epizod psihoştresant

...pentru cei carora le place sa scrie

Mesajde nodingat » Lun Oct 02, 2006 9:32 pm

[color=black]02.06.2006[/color]




Se lasă noaptea!
- Da.
- Ar trebui să ne oprim, să punem cortu’.
- Unde pula mea să-l punem!? Pe stancă?
- Ce vrei să facem? Mergem pe-ntuneric?

[color=black]A fost o zi zbuciumată. Am pierdut drumu-n Piatra Craiului. Acum suntem undeva in continuarea braului Cioranga, in partea de NE a masivului, pe versantu' dinspre Plaiul Foii. Ţinem drumu’ momailor, o potecă care nu e trecută pe hartă, marcată din loc in loc cu grămăjoare de pietre. [/color]

[color=black]După filosofia "Toate drumurile duc la Roma", tragem de noi, cu speranţa, tot mai ofilită, că şi poteca asta o da undeva. Nu ţinem morţiş să fie Roma.[/color]

[color=black]- Mamă, in ce hal ai pus cortu'!
- Zi mersi c-am găsit locu’ ăsta.
- Hai să mancăm ceva şi să ne culcăm. Mi-e să n-adorm mestecand.
- Nu mancăm nimic acum!
- !?
- Cand o să desfaci pungile alea, mirosu' de şuncă o să se răspandească pe tot muntele! Dacă ţii morţiş să ai o pernă caldă şi blănoasă, te las să dormi cu capu’ pă burta mea. Nu-i nevoie să chemi urşii.
- Fratele meu negru, vrei să-mi zici să mă culc nemancat după o zi ca asta? Cre'că glumeşti!
- Nu fi căpos.
- Mă piş pă neamu’ lor de urşi, eu nu mă culc nemancat!
[/color]

[color=black]Bag la repezeală 2 castraveţi cu paine, că ăia nu miros, şi-ncerc să mă mulez, cat mai confortabil, pe pietroaiele de sub cort.[/color]

[color=black]- Dă-te frate, mai incolo că mă scoţi prin panza cortului! Nu vezi in ce hal m-ai inghesuit?
- Coaie nu fi bulangiu, ţi-ai ales cel mai bun loc! M-ai pus pă mine pă pietroiu’ ăsta. Să moară mama, dacă nu mi-a intrat pană-n inimă!
- Femeie mai eşti!
- Treci in locu' meu dacă eşti aşa viteaz, să vedem ce mai comentezi!
- Ai scos mancarea afară?
- Nu.
- Scoate-o!
- Scoate-o tu, că parcă te pişai pă ei dă urşi.
- Nu fi de căcat, eu m-am descălţat şi mi-am schimbat şi ciorapii, tu eşti in bocanci!
[/color]

[color=black]Şugăr scoate, pană la urmă, pungile cu mancare şi le duce nu mai departe de 2-3m de cort, să nu obosească. Las frontala aprinsă pe economic, agaţată deasupra capetelor noastre s-avem, cat de cat, lumină. Orele trec, foşnete şi zgomote neclare s-aud afară. Nu zic nimic, nici s-adorm nu pot. După cum se foiesc, nici ceilalţi nu dorm. [/color]

[color=black]- Şugăre ai auzit? (in şoaptă)
- Da. (abia rostit)
- Ce s-audă? (Katika speriată, cu voce tare)
- Shhhht! (amandoi)
- Pungile cu mancare.
- Ce e cu ele?
- S-aud foşnind.
[/color]

[color=black]Stăm incordaţi, in aşteptare, căutăm cel mai mic zgomot in noapte. Poate mi s-a părut. N-are cum! Şugăr a auzit acelaşi lucru. Pietre care scraşnesc sub apăsarea paşilor ne ard timpanele. Inima stă să-mi spargă pieptu’. Ne privim ingroziţi.[/color]

[color=black]- Scoate repede frontala! (sugrumat)
- E scoasă, n-o vezi? E agăţată sus, de gura de aerisire!
[/color]

[color=black]Zgomotele s-aud din ce in ce mai aproape, frontala e legată cu nod. Trec ani pană o desfac. Luminez panza cortului pe partea dinspre care s-aud paşii. Zgomotele se opresc pentru o vreme. Mangai cu raza de lumina interioru cortului, recunoscător. Iubesc lumina! Plimbăm frontala de la unul la altu’ şi luminăm cu ea panza cortului, in direcţiile dinspre care vin zgomotele. [/color]

[color=black]- Cat e ceasu'?
- Nu ştiu, uită-te la telefonu' tău.
- L-am oprit că n-am semnal.
- Aprinde-l.
- E 11 jumate.
- Hmm, mai avem incă 6 ore, că la 5 se luminează.
- Nu mai vorbiţi mă in şoaptă! Ce, vreţi să vadă că ne e frică de el? (incerc eu o glumă)
[/color]

[color=black]Orele trec atat de greu. Sunt rupt de oboseală. Nu pot s-adorm. Mi-e prea frică. De fiecare dată cand pleoapele mi se inchid lipiciose şi grele, un foşnet sau un zgomot infundat imi injectează creierul cu tone de adrenalină. Şugăr nu mai plimbă lumina, o ţine fixată in colţu' lui de cort. [/color]

[color=black]- Ce faci mă, ai adormit?
- Nu.
- Plimbă, pentru numele Lu' Dumnezeu, lumina aia. Cortu' are 4 colţuri, nu doar p-al tău.
[/color]

[color=black]Dă din mană, fară vlagă, luminează restu' cortului cateva minute după care iar rămane cu frontala fixată in colţu' lui. Tot timpu' am impresia că ceva se mişcă dicolo de partea cortului langă care stau. [/color]

[color=black]- Dă-mi frontala s-o mai ţin şi eu!
- Ia-o.
- Uite mă, aşa tre’ să faci cu ea, să luminezi peste tot.
[/color]

[color=black]Invart lumina prin tot cortu'. Insist, din ce in ce mai mult, pe colţul de langă mine pentru ca, in final, să mă opresc, cu ochii pironiţi intr-un punct de pe panza pe care m-aştept s-o văd sfaşiată de fiara d-afară . Dacă intră o să-l orbesc cu lumina asta, cum am văzut intr-un film, cand eram mai mic. [/color]

[color=black]- Bă, simţi mirosu’?
- Ce miros?
- Miroase a caine ud. A blană udă. (a plouat peste zi, iarba nu s-a uscat)
- Trebuie să fie foarte aproape dacă se simte mirosu’. (pungile foşnesc din nou)
- Fumează Şugăre!
- Huh?
- Fumează Şugăre! Fumează aici, in cort, să pută cat mai urat, să vadă că iese fum d-aici. Să se sperie!
[/color]

[color=black]Fumează şi Şugăr şi Katika. Eu m-am lăsat de 1 an jumate, vreau să trăiesc mult. In cort e fum gros amestecat cu miros de lăcrămioare. A avut Katika o sticluţă cu esenţă de parfum cu care a stropit peste tot, să gonim lighioana. De urs şi de aerul curat d-afară ne despart 2 straturi de panză dintre care unul impermeabil, cel de deasupra. [/color]


- Şugăre?

- Ce e Katika?
- De ce te-ai culcat incălţat in bocanci?
- Să pot să fug dacă intră peste noi.
- Să fugi!?
- Aham!
- Pe unde? íŽl baţi pă umăr şi-l rogi frumos să să dea la o parte, să treci şi tu?

[color=black]Alaltăieri dormeam in aşternutul meu, fără nici o grijă, acu am indoieli că mai apuc să văd aşternutu' ăla vreodată. Dacă scap, jur să nu mai fac. [/color]


[color=black]- Katika, ce tremuri aşa? Dacă simte că ne e frică, atunci atacă!

- Nu eu! Şugăr tremură şi mă zgalţaie şi pe mine.[/color]

[color=black]Şugăr tremură şi cască. Cand cască, tremură atat de tare că ne mişcă şi pe noi. O tremura de frică sau de frig, numai el ştie. S-a culcat incălţat şi n-a intrat nici in sacu’ de dormit, să poa’ să fugă dacă vine ursu’. [/color]


[color=black]Cortu' se zdruncină din toate incheieturile. Stăm toţi trei ghemuiţi unii-ntr-alţii, in mijlocu’ cortului, căutăm să ne indepărtăm, cat putem de mult, de panza duşmănoasă şi urată, care se tot mişcă.[/color]


[color=black]O fi vantu’. [/color]
nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Retezat 2006

Mesajde nodingat » Vin Oct 06, 2006 10:37 pm

[color=black]28.07.2006[/color]


Ohaba de sub Piatră, Duminică 16 iulie 2006.

- Băi Dane, eşti sigur că aici trebuia să coboram?
- Da mă! Nu vezi că scrie.
- Bă, or fi mai multe gări in Ohaba şi poate noi am coborat in aia pentru mărfuri sau ceva.
- Asta e singura mă, e o amărată de haltă, cum vrei să arate?
- Prea e "vai de mama ei"!
- Aşa-s toate... Cat e ceasu’?
- 6.25, a intarziat aproape o juma’ de oră.
- Am pierdut microbusu’ de 6.15! Să mă fut in norocu’ lor, acu’ tre’ să aşteptăm pană la 9.00!
- Poate prindem o ocazie, ceva!


[color=black]După ~ 1h ne-a luat un ciudat cu o furgonetă plină de căcăreze de oaie peste care am aşezat, grijulii, rucsacii noştri, Antech si Atta. [/color]


[color=black]- Pană la Cirnic?
- Aham!
- Hai urcaţi. Puneţi rucsacii-n spate, s-aveţi loc!
- Mulţumim!
- Nu-i bai, doar voi aţi coborat din tren aici?
- Cred că au mai fost caţiva localnici.
- Turişti zic, doar voi, huh?
- Da. A intarziat trenu’ mai bine de-o juma de oră. Am pierdut microbusu’ de 6.15. - N-a fost nici un microbus la 6. Dacă nu-s clienţi de ce să mai fie? Nu mai e ca pe vremuri. Erau microbuse toată ziua, din oră-n oră. Mai făceam şi eu un ban pe langă ei, montasem bănici in spate. Era plin.
- Eu pană aici am avut drum. (după caţiva Km)
- Poftim!?
- Eu aici am treabă, pană aici merg, mai departe, treaba voastră!
- Măi nene, cat face să ne duci pană la Cirnic? Plătim de 2-3 ori motorina pentru ăştia 20 Km, cat poa’ să facă?
- Hmm... Fără 500 mii, nu merg pană-n Cirnic.
- Pană aici cat iţi datorăm?
- Cat vreţi voi sau uraţi-mi noroc, pan-aici mergeam oricum.
[/color]


[color=black]O luăm uşor, la pas, spre Cabana Pietrele, punctul de intrare in traseu. Urăsc să merg aşa, d-ampulea, nu tu peisaje, nu aer de munte, doar un drum desfundat intre două sate. Inainte să intrăm in Nucşoara trecem pe langă sediul Jandarmeriei pe care un indicator care il anunţa la 10km de şosea. N-arată rău deloc, sediul ăsta. De fapt intră in contrast puternic cu tiparul clădirii insituţie publică, aduce mai mult a vilă, a reşedinţă de vară.
D-aia o fi ascunsă la 10 km de şosea?
[/color]


[color=black]Vali şi Cătălina se opresc pe marginea drumului să culeagă, ridicaţi pe varfuri, mere şi vişine din curţile oamenilor. Mi-e ruşine, incerc să-i sperii cu dizenterii şi alte nenorociri care vin cu fructele nespălate. Degeaba, că să optimizeze povestea Vali nu mănancă, doar culege. O iau inainte. Aşteptăm in Nucşoara microbusu’ de 9.00 . Mai avem ~ 2h de aşteptat. [/color]


[color=black]Am uitat cănile şi farfuriile de inox acasă. Şi tacamurile de aluminiu. Da nu-i grav, vorba lu' Conu: "dacă n-avem inseamnă că nu ne trebuie!". Totuşi, imaginea cu lingura lu' Vali (el nu şi le-a uitat), poştită de la unu' la altu' in timp ce sorbim supele (avem 1 milion de plicuri cu ciorbe, supe ş-alte alea), nu este imaginea mea favorită.[/color]

[color=black]- Cătălino, roag-o tu pe femeia aia să ne vandă 2 linguri, te rog.
- Roag-o tu!
- De ce eşti rea? E femeie, ca şi tine, te-nţelegi mai uşor, in privinţa veselei, decat mine.
- Vraja mării!
- Dacă era bărbat vorbeam eu.
[/color]

[color=black]N-o credeam in stare, am zis-o mai mult in glumă. Se pare că ea a luat-o-n serios:[/color]

[color=black]- Nu vă supăraţi! Alo, doamnă, mă auziţi? (Cătălina peste gard)
- Ce e mamă?
- Suntem in drum spre munte şi ne-am uitat lingurile acasă, nu vreţi să ne vindeţi şi nouă 2 linguri? Vă rugăm frumos.
- Ce!?
- Avem nevoie de 2 linguri. Ne vindeţi 2 linguri? Le cumpărăm, spuneţi-ne cat face?
- Stai aşa, să-mi intreb omu': Ioane! Ioane, n-auzi mă? (strigă femeia spre fundu' cuţii)
- Ce e fă?
- Intreabă nişte copii dacă le vindem 2 linguri...
- Ce fă?
- Pleacă pă munte şi vrea sa cumpere 2 linguri de la noi, le dai?
- Nu dăm fă nici o lingură, noi cu ce mancăm?
- Nu vrea să vă dea, zice c-avem nevoie de ele.
- Am auzit, mulţumesc.
[/color]

[color=black]Un beţiv se apropie de noi. Un tip robust făcut praf la primele ore ale dimineţii. íŽmi strange mana mai, mai să mi-o rupă. Se recomandă: [/color]

[color=black]- Andrei!
- Dan.
- Vali.
- Cătălina.
- Unde mergeţi?
- Pe munte. (arăt cu mana munţii din depărtare)
- Am fost şi eu.
- Aham...
- Cand eram mai tanăr am fost ghid. Am umblat peste toţi munţii ăştia. Şi acum, dacă vreau, uite aşa cum sunt imbrăcat (cămaşă scrobită, pantaloni stofă, pantofi lac), tot sunt in stare să mă urc pe munte. Dăcă vrei facem concurs!
- Nu-i nevoie, vă cred.
[/color]

[align=left][color=#999999][color=black]O rupe la fugă, cat poate, către munte. In mană i se bălăgăne o sacoşă de rafie, voluminoasă. In timp ce aleargă scoate o serie de sunete guturale: â€Â
nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Retezat

Mesajde nodingat » Vin Oct 06, 2006 10:46 pm

[color=black]28.07.2006[/color]




- Băi Dane, eşti sigur că aici trebuia să coboram?
- Da mă! Nu vezi că scrie.
- Bă, or fi mai multe gări in Ohaba şi poate noi am coborat in aia pentru mărfuri sau ceva.
- Asta e singura mă, e o amărată de haltă, cum vrei să arate?
- Prea e "vai de mama ei"!
- Aşa-s toate... Cat e ceasu’?
- 6.25, a intarziat aproape o juma’ de oră.
- Am pierdut microbusu’ de 6.15! Să mă fut in norocu’ lor, acu’ tre’ să aşteptăm pană la 9.00!
- Poate prindem o ocazie, ceva!

[color=black]După ~ 1h ne-a luat un ciudat cu o furgonetă plină de căcăreze de oaie peste care am aşezat, grijulii, rucsacii noştri, Antech si Atta. [/color]


[color=black]- Pană la Cirnic?

- Aham!
- Hai urcaţi. Puneţi rucsacii-n spate, s-aveţi loc!
- Mulţumim!
- Nu-i bai, doar voi aţi coborat din tren aici?
- Cred că au mai fost caţiva localnici.
- Turişti zic, doar voi, huh?
- Da. A intarziat trenu’ mai bine de-o juma de oră. Am pierdut microbusu’ de 6.15.
- N-a fost nici un microbus la 6. Dacă nu-s clienţi de ce să mai fie? Nu mai e ca pe vremuri. Erau microbuse toată ziua, din oră-n oră. Mai făceam şi eu un ban pe langă ei, montasem bănici in spate. Era plin.
- Eu pană aici am avut drum. (după caţiva Km)
- Poftim!?
- Eu aici am treabă, pană aici merg, mai departe, treaba voastră!
- Măi nene, cat face să ne duci pană la Cirnic? Plătim de 2-3 ori motorina pentru ăştia 20 Km, cat poa’ să facă?
- Hmm... Fără 500 mii, nu merg pană-n Cirnic.
- Pană aici cat iţi datorăm?
- Cat vreţi voi sau uraţi-mi noroc, pan-aici mergeam oricum. [/color]

[color=black]O luăm uşor, la pas, spre Cabana Pietrele, punctul de intrare in traseu. Urăsc să merg aşa, d-ampulea, nu tu peisaje, nu aer de munte, doar un drum desfundat intre două sate. Inainte să intrăm in Nucşoara trecem pe langă sediul Jandarmeriei pe care un indicator care il anunţa la 10km de şosea. N-arată rău deloc, sediul ăsta. De fapt intră in contrast puternic cu tiparul clădirii insituţie publică, aduce mai mult a vilă, a reşedinţă de vară.

D-aia o fi ascunsă la 10 km de şosea? [/color]

[color=black]Vali şi Cătălina se opresc pe marginea drumului să culeagă, ridicaţi pe varfuri, mere şi vişine din curţile oamenilor. Mi-e ruşine, incerc să-i sperii cu dizenterii şi alte nenorociri care vin cu fructele nespălate. Degeaba, că să optimizeze povestea Vali nu mănancă, doar culege. O iau inainte. Aşteptăm in Nucşoara microbusu’ de 9.00 . Mai avem ~ 2h de aşteptat. [/color]


[color=black]Am uitat cănile şi farfuriile de inox acasă. Şi tacamurile de aluminiu. Da nu-i grav, vorba lu' Conu: "dacă n-avem inseamnă că nu ne trebuie!". Totuşi, imaginea cu lingura lu' Vali (el nu şi le-a uitat), poştită de la unu' la altu' in timp ce sorbim supele (avem 1 milion de plicuri cu ciorbe, supe ş-alte alea), nu este imaginea mea favorită.[/color]

[color=black]- Cătălino, roag-o tu pe femeia aia să ne vandă 2 linguri, te rog.

- Roag-o tu!
- De ce eşti rea? E femeie, ca şi tine, te-nţelegi mai uşor, in privinţa veselei, decat mine.
- Vraja mării!
- Dacă era bărbat vorbeam eu. [/color]

[color=black]N-o credeam in stare, am zis-o mai mult in glumă. Se pare că ea a luat-o-n serios:[/color]


[color=black]- Nu vă supăraţi! Alo, doamnă, mă auziţi? (Cătălina peste gard)

- Ce e mamă?
- Suntem in drum spre munte şi ne-am uitat lingurile acasă, nu vreţi să ne vindeţi şi nouă 2 linguri? Vă rugăm frumos.
- Ce!?
- Avem nevoie de 2 linguri. Ne vindeţi 2 linguri? Le cumpărăm, spuneţi-ne cat face?
- Stai aşa, să-mi intreb omu': Ioane! Ioane, n-auzi mă? (strigă femeia spre fundu' cuţii)
- Ce e fă?
- Intreabă nişte copii dacă le vindem 2 linguri...
- Ce fă?
- Pleacă pă munte şi vrea sa cumpere 2 linguri de la noi, le dai?
- Nu dăm fă nici o lingură, noi cu ce mancăm?
- Nu vrea să vă dea, zice c-avem nevoie de ele.
- Am auzit, mulţumesc. [/color]

[color=black]Un beţiv se apropie de noi. Un tip robust făcut praf la primele ore ale dimineţii. íŽmi strange mana mai, mai să mi-o rupă. Se recomandă: [/color]


[color=black]- Andrei!

- Dan.
- Vali.
- Cătălina.
- Unde mergeţi?
- Pe munte. (arăt cu mana munţii din depărtare)
- Am fost şi eu.
- Aham...
- Cand eram mai tanăr am fost ghid. Am umblat peste toţi munţii ăştia. Şi acum, dacă vreau, uite aşa cum sunt imbrăcat (cămaşă scrobită, pantaloni stofă, pantofi lac), tot sunt in stare să mă urc pe munte. Dăcă vrei facem concurs!
- Nu-i nevoie, vă cred.[/color]

[align=left][color=#999999][color=black]O rupe la fugă, cat poate, către munte. In mană i se bălăgăne o sacoşă de rafie, voluminoasă. In timp ce aleargă scoate o serie de sunete guturale: â€Â
nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Mesajde nodingat » Sâm Oct 07, 2006 10:50 am

[color=black]31.07.2006[/color]

[color=#000000][/color]
[color=black]Frig in draci. íŽmi place să cred că-nvăţ din greşelile altora deşi de cele mai multe ori nu-nţeleg nimic dintr-ale mele.
Car mancare pentru o săptămană şi ţoale cat mai puţine. Acum tremur in spatele cabanei Pietrele cu gandu’ la geaca bengoasă pe care am lăsat-o acasa "că-i prea grea". Terminăm repede de mancat, frigu' ne-a intrat in oase(nu-s singuru’ fraier fără geacă).
[/color]
[color=black]- Intrebăm aici de linguri?
- Poftim?
- Linguri mă, intrebăm la cabană dacă vor să ne vandă?
- Cătălino, ia vezi, poate ai mai mult noroc cu ăştia!
- Duceţi-vă voi să-ntrebaţi, eu am cerut in sat.
- Hehe, ai cerut degeaba. Nu vrei să ceri linguri, nu-i bai, bem supele direct din ceaun sau poştim lingura lu' Vali, eu n-am greţuri.

- (in bucătăria cabanei, către un nene in spatele căruia o femeie spală cratiţe) Bună ziua! Nu vă supăraţi, ne vindeţi, vă rog 2 linguri că plecam pe munte şi ...
- Ce!?
- 2 linguri! (mimează mancatu' cu lingura) Vrem să cumparăm linguri.
- Vor să comande? (femeia de la cratiţă catre nene)
- Da... 2 linguri!
- Huh!?
- Staţi să mă uit in magazie.(după un schimb de piviri intre ei)
- Vă rog.
In cateva minute bărbatul se intoarce cu un tacam complet.
- Vrem doar lingura. Cat costă?
- (nehotărat) 10 mii?
[/color]

[color=#999999][color=black]Plecăm spre creastă, către Vf. Retezat, dacă mergem ne incălzim şi, oricum, mersu’ e principala activitate prin părţile astea. E a 5-a ieşire serioasă anul ăsta pe munte, dacă totul merge conform planului ar trebui să fie cea mai lungă atat ca durată cat şi ca intindere şi, sper eu, cea mai intensă.[/color]
[/color]

[color=#999999][color=black]Pe măsură ce caştigăm in altitudine Retezatul incepe să-şi descopere faţa ca o gheişă la inceputul dansului. E prima oară pentru mine cand văd dansu’ ăsta. Sunt farmece care te prind in el. Fiecare pas pe care-l faci spre creasta este o şoaptă in urechea de stancă pe care calci. Hora in care ne prindem trebuie s-o cunoşti, dacă greşeşti pasu' muntele te simte, te aruncă afară din joc. Afară e frig. Creasta se intinde ca un şarpe verde şi lung, brăzdat pe alocuri cu dare albicioase de virogi. Călărim şarpele, ii invăţăm dansul.[/color]
[/color]

[color=#999999][color=black]Vali e cel care mi-a arătat cum se foloseşte izoprenul, ca să zic aşa. Anii au trecut insă, el s-a lăsat de drumeţii eu am luat-o-n serios. Pe nebăgate de seama, cu indarjirea omului care vrea să scape de patimi şi de demonii care-l rod, am ajuns munţoman. Fără ţoale, doar cu un strop de mancare, un izopren şi-un sac de dormit e uşor să călăreşti şerpi ca Retezatul. [/color]
[/color]

[color=#999999][color=black]Cortu', primusul + o tonă de dulciuri au transformat rucsacu' lu’ Vali intr-un monstru de peste 25Kg care-i sfaşie umerii şi genunchii acum. Suntem nedormiţi de ~ 36 de ore. Vali incepe să se resimtă:[/color]
[/color]

[color=black]- Copii, hadeţi să facem popas!
- Pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese! Hehe.
- Dane, mi s-au inmuiat genunchii. E prea greu rucsacu' şi prea mult timp de la ultimu' somn. Nu mai am siguranţa pe picioare.
- Unde suntem? (Vali e singuru' dintre noi care a mai fost p-aici)
- Asta trebuie să fie şaua de dinaintea Vf. Retezat. S-a lasat ceaţa pulii că altfel ar trebui să vedem varful.
- Ce facem?
- Hmm... 2 variante(ne arată cu busola pe hartă):
[/color]

  1. tragem de noi şi continuam traseu' spre lacu' Bucura,
  2. coboram la refugiul Condor şi innoptăm acolo.
- Refugiul e ars.
- L-au refăcut, numai că e ascuns. Să nu-l mai aprindă toţi cretinii.
- Eşti in stare să-l găseşti pe ceaţa asta?
- Da mă, am dormit acum un an in el.
- E la 1700, coboram aproape 500m, aproape tot ce-am urcat azi.
- Cum vreţi şi voi acum...
- Cat e ceasu’?
- 17.30, dacă ne-am păstra ritmu' am ajunge la Bucura pană la 21.00, adică pe lumină, numai nu cred că putem păstra ritmu’. Asta inseamnă să mergem ultima bucată la lumina frontalelor.
- In nici un caz!
- Hai la refugiu atunci!
- Dacă nu-l găseşti pierdem o zi...
- Ai incredere in mine Dane, il găsesc sută-n mie!
- Nu mai spune asta că mă deprimi detot.
- !?
- Sută-n mie inseamna 10%.
- Hehe, mie-n sută atunci!


Ieşim din traseu, mergem iar pe nemarcat, unii oameni nu se-nvaţă minte nicicum. Versantul vestic al crestei nu-i tocmai un loc de joacă. Sărim din placă-n placă de granit. Ţopăim la vale pe un rau de rocă. Genunchii urlă biciuiţi de rucsaci.

[color=black]- O s-avem probleme să dăm in potecă!
- E drept in faţă!
- Ştiu mă, zic de jnepeniş, cum pula mea trecem de el?
- Ieşim din golu' alpin direct in pădure, pă urmă, pe sub brazi, la potecă, numai să nu trecem de refugiu.
- S-ar putea să nu treacă direct din gol alpin la pădure, d-aici parcă se vede o zonă de jnepeniş printre brazi.
- Ahhhhh! (Vali calcă greşit, işi apără, reflex, capu' cu mainile şi se rostogoleşte pe stanci. Sunete seci, infundate se aud in timp ce trupu' i se izbeşte de plăcile din granit)
- Vali!(Cătălina il prinde de rucsac şi il opreşte din rostogolire icnind)
- Ahhhhh! (stă chircit şi-şi strange in amandouă mainile genunchiu' stang)
- Vali, incearcă să-l mişti.
- Mă fulgeră de durere, pişa-m-aş pe el! (işi intinde picioru’ şi scraşneşte din dinţi)
- Doare de la contuzie sau e dislocat?
- De la lovitură!
- Eşti norocos, te alegi doar c-o vanătaie. Cască ochii pe unde mergi, cum ai căzut?
- Nu ştiu, ţi-am zis că-mi simt genunchii moi, nu mai am siguranţă pe picioare.
[/color]

[color=black]Plecăm mai departe, in căutarea refugiului. Parcă e un făcut, in ultimile 3 ieşiri unul dintre noi s-a accidentat. In Nemira pe Tzaca l-au lăsat genunchii, in Crai, Şugar şi-a băgat glezna-n gips pentru 3 săptămani, acum Vali era să-şi spulbere genunchiu'. Doamne fereşte de mai rău! Mergem inainte. [/color]

[color=black]Ruinele refugiului ars zac printre tulpinile brazilor, mărturie a inconştienţei, a lipsei de respect şi a oricărei urme de bun simţ. Munţomani inimoşi şi indragostiţi de Retezat au refăcut refugiul, ascuns acum de privirile grabite ale turiştilor "de ocazie". Vali il găseşte aşa cum a promis. [/color]

[color=black]Refugiul Condor ingrijit, curat, cald, primitor şi frumos ne zambeşte ca unor vechi cunoscuţi. íŽl imbraţişăm recunoscători, ii mulţumim. [/color]
nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Mesajde nodingat » Dum Oct 08, 2006 12:38 pm

[color=black]01.08.2006[/color]

[color=black][/color]

[color=black][/color]

[color=black]Refugiul Condor – baza crestei Retezatului 17.07.2007
Respirăm ceaţa groasă, lăptoasă care ne acoperă. Brazii se văd doar caţiva metri in jurul refugiului. Azi trebuie sa ajungem pe malul lacului Bucura.

- Nu prea ne ajută vremea!
- Nah. (ingandurat)
- Ce facem, ne riscăm sau aşteptăm să se ridice ceaţa?
- Mergem inainte, n-are rost să aşteptăm, poa’ să ţină zile.
- Şi dacă incepe ploaia?
- In cel mai rau caz ne intoarcem aici.

Am doar 3 perechi de ciorapi 3 chiloţi şi 3 tricouri. Asta inseamnă că trebuie să spăl zilnic perechea puratată. Mainile imi ard de frig. Apa e atat de rece incat săpunul parcă nu se ia de pe bumbac. Pe vremea asta nu se vor usca niciodată. Le storc cat pot de bine, mai mai să le rup, le scutur ca lumea şi le agăţ de rucsac, măcar să se zvante pană diseară.
[/color]

- Cată apă iţi iei?
- 1 litru, două sticle de-o jumate, am mai gasit una-n refugiu şi mi le pun de-o parte şi de alta a rucsacului să il echilibrez.
- Cam puţină apă, da' mă rog, pe vremea asta nu cred c-o să bem noi cine ştie ce.
- Oricum, nu d-aici! Umplem sticlele cand vom lăsa rau-n urmă.
- Să fiţi atenţi că ultima oară, in Crai, cand am zis asta, am coborat de mi-a venit acru, pană la Izvoru' Căpitanului Orlovski, după apă.
- Hai să mergem că pierdem timpu’.
- Aţi scris mă, şi voi, ceva in cartea de oaspeţi sau trecem fară să lăsăm nici un semn, o mulţumire, ceva?
- Nah, tu de ce n-ai scris?
- Nu era vorba c-o să scrie Cătălina?
- Aşteptaţi-mă că scriu acum.
Vedem doar 4-5m in faţă, va fi aproape imposbil să nu pierdem marcaju'. Poate avem noroc şi se va ridica ceaţa cat mai curand.
Am prins ceva incredere in mine. Acum caţiva ani nu m-aş fi aruncat in traseu de creastă pe o ceaţă ca asta. Hehe, acum 3 ani după ce am dormit la refugiu' Grind, in Crai, n-am vrut să mă urc pe creastă pe o ceaţă mult mai firavă ca acum. Tot cu Vali şi cu Cătălina eram. Le-am zis că n-au decat să se ducă dacă li s-a urat cu viaţa şi eu am plecat către Bucegi. Au venit după mine, nu s-au mai urcat nici ei. A fost o drumeţie reuşită. In 2 zile am ajuns din Crai pe Vf. Omu dinspre satu' Peştera.

- Ce ai scris Cătălino?
- Le-am mulţumit celor care au construit refugiu', ce să scriu?
- De noi ai zis ceva?
- Nu.
- Cum nu? De ce n-ai zis şi de noi?
- Ce era mă să zic, trebuia să scrieţi voi!
- Băi frate, cat de greu putea să fie să zici c-au trecut Aristide şi Vali p-aici!?
- Data viitoare să scrii tu, dacă eşti aşa nerăbdător să "marchezi teritoriu".
- !?
- Băi lăsaţi ciorovăiala! Apa! Hai să umplem sticlele că raul se lasă pe dreapta.
- Vali iţi iei prea multă apă!(umple ochi o sticlă de 1 litru jumate)
- Frate, eu sunt mort fară apă!
- O cari degeaba, nu bei tu atata apă!
- Măcar să car decat să rabd de sete. Să nu vă prind că-mi cereţi că nu-s pe post de şerpaş! Să mor dacă vă dau, luaţi-vă cată vă trebuie.

Tot urcăm, ceaţa e la fel de deasă. Am pierdut iar marcajul. Orbecăim. Am ajuns pe plăci de granit. Altele sau poate pe aceleaşi, Dumnezeu ştie. Uriaşi, titani şi ciclopi s-au războit prin locurile astea au sfărmat munţii cum pasul de copil striveşte castelul de nisip. Bucăţile imense de granit sunt fire de nisip din cetăţile dăramate in infruntarea dintre coloşi. Ne căţărăm pe firele de nisip, curioşi şi obraznici, scormonim prin ruinele campului de luptă, căutăm printe stanci, nori şi ceţuri dovezi ale incleştării de demult. Găsim, din cand in cand, flori.

- Nu cred că e bine p-acolo!
- Uite momaia in spatele meu.
- N-are cum să fie p-acolo, trebuie să ne-ntoarcem cumva, pană la nişte plăci mari de granit. Mari de tot.
- Mi se pare ilogic, de ce rahat să ne-ntoarcem!? Nu puteam s-o luăm d-a dreptu?
- Ascultă-mă ce-ţi spun, am mai fost p-aici. Faci la fel cum ai facut cu refugiu' şi ai văzut că am avut dreptate, l-am găsit.
- Pe ceaţa asta e imposibil să ne orientăm după "plăci mari de granit"!

Mergem pe dibuite, pierdem tot mai des marcajul, ne certăm. Suntem dezorientaţi şi ingrijoraţi. Brusc, gonită ca de o baghetă fermecată ceaţa se ridică. Frumos e un cuvant prea mic, neincăpător şi stingher ca o fotografie aşezată lăngă o fereastră spre acelaşi peisaj.
Doar ce apucăm să ne facem idee in ce loc ne aflăm şi despre direcţia in care trebuie să apucăm că ceaţa se lasă, la fel de grabită cum s-a ridicat. Clipele astea, cateva, nu le voi uita curand. Nu incerc să le pun in cuvinte. Nu pot.

- Ăsta e?
- Hmm... Cred, nu ştiu, nu-mi dau seama sigur.
- Retezatule ţine-te bine că Aristide o să te calce pe cap! (ies de pe potecă, chiui şi măresc pasul pe abrupt, spre varf, d-a dreptu’)
- Hehe.
- Dane, nu-o lua de nebun, nu mai eşti copil mic! Pe vremea asta numai de vitejiile tale n-am chef. Vino-napoi in traseu! (Cătălina iritată)

Nu era ăla varful. De abia după vreo oră am ajuns pe el, purtaţi de marcaj. Varful e acoperit de zăpadă şi bate vantul de parcă ar fi iarnă.

- D-aici, dacă n-ar fi fost ceaţă am fi avut o perspectivă de zile mari! (Vali in timp ce se sprijină de placajul cu "Vf. Retezat 2485m")
- Măcar pentru palmares şi tot e bine.
- Dă-mi sticla aia, cu miere, te rog.
- Ia-o p-a lu' Vali c-a mea e la fundu’ rucsacului.

Avem fiecare cat-o sticlă de-o jumate plină cu miere, nuci şi stafide pe post de energizant. Vali mai are, pe langă mierea asta, nşpe mii de feluri de dulciuri. Pornim iar, drumu' e urat, nu vedem nimic doar bolovanii din apropiere şi marcajele de pe potecă in rest o mare lăptoasă sub noi şi deasupra noastră.
In dreapta, din loc in loc, se intrevede prăpastia. Mergem posomoraţi, infriguraţi şi tăcuţi. Tulbură liniştea cate un bolovan scăpat de sub apăsarea bocancilor. Lăsăm in urmă varfurile Bucurei, ghicindu-le mai mult.

- Coboram iar!
- O fi coborarea spre lac?
- Nu cred, e prea devreme să dăm in Poarta Bucurei.
- Sunt marcaţi aiurea timpii pe hartă, eu cred că asta e, coboram mult prea mult ca să fie o şa.
- Ce e apa asta?
- E un tău, ia scoate harta.(cu ochii pe hartă) Fratele meu negru, dacă nu e un ochi rătăcit şi nemarcat de apă, singuru' lac marcat la altitudinea asta e Tăul Porţii.
- Nu se poate!
- Hehe! Ba da, am avut dreptate, suntem ca şi ajunşi!
- In ce fel arată...
- Dap, parcă suntem intr-un basm... Fă-mi o poză!
nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Mesajde nodingat » Lun Oct 09, 2006 12:11 pm



[color=black]02.08.2006[/color]

[color=#000000][/color]

Lacul Bucura, masivul Retezat - 18.07.2006.
Ieri am ajuns pe malul lacului, ne-am scrijelit numele in registru’ salvamontului şi am campat. Locurile de campare sunt imprejmuite cu pietre. In jurul fiecărui cort, adăpost impotriva vanturilor, sunt ziduri mărunte din pietre cărate de pe malul lacului. Cetăţi in miniatură ce-şi aşteaptă cuminţi, piticii curajoşi, invingători in lupta cu firele de nisip.
Am ajuns "legaţi la ochi" de o ceaţă groasă, ca un fum de cauciuc. Acum, Vali iese primul din cort. Panza cortului luminează roşiatic spaţiul ingust in care dormim. Afară e soare.

[color=black]- Ohoooo! Ce fain e! Băă, treziţi-vă, ieşiţi să vedeţi, e superfain! Tare de tot!
-(Cătălina iese grăbită să vadă minunea) Wooow! Chiar că e frumos! Şi cat e de senin! Dane, vino să vezi şi tu?
- Mai dorm un pic, mor de somn.
- Vino mă să vezi, nu şti ce pierzi!
- Nu pleacă nicăieri, văd mai incolo! (imi trag sacu de dormit peste cap mulţumit ca un copil care ştie ca are o prajitură pusă de-o parte)
- Brrr! Poate se innorează! (Vali intră la loc, in cort, tremură şi rade răutăcios)
Vegetăm o vreme sub panza cortului, aşteptăm soarele să prindă un pic de putere. Găsesc in sacu’ de dormit ciorapii spălaţi cu o zi-n urmă. Erau jilavi aseară, n-apucaseră să se usuce şi m-am culcat peste ei. Sunt uscaţi acum. íŽmi fac curaj şi ies să spăl lucrurile purtate ieri, cratiţa in care am fiert supa aseară şi lingura de 10 mii. Chiar, lingura... Vali cară lingură de inox(adică grea), a noastră-i din aluminiu(uşoară) cuţit şi furculiţă tot din inox. Şi se miră că are rucsacu greu! Apropo, ce i-o trebui furculiţă!?
[/color]

[color=black]- Băi, de ce avem 2 săpunuri?
- Avem 2 săpunuri!?
- Da, cred că l-am luat şi p-ăla de la refugiu din greşeală...(Cătălina nesigură)
- Bravo, las’ că-l cară Aristide! Dacă găsiţi pietre care sclipesc drăguţ sau seamănă cu nu ştiu ce animal, băgaţi-le la mine-n rucsac, chiar şi pietroaie, eu nu mă supăr! Stanci intregi putem să luăm cu noi, ca amintire!
- Hehe, ho mă că n-ai murit, ce te vaieţi aşa. Ai cărat un amărat de săpun.
- Nu-i aşa Vali, tremur ca un căcat, de frig că nu mi-am luat ţoale, special să am rucsacu’ uşor şi acum car săpunuri care nu ne trebuie... Bine că nu era unu d-ăla mare, de casă.
Planul pentru azi e să urcăm pe Vf. Peleaga apoi Vf. Păpuşa, Păpuşa mică, Poiana Pelegii şi-napoi la tabără. Ziua e superbă, peisajele-s demenţiale, rucascii-s uşori(de tură), săpun avem. Sănătoşi să fim! Plecăm pioniereşte pe munte, aş fi cantat un catec de tabără, din gimnaziu dar n-am ureche muzicală, nici voce şi nici nu cred că am ştiut vreodată un astfel de cantec. Intenţia contează.
[/color]

[color=black]- Fă-mi o poză!
- Iar!? Numai ce ţi-am făcut acum 5 minute.
- Da mă, dar ăsta-i alt peisaj.
- Cătălino ţi-l dau să-l cari dacă mă pui să-l scot din 5 in 5 minute!
- Nu i-l da că umplem cardu' şi terminăm şi acumulatorii pană s-ajungem pe Peleaga.
- Hehe.
- La primu salariu imi iau aparat iar voi n-aveţi decat să faceţi borş! (Cătălina ofticată)
[/color]

[color=black]Doar cu rucsacii de tură-n spate, ritmul e susţinut, in mai puţin de-o oră suntem pe varf. Peleaga 2509m, Aristide 1.85m, Cătălina 1.69m şi Vali 1.70m privesc din inalturi crestele dimprejur. Ne luăm de gat şi ne pozăm cate 3, al 4-lea stă să facă poza. Popas, plajă, miere cu nucă şi stafide şi sete de frumos ostoită din plin. Tăuri, creste, varfuri şi raze de soare işi văd d-ale lor, nepăsătoare in faţa hoţilor de frumos ca o femeie cochetă sub priviri ce o sorb. [/color]

[color=black]- Băi Dane, eu mă culc aici, la soare, nu mai merg!
- !?
- Mă fute o lene de n-ai tu idee! Am chef să halesc o friptură din ceafă de porc.
- Vali, Păpuşa te aşteaptă nu te da lovit!
- Şi costiţă afumată perpelită pe grătar, cum face socru-meu...
- Nu mai visa, hai să-i dăm bătaie ca te-a bătut soarele-n cap.
- M-am săturat de miere şi salam, ce-ar mai intra o frigăruie. Ceapa se pune intotdeauna lănga carne, ştiai? Să-i dea aromă, pe urma vin legumele.
- Hehe, ţine-o tot aşa şi-o s-ajungi să nu-ţi mai vezi pula de burtă.
- Dacă ai ştii tu, Dane, ce bine gateşte socru-meu... Are un grătar, uite atata e (desface mainile cat poate) şi il umple pe tot. Eu mereu ii zic că n-o să putem manca tot şi el imi raspunde că "mai bine să rămană decat să nu ne săturăm". Şi mereu rămane.
- Băă! Trezeşte-te, că ai luat-o pe campii cu fripturile tale. Uită-te pe unde calci, c-o să-ţi rupi gatu!
- Unde vrei mă să mergem, nu vezi că vin nori?
- Ce fel de bărbat eşti tu Vali, să nu vrei să călăreşti o "păpuşă"!?
- Da mă, dar vreau să văd "păpuşa", sunt pretenţios, nu-mi place orice "păpuşă".
- Asta nu e mă "orice păpuşă", asta e Păpuşa.
- Hehe.
- Lasă că te zic eu Nicoletei, numai cu gandu’ la călărit păpuşi eşti! (Cătălina către Vali)
- N-ai decat să-i zici, Nico nu se supără.
[/color]

[color=black]Pe nebăgate de seamă, cu gandurile la frigărui şi la păpuşi ajungem pe varf. Numele crestelor din jur au o rezonanţă aparte: "Porţile Inchise", "Culmea Văii Rele", "Crucea Trăznitului". Negociem dacă s-o luăm spre Porţile Inchise, prea sună a interdicţie, plus că e marcat drept traseu periculos, ce poate fi mai atrăgător? Vali nu e de acord, el vrea frigărui, i s-a luat de păpuşi, porţi inchise sau centuri de castitate. Planul cu care am plecat din tabără era să coboram in Poiana Pelegii inainte de Păpuşa mică. Adică să ieşim din traseu pe versantul vestic, să găsim o viroagă, să scurtăm şi să evităm suprapunerea cu traseul din următoarea zi, cand vom porni spre Godeanu. Ne ţinem de plan. [/color]

[color=black]- P-aici cred că e o.k. dacă o luăm.
- Hmm... Eşti sigur?
- Nu vrei s-o luăm pe Păpuşa mică, să ţinem semnu?
- Ce rost are, am văzut ce era de văzut. Dacă ţineţi neapărat duceţi-vă voi, eu o iau p-aici, ne vedem la Bucura.(Vali acrit de drum)
- Stai bă! Un’ te duci de nebun, nu ne despărţim pe munte. Hai p-aici atunci, lasă-mă s-o iau eu inainte.
[/color]

[color=black] -

[/color]
nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Mesajde nodingat » Lun Oct 09, 2006 12:12 pm

[color=black]-[/color]

[color=black]Asta a fost de departe cea mai regretată decizie din cate am luat vreodată. După nici 20m viroaga (despre care mai tarziu urma să aflăm de la ciobani ca se numeşte Jurlău, pe harta fiind nemarcată) capătă o inclinaţie de peste 75°. Sunt inlemnit de groază, grohotişul mărunt alunecă cu mine, nu am nici un punct solid de sprijin. Stanca e sfăramiciasă oriunde aş incerca să mă agăţ. Strang sub călcaie cat mai mult grohotiş şi alunec, pe cur, cate un metru – 2, in jos. De fiecare dată cand mă opresc din alunecare răsuflu uşurat ca de o minune, pentru o clipă, strang aer in piept şi mă lansez din nou in ruleta Jurlălui sperand că o să iasă, iar, o cifră norocoasă. [/color]

[color=black]Cătălina incearcă să mă urmeze. Dislocă un pietroi cat toate zilele, care imi zboară pe langă cap scoţand scantei şi zgomote ascuţite din stanca in care se izbeşte in salturi largi. Felul in care am urlat către ei să nu mă urmeze, culoarea feţii, expresia ochilor, timbrul vocii şi viteza cu care bolovanul mişcat de Cătalina s-a pierdut in hăul de dedesubt au fost de ajuns pentru a-i convinge s-o apuce pe alt drum. [/color]


[color=black]Nu mă pot căţăra inapoi, singuru' meu drum e in jos cu sau fără voia mea... Regret, pentru a cata oară? Şi imi promit să nu mai ies pe munte niciodată, dacă scap. Amintiri calde, cu ai mei, atatea ganduri despre atatea lucruri ramase neterminate, locuri nevăzute, atatea vorbe nespuse. Panta nu pare să se imblanzească, cobor extrem de incet. Simţurile imi sunt supraexcitate. Văd crăpăturile din pietricele şi irizaţiile de pe aripile gangăniilor din pietriş. Tăul de la poalele crestei, unde trebuie să ajung, e atat de departe. Respiraţia mea este un tunet usturător pentru timpane. Ca un ecou foarte stins se aud voci, Cătălina sau Vali trebuie să fie, n-are cine alcineva. Sper să fie in siguranţă. Frica, groaza, imi sunt duşmani, odată infranţi drumul imi va fi mai uşor. [/color]


[color=black]Răman nemişcat timp indelungat, nu ştiu cat. Ritmul inimii mi s-a potolit, respiraţia la fel. Lumea işi reintră, incet, incet in matcă. Ajung intr-o zonă de siguranţă, de aici drumul nu mai e infricoşător. Mă intind pe o lespede de piatră şi ascult cum ecoul prinde putere, incep, intr-un tarziu să disting voci. Ei sunt. Vali şi Cătălina vin pe un drum ocolitor. íŽi văd, descompun panta in zig-zaguri cat mai largi. Sunt bine. [/color]


[color=black]- De ce nu m-ai aşteptat?

- !?
- Te duci de nebun, inainte, dacă păţeam ceva?
- Nu aveam cum...
- Aşa se face pe munte? íŽţi laşi prietenii in urmă. Nu mai zic că nu-ţi pasă de mine deloc. Halal iubire!
- Cătălina, nu aveam cum să vă aştept. Trebuia să mă distanţez suficient de mult de voi ca sa intru intr-o zonă adăpostită să nu-mi imprăştiaţi creierii, cum era tu s-o faci, cu pietroiul ăla.
- Eu imi fac griji pentru tine şi ţie nu-ţi pasă! Ştii cum rămăsesem cand ai urlat la noi? Nu vrei să ştii. N-aveam de ce să mă ţin... De ce nu răspunzi cand te strig?
- Nu auzeam decat ecouri vagi, nu inţelegeam ce ziceţi. Am greşit rău că am luat-o p-aici. Sunt extrem de norocos că am scăpat.
- Numai Vali e de vină, a lui a fost ideea!
- Eu am propus şi voi aţi acceptat, de ce ar fi numai vina mea?
- Nu trebuia s-o luăm p-aici, asta e sinucidere curată. Tebuia să ţinem marcajul peste Păpuşa Mică.
- Tot printr-un grohotiş ca ăsta am fi coborat şi după Păpuşa Mică, degeaba mă acuzi.
- Dacă eşti aşa viteaz de ce n-ai luat-o prin viroagă, după Dan? Huh?
- Ce morţii mă-si nu inţelegi din ce iţi zic? (Vali extrem de nervos)
- Dacă te lăsăm s-o iei singur, pe stancile astea, nu mai ajungeai intreg jos!
- Arată-mi pe hartă pe unde zici tu că trebuia să coboram. (bagă mana in capacul rucsacului după hartă)
- Crezi că dacă ţipi şi injuri vei avea dreptate? (gest a lehamite)
- Eşti bătută-n cap femeie? Arată-mi pe unde pula mea trebuia să coboram şi mănanc harta asta. Nu inţelegi că pe oriunde am fi coborat, pe versantul ăsta, ar fi fost la fel de naşpa!?
- Măsoară-ţi cuvintele, eu nu-mi amintesc să fi ţipat la tine sau să te fi jignit!
- Măsor pe pula mea![/color]

[color=black]Vali o ia inainte, aproape alergand din placă in placă de granit pe restul de viroagă. Furia ii dă aripi. Cu un preţ.



[/color]
nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Mesajde nodingat » Mar Oct 10, 2006 2:36 pm



[color=black]03.08.2006[/color]

[color=black]Lacul Bucura – Retezat 19.07.2006
Cu o zi in urmă, supărat in urma unui schimb de replici ceva mai dure, Vali a forţat ultima treime a coborarii pe Jurlău, viroaga de sub Păpuşa Mare. Acum, abia işi mişcă genunchiul drept. Sper să nu fie ceva grav.
- Te doare tot timpu’ sau numai cand calci pe el?
- Nu mă doare cand calc pe el, mă doare cand il ridic, cand indoi genunchiu’. Fix aici!(imi arată cu degetu’) Ce e aici, ligamentele incrucişate, cred. Huh?
- Sunt mai multe mă, unde pui tu degetu’: menisc, condili, ligamente colaterale. Sau poate e doar o contuzie.
- Nu e mă contuzie, e alceva. Contuzie am făcut la stangu’ cand am cazut alalteri, inainte de refugiu’, ştiu cum e.
- Te-a mancat in cur s-o rupi la fugă pe grohotişul ăla.
- Dane, te rog să mă crezi, in 2 ani, de cand sunt cu Nico, nu m-a enervat in halul in care a facut-o ieri Cătă!
- Hehe, te-nţeleg.
- O să-i spun şi ei.
Cătălina e in apropiere, incearcă să-şi pună lentilele de contact. Le poartă de curand, e incă stangace cand şi le pune. Uneori mă roagă să ii ţin oglinda, nici nu pot să o privesc cand incepe să-şi bage degetele-n ochi, lăcrimez doar că o privesc. Nu reuşeşte să şi le pună corect şi tot incearcă iar şi iar. Ne apucăm să strangem, astăzi plecăm spre Godeanu, ar trebui să fim la Piatra lui Iorgovan pană diseară dacă nu se schimba vremea.
[/color]

[color=black]- Doriţi branză, lapte proaspăt de văcuţă? (un văcar)
- Nu, mulţumim! (Cătălina, nervoasă luptandu-se, de zor, cu lentilele)
- Cat costă? (nu mi-ar strica o schimbare in meniu, mi-e lehamite de supe şi de salam)
- 100 de mii kilu de branză şi 30j de mii kilu de lapte.
- Băi, eu imi iau 1 litru de lapte, sigur nu vreţi şi voi?
- Ba da! (Vali entuziast) Mă bag şi eu.
- Hai să luăm şi nişte branză, ce ziceţi? Ce zici Cătălino?
- Ia dacă vrei.
- Dă-ne, te rog, 2 litri de lapte şi 1 kg de branză.
- Da, imediat, veniţi cu mine să v-o dau. (văcaru porneşte cu paşi mari pe potecă, in sus)
- E proaspăt laptele?
- Da domnule, azi le-am muls, lapte proaspăt de văcuţă! De unde sunteţi, dacă nu vă supăraţi?
- Bucureşti.
- Aham. Cat e branza şi laptele acolo?
- Branza habar n-am, că n-o cumpar, laptele e 20j de mii punga.
[/color]

[color=black]Merge de zici că aleargă, abia mă ţin după el. Mi-a arătat că trebuie să ajungem pe partea cealaltă a lacului, unde işi are adăpostu’. La cat ii plătesc pe branză şi pe lapte ar fi tebuit să mi le aducă la gura cortului, eventual să mi-l fiarbă, să sufle-n el şi să mi-l servească, cu lingura aia grea a lu Vali, nu să m-alerge de nebun in jurul Bucurei. [/color]

[color=black]- Am şi o sută de cai, da' nu urcă pană aici. Sunt in poiana de jos. Nu urcă, le e frică de urs sau nu ştiu ce Dumnezeu au!
- (nu mai alerga aşa futu-ţi văcaru lu’ Irod că m-ai omorat) Tot dumneata ai grijă şi de cai?
- Da! (mandru)
- Sunt frumoşi, i-am văzut ieri cand urcam dinspre Poiana Pelegii, dar nu păreau să fie 100.
- Hehe, sunt imprăştiaţi prin toată valea.
- Sticle am! (imi pune o stică de 2 litri plină cu lapte in mană) Cu pungile stau mai prost... (scormoneşte şi scoate in cele din urmă o pungă pentru branză) Dar mă descurc eu!
- Dacă-mi spuneai luam eu de la cort.
- De care doriţi? Mai tare, mai moale?
- Mai tare.
[/color]

[color=black]Ce mişto e să nu te alerge nimeni, mă intorc, in ritmu' meu, către cort. Probabil că au terminat de strans cortu’, au impachetat rucsacii, fierbem laptele, cum ajung, p-ormă, pe cai, către Godeanu. [/color]

[color=black]- Băi da mult ţi-a mai luat! (Vali in timp ce impachetează husa cortului)
- Am fost tocmai pe partea cealaltă a lacului...
- Am văzut.
- Fierbem laptele ăsta? (caut castronu', il găsesc murdar)
- Doar n-o să-l bem aşa!
- Cătălino, cratiţa asta, crezi că se spală singură dacă ne concentrăm toţi 3, tare de tot?
- Ia vezi, eşti in stare să te concentrezi, de unu singur, atat de tare incat să reuşeşti s-o speli fără ajutoru nostru? (e incă in stadiu de pus lentile)
- Draga mea, ideea de grup presupune implicarea, in mod egal, a tuturor membrilor grupului! Stai şi te machezi de-o oră in timp ce eu strang cortu', eu ma duc după apă, eu ma duc pan’ la mama dracu, după lapte. Acu’ firesc ar fi ca eu să spăl cratiţa şi să fierb laptele nu? Eventual să feliez branza şi să o aşez, frumos, ornamental, in formă de fluturaşi, pe platou!
[/color]

[color=black]- Deşteptule, nu mă machez, incerc să-mi pun lentilele, nu imi face nici o plăcere, crede-mă. Le pun de nevoie.
- Pui lentilele 10 ani! Asta e misiunea ta pe munte d-acu-ncolo. Să iţi pui lentilele. Fiecare zi in care vei reuşi performanţa o proclamăm ziua Cătălinei, iar tu nu va mai trebui să faci nimic tot restul zilei, nici macar sa mergi pe munte. Te vom căra noi.
- S-a nimerit să faci şi tu astăzi cateva lucruri şi ai impresia că eşti exploatat. Vai, sărăcuţu' de tine!
- Băi nene, de ce nu mi s-a spus d-acasă că nu mergem intr-o drumeţie pe munte? De ce nu mi s-a spus că mergem să asistăm un handicapat, unu care nu e in stare de nimic? Restul grupului trebuie să se ocupe de intreţinerea lui. Haine, ceva să-ţi spăl n-ai nevoie?
- Dane, las-o mă să-şi pună lentilele că se innoptează şi tot n-apucăm să plecăm pe traseu!(Vali plictisit)
- Da’ ce fac frate, o ţin de maini!? Oricum alceva n-a facut de cand am plecat pe munte inafară de pusu’ şi scosu’ lentilelor!
- Cortu’ cin' l-a cusut? L-ai cusut tu şi nu-mi aduc aminte!?
- Hah, mare scofală! Ai cusut cortu’! Ce să zic!?
- Să zici cine a spălat ieri vesela? Ai spălat-o tu?
- Da! Eu am spălat-o.
- Hai, nu zău?
- N-a fost uşor să coasă cortu’, nu vă mai certaţi, spăl eu castronu’! (Vali pleacă cu castronu’ spre lac)
- N-am nevoie de nici un castron. íŽl beau crud, aşa. (beau ~1 litru de lapte crud in timp ce ei işi fierb restu')
[/color]

[color=black]Plecăm pe traseu posomoraţi. Ce dacă ziua e senină, ce dacă munţii sunt frumoşi şi tăurile limpezi? Ce dacă-s flori şi cai in drumu’ nostru? Ce rost are să mă bucur de toate astea? Norii, ploaia şi ceaţa or să vină sigur, la un moment dat, taurile vor ingheţa şi caii vor ajunge salam candva! Aşa că ce rost are să mă bucur? Huh?[/color]


nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Mesajde nodingat » Joi Oct 12, 2006 4:06 pm

[color=black]09.08.2006[/color]

[color=#000000][/color]

[color=#000000][/color]

[color=black]Hai, hai cu tresioara,/Pană-n deal la Mărioara" O tot fredonez in minte şi, incet, incet dispoziţia mi se schimbă. Nu mai sunt atat de convins c-or s-ajungă toţi caii salam. Nu trebuia să beau laptele ăla crud...

Concluzie: Cei care au inceput să fiarbă laptele au ştiut ei ceva. Acum ştiu şi eu.
Ieri am intalnit un salvamontist pus să facă bani pe munte, ne-a oferit o hartă a Retezatului Mic la un preţ de 3 ori mai mare. Ne-o tot flutura prin faţă in timp ce ranjea, satisfăcut parcă: [/color]
[color=black]- O s-aveţi nevoie de ea. N-o să vă descurcaţi fără ea. Nu veţi şti de unde să luaţi apă.

- N-avem nevoie, mulţumim frumos. (Vali incercand să-şi ascundă lehamitea)
- Să treceţi p-aici maine, cand coboraţi, să vă explic ce şi cum, atunci.
- Da, da! ("da" a rămas) [/color]
[color=black]Acum am intalnit un alt salvamontist volubil şi săritor. Descrie in amănunt cum va arăta drumul nostru peste Retezatul Mic pană dincolo de Godeanu, in Munţii Cernei. Incerc să memorez cat mai multe informaţii din afluxul cu care ne inundă. [/color]


[color=black]După o vreme renunţ, l-am pierdut, zambesc insă politicos şi aştept să se epuizeze. Nu pare să-şi dea seama că vorbeşte singur, ii tot dă inainte. íŽi place ce face.

íŽl insoţeşte o domnişoară imbujorată de efort şi cu faţa luminată de popasul inopinat. Incearcă să facă o impresie bună salvamontistului, de sportivă, să fie cat de cat in ton cu el. Nu il roagă să facă popas ori de cate ori simte nevoia. [/color]

[color=black]- (...) apoi coboraţi in Herculane.

- Mulţumim mult, pentru informaţii.
- Cu plăcere.
- Să trăiţi, numai bine!
- Salut! Nu uitaţi: Dacă rămaneţi fără apă pe Godeanu puteţi, oricand, să coboraţi in stanga, pe versantul estic, la şosea sau puteţi să intrebaţi ciobanii.
- Da, am reţinut, mulţumim.
- Vedeţi, insă, că-s cam ciudaţi ciobanii de prin părţile alea...
- Am inţeles, vă salut!
- Drum bun. [/color]

[color=black]In Poiana Pelegii Vali cu o mimă foarte serioasă: [/color]


[color=black]- Dane, Cătălino trebuie să vorbim.

- !?
- Ştiu c-o să vă supăraţi pe mine insă eu nu cred că mai pot să fac restu' de traseu...
- Nu se supără nimeni Vali, faci cum simţi şi cum crezi tu că e mai bine.
- Aş fi mers, jur că aş fi mers cu cea mai mare plăcere aşa cum am vorbit d-acasă, numai dacă nu mi-aş fi futut genunchiu' ăsta. Mă doare de mă piş pă mine la fiecare pas. Acum văd c-a inceput să se şi umfle, uite in comparaţie cu stangu’, vezi?
- Hmm, nu e aşa umflat. E un pic mai umflat dar nu foarte tare.
- Plus că vă ţin pe loc!
- Nu ne grăbim nicăieri, Vali.
- Cat timp m-ai aşteptat acum? O juma’ de oră?
- Nu mă! Ce ai? Cateva minute, ai tu impresia că mergi incet dar eşti in grafic, nu-ţi fă griji.
- Nu Dane, risc aiurea. Dacă am să cobor la Buta, ies la Petroşani şi in noaptea asta-s acasă. Dacă genunchiu mă lasă de tot la jumatea lu’ Godeanu n-o să mai fie aşa uşor. [/color]

[color=black]O luăm iar din loc. Urmează să ne despărţim pe creasta Retezatului Mic. Vali a rămas in urmă. Cătălina merge ingandurată langă mine: [/color]


[color=black]- Crezi c-ar trebui să insistăm să meargă cu noi?

- íŽi mai zic, dar dacă, Doamne fereşte, păţeşte ceva grav la genunchi din cauza suprasolicitării?
- Am mers langă el, azi, mai devreme, icneşte şi se poticneşte cred că-l doare mai tare decat ne zice nouă, mai bine lasă-l să se ducă acasă.
- Nu păţeşte nimic, e mai mult psihic cred. Oricum n-are rost să tragi de om dacă nu mai vrea.
- ...
- Nu ştiu cum o să ne descurcăm cu căratul insă: Cortu’, primusul, cratiţa, aparatu’ foto.
- Aparatu’ nu cred că ni-l dă.
- Nu e al lui, i l-a dat Nico cu imprumut, nici n-are rost să-l cerem.
- Mai lăsăm din lucruri, să le ia cu el acasă, ca să compensăm pentru surplusu' de greutate.
- Hehe, ok o să-i las o pereche de ciorapi şi un tricou. Adică aproape jumate din lucrurile mele, mare compensare! [/color]

[color=black]Ajungem pe creastă in locul unde marcajele se intersectează. íŽmpărţim lucrurile, facem cateva poze şi un film cu memoria rămasă pe card. Ne luăm rămas bun. Nu-mi convine c-am rămas 2.

"Minim 3, maxim 5!" regulă pe munte. Dacă unul dintre noi păţeşte ceva(ciocăn intr-o ramură de jneapăn), asistenţa pe care i-o poate oferi celălalt e redusă.
Printre puţinele lucruri care mi-au rămas in cap din toată turuiala salvamontistului cumsecade e că vom găsi apă cu 2h inainte şi la 2h după Piatra lui Iorgovan. Prin urmare dăm de zor din picioare şi aşteptăm cu interes să ajungem acolo. Cu interes sporit fiindcă n-am luat apă la noi "să n-o cărăm degeaba". [/color]

[color=black]- Trebuia să fi luat apă. Cine ştie cat o mai fi pan’ la apă.

- Nu mai e mult. Ştiu că ţi-e sete, şi mie-mi este. Incearcă să nu te mai gandeşti. Nu poa’ să mai fie foarte mult.
- Primu’ salvamontist ne-a zis să luăm 2lirti jumate, de fiecare, pe Godeanu.
- Era un escroc! N-am intrat, incă, pe Godeanu.
- Ăla e Godeanu, care se vede in depărtare?
- Ăla trebuie să fie.
- In ce fel arată, exact cum mi l-a descris o colegă care a mai fost p-aici.
- Ce zicea?
- Că e ca o spinare de dinozaur.
- Hehe. Poate că este una! Ce ne facem dacă se trezeşte dinozauru’ cu noi in carcă? Ai mai călărit dinozauri? Crezi că te descurci?(rade) [/color]

[color=black]Retezatul Mic are creasta acoperită de jnepeni. Printre jnepeni este tăiat drumul ce il străbate de la un capăt la celălalt. Traseu uşor, de vară. Orizontul e plin de munţii de ieri şi de cei de maine. Şi de nori. Norii sunt ca oamenii. Vin peste munţi, şi se duc. Pe cei mai mulţi muntele ii schimbă. Pe unii-i destramă, pe alţii-i adună. Nori, oameni, munţi, sete şi un litru de lapte crud curg prin mine se topesc in sange curioşi sau indiferenţi la bătăile inimii şi la zumzetul gandurilor. [/color]


[color=black]- Ai vazut c-am dat de apă pană la urmă?

- A avut dreptate salvamontistu, inseamnă că mai avem 2h pană la Piatra lu’ Iorgovan.
- Cată apă luăm la noi?
- Eu zic să nu luăm multă, peste 4h ar trebui să dăm iar de apă. Gătim aici o supă şi o ciocolată caldă, ne hidratăm ca lumea şi luăm doar 1 litru, maxim 2, pană la următorul izvor.
- Pff, ne tot riscăm, şti proverbul cu ulcioru’. Să n-avem surprize.
- N-o s-avem, stai liniştită. Astea-s sticle de plastic, nu ulcioare, nu se sparg aşa uşor. In cel mai rău caz coboram pană la un izvor, ceva.
- In curand vom ieşi din hartă, n-o să ne mai putem orienta cum trebuie.
- Ţinem semnu’ pe creastă, n-avem cum să ne pierdem. [/color]

[color=black]Mergem către apus. Soarele ne ascunde turme de oi ce se-ntrevăd in zare. Le ascunde sub sclipiri roşiatice care ne ard privirile cand incercăm să scrutăm orizontul. [/color]


[color=black]- Să nu ne muşte cainii ăia!

- Nu ne muşcă mă, nu fugi de ei, păstrează ritmul paşilor, nu le arăta că ţi-e frică de ei!
- Bună seara! (un cioban tanăr c-o barbă rară şi roşie salivează cu ochii la pantalonii de ciclism pe care-i poartă Cătălina)
- Să trăiţi! (aspru)
- Berbecu ăla să uită la noi!
- Lasă-l să se uite, ce vrei să-i fac?
- Ar trebui să luaţi ceva-n mană... (ciobanu bălos către noi)
- !?
- Pentru cainii ăştia zic.
- Ohh!
- De unde veniţi şi incotro mergeţi? (un alt cioban, mai in varstă, cu ochii la aceiaşi pantaloni mulaţi)
- Venim dincoace şi mergem spre Băile Herculane.
- Ohoo!(nu işi deslipesc ochii nici unul)
- Mai avem vreo 2-3 zile de mers pană acolo, huh?
- Cale de 3 zile da... [/color]

[color=black]Ne indepărtăm de ciobanii despre care acum am inţeles de ce zicea salvamontistul că-s "cam ciudaţi". Arunc cu pietre’n cainii lor, care ne tot dau tarcoale, de parcă aş arunca in ei. Mai bine crăp de sete sau mor rătăcit prin coclauri decat să ajung să le cer ajutorul unor astfel de oligofreni. Un fior imi străbate şira spinării la gandul că unul dintre ei va rămane să păzească oile in timp ce altul ne va urmări să vadă unde punem cortu'. [/color]


[color=black]Mioriţa capătă noi valenţe in mintea mea. Sincer sa fiu, niciodata nu mi-a plăcut balada asta, acum insă o detest.

Mă tot uit in urmă.
- La ce te gandeşti?(Cătălina iscoditoare)
- Oare cat timp o mai fi ramas pană apune soarele detot?
- Nu mult, o oră, o ora jumate cel mult. Ia uite un
jneapăn ars!
- Aham. (nu trebuie s-o mai sperii şi pe ea cu gandurile mele, dă-i in mama lor de ciudaţi că nu ne-or urmări)
- Uite un lac, ăla o fi lacu' de unde trebuie să luăm apă?
- Nu cred. Tre’ să găsim un izvor, nu apă stătută. (calc aiurea, cad pe spate in timp ce mijesc ochii pe sub lumina apusului să disting băltoaca de care-mi vorbeşte) Hopa!
- Vezi mă pe unde calci, te-mpiedici in frunze?
- "Uite jneapănu' pulii, uite lacu' pizdii mă-si"! O să-mi rup noada curului dacă-mi mai arăţi multe! (dacă nu mi-oi fi rupt-o la halu-n care mă doare) [/color]

[color=black]Ciobani perverşi, jnepeni arşi, băltoace pline de noroi şi un milion de draci, pă puţin, mă apucă iar, pe măsură ce soarele apune, ca nu cumva să inchei ziua in alt ton decat in cel pe care am inceput. [/color]
nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Mesajde nodingat » Vin Oct 13, 2006 4:46 pm

[color=#000000] 12.08.2006


Undeva pe creasta muntelui Godeanu - 20.07.2006.
E dimineaţă. Ochii ne sunt impăienjeniţi de somn. Cand clipesc parcă am nisip in ei. Ursu’ ne-a iertat şi de data asta. N-a venit. Epuizarea insă se pare ca nu iartă pe nimeni.

- Ce facem?
- Strangem cortu’ şi-i dăm bătaie sau ne-ntoarcem după apă...
- Aseară ziceam să lăsăm cortu’ şi rucsacii aici, să luăm doar sticlele şi să mergem după apă.
- Mergem după apă, da asta-nsemnă să ne-ntoarcem şi să coboram pe triunghi roşu, pană la apă, pe unde am văzut ieri poteca aia, care cobora.
- Dacă te duci pe marginea crestei s-aude apa cum curge, mai jos.
- Cine ştie cat de jos vom da de apă... Avem toate şansele să pierdem o zi. Ohh, şi incă ceva, mai avem, cel puţin, incă 2 nopţi pe creastă. Dacă pierdem ziua de azi, 3 nopţi, pană-n Herculane. Cat timp crezi că rezistăm nedormiţi pe munte?
- Atunci cum facem?
- Hmm... Coboram pe triunghi roşu cu tot cu rucsaci, şi reevaluăm povestea după ce dăm de apă. Dacă ne mai ţin balamalele tragem de noi, dacă nu ieşim spre barajul de la Tomeşti. Ce zici?
- Tomeasa mă!
- Huh?
- Barajul de la Tomeasa!
- Tomeasa, cum zici tu. Ce zici?
- Nu ştiu ce să zic, d-acolo e drum lung pană la prima gară, dacă nu găsim ocazie s-ar putea să n-ajungem per pedes pană-n noapte.
- Hehe, unde mă, in Tomeşti, suntem in maxim 3-4 ore!
- Tomeasa, nu Tomeşti, şi nu de asta-ţi ziceam. Dormi pe tine. D-acolo pană la prima gară!
- Ei şi? Dacă n-ajungem punem cortu’ pe marginea drumului.
- In nici un caz! Mergem pan’ la loc comanda şi nu campăm prin padurile alea, de jos! Dacă pe creasă a mai fost cum a mai fost, in pădure e sfidare: "Uite bai ursule, dacă n-ai fost tu-n stare să urci pan’ la noi, am venit noi la tine!"
- Hehe! Găsim mă ocazie, ăştia care lucrează la baraj cu ce pleacă acasă că n-or fi toţi d-aici, trebuie să fie o rată, ceva.
Ne-ntoarcem pe curbă de nivel pană la triunghi roşu. Marcajul e proaspăt vopsit insă traseul e neumblat, poteca nu se distinge mai deloc din vegetaţia inaltă. Iarba e umedă de rouă, după puţin timp suntem uzi pană la genunchi de parcă am fi traversat intinderi de ape, nu uscat. Mergem din semn in semn, nu urmărim poteca pentru că n-o vedem, o luăm d-a dreptu. Nu-i uşor. Iarba inaltă in care călcăm ascunde tot felu de bolovani şi de gropi in care mai, mai să-mi rup picioarele-n cateva randuri.

- Cred că doar noi şi cei d-au vopsit marcajele, am trecut p-aici.
- Ţi-aminteşti căţelu’ Nicoletei şi-al lu’ Vali?
- Da, Etian parcă-l cheamă, ce-i cu el?
- Aşa am ajuns să mergem noi acum, ca el.
- Adică?
- Nu-ţi mai aminteşti? Eram acu' vreo 2 ani pe la ei, la masă (masă d-aia care are picioarele unite-ntre ele printr-o scandură la 10-15 cm distanţă de podea), era Eti pui, şi l-a chemat Vali din partea cealaltă iar el, in loc să o ia pe ocolite cum era firesc şi comod, a luat-o d-a dreptu’, pe sub masă, s-o răstoarne şi mai multe nu. N-a contat că s-a lovit şi că s-a chinuit, el a luat-o pe cel mai scurt drum.
- Da mă dar aşa-s toţi pitbulii, cam sonaţi.
- La fel om fi şi noi? (rade)
- Tu incă mai ai indoieli!?
- Vorbeşte-n numele tău!
- Acu’ un an pe primu' semestru’, la pshihiatrie, au avut nevoie d-un voluntar, dintre studenţi, să ne arate printr-un chestionar, comparativ, diferenţele sistemului de raportare dintre un om sanătos şi unul bolnav. Nu m-am dus.
- Ţi-a fost frică să nu te oprească acolo, la spital? (rade răutăcios)

Coborarea e anevoioasă şi lungă. Mult mai lungă decat am estimat-o iniţial. Incep să-mi simt picioarele "moi", vorba lu’ Vali. N-am nici un chef să mai continui. Mi s-a cam acrit, Godeanu nu e nici pe departe la fel de spectaculos ca Retezatu. De 5 zile merg intruna ş-o ţin numai in salam şi supe. Cu ultima supă pe care am fiert-o m-am pătat pe măini, ca de-o cerneala roşiatică. O fi normal? Oare ce-or băga-n ele? Plus nesomnu’. După o zi de hei-rup odihna e crucială. Probabil, dacă am fi reuşit să dormim, nu m-aş mai fi simţit aşa slăbit. După o noapte albă mă simt ca dracu dar după 2 sau 3 nopţi? Nu vreau să mă gandesc.

Nici Cătălina nu pare să fie intr-o formă de zile mari. Cred că i-au deocheat ciobanii, ăia perverşi, de ieri, pantalonii la care se tot chiorau, că şi i-a sfaşiat.
- Să facem un popas să-mi cos egării, te rog!
- Lasă-i aşa, că eşti sexy.
- :(
- Stai să ajungem la drum, că nu te vede nimeni cu ei rupţi, decat eu şi, poate, ursu' mai trage cu ochiu', de după vreun brad.
- Numai urşi ai in cap! (rade cu subinţeles)
- Te-am dezamăgit că n-am fost coios şi n-am mers, spre Munţii Cernei, peste Godeanu?
- Nu, serios acum, mă bucur că n-ai insistat s-o ţinem inainte, pe Godeanu. Mi-era teamă că ai să forţezi pe creastă, fără apă, de nebun, să-mi arăţi mie ce viteaz eşti.
- Nu mai sunt un copil, Cătălino. (cu satisfacţie) Munţii Cernei nu pleacă nicăieri, mergem organizaţi cand om merge, cu hartă, cu planu' făcut d-acasă, ca la carte.
- Bine că n-am lăsat rucsacii şi cortu’ sus, că nu cred că mai eram in stare să urc inapoi tot ce-am coborat.
- O ţinem inainte spre Tomeşti şi p-ormă spre gară. Poate avem noroc şi ajungem in noaptea asta-n Bucureşti iar maine, cum ne trezim, o luăm spre Vamă! (ce gand plăcut!)
- Tomeasa!(mă corectează pentru a mia oară)

Poteca şi marcajul se termină brusc intr-un parău. Ne descălţăm, suflecăm pantalonii şi ţop-ţop, crăcănaţi, prin apa sloi, traversăm pe celălalt mal. Ne oprim să ne zvantăm şi să ne orientăm. Drumul nu se vede. Ce Dumnezeu, doar nu ne-om fi rătăcit? P-aici, prin apropiere ar trebui să fie...
In timp ce aşteptăm să ne uscăm, ne-nvartim in loc căutand poteca, ne dăm palme ca să omoram ţanaţărimea şi stăm cu gurile căscate la un motociclist care trece in viteză la mai puţin de 10m de noi.
Nu ştiu dacă el ne-a văzut sau nu: Un el şi o ea, dezbrăcaţi pană la brau, cu rucsacii-n spate, ţopăind, invartindu-se-n loc şi dandu-şi palme peste bulanele goale. Nu cred că ne-a văzut. N-a căzut.
- Ăsta trebuie să fie drumu' spre Tomeşti.
- Tomeasaaaaaa!
[/color]
nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Mesajde nodingat » Lun Oct 16, 2006 4:08 pm

[color=black]14.08.2006[/color]




[color=black]Haţeg , Subcetate – 20.07.2006
[/color][color=black]- Eşti ceva de speriat!
- !?
- Cand te-ai dat jos din ocazie, in mijlocu’ Haţegului, umblai cu chiloţii şi ciorapii atarnaţi de rucsac, la uscat.
- Ce vrei mă, nu mi-am dat seama, i-am pus acolo de dimineaţă, după ce i-am spălat, ş-am uitat de ei.
- Mi s-a făcut ruşine cand am inţeles de ce se uită lumea aşa la noi...
- D-aia nu mai pot eu, că se uită ţaţa Veta la chiloţii mei atarnaţi la uscat!
- Nesimiţirea nu-i titlu de glorie, nu-nţeleg de ce simţi nevoia să bravezi.
- Mă jigneşti degeaba, ţi-am zis c-am uitat de ei, n-am făcut-o intenţionat.
- Te-ai uitat la ce oră avem tren? (un copil trece printre noi bătand dintr-un bici) - Numai ce l-am ratat pe ăla de 4, urmatoru’ tocmai la unşpe fără un sfert.
- Avem de aşteptat, nu glumă!
- Stai că-l sun pe Tzacă, tre’ să fie la muncă, il rog să se uite pe net, poate există vreo varianta din Petroşani sau din Simeria, să ajungem cu alte trenuri, mai devreme.
- Sună-l.
- Alo!(il sun)
- Alo da?
- Ce faci domn’le, mai respiri?
- Ohoo, domnu’ Aristide, mai trăieşti domn’le? Că de cand nu te-am mai auzit am zis că ţi-ai lăsat oasele-n Retezat.
- Hehe, iubesc Retezatu’ da-s genu’ infidel...
- La loc cu verdeaţă! (rade cu poftă)
- Lasă glumele proaste, intra pe net şi fă-mi o diagramă!
- Ce diagramă bă? Inebunişi prin munţi?
- Una să ajung din Subcetate acasă, anu’ ăsta.
- Ohh, ok. Hai că te sun in 5 să-ţi zic ce variante ai.

Subcetatea e o aşezare in apropierea Haţegului, la 5-6 Km. Berea-i ieftină şi lumea curioasă. Cat am stat cu Tzacă de vorbă, la telefon, un nene mi-a respirat in cealaltă ureche chiar dacă pe tot peronul eram doar eu, el, Cătălina şi un copil care se juca cu biciu’. După ce am incheiat conversaţia s-a cărat dezamăgit.
[/color]
[color=black]Cine a zis că-i prea sec bancu’ despre cel care sta, in camp, aşezat pe o şină de cale ferată in timp ce un altu vine ş-i zice: "Alo, Domnu! Nu te supăra, dă-te un pic mai incolo, să stau şi eu!"?[/color]

[color=black]In apropiere castelu’ Santămărie Orlea, trist ca orice castel care se respectă. La intrebarea dacă il putem vizita o doamnă, pe care se pare că am trezit-o din somn, ne spune acru, de după tejghea, că doar cei cazaţi acolo pot vizita castelu’. Alte puncte de interes in zonă sunt biserica Suseni şi cetatea Colt, ambele la ~20Km. Nu m-am riscat să bat drumu’, mi-a fost teamă să nu-mi ceară să-mi iau cazare ca să le pot vizita.

Cum spuneam, berea in Santămărie e la preţ de alimentară, iar in Subcetate cu 3 mii mai scumpă. Chiar dacă am făcut risipă cu 3 mii la sticlă şi chiar dacă mai aveam 7 ore pană venea, noi am servit cateva beri in Subcetate, să nu pierdem trenu’!
[/color][color=black]- Alo!
- Ia zii?
- Poţi să iei acceleratu' de 18.10 pană-n Petroşani, d-colo iei un personal pe la 20.45 pană-n Craiova dar de acolo nu prea mai ai variante decat să aştepţi tot rapidu’ ăsta, care trece prin Subcetate, sau te combini la un microbus, ceva.
- Huh? Ce diagrama pulii e astă mă Tzacă? Faci superschema pizdii prin care platesc 3 naşi şi-un microbus ca să ajung tot in trenu’ pă care pot să-l aştept bine, mersi, aici?
- Ce vrei mă, dacă alte trenuri nu sunt!? Mai bine stai ş-aştepţi rapidu’ de unşpe acolo.
- Numai ce ţi-am zis asta... La ce oră ajunge-n Bucureşti?( In bodegă intră bătand tacticos, din fişcă, un copil. După o vreme iese. Ce şi-o fi cumpărat?)
- La 06.45
- Trec pe la tine să–ţi dau trezirea c-o bere?
- Ce ai bă? Lasa-mă-n supărarea mea că eu muncesc, nu ca alţii.
- Hehe, mersi Tzaca, hai să fi iubit, ne vedem maine. Vezi cum faci poate ajungi in weekend in Vamă.
- Nu stiu ba, nu cred. Tu te duci?
- O tai maine, cum mă trezesc. Fac un duş, bag un somn şi jap, la loc pe tren, spre Vamă.
- Ce viaţă au unii! Vedem... Hai pa!
- Te-am pupat.
[/color]

[color=black]După o vreme vanzătoru’ ne-a intrebat dacă mai bagă bere la rece. I-am zis să mai bage, o mai veni lume şi e bine să aibă berea rece, caldă nu se vinde prea bine. Mi-a răspuns că nu d-asta-ntreabă. Fiecare pasăre pe limba ei... Ce treabă am eu cu felul in care-şi gestionează el marfa!? In gara din Subcetate sunt 2 bodegi, faţă-n faţă. De fapt numai una e bodegă, cealaltă magazin cu de toate dar ce contează atat timp cat ambele vand bere şi au mese afară? Noi stăm la bodega mai bengoasă, adică cea cu umbrar şi cu oameni cu cămăşile pe ei, in partea cealaltă e fără umbrar şi cu cămăşile pe umăr.[/color]

[color=black]Un copil care bate aerul cu biciul intră in bodega mai puţin bengoasă. Mă, ce morţii mă-sii tot intră şi iese copilu' ăsta din bodegă? Mă ridic să mă piş şi-ntarzii in drum să-l văd mai d-aproape, sunt curios ce o tot freacă aiurea cu biciuşca aia p-aici?. Iese din magazin, şfichiuie din bici şi trece pe langă mine. Nu e acelaşi copil! E altu’! Cred că asta e ultima modă-n Subcetate, care are bici mai şmecher ăla are voie să se ducă la promedadă cu el, la bodegă să-l vadă şi să-l admire tot poporu’. Mă intorc şi-mi aştept resemnat trenu’. Eu nu am bici şi nici cand eram de-o seamă cu ei nu am avut. Mi-am rupt şi nasu de 2 ori, cam pe la varsta lor. [/color]

[color=white][color=#999999][color=black]- Şhhht!
- !?
- In stanga, langă cişmea.
- Aşa. Ce e acolo?
- Cuplul ăla in varstă...
- Da?

- Sunt orbi, nu vezi? Taci, vreau s-aud ce-şi spun. [/color][color=black]Din trenul care tocmai a plecat, dintre cei care au coborat, un cuplu ţinandu-se de braţ, intarzie langă cişmea. Ciudat e că ea stă cu faţa către cişmea şi el cu spatele dar se ţin de braţ. Cătă zice că-s orbi. Ce fel de orbi sunt ăştia fără ochelari şi fără bastoane!? Sunt imbracaţi curat dar sărăcăcios. Ea e grasă şi poartă fustă peste genunchi, el e uscat, inalt, cocoşat şi poartă pălărie.[/color][/color][/color]

[color=black]- Cine crezi că te alege, ori oi vrea să te măriţi acum, la bătraneţe?
- Mă rade lumea, aşa murdară! (acum inţeleg că ea se spală pe picioare)
- S-a inserat cin’ să te radă! (cum o şti că s-a inserat dacă nu vede?)
- Se găseşte cine. Gata, am terminat, hai să mergem.
[/color]
[color=black]Vin dinspre fantană către noi, merg incet, cu paşi mici dar siguri, fără să intindă mana, să şovăie sau să se dezechilibreze. Se sprijină unul pe celălalt şi işi vorbesc nimicuri. El are ochii albi, fără irişi, ii tot mişcă ca şi cum ar vede cu ei. Ea ii are seci. [/color]

[color=black]- Ajungem acum, nici n-o să simţi cand am ajuns.
- Nu e chiar aproape...
- Nici departe nu e.
- Nu e nici departe.
[/color]
[color=black]- E numai bine.
[/color]

[color=black]E ceva in tonu’ vocii lui, nu ştiu exact ce. Seamănă cu tonul oamenilor atunci cand işi alintă caii, nu cainii sau pisicile sau te miri ce altceva, nu e piţigăiat sau copilăros, e matur, e sensibil, bland şi bărbătesc in acelaşi timp. Cred că ne-au simţit prezenţa chiar dacă nu scoatem nici un sunet şi-i urmărim fascinaţi şi muţi. Pană nu se indepărtează indeajuns nu-şi mai vorbesc iar cand reincep nu mai disting ce işi zic, doar vocea lui. E ceva in timbru' lui... Nu ştiu ce. [/color]

[color=black]Un copil bate cerul cu cravaşa-n urma lor. 2 trupuri se pierd, leganandu-se uşor, către apus. S-aude şuieratul biciului. Aş vrea să-l mai ascult pe orb.[/color]
nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Mesajde nodingat » Mar Oct 17, 2006 9:04 pm

Muia lu' Făt Frumos




18.11.2006




Ce e muie? Crezi că dacă-ntorci privirea, n-o să te mai doară?

Tot ce-ai furat ca zahăru-n mare se topeşte.
Rămane... doar gustu' de pişat.
Ca la-nceput.
Nu te speria. Sau sperie-te! íŽţi va trece :(
Eşti necesar. Te izbăveşti fără să şti.
Prin odraslă.
Te salutăm din mers.
Sugi pula!
Drumuri noi se deschid ca-ntr-o poveste.
O poveste cu zmei invinşi demult.
nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Mesajde nodingat » Joi Oct 19, 2006 11:04 pm

Doline





[color=black]06.10.2006[/color]


[color=black]Dacă mergi dinspre Herculane spre Valea Jiului, inainte de satul Godeanu o să vezi in dreapta nişte creste. Unul dintre varfurile crestei respective e al lui Stan.

- Ăla o fi?
- Nu ştiu, mie mi se pare ăsta pe care suntem mai inalt.
- Ăla trebuie să fie! E mai inalt ca ăsta, nu vezi bine?
- Dă-l mă-n morţii mă-sii de varf, hai s-o tăiem drept inainte. Ţinem creasta, avem de mers mai bine de 20Km de creastă şi tu vrei să facem ocolu pizdii.
- E cel mai inalt din Mehedinţi, dacă tot am ajuns pană aici...
- Nici măcar nu ştim sigur dacă ăla e. Poate pentru că e acoperit de pădure pare mai inalt. Poate că noi am trecut deja de el şi acum ne ambiţionăm aiurea să tăiem cărări prin lastărişu’ ăsta.
- Nu mai fi căpos uită-te pe hartă că nu ţi-o cade mana şi nu mă mai contrazice atat. Ăla din faţa noastră e Varful lui Stan!
- Cum arată munţii ăştia...
- Da, zicea Darty de peisaje selenare şi vegetaţie luxuriantă dar credeam că exagerează.
- Peisaje selenare. Hehe. O fi citit pe vreun site şi a reţinut expresia.
- Mamă in ce hal poa’ să pută, care te-ai stricat bă la stomac?
- Adrian a tras-o, d’aseară mă asfixiază aşa.
- Băi nene, du-te şi fă-ţi un control, ceva! Mirosul ăsta n-are cum să iasă dintr-un om sănătos!
- Unde vreţi mă să mă duc? Mergeţi inaintea mea dacă nu vă convine.

Poteca se pierde printre tulpinile copacilor. Varful e foarte aproape insă lăstărişul inalt şi des transformă fiecare pas intr-un chin. Munţii Mehedinţi sunt acoperiţi pană aproape de creastă şi chiar pe creastă, in cateva locuri, de foioase. Toamna e anotimpul ideal pentru drumeţie prin aceşti munţi dacă eşti indrăgostit de culoare.
Sus, intre creste, se intind păşuni. Formele astea de relief, păşuni intinse mărginite de creste ca intr-o cetate se numesc doline. Dolinele din Mehedinţi. Cate un copac bătran, gros ca-ntr-o poveste sparge cu nuanţe de roşu, pe alocuri, verdele, stins acum, al păşunilor. Pinii negri de Banat urează drum bun ciobanilor şi turmelor care coboară spre campie. Ii vor aştepta in primăvară tot aici. Aici pe creste, infipţi in cer şi in munte, in mintea catorva turişti şi-n sufletul ciobanilor de care se despart acum.
[/color]

[color=black]- Oare marcajul ăsta de care ar trebui să dăm noi, dunga roşie o fi şi in realitate sau numai pe hartă?
- Eu cred că e doar pe hartă. Or fi avut ăştia de la ministerul de resort ceva bani de la vreo organizaţe internaţională pentru turism să marcheze şi să cartografieze zona, au furat banii şi au tipărit fiţuica asta de hartă ca să se justifice.
- Hehe.
- Nu mai radeţi că e un scenariu perfect plauzibil la noi.

Cutreierăm munţii Mehedinţi de-a lungul şi de-a latul. Traversăm creste şi doline. Nu ţinem nici un marcaj şi, ce e chiar trist, nici o direcţie. Dacă cineva ar fi incercat, in mod deliberat să meargă aiurea, fără nici o noimă nu cred că ar fi reuşit mai bine decat o facem noi.

- Iar ai comis-o! Dă-o dracu de treabă că m-ai omorat cu băşinile tale, Adriane!
- Doamne, Adi mamă, ce ai mancat de trăzneşti in halul ăsta?
- Mai lasaţi-mă-n pace, nu cred că v-ar plăcea să fiţi in locul meu.
- Ţine-le frate-n tine, sau ţi-e frică să nu te ofileşti de la otrava asta?
- Adriane, spune drept, tu ai mai fost p-aici inainte?
- Pe unde?
- P-aici, prin munţii ăştia?
- Nu, de ce?
- Mă gandeam că oi mai fi trecut p-aici, d-aia peisaju’ selenar. S-a ofilit vegetaţia pe unde ai călcat, a rămas doar stanca şi aia arsă, ca după cataclism.
- Hehe.
- Bă, stai dracu acasă nu mai umbla prin munţi că in curand or s-arate toţi la fel de selenar dacă-ţi mai vanturi mult miresmele prin lume.

- Am ieşit din mocirla aia de capitală să respir aer curat şi tu mă gazezi!
- Şhhht! Vine un om cu un cal.
- Ţacă eşti sigur că e om? (Cătălina)
- ?
- Nu e urs?
Ţacă tresare şi se mai uită o dată atent (omu-i la 3-4m):
- Om e mă.(convins)

Un om uscat, cu pălarie neagră şi cu un cal alb, bătran s-apropie de noi. E de prin partea locului. Nu seamănă a urs, ce-o fi apucat-o pe Cătălina să pună o aşa intrebare?
Mormăie "Bună ziua!" către noi şi dă să treacă mai departe. Calul işi vede d-ale lui, nu pare să ne dea atenţie, miroase curios iarba dimprejur şi din locurile in care o găseşte mai fragedă rupe cate o muşcătură.

- Bună ziua, ii răspund, aveţi idee e vreun marcaj, bandă roşie, prin imprejurimi?
Calul se-ntoarce primu, mă priveşte atent pentru cateva secunde ca şi cand ar fi ştiut despre ce-ntreb. 펺i flutură una dintre urechi incercand să gonească cateva muşte apoi incepe să-şi rumege iarba liniştit de parcă şi-a uitat gandu’.
- Nu, ce marcaj?
- O dungă roşie, cu alte două albe d-o parte şi de alta?
- Nu, mă băieţi, nu există aşa ceva p-aici.Cruce roşie este dacă asta căutaţi.
- Ştim de cruce roşie da nu ne trebuie, noi vrem bandă roşie.
- Nu e. Da de unde veniţi?
Ne uităm unii la alţii, ne e ruşine să-i spunem că ne-nvărtim in cercuri şi ovale, de nebuni prin munţii Mehedinţi. Nici unu nu răspunde. Omul ridică din sprancene a aşteptare către noi.
- Din Bucureşti, răspund apoi il intreb repede: Ajungem pană se-noptează-n Herculane p-aici?
- Pe creastă nu, doar dacă o să coboraţi in Valea Cernei pe cruce roşie. Atunci da, ajungeţi.
De dimineaţă stancile erau reci, de la răcoarea de peste noapte, dar acum au inceput să se-ncălzească. Nu e bine. Stau rezemat d-o stancă in timp ce vorbesc cu localinicul. Simt stanca, s-a incălzit. Nu e bine deloc. Am auzit că viperele stau pe stanci calde să-şi incălzească sangele p-aici, prin imprejurimile Herculanelor.

- Cat o mai fi pană se-noptează?

Amandoi işi intorc, a surprindere, in acelaşi timp, capetele către mine. Afurisit cal, parcă mă-nţelege. Uscatu-şi impinge pălăria spre creştet, oftează a lucru greu şi, mai mult in şoaptă:
- Păi eu ştiu mă băieţi? Dacă nu ştiţi voi care sunteţi de la oraş... schimbă o privire cu calu care lasă să se vadă cateva fire de iarbă şi un şir de dinţi lungi şi galbeni pe care-i ranjeşte către noi.

O băşină ţapănă, rupe liniştea muntelui. N-am mai auzit şi sunt convins că n-o să mai aud una de calibrul ăsta niciodată. Am mai vorbit cu unu, cu altu şi mi-a fost greu să-i fac să inţeleagă cam despre ce e vorba. Cel mai apropiat sunet ca asemănare ca să-ţi faci idee, s-aude spre iarnă, inainte să dea ăştia drumu’ la căldură, cand curăţă ţevile din blocuri. S-aude ca un muget dar metalic. Dacă pană acum s-au făcut miştouri de data asta toţi am amuţit. íŽl privim pe Adrian şi ne aşteptăm să inceapă să zboare prin aer de la o aşa başină cum zboară baloanele pe care le scapi din mană după ce le-ai umflat să pleznească.
- Ce căcat ai mancat mă? Carbid!? Mai aveai umpic şi explodai. Cred că ai vreun maţ sau vreun organ, ceva rupt in tine. N-ai cum să te beşi in halul ăsta şi să rămai om intreg.
- N-am fost eu, să-nebunesc. Calu a dat-o!
Calu bălăngăne tăcut, nevinovat şi mulţumit din coadă. Uscatu mormăie un salut şi se-ndepărtează.
Adrian e ofticat că avem indoieli.
- Bă al dracu cal. Ce potriveală! Parcă a facut-o intenţionat.

Nu-l credem pe uscat, nici calu’ lui lui băşinos şi-o luăm iar, cum ştim noi, in cercuri, ovale şi alte forme şerpuite peste munte. Noaptea ne prinde pe creastă. Mergem la lumina frontalelor, in şir indian. Adrian merge primu.

[/color]
nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Mesajde nodingat » Dum Oct 22, 2006 12:15 pm

Ciocu




[color=black]10.07.2006[/color]


1991

La 2 ani după Revoluţie clădirile CAP-ului arătă ca după cutremur. Din cadavrul fostei Republici fiecare a ciugulit după cat l-a ţinut pliscu'.
Trei puşti se joacă printre ruine. Doi dintre ei par mai răsăriţi, al treilea n-are mai mult de 7-8 ani.


[color=black]- Ce-am găsit să fie al meu! (aleargă urmărit de ceilalţi doi, mai mari, strangand ceva in pumn)
- Ia mă, dă să văd!
- Nu-ţi dau, Aristide că mi-o iei.
- Nu ţi-o iau, să mor eu! Ce e?
- Lasă, că ştiu eu că mi-o iei, aşa ai zis şi data trecută cand am găsit ţevile şi mi le-ai luat! Şi i le-ai dat lu’ Marli.
- Te caci pă tine, că mai aveai un rand de ţevi! Eu n-aveam, d-aia mi le-a dat! (Marli l-a prins şi incearcă să-i desfacă pumnul să vadă ce e)
- Ce-a găsit?
- Nu ştiu că nu vrea să-i dea drumu'!
- Ciocule dă-i drumu că te sparg, să moară mama!
- Dacă dai in mine te spun!
- De ce eşti tu al dracu şi nu dai drumu? Te pui cu mine!? Ai uitat cine e şefu’ tău?
[/color]

[color=black]Marli il muşcă de mană să desfacă pumnu'. Ciocu incepe să ţipe şi, in cele din urmă, desface pumnul in care stransese o bucată de metal.[/color]

[color=black]- Doză!
- Ai zis că nu mi-o iei!
- Te-am minţit! Hehe.
- Nu mă mai joc cu voi! Plec acasă.
- Pleacă!
[/color]

[color=black]Ciocu’ se indepărtează, tarşaindu-şi picioarele, agale, de parcă ar mai fi rămas. Marlitoru’ studiază atent bucata de metal. [/color]

[color=black]- E bună mă?
- Hmm, nu crecă e...
- Dă să văd!
- E călită, te pişi pă ea.
- De unde ştii?
- Uite, vezi? (trage cu unghia o dară pe suprafaţa metalului) Nu străluceşte, inseamnă că e călită!
- Eşti sigur?
- Mie-n sută!
- Cheamă-l pă prostu’ ăla-napoi. Hai să-l urcăm pă bazin.
- Cioculeee! Hai bă, vino-ncoa', na-ţi doza-napoi că noi mai avem.
[/color]

[color=black]In mijlocul ruinelor tronează bazinul care asigura apa complexului. Acum e in paragină. Rugina şi goana după fier vechi l-au redus la o schelă de 15-20m pe care stă suspendată o sferă mare, din tablă. Schela e incă solidă deşi poartă, săpat adanc, in metal, urmele incercărilor de a o dobori. Scara care duce la varf e descompletată, bucăţi intregi lipsesc din ea, altele abia se mai ţin. [/color]

[color=black]- Hai să vedem care ajunge mai sus!
- Nu mă urc că mi se face rău.
- Du-te şi te joacă cu soră-ta, cu păpuşile. Dacă ştiam că eşti aşa fricos nici nu-ţi mai dam doza aia inapoi.
- Nu sunt mă fricos, da' mă ia cu ameţeală şi imi vine să cad cand mă uit in jos.
- Inseamnă că eşti prost! Nouă de ce nu ne vine?
- Sunteţi mai mari, d-aia.
- Suntem o laie! Nu imi era nici cand eram de-o seamă cu tine. Ai materialu' prost, d-aia nu te urci. Eşti slab!
[/color]

[color=black]Sunt plini de rugină şi de zdrelituri.
L-au lăsat pe Ciocu să urce inainte "Să-l prindă dacă e să i se facă rău". Au ajuns pană aproape de bazin. Ultima porţiune a scării stă să cadă.
[/color]

[color=black]- Mai sus nu mai merge!
- Ciocule, am ajuns pană aici să ne dăm bătuţi?
- Asta nu ţine dacă pun picioru' pă ea.
- Stai aşa, să ajungă şi Marli aici şi ţinem noi dă ea, pană te urci tu. Cand ajungi sus, o apuci tu dă la capu' ăla şi Marli d-aici, pană mă sui eu, pă urmă ţinem amandoi, de sus, să vină Marli.
- Să nu daţi drumu', da?
- Nu dăm mă! Ce, ne crezi nebuni!? (incepe să se caţăre incet şi grijuliu) Hai mai repede, trăiască mă-ta, că mă doare mana!
- Hehe gata! Am ajuns.
- Ia vezi ce e inăuntru, in bazin?
- E un fel de lană! (strigă Ciocu, cu ecou şi cu un smoc de vată de sticlă in mană, dinăuntru' sferei)
- E loc? (tare către Ciocu) Ţine-l de vorbă pană rupem asta. (şoptit către Marli)
- Da mă, e destul loc! (cu ecou)
- Dă la ce o fi lana aia? (tare, către Ciocu, in timp ce amandoi bălăngăne, de zor, bucata de scară, care, in cele din urmă, se desprinde şi cade, cu zgomot infundat, in ţărană)
- Nu ştiu!
- Hai mai repede pană nu se prinde. (şoptit in timp ce s-apucă să coboare grăbiţi) - Ce s-a auzit? Băi, unde plecaţi?
- Hehe!
- De ce aţi rupt scara?
- Hehe!
- Băăăăi, nu plecaţi! (Ciocu incepe să plangă, stă culcat pe burtă, doar cu capul scos afară, deasupra locului unde trebuia să fie scara)
- Hehe!
[/color]

[color=black](...) [/color]

[color=black]- Tuşă Leano, Dan e acasă, că nu-l găsesc p-ăla micu'. S-or fi jucat astăzi, o şti Dan ceva, că uite să-nnoptează şi el n-a ajuns acasă. Alde Marlitoru' nu l-au văzut că numai ce-am trecut pă la ei mai devreme.
- Dane! (bate mamaia-n geam la mine) Auzi, intreabă mama lu' Ciocu dă el. A fost azi cu voi?
- Cine!?
- Ciocu, al lu’ Tutuluş, de!
- Nu ştiu bre nimic, dă nici un Cioc, d-aia m-ai trezit?
[/color]

[color=black]Aristide şi Marlitoru’ au plecat demult. Se lasă seara. Ciocu nu mai plange, doar suspină din cand in cand. Priveşte intruna, printr-o spărtură a bazinului, către sat. Trebuie să vină cineva după el. Tata sau poate mama, pe cine-or fi gasit ăia acasă, că doar nu l-or lăsa aici. [/color]

nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Mesajde nodingat » Lun Oct 23, 2006 1:36 pm

Tanti!




[color=black]29.09.2006 [/color]

[color=black]

- Ce faci Sile?
E intrebarea care mă aşteaptă deseori, dimineaţa intr-o fereastră pe mess.
- Bine Sile, ochi. Tu ce faci? Ce mai face Sile_beton?
- Sile_beton a murit. Gata de azi nu mai sunt Sile, sunt Silviu.
- Hehe, n-ai mă cum. Dacă ajungi Sile n-ai cum să iţi mai revii, mai ales după o perioada aşa de lunga de existenţă ca Sile.
- Silviu!
Sile_beton este un prieten bun d-al meu. Afemeiat, petrecăreţ, inteligent, roaker şi sărit.
De multe ori cand alţi amici mă-ntreabă cum ne-am cunoscut le răspund că "sub o masă in Club A", ei o iau drept glumă.
- Gata bre, m-am cuminţit.
- N-ai mă cum, nu te mai amăgi, pe cine crezi tu că prosteşti?
- Vreau să mai agăţ şi eu bunăciuni că de nasoale m-am săturat.
- Bine, bine, toţi vrem bunăciuni da ce treabă are asta cu cuminţitu’?
- Vreau să stau in vara asta in Vamă intins pe plajă cu pula-n sus şi să mi-o păzesc treaz, vorba lu Ţacă.
- Hehe, ce să faci mă?
- Da bre, s-o păzesc treaz să nu mai cadă toate nasoale-n ea, că dacă-s beat vigilenţa scade.
- N-are treabă mă!
- Ba iţi zic eu că are...
- Degeaba zici, ce nu-ţi aminteşti farmacista d-astă vară?
- Care farmacistă, Andreea sau aia a lu’ Ţacă?
- Nu Sile, aia de pe plajă, cand ai stat tu un weekend lemn, pe care ai agaţat-o strigand "Tanti!".

Vara trecută, intr-unu din weekenduri, Sile a stat 3 zile rupt. Atat de muci era că nu mai putea să articuleze. Indiferent de cat de luat ar fi, cat timp este conştient Sile nu rămane indiferent la prezenţa feminină.
Compromisu' intre neputinţa lui să articuleze şi nevoia de a-şi manifesta aprecierea faţă de femeile care trec pe langă noi, se traduce intr-un strigăt repetat obsesiv tot weekendu': "Taantiii!"
Primul meu gand a fost de dezaprobare. Pană la episodul ăsta trăiam cu convingerea că stilul "smuls" nu face bine pentru viaţa sexuală in 2.
O să folosesc expresia asta că-mi place cum sună, are ceva de pionier in ea: "Nu mică mi-a fost mirarea" să văd şi altfel de reacţii decat cele de dezgust, din partea femeilor apelate de Sile cu "Taantiii!".
Nu era un simplu "Tanti!" gemut de vreun beţivan oarecare, era un "Taantiii!" care ascundea atatea ganduri, patimi şi vise adolescentine pe care Sile le purta cu el incă de pe vremea copilăriei şi pe care, acum, eliberat de constrangeri, le lăsa să se materializeze intr-un strigăt viguros, bărbătesc şi admirativ.
Da, erau femei care ridicau spranceana(a se citi "coada"). Bine să stabilim de la bun inceput: Sile n-arată rău. Dar ori şi cat. Mă rog, am vazut "ridicatu’ "din coadă prin ochii personajului interpretat de Mircea Diaconu in filmu' lui Nae Caranfil, cand işi vede nevasta aflată in drum spre Franţa să se facă "dansatoare" manjită pe faţă demonstrativ cu jeg. Asfalt Tango cred că se cheamă filmu’.

Marea s-a potolit. Toată săptămana au fost valuri. Acum că marea s-a liniştit a rămas o limbă de apă de-a lugul plajei. Sile stă in cur, intr-un ochi de apă la caţiva metri de noi şi se pişă. A ales ochiu’ ăsta de apă că-i mai caldă decat apa din mare plus că marea-i prea departe. Crede că nu-l vede nimeni, dar apa e mică nu-i acoperă slipu’ in intregime şi se vede cum susură şi cum se reciclează de zor alcoalele care trec prin el.

Năuc se uită cum o necunoscută in ţaţele goale il bărbiereşte in cap, in mare pe amicul său din copilărie, Cuza. Zambeşte fericit şi uşurat şi urlă iar din toţi bojocii "Taantiii!".
E a 3-a zi, deja e rutină, niciunul dintre noi nu-i mai acordă atenţie. Rămanem insă cu gurile căscate de data asta, ne dăm coate şi ne benoclăm precum oligofrenii la o "tanti" care sensibilizată de chemarea lu’ Sile, culege melcişori şi scoicuţe, intr-un pahar de bere de unică folosinţă. Tanti e voluptoasă şi poartă doar un tanga dintr-ăla de se potriveşte la orice dimensiune a curului, care se leagă deasupra şoldurilor. Eu unu cred că dacă nu era şmecheria asta cu şnuru’ n-ar fi putut să bage slipul pe ea.
Deci, ca să revin, tanti culege melcişori şi scoicuţe ca amintire din Vama Veche sau ca să-şi faca mărgele. Dar nu culege melci şi scoici oricum sau de oriunde, nu... Ea culege numai din jurul lui Sile şi afurisiţii aştia de melci ca să nu mai zic de scoici s-au răspandit in aşa fel incat oricum s-ar invarti, draga de ea, ca să-i culeaga, numai cu spatele către Sile se nimereşte. Nu cred că am pomenit dar eu banuiesc ca tipa suferea de reumatizm sau de vreo anchiloză ceva ca nu se lasă pe genunchi deloc, numai din trunchi s-apleacă.
Lu’ Sile ochii, i-au ieşit din cap. Nu mai poate să strige nimic, gangureşte ceva către tanti şi rade cu toţi dinţii iar ea, vădit interesată işi apropie urechiuşa de balele lui să desluşească primele cuvinte, altele decat "tanti" rostite de Sile in weekendu’ ăla.

Cum aveam să aflăm mai tarziu, printre injuraturi, de la Sile, tanti era farmacistă. Cam atat am reuşit să scoatem de la el pentru ca era prea prins să-i dea castane lu' Cuza.
Cuza a interpretat greşit interesul farmacistei pentru Sile şi, cum un alt mascul il lăsase fără frizer de ceva vreme, a crezut că tanti că e pasionată de grotesc in general. S-a postat foarte ţanţoş in faţa farmacistei şi s-a apucat să spargă o scoică vie intre măsele(prinsă intre degetele de la picioare pe cand se lăsa ras cap) s-o molfăie şi s-o sugă meticulos.

Deşi deznodămantul n-a fost unul fericit in povestea cu pricina argumentele pe care le foloseşte Sile ca să-şi justifice tentativa de "cuminţire" sunt neintemeiate.

- Era buna faramacista aia... Băi Aristide nu’ş ce dracu am da-n ultima vreme numai peste mediciniste şi peste farmaciste am dat!
- Da Sile. Vezi tu, astea's invăţate din primii ani de studenţie cu cadavrele. Hehe.
- Du-te-n pula mea că nu mai vorbesc cu tine! Eşti un bulangiu.
[/color]
nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Mesajde nodingat » Vin Oct 27, 2006 9:59 am

[color=blue]15 zile[/color]

25.10.2006


Idei despre cat de superficial e unul sau altul, despre cat de "minciuna" sunt eu iar imi vajaie prin cap. Majoritatea prietenilor din garda veche s-au facut oameni serioşi numai eu mă ambiţionez intr-o "tinereţe fără bani şi fără bătraneţe".

- Băi Aristide ştiai ca anii de studenţie se iau in calcul la pensie?
- Să mori tu? Nu ştiam. Nu cred!
- Hehe, crezi nu crezi, aşa e. Dacă te ambiţionezi umpic vei ieşi la pensie direct de pe băncile facultăţii.
- Hehe.
- Da bă şi cu ocazia asta intri şi-n cartea recordurilor, iei o carcă de bani.
- Cat?
- Nu ştiu exact, cateva sute de mii de euroi oricum.
- Dolari!
- !?
- Dolari mă că e americană invenţia -The Guinness Book.
- Ce facultate faci după asta?
- Nu mai fac mă niciuna m-apuc, in pula mea, să muncesc că mi s-a acrit de studenţie şi de sărăcie.
- Nu te văd muncitor. Hehe. Găseşti tu vreo mătuşă Tamara ceva.
- N-auzi mă că mă fac om serios? M-am săturat!
- Eu nu te cred, da mă rog, cum zici tu...
- Ce faci weekendu’ asta?
- N-am nimic in plan, un munte ceva?
- Ce zici vă băgaţi la un Moldoveanu?
- Stai să vorbesc cu Cătălina.

După 2 zile, vineri noaptea, octombrie 2006, baza masivului Făgăraş:

- Putem să mergem pană la cabana Sambăta la frontale.
- E tarziu coaie, care e schema dacă ajungem la 3 noaptea nu e nici o şmecherie. Mai bine dormim aici şi pornim maine la prima oră, odihniţi şi pe lumină.
- Rămanem aici dacă voi vreţi aşa dar tu nu vezi cum arată pensiunea asta? E soto un bulion pe noapte dacă nu mai mult.
- Hai cu mine să-ntrebăm, vedem care-s scorurile. Dacă e nasol punem cortu' şi gata.

Pensiunea arată belea. 3 margarete. Ca peste tot şpaga işi face treaba. Cu 200 de mii pentru femeia de servici(să trăiască), ne cazăm pe furiş. Somn de voie pană a 2-a zi la 7 a.m.

- Luăm prosoapele să ne scoatem banii?
- Hehe, sunt noi nouţe, dacă le luăm ieşim pe plus da o băgăm pe amărata aia la plată. A fost om cu noi nu se face!
- Hai bă nu fi fraier că am nişte perdele cfr pe post de proasoape...
- Hehe, du-te-n pula mea de distrus, lasă-le-n morţii lor de prosoape du-te pe la vreo-nmormantare sau pomană ceva dacă vrei prosoape fără sigla cfr.
- Eşti fraier, oricum nu mai treceam noi p-aici.

Munţii se ridică din pămant in faţa noastră, dintr-o dată. Făgăraşul are ceva darz şi obraznic ca un bărbat ţapăn şi vulgar.
Urcăm, e o vreme de zile mari. Am fost destul de norocoşi anul ăsta cu vremea. Mi-amintesc că acu’ vreo 3 sau 4 ani in Apuseni ne-a plouat o săptămană-ntreagă d-ajunsesem să visez broaşte.
Lăsăm cabana Sambăta in urmă. Arată groaznic. E cam "puşcată" ca să folosesc cuvantu unui arădean cand a venit vorba de cabană.
Pentru a ajunge pe creastă de la cabana Sambăta sunt 3 variante marcate una normală şi 2 pentru "turişti incercaţi". Ghici pe unde am luat-o?
Da. Ai ghicit. Nu e chiar floare la ureche dar nici vreun capăt de lume.
Am ajuns să iubesc marcajele şi traseele marcate după ultimile experienţe prin munţi. Făgăraşul e excepţional de bine marcat. Felicitări celor care au facut-o!
Odată ajunşi in creastă nu mai avem decat 5 varfuri pană la Viştea – Moldoveanu.
Planul e să innoptăm la refugiul de la poalele varfului Viştea Mare.

Noaptea in luna octombrie temperatura scade, de obicei, sub O grade pe creasta Făgăraşului. Sacu' meu de dormit e varză dar nu conteaza, avem o juma' de votka la noi. Dacă aveam 1 litru nu cred că-mi mai trebuia sac deloc.
Cum vremea e frumoasă şi cum nu suntem singurii virusaţi ne aşteptăm să găsim refugiu' plin. Dăm de zor din picioare poate apucăm un loc, maxim două.
Ajungem la refugiu pe la 5 p.m. Ne calificăm pentru locul 2. La refugiu mai este doar un arădean superbine echipat. De fapt e atat de bine echipat ca n-are nevoie de refugiu, şi-a montat o bijuterie de Hannah de 4 sezoane chiar pe marginea crestei.
Refugiul arată bine. A fost tencuit şi zugrăvit de curand. Dacă oligofrenii care cară pană acolo diverse s-ar obosi să işi ia ambalejele şi gunoiul inapoi ar fi perfect.
Ultimii veniţi sunt o gaşcă de liceeni. Au ajuns pe la 12 -1 noaptea. Am inţeles că au plecat pe intuneric dinspre Podragu. Ce vrei, trebuie să-şi vandă ş-ăştia cu televiziunile ştirile. Fără adolescenţi inconştienţi şi teribilişti de genu’ ăstora care să crape prin munţi ce-ar mai vinde?

A doua zi suntem in picioare odată cu prima geană de lumină. Pe Viştea mare un tată işi invaţă feciorul de 5-6 ani numele varfurilor din jur. Puştiul ii soarbe cuvintele, Făgăraşul i se oglindeşte şi ii arde in privire. Pielea mă furnică.

Vărful Moldoveanu se trezeşte cu noi in carca lui. E un varf prietenos care ţine cu Steaua. Flutură mandru agăţat de-o cruce steagul Stelei. Stăm la o vorbă cu el. íŽl tachinez şi-l intreb cum se-nţelege cu vecinu lui ungur, Viştea Mare. Rade şi zice să-mi văd de treaba mea că ei sunt prieteni buni. Că-n iernile grele cand noi ne ascundem după sobe, calorifere şi cojoace ei doi işi alină uratul şi işi povestesc cate-o amintire cu daci, cu flori de colţ şi cu vulturi ca să mai uite de viscolul care le roade creştetele.

íŽi promit ca trec in vara care vine să-l văd iar, imi iau ramas bun şi cobor. Langă refugiu se odihneşte un bătran cu nepoată-sa alături.
Ne salutăm. Ne-ntrebă despre traseul prin care am venit, vrea să coboare p-acolo. íŽi dăm toate lămuririle cum ne pricepem mai bine. Nepoata-sa face poze.

(....)

- Din creastă s-ar putea să nu vedeţi marcajul triunghi galben. Cel mai uşor e să număraţi a 2-a viroagă pin care se poate cobora pe stanga.
- Mulţumesc. Voi pe unde vreţi să coboraţi?
- Pe triunghi roşu, chiar pe aici.
- Pană-n Victoria?
- Nu, vom face la un moment dat dreapta pe un drum forestier spre manăstirea Sambăta.
- Drum bun!
- Mulţumim la fel! (curiozitatea e mai puternică decat bunu simţ şi il intreb). Iertaţi-mi curiozitatea, ce varstă aveţi vă rog?
- Hehe, 75 de ani şi 15 zile.
- Mulţi inainte! (ii strang mana şi plec)
nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Mesajde nodingat » Lun Noi 06, 2006 1:29 pm

Camera de sacrificiu


01.11.2006


Creasta Iezer – Papusa, Campulung – Muscel 28.10.2006
- Marcajul arata 2 ore pana la Vf. Batrana, d-acolo cred ca mai avem maxim o ora pana pe Vf. Iezer.
- N-avem timp s-ajungem pe lumina!
- Cat e ceasu'?
- 6 fara 20.
- In mai putin d-o ora o sa se-nnopteze. O s-ajungem pe-ntuneric la refugiu.

Am plecat tarziu de la cabana Cuca. Trebuia sa fi intrat in traseu la 7, odata cu prima geana de lumina. Noi am lalait-o pana pe la 11.

- Ce pula mea facem?
- Pai variante prea multe n-avem.
- !?
- Ori ii dam inainte spre refugiu si ajungem la noapte, daca ajungem. Hehe. Ori coboram pe triungi rosu pana la stana aia, sau ce-o fi, care se vede jos, acolo.
- Care stana ma? Ai inceput sa visezi stane?
- Uita-te-n dreapta. Mai jos. O vezi acum?
- Da. Nu pare sa fie stana, mai degraba o casa.
- Ce-o fi, adapost sa fie!

Coboram spre asezarea din departare usurati de gandul ca nu va fi nevoie sa mergem pe creasta la frontale.

***

Vineri, c-o noapte-n urma, cabana Voina:

- Salut!
- Buna seara. 2 chelneri d-ai casei beau rom in fata barului in cabana.
- Mergem spre cabana Cuca, aveti idee daca e cineva acolo?

Dau amandoi sa raspunda. O privire scurta din partea unuia dintre ei ii reteaza vorbele celuilalt.
- Nu cred ca e nimeni. Raspunde cel cu privirea taioasa.
- E weekend, nu se poate sa nu fie cineva. Insistam noi.
- Hmm. Nu cred, de obicei cabanierul trece pe aici cand urca si mai tainuieste la un paharel. Nu l-am vazut d-acu 2 saptamani cand a coborat ultima oara.
Schimbam priviri intre noi, ingrijorati.
- De ce nu va cazati aici, avem camere libere.
- Cat costa camera?
- 350 mii de persoana.
- Vrem sa plecam maine la prima ora spre creasta. Economisim 2 ore daca plecam d-acolo.
- Cum stiti voi...
- Cred c-o sa vedem totusi daca e cineva la Cuca.

E bezna. Lanterna frontalelor deschide culoare inguste de lumina inaintea noastra. Intunericul se scurge din toate partile, ne intra in haine, in amintiri, in gura. Gustul amarui si cleios de noapte nu-l pot scuipa oricat mi-as chinui. Stomacul mi se zvarcoleste ingretosat d-atata bezna. Sa fie lumina!

- Cred c-ar trebui sa facem zgomot. Catalina



Note:
(hide)
in timp ce-si potriveste frontala pe nr. maxim de leduri.
- Cica zona asta colcaie de ursi.
- De unde stii?
- Asa am auzit...
- Nu ataca ma oamenii din senin. Doar daca-l enervezi sau daca e ursoaica cu pui. Ai mai auzit tu de urs mancat de om?
- Hehe! Bai de urs mancat de om n-am mai auzit.
- Invers am vrut sa zic da am nimerit aiurea...
- Am auzit in schimb de oameni mancati de ursi. Mai zilele trecute il arata pe unu la tv, muscat de urs.
- Faci misto?
- Nu fac. Era vanator. A dat nas in nas cu ursu si zicea ca a aruncat arma si s-a culcat pe burta ca sa scape.
- Ce cretin, de ce n-a tras?
- Ce cacat sa-i faca ma cu pusca cu alice? Mai rau il enerva. Dupa ce s-a aruncat pe burta ursu a casunat pe el. A inceput sa-l zgarie pe spinare si sa-l muste de cap.
- Naspa...
- Da, a avut bulan cu ceilalti vanatori ca au ajuns repede la el si au gonit ursu alfel o mierlea.

Mergem tacuti cu gandu’ la vanatorul muscat de cap. Intunericu’ e parca mai gros. Si linistea asta... Darty tuseste. Are un fel de a tusi cum n-am mai vazut pana la el. La-nceput n-am fost sigur daca striga sau daca tuseste. De ce sa nu recunosc, prima oara cand l-am auzit mi s-a taiat respiratia. Am crezut ca a patit ceva nasol.

- Cum l-au gonit?
- Ce sa goneasca?
- Ursu’ ce cacat, ca doar nu vorbiram de Madonna!
- Ahh, au tras focuri de arma-n aer.
- A avut zile.
- Da ba, mare bulan.

Nu mai vorbeste nimeni, a trecut cam o juma de ora. Cabana nu mai apare odata! Nu-mi place sa merg ultimul din sir. Am o senzatie urata de gheara infipta-n ceafa. Din cand in cand Darty tuseste sau striga, numai el stie, ideea e ca face zgomot si asta e bine.

- Trebuia sa fi luat niste petarde la noi!
- Da, sa stii ca e de tinut minte faza asta cu petardele.
- Petarde o pula, cand mai apuci sa scoti si sa aprinzi petarda? Taca dezaproba nemultumit.
- Ceilalti ma! Ca doar nu ataca 5 oameni de-o data.

Cabana Cuca e la mai putin de 10m in fata noastra. La una dintre ferestre atarna un felinar pe gaz. Imi plac cabanele la nebunie. Mai ales noaptea!

***

Acum coboram de pe creasta spre ceva care arata a cabana. Nici unul dintre noi nu e incantat de perspectiva unei plimbari nocturne pe creasta Iezer-Papusa in cautarea refugiului.

- Ma, stana e aia sau ce pizda ma-sii e?
- Stana trebuie sa fie, uite, e marcata pe harta.
- Sa speram ca nu ploua-n ea.
- Asta e a doua varianta nasoala.
- Si care ar fi prima?
- Sa fie locuita de cineva neprimitor.
- Hehe!
- Nu rade ca am patit-o-n Crai acu vreo 3 ani. Am ajuns pe la 12 noaptea la stana de la baza masivului, din dreptul Grindului. Eram cu Catalina si cu inca un cuplu.
- Asa.
- Asa si in stana se cazasera niste muncitori forestieri. Oligofrenii ne-au refuzat brutal cand le-am cerut adapost. N-aveam decat o lanterna toti 4. A fost jale. Ne-am chinuit inca vreo ora jumate, daca nu mai bine, pe bezna pulii sa ajungem la refugiu.

***

Stana de pe platoul Iezer – Papusa. Septembrie 2006.(cu o luna-n urma, aceeasi stana)

- Ioane iar te-ai imbatat futu-ti Dumnezau ma-tii de betivan.
- Ce ai ba cu mine, ce nu-ti convine?
- Tu ai taiat-o p-aia da sa umflase da dimineata?
- Care?
- Aia d-avea urechea rupta, care s-a umflat azi dimineata. Tu ai taiat-o?
- Ce era sa-i fac, a prins ceva azot cred. Daca n-o taiam crapa.
- Pai fir-ai tu al dracu da om prost, vino futu-ti Dumnezeu ma-tii sa vezi in ce fel ai taiat-o.

Ciobanul, un barbat in putere, bine legat injura si il ridica de subbrat pe un altul, uscativ si cu ochii tulburi. Batul cu care scurmase vinovat in jar ii cade de la smucitura cu care este ridicat si darama plosca cu rachiu. Da sa scape din prinsoare ca sa ridice rachiul. Celalalt nu-l lasa, izbeste cu piciorul in plosca aruncand-o departe, peste stiva de lemne. íŽl zmuceste mai tare si-l imbranceste-n incaperea din mijloc.

- Nu e ma pacat? Om fara Dumnezeu!
- Ce ai cu mine?
- Nu vezi? Sau ti-a luat bautura vazu dupa cum ti-a luat si mintile.

Intr-un carlig, langa perete, o oaie jupuita de blana atarna cu capul in jos. Trupul care pare neinsufletit se umfla si dezumfla usor urmarind respiratiile animalului. Ochii, lipsiti de pleoape acum, se intorc intr-un spasm catre ciobani. O palma grea cade peste ceafa ciobanului uscativ, aproape ca-l darama.
Se prinde cu mainile de tocu’ usii si mormaie inecat:
- Am taiat-o de dimineata, am crezut c-am taiat-o de tot.
- Ioane, o sa te blesteme suflarea din bietele animale de care-ti bati tu joc.
- Am crezut...
- Si-n iad cand o fi flacara mai mare la cazanu-n care-o sa fierbi sa-ti aduci amite da oita asta. Cutizul manuit cu indemanare intra adanc de data asta, largeste crestatura facuta de neispravit si despica gatul oii curmandu-i chinul.
- Am crezut ca ...
- Taci futu-ti Cristosii ma-tii de betiv ca-ti iau beregata ca la oaia asta, drac stricat ce esti!

***

Stana arata de zile mari. Este cea mai bine intretinuta stana dintre toate pe care le-am vazut pana acum. Ciobanii au plecat de curand. La cat de bine intretinuta este avem indoieli daca nu cumva o mai locui cineva in ea. Strigam de cateva ori, apoi daca vedem ca nu primim nici un raspuns intram.
In timp ce Taca face pe maestrul de ceremonii si aprinde focu’ noi inspectam de zor incaperile.
Sunt 2 constructii separate care au in total 4 incaperi. Una dintre incaperi este ticsita cu lemne taiate gata. Celelalte 3 au montate pe pereti lavite. Banuiesc ca vara lucreaza mai multi ciobani aici daca au nevoie de atat de multe lavite. Catalina si Luci au ales camera-n care vom innopta. E cea mai protejata, in sensul ca trebuie sa treci printr-un mic hol inainte de a intra. Asta inseamna 2 usi intre noaptea care se lasa si noi, ceea ce e bine.

- Mie nu-mi place camera asta! (mirosul de oaie e parca amplificat aici)
- Ce are ma, e cel mai bine pusa dintre toate!
- Nu stiu, nu-mi place cum arata, nu mai zic de miros... (scandurile sunt acoperite cu un praf alb)
- Nu-ti place n-ai decat sa stai unde vrei!
- Asta d-alaturi ce are, de ce nu va place? Uite se pare ca cineva a dormit de curand aici. (praful alb care acopera lavitele e sare, il scutur usor din pame)
- Aia n-are decat o usa, plus ca bate vantu’ prin ea. Nu te obliga nimeni sa dormi in vreun loc anume, eu aici ma culc.

Luci isi arunca rucsacul pe una dintre lavite aratandu-ne hotarat locul pe care si l-a ales. Noaptea a inceput sa prinda putere. E nor si nu-i urma de stele sau de luna. Focul aprins de Taca afara arunca umbre lungi si stranii in incaperea in care urmeaza sa-nnoptam. Deasupra rucsacului aruncat de Luci se balangane amenintator, de la zdruncinatura, un carlig.
nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Mesajde nodingat » Mie Noi 08, 2006 11:11 am

Microscopu'



06.11.2006


A fost odată ca niciodată un loc in care o armată de moşi şi de babe transformau copiii in doftori. Locul ăsta il numiseră, conspirativ, "Facultatea de Medicină".
Secretu’ transformării copiilor este bine păstrat de tagma moşilor şi babelor nemuritoare cărora copiii erau invăţaţi să le spună dascăli. Pe nebăgate de seamă, din miile de copii, după mulţi şi mulţi ani, caţiva vor ajunge in tabăra nemuritorilor. Cum se poate intampla o asemenea grozăvie sau cum ajungi din oaie lup o să vedem intr-o serie de epizoade psihoştresante după cum urmează:

In epizodu de azi se arată diverse lucruri despre microscop.

Noiembrie 2003 – laboratoarele spitalului Bagdazar.

(...)
- Aceste microorganisme pot fi decelate cu ajutorul microscopului electronic. Forma spiralată şi culoarea roşie sunt caracteristice şi constituie elementele dinstinctive după care trebuie să vă orientaţi atunci cand incercaţi să le focalizaţi .
- (in şoaptă) Bă ce pula mea are că nu se vede nimic in căcatu’ ăsta?
- (tot in şoaptă) Ciung eşti, să-nebunesc! Ai 2 maini de stanga, ce ţi-o fi aşa greu să-nvarţi de rotiţele pizdii pană vezi minunea de care descantă nebuna.
- Alo, acolo-n spate! Ce s-a-ntamplat, ce inseamnă gălăgia asta?
- Ne scuzaţi...
- Nici un "ne scuzaţi", aţi găsit ce v-am cerut?
- N-am găsit.
- Păi cum să găsiţi, dacă voi sunteţi preocupaţi de cu totul şi cu totul alte lucruri?
- Despre asta vorbeam. Incercam să focalizăm microscopul.
- In 5 minute vin să-mi arătaţi ce aţi făcut.

Invărt microscopul din toate şuruburile, poate, poate văd ce ne explică zgripţuroaica. Nimic. E deja al 3-lea sau al 4-lea an de cand şurubărim la microscoape, nu mai e aşa o mare scofală să le folosim. De data asta insă nu reuşim in nici un chip să ne descurcăm.

- Ori lama e futută ori microscopu’ e dus pulii de suflet. Mai uitaţi-vă şi voi la el că eu nu-i dau de cap.
- Cine ziceai că e ciung? Numai gura e de tine!
- N-ai tu treabă, e stricat căcatu' ăsta.
- Dacă eu nu reuşesc să-l setez sunt ciung. Dacă tu nu te descurci e microscopu’ stricat...
- E stricat, să-mi bag pula-n microscoapele lor!
- Nu mai ţipa ca o muiere că sare iar nebuna la noi.
- Bag mana-n foc că e stricat!
- Iar vă foiţi? Inseamă că aţi reuşit. Bravo! Aristide, ia să vedem. Descrie formaţiunile pe care le vezi exprimate pe lamă.
- Doamna doctor, cred că e stricat microscopul sau lama nu e bună, pentru că n-am reuşit să găsim nimic.
- N-aţi reuşit să găsiţi pentru că staţi de vorbă nu pentru că ar fi microscoapele stricate. De 20 de ani de cand sunt cadru didactic aud mereu aceleaşi scuze. Puneţi mana şi setaţi-l cum trebuie că nu pleacă nimeni acasă pană nu terminăm lucrările.

E linişte, ne uităm unii la alţi. Din cand in cand cate unul se mai uită-n microscop. Degeaba. Desenăm pătrăţele şi triunghiuleţe in caiete ca să dăm impresia că avem activitate cerebrală. Cate unu mai fericit desenează cerculeţe şi trifoi cu patru foi. Două proaste desenează inimioare. Dragoş a desenat o pulă cat toată pagina, cu tot cu coaie. Dacă o priveşti dintr-un anumit unghi seamănă cu-n microscop.

- Eh, cine a terminat?
- (linişte, s-aud doar paginile date la loc la text)
- Nimeni?
- (...)
- Aristide, te-ai lămurit? Cum e, hai descrie ce vezi ca să putem pleca acasă.
- Nu am ce să descriu doamnă, microscopu’ e stricat. Nu se vede nimic.
- Ceilalţi? Cine a reuşit să găsească?
- (linişte)
- Dacă mă ridic şi il fixez eu, pană diseară staţi aici!

Se ridică, duşumelele trosnesc ameninţător, in timp ce se tarăşte ca viermele ăla mare din Războiu Stelelor, către noi. Ne strangem unii-ntr-alţii. Ne-a spus in repetate randuri că in cel mai rău caz ne lasă repetenţi nu ne mănancă. Avem indoieli.
펺i sumecă manecile halatului. Pielea maronie şi zbarcită ii atarnă pe antebraţe trădandu-i natura de balaur. Ştiam noi!
Degetele uscate şi agile invart cu rapiditate mecanismele microscopului care urcă, coboară, tresaltă precum o fiinţă care se zbate să scape din incleştarea de crocodil cu care baba il strange.

- Bă! (la ureche) La cat de hotărată e nebuna să-l facă să meargă cred că ia o şurubelniţă şi s-apucă să-l repare. Am belit-o! Pană diseară stăm aici.
- Hehe, repară o pulă!

- Nu vă e ruşine?(se răţoieşte către noi) N-aveţi nici cel mai mic bun simţ. Eu mă chinui să vă luminez capetele alea goale şi voi radeţi ca nişte copii de grădiniţă! Tot voi l-aţi stricat, cine ştie cum l-aţi manevrat, in bătaie de joc de l-aţi stricat. C-aşa-i tineretu din ziua de azi, nu-i pasă de nimic. Ehh, dacă aţi fi muncit voi să le faceţi, să vedeţi cum v-ar fi durut sufletu’ să le stricaţi. Dar aşa... Aşa nu vă pasă!

Face un gest a lehamite şi se tarăşte către tablă. Incepe să scormonească in cutia cu cretă de unde alege, meticulos diverse culori.

- Uitaţi-vă-n microscop.

Ne uităm miraţi unii la alţii. Nici unul nu se mişcă. Aşteptăm.

- Uitaţi-vă-n microscop şi imaginaţi-vă ce desenez acum. Dacă mai aud vreo vorbă aveţi absenţă la stagiul ăsta.

Ne incolonăm in spatele microscopului prin care privim ca intr-un bec la o lamă in care nu se vede nimic. Pe rand, fiecare cate 5 minute.

- După ce v-aţi lămurit desenaţi in caiete ce vedeţi acolo. Dacă nu vă e clar uitaţi-vă pe tablă la ce desenez eu!
Pe tablă din degetele sfrijite şi bucăţile de cretă colorată se naşte o lume de spirale buline, bulinuţe şi alte mazgălituri care, probabil, in mintea babei, au un rost.
Noi ne uităm in becul microscopului şi tragem stangaci cate-o linie in caiete.
După o vreme baba şterge tabla să facă loc explicaţiilor care urmează insoţite de noi linii, altfel de spirale şi de buline. Unele pline, altele goale. Unele care intr-n altele. Altele care ies...
Dragoş a deschis la pagina pe care desenase pula mai devreme. Se uită atent şi serios in microscop şi la tablă şi işi impodobeşte harnic desenul.
Dintre toate incercările de prin caietele noastre singurul care seamană cu-n microscop e a lui.
nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Mesajde nodingat » Mie Aug 15, 2007 9:03 am

12.07.2007









Iunie 2007 – Culmea Gropşoarele – Zăganu, masivul Ciucaş.
Termometrul arată la umbra 40 de grade Celsius ... Sub arşiţa soarelui Ţacă incearcă să găsească drumul cel mai scurt către Cheia. Moleşit de căldură şi de sete se apropie de o stană să ceară lămuriri. Strigă de cateva ori insă nimeni nu pare să fie prin imprejurimi. Cainii il latră pentru o vreme după care se tolănesc plictisiţi la umbră. Ţacă ii intărată, doar, doar i-o auzi careva dinăuntru.
In sfarşit un cioban tanăr ii raspunde.
In tot ce urmează, persoanele toate păstrează un calm imperturbabil, egal şi plin de demnitate.

Ţacă: - Salut, spre Cheia, pe cruce albastră?
Ciobanu’: - Da.
Ţacă: - Dar dacă o iau pe drumu’ de căruţă tot in Cheia dau?
Ciobanu’: - Da
Ţacă: - Pe unde o fi mai bine pe cruce albastră sau pe drumu’ de căruţă?
Ciobanu’: - Pe cruce albastră.
Ţacă: - Mersi.
Ciobanu’: - Sau pe drumu de căruţă tot acolo daţi.
Ţacă: - Poftim?
Ciobanu’: - In Cheia.
Ţacă: - Asta am inţeles, eu vreau să ştiu care drum e mai scurt.
Ciobanu’: - Aham.
Ţacă: - Deci?
Ciobanu’: - Deci ce?
Ţacă: - Pe unde ajung mai repede?
Ciobanu’: - Pe drumu de căruţă.
Ţacă :- Mersi. (dă să plece)
Ciobanu’: - Dar dacă sunteţi pe jos mai bine luaţi-o pe cruce albastră.
Ţacă: - Păi n-ai zis că ajung mai repede pe drumul de căruţă?
Ciobanu’: - Ba da dar pe jos ajungeţi mai repede pe cruce albastră.
Ţacă: - Tu faci mişto de mine?
Ciobanu’: - Nu fac domnule.
Ţacă: - Pe unde o iei cand cobori in staţiune?
Ciobanu’: - Pe drumu’ de căruţă.
Ţacă: - Bine mersi. Asta am vrut să aud. (dă iar să plece)
Ciobanu’: - Da eu o iau cu căruţa că dacă aş lua-o pe jos aş merge pe cruce albastră.
Ţacă: - Deci e mai scurt pe cruce albastră dacă mergi pe jos.
Ciobanu’: - Depinde.
Ţacă: - Cum adică?
Ciobanu’: - Depinde unde vreţi să ajungeţi.
Ţacă: - In Cheia mai nene că doar nu merg pe Luna. Tu faci mişto de mine?
Ciobanu’: - Nu fac domnule!
Ţacă: - Păi atunci?
Ciobanu’: - Atunci ce?
Ţacă: - Las-o moartă că o iau pe cruce albastră şi am terminat povestea.(pleacă)
Ciobanu’: - Pe drumu de căruţă daţi la intrarea in staţiune. (strigă din urmă)

Ţacă face caţiva paşi după care işi aduce amine ca a uitat să ceară apă. Se intoarce. Ciobanu a intrat inapoi in stană. Ţacă strigă după el fără să primească vreun răspuns.
Incearcă sa zgandăre cainii care s-au obişnuit cu el şi nu mai vor să-l latre, il maraie leneş şi se trag sub o grămadă de lemne, la umbră. Intră pe poartă şi bate hotărat in uşă.
Un copil ii deschide.

Copilu’: - Ce vreţi domnule?
Ţacă: - Am vorbit cu taică-tu mai adineauri.
Copilu’: - Nu se poate domnule. Tata e mort.
Ţacă: - Frati-tu sau unchi-tu atunci.
Copilu’: - N-am fraţi am doar o soră şi unchi-miu e plecat la Brăila cu mieii.
Ţacă: - Am vorbit cu un barbat mai devreme care a ieşit d-aici.
Copilu’: - Şi unde s-a dus?
Ţacă: - Tu ma iei la mişto puştiule?
Copilu’: - Nu te iau domnule.
Ţacă: - A intrat in stănă, unde să se ducă?
Copilu’: - Nu ştiu, nu e nimeni inăuntru inafară de mine.
Ţacă: - Imposibil, am vorbit acum 3 minune cu un bărbat.
Copilu’: - O fi fost unchi-miu.
Ţacă: - Păi parcă ziceai ca e plecat la Brăila.
Copilu’: - Este plecat la Brăila cu mieii aşa mi-a zis să vă spun.
Ţacă: - Cum spui tu... Dă-mi o cană de apă, te rog, că d-aia m-am intors.
Copilu’: - N-avem domnule, trebuie să mă duc la izvor să iau şi pentru noi.
Ţacă: - E, n-aveţi...
Copilu’: - N-avem. Zău!
Ţacă: - Unde e izvoru?
Copilu’: - Un pic mai la vale pe drumu’ de căruţă.
Ţacă: - Cam cat de departe?
Copilu’: - Să fie vreo 20 minute.
Ţacă: - Pfff...
Copilu’: - Mai e unu pe cruce albastră dacă o luaţi p-acolo cam la o juma de oră, poate mai mult.
Ţacă :- O iau pe drumu’ de căruţă dacă zici ce e mai aproape izvoru’ că nu mai pot de sete.
Copilu’: - Luaţi-o, dar vedeţi că drumu’ e blocat.
Ţacă: - Puştiule mă iei la mişto, vezi că eşti obraznic.
Copilu’: - Nu sunt domnule, chiar este blocat, noi am vrut să venim ieri p-acolo şi n-am putut să trecem...
Ţacă: - Bine mă o s-o iau pe cruce albastră. Salută-l pe taică-tu din partea mea şi zi-i ca-mi pare rău, n-am vrut să-l sperii.
Copilu’: - Tata e mort.
Ţacă: - Unchi-tu de.
Copilu’: - O sa-i zic cand s-o-ntoarce.
Ţacă: - .....

Pleacă tarşaindu-şi picioare prin praful care se ridica uscat şi uşor in urma lui. O ia pe cruce albastră. Din direcţia opusă vine către el un alt turist.

Ţacă: - Nu te supăra, mai e mult pană la izvor?
Turistu’: - Pai p-aici e tocmai jos. Da, de ce n-ai luat-o pe drumu’ de căruţă ca dădeai imediat de izvor?
Ţacă: - Am vrut s-o iau da e blocat.
Turistu’: - Ieri nu era. (se indepărtează mirat)

Ajunge aproape de intrarea in Cheia cu cerul gurii uscat şi buzele fripte de sete. Cararea marcată cruce albastră şi drumul de căruţă se intalnesc aici.
In faţa lui 2 localnici incarcă in căruţă bucăţi mari, taiate cu drujba dintr-un brad căzut de-a curmezişu’ drumului.
nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Mesajde nodingat » Dum Aug 19, 2007 4:55 pm

19.08.2007


Conversaţie cu Droghy


- Cum se simte domnu Droghy in dimineaţa asta de juma de lună August?
- Mahmur.
- Uite pozele din Rodnei, să-mi zici dacă-ţi plac.
- Azi noapte am visat ca era să il bat pe şefu'.
- Hehehe, iar? Nu te-ai plictisti de visu ăsta?
- Nu, n-am mai visat de-astea. Cand eram mic visam că eram in cădere pe spate şi mai visam aiurea că vroiam un biscuite şi din pricina asta maşinaria care producea biscuiţi mă strivea treptat, incet. Astea doua coşmaruri erau obsesive, se tot repetau.
- In Gura Portiţei am visat un cal alb (arăta ca Doinita, iapa cu care am crescut la bunici) care işi intorcea incet capul catre mine (eu eram undeva pe mal, in spate) şi mă privea părand ca vrea sa-mi spuna ceva.
Decoru e unu de apolcalipsa, calu sta pe mare, nu pluteste, sta pur şi simplu in picioare iar marea e neagra - smoala, soarele a apus dar e incă lumina.
- Nush, nu prea ma pricep la chestii de-astea, simbolisme.
- Iar azi noape am visat un fost coleg de gimnaziu (sunt peste 15 ani de cand nu l-am mai văzut)
- Bănuiesc ca e vorba de partenerul de viata, calul.
- Ai vazut gandaci striviţi care inca mai traiesc deşi nu mai au maţe? Ei bine,ăsta era gol dar inca viu – era poreclit Nebunu.
- Weird.
- ... nu parea să-l doară.
- Tu eşti ăla...
- In timp ce ne vorbea, eu ma uitam fascinat la carcasa asta care rămăsese din el.
- Te vedeai pe tine in pielea ăluia.
- Tipu conştientiza că urmeaza să moara. Părea sa fuga insa de gandu asta (dicuta nimicuri cu noi cu ochii inlăcrimaţi insă) şi din cand in cand ochii ii fulgerau de o tristezte groaznica, cum nu am mai văzut niciodată.
- Hmm.
- Ma rog, eu creca e de la bere.
- Mai ţii minte ce ti-am zis eu aseara? Cred că chestiile alea te-au afectat.
- !?
- íŽţi ziceam că mă simt la capatul vieţii.
- Care dintre ele?
- Ăsteia.
- Ahh.
- Că nu prea mă mai entuziasmeaza nimic şi că tot ce fac sunt repetari ale unor trăiri mai vechi.
- De la vin n-am visat nicodată prostii d-astea.
nodingat
 
Mesaje: 720
Membru din: Mie Iun 09, 2004 11:00 pm

Anterior

Înapoi la Scrieri, ganduri si jurnale

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron