase cu haine. Fiecare si-a imbracat costumul si, nefiind oglinzi, au inceput sa se aranjeze unii pe altii. Mai ales baietii, ce stateau ca niste papusi in miinile fetelor ce-i aranjau, pieptanau si machiau. Ovidia a muncit foarte mult cu machiajul tuturor fetelor iar eu am reusit sa-i fac Costinei parul argintiu, gratie miraculosului spray cumparat in acea dimineata.

Acuma, coffee draga, tu stii ca eu sunt total paralela cu tot ceea ce inseamna aparatura de orice fel. In aceste conditii, afla ca am primit sarcina de a asigura ceea ce se cheama sunetul in timpul spectacolului si de a baga, in momente bine stabilite, anumite piese muzicale destinate inceputului de piesa, inceputului fiecarui act si sfirsitului spectacolului.

Aici am sa fac o mica paranteza si am sa-ti povestesc, draga mea cafeluta, cum, mergind noi ore in sir cu autocarul pe drumurile frumoase ale Spaniei, ascultam radioul, in momentele de maxima bunavointa ale domnului Stefan. Chiar inainte sa ajungem la Cuenca am ascultat la radio topul spainol. Fel si fel de melodii ale cintaretilor iberici. Locul 3, locul 2 si, curiosi, asteptam sa auzim ce va fi pe locul 1. Stupoare! Locul 1 in topul Spanei, desigur Ozon cu dragostea lor din tei. Copiii au inceput sa cinte impreuna cu baietii de la Ozon si, de undeva, a venit ideea de a incheia spectacolul cu aceasta melodie. La inceput in gluma, apoi tot mai serios si in final a ramas stabilit. Dupa ce se va incheia spectacolul, cind spectatorii se vor ridica sa plece, atunci se va auzi acesta melodie, ca un cadou al tinerilor romani pentru tinerii lor prieteni spanioli.

Sa-ti povestesc mai departe, coffee draga. Linga scena era un microbuz unde se afla o masa de sunet. Era pentru prima data cind vedeam asa ceva. Un pupitru cu zeci de butoane. Cei care asigurau functionarea acestei aparaturi erau doi tineri spanioli pe care i-am rugat sa ma ajute. Le-am explicat ce urma sa fac. Aveam un cd cu melodiile numerotate pentru fiecare moment al piesei si caseta audio cu melodia ozonului, ce urma sa incheie spectacolul. Ce crezi, coffee? Unul din cei doi baieti mi-a aratat: aici bagi cd-ul, aici caseta, de aici pornesti microfoanele 1, 2, 3, 4 si 5, de aici dai mai tare si de aici mai incet. El urma sa stea prin preajma si sa intervina numai daca era nevoie. Deja eram nauca. Am mers cu celalat sunetist la rulota unde copiii inca se aranjau pentru a le monta cele cinci microfoane la purtator care existau. Doar cinci. Si ei erau 11. Urmau sa-si transmita microfoanele de la unul la altul, in functie de intrarea in scena si de importanta rolului fiecaruia.

Acum hai sa-ti arat citeva poze de la machiaj, nu multe insa, deoarece Catalin cel mare, care s-a ocupat de poze pe toata durata calatoriei, a fost ocupat in timpul piesei cu camera de filmat. Dar poti vedea, macar putin coffee draga, cum aratam noi si cit de emotionati am fost.

1. la machiaj - in primplan Florina (Davo) si Tavi (Dromon) iar in plan indepartat Costina (Simon), cu spatele si Simona (Glicera);
2. Alex si Catalin (Carino si Sosia)
3. Dani si Sabrina (Lesbia si Panfilo)
4 - 5. Dona Carmen, aceasta frumoasa zeita romana.
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Dum Iul 25, 2004 12:12 pm

Incet, incet, tribunele au inceput sa se umple. Catalin cel mare si-a luat camera, a ocupat un loc strategic in "sala" si s-a pregatit pentru filmare. Doamna Gabi, Ovidia si Doamna Balaceau s-au asezat in pimul rind, pregatite cu toate aparatele de fotografiat, avind sarcina de a face poze pentru toti copiii, pe toata durata piesei. Eu, DJ Doina - cum aveau sa-mi spuna din acel moment, am intrat la pupitrul de sunet, actorii si-au ocupat pozitiile si... iata, se ridica "cortina"!

Liniste. In scena intra senor Aurelio Bermejo, initiatorul si directorul festivalului, impreuna cu Dona Carmen, conducatoarea micului grup de actori romani. Profesorul Bermejo face o scurta przentare a grupului nostru si da cuvintul Donei Carmen.

Frumoasa si impunatoare ca o zeita romana, Dona Carmen vorbeste publicului intr-o spaniola perfecta. Si cuvintele ei se aud acolo, in Segobriga, in teatrul roman, prin aerul limpede, venite parca de la mii de kilometri distanta pentru a ajunge in sufletul prietenilor nostri din Spania. Cine sunt ei, acesti copii romani, veniti de pe malul Dunarii, din locul in care imparatul Traian a trecut cu ostirile lui vestitul pod a lui Apolodor din Damasc. Acesti copii, care au adus cu ei pasiunea lor pentru Spania si pentru limba spaniola, care au adus cu ei copilaria lor, frumusetea si temperamentul lor vulcanic, la fel de vulcanic ca al orcarui latin. Dona Carmen face o scurta introducere in tema piesei de teatru si apoi prezinta si invita in scena fiecare personaj.

Coffee draga, o sa-ti spun pe scurt subiectul piesei "Fata din Andros" de Terencio. Eterna poveste de amor interzis. Doi nobili batrini, Simon si Cremes (Costina si Andra - de, coffee draga, o parte din rolurile masculine au fost interpretate de fete) doresc sa-si casatoreasca copiii, Panfilo si Filomena (Sabrina fiind Pamfilo, iar Filomena un personaj despre care doar se vorbeste in piesa, fara insa a aparea in scena). Acesta casatorie era necesara pentru a pastra averea familiilor. Insa tinerii sunt indragostiti fiecare de altcineva, Panfilo de Glicera, fata din Andros (Simona), iar Filomena de Carino (DJ Bala) astfel incit casatoria ar distruge fericirea a patru tineri. Cel care face si desface totul este Davo (Florina) sclavul lui Panfilo. Cum Glicera va naste un copil al carui tata este tinarul Panfilo, lucrurile se complica si mai mult, dar totul se lamureste in final cind apare batrinul Criton (Simona care, iata, face dublu rol) si care dezvaluie tuturor ca fata din Andros, Glicera, este fiica pierduta cu mult timp in urma a lui Cremes, deci sora Filomenei. Si astfel totul e bine cind se termina cu bine!

In scena mai apar Sosia (Catalin cel mic), libertul lui Simon, Misis (Sinziana) servitoarea Glicerei, Birria (Adrian) sclavul lui Carino, Lesbia (Daniela), o moasa betiva, si Dromon (Tavi) supraveghetorul sclavilor.

Acum e rindul meu sa-mi indeplinesc rolul. Trebuie sa bag prima melodie, o piesa greceasca pe parcursul careia actorii intra in scena. Linga mine, in cabina de sunet se afla sunetistul care a montat microfoanele si care, in loc sa bage cd-ul in cd-player-ul indicat de colegul lui, il pune in celalat cd-player. Eu apas pe butoanele indicate de primul sunetist. Nimic. Trec citeva secunde in care tensiunea mea s-a ridicat brusc. In sfirsit sunetistul observa si imi indica butoanele corecte. "La musica !"

Incepe piesa. Actul I. Costina, care a avut unul din cele mai grele roluri, intra in scena si isi incepe monologul. Actiunea piesei se desfasoara in doua planuri. Pe scena, unde erau montate microfoanele si boxele, si in plan inferior, chiar linga public, unde nu era nici-un microfon. Rind pe rind, personajele intra si ies din scena, emotiile sunt puternice, spectatorii sunt captivati.

Apar citeva momente in care copiii, actorii, fac mici greseli de text, peste care insa trec cu nonsalanta si pe neobservate, intervenind cu replicile lor, ajutindu-se unii pe altii, astfel incit nimeni din public nu-si poate da seama. Doar noi, care stiam totul, cuvint cu cuvint, inghetam pentru citeva secunde, pina trecea pericolul.

Actul II - muzica! Actul III - muzica! deja stiam. Norocul meu a fost ca, dupa ce si-a terminat rolul, Catalin cel mic a venit linga mine, la pupitrul de sunet si mi-a dat o mina de mare ajutor. Mi-a fost de un real folos si pentru asta ii multumesc din suflet.

Piesa a fost o comedie foarte reusita, condimentata din plin de farmecul personal al fiecarui personaj, copiii aducindu-si aportul prin gesturi personale si prin inspiratia de moment ce a intervenit in momente total neprevazute.
Ba un "give me 5", ba replici spuse pe un ton mai modern au facut ca piesa sa prinda grozav la tinarul public spaniol.

Unul din cei mai aplaudati actori a fost Alex Balanescu, sau DJ Bala in the house, cum ii spunem noi. Iti reamintesc, coffee draga, Alex a invatat spaniola odata cu aceasta piesa de teatru. La un moment dat, intra in scena avind in mina (ca obiect de recuzita) un fir de floarea soarelui, artificial desigur, care floare era destinata sa ii spuna tinarului Carino daca il iubeste Filomena. Ma iubeste, nu ma iubeste si Alex trebuia sa rupa petalele una cite una pentru a afla raspunsul. Doar ca la a treia petala, palaria florii soarelui iese cu totul din tija tulpinei si zboara fix in tribune, in mijlocul publicului. Alex ramine cu tulpina in mina, contraiat si surprins o fractiune de secunda, dupa care o arunca, cu multa nonsalanta, pe scena. Risete si aplauze la scena deschisa.

Tot Alex trebuie sa intre in scena. Inainte insa de acest moment, linga masina de sunet, maninca dintr-o para foarte relaxat. Din celalalt capat al scenei i se face semn ca trebuie sa intre. Speriat, o ia la fuga prin spatele scenei, cu para in mina si, gifiind, ajunge la trepte si isi face intrarea. Reuseste sa scape de para si obosit de alergare, intra si, in timp ce isi spune replicile, se aseaza pe treptele scenei. Coffee draga, costumul lui era o tunica, care in momentul in care s-a asezat pe trepte, a lasat sa i se vada catre public picioarele in toata splendoarea lor. Totul a fost insa foarte natural si amuzant incit ai fi putut crede ca facea parte de fapt din regia spectacolului.

Actul IV, V si gata! La musica! Am pornit melodia dansului final al piesei. Publicul, in picioare aplauda. Copiii nostri fac plecaciunea de final. Emotiile erau maxime. Aplauzele nu mai conteneau. Incredibil! senzatia si gustul succesului sunt extraordinare. Sufletul ti se umple de o bucurie fara margini si respiratia ti se taie, ramii fara aer.

Si cind ziceam ca totul s-a terminat, a inceput sa se auda, intii mai incet, apoi din ce in ce mai tare, melodia Ozonului, vestita lor dragoste din tei. Nu pot sa-ti descriu reactia celor 2000 de tineri spanioli la auzul acestei melodii. Toti o stiau si au inceput sa o cinte si sa danseze, iar copiii nostri au reintrat in scena si iarasi au primit aplauze interminabile. (intre noi doua fie vorba, draga cafeluta, probabil ca, de fapt, aceasta a fost menirea acestei melodii, de a apropia si mai mult acesti copii minunati din cele doua tari latine, desi baietii de la Ozon habar nu au ce fapta frumoasa au facut).

Cu nervii tensionati la maxim si respirind usurati, ne-am imbratisat si am dat sa ne stringem jucariile si sa ne intoarcem la hotel.

N-aveai sa vezi insa asa ceva, coffee draga! Grupul nostru a fost inconjurat in citeva minute de sute de copii spanioli. Actorii nostri au fost asaltati de doritorii de autografe. S-au facut poze. S-au strins miini. Alex a impartit tot ce avea - peruca, celebra floare a soarelui, un mar, pina si sireturile de piele pe care le-a folosit direct pe piciorul gol pe post de sandale romane. Schimburi de adrese, de telefoane, de mailuri. Cel mai necajit a fost insa Adi, care, cautat fiind de o multime de fete dragute, a facut ce a facut si a disparut. Am inceput sa-l strigam si sa-l cautam peste tot. Adi a fost de negasit. Unde a putut dispare in minutele acelea, acesta este si va ramine un mare mister.

Oricum, succesul ne-a coplesit. Chiar nu ne-am asteptat la asmenea reactie din partea publicului. Am fost atit de fericiti, cit nu am fi crezut vreodata ca putem fi. Atunci am inteles ca totul a meritat. Repetitiile facute timp de un an de zile, in curtea unui liceu din Severin, pe ploaie sau pe soare puternic, in timpul scolii, al tezelor, al examenelor, drumul lung si obositor, dar totusi foarte frumos, pina la Segobriga, rautatile domnului Stefan, nimic nu mai conta! Eram fericiti!

Incet, incet, spectatorii au plecat iar noi am ramas cu sufletele pline, inca citeva minute pentru a ne reveni si a ne aseza gindurile. Si nu numai. Ne-am strins costumele si obiectele de recuzita si le-am dus in autocar. Inainte insa de a pleca, am mai privit o data scena si tribunele anticului teatru roman, scena pe care vor ramine pentru totdeauna urmele pasilor copiilor nostri.

Cind sa ne urcam in autocar, Sabrina face ce face, se inteapa la picior si se procopseste cu o aschie ascutita si cu niste dureri insuportabile. Ei, coffee draga, cine crezi ca a salvat-o? N-ai sa ghicesti niciodata! Insusi domn Stefan care, cu multa delicatete si pricepere (!!!) a reusit sa-i scoata aschia din picior si i-a pansat rana. Pe drumul catre Cuenca, in autocar, copiii inca mai povesteau micile evenimente ale zilei, fericiti si extaziati la maxim.

Odata ajunsi la hotel, aveam sa ne lasam bagajele si sa mergem la masa de seara, pina la care insa, aveam ragaz de doua ore de colindat prin oras pentru eventualele cumparaturi. Insa seara avea sa mai aiba multe surprize pentru noi, dar asta e alta poveste coffee draga.

Acestea sunt poze de la spectacol. Totusi sunt prea putine ca sa iti dai seama de intensitatea si incarcatura emotionala a acelei frumoase zi de aprilie.

1 - 2. dansul inceputului de spectacol in cele doua planuri ale scenei
3. Costina (Simon) si Catalin (Sosia)
4. Costina (Simon) si Florina (Davo)
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Dum Iul 25, 2004 1:40 pm

In toate exista un inceput
La toate exista si un sfirsit
Cu atit mai frumos daca e fericit,
Actorii au plecat, cortina a cazut...

Si inca patru imagini.

1 - 2. dansul sfirsitului de spectacol
3. copiii nostri frumosi si talentati. Aplauze, va rog!
4. mari actori alaturi de fanii lor - dupa spectacol
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Joi Ian 06, 2005 1:30 am

Cu nasul lipit de fereastra
Cafeaua fierbinte in ceasca
Pustuaica priveste cum trece
Craiasa Zapezii-n caleasca.
Si-n urma se-asterne zapada
Cernuta pe munti de Troian
Pustuaica viseaza sa-ajunga
Cindva pina-n virf ... Caraiman ...

Buna dimineata, cafeluta draga si calda ! acum citeva zile m-am uitat in buletin, am facut o socoteala si rezultatul a fost o cifra cam ciudata. Cred insa ca e o greseala, asa ca nu ti-o spun. Sa trecem insa peste asta si sa mai stam putin de taina, asa ca-n vremurile bune ... Sarbatorile acestea au fost fara zapada. Priveam pe fereastra pomii desfrunziti, cerul gri si copiii tristi si gindul mi-a zburat inapoi in timp, la iernile mele cu zapada ca-n basme. Ti-aduci aminte, coffee draga?

Eram in anul doi de facultate. Ca in fiecare an, in vacanta de iarna mergeam cu prietenii la Busteni. Cu rucsacii uriasi in spate, cu schiurile pe umar si cu claparii agatati de rucsac, urcam in trenul de Brasov si, impreuna cu prietenul nostru Nashu, mergeam pina la Busteni. Acolo aveam rezervate citeva camere intr-un fel de camin, asa mai de soi, mici garsoniere cu cite doua paturi si o baie. Oricum, conditiile de cazare ne interesau mai putin. Important era ca aveam cu noi multa muzica, cartile de joc si un rucsac plin cu conserve.

Diminetile erau cele mai frumoase. Pregateam cafeluta calda si, cu ceasca fierbinte in palme, stateam linga geam si priveam muntii inzapeziti. De la fereastra mea se vedea crucea de pe Caraiman. Cat Stevens cinta numai pentru mine "Morning has broken" si fiecare dimineata era " like the first morning". Fulgii de zapada cadeau necontenit, dansind in fata ferestrei si ademenindu-ma sa-i urmez catre virful muntelui, sus, pe Caraiman. N-am reusit niciodata sa ajung iarna la cruce, cu toate ca am incercat, dar drumul ni s-a oprit de fiecare data putin mai sus de Babele, si asta pentru ca noaptea venea pe neasteptate si salvamontistii aveau grija sa nu pierdem ultima telecabina spre Busteni. Dar cine stie, poate intr-o buna zi... eu inca mai sper.

In fiecare zi ne luam schiurile pe umar si trenul pina la Predeal si pina seara nu plecam de pe pirtie. Cind ne razbea frigul, mergeam la Girbova unde mincam o ciorba fierbinte, beam ceai si vin fiert si, dupa ce ne dezmorteam, ne reintorceam pe pirtie.

Seara ajunului de Craciun ne-a gasit adunati la un wist si ascultindu-l pe Neil Diamond. Nu aveam brad impodobit, nu cozonac, nu colinde... ce colinde? Mos Craciun nu exista. Urma sa vina doar Mos Gerila in noaptea anului nou, dar nu la noi, ci la cei mici. Asa ca wist-ul era cea mai placuta indelentnicire pe care o puteam avea intr-o astfel de seara. La un moment dat, Victor a incercat sa prinda Europa Libera pentru a asculta ceva muzica de "dincolo". Si atunci am auzit acel anunt: "transmitem mesajul Regelui Mihai pentru romani cu ocazia Craciunului". Am tacut cu totii. Si, de undeva din negura cartilor de istorie, de dincolo de real, de dincolo de orice asteptare, am auzit vocea Regelui. Vorbea incet si rar, cuvintele ajungeau pina la noi inainte de a le patrunde intelesul. Uimirea a facut loc curiozitatii si ascultam impietriti mesajul. Dumnezeu nu putea sa ne trimita un dar mai frumos de Craciun. Cel pe care il credeam trecut, al carui chip il stiam doar din carti si despre care tatal meu imi povestise atitea, era acolo, cu noi, in camera mica de camin si ne ura sa fim sanatosi si buni. Asa ceva nu se uita niciodata.

Zilele frumoase de iarna treceau, una cite una, pe pirtia de schi de la Clabucet sau sus la Babele incercind, fara succes, sa ajungem la cruce. In seara anului nou am pus conservele la bataie si am constat cu dezamagire ca doar un castron cu salata de fasole verde chinezeasca cu usturoi nu inseamna masa festiva. Asa ca ne-am dus la cantina complexului sa vedem care-i miscarea. In sala de mese lume multa, persoane importante de la minister, fripturi, sarmale, cozonaci si prajituri insa muzica deloc. Afacerea a iesit de la sine. Noi cu muzica ei cu mincarea. Ne-am distrat de minune.

Dimineata, dupa ce ne-am odihnit citeva ore, Victor a venit cu o noua propunere. Mergem la Brasov. Avea acolo un prieten, care locuia linga Biserica Neagra, pe care nu il vazuse de foarte mult timp si iata, s-a gindit Victor venise momentul reintilnirii. Ne-am urcat in tren si, de data aceasta, ne-am dat jos la Brasov. Coffee draga, ai vazut vreodata cum arata Brasovul pe 1 ianuarie? Daca nu, iti spun eu. Minunat ! E alb. Si e tacut. Si are mere rosii. Doar la o taraba. Si nu e nimeni pe strada. Doar noi, o gasca ciudata de copii nebuni, in cautarea unei case si a unui tip care avea ceva ce eu nu mai vazusem niciodata pina atunci. Un pickup Belcanto si o biblioteca, mare cit peretele casei, iar in acea biblioteca, de sus pina jos si de la dreapta la stinga avea LP-uri si single-uri cu tot ce insemna MUZICA la acea data. Avea tot. Tot ce visam sa ascult, tot ce auzisem ca exista, tot ce nu-mi imaginam ca voi avea ocazia sa vad si sa ascult vreodata. Nu stiu cind a trecut timpul. Nu ne mai saturam sa ascultam : "da Moody Blues ai? Nights in white saten? da Deep Purple ai? si the Who? dar Uriah Heep - Look at yourself? waaw! ce coperta ciudata ! Se lasase intunericul, la 8 seara era ultimul tren catre Busteni (restul nu opreau decit la Sinaia) si noi nu ne induram sa plecam. Eram deja in picioare, linga usa si, inevitabilul s-a produs : da July Morning ai? si nu ne-am putut desprinde pina nu l-am ascultat.

Am alergat la troleu, am ajuns la gara dar... trenul plecase. Nu aveam incotro, asa ca am luat urmatorul tren pina la Predeal, in speranta ca de acolo vom prinde o cursa ceva, care sa opresca si la Busteni. Dar n-a fost sa fie. Pina dimineata nu mai era nimic. Atunci ne-am hotarit sa o luam pe jos, pe sosea, sperind ca se va milostivi vreun sofer, doi sa ne culeaga de pe drum si sa ne duca acasa. Iluzii. Cine era sa opresca noaptea, pe un drum inzapezit, cind o gasca intreaga iti face cu mina. Ne-am resemnat si ne-am vazut de drum. Nu mai stiu cite ore am facut pina la Busteni, vintul ne batea din fata si zapada nu contenea sa cada. Dar zau de nu era tare frumos ! Am ajuns intr-un sfirsit in camerele noastre unde am adormit inainte de pune capul pe perna. In urechi inca ne mai rasuna July Morning, in timp ce afara soarele incepea sa lumineze dimineata zilei de 2 ianuarie. "Like the first morning".

Ei, ce zici, coffee draga? N-am eu dreptate cind ma intreb "unde-s iernile de altadata ?" sau poate or fi de vina socotelile mele ciudate cu cifrele din buletin...
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Dum Feb 20, 2005 8:39 pm

Linga Casas Colgadas atirnate de ani,
Ascultam un flamenco cintat de gitani...
Norocosi, fericiti - e magnifica seara,
La Cuenca prin noapte rasuna chitara!

Buna, cafeluta draga! acum citeva zile am recitit povestile ce ti le-am spus despre minunatele noastre calatorii, ale mele si ale trupei de copii actori, in Spania si m-am gindit ca ar fi pacat sa nu iti continui peripetiile prin care am mai trecut, pentru ca, vezi tu coffee draga, dupa ce ne-am atins obiectivul, acela de a prezenta piesa de teatru, surprizele la drum erau departe de a se fi incheiat. Deci cum iti spuneam...

Seara zilei de 23 aprilie, ziua in care am sustinut sepctacolul, ne-a gasit obositi dar fericiti ca reusisem sa devenim, macar pentru o zi, celebri. Ne-am intors la hotel, ne-am lasat recuzita de teatru in camere si, pentru ca nu aveam decit doua ore disponibile pina la masa de seara, am dat fuga in centrul orasului pentru a lua cu asalt magazinele de suveniruri dar si cele de haine, incaltaminte, bijuuri, carti, reviste si de tot ce ne mai fura privirile.

Cina am luat-o la acelasi restaurant unde, cu o seara inainte, avusesem parte de acea masa copioasa cu urechi de porc cu mujdei de usturoi si calamar. De data aceasta insa am fost precauti si am servit, unii traditionalul gratar de porc cu cartofi prajiti, altii file de peste la gratar, totul stropit cu bere la halba, iar ca desert, aproape fara exceptie, felii de ananas din compot, reci si racoritoare.

Dupa cina, ne-am impartit in doua grupuri. O parte din copii si adulti au mers inapoi la hotel si si-au petrecut seara relaxindu-se cu jocuri de carti, ascultind muzica si schimbind impresii despre succesul piesei de teatru, iar altii au hotarit sa faca o plimbare in noapte prin Cuenca, prin vechea parte a orasului, la asa numitele "Casas Colgadas" (casele spinzurate).

Din cel de-al doilea grup am facut si eu parte si, alaturi de Sabrina, Costina, Andra, Adi, Catalin cel Mare si Ovidia, am plecat, noaptea pe la ora 11, catre cel mai frumos cartier al orasului Cuenca, cel in care predomina cladirile gotice si renascentiste. Drumul ne-a dus pe linga malul riului Huecar, a carui apa limpede stralucea in noapte si iti fura privirile. Pe masura ce ne apropiam de cartiereul "caselor spinzurate", drumul devenea din ce in ce mai misterios si mai interesant. Valea riului Huecar era strajuita de o parte si de alta de masive muntoase, ale caror stinci aveau forme foarte ciudate, abrupte si in unele parti rotunjite, rotunjimi care, in noapte, dadeau la iveala forme infricosatoare si pline de mister. Trebuie sa stii, coffee draga, ca locuitorii acestor tinuturi, constienti de valoarea din punct de vedere turistic a reliefului, au stiut sa-l puna in evidenta printr-un sistem de iluminare pe timp de noapte foarte bine gindit si pus la punct. Practic, toate acele rotunjimi ale stincilor despre care iti vorbeam erau luminate "strategic", creind astfel o imagine magnifica greu de imaginat.

Drumul ne-a dus mai departe peste un podet, de cealalta parte a riului, ca mai apoi sa urce destul de abrupt catre casele de pe virful stincii ce strajuieste malul drept al Huecarului. In dreapta noastra, unind cei doi versanti, se afla "La Puente de San Pablo", un pod grandios, o constructie metalica de 100 m lungime si construit la o inaltime de aproape 44 m, pod ce face legatura intre orasul vechi de pe un versant si vechea minastire dominicana de pe celalat versant. Nu ne-am incumetat sa pasim pe pod, atunci in noapte, si ne-am continuat drumul. Undeva, in dreptul minastirii dominicane, pe cealalta parte a riului, se vedea, la o inaltime foarte mare, o statuie a Sfintei Fecioare cu Pruncul. Felul in care era luminata statuia dadea impresia ca Sfinta Fecioara se afla undeva pe bolta cereasca, veghind cu bunatate asupra acelor locuri minunate. Imaginea era coplesitoare.

Dupa alte citeva serpentine ale drumului am ajuns la renumitele "Casas Colgadas" - casele spinzurate. Coffee draga, aceste case au fost practic construite in si pe stinca, dind impresia ca stau atirnate deasupra vaii. De la balcoanele caselor se poate admira frumusetea riului Huecar si a intregii vai, precum si panorama intregului oras Cuenca. Desi au fost construite in evul mediu timpuriu, aspectul lor actual reflecta o restaurare relativ recenta, executata la inceputul secolului 20. Intr-una din aceste case se afla el Museo de Arte Abstracto Espanol, adapostind una din cele mai valoroase colectii de arta abstarcta din Spania. Din pacate, fiind deja 12 noaptea, nu am putut decit admira acele case extraordinare, puse in evidenta inca o data prin iluminatul extrem de bine gindit. Aici, in aceste case minunate, isi aveau una din resedintele de vara regii Spaniei.

Eram deja in cartierul caselor spinzurate. Stradutele frumos pietruite, cu o multime de trepte ce urcau si coborau printre case, ne-au purtat pina intr-o mica piata unde, coffee draga, am avut parte de una din cele mai extraordinare surprize, poate chiar cea mai frumoasa din intreaga calatorie in Spania. Inca inainte sa intram in piata, am auzit acorduri de chitara rece. Curiosi, am cautat cu privirile si, intr-un colt al pietii, am observat doi gitanos castillanos. Unul din ei cinta la chitara, in timp ce celalat dansa si cinta din tot sufletul un flamenco cum nu credeam ca imi va fi dat vreodata sa ascult cu urechile mele. Micul nostru grup s-a oprit, absolut fermecat de spectacolul ce ii era oferit. Cei doi gitanos ne-au observat si s-au apropiat, invitindu-ne sa luam parte la mica lor petrecere. Ceea ce am si facut, batind din palme in ritmul castanetelor. Mai mult decit atit, Ovidia nu a mai rezistat si a intrat in dans alaturi de cei doi gitanos. Am lasind complexele si stinjeneala deoparte si am dat friu liber bucuriei de a trai o seara magnifica in Spania.

Coffee draga, ai ascultat vreodata flamenco?... Flamenco este un stil de muzica si un mod de viata. Radacinile lui sunt in muzica si dansul primitiv al Africii, ca mai apoi, rind pe rind, romanii, grecii, bizantinii, chiar si evreii si arabii din Damasc si-au pus amprenta in timp asupra stilului, ritmului si senzualitatii a ceea ce se numeste astazi muzica si dansul "flamenco". Dar cei care au fost interpretii si purtatorii acestui stil de-a lungul vremurilor, au fost tiganii - los gitanos - care au adaugat ritmurile specifice, sunetele expresive si mai ales suferinta. Vocile celor care cinta sunt plingarete, ragusite si profunde, redind durerea dragostei pierdute. Cintaretii trec de la soapte grave la strigate intense. Cea mai vie si mai vibranta forma de flamenco este "buleria" si se poate spune ca in muzica, versurile si dansul flamenco, sufletul poporului spaniol si-a gasit locul.

Si acum sunt convinsa, cafeluta draga, ca acei gitanos s-au aflat acolo, cintind si dansind la acea ora din noapte, special pentru noi, cei mai norocosi romani ai unui moment unic. Am facut poze, ne-am dat miinile si ne-am despartit cu zimbetul pe buze si cu sufletul plin. Treptele ne-au coborit pe stradutele inguste, printre case superb luminate, si iata-ne iarasi la drumul ce duce catre hotelul unde eram cazati. Odata ajunsi la hotel, ne-am gasit tovarasii de drum ce inca nu dormeau, urmarind la camera de filmat piesa de teatru si comentind care mai de care mai entuziasmat. Le-am povestit peripetiile noastre si am hotarit ca dimineata sa ne intoarcem in acel cartier magnific al caselor spinzurate, inainte de a pleca mai departe. Catre 3 dimineata am pus capul pe perne si somnul a venit aducindu-ne vise pe ritmuri de flamenco.

Pina se va face insa dimineata, coffee draga, iata citeva poze din acea seara. Din pacate pozele cu cei doi gitanos nu le-am scanat inca, dar imediat ce o voi face le vei vedea.

1. Casas Colgadas - la 12 noaptea.
2. La Puente de San Pablo - putin dupa 12 noaptea.
3. Un grup de romani fericiti: Sabrina, Doina, Ovidia, Catalin cel Mare, Costina si Adi in timp ce Andra facea fotografia.
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Lun Feb 21, 2005 11:51 am

Coffee draga, asa cum am promis, iata-i si pe cei doi gitanos, dansind si cintind alaturi de Ovidia un autentic flamenco. Nu inainte insa de a admira apa riului Huecar, ce straluceste precum argintul in noapte. Te rog sa mai iei aminte si la stincile din jur, chiar si la pozele de mai sus, puse in evidenta prin formidabilul sistem de iluminat nocturn de care iti vorbeam.

1. riul Huecar
2 - 3. gitanos si Ovidia cintind si dansind flamenco.
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Joi Mar 03, 2005 10:51 am

mneatza.

N-as fi crezut niciodata ca o gramada de nisip poate deveni bucuria maidanezilor, ba chiar si asa zisilor ciini de rasa mai mari, mai mici sau mai pitici. Saptamina trecuta, cam pe vremea asta, a tras in dreptul spatiului verde vara din spatele blocului meu o basculanta incarcata cu nisip. In timp ce soferul a ramas in masina sa execute manevrele, insotitorul lui s-a dat jos, a ales locul cu multa precizie, cam 7 m dreapta de containerul de gunoi, la marginea spatiului pe care ar trebui sa creasca iarba, a ridicat odata mina dreapta, dupa care a coborit-o brusc, cu un gest hotarit si cu un deget indreptat spre o punga goala. Initial am crezut ca vrea sa opreasca toata operatiunea, in scopul de a ridica punga si a o depozita cu grija la container. De unde?! acela era locul ! Soferul a rabatat basculanta si o frumoasa gramada de nisip s-a format prin cadere libera, fix peste punga. Dupa care insotitorul s-a urcat in masina, citeva manevre de intoarcere, rasucire, demarat in tromba si basculanta a disparut pentru totdeauna.

Atunci, privind pe geam la gramada de nisip, am incercat sa ghicesc scopul, durata si destinatia nisipului. Ma gindeam ca o noua constructie, un nou zigriienori va rasari in spatele blocului meu, precum un ghiocel din zapada. Poate sediul unei banci, mi-am zis, ar fi tare fain, ca are geamuri de se vede ceru-n ele si vine numa lume faina, cu diplomate si masini frumoase, barbati bine la costume, as avea la ce sa privesc toata ziua. Sau poate mai bine un hipermarchet ceva, o Cora, sau macar o Billa, sa am si eu de unde lua bere mai repede cind e formula 1 la televizor, ca pina ajung la intersectie, unde e buticul nostru, si pina ma intorc ratez cel putin o depasire. sau... sau...

De unde?! nimic din toate visele mele. Gramada de nisip a ramas pe locul ei avind, se pare, un cu totul alt scop: bucuria ciinilor din cartier. De o saptamina s-au adunat toate potaile din zona sa se joace la nisip. N-aveti idee cita bucurie si veselie e acolo. Se urca potaile pina in virful gramezii, scormonesc nisipu cu laboantzele, se imping unele pe altele, pina isi pierd echilibru si aluneca pe fund, incercind sa puna frina cu labele din fata, fac gauri, gauri pe care le astupa apoi cu labele din spate si alte jocuri frumoase si antrenate nascocite zi de zi. Citeodata mai apare cite o potaie din alt cartier, probabil, si atunci ai nostri se mobilizeaza in haita si, prin miirieturi si zimbete pline cu coltii la vedere, ii dau de inteles intrusului sa se duca la scara lui si la nisipul lui. Dimineata devreme si seara tirziu apar si ciinii de rasa insotiti de oameni. Care oameni merg direct spre gramada de nisip unde dau drumu zgarzilor, punind in libertate potaile cu pedigri. Care potai, netinind cont de certificatul de noblete, uita de toata educatia primita din greu la pension si se comporta identic cu neamurile lor mai proaste. Iti creste inima in piept cind vezi veselia si bucuria din ochii micutelor si maimarilor patrupede atunci cind se juaca la nisip. Desigur, puii de oameni n-au ce cauta acolo.

Acum eu cred ca cei doi soferi cu basculanta fac parte, probabil, dintr-o asociatie pentru protectia animalelor, insarcinata in plus si cu asigurarea divertismentului acestora, ceea ce mi se pare tare frumos. Si cum si eu militez pentru drepturile tuturor animalelor, indiferent de sex, educatie sau rasa, consider ca ar fi foarte potrivita cite o gramada de nisip in spatele fiecarui bloc din lume. Ca si ciinii sunt oameni, nu-i asa?
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Joi Mar 10, 2005 3:58 pm

De cind ma stiu, nu mi-am dorit
Decit cafea facuta la nisip
Si-o masinuta rosie ca focu...
Alfa Romeo de-oi avea norocu!
Cafeaua-o fac la filtru, nu e bai !
Macar masina din lista sa n-o tai !

Mi-am dorit o masina...

Si nici acuma n-o a-am ... Da, de cind ma stiu, mi-am dorit o masina. O masina care sa fie a mea, doar a mea si sa merg unde vreau cu ea. Dar n-a fost sa fie. Mereu au existat fel si fel de motive, de explicatii logice, de aminari pe care le-am acceptat cu credinta ca cel care le invoca "stie mai bine".

Sa va povestesc. Cind aveam vreo zece ani, familia Bratan, ce locuia fata in fata cu noi, si-a cumparat o frumusete de DACIA 1100, de culoarea untului, a carei caroserie stralucea in parcarea din fata blocului in toata splendoarea ei, fiind singura masina de la scara noastra. Domnul Bratan cobora la ore fixe, in fiecare zi, cu cirpe si fel si fel de accesorii si lustruia tot ce se putea lustrui la masinuta lui. Ma rodea invidia. Adica cum, grasul de Romeo, fiul lor, avea masina si eu nu !? Asa ca i-am intrebat pe ai mei cum pot indura o asemenea ofensa si ce credeti ca mi-a spus mama: "ceeeeeeeee ?! sa rabdam de foame si sa mincam doar iaurt cu piine, numai ca sa adunam bani de o masina ?! nici vorba !". Mi-am zis atunci: "stie mama mai bine!", cu toate ca nu intelegem cum de Romeo putea fi atit de gras numai din iaurt si piine. De altfel, pe atunci circula destul de mult ideea ca, daca doresti sa realizezi ceva, trebuie sa faci economii si sa maninci numai iaurt cu piine, drept pentru care eram convinsa ca, atunci cind voi cistiga proprii mei bani, ma voi imbogati, iaurtul fiindu-mi tare pe plac, iar la piine puteam renunta chiar cu usurinta. Ma si vedeam cu un Alfa Romeo (sic!) rosu si stralucitor la scara, in timp ce Romeo lustruieste peticele ce-i acopera petele de rugina de pe vechea lui Dacie 1100. N-a fost sa fie. Romeo are acum un Mitzubishi, in timp ce eu...

Dar sa va povestesc mai departe. Studenta fiind, aveam un coleg, Radu, peste care daduse norocul: ii cumparasera ai lui o SKODA S120 rosie, cu care venea in fiecare zi la facultate si cu care, in marinimia lui, ne ducea in frumoase plimbari recreative si educative de cunoastere si recunoastere a imprejurimilor Bucurestiului: Cernica - unde mergeam cu evlavie la minastire, Baneasa - unde vizitam animalele de la gradina zoologica, Snagovul - unde aveam obligatia saptaminala de a degusta divinul Dubonette si alte asemenea locuri educative. Le-am spus parintilor mei atunci ca mi-as dori si eu o Skoda macar (inca mai visam la un Alfa Romeo) pentru ca simteam ca as dori sa cunosc mai multe locuri, cit mai departe de Bucuresti, setea mea de cunoastere fiind nestinsa, dar ei m-au avertizat: "intii scoala si apoi masina". Si iar mi-am spus: "stiu ei mai bine". Scoala am terminat-o, Radu si-a luat un Ford si a ramas la Bucuresti, iar eu, pentru a-mi stinge setea de cunoastere, am luat trenul si am plecat pe santierele patriei...

Unde l-am cunoscut pe omul meu. Simpatic, dragut dar ceea ce m-a determinat sa spun dupa o oarecare perioada de timp "DA" a fost faptul ca avea masina lui, o DACIA 1300, nou nouta, ce nu avea decit un singur defect: era tot de culoarea untului. Mi-am zis: "acum nu-mi ramine decit sa-mi iau carnetul" dar iar n-a fost sa fie. Abia dupa ce am spus acel "da" am aflat ca unii oameni au un simt al proprietatii extrem de dezvoltat. Singurul avantaj pe care l-am avut in ceea ce priveste masina LUI, a fost acela de a zimbi cu superioritate, de pe scaunul din dreapta proprietarului, tuturor fufelor de la semafor care trageau cu coada ochiului la omul meu. Intre timp, Dacia 1300 s-a transformat intr-un OPEL, care la rindul lui a devenit un frumos BMW, eu pastrindu-mi insa acelasi avantaj. Dupa niste ani, mai multi, fiind consortul dus cu treburi departe de casa pentru o vreme destul de indelungata, mi-am zis sa ii fac o surpriza si sa il astept la intoarecerea acasa cu masina la aeroport. Asa ca, fara sa stie nimeni, am facut scoala de soferi, am dat examenul si iata-ma posesoarea unui carnet de conducere auto de toata frumusetea, luat in conditii de maxima nebunie, in Bucuresti. Surpriza insa s-a dovedit a fi doar un motiv in plus de manifestare si mai inversunata a simtului proprietatii, consortul spunindu-mi: "daca ti-ai luat carnetul singura, atunci ia-ti si masina singura !". Si iar mi-am zis: "are dreptate, stie el ce spune!". Si de atunci maninc iaurt. Bani de un Alfa Romeo rosu nu stiu daca voi reusi sa string, dar la un Matiz rosu inca mai sper.

Coffee draga, nu am uitat. Cit de curind iti voi povesti cum a fost la Toledo. Mai sunt atitea de spus... am vrut doar sa iti citesc si tie compunerea pentru care am luat locul 1 cu coronita la concursul Surviver :)
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Mar Mar 29, 2005 9:37 am

Coffee draga, vad ca e sezonul poezelelor si, ca sa fiu si eu in ton cu moda, mi-am zis sa iti dezvalui si tie vreo doua poizioare de cind eram eu mica... asa, prin clasa a 7-a, a 8-a. ca doar nu am fost nici eu un copil mai cu motz in frunte sa nu fi incercat macar citeva rime... ba chiar si versuri albe :)

Cintec de leagan

Coboara inserarea in salturi migratoare
Si soarele se-agata de bolta cu visare.
Iar stelele incerca cu greu sa urce norii,
In timp ce, cu iuteala, in zari se pierd cocorii.

Aluneca visarea pe vintul inginat,
Care adoarme-ndata in linu-i leganat.
In somnul lui nesigur tresare in visare
Si-ncerca sa rasfringa a florilor petale.

Iar mierla cuibarita in bunul ei culcus,
Ingina-un vers de doina, cu ochii aproape dusi...
Si puii cei micuti, sub aripa culcati,
Adorm cu capu-n pene, de vise leganati.

De ce n-ai adormi si tu, micut copil,
Cind totul doarme-afara? Doar stelele-n suspin
Incet, iti cinta tie,
Cel mai frumos poem din ceea ce se stie,
Un cint duios de leagan, doar tie inchinat,
Un cint scaldat in vise, de mare inginat !


Copilarie

Gingurind vorbe de neinteles
Si cautind visul unei nopti linistite,
Am incercat sa raspindesc stele pe cer
Si apoi sa le fac sa adoarma odata cu mine.
Dar stelele mi-au vegheat somnul cu seninatate,
Raminind neclintite in sferele lor.
Mergind de-a bushilea, am incercat sa prind luna
Si sa mi-o pun sub perna.
Dar astrul a ramas alaturi de Venus,
Inchizindu-mi genele si facindu-ma sa zimbesc.
Si am zimbit.
Intreaga noapte am fost stapina universului
Si eram fericita.
Dar dimineata, cind m-am trezit, luna s-a spulberat,
Retragindu-si regatul si cedind soarelui.
Acum totul era clar, in sufletu-mi deschizindu-se o noua cale
Mergind spre o lume in care noaptea eram stapina versului
Intruchipat in sperante si idealuri.
Iar luna a ramas undeva, departe,
Revenind in amintirea mea
Ca un vis al fantasticei mele copilarii.
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Mar Apr 05, 2005 11:33 am

Si spunem adios la Cuenca...
La Casas Colgadas in urma privim,
El Greco ne-asteapta rabdator cu paella
Ole, Toledo! inca putin si venim !

In dimineata zilei de 24 Aprilie, ne-am strins bagajele, le-am dus la autocar si ne-am intilnit cu totii in aceeasi sala tacuta si rece a hotelului in care se servea micul dejun. Aceiasi angajati, implacabili si misteriosi, ne-au servit cafelele cu lapte si cornurile calde. Le-am povestit celor care ramasesera la hotel in noaptea precedenta aventurile noastre de la miezul noptii din inima cartierului Caselor Spinzurate si, cum cei cei ce nu apucasera sa treaca macar prin acea zona a orasului erau totusi marea majoritate, am hotarit intirzierea plecarii cu citeva ore, pentru a oferi si acestora din urma posibilitatea de a vedea minunea acestui cartier unic in lume. In fond eram acolo si timpul era la dispozitia noastra. Ar fi fost cu adevarat pacat sa se piarda o asemenea ocazie.

La lumina zilei, scaldate in soarele placut de aprilie, imaginile erau cu totul altele. Riul Huecar isi pierduse stralucirea de argint dar parea mai liber si mai zanatec, ca un torent de munte. Stincile nu mai erau misterioase si infricosatoare, in schimb rotunjimile lor ciudate le faceau sa para inabordabile. Am ajuns iarasi, pe acelasi drum, la marele pod metalic "La Puente de San Pablo". De data aceasta am avut curajul sa pasim pe punte. Camera de filmat era la datorie. Si de acolo, de sus de pe pod, vedeam la o distanta ametitoare sub noi Huecarul, iar in fata ni se desfasura panorama intregului oras Cuenca. Splendid ! Am urmat acelasi drum pe care il facusem in noapte si acum am putut sa admiram, in toata maretia si ciudatenia lor, Las Casas Colgadas ! Drumurile pietruite si pietele mici erau altfel si totodata la fel de frumoase ca si in noapte. In mica piata a celor doi gitanos mi s-a parut ca aud iarasi acordurile lor de chitara si strigatele de flamenco... era doar iluzia unei amintiri placute ! La intoarcerea spre autocar ne-am ales din priviri casele in care ne-ar fi placut sa locuim pentru totdeauna, cite una pentru fiecare din noi, si am hotarit sa ne bem cafeaua impreuna, in fiecare zi la altcineva. :) Dupa ce am cumparat citeva piini calde de la panereria, ne-am urcat in autocar cu destinatia precisa Toledo !

Alaturi de Cuenca, Toledo a fost unul din cele doua orase pe care domnu Stefan le-a nimerit din prima. Fara nici-o greseala sau ezitare. Desigur, odata ajunsi la Toledo, am dat citeva ture traditionalului sens giratoriu si, cum era de asteptat, domnu Stefan a parcat autocarul in cel mai indepartat loc cu putinta de centrul cultural si istoric. Cu hartile in mina, am format grupuri, grupuri si am plecat sa vizitam orasul pe cont propriu. Aveam la dispozitie 4 ore, asa ca am luat-o la goana pe strazi, incercind sa ajungem in cit mai multe puncte de interes. Impreuna cu Sabrina, Costina, Adi, Dani, Catalin cel Mare, Sinziana, Alex si Simona am hotarit sa nu ne despartim de doamna Maria Balaceanu, ale carei cunostinte formidabile despre locurile prin care treceam ne permiteau sa profitam la maxim de putinul timp pe care il aveam la dispozitie.

Coffee draga, am sa-ti spun doar doua vorbe despre minunatul Toledo. Acest oras stravechi, intemeiat in 192, este centrul cultural si istoric al provinciei La Mancha, cetate religioasa si fosta capitala a Spaniei. Astazi, Toledo este o capitala regionala, atit de frumoasa si cu un trecut istoric atit de important, incit orasul vechi este in intregime un monument national, fiind declarat parte a Patrimoniului Mondial al ONU. Este situat la 72 km de Madrid, distanta care insa nu ne-a impiedicat sa facem 400 de km pina la Madrid si asta datorita calitatilor exceptionale de conducator auto ale domnului Stefan si ale computerului sau de bord, madam Niculina, dar asta e deja alta poveste...

Am trecut prin La Puerta del Sol, una din cele noua porti aflate de-a lungul vechilor ziduri, si am patruns in orasul vechi unde cladirile au diverse stiluri arhitectonice impuse de contributia adusa de fiecare din populatiile ce au trait in timp pe aceste locuri:crestina, evreiasca si musulmana. Arhitectura mozarabica a fost adusa de crestinii ce traiau sub dominatie musulmana, sinagogile evreiesti, moschei si nu in ultimul rind catedralele gotice. Alcazarul este o alta minune care dateaza din epoca lui El Cid. Intregul oras este inconjurat ca un briu de riul Tajo, facind din Toledo o fortareata greu de patruns.

Doamna Balaceanu ne-a condus pe drumuri numai de dinsa stiute direct la Hospital de Taverna, fost spital din sec. XVI, transformat in muzeu si care adaposteste minunate picturi de El Greco. Da, coffee draga, ochii mei au vazut cu adevarat picturile marelui El Greco, citeva ce-i drept, dar nu mai putin emotionante si mai coplesitoare: "Sfinta Familie", "Botezul lui Hristos" si alte citeva portrete de sfinti. Alaturi de El Greco, am admirat si picturi ale lui Caravaggio, Titian si Tintoretto. Poze am facut doar in curtea interioara a muzeului.

Si pentru ca timpul nu ne mai permitea deja sa ajungem prea departe, am hotarit sa luam masa la o terasa dintr-o frumoasa piata de linga muzeu si, ca sa nu uitam ca am trecut prin inima Spaniei, am comandat cite o portie de paella cu fructe de mare. Cafeluta draga, paella este o mincare traditionala de orez, preparat in niste tigai negre speciale, de diverse dimensiuni, in functie de portiile cerute. Paella poate fi cu fructe de mare sau cu carne, condimentul ce-i ofera insa originalitatea si gustul deosebit fiind shofranul, cel ce da si cularea galbuie acesti minunate delicatese.

La intoarcerea spre autocar, am cumparat din mers citeva suveniruri si pliante, dar nu puteam pleca din Toledo fara a-mi cumpara o mica panoplie, un aranjamet pe un suport de lemn, cu doua sabii incrucisate prin pecetea si coroana regala. Toledo este renumit pentru mestesugarii sai in ale otelului, cutite si sabii, armuri si alte asemenea obiecte cu iz medieval. Odata ajunsi la autocar, domnu Stefan, impreuna cu consoarta, au catadicsit sa mai intirzie mai mult de o jumatate de ora peste ora stabilita, timp in care, ne gindeam noi, am fi putut sa mai vizitam macar un coltisor din Toledo. In sfirsit, demaram spre nordul Spaniei, spre Madrid. Cu ochii pe indicatoarele de pe sosea, domnu Stefan ne scoate din oras, aruncam o ultima privire din mers Alcazarului si ne cuibarim in scaunele noastre incercind sa ne odihnim putin inainte de a ajunge la Madrid. Dupa ce a stabilit directia si dupa citiva km., domnu Stefan cedeaza locul celuilalt sofer si trage si el pe dreapta pentru odihna. 72 de km. Atit ar fi trebuit sa facem pina la Madrid, dar dupa aproximativ doua ore de mers, vedem cu stupoare pe geam indicatoarele aratindu-ne ca pina la Madrid mai sunt 157 ... 158... 170 km. Inaintea noastra, peste putin timp aveam sa ajungem spre sudul Spaniei, aproape de Cordoba, la Ciudad Real !!! Oare de ce nu ne mai mira nimic, coffee draga?

Deocamdata ma opresc aici, urmind sa iti povestesc ce s-a mai intimplat cit de curind. Pe cuvintul meu! Te lo prometo! Insa pina atunci te las sa mai privesti citeva poze despre cele ce ti-am povestit azi :)

Cuenca
1. Casas Colgadas la lumina zilei
2. poza cu gasca pe unul din podurile ce traverseaza riul Huecar. in spate se vede destul de bine o parte din cartierul caselor spinzurate.
3. ziua, pe podul "La Puente de San Pablo": doamna Carmen, Doina, Alex si doamna Gabi
4. Alex si Catalin cel Mic pe pod. in spate se vede partea de nord a cartierului caselor spinzurate si stincile prapastiei riului Huecar
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Mar Apr 05, 2005 11:46 am

si Toledo

1. traditionalul sens giratoriu ! in spate, una din cele noua porti ale orasului vechi
2. o strada din orasul vechi
3. intrarea in muzeul Hospital de Taverna
4. curtea interioara a muzeului
5. mozaic realizat pe zidurile terasei interioare de la etaj
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Mie Apr 06, 2005 5:29 pm

De la Toledo daca vrei
Sa-ajungi spre nord catre Madrid,
Intii si-ntii spre sud o iei
Si-n Ciud. Real intorci rapid...

Asadar, iata-ne la Ciudad Real, la peste 100 km sud de Toledo. Ideea era ca noi ar fi trebuit sa fi fost deja de mult timp la Madrid, la 72 km nord de Toledo. Cum am ajuns in situatia aceasta paradoxala si cine a fost de vina, nu-i greu de ghicit, coffee draga ! Nimeni altul decit domn Stefan si a lui consoarta ciudata. Iti poti imagina furia si nervii acestuia, nervi ce s-au abatut asupra bietului co-sofer, domnul Victor. Omul nu avea nici-o vina de fapt, facuse doar ce i se ceruse. Genul acela de slujbas care munceste, nu gindeste. Ce i s-a spus, aia a facut. Iar domn Stefan, disperat ca toata paguba i se va scadea din profit, l-a anuntat pe bietu om ca-i va imputa motorina pentru cei 400 km facuti in plus, din propria-i prostie. Moment in care si-a atras definitiv antipatia intregii asistente si mai ales a copiilor, care l-au luat pe domnul Victor intre ei si l-au declarat "de-al lor".

Pina la urma am incercat sa vedem jumatatea plina a paharului si sa profitam de aceasta ocazie neasteptata de a mai vizita inca un punct de pe harta. Din pacate, fiind destul de tirziu, nu am intrat in oras ci ne-am oprit intr-o benzinarie unde am intirziat mai mult de o ora. Magazinul afarent benzinariei era de departe cel mai interesant pe care il gasisem in drumul nostru prin intraga Spanie. De la traditionalele mincaruri si bauturi, o multime de alte raioane cu imbracaminte, reviste, carti, muzica, vinuri alese, ceramica, obiecte artizanale, armuri, sabii, toreadori, tauri, Don Quijote si Sancho Panza in zeci de exemplare, frumoase gitane in costume traditionale, shaluri si castanete si cite si mai cite de nici cu gindu nu gindesti !!! Si pentru ca nu puteam pleca cu mina goala din acel loc, am ales din rafturi un vas de ceramica cu Miel de Cuenca (miere de Cuenca), pictat, cu motive pe albastru cu galben si bej si cu capac ceruit. Si in plus o sticla de vin de Malaga "Virgen de la Cabeza". Am baut din fuga si o cefeluta, nu cine stie ce buna (la capitolul aceesta am fost tare dezamagita pe toata durata excursiei) si am purces inapoi catre Madrid.

Unde am ajuns in jur de 10 noaptea. Acuma coffee draga, trebuie sa-ti fac o mare marturisire... sa vad Madridul a fost cel mai vechi vis al meu. Din vremea cind invatam la liceu limba spaniola si cind in toate lectiile noastre erau povesti despre Madrid si despre minunatele lui palate, monumente si muzee, dar mai ales, despre fascinata "La Puerta del Sol" - socotita km. 0 al Spaniei. In acea noapte, cind am ajuns in sfirsit la Madrid, acest vis avea sa mi se implineasca dupa nu mai putin de 30 de ani... hmmmm, cam mult! ce zici coffee draga?! Nu am sa-ti vorbesc mai nimic despre Madrid, pentru ca nu am cum. La ora aceea din noapte desigur, toate palatele si muzeele erau inchise. Si pentru ca totusi eram acolo, doamna Carmen, care mai fusese de citeva ori, a hotarit: directia La Puerta del Sol! (special pentru mine, stiu eu :)).

Domnu Stefan a paract autocarul, ghici unde? dada, ai ghicit! destul de departe de locul unde ne doream sa ajungem si, ca sa fac o paranteza, nu a gasit alt loc de parcare decit in dreptul unuia special amenajat pentru "putanas"! pe cuvintul meu daca te mint .... oricum, ne-a interesat prea putin si l-am lasat in autocar sa se odihneasca si sa se bucure si ochiu lui, ca alta sansa nu avea, dat fiindca era cu insotitorul sau de bord, nevasta Niculina, iar noi am luat-o pe jos catre centrul Madridului.

Magnific ! acesta-i cuvintul. Am trecut pe linga toate acele cladiri luminate feeric, pe linga Puerta de Alcala si am ajuns in dreptul grandiosului Palacio Real, resedinta regilor Spaniei. Imaginile erau ca dintr-un vis. Nu mai simteam oboseala, nu mai simtem nimic decit extazul inaintea acestor minunatii. Era aproape 11 noaptea si ceea ce ne-a uimit mai mult decit toate cladirile la un loc, a fost lumea care era pe strada la acea ora. Plin. Parca ar fi fost 6 - 7 seara si toata lumea iesise la plimbare. Parinti cu copii in circa, in carucioare sau printre picioare, batrinei elegani si circotasi, doamne si domni seriosi dar relaxati, tineri indragostiti sau pusi pe distractie maxima, restaurante si cafenele pline, galagie, bucurie si nebunie !!! toate acestea la un loc, pe drumul dintre Palacio Real si La Puerta del Sol. Am parcurs acest drum atit de incintati, incit aveam impresia ca ceva nemaipomenit avea sa se intimple cit de curind special pentru noi ! Costina, care stia cit de mult imi dorisem sa ajung acolo, imi repeta la fiecare doi pasi: "Ajungem! inca putin si ajungem!". Si am ajuns !

Cu adevarat, La Puerta del Sol isi merita pe deplin numele. Km. 0 al Spaniei este o piata ovala, inconjurata de cladiri de culoare crem, in centrul careia se afla o statuie de bronz reprezentind un urs si unde, in noaptea de Anul Nou, la miezul noptii, madrilenii se aduna pentru a minca cei 12 struguri traditionali, stropiti din belsug cu must fermentat. E adevarat ca am ajuns aproape de miezul noptii, doar ca nu era Anul Nou, dar piata era la fel de luminata si plina de lume ca si cum ar fi fost. Sute de turisti, blitzuri, filme, galagie si atita veselie incit eram convinsa ca am nimerit in mijlocul unei grande fiesta. Dar nu era decit ceva obisnuit pentru acel loc la acea ora. Intr-un colt al pietei un grup de sudamericani cintau si dansau spre satisfactia celor care se adunasera pentru a-i vedea si asculta. In alta parte, o chinezoiaca picta pentru doar 3 euro numele doritorului in acuarela, cu motive chinezesti. Zeci de vinzatori ambulanti iti furau privirile cu fel si fel de minunatii, lumea dansa pe strada, era o atmosfera de relaxare totala si bucurie cum nu mi-a mai fost dat sa intilnesc niciodata pina in acel loc.

Ne-am desprins cu greu si cu mult regret din mijlocul forfotei si, cu sufletul plin de ritmuri spaniole, ne-am intors pe acelasi drum pe care veniseram, inapoi la autocar. Coffee draga, as vrea sa ma crezi ca am fost tare fericita in acea noapte, mai ales ca visul meu devenise realitate, dar mai ales ca totul parea ca si cum ar fi fost un vis... Inainte insa de a ajunge la autocar, am remarcat cu un interes neobisnuit, nici mai mult nici mai putin decit capacele de canal !!! exact cum auzi ! capacele de canal ! curate si frumos inscriptionate, incit mi-am descoperit o noua pasiune: fotografii cu capace de canal. Daca o sa ai putina rabdare, le vei vedea imediat.

Madrid

1. La Puerta de Alcala
2. Palacio Real
3. La Puerta del Sol
4. La Puerta del Sol
5. Sabrina, Alex si Doina in piata Portii Soarelui
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Mie Apr 06, 2005 5:40 pm

tot Madrid

1. Chinezoaica ce scria pentru 3 euro numele Sabrinei
2, 3, 4, 5. Capace de canal
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Mie Apr 06, 2005 7:15 pm

Casa, dulce casa
Spre tine venim
Desi-n Monte Carlo
Am mai vrea sa oprim...

L-am trezit pe domn Stefan si, cu parere de rau, am demarat drumul catre intoarcerea acasa. Nu mai aveam nici-un obiectiv iar urmatoarea destinatie era Turnu Severin - Romania. Asa ca acum, coffee draga, ce sa-ti mai povestesc, doar ca ne-am inarmat cu multa rabdare si ne-am lasat pe mina domnului Stefan sa ne duca acasa. In cursul zilei de duminica am iesit din Spania...priveam pe geam si-mi luam in gind ramas bun de le acele locuri minunate, gindindu-ma ca poate totusi, intr-o buna zi, voi reveni. Mai aveam atitea de vazut...

Am trecut prin Franta, pe Coasta de Azur si, pentru ca razbunarea soferului sa fie deplina, domn Stefan ne-a oferit si ultima picatura de venin. Ramasesem intelesi inca de la venirea in Spania, ca la intoarcere sa oprim macar pentru citeva ore la Monte Carlo. Luasem cu noi sampanie, cumparasem si pahare de unica folosinta si ne propusesem ca, indiferent de ora la care vom ajunge la Monte Carlo, sa oprim pe plaja si sa bem sampanie, pe malul Marii Mediterane. In momentul in care am ajuns cu autocarul in locul in care se facea intrarea din autostrada catre Monte Carlo, domn Stefan a oprit masina. A deschis diplomatul in care isi tinea actele, a scos contractul pe care il semnase cu asociatia noastra si a citit... "bla, bla, bla... nu scrie nimic de oprire la Monte Carlo. Imi pare rau, nu scrie, nu facem!". A inchis contractul, l-a bagat in diplomat, a pornit masina si si-a continuat drumul pe autostrada. Coffee draga, iti poti imagina stupoarea si indignarea ce a izbucnit atunci intre copii? Nu era posibil asa ceva! era culmea rautatii de care putea da dovada un om! Dupa cite putusem indura din pricina lui, aceasta manevra a fost picatura care a umplut paharul. Si, ca sa fie si mai si, dupa aproximativ o ora de mers, a oprit masina intr-o parcare anonima si a dormit doua ore. Din acel moment nimeni, dar absolut nimeni nu i-a mai adresta nici macar o vorba.

Ne-am intors pe acelasi drum pe care venisem: prin Italia, Austria si Ungaria. Am oprit cind si cind prin benzinarii pentru a mai alimenta si a ne mai dezmorti picioarele intepenite de atita drum. In Ungaria, chiar in dreptul lacului Balaton, am oprit la un restaurant micut, hotariti sa servim o masa omeneasca, un traditional gratar de porc cu cartofii prajiti aferenti si bere din belsug. Acesta a fost ultimul moment in care am avut ocazia sa ne simtim minunat impreuna, stind la o masa lunga, de 20 de persoane si ciocnind berile. Alex Balanescu a fost de asta data maestru de ceremonii, avind ocazia sa isi folosesca cu mult succes cunostintele de germana si facind totul posibil pentru a se intelege cu ospatarul care, de altfel, l-a lasat pe Alex sa se ocupe pina si de servire. Apoi, in noapte, iar in autocar, spre Romania. Nu trebuie insa sa uit de Adi, ce ne-a spus povesti toata noaptea in stilul lui inconfundabil si plin de umor, i-a dedicat o poeziei Andrei, pe care o suparase nu se mai stie de ce si careia de altfel ii ceruse si iertare intre sinele caii ferate de pe malul lacului Balaton. Dar Andra, impasibila si insensibila, nu a acceptat scuzele, decit dupa ce Adi i-a recitat poezia, in aplauzele noastre ale tuturor.

Dupa citeva ore, mai precis in dimineata zilei de marti, am ajuns cu bine la Turnu Severin, unde ne asteptau o multime de parinti nerabdatori. In citeva minute, dupa ce s-au impartit bagajele, dupa imbratisari si lacrimi, parinti si copii au plecat la casele lor si... gata !

Asta a fost tot, coffee draga! O mica aventura, incarcata de amintiri pline de emotii si neprevazut, tristeti si bucurii, dar mai ales de momente in care s-au legat prietenii cu adevarat frumoase...

1. Intr-o parcare din Austria, Florina si Catalin cel mic
2. In noapte, in autocar, Tavi atent la mica birfa a Simonei si a Sabrinei
3. Adi, poetul si povestitorul nostru inegalabil
4. In Ungaria, la masa, in circiuma de pe malul lacului Balaton, asteptind fripturile
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Sâm Apr 09, 2005 12:23 am

Un zimbet minune si-o minuta calduta...
Mi'aitza bea lapte iar eu cafeluta!
Si orice s-ar zice, tot eu am dreptate!
Asa-i ca-i mai buna cafeaua cu lapte?

Coffee draga, trebuie sa-ti spun neaparat ceva important: l-am cunoscut pe Mi'aitza !!!

Nu ca nu l-as fi cunoscut mai demult. Prima data am auzit de el cam acum 1 an si 10 luni, cind urma sa-si faca aparitia printre noi. Alina, prietena noastra si cea care avea sa ni-l introduca, isi mutase domiciliul de citva timp intr-o cladire maiestoasa, situata intr-o gradina superba, plina de castani si fintini, pe malul Dunarii. Noi, gasca de prietene duse cu pluta, Tanti Luisa, Mihaela, Gabi si Doina, o vizitam seara, o scoteam la o bere noi si un suc ea, la o aluna si-un cips, timp in care ne distram copios povestinu-i Alinei ultimele birfe din oras, o-ntrebam de ale ei si-i spuneam de ale noastre. Si asa a trecut timpul pina cind, intr-o zi, mai precis pe 4 iunie, Mi'aitza si-a facut intrarea in societate, in aplauzele noastre si in emotiile mele peste masura, emotii care m-au facut sa o felicit pe Alina, cu vocea gituita si cu lacrimi in ochi, spunindu-i ca DA, asa zi importanta mai zic si eu ! sa ni-l prezinte pe Mi'aitza tocmai de ziua Americii !!! ups! ... apoi am realizat ca mai era o luna buna pina la acea zi de care vorbeam, dar ce mai conta ! Mi'aitza era cu noi !

Ne-am revazut dupa vreo citeva luni, intr-un parc. Eu, Tanti Luisa, Mihaela, Alina si Mi'aitza. Care Mi'aitza era destul de rezervat, nu scotea o vorba. Mai mormaia cite ceva cind i se parea ca noi cam intrecem masura cu hohotele de ris si cu comentariile deocheate si chiar ne-a tratat cu totala indiferenta la incercarile noastre repetate de a-i atrage atentia prin diferite gesturi si sunete absolut primitive gen: "tidi-tidi-ti!" "lugu-gugu-gu!" "biu-biu-bu". Drept pentru care, la un moment dat, a considerat ca un pui de somn e mai sanatos si mai binevenit decit sa dea atentie celor patru femei ciudate si cam duse.

Timpul a trecut cu fel si fel de probleme pentru fiecare din noi. Si iata ca acum citeva zile, Tanti Luisa imi da un telefon si imi anunta vizita lui Mi'aitza ! waw ! am intrat in panica. Zeci de ginduri au inceput sa-mi treaca prin cap: oare cum mai arata? m-o mai recunoaste? ce impresie o sa-i fac? cu ce sa-l servesc? si tot asa pina cind, iata-l ! Mi'aitza insotit de Alina si de Tanti Luisa ! Ce pot sa-ti spun coffee draga? am ramas muta ! Mi'aitza era acum un tip super bine, cu niste ochi superbi si cu un zimbet ce te cucerea pe loc ! Ne-am placut din prima. Dupa citeva minute de tatonare, impuse oricum de eticheta, ne-am luat in brate si ne-am pupat. Seara a fost foarte agreabila, am jucat fotbal cu mingea cu gargarite, am navigat impreuna pe internet, am baut suc si lapte, am incercat impreuna, din pacate fara succes, sa pornim dvd-ul sa vedem un film si la plecare ne-am pupat iarasi, promitzndu-ne in mod solemn sa ne revedem cit mai curind.

Asa ca, tot impreuna cu Tanti Luisa, duminica trecuta i-am intors vizita. Mi'aitza ne astepta nerabdator, impreuna cu Alina care pregatise o masa copioasa in cinstea sosirii noastre: mamaliguta cu oua ochiuri, cu brinza, unt si smintina si gratarele de porc, stropite din belsug cu Skol si lapte. Mi'aitza, initial a avut scaunul lui dar, dupa citva timp a preferat sa impartim bucatele impreuna, precum si berea si laptele.

Desertul, prajiturele de ciocolata cu crema si cu nuca de cocos, l-am luat in sufragerie si l-am savurat tot impreuna. Mi'aitza mi-a dat prajituri cu minutzele lui, dupa care s-a sters de blugii mei si de bluza mea, ceea ce am facut si eu, caci oricum nu mai conta. Si ca sa mai stii ceva, coffee draga, Mi'aitza miroase a lapte! Si ride tot timpul ! Seara a fost minunata ! Am dansat, am facut poze, ne-am uitat la filme, ne-am jucat in cortul lui si cu jucariile lui. Mie una nici nu imi mai venea sa plec. Mi'aitza a stat numai cu mine si chiar mai mult, mi-a incredintat toate, dar absolut toate jucariile lui. Onoare care m-a magulit peste masura. Apoi, tinindu-ma de mina, m-a invitat sa iau loc pe patutul lui. Dar cum lui Tanti Luisa i se cam facuse somn, ne-am luat la revedere cu lacrimi in ochi, cu pupaturi si imbratisari prelungi si ne-am despartit.

Din clipa aceea gindul meu a fost numai la Mi'aitza ! Am povestit la toata lumea de el, pina si Andreei care, la rindul ei, are o adevarata pasiune pentru el. Dupa doua zile am sunat-o pe Alina si ne-am dat intilnire la un suc. Nu-ti spun, coffee draga, ce zimbet mi-a tras Mi'aitza cind m-a vazut ! Si iarasi am petrecut o seara minunata impreuna. Ne-am plimbat de mina, ne-am jucat fotbal cu sticla de Fanta, am facut cunostinta cu o multime de prieteni si prietene ale lui Mi'aitza, care in carucioare, care in brate, care printre picioarele insotitoarelor lor. Frumoasa lumea asta a celor cu zimbetul inocentei in ochi si pe chip! :)

Asa ca m-am gindit, coffee draga, sa iti povestesc si tie de Mi'aitza si sa iti arat si citeva poze cu noi. Spune tu daca nu am eu dreptate ?! Acuma sa nu-mi spui ca vrei sa-l cunosti personal. Mai ai rabdare citiva ani, viciul meu drag :)

1. Tanti Luisa, Alina si Mi'aitza in cortul omului
2. Doina si Mi'aitza in acelasi cort
3. Mi'aitza
4. Dansind cu Mi'aitza
5. Mi'aitza, Alina si Doina
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Vin Aug 26, 2005 9:15 am

Cine face "miau!" la fereastra mea,
Dimineata-n zori, cind beau o cafea?
Este Onix mitza, neagra si roscata,
Pentru doua zile, disparuta data !

Draga coffee, stiu ! nu-mi spune ca esti suparata pe mine pentru ca stiu. Si ca sa iti treaca supararea ma gindeam sa iti povestesc de Onix, mitza noastra neagra-portocalie.

O stiu de vreo doi ani, dar abia de citeva luni ne-am imprietenit. Cine spunea ca pisicile nu sunt alese ci isi aleg stapinii a avut perfecta dreptate. Acum m-am convins. De fapt Onix si Atilia, pisoiul portocaliu, sunt ai Katiei, vecina ce locuieste in apartamentul din fata. In viata mea nu am vazut pisici mai mari si mai grase decit aceste doua mitze! In fiecare zi isi fac rondul prin terasele apartamentelor din blocul nostru ca si cum tot teritoriul le-ar apartine. Se misca incet, unduindu-si cozile si privind cu multa seriozitate si vigilenta tot ce misca. Asta iarna ma pomeneam cu ele de cealalta parte a geamului, ghemuinduse pe pervaz, exact in dreptul in care, in casa, se afla caloriferul. Deschideam geamul cu intentia de a le invita la caldurica dar, pentru ca inca nu ne cunosteam, nu aveau incredere si dispareau ca prin farmec. Peste drum de blocul nostru, intr-o casauta ca-n povesti, locuieste cea de-a treia felina, o mitza aaaalba-alba, cu zgarda la git, frumoasa si increzuta precum vesnica iubita a lui Tom, cea care isi da ochii peste cap clipind din genele indelung rimelate si care se coalizeaza mereu cu Jerry, facindu-l pe bietul Tom de risul tuturor copiilor din lume. Mitza asta alba este incredibila. Se uita pe furis printre gratiile gardului, iar cind apare Atila, motanul portocaliu, se face ca nu il vede si incepe sa se intinda, sa se rostogoleasca, sa se mitziie, sa dea din coada pina cind bietul Atila innebuneste si fuge dupa ea. Ce se intimpla mai departe, coffee dear, n-as putea sa-ti spun, pentru ca Atila si Curvulitza (asa am botezat-o noi) dispar printre case si gradini si numai Onix, desi neconsolata, ramine sa supravegheze in continuare, fidela, blocul si strada.

Acum o luna Katia a plecat in concediu impreuna cu familia. Trebuie sa stii, coffee draga, ca cele doua mitze sunt absolut libere. Vin si pleaca cind si cit doresc, stau acasa doar cind le este foame iar vara, desigur, noptile si le petrec prin cartier, numai ele stiind cum si cu cine. Deci, cum spuneam, Katia a plecat in concediu si, intr-o seara cind faceam ceva fripturici pe la bucatarie, apare deodata la geam Onix, timida, slaba, jigarita si cu niste ochi rugatori de mai mare mila. M-am gindit atunci ca e flaminda, ca nu mincase mai nimic de cind ii plecasera stapinii, asa ca am cautat prin frigider, am tocat putin salam, putina apa si gata treaba !

A doua zi am mers la magazin si am luat conserve cu mincare pentru mitze si o punga cu crochete... boabe...sau cum s-or numi. Le-am organizat pe terasa un coltisor si de atunci, in fiecare zi, Onix isi facea apariatia la masa. Dar niciodata nu minca inainte de a trece mai intii pe la picioarele noastre, de a ne mingiia si de a mieuna cu mult drag. O scumpa, Onix! Asta in cazul in care suntem acasa. Daca nu, nu se sfieste sa rada tot! Atila, in schimb, mult mult mai tirziu a avut curaj sa manince din castronelul organizat pentru pisici. Dar pe cine crezi, coffee draga, ca am surprins intr-o zi la boabe? Insasi Curvulitza ! Hoata! Ea, care are conditii din cele mai bune, cazare si mincare cum mii de mitze vagaboate nici macar nu viseaza, vine sa manince din mincarea altora. Mie nu-mi pare rau, ca mi-e simpatica si ma distrez teribil cind o vad cum il innebuneste pe Atila, doar ca, daca Onix o prinde la furat, e vai de coada ei alba !

Cind Katia s-a intors din concediu, mitzele s-au intors acasa si si-au reluat vechile obiceiuri. Dar Onix, in fiecare dimineata cind ma trezesc si merg sa pun de cafea, ma asteapta la geam si, in momentul in care ridic jaluzelele, intra in bucatarie, isi ia portia de boabe, dupa care se ghemuieste pe un scaun si doarme pina la prinz. Bagaboanta, ce s-ai faci !?

Intr-o seara, Katia a iesit pe terasa si striga: "Ooooonix! Ooooonix!". Onix pauza. Acum, ce-i drept, ca nu o mai vazusem nici eu de doua zile. Ii spun Katiei care o striga in continuare din cinci in cinci minute. A doua seara la fel. Onix nicaieri. Nici la cafea, nici la boabe, nici la Katia. Deja intram in panica. Sotul Katiei pleaca printre case, prin cartier strigind dupa Onix. Babutza, stapina Curvulitei, ne informeaza ca nici ea nu stie nimic de mitza noastra. Deja ne gindeam la ce e mai rau ! Doamne fereste, o fi mincat Onix vreo shopirlitza, una din sutele care mishuna precum furnicile peste tot, pe strada, pe terase, pe masini... e plin de shopirle in zona. O fi mincat una, o fi facut indigestie si ... Deodata, chipul Katiei se lumineaza ! Se uita la mine si spune:
- Asculta! Ooooonix!
si... de undeva de sus... pierdut si abia auzit, se aude:
- miaaaau !
Katia repeta fericita dialogul cu mitza si concluzia e evidenta: Onix e inchisa in apartamentul de sus. Claudia, coafeza oraselului, a fost cu doua zile in urma sa ude florile de pe terasa Suzanei - prietena ei si vecina noastra de la etaj, plecata la rindul ei in concediu, iar Onix, curioasa si bagareata cum o stim, a intrat pe geamul de la baie in timp ce Claudia uda florile. Care Claudia, dupa ce si-a terminat treaba si stiind ca nu e nimeni acasa, a inchis geamurile, usile si dusa a fost. Asa ca Onix a ramas prizoniera, fara apa si fara mincara dar din fericire la umbra, in apartamentul Suzanei. Daniela, vecina din fata a Suzanei, stapina lui Truddy - cateaua care cinta in fiecare dimineata... dar asta e alta poveste, coffee dear - a auzit ceva in aceste doua zile, dar nu a dat importanta. Acum, toata lumea e fericita. Am aflat unde e Onix! Katia suna dupa Claudia care, in mai putin de 5 minute, vine cu cheile si mitza revine in libertate !!! Aplauze! mingiieri, smotociri, mieunaturi, comentarii, vecinii in delir !

Apoi Onix si-a reluat locul in floriera de pe terasa mea si, dind din coada, priveste vigilenta orice miscare de pe starda, in timp ce Atila o urmareste ca un disperat pe Curvulitza alba ce-l prosteste sistematic, in fiecare seara. Doar Claudia nu mai pleca, dupa ce uda florile, pina nu verifica de o suta de ori daca Onix e in libertate sau nu.

Cafeluta draga, n-as fi crezut niciodata ca as putea spune atitea despre niste mitze, dar adevarul e ca m-am atasat de ele si, atita timp cit nu trebuie sa le scot cu zgarda la plimbare, chiar imi place sa am pisici ! Stau si ma intreb insa ce or fi facut de cind am plecat noi in concediu ?! Mai am citeva zile si aflu... Oooooonix!
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Sâm Oct 22, 2005 9:23 pm

Buna, coffee draga. Azi se implineste o luna de zile de cind am venit acasa. Acum sunt acasa la mine, in casa mea, proprietate personala. Pe contractul de vinzare - cumparare al locuintei de la adresa aceasta este scris, in dreptul cumparatorului, numele meu. Deci e casa mea. Are tot ce-i trebuie. Ma simt foarte bine in ea. Doar ca nu e asezata pe locul potrivit. Oricum ma sucesc, oricum ma invirtesc, in orice directie as lua-o, sufletul mi se intoarce intotdeauna, ca si cum ar asculta de o anumita busola, in alta directie. Incerc sa nu bag in seama sentimentul care ma trage, cu insistenta, inapoi. Trebuie sa imi vad de treaba, de viata, de goana. Norocul meu e ca totusi ma simt foarte bine in casa mea. Doar ca e un sentiment ciudat, ca acela pe care il ai atunci cind mergi in concediu, in fiecare an, in acelasi loc si tragi la aceeasi adresa, acelasi hotel. Primesti de fiecare data aceeasi camera, dormi in acelasi pat, faci baie in aceeasi cada dar, dupa ce se termina vacanta, acul busolei iti arata drumul catre adevarata ta casa.

Adevarata mea casa... acum o luna m-am intors inapoi, in casa mea adevarata. Am stat o luna de zile la mine acasa, acolo unde acul busolei sta pe loc si nu se mai invirte ca nebunul incercind sa-si gasesca, de fiecare data cind ratacesc prin viata, locul. Am intrat in casa mea si m-am asezat pe canapeaua mea. Am stat cu mama si cu tatal meu si am mincat la masa mea, la locul meu de la masa, pe scaunul de linga calorifer, cu tacimurile mele, din farfuria mea. Am mingiiat cu privirea titlurile cartilor mele, asezate frumos in biblioteca mea. Am facut baie in cada mea, cea care m-a imbratisat exact ca atunci cind, intinsa complet pe spate, cu ochii inchisi, lasam sa ma acopere apa calda si linistea. M-am cuibarit in fotoliul meu si am privit la televizor pina am adormit, tot ca atunci. Am iesit pe balconul meu, mi-am sprijinit coatele pe balustrada si capul in palme, ca de obicei si am privit strada. Strada mea. Treceau tramvaiele si troleibuzele mele, vecinii mei... doar citiva.

Intr-una din zilele acestei luni in care am stat acasa la mine, cind am urcat scarile catre etajul meu, in urma mea a urcat Radu, baiatul vecinilor mei de la etajul 3. Radu e mult mai mare decit mine. Cind eu eram mult mai mica decit el, a avut un accident ingrozitor in urma caruia si-a pierdut o mina si, odata cu mina, si-a pierdut rostul... motivatia de a mai trai, de a mai infrunta soarta. A devenit alcoolic. Si a imbatrinit. Are parul alb si la fata arata ca un mosneag. Nu-l mai vazusem de cind eram mai mica decit el. Si atunci, intr-o fractiune de secunda in care ne-am intersectat privirile, timpul s-a scurs cu repeziciune inapoi si, dupa alte fractiuni de secunda, l-am auzit spunindu-mi:

- Dumneavoastra sunteti Doinita?

Doamne Isuse Cristoase !!! cite milenii au trecut de cind am plecat de acasa?
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Sâm Dec 17, 2005 12:13 pm

Coffee draga, cum poate fi asociat ceva atit de frumos ca prima zapada cu ceva atit de trist precum ultimii fulgi de nea ce cad pe fata celui ce mi-a fost, de cind m-am nascut, cel mai drag...?
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Mar Dec 20, 2005 10:07 am

Coffee draga, astazi e prima dimineatza in care ma simt de parca lucrurile ar incepe se reintre in normal. Nu credeam sa am nevoie atit de mult de "normalitatea" asta, dar anul acesta aproape ca m-a epuizat. Saptamina aceasta mai am de depasit un hop, dupa care sper ca "normalitatea" sa-si regaseasca locul in viata mea.

Cu toate ca, oricit as vrea sa vad partea plina a paharului, nicicind nu va mai putea fi cum a fost...

E adevarat ca atunci nu prea stiam mare lucru despre Mos Craciun. Nici nu credeam ca exista cu adevarat pentru ca, in locul lui, aparea intotdeauna clona, Mos Gerila, creat cu fidelitate dupa chipul si asemanearea adevaratului mos. Dar asta am aflat-o mult mai tirziu, cind in sfirsit am inceput sa inteleg istorioarele pe care mi le spunea tata seara, inainte sa adorm… a fost odata un Mos Craciun... insa nu era decit o poveste, alaturi de Greuceanu si Prislea ce Voinic, de cocosul ce-si pierduse punguta sau de fata mosului cea cumine.

Si Mos Gerila nu venea de Craciun, ci in noaptea Anului Nou. Coffee draga, mama aranja frumos masa de sarbatoare in asteptarea musafirilor, aceeasi in fiecare an, finii nostri impreuna cu cei doi baieti George ce slab si Dorin cel gras. Noi, copiii, ne gaseam de joaca printre scaune, pe sub masa sau furind din prajituri. Mai ales Dorin a carui pofta de mincare era de nestavilit. Eu insa ma furisam din cind in cind in camera mea sa mai arunc cite o privire sub bradul impodobit, doar, doar o fi venit Mos Gerila ala! Dar nu gaseam nimic si, dezamagita, ma asezam pe pervazul gemului, cu barba sprijinita in palme si cercetam cu privirea intunericul de afara. Ce-ar fi sa apara chiar in momentul asta? Dar nu venea… si nu stiu daca apucam vreodata miezul noptii si, obositi, adormeam ca sarmalutele pe canapea in timp ce ai nostri isi continuau mica petrecere.

Dar dimineata, cind faceam ochisori, gaseam sub brad o multime de cadouri ! jucarii, hainute, ciocolata cu rom si bomboane de pom, eugenii, pufarine dar mai ales portocale, semn sigur ca Mos Gerila chiar trecuse pe acolo, pentru ca numai el stia de unde si era in stare sa aduca asemenea delicatesa rara! Doamne ! ce fericita eram ! cu toate ca ma incerca o mica dezamagire ca nu fusesem in stare sa il surprind pe mos nici anul acela… Cofee draga, stii ce papusa frumoasa mi-a adus odata?! Era nici prea mare, nici prea mica si avea parul blond si o rochita superba. La mine la bloc nici-o fata nu mai avea asemenea papusa si cind ieseam cu ea in fata scarii toate se adunau in jurul meu si ma rugau sa le las sa tina si ele putin papusa mea in brate. Asta pina intr-o zi cind una din fete mi-a spus ca sigur i-ar sta papusii mele mai bine tunsa si pina sa apuc sa spun ceva a bagat foarfeca in parul ei si mi-a „aranjat-o”. Doamne, cit am plins! Atunci cred ca am inteles pentru prima data semnificatia cuvintelor „invidie” si „razbunare”.

Cafeluta draga, pina la urma totusi am reusit sa-l vad pe Mos Gerila. La mama la serviciu. Era o sala mare, cu multe scaune si o scena unde (am aflat eu mai tirziu) statea prezidiul cind se tineau sedintele alea lungi, lungi de tot. Pe scena era un brad maaaare, imodobit cu o multime de cutii frumos impachetate pe care, daca incercai sa le atingi, constatai cu dezamagire ca sunt goale, iar pe peretele din spatele scenei era un tablou mare cu un nene, Gheorghe Gheorghiu Dej, un tip cu o figura simpatica caruia, ni se spunea la gradinita, trebuie sa-i multumim pentru tot ce avem. Asa ca, gindindu-ma ca tot ce am este de la nenea din tablou, ii multumeam din suflet in speranta ca-mi va da mereu citeceva bun daca tot e asa bogat. Nu-ti spun, coffee draga, cit am suferit cind mi-a spus mama ca a murit… ma si vedeam saraca lipita pamintului, obligata sa renunt in veci la pufarine, la pantofiorii de lac si, mai ales, la portocale… si nici macar nu banuiam cita dreptatea aveam sa am!

Deci, cum iti spuneam, coffee, acolo sus pe scena a aparut Mos Gerila in carne si oase. Imbracat in rosu, cu sacul lui ala mare (tare mi-ar fi placut sa-l deschid si sa-mi bag capul sa vad ce are el acolo!), cu barba alba si cu ochelari de vedere pe nas … un Mos Gerila ochelarist ! ha ! Dar nu conta caci avea sa-mi dea cadouri. Si iata-ma pe scena, cocotata pe un scaun, cu ochii catre o sala plina de parinti si copii, iar alaturi mosu asta care, in loc sa-mi dea cadoul, ma punea sa spun la microfon poezii si imi punea fel si fel de intrebari stupide:

- Dar cum te cheama pe tine, fetito?
- Doinita. (si mai zicea ca le stie pe toate..!)
- Si esti cuminte?
- Daaaaaaaa !
- Si iti asculti parintii?
- Daaaaaaaa !
- Dar de mincat, maninci tot ce-ti da mama ta?
- Daaaaaaaa ! mama face ca avionu si eu maniiinc… si mai face si ca trenu si eu maniiiinc… si citeodata se face ca adoarme si eu ii fur mincarea din lingurita !

Si incintata, continuam destainuirile ca mosu sa vada ce cuminte si ascultatoare sunt eu si mai ales ca nu mint! Si atunci de ce mama s-a inrosit asa la fata si de ce toata lumea din sala ride cu lacrimi in ochi?! Ce-am zis rau?

Coffee draga, nesuferita asta de mama m-a spus si la copiii mei si rid si ei de cite ori vine vorba de povestea asta. De parca ei ar fi fost mai buni ! Noroc ca am scapat de Mos Gerila ala si a revenit Mos Craciun cu colindele, cu bradul si cu toate darurile lui minunate, cu mirosul de cirnati, de sarmale si de cozonaci si, mai ales, cu o multime de portocale !
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Joi Feb 23, 2006 4:23 pm

Cafeluta draga, iti mai amintesti
Cind eram la scoala si-ti spuneam povesti
Cu acei copii, zapaciti ce-i drept,
Care mi-au furat inima din piept?

Eh, ce vremuri! Cu dureri de cap, cu strigate si amenintari, cu note de doi si de zece si mai ales cu acele ore in care, dupa ce terminam atit de interesantele notiuni despre constructii si materiale de constructii, stateam de taina cu copiii aia “raiâ€Â
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Dum Feb 26, 2006 5:26 pm

La Nerina-n cafenea bei cafea adevarata,
Dupa gustul orisicui, delicioasa si-aromata,
Pregatita, povestita, cu placere oferita
De Nerina ce te-asteapta fericita-n orice clipa!

Cafeluta draga, pina si Nerina stie acum ca mie imi place cafeaua espresso, dar “mai lungaâ€Â
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Joi Mai 18, 2006 6:32 am

Morning.

Tocmai ce-am verificat. Au plecat mejterii, slava Domnului! ziceam ieri ca va povestesc cum se face la romani un sistem pentru evacuarea apei din masina de spalat automata. deci...

Fiind io de citeva zile in aceasta noua locatie care-mi apartine doar de foarte putina vreme, am hotarit acu doua zile sa bag o tura de rufshoare la spalat, obiectu spalator fiind un Whirlpool cu incarcare pe sus, destept foc ca orice masina de spalat automata de pe lumea asta, deie-i Domnu sanatate si/sau pomenire-n veacu vecilor aluia care a inventat aceasta minune minunata. Si cum spuneam, bag rufsuarele, deroul, alea, alea , apas butonu roshu si-mi vaz de treburi mai importante cum ar fi telenovelele, semintele si integramele cind, la un moment dat, booooom! tisneste apa evacuata din masina tocmai sus pe pereti si dai si uda tot si pe sus si pe jos. Arunc integramele cit colo, scuip semintele si fuga sa opresc butonul roshu si sa-ncep sa adun apa fierbinte de prin casa, recitind intre timp cele mai frumoase poezii de dragoste pe care le jtiam, inchinate instalatorilor.

Ce mai incolo si-ncoace! dupa nenumarate asemenea "iesiri", am terminat prin a scuate rufshuarele din masina, clatit in cada si stors cu minutzele mele. cumplit! io, care am automata de cind mama m-am facut, io sa patesc asa ceva?! si ca sa n-o mai lungesc inutil, nu automata era di vina, ci tzeava de evacuare a apei in care era infipt furtunul de evacuare al masinii. Infundata. Asa ca apa nu avea un se duce, asa ca raminea in masina sau in cel mai bun caz bufnea pe pereti. Tzeava fiind in perete, peretele fiind zidit bine, era clar ca se impunea interventia mejterilor. Asea ca ieri au venit. doi. Da pe rind.

Primu a turnat o cescuta de apa in tzeava, a vazut ca apa ramine la suprafata si a zis: e de la tzeava. E infundata, nu curge apa. Trebuie sa-l chemati pe ala de va facut instalatia." Si a plecat dupa ce si-a luat cu el litra de tzuica pregatita de mine in scopul de a servi musafirii profesionisti instalatori.

Apoi a venit al doilea. Mi-a zis din capul locului ca-i place berea. Carlsberg. Si s-a apucat de trebi. Deci: automata este montata in fosta debara, al carei perete e comun cu baia, fiind astfel pe-o parte a peretului automata, pe cealalta parte cada. Meseriasul a facut racordul inainte de a monta faianta si gresia in baie si pe hol si a bagat tzeava de evacuare pe sub cada, apoi a racordat-o la canalizare, dupa care a zidit bine si a montat faianta. Era, dupa parerea lui, treaba de expert, fiind totu ascuns vederii. Noul meserias a incercat intii figura cu sharpele, care a intrat mai putin de un metru s-a oprit. Apoi a inceput sa sparga. Faianta! A facut o frumusete de gaura si a incercat sa gaseasca tzeava pe sub cada. Exculs. Era deja ingropata in beton. Intr-un final, solutia a fost urmatoarea: cumparam un furtun lung si gros, il bagam pe sub cada, il scoatem prin gaura proaspat realizata si il agatzam de veceu Zis si facut. Cumparam furtunul si mejteru incepe sa il introduca prin perete, din debara in baie, pe sub cada cu scopul de a ajunge cu el la gaura. 8 metri de furtun de 2 juma. Lupta mejteru, impinge virtos si cind sa-l scoata pe partea cealalta, nema furtun, caci furtunu-i tot furtun! s-a facut colac pe undeva pe sub cada. Si incepe mejteru sa se tirasca pe jos, culcat pe spate, cu mina stinga bagata toata pe sub cada, incercind cu disperare (suferinta i se citea pe chip) sa ajunga cu degetele pina la furtunul facut colac, dar ce pacat ca mina mejterului e mai scurta decit lungimea cazii... dupa un asemenea efort se mai impune un Carlsberg, ce tzava lui!

Si stind io asa, cu disperarea in suflet si ochii in lacrimi, zic si io, ca orice muiere pruasta si nepriceputa: “ar fi bun ceva tare si tzapan, bagat pe furtun si impins cu totu, ca sa nu-i mai permita sa se faca colacâ€Â
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Sâm Mai 20, 2006 6:13 pm

Coffee draga, gigell mi-a adus aminte de una din cele "dure" experiente prin care am trecut si nu pot sa nu ti-o povestesc si tie.

Era intr-o luna de noiembrie cind, studenti fiind, am hotarit sa urcam la virful Cozia. eram in practica la barajul de la Turnu Rosu si eram cazati in colonia Pausha - Caciulata, de la poalele Coziei. Intentia noastra a fost de a urca pina la Minastirea Scarisoara, sa innoptam acolo si a doua zi dimineata sa urcam mai departe, drept pentru care nu ne-am luat cu noi nici paturi, nici lanterne. Busola nici atit. Doar ca socoteala din tirg nu se potriveste cu cea de acasa. maicutele de la minastire nu ne-au primit (pe motiv ca stiu ele ce inseamna sa cazezi studenti !!! si ne-au sfatuit sa urcam mai departe caci oricum, mai mult de doua ore nu ar mai fi fost de urcat. Ceea ce, in inconstienta noastra, am si facut. Era ceasul cam 5 dupa amiaza, iar in noiembrie, la ora aceasta, era deja seara. Cred ca in mai putin de jumatate de ora, ne-am pomenit intr-un intuneric bezna, in mijlocul padurii, fara lanterne, fara paturi si fara alte intrumente de orientare. Noroc ca era o noapte absolut senina. Cerul era foarte aproape de noi iar stelele se vedeau perfect. Mai puteam vedea destul de bine, in vale, luminile Caciulatei si stralucirea argintie a Oltului, doar ca erau departe, foarte departe de noi.

De coborit nici vorba nu aveam curajul, asa ca am incercat sa inaintam. Cautam semnele pe copaci la lumina brichetelor si orice zona mai luminoasa ni se parea ca e o carare. Una din fete s-a oprit in ultima clipa pe marginea unei ripe foarte abrupte. Doar un pas daca mai facea si o pierdeam. Stiam doar ca trebuie sa urcam. Nu existau pe vremea aceea telefoane mobile, deci nu aveam nici-o sansa sa anuntam cumva ca suntem in pericol. Frigul era din ce in ce mai patrunzator si, in plus, aveam impresia ca peste tot vedem stralucind ochi de animale salbatice... se auzeau fel si fel de zgomote... ce mai !

Marele nostru noroc a fost ca din urma ne-a ajuns un alt grup de "anormali" ca noi, dar baietii aveau lanterne. Si asa, in urma lor si urmind semnele de pe copaci am urcat mai departe. Imi era atit de frica incit nu mai simteam nici un pic de oboseala. Cred ca as fi fost in stare sa urc si sa cobor in noaptea aceea sapte munti si sapte vai, vorba povestii, doar sa stiu ca am ajuns la o cabana unde sa fim in siguranta.

Cam dupa o ora de urcat am ajuns in sfirsit la Cozia, cabana ce mi s-a parut cea mai frumoasa si mai confortabila pe care o vazusem in viata mea. Am facut focul in soba din camera pe care am primit-o si, pina dimineata, am dormit neintorsi. Cind ne-am trezit, am iesit in fata cabanei si imaginea ce ni s-a desfasurat inaintea privirilor era de nedescris: deasupra cerul albastru, senin si insorit, iar dedesubt un strat de nori pufosi si albi. Eram in al noulea cer ! si la propriu si la figurat.
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Joi Noi 30, 2006 5:06 pm

Cafeluta draga, tristetea ma apasa moderat dar constant, in timp ce in dreptul cotului sting mi se zbate un muschi. O fi de bine sau de rau?

Incerc sa-mi fac curaj sa intru in vorba cu tine, cu toate ca nu stiu daca mai merit atentia ta, rabdarea ta aromata si caldura cestii din portelan fin care imi creste la limite aproximativ normale temperatura miinilor mele reci ca ghiata. Dar sa stii ca nu sunt eu de vina! Nu nu!

La noi acasa, in Frecateii din Deal, apai cind erdeesu a zis ca vine si-ti pune internet, sa fii sigura ca vine si in 10 minute ai si teveu si linie telefonica si internet, basca un telefon frumusel cadou.

In schimb aici, in UE, ca sa ai internet trebuie sa ai in primul rind muuuulta, muuuulta rabdare. Si cu toata rabdarea s-ar putea sa nu rezolvi nimic si pina la urma sa ramii cu gindul si cu dorul de internetul tau de-acasa de la Frecatei.

Sa-ti explic. Dupa ce mi-am organizat eu frumos o cameruta cu comp si cu tot ce ii este necesar omului atunci cind incearca sa-si cistige existenta (hirtie, pix, telefon, cafea, caramele, sudoku, etc, etc), mi-am zis ca ar fi timpul si ca bine ar fi sa am si eu semnal la telefon si, asa cum ii sade bine tot romanului, sa am si internet. Ce mare lucru ?! (mi-am zis) ca doar sunt in UE! Si cum in UE totul se rezolva prin telefon, am inceput si eu procedura pentru obtinerea celor amintite mai sus. Asta se intimpla in urma cu aproape doua luni.

Zis si facut. Am dat telefon (de pe mobil deocamdata) la 197 si, dupa ce am primit zeci de mii de indicatii de genul “daca doriti una, apasati tasta 1, daca doriti alta, apasati tasta 2, etc etc, daca nu doriti nimic dar vreti sa stati de taina cu un operator de-al nostru, apasati tasta 0â€Â
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde Necko » Mar Feb 13, 2007 5:36 pm

Cafeluta draga, nu te plictisesti
Trista si stinghera si fara povesti?

Coffee draga, bine ca te-am gasit! Daca-ai sti cit te-am cautat! Dar tu ce faci aici, singura si nebagata in seama de nimeni? Tu nu vezi ca te-ai racit de tot? Ba daca ma uit bine pe marginea cestii, ai cam inceput sa mucegaiesti. Ia fa bine si improspateaza-te, aromeaza-te si abureste-ma putin, ca tare mi-e dor de tine ! :)

Stiu. O sa spui ca eu sunt cea care a dat bir cu fugitii si care nu-si mai aminteste de prieteni. Poate ca ai si tu dreptate, dar ce sa fac?! Nu mai e ca in vremurile bune, cind stateam amindoua de taina in fiecare dimineata, doar noi doua, fara sa ne deranjeze nimeni. Mi-e tare dor de diminetile acelea! Parca sunt dintr-o alta viata. S-au intimplat atitea intre timp... si bune si vesele si rele si triste...

Acum doua saptamini era un soare superb! Cald si senin, am hotarit cu omul meu sa facem o iesire in decor. Coffee draga, aici unde sunt eu e un colt din paradis. E minunat! Oriunde ti-ai arunca privirea dai de maretia muntilor, asa cum rar iti este dat sa vezi. Stinci ciudate, cu forme diverse, de parca Dumnezeu s-a jucat la malul marii, facind castele din nisip. Mai stii cind eram mici si luam in pumni nisipul amestecat cu apa marii, apoi il lasam sa se scurga printre degetele intredeschise si realizam tot felul de castele cu forme ciudate? Cam asa arata muntii acestia, iar acum, ninsi pe virfuri cum sunt, am tot timpul impresia ca admir un album de ilustrate. Aproape ca sunt ireali si cred ca sunt cu adevarat norocoasa sa ii pot vedea si admira chiar si numai atunci cind privesc pe ferestra.

Si cum iti spuneam. Am ajuns in oraselul vecin la orele prinzului si dupa ce am dat o tura, timp in care am facut zeci de poze, ne-am bagat la o cafenea sa bem o cafeluta si sa mincam o briosa. Stai linistita, coffee draga, nici-o cafeluta din lume nu poate fi mai buna, mai aromata si mai calda decit tine! Imi pare rau ca nu pot atasa poze, caci ai fi vazut si tu ce locuri minunate, ca de basm, sunt pe lumea asta creata probabil de Dumnezeu atunci cind era copil ! :)
aizzz&co
only one animal kills just for the sport of it... guess which...
Bless the Beasts & Children (Glendon Swarthout)
Avatar utilizator
Necko
 
Mesaje: 4348
Membru din: Dum Noi 09, 2003 12:00 am

Mesajde darkSniper » Mar Sep 16, 2008 6:07 pm

Cum Se sterge profilul la forumul asta de cacat? stergezimi profilul va rog.
darkSniper
Junior Member
 
Mesaje: 10
Membru din: Mar Iul 26, 2005 12:38 am
Localitate: aaa

Anterior

Înapoi la Scrieri, ganduri si jurnale

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron