Am emotii pentru acest jurnal, tocmai pentru ca stiu ca e posibil sa fie citit si de altii, dar daca nu "vorbesc" simt ca o sa explodez cat de curand si vreau sa evit asta. Asa ca sa incep.
De aproape un an sunt in Timisoara, plecata din Bucuresti pe urmele alesului. Si acum ma gandesc daca am facut bine ca nu l-am lasat pe el sa se mute la Bucuresti si probabil ca voi ramane cu intrebarea asta mult timp de acum incolo.
Nu e usor, si-mi lipsesc prietenii si parintii mai mult ca orice... Cateodata imi lipseste si Bucurestiul cu toata agitatia lui. Imi vine acum in cap o discutie pe care am avut-o cu tata in urma cu multi ani. Venisem cu ideea sa ma mut din Bucuresti... cred ca aveam vreo 16-17 ani... Nu stiu daca In momentul ala al meu parinte se panicase sau nu, cert este ca mi-a tinut un discurs despre ce se intampla in "provincie", despre lipsurile de acolo, despre diferenta dintre Bucuresti si restul tarii. Am un mare respect fata de parintii mei (cu care de altfel ma inteleg si m-am inteles extraordinar toata viata) drept pentru care nu l-am contrazis la momentul respectiv, dar in mintea mea era ceva de genul "nu vrea sa ma mut din Bucuresti si-mi toarna povesti de genul asta". In fine... Au trecut 10 ani in care nu m-am mai gandit la mutat, pana anul trecut cand l-am cunoscut pe personajul in cauza ... Si am plecat... cu arme si bagaje... fara sa ma gandesc prea mult la tot ce implica aceasta mutare.
Nu regret decat ca nu am putut sa bag in bagaje camera mea de la Bucuresti sau ca sa nu mint strada unde am stat. Sunt foarte legata de ai mei, poate prea legata de ei si, desi am varsta pe care o am (altii la varsta mea au copii, familie, responsabilitati mult mai mari ca ale mele) de cate ori am un obstacol in care ma opintesc tot la ai mei ma intorc, macar sa-mi ridice moralul.
I-am povestit saptamanile trecute lui Filip cum venea mama in fiecare seara inainte de culcare pentru sarutul de noapte buna... Va imaginati? Eu, ditamai femeia (la 24-25 de ani se zice ca sunt femeie matura, nu?) sa astept acel moment si sa mi se para anormal daca el nu vine? Poate ca a gresit si mama ca ne-a tinut atat de aproape de ea, ca a fost si este foarte protectoare in privinta copiilor ei, dar asta mi-a conferit mie (si cred ca sor'mea nu ma contrazice...) un sentiment de siguranta pe care nu stiu cati altii l-au avut sau il au.
Revenind... acum un an am luat viata in piept. Noroc ca sunt optimista din fire si nu dau inapoi repede, pentru ca altfel, altii in locul meu nu stiu cat ar fi rezistat sau poate tocmai pentru ca le-am trait eu mi se pare ca am trecut peste cine stie ce obstacole de netrecut... Hmmm... poate.
Voi reveni, sa ma descarc... ca doar de asta se cheama internet!
o regateanca in banat
41 mesaje
• Pagina 1 din 2 • 1, 2
o regateanca in banat
de older » Mar Mar 15, 2005 3:42 pm
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Mar Mar 15, 2005 4:22 pm
De aproape un an sunt in Timisoara, plecata din Bucuresti pe urmele alesului. Si acum ma gandesc daca am facut bine ca nu l-am lasat pe el sa se mute la Bucuresti si probabil ca voi ramane cu intrebarea asta mult timp de acum incolo.
Nu e usor, si-mi lipsesc prietenii si parintii mai mult ca orice... Cateodata imi lipseste si Bucurestiul cu toata agitatia lui. Imi vine acum in cap o discutie pe care am avut-o cu tata in urma cu multi ani. Venisem cu ideea sa ma mut din Bucuresti... cred ca aveam vreo 16-17 ani... Nu stiu daca In momentul ala al meu parinte se panicase sau nu, cert este ca mi-a tinut un discurs despre ce se intampla in "provincie", despre lipsurile de acolo, despre diferenta dintre Bucuresti si restul tarii. Am un mare respect fata de parintii mei (cu care de altfel ma inteleg si m-am inteles extraordinar toata viata) drept pentru care nu l-am contrazis la momentul respectiv, dar in mintea mea era ceva de genul "nu vrea sa ma mut din Bucuresti si-mi toarna povesti de genul asta". In fine... Au trecut 10 ani in care nu m-am mai gandit la mutat, pana anul trecut cand l-am cunoscut pe personajul in cauza
... Si am plecat... cu arme si bagaje... fara sa ma gandesc prea mult la tot ce implica aceasta mutare.
Nu regret decat ca nu am putut sa bag in bagaje camera mea de la Bucuresti sau ca sa nu mint strada unde am stat. Sunt foarte legata de ai mei, poate prea legata de ei si, desi am varsta pe care o am (altii la varsta mea au copii, familie, responsabilitati mult mai mari ca ale mele) de cate ori am un obstacol in care ma opintesc tot la ai mei ma intorc, macar sa-mi ridice moralul.
I-am povestit saptamanile trecute lui Filip cum venea mama in fiecare seara inainte de culcare pentru sarutul de noapte buna... Va imaginati? Eu, ditamai femeia (la 24-25 de ani se zice ca sunt femeie matura, nu?) sa astept acel moment si sa mi se para anormal daca el nu vine? Poate ca a gresit si mama ca ne-a tinut atat de aproape de ea, ca a fost si este foarte protectoare in privinta copiilor ei, dar asta mi-a conferit mie (si cred ca sor'mea nu ma contrazice...) un sentiment de siguranta pe care nu stiu cati altii l-au avut sau il au.
Revenind... acum un an am luat viata in piept. Noroc ca sunt optimista din fire si nu dau inapoi repede, pentru ca altfel, altii in locul meu nu stiu cat ar fi rezistat sau poate tocmai pentru ca le-am trait eu mi se pare ca am trecut peste cine stie ce obstacole de netrecut... Hmmm... poate.
Voi reveni, sa ma descarc... ca doar de asta se cheama internet!
Nu e usor, si-mi lipsesc prietenii si parintii mai mult ca orice... Cateodata imi lipseste si Bucurestiul cu toata agitatia lui. Imi vine acum in cap o discutie pe care am avut-o cu tata in urma cu multi ani. Venisem cu ideea sa ma mut din Bucuresti... cred ca aveam vreo 16-17 ani... Nu stiu daca In momentul ala al meu parinte se panicase sau nu, cert este ca mi-a tinut un discurs despre ce se intampla in "provincie", despre lipsurile de acolo, despre diferenta dintre Bucuresti si restul tarii. Am un mare respect fata de parintii mei (cu care de altfel ma inteleg si m-am inteles extraordinar toata viata) drept pentru care nu l-am contrazis la momentul respectiv, dar in mintea mea era ceva de genul "nu vrea sa ma mut din Bucuresti si-mi toarna povesti de genul asta". In fine... Au trecut 10 ani in care nu m-am mai gandit la mutat, pana anul trecut cand l-am cunoscut pe personajul in cauza
... Si am plecat... cu arme si bagaje... fara sa ma gandesc prea mult la tot ce implica aceasta mutare.
Nu regret decat ca nu am putut sa bag in bagaje camera mea de la Bucuresti sau ca sa nu mint strada unde am stat. Sunt foarte legata de ai mei, poate prea legata de ei si, desi am varsta pe care o am (altii la varsta mea au copii, familie, responsabilitati mult mai mari ca ale mele) de cate ori am un obstacol in care ma opintesc tot la ai mei ma intorc, macar sa-mi ridice moralul.
I-am povestit saptamanile trecute lui Filip cum venea mama in fiecare seara inainte de culcare pentru sarutul de noapte buna... Va imaginati? Eu, ditamai femeia (la 24-25 de ani se zice ca sunt femeie matura, nu?) sa astept acel moment si sa mi se para anormal daca el nu vine? Poate ca a gresit si mama ca ne-a tinut atat de aproape de ea, ca a fost si este foarte protectoare in privinta copiilor ei, dar asta mi-a conferit mie (si cred ca sor'mea nu ma contrazice...) un sentiment de siguranta pe care nu stiu cati altii l-au avut sau il au.
Revenind... acum un an am luat viata in piept. Noroc ca sunt optimista din fire si nu dau inapoi repede, pentru ca altfel, altii in locul meu nu stiu cat ar fi rezistat sau poate tocmai pentru ca le-am trait eu mi se pare ca am trecut peste cine stie ce obstacole de netrecut... Hmmm... poate.
Voi reveni, sa ma descarc... ca doar de asta se cheama internet!
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
raiul meu (1)
de older » Mie Mar 16, 2005 6:00 pm
Incep prin a spune ca acest text a mai fost scris o data dar s-a pierdut pentru ca m-am deconectat si nu l-am mai putut recupera (sau nu am stiut eu cum sa-l recuperez). Anyway...
Raiul meu este un mic sat de la poalele Negoiului, Porumbacu de Sus. Este ultimul sat dinspre munte, la cativa km de soseaua principala. Aici e locul unde imi incarc bateriile in fiacare an, indiferent daca tocmai am petrecut vacanta de vis sau nu.
Acolo este locul unde iesi din prezent intr-un soi de atemporalitate si ramai suspendat, asa, deasupra timpului, deasupra tuturor. Satul este locul unde s-a nascut bunica din partea tatei (lucru pe care cred l-ar nega daca ar putea, inca nu am inteles de ce) si de care – loc – tata a ramas foarte legat cred ca prin prisma unor vacante de vara pe care nu le-a putut ascunde printre alte amintiri. Iubirea asta a lui pentru Porumbacu ne-a transmis-o si noua, asta pe langa faptul ca este imposibil sa nu te indragostesti de el.
Satul este destul de mare, cred ca are 2-3000 de suflete, si cu toate ca are contacte permanente cu “civilizatiaâ€Â
Raiul meu este un mic sat de la poalele Negoiului, Porumbacu de Sus. Este ultimul sat dinspre munte, la cativa km de soseaua principala. Aici e locul unde imi incarc bateriile in fiacare an, indiferent daca tocmai am petrecut vacanta de vis sau nu.
Acolo este locul unde iesi din prezent intr-un soi de atemporalitate si ramai suspendat, asa, deasupra timpului, deasupra tuturor. Satul este locul unde s-a nascut bunica din partea tatei (lucru pe care cred l-ar nega daca ar putea, inca nu am inteles de ce) si de care – loc – tata a ramas foarte legat cred ca prin prisma unor vacante de vara pe care nu le-a putut ascunde printre alte amintiri. Iubirea asta a lui pentru Porumbacu ne-a transmis-o si noua, asta pe langa faptul ca este imposibil sa nu te indragostesti de el.
Satul este destul de mare, cred ca are 2-3000 de suflete, si cu toate ca are contacte permanente cu “civilizatiaâ€Â
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Mar Mar 22, 2005 1:31 pm
Am amintiri extrem de vechi din, cu raiul meu. Am inceput sa merg acolo de pe la 2 ani, adica de cand au avut ai mei incredere sa ma lase doar pe mana bunicii (din punctul asta de vedere nu stiu daca exista nepot mai alintat ca mine). Sunt prima nascuta dintr-o pleiada de veri si verisoare, ceea ce mi-a adus numai avantaje, mai ales ca pana la urmatorul nascut au trecut ceva ani.
Nu am sa insist prea mult pe amintirile din copilaria timpurie, desi si acelea si-au lasat asupra mea amprenta suficient de mult. Am sa povestesc niste episoade de la inceputul adolescentei pentru ca in vacantele de vara de acolo am avut nenumarate “premiereâ€Â
Nu am sa insist prea mult pe amintirile din copilaria timpurie, desi si acelea si-au lasat asupra mea amprenta suficient de mult. Am sa povestesc niste episoade de la inceputul adolescentei pentru ca in vacantele de vara de acolo am avut nenumarate “premiereâ€Â
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Joi Mar 24, 2005 3:19 pm
E clar! Nu-mi place Timisoara mohorata... Unele orase nu se lasa influentate de vreme, Timisoara in schimb amorteste brusc la cel mai mic semn de vreme rea. In iarna asta nu s-a intamplat absolut nimic (desi nu-mi vine sa cred). In afara de cateva expozitii, venirea Maiei cu un spectacol si cam atat, Timisoara a stat parca in expectativa. Pentru mine ca bucuresteanca linistea asta pare ceva asemenator cu calmul de dinaintea furtunii, numai ca furtuna nu mai vine. Au fost cateva zile cu soare si parca se animase un pic orasul doar ca sa amorteasca la loc la prima amenintare de intoarcere a iernii. Extrem de deprimant!
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Vin Mar 25, 2005 4:07 pm
Nu stiu cine o sa ma creada, dar jur ca ce voi povesti este adevarat!
Imediat la iesirea din Porumbacu exista un bazin abandonat (stiu, este incredibil, dar porumbacenii mei chiar au vrut sa-si faca strand in conditiile in care le trece raul prin sat) de vreo 3 metri adancime si de vreo 10-15 lungime. Buuuuun.
Intruna din veri, dupa o baie nocturna intr-un rau rece ca gheata, ni s-a facut o pofta nebuna de porumb copt. Cum culturile de porumb erau la o aruncatura de bat de noi, ne-am dus sa facem aprovizionarea. Bineinteles ca am asmutit cainii lasati sa pazeasca culturile – noroc ca erau toti legati – bineinteles ca am iesit din lan zgariati si plini de praf si bineinteles ca ne-am hlizit mai mult decat am cules. Cum problema “alimentelorâ€Â
Imediat la iesirea din Porumbacu exista un bazin abandonat (stiu, este incredibil, dar porumbacenii mei chiar au vrut sa-si faca strand in conditiile in care le trece raul prin sat) de vreo 3 metri adancime si de vreo 10-15 lungime. Buuuuun.
Intruna din veri, dupa o baie nocturna intr-un rau rece ca gheata, ni s-a facut o pofta nebuna de porumb copt. Cum culturile de porumb erau la o aruncatura de bat de noi, ne-am dus sa facem aprovizionarea. Bineinteles ca am asmutit cainii lasati sa pazeasca culturile – noroc ca erau toti legati – bineinteles ca am iesit din lan zgariati si plini de praf si bineinteles ca ne-am hlizit mai mult decat am cules. Cum problema “alimentelorâ€Â
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Lun Mar 28, 2005 12:01 pm
Cea mai tampita inventie a secolului trecut este de deparate televizorul! ;a
Explicatie: am uitat sa platim cablul si in consecinta nu am avut acces la "superbele" programe de uichend... deeeeci, am avut un week end genial
mai ales ca am avut noroc si a fost primavara pentru doua zile in Timisoara (azi iar e semi iarna). Si uitasem cat de frumos e orasul, cat de mult imi place sa ma plimb si cat de dor imi era sa vad multi oameni, agitatie, dar totusi sa nu fim decat noi cu discutiile si planurile noastre.
Cred ca o sa aman sa platesc cablu', poate chiar desfiintez televizorul de tot (nici eu nu cred ce spun din pacate... dar cine stie...)
Explicatie: am uitat sa platim cablul si in consecinta nu am avut acces la "superbele" programe de uichend... deeeeci, am avut un week end genial
mai ales ca am avut noroc si a fost primavara pentru doua zile in Timisoara (azi iar e semi iarna). Si uitasem cat de frumos e orasul, cat de mult imi place sa ma plimb si cat de dor imi era sa vad multi oameni, agitatie, dar totusi sa nu fim decat noi cu discutiile si planurile noastre.
Cred ca o sa aman sa platesc cablu', poate chiar desfiintez televizorul de tot (nici eu nu cred ce spun din pacate... dar cine stie...)
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Joi Apr 07, 2005 10:57 am
Ma deprima mutarile dintr-un loc in altul. De fiecare data trebuie sa ma acomodez cu locul respectiv, trebuie sa-l personalizez, trebuie sa incerc sa ma simt “ca acasaâ€Â
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Mar Apr 12, 2005 12:33 pm
Pentru a nu-stiu-cata-oara azi m-am lovit de lipsa de profesionalism din sistemul public din aceasta minunata tara ;a .
De dimineata m-am trezit cu gandul ca trebuie sa ma inarmez cu rabdare si calm, caci aveam de facut un drum in oras sa platesc diverse chestii. Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam nici intr-o mie de ani la ce va urma.
Prima oprire (ar fi trebuit si ultima, dar veti vedea ca nu am avut eu norocul asta): BancPost.
Trebuia sa alimentez cardul unui prieten si sa platesc connexurile. Buuuun, pana aici toate bune si frumoase. La ghiseul WesternUnion o domnisoara foarte binevoitoare imi spune ca DA, de la acel ghiseu pot face operatiunea pe care o doream. Ma asez la coada (inca nu am vazut ghiseu de banca fara coada - si inca ce cozi!) si stau si astept si dupa 20 de minute incep sa ma batzai de nerabdare... In fine, dupa aproape jumatate de ora ajung in fata aceleiasi domnisoare binevoitoare care-mi spune pe un ton incredibil de calm si senin ca NU de la ea se fac alimentari de carduri! Raman fara replica - cum de altfel nu prea mi se intampla in situatiile de genul asta - si dupa cateva secunde reusesc sa articulez intrebarea magica: dar la ce ghiseu trebuie sa ma duc?
-La ghiseul 2, raspunse ea prompt si zambaret aratand spre ghiseul care avea postat in fata numarul “6â€Â
De dimineata m-am trezit cu gandul ca trebuie sa ma inarmez cu rabdare si calm, caci aveam de facut un drum in oras sa platesc diverse chestii. Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam nici intr-o mie de ani la ce va urma.
Prima oprire (ar fi trebuit si ultima, dar veti vedea ca nu am avut eu norocul asta): BancPost.
Trebuia sa alimentez cardul unui prieten si sa platesc connexurile. Buuuun, pana aici toate bune si frumoase. La ghiseul WesternUnion o domnisoara foarte binevoitoare imi spune ca DA, de la acel ghiseu pot face operatiunea pe care o doream. Ma asez la coada (inca nu am vazut ghiseu de banca fara coada - si inca ce cozi!) si stau si astept si dupa 20 de minute incep sa ma batzai de nerabdare... In fine, dupa aproape jumatate de ora ajung in fata aceleiasi domnisoare binevoitoare care-mi spune pe un ton incredibil de calm si senin ca NU de la ea se fac alimentari de carduri! Raman fara replica - cum de altfel nu prea mi se intampla in situatiile de genul asta - si dupa cateva secunde reusesc sa articulez intrebarea magica: dar la ce ghiseu trebuie sa ma duc?
-La ghiseul 2, raspunse ea prompt si zambaret aratand spre ghiseul care avea postat in fata numarul “6â€Â
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Mar Apr 19, 2005 2:44 pm
Cred ca am fost un copil destul de cuminte. Nu le-am creat mari probleme alor mei, desi nu poti fii niciodata sigur de consecintele actelor tale asupra celor care te inconjoara. Nu am fugit de acasa, nu am umblat in anturaje “dubioaseâ€Â
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Lun Apr 25, 2005 4:32 pm
Azi-noapte, incercand sa adorm – fara nici un succes, de altfel – prin noianul de ganduri care m-a napadit deodata, si care au prostul obicei, gandurile nu noianul, de a navali in cele mai nepotrivite momente, o intrebare si-a facut simtita prezenta. De la aparitie pana la monopol nu a fost decat un singur pas: Cine sunt eu? Poate pentru prima oara am fost sincera cu mine insami cand am inceput sa raspund. Sunt aproape sigura ca in fiecare dintre noi se ascund mai multe personalitati. Dar cate? Cate una pentru fiecare situatie? Cateva pentru diverse grupuri de situatii? Una dominanta si restul colaterale? Sau suntem doar un cumul de contradictii?
EU, asa cum ma vad prin proprii ochi interiori.
Jumatate pustoaica, jumatate matura. Pustoaica cand e cazul sa iau decizii importante (aproape de fiecare data deciziile capitale le iau la primul impuls, fara sa ma gandesc prea mult la consecinte), matura – rar si atunci mai mult fortata de imprejurari – si rationala exact atunci cand situatia cere o decizie de moment.
Enervanta si nervoasa. Se pare ca am un talent inascut de “gica contraâ€Â
EU, asa cum ma vad prin proprii ochi interiori.
Jumatate pustoaica, jumatate matura. Pustoaica cand e cazul sa iau decizii importante (aproape de fiecare data deciziile capitale le iau la primul impuls, fara sa ma gandesc prea mult la consecinte), matura – rar si atunci mai mult fortata de imprejurari – si rationala exact atunci cand situatia cere o decizie de moment.
Enervanta si nervoasa. Se pare ca am un talent inascut de “gica contraâ€Â
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Mie Mai 11, 2005 12:21 pm
Vineri noaptea venind de pe la munci am gasit doi pui de catel (vetul imi zice ca nu au mai mult de 2-3 aile)... bineinteles ca i-am adoptat. Nu stiu ce o sa fac cu ei pentru ca, din pacate, proprietarul nici nu vrea sa auda de animale in casa (acum sunt sub acoperire, si la propriu si la figurat). Cert este ca am un program de zile mari de sambata incoace... din 2 in 2 ore piticii trebuie sa manance fie noapte fie zi, dupa fiecare masa urmeaza siesta, pisilica si altele de genul asta. Noroc ca pot sa-i iau cu mine la munca...
Fac antrenamente pentru puiul de om.
Asa ca sunt epuizata si incoerenta.
A, inca nu am gasit nume... poate imi dati idei
Fac antrenamente pentru puiul de om.
Asa ca sunt epuizata si incoerenta.
A, inca nu am gasit nume... poate imi dati idei
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Mie Mai 18, 2005 1:21 pm
Am fost acasa!!!
E uimitor cat de repede se dezvolta Bucurestiul in comparatie cu alte orase din tara... In zona unde stau eu, in 4 luni cat am lipsit, s-au deschis trei banci, vreo alte trei magazine, au pavat ca lumea bulevardul si s-a mai deschis o aripa a pietii... Mi-ar place foarte multa daca as vedea schimbarile astea si in Timisoara. Nu spun ca nu sunt, dar aici lucrurile se misca intr-un alt ritm. De exemplu: s-au apucat acum vreo doua luni sa refaca artera din centru. Sincer, mie nu mi se pare ca inainteaza prea mult de la o saptamana la alta sau poate e doar parerea mea.
Toti bucurestenii spun ca ritmul din orasul lor e mai rapid decat in provincie. Asa si e, dar pe langa asta agresivitatea bucurestenilor e la cote mult mai mari decat aici. La primele interviuri pe care l-am tinut in Timisoara pentru angajare ma trezeam fara sa vreau si fara sa-mi dau seama decat cand plecam ca incet incet ajung sa conduc eu interviul si aflam mult mai multe informatii despre firma respectiva decat aflau oamenii aia despre mine. Bineinteles ca au fost interviuri ratate. De cand mi-am dat seama ce fac si am lasat garda mai jos am ajuns in situatia sa am de unde alege.
E fascinant sa vrei si sa si reusesti sa manipulezi asa cum iti doresti un interviu de angajare.
Mi-a parut rau ca acasa nu mergea internetul (nu stiu cum se face dar aici nu am aceasta problema). Mi-ar fi placut sa scriu o pagina de jurnal din camera mea, de la biroul meu.. Asta e.
Deocamdata atat
E uimitor cat de repede se dezvolta Bucurestiul in comparatie cu alte orase din tara... In zona unde stau eu, in 4 luni cat am lipsit, s-au deschis trei banci, vreo alte trei magazine, au pavat ca lumea bulevardul si s-a mai deschis o aripa a pietii... Mi-ar place foarte multa daca as vedea schimbarile astea si in Timisoara. Nu spun ca nu sunt, dar aici lucrurile se misca intr-un alt ritm. De exemplu: s-au apucat acum vreo doua luni sa refaca artera din centru. Sincer, mie nu mi se pare ca inainteaza prea mult de la o saptamana la alta sau poate e doar parerea mea.
Toti bucurestenii spun ca ritmul din orasul lor e mai rapid decat in provincie. Asa si e, dar pe langa asta agresivitatea bucurestenilor e la cote mult mai mari decat aici. La primele interviuri pe care l-am tinut in Timisoara pentru angajare ma trezeam fara sa vreau si fara sa-mi dau seama decat cand plecam ca incet incet ajung sa conduc eu interviul si aflam mult mai multe informatii despre firma respectiva decat aflau oamenii aia despre mine. Bineinteles ca au fost interviuri ratate. De cand mi-am dat seama ce fac si am lasat garda mai jos am ajuns in situatia sa am de unde alege.
E fascinant sa vrei si sa si reusesti sa manipulezi asa cum iti doresti un interviu de angajare.
Mi-a parut rau ca acasa nu mergea internetul (nu stiu cum se face dar aici nu am aceasta problema). Mi-ar fi placut sa scriu o pagina de jurnal din camera mea, de la biroul meu.. Asta e.
Deocamdata atat
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Mar Iun 21, 2005 2:33 pm
Vreau doar sa remarc, cel putin in privinta mea, ca atunci (,) cand imi e bine, cand ma simt bine in pielea mea, nu-mi vine sa scriu nimic desi as avea multe de spus. Poate o sa-mi revina cheful (sau cuvintele... cred ca mai degraba cuvintele imi lipsesc, nu cheful). Poate...
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Mie Aug 31, 2005 1:33 am
A trecut un an si ceva de cand am luat incredibil de proasta decizie de a fugi. A trecut un an si ceva de cand a inceput experienta mea in Timisoara. A trecut un an de minciuna, un an in care m-am mintit si pe mine si pe altii. Un an de cand am fost implorata sa nu plec, sa ma uit la ce las in urma, la ce dau cu piciorul. Nu am ascultat, iar acum platesc, iar pretul e ridicat.
Am momente in care mi-e greu sa respir fara el, momente in care imi spun ca degeaba vreau inapoi, ca trebuie sa realizez o data si-o data ca eu am fost cea care a decis.
Nu pot!
Stiu cat am ranit. Banuiesc cat voi rani. Stiu cat mi-e de greu. Banuiesc cat le va fi de greu altora. Stiu cat iubesc. Banuiesc cat iubesc altii.
Si tot nu pot!
Ma invart intr-un cerc inchis de un an si ceva. Ma mint pe mine insami si pe ceilalti ca e bine. NU E!!!
Anul asta nici macar nu a tins catre bine. S-a jucat teatru, am jucat teatru... prost... iar acum platesc. Platesc si pentru ca am fugit acum un an si pentru ca am mintit un om timp de un an (desi aproape ca ma convinsesem si pe mine de propria minciuna) si pentru ca m-am mintit un an. Ma ales pentru ca M-AM MINTIT!
Merit si nu merit. Merit pentru ca totul se plateste, orice se intoarce ca un bumerang. Nu merit, pentru ca nimeni nu merita asa ceva...
Nu pot!
Si nici nu vreau!
Am momente in care mi-e greu sa respir fara el, momente in care imi spun ca degeaba vreau inapoi, ca trebuie sa realizez o data si-o data ca eu am fost cea care a decis.
Nu pot!
Stiu cat am ranit. Banuiesc cat voi rani. Stiu cat mi-e de greu. Banuiesc cat le va fi de greu altora. Stiu cat iubesc. Banuiesc cat iubesc altii.
Si tot nu pot!
Ma invart intr-un cerc inchis de un an si ceva. Ma mint pe mine insami si pe ceilalti ca e bine. NU E!!!
Anul asta nici macar nu a tins catre bine. S-a jucat teatru, am jucat teatru... prost... iar acum platesc. Platesc si pentru ca am fugit acum un an si pentru ca am mintit un om timp de un an (desi aproape ca ma convinsesem si pe mine de propria minciuna) si pentru ca m-am mintit un an. Ma ales pentru ca M-AM MINTIT!
Merit si nu merit. Merit pentru ca totul se plateste, orice se intoarce ca un bumerang. Nu merit, pentru ca nimeni nu merita asa ceva...
Nu pot!
Si nici nu vreau!
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Mie Aug 31, 2005 9:55 am
nici macar dupa o noapte semi alba lucrurile nu se vad altfel.
Primesc diverse lovituri sub centura, ma dau balena in ceasca lasand iluzia ca nu ma afecteaza, dar... parca calc in permanenta pe cioburi.
Hm... se pare ca in sfarsit dau pe dinafara... oala clocoteste si murdareste totul in jurul ei. Ar fi bine sa stiu sa curat mizeria
Primesc diverse lovituri sub centura, ma dau balena in ceasca lasand iluzia ca nu ma afecteaza, dar... parca calc in permanenta pe cioburi.
Hm... se pare ca in sfarsit dau pe dinafara... oala clocoteste si murdareste totul in jurul ei. Ar fi bine sa stiu sa curat mizeria
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Sâm Sep 03, 2005 11:02 am
Maine se termina vacanta acasa. Ma intorc la Timisoara pentru o perioada nedeterminata. Am venit acasa cu gandul sa-mi rezolv - acum!, aici! - toate problemele pe care le am. Am descoperit ca timpul se masoara altfel pentru persoane diferite. Pentru mine anul care a trecut a fost o vesnicie, pentru altii a fost un minut prelungit de care abia acum reusesc sa se detaseze.
Degeaba vreau eu sa fac totul pocnind din degete, degeaba incerc sa urgentez lucrurile... toate au ritmul lor, iar ritmul impus de mine nu e neaparat cel mai bun (nici macar pentru mine).
Dupa lungi nopti de discutii (cu mine insami sau cu altii) decizia cea mai buna este sa ma intorc la Timisoara, sa nu mai fug... am fugit o data netinand cont de ce am lasat in urma, iar acum trag ponoasele!
Suficient!
Nu e cazul sa mai devastez nimic in urma mea! Nu e cazul sa (imi) mai provoc suferinte absurde si necontrolate! Nu e cazul sa mai plec fara sa dau minimul de explicatii, sa las oamenii cu gura cascata si fara directie. Sa ma las pe mine cu gura cascata si fara directie!
Asa ca! Ma intorc la Timisoara, rezolv toate problemele de acolo... Nu las lumea de izbeliste si fara sa inteleaga nimic din ce li se intampla, numai pentru ca eu iar am chef sa fug si abia dupa ma intorc acasa, unde ma asteapta altele de rezolvat!
Good luck dear! you have a lot of work to do with your life! Make it worthwile!
Degeaba vreau eu sa fac totul pocnind din degete, degeaba incerc sa urgentez lucrurile... toate au ritmul lor, iar ritmul impus de mine nu e neaparat cel mai bun (nici macar pentru mine).
Dupa lungi nopti de discutii (cu mine insami sau cu altii) decizia cea mai buna este sa ma intorc la Timisoara, sa nu mai fug... am fugit o data netinand cont de ce am lasat in urma, iar acum trag ponoasele!
Suficient!
Nu e cazul sa mai devastez nimic in urma mea! Nu e cazul sa (imi) mai provoc suferinte absurde si necontrolate! Nu e cazul sa mai plec fara sa dau minimul de explicatii, sa las oamenii cu gura cascata si fara directie. Sa ma las pe mine cu gura cascata si fara directie!
Asa ca! Ma intorc la Timisoara, rezolv toate problemele de acolo... Nu las lumea de izbeliste si fara sa inteleaga nimic din ce li se intampla, numai pentru ca eu iar am chef sa fug si abia dupa ma intorc acasa, unde ma asteapta altele de rezolvat!
Good luck dear! you have a lot of work to do with your life! Make it worthwile!
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Mar Sep 13, 2005 2:40 pm
Mda.
Am ramas singura tot week-end-ul, ocazie cu care am descoperit ca degeaba imi era frica de singuratate, ca ma simt f bine cu mine insami, cu gandurile mele (sau cu mintea golita de orice).
Vad ca incep sa ma montez in mine din ce in ce mai bine. Sa speram ca tot raul spre bine pana la urma
Am ramas singura tot week-end-ul, ocazie cu care am descoperit ca degeaba imi era frica de singuratate, ca ma simt f bine cu mine insami, cu gandurile mele (sau cu mintea golita de orice).
Vad ca incep sa ma montez in mine din ce in ce mai bine. Sa speram ca tot raul spre bine pana la urma
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Vin Oct 14, 2005 11:05 am
Iar acasa... un pic mai bine decat data trecuta... undeva, departe parca, parca se intreareste o luminita care sa ma scoata din mizeria in care am intrat singura... Pute totul in jurul meu a neputiinta!!!
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Dum Oct 23, 2005 8:36 pm
Saptamana viitoare trebuie sa ma intorc la Timisoara.
Mi-e frica... Nu mi-e frica de ce o sa gasesc acolo, ci mi-e frica de ce nu o sa mai gasesc cand ma intorc acasa.
Am crezut ca am gasit Ceva. Am crezut - si inca mai cred, dar din ce in ce mai slab - ca Ceva imi poate apartine, ca nu va fugi, nu va disparea ca orice altCeva ce am crezut ca este al meu.
Pe undeva incep sa cred ca ma insel amarnic, ca nu a fost si nici nu va fi vreodata al meu, ca m-am lasat iluzionata, ca de fiecare data, ca m-am mintit singura. Dar, macar atat timp cat sunt Acasa imi pot pastra iluzia posesiei. Mi-e teama ca orice minut pe care-l voi petrece in alta parte este un minut mai aproape de deposedare. Si iar va trebui s-o iau de la capat...
...si nu mai am forta. Nu mai am forta sa ma lupt cu mine, nu mai am forta sa ma lupt contra mea si, ce e cel mai grav, nu mai am forta sa ma lupt pentru mine. In schimb sunt plina de energie cand vine vorba sa ma lupt pentru altii, cu himerele altora, cu cadavrele urat mirositoare din dulapurile Altora.
Sunt sfarsita si tot ce-mi doresc este sa dorm
Mi-e frica... Nu mi-e frica de ce o sa gasesc acolo, ci mi-e frica de ce nu o sa mai gasesc cand ma intorc acasa.
Am crezut ca am gasit Ceva. Am crezut - si inca mai cred, dar din ce in ce mai slab - ca Ceva imi poate apartine, ca nu va fugi, nu va disparea ca orice altCeva ce am crezut ca este al meu.
Pe undeva incep sa cred ca ma insel amarnic, ca nu a fost si nici nu va fi vreodata al meu, ca m-am lasat iluzionata, ca de fiecare data, ca m-am mintit singura. Dar, macar atat timp cat sunt Acasa imi pot pastra iluzia posesiei. Mi-e teama ca orice minut pe care-l voi petrece in alta parte este un minut mai aproape de deposedare. Si iar va trebui s-o iau de la capat...
...si nu mai am forta. Nu mai am forta sa ma lupt cu mine, nu mai am forta sa ma lupt contra mea si, ce e cel mai grav, nu mai am forta sa ma lupt pentru mine. In schimb sunt plina de energie cand vine vorba sa ma lupt pentru altii, cu himerele altora, cu cadavrele urat mirositoare din dulapurile Altora.
Sunt sfarsita si tot ce-mi doresc este sa dorm
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Mar Oct 25, 2005 6:08 pm
tocmai am mai primit o palma... ma si intreb unde mai am loc sa primesc! Si culmea e ca niciodata, dar niciodata, nu sunt pregatita, nu sunt cat de cat in garda.
NU MAI POT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
NU MAI POT!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Vin Noi 04, 2005 4:34 pm
Am emotii! Am mari emotii pentru ca sunt pe cale sa inchei un capitol destul de important din viata. Nu cu mult timp in urma spuneam ca
Acum e un pic altfel. Am cunoscut aici niste oameni superbi, pe care, daca as putea, i-as impacheta si i-as lua cu mine. Nici nu stiu cum sa spun... imi doresc din toata inima sa-i tin aproape, mi-as dori din suflet sa pastrez legatura cu ei (desi sunt aproape sigura ca asta nu se va intampla). Devin patetica, dar am macar amintiri cu ei, cu Bianca, Smaranda, Astrid, Marius, Alina, Estella, Stela, Loredana, Carmen, Cecilia, alta Bianca, Eugen, alt Marius si alti cativa. Da, da, colegii mei de birou. Dementiali cu totii. Mai rar asa echipa. Foarte rar (sper ca nu o singura data in viata) un asemenea TOT, mai ales la birou. Si cand a fost sa radem si cand am avut treaba mai multa decat puteam duce si cand a fost sa mergem la bere si cand a trebuit sa sarim toti pentru unul sau unii dintre noi. EXTRAORDINARI! E prima oara cand imi pare nespus de rau ca plec de la un loc de munca. E prima oara cand o sa-mi regret din tot sufletul superiorii (de altfel, toate femei - all LADYS).
Dar oricat de dragi imi sunt toti, tot mai drag imi e Bucurestiul. Timisoara m-a obligat sa-mi dau singura raspunsurile la enigmele cu care am plecat de acasa si m-a ajutat sa ma intorc cu capul sus si mai ales, MAI ALES, m-a eliberat. Abia acum pot cu adevarat sa ma intorc acasa, abia acum sunt pregatita sa fac fata la ce ma asteapta in Bucuresti.
Si pentru asta ador Timisoara.
older scrie:Nu regret decat ca nu am putut sa bag in bagaje camera mea de la Bucuresti sau ca sa nu mint strada unde am stat.
Acum e un pic altfel. Am cunoscut aici niste oameni superbi, pe care, daca as putea, i-as impacheta si i-as lua cu mine. Nici nu stiu cum sa spun... imi doresc din toata inima sa-i tin aproape, mi-as dori din suflet sa pastrez legatura cu ei (desi sunt aproape sigura ca asta nu se va intampla). Devin patetica, dar am macar amintiri cu ei, cu Bianca, Smaranda, Astrid, Marius, Alina, Estella, Stela, Loredana, Carmen, Cecilia, alta Bianca, Eugen, alt Marius si alti cativa. Da, da, colegii mei de birou. Dementiali cu totii. Mai rar asa echipa. Foarte rar (sper ca nu o singura data in viata) un asemenea TOT, mai ales la birou. Si cand a fost sa radem si cand am avut treaba mai multa decat puteam duce si cand a fost sa mergem la bere si cand a trebuit sa sarim toti pentru unul sau unii dintre noi. EXTRAORDINARI! E prima oara cand imi pare nespus de rau ca plec de la un loc de munca. E prima oara cand o sa-mi regret din tot sufletul superiorii (de altfel, toate femei - all LADYS).
Dar oricat de dragi imi sunt toti, tot mai drag imi e Bucurestiul. Timisoara m-a obligat sa-mi dau singura raspunsurile la enigmele cu care am plecat de acasa si m-a ajutat sa ma intorc cu capul sus si mai ales, MAI ALES, m-a eliberat. Abia acum pot cu adevarat sa ma intorc acasa, abia acum sunt pregatita sa fac fata la ce ma asteapta in Bucuresti.
Si pentru asta ador Timisoara.
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
Joaca Pe Ym
de older » Joi Noi 24, 2005 5:47 pm
cineva: cineva striga: RAZMERITA!!!
altcineva: iar publicul usor mirat: UNDE?
cineva: cineva raspunde: in sat!
altcineva: ei: ce ne facem fetelor? c-au venit studentii!
cineva: ele: iesim din sala si-i lasam sa picteze soarele
altcineva: ei: n-ave, muza
cineva: ele: muza se poate ghici printre picaturile de gheata
altcineva: ei: se vede asa diform... sa nu greshim
cineva: ele: greseala voastra, viitoarea muza
altcineva: ei: viitoarea muza e in fum si ceatza
cineva: ele: fumul si ceata se vor ridica, dar muza va disparea o data cu ele... profitati!
altcineva: ei: sa orbecaim atunci prin fum si ceatza!
cineva: ele: nu mergeti ca orbii, folositi-va de ochii nostri
altcineva: ei: sa acordam increderea cuvenita?
cineva: ele: da. increderea e tot ce v-a ramas
altcineva: ei: e singurul lucru care ne-a ramas... daca se pierde... ce o sa fie?
cineva: ele: o incredere acordata e ingrijita cu grija astfel incat sa nu se piarda... e ca o piatra pretioasa pe degetul unei aristocrate
altcineva: alti ei: daca increderea e inselata?
cineva: aceleasi ele: se va razbuna
altcineva: ei: ar trebui sa incercam, in curand o sa apuna soarele... nu o sa il mai putem picta.
cineva: ele: va asteapta nerabdator in sala
altcineva: ei: cu grija... sa nu il speriem...
cineva: ele: nu va ingrijorati, e preocupat de lipsa indelungata a Lunii
altcineva: ei: luna e frumoasa. e umbra soarelui noaptea. umbra rece
cineva: ele: umbra rece care incalzeste suflete abatute...
altcineva: ei: hmmm... suflete abatute?
cineva: ele: da, am gasit noi cateva ratacind
altcineva: ei: noi ne-am ratacit cumva?
cineva: ele: poate voi, poate noi, poate altii... nimeni nu va stii precis
altcineva: ei: e multa incertitudine... hmm uite soare incet incet apune
cineva: ele: grabiti-va sa prindeti ultimele raze ale apusului, ele sunt esenta
altcineva: un el: am sa pictez acea raza de soare care trece prin crapatura tavanului.
cineva: o ea (se apropie si sopteste): raza aceea ti-o fac cadou
altcineva: tot acelasi el: (vadit fastacit) merit eu oare un asemenea cadou?
cineva: ea: nu, dar cadourile nu se merita... se primesc
altcineva: el: ma poti invata sa primesc?
cineva: ea: nu, dar te pot invata sa te bucuri
altcineva: el: e greu? raza asta e asa frumoasa... o sa moara in timp...
cineva: ea (uitandu-se ingrijorata la celelalte ele): o sa moara, da... dar o sa reinvie a doua zi
altcineva: el: atat de multa risipa...
cineva: ea: risipa? viata de a doua zi ti se pare risipa? am multe sa te invat...
altcineva: el: o sa fie suficienta o viata ca sa pot invata?
cineva: ea: nu, dar vei stii mai multe decat acum. trebuie sa insemne si asta ceva...
altcineva: el: (tinand strans raza de soare) ...inseamna ceva!
cineva: ea: nu o strange asa tare... va muri mai repede
altcineva: el: e bine sa o eliberez? locul ei nu e aici in palmele mele. trebuie sa aduca lumina...
cineva: ea: ascunde o in suflet daca vrei s-o pastrezi si sa te lumineze
altcineva: el: am sufletul asa de mic...
cineva: ea: raza il va ajuta sa creasca
altcineva: el: roseste
cineva: ea se intoarce si pleaca lasandu-l cu raza in suflet
altcineva: el se intoarce incet si isi ridica ochii spre crapatura din tavan... deja razbateau doua raza de soare...
altcineva: iar publicul usor mirat: UNDE?
cineva: cineva raspunde: in sat!
altcineva: ei: ce ne facem fetelor? c-au venit studentii!
cineva: ele: iesim din sala si-i lasam sa picteze soarele
altcineva: ei: n-ave, muza
cineva: ele: muza se poate ghici printre picaturile de gheata
altcineva: ei: se vede asa diform... sa nu greshim
cineva: ele: greseala voastra, viitoarea muza
altcineva: ei: viitoarea muza e in fum si ceatza
cineva: ele: fumul si ceata se vor ridica, dar muza va disparea o data cu ele... profitati!
altcineva: ei: sa orbecaim atunci prin fum si ceatza!
cineva: ele: nu mergeti ca orbii, folositi-va de ochii nostri
altcineva: ei: sa acordam increderea cuvenita?
cineva: ele: da. increderea e tot ce v-a ramas
altcineva: ei: e singurul lucru care ne-a ramas... daca se pierde... ce o sa fie?
cineva: ele: o incredere acordata e ingrijita cu grija astfel incat sa nu se piarda... e ca o piatra pretioasa pe degetul unei aristocrate
altcineva: alti ei: daca increderea e inselata?
cineva: aceleasi ele: se va razbuna
altcineva: ei: ar trebui sa incercam, in curand o sa apuna soarele... nu o sa il mai putem picta.
cineva: ele: va asteapta nerabdator in sala
altcineva: ei: cu grija... sa nu il speriem...
cineva: ele: nu va ingrijorati, e preocupat de lipsa indelungata a Lunii
altcineva: ei: luna e frumoasa. e umbra soarelui noaptea. umbra rece
cineva: ele: umbra rece care incalzeste suflete abatute...
altcineva: ei: hmmm... suflete abatute?
cineva: ele: da, am gasit noi cateva ratacind
altcineva: ei: noi ne-am ratacit cumva?
cineva: ele: poate voi, poate noi, poate altii... nimeni nu va stii precis
altcineva: ei: e multa incertitudine... hmm uite soare incet incet apune
cineva: ele: grabiti-va sa prindeti ultimele raze ale apusului, ele sunt esenta
altcineva: un el: am sa pictez acea raza de soare care trece prin crapatura tavanului.
cineva: o ea (se apropie si sopteste): raza aceea ti-o fac cadou
altcineva: tot acelasi el: (vadit fastacit) merit eu oare un asemenea cadou?
cineva: ea: nu, dar cadourile nu se merita... se primesc
altcineva: el: ma poti invata sa primesc?
cineva: ea: nu, dar te pot invata sa te bucuri
altcineva: el: e greu? raza asta e asa frumoasa... o sa moara in timp...
cineva: ea (uitandu-se ingrijorata la celelalte ele): o sa moara, da... dar o sa reinvie a doua zi
altcineva: el: atat de multa risipa...
cineva: ea: risipa? viata de a doua zi ti se pare risipa? am multe sa te invat...
altcineva: el: o sa fie suficienta o viata ca sa pot invata?
cineva: ea: nu, dar vei stii mai multe decat acum. trebuie sa insemne si asta ceva...
altcineva: el: (tinand strans raza de soare) ...inseamna ceva!
cineva: ea: nu o strange asa tare... va muri mai repede
altcineva: el: e bine sa o eliberez? locul ei nu e aici in palmele mele. trebuie sa aduca lumina...
cineva: ea: ascunde o in suflet daca vrei s-o pastrezi si sa te lumineze
altcineva: el: am sufletul asa de mic...
cineva: ea: raza il va ajuta sa creasca
altcineva: el: roseste
cineva: ea se intoarce si pleaca lasandu-l cu raza in suflet
altcineva: el se intoarce incet si isi ridica ochii spre crapatura din tavan... deja razbateau doua raza de soare...
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Sâm Dec 24, 2005 10:34 pm
Am avut cea mai ciudata calatorie cu taxiul... inca nu-mi vine sa cred ce s-a intamplat.
Am plecat de la niste prieteni, cu taxiul, acum cateva nopti pe la 11, 1130... Taximetristul, aparent, o persoana absolut normala, chiar simpatica (adica nu mi-a fost frica sa ma urc la el in masina si sa schimbam doua vorbe... mare greseala). Pe la Romana, nu stiu cum naiba, a inceput o discutie despre perechi, inselat, neveste si copii... Discutie e foarte mult spus, pentru ca eu cascam gura din ce in ce mai tare (nu-mi venea sa cred ce aud!) si-l lasam pe individ sa-si faca numarul, cu gandul ca oricum in 3 minute scap de el. GRESIT!
Ajungem in fata blocului, dau sa platesc dar ma aleg cu o intrebare din acelea la care iti clantane dintii cand le auzi:
-Credeti ca sotia mea ma inseala?
-POFTIM?!
Cred ca aveam o expresie de uimire absoluta intiparita pe fata pentru ca tipul s-a oferit imediat sa-mi dea explicatii: a scos din bord o caseta pe care am ascultat-o (de ce oare nu m-am dat jos din masina, n-am sa inteleg niciodata). Era inregistrarea unei convorbiri telefonice dintre el si sotia lui, din care n-am inteles decat ca femeia se saturase de gelozia lui si ca nu mai avea chef sa-l primeasca acasa.
Eram deja prinsa in plasa, asa ca (incredibil!!!), m-am apucat sa stau de vorba cu el. S-a ajuns la un moment (care de altfel este punctul culminant al acestei relatari) in care tipul se da jos din masina, ma roaga sa merg cu el (iar eu m-am dus ca hipnotizata!!!)... deschide portbagajul si, de dupa roata de rezerva a masinii, scoate o punga in care erau doua agende. Ne intoarcem in masina (?!) iar tipul imi arata JURNALUL lui zilnic.
Pe fiecare pagina era scris frumos si marunt (ba unele pagini aveau si mici desene) ce facuse in ziua respectiva. Si-mi citeste... Imi citeste dintr-o zi in care scrisese de cand nu mai dormise (!) cu nevasta lui. (Dumnezeule mare ce personaj!). De aici mi s-a cam rupt filmul.. nu ma gandeam decat sa plec naibi odata de acolo! trecusera deja 45 de minute de cand omul asta imi vorbea despre niste lucruri care nu ma interesau, dar pe care il simteam pe de-o parte tare singur in suferinta lui, pe de cealalta parte aproape paranoic cu privire la sotia lui.
In fine, dupa o ora de parlamentari si discutii - pentru mine inutile, pentru el - poate - eliberatoare - am reusit sa-i sugerez, scotand cheile din geanta, (de ce nu m-oi fi gandit mai devreme la asta?!) ca e cazul sa concluzioneze. Tipul/taximetrisul/sotul paranoic si gelos s-a conformat imediat cerandu-si mii de scuze ca m-a retinut asa de mult. N-am putut decat sa zambesc si sa plec.
edit: SARBATORI FERICITE!
Am plecat de la niste prieteni, cu taxiul, acum cateva nopti pe la 11, 1130... Taximetristul, aparent, o persoana absolut normala, chiar simpatica (adica nu mi-a fost frica sa ma urc la el in masina si sa schimbam doua vorbe... mare greseala). Pe la Romana, nu stiu cum naiba, a inceput o discutie despre perechi, inselat, neveste si copii... Discutie e foarte mult spus, pentru ca eu cascam gura din ce in ce mai tare (nu-mi venea sa cred ce aud!) si-l lasam pe individ sa-si faca numarul, cu gandul ca oricum in 3 minute scap de el. GRESIT!
Ajungem in fata blocului, dau sa platesc dar ma aleg cu o intrebare din acelea la care iti clantane dintii cand le auzi:
-Credeti ca sotia mea ma inseala?
-POFTIM?!
Cred ca aveam o expresie de uimire absoluta intiparita pe fata pentru ca tipul s-a oferit imediat sa-mi dea explicatii: a scos din bord o caseta pe care am ascultat-o (de ce oare nu m-am dat jos din masina, n-am sa inteleg niciodata). Era inregistrarea unei convorbiri telefonice dintre el si sotia lui, din care n-am inteles decat ca femeia se saturase de gelozia lui si ca nu mai avea chef sa-l primeasca acasa.
Eram deja prinsa in plasa, asa ca (incredibil!!!), m-am apucat sa stau de vorba cu el. S-a ajuns la un moment (care de altfel este punctul culminant al acestei relatari) in care tipul se da jos din masina, ma roaga sa merg cu el (iar eu m-am dus ca hipnotizata!!!)... deschide portbagajul si, de dupa roata de rezerva a masinii, scoate o punga in care erau doua agende. Ne intoarcem in masina (?!) iar tipul imi arata JURNALUL lui zilnic.
Pe fiecare pagina era scris frumos si marunt (ba unele pagini aveau si mici desene) ce facuse in ziua respectiva. Si-mi citeste... Imi citeste dintr-o zi in care scrisese de cand nu mai dormise (!) cu nevasta lui. (Dumnezeule mare ce personaj!). De aici mi s-a cam rupt filmul.. nu ma gandeam decat sa plec naibi odata de acolo! trecusera deja 45 de minute de cand omul asta imi vorbea despre niste lucruri care nu ma interesau, dar pe care il simteam pe de-o parte tare singur in suferinta lui, pe de cealalta parte aproape paranoic cu privire la sotia lui.
In fine, dupa o ora de parlamentari si discutii - pentru mine inutile, pentru el - poate - eliberatoare - am reusit sa-i sugerez, scotand cheile din geanta, (de ce nu m-oi fi gandit mai devreme la asta?!) ca e cazul sa concluzioneze. Tipul/taximetrisul/sotul paranoic si gelos s-a conformat imediat cerandu-si mii de scuze ca m-a retinut asa de mult. N-am putut decat sa zambesc si sa plec.
edit: SARBATORI FERICITE!
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Vin Ian 13, 2006 3:36 pm
Doro lyrics
"Doro Love Me In Black lyrics"
Didn’t they tell you the way that it’s gonna be
You asked God for a woman and ended up with me
Maybe I’ll love you, maybe I’ll pull you apart
We live in darkness I’ve pulled you into my friend
There’s no escaping this hell that I’ve put you in
You must forgive me but loving me is a sin
Are you ready for me
Do you love me in black
I’ll push you away
Then make you come back
I can make you feel love
I can be so detached
Do you really want me
Do you love me in black
When I first met you I thought there was a mistake
How could you want me, you made such a easy prey
Didn’t they teach you loving is nothing but pain
What do you see when you look in my eyes
A sea of blue, a place where your heart could lie
Where it could drown, where it will never survive
Are you ready for me
Do you love me in black
I’ll push you away
Then make you come back
I can make you feel love
I can be so detached
Do you really want me
Do you love me in black
I keep reliving the moment we said goodbye
You didn’t kiss me, you didn’t even try
You said I made me feel like you were barely alive
In another lifetime maybe another place
Maybe I’ll find you, I could be tempted by fate
And try to reach with too little kindness too late
Are you ready for me
Do you love me in black
I’ll push you away
Then make you come back
I can make you feel love
I can be so detached
Do you really want me
Do you love me in black
crying...
"Doro Love Me In Black lyrics"
Didn’t they tell you the way that it’s gonna be
You asked God for a woman and ended up with me
Maybe I’ll love you, maybe I’ll pull you apart
We live in darkness I’ve pulled you into my friend
There’s no escaping this hell that I’ve put you in
You must forgive me but loving me is a sin
Are you ready for me
Do you love me in black
I’ll push you away
Then make you come back
I can make you feel love
I can be so detached
Do you really want me
Do you love me in black
When I first met you I thought there was a mistake
How could you want me, you made such a easy prey
Didn’t they teach you loving is nothing but pain
What do you see when you look in my eyes
A sea of blue, a place where your heart could lie
Where it could drown, where it will never survive
Are you ready for me
Do you love me in black
I’ll push you away
Then make you come back
I can make you feel love
I can be so detached
Do you really want me
Do you love me in black
I keep reliving the moment we said goodbye
You didn’t kiss me, you didn’t even try
You said I made me feel like you were barely alive
In another lifetime maybe another place
Maybe I’ll find you, I could be tempted by fate
And try to reach with too little kindness too late
Are you ready for me
Do you love me in black
I’ll push you away
Then make you come back
I can make you feel love
I can be so detached
Do you really want me
Do you love me in black
crying...
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Sâm Ian 28, 2006 3:45 pm
Mi-e bine.
Incep sa ma regasesc desi, daca ar fi sa ma iau dupa ce spun cei din jurul meu - care, intre noi fie vorba, nu prea stiu despre ce vorbesc - sunt intr-o involutie. Poate... dar ma simt excelent... am 17 ani, nici o grija, nimic de care sa depind, nimic care sa depinda de mine. Am mintea din ce in ce mai limpede, mi-e din ce in ce mai clar ce vreau, ce astept, ce vreau de la mine si de la ceilalti.
Astept cu nerabdare clipa ce va sa vina...
Ma uit cu destul de multa uimire la prietenii mei... am senzatia acuta, de-a dreptul intepatoare, ca au uitat sa traiasca. Unii par ca au nevoie sa se opreasca la fiecare damb din drum si, in loc sa treaca peste el, se blocheaza si incep sa caute solutii... Altii au uitat cu desavarsire sa rada, sa se simta bine in pielea lor. I-a luat vartejul si nu mai au forta (sau nu mai vor) sa iasa din el, macar temporar.
Ieri am fost in vizita la un fost coleg de facultate. Printre altele i-am povestit de serile mele de karaoke. Nu va pot descrie reactia (o amestecatura de "pfuaaai" - superior - cu "vai" - lamentandu-se cu privire la modalitatile mele de a-mi petrece timpul liber - cu "cum poti face asa ceva?", "unde? ca vreau si eu, dar totusi...nu" cu o multitudine de alte onomatopee si interjectii). Pe de-o parte m-a amuzat, pe de cealalta parte mi-a parut rau de el... altul care a uitat sa traiasca (nu mi-a povestit decat de bani, afaceri, nush-ce-excursie-in-italia-in-care-a-alergat-ca-un-descreierat-sa-vada-cat-mai-mult-dar-nu-a-vazut-nimic-pana-la-urma... nu mi-a captat atentia cu nimic). Dupa pseudo-discutia asta mi-a pierit cheful de a-i mai povesti altceva... imi devenise clar ca nu mai suntem pe aceeasi lungime de unda.
Si totusi... am o viata minunata de cand m-am intors... sper sa nu intervina nimic care sa o umbreasca... sunt aproape fericita
Incep sa ma regasesc desi, daca ar fi sa ma iau dupa ce spun cei din jurul meu - care, intre noi fie vorba, nu prea stiu despre ce vorbesc - sunt intr-o involutie. Poate... dar ma simt excelent... am 17 ani, nici o grija, nimic de care sa depind, nimic care sa depinda de mine. Am mintea din ce in ce mai limpede, mi-e din ce in ce mai clar ce vreau, ce astept, ce vreau de la mine si de la ceilalti.
Astept cu nerabdare clipa ce va sa vina...
Ma uit cu destul de multa uimire la prietenii mei... am senzatia acuta, de-a dreptul intepatoare, ca au uitat sa traiasca. Unii par ca au nevoie sa se opreasca la fiecare damb din drum si, in loc sa treaca peste el, se blocheaza si incep sa caute solutii... Altii au uitat cu desavarsire sa rada, sa se simta bine in pielea lor. I-a luat vartejul si nu mai au forta (sau nu mai vor) sa iasa din el, macar temporar.
Ieri am fost in vizita la un fost coleg de facultate. Printre altele i-am povestit de serile mele de karaoke. Nu va pot descrie reactia (o amestecatura de "pfuaaai" - superior - cu "vai" - lamentandu-se cu privire la modalitatile mele de a-mi petrece timpul liber - cu "cum poti face asa ceva?", "unde? ca vreau si eu, dar totusi...nu" cu o multitudine de alte onomatopee si interjectii). Pe de-o parte m-a amuzat, pe de cealalta parte mi-a parut rau de el... altul care a uitat sa traiasca (nu mi-a povestit decat de bani, afaceri, nush-ce-excursie-in-italia-in-care-a-alergat-ca-un-descreierat-sa-vada-cat-mai-mult-dar-nu-a-vazut-nimic-pana-la-urma... nu mi-a captat atentia cu nimic). Dupa pseudo-discutia asta mi-a pierit cheful de a-i mai povesti altceva... imi devenise clar ca nu mai suntem pe aceeasi lungime de unda.
Si totusi... am o viata minunata de cand m-am intors... sper sa nu intervina nimic care sa o umbreasca... sunt aproape fericita
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
Fragment
de older » Joi Mar 09, 2006 2:55 pm
"[I]Iti multumesc ca esti intelegatoare si rabdatoare cu mine cand ma apuca pandaliile si fac urat; ca nu cauti motiv de scandal cand te plictisesti; ca nu comentezi inutil cand merg cu baietii la o berica, de fapt comentzi...ca zici “hai ca vin si eu daca-i de bautaâ€Â
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
de older » Mie Mar 22, 2006 8:19 pm
Incercaţi să vă aduceţi aminte de jocurile copilăriei. Reuşiţi? Vă vedeţi in fata blocului, in parcuri, pe străzi, escaladand zidurile, copacii şi leagănele? Bun. Acum, că am ajuns in acest punct, vreau să vă intreb dacă vă amintiţi de superstiţiile copilăriei. Sper ca da, pentru ca sunt năstruşnice şi in acelaşi timp strans legate de inceputurile unor mici animale urbane: Noi.
In grupul nostru nu erau foarte multe, dar erau respectate cu stricteţe, in timp creandu-ne adevărate legende cu privire la consecinţele dezastruoase care pot apărea dacă sunt incălcate regulile. Să vă explic:
In primul rand erau gurile de canal sau, mai exact, capacele de plumb ce acoperă gurile de canal. In curtea blocului unde am crescut sunt cateva aparent identice, dar care pentru noi erau mai mult decat diferite; erau diferenţa intre zilele norocoase şi cele pline de catastrofe iminente. 6 orificii in capac sau 4. Pe capacele cu 6 găuri le ocoleam ca şi cum sub ele s-ar fi ascuns lumea tenebrelor, iar pe cele cu 4 – mult mai rare – le căutam mai abitir ca pe Sfantul Graal.
Apoi erau micile concursuri cu maşinile. Sigur vă sună cunoscut dacă spun: „Azi o sa-mi spună X că-i place de mine dacă ajung la bordură inainte ca maşina să treacă prin dreptul meuâ€Â
In grupul nostru nu erau foarte multe, dar erau respectate cu stricteţe, in timp creandu-ne adevărate legende cu privire la consecinţele dezastruoase care pot apărea dacă sunt incălcate regulile. Să vă explic:
In primul rand erau gurile de canal sau, mai exact, capacele de plumb ce acoperă gurile de canal. In curtea blocului unde am crescut sunt cateva aparent identice, dar care pentru noi erau mai mult decat diferite; erau diferenţa intre zilele norocoase şi cele pline de catastrofe iminente. 6 orificii in capac sau 4. Pe capacele cu 6 găuri le ocoleam ca şi cum sub ele s-ar fi ascuns lumea tenebrelor, iar pe cele cu 4 – mult mai rare – le căutam mai abitir ca pe Sfantul Graal.
Apoi erau micile concursuri cu maşinile. Sigur vă sună cunoscut dacă spun: „Azi o sa-mi spună X că-i place de mine dacă ajung la bordură inainte ca maşina să treacă prin dreptul meuâ€Â
Orice cantitate, oricat de mica, adauga ceva, spuse soarecele si facu pipi in mare. ANTONIO LOBO ANTUNES
-
older - Mesaje: 699
- Membru din: Mie Feb 23, 2005 12:00 am
41 mesaje
• Pagina 1 din 2 • 1, 2
Înapoi la Scrieri, ganduri si jurnale
Cine este conectat
Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 4 vizitatori