Block-building words

[une helene]

Azi...fiind prima zi in care scriu si eu in acest proaspat jurnal...ma gandeam sa fac o mica recapitulare...
Viata mea a fost una cat de cat tipica...doi parinti care m-au iubit asa cum au stiut ei mai mult si mai bine, insa nu s-au iubit intre ei: au divortat cand aveam 2 ani.
Amandoi au sunt medici veterinari, s-au cunoscut in facultate...mama a ramas gravida, s-au casatorit, au divortat.
pe mine m-a crescut mai mult bunica din partea tatalui iar spoiala de educatie pe care o am de la ea imi vine, si asta din vacante, pt k atunci o vedeam.
Cred k Mica (bunica mea) a fost cea care m-a modelat, intr-un fel pt k tot ce stiu de la ea stiu. Si din carti, pt k atunci cand nu eram la Mica in buc, citeam. Am citit mult, si aproape orice pt k sunt un pic mai salbatica. prieteni nu am avut cum sa imi fac prea multi, pt k am trait f mult in perpetue drumuri intre c-ta si buc. Asa k ...asta sunt.
Cel mai mult mi-au lipsit parintii, pt k nu au prea avut timp de mine. In schimb, nu m-a batut nimeni la cap: fa aia, fa ailalta. mama ink incearca dar nu ii iese... ;-)
Tata este acum la al treilea divort. nu inteleg de ce. Stiu k sunt partinitoare dar...a nimerit numai ciudatenii de femei. Acum are ink o fetita de 4 ani care trece prin ce am trecut si eu...pacat...
Ei, jurnalule, te-am cam ametit, nu?
Si stai asa k asta nu e nimik. Pa data viitoare. pa.

[une helene]

Cred k de mult nu m-am mai simtit libera de...mine. Am zis-o de multe ori: eu dak nu oiubesc pe cineva atunci iubesc viata. Cresd k acum e una din acele perioade...
Sau sa fie sfarsitul de sesiune...hi hi...cred k da.
Acum deja am alte planuri: merg in bucuresti. Doamne ce dor imi e de orasul asta.
Nu stiu de ce dar doar in Bucuresti ma simt ca acasa...acolo am toti prietenii, acolo e si tati, si Mica...
Am de gand sa ma plimb cu barca pr lacul din IOR, sa mananc vata-de-zahar...sa ma plimb pe jos mult de tot si sa ma imbat cu mirosul de tei inflorit...si sunt sigura ca s-a scuturat si puful din plopi...
Dulce asteptare...
Mi-e dor de Bucuresti asa cum mi-ar fi de un prieten vechi si drag, pe care nu l-am vazut de mult si pe care ard de nerabdare sa il intalnesc...

[une helene]

Si iata-ma si in Bucuresti...ok.
Cine a zis k un jurnal e neaparat un raport zilnic despre "ce am facut sau as fi vrut sa fac " etc...
Singura problema pe care o am acum e ca sunt intr-o pauza de inspiratie,maaaare rau de tot. Am sa mai astept un pic, poate, cine stie?

[une helene]

Se presupune ca trebuie sa fim buni, ca trebuie sa fim oameni maturi, ca trebuie sa iubim si sa intelegem ceea ce este bine si frumos...
Se pare ca acestea sunt un concepte pe care nimeni nimeni nu mai doreste sau nu mai poate sa le aplice...dar de ce sa fiu eu trista pentru voi, cei care sunteti asa?
De ce, chiar? Pentru ca si eu traiesc in mjlocul vostru si ma simt sufocata de ceea ce se intampla...De ce vreau sa schimb ceea ce e rau? Pentru ca vreau ca copiii de astazi si de maine sa traiasca fericiti sa sa fie inocenti, nu bombardati cu toata mizeria si cu toate laturile pe care le vedem peste tot.
Se pare ca nu mai exista buna cuviinta, sau dak mai exista e mai periclitata decat floarea-de-colt, rinocerii etc., la un loc...
Aici pe forum exista oameni de calitate, din pacate insa, orice padure are uscaciuni, iar in aceasta padure uscaciunile de aici sunt taaare rezistente.

[une helene]

Just sitting down and wondering...who I am, what I've become...
The love of my life...is beauty and hope...
Serenity...and peace...peace from a wounded heart...peace from a bleeding soul...
do I love? Do I?
Perhaps not...I do not...for I deserve not to...I am able to do things I never dreamt of doing...and I may become worse...I may...because one does not know how low he or she can sink until you are already there...crawling in the mud, sourrounded by filth...
Where does this duality come from?
Where do all these impulses and strange acts appear from?

[une helene]

Nu pot decat sa sper ca undeva, candva, va exista si pentru mine o lumina aprinsa, o fereastra spre care sa alerg...o usa care sa se deschida...un suflet care sa ma ierte.
Doresc cu disperare sa zbor...ca intr-un vis vechi si dulce...sa zbor peste apele verzi ale marii, sa ma imbrac cu spuma de mare si cu alge verzi si lungi...de ce visul meu a devenit iar urat? De ce simt ca o sa ma sufoc, ca algele o sa ma traga in adanc, ca o sa ma innec?
Cred ca va trebui sa stiu sa devin o sirena...sa pot sa innot cu delfinii...sa pot sa poposesc pe fundul marii, fara teama, sa privesc soarele imprastiat pe luciul apei de deasupra mea...Andersen...sa privesc de pe o stanca pustie cum vantul se pregateste de furtuna...sa ma agat de ea si sa vad cum in jurul meu...pe marea infuriata se imprastie fulgerele...iata ca din nou visez cu ochii deschisi, si iata, visez urat...

Ma simt doar...singura...si nu mi se pare drept...sa stai in mijlocul furtunii pe o stanca...in apele inghetate...si spuma marii sa se imprastie in jurul tau...sa iti culegi micutele scoici care s-au prins in parul tau lung...lung...si sa fii atat de singura.
Mi-e dor sa nu mai fiu singura...dar iata ca imi doresc izolarea...nici eu nu ma mai inteleg...Mi-e dor sa am cui sa ii spun ca sunt singura...dar nu am cui...

[une helene]

Oare tu...tu cel care nu ma cunosti, ma auzi? Ma cauti cumva? Sau nu imi simti lipsa, pentru ca esti prea vesel...O sa stii ca eu te-am asteptat toata viata mea fara sa stiu, atunci cand ma vei vedea? Sau imi vei intoarce spatele pentru ca am gresit atat de mult pana acum? Ma iubesti si tu?
Imi vei spune oare ca nu te merit? Poate ca da...dar mai bine...inchide ochii si lasa-ma sa visez...macar o clipa...lasa-ma sa visez si poate, daca ai bunatatea, trezeste-ma daca vezi ca plang prin vis, ia-ma in brate, strange-ma usor si mangaie-ma pe par, linisteste-ma si apoi daca pleci, nu imi spune...asteapta sa adorm.

Nu stiu cine esti...dar stiu ca nu esti aici...de ce? De ce?

Cred ca luna atat de superba pe care am vazut-o in aceasta seara a fost....hipnotica e prea putin spus...a fost prea puternica...iata: visez din nou cu ochii deschisi...si eu am impresia ca de fapt acum nu scriu ci ca traiesc ceea ce scriu, si de fapt asa este, intr-un fel...sper ca atunci cand ma voi trezi din transa sa nu ma sperii de ceea ce am scris...asa cum mi se intampla uneori...

[une helene]

Las acum un sarut imaginar pe un trandafir alb, ce l-am scos din par si il asez usor pe perna...ma voi trezi din vis si voi gasi poate...urmele spinilor in palma cu care l-am strans, dar voi zambi, si ma voi trezi din al doilea vis...si apoi din al treilea...si intr-un final va trebui sa ma arunc din nou in lumea asta mare care ma inconjoara din toate partile ca o mare pe timp de furtuna...singura ca pe o stanca ce rasare din mare, singura, fara nici un vapor care sa ma culeaga din mijlocul apelor ce vor sa ma inghita, sa ma acopere...si frigul din jur ma fare sa simt ca adorm usor...usor, asa ca ma arunc in mare si innot catre o pestera numai a mea, dar...aici nu se afla nici o statuie de bronz a unui print mirific...nu sunt decat eu si apa verzuie, ca ochii mei...noapte buna.

[une helene]

Si totusi...ce imi este mie viata? Un sir de intamplari care pentru altii par...poate fara rost si fade...
Cate zile au trecut de cand am scris ultimele randuri??? Doar cateva, si iata: incep zilele mele sa nu imi mai fie tulburi, sa nu mai fie reci...
Dar ma intreb oare, nu cumva fac din nou o greseala? Nu cumva din nou ma arunc cu capul inainte, fara sa gandesc, fara sa ma uit unde o sa cad?
Poate ca da, dar, e atat de bine sa ma pot gandi la cineva...sa stiu ca exista si ca as putea iubi dn nou...cu un an in urma am trait cea mai neagra zi din viata mea.
Cea mai trista si cea mai deznadajduita zi. Oare nu e prea curand sa curm doliul? Daca il pot numi astfel...
Dar acum un an am pierdut atat de mult. Si acum sa risc din nou? Da. Pentru ca eu asa sunt, se pare ca nu m-am schimbat. Dupa tot ce am facut, dupa tot ce am trait, nu ma vindec. De ce oare simt aceasta nevoie sa imi impart gandurile si visele cu cineva? De ce nu ma pot simti cu adevarat vie decat atunci cand iubesc pe cineva? Si de ce pe el? De ce din nou pe el? Poate pentru ca merita...stiu ca merita...stiu. Dar daca din nou voi plange si voi pierde nopti in sir cautand o scapare din neant?
Daca inca o data va trebui sa merg singura prin viata? Daca, daca, daca...

Ei, si ce daca?
Ce daca?!

[une helene]

Eu sunt eu, si voi avea puterea sa merg mai departe. Nu? Poate ca nu...dar...poate ca da.
Si iata, un optimism debordant...de-a dreptul uluitor...hai, gata!
Dupa multa vreme pot sa zambesc si eu, si...ma lansez in consideratii stupide, siropoase si triste.

Ce va fi va fi.

[une helene]

Sunt eu cea care plutesc catre nicaieri? Sunt eu cea care s-a ratacit?
De ce vreau oare acum, din no, sa plec, sa fug sa dispar? Sa ajung acolo unde nu mai am ce sa sper, pentru ca oricum este in zadar? Acolo unde nu mai am cum sa imi doresc nimic, pentru ca oricum nimic nu mai pot sa doresc?
Dar eu ce vreau? Iubire...iubire adevarata, un suflet langa mine, un trup langa care sa pot sa adorm...o mana care sa ma mangaie pe par...
Poate ca o sa imi cumpar un caine si rezolv jumate din probleme, nu?
Ma simt din nou pierduta, singura, speriata, trista, pustie, pustie precum o casa vesche si goala, plina de ecouri si de amintiri...
Mi-e dor...si nu stiu de cine, mi-e dor si nu stiu de ce...mi-e atat de dor incat simt ca ma sufoc, ca nu mai pot sa respir, nu mai pot sa gandesc...nu mai pot sa traiesc...nu mai pot...
Vreau sa fug, sa zbor vreau sa visez, vreau sa traiesc, dar nu mai pot, am obosit...am obosit sa ma ascund, am obosit sa ma descurc singura, nu mai pot.
Poate...candva.

[une helene]

De unde aceaste impulsuri ce ma duc incet, incet catre autodistrugere, de ce incerc sa ma anulez, de ce nu triumfa in mine ceea ce e bun, frumos, luminos?
De ce...de ce nu mai am forta sa inving acest cancer virtual, fantomatic dar persistent din miezul fiintei mele?
De ce nu pot sa fiu eu?
Nu mai am nici un refugiu, nici in muzica, nici in poezie, nici in scris, nici in carti...nici in mine...
As striga dupa ajutor, dar nu ma aude nimeni? Poate e prea mult spus, dar...nu ma intelege nimeni...pentru ca nu stie nimeni...nu m-ar intelege nimeni nici daca ar sti...
Si...nu as putea sa suport o ridicare din umeri si o privire plina de mila ironica...
Sunt prea insignifianta pentru aceasta luma mare si rea...suna patetic dar...asa ma simt...
Am nevoie de cineva langa mine dar nu mai am puterea sa il caut, sa il gasesc si sa vad din nou ca m-am inselat...
Nu mai am de unde sa dau...nici dragoste, nici fericire...pentru ca izvorul meu a secat...si nici o ploaie binecuvantata nu l-a umplut...iar lacrimile mele nu sunt de ajuns...
Ajutooooor!!!!!!!!!!!!!
Iata ca nu ma aude nimeni...
Atunci ce rost mai are sa incerc? Nici unul?
Stii...tu cel care citesti aceste randuri...daca zambesti, atunci te rog inchide ochii si uita.
Nu imparti si tu la randul tau rautate in lume...caci este lumea ta dar si a mea...si...poate fi foarte frumoasa, daca am vrea.

[une helene]

Sa adorm incet, pe un pat de fluturi...ce ma poarta incet catre cer...intr-un zbor usor ca falfaitul unei aripi de catifea...
Imi doresc sa inteleg tot, si nimic...

Am cunoscut pe cineva care mi-a aratat ca nu sunt asa cum credeam...mandria mea nu se justifica prin aproape nimic...eu exist, si cam atat...ma face sa vreau sa aflu, sa vreau sa invat sa vreau sa fiu mai buna decat sunt...si totusi inca nu il cunosc aproape deloc...dar...in definitiv nici pe mine nu ma cunosc...
Nu am nimic de pierdut, decat speranta, aripile mele au fost de mult smulse...gandurile mele au fost de mult incorsetate, visele mele au fost de mult spulberate...pot sa incerc sa le recastig, sau pot sa incetez sa traiesc...
Pot sa merg mai departe, cautand adevar si iubire, sau pot sa ma opresc aici si sa incetez a mai fi ceea ce pot sa fiu...
E oare vina mea ca am nevoie de sprijin, ca nu pot indura singura haosul ce ma inconjoara?
E oare vina mea ca am nevoie de bunatate, de adevar, de iubire...ca am nevoie sa visez?
Poate ca da...dar atunci cand voi inceta sa plang, sa plang sau sa rad, atunci nu voi mai avea nevoie de toate astea...voi fi devenit nimic...

Vreau sa aflu cum e sa stiu ca nu mai sunt singura, sa stiu ca exista cineva care sa imparta cu mine tristetea lui si cu care sa imi impart bucuriile, vreau sa iubesc si sa fiu iubita, vreau...multe si nu am nimic de oferit in schimb decat un munte de iubire...sa fie oare de ajuns?

Nu caut decat un suflet...un suflet care sa vibreze odata cu mine, un om pentru care sa simt ca as da orice si care sa merite sa il iubesc...nu pentru ceea ce este sau pentru ceea ce imi ofera el mie ci pur si simplu pentru ca il iubesc si el intelege ca il iubesc...si care sa imi primeasca dragostea...care sa stie cum sa o pastreze...nu sa o arunce in noroi, odata cu toata fiinta mea, pe care i-as oferi-o intreaga...

Mi-e dor sa imi fie dor...mi-e dor sa simt ca traiesc pentru altcineva si prin altcineva...mi-e dor sa zbor...

[une helene]

As vrea sa stiu...oare la mine te gandeai?
Oare...eu eram langa tine? Oare...mainile tale pe mine m-au atins...buzele tale pe mine ma cautau?
EU am fost lumea ta atunci, sau EA? Cea pe care nu o stiu, dar pe care nu pot sa o urasc? Nu pot pt k pe tine te iubesc?

[une helene]

am aflat ca inca sunt eu...am aflat ca inca traiesc, si am aflat cine sunt eu...
ma cunosc...stiu de ce actionez asa cum actionez...desi din exterior...totul poate fi privit stramb...judecat gresit...eu imi cunosc sufletul si modul de a rationa...si stiu de fapt de ce fac sau de ce nu fac ceva...
pentru voi ceilalti...as vrea sa va spun ca toate gandurile voastre sunt pentru mine apa de ploaie...dust in the wind...

[une helene]

de ce am eu nevoie de tine? de ce am eu nevoie de oricine? NU AM! Gata!
O sa ma vindec...o sa uit ce e de uitat...o sa tin minte ce e de tinut minte...dar nu mai am nevoie de nimeni...nu mai vreau pe nimeni...nu mai pot...
Codependenta...lasati...lasati...
Ce s-a intamplat acum, o sa ma intrebi, jurnalule? Pai...nimik...
Doar ca nu mai suport...nu sunt in stare sa fac nimik cum trebuie...ba nu fac nimik, ba exagerez...
Mi-e prea dor...apoi urasc faptul ca mi-e dor...ma simt singura...apoi fac un transfer de afectiune, apoi...numai chestii din astea...
Nu imi vine sa cred la ce aberatii ajung...numai pt ca nu sunt in stare sa ma autocontrolez...
Si ce daca iubesc? Ce daca...asta nu inseamna neaparat k am nevoie ca el sa fie langa mine...nu.
O sa astept...o sa astept pana cand voi fi in stare sa il privesc in ochi, si sa'i spun...te iubesc si imi e de ajuns asta...
O sa plec in curand, poate ca ma voi reantoarce...dar nu asta conteaza...pana la urma contez eu, si atat. Pentru mine, evident...

[une helene]

Vreau sa pot sa plang...vreau sa pot sa cant...
Vreau sa stiu sa zbor...vreau sa fii bine...
Sa te stiu langa mine?
Nu...
Mi-e de ajuns doar un gand...

[une helene]

As vrea sa zbor departe de tine
Dar cat mai aproape....
As vrea sa stiu catre ce stea privesti
Sa o privesc si eu, printre lacrimi...
As vrea sa adorm printre fluturi..
Iar tu sa fii doar vantul...
As vrea sa imi intind aripile catre tine
Si tu sa-mi smulgi o pana...
Singura mea pana alba...
Dintre toate miile mele de pene negre-albastrui...
As vrea sa te sarut de noapte buna
In fiecare dimineata...
Sa te sarut de ramas-bun nu vreau...
Nu vreau, nu vreau..

[une helene]

O sa vad in seara asta o ploaie de meteoriti...nu am mai urmarit niciodata asa ceva...nu am avut...timp...norocul meu e ca nu sunt in bucuresti, pt ca asa, aici pot vedea cerul...
In seara asta nu mai zbor eu catre stele...ci vor veni ele catre mine...ce cadou mai frumos puteam primi drept consolare ca nu te voi mai vedea, poate, mult timp, sau niciodata. Fiecare stea cazatoare pe care o voi vedea va fi insotita de un gand indreptat catre tine...cel care mi-ai intrat in sange si acum ma rascolesti...cel care ai intrat in gandurile mele fara sa stii...
As vrea sa cada o steluta langa mine...si sa pastrez ca va ramane din ea...sa-ti pot darui o parte din cer...o parte din cerul ce-mi arde visele si ochii...o steluta de floare de colt ce-a ars pentru noi...frumoasa ca ziua si neagra ca ultima noapte din lume...
Sa iti mai spun o data ca te iubesc? Nu o voi face...caci stiu ca stii, si cred ca poate nu vrei sa mai stii...

[une helene]

O sa incep un luuung sir de...Unde esti tu oare?
Cred ca o sa imi fie f greu, dak nu chiar imposibil sa ma abtin sa te caut...
Bineanteles...stiu...esti ocupat, stiu k ai atata treaba incat nu iti vezi capul, k esti obosit...
Nu vreau sa te caut pt k trebuie sa stiu...ma vrei langa tine? Imi simti lipsa? Pt k dak nu, atunci ce rost ar avea sa te caut?
Eu te vreau langa mine...dar trebuie sa stiu dak asta vreai si tu...
Mi-e dor de tine...si as vrea sa te aud cantand la chitara...pentru mine...
Vreau cam multe de la tine, mai ales ca nu stiu ce vrei si tu...dar mai ales vreau timp sa aflu...
Vreau timp sa te aflu...asa cum esti...cu toate cele bune si toate cele rele....
Si asta pt ca te iubesc.
Concluzia? Eu, stand langa telefon, si urland la el: "SUNA!!!!!!!!"
Nu suna familiar?

[une helene]

Azi am varsat primele lacrimi pe altarul unei noi iubiri...

[une helene]

Tu nu mai esti tu...esti umbra ta ce rataceste printre panze de paianjen...nu te voi intreba "Unde cauti tu iubirea...?" , deoarece tu iti doresti un ideal...ideal pe care eu nu il pot atinge fara a-mi arde aripile, fara a ramane fara suflare....nu sunt un inger, tu asta iti doresti, sunt femeie, sunt copil, sunt om, sunt...EU.
Te-as fi putut iubi, te-am iubit...dar tu ai trecut pe langa mine, nu m-ai observat...si poate ca nu doream dacat un zambet...
Esti la fel cu toti ceilalti oameni care trec pe strazile aglomerate, esti la fel cu cei care nu au odihna, care misuna fara incetare, nepasatori, imuni la durere si la strigatul de ajutor ce rasare langa ei, uneori mut, alteori asurzitor....
M-am inselat, nu esti cum credeam k ai putea sa fii...nu-i nimik, o sa traiesc si fara tine...dar...poate intr-o zi...vei simti lipsa celei care ti-ar fi dat tot, lipsa celei pe care nu ai vazut-o asa cum trebuia...pentru ca in tine era prea intuneric, prea ceata, prea multa nepasare...
La revedere, sau mai bine-zis...bun-ramas, straine cu ochi caprui si pustii, cu maini frumoase ce duc dorul unei chitari dar nu sunt in stare sa o apuce...(nu mai continui, caci nu are rost...OARE?!?)
Te mai sarut o data, si-ti spun...drum-bun.

Alexandra.

[une helene]

Mda...inca o zi inca o poveste...la fel de pustie, la fel de goala...
Alone, frustrated, hungover(I didn't drink...just feeling that way...), cold, empty, meaningless...I just feel like that, almost everyday...I have to put on a show...for the rest of the world...to be happy, polite, well brought-up (when all I NEED to say is...F#cK all of You, and Just aaaa, go screw yourselves....), lie after lie, pretending, deceiving, and hanging on!!!!!!!!
Hope, my Hope is in me, it never leaves me...but soon I will need help, I just hope it reaches me in time, before I collapse again, before I forget myself again....before I start to not care anymore...
I just quit smoking, I'll see how much that will last.... :a:

[une helene]

Daca iti simt lipsa in fiecare zi asta inseamna oare k ink te iubesc? Dak astept in fiecare clipa un semn de la tine, ce inseamna asta oare?
Recunosti intrebarea? Oare? Oare?
Mi-a ramas ca tic verbal...da...
Te urasc uneori atat de mult, te iubesc alteori mult mai mult...mi-e dor uneori de tine intr-atat incat ma sufoc...
Alteori simt ca nu m-as putea apropia de tine caci mi-e frica de mine...
Te-as sfasia uneori iar alteori in mii de sarutari te-as invalui...
NU STIU CE SIMT PENTRU TINE CACI UNEORI NU SIMT NIMIC PENTRU NIMENI...iar tu...tu nu esti nicaieri...
Nu esti nicaieri si mie imi e iar dor de tine, si iar te urasc si iar te doresc langa mine...
Hmmm...din ce pahar am baut oare? Otrava, venin...nectar...sau apa de izvor?


"Si-ades cate unul mai tanar pleca
Cu lacrami de ciuda pe fata...
Si-ades cate unul mai varstnic, radea
Ca toti ce cunosc apa vietii..."

[une helene]

Te-as strange acum in brate, dar te-as uda cu lacrimi...caci iata, plang din nou...de ce, de ce? Mi-e dor de tine si tie nu-ti pasa...nu vrei sa stii...nu vrei sa-auzi...m-ai uitat poate si eu nu indraznesc sa te intreb...
Te-as astepta o data, in fata scarii tale, pana seara tarziu, pana cand stiu ca ajungi acasa...m-ai recunoaste oare? Sau ai trece pe langamine, fara sa vezi lacrimile mele...
Nu imi mai pasa, si gresesc...nu imi mai pasa de mine, si as vrea sa nu imi mai pese nici de tine dar nu pot! NU POT!!!
Unde esti? De ce nu esti aici? De ce nu vrei sa fii aici?
Da...te iubesc.




Mi-am topit lacrimile intr-un zbor de fluture e noapte...caci doar un fluture mi-a vazut durerea si mi-a mangaiat in zborul lui obrajii uzi...
Te iubesc si mi-e dor de tine...si ma doare ca nu ti-o pot spune...ma doare ca ai rade de mine...ca ai fugi de mine...
Ti-as spune ramai...daca vrei...
Dar stiu ca tu nu ma vrei si ma doare...si ma doare...si ma doare...dorul de tine...

[une helene]

Ma apropii din nou de pestera mea...dar daca intru in ea, nu cred ca voi mai vrea sa ies...m-am obisnuit deja...de atata timp joc teatru, de atata timp ma prefac...si nimeni nu ma stie cum sunt de fapt...nici eu de altfel, caci mi-e frica sa privesc inauntru...mi-e frica sa vad uratul, negrul, sangele ce zace inchegat peste tot, dar izbucneste din cand in cand si se scurge in mijlocul fiintei mele...incerc sa-l ascund, dar cu ce pret...
Ma prefac, merg printre voi, zambesc, uneori rad...dar simt ca masca mea sta sa cada, sta sa se sparga si atunci, voi toti care acum ma sufocati, toti care nu imi dati pace cu gandurile voastre, cu vietile voastre, o! ce ati mai fugi de mine...
Ce vedeti voi? O tanara fata, vesela si fara griji, putin naiva, putin prostuta?, placuta si frumusica...nimic extraordinar, nu?
Atunci de ce veniti? Mustelor! Simtiti mirusul de mucegai? Rechinilor...simtiti gustul de sange...

Ma apropii din nou de pestera mea...pe care am dorit-o atat...voi continua o viata aparenta, caci deja fac acest lucru de atata timp...si voi pleca din mine, voi intra adanc in pestera, cu lumanari cat pentru 3 zile...voi merge pana cand lumanarile se vor termina, ma voi aseza pe jos si voi adormi...uitand de tot si de toate...

Tu nu ma vrei...eu nu ma vreau, iar de restul nu imi mai pasa...si pana la urma...de ce m-as vrea? Daca tu nu ma vrei...daca nu sunt suficient de buna pentru tine, nu ma mai vreau nici eu...

Simt ca ma golesc...ca ma usuc...ca mor...usor, usor...lacrimi cad incet peste mainile mele...de unde?
Mi-e dor de tine, si ce daca? Lasa sa plang eu, si sa fii tu fericit...dar fi-vei oare? Nu stiu, si-as vrea sa nu-mi mai pese...
In curand...in curand, voi avea intunericul meu drag, somnul meu cel fara vise, si muzica unei pesteri nelocuite...caci eu nu voi locui acolo...eu voi muri intr-una...acolo...

[une helene]

I-am cerut ieri mamei masina si am fost pana la mare...am observat cu surprindere ca nu am uitat sa conduc...pana si parcarile mi-au iesit...hi hi...
a fost tare calda apa...dar nu am facut baie...

Plaja la care imi place mie sa merg e salbatica, pustie si ingrozitor de frumoasa...si e a mea...putini o cunosc, si mai putini o viziteaza...drumul e...drum de carute...pana si cu masina mamei imi e mila sa merg pe acolo...dar, plaja...ei...plaja e fantastica...

E strajuita de o imensa faleza de argila colorata, cu straturi in culori ce variaza: de la ocru la rosu inchis...la galben si galben pal...dar culorile nu sunt noi...ci un pic brumate, prafuite...cuminti...

Ce e mereu nou, insa, e soarele, care atunci cand lumineaza la asfintit faleza (este curbata, formand un mic golf...) daruieste din prospetimea sa si acesteia...

Nisipul? Nisipul nu e alb si fin...cum v-ati astepta sa fie...ci sunt scoici, scoici multe si intregi, sidefii, negre, albastre, albe...si melci mari...cat pumnul...

Ca sa ajungi in apa e nevoie de un pic de curaj, pentru ca la mal sunt pietre dar e numai un brau mic, ce protejeaza marea...a carei apa e uneori atat de limpede ca vezi bancurile de pestisori minusculi ce innoata pe fund, meduzele si algele cele verzi...

Dar ieri nu am facut baie...ci m-am plimbat pe plaja, singura, in tacere, vorbind cu gandurile mele si ascultand valurile...am strabatut tot golful, si am ocolit capul pe care il formeaza faleza catre nord...dar facusem deja cam un kilometru si jumatate, culegand scoici. alegandu-le si aruncand pietre in apa...asa ca a trebuit sa ma intorc repede, si evident, am fugit prin apa, mi-am scapat papucii, si m-am udat leoarca...
Ce pot sa spun...mi-a placut la nebunie...

Dar in punctul in care golful e batut de curenti cel mai tare...am vazut un delfin mort...
Parea tare trist si singur...si soarele a palit...si marea era murdara...si eu...am plecat acasa...

Am pastrat insa scoicile, si soarele ce stralucea, si care m-a orbit in timp ce conduceam spre casa...

Si am mai pastrat ceva: vaporul care m-a condus de la departare in plimbarea mea solitara pe plaja, si speranta ca in jurul lui se mai afla alti delfini, care nu se vor prinde niciodata in plasele de pescuit ale noastre, care nu vor muri din greseala...si care sunt veseli si liberi...

[une helene]

Te caut...te caut mereu, in fiecare clipa, in fiecare gura de aer pe care o respir, in fiecare lucru pe care il ating, te caut...alerg prin vise dupa umbra pasilor tai...dar un zeu nemilos se joaca cu valurile unei mari furioase si iti sterge urmele inainte ca eu sa vad incotro te indrepti...inainte ca eu sa le vad...dar simt ca ai trecut pe aici caci iti vad zambetul, si iti aud lacrimile...iti simt pasii care au trecut pe aici caci ai trecut peste inima mea...ingropata de mult in nisipul uitarii...
Te iubesc...dar stiu ca tu nu m-ai putea privi asa cum privesti catre ea...stii...mi-e dor ca macar un gand al tau sa fie pentru mine...dar nu e...
Si eu plang...si lacrimi ma ineaca...si ma orbesc...
Nu insemn nimic pentru tine, nu voi putea niciodata sa fiu ceea ce as vrea eu sa fiu: iubita ta.
De ce ma doare...de ce...? De ce nu te uiti in jos...sa ma vezi ca plang? De ce te-ai uita...la mine? Privirea ta cauta o floare-de-colt, nu te-ai putea multumi cu o cicoare...cu o floare de camp, micuta si albastra, floare de apa si de cer...de vara si de soare...floare de camp dar floare...
Poate ca voi zambi candva, poate chiar maine...poate ca te voi vedea din nou...poate ca nu...poate ca ma vei iubi, poate ca nu...
Dar...

[une helene]

Am invatat azi...ce?
Bucuria de a face ceva...doar pentru ca asa vreau eu...am fost azi sa-mi vad bunica, pe care se pare ca nu reusesc sa o vad niciodata...bunica din partea mamei...
Am mai fost sa imi salut un suflet prieten: pe Stela; iapa mea instelata si roscata...cu botic catifelat si temperament de copil incapatanat...
Am invatat...sa am incredere in mine...caci judec bine oamenii pe care ii cunosc...si cunosc bine oamenii pe care ii iubesc...
Am invatat...nimik. Am rememorat doar niste randuri pe care uneori le mai uit...din lipsa de timp...din nepasare...

Sa cer iertare? Dar pentru ce? Cu ce-am gresit eu, stiu deja...dar nu voua v-am gresit...ci mie...si-altora...
Lumea asta care crede ca ma cunoaste...ha! nici eu nu ma cunosc...de unde aveti voi, idioti si insolenti, atat de mici si de obscuri...impresia ca ma stiti pe mine...va tarati ca niste umbre scarboase pe langa peretii vietii mele...va scurgeti afara din canalele ce va tin adapost...mirosind a minciuna, a ura, a prostie...stupizi ca intotdeauna...si aveti pretentia ca ma cunoasteti...
Si ce-i ciudat...nu va urasc...dar imi e sila...mi-e greata cand va vad...cand va aud...
O sa aflu...o sa stiu...si o sa distrug umbra ce va tine adapost...poate asa o sa pot respira mai usor...

[une helene]

Te-astept de mii de ani aici...
Pe varful meu cel plin de gheata.
Astept sa poposesti din zbor,
Tu, steaua mea de foc si ceata.
Veni-vei oare sa topesti
Sufletul, ochii, trupul meu?
Si vei putea sa ma iubesti?
Te vreau aici, te caut... si ascult...
Cum mii de stele-n zbor s-au frant
Si cad, si ard...se-ngroapa in pamant...
Dar unde-mi esti fantoma draga,
Pe unde ratacesti stingher?
Cu-aripi albastre de cantec si de abur?