Prin gaura cheii

...pentru cei carora le place sa scrie

Mesajde Jasmine » Lun Mar 28, 2005 7:16 pm

fac ce fac si ma separ ca uleiul. entitate de sine statatoare. eu cu mine. inlauntrul meu. in spatiul inconjurator. oamenii sunt ca niste gandaci. unii zburatori, unii licurici, unii rosii, de bucatarie, unii cu antene, unii marunti-marunti. o multime de gandaci. nu reusesc sa inchid usa bine. intra peste mine. se tarasc pe mine.
iar ma scutur - a cata oara? - si pornesc mai departe.
spre alti gandaci.
mi-e frig in suflet. simt cum amortesc. simt cum se blocheaza niste chestii care ma izoleaza. ca niste supape de submarin.
sa-mi dea cineva doua palme să ma trezesc.

ma simt ca o tusiera de stampila prea mult folosita. parca las urme din ce in ce mai slabe, incomplete, incet, incet, urmele mele parca devin altceva


ce tragi bah cu ochiu-n jurnalu meu?

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Lun Mar 28, 2005 10:57 pm

Omul fericit este la fel de rar ca si floarea de colt. Fericirea este o stare atat de rara tocmai pentru ca ea este o stare insuportabila. A fi fericit inseamna a urca pe Everest sau a zbura..iar acolo nu ajung decat cei pregatiti temeinic. Fericirea se transforma intr-un varf cu mult mai maret, cu mult mai periculos si mai infricosator decat Everestul. Caci pe munte te descurci, dar in sufletul propriu urcarea poate dura o viata.Fericirea este pentru cei puternici cu adevarat si nu pentru cei ce se prefac a fi puternici. In fericire straluceste briliantul inteleptilor, nu al celor daruiti intelectului. Intelectul nu poate fi fericit, pentru ca din el se scurge povara continua a nevoii de miscare si existenta, in interiorul careia nefericirea iti da o polita de asigurare cu titlul: "Daca te doare, existi !"

Nefericitul nu poate suporta fericirea..fiindca fericirea s-ar putea sa insemne un fel de a sta ca o floare in glastra sau ca un pom in gradina ; un fel de a-i lasa pe toti sa te priveasca, sa te rupa, sa te admire, fara ca acestea toate sa-ti provoace vreo impresie oarecare. Intr-un fel si floarea si pomul si fericirea isi urmeaza "cursul" si gata.Dar fericitul si nefericitul..unul se zbuciuma iar altul curge si, prin curgere ii lasa naturii drepturile ei..unul se bate in zadar cu natura, altul o urmeaza..unul alearga, se zbuciuma, se aseaza impotriva curentului, altul se lasa purtat de el. Sa urmezi curentul pare a fi insuportabil, de-a dreptul lipsit de sens si de viata. Habar n-ai ca degeaba te zbuciumi si tot degeaba te lamentezi caci tot plansul tau e-n zadar, cata vreme apa merge tot in sensul ei..ca si viata.

Sa curgi ca apa,sa cresti ca floarea,sa te inalti in vazduh ca pomul: iata "fericirea". La fel de insuportabila ca linistea, ca pasivitatea, ca si curgerea apei. Zbuciumul din noi arata cat de greu este sa te lasi cucerit de fericire, nu doar s-o cuceresti. Starea de fericire e mereu aproape, iti da tarcoale, da buzna peste tine, dar te cuprinde febra de indata ce fericirea iti calca pragul. Binele devine enervant prin intelectul cel aprig, prins in capcana gravitatiei.

Si, cand te enerveaza sa fii fericit, esti ca un copil care-si tranteste papusa cea noua de dragul de a o repara. Si asa reparam papusi..iar fericirea....fericirea devine pe zi ce trece mai rara...


pies : aiurea ,nu ?

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Mar Mar 29, 2005 9:34 am

M-am obisnuit demult cu gandul ca majoritatea oamenilor nu inteleg gesturile mele,actiunile mele,motivele mele.Nici macar nu-mi mai doresc sa le inteleaga,nicidecum sa le aprecieze cumva,pe nici o scara de valori.Da`..de ce trebuie sa ma explic?de ce mi se cere sa explic?Da`ce-i mai macina curiozitatea si dorinta de analiza: de ce ai facut aia?de ce zici asta?de ce nu ma iau pur si simplu asa cum sunt si gata?e ca si cum m-ar banui de frauda: "aaaaaaaaa,asta nu e asa cum zice ea ca este,nu e asa cum vrea sa para,urmareste cine stie ce scop ascuns,blablabla,daca ma saruta data viitoare?"
E drept,ma cam doare-n basca de suspiciunile astea,le pun pe seama unei lipse acute de preocupari serioase.Dar am momente cand mi-e lene sa dau chiar si un raspuns justificativ pur formal.E o pierdere de vreme.
Fericirea este o stare de moment,plictiseala insa poate deveni o stare permanenta,cronica si,ca pe orice boala cronica,o tii sub control cu diverse tratamente.Atat.Nu mai scapi de ea.O pacalesti din cand in cand.
Multumirea e tangenta la plafonare..




ne jucam cu cuvinte,pentru ca putem,desigur..ne jucam cu inimi,ne jucam cu raze de soare si cu furtuni,ne jucam cu cioburi de sticla si cu pioni pe tabla de sah,sau cu zaruri si carti necastigatoare,ne jucam in ritmuri alerte si cu arhangheli under cover,suntem micii zei ai lumii noastre,pentru ca,desigur,putem.pana cand?pana cand o sa mai fim vanzatori ambulanti de vise ambalate in hartie de ziar,pana cand o sa mai fim traficanti de sentimente,de aripi transate prin iluzii taioase,de ferestre aburite cu oftaturi,de nimicuri importante,de decizii de-o noapte?



lesinam in taceri limpezi.ne privim intr-un ochi,prin gauri de covrigi bine rumeniti...eu ling sarea si tu rontai macul,am stabilit.ne e teama sa mai visam,ne mutam eu la un pol,tu la altul,asa noptile n-o sa ne mai desparta,visele n-o sa ne mai apropie,saruturile n-o sa ne mai uneasca trecutul.ochiul verde n-o sa ne mai poarte noroc,nici ghinion,n-o sa ne mai poarte niciunde.n-o sa mai gasim drumul inapoi si nici pe cel inainte,o sa fim inconjurati de semne cu stop si dead end,sau death end,nu stiu,ca mi-am uitat ochelarii fitosi pe noptiera ta.si-o sa mai sorbim nitel din pocalul de argint,sau din condurul de clestar intepenit pe scara richter.si-o sa scoatem flacari pe nas si cristale de gheata pe inima,si sange albastru o sa ne curga prin vene.ce ne-a mai ramas de facut? ah,da,sa ne ignoram cu o gratie nedisimulata,sa ne ridicam pometii pe ritmuri de flamenco,sa comunicam prin miscari de sprancene proaspat indefinite si sa lesinam din nou in acelasi taceri limpezi.pentru ca putem.o sa-mi bronzez ignoranta la raze wxyz,si-o sa fac liste perfect oglindite care o sa rezulte,inevitabil in win-win situations.avantatajele o sa se plieze obscen peste dezavantaje,concluzia o sa se iveasca artezianic,eu o sa rasuflu usurata ca am luat decizia corecta.matematica e acest diet coke dintr-un whisky rasuflat,mirosind,implacabil,a plosnita.

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Mar Mar 29, 2005 11:16 am

In fiecare zi urc si cobor trepte...de cand ma trezesc si pana-n miez de noapte. Sa fie treptele doar clipe masurate de minutar? Sa fie ganduri? Sa fie doar crampeie de suflet? Mi-e greu sa spun, din moment ce toata energia mi-o consum cu o singura miscare, sus-jos, jos-sus...

Dar e o miscare atat de complexa...fiindca fiecare treapta urcata inseamna un punct rezolvat de pe agenda. Si fiecare coborare nu poate insemna altceva decat...un vis spulberat, o dorinta care nu se va implini niciodata, o durere, sau o neintelegere. Sau orice altceva vine in dezacord cu vointa mea. Sau cu visul risipit in noapte. Sau cu primul gand ce-mi ravaseste mintea dimineata....

Gandul de dimineata. Primul...naravasul...el e cel mai important...te desfaci din mrejele somnului, si ratiunea iti deschide pleoapele inca grele de vise. Te pisicesti intre asternuturi, si atunci incep sa-ti bata in poarta realitatii gandurile. E ca si cum te-ai reinventa in fiecare dimineata, dupa ce te-ai cufundat in visul nefiintei in fiecare noapte. Inveti si reinveti cine esti. Ce-ai facut ieri, ce ai de facut azi,iti vezi deja chipul de maine. Iti aduci aminte care este cea mai mare bucurie, sau cea mai mare tristete. Stii din nou, si din nou, daca esti fericit sau trist. De fapt...cu primul gand al diminetii faci primul pas al zilei. Si parca toata ziua vei purta pecetea acestui prim moment al diminetii tale.

De fapt urci sau cobori treptele vietii tale. Miniaturi sunt clipele zilei, miniaturi ale existentei tale. Fie ca le risipesti, le pierzi, le daruiesti, fie ca te bucuri de ele sau nu, ele nu se mai intorc niciodată. Se pierd fie in uitare, fie raman prinse pe o pagina de jurnal, fie in amintirile mai mult sau mai putin placute, dar de revenit ele nu mai revin niciodata, desi maine e o alta zi, si din nou vei lua totul de la capat.

Nu te pacali insa... Azi seamana poate cu ieri, si aduce cu maine...dar zilele vietii noastre nu vor fi nicicind identice. Cresc astazi cu ceea ce au fost ieri, iar maine e deja altceva. Implinesc astazi visul de noapte, iar maine fac deja planuri pentru un alt viitor. Sunt praguri de trecut...sau alte trepte de urcat. Dar sunt mereu egala cu mine insami, si pentru mine e de ajuns. Si daca astazi nu-mi pare rau pentru ieri, si daca pot visa deja la ceea ce voi fi maine, am toate motivele din lume să fiu fericita. As vrea doar să fii TU cu mine mereu.

Buna dimineata, Soare!

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Mar Mar 29, 2005 11:02 pm

Obrazul meu – tangent la mana ta. Ochii tai – infipti in fruntea mea. Rasuflarea mea, aia tainica, pe care o simti doar la cativa cm de tine, rasuflarea mea se scurge pe obrazul tau stang. Inima ta ciocane in sanul meu drept. Coapsele mele incalzesc mijlocul tau, strangandu-l cu disperare. Dansezi cu mine si eu raman tangenta. Disperata si tangenta.
La ce bun atata filozofie? Atata corticalizare?
Dragostea este laptele fierbinte dintre noi. Este tangentza spiritelor noastre. Melanjul de arome, de rasuflari grabite si calde.
Prostii.
Dragostea nu se citeste, nu se spune, nu se picteaza, nu se danseaza, nu se striga in gura mare, nu se boraste, nu se canta, nu se gandeste, nu se calculeaza, nu se viseaza, nu se gateste cu mirodenii, nu se lasa la foc mic, nu se gusta cu frisca, nu se pierde, nu se stinge ca o tigara scumpa, nu se indulceste dupa voie, nu se cumpara, nu se amaneteaza, nu se linge pe buze, nu se uita...
Nu. Dragostea se simte si atat.



sanki :love:

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Mie Mar 30, 2005 10:20 am

Intuneric inauntru,intuneric in noapte.Doi ochi deschisi larg tintind acelasi intuneric,care parca poate lua diverse forme,in functie de cosmarul pe care tu il traversezi.In urechi bataile inimii,pulsand viata,sau poate doar oboseala.Iar in fereastra ploaia siroind,completand un decor si asa sfarsit de lume.A fost noapte si a venit dimineata.Noroasa.Epuizanta.O dimineata in care e musai sa te comporti firesc.E musai sa gandesti.Sa te gandesti.O dimineata in care trebuie sa te reobisnuiesti si cu aroma cafelei,si cu discutiile din jurul tau,si cu telefoanele care suna incontinuu,si cu problemele unui oras de care brusc te simti straina dar care pare a te asimila impotriva vointei tale..
E o dimineata ca oricare alta,si totusi nimic nu mai aduce ca ziua de ieri.Sau cu zilele saptamanii trecute.E o dimineata in care tu esti alta.Te simti straina de tine si de tot ce e in jurul tau.Ai vrea sa fugi,sa lasi in urma tot ce tine de viata ta pana acum,si realizezi ca asta e ultimul lucru pe care l-ai putea face.Esti de fapt prizoniera propriei tale vieti.Lanturile sunt dureros de grele,si ti-a pierit pana si dorinta de a incerca sa te eliberezi.Nici macar nu stii ce poate fi mai rau : sa incerci sa mergi mai departe,sau sa te opresti si sa spui simplu "am obosit!" ? Singurul lucru de care ai acum nevoie nu e nici macar cafeaua aromata care-ti alinta pana acum diminetile.Ai nevoie doar de o mana care sa te oblige sa faci primul pas spre maine.In teorie e usor.Dramatismul vine insa din faptul ca nu lasi,nu poti lasa pe nimeni sa se apropie de tine,indiferent de intentiile persoanei in cauza.Esti inchisa in tine ca intr-o scoica si nu vrei sa iesi fiindca orice contact cu exteriorul ar putea ucide si ce a mai ramas viu in tine..


Astazi am o stare de ziar mototolit si aruncat intr-un cos infect.Scandaluri ieftine,stiri care nu sunt niciodata noi,si desigur,cerneala de proasta calitate care se ia.Plus mizeria din jur.Totul pute.Si e ud.Ud de ploaie si miroase a primavara ieftina si saraca.Oameni cu fete decolorate,in haine cenusii,tarandu-si plasele din rafie colorata in care isi ascund intr-o batista resturile de bani din pensie sau salarii.
Ploua si e frig.Nu gasesc nici o metafora pentru peisajul deprimant ce mi se arata prin fereastra alba de termopan.Cum sa metaforizezi.. termopanul? Progresul ne duce in ritm alert catre marele final al poeziei, al cantului si al frumosului simplu..
mi-am pierdut pana si muza.... asta daca am avut vreodata pretentia ca pot sa scriu..

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Mie Mar 30, 2005 12:37 pm

Mi-am adus aminte cat urasc femeile care mananca doze industriale de rahat: depresivele, posesivele, geloasele, blazatele, snoabele, atotstiutoarele, inutilele blablabla – crema cremei societatii !
Imi fac scarba!
Ma obliga sa-mi bag doua degete adanc pe gat,inspre trahee,si sa borasc!
De departe depresivele iau cireasa de pe tort (credeti-ma,stiu despre ce vorbesc,ma numar printre ele!).

... namile viguroase si invidiate reduse la un morman de gunoi,scaldandu-se in balta propriilor lacrimi,care urla la luna si la aia care mai au taria sa le asculte:
s-a sfarsit lumea! (ei, hai, fii rezonabila!) m-a parasit! (ni se intampla si noua, tuturor.) nu-mi mai revin! (s-a intamplat o data, se va mai intampla. Tu nu te teme, ca-ti revii!) nimeni nu ma iubeste! (?!?!?!?)

oh, pentru Dumnezeu, pentru tot ce-i bun si sfant pe lumea asta! Stiu prea bine ca sunt ultima persoana indreptatita sa v-o spun dar:

Femei, veniti-va in fire! Trageti-va o palma peste bot, un sut in cur si treziti-va!
Traiti!

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Mie Mar 30, 2005 9:15 pm

Lavanda si miros de India. Fumul betisoarelor parfumate danseaza jucaus in spatele luminii lumanarilor si ele parfumate. Un amalgam diavolesc de mirosuri care ar trebui sa-mi alunge temerile si nelinistile. Un masaj usor al tamplelor cu ulei de lavanda ma lasa aproape ametita de placere. Inaintea mea se intinde linistea infinita perfect plana, perfect sigura. Daca as putea inchide ochii mi-as imagina o scena din o mie si una de nopti. Imi place ideea de vindecare cu ajutorul plantelor, imi vindec trupul si sufletul de oboseala, de nevoi, de dureri..

Azi e liniste... atat de liniste

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Joi Mar 31, 2005 7:33 am

Fara a gasi raspunsurile la intrebarile care imi rasunau obsedant in minte,am inceput sa ma plimb singura,cautandu-l.Era pe undeva,nu stiam pe unde,insa il simteam ca si cand ar fi fost langa mine.Aveam nevoie de aerul pe care il respiram impreuna.Acum,singura,ma straduiam sa imi inabus lacrimile.M-am asezat pe o banca.Ma simteam ciudat,cum ma priveau oamenii, parca imi citeau gandurile.Asteptam.O clipa mi s-a parut ca ii aud glasul.M-am intors.Nu,nu era..Era o pala de vant care m-a izbit direct in fata..

Ma ascund.Alerg.Ploua.Imi pierd pantofii intr-o groapa neagra.Stau intr-o forma geometrica ce ma ameteste.Imi las capul pe spate si privesc cerul.Stelele abia au rasarit.Adie un vant cald de moarte.In jur nici tipenie de om.Nici zgomot.Alerg desculta.Sangerez,dar nu simt.Ma lovesc,cad,ma prabusesc,ma rostogolesc,ma ridic.Fug.Fuga mea de mine.Eu ma alergam pe mine.Probabil in cerc.
Ascult.

Nisip nisipiu-negru, scoici amestecate, colorate, mozaic de scoici, valuri si spuma alb-straclucitoare.Luna.S-a ingrasat.A luat cateva kilograme in plus.Se vede clar.A facut obraji.O fata blonda cu par lung si ochi verzi,tolanita la malul marii obosite,o priveste pierduta.Ar vrea sa o atinga,sa o traga de obraji.Cand zambeste, Luna face gropite.E frumoasa,ca si fata care o priveste plangand. Marea urla.Isi aseaza nisipul,maruntaiele,vietatile.In lumina Lunii, se zbate intre valuri,un iaht cu panze alb-albastre.Pare a fi parasit.Si fata pare a fi parasita.Ea se intelege bine cu Luna.E singura care stie sa o asculte.Ar vrea sa fie si ea o Luna.Sa stea impreuna la taine si povesti.Sa rada,sa faca baie goale in mare,sa stranga corali,scoici,sa pufaie impreuna o tigara buna,sa stea la un corn si la o cafea tare,sa se trezeasca seara de seara in aburi de apus,sa-si dea ghionturi cu Soarele,sa se joace de-a v-ati ascunselea,sa sufle cornete,sa poarte rochii de seara rosii si pantofi de lac cu tocuri cui,stralucitori..Ce bine ca esti aici cu mine!Stii cat te-am asteptat? Eternitatea pare atat de scurta pentru cate avem sa ne spunem..



imi amintesc perfect..eram un copil..te iubeam..ma jucam..
si-acum te iubesc..acum ma iubesti si tu..

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Joi Mar 31, 2005 9:58 pm

Daca m-ai putea vedea...Ochii tai orbi deschisi spre lumina simt umbrele mele ce te ating disperat.Ating ochii caprui afundati in negura.Pleoapele grele speriate de razele mele au ramas inchise..patul de mijloc nu mai scartaie.Vantul s-a iscat deodata luand la goana niste nori.Daca as putea sa te vad..mainile tale sunt reci,de gheata.Peretii camerei au zburat dusi de vant.Brusc,o piatra de coral mi-a cazut in palma.Ploua.Ploua cu oase si cu pietre de coral.Ploua peste noi.Dar eu nu mai simt loviturile..te arunci peste mine..sa nu ma doara.Dar eu nu te mai simt nici pe tine,ploaia trece prin mine si ma loveste oricum.Plang si eu odata cu ploaia si incet ma preling odata cu lacrimile..in interiorul tau si ma cuibaresc in inima,in inima ta calda..

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Vin Apr 01, 2005 11:29 am

ce-nseamna o viata sanatoasa?
care sunt limitele pe care le suporta un organism viu,vertebrat,cu oarece urme de materie cenusie,aproape sterse de prea mult fumat,prea multa dragoste,prea putina odihna,prea mult alcool?
nu cred ca mai am mult pana voi afla.
excesele sunt binefacatoare la un moment dat?sau e doar o trecatoare senzatie de bine?
as vrea mai degraba sa fiu o frunza sau o carte pe care s-o rasfoiasca o sumedenie de cititori avizi ?
as vrea să fiu din nou copil ..

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

doar i-a pus o mana pe umar.atat.si ea s-a infiorat.
simtea ca pe-acolo i-a patruns direct in maruntaie si n-o sa-l mai poata scoate niciodata.
primul sarut n-a fost timid.n-a fost nici violent.usor fierbinte,tatonand buza de sus,cautand netezimea dintilor,cautand in rasuflarea umeda o cale de a stinge setea.
al doilea sarut a fost lung si ametitor ca o tura in roata mare.
ochii i s-au umezit si el a vazut.i-a sarutat pleoapele si i-a soptit linistitor pe pielea gatului,pe locul unde se zbate dorinta,cuvinte.n-aveau inteles cuvintele.nici macar nu stie daca se legau intre ele.nici macar nu stie daca erau cuvinte...

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Vin Apr 01, 2005 8:46 pm

incerc sa nu-mi mai amintesc acele vise ghimpate din care tu evadai miraculos lasandu-mi tatuate pe coapse poeme scrise cu literele taioase din oglinda.

desi nu ma mai aude nimeni recitesc poemul cu voce tare,ca pe un verdict; orice as spune pana la urma s-ar auzi doar o singura vocala,un rotocol de ceata portocalie...

nu ma mai ingrijorez de la un timp

cateodata ajunge sa-ti rostesc numele ca pe o parola cu semitonuri fierbinti

in unele dimineti ma trezesc cu ochii lipiti de marginile ambigue ale zilei in timp ce dinlauntru imi urla strain ecoul ultimului vis cu tine...dar cred ca am uitat visul tot incercand sa-ti prind chipul sau macar numele sau macar buzele tale carnoase ..

ti-am spus,de la un timp nu-mi mai fac griji ..

esti doar al meu,sunt doar a ta (that`s what i see,that`s what i see,in your eyes..hiding so deep,hiding so deep,in your eyes,in your eyes,your eyes,your eyes..) :love:


~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~


Zadarnicia nu mi-a apasat aripile si ingreunat mersul caci speranta si-a mulat chipul pe talpi,de nelepadat,peticind pana si blestematul ala de calcai vulnerabil ; timpul nu ma mai preseaza ..l-am eliberat din clepsidra ce-l tinea prizonier,am pastrat doar un fir,la un capat amintirea,la celalalt eu..bate cineva..dorul a intrat pe poarta-ntredeschisa..

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Sâm Apr 02, 2005 11:05 am

de ce trebuie sa ne facem planuri? nevoia iluziei de siguranta. siguranta ca ai un plan prestabilit - pe care stii oricum ca nu il vei urma indeaproape. dar te incapatanezi sa il gandesti. sa te amagesti ca tu detii controlul.

urasc planurile care imi ingradesc imaginatia, nevoia de miscare, de exprimare. imi place noul. necunoscutul. desi m-am ars de multe ori. dar intind mana in intuneric cu acelasi curaj nebun... tine de varsta? experienta? sau personalitate? toate? nici una?

da. imi mai fac liste de cumparaturi, to do lists, to read lists. zac pe birou. teanc de hartii imprastiate pe care le arunc saptamanal. nici nu ma uit la ele. aleg carti dupa titlu, feeling sau coperta. uit sa cumpar ce trebuie... imi aduc aminte in ultima clipa de cereri sau mai stiu eu ce.

i love life !


sunt cinica, sunt agitata, dau importanta unor lucruri marunte care nu fac decat sa-mi distraga atentia de la adevaratul sens al vietii mele. si al vietii altora. ma lupt fara miza.

neputintele mele au devenit atat de vizibile pentru mine incat ma mir ca nu sunt aratata cu degetul, ca un amarat de caine schiop si vagabond. ma mir ca nu-mi da nimeni o mangaiere de pomana.

nu sunt nici macar trista. am senzatia ca o parte din mine leviteaza si mi-e teama ca o s-o pierd, ca o sa se desprinda defintiv si o sa zboare din ce in ce mai sus si mai departe. mi-e frica pentru ca partea care leviteaza este partea mea cea buna.

i love life !

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Sâm Apr 02, 2005 12:55 pm

[font=Verdana][size=84]Visele mele de atunci..Putine erau concrete.Stiu insa ca imi doream mai tare decat orice sa nu renunt.Un lucru e cert: undeva,pe parcurs,am facut o alegere gresita.Sau poate nu a fost o singura alegere gresita,poate a fost o serie de pasi prea grabiti,de salturi facute din nerabdarea de a pleca dintr-un loc si a ajunge in altul,indiferent ca era sau nu un loc bun pt mine.Ajungeam acolo si infigeam steagul cu naduf,strigandu-mi sosirea si reclamandu-mi apartenenta fara a-mi pasa,fara a ma intreba,sau intrebandu-ma prea incet ca sa aud „chiar iti doresti locul asta?e ceea ce ai tu nevoie acum?â€Â

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Dum Apr 03, 2005 12:47 pm

.. plamanii imi sunt plini de fum, capul ma doare, ochii mi se inchid.. vagi secvente de aseara imi bantuie starea de amorteala. cu o cafea in mana, ma fortez sa ma trezesc. si rad. (in fiecare dintre noi exista un zambet de Monalisa. mi se perinda prin fata zeci de oameni, de suflete, de caractere, de umbre. uneori zambesc ingaduitoare, alteori in coltul gurii, dispretuitor; alteori ma multumesc sa impun o privire neutra,de netrecut. stau si ma gandesc cate mii de zambete am daruit, cate zambete mi s-au furat, cate zambete am adoptat pentru ca apoi sa le arunc nemultumita, cate zambete am inecat in mine) vorbesc de una singura. m-am trezit gandindu-ma la el. obsesiv.


de la o vreme orbii canta serenade sub streasina casei mele de os. eu le arunc paine si sare. ei se prefac in porumbei.

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Dum Apr 03, 2005 9:35 pm

buzele mele te vor mangaia
unde tu nici cu gandul nu gandesti
am sa-ti arat doi sani cum n-ai vazut
si o sa salivezi ingandurat
am sa ma-ncolacesc in jurul tau
si-am sa te sfasii intr-un sarut
incet, incet nu vei mai rezista
te vei tranti cu mine la pamant
si intr-un sfert de ora vei uita
de toata viata ta...

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Lun Apr 04, 2005 4:16 pm

mi-e dor de mare..imi place la mare ca esti curat tot timpul..marea te spala
si esti sarat,nu? te spala si te sareaza..
tu ai fost vreodata la mare?
nu,dar am visat ca am fost..intr-o zi mi-a intrat nisip in ochi si am plans toata ziua..
si cand ai intrat in apa ti-a trecut..
da..si am visat o casuta de paie pe plaja in care o sa stau si iarna si vara..
si mai e cineva in ea?
suntem numai noi doi.. ah,si marea..
pai si nu intra apa in casuta cand e furtuna?
nu,cand e furtuna intram noi in apa si ne plimbam pe valuri..



noaptea trecuta m-am uitat mult la stele.da,m-am oprit fix in mijlocul drumului si am cascat gura.de fapt,n-a fost asa: am cascat ochii.era atata liniste si armonie in jur..as fi ramas asa toata noaptea.m-as fi intins pe spate ca pe vremuri si-as fi privit cerul.carul mare l-am recunoscut usor.problema s-a pus din nou la carul mic.e vorba clar de un complot stelar: oricum as fi grupat celelalte astre,toate imi dadeau carul mic.dar neconvingator.
esential e ca mi-am amintit.incredibil cat de mult timp pare ca a trecut.noptile de vara din copilarie,la munte sau la mare sau la tara la bunici.[casa bunicilor.mai precis patul bunicilor in care dormind ma simt intotdeauna mica.unul dintre putinele locuri pe lumea asta unde ma simt mereu in siguranta.si bunicii,raportandu-se la mine la fel ca atunci cand aveam 10 ani("ai grija sa nu iei nimic de la strainii care vor sa-ti dea ceva").distractia mea preferata cu bunica-mea era sa ma laud cu toate culorile de oja pe care le-am incercat,inclusiv negru.imi placea s-o vad minunandu-se.printre putinii oameni care ma iubesc asa cum sunt.]
nu mi s-ar mai fi dezlipit ochii de cer. patetic, dar "Unde esti, copilarie (...)?"
chiar imi place Eminescu.
mi-am amintit de o foicica pe care am gasit-o intamplator acum cativa ani.era o coala neliniata pe care mama (poate incercand un pix) a scris: "Mi-e dor de copilaria mea..." In acea clipa s-a frant in mine inima.daca eu acum plang de dorul anilor fara griji,oare pentru mama cum poate fi?
sta in natura noastra sa tanjim dupa ceva ce nu (mai) putem, de multe ori, avea..cum ar fi dupa ceva bun sau frumos din trecut.poate vom regasi anumite momente prin copiii nostri,..dar ce e dus,e bun dus.
hartia mamei e undeva intr-un sertar,pusa bine.n-am scos niciodata vreun cuvant despre ea.mama scrie extraordinar de frumos.n-am mostenit-o.

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Mar Apr 12, 2005 7:48 pm

povestile ei nu se compara cu nimic. atunci cand vorbeste nu mai aud si nici nu vad altceva. sunt absorbita pentru ca stie sa depene amintiri, intamplari, imagini, vise.. ca nimeni altcineva. imi vine foarte usor s-o ascult ore intregi. mi-ar fi de-ajuns sa nu scot o vorba, sa stau doar s-o ascult, privind-o. parul, pielea ei... n-am mai vazut asa buze frumos conturate si pline. netede si roz, dar nu mari, opulente. mi-ar fi placut sa o hranesc cu lingurita.

azi am ras foarte mult. am avut o zi calda. you're fun to be with,honey. :love:

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Vin Apr 15, 2005 9:33 pm

Sa ma visezi,cateodata... Sa faci sita din celulele mele ca sa-ti strecor vorbele si sa le las de bune numai pe cele de vrajitor. Sa-ti reinnoiesti arsenalul,asa-i sta bine unui profesionist.Sa mananci cate-o cireasa tare.Sa-mi spui noapte buna.Sa suni la ore fixe.Sa-mi povestesti orice,ca sa ma doara tare.Sa nu uiti sa scrii! Sa citesti,sa vezi,sa visezi frumos.Sa-ti exersezi simturile.. iti amintesti? Sa ma mai lasi sa-ti fac iar cate-un cadou.. si sa nu uiti sa-mi multumesti.
Sa nu uiti sa fii tu,ca sa nu uit nici eu cum s-a intamplat..Sa nu cumva sa ma alinti in alt fel.Sa ma lasi sa te ajut.Sa mirosi tot asa frumos.Sa fii copil si sa-mi tai cheful de orice cu un singur cuvant.Sa n-ai niciodata argumente,dar sa-mi demonstrezi,irezistibil cum doar tu reusesti,ca nu e ca mine.

o sa fii fanul meu..deja esti si nici nu ai habar..iti sunt indispensabila oricat ai ezita sa recunosti..am sa-ti devin obligatorie si nu ai cum sa opresti asta.. te enerveaza nu-i asa?!


stiu ca ma iubesti
:p

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Dum Apr 17, 2005 12:25 pm

Astazi am recitit ce am scris si m-a umflat rasul: cata patima, dom'le! cat suflet am pus in randurile alea! ce trairi tumultuoase!
uite cum ma consumez io ca lumanarea in noaptea de Inviere! ~p

... si am intrat foarte hotarata sa scriu ceva . asadar :

CEVA!

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Lun Apr 18, 2005 1:24 pm

vreau un catelus,un sharpei pe care sa-l cheme Rufus :yD

later edit (pt bunii samariteni) : sa nu imi faceti vreo surpriza ! :lol:
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Mar Apr 19, 2005 6:01 pm

sufletul mi-e intr-o permanenta frangere.se frange precum painea scoasa proaspat de pe plita..ma rupi de tine,ma impingi,te prefaci ca te sufoc,te foiesti..ce vreau eu de fapt?bah,tu esti prost sau esti prost?rad si plang,plang si rad.ridici ostil din spranceana,ma privesti cu o ipocrizie incomensurabila..astepti un raspuns?privirea iti este de-a dreptul sfredelitoare,incerc s-o evit; tacerea ta ma plezneste puternic; inchizi ochii si respiri flamand..tu ce vrei?pulsul tau a luat ritmul pulsului meu..am ales,ai ales; am ales amandoi: gresit,evident!ma cuprinzi si te cuprind,te trag si ma impingi,ma arde sangele-n vene,ma gadila calcaiul,ma strivesti sub mainile tale..intunericul ma orbeste; lacrimile ma tradeaza,eu le gust..imi faci rau,ma strangi,ma doare..de ce nu te opresti? suspin,tresar,rad,plang,ma zbat si ma supun..atingerea ta e rece,inghit in sec..ma sufoc dar nu incetezi.intotdeauna ti-am placut asa..docila,subjugata..parca iti sunt o straina..rectific..parca iti sunt nimic!! dragostea ma costa totul,este pretul pe care-l platesc fara sa crancesc..de ce nu deschizi ochii? de ce nu ma vezi?ai ceata pe fata si cioburi infipte adanc in ochi..ranjesti multumit ca o hiena..ti-as taia cu cutitul rictusul asta cretin..ma dor genunchii,ma dor incheieturile..ma lovesc fel si fel de ganduri.mi-e teama la gandul ca eu te-am inventat.simt ca ma innec.ce fac?!?
am o stare de nestare,nu mai gasesc raspunsuri,nu stiu incotro sa o apuc.. ce-ai facut din mine?! sufar de prea mult suflet..

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Mie Apr 20, 2005 4:52 pm

I wish i could gather all my tears so i could fucking drown you in them ..

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Joi Apr 21, 2005 3:37 pm

Nu-mi da , Doamne!

Ia-mi lacrimile si uscuca-le cu caldura ta.
Ia-mi slabiciunea si orgoliul.
Ia-mi durerea si dorul.
Ia-mi speranta caci a murit.
Ia-mi teama si gandurile rele.
Ia-mi oboseala gandului si durerea trupului.
Ia-mi trecutul si ingroapa-l undeva departe.
Ia-mi cativa ani si intoarce-mi inocenta.

Lasa-ma ce-am fost candva..

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Sâm Apr 23, 2005 10:32 am

E ingrozitor sa iti dai seama ca nu esti perfect, ca esti supus greselilor in care mai si persisti oricata autocritica ti-ai face, ca oamenii iti atrag atentia si ca nu poti fi iubit si placut de toti cei din jur. Dar, cel mai dureros este sa-ti recunosti tie ca da, cei din jur au dreptate si ca trebuie sa te schimbi.
Acum chiar ca imi pun intrebarea.... Chiar sunt egoista? Si de ce? Am ramas undeva cu sentimentul fad al altruismului meu adolescentin, al bunatatii mele netarmuite, si al daruirilor care m-au dus la faliment spiritual. Nu mai sunt ceea ce am fost , iar atunci cand ai pierdut totul, fiecare posesiune recapatata isi dubleaza , chiar tripleaza valoarea morala.
Poate ar trebui sa ma gandesc mai mult la ceea ce as putea oferi celor pe care ii iubesc si mai putin la ceea ce imi lipseste si ceea ce imi doresc. Adevarat, dar nu sta in firea noastra . Incercand sa imi dovedesc mie cat de buna sunt, de fapt dovedesc celor din jur cat de rea sunt... si ce m-a putut duce aici decat tot rautatea oamenilor... si mai ales existenta pe un taram nefamiliar la care cu greu ma voi putea vreodata adapta.
Mi-e greu sa ma mobilizez... sa insemne asta resemnare?


nimic
si iar nimic
si totusi nimic
dar de ce nimic
nimic nu conteaza
nimeni nu intelege nimic

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Lun Apr 25, 2005 6:08 pm

este o zi dulce si taman astazi m-am trezit cu o criza subita de diabet . sunt suspendata intre vis si realitate . miroase a ploaie .

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Mar Apr 26, 2005 7:43 pm

ti-aduci aminte de ziua in care ne-am cunoscut? eram un copil .. mi-ai furat copilaria , mi-ai furat adolescenta si mi-ai furat inima . BOULE!
de patru ani de zile lumea mea se-nvarte in jurul tau.. habar nu ai cum e sa mori la o grimasa si sa te nasti la un zambet.. am murit de o mie de ori, m-am nascut de o mie de ori, am trecut de o mie de ori in aceeasi secunda de la nebunie la calm si de la spaima la liniste. O mie de fapte, o mie de soapte, o mie de sunete, o mie de tipete, o mie de rasete, o mie de intrebari, o mie de culori, o mie de imagini mi-au trecut prin suflet.
traiesc agatata de un cuvant bisilabic: poate.
habar n-ai de acest "poate". habar n-ai ca mi-am pus in cap tot neamul, habar n-ai cate scandaluri mi-am luat pentru tine, habar n-ai cat amar am inghitit, habar n-ai cum m-am incovoiat pana in pamant de atata umilinta, habar n-ai cum am lasat viata sa treaca pe langa mine, habar n-ai!
habar n-ai cat de mult as vrea sa-ti strig toate astea, sa urlu ca o descreierata, sa injur ca o mahalagioaica, sa blestem ca o tiganca. Habar n-ai de cate ori am plecat fruntea in pamant si am tacut, tocmai ca sa nu te superi, sa nu te sperii, sa nu te obosesc, sa nu pleci, sa nu, sa nu...
habar n-ai cu cata indarjire am luptat pentru tine, cum te-am aparat de toti si i-am pierdut pe toti pentru tine!
habar n-ai cum e sa-ti fuga imagini prin fata ochilor inchisi , cand incerci cu disperare sa dormi fara vise, imagini in care tu atingi pielea altei femei , imagini in care tu uiti de mine. uiti de mine..
habar n-ai cum e sa ti se scurga viata din tine picatura cu picatura la fiecare gest repezit sau vorba aruncata in vant.
habar n-ai cum e sa te chinui neputincios, habar n-ai cum e sa iti inabusi suspinele intr-o perna .
habar n-ai cum e ca in tot acest timp sa fii totusi mereu zambitoare, amabila, stralucitoare, sa-ti porti masca in fiecare zi, sa te opresti la margine atunci cand iti vine s-o iei razna.

si totusi .. sunt cea mai ambitioasa persoana pe care o cunosti, sunt cea mai buna prietena a ta ,sunt cornuta ta nebuna, periculoasa si perversa ,sunt manki si te iubesc si ma iubesti.. si n-am sa renunt !

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Mie Apr 27, 2005 4:42 pm

make a wish ..
Nu aveţi permisiunea de a vizualiza fişierele ataşate acestui mesaj.

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Dum Mai 01, 2005 10:01 pm

oare de ce nu ma surprinde atitudinea ta ? eram sigura ca ai sa realizezi (inca o data) cat esti de cretin , ca iti va parea rau , ca iti vei da seama cat de nemernic poti sa fii uneori , ca intr-adevar ma iubesti si nu vrei sa ma pierzi ..
si totusi .. ma intreb oare cand voi putea spune STOP ?! cand n-am sa-ti mai accept scuzele mascate ? cand am sa-ti pot intoarce spatele ? cand am sa ma satur de suferinta asta care mi-a mancat zilele si mi-a tocat nervii ?
cum zici si tu : i hate to love you .. mda.. ce ne-am ales noi doi ..


nu renunt nici de data asta .. of !

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

Mesajde Jasmine » Mar Mai 03, 2005 9:50 am

Smitten,battered,beaten,torn
I prick at thee as if a thorn
Suffer now i will not wait
With this pins i seal your fate
Pins so sharp and made of steel
I strike at thee,these pins you'll feel
Smitten,battered,beaten,torn
I curse you now,your pain is born !

;y

quod me nutrit me destruit
Avatar utilizator
Jasmine
Junior Member
 
Mesaje: 2272
Membru din: Dum Mai 19, 2002 11:00 pm

AnteriorUrmătorul

Înapoi la Scrieri, ganduri si jurnale

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 4 vizitatori