A little less human

...pentru cei carora le place sa scrie

A little less human

Mesajde narcosis » Lun Dec 12, 2005 9:01 pm

Venind din trecut,printre atatea cuvinte si amintiri retraite la fiecare depresie ,printe atatea lacrimi resimtite la auzul melodiilor care mi-am marcat acei ani, m-am oprit,tin minte, in fata unei salcii Radeam. Salcia respectiva ,in comparatie cu mine, era atat de vesela, de plina de secrete, fusese de-a lungul vremii martorul a multor nedreptati, bucurii si veti omenesti... Stiam ,totusi, ca ,si eu, ca si ea, ma blocasem in timp si in ideile mele, ma oprisem din a merge pe acel drum destul de drept si monoton, pentru a intra in patratica mea si a analiza ce se intamplase cu mine din trecut si pana in prezent.
De fapt,ajunsesem deja la concluzia ca pana si prezentul era invechit, sters, eu simtindu-ma neputincioasa de a face un pas,cat de mic, in fata sau in spatele salciei. In fata ochilor rula un film de prost gust , oameni grabiti sa ma evite, sa ma cunoasca, sa se cunoasca si sa traiasca.
Eram scarbita la vederea unei minuni a naturii, la longevitatea unui nimic, la intelepciunea unei plante batrane si plangatoare. De cate ori acea salcie nu a ras in sinea ei sau de cate ori nu a plans pentru ca o mancau furniciile si viermii, de cate ori nu s-a gandit ca nu va ajunge niciodata sa atinga pamantul ,pentru ca , desi superioara, avea nevoie sa simta viata ,sa o perceapa ca pe ceva palpabil?...
De cate ori nu m-am gandit si eu ca nu pot sa ating pamantul si ca sunt atat de inainte si de in urma,in acelasi timp,pentru ca nu reuseam sa vad decat drumul meu,pentru ca ma simteam atat de egoista fata de mine insami,pentru ca nu stiam cum sa iubesc asa cum ma vroia el,cum astepta toata lumea,cum asteptam chiar si eu?
In fata acelei salcii mi-am pierdut, s-ar putea spune, cateva minute din viata, m-am gandit la ceva ce nimanui nu avea sa ii foloseasca, nici macar mie, nici macar cainelui care isi lingea ranile de langa mine,nici macar “lui neneaâ€Â
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

o statuie

Mesajde narcosis » Mar Dec 13, 2005 4:05 pm

Daca incerci vreodata ,fata fiind, sa iti asumi aceleasi drepturi pe care le au baietii,esti etichetata asa cum nu ti-ai dori si mintile bolnave te vor exclude din aria lor de “explorareâ€Â
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

orice minune tine trei zile

Mesajde narcosis » Mar Dec 13, 2005 5:22 pm

Eu sunt omul care forteaza fiecare moment,care se obliga pe ea insasi sa vada ceva frumos in fiecare lucru banal,care este ahtiata dupa amintiri frumoase si speriata,totusi,de superficialitate.
Cum ma scufundam in acea canapea albastra,plictisita si trista,ca si lumina rosie ce dansa pe ritmuri de Diana Krall, vedeam un adevarat spectacol de balci prin fumul de tigara... Ma sufocam simtind pasiune, sperand ,plangand seri in sir, fiind sarcastica in fata celui pe care l-am iubit,singurul care m-a indepartat vreodata. Inchid ochii si il vad venind:
- Nici nu ai idee cat de mult insemni pentru mine....imi zicea.
Eu il cred,mereu il cred.... Ii cad in brate si ii spun ca mi-a lipsit. De-as putea,l-as minti,l-as uri,l-as jigni,as face orice ca sa scap de el. Pot sa o fac,dar imi place...
-Orice minune tine trei zile... Au trecut trei zile de cand nu m-am mai gandit la tine.
El zambeste si imi spune ca ar fi vrut sa imi deschida ochii. Sa ma invete sa vad lumea asa cum e ea:alb si negru. Ma priveste intens si ofteaza. Lasa capul in jos si stie ca nu il cred urechile mele. Il credea ,in schimb,toata fiinta mea.
Cum ma tinea de mana si cum imi vorbea,cum imi spunea totul pe dos si ii era frica sa nu inteleg gresit,cum ma detesta cu toata fiinta lui si tocmai din cauza asta devenise dependent de mine,cum ma gandeam la binele lui si am vrut sa se termine mai repede decat eram pregatita,cum ne calcam unul pe altul in picioare ca sa nu ne plictisim.... Cum ne iubeam....
Si totusi,daca ma gandesc bine,lumea poate chiar e doar alb si negru. El era dintr-una,eu din cealalta. Doar ca el avea conturul gri.
Deschid ochii si vad cum lumina rosie se plictiseste,cum fumul a disparut si un “elâ€Â
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

"passion's overrated,anyway"....

Mesajde narcosis » Mar Dec 13, 2005 9:56 pm

In dimineata aceea nu m-am uitat in oglinda si nu am plecat sa alerg. In schimb,in incercarea de a gasi o carte cu teste psihologice(ma plictiseam ingrozitor), am scos de sub un morman de reviste o cutie de praline ieftine,plina de amintiri nepretuite. M-am chinuit sa desfac siretul ce imi imbraca strans comoara din adolescenta si,pana la urma,am aruncat capacul pe pat.

Inauntru am gasit multe plicuri cu felicitari,bilete de tren si de microbuz,brosuri,programe proprii de auditii si recitaluri,desene de la prieteni,poze,biletele din ore si vechile mele caiete cu ganduri. In timp ce imi citeam filosofiile,mi-a cazut din poala un plic mare si rosu. Felul in care foile din el au alunecat pe parchet mi-au adus aminte de o melodie a lui Andries “Sunt ca o scrisoare afara din plic... Pe-o parte alba,pe-p parte scris mic:mi-e dor de tine...â€Â
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

familista covinsa

Mesajde narcosis » Mie Dec 14, 2005 12:44 pm

Ce fata se mai poate indragosti,dupa ce ajunge sa urasca baiatul care a umilit-o si a lasat-o de atatea ori plangand in scara blocului,care i-a schimbat felul de a gandi si a inversat dulcele cu amarul,placerea cu interzisul?

Mi-am amintit lucrurile astea dupa ce am ajuns acasa. Si acum sunt ingrozita de ce s-a intamplat in seara AIA... Mereu mi-a fost frica sa scriu despre ce m-a marcat atunci,mereu mi-a fost frica sa vorbesc cu cineva despre asta. Totusi,am facut-o si am s-o fac,tot sperand ca o sa trec peste soc... Prima si ultima data cand mi-am amintit,am inceput sa plang,dar nu mai rau ca cea care a vrut sa ma asculte.

Era ziua unui prieten si majoratul celor mai bune prietene de-ale mele din copilarie. Fiind pusa la mijloc,am actionat foarte radical si nu am mai mers la nici o petrecere: nici la el,nici la cele doua. Am preferat sa stau acasa si sa ma condamn pentru cat de aiurea pot gandi uneori,decat sa ma duc si sa iasa discutii. Nici nu mai stiu de ce,dar era una din perioadele in care eram foarte nervoasa,aveam ganduri sinucigase,nu mancam si plangeam in reprize,cand eram singura:de cele mai multe ori,dupa ce adormeau ai mei,ca sa nu fiu nevoita sa dau explicatii.

In seara aia,ca de obicei,el a venit sa ma vada, sa-mi otraveasca iar buzele,ca sa nu-l uit pana data viitoare. Incepusem sa ma plang lui. ( ciudat cata incredere poti avea in persoana care te raneste cel mai mult.). El incerca sa ma inveseleasca ,era un actor exceptional pe o scena demna de prestatia unui geniu-parterul scarii mele. Eu radeam aproape printre lacrimi invizibile si sentimentul scabros al vinovatiei. Ii vorbeam nepasandu-mi daca ma asculta sau nu,stiam ca ma iubeste si ca ma doreste mai mult ca oricand. Sincer,putin imi pasa,dar era singurul lucru care ma tinea sa nu ma arunc de la balcon in momentul ala.

Scene vulgare,din filme aproape,hormoni care urlau in noi,sarutari si gemete,rasete isterice,momente de tandrete care se terminau cu bancuri despre vulturi si â€Â
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

slow down,you crazy child...

Mesajde narcosis » Joi Dec 15, 2005 1:56 pm

Am gasit-o stand pe o banca. Plangea:

-Ai patit ceva?

- Conteaza?

Nu stiam cum sa o abordez. Era murdara,dar atat de frumoasa. Parul ei atarna ca unui animal tanar si zvelt. Buzele carnoase pe care se prelingeau lacrimile si ploaia imi aduceau aminte de scene romantice din film. Nu am sarutat-o,desi as fi vrut.

-Ce cauti aici?

-Ma ascund.

- Cum te numesti?

Atunci a fost prima oara cand si-a ridicat privirea. Avea ochii atat de gri si buzele atat de sterse. Era frumoasa prin imperfectiunea-i caracteristica. Nasul ii era mic si carn, avea pistrui si ochii de pisica. Bretonul ei ciobit ii dansa pe frunte cand vorbea ragusit. Si-a aprins o tigara:

-Maia.

Freza ei rebela, cu creasta albastra in spate si ciufulit in fata ,ii dadeau aerul unei madonne invizibile ,cazuta in propri-ai visare.

Nu am vorbit mult. Doar ne priveam. M-a dus la ea acasa,undeva intr-o garsoniera cu multe perne pe jos si fara lumina. Era plin de lumanari. Singurul lucru care mi-a atras atentia a fost multimea de scoici si cristale din bolul mare de plastic galben pus pe o masa foarte joasa. M-a asezat pe un covor in patratele mov si punandu-si imensa scrumiera langa capul meu,a inceput sa imi cante imi timp ce imi mangaia obrajii.

Nu ma interesa ce avea sa se intample. Pur si simplu ne studiam una pe cealalta,ea parca adulmecand nedumerirea mea si eu respirand din cantecul ei. Atunci a inceput sa imi sarute ochii umezi de ploaie si sa imi sufle in ureche :â€Â
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

Ravel iti invita gandurile la dans...

Mesajde narcosis » Joi Dec 15, 2005 5:10 pm

Tzigane- Concerto (Ivan cerkov-Violin, Dieter Goldmann- Piano). Sublim.

Intotdeauna am fost influentata de muzica. De fapt,cred ca pe toti aceasta forma de arta i-a lovit la un moment dat al vietii lor mai mult decat se asteptau... Ce nu poate sa exprime muzica? Pana la urma, e ceva mai mult decat un sentiment si asemanator vietii. E mai puternica decat orice senzatie,pentru ca orice simtire si emotie poate fi transpusa in muzica,indiferent de gen sau de epoca.

Canti atunci cand esti trist, canti cand iubesti, canti cand ai crize de isterie ,canti cand faci dragoste,auzi muzica peste tot. Ce m-ar putea opri sa cred ca muzica este insusi Dumnezeu? Cine m-ar putea contrazice ca aceasta forma de a exprima un intreg arsenal de ganduri omenesti si nu numai, acest mod de a spune,simti si imbraca pe placul ORICUI ceea ce nu se poate intelege nici prin desen,nici prin minuni ,nici prin fapte , nu este o ideologie care contureaza intr-o oarecare masura perfectibilitatea? Cine ar putea sa defineasca muzica? Adevarata muzica, cea care te scoala de pe scaunul tau adormit si te aduce la orgasm cu fiecare semiton crescand.. Si,totusi,ar putea sa faca cineva diferenta intre geniile creatiei si geniile contemplatiei?...

Era iarna si in sala festiva a intaiei mele scoli -acel Liceu de Arta demult apus intr-o teorie utopica si aclamata cu fiecare grimasa a talentelor incontestabile-am respirat aerul unei frumoase povesti de Craciun,ascunsa sub masca unor depravati de liceeni, care in timp ce isi ziceau replicile pe ritmul viorii, nu realizau ca scriau istoria in ochii unor ignoranti si inculti ca mine. Regina era demna si sedata ,parca incercand sa-l seduca pe cel care tinea arcusul, iar miscarile lenese ale blondei cu sani apetisanti te excitau cu fiecare replica a adolescentului viril inca de pe atunci.

Poate ca eram singura din sala careia i se dilatasera pupilele si care dintr-un spectacol de teatru isi lua doza zilnica de arta, de parca m-as fi drogat cu imaginatia mea combinata cu munca lor.

Eu pe scaunul meu eram in acel moment Dumnezeu,eu controlam tot ce se petrecea cu mine, aveam controlul asupra fiecarei miscari ale marionetelor de pe scena. Vioara imi lingea urechile, blondina imi sorbea buzele si tanarul imi mangaia tot trupul cu privirea,cu vocea,cu tot ce insemna el. Erau toti ai mei, toti pentru mine. Si eu eram acolo ca sa ii ascult,ca sa ii mint.

Atunci,in sala eternei mele scoli, am avut primul meu orgasm care s-a stins o data cu vibratto-ul reginii si ultimul sarut al blondinei nimfomane cu tanarul drogat...

Atunci, in singurul loc de liniste dintr-un oras fantoma,atunci am iubit pentru prima oara aceasta dama perfecta si atat de cocheta –muzica.
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

Mesajde narcosis » Vin Dec 16, 2005 6:10 pm

[I]13.11.2005

Degetele mele nici nu mai au putere sa scrie,urmele pe care vreau sa le las pe acest monitor pentru el si pentru voi nu inseamna nimic. Nimanui nu vor spune nimic,poate doar ca e prea mult sau prea putin de scris.

Nici macar nu am o idee,pur si simplu ma uit in gol si sper sa nu plang. Nu mai simt,mi-am pierdut orice lacrima,orice speranta si ,mai ales,orice fir de demnitate.

Afara ploua.... Pentru mine ploua,a plouat si ieri ,ca sa imi acopere sughiturile cand ma rugam pentru el plangand. A plouat pentru toate datile in care am crezut,a plouat sa stearga o poveste ratata dintre un baiat si o.... A plouat sa fiu si eu mangaiata, a plouat pentru ca deja secasem,a plouat ca sa renasc in ceva ce nu credeam ca exista – o durere insuporabila si ....nici nu mai conteaza.

Stiu doar ca m-am inselat,si eu si el. Si ca m-am mintit razand. Stiu ca am cazut prea jos, stiu ca a murit o parte din mine,stiu ca el va pleca... De fapt,stiu totul, dar nu mai cred nimic. Vreau sa scriu la nesfarsit un cuvant care sa exprime vid,nimicime,tristete.penibil,umor negru.....negru....negru....nimic...

Negatie-asta scrie pe mine. Vreau sa mor.... Dac-as muri in momentul asta,nu cred ca as simti nimic. Nu mai simt,nu mai pot sa plang...Nici macar nu si-a luat adio.... Nici macar nu m-a mai mintit.... Niici macar nu stie ca exist....

Scriu degeaba ,pentru ca nimeni nu intelege,nimeni nu ma crede cand zic ca.... ma doare... si ma doare si inauntru... Ma simt de parca as fi invizibila,mai neinsemnata decat cel mai mic si negru punct din toata lumea. Voi veti spune ca exagerez,chiar si eu as zice asta! Doar ca acum o mare parte din mine e amortit si ploua in ea... Ploua de zile-ntregi si nu se mai opreste. Nimeni nu stie ce simt...

Vreau sa ma lase toata lumea in pace si sa nu mai fiu nevoita sa vorbesc cu nimeni. Vreau ca expresia de pe fata mea sa inghete asa,sa nu ma mai uit in oglinda ,sa planga si el pentru mine.

Daca o statuie are sentimente,atunci cred ca acum am intteles ca eu am fost n tot acest timp statuia si calaul si....el.... el a fost pur si simplu un spectator. Da! Oameni buni,veniti sa vedeti spectacolul ieftin de balci! Viata mea!

Se aud aplauze... rasete....barfe.... oameni rai.... De ce sunt asa de rai,Doamne? Lasa-ma sa plang pentru tot raul din lumea asta,numai salveaza-ma ,pentru ca nu mai am vlaga,nu mai am viata,nu mai sunt eu. .. Dar ce rost ar avea? O statuie tot o statuie ramane,un punct negru niciodata nu e vazut ..

Tacere..... tacere..... nu mai vreau sa aud nimic. O sa ma sparg,intr-un final. Si voi veti veni sa imi maturati mizeriile. Imi pare atat de rau pentru tot....imi pare rau si nici macar nu ma crede....atat mi-au mai ramas...cuvinte.... Cuvinte..... nimic....

Dar viata continua si noi,furnicile care ne amagim cu “amintiriâ€Â
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

"each one has a shadow we can't deny"

Mesajde narcosis » Sâm Dec 17, 2005 10:47 pm

2003. Romanul unui Pian

Povestea era grea si se auzeau pasi pe coridorul vietii. O carte noua s-a deschis si ea era curioasa s-o citeasca. Pagina cu pagina,ochii ei curgeau si genele-i lungi rugineau pe scrisul tocit de durere si indiferenta.

Cand a ajuns la el,credea ca a inviat. Mana ii tremura si avea apa in ochi. Era speriata de ce se intampla inauntrul ei,de parca nu ea mai conta in cantecul pianului acum. Ceva se schimbare. Notele nu mai sunau la fel si nici gandurile ei nu o mai recunosteau.

L-a privit si a ramas frapata de lasitatea iubirii lui. Privirea lui fantomatica o facea sa se simta ca o litera moarta. Deodata tavanul povestii a disparut ca sangele de pe mainile ei obosite si se vedea cerul. Se uita zambind tamp in fata infinitului si parca vroia sa-l incerce. Nu ajungea la el, nu-l putea cuceri : "Acolo e viata mea,dar inocenta mi-a murit aici." Stia ca EL e autorul acestei realitati. Doar in mainile lui literele,cuvintele,urmele lasate pe partitura,ecoul de clavecin zburau in urma naivitatii ei.

A fulgerat-o pe biata fata cu un ranjet stramb si,plecandu-se deasupra pianului, mainile lui au inceput sa mangaie claviatura. Pentru fiecare sunet, ea scancea si strangea din dinti. Nu-i mai placea cartea,dar era captiva sub peretii partiturii.

Dupa furtuna allegro-ului,ultima pagina astepta sa se ofileasca, sa fie suflata de pacatul fetei si sa adoarma sub urmele lasate de sudoare si lacrimi.

El a inchis cartea si contempla stiloul ce in mana lui parea o adevarata arma. Insa providenta nu va da niciodata pagina,mai ales stiind ca ea traieste pe cuvinte si soarbe sunete.De frica sa nu o striveasca,nu va arunca niciodata romanul in uitare.

Iar pentru asta,ea-l va citi mereu...

2005. Papusa bolnava

In stanga mea,planuri. In dreapta,regrete. Inainte,viitor. In spate,trecut. In sus,o funie. In jos,prapastie. In centru,pustiu.
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

Mesajde narcosis » Lun Dec 19, 2005 2:29 pm

-Pune-ti o dorinta,mi-a spus.

Zambeam.

-Gata.

Radea.

-Spune-mi-o.

-Mi-e frica. Daca nu se indeplineste?

-Am eu pile.

Zambea.

-Imi doresc sa ne putem iubi.

Tacea.

-Astept.E randul tau.

Ofta.

-Vreau sa fim liberi,impreuna...

Radeam.
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

Lumanarea rece

Mesajde narcosis » Mie Dec 21, 2005 5:41 pm

Enervata de aceasta agonie a unei vieti ridicole ,m-am smuls din lumea mea inutila si am plecat pe primul drum pe care ochii mi l-au vazut. Poate a fost un moft popasul pe care-l facusem...

M-am uitat scuipand la praful pustiu din gandurile mele si m-am amuzat la vederea valurilor unei mari. Imi pareau niste viermi chinuiti care se dezlipeau,se ciocneau,ca apoi sa se penetreze unul pe celalalt si sa se topeasca in noroi.

Savuram o lamaie si suradeam pentru ca simteam ceva nou. Eram libera.

Dar apoi imi era greata amintindu-mi,parca ma inecam,lantul de la picior devenea si el din ce in ce mai greu. Am ridicat ochii si am vazut un cersetor.Eram asa de amortita,incat nu mi-am dat seama de cand timp ma privea. Avea ochii mari si blanzi,o roata intr-o mana si o paine in cealalta si suradea. Asta mi-a amintit de un citat al nu-mai-stiu carui prozator: "Zambesti ca un balcon cu rufele la uscat."

Poate toata viata mea asteptasem imaginea asta. Era usor conturat de niste riduri muncite si familiare.M-a luat de mana si mi-a spus:"Urmeaza drumul din ceara." Pana sa ma dezmeticesc,el deja nu mai era.

Dar parca totul se schimbase. Mii de lumanari imi defineau acum drumul.Aveau forme ciudate,caricaturale chiar. Multe din ele erau asezate in spirala,ca niste melci arzand.

Drumul era pavat cu ceara topita, fierbinte. De jur imprejur clocoteau balti de foc. Maini ieseau din ele ,tineau torte. Imi era cald,mi-am aruncat chiar si cateva haine. Ma dezbracasem de inhibitii si mastile mele acum ardeau mancate de melcii barfitori si imbecili. Eram desculta si era un adevarat chin sa merg.

De o parte si de alta a drumului erau cainti morti, de catifea neagra. Unii mai latrau,cand picaturile de ceara le intrau in rani,altii schelalaiau de sete. Deodata m-a cuprins o mila taioasa. Ma ardeau pleoapele,nu puteam sa mai vad. Imi era mila de caini si de durerea lor,imi era mila de mine.

Cand am cazut,totul a disparut. Am strans din dinti,pentru ca inca o data cineva se juca cu mine si ma obliga sa imi recunosc inca o data infrangerea.

M-am ridicat stergandu-mi pamantul de pe fata,m-am uitat peste umar si am vazut un pod de fier,cu lanturi groase si umede,un monstru de rugina. O inchisoare a timpului. Ma aflam pe un port. Marea vuia groaznic,vroia sa alunge orice gand,orice om,orice vis. Sute de vapoare fantoma se pierdeau in zare si se auzeau pirati beti de bogatie,ciocniri de halbe,rasete isterice si plansete agasante.

Am inceput iar sa merg,desi parca picioarele nu ma mai ascultau. Am intrat in apa si valurile spumegau in fata curajului meu. Din ce in ce mai mult,eu deveneam stana de gheata,eram despuiata vanata,mi-era greata de la frig.

In putin timp ajunsesem un bolovan fara aer. Am inchis ochii si imi imaginam cum ma ridic. Pestii ma gadilau si ma muscau,algele ma mangaiau,scoicile ma intepau.. Am adormit.

Visam. Visam ca am murit ,o data cu cainii din catifea neagra. Un caine ma privea. Mi-a aratat coltii, a sforait parca si apoi m-a muscat ca turbat de mana.

M-am trezit la birou. Ceara lumanarii imi picura pe mana. Sudoarea rece imi umezise scrisoarea. Nu apucasem decat sa scriu "Dragul meu."...
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

"lumea s-a-mpartit stupid la doi"

Mesajde narcosis » Lun Ian 02, 2006 11:34 pm

Este totul doar o iluzie. Asteptarea asta doar imi alimenteaza furia si dezgustul fata de sine si de situatie.... De ce Dumnezeu lumea este atat de fragmentata si barierele te lovesc la infinit si nu le putem roade?...

Nu mai am putere.Imi repugna toate amintirile siropoase si sperantele pe care inca si acum le mai pastrez cu o obsesie salbatica. Fiecare gand ma zgarie ,ma vopseste ori in alb,ori in negru, ma da la o parte sau ma arunca prea sus,dar niciodata nu ma asaza langa el.

Pur si simplu nu mai vreau sa fiu eu.Ma simt folosita la nesfarsit fara nici un sens.

-Vezi,ti s-a indeplinit dorinta,i-am zis.

Ma uitam pe geamul jegos din tren si plangeam fara sa stiu de ce,fara sa stiu daca el ma vede,daca intr-adevar doarme sau daca mai are rost.

Am incetat sa mai cred.

Vreau doar sa fiu fericita. Orice ar insemna asta.
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

Timpul

Mesajde narcosis » Mar Ian 03, 2006 2:31 pm

In jurul meu,eternitatea si nimicul stapanesc marginile lumii.Totul se misca o data cu mine, exist ca o betie a ideilor si faptelor.

Sunt un rival al dragostei si ma joc cu rasul vantului. Sunt fulgerul gandului,trec peste vieti,peste suspine,peste secunde si secole si alerg,fug de mine insumi.

Zbor peste oameni si prin ei si ii vad cum se imbolnavesc de durere,de viata. Eu sunt un izvor al sufletelor si nici trupul,nici mintea nu-mi apartin. Sunt ale eternitatii. Sau ale nimicului? Oare?..

In mine si cu mine s-au amestecat clipe efemere. Sunt blestemat sa nu am lacrimi,sa nu simt,sa nu traiesc,sa nu mor. Sunt blestemat sa exist ,sa fiu batjocorit si temut. Sunt un martir.

Dumnezeu m-a asemuit unui dar. Sunt o notiune,ceva divin,suav. Sunt damnat la o existenta cruda si lipsita de logica. Sunt plictisit. Sunt perfect.

Ma inveselesc in bule de nisip.Respir materie interstelara..Sunt rece,sunt cald. Sunt EU. Dansez cu emotii si le arunc in om. Arunc cu cioburi. Sunt trist...

In jurul meu , lumea nu are margini. Eternitatea si nimicul danseaza lenes la picioarele mele. In jurul meu,pustiu...
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

Amar

Mesajde narcosis » Joi Ian 05, 2006 4:31 pm

-Cel mai tare ti-e dor de cineva atunci cand stai langa el stiind ca nu-l poti avea...

Imi inghiteam cuvintele si ma uitam speriata la el,asteptand o reactie.Trist.

Tusea si se uita neajutorat in toate partile.

-Eu am o calitate pe care nu o are mai nimeni. Pot sa-mi bag p*la cand te astepti mai putin.

Ma durea.

-Haha,atunci de ce mai stai langa mine acum?

-Nu stiu,ai nimerit la momentul nepotrivit. Sa zicem.

-Spune-mi ceva dragut inainte sa pleci. Nu te juca cu mine.

-Sah !

-Ei?

Impiedicandu-se inainte sa fuga mi-a aruncat un "Te iubesc" ragusit de parca m-ar fi sagetat sa-l tin minte pana data urmatoare cand va veni sa ne amagim reciproc.

Gandeam ca sunt geloasa si il rugam sa-mi dea o palma.Gandea ca in sfarsit are un atu.

-Uita ce ti-am zis in seara asta,asa cum o sa-ncerc sa uit si eu,i-am soptit.

Afara nici macar nu ploua,era intuneric si ii auzeam pasii de pe vremea cand inca mai credeam. Ma saruta pe gat si ma intreba la ce ma gandesc,iar eu il minteam sa il vad zambind. Ma saruta pe frunte sa ii zambesc fals si sa-mi fie superior. Ma saruta pe ochi sa ma ameninte ca oricand poate sa fuga din lumea mea.

Ma privea taios ca sa nu ma loveasca atunci cand eram iar mica si proasta. Tacea cand vroia sa ma chinuie si imi zicea minciuni frumoase cand ma ascundeam dupa argumente inventate si lacrimi interminabile.Ma adora cand ii intorceam spatele si ma lua in brate cand capitulam... Ma crestea din cuvinte si ma proteja obligandu-ma sa alerg departe de ceilalti,sa ma inchid in mine.Ma iubea...

Intr-o amintire gri am adormit de 3 ani de zile si inca si acum ma mai gandesc cum mi-a intors intaia data spatele si inca si acum ma mai gandesc cum mi-a cazut intaia data la picioare... Sah mat!...
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

"te uiti incoace si strigi la mine: ajuta-ma!......."

Mesajde narcosis » Sâm Ian 07, 2006 1:05 pm

it's two in the morning and i'm calling your name
your voice on the line is so far away
and my heart reaches out there and finds you gone
you walk a path lonely but you're never alone


Atat de speriata de monotonie si atat de plictisita de senzatia asta... Imi repugna gandul ca as fi geloasa,ma sapa unele idei si tot ce vad sunt doar umbre si regrete... Si vise neimplinite...Si frunze ruginite... Si pasi pierduti...

and i'm begging you please please
let me in
please please
let me in


Si am obosit sa tot caut raspunsuri si solutii. Si m-am saturat sa tot lupt. Vreau sa ma intind pe podea si sa astept. Sa imi calce lumea principiile si sa invat si eu cum sa trec peste iluzii.

I know there are times when in ashes you lie
each one has a shadow we can't deny
but there in the darkness living your pain
wanna wrap you in love babe again and again


Sunt un copil razgaiat care vrea o singura jucarie stricata a unei alte fetite,mult mai curata si mai sincera decat mine.Sunt atat de marsava,paria unui cosmar,i-as omori toate idealurile doar ca sa imi dea mie jucaria ,doar ca sa o rup in doua si s-o arunc in trecut.

i'm begging you please please
let me in
please please
let me in


M-as imprieteni cu ea,as face orice sa o cunosc,sa pot sa stiu si eu ce nu e bun in mine,de ce fuge toata lumea,ce s-a stricat in mine... Vreau sa invat,vreau sa fug de aici,vreau ajutor... Vreau sa nu ma mai plang si sa nu mai fiu speriata de un zambet strain... Sunt penibila,dizgratioasa... O imagine grotesca a unui adolescent alintat care nu stie ce inseamna sa fii normal.

listen my fiery one
can't make it on your own
look at what we have done to heal

please please
let me in
please please
let me in
i'm begging you
i'm begging you
i'm begging you
please please please


Vreau sa uit.
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

Mesajde narcosis » Lun Ian 09, 2006 3:18 pm

26.02.2004
Amurg


-Care poet ti-a pictat ochii?Ce savant ticnit te-a creat?Cu ce drept ma faci sa ma trezesc?Ar trebui sa inchizi ochii si sa te arunci in gol....Dar nu va fi nimeni sa te prinda,pentru ca am murit cu totii si orice cadavru pluteste,numai ca tu ai ochii pictati si vezi numai grotescul.

Hahaha radea poetul cu un stilou in mana,iar ea murea pe pagini sterse,cu pete-albastre de sange incrustate in ochi...

Se stergea de noroi si incerca sa se ridice,daca nu,macar sa se agate de ceva.O durea un ochi.A dus mana la el,insa el nu mai era.Ramasese numai cenusa...Isi scruma lacrimile in ceata si astepta.Soarele era mahmur si ii plangea de mila fetei :

-Desfranarea te-a dus la fum de tigara!

-Taci!

-Fumul de tigara te-a dus la intuneric!

-Nu ma lasa sa dispar!

-Spune-mi ca nu vrei...ca vrei sa fii copac!Spune-mi ca vrei sa te aprinzi si sa arunce el apa pe tine..

-Ma spal cu scrum..Ma spal cu minciuni!

Ecoul a disparut...bolta albastra tremura si o astepta.O dezgusta privirea lui...O dezgusta tot ce insemna.

-Te ador...

-Albastrul tau e murdar...e patat de sange!

-Iarta-ma!

-Sangele tau e fum....

-Te vreau langa mine...nu fi apa....fii pamant!Nu fi ger,fii soare!

-Soarele tau e sus si te asteapta.S-a ales praful de ochii tai...Albastru murdar.

-Vino in lumea mea...Vreau sa fiu pur,sa te scot din noroi...

-Decat in pagini sterse ,sub albastrul tau,sub bolta inghetata,mai bine aici,in noroi,in Zidul meu de fum.

-Pleaca! Lasa-ma! Fugi! Sufla-ma ca sa dispar!

Ea il mangaie pe ochi...Ii sufla stelele de pe buze si i le musca...

-Din albastru ai devenit rosu...Rosu aprins in sange....Sangele pe care l-am plans pentru tine...Nu mai esti cum te credeam...Bolta s-a prabusit.Esti rosu inchegat in noroi....

Soarele deja se prafuise...se asternuse pe sangele lui roz...potocaliu...rosu...mov...inchis...inchis...negru....

______________________________________

Uneori,in cele mai nepotrivite momente,iti dai seama ca vei iubi pe cineva toata viata...Si nici atunci nu poti sa recunosti..
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

"this is the first day of the rest of your life"......

Mesajde narcosis » Mar Ian 10, 2006 4:21 pm

Mi-a zis ca el e o umbra de dupa perdeaua ce ne desparte. Umbra pe care eu ,zice-se,as incerca sa o copiez... El nu e universul meu,el crede ca el e doar un magnet.. Ca eu pana la urma sunt o alta victima si ca trebuie totusi sa am viata mea...

Dar am ras...

Cea mai tensionata discutie....Ultima...Ma uitam neajutorata la monitor si incercam sa imi imaginez vocea,ochii lui. A fost singurul moment in care a fost sincer,prima data cand mi-am dat seama cat de multe mai am de invatat si de asteptat...

Chiar am ras..

Si cum stateam apoi cu ochii pe geam si cu mana sub perna, clipeam atat de rar si vroiam sa plang,a fost un moment pe care il voi retrai de fiecare data cand ii voi mai auzi vocea,numele,cand il voi simti in preajma.

Si acum rad...

A fost perfect. De la virgulele si punctele puse aiurea si in graba,de la cursorul care clipea pe ecran,de la zambetul meu atat de trist si implinit ca stie macar o data adevarul...pana la lacrimile reci si familiare... lacrimile care au rasarit cand nici nu gandeam ca ma mai doare..

"Tu nu mi-ai spus niciodata ca ma iubesti. Adica NICIODATA".

Ha ha... ce stie el?

Nu m-a crezut ,nici macar nu a simtit cum in fiecare zi ma gandeam la el, cum am ajuns doar o planta care se trezea doar ca sa se mai uite a mia oara la telefon sa vada daca a mai primit un mesaj de la el,si tresarea de cate ori vedea pe cineva mai inalt pe strada mergand sleampat..Nu inteleg cum nu a cascat macar. Un sughit,orice. Sa stie ca ma gandeam la el..Mi-e greu deja,dupa atat timp,sa ma mai joc.

Totusi,am ras..

Si da,nu i-am zis ca il iubesc. Eu nu plangeam...Il strigam doar in felul meu...Parca ii simteam degetele pe obrajii mei.De fapt,asta a fost. Nu simteam lacrimi. El ma mangaia..

Si eu radeam...

Si acum se termina,zice el. Se spulbera,gandeste el. Poate sa ma alunge,spera el. O sa fug,vrea el. Nu sufar,gandeste el..Nu-l iubesc,crede el....

Dar eu rad...
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

Mesajde narcosis » Mar Ian 10, 2006 9:27 pm

Cand o sa cresc mare o sa inec pe cineva cu dragostea mea ,dar el o stie sa inoate ca sa se intoarca mereu la mine.
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

Mesajde narcosis » Mie Ian 11, 2006 7:18 pm

Cica as fi intinerit.Hm. Cica nu mai sunt asa de vesela ca inainte. Ha.

In alta ordine de idei...mi-a dat poze cu noi. Primele poze cu noi. Dupa atat timp..eu si el intr-o imagine si un sentiment ce ma vor cutremura mult timp de acum incolo.

Mi s-a zis ca par foarte fericita langa el. De fapt,nici nu sunt langa el. Sunt mereu undeva pe langa.

Incep sa cred ca nimeni nu ma vrea,pana si el vrea sa fuga.

Hm. "Good things happen to good people". Ha.
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

O leguma

Mesajde narcosis » Joi Ian 12, 2006 10:48 pm

Uite cum sta treaba, profesore. Eu sunt atat de satula sa ma prefac,incat deja prezenta mea in preajma celorlalti e ca o injuratura la adresa lor. Mi-e atat de scarba sa zambesc sau sa incerc sa port o conversatie oricat de banala ,iar ceilalti sunt agasati de faptul ca mie mi se rupe de ce cred ei.

Profesore,eu nu stiu ce sa mai inteleg. Inainte daca vorbeam sau eram oarescum vesela,lumea din jur ma condamna pentru "iesirile" mele. Si,vezi Doamne,acum uneia ii e dor de mare,alteia nu-i sta parul bine,uneia i s-a rupt o unghie,alta e fericita si eu ii umbresc aura de fericire cu sictirul meu si ar trebui sa dau o explicatie,o replica ieftina,un ridicat din spranceana sau sa ma plang.

Pai du-te dracului,profesore,si tu cu ideile tale si solutiile la ecuatii inventate. Si macar de-as avea ceva. Nu am nimic. Nimic. NI-MIC. "Literalmente",profesore! Tot ce vreau e sa mi se zica ceva inteligent. Macar cat sa-mi atraga atentia de la "miserupismul" asta.

Say what? Mdea,eram sigura ca o sa intrebi asta,profesore. Nu sunt la menstra. Incep sa cred ca e mai palpitant sa te uiti la tele-shopping. Parca vad super-oferta:" Te-ai saturat de gura altora? La acest incredibil pret iti poti achizitiona un super jmecher aparat dentar care sa-ti redea zambetul tamp si fara substanta pe care toti il asteapta de la tine. Zambeste si pieptul inainte!"

Da,profesore,sunt un castravete.
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

wonderful world

Mesajde narcosis » Mar Ian 17, 2006 8:30 pm

(13.11.2005)Cutia neagra cu oameni in ea reda culori ciudate si face ca umbra globului transparent agatat de zale negre de tavan sa isi miste frenetic umbra,in timp ce o fata muta plictisita de pe un canal pe celalalt. Degetul ei mare executa o miscare mecanica,ochii ei fiind absenti la imaginile ce joaca in fata.

Inevitabil,se binedispune deodata din cauza plictiselii (ca in toti anii astia) si peste ceva timp se intinde dupa telefon si incepe sa scrie. Degetele ei executa o miscare mecanica.

Zicea ca a avut o revelatie,uitandu-se la un film. Ca ,desi s-au indragostit de cine nu trebuie,se uita in jur si vede oameni,prieteni,amintiri si sentimente care te conving sa speri macar la un moment in care el iti va spune “Ce frumoasa esti in dimineata asta,draga meaâ€Â
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

Mesajde narcosis » Joi Ian 19, 2006 11:01 pm

Si iar toate-s triste.
Si azi ca si ieri --
Potop de dureri.

Si visul apune
In negrul destin...

Si vremuri mai bune
Nu vin, nu mai vin,
Si nici mangaieri...

Si iar toate-s triste,
Si azi ca si ieri...


(Bacovia- "Piano")

Incep sa ma urasc. Fata,parul,ochii " de vaca"(cum mi s-a mai spus), sanii prea mari,mainile prea moi,fata "ca de luna plina",zambetul prea strengar ,intr-o parte. Incep sa-mi urasc picioarele si inaltimea. Incep sa-mi urasc viciile si frica. Incep sa imi urasc toate complexele si "potentialul".

Urasc sa fiu fata,urasc sa pun suflet in tot,sa ascult mereu lumea,urasc sa am "un suflet mare"(cum mi s-a mai spus), urasc sa mi se ceara ajutorul,urasc sa mi se ceara explicatii.

Urasc sa ma plang si sa nu stiu sa fac nimic. Urasc sa fiu proasta. Urasc perioada asta. Urasc intrarea asta. Urasc persoana care scrie. Ma scoate din sarite liniuta de pe ecran care palpaie,urasc uniforma,urasc matematica,urasc rutina asta si vreau sa fiu normala.

Vreau sa fiu normala. Sa nu urasc nimic. Vreau sa fiu frumoasa si proasta. Ca fufele blonde care apar la Teo si zambesc. Atat stiu sa faca. A,si cartofi prajiti. Eu nu stiu sa fac cartofi prajiti! La dracu,nu stiu sa fac de mancare! Nu sunt buna de nimic. Nu stiu decat sa fiu frustrata si sa ma plang. A,si sa ii fac sa se indragosteasca...

Ma urasc azi. M-am urat si ieri. Sunt "ciudata"( cum mi s-a mai spus).
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

fucked up

Mesajde narcosis » Sâm Ian 21, 2006 2:53 pm

Mica si proasta. Mica si proasta. Mica si proasta.

Nu pot sa cred... Nici nu stiu ce sa mai cred... S-a dat drept altcineva care sa-mi faca,chipurile,avansuri. Am intrat in joc doar de dragul lui. Stiam ca vrea sa vb cu "el"... "Un prieten"...

Era una si aceeasi persoana. A fost atat de ..marsav... si rau.. Si chiar nu inteleg de ce.

Atat a asteptat. Sa ma intristez si sa ii zic ca nu mai vreau sa vorbesc cu el.

"De unde se da ignore?"
Nu pot sa cred... "Te descurci tu". .... "So,this is it?"

"Da"..... "De ce?"....

Cred ca de mult se gandea la asta. A vrut sa nu se simta vinovat. L-am ajutat. I-am zis ca nu vreau sa... mai...

Mi-e atat de rusine cu mine... Cate am facut pentru el si acum m-a sters din viata lui cu un simplu clic.

"Tu niciodata nu mi-ai spus ca ma iubesti. Adica NICIODATA"... Ce prost...

"Ce-as da sa-ti vad expresia fetei acum"...

"Ce mai astepti? Spune ceva. Loveste!"

"Nu lovesc un om la pamant."


Mica si proasta. Mica si proasta, Mica si proasta. 3 ani....DUmnezeule,ce doare... Ce (ne)om...Ce statuie.. Nu mai am atata putere.. Nu merit...

Imi tot vine in minte... "As putea fi ploaia care te intristeaza,
As putea fi scarile pe care te-ai obisnuit sa cazi..
As putea fi cel care te imbratiseaza,
Dar eu sunt palma,palma ce-ai primit-o azi..."

Mica si proasta.... Mica...mica...mica...........................
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

bre....

Mesajde narcosis » Sâm Ian 21, 2006 9:55 pm

Ei,ma uit in urma si vad ca mai aveam si sclipiri de optimism. Unele chiar foarte simpatice.

Par exemple,dupa prima cearta "serioasa" (ha,ce vremuri)...

PINGUINUL


Ai prins cu privirea speranta si ai crezut ca te poti agata ca un parazit de rabdarea mea. Erai pufos,dulce,moale...Erai de ciocolata.Mereu ma adormeai cu o portocala cu care ma loveai. Te uitai sui la mine si daca te speriam,aruncai. Inca si acum mai am cucuie.Imi placea mersul tau...

Te-ai lipit de mintea mea.M-am spalat mult timp,dar degeaba. Tu radeai ,privind portocala. Nu-ti voi mai incerca minciunile de ciocolata. M-am ametit. Parca erai mai pufos inainte. Nu mai esti pufos,auzi? Toate balonasele de vanilie pe care ti le-am daruit cand m-ai facut sa plang le-ai lipit si le-ai inghitit. Si apoi te-ai lins pe degete.

Credeam ca vei fi pinguinul meu,credeam ca ma vei lua in brate si nu-mi vei mai da drumul,nici atunci cand se va inventa alt tip de ciocolata,nici cand lacrimile mele erau deja plictisitoare..Inainte asa faceai cand pierdeai portocala.Acum nu mai e nici una. Am ascuns-o. Nu-mi mai place mersul tau...


Macar daca nu pot sa zambesc in speranta de mai bine,pot sa zambesc in speranta ca nu voi mai fi asa. Mica si......Bre,ce copil eram. Ce copil inca mai e..... Ha,ce vremuri...
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

Mesajde narcosis » Dum Ian 22, 2006 2:47 am

Profesore,nu stiu ce se intampla cu mine. Am ajuns in punctul in care ma uit in oglinda si parca nu ma mai recunosc. Inainte nu paream asa murdara,inainte imi placea sa am grija de mine,ca oricarei fete. Imi placea sa ma uit singura in ochii mei cand ma gandeam la el. Nu rade,profesore. Intotdeauna ochii m-au dat de gol. Repetam in fiecare zi o anumita privire,atitudine. Imi era frica sa nu fuga iar.M-am inselat.De fapt,nici nu a fugit,doar ca acum m-a dezlegat si ma lasa sa plec. Asteapta in ignoranta lu urmatoarea tinta.

Si mai erau momente in care imi curgeau lacrimi,pentru ca imi dadeam seama de potentialul meu enorm de a iubi pe cineva,de a-l simti si intelege. Dar imi stergeam repede nasul,spunandu-mi ca toate astea sunt efemere. Ca eu pot sa fiu fericita chiar daca ma simt de multe ori singura.

Ma simt singura atunci cand n-ar trebui. E ciudat,profesore,nu se pot ierarhiza momentele care merita tinute minte,si totusi o facem cu totii. Nu ma incanta zilele de nastere ,de nume sau de orice alt fel... Nu ma incanta nici sarbatorile,atunci cand nu poti sa intelegi atmosfera. In general,zilele "speciale" ma deprima. Sunt un om trist daca gandesc asa,stiu. Profesore,tu mi-ai zis ca sunt superficiala. Eu cred ca restul sunt asa.

Cuvintele nu mai inseamna nimic. Sunt seci si fara sens ,ca si fantoma care se uita din oglinda la mine. De curand o colega de-a mea a implinit 18 ani si s-a venit cu o idee destul de amuzanta pentru asa-zisul cadou,idee care includea cateva intrebari cu tot cu raspunsuri ceva mai altfel decat ce se aude in general.

"Avem nevoie de tine,Andreea." Normal,i-am ajutat. Profesore,nu stiu cat de normal e sa dai ceva daca ceilalti nu merita. Si asta e adevarul. Nu meritau ajutorul meu. Sunt niste oameni plictisitori. Stiu,si eu sunt la fel. Totusi,am facut-o. Se numeste "amabilitate",cred....Printre celelalte intrebari ,am scris una pe care chiar am simtit-o. Mi-ar placea sa aud ca cineva simte cand imi face un cadou. Chiar daca nu ma cunoaste. I-am oferit o dorinta de-a mea. Desigur.nu cred ca individa a inteles. Si totusi,nu m-as mai simti singura daca mi-ar spune cineva :"Ce nu ai putut face pana acum? N-ai putut atinge soarele de 18 ori"...

Ma uit in oglinda si nici macar nu stiu cum sa ma uit la mine. Nu o cunosc pe fata asta. Ea pare inchisa si rea. Eu sunt mereu vesela,eu zbor si pot sa ating soarele de cate ori vreau eu. Ea pare singura. Profesore,am ochii asa de goi?
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

I'll be there for you....like I've been there before

Mesajde narcosis » Lun Ian 23, 2006 6:58 pm

A man and his dog were walking along a road. The man was enjoying the scenery, when it suddenly occurred to him that he was dead. He remembered dying, and that the dog had been dead for years.

He wondered where the road was leading them. After a while, they came to a high, white stone wall along one side of the road. It looked like fine marble. At the top of a long hill, it was broken by a tall arch that glowed in the sunlight. When he was standing before it, he saw a magnificent gate in the arch that looked like mother of pearl, and the street that led to the gate looked like pure gold. He and the dog walked toward the gate, and as he got closer, he saw a man at a desk to one side. When he was close enough, he called out, "Excuse me, where are we?"

"This is heaven, sir," the man answered.
"Wow! Would you happen to have some water?" the man asked.
"Of course, sir. Come right in, and I'll have some ice water brought right up."
The man gestured, and the gate began to open.
"Can my friend," gesturing toward his dog, "come in, too?" the traveler asked.
"I'm sorry, sir, but we don't accept pets."
The man thought a moment and then turned back toward the road and continued the way he had been going.

After another long walk, and at the top of another long hill, he came to a dirt road which led through a farm gate that looked as if it had never been closed. There was no fence. As he approached the gate, he saw a man inside, leaning against a tree and reading a book.

"Excuse me!" he called to the reader. "Do you have any water?"
"Yeah, sure, there's a pump over there" The man pointed to a place that couldn't be seen from outside the gate. "Come on in."
"How about my friend here?" the traveler gestured to the dog.
"There should be a bowl by the pump."
They went through the gate, and sure enough, there was an old fashioned hand pump with a bowl beside it. The traveler filled the bowl and took a long drink himself, then he gave some to the dog. When they were full, he and the dog walked back toward the man who was standing by the tree waiting for them.

"What do you call this place?" the traveler asked.
"This is heaven," was the answer.
"Well, that's confusing," the traveler said. "The man down the road said that was heaven, too."
"Oh, you mean the place with the gold street and pearly gates? Nope. That's hell."
"Doesn't it make you mad for them to use your name like that?"
"No. I can see how you might think so, but we're just happy that they screen out the folks who'll leave their best friends behind".


______________________________________________________________

Am gasit-o din greseala,but it made my day. Totusi,sunt si eu iubita. De oamenii care ma ajuta,de cei care ma cearta,de cei carora le pasa. Prietenii mei...
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

schimbare de atitudine

Mesajde narcosis » Mie Ian 25, 2006 4:49 am

In ultimele zile parca am respirat mai greu. Totul a parut mai greu. Dumnezeule,ma sperie orice gluma,orice fir de cinism.Dar sunt totusi momente in care ma bucur de viata pe care o am si ma mustra constiinta. Parca as fi nerecunoscatoare.
Adevarul e ca nu vreau sa fiu prea zambitoare,prea fericita. Probabil m-as plictisi prea repede.ca intotdeauna. De fapt,cred ca ma distrez de minune cu toate depresiile mele,doar ca imi dau prea rar seama de asta.
Da,sunt adolescenta tipica. Si sunt mandra de mine.
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

Mesajde narcosis » Sâm Ian 28, 2006 10:47 am

Figurile lor erau cadaverice si tacute. Din fundal se auzea pianul turmentat,si de nervi fetei ii tremurau mainile. Timpul statea pe scaun langa ea si clipea asemeni unui metronom. Pendula in stanga si in dreapta pe arpegiul lui si bemol major. I se auzeau bataile inimii si tot privea scrisoarea mototolita care ramase in aer,dupa ca a aruncat-o in mijlocul camerei.

Totul era nemiscat. Pana si pasajul sacadat se repeta la nesfarsit. Ea ofta. Deja nu mai stia sa respire normal. Isi smulgea genele si isi rodea unghiile. Timpul era acolo langa ea. Astepta urmatorul pas. Pendula ca si nehotararea fetei. Sfaraitul chibritului ,urmat de primul fum din tigara a pus timpul la locul lui si scrisoarea a aterizat la picioarele profesorului.

- Auzi,tu, dom'le! E un distrus ca s-a indragostit! Dar eu ce sunt,profesore? Un nimic. Ha!

Dadea din picior si fuma de parca nici nu era prezenta. Nu era ea cea care vorbea.

-Mai conteaza,profesore,daca imi controlez cuvintele sau nu?

- Ce-a contat vreodata pentru tine?

- Scuteste-ma,profesore!

Profesorul zambea. Ii zambea. Ea nu mai stia sa aprecieze. Pieduse ultima carte. Speranta.

- O minte asa de perversa,profesore. Un maestru. Un om de care sa te temi daca te iubeste si pe care sa-l adori cand te dispretuieste. Profesore,ar fi fost cel mai mare dar ura lui. Asa nu ar mai fi lovit. Nu am fost destul de puternica. Nu trebuia sa fiu de fier, trebuia sa nu exist. Daca nu existam,eram destul de acceptabila pentru el. Nu mai vreau sa inteleg.Ce-a mai fost asta,profesore?

- Lovitura de gratie.

Ii curgeau lacrimi negre. Era mai murdara si iubea mai mult ca oricand. Din capriciu si obsesie s-a ajuns la resemnare.

-M-am umilit la picioarele lui si nici nu i-a pasat. Sunt josnica,profesore.

-Nu,iubesti...

Ametita de prea multe ganduri,fata sufla fumul spre fata profesorului. L-a privit in ochi si i-a dat o palma. Profesorul a zambit.

-Plangi!

Profesorului i se inrosisera ochii si porii pielii erau curand udati de picaturi reci.

-Razi!

Profesorul zambea. Gura lui aducea a cutie postala. Macar merita efortul.

-Minte-ma.

-Si el se gandeste la tine.

-Iubeste-ma.

Profesorul nu mai era. Fata a ramas cu tigara stinsa in mana si cu palma uda de lacrimi inexistente. Timpul pendula langa ea pe ritmuri monotone. Fata ofta.
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

Stare de gratie

Mesajde narcosis » Mar Ian 31, 2006 9:42 pm

-Nu stiam ca voi putea sa-nvat a ma resemna. Cred si acum ca uneori cuvintele nu te ajuta cu nimic. Nu vreau sa imi pierd si ultima firimitura de fior la amintirea a ceea ce a fost. Da,sunt tristetea si singuratea cele care mereu ma intorc spre trecut. Mereu. Dar nu mai gasesc nimic din ce am eu nevoie acum si aici. Peste tot sunt hoti de sentimente,cei care iti imita gandurile si glasul,disperarea si chiar goliciunea din ochi. Sunt cei care sunt departe de aici,departe de scena asta neagra de atatea culori false si rasete ironice.

Obosisem si atunci,am obosit si acum. Am aruncat si ultima batista cu numele lui. In sfarsit. Oare? Este intaia oara cand am senzatia repetarii la nesfarsit a aceluiasi episod. Cel in care ma ascund in cubul meu negru si imi picura gandurile in palme aspre si vinete de indiferenta.

Am avut demnitate,am avut vise,am avut curaj si putere sa privesc mereu inainte fara ca ceilalti sa simta. M-am lasat ametita de instinctul primar si de un vis care dupa atata vreme imi pare un punct sters din intreaga mea existenta. Am murit de 2 ori pentru aceeasi cauza,am pierdut de 2 ori aceeasi lupta. Am pierdut un nimic. Am castigat un nou drum, o noua fiinta de care ma voi indragosti chiar mai repede. Acea persoana pe care am ignorat-o si care a avut nevoie de mine in tot acest timp. EU.

Am decis sa sterg toate ofurile care formau acel copil de acadea, de acum incolo ma voi vedea pe mine,ma voi iubi pe mine pentru mine. Imi voi cunoaste toate defectele si nu voi mai fugi de ele. Imi voi perfectiona viciile,imi voi inrai ochii si imi voi inrosi zambetul cu sangele de pe buzele celor care vor indrazni sa se indragosteasca.

Acum am inceput o noua idee. Dependenta mea de acel vis va fi doar un capriciu,un sentiment care sa imi incarce increderea in ceva intangibil. Visele sunt moarte. Cand nu vezi nimic,desi totul e la vedere,ele sunt contemplari ale ceea ce tie iti este interzis. Nu pentru binele tau,ci pentru capriciul care te intareste.

-“Curandâ€Â
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

Un vis din vara lui 2005.

Mesajde narcosis » Sâm Feb 04, 2006 5:25 pm

O LALEA PENTRU THEODORA


A plouat mult .Lumea e mai tristă ca niciodată. Parcă cerul a plans pentru ei, pentru cei a căror lume era prea mică si ale căror dureri nu au mai incăput in acea constiinţă efemeră şi rece uneori. Cimitirul pare mai murdar si sughiţurile discrete ale damelor cu trandafiri negri la gat nu acoperă cu nimic tensiunea agasantă din jur,intrebările enigmatice şi nedumerirea.

Un tanar bine,in primăvara vieţii,ţinand o batistă plansă in mană aruncă puţin pămant peste sicriu.. Uitand de batistă, o scapă, gest ce e urmat de un oftat adanc şi dureros.

-Nu vroiam să imi ia lacrimile cu ea...

Amintindu-şi că nu e singur,de teamă să nu cadă in ridicol faţă de persoanele care se aflau prin preajmă, işi ridică privirea critică spre cer in semn de disperare si apoi cu o voce stinsă o ia de mană pe mama decedatei:

-Doamnă Carmen,ţin să vă fac o confesiune.

In loc de răspuns, tanărul nu primeşte decat o grimasă forţată a mamei indurerate.

-Pe fiica dumneavoastră am iubit-o mult,in ciuda aparenţelor sau a zvonurilor care circulau prin societate,cum că eu nu aş urmări decat situaţia financiară a fetei sau mai ştiu eu ce alte implicaţii... Ştiu că nu sunt in măsură să vă spun astfel de lucruri,avand in vedere toate situaţiile neplăcute la care aţi fost supusă din cauza relaţiei noastre. Dintotdeauna mi-am dorit să putem fi doi indragostiţi ca oricare alţii,dar se pare că toată povestea era subiect tabu printre mai marii societăţii. Poate că nu eram demn de fiica dumneavoastră,dar susţin cu tărie că ,intr-adevăr, am preţuit-o.

Femeia isi ridică privirea şi prin dantela neagră se intrezăresc ochii mari şi sticloşi. Işi retrage mana şi cu o voce răguşită ii răspunde tanărului:

-Afacerile se discută in faţa unei cafele,la mine in living. Problemele personale implică durere şi dedicaţie. Dumneata,stimabile,nu ai facut ce ar fi trebuit să faci de la inceput. Ai adus-o la capătul puterilor,se pare. Nu are rost să vorbim despre chestiunile astea tocmai aici,pentru că nu este adecvat.Cat despre relaţia voastră, eu nu i-am interzis niciodata să iubească. Dar tu nu o făceai fericită, dragul meu.

-Doamnă Carmen,vă inţeleg şi vă respect. Sper doar ca pe parcurs să vă pot demonstra cat de mult am ţinut la fiica dumneavoastră.

-Cornelia a fost o fată excepţională, a fost fiica mea si am educat-o cum am putut eu mai bine. Avea talent in a-i asculta pe oameni şi ştia să le aline suferinţa chiar numai printr-un zambet amar. Acum nu mai rămane decat să ne aducem aminte de ea aşa cum a fost pentru fiecare dintre noi şi să nu o uităm...

Ochii ei erau goi şi frumusetea prin care epata la fiacare afişare in societate acum se ascundea,figura ei aducea a sticlă mată. Buzele-i erau cioburi crăpate de durere şi neputinţă.

-Dacă mă scuzi, Cristian, eu mă retrag şi mă duc să mă redescopăr. Locul ăsta este prea plin de oameni pe care insăşi Cornelia nu i-ar fi agreat. Nu mă simt bine. Tremur.

-Vreţi să vă conduc?

-Nu e nevoie,tinere. Am deja escortă si se anuntă din nou ploaie. Plange cerul. Imi plange in cap.

Şi zicand acestea, doamna Carmen se pierde pe drum intr-o maşină de epocă in culoare inchisă. Cristian studia neintenţionat ,ca de fiecare dată,mersul şchiopătat al damei şi in minte ii vin imagini familiare şi parcă prea reci in care iubita lui işi ingrijea mama. Totul acum s-a stins in incercarea de a crede. Nu mai putea să se bucure. Amintirile erau ultimul lucru la care prefera să se gandească.

Intrase deja in stadiul in care nu mai simţea nimic,el insuşi incredemind la văzul unui cadavru rece si trist, trup neinsufletit al persoanei pe care o iubise,persoana care i-a fost alături in ciuda tuturor zvonurilor, chiar şi atunci cand toţi păreau impotriva lor. Işi aducea aminte de toate banalităţile pe care ei doi le impărtăşeau,de la privirea concentrată a Corneliei cand citea ,modul in care ţinea creionul cand scria, parfumul ei natural de vanilie sau felul in care ii vorbea, pană la serile in care stăteau in faţa ferestrei şi studiau fiecare frunză sau stea. De-abia acum realiza ce avusese langă el şi işi blestema zilele că nu i-a spus in fiecare minut cat de mult o indrăgeşte. Incă nu ii venea să creadă ce s-a intamplat. Işi dorea să nu fie decat un vis urat şi lung, işi dorea să revină in visul pe care-l trăise alături de ea. Era prea greu...

Toţi fiorii amintirilor şi umbra de speranţă care il mai inviau se evaporau cand işi amintea că...

-S-a sinucis...Nu putem nici acum sa inţelegem de ce.


....................................................................................................
To teach is to learn twice.
Avatar utilizator
narcosis
Junior Member
 
Mesaje: 78
Membru din: Lun Dec 12, 2005 12:00 am

Următorul

Înapoi la Scrieri, ganduri si jurnale

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron