Cararile spre abis

[dark_soul]

Mi s-a spus ingerash...dar oare nu cumva insasi faptul k incerc sa gandesc inseamna ca sunt demon? Am citit o carte super interesanta care cuprindea aceasta idee. Pacatul originar este cunoasterea, lumea este prea frumoasa pt cei prosti, ignoranti, distrati si visatori. Si este mult prea cruda si cumplita pt cei care chiar au curajul sa o infrunte, sa incerce sa-i descopere misterele...
Eu, desi incerc sa nu ma contopesc cu lumea in care traiesc, am ajuns sa o iubesc din ce in ce mai mult, sa devin pt unii persoana la care apeleaza intotdeauna cand au nevoie, cand chiar eu n-am pe nimeni care sa ma ajute.
Scoala e absolut groaznica, m-am saturat de toti colegii mei, de purtarea lor puerila, de apucaturile lor caudate, de toate prostiile pe care le fac, de toti nervii pe care mi-i provoaca! M-am saturat sa fiu singura care incearca sa-i impace pe toti! M-am saturat sa fiu singura care vrea sa fim cu totii uniti, sa putem sa ne intelegem! Pur si simplu m-am saturat!...
Toti isi fac acum nu stiu ce caiete de amintiri in care zic ca o sa le fie dor de noi, insa nu sunt de accord! Pt k sunt sigura k ma voi mai vedea cu cei care chiar merita, cu cei care mi-au fost prieteni in acesti 6 ani, deci e inutil sa imi iau la revedere de la ei.
Viata e plina de greseli, trebuie doar sa gasim puterea de a ierta! Urasc tot ce e crud, ce e malefic...Dar asta inseamna k ma urasc pe mine?!

"Many people will walk in and out of our life but only true friends will leave footprints in our heart..."

[dark_soul]

"sunt mic, un fir de nisip, insa nici o talpa omeneasca nu ma poate strivi pe nici o plaja a lumii"
O prietena imi spunea ca lumea nu se rezuma la aparente, insa atunci de ce toti se ascund sub aceste pretexte? De ce se inchid in lumea lor perfecta, aratandu-mi falsitate? Unde a disparut naturaletea? Cate intrebari retorice, toate cu aceeasi concluzie care ma indeamna sa nu mai am incredere in oameni, pentru ca lasitatea lor nu le permite sa fie cinstiti, de la inceput. Iar cand realizezi ca totul a fost doar o mare minciuna, este mult prea tarziu!
Ieri am descoperit ca cea pe care o consideram prietena nu a facut altceva decat sa profite de mine....si nici macar nu a avut curajul sa recunoasca in fata...Dar nu conteaza, am iertat-o...insa de uitat nu o voi face niciodata!
As vrea sa am puterea sa nu mai pun totul la inima, but it is useles! Toata cruzimea ma loveste! Insa incerc sa ma bucur de fiecare clipa frumoasa, placuta, sa adun fiecare moment de fericire...Sunt calma! Respir, si astept nerabdatoare vara.
Recitind ce am scris mai sus mi se pare totul o prostie, insa stiu ca viata nu e perfecta. Si cu siguranta ca nimic din viata mea nu e cum as vrea eu...Sunt atat de obosita si de plictisita de aceasta inchisoare in care traiesc!!!!

[dark_soul]

astazi...2 iunie...mai sunt doar doua zile, doar 2 zile...atat de putin, dupa ce am asteptat un an intreg pentru aceasta clipa...si am crezut ca o sa ma bucur ca voi scapa, insa nu pot sa scap de sentimentul ca ei au fost pentru 6 ani o parte din viata mea, o parte din mine! ma simt atat de pierduta, as vrea sa pot trece mai usor si sa ma ascund de toata invalmaseala din sufletul meu...i feel like i don't belong anywhere!! stateam azi singura in clasa, umblam printre bancile goale care poarta trecerea noastra...atatea cuvinte inutile, atatea amintiri dureroase...peretii pareau sa se stranga in jurul meu si sa ma prinda intr-o cusca...parca as vrea sa ma agat de ultimul fir din trecut deoarece mi-e prea frica de viitor, de tot ce va urma, de consecintele faptelor mele...de ce incerc sa traiesc din amintiri? pentru ca putine clipe au fost cu adevarat frumoase, de prea multe ori mi-am pus sufletul in fata lor, i le-am oferit pe o tava si ei mi l-au aruncat in noroi! si totusi i-am iertat, ca de obicei, si acum chiar ma simt singura la gandul ca s-a terminat, dorintele mi s-au indeplinit si am reusit sa scap!
lunmea ma intreaba de ce nu am ambitia ei (my sister), de ce nu pot sa stau si eu inchisa 12 ore din zi intr-o camera pustie si sa invat, practic imi reproseaza ca incerc si eu sa am o viata :rolleyes: si stiu ca o sa ajung doar o mare dezamagire pt toti cei care si-au pus speranta in mine...insa care e vina mea daca spera in visuri desarte?! de trebuie sa fiu mereu comparata? de ce nu pot sa fiu doar EU...nimic mai mult, un simplu om...
a trecut si 1 iunie, zi in care am fost fericita, am fost copil, eram constienta de ceea ce sunt si nimeni n-a cerut mai mult de la mine...astazi nu mai sunt copil, sunt doar o fiinta zgribulita si pierduta, agatata de marginile unui mare abis...as vrea...nu, nu mai vreau nimic...vreau doar sa taca! :cry:

[dark_soul]

azi stateam si rasfoiam caiete vechi...si am gasit o poezie care mereu m-a impresionat:

"Unii spun despre oameni ca sunt buni
Altii spun despre oameni ca sunt rai.
Eu cred ca oamenii sunt rai din bunatate
Altii sunt buni din rautate.
Oricum n-ai ierta de n-ai stii sa blestemi
Surad numai aceia ce suspina
Si n-ai zambi de n-ar fi fost sa gemi
De n-ai fi plans n-ai duce-n ochi lumina.
Si daca singur rana nu-ti legai
Cu mana ta n-ai unge rani straine
N-ai jindui dupa un colt de Rai
De n-ai avea un strop de iad in tine
Si nu te-nalti pana nu cazi
Cu fruntea greu in pulberea amara,
Iar daca-nvii in cantecul de azi
E pentru c-ai murit in lacrima de aseara..."

ps: daca stie cineva cine este autorul acestei poezii sa imi zica si mie...pt ca din pacate eu am uitat sa scriu

[dark_soul]

a trecut atata timp...clipe frumoase, clipe triste...pot sa spun ca sunt libera, sunt libera sa imi traiesc in continuare viata, sa profit de vacanta si sa uit trecutul! because it is all over, my dreams are finnaly coming true! si am izbutit sa ajung unde am vrut, la ce liceu am vrut, fara sa primesc nici un ajutor de la cei care sustin ca tin la mine, am ajuns prin fortele mele si victoria este atat de dulce...
a trecut si banchetul si pot sa spun ca a fost mult mai bine decat ma asteptam, cred ca am reusit pt prima oara sa ne intelegem, sa putem vorbi unii cu ceilalti fara a ne fi frica de consecinte, sa dam cartile pe fata...iubesc sinceritatea, insa din pacate este atat de greu de obtinut! si ne-a luat 6 ani ca sa intelegem ca este inutil sa ne atacam unii pe ceilalti, sa ne "muscam" si sa realizam cat vom pierde! "pe jumatate din voi nu va cunosc nici pe jumatate din cat as vrea; si tin la jumatate din voi numai pe jumatate pe cat ati merita".
vreau sa ating linia orizontului, si vreau sa nu mai fiu atat de nehotarata, sa stiu ce vreau de la viata, sa imi recapat siguranta...sunt pierduta, pe undeva pe aproape de linia de sosire...and there is no one to show me the way home! parintii mei parca se joaca cu sentimentele mele, ma ataca unde sunt my sensibila si ma arunca fara regrete inapoi in prapastia din care ma ridicasem...nu vor nici macar sa imi dea un simplu sfat, atat de simplu incat imi va hotara intregul viitor si dau vina pe mine pt toate greselile soartei! inca de mica singura mea dorinta a fost sa ii multumesc pe cei care au crezut in mine si sa nu le insel asteptarile, insa e greu sa atingi limita imposibilului...limita orizontului! :cry:

ps: mersi katzy, it was fun for me too ;m lolza rules
ps2: and shaki, imi pare rau ca nu sunt asa cum te asteptai
ps3: vroiam atat de mult sa merg la concert...dar se pare ca pur si simplu nimic din ce imi doresc nu se va implini niciodata

[dark_soul]

uf.. sunt fericita, sau cel putin am fost... am ramas inca impresionata de aventura de la mare, de curajul pe care l-am avut, de faptul ca am reusit sa imi infrunt temerile si sa plec fara voia alor mei.. si am fost inconjurata numai de prieteni, persoane de care am devenit aproape dependenta, mi-e dor de ei, mi-e dor de clipele pe care le-am trait, mi-e dor de sentimentul de libertate ce ma cuprinsese, de spuma marii, de apa gheata, de nisipul fierbinte, de arsuri, de peugeot, de apartament, de ginul ala care tare bun o fost, si as vrea sa retraiesc totul.. mi-e dor de viata unui fugar :j ma simt bine alaturi de ei, desi unele amintiri pe care mi le aduce EL sunt dureroase... insa mi-au oferit mai multe decat as fi putut eu spera vreodata...
in weekendul asta iar am stat cu ei si iar m-au facut sa zambesc si sa vad partea buna a lucrurilor.. ma simt in siguranta cu ei, iar ei ma protejeaza pt ca sunt "aia mica".. cat de rau le-a parut ca nu am putut sa merg cu ei in parc, dar o sa mai fie ocazii, pe care le astept cu nerabdare...
astazi in masina am ramas si fara ultima suta de mii de lei pe care o mai aveam, au furat-o, god, cat de idioata poate fi societatea romana, m-am saturat de prostia umana si de toate porcariile pe care le fac oamenii...
dar acum am revenit in fericirea mea.. dupa o bere, lumea pare mai frumoasa... stau si ascult anouk, nickelback, three doors down, slayer, si ce altceva o mai fi pe playlist si visez...
ps: ce mult imi place changes
ah, bubuie tot in jurul meu.. oare ar trebui sa il dau mai incet??? neah.. e bine asa.. snif... (vreau la mare...!!!! )

[dark_soul]

Vreau multe lucruri, in primul rand vreau sa incep sa ma multumesc cu ce am, sa incetez sa mai cer de fiecare data mai mult, sau macar sa lupt ca sa obtin... vreau sa ma pot bucura cand vad iubirea din jurul meu, atatea fetze fericite si nevinovate, sa pot sa uit unele lucruri si sa nu mai tin la... la... of, sunt o proasta ;a
vreau sa zambesc mereu asa cum o fac cand sunt cu ei, si sa pot sa le spun ca ei sunt pt mine ca o familie... insa uneori cuvintele sunt prea grele si eu revin la stadiul in care vreau sa ma inchid in mine... dar m-am saturat si vreau sa zbor, sa simt iar cum este sa fii libera.. as vrea sa fug
si nu mai vreau sa plec la mare, credeam ca vreau, dar acum realizez ca o sa imi fie dor de prea multa lume in aceste 2 sapt si gandul meu o sa zburde in alta parte
vroiam sa imi iau aceste cuvinte de pe suflet asa ca le-am scris aici... i miss u! :rolleyes:

[dark_soul]

nu am mai scris de mult timp aici... poate pt ca nu mai am ce sa spun, pt ca tot ce se intampla in jurul meu a incetat sa mai poata fi descris in niste simple cuvinte... it takes too much pain to describe feelings! makr mi-am gasit fericirea... in niste maruntisuri pe care in mod normal le-as fi ignorat complet! god, e atat de usor sa iti doresti cu disperare ceva si e atat de ciudat sa nu mai vrei acel ceva in momentul in care l-ai obtinut, si realizez! ca dau cu piciorul in fostele mele dorinte, insa prefer sa nu ma amagesc cu sentimente false!... insa sunt fericita.. incerc sa zambesc cat mai mult si sa fiu mai optimista, sa incetez sa judec fiecare cuvant, fiecare gest al celor din jurul meu... as vrea sa nu mai fiu atat de tacuta cand defapt as avea sa spun atat de multe...! but it takes too much... am avut azi o discutie interesanta cu rux... si nu imi vine sa cred ca au trecut 6 ani si ceva de cand o cunosc... e greu sa iti gasesti o persoana care sa fie alaturi de tine si cand esti fericita, si cand esti la pamant.... i was told that that is what a true friend should do... si acum imi dau seama ca multe lucruri nu ar fi fost posibile fara ea.. si ii datorez mult prea multe lucruri psihice (iar ea imi datoreaza mult prea multe lucruri materiale :p )
uh.. am obosit sa ma tot lupt.. si nu pot sa cred ca atunci cand sunt aproape sigura ca o sa ajung in varf, ma prabusesc din nou... poate ca de data asta voi vedea dimineata pe undeva pe un platou intins.. cu soarele in fatza.. cu sentimentul de implinire .. cred ca am sa ma intorc in vis.... ce frumos e sa zambesti cand toate lucrurile sunt impotriva ta... i defeated death.. i defeated life... but i just can't defeat myself

[dark_soul]

"I'm not supposed to be scared of anything
But I don't know where I am
I wish that I could move
But I'm exhausted and nobody understands (how I feel)
I'm tryin hard to breath now, but there's no air in my lungs
There's no one here to talk to, and the pain inside is makin me numb
I try to hold this under control; they cant help me cuz no one knows..."

e prea multa lumina pt sufletul meu... in loc sa-mi exprim usor duiosia, ma afund in mine insami! nu-mi mai pot explica nimic, desi fac in mod constant incercari de a analiza situatia. ce imi lipseste? ce ma impiedica sa fiu fericita mereu? am un sentiment de nesiguranta ce ma doboara, nu stiu daca pot sa pasesc in continuare fara ca piatra de sub mine sa se prabuseasca... de fapt, o parte din mine este sigura ca totul se va termina la un moment dat. dar nu e acesta cel mai mare adevar: totul traieste pana ce moare? Nu pot sa inteleg viitorul, nu pot sa imi imaginez decat monotonie si plafonare... cel mai usor pierzi ceea ce-ti este cel mai teama sa nu pierzi! imi pierd ideile si energia. vad mereu cum se stinge aceasta flacara ce ma tine in viata! si in jurul meu nu e decat intuneric in acele momente fatale...
am incercat sa ma ating in interior si nu am reusit. nu e nimic palpabil in mine, nimic care sa poata fi sesizat de simturile mele. simt caldura de afara, lumina timida a zilei, dar frigul din suflet si tenebrele mintii sunt doar intuitive... ele exista atata timp cat eu cred k exista.. sunt propria mea iluzie! Pe dinafara sunt vie, vorbele mele se precipita pline de expresivitate, aratand ceea ce vreau eu sa se vada. Numai tacerea ma dezvaluie toata! cuvintele sunt masti, au fost create pt a ne acoperi goliciunea interna... tacerea dezvaluie iluzia si o goneste apoi, lasand in urma ei vidul.
au plecat cu totii, m-au lasat singura si nu mai stiu sa gasesc drumul spre casa... mi-e dor! am ramas fara cuvinte, nu mai pot sa imi exprim sentimentele si mi-e frica de ceea ce sunt, insa mi-e mult mai frik de ceea ce as putea fi si de ceea ce voi deveni!

[dark_soul]

de fiecare data cand privesc inauntrul meu, vad un gol. ce s-a intamplat? ce zambet a murit in mine?...apoi, daca ma uit mai bine, descopar un vartej de clipe irecuperabile, de vise pierdute si stinse, de ganduri uitate. e un fel de incapere in care am poposit candva si atunci cand am plecat, am stins lumina si am inchis usa, pt a nu putea vreodata sa regret!
am avut un vis ciudat, despre copilarie! incercam sa ma indepartez grabita de aceasta parte din mine, ca un calator intarziat care alearga din sala de asteptare spre linia ferata, crezand ca vine trenul..trenul meu insa nu a venit: o fi oprit intr-un nod feroviar sa-si schimbe locomotiva...iar eu am ramas stinghera pe peronul rece si gol, asteptand un suier care nu se mai aude! in spatele meu, primitoarea sala de asteptare cu ghivece de flori la pervaz a capatat aspectul galbejit al pergamentelor antice si rugina unui lacat gros la usa. la inceput m-am suparat, pt ca nu puteam intelege cum si-a putut inchide portile in fata mea, cum m-a putut lasa in frigul zorilor pe acel peron pardosit cu pietre...apoi m-am resemnat, caci soarele se urca din ce in ce mai sus pe cer, aerul se incalzise si ciripitul vrabiilor imi alina adanca plictiseala cauzata de aceasta asteptare infinita. Si atunci am inteles: trebuia sa plec, am vrut sa plec din sala de asteptare, trebuia sa admir purpuriul zorilor, sa simt parfumul florilor de liliac. Da, trebuia sa-mi parasesc copilaria, sa-i spun adio si sa imi vad de drum!...Sa ma indrept spre acele meleaguri magice catre care numai imaginatia ma purtase pana atunci...sa ma urc in tren si sa ajung departe...sau...sa cutreier in lung si-n lat acelasi peron pietruit si gol! si atunci m-a cuprins acea teama de necunoscut...
m-am trezit brusc, cu suierul prelung al unei locomotive rasunand de undeva din zare....

[dark_soul]

Suspin si tac. Inima imi bate repede, prea repede. Simt un nod in gat care nu vrea sa dispara. Oare e adevarat? Sufletul meu simte asta, insa mintea ii reneaga existenta: “ te inseli amarnic!” imi raspunde o voce din adancuri intrebarilor mele nerostite. “E doar o iluzie. Tu nu esti om – esti un suflet pierdut care nu va mai gasi calea cea dreapta. ” Cata incredere are in mine.. pff… as vrea sa taca insa vocea aceea groasa si impersonala razbate pana la mine : ”Esti un nimic ! Si doar atat…”O urasc - e vocea constiintei mele! As vrea sa scap de ea, sa nu-i mai simt tremurul sau macar sa nu mai fiu nevoita sa o cred. De ce traieste in mine, torturandu-mi existenta? De ce nu pot fii libera, fara aceste bariere? As vrea sa spun intregii lumi ceea ce simt, dar ea ma opreste : ”Copila naiva, nu fi proasta, ei n-or sa vrea sa te asculte, numai pe mine ma ai. Nu le pasa de tine si or sa rada iar. ” As vrea sa ii demonstrez ca se inseala, si ca undeva acolo in lumea asta rece exista cineva care ma iubeste si..ii pasa! Asa ca spune-mi tu unde te-ai ascuns ca sa ii aratam constiintei mele ca viata e plina de mistere si ca n-am nevoie decat de ei..iar pe ei ii am, dragii mei prieteni ! So leave me alone, i don’ t need you anymore ! I-am gasit si fara ajutorul tau, mi-au ascultat necazurile si mi-au zambit Sunt fericita cand sunt cu ei !
A disparut constiinta. Acum sunt numai eu… si doar atat !

[dark_soul]

In urma mea peretii se prabusesc. Nu mai exista cale de intoarcere, nu mai exista trecut, iar viitorul este ascuns in tenebre...drumul nu se intrezareste si realizez ca m-am pierdut in labirintul din mine. Cand s-au strans atatea obstacole? Atatea fapte contradictorii? De cand atata nesiguranta si neputinta? Ce cauta-n mine? Imi macina sufletul si imi distruge speranta, demon al naivitatii si al ignorantei.
-De ce zambesti? Ai ajuns atat de autodistructiv incat sa-ti pretuiesti defectele si sa le valorifici? De cand nu mai conteaza pentru tine parerea mea, de cand ai incetat sa ma mai asculti? De ce incerci sa ma inchizi in amintirile tale? Tu nu-ntelegi ca sunt viitorul tau?! Tu nu-ntelegi ca nu poti scapa de...eul tau?
Ma uit in oglinda... se sparge si cioburile imi otravesc sufletul. Si in clipa in care mi-am pierdut si ultima farama de speranta, intrezaresc o urma de lumina la capatul tunelului. Incerc sa-mi tarasc pasii spre un nou necunoscut...
***
Astazi am fost fericita. Si nu pot sa nu ma-ntreb de ce!
***
...ai iubit...iubesti...si poate vei mai iubi. M-ai intrebat de ce si n-am stiut sa-ti raspun. Poate asa merge viata sau poate e o simpla eroare. Insa degeaba incerci sa te impotrivesti. Insa ma tem pentru tine si pentru unele urme ireparabile ramase....Mai crezi in speranta? Nu?! Atunci te rog sa crezi in tine!

[dark_soul]

fragmente din scrisori 2000-2001

"De ce atunci cand vrei sa traiesti, mori? De ce atunci cand vrei sa iubesti, suferi? De ce atunci cand esti copil nu ai zambet pe fata? De ce ai atat de suferit din cauza vietii? De ce nu e totul bine? De ce viata este o suferinta? De ce? De ce? De ce?..."
"De ce cand vrei sa-ti traiesti viata din plin nu poti? De ce viata nu ne rezerva ceva mai bun? De ce oamenii de rand sunt considerati gunoaie?"
"Exista unele intrebari care sunt triste. De ce? Pentru ca nu au raspuns. De ce? Pentru ca nu exista un raspuns. De ce? Pentru ca numai viata ne poate raspunde. De ce? Pentru ca numai ea stie. De ce? fara raspuns..."
"Unii oameni intra in viata noastra si ies repede. Altii raman o vreme si-si lasa amprenta pe inima noastra. Si nu mai suntem niciodata cum am fost candva. Dar daca ii judeci pe oameni nu mai ai timp sa-i iubesti.
Greseli...le facem cu totii! Cateodata, cu putin noroc, rezolvam totul cu o guma, le stergem de pe pagina, indepartam praful si din dezordinea noastra neglijenta ramane doar o stersatura de abia vizibila. "
"Ma indrept spre moarte si, pe drum, adun bagajele noilor mele experiente. De greutatea lor depinde daca voi intra in moarte aplecata adanc, spre pamant, sau dreapta si linistita, privind spre infinit..."
"Am avut o noapte agitata si mi-am visat prabusirea"
"M-am agatat de bratele lor si i-am lasat sa faca ce au vrut cu mine..."
"Viata este o iluzie, iar dovada primordiala sunt eu insami!"
"...iar eu sa ma exilez in fundul dureros al sufletului si sa astept in tacere
moartea!"
***
amintiri uitate, regasite intr-un sertar ramas nedeschis mult timp! atatea vorbe risipite degeaba....asternuturi ravasite in cautarea unui raspuns aflat undeva sub praful de sub o saltea... mirosul invaluitor de vechi si de primejdie...un tipat in departare...strigatul unui pescarus ramas scrijelit dintr-o vara pustie... carne moarta..parfum imprastiat...vifor si cenusa...alb si negru... masini si drumuri pustii unde singurul stapan este praful! si peste toate acestea vine moartea!
***
a trecut atat de putin timp si totusi este prea mult! voi nu intelegeti ca mi-e dor de voi? de ce ma tineti in suspans? in asteptare... m-am saturat sa astept trenul vietii, iar peronul a ramas tot gol! o singura voce se aude suierand prelung: "mai repede..mai repede!"
***
-Esti fericita? ma intreaba cu zambetul lui caracteristic care ma face sa uit de toate.
-Dar ce este fericirea ca sa pot vorbi asa de ea? Nu mai stiu, nu mai stiu nimic.. Of, tu ma mai intelegi? M-ai inteles vreodata? (zambeste in continuare...m-am saturat de zambete! e timpul pt o schimbare!)

[dark_soul]

stii sa'mi zambesti asa de frumos incat am ajuns sa nu te mai recunosc. cine se ascunde in spatele acestei masti de eterna falsa fericire? stii de ce mi'e teama? ca intr'o zi ai sa pleci fara vreun cuvant si ca atunci cand te voi regasi nu vei mai fi tu, ci o imagine deteriorata. asa ca mai lasa falsitatea asta deoparte inainte sa fie fie prea tarziu. ce, deja iti e frica de dezastrul pe care l'ai putea descoperi in tine in vreo clipa de sinceritate? esti un las! te credeam mai bun dar se pare ca nu ai evoluat niciodata de la starea ta de copil. sau poate acela a fost ultimul tau prag tangibil? stii, uneori te urasc! de ce nu poti fi natural? ti'e teama ca daca ai fi asa cum te vreau eu, ceilalti ar realiza cat de slab esti de fapt si ca nu meriti sa fi urcat pe acel soclu cu care te mandresti? ti'e teama ca ai deveni uman? ca ai putea avea sentimente? ca ai putea iubi? ca ai putea fi ranit? sa nu'ti faci griji, esti prea rece pt asta! stai si bucura'te in continuare de ignoranta ta...dar sa nu vii pe urma, cand vei realiza ca ai gresit, sa'ti ceri scuze! ai inteles? e prea tarziu pt asta. de ce nu raspunzi? iar ai adormit? stii, acum ca nu ma mai poti auzi pot sa recunosc: stiu ca ti'am zis ca te urasc...dar de fapt....te iubesc! si stii de ce? pt ca esti exact ca mine... esti doar pierdut!

***

"And I find it kind of funny
I find it kind of sad
The dreams in which I’m dying are the best I’ve ever had
I find it hard to tell you
I find it hard to take
When people run in circles its a very very
Mad world"

***

crazy people running around me in circles...