A little less human

[narcosis]

Cristian se intoarce şi vede un domn intr-un palton gri,destul de uzat. Nu işi dă seama cine este şi ce caută acolo. Are părul cărunt şi privirea tăioasă. Se pot vedea clar cicatricile de pe faţă. “Pesemne că a avut un accidentâ€Â

[narcosis]

Numai un om mai rămane la mormant. Groparul. Un om cu aură impozantă,,ţinand lopata de parcă ar fi fost un sceptru şi cimitirul ar fi sub puterea lui. Morbidă imagine,luata parcă dintr-un film al anilor ‘50. Pare destul de turmentat ,dar plin de viaţă şi vrand să işi termine treaba mai repede.Hainele lui se mulează pe trupu-i ca de piatră.Pare cu totul de fier,privirea lui a ingheţat cu mulţi ani inainte. Suferinţa, pentru el, a ajuns la stadiul de virtute.Pare de neatins.

Fredonează „Boleroâ€Â

[narcosis]

Vei asculta cum pentru mine totul a căzut in momentul in care Cornelia a murit. O dată cu ea s-au dus speranţele mele, idealurile, s-a dus totul. Ea era firul ce mă lega de realitate,ea ma ţinea in viaţă,pentru ea mi-am luat viaţa de la capăt si tot ea m-a omorat.

Eu nu am decat 38 de ani. Am avut o soţie, am avut o carieră , un cămin călduros şi nu imi păsa de nimic. Regret că nu am avut copii,dar soţia mea era sterilă şi pană să adoptăm un copil ea mi-a zis că nu mai merge căsnicia , că are impresia că o ţin pe loc şi că nu ar vrea să işi petreacă restul vieţii aşa.Nu am inţeles pe moment care era de fapt motivul,dar după ceva timp de la despărţire am văzut-o cu un domn, un oarecare Sava care, se pare, era mare regizor si a vrăjit-o incă de cand noi doi eram căsătoriţi. Iţi imaginezi, bănuiesc, cat de greu mi-a fost. In afară de tristeţe, mă ştiam trădat şi părăsit,dat la o parte şi inchis undeva intr-o cameră neagră unde fiecare zi avea să fie la fel,viaţa mea urmand o cale care se repeta la nesfarşit.Faceam aceleaşi lucruri. Nu mai simţeam că trăiesc.Au trecut caţiva ani buni pană să imi revin. M-am plafonat şi pentru faptul că pe plan social toţi prietenii mă evitau, la slujbă imi mergea din ce in ce mai prost.Părinţii imi spuneau că nu sunt in stare de nimic.Dar asta nu se pune la socoteală,pentru că toată viaţa mi-au făcut reproşuri, niciodată nu au fost multumiţi cu adevărat de mine.Nu am ştiut vreodată ce inseamnă “familieâ€Â

[narcosis]

Nu ştiam ce să fac. Ar fi fost extrem de deplasat să mă duc la ea şi să mă prezint pur şi simplu. Nu era greu,dar asta ar fi dus la un clar eşec şi nu puteam să dau greş tocmai acum,după ce imi facusem atatea vise şi o urmărisem atat de mult timp. Nu,nu puteam să dăram nimic. Era mai mult decat un castel de cărţi pe care il construieşti doa cu scopul pervers de a lovi ceea ce e creat de tine,de a te amăgi că puterea e in mana ta. Trebuia să fiu cat mai precaut. George,dacă mă crezi,aveam coşmaruri cu intalnirea noastră. Imi era teamă să nu ne inalnim intamplător şi să inţeleagă ce e cu mine. Devenise o fobie.Imi era groază să nu o pierd.Nu acum...

Am mers in librării şi i-am căutat cărţile, poate aşa imi dădeam seama ce ii displace la o persoană. I-am citit toate cărţile : “Increderea de sineâ€Â

[narcosis]

A doua zi eram in faţa unei clădiri vechi şi cochete. Avea geamurile mari si o uşă masivă din stejar.Imi era greu să intru. Era ultima mea opţiune de a mă regăsi,de a o avea.Luand aer in piept,am intrat şi o domnişoară cu o eşarfa roşie la gat m-a rugat să iau loc. S-ar fi părut că eram aşteptat de mult timp.Chiar incepusem să il bănuiesc pe Marius că m-ar fi trădat.Totuşi,mereu am fost de părere că acea credinţă in “we have no friends,we just have allies among the enemies of our enemiesâ€Â

[narcosis]

Sosise momentul. Momentul in care eu aveam să renasc sub privirea ei,cel in care lumea urma să explodeze penetrată de pasiunea sărutului nostru. Eu şi Ea intr-un glob de sticlă pe care nimeni să nu-l poată sparge,el fiind apărat de ceva ce sfidează pană şi moartea:Iubirea. In sfarşit,jocul se termina şi eu mă pregăteam pentru a păşi,pentru a alege: dragoste veşnică sau moarte efemeră. Orice aş fi făcut,in viaţa de acum sau cea de dincolo de noi,tot trebuia să fim impreună. Gandurile mele de zi cu zi devenite rugaciuni fuseseră auzite de Cineva,acel cineva care m-a văzut ingenunchind adeseori la amitirea ei. Două inimi avea să se unească,două priviri să se pătrundă. Binecuvantarea mea era pe un varf de speranţă, minunea a două suflete care se simt.

Hugo spunea că “Voi priviţi o stea pentru două motive: fiindcă e luminoasă şi fiindcă e nepatrunsă. Aveţi langă voi o şi mai dulce strălucire şi un mister mai mare: femeiaâ€Â

[narcosis]

Sosise momentul. Momentul in care eu aveam să renasc sub privirea ei,cel in care lumea urma să explodeze penetrată de pasiunea sărutului nostru. Eu şi Ea intr-un glob de sticlă pe care nimeni să nu-l poată sparge,el fiind apărat de ceva ce sfidează pană şi moartea:Iubirea. In sfarşit,jocul se termina şi eu mă pregăteam pentru a păşi,pentru a alege: dragoste veşnică sau moarte efemeră. Orice aş fi făcut,in viaţa de acum sau cea de dincolo de noi,tot trebuia să fim impreună. Gandurile mele de zi cu zi devenite rugaciuni fuseseră auzite de Cineva,acel cineva care m-a văzut ingenunchind adeseori la amitirea ei. Două inimi avea să se unească,două priviri să se pătrundă. Binecuvantarea mea era pe un varf de speranţă,minunea a două suflete care se simt.

Hugo spunea că “[B]Voi priviţi o stea pentru două motive: fiindcă e luminoasă şi fiindcă e nepatrunsă. Aveţi langă voi o şi mai dulce strălucire şi un mister mai mare: femeiaâ€Â

[narcosis]

Rareş plange. Groparul este in stare de şoc. Pentru cei doi ,culorile acum sunt trase printr-un fum bizar,lacom de ceea ce mai vedeau ei frumos odată. Nu mai este nimic de ales acum. Nu mai există nici o cale de scăpare. George regretăcă a vrut să afle,regretă că există oameni in jurul lui,regretă că nu e el cel care să adune tot ce a fost rău pentru fata de care ii povestea Rareş. II pare atat de rău. Ce poezii? Ce dragoste? Cand iubeşti atat de profund totul te duce la nimicime. Totul. Groparului ii este milă,frică şi scarbă de străinul de langă el.

-Visez?
-Da,George,visezi... Uită că m-ai cunoscut. Uită totul. Eu voi pleca din viaţa ta,din viaţa tuturor. Capitulez. In noaptea asta voi fi langă iubita mea... Sau voi arde pentru eternitate aşteptand-o. Mă voi biciui cu propria-mi dorinţă. Pană cand voi simţi durerea inmiit pe cat a indurat-o ea.

Luand lopata, Rareş o ridică deasupra tovarăşului lui. Acesta,ingrozit,ii imploră să nu il lovească. Insă Rareş ii şopteşte răguşit:
-Iartă-mă.

***

[narcosis]

Azi iar plouă. Soarele parcă nu mai are motiv să răsară,,el insuşi avand nevoie de Cineva să se sprijine pe cer. Insă şi cerul abia se mai vede,albastrul e murdar de ceaţă,de ploaie,de durere şi de greutatea din suflet. Nu se aud păsări,nu se aud oameni,totul e mort. Nemişcat si liniştit. Mirosul de vomă ,un miros bolnav şi o imagine funerară stăpanesc peste cimitir. Totul pare putred,pană şi timpul s-a descompus.. Aerul pare chinuit de bolta invineţită. Viaţa doarme in uitare,sătulă de mizeria şi falsitatea in care a fost abandonată.

Intr-o odaie plină de sticle şi ziare vechi,şobolanii se bat pe un colţ uscat de paine.Un bătran geme cu capul adormit pe masă. Oftează greu şi se ridică grav de pe scaun,amintidu-şi parcă de un vis urat. Pe masă sunt aruncate lalele negre.

-Ce? Cat e ceasul?Ce-s astea?! Brrr! E dimineaţă,ferească Sf antul! Cred că am băut cam mult aseară.... şi am visat ingrozitor.Am visat oare?... Trebuie să mă las de meseria asta.

Işi face loc printre toate lucrurile aruncate La intamplare şi cu o durere de cap insuportabilă se duce clătinandu-se şi mahmur spre mormantul incă neastupat.
-Ce dracu’ mai e cu mine aici? Dacă ma vede şefu’...
Mormăie si sapă.

- Of,sunt prea bătran pentru asta...Mi-e dor de ea...M-auzi,nevastă? Normal că m-auzi,doar acum nu mai aveam cu cine să vorbesc. Of, Dumnezeu să te ierte şi pe tine,......

Dar uluit de ce vedea,buzele ii impietriseră. A aruncat lopata si ca un descreierat,alb ca varul şi nemaiştiind de el,fuge din cimitir.

-E nebun!!! Fugiţi,feriţi-vă de el,ca e nebun!!! Criminalul! Criminalul!!!......

La mormant era tot linişte. Nimic nu se schimbase. Totul ingheţase in faţa inscripţiei de pe piatra funerară:



IN MEMORIA DOMNIŞOAREI
Cornelia Theodora Antonescu


*** sfarsit ***

[narcosis]

-Ce astepti?

-Profesore,acum ce trebuia sa fac?

-Sa spui 4!

-4...5....

-Asa....Ce mai astepti?

-Nu stiu.

-Pai hai. Parca mergeai mai departe.

-Da,dar...m-am pierdut.

-...6..7....

-Of,nu iar. E a treia oara. De cate ori o sa invat sa numar?

-Pana cand te vei invata minte ca nu trebuie sa iubesti o provocare.

-...

-Iar plangi?

-8...9....

[narcosis]

Pentru numele lui Dumnezeu!..Am ajuns la o concluzie asa de idioata,ca nu stiu de ce m-am mai complicat atat amar de vreme.

Ipoteza e simpla. Avem o fata si-un baiat,indiferent de varsta,care formeaza,mai mult sau mai putin.un cuplu. Fata este suparata. Simplu. Baiatul o intreaba "S-a intamplat ceva?". Fata raspunde "Lasa-ma in pace."

Cocluzia nr 1.: Baiatul va lasa fata singura,pentru ca ea asa i-a spus. Baiatul nu va intelege niciodata frazele subtile,nici macar cele care sunt doar foarte putin subtile. Asa ca fata trebui sa ii zica pur si simplu ce are in cap sau ce vrea.

Concluzia nr 2: Baiatul va crede ca plange doar ca sa il impresioneze.

Concluzia nr 3: Fata ar trebui sa ia ca atare raspunsurile "DA" sau "NU".

Concluzia nr 4: Fata nu ar trebui sa astepte sfaturi de la baiat. Sfaturile sunt "girls only".

Concluzia nr 5: Baiatul nu face complimente gratuite. Baiatul doar spune ce vede.

Concluzia nr 6: Fata nu ar trebui sa astepte scuze decat daca ii da de inteles baiatului ca s-a simtit jignita.

Si,in sfarsit,cifra magica 7: Fata trebuie sa taca dupa ce fac dragoste,altfel baiatul nu poate "savura momentul".Si dupa ce momentul e ingurcitat si pus la pastrare,baiatul trebuie sa doarma.

Dupe care ,in conceptia baiatului,fata trebuie sa se uite la "Secretiile Mariei" sau oricare alta telenovela. ... ... ....

[narcosis]

Am inteles
Ca nu te pot ajunge;

-Cum ziceai ca te cheama?

Vad o gradina plina de buruieni si pui de caini ai nimanui. Doua fetite cu biberoane. Vad soare si genunchi murdari. Inocenta si nepasare. Vad zapada si sanii si masini. Vad sali pline cu oameni si eu acordandu-mi vioara.

E-atit amar de drum
In urma ta...

Vad un carusel urat si fetite razand. Vad copii rai care chinuie pisici. Vad primul meu papagal. Dupa patru ani tremura pentru ultima data in palmele mele. Vad anii din gimnaziu. Eu-elevul eminent.

Cand sa te-ajung,
Incet se frange

Vad primul an de liceu. Eu-ciudata.Vad un perete. Eu-speriata. Vad un ceas. Eu-sperand. Vad funda mare si rosie.Eu-iertand. Vad urme de dinti pe umar. Eu-controlata. Vad batiste mototolite. Eu-trista.

Si ultima speranta
Ce te cauta...

Vad nisip. Eu-iubind.Vad ploaie. Eu-sarutand. Vad lumini. Eu-visand. Vad soare curgand in Dunare. Eu-departe. Vad mare. Eu-libera.

Si-am inteles
Ca nu ma poti ajunge;

-Deci..cum ziceai ca te cheama?
-Nu ti-am zis.

E-atat amar de drum
Si-n urma mea...

Il vad intrand.Il vad zambind. Il vad mintind.

Ar trebui sa poti iubi
Si plange

-Mai iubesti?
-Mai conteaza?

Vad intuneric. Eu-singura.


Pentru femeia
Care te-ar avea.

[narcosis]

Alte douazeci si una de ore au trecut pe langa mine fara sa imi dau seama si inca 3 ma asteapta pana cand voi amorti in patul meu virgin. In momentul in care capul mi se va prabusi pe acea perna mare, si totusi prea mica pentru cat vreau eu sa zbor,voi ajunge iar sa imi spun "Da,voi fi fericita. Asa cum vreau eu". Si apoi tavanul si umbrele se vor lasa pe fata mea si ma vor adormi. "Inchide ochii. Viseaza"...
Si eu o sa imi strang pleoapele pana cand o sa ma doara,o sa tip si o sa plang pana cand perna va fi atat de mare incat o sa ma inec in visele mele,o sa ma zgarii si o sa strig pana cand tavanul va fi prea sus ca sa ma mai minta, o sa ma rog si o sa blestem ziua in care am cazut prima data cu capul pe acea perna a ignorantei si dezumanizarii.
Si intr-un final cele 3 or e se vor fi petrecut cu mine ranjind. Inca o data m-am invins. Inca o zi a trecut. Inca degeaba..
La a douazeci si patra ora ma voi topi in cearsaf si ma voi transforma intr-un filmulet derulat la exasperare..Un vis cu lalele negre si copii de acadea Acela in care "Da,voi fi fericita. Asa cum vreau eu."

[narcosis]

Plictisita de lupta zadarnica de a castiga mereu in fata altora,am renuntat.M-am desprins de mine in timp real si destinat acelorasi lectii de manipulare in masa si mi-am refacut ordine in lista.

Sunt satula de clisee,de lucruri false,de ipoteze preconcepute si de scuze gratuite, de Eminescu secat pana la ultima idee si impins in fata asemeni celui care a tras cel mai lung bat de chibrit si a cazut de fraier, de inimioare si sentimente comercializate,de misto-uri si nonconformism preluate din revistele care te invata "a fi cool", de revolte din lipsa de ocupatie, de reclame care te complexeaza, de fitele lui Botezatu de a-si face cumparaturi la Milano, de micii Caragiale si Sorescu regasiti in orice publicatie scolara, de legi morale si defilari ale englezismelor pe podiumul societatii,de moda sexului, de barfe, de bere neagra, de tigari murdare, de ploi fara sens, de drumuri catre nicaieri, de petreceri mereu la fel,de....

Oricum nu va fi nici o diferenta. Acum sunt doar mai speriata.

[narcosis]

-Mi-e dor...

Profesore,cum e posibil sa vrei sa te gandesti la cineva stiind ca iti face rau? Incep sa cred ca toata credinta asta ca "o sa fie bine" nu e decat o simpla nazuita umana... Si stiu,profesore,ca am cati ani am,si ma urasc pentru asta si pentru ca nu pot sa trec peste nebunia asta,nu ma pot controla,nu ma pot stapani,nu pot sa fac nimic!


-De ce taci?...

Cum se poate sa musc cand mi se zice ca sunt copil si totusi sa vreau sa ma trateze si sa ma alinte ca pe unul? Cum pot sa vreau sa fiu mare cand langa el vreau sa fiu mica si sa ma tina in palme? Cum imi doresc sa fiu puternica cand vreau ca el sa ma protejeze? Cum pot sa il urasc cand parca ma topesc cand ii aud vocea?...

-Te rog,vorbeste...

Cum se poate sa nu fiu fericita pentru ca stiu ca momentul se va risipi?..Si la naiba,cum pot sa fiu fericita cand stiu ca eu ma incapatanez sa il am? Profesore,oamenii nu sunt ai nimanui. Sunt liberi. Si-atunci cum de eu ma simt a lui?...

-Tu mereu taci..

-Acum mi-am amintit de ce..

[narcosis]

-Bai,pe bune,tu vezi cate cacaturi se intampla oamenilor care chiar inseamna ceva?

-Cum era? "Good things happen to good people".

-Incep sa cred ca atunci cand atingi apogeul fericirii pe toate planurile,trebuie sa mori...

-Hm,deci pana la urma de se sa ne mai straduim?

-Te-ai plictisi sa ai mereu tot ce iti doresti,nu crezi?

[narcosis]

Radiez printre responsabilitati si strigate de ajutor ale celor care chiar au nevoie de mine. Ma imaginez fericita,crezand ca pana la urma am gasit o definitie, una mult prea sus de obtinut si prea aproape ca sa mai vad ce se intampla cu mine. Intr-o betie monotona ma consum si ma zbat continuu de dor si prea multa incredere.

Am ales sa fiu legata pentru cauza lui,nu pentru a mea, am ales sa port manusi pentru fericirea lui, am ales sa nu-mi pese de e pasiune sau mai mult. Stiu ca voi cadea,ma voi lovi prea tare ca sa mai traiesc o vreme,dar eu am ales. Nu-mi mai este frica nici de clisee,nici de plictis, nici de superiorii mei. Am acceptat sa fiu dominata si ,totusi, libera si fericita.

Am ales ce era mai greu pentru vechea eu, o alta viata in care sunt tarata dupa principiile si dragostea altcuiva. Profesore,stiu ca ma va dezamagi si ca nu ma crede,dar tu intotdeauna m-ai crezut. Iubesc,profesore,e atat de simplu. E atat de liniste...

[narcosis]

Avansez sacadat intr-o spirala vanata si imi pulseaza buzele de durere.Ma sufoc in penetrari oftate si de-as muri,n-as mai simti nimic. Ma orbeste sclipirea din ochii lui si nu-mi dau seama de ce vocea mi se pierde. Se pierde...Se pierde...

Si se joaca,si ma joaca,si ma bruscheaza moale...Imi mangaie umerii apasat.. Ma frig dintii lui pe clavicula si ma toropeste masandu-mi dragostea. Si apasa...Si apasa...

Rad si plange,ma simte si-l ating,nu respir si-mi incalzeste fiinta...Amestesc...Amestesc...

Si nu-i mai vad decat ochii. Si nu-mi mai simte decat vocea. Si nu mai vrem decat sa ne imbracam in violetul spiralei si in ultimul oftat.. Si ma drogheaza...Visez...Visez..

Ma zgarie adanc si porii-mi canta.Tremur pe buzele lui si imi lesina trupul.Acum...Acum...

Si imbracati in violet si-n bratele celuilalt ne sorbim cuvintele nespuse.. Doua trupuri,o singura inima...Adorm...Adorm...

[narcosis]

-Cateodata toata lumea iti cere ceva.Cateodata iti tremura mainile pe o foaie care nu e doar un amarat de test, e viata ta pe urmatoarele cateva luni si apropos-urile facute la adresa ta. Cateodata te duci la EL si i te plangi.Cateodata esti egoista. Cateodata asta se intampla prea des.
Cateodata toata lumea iti cere ceva. Dar uiti ca EL nu-ti cere nimic.
Cateodata nu mai stii ca esti iubita.

-Profesore,lucrurile mici ma fac sa nu mai vad lucrurile mari. E atat de aproape de mine ,incat nu-l vad.

-Cateodata trebuie sa deschizi ochii.

[narcosis]

Sa ai totul si sa nu mai crezi in ce erai... Nu stiam s-ascult sau sa vorbesc. Imi spun ca eram falsa, totul se inchidea intr-un cerc care se facea din ce in ce mai larg, mai negru, mai departe. Eram eu in cercul meu si nu putea sa ma atinga nimeni. Eram trista ca nu mai pot sa ies,acum mi-e teama sa nu raman blocata in afara. N-am regretat si nu o fac nici acum,dar cand se zice despre tine ca nu mai vrei ce vroiai, ca ai altele pe cap in loc de ce era oarecum important pentru tine, parca te-ar lovi de fiecare data. Desi n-ar trebui sa-mi pese...

Ce e mai trist e ca atunci cand simt ca ,in sfarsit , ma purific, cand am ceva dupa care am tanjit atat amar de vreme, sunt judecata de oamenii pe care totusi ii pretuiesc. Acei oameni care nu au cum sa inteleaga, pentru ca nici eu nu m-as fi inteles inainte.

Ma doare sa recunosc ca eram superficiala. Simteam ce imi impuneam, ma incapatanam pentru ca-mi era interzis ceva anume, vorbeam ca sa nu tac, visam ca sa nu fiu ca ceilalti. Acum ,insa, incep sa cred ca nu e nimic grav sa fii ca ceilalti sau sa incerci sa vezi ce e in ei. Acum vad ca lumea chiar e frumoasa, ca multi oameni iti pot fi prieteni, ca nu conteaza cat de inteligent e sau nu ,daca are intentii bune. Nu ma mai intereseaza ce muzica asculti sau cata engleza stii, nu mai vreau oameni deprimati in jurul meu care cauta intotdeauna motiv sa filosofeze, sa gandeasca departe...

Nu! Nu mai vreau sa sper,nu mai vreau sa incerc, vreau doar sa traiesc momentul. Totul trecea pe langa mine si eu ma uitam in alta parte. E o senzatie ciudata cand iti aduci aminte si parca nu erai tu. Era o alta care acum nu ti-ar fi nici macar prietena. O fata parsiva, invidioasa, superficiala, snoaba. Ce ma mai leaga de ea sunt valorile ,prietenii si ...EL...

Este atat de trist cand simti ca te schimbi, cand parca te invaluie un alt spirit, o alta viata si voci din viata ta iti spun grav ca le-ai dezamagit, ca nu te mai recunosc... Acum am curajul sa ascult,sa accept, sa scriu la persoana I, sa nu ma mai ascund dupa personaje inventate... Mi-e sete de viata,vreau sa ma deschid, vreau sa cunosc, sa iau in mana si sa modelez timpul care a trecut in nestire pe langa mine fara ca eu sa clipesc macar.

Am invatat ca "incredere" nu e doar un cuvant. Am aflat ca nu stiu sa ma dedic si sa pretuiesc atat de mult pe cat o sustineam inainte. Acum stiu ca sunt mica si ca nimeni nu ma va lua in seama decat daca merit, nu daca ma fac auzita. Trebuie sa cauti, sa scotocesti adanc pentru ceea ce este frumos, adevarat, bine. O comoara nu este la vedere. Ea trebuie simtita, cautata, sperata, visata.

Si chiar daca cei din jurul meu se afunda in discutii de complezenta, ticuri verbale, seri salbatice sau depresii lunare, eu tot stiu ca si ei , ca si mine, vor avea sansa sa inteleaga. Si nu, nu am avut o revelatie. Pur si simplu m-am uitat in jur.

[narcosis]

I’m a high school lover, and you’re my favorite flavor.Love is all, all my soul.You’re my playground love.

Sufocare (...) Nu mai exista persoana I plural. (...)

Yet my hands are shaking.I feel my body remains, themes no matter, I’m on fire On the playground, love.

"Da,asa e" Liniste (...) Nu ma mai vrei. (...)

You’re the piece of gold the flushes all my soul.Extra time, on the ground.You’re my playground love

Tic-tac-tic (...) . . . (...) "Acum eu ma fac invizibil."

Anytime, anyway,You’re my playground love.

[narcosis]

18 ianuarie 2005

Ascult Air si ma simt mica, fara viata. Oamenii morti nu-i pot face pe altii fericiti,nu? Oamenii morti asa raman. Seci,fara lacrimi. Nu,nu mai am lacrimi.Nu mai pot sa plang. Vreau,de data asta chiar vreau sa plang,dar nu pot. Sa-mi para rau? Ma bucur doar ca nu ma mai doare. Am amortit. Cand eram mica am auzit ca daca te lovesti trebuie sa apesi tare tare pe rana,ca sa nu mai doara. Ce sadic,nu? Dar oamenii morti nu mai simt..

"Niciodata nu mi-ai spus ca ma iubesti"
Niciodata n-a simtit..
"Esti superficiala"
Sunt un ambalaj..
"Esti mai libera decat crezi"
Si mai trista ca niciodata...

[narcosis]

Ce-ai face daca as putea sa te intorci in trecut,la salcia ta, la parterul scarii tale, la ecouri de pasi care se sparg in cioburi si sughituri? Ce-ai face daca ai stii ca nu mai ai la ce sa te intorci, ca salcia este acum atat de departe, ca nu mai e nici o diferenta daca ingenunchezi in fata unui ideal? Intotdeauna exista un motiv sa vrei sa ajungi acolo,si niciodata nu esti multumit aici.

Te-ai trezi daca ti-ar sufla vantul putina viata, te-ai ridica daca ar mai exista ceva sus, ai zambi daca te-ai dezgheta. Ce-ai face daca ai simti cum ii bate inima cand doarme, daca i-ai putea lua ritmul in palma stanga si l-ai inghiti? I-ai putea lua viata macar sa se uite la tine sau sa nu te lase sa pasesti pe acea usa, sa nu iesi din viata lui? Ce-ai face daca masinile ar trece pe langa tine,claxoanele si injuraturile fiind mute, transparente, pulsand a murdar? Ti-ai da viata ca sa mai ai o ultima imbratisare de "ramas-bun"?Ce-ai face daca te-ai ineca in gust de sange si de lacrimi?Te-ai intreba daca te-ai imbolnavit sau ai mai bea si fuma ca sa uiti?

Si daca ti-ar fi dor? I-ai citi cuvintele lui Gabriel Garcia Marquez:"Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata nu te voi uita. "?

Dar eu?Ce-as face daca as uita? As lua-o de la capat...

[narcosis]

Turmentata de atatea intrebari, dupa ce m-am izbit acea lumina a noului drum ce avea sa urmeze, am ales cea mai facila cale de a trece de pragul usii, de peronul garii, de mesajele "neputincioase" (cum le numea stimabilul), de a alege intre a iubi ceva zadarnic sau a nu iubi deloc. Am ales sa-mi frig buzele in fum de tigara si mi-am impus sa netezesc orice urma de regret. Nu stiu si nici n-am sa stiu daca a murit ceva in mine cand am renuntat.

Nu mai cred, nu mai gandesc, m-am imbracat sumar intr-un "je m'en fous" si astept plescaind o guma ieftina un semn zilnic. Atat. Un semn, o discutie acida, posibil un "te pup" jilav la final. Si totusi simt. Il iubesc mai mult decat as fi vrut. E ciudat cum uneori ceea ce-ti doresti se rasfrange asupra ta in victorii aspre, poate chiar mai dureroase cu fiecare greseala din partea ta sau cearta stupida din cauza unei glume proaste.

Ma incanta lucrurile simple si, in mintea mea, marete.Intrebarile de genul “Ce mai face X?â€Â

[narcosis]

Iti traiesti marea dragoste.Momentul asta erotic in mintea ta nu se mai termina. Esti subjugata de propria-ti frivolitate. Nu vezi,nu vezi tu ca te-ai secat de tot ce era material in tine, ca nu iti mai auzi decat urechile pulsand a furie? O, draga mea, nu mai simti nimic din ce-i aievea. Veninul pare dulce si n-ai vrea oare sa ai spatele ca o vioara, sa iti cante imbratisarea lui ca apoi,cand nu mai e, sa-ti vibreze ecoul a "niciodata" ? Sa stii totul, cand esti singura, sa stie el si pentru tine cand te canta ,si sa va stiti unul pe altul cand ecoul moare... O alta nazuinta de-a ta. Este episodul tau senin, condamnat la falfairi de timp sufocant... E cald,ajuta-ma sa-ti descompun tristetea in fire de par de cal. Asa,arcusul n-o sa renunte niciodata.

[narcosis]

Iubitul meu,



Pana si mie imi pare absurd gestul de acum, dar de atat de multe ori am vrut sa imi recitesc trecutul alaturi de tine si tot de atat de multe ori am ezitat, fiindu-mi frica sa gasesc poate un final.
Mi-as dori uneori sa te pot privi in ochi si sa nu fiu nevoita sa iti spun nimicuri, mi-as dori sa simtim ce ne lega o data, de mult, cand, pe ascuns, ne vedeam la ore tarzii si ne iubeam nebuni, lacomi de sarutari si imbratisari interzise de doua lumi aparent opuse. Mai stii tu oare cum imi frangeam mainile intr-ale tale, cum ne adoram?
E ciudat, ma crezi?, e ciudat ca nu pot sa spun tot ce as putea, desi stiu ca tu nu vei citi niciodata ce scriu eu acum, ca nu mi-as ingadui sa ma stiu neindreptatita,sa nu-ti aflu gandul din spatele surasului tau nascut de superioritate. Uneori am vrut sa-mi accept conditia de femeie (poate e prea mult spus,iarta-ma...) supusa tie si fericirii tale, implicit a noastra, a mea. Ma intristeaza ca un astfel de legamant invizibil este de foarte multe ori prost inteles de cei din afara, ca o sarma ghimpata ce sta intre mine si ei, cu toata puterea inexorabila de a-mi apara dragostea.
In definitiv, incep sa cred ca ceilalti ne-au taiat atat de elegant acel fir ce ne dadea inexplicabilul. Dar ei,dragul meu, n-au nici o vina, ci as lua-o asupra-mi cu usurinta si nesiguranta cu care te-am sarutat intaia seara, blestemata si oftata de atatea ori. Da, am fost geloasa si invidioasa, am plans pentru ca n-am putut sa-ti dau ce as fi vrut, ca n-am putut fi pe atat de buna cat imi doream. E vina mea ca, dintr-un egoism reprimat, am ajuns sa dau cu mana peste ce credeam daruire si alinare. De-abia acum realizez cat de mult m-am putut insela, fiindca tot ce faceam nu era pentru tine; toata loialitatea mea s-a transformat in victorii repetate pentru mine insami, eu, care credeam ca ma pot bizui pe tine, fara sa mai tin cont de ce-mi sugerai de atatea ori, intr-o rugaminte parca fugitiva si neluata in seama de mine.
Nu,nu caut victime si nu incerc sa dau verdicte, dar regret ca am sufocat un sentiment pe care nu trebuia sa il inalt in fata ta, tu singur avand prototipul tau de “idilaâ€Â

[narcosis]

Niciodata n-am dat ascultare zicalelor de genul "lupul isi schimba parul,dar naravul, ba". Ca un cadavru umblator imi refac viata ce mi-a distrus-o o minte perversa care se mintea ma iubeste. Era atat de simplu,dar am ales prapastia cea mai adanca. Cumplita durerea ce ma inteapta in spate si ma apasa de fiecare data cand soarele e sus pe cer...
Dar este, totusi, o noua zi,si cresc fara sa vreau,cu toate cutitele aruncate in mine , eu, zidul dintre ce credeam a fi un om si ce e in realitate. Eu, tinta tuturor ideilor geniale de razbunare si joc meschin. Eu, mica si proasta....
Eram indragostita. Da, iubeam o statuie, una care ma incalzea in nestiinta mea, in timp ce in spatele meu erau razboaie , tarfe care isi vindeau sufletul ca sa imi faca rau, clovni care incercau sa ma amuze si umilinte inghitite voit in speranta de mai bine.
Mi-a ramas doar sa ma adun si sa-mi deschid ochii de tot. Totusi,soarele e sus pe cer... Sus,pentru mine,pentru un nou drum mai luminos, drumul spre salvarea mea...
Adio...

[narcosis]

As vrea sa am. Sa am totul,mult. Sa-mi iasa prin degete ramuri de viata si surplusul de ganduri. Sa pot sa gandesc pentru inca 10 vieti si sa nu-mi fie teama de fiecare piatra de care ma impiedic. Sa pot sa spun "da" sau "nu",sa aleg, sa impart pentru toti ceea ce mie-mi este inutil. Sa stiu ca cineva are nevoie de mine, depinde de mine, respira prin mine, iubeste prin mine, vede prin ochii mei si traieste prin inima mea.
As vrea sa am.Sa intind o mana,sa mi se intorca un ochi. Sa arunc cu imagini,sa gasesc un umar mai gol,mai fin. Sa fug sa-mi fure urma, sa intalnesc un om mai lent ca mine, mai departe de mine, un om ce vrea sa ma cunoasca. Sa sparg oglinzi si sa intind cioburi in loc de ochi, sa ating o noua viata. Sa renasc in alt om, sa moara vechea eu gafaind,neajutorata.
As vrea sa am. Sa fiu prea multa.
As vrea sa am. Sa ucid zilele pe care le iubesc salbatic si le cunun cu flori si priviri de septembrie. Sa ingrop aburii voluptatii in ceea ce a putrezit in mine. Cu maini innodate in pamant sa sap dupa balta de intuneric scursa in venele mele.
As vrea sa am. Sa dau din mine. Sa nu mai fiu.

Fără tine mi-e frig
N-am inţeles niciodată
Cum simte aerul
Că ai plecat.
Universul se strange
Ca o minge plesnită
Şi-şi lasă pe mine zdrenţele reci.
Cainele negru
Cu burta intinsă duios pe zăpadă
Se scoală şi se indepărtează
Privindu-mă in ochi,
Refuzand să-şi spună numele.
Incepe să fulguie.
Mă ustură pielea
Pe locul de unde te-ai rupt.
Şi mi-e frig,
Cand simt cum cade moale,
Odată cu zăpada,
Această rugăciune către nimeni. (Ana Blandiana)

[narcosis]

Imi amintesc cum le certam, cum as fi fost parca o alarma declansata de fumul lor de tigara. Poate incercau doar sa epateze,sa se uite la ele baietii mai mari. N-am inteles nici pana acum. Paradoxul este ca azi pana si eu tanjesc la una, "sa bat un cui", " sa mananc bomboane"... Penibil. Si totusi,nu ma pot abtine. M-am ascuns pana si de el. Ma ranesc singura cu ceva ce cateodata nici mie nu-mi place. Si totusi fumez.
Uneori chiar si slims-uri,ca fitzele mele sa-si atinga apogeul. De ce? Nu stiu. Nici macar nu constientizez daca vreau sa ma sparg in figuri sau nu. Poate ca la inceput asta era, vroiams sa fiu ca ele, sa ma ia in seama lumea. Eram un wannabe, cred ca si acum sunt si de asta mi-e atat de scarba. Cred ca lipsa de ocupatie este cel mai mare dusman al nostru.Si totusi fumez.
Cand aveam 10 ani m-a invatat mama un cantecel. Cred ca e din "Chirita in provincie". Imi amintesc si acum perfect cum il fredonam prin casa.
"Toata lumea azi fumeaza,scoate fum pe nas, pe gat.
Unii moda imiteaza,alti fumeaza de urat.
Omenirea-i o tigara care se preface-n scrum,
Si amorul cel cu para arde si se schimba-n fum.
Numai fumuri vezi aice,la femei si la barbati,
Toti fumeaza,poti chiar zice ca-s mai toti infumurati!".
Si totusi fumez...

[narcosis]

In sala alba cu peretii mucegaiti, oamenii fara fata mi-au intins mana. Ma vroiau langa ei, lipita de colturile neocupate,unde ecourile se divid in doua: pentru cei ce nu mai aud si pentru cei de dupa perete. E rece aerul si ma simt prea jos ca sa ii prind de mana. Oamenii fara fata tac. Imi vor secretul.
In sala alba cu peretii mucegaiti si azi pasesc plangand. Cad in nestire sub degete albe, cad si ma agat de un pian fara clape negre, langa cel ce nu mai are ochi, nici maini, nici inima pentru mine.
In sala alba cu peretii mucegaiti mor putin cate putin langa cei fara fata,cei care nu ma mai vor.