Jurnal cineverite

[sol]

- Doamna! Doamna! ce mai faci, mergi la tramvai?
Daniel, din grupul colegei, am inlocuit-o doar odata. Ma-ntalnesc cu ei toti, misuna in tot orasul, ma saluta si daca au iesit la cersit.
- Vreau sa fac o poezie... despre o fata...
Ochii negru-albastru, lame sub pleoapele umflate, carlionti negru-cenusa, cu puf, hainele si ale altuia, spalate de o mie de ori si niciodata destul. Le-am spus ca poezia e un fel de desen sau chiar o mazgaleala, nu o poza, nu afis.
- O cunosti... o iubesti?
- Ts!trebuie?... o fata frumoasa... (inspirat) ca natura!
- Ca natura? N-o vad, n-are miros, natura asta... spune-mi cum e, s-o vad!
- Ca o floare!
- Tot n-o vad!
- Ca o lalea... galbena... pot sa spun galbena-galbena?
- Poti tot ce vrei, gandeste-te bine ce vrei. Unde-i fata asta a ta?
- Pe strada... nu, intr-o gradina!
- Si ce face?
- Canta... nu, joaca... nu, se uita intr-o oglinda, se uita...
-... si vede...
- Nu stiu ce vede... vede gardu, nu, vede... vede o fl... o lalea, pot sa spun galbena-galbena?
- Poti si sa te opresti, e destul pentru o poezie. Asculta!
Si i-o recit, lent, s-o vada, bine, toata. Se uita-n laturi, ofteaza...
- Te duci acasa si-o scrii, bine?
- Ts! trebuie? de ce?
- Ca s-o pun intr-o carte.
- Maine, acum am de munca... maine-ti fac alta... mai tare, pot?