Intamplari din viata unui gigiell

[jeorj]

Am ezitat un timp sa ma apuc de insiruirea patanilor din viata mea, dar in cele din urma m-am hotarat.

Avand in vedere ca sunt o fire vesela, sper sa-i fac pe eventualii cititori/cititoare sa mai si zambeasca.

Atentionez ca toate intamplarile le-am trait in realitate, doar unele mici amanunte pot fi omise sau putin modificate, pentru mai mult umor sau pe motiv de discretie fata de alte persoane implicate.





Deci am ales sa incep cu povestea primei mele iesiri cu cortul care s-a intamplat dupa ce am luat examenul de trecere in treapta a dooa de liceu. Prima parte a intamplarilor o gasiti pe turism, adica aici.

Asadar am ajuns sa ne intalnim trei prieteni, intr-o sambata dimineata in gara Avrig, dupa ce cu o seara inainte un al patrea prieten a fost dat disparut:D

Binenteles, ca eu si cu cel cu care ne-am petrecut noaptea ascultand viata nocturna a garii, in semn de ospitalitate fata de noul venit, am lansat invitatia de a face o baie in Olt. Pentru niste adolescenti de 16 ani, baia pe o vreme caniculara nu putea sa se incheie prea usor. Abia pe la ora amiezii, ne-o razbit foamea si am apucat sa facem un foc si sa prajim niste slanina. Ce delicatese pentru niste stomace lihnite:).

Abia pe la ora unu jumate, ne-am decis sa plecam mai departe catre tinta noastra initiala, luandu-ne ramas bun de la amicu cu bicicleta, care s-a indreptat catre casa. Ramasi iara duar doi, n-am gandit sa reorganizam bagajele ca sa ne fie mai usor, asa ca unu ducea rucsacul iar celalalt ducea cortul in brate(cort din ala vechi, cu prelata de panza, cu bete din teava groasa de otel). Am cazut de comun acord sa schimbam bagajele intre noi la fiecare sfert de ora. Si am luat-o la pas pe drumul prafuit de tara, cu soarele batandu-ne in cap in mod sistematic cu totata violenta posibila.

Dupa ce-am facut vreo cateva schimburi de bagaje, pe cand eram cu cortul in brate, mi-o venit asa intr-o doara sa privesc in urma sa vad cam cat drum am parcurs. Soc total. Cerul din spatele nostru era negru complet. Si cand zic negru, vreau sa zic negru-negru, cum n-am mai vazut pana atunci, si nici de atunci incolo nu stiu sigur daca am mai vazut. Dupa ce i-am adus la cunostinta colegului aceasta noutate, am lungit amandoi pasu mai ceva ca aia de la maraton, cu gandul la ce calamitati sta sa se intample peste noi.

Dupa vreo 20 de minute de eforturi printre care abia puteam respira, auzim in urma noastra zgomot de masina. Venea o dacie in tromba cu un nor mare de praf in urma ei.I-am facut cu mana, si culmea, o si oprit.Ne-am urcat noi urgent, mai fericiti decat unu de-o castigat dacia la loz in plic.

Soferu, imbracat doar in sort, tricou si slapi, ne anunta cu regret ca nu ne poate duce pana la cabana dar ne duce cativa km.

Demareaza in forta, si acelereaza pana la o viteza de parca se credea pe autostrada. Dar drumu pe masura ce intram in munte devenea din ce in ce mai accidentat, cu bolovani si gropi din ce in ce mai mari, si cu valea raului mai aproape de drum si tot mai abrupt malul, dar el nu reducea viteza. Gandu ne-o dus la vreunu ce-o furat o masina si fuge sa nu-l prinda militzia. Noi stateam crispati pe bancheta din spate fiindu-ne frica sa-i cerem sa ne lase jos de teama sa nu ne ia la batai.

Cand in cele din urma o oprit intr-o poiana , ne-am mai linistit, ca omu de fapt isi lasase familia cu copii, cu catel, cu purcel la iarba verde , la gratare, si se grabea sa nu-i apuce ploaia fara adapost (ca pe atunci nu iereau corturi din astea cum are azi orice fripturisti care se respecta).

Asa ca am multumit frumos, am refuzat invitatia amabila la masa facuta de nevasta soferului(nu ca n-am fi vrut noi sa le halim neste friptane cu mirosuri divine, dar ne era frica ca ne apuca uraganul pe drum si nu prea aveam echipament corespunzator), ne-am inhamat din nou la bagaje, si la drum din nou, pe un aer ceva mai racoros, cu bogatia de mirosuri specifica munteluri. Dupa inca 10 minute o inceput sa picure, nu prea tare, cat sa mai stinga din arsita provocata de efort(ca mergeam din nou in forta). Dupa inca vreo 10 minute am ajuns la o cabana a celor de la gaz din Medias, unde ne-am putut adaposti de ploaie sub un acoperis facut special pentru a lua masa in natura dar protejat de ploaie.

Bucurosi ca avem un adapost, ne-am putut permite gandul de a ne racorii in apa raului de munte aflat la cativa metri de noi. Urgent dezechiparea si la baie.......

Primul pas ce l-am facut in apa o fost pe nisip, al doilea pe nisip si al treilea pe un ciob de sticla cat toate zilele de mare, aflat acolo prin bunavointa unui maestru la aruncarea sticlelor goale in bolovanii din rau. Daca primii doi pasi nu mo impresionat desi apa ierea rece ca gheata, al treilea mo aruncat direct in adapostul de ploaie.

Concluzia dupa o analiza sumara: o taietura in talpa, lunga de 4-5 cm si adanca de mai bine de juma de cm, din care galgaia sangele intr-o veselie. Am improvizat pe loc un bandaj din shosete de bbc, am turnat in rana niste tuica de casa de aia de 60 de watzi, am mai bagat cateva gaturi bune atat pentru dezinfectie interna cat si pentru efectul anestezic si i-am trimis in gand si sonor, ultimului proprietar al sticlei buclucase o multime de urari de bine, din care nu lipseau denumiri de organe, rude apropiate si regretul ca nu-i aproape de mine sa i le spun personal.

Daca tot am sarit peste baie, am hotarat sa mancam ceva si sa incercam sa ne continuam drumu.

Eu shontac-shontac, el sacrificandu-se sa care rucsacul, am pornit incet prin burnita care parea mai putin periculoasa decat ne-o speriat norii. Trecand din mers sticla de tuica din mana in mana, am inceput sa ne binedispunem, si sa nu mai ne pese de umezeala de afara.

La un moment dat, de dupa o curba a drumului apare o aratare ciudata de tot. Parea a fi om, ca mergea pe 2 picioare subtiri dar corpul era diform. Avea si burta foarte mare si o cocoasa cat pe colo, si o haina de parca era o speritoare de ciori. Cand ne-ntrebam ca ce sa mai fie si ciudatenia asta vedem creatura ca incepe sa fuga spre noi. Eram gata sa o luam la sanatoasa speriati de acel atac neasteptat cand auzim o voce miorlaita care ne striga pe nume. Era ratacitul nostru amic, care efectiv plangea de bucurie ca ne-o intalnit. Ciudata lui forma era data de un rucsac in spate si unul in fata, acoperiti de un sac de plastic franjurit si murdar.

[jeorj]

Dupa ce am reusit sa-l linistim cu cateva guri zdravene din sticla noastra cea datatoare de ganduri optimiste, l-am pus sa povesteasca pe unde smeu umblase de nu ne-am intalnit. Dupa ce s-o trezit singur pe peronul din Sibiu, o tras concluzia ca noi ne-am urcat totusi in tren. Convins ca cu putin noroc ne poate ajunge din urma, s-o suit in primul autobus catre iesirea din oras, iar acolo o stat la ocazie. Norocul o venit peste el dupa putin timp ca l-o luat o masina care l-o dus pana in Avrig.

Vesel ca e aproape de noi, s-o inhamat la cei doi rucsaci si in ciuda efortului si a caldurii, s-o grabit cat o putut , convins ca ne poate ajunge, fara a lua in calcul varianta ca noi suntem in gara. Vazand ca dupa o ora si ceva de mers in forta nu ne ajunge, s-o gandit ca probabil noi am fost ceva mai norocosi si am prins o masina de ocazie sa ne duca spre cabana asa ca o mai incetinit mersul, dar fara sa-si piarda increderea ca ne va gasi la cabana.

Odata ajuns acolo, epuizat de caldura si de drumu de 14 km fara nici o masina de ocazie, stupoare, noi nicaieri, iar banii lui erau la noi. O intrebat cabanierul, oamenii de la corturile din zona, nimeni nu ne vazuse. O asteptat un timp in cabana, o mai stat la povesti cu unii pe care ii stia din vedere, pana o venit seara. Noaptea, li s-o facut mila de el la cunoscutii aia , care l-o lasat sa doarma in veranda cortului, macar sa nu cada roua pe el. Toata noaptea briza de munte l-o inghetat sub paturica ce si-o luat-o de acasa. Patura din celalalt rucsac o pus-o pe jos, sa nu stea direct pe pamant.

Dimineata, inghetat complet, singur, o intrat in cabana sa se mai incalzeasca, si sa ne astepte, fiind convins ca noi am pus probabil cortul undeva mai jos pe vale si el a trecut pe langa noi fara sa ne vada. Dar au trecut orele si noi nu mai apaream. Intr-un tarziu, vazand ca incepe si ploaia,si-a pierdut orice speranta de a mai ne vedea la cabana si total deprimat de o asemenea intamplare s-o hotarat sa plece catre casa, ca sanvishurile de acasa o fost cam putine si o inceput sa-l roada si foamea prin stomac. O gasit pe la gunoaie o folie de plastic batuta de intemperii, pe care o pus-o peste rucsaci macar sa nu-i ingreuneze apa ploii si s-o pornit la drum.

Cand dupa vreo jumatate de ora de mers am aparut noi in fata lui, bucuria o fost asa de puternica, incat toate necazurile suportate pana atunci au explodat intr-un plans, de ai fi zis ca ie la emisiunea "Iarta-ma".

Dupa ce-o terminat de spus printre lacrimi toate cate-o patimit, a urmat intrebarea: ce facem in continuare, mergem acasa sau la cabana. Bucuria revederii, combinata cu tuica l-au decis ca daca ne-am regasit e dispus sa mearga oriunde. Asa ca , redistribuirea bagajelor, reajustat nivelul alcolului din sticla si din sange, si la drum spre cabana. Intre timp s-a intensificat si ploaia dar nu ne mai pasa, eram din nou in grafic. Am ajuns la cabana uzi fleasca dar fericiti ca ne-am atins tinta si ca am scapat neatinsi de grindina ce so pornit din ceruri la 5 minute dupa sosirea noastra. Boabele de gheata, unele cat oul de bibilica, au acoperit in scurt timp pamantul, iar noi beam ceai cu rom de la cabanier si ne bucuram de norocul avut. Dupa ce ploaia s-a mai potolit, am iesit sa cautam loc de cort,

Trecand prin spatele cabanei am vazut sub o copertina niste lazi din alea de lemn in care erau transportate pe vremuri buteliile de vin. Fara sa stam pe ganduri ne-am insusit doua ladite(fara sticle si fara remuscari ca luam din proprietatea altuia), ca sa avem lemne uscate sa aprindem focu.

Am montat destul de rapid cortul(noi mai facusem exercitii de montat cortul si pe malul Oltului cand asteptam langa gara din Avrig). Am pus bagajele si lemnele uscate in cort si ne-am intors la romul din ceaiu nostru de la cabana. Au mai urmat rafale de ploaie si grindina dar noi eram veseli ca suntem la adapost.

Spre seara s-a oprit ploaia si am plecat prin padure sa mai cautam lemne. Cu ajutorul lemnelor puse la adapost de ploaie am reusit sa aprindem un foc serios de tabara. Cand s-o intunecat de tot singura lumina pe vale era focul nostru de care eram atat de mandri. Ne-am trezit ca incep sa apara din intuneric oameni cu cate un faras sau conserva sau mai stiu eu ce table, sa ne roage sa le dam niste jar sa-si aprinda si ei focul. Asta parca ne-o scos din randul muritorilor de rand rindicandu-ne la nivel de zei. Veneau oameni maturi la niste pustani de 16 ani sa ceara jar, ca ei nu reusisera sa aprinda focul din cauza lemnelor ude din padure. Unii chiar ne-o invitat la ei la foc, ca erau o tabara mai numeroasa de elevi(si eleve) si ca poate ne distram mai bine decat doar in trei.

Dupa ce s-o linistit pelerinajul la focul nostru, si o inceput sa apara si alte focuri in intunericul noptii ne-am hotarat sa mergem sa vedem ce-i cu tabara aceea. Acolo distractia era in toi, cantece la focul de tabara, jocuri de societate, rasete si buna dispozitie. Cand in cele din urma organizatorii taberei au decis ca e tarziu, ne-am retras si noi catre cort sa ne punem la culcare, foarte multumiti de finalul unei zile pline de intamplari. Peste noapte au mai cazut peste noi averse de ploaie si grindina dar am fost prea obositi sa le mai bagam in seama. A doua zi, ne-am trezit cam cu igrasie prin cort, ca nu era perfect impermeabila prelata exterioare, iar daca o atingeai trecea apa prin ea. Asa ca ne-am grabit sa mergem la cabana pentru ceaiu nostru cald cu rom. Dupa ce am mancat, am pornit un pic si pe munte , si am urcat fara bagaj pana la cabana Barcaci de unde peisajul muntilor ne-a incantat in mod deosebit.

Am cobarat cu regrete ca trebuia sa ne adunam lucrurile si sa ne indreptam spre casa.

Dar oricum eram fericiti si toti kilometri pana la gara i-am parcurs povestindu-ne si razand de toate cate s-au intamplat, fara sa mai simtim greutatea rucsacilor sau lungimea drumului. Doar eu mai strangeam din dinti cand, cate o piatra nelalocu iei, imi mai amintea de ciobul de sticla din ziua precedenta.



Asta a fost prima iesire cu cortul din viata mea. Mai fusesem pe munte cu parintii, pe la cate o cabana, sau drumetii de dimineata pana seara cu prietenii, dar de dormit noaptea in cort, niciodata pana atunci.

Dar de atunci,am fost de zeci sau chiar sute de ori, prin muntii din tara, la mare, in delta, fara sa-mi amintesc vreo data in care sa nu-mi fi placut.Desi nu am ajuns intotdeauna in locul in care mi-am propus.
De exemplu odata am pregatit echipamentul pentru o tura serioasa in Piatra Craiului ca a dooa zi de dimineata, sa ne trezim, defiland de un 23 August pe plaja din Constanta. Dar asta e alta poveste.


Pe curand.

[jeorj]

Povestea asta e dupa ce am luat egzamenul de intrare in facultate.

Asadar de bucurie, Incep sa dau sfoara in tara ca care vrea sa mergem pe munte. Toti ailanti prieteni si prietene ierau plecati deja prin concedii, vacante, ecscursii, cu exceptia unuia pe care l-am gasit dispus.

Asa ca ne intalnim noi vineri seara la o(pt) bere ca sa ne facem planurile de plecare pentru a dooa zi.

Obiectivul ales, Piatra Craiului pentru ca nu fusese nici unul din noi si auzisem destule lucruri fantastice.

Cu harta intre halbele de bere ne-am stabilit noi traseu.pe care sa-l facem. Din mersul trenului ne-am hotarat si asupra trenului potrivit. Fiecare si-o notat in carnetel lista cu ce trebuie sa aduca, sa cumpere etc, pentru a fi o iesire pe munte perfecta.

Ne-am sincronizat ceasurile(cand inca mai puteam numara berile golite) si am incheiat seara foarte multumiti de rezultatele sedintei de planificare.

A doua zi, pregatirile au depasit timpul calculat pentru a putea ajunge pe jos la gara(de obicei ajung pe jos cand suna semnalu de plecare de la locomotiva. Acum am fost nevoit sa-l rog pe taicameu sa ma duca cu masina. Asa ca am ajuns cu vreo 10 minute mai devreme. Pretenul era deja in fata garii si ma astepta nerabdator.

Salut, salut......pleaca taicameu si ne indreptam catre peron cocosati de rucsaci incarcati pentru o saptamana de creasta(ca aveam de gand sa trecem din Piatra Craiului pana in Fagaras).

Cand sa intram in cladirea garii, amicu observa o taraba cu niste chestii ca niste pepeni galbeni, da scria pe eticheta piersici. Brusc i so facut la asta o pofta mai ceva ca la o femeie gravida. Mi-o fost si frica sa nu nasca pe loc ca avea muschii abdominali bine dezvoltati de la sportul preferat : HALBERE stilul aruncat pe gat la vale (l-am si intrebat in ce luna ii).

- Ba, asa piersici n-am mai vazut decat la mare........hai sa merem la mare!!!!!

Mi-o luat ceva mai mult de o secunda, da mai putin de doua, pana sa ma hotaresc.

- Hai!!!

Fuga iute la belete(pana la Brasov am fi mers cu nashu, dar pana la mare e cam mult).

Coada la bilete, facut ochi dulci la o domnishorica simpatica ce era mai in fata, ca sa ne ia si noua belete, sarumana, pa.... thusti spre tren, pleaca trenu, hop si noi pe scara trenului.



Am gasit si un compartiment liber(ca tanti de la ghiseu n-o vrut sa ne dea bilete cu locuri pentru un tren care o plecat deja dupa parerea ei)

Ce mai.....eram boieri......am scos o glaja de vin, ca se ne mai tragem sufletu dupa alergatura, lucru ce l-am tot facut pana in Constanta. Mai o sheptica, mai o poveste cu cate o domnita pe culoar, in gara Brasov i-am facut cu mana la trenu de Zarnesti, am mai tras si cate un pui de somn pe drumurile alea lungi si drepte din campie, si in cele din urma am ajuns dimineata devreme la data de 23 august in Constanta. Ca noi nimeni. Defilam pe strazile orasului echipati cam ca aia de merg in Himalaia, in speranta de a gasii freun magazin deschis ca sa ne facem rost de niste slapi macar. Ne-am tot plimbat noi vreo 2 ceasuri pana o inceput sa se lumineze de ziua iar trecatorii, din ce in ce mai multi si mai dezbracati se uitau la noi ca cum s-ar fi uitat badea Gheo acu vro 200 de ani la un Lamborghinii, sau ma rog, un newiorkez trait toata viata prin zgarienori sa vada un car de fan tras de boi p’in centru targului. Si nu intelegeam de ce, ca doar eram doar doi oameni normali, in bocanci de munte si parazapezi(ca sa nu intre prafu in bocanci), cu pantaloni tip bermude cu snurulet cum aveau pe vremuri sashii, hanorac de munte cu gluga si cate o banderola sa protejeze timpanele de curentii prea puternici de aer, si, e drept si niste rucsaci supraponderali in carca.

Primul magazin deschis care ne-o iesit in cale dupa lungi cautari o avut ca singura oferta pe masura cererii mele niste espadrile de un roz tipator(cererea mea includea slapi, sandale, tenesi, adidasi, pantofi cu gaurele ca sa circule aeru si inca vreo cateva de care nu mai mi-amintesc, adica orice papuc usor). In ciuda oarecarei nepotriviri cu gusturile mele referitoare la design vestimentar, am acceptat provocarea si am umblat o saptamana descult sau incaltat cu acele ciudatenii roz care aveau macar avantajul ca erau din panza si lasau aeru sa circule. Fiind inca in oras am hotarat de comun acord sa cumparam si bilete de intors ca sa ne scapam de o grija.

Urmatoarea problema care s-o ivit o fost unde sa punem cortul, ca eram copii necajiti, cu bani putini din care si asa am cheltuit mai mult decat am prevazut pe tren si pe papuci. Intreband in stanga si in dreapta am aflat ca cel mai potrivit pentru noi camping, ar fi undeva intre Eforie si Jupiter. Asa ca , fluierat dupa primu titicar si iata-ne batuti de briza marii si a trenuletului in drum spre locul de cort. Ajunsi acolo am inghitit in sec la pretul de campare si am reusit sa ne instalam in sfarsit si sa intram in randul oamenilor oarecum normali de pe acolo. Adica short, ochelari de soare, tricou, si in lipsa de altceva espadrile roz. Cearceaful pe umar si la drum spre mare. Vreu sa spun ca de la camping si pana la plaja aveai timp sa mananci doo sanvisuri si trebuia sa te mai si opresti sa bei o bere doua ca sa-ti recapeti puterile.

Ce mai pot sa spun din ce so petrecut la mare e ca am facut toate eforturile sa-mi ingrijesc neuronii ultra solicitati in lunile precedente. Noroc cu amicu care o saptamana intreaga de cel putin 2 ori pe zi ma ghida pe drumul de la camping la plaja si retur pentru ca nu am facut nici cel mai mic efort de a memora traseul.

Adica ceva de genu: aici mergi la stanga , nu nu pe acolo, pe urmatoare, acum la dreapta, vezi ca pe aleea aia te intorci la corturi etc.



(Aici so intamplat si faza cu ceaiu de trandafiri de care am amintit la subiectul cabane)



Mai imi amintesc si de doo fatutze, care se laudau ca-s din nustce orasel dobrogean, care se mirau de naivitatea noastra, ca noi le-am zis de unde suntem si ele ne-o pacalit si ne-o zis ca sunt din alta parte decat erau de fapt. No fost probleme din punctul nostru naiv de vedere, ca cu timpul le-am invatat sa joace carti, sa faca pluta, sa calce apa si alte sporturi din astea sanatoase, totul intr-o atmosfera armonioasa si spirt sportiv.

In ultima zi, pe cand ne pregateam sa plecam catre casa, mare mirare sa dau nas in nas cu o colega de sporturi extreme impreuna cu o amica de a ei, si mirarea o fost si mai mare cand am aflat ca ele o fost singure si ca o stat in acelasi camping dinaintea noastra. O invitatie la o bere, suc sau ce vor ele, si am aflat ca voiau sa plece spre casa cu acelasi tren ca si noi. Tot de la ele am aflat ca daca ocoleam putin zona campingului puteam intra printr-o spartura in gard, si nu mai trebuia sa platim atata taxa de campare. Bucurosi ca avem cu cine ne distra pana acasa(fete jos palaria) linistiti ca aveam biletele de tren in buzunare am cheltuit ultima bruma de parale pe distractie. Fetele si-o mai pastrat cate ceva dar asta era treba lor. Noi nu intentionam sa ne intoarcem cu bani acasa.

Am mai mers odata la plaja dar imbracati in costumurile cu care am venit, doar pentru a face poze. Veneau la noi, pozarii aia de striga toata ziua pe plaja, sa ne pozam cu iei si cu nustu ce mai aveau ei pe acolo. Chiar si o pozaritza care avea o imitatie de corabie infipta in nisip ne-o chemat sa urcam la bord pentru niste poze gratuite. Ne-a pozat si in apa pana la glezne, in bocanci, parazapezi, cu hanorace pe noi, cu gluga in cap, cu ochelari de soare si cu harta si busola in mana cautand traseul de urmat. Desi ne-a pozat si cu aparatul nostru, filmul so deteriorat si n-am mai reusit sa intram in posesia acelor poze care ar fi fost foarte interesante dpdv artistic

In sfarsit, a venit ora H, neam deplasat la gara Constanta, in timp util, si in asteptarea trenului una din fete s-o dus sa cumpere nu stiu ce carti postale pentru cunoscuti. Numaratoare inversa suna ceva de genu, 20,19 10,8,5,3 2 (in minute) si gagica nicaierea. Trenul venise, crainica anunta mereu ca cate minute mai sunt, si noi faceam 13/14 pe loc de nerabdare. In sfarsit, trenul porneste, si fata apare. Noi , obisnuiti sa luam trenul din mes am luat bagajele fetelor si sa sarim in tren, dar iele saracele o zis ca nau curajul.

Si uite asa, pentru prima oara in viata mea, am pierdut un tren , avand biletul in mana si fiind pe peron langa tren.

[jeorj]

Urmatorul tren pe directia dorita era un rapid, la care suplimentul de viteza depasea posibilitatile noastre dar nu am stat pe ganduri , ca era la cateva minute dupa ala ce l-am pierdut. Asa ca am urcat bagajele in spalatoria din capatul vagonului, ne-a asezat turceste pe undeva pe langa buda, si am inceput o compilatie de carti, jocuri haioase, cantari, bancuri si tot ce mai putea sa insemne buna dispozitie, folosind si rezervele de esenta de antren pe care am reusit sa nu le epuizam de tot. O venit si nashu, ne-o promis ca nu ne iarta(dar am reusit sa-l binedispunem cu o gura de tuica si ceva cantari si bancuri sa ne lase in pace), am trecut de Bucuresti, o venit alt nash, o venit si noaptea, si in cele din urma am intrat pe ultima linie dreapta(ca in atletism) , adica Brasov-Sibiu. Toate bune si frumoase , dar ultimu nash o venit sa-si ia dreptul ca vorba ceea ne apropiam de destinatie. Am scotocit toti tot ce mai aveam prin buzunare ca bancnote, si i le-am pus toate ghemotoc in maini, o zis ca ie prea putin(si intradevar iera cam putin), ne-am cautat si de monezi, si le-am dat si pe alea toate, doar doar ne scapam si de problema asta. In cele din urma omu o plecat, nemaiavand ce sa ia de la noi, si noi am rasuflat usurati. Pana cand una din fete a constatat cu voce tare ca nu mai are nici macar o fisa de telefon sa-l sune pe babacu s-o astepte la usa blocului cu bani pentru taxiu. Asa ca fuga iute dupa nash sa-l rugam frumos sa ne dea inapoi macar o fisa sa putem da un telefon cand ajungem acasa. Privirea omului cu cascheta o fost de nedescris, dar so inmuiat la o asemenea situatie nemaintalnita si ne-o dat fisa binefacatoare.



O privire asemanatoare am mai intalnit odata intr-un tren personal pe valea Oltului. O femeie mica si imbracata ca omu necajit, dormea ghemuita in spatiu cara candva era spalatorie, iar mai nou s-a transformat in loc pentru bagaje mai mari. Si vine nashu si o intreba de bilet. La care ea revoltata ridica tonul:

-Ce vrei domne, nu vezi ca n-am bilet?



Dar despre vale Oltului iara sunt o gramada de spus, de va trebui sa fac niste capitole separate

[jeorj]

munca dauneaza grav sanatatii mintale.

la aceasta concluzie am ajuns sambata, nu ca sa ma laud, ca nu prea am cu ce:D

si sa esplicitez la ce situatie de dereglare neuronala mo adus serviciu.

adeca dupa o saptamana de realizari si de indepliniri de planuri zilnice, saptamanale, anuale si cincinale, se hotareste gigielu nost sa plece la rameti une sa sent-alneasca cu neste oameni in scopu destractiei, betiveli si alte activitati specifice sezonului si locatiei.

si ca metoda de deplasare o fost aleasa aia testata cu o sactamana nainte, adeca ia ma nene. si casa fie mai convingator scrie pe un carton alb, cu o carioca rosie, cu litere mari si groase de sa se vada si de pe statia orbitala, pe o parte SEBES, iar pe ailanta litera cu litera T E C U C I. isi admira el un timp opera, si deshi parca ceva nu suna bine, isi ia bagajele si iasa la drumu mare.

cu prima destinatie o fost ocapa, in scurt timp o oprit primu shofer si din multimea de alti doritori de deplasare cu mashina o fost ales gigielu. Din pacate duar pana in sebes.

Acolo la bifurcatia spre deva si spre cluj, din nou cu baneru in mana, de data asta cu tecuci.

Dupa cateva zeci de perechi de ochi bulbucati de soferi surprinsi, trece si un pieton si il trage pe gigiel de maneca
- Auzi domne, vez ca nu stai bine aici, ca n-o sa opreasca nimeni in intersectie:D, si-n al doilea rand dumneata unde vrei sa ajungi, la tecuci-u ala de langa galati? ca altu nu mai stiu~p~p~p
dupa ce am ras vreun sfert de ora de unu singur de gigiel, m-am hotarat sa abandonez pancarta si am optat pentru metoda clasica de abordare a mashinilor aratandu-i degetu mare pana trece si ala mijlociu daca n-o oprit.
Ca sa fie tacamu complet, opreste o mashina in care era duar shoferu. Dupa ce am stabilit ca destinatia mea e undeva pe traseu lui, am intrebat politicos daca il deranjaza daca deschid o bere, ca cealanta so gatat de vro juma de ora si cat am asteptat ocaziile nu mi-am permis sa beau.(nu i-am zis ca inainte bausem, ci duar ca am mancat sarat:D). Vazand ca omu cam da din colt in colt am zis ca nui bai, ca pot a stepta pana ajungem la locu de despartire. Iel mi-o replicat ca oricum se simte berea anterioara asa ca sa nu mai plang de sete.
[font=Times New Roman][size=100] „Fericitâ€Â

[jeorj]

Vineri. adunare importanta de uameni faini pe piatra cetii din muntii trascau.
Intrebare intrebatoare: sa plec de vineri spre incolo sau sanbata?
locatia: fc, unde conversatiile cu lumea nu mai contenesc.
Ora 18. in sfarsit ma desprind de tastatura si plec spre casa (motivu de baza o fost ca so terminat cam de multisor sticluta de 200ml aducatoare de bunadispozitie si mi-e sete). ajung acasa, revine dilema, devenita intre timp multilema.
in timp ce fac bagajul, analizez variantele. concluzie clara: nu am cu ce sa ajung in seara respectiva la cheile intregaldeni de unde pleaca poteca spre piatra cetii. decat ……..cu dacia proprie. dar......ce ma fac cu multimea de fiole ce pandesc gigieii binedispusi de-a lungu celor 120 de km ce-i am de parcurs. ca sa nu mai vorbesc de roata de rezerva pe care inca nu am vulcanizat-o. daca fac o pana? plus ca fosta rezerva e acum titulara si cam bate, ca-i stramba jeanta, si o tocit destul de mult pealocuri cauciucu. am uitat de planetara care cloncane tot mai tare si pe drum drept nu numa in viraje. aeru conditionat functioneaza perfect, ca intra prin gaura aia mare din podea. mie teama ca la o frana mai brusca ajung cu picioarele pe asfalt. bine ca macar actele sunt in regula, si rovinieta, si asigurarea, si itp mai sunt valabile.
mai bine merg de sambata dimineata cu autobuzu pana in alba si de acolo direct intregaldeni. da ce sa fac vineri seara acasa, cand lumea se distraza pe munte. nu vreau sa pierd asa o seara. sa ies totusi la ocazie ca poate am noroc si acum? da daca nu am, ca doar no tine norocu o vesnicie? duar ai vazut ca in teius ai stat degeaba 2 ore si no oprit nimeni. noroc ca o fost devreme si o fost autobuz pana la rameti. da aici?
fie ceo fi. plec cu masina, cu viteza moderata, atent la regulile de circulatie. da oare so mai simti palinca in fiola dupa duar doo ore? poate ca daca mananc ceva mai mult si beau multa apa se duce aburu de alcool. oricum nu am baut cantitate periculoasa. exact numa de pofta de mancare si am baut treptat nu brusc.
ok. mancat, dus rucsacu in masina. echipat si cheia in contact. suna mobilu, dau sa raspund, so gatat bateria. perfect, daca patesc ceva pe drum nam cu ce sa sun. asta este.
ora 19. oprire la alimentara pentru alimentare, oprit in peco pentru hranit rezervoru si iesirea din oras dupa multele semafoare ce leo pus astia tot din 50 in 20 de metri.
in sfarsit pe sosea. reglat talpa pe acceleratie pentru un 90/ora rezonabil si atentie mare la zgomotele pe care masine le scoate din diverse locuri. planetara caraie constant. cam bate roata. oare ar fi totusi mai bine sa renunt cat sunt inca aproape de casa? hai totusi sa verific cat de tocit e cauciucu si daca misca tare de tot roata. cauciucu mai suporta iar jocu la roata nu pare asa mare(oricum va trebui sa schimb bucsi, pivoti si alte chestii de la directie cand expira verificarea tehnica). e totusi descentrata geanta. deci va fi duar problema uzurii cauciucului. oare cu luminile cum stam? toate ok. doar semnalizare dreapta fata nu merge, da nu-i bai ca pe partea aia am prioritate. apa ie in borcan? se pare ca da. da cam putina, hai sa mai adaug putin, chiar si minerala ca nu m-am gandit sa iau si niste apa de robinet. ai sambapl. am uitat apa minerala in magazin. io ce plm beau pe drum. trebuie sa opresc undeva, da lasa ca asta e o problema minora. o ciunga tine un timp de sete asa ca dai nainte.
ce plm face si aurolacu asta cu renou lui? io cu masina lui no lasam sub suta si vreo doo trei zeci. si asta o tine la 80. sa depasesc? ca am loc, da daca imi zboara roata sau fac explozie tocmai atunci? fie ceo fi. na co mers si cu 110 si no zburat nimic. parca la viteza nici nu mai face zgomot planetara si nici nu se mai zgaltaie asa masina. da hai totusi so lasam la 90 pentru mai multa siguranta. o cam coborat soarele. oare ajung sa ies din sosea pe lumina, ca bat cam slab farurile. om vedea. uite ca apare sebesu.
e bine ca am ajuns pana aici. mergem mai departe. ce-ar fi sa dau rezerva la vulcanizarea aia unde am stat la ocazie pentru tecuci:D? buna idee. nu are cum sa dureze mai mult de cateva minute, si am si eu o siguranta in plus. uite si intersectia. e ok, ai unde opri. poate mai e deschis si la alimentara de langa vulcanizare. e pe naiba, cas inchise amandoo. numa aia de visavi cu pompele lor funebre au deschis. gaiash in aia a lor. oare sa fie vreun semn? brrrrrrrr. lasa gandurile negre. " hei domne, mai e vreo vulcanizare pe aici prin zona?". "mai ie una la iesirea spre sibiu". "nu domle, de aici incolo catre alba". "nu stiu, or mai fi, trebuie sa fie" . "multam"(nu stiu pentru ce da asai frumos). dao ncolo de rezerva, hai ca se face noapte.
ba da lung mai e lancram-ul asta a lu blaga, si trebuie musai sa mergi cu 50 la ora ca stau haiducii la drumu mare de nu se poate. alba iulia, ce bine ca astia au drum de centura ca poti so calci ca lumea(dac-o fi reparat gropile alea). hai sa vedem. pare reparat proaspat, deci sigur e in regula. oricum nu merg io cu viteza chiar asa mare.
bag pl, ca pe asta nam vazto(groapa:D). parca bate mai tare roata, ia mai misca stanga dreapta de volan ca poate s-ashaza. asta ce dreaq de zgomot mai e?.........so dus.
sa zicem ca o fost vreo sarma pe drum si am tarat-o cativa zeci de metri.
iar asfalt bun. teius 11 km. asa aproape sunt? iupiiii. da sa vedem pe harta, oare trebe sa merg pana acolo sau nu. NU. trebuie sa fie un indicator spre Galda. parca se vede ceva albastru acolo... nu, nui asta. uite inca unu... da. asta este. da care-i drumu ca nu se vede niciunu? ce bine ca nu-i prea mare circulatia de pot vira stanga.
in sfarsit, ultima bucata de drum, fara politai(o gura de palinca, una de bere si altfel ragai acum), fara tiruri, drum linistit, bagami-as, astia no reparat drumu de la revolutie incoace? sau din primu razboi mondial. ai de capu meu, daca ajung pana la intregaldeni cu masina asta pe drumu asta nimic nu mai conteaza. da macar aproape de munte sa ajung ca de acolo merg io si pe jos. ce planetara, ce bataie de roata, sa nu se rupa masina in bucati asta conteaza. da oare oi fi pe drumu cel bun, ca parca stiam ca mere autobuzu pe aici ori am impresia ca abia incape dacia, ce sa mai zic de doua benzi. hai mai bine sa intreb: "naseara, astai drumu spre intregaleni?", "da". ok. rabdare si ai grija la gropi. in sfarsit iara o bucata de asfalt bun(inca o gura de palinca), oare cat va tine? ehehe, merge si a patra, poate mai apuc sa urc un pic si pe lumina.
zdronc! ftle sa le f de gropi ca era sa ma arunce din masina. da drumu la faruri ca e cam cazu.
in sfarsit cheile. da astea is primele, trebuie ajuns la celelante. uite si niste masini parcate unde am campat cand am fost prima oara aici( ce vremuri, tot singur, fara sa stiu unde trebuie sa ajung, tot pe noapte, si plouaaaaa, mama ce mai ploaie, si o trebuit sa trec raul prin apa umflata de ploi ca sa ajung la amicii ce stateau in gura corturilor si faceau misto de mine ca iei se distrau si io abia am ajuns).
oare chiar sa nuntalnesc pe nimeni cu rucsac, ca sa nu urc singur prin padure? uite niste oameni. "nu va suparati, poteca spre piatra cetii pe undei?". "ehei, da ai trecut matale.uite aici e dom primar al nostru care poa satz explice mai bine cum ie treaba.”naseara, naseara”. „ trebuie sa mergi inapoie, ai vazt masinile alea parcate acol in poiana pe stanga cum ai vint? acolo ie un parau pe dreapta si pe valea lui se urca. vezi ca sunt neste panglici acatate de stalp. da tu vrei sa urci in sara asta acolo?". "dapoi bag sama ca da". "da ashe singur, or mai esti cu careva? da macar lanterna ai?".
„sigur ca da”.”sara buna”
oare asta o fi valea?. seamana. hai sa vedem. hai ca sta masina desi e umpic de panta(oare cand apuc sa imi montez frana de mana).mama ce faza lunga iam bagat in ochi lu primaru ala, da ce sai fac, am observat duar cand mam intors la masina. ce panglici ziceau uamenii astia ca trebe sa se vada ca io nu mai vad nimica, si cu lanterna asta nu vad nici macar sa ma leg la sireturi. parca totusi nu e ce-mi aduc eu aminte din traseu asta. bai, da parca masina nu mai e unde-o fost. aisambapla. o transversat drumu singura. oare care or fi pagubele.
ale masinii sunt minime, ca inaltimea parapetului o fost ezact cat garda la sol.asa ca so oprit cu ruoata in parapetu de tabla, care oricum o fost asa stramb dinainte, ca la viteza asta navea cum sa-l deformeze dacia mia ashea de mult. ce bine ca am putut sa gasesc un loc de parcare printre celelante masini, fara sa dau motive de posibile conflicte. Hai sa ma pregatesc de drum.

[jeorj]

continuare......

acum urmeaza aranjarea bagajelor din punga cumparate in alimentara, in rucsacu vietii. tuate bune si frumoase da ce ma fac cu cei 9 litri de beutura?. cine mo fi pus sa cumpar un rucsac asa de mic? da orcum are bretele ajutatoare, asa ca mere atasat cate ceva pe ici pe colo. pan la urma pot sa-mi leg sireturile la bocanci chiar si la lumina lanternei. renunt la adidasi ca creca miajung shlapii shi bocancii(si orcum nu mai aveam loc). oare imi ajung bateriile pana sus? oare cat timp ar trebui sa fac pana acolo? cum o fi norocu.
ce frumos canta paraurile. ce liniste sublima. ce bine ca nu ploua. ce pacat ca nu am macar ceasu la mine. chiar asha, oare cat o fi ceasu? ce mai conteaza. ce bine ca din iarna nu am mai scos din portbagaj betele de schiuri ca ma ajuta la urcush, si eventual daca vine vreo lighioana, am un pic de protectie.
ce lighioane, ca pe aici nu egzista asa ceva. veziti de treaba, e duar o plimbare de vreun ceas pana sus in culme. incepe urcusu. e bine ca ma mai incalzesc, ca acolo pe vale cum so lasat roua o inceput sa fie racoare. ah ce dor mi-era de miscare, de efort, de pus sangele in miscare. deja se simte lipsa miscarii din ultimul timp ca cam gafai. incep sa aud zgomote ciudate in jurul meu.
tagadam, tagadam, tagadam. enregula, e pulsul ce-l aud in creer. oare sa fi dormit in masina si sa fi plecat dimineatza? aidi bah teai tampit de cap. baga mare ca nu mai e mult si ajungi la,... fructu opr...la destinatie. ce bine ca mai poti cita din clasici care mai sunt printre noi, macar cu numele: noapte, verdeata, bufnitele ciripesc : buhu buhu buhu....
am cam transpirat de atata urcus
fssssssss
ceo fost asta? ca io tzam zis ca sa nu mai merji ca tampitu noaptea de unu singur. daca-i vro lighioana? Ce ti so sbarlit paru ca la o matza mirosita de caine.
daon masa ca duar ai dat cu ruptsacu intro creanga de diasupra
ca bine zici, ca duar nare ce animaluri sa mishune paci.
bah creca ar fi bine sa faci galagie ca sa sparii eventualele fiare de prin zona.
perfect.
iolaririho!
heiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii,heiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii,
wooooooooow
fhiuuuuuuuuuuu
fhiiiiiuuuuuuuu
ce luceste acolo?.....ochi de vreun animal, da de care?
e duar un strop de roua luminat de lanterna.......
oare e vrun luminis ce se vede acolo in fata?
creca da.. creca am ajuns........
ba nu
mai este mai este destula poveste..........
ce bine cantau alea.....
hai un cantec mai vioi:

nu este pe lume placere mai mare
sa urci sus la munte sa f…caprioare
sa iei caprioara so bagi in tufis
sa nu te vada cerbu io tragi pe furis
lala la la la lala………

da oare mai e mult de trecut paraul dintro parte in cealanta. ca mam saturat.iara e un luminis. acum ar trebui sa urmeze un urcus mai abrupt. asa este.... in sfarsit luminishu.....
acu ar trebui sa se auda voci din tabara. Vezi de treaba ca e doar o poienita luminata de luna. Oare cand apare luna sa lumineze si poteca. Poteca continua tot prin padurea intunecoasa.

Iar daca cerbu o sa te vada
Te bagi in tufis si-o iei
Lalala lalala lalala……
.
Hai ca mai mere cate o pauza ca duar nu-i concurs. Ce bine arde palinca pe gatlej la vale, da is cam incalzit. Hai ca merge si o gura sau cinci de bere.

” Cand fara sami pese ca-i cineva sa m-asculte,
imi place doar toamna cand umblu prin frunzele multe
visez o iubire cum n-a fost si nu ie
desi tot mai rece si singur cararea ma suie……lalalalalalla”

Parca se aude un tropait de animal……. Ah, e doar zgomotul unei cascade. Ce-o fugit asa iute pe jos? Iar frisoane. Doar umbra unei crengi care o fost mai jos de lanterna. Ba ca te sperii din nimicuri.
Se aud voci. Ale naibii voci ca daca m-am oprit nu se mai aude nimic. De cand m-am departat de firu apei e liniste totala. Mai baga un ……BAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA. Ca de cantat nu mai e destul aer in plamani.
Urcusu e tot mai pieptis. Inseamna ca ma apropiu. Inca putin si ar trebui sa ies din padure. Duar ca sor muiat genunchii. Nu conteaza cat mai este, tot mai buna e o pauza, si-o palinca, si-o bere. Ia mai striga odata, ca poate te aud aia de sus. HEEEEEEEIIIIIIIIIIIIII.
Hai la drum, ca daca ajungi acolo cand restu lumii s-o culcat degeaba te-ai mai grabit.

„hai la drum la drum la drum hai la drum
pe carari sa urci acum hai la drum
haide urca nu mai staaaaaa
te asteapta cabana hai la drum”

Dupa serpentinele astea ar trebui sa se termine padurea. Da multe mai sunt.
Acum chiar ca am iesit la lumina. Ce bine. Inseamna ca sunt aproape. Doar ca nu mai vad poteca pe aici pe pasune. Sa urc direct in sus, sau in serpentine? Hai oblic, ca oricum am cam obosit. O inceput sa ma latre cainii. Da daca se dau la mine si sunt multi? Mai ales ca acum, noaptea pot deveni violenti. De ce naiba nu am pastrat niste pocnitori de la revelion sa speriu cainii?.
Seaud voci deadevaratelea. Si cu mine vorbesc. „helo! tu esti nelu?”. „nu, nu-i nelu”. „da mai esti cu cineva?”. „is duar io cu mine”. „hai incoace catre noi”. Oare am halucinatii? Doua voci feminine ma dirijeaza catre o portita dintr-un gard. Apoi inca un gard. „asta pe unde se trece?” . „asta trebuie sarit”. „aha, asta imi mai lipsea la blegeala din picioare”. Hop si gata. Am ajuns la loc drept. „ceau! Eu sunt gigiell. Bine v-am gasit”. „ceau, noi suntem din brasov, da nu suntem comitetu de primire. Noi asteptam pe alcineva din trupa noastra. Acolo e locu de corturi daca vrei sa te instalezi”. „nu mersi, ma duc la foc sa-mi fac intrarea”
Sub lumina lunii stau aliniate in mod haotic vreo 20-30 de corturi
Focu de tabara e inconjurat de o gramada de umbre si se aude si un zdranganit de chitara.

Dinspre foc se aude: „SALUT BAA GIGIELE BAAAA”
„da de unde plm stii ca-s io bah asa pe intuneric?
„pai numai tu puteai sa canti si sa urli asa de nebun la ora asta prin padure". deci totusi m-or auzit. si io care ma simteam asa de singur.
" Ce bei, ca avem bere, vin, tuica de prune, de pere, visinata” . „ DA, da nu neaparat in ordinea asta”
„ia luati de gustati si voi din materialu adus de mine. Adica palinca, vin, bere la greu”
"ceau. io sunt ioana, iar aici e jinars de prune".„cat e ceasu?” . „ unspe”

„apoi sa-i dam bataie ca timpu-i scurt”


CE BINE-I SEARA LA FOC DE TABARA INCONJURAT DE AI TAI.

[jeorj]

ATENŢIE. Randurile următoare nu respectă in totalitate regulile expuse la inceputul thread-ului. Adică nu sunt scrise pentru amuzament. Iniţial m-am gandit să fac o clonă dar m-am decis că totuşi e vorba de acelaşi personaj real. Şi cu bune şi cu rele.
Pentru eventualii amatori de a rade de necazul altuia recomand clic aici:










13 iulie 2006 , ora 03: 15


După nenumărate ganduri şi frămantări am inceput să scriu. Nu ştiu exact ce. Să-i zicem un fel de jurnal al revenirii mele la viaţa normală. De parcă aia dinainte nu ar fi fost normală.
Nu ştiu nici măcar cu ce să incep. Dar oricum trebuie să incep cu ceva că şi aşa tot nu am somn. Timpul necesar digerării alcoolului trece mai repede decat cel de care e nevoie pentru a trimite organismul in braţele lui moş Bachus Ene. Mai ales că inima şi ficatul au inceput de o vreme să cam protesteze.

De cand ai plecat am fost mereu cu gandul la tine conştient fiind că „şansele” să te fi pierdut deja sunt mari. Dar, vorba inţeleptului, speranţa moare ultima. Am sperat ca vei reuşi să , ……să ce? Nici eu nu ştiu. Poate că in naivitatea mea credeam ca vei putea să conştientizezi că viaţa de sclav in ţări străine nu se merită trăită si ca totuşi e mai bine acasă. Dar nu am luat in calcul varianta că poate e mai rău sa fii sclav la tine in ţara. Oare care din variante iţi oferă mai multă libertate? Că ştiu sigur că eşti o fire libertină. Oare cat timp iţi ia pană să iţi doreşti o schimbare? Cum iţi va fi la prima criză de nemulţumire? Că aproape sigur se va intampla asta.
Cand mi-ai spus că să nu mai vin la tine, deşi mă pregătisem luni de zile pentru asta, m-ai intrebat dacă poţi să mă mai suni. Bineinţeles că poţi. Dar oare de ce m-ai intrebat? Ţi-era teamă că vei avea nevoie de cineva pe umărul căruia să plangi? Mă vei găsi intotdeauna dar sufletul meu plange deja inzecit şi nu ştiu dacă va mai avea resurse pentru consolarea ta.
„Nu-i genul meu de bărbat, dar totuşi ne inţelegem bine”. Ce să inţeleg din asta? Că eu eram genul tău dar nu ne-am inţeles? Sau că el iţi poate oferi mai mult decat ţi-aş putea da eu? Sau că pur şi simplu el este un nou pas inainte pentru a atinge ceea ce-ţi doreşti. Ce-ţi doreşti de fapt? In linii mari cred că ştiu. Doar să ai de toate, dar fără nici un fel de bătaie de cap. e normal, că doar eşti femeie. Dar ce poate să insemne pentru tine acest „de toate”?
Offf, ce de intrebări am pus deja in cateva randuri. Dar e normal, pentru ca pur şi simplu nu te inţeleg. Sau poate nu vreau să te inţeleg.
Dublă personalitate. Zodia gemenilor. O fii şi ceva realitate in chestia asta cu horoscoapele. Deşi o anumită raţiune mă impiedică să cred.
Sunetele rasului tău inconfundabil incă nu se stingeau in momentul in care incepeai să plangi fără nici un motiv aparent. După eforturi indelungate de a afla cauza intristării tale atat de bruşte imi tranteai un motiv atat de ilogic de mă lăsai perplex. In timp am invăţat măcar să observ la timp schimbarea ta de atitudine, fără a putea ghici si motivele schimbării. Cauzele de intristare pe care mi le explicai după lungi insistenţe mă surprindeau mereu. Că de ce m-am uitat nu ştiu cum la nu ştiu cine, sau de ce nu ţi-am spus nu ştiu cand că te iubesc, iar cand ţi-am spus că de ce in momentul acela, si multe altele.

Ce simplu pare a fi să-mi bag pula in ea de treabă că doar nu e ultima pizdă pe pămantul acesta. Dar totuşi opt ani de zile, cu multe bucurii dar şi cu multe frămantări nu pot trece fără urmări.
Conform legii consolării putem să ne bucurăm că măcar nu am făcut victime colaterale. Că dacă aveam ceva copii era drama mult mai mare. Dar viaţa merge oricum inainte.
Din păcate, am pierdut din suflet. Acolo sunt cele mai drastice schimbări. Observ la mine că simplele glume nevinovate au devenit acum sarcasm. Şi asta fără să vreau. In loc să amuz lumea acum jignesc. Sunt rupt de viaţa reală. Nu mai ştiu să conversez. Tot mai puţine persoane sunt pe aceiaşi lungime de undă cu mine. Oriunde mă duc mă simt singur chiar dacă e plin de lume in jurul meu. Ca să nu mai vorbesc de momentele cand sunt singur acasă cand imi vine să urlu la lună.
Şi nu ştiu pe cine sa dau vina. Pe mine sau pe restul lumii. Statistica ar spune că eu sunt anormal. Dar logica din mine, care normal că este şi subiectivă, zice că totuşi lumea e anormală.
Gata deocamdată. Că s-a terminat petul de bere şi s-a luminat de ziuă.





Orele 15:10 după unele ceasuri.
Cotele C2H5-OH din sanje in creştere de la nivel normal la foarte optimist.
Niveau probable: no limits.
Uorc sacs, laif uneori sacs. Tot inainte.