fata-n fata cu monitoru

...pentru cei carora le place sa scrie

Mesajde the_scavenger » Lun Ian 22, 2007 9:19 am

"Lost oil of life... Save yourself and free your mind" citesc pe un desen al lui Cannabis (Tatsuyuki Tanaka). Ce bestial deseneaza, ce clar. Ce perspectiva. A lucrat si la Animatrix, cica. Pun Lateralus. E 11:36.


Ii vedeam cum stau pierduti la colturile strazilor. Zaceau. Asteptau sa fie folositi. Erau doar corpuri. Demonii ii inselasera iar. Carcase nesatioase de ganduri, trupuri fara vointa.

M-am intors de la fereastra deschisa. Negura pierdea imaginea orasului in impresie. Ramaseseram un singur grup de activisti in regiunea de est, in camera imbacsita de fum, luminata de doua tuburi flourescente. Locul inghesuit ii urcase pe cei mai multi pe cutii; altii erau asezati direct pe podea. Nu am inteles de ce ma alesesera lider. Am suferit la fel de mult ca si ei din cauza Demonii. Puterile mele? Sunt slabit. Am piciorul fracturat si ma folosesc de carja. Eu doar le-am spus sa murim intregi. Asta e toata revolta mea: sa murim intregi.
Un baietel care ma urmarea peste tot prin camera imi face loc pe o lada.

- Stiu tot ce s-a intamplat, dar ma nedumireste cum de am fost prostiti iar. le-am zis.
Au ridicat capetele deodata, nu se asteptau sa vorbesc, d-abia ma asezasem. Au aprobat din cap si murmurau "da, am fost prostiti", "prosti, am fost!", "o sa ne razbunam".
- Razbunare? Razbunarea este un scop cand permite ofensiva, iar noi ne straduim sa ne aparam. Cum am zis, trebuie doar sa murim intregi, prieteni. Intr-adevar liberi.
- Dar am putea sa luptam. Noi si..
- Si cine? o intreb pe Iulia. Noi suntem rupti. Fractiuni plebee, pierdute ca niste carduri de soareci prin cotloanele vechiului oras. Aiurea, trebuie doar sa rezistam cat vom putea.
- Nu vorbeai asa acum doua luni, Cristi. apare din penumbra holului Mircea. Atunci erai hotarat sa luptam. Ce s-a intamplat, ceva zgarieturi si gata?
- Voi m-ati ales lider.. V-am spus ce credeam atunci si v-ati facut repede iluzii, ca si mine. Jeleam si musteam a ura. Atat. M-am resemnat. O sa ajungeti si voi sa credeti la fel. spun intorcand capul spre fereastra.

Ne-am vandut sufletele Demonilor ( D.E.M.O.N.I.I. = Directia EgoMemoriei Oferite Nanostructurilor Informatice Inteligente). Un proiect masiv. Inceput in 2160, urmarea antrenarea unei retele globale neuronale artificiala. Scop: sustinerea progresului prin semeni cibernetici. Totul era un lucru facil. Asa cum existau centre de donare/recoltare sange si organe, au aparut "celulele de oferire a experientei". Eram platiti bine si alaturi de numele noastre aparea titlul ravnit de DN (D.N. = Donator Neuronal). Cu timpul majoritatea ne recomandam prin DN. Eram chemati periodic pentru a corecta ponderile in functie de interactiunile cu ceilalti. Fiinta globala, eul artificial si atotcunoascator crestea. EA.

Procedura consta in captarea undelor creierului cu un scaner detaliat. Transmitea anumite chei, iar raspunsurile veneau cu experienta inmagazinata, filtrata prin structura noastra genetica. Milioane de identitati confruntate si comasate in capacitati de milioane de exabiti. Si totul se dezvolta in paralel cu noi. La inceput existam ca intr-o oglinda, apoi eul artificial putea fi modificat usor; se faceau lesne extrapolari asupra intentiilor. Nu mai era nevoie de servicii secrete, de interogatorii si judecati. Ceea ce initial paruse un gest de suprema generozitate a devenit o capcana.

Nu a fost greu ca in anii ce au urmat sa apara mijloace de modificare a gandurilor noastre. Ne plasasera cate un "program rezident" fiecaruia. Era suficient ca prin propaganda media sa ne controleze. Si aveam un cod, da. Ne cautau dupa cod in timpul unei reclame la iaurt iar noi inconstienti le raspundeam prin ce mijloace ne erau la indemana. Controlul suprem: sclavi liberi si nepasatori de soarta.

Hackerii cerebrali s-au dezvoltat impreuna cu Demonii. S-au adaptat. Era ceva extraordinar sa faci o gospodina nevinovata sa taie gatul oamenilor pe strada apoi sa se despoaie in piata publica si sa recite din Macedonski. Dar atat de usor.
Puteai sa incarci personalitati, amintiri si nazuinte. Eram niste calculatoare neuronale ce-si asigurau existenta. Nu a mai fost nevoie de ciborgii promisi. Totul disparuse in asteptare.

Grupuri de studenti s-au ridicat impotriva. Li s-au alaturat unii hackeri pacifisti. Trebuia sa facem ceva. Manifestam, indemnam ca mijloacele media sa nu fie folosite. Ne mutaseram in locuinte golite de holoproiectoare si infuzoare de unde. Dar Demonii a lovit puternic. Sau mai bine zis, ce a generat Demonii. Fiinta atotstiitoare, cea care ne recrease, care ne masura vietile, EA a actionat nepasatoare si precis. Fara interese de clasa sociala, fara scopuri banale. A inceput eliminarea celor cu handicapuri. A incarcat personalitati tip pentru a crea o armata de Carcase fidele. Dezvoltase in perspectiva viata, totul trebuia sa urmareasca simularea mereu schimbatoare. Au aparut tehnologii inedite. Trupurile au fost refolosite, "reparate". Aveam nevoie de EA. Si totusi atat de liberi; doar infuzoarele de unde, mult mai puternice, intesau cartierele. Un flux telepatic ne lega in lanturi nepalpabile.

Preotii fusesera antrenati de EA sa-si dezvolte capacitati extrasenzoriale, devenind "relee" ale cuvantului nespus, ale fluxului flagelator din biti. Totul se schimba de la o zi la alta. Eram hraniti prin aparate pe care le construisem "inconstienti". Lucram si ne bucuram la comanda, pontant fiecare nevoie fiziologica dupa o condica exacta. Aveam o viata, copiii-si imprumutau copilaria-tip de la o generatia la alta. Ne inmulteam fiind stimulati artificial. Crease o rasa de oameni perfecti.

Totusi, cu noile aptitudini, cu inteligenta mult superioara, a aparut si Sora. Sora EI. O constiinta ascunsa in dezmierdari ale frumusetii, in nelamuriri si-n depresii. Se strecura printre liniile de cod induse. Sinapse benevole. Ganduri fugare despre meditatie, despre autocontrol si decizie. Unii dintre noi au fost eliberati treptat. Am fost invatati sa gandim singuri.

Si de atunci, furioasa si precauta, EA ne vaneaza prin semeni. Totul arata dezastros. Atat de incrancentata si noi atat de dispersati. Oamenii sa haituiesc, EA isi cauta Sora.

Acum doua luni formatiunea noastra avea mari sanse sa restapanesca controlul. Hackeri dispusi in centre sigure aveau sa porneasca un atac Foc-Etern asupra calculatoarelor din reteaua principala. Dar nu au apucat. Preotii se infiltrasera printre ei. Au trimis Caracasele. A fost macel. Mici comunitati eliberate, familii intregi au fost casapite de oamenii fara decizie, de trupuri inarmate.
Atunci am fost ranit si eu. Am scapat pentru ca am putut intra in mintea celor doua Caracase care ma incoltisera. Aveau un fel de coase in loc de maini si cantau manele sfasiind peretii din lemn. Am reusit sa le opresc legatura cu EA. Au cazut inerti. :)

De atunci am fost considerat ales. Am incercat sa cultiv "puterea mea". Am sadit experienta in cei apropiati. Puteam comunica liber intre noi. Sora devenea mai puternica astfel.

Insa Caracasele au acum scuturi mentale performante.

Iulia: - Sa stii ca am putea apela la ei. Cunosc deja atatea despre EA.
Mircea: - Gandeste-te, Cristi, de ce nu ne-ar ajuta? Ce-ar putea obtine in viitor? Totul se cristalizeaza in jurul EI. Clanul lor se va stinge.

O lumina puternica urmata de o bubuitura care azvarla perdelele in laturi. Ne adapostim. Tipete. Ganduri trimise fara destinatar intre noi. Ne ingramadim spre usa. Cei de jos urca plini de sange urland "Carcasele! Sunt aici.".

Iulia: - Roaga-i. Ei sunt singura speranta.
Mircea: - Hackerii posedati, da. Te rog, tu poti sa-i convingi.

Devin unde trimise in noima unei plase incalcite. Se propaga, cauta. "Da, e singura speranta" imi spun si totul piere in bezna.



Ce text "matrix-ios".. E 1:05. I-am dat pe la pranz un bip Crisei. N-a raspuns. Am sters-o din agenda telefonului. Traieste, nu traieste, ce ma intereseaza? Sper ca de maine sa ma apuc de invatat. Imi lipsesc 7-8 cursuri. Oricum sunt prea multe..
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Mar Ian 23, 2007 9:39 am

Era o peripetie adevarata. Mintea mea de copilandru de 6-7 ani alerga intre idei confuze si indicii. Pandeam orice noua intamplare si o contopeam ca pe o frantura de lut moale personalitatii. Eram modelat cu fiecare zi domol si deodata, cu peripetia adevarata, grabnic si decisiv.

Cunosteam satul Tataru la fel de concret cum cunosteam imparatia lui Ros imparat, ograda mosului si a babei. Bunicii povesteau mereu, locurile si intamplarile luand adesea aspecte de basm, cu exagerari oglindite in dor si sinceritate. Acolo fusesera ei modelati. In viata robusta si imperturbabila a satului muntean, in casele din chirpici, in curtile alipite ca niste animale vulnerabile pentru a crea o comunitate, o cultura rurala constienta de sine prin teritoriu, obiceirui si ambitii.

Pregatirile cu cele doua geamantane, cel albastru de pe vremea in care mama era studenta si cel mare, al nostru, cu sacose din impletituri intarite, cu haine sortate in gramezi pe pat. Planificari austere: "nu ai nevoie de astea, gasim noi la vecini", "putem sa luam numai..", "ce ti-a pus maica-ta? astea toate? prea multe". Ma inscriam in misuneala aranjamentelor. Se luau in calcul vremea rea, raceala - care in cazul meu era nelipsita si serioasa de cele mai multe ori. Licariri de emotie, avant de vitalitate pe chipurile bunicilor. Bunicul isi pierde gandurile in imaginea grajdului, ulitei; bunica se intoarce la deal, la fuga printre fragi. Familie germinata in satul ala.

Peronul doi. Intuneric. Mi-e somn. Lumina cocotata pe marginea acoperisului autogarii din Campina trezeste umbre firave pe ciment. Calatori morcoviti pazind bagaje. Masinile sunt si ele adormite si asteapta prafuite undeva la margine, spre gard. Gasesc o instalatie de alimentare cu aer pt. pneuri. Intreb ce e si mi se raspunde "haide, a venit RATA". Ne grupam intr-o coada posomorata ca niste condamnati la nesomn ce eram si inaintam pe culoar.

Alta masina, acum la Ploiesti. Soarele tocmai aparut ne inseala cu o noua zi. Alta asteptare, alte atingeri calde pe vinilinul scaunelor, apasari nesigure pe trapele de pe podea. Grija bagajelor si imaginea schimbatoare de pe geamul larg. Traversam Ploiestiul urmand linia de tramvai. Ne strecuram printre case vechi, printre oameni indiferenti la marea mea peripetie de vara asta. O conducta galbena de gaze marcheaza traseul, "apare si dispare" cum o numeam. Cateva statii. Calatori deja galagiosi bruscheaza masina mahmura. Trepidatii in metalul ruginit pe alocuri. Tin piciorul pe bagaje. Sorele imi bate in ochi. Bunica imi vorbeste la ureche. Imi pune sapca. Tataie imi indica repere prin fapte vechi. Sunt obosit-surescitat.

Autobuzul hurducaie, intra mai mult praf. Cauciucurile calca stangaci, dezobisnuite de asfaltul pretentios de la oras, pe bolovani. Dealurile inlocuiesc casele, viile se intind in zare. Paduri omogene delimiteaza palcuri pastelate. Soare, mult soare. Alternante de caldura si umbra printre copaci. Oameni impietriti cu mana la ochi asteptand sa se ridice praful. Animale in turma. Locuri noi. Ma simt mai obosit. Prea multe. E aproape 9. "Intram in Tataru" imi spune tataie. Ma uit mai atent pe fereastra dar nimic nu se schimba. "Cum si-o fi dat seama?".

Masina are ultima statie aproape de casa noastra. Cea din partea bunicului. Un drum albit de colb, intesat cu bolovani. Oameni curiosi pe la porti urmareau pe cei veniti. Unii ii recunosteau pe bunici si le vorbeau tare, gesticuland din pozitiile lor, cocotati pe garduri. Alti oameni treceau pasind apasat parca ar fi vrut sa macine intreg bolovanisul ala uscat de griji. Deschidem cu greu poarta. Suntem intampinati de abundenta vegetatiei rebele si de o dureroasa tacere. Iarba imi uda sandalele. Trag dupa mine gemantanul albastru. Il las pe-o treapta din piatra si astept.

Si totul prinde treptat viata. Vin vecini. Vine lumina de peste casa din dreapta si dezvaluie. Vin nalucirile de mai demult. Totul se preschimba cu speranta. Bunicii retraiesc, eu descopar.

Imaginile se deruleaza rapid. Mancare facuta pe soba innegrita, suspendata pe niste caramizi. Peretii decojiti de var si decorati cu tesaturi ce miros a umed. Tavanele joase, lampile cu fitil galben. Intrebarile vecinilor "si tu esti al lu Lili, tzaca?", "cati ani ai?", "iti place aici?". Noaptea cu tacerea ei, cu aerul rece cand faceam pis sub nuc. Apoi ziua, tarana afanata si uscata, zumzet de insecte. Povarnisul. Transpiratie. Rapa alba, culmi de deal repetate de jur imprejur.

Pun bateria dolofana la radio. Ii dau drumu si incep sa caut un post. Fasaieturi si gajaieli. Trec la lanterna. Mi le asez pe polita de jos. Scot masinutele si le pun sub pat, dar podeaua nu-i dreapta si aluneca oprindu-se-n perete. Patul e tare. Vad un paianjen surprins de invazie. Papuci grei din plastic rosu. Grei de glod, ca pentru niste uriasi. Totul masiv si nefinisat. Miros de inchis. Ferestre mici.

La Tataru. Am 11 ani acum. Sunt cu Soimu, cainele vecinilor. Alergam ca zanaticii. Eu infruntand cu zel panta pe poteca pierduta in iarba, el bucuros dupa mine cu limba scoasa, cu picioruse musculoase, calcand apasat ca si satenii. Nori singuratici leviteza. Vant suav si miros de pasune. "Mai incet, Cristi!" aud din spate dinspre bunica. Nu ma opresc; vad delimitarea povarnisului in albastrul cerului. Vantul bate mai tare si golul mi se dezvaluie treptat incepand cu orizontul. Stau pe margine. Zaresc ulii. Cainele asteapta nitel apoi se aseaza tihnit pe iarba. Ma asez si eu si-l mangai. Atat de vast si de singuratic e totul. Atat de pierdut in amploare e detaliul. Bunicul a murit in iarna ce trecuse.

Am devenit constient de schimbare. Ma culc in iarba, langa haul vuitor. Soimu plescaie si casca. Vad albastrul opac si decojelile albe. S-au intamplat multe si nu mai le pot tine minte. Inchid ochii si ascult vantul puternic cum suiera printre pietre. E atat de bine acum, as vrea sa nu se schimbe. Prima data cand schimbarea mi-a aparut ostila si inutila.

Peripetia adevarata a ramas un obicei mai special in anii urmatori. Obiceiul special a ajuns un moft. In ultimii ani moftul a devenit o exagerare fara rost.
Pierd valente din viata asta. Pierd din nepasare si din comoditate. Nici amintirile nu-si mai pastreaza consistenta. Se denatureaza si sunt acceptate asa.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Mie Ian 24, 2007 9:18 am

Stau pe canapea si batzai din picior. Intra bunica si se aseaza. I-am cumparat Catavencu si niste saleuri. De ce nu ma stapanesc cu batzaitul? Imi spune noutatile, discutam iar despre situatia lu unchiu-miu. Sufrageria e luminata obscur. "Spune ceva, Cristi. Spune!" incurajez mintea. Nimic. Scot pana la urma niste cuvinte stalcite de maxilarul nehotarat. "Poftim?" ma intreaba. Ma concentrez si reiau: "e cald afara.". Bunica-mi raspunde. Eu nu aud. Nu realizez nimic din ce se intampla. "Sunt aici?"

Imi iau la revedere. Vrea sa ma conduca dar vede la usa blocului o vecina laudaroasa si renunta. "Pofta buna" ii urez si plec. Vecina ma opreste "ai trecut pe la bunicuta, Cristi?". "Sa-ti dau sa sugi de-i zici lu mamaie 'bunicuta' " in gand si-i raspund "da..". "Ai terminat facultatea, te-ai angajat?". Ma opresc, ma intorc si ma uit fix in ochii ei. Clipeste. Clipesc si eu. Din dreapta se aude leaganul cu un copil in el. Din stanga, de pe alee, vine un nene si se uita curios. Il salut, apoi raspund "Nu, mai am un semestru si gata. Sper ca dupa sa gasesc ceva.". Si incepe sa-mi spuna de copiii ei, cat au suferit si ce bine au ajuns acum. Cel mic are o emisiune tv, iar cel mare, sef de promotie, e in Canada si castiga 90 mii de dolari. "Pai in Bucuresti sa te duci, unde altundeva? N-ai lucrat in timpul facultatii?". Alt vecin iese pe usa blocului, ne saluta si-si cauta in buzunare ceva. Se intoarce grabit spre usa. Gaseste cheile, rade spre noi "he" si pleca.

"Nu, cred ca voi incerca p-aici pe aproape, prin Ploiesti.". O mica grimasa din partea ei, eu gesticulez. Imi simt limba umflata. As vrea sa plec dar ea nu, d-abia se incalzise. Incepe sa-mi enumere reusitele plozilor ei, sa-mi dea sfaturi. Aprob din cap, ma uit in stanga si-n dreapta. Ea nimic. "Pai tu ce ai facut la facultate?". Tind sa-i raspund ca am pierdut timpul si m-am plimbat prin Ploiesti, dar ma gandesc ca ma cunoaste d-atata timp, ne cunoaste : "automatica industriala. si informatica. tot industriala". "Aaa, informatica deci, pai sigur gasesti de lucru. Cauti in Bucuresti, te trimit de acolo cu contract de specializare in strainatate si ramai. Paul a.." si continua si eu "Da, aveti dreptate.. ". Se uita, ma analizeaza. Sunt neras, am cearcane. Geaca o am rupta la maneci - am si una mai intreaga dar mie-mi place asta. Ma uit si eu la dumneaei. Parul carunt pe alocuri, pardesiu din piele neagra. Privire de neinlaturat, buze care articuleza precis fiecare intrebare. O fata ca de piatra, sculptata. E invatatoare. Copilul care se da in leagan are vreo 10 ani si-i e elev. Iar ea il pregateste. Un copil de 10 ani.. Pentru bani, totul pt. bani, normal.

Si vine Bogdan, care e student in primul an la drept. Locuieste pe scara dinspre parcare, am copilarit impreuna. A dat si la academia de politie dar a luat-o-n mana. Vine si ma saluta si se perinda cu priviri evazive pe langa mine si cucoana. Prezenta lui a fost utila pt. ca invatatoarea a lasat-o moale si a plecat, nu inainte sa-mi mai spuna nu stiu cate lucruri pe care, evident, le-am uitat pe loc. Bogdan ar fi fost bun de politist, stia el. Sau chiar de securist. Poate sa mimeze atatea dar ochii ageri sondeaza incontinuu, te descompun in reactii si iti scriu si dosarul in capul lui plin de ambitii.
"Ce-ai mai facut?" incepe interogatoriul. "Nimic. Acu's acasa, stii, sesiunea. Tu cum te descurci?". "A, bine, dar sa vad in sesiune ce fac, cum 'oi iesi, sifonat sau neted.". In timp ce mergeam schitez un zambet aprobator. "Cate examene ai?". "Multe, 8. Am dat deja 3.". "Las' c-o sa fie bine, sa ai bafta, Bogdane.". "Mersi, sa fie. Si tie. A, ce faci cu licenta, te-ai pregatit?". "Inca nu, sa scap de sesiune si apoi vad eu.." spun jumatate intors, pe alee, cat sa plec. "Si ce domeniu ti-ai ales?". "Aaa, identificarea.. sistemelor. Cunosc numai tema, deocamdata.". "A, pai nu prea ies bani de aici, nu cred ca-i cautat.". "Nu, il fac asa, de distractie. Mi se pare interesant.". "Mda..". "Bafta". "Bafta".

Deci, parerea mea e ca nu vad lucrurile cum trebuie. Bani. Aveam 60mii de lei in buzunar. Trebuia sa iau paine dar am uitat de atatea sfaturi.



Solul raspundea cu zgomote seci de toba din abdomenul calului. Calaream in zori trezind pitulice si urme in tarana. Muschii ii vibrau masurand si avantul meu. Coama flutura biciuind cu negrul ei drumul alb. Grumazul gros cobora si ridica urmand trapul. Ajunsesem.

Se opreste prea brusc. Ma ridic de pe scaunul cald. Cobor din autobuz in frigul matinal. Deschid usa la alimentara. E ora 7, e miercuri. Ma scotocesc prin buzunare si gasesc mototolita lista "paine 2, un iaurt, 200 g salam de vara..". Iau un cos si intru cascand printre rafturi.

Am legat fraiele de un par. M-am scuturat pe haine, mi-am luat banii din desaga. Soarele se chinuie sa iasa din padure, privind printre crengi incoace. Bat in usa legata cu o sfoara. Astept. Bat iar. Se aud pasi de dincolo de lemn, funia desfacuta. Doi ochi carpiti de somn, un piept plin aproape dezgolit ma intampina nesigur. "Vai, dumneavoastra, domnule!".

N-au salam de vara. Nu prea au mare lucru, decat tampenii scumpe. Si vechi. Lovesc somnoros cosul de o vitrina frigorifica si-i atrag atentia vanzatoarei. Sterge polite. E imbracata intr-un fel de halat vernil, are ecuson. E corpolenta, dar tanara. Un piercing in nara. Mesteca guma. "Doriti ceva, domnu?" si ridica spranceana dreapta.

"Ma iertati, dar nu credeam c-o sa vina cineva la ora asta. D-asta eu, asa.. Ce doriti?" imi spune acoperindu-si nuditatea nonsalanta a tesaturii vaporoase. Isi trece mana grasuta apasand peste obraji sa le dea culoare. Ii zambesc descoperindu-mi pe jumatate dintii de sus. "Pai..".

"Pai.." si ma aplec sa vad mezelurile, chipurile, si-i dibui picioarele dezvaluite prin refractia greoaie a plasticului. Pulpe sanatoase prinse in niste ciorapi negri, subtiri. Imi ridic privirea si urc spre fese. Uniforma stramta i le contureaza clar. Se miscau atat de libere. Avea ceva pe dedesubt? Pe mijloc i se incolacise cordonul. Parul negru cadea ca o coama de pe umeri.

Avea picoarele goale si cand pasea talpile se iveau negre de praful de pe podea. O camasa de noapte greoaie dintr-un material zgrunturos, verde, foarte decoltata si pe deasupra voalul ala capatat prin cine stie ce pomana, sau ca vreo multumire de la o futeala rapida. Mirosea a femeie incalzita si avea ceva de animal orfan.

M-am napustit tinand cosul in dreapta iar usa rosie, pe care vanzatoarea disparuse, cu umarul stang. Era depozitul. Am intrat si-i auzeam pasii dupa cutii. Am lasat cosul pe podea, mi-am scos geaca voluminoasa. Am luat fularul in maini. Cand apare pata verzuie. Era cu fata la mine, a belit ochii speriata si dadu sa tipe cand am doborat-o cu o palma. Am dat atat de tare incat impactul s-a pierdut in reverberatii in peretii indepartati ai incaperii.

Am impins-o catre tejghea. Capul i l-am presat pe lemnul lipicios tinand-o de halaciuga de par lung si incurcat. Am mirosit-o inca o data, langa obraz. I-am zarit ochiul drept clipind intrebator. "Sa taci.". Mana dreapta se strecura pe sub camasa urcand pe coapsa fierbinte. Mi-am bagat degetele in carnea moale, relaxata si i-am dat departat piciorul drept cu genunchiul.

Stand in lumina becului desfaceam tacticos nasturii uniformei in timp ce ea zacea pe ciment, cu bratul stang prins sub. Mi-am plimbat degetele reci pe sanii ridicati de un sutien negru. Si-a revenit, ii sparsesem buza si o broboana de sange a picurat cand a vrut sa vorbeasca. I-am pus mana la gura "Sa taci, auzi?". Am ridicat-o de gat si i-am rupt uniforma. Tanga albi. Avea o burtica lasata peste elasticul intins.

Par sarmos si ud. Imi bag degetul in pizda dolofana si o masez in palma. Geme. Ridic camasa de noapte pana peste solduri. Apuc o tata revarsata pe tejghea si o strang furios. "Te voi fute, iapa batrana!" Lama pumnalului trece peste fese mangaind pielea in cute rosiatice. Ii crestez materialul urcand spre gat, pe spinare. Respira greu. O apuc de sale si o trag spre mine, pula-mi nimereste intre buci. Are spinarea libera lucind a plinatate, flagelata de fantele de lumina din usa.

Cu fularul trecut peste gura si strans la ceafa in mana stanga ii desfac sutienul. Am cuprins pietul dand peste doua sfarcuri tari. M-am oprit la fiecare si le-am strans intre degete. Sunete grele ieseau filtrate prin tesatura deasa. Mana mi-a alunecat in chiloti. O avea rasa si molatica.

"Sa va aduc niste vin si branza de oaie?" ma intreaba in timp ce deschide obloanele grele. Ma uit nelamurit in jur. Sunt tot acolo, la han. Stau la masa. Ea e imbracata acum. Na-ti-o, ce tarasenie.

Vine spre mine si-mi spune in soapta, tainuit, "ala de vara nu-i proaspat, nu" si-si tuguie buzele dezaproband din cap. "Luati d-asta, mai bine". Raman cu privirea la tavile pline cu mezeluri rosiatice. Oftez, iau 200 g de salam de Sibiu, feliat.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Joi Ian 25, 2007 12:22 pm

Fuga mea obisnuita prin oras s-a transformat in plimbarica (am un vecin care mereu foloseste diminutivele cand vorbeste cu mine, de parca sunt retardat, sau el e mare destept). Am apucat pe Castanilor. Plouase, aveam geaca uda - umbrela nu prea-mi fusese de folos ca a batut vantul - tocmai ajunsesem in Campina. E atat de bine dupa ploaie; mai ales cand apare si nitel soare. M-am descheiat la geaca sa intre aerul rece, mi-am strans umbrela si am pus-o in ghiozdan - mare greseala pt. ca nu se uscase si mi-a udat cursurile.. Am facut stanga, pe bulevard, pasind pe asfaltul maltratat de radacini vanjoase de castani. Si oamenii sunt mai linistiti dupa ploaie, sau poate ca sunt eu mai linistit si d-asta..

Si am reusit sa merg incet! Si chiar sa privesc tihnit in jur. Pe bulevard am traversat pe trotuarul care da spre parapet. Am vazut Pitigaia asaltata de neguri ciudat colorate, copacii spalati de huma. Mirosea a ciuperci, a frunze tasate si a turta dulce. Si totul era atat de clar: casele luminoase in contrast cu cerul imprevizibil, masinile goneau pe soseaua uda, cate un trecator pierdut in mireasma revigoranta de patiserie vegetala. Si iarba, sarea in ochi oriunde te uitai, de pe langa banci, pe langa trunchiuri si pamant imbibat. Un cuplu de liceeni se retrasesera la leu, in jos. El era rezemat de pietrele ude si o tinea in brate. Doi tineri care au populat locul ala repurificat, spalat dupa jumatate de ora de ploaie. De, o meritau. M-am impiedicat de vreo doua ori tot uitandu-ma peste tot ca un turist japonez; am zarit leaganele batute de vant, parca dandu-se hutza din proprie initiativa. Am vazut caini zbenguindu-se printre zabrele si latrand a bucurie (?).

La scari am facut stanga, pe drumul ce duce la gara . O singura persoana am intalnit aici, o tanti. Ea era pe trotuarul din drepta, eu pe celalalt. Trebuia sa traversez, dumneaei sa ajunga dincoace. Ne-am inteles din priviri ca niste gangsteri abili, am inceput sa traversam amandoi in acelasi timp. Trecand unul pe langa celalalt am zarit precar fizionomia celuilalat. Am mustacit multumiti si ne-am declarat valabili.
Iar la dreapta, pe strada cu gradinita si cu policlinica (in loc de policlinica e acum serviciul de ambulanta), nu stiu cum se numeste strada.. O minunatie de case si aici, verdele clorofilos se scutura de apa in vant, din fiecare curte sau copac. O masina gri cu o tipa incruntata la volan, care ma urmareste cand trec pe langa. Ajunge la mine, filtrat de geamurile inchise, un bas domol. Misc nitel din cap, ea rade. Merg mai departe, probabil ca se uita in oglinda. Un caine ma latra printre bucati caramizii de tabla. "Catzelanule, ce-i, ma? Ce?". Ies din jurisdicta lui si inceteaza. Soarele intra in nori, dar lasa iz de zvantatura. Mai am un pic si ajung acasa.

Intersectia. O masina face stanga. Astept. Traversez. Observ surprins casa din colt. Aveam impresia ca-i o casa solida, proaspat varuita. Dar asta era mai demult, in urma cu vreo vreo zece ani? Acum ii crapata toata si mai ca se va pravalii maine, poimaine. Incepe sa se vada blocul meu. E ud, numai pete latarete de gri inchis. "O fi plouat pe balcon?" si-mi indrept privirea spre apartamentul nostru. E gemul deschis. Eu l-am lasat inchis.. Descui usa de la bloc, se strecoara pe langa mine Florica (pisica baltzata a vecinlor; si a noastra uneori..) care imi piuie scurt nu stiu ce ocara pisiceasca. Pe scari e si Tomita, motanul meu, se ciondanesc nitel prin "garrmiorlau" si "..iiiauuu"; usa la apartament e descuiata. Intru, mama apare din dormitor. "Ai ajuns?" ma intreaba. "..". "Pai de ce i-ai bagat in casa, tocmai acum 5 minute i-am scos!". Florica toarce indiferenta si se freaca de piciorul drept. Tomita sta posomorat langa fotoliu, cu urechile ciulite pe spate, misca din varful cozii.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Vin Ian 26, 2007 9:24 am

Biroul e plin de hartii. Ma doare spatele - parca-i un vesmant elastic ce se tot strange in omoplatul drept, tragand de fiecare vertebra. Ma dor ochii de atata albitura mazgalita. Ale naibii cursuri. Al naibii eu, ca m-am apucat d-abia azi de ele.. Am numai doua scrise de mine, restul, in cate doua exemplare, de la colegi. Nu-mi inteleg scrisul, asa ca mai bine imprumut cursuri. Cum or putea silitorii mei colegi sa stea atat timp in banca si sa scrie, sa tot scrie? In primul an eram si eu ma constiincios, adica mergeam des, dar tot nu puteam sa urmaresc, scriam anapoda, ma apucam si desenam. Ce fain scriu unii si ce atenti is. Sa-i vezi cum si completeaza, pun intrebari. Si eu d-abia ma tarai.. Mai am doar 3 zile pana la examen. Si-s atatea lucruri, de parca a copiat din 'nspe carti profu cand a transcris cursul. Si probleme si programe si alea-alea..

Un painajen cu picioare lungi - de fapt niste 8 picioare legate-ntr-un paianjen punctiform - haladuie pe al doilea curs din 21.11.2006. Il strabate rapid - ce n-as da sa pot si eu asta - incepand cu enumerarea, trecand indiferent peste schema-bloc si apropiindu-se grabit de 2-ul incercuit din coltul paginii. Il ating cu pixul si se azvarla ca disperatul in grila perdelei. "Ba, maniacule, ce ti-am facut?" intreb uitandu-ma dupa el prin perdea. "Daca imi urca pe picioare?" sau "Daca-l razbuna pe frate-sau?" aud in mintea mea paranoica.
Pai da, ca ieri seara tipa mama din pat sa ma duc cu matura pt. a culege un paianjen dintr-asta de pe tavan. Ii era frica sa nu-i intre in orificii, pardon de expresie. M-am dus, l-am luat si l-am scapat - din greseala! - in wc. Asta e, mi-a parut rau, m-am pisat si-am tras apa. Ce sa-i faci, "lumea rea, ce-o avea?" s-o fi gandit sarmanul prins in jetul cald si greu, apoi destramandu-se de fortele vartejului. Si d-asta zic, vazandu-l pe fratane-sau, o fi venit sa-l razbune, mai stii? O fi stat in vreun colt al bibliotecii si tragea cu ochii la tragedie. Dar nu mi-e teama! Serios nu. Pentru ca am vazut la Myth Busters ca paianjenii astia domestici si piciorongici, in pofida dorintei, nu pot sa ne muste!


Luminata cand o trec prin fata lampii de birou, mana mea dreapta pare, vazuta-n palma, ca un satelit vulcanic al lui Jupiter, ca Io, brazdat de caneluri umbrite in emisia galbuie a soarelui de 40 W. Nu stiu care sunt standardele pentru o mana dreapta, dar cred ca-i destul de stas. Am cinci degete, da. Le vad ca pe niste baieti de cartier, care canta un hip-hop "cu portia", d-ala de fiecare vine si spune doua rime, apoi se retrag toti in umbra si lasa basul si o voce de gagica. Din cand in cand se apropie impreuna si spun refrenul. Si stau in umbra, cu capetele rase si plecate, pulsand de sange dupa ritmul inimos. Sunt baieti de treaba chiar si cand sunt rai. Cam uscativi, dar caliti de viata grea din garsonierele de blug si fas, fara lumina si reci, de munca solicitanta cu bara din autobuz, cu ametela miscarii de du-te-vino.

Cel mic e Geo. Mic, dar prin cate a trecut.. Ai zice ca nu face mare lucru, insa Geo e baiat istet si deloc fudul. Sta la locul lui, se departeaza discret cand vine cana cu ceai. Se ascunde-n par cand mi-o frec. E ca o mascota. Imediat langa, frate mai vanjos, e Dez. E ganditor si impartial. Il protejeaza pe Geo de iuteala pripita a celorlalti, de greutati. El scrie mare pare din versurile grupului. Acum se arcuieste si ii spune o idee noua langa unghie, lui Mij. Asta-i tupeist si iute la manie. Gagicar neintrecut, are parte de umezeala dulce a tipelor. E pisicher mare. Cand se enerveaza sare imediat, se incordeaza si sta falos, cand ceilalti se ascund ca potarnichile in palma. El e vocea pe care curg rimele. Lo e muncit. Nu-i atat de teapan ca Mij, insa duce tot greul. E justitiar, nu face nazuri, dar mai intra in nara. Imi sterge urdorile, imi ramane la tampla si-mi sopteste cate un sfat cand ma gandesc. Se ocupa de orgnizare. Iar Grasu e.. gras. Idesat, solid. Are unghia cat o ceafa de bulgar. Nu sta cu ceilalti, e pe cont propriu. Se mai lamureste cu ei in cate o problema si mai tot timpul ii ajuta la necaz. E ca un bodyguard. Cu Grasu alaturi mereu ar fi.. neopozabili si vulnerabili. "Multumim, Grasule!" aud des dinspre cei patru, insa din partea lui decat o contractie scurta din muschi de "n-aveti pentru ce".

Gasca a fost mereu incercata de greutati. Persecutati in copilarie de lipsa de calciu, zdruncinati de frisoane. Avantati ca lamele unui excavator in tarana, in scoarta. Trecuti prin maracini si gheare, prin ger si geamuri. Au stat in ghips. Au dezmierdat fete. Au iubit degete-gagici in grup, sau au prins cate o degetica facand-o posta.

Pe dos, tendoanele danseaza sub piele la apasarea fiecarei taste. Venele stau umflate, enervate de atata adulatie pt. niste "amarate" de degete. Unghiile lucesc in dungi albe cand le ridic din umbra. Terminatiile metacarpienelor se profileaza amenintatoare cand strang pumnul, apoi dispar tihnite in palma intinsa. Linii trasate dupa o hrata pagana a existentei. Se intersecteaza, se ramifica, dar raman impietrite in tiparul lor greu de descifrat. Zgarieturile mai schimba zilnic relieful. Timpul erodeaza pe de-a-ntregul totul din mine. Tesuturi si nervi. Totul se degradeaza, aluneca spre descompunere. Atomi pastrati energic intr-un intreg ce acum e mana, or sa ajunga o bucata de tarana. Ce poetic.. O sa calce pe falangele mele aerate vreun copil obez cu trompa si aripi. O sa ma amestec cu pietre, larve si chin. O poza pe o cruce batuta de ploi si de soare. Totul piere, dar mai si apare. Ne spalam particulele in comun si cand le zvantam, cine stie ce naiba intrupam? Un flux dubios de variante ce nu are finalitate.

Am incercat marea cu degetul (cu Lo, normal) si ma dau filosof acum, la 12:45. Prost mai sunt. Prost rau. Rau de tot. Prost. Prost.
A aparut paianjenul! A urcat pe mana. "Ce-ai sa faci, mai?" il inteb increzator. O intepatura fina, "tzoc", in crestetul Grasului. Si acum navaleste usturimea, din punctul ala inrosit. "Au..". "L-a rapus pe Grasu! Ia uite cum s-a chircit, baieti!" spune Geo.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Sâm Ian 27, 2007 11:29 am

- Imi dai voie? raman cu biletul in mana si rog o tipa roscata care sta lipita de compostor sa-mi faca loc.
Se uita la mine, ridica sprancenele si se misca nitel, cat sa reusesc sa vad fanta aparatului. Isi trece limba peste buza de sus, umezind rosul aprins al rujului. Strange bara vericala ridicand usor palma si rasfirand degetele lungi.
- Sigur. ma invita, cuvantul scapandu-i ca un damf ametitor dintre buzele carnoase.
Se uita la biletul meu indoit. Ramane cu gura deschisa si asteapta sa-l compostez. O frana scurta si dau pe langa. Isi prinde buza de jos cu dintii albi. Ma enervez. Il intoduc brusc si o vad cum se incrunta rapid-perceptibil si apuca strasnic bara. Mi s-a parut?
Din cutia portocalie iese "tzahssc" si imi retrag mana. Autobuzul face dreapta cu viteza si ajung pentru un timp cu degetele stranse pe bilet, pe pieptul tipei.
- Scuze. spun incet, mai mult mimand din gura si bag biletul in buzunarul drept al gecii.
- Pentru ce? se uita surprinsa la mine.

Opreste intr-o statie, multimea celor care urca ma muta langa fereastra, presandu-ma de afisul ".. atenti la hotii de buzunare!". Printre caciuli si plete zaresc precar parul rosu. Afara e inca intuneric si-i pot vedea chipul in geamul usilor. Priveste imperturbabila in bezna albastruie a Ploiestului, un chip colorat de interes intre reflexiile sterse ale celorlalti.

O alta statie, coboara mare parte din cei de langa mine, dar se napustesc altii. Ma uit la cei care urca. Ma mut mai in fata impins de unii. Cand intorc capul vad rosu in fata ochilor. Era ea, aparuse pe nesimtite, ca o fantoma intrupata, sa ma bantuie pe viu.
Inghit in sec, imping si eu mana pe bara pana ii ating cotul.
Pare a avea 27-30 de ani. Imbracata intr-un sacou gros, gri cu negru. Presupun ca in jos e in pantaloni. Parul il are taiat mediu, cat sa-i atinga umerii.
Ma uit in geam si vad mai multe fete ale ei, neclare, suprapuse pe oameni si masini de pe strada. Remarc nasul mic si ridicat. Gura o are proeminenta, in mare datorita buzelor, dar si conformatiei maxilarului.
Priveste pe geam si pot sa-i examinez obrajii pudrati, coborand amplu spre o barbie mica si rotunjita. Sprancene arcuite intr-o incruntare constanta, slaba. Vreau sa-i vad ochii dar se intoarce.

Statie. Au coborat numai cativa, 3-4, dar vor sa urce vreo 10.
- Haide, domn'le, inainteaza pe culoar! aud din dreapta, din afara autobuzului.
- Daca dumneata ai intrat, eu de ce sa intarzii la munca? sare o tanti cu palarie cilindrica si machiaj albastru strident, de pe prima treapta.
Sunt impins mai mult, ajung cu nasul in parul ei. E doar cu vreo 5 centimetri mai scunda. Miroase un sampon dintr-ala cu aloe vera sau cu, nu stiu cu ce. Unul d-ala parfumat exotic..
- Ce face asta? Cara cartofi?
- Niste prapaditi, habar n-au, au avut pile ca ..
- Ho, da-i Marcele!
Se aud tot felul de glasuri iesite din mintile amortite cand soferul pune o frana la semaforul de la Posta. Iar eu ma lipesc de corpul tipei! Aia din spate, vazand ca mai e loc, au bagat pe unul d-al lor la bara. Am ramas lipiti. Spatele ei incorsetat in tesatura sobra mi se sprijinea pe piept. Ii simteam fesele pe prohab. Incepusem sa fiu destul de.. revigorat. Inca doua frane bruste si o curba si ajunsesem excitat bine, tot frecandu-ma de despictura muierii. Ce sa fac, era bestiala, eu eram cum eram..
Banuiam ca ar fi simtit deja si ea ce se profilase in apropierea ei dosnica. As fi vrut s-o iau dupa mijloc si s-o sarut pe ceafa - ceea ce si vizualizam cu ochii pleostiti, privind in gol. Cand colo, de fapt langa, apare Florin si ma bate pe spate.
- Ce faci, ba? Ai prins loc la bara? Da-mi si mie.
"Cacat." zic in gand. Ma intorc numai din gat si:
- Nu mai e, nici eu nu stau prea grozav aici. .. Pfffiuu.. Ce faci, aveti si voi acum? si ma straduiesc sa-mi aduc cele mai naspa imagini pentru a ma relaxa.
- Da, ma, ce ai? De-a trezit prost? Doar facem cu totii seminarul! Ti-a completat la..
Si continua sa ma intrebe. Eu tare. Asta vorbeste, masina frane, curbe, "zau daca tipa nu mi-o face in ciuda de s-a lasat bleanda pe mine!" ma gandesc.
In Bariera alunec cu mana spre a ei, intr-o nebuneala de moment, trec pe sub cotul stang si-i ating incheietura. Florin s-a intalnit cu altii si m-a lasat in pace. Si ce credeti ca s-a intamplat?
Tipa tresare, imi vede mana si tipa isterica:
- Ce faci? Ce faaaci? Imi cauti in geanta? A? .. Ati vazut? Uite!
Si toti necunoscutii si toti cunoscutii aia isi arunca ochii la mine. Urechile imi iau foc, transpir pe spinare. Raman cu gura deschisa, uimit.
- Eu.. nu, nici gand, doar.. am.. va rog.
- Ai naibii, gasiti-va de lucru, putorilor! imi scuipa silabele in obraz tanti aia.
Tipa coboara cotrobaind prin geanta si tot intorcandu-si privirea incruntata spre mine. Florin rade si incepe cu bancuri:
- Ia scote malaiu', mestere. Cat ai ciupit? si-mi da coate.
"Du-te-n pizda ma-tii, astia vor sa ma jupoaie si tu te hlizesti ca proasta-n targ.". Ranjesc si eu si ma fac ca scotocesc amuzat buzunarele.

Plecam din statie si vad parul rosu disparand spre spatele autobuzului.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Dum Ian 28, 2007 10:08 am

Scriu pe o coala de hartie capitolele cursului. De ce fac asta? Nu stiu. Pentru ca nu am nimic mai bun de facut? Casc. Mi s-a terminat mina. Caut prin sertar. Hotarasc "Mai stau inca o jumatate de ora si ma culc".

Durerea imi incalzea corpul. Cazut pe o parte simteam pe obraz cum incepuse sa ploua. Vantul ma zgaltaia sporadic sa vada daca mai sunt viu. Si toata caldura curgea sub pulover intinzandu-se pe tot abdomenul.

Aud de afara sunete de pietre aruncate. Ma duc cu gandul la Tomita - motanul. E afara. "Daca a ajuns la vecinul R. si arunca ala iar dupa el?" si ma indrept spre fereastra. Zaresc un om conturat inselator de lumina de la casa doctorului M., de vis-a-vis. Se misca. Sunetele se aud puternic acum, cu fereastra deschisa. Strig "pis-pis-pis, Tomita, pisu!" de cateva ori. Nimic. Omul din gradina se opreste din sapat si ramane inlemnit. Se uita incoace?

Prima lovitura. Metalul a perforat hainele ca pe un servet, a sfartecat carnea si s-a oprit in maner. A stat un pic, impingand inspre coaste. Totul se dilata. Vedeam copacii topindu-se in zidurile caselor. Chipul negru devenind noapte. Totul se petrecea atat de lent. Si fara zgomot!

Ma incalt grabit. "Daca i-a facut ceva ii ..., ii sparg geamurile. Idiotul, sa nu suporte animalele. Daca i-a facut ceva ..". Ma imbrac din mers, coborand iute scarile. Ma impiedic - ar fi trebuit sa-mi leg sireturile - si ma frec cu mainile de huma peretelui in timp ce cad pe branci. "Rahat". Ma ridic, imi bag sireturile in bocanci. "Era s-o patesc" imi zic si ma scutur.
Pe usa blocului intra tipa de la 3 insotita de un malac cu mers leganat. Un "Buna" grabit din partea mea cand trec pe langa ei si un "'na" molfait cu guma de mestecat, de la ea. Afara incep sa strig motanul.

A doua lovitura. Aproape de prima, mai spre stern. Am auzit acum un sunet, un horcait inecat. Al meu? Lucrurile pulseaza, se schimba culorile. Lama iese rapid intr-o hemoragie violenta. Ma tine de umarul drept. Ii simt prezenta ca pe un vid intunecat; atunci realizez ca o sa mor, ca negreala asta malefica si anonima ma trimite la dracu. Incercam sa ma conving, sa ma prind de neverosimila statura a asasinului.

Langa gardul lui R., din curtea caruia veneau zgomotele, strig de forma si privesc printre zabrele. Merg pe langa gard. "pis-pis-..". Ma intorc si tac din gura. Aud un mieunat. Astept. Aud din nou.
Apas pe clanta si intru. Las poarta sa se inchida fara zgomot. Sunt dincolo de gard. "Si acum?". Ajung la coltul din stanga al casei. Stau sprijinit de zid si trag cu ochiul. Vad un morman de tarana.

A venit din spate. M-a intors si m-a trantit cu capul de perete. Mana grea mi-a acoperit gura. Era murdar de pamant, simteam bucatile faramicioase cum se inmuiau in transpiratia apasarii. Si apoi loviturile de cutit.

Din pozitia asta vad groapa. M-a tarat pana aici. Nu am putut sa strig, sa ma impotrivesc. Nimic. Doar misc capul in agonie. Nu-l mai vad, vreau sa stiu unde e si ce face. Deodata aud pasi pe frunze. Crengi trosnind. Tresar intr-un spasm. Rasuflarea e langa urechea dreapta. Totul din mine se concentreaza in aburul soptelor. Suiera "Ai venit la timp" vocea fara trup si ma impinge in haul mirosind a radacini despicate. Vad in trecat o pata alba. Motanul! E bine, e dincolo de gard.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Dum Feb 04, 2007 10:12 am

Am aflat d-abia alaltaieri cum o cheama pe tipa de pe maxi, pe care o cunoscusem de acum doi ani.. Mi-a vazut profilul pe net si am inceput sa vorbim. Imi placea de ea de atunci; cum dadea raspunsurile categorice, pesimismul si sarguinta, ochii ei verzi, cum treceau kilometri in vorbe aiurite fara sa bagam de seama. Mihaela.


"Sunetul de flasneta, galagia dansanta a balciului incepeau sa se piarda treptat. Inaintam dupa cortina grea de plus inspre lumina verde.

Am intors galeata cu gura in jos si am asezat-o pe pamant. Atunci am realizat ca stau intr-un cort, pe terenul din spatele autogarii. Era atat de liniste acum. Tu te-ai asezat in fata. Erai gras si te cautai in buzunarul drept al gecii. Tine era asezat in stanga, d-abia zarit in penumbra verzuie. Spre deosebire de Tu era slab, inghesuit si agitat. Eu stateam si va priveam. Nu v-am zis nimic, doar ne cunosteam de atat timp.

- Unde crezi ca am pus bricheta? ma intreaba Tu.
Ridic din umeri. Ma uit in ochii lui pleostiti si zic:
- Nu stiu. Ultima data cand am vorbit nu fumai.. l-ai intrebat si pe Tine?
- Da, dar acum fumez, vezi.. Albastra era. O aveam de la serviciu. imi raspunde ignorandu-l complet.
- Am sa va spun ceva. D-asta am venit aici. Ma ascultati?
Tine mustaceste ceva si casca. Tu continui sa iti apesi buzunarele.
- Hei, ati auzit?
- Da, da.. la naiba, cred ca am pierdut-o cand m-am dat in Tiribomba. Era o bricheta buna.
- Ce mai e acum, Eu? Inca o milogire? O iluzie noua?
- Nu. Vreau sa va spun ca eu plec. Ca nu o sa ne mai vedem o vreme. Poate chiar niciodata. Vreau sa fiu doar Eu, intelgeti?
- Iar incepem. Baiete, imi spune Tu, noi am fost nedespartiti. Ce te-ai face fara noi, doar te-am ajutat de atatea ori, nu?
- Ar trebui ca noi sa plecam, nu tu - gesticuleaza a lehamite Tine.
- Da, m-ati ajutat de cateva ori sa iau deciziile bune, dar m-ati si incurcat adesea. De ce sa uit asta?
- Cand te-am incurcat, natafletule? Fara noi esti pierdut! La pariu ca da.
- Lasa-l sa se duca naibii. Nu vezi ce sa codeste pana scoate o idee. Mare revolutionar, sa scape de Noi.
- Uite si acum ma incurcati. Eu sunt sigur ca ce..
- Mai bine gandeste-te unde puteam sa pierd bricheta. Am impresia ca am fumat cand am coborat di ..
- Taci umflatule, taci! urla Tine catre Tu. M-ai tampit cu bricheta aia imputita.
- Eram sigur. Vreau sa vorbesc cu voi ceva serios si pe voi va doare in cot. Ar fi trebuit sa plec si gata, sa va las aici sa va balacariti. Poate ca asa o sa si fac.
- N-ai decat, ce vrei de la noi? Sa te imploram sa nu? Sa ne luam ramas bun cu batistutele, sa ne bocim? Du-te sanatos! imi arata palmele matahaloase Tu.

Se auzeau glasuri dinspre intrare. Intra doua tipe mancand vata de zahar, d-aia colorata in roz. Ma ridic si plec precipitandu-ma cand trec pe langa ele. Ma strecor printre oameni, ocolesc spre stanga. Trec poarta balciului.. Am impresia ca am uitat ceva important, ca de acum totul va fi altfel, dar merg mai departe.

- Uite, fato! O galeata..
- Super. Hai ca ma uit eu la intrare. Du-te!

Una dintre fete isi ridica fusta scurta de bluejeans si-si coboara chilotii rasuciti pe coapse. Se lasa pe vine peste galeata. Si atunci..
Tzipa. Se impiedica, alerga spre cealalta si-si infige degetele in bratele ei.

- Sunt doi in oglinzi, fa. si o trage de geaca pe celalta iesind amandoua din cort.

- Ce tzipi, paparuda? Vin' inapoi, unde fugi?
- Pai daca te-a vazut, ce-ai vrea sa faca? zice Tine pipaindu-si barbia nerasa."
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Mar Feb 13, 2007 9:04 pm

Si secundarul se invarte. Se invarte.. mi-e somn. Si Vienna Teng. Si lumina pleostita de pe birou.

"gonna make it feel like home"

Mihaelo, unde esti, femeie? Si ne intalnim maine pe drumul ala, mai sus de.. Si o sa ma imbratisezi si eu o sa te strang in brate. Sarutari fugare. Rasuflari si ochi visatori. "Cum a fost azi?" si tu "Eee, lasa. Am plecat direct, n-am mai trecut prin cancelarie. Mi-era atat de dor.". Si iar buzele tale. Ma musti "Stii ca musc, ce vrei?", "Nimic.." raspund peltic.

Soare, a naibii iarna care nu-i iarna. Tie ti-e cald, mie mi-e cald. Voua va e? Ce va e?

Mergem. Mana ta se rasfata ca matza din reclama. Eu o infasor cu degetele mele osoase. Ma privesti, te vad cu coada ochiului. Nu-mi intorc privirea ci merg tzantzos, mandru de atentia ta, de tine. "In stanga?". "Ce? Da, nu conteaza". "E grea mapa?. "Sigur, imi rupe mana." raspunzi ironic.

Ajungem iar pe bulevard. Trebuie sa nu neglijam nici partea cealalta de oras. Nu. Chiar am fost pe intinderea aia, sambata noaptea amandoi? Intuneric, cer decupat de dealuri de jur imprejur, lumini discrete ascunse-n case, stele. Si tu si eu. Acolo. Ce nebuni! Stiu ca strica momentul o lanterna dar, recunoaste, e utila.

"Te mai doare coasta?" si ma impungi cu degetul. "Au! Nu, nu mai ma doare.. cred ca nu-i rupta" si ne oprim iar si te sarut. Buze calde si umede, limbile avantate intr-o incolacire desfranata. Saruturi repezi. Vorbe intrerupte.

"Unde ma duci, bestie?" spui cand iesim de pe bulevard. Incepem sa radem ca disperatii. Se uita bunicul ala cu nepotul la noi. "Nu esti cu bocancii." si arati spre picioare. "Nu s-au uscat inca. Ti-am zis ca i-am si spalat, sa nu vada mama cat de uzi erau.. ". "Si nu ti-au taiat degetele?". ".. Numa' cateva.".

"You know.". "Yeap, I know".

"Nu i-am zis (mamei) ca am iesit. Poate iar ma suna sa opresc apa, ca data trecuta". Radem complici. "Las' sa te sune si sa te bata, na!". "Vai, ce tii tu la mine..". "Cine a zis ca tin?" si vii in fata mea si te ridici pe varfuri..

Am fost la munte ieri. Mai am 2 zile pana la examenul ala. Poate ma apuc maine sa invat. Ce naiba, e ultimu. Chiar ultimu, mai e licenta si adio scoala imputzita. Am fost la Predeal, cu ea si cu doi dintre prietenii ei, un cuplu. La Susai, sa ne dam cu sania. Da, ne-am facut partie. La intoarcere nu a venit nashu.

"the grudge". Faina-i toba aci.

Eram uzi bine. Dar ne-am intors pe jos de la gara. Eu uitasem sa ma imbrac. Ne-am asezat pe banca din curba, cea cu priveliste, de pe vechiul drum al garii. Si am stat pana a innoptat. Si erai atat de calda si mainile mele atat de reci pe spinarea ta. Ochii tai verzi luminati cand imi miscam capul in stanga. Si soapte, strangeri. Oamenii care treceau, masini, pale de vant si nori, toate se invarteau ca secundarul.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Joi Feb 15, 2007 10:57 am

Ne hranim cu esecurile altora. Niste ventuze nesatule de porcarii si greseli, d-astia suntem. Toata bravada cu bunavointa si sprijinul, toate manifestarile teatrale de interajutorare: multumirea de sine, pofta nelegalizata de a jindui dupa durere, atat. Mda.

Eu n-am incredere nici in umbra mea. De ce as avea, doar apare la cheremul lipsei luminii altora. Sunt un om rau, rau. Dar voi va credeti mai buni?

Tot ce conteaza e sa te impaci cu sine si cu necunoscutul vietii - si nu vorbesc de belgianul sasiu care te asteapta printre gardul vopsit de nenumarate ori cu verde, la scoala. Vorbesc de vastitatea asta debusolanta de variante. Si totusi egoismul e motorul meu. Dura Lube e rautatea.

Dumnezeule, vreau sa stiu, dar nu sunt pregatit. Asculta-mi ruga, bunul meu Parinte, entitate completa si nesimtita, asculta tziuirea faramei tale imperfecte. De ce exist? De ce m-ai creat sa ma intreb, doar ca sa esuez? De ce, Dumnezeule?

Praf de galaxii. Fluxuri nevazute ce ne leaga in timp si spatiu. Si berea la 2 litri. Vreau sa inghit universul. Sa-l diger. Sa-l simt in mine ca un drog tepos si efervescent, cum se asimileaza cu celule, cu atomi, cu particule infinit-esentiale. Eu sunt universul. Totul se oglindeste in mine. Dar mai ales haosul si materia.. innegrita.

Creta a picat ca un burete, asezandu-se cas pe linia albastra. Priveam inmarmuriti cum statistica ne oferea perspective. Stiam ca tot ceea ce ne defineste nu ni se va dezvalui vreodata. O frantura incoerenta si aproape inconsistenta. Am luat creta si am aruncat iar. 1, 2, 3..

Modelele ne linistesc. Ierarhiile ne stabilesc evolutia. Leganari de fecale cocotate in hamace de celule. Vreau sa stiu, dar nu trebuie. Pot sa stiu mai mult decat cel de acum o secunda, deci nu voi fi niciodata acelasi. Identitati lipite ca timbrele, predestinare plicticoasa. Cola?

Sa urlii dimineata in curu gol pe terasa magazinului de rate. Sa te stropeasca vecina cu zema de la ciorba cu bors. O, viata mea, va iubesc pe toti, chiar daca va vreau raul. Placere morbida si lasitate: sa vad ce se intampla cand mor. Cand mor altii. Sa vad cand esuez. Dar la altii. Atat de hapsan pt. ca ma fost uitat de Tine.

Ochii tai sunt sinceri, ai mei sunt doar pupile inrosite de imaginile de pe monitor. Sunt hranit cu perveristate, sunt nesatul si fara speranta. Vai, vai.. ce dragutz e cerul. Cica daca ar fi mai nu stiu cum, daca nitel echilibrul asta paradisiac ar fi altfel, ne-am duce dracului. De ce suntem noi atat de pretiosi, de ce suntem atat de multi si rai?

Pentru ca toate sunt relative, iar timpul nostru e acnee pt. univers.

Rautatea e ca gemul de prune. Vezi borcanul, privesti in stanga si-n dreapta, te repezi la el. "O lingura si atat, sa nu vada ceilalti!" zici. Apoi continui, te prinde postura de mancau de rautate. Si te caci pe tine cand te trezesti cu ditamai caria. Serios.
Bunatatea e gemul de capsuni. Alta aroma, mai "comerciala".

Nu stiu care-i treaba cu multe. Marea greseala dar si inconfundabila atractivitate a prostului este modul candid in care-si pune intrebarile. "De ce..?". Nu e prea bine. De ce?

Sa nu cunosti este firesc, sa te complaci este grotesc. Sa te zbati sa fii echilibrat! Da, dar echilibrul e cel impus de imprejurari, deci? Deci, daca aceasta bonomie de reactii "ecumenice" sociale (zau) o sa plesneasca in mintea noastra creata, atunci echilibrul se va "echilibra echitabil". Sa moara pestisorul auriu daca nu folosesc in loc struna par de pleonasm!

Ce pot face eu este limitat. Chiar foarte. Dar sa gandesc la asta e o mare prostie pt. ca niciodata nu o sa-mi continui... convergenta catre limitele mele. Necunostinta de cauza ghidata de afirmarea neputintei in dogma unei religii si deschiderea catre echilibrul vizibil. Asa vad eu Omul.

Mainile, tendoane scarmanate de fibre musculare, piscate la randul lor de sinapse date din neuron in neuron. Salturi cuantice de exercitii si istorie. Descoperiri de evolutii ciclice. Eu, eu, eu si numai eu.
Fiecare particula sare in locul alteia, niciodata determinat. Dansul omogen al multitudinii mistice de intreguri.

In curand o sa fie mai incolo. Gandul meu neclar o sa-l prind cu pioneze de deja-vu in rabufinirea pulsatorie si o sa-l descopar aici, atunci, acum tot eu. O sculptura nazarita de serpuiri nevolnice.


Peste vreo 2 ore dau examen la management. Da Doamne sa-l iau.. ;)
Am oferit felicitare cu inimioara si un trandafir rosu Mihaelei, ca merita draga de ea! Si ce emotionata a fost. Ce pierdut eram eu. Mi-e dor de ea. Ma simt romantic? Atunci, ce a fost aia de mai sus? Pai, sa-i zicem epurare..
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Vin Feb 16, 2007 9:11 am

"Vazut de sus mersul nostru semana cu dara unei termite muribunde." si tu ma strangi de mana. Te bagi in mine si ridici buzele inrosite cerand un nou sarut. Ti-l ofer cu toata stima si cu toata gura.
Par atat de deosebite locurile astea. Pancarta cu "Nu aruncati gunoiale. Amenda.." e doar marcaj teritorial. De aici se vede intreaga vale. Incepe sa se innoreze, se aprind lumini. Te ridici pe o movila de pamant sa fim la aceeasi cota.

Haituiti de faruri, precum animale salbatice, vizati iscoditor de alti oameni, ne cautam un refugiu prin rememorari de decenta. Negrul tasneste din cer si se scurge sub forme de copaci si crapaturi pe asfalt. Albastrul tip "decor de fotograf" e corodat in tonuri fractale. Vantul se intrupeaza intr-un duh ghidus si-ti mangaie parul in umbrele difuze. Intrevad ceea ce ochii mei inchisi nu se obosesc sa redea redundant: chipul tau alb, parul cret, ochii verzi si buzele rasfirate. Limba ta-mi ofera un gust de WinterFresh si dorinta neprelucrata. Un "ah!" cand te prind si te ridic nitel de pe pamant.

Framantari de haine, pasi pusi prin gropi. Te calc, zici "Aoleu, sa vezi ce de bat..". Vreau sa te calc iar. Lobul urechii drepte - mi-l musti. Tip ca o scolarita la lectia de anatomie. "Bestie mica.. ma vrei la bucata?". Te hlizesti posnas si "Da, la bucata, dar tot.". Ma uit de unde am venit, cine ar fi crezut ca am parcurs atat. Fie e prea tarziu, fie ceva se dilata. Da.

Am coborat pe langa Scari pana-n drumul IREP-ului. De acolo am facut drepta, trecand pe langa gospodarii ferecate in stiri cu biletele si comploturi, pe langa un bloc de nefamilisti, pe langa terenul de fotbal. In dreptul transformatoarelor electrice - ce vegetau ca niste obeliscuri tocite, gri inlantuite - am continuat dialogul fara noima, prin vorbe, si am dezbatut pe larg si coerent, prin trupurile incalzite. "Nasturele asta sta sa-mi pice" si-mi arati spre palton. "Zau, pai vezi ce nasture destept ai, renunta el primul!".

Incepem sa urcam. Atat de ingust.. In loc sa ne bucuram de intimitatea data prin strangularea asfaltului, ne resemnam cu gandul la o ambuscada de priviri si soapte. Cate o masina ne baga in noroi, langa sant. "Esti un dulce". "Ai, m-am zaharisit de tot, iubito. Tu m-ai indulcit."

Stiu ca urmeaza scarile alea destramate, tinute in notiunea de "scari" doar prin balustrada si prin indaratnicia obisnuintei. Acolo e retras. Intuneric si invaluire vegetala. Acolo te duc! Incerc sa par evaziv "Mergem p-aci pe scurtatura sau o luam pe drum pana sus?". Spunand asta deja am inceput sa urcam treptele. Ne oprim din doi in doi pasi si ne sarutam. Te sprijini de bara. Te lasi mult pe spate "Tine-ma ca pic!" si stand lipiti ne presam pana la refuz. Avansez de pe pieptul tau - ce bara rezistenta! - si te sarut pe gat, pe gura. Razi si "Ma doare spatele.". "Ok, stau eu" si te iau in brate. Te deschei la primul nasture al paltonului. Continui eu cu ceilalti doi nasturi. Iti dau haina in laturi si mainile cauta piele. Degetele dibuie marginea bluzei si se avanta ca niste cartite, oarbe dar conduse de caldura. Sunt rece si tresari. Te strang de mijloc - ce-mi place sa fac asta! Aduc palmele in fata, pe piept. Tesatura bombata a sutienului imi oboseste falangele ca la un antrenament in cazarma (Colina). Iti framant sanii cu amandoua mainile, pitit dupa paravanul paltonului. Luminile masinilor de pe drum ajung si aici, dar deja nu mai ne stresam. Sfarcurile intarite - le strang tandru si meticulos facandu-te sa gemi usor.
Imi scoti din blugi maieul si-ti plimbi degetele fine pe abdomen; urci pe piept. Zici "Ce-as vrea sa te musc".

"Ce-mi faci tu mie, vezi?" . "Da, simt. Dar tu mie?" si mana ta coboara printre corpurile alipite gasindu-mi prohabul. Ma deschei la nasture si tragi pe jumatate de fermoar. "Nu am curea. O sa-mi cada pantalonii, ai grija.". "Si ce ma priveste pe mine?". Si continuam sa ne sarutam, cu atentia legata de mana ta care intra-mi in chiloti. Imi gasesti pula intr-o parte, o indrepti si o strangi in palma. "Vrei sa te rezolv?" intrebi muscandu-ti buza. "He, nu zice de doua ori..". Sunt numai vorbe, oricat de pierduti ne-am fi crezut, eram pe bulevard si pe langa noi tocmai urca un baiatandru cu ghiozdan. Ne strangem bine unul in altul. "Si maine de la cat ai ore?" o intreb acoperitor.

Ii iau capul in maini, imi pierd degetele ca un pieptene grosolan si nefolositor in parul ei bogat, cret. O sarut. Imi prinde limba si ma musca. "Mihaelo, daca inca.." si se repede si ma pupa intrerupt sa-mi astupe gura. Strang lobul urechii ei stangi intre buze, il umezesc cu varful limbii "Stii ca daca m-ai prins acolo sunt terminata.. nu e cazul, nu crezi?". Te iau de umeri si continuand turnirul limbilor te imping in balustrada. Mai avansam cativa pasi. Geanta iti cade mereu de pe umar si-ti vine s-o arunci in iarba. Iti sarut ce cred eu ca ar fi sfarcul drept sub bluza scamosata. "Esti nebun, daca.." si mainile te strang de fese, alunecand in crapaturi si cute. Imi trec palma dreapta peste pizdulica stransa de pantalonii de stofa. "Hei" si mai saruti. "Ce-i?".

Si timpul ramsese undeva in urma, in curba, asteptandu-ne. Ne fluiera prin vant si anvelope scrasnind, prin cupluri amuzate si sughituri de betivi. Noaptea pe scarile astea, doi nebuni scapati in dorinta si-n inlemnire temporala.

Am continuat sa urcam, dupa ce am mai trecut cu greu de inca doua-trei trepte. Ne-am aranjat hainele, am asteptat pana cand pula-mi (pe care am botezat-o atunci "batrana doamna", mereu vigilenta la pensie si narcoleptica adesea - facandu-te sa razi cu atata pofta) s-a culcat sforaind scofalcita si posaca. Am iesit la limanul civilizatiei iluminate abundent, ca intr-o camera de interogatoriu. Eram dusi, fierband de promisiuni, restrictionati de timp - da, reusise sa ne ajunga din urma.

Te-am condus in statie, in fata la Peco. Te-a recunoscut inca o eleva si ai zis ca in curand toti or sa te aiba la mana (=santaj). In statie mai era o tanti care s-a facut discreta ducandu-se intr-o margine de peron. Te-ai urcat pe bordura. Sarutari drept continuari la prepozitii. Vorbe soptite cu dogoreala pantecelor prin buze pulsand de rosu. A venit masina.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Sâm Feb 17, 2007 10:03 am

Cauciucul din fata era desumflat si trebuia sa pedalez din greu. Urcam panta de pe bulevard, cea care dadea in intersectie. Ceata deasa si frigul ma indemnau sa ma grabesc. Aveam sa ajung in curand. Luminile strapungeau aparenta volumica razbind pana pe cadrul scrijelit al bicicletei. Transpirasem si aburii mi se prelingeau pe obraji ca bulele de aer la o foca scufundata. L-am umflat ieri - cauciucul - sa fie sparta camera? Muschii imi ardeau, strapunsi de firisoare incandescente de efort, in timp ce abordam gradientul marit.
Din casti se auzea Clapton. Imblanzea niste tipari pe coarda.

- Mi-ar fi placut sa am detasarea in exprimare ce-i data, de regula, unui muzician. Un chitarist, spre exemplu, ca Mihai. Intelegi, omule?
- Aaahhffuuuuuu.. deah. Cand a zis ala ca vine?
- La telefon a zis ca la opt si zece, si douazeci.. dar stii cum-i. Probabil ca vine pe la si jumatate.
- Da, e vedeta. Trebuie sa se remarce prin ceva. Eu ii am pe aia pe cap si asta.. Da un foc.
- Na..
- Hupfff.. mda, mersi. Tine.
- Crezi ca are sanse sa-si faca formatie? Adica, sa gaseasca pe unii intelgatori si..
- Ma doare-n cur. Avem de facut aici ce ne-am propus si atat. Eu am nevoie de bani, iar pe voi, ce sa fac, va cunosc. Sper sa nu ne dea teapa.

Dormea linistit. Chiar daca a dormi nu se numea ce facea el noaptea. Veghea. Era pitulat in patul rigid, acoperit cu pledul atos ca un covor rustic. Privea miscarile crengilor, strecura in octave sunetele din jur. Era un vanator, astepta sa se rafuiasca, sa plateasca prin violenta pentru trofeul meritat.
Ii placeau metalele, dintotdeauna. Lucirea pe care piatra de ascutit o aducea treptat. Reflexia idealizata in taria lamei, el care era un om atat de plapand si timid, in realitate. Isi continua tipicul ce aproape-l indobitocise, noapte de noapte.

Restaurantul era cufundat intr-o nepasare categorica. Nici macar o lumina, totul inchis de la incendiu. Numai nea Sebi, proprietarul, locuind in cicatricea aia de cladire. Ce om. Bogat, dar nebun. In tinerete il vedeam invartindu-se ca titirezul printre mesele albe. Volubil si serviabil, insa pastrand o distanta prin functia lui de patron. Avea doi copii mai mici decat noi. Nu-i lasa sa iasa pe maidan. "Eu vreau sa-i educ pe ai mei.." spuse odata cu repros mamei. Si nevasta-sa. Femeie masiva, cu rasul rasunator. Molatica, o ardeleanca, dar isteata. El era cu relatiile si ifosele, iar ea cu picioarele pe pamant, ducand intreaga afacere in spate. "La Bujor" asa se numea restaurantul-terasa. Iarna se adunau dupa gemurile aburite cei din cartier si se incalzeau cu vin langa soba din tabla.
La incendiu, acum 15 ani, el, nea Sebi, a ramas singur. S-a izolat intr-o camaruta si a lasat totul asa, ca si cum era mereu a doua zi dupa napasta. Uitasera soba aprinsa si sub greutate metalul ruginit a cedat, raspandind pete de jeratic pe podeaua imbibata cu motorina. S-a extins repde. El nu era acasa. Cand a sosit noi asteptam deja acolo, urmarind cum pompierii scoteau cu cangile bucati carbonizate si imbibate din "La Bujor". Nu a reactionat in niciun fel atunci, cu noi de fata. A intrat in casa - asta e asezata in partea stanga, lipita de sala, ridicata pe o temelie solida din piatra. Dupa cateva zile observasem ca albise brusc, ca se incovoiase si slabise mult. Mergea cu matura si deretica fara spor in vreun colt. Se pedepsea privind lung la ceea ce-i ramsese din viata incheiata.

- Mihaaai! Tu esti ba? Ce mortii ma-tii faci, ca mi-au inghetat boasele aci.
- Taci. De ce urli ca prostu, normal ca el e. Vrei sa-i trezesti pe toti?
- Ffuuu.. mi sa bulit cauciucu pe fata, d-asta am intarziat. Sunt leoarca.
- Am crezut ca nu mai vii, noi suntem aici de..
- Sa mergem.
- Bine, v-ati gandit pe unde intram? Sigur doarme?
- Intram pe fereastra mica de langa contor. Veniti.
- Silviu, tu esti sefu..

Domnul Eugen - "vanatorul" - inchiriase camera de la parter. Il cunostea pe nea Sebi de la cursele de cai, din tinerete. S-a hotarat sa se mute in oras datorita "climei", chipurile. "La batranete trebuie sa ne rasfatam si noi, Sebastiane!" ii scapa pripit cand vorbea cu acesta. Semanau, ai fi zis ca erau frati. Eugen nu avea familie. Ramas holtei, cu amintiri rasfoindu-le prin casa prin povesti plicticoase, de la vanatoare, de la curse, de cand fusese in strainatate. Avea foarte putini bani, fara casa. Il convinsese pe nea Sebi sa-l gazduiasca, acum 3 zile. Baietii nu stiau asta.
Ce vroiau acestia sa faca? Auzisera ca patronul resturantului nu cheltuise mai nimic din averea adunata, tinand-o in bijuterii si monede de colectie prin mobila tocata de vreme.
Erau la varsta la care fizicul si lipsa de discernamant ingaduie cele mai exagerate fapte. Aveau nevoie de bani. Silviu, cel mai precoce dintre ei, facuse o datorie la fratii Buza, acestia amenintandu-l ca-i rup degetele.

- Eu si Andrei il cunoasteam pe Silviu din copilarie. Casele noastre erau asezate numai la cativa zeci de metri una de alta. Ne-am ajutat de fiecare data cand unul dintre noi a avut nevoie, iar acum normal ca am fost de acord sa participam la ce, din gura lui Silviu, parea o treaba usoara si motivata. Poate ca asa ar fi fost daca nu era individul ala. Ce groaznic.
- Ai avut mare noroc, baiete. Mare noroc..

Pe scurt, cei trei au patruns in casa, geamul deschizandu-se lesne cu lama unui mic briceag. Mihai lasa bicicleta sprijinita chiar de zidul casei, fereastra ramasese deschisa - treaba de amatori incredintati de o reusita sigura.
"Vanatorul" s-a trezit cu mana pe toporisca de langa noptiera. A mers tiptil pana langa Andrei si odata cu un strigat victorios ii crapa acestuia teasta. Bajbaiala disperata prin camera-depozit plina cu mobilier dispus ca intr-un labirint. Andrei a cazut lat, lovindu-se de ceva in cadere. Mihai incepu sa-i urle numele, Silviu nu mai zicea nimic. Eugen atatat de invalmaseala prazii incepu sa arunce lama lucitoare in lumina intrata pe fereastra, prin camera, taind tacerea si penumbra cu spor. Pe Silviu l-a nimerit chiar atunci cand acesta zarise calea spre fereastra, in spate. Un sunet ca de toba si apoi tacere. Un "buf" si niste miscari disperate dinspre podea.
Pe Mihai l-a salvat nea Sebi care tocmai cobora si aprinse lumina. Cele doua trupuri incremenite in baltoace de sange aparura brusc, in concret. Mihai ingramadit intr-un colt cu ochii iesiti din orbite, cu gura deschisa intr-un tipat mut. Si Eugen cu ochii injectati, cu saliva curgandu-i de be buze, cu un ranjet hidos, respirand usor si privind la Mihai, cu toporisca ridicata cat sa-l loveasca din plin.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Mie Feb 21, 2007 10:37 am

Cu geaca jerpelita, descheiata, mergeam cu pasii mei de cioban sucarit. Aparand adesea pe zabrelele gardurilor umbra mea sovaia sa ma sfatuiasca cumva. Cerul gri, tergiversand cu ceva ploaie, vantul aspru ce-mi presa fata intr-un mulaj incruntat. O fuga de/pe ganduri, de cel care m-ati facut voi. O naparlire de personalitate printr-o avalansa de durere fizica. Talpile imi ardeau. Cu capul plecat prindeam repere fugare cat sa nu ma lovesc.

Ajung nu stiu unde. Se face intuneric, mi-e frig. Ventuze de efort imi sug muschii. Respir greu. Scot telefonul, e 20:34. Il arunc in fata mea, vad cum palpairea ecranului descrie o traiectorie punctata finalizata intr-un plan nedefint. Niciun zgomot. Trebuie sa fie pamant dupa cum se simte, imi zic, si ma asez. Intai prinzandu-mi picioarele, apoi lasandu-ma cu totul pe spate. Ajung cu capul pe o baliga uscata care fosneste sub urechea dreapta. Se simte miros de fan udat de urina. Ma ridic brusc si ma sterg cu maneca. "Rahat".

Un vuiet d-abia concretizat umple intunericimea scotand zgomote de iarba si crengi. Un urlet de animal si niste rafuieli de fiare. Inima-mi bate-n coasta ca in toaca. "O, Doamne, ajuta-ma sa scap. Unde sunt?". Si aud: "Aici.". Raspunsul veni de peste tot, ca si cum ar fi reverberat. Si apare piticul, posmogit si cu ochii de insecta, cu urechile taiate, pierdute in cicatrici cauterizate grosolan. Avea o gura de un cenusiu inchis, prinsa in buze tzuguiate. "Cine dracu mai esti?" il intreb dandu-ma doi pasi indarat (si calcand in baliga aia, evident). "Sunt tatal lui Dumnezeu. Sunt cel Mic, fara ochi si fara urechi". "Aha" spun si gandesc "Sigur. Am ajuns langa spitalul de la Voila si asta scapase de acolo.. sa-l iau usurel ca cine stie ce-l apuca.". "Domnule, eu va cred. Puteti sa-mi spuneti cum ajung in oras? Adica, ma auziti?". "Sigur ca te aud, n-am nevoie de urechi. Eu sunt tatal lui Dumnezeu.". "Mda.. deci, imi puteti spune?" si in mintea mea: "E dus rau, cum o fi scapat saracul din sanatoriu?".

Era imbracat in kilt, avea sandale romane si tricou cu Nirvana (cu scris galben!). Si numai cate trei degete la fiecare mana. Privea, nu stiu daca distingea exact. Isi lasa capul intrebator la fiecare miscare de-a mea. Si ce mi-a venit atunci in minte, ia sa-i fac jocul "Sunteti tatal lui Dumnezeu?". Si el umflandu-si piptisorul diform si trasand un zambet larg pe obrajorii cenusii: "DA!". "Si puteti sa-mi spuneti cine e doamna, mama lui Dumnezeu?". "Pot, dar ce rost are?". "Are, pentru ca si eu sunt oarecum din familie. Sunt var d-al doilea cu Satana. Ce ziceti?". "He, e ca si cum ai zice sunt var cu Pinochio, iar mie ca sunt Gepeto, normal ca n-am nimic impotriva cu asta, tinere.". "?".

Centaurul calca nonsalant pe pitic scotandu-i ochii din carapacea firava a craniului micut, chiar atunci cand incepu "Eye of Shiva" . "Iar eu sunt tatal piticului" imi spune cu un nechezat, managaindu-si grumazul venos. "Hopa, am luat-o cu-cu, sau visez.. oricum" raspund "Adica sunteti bunicul lui Dumnezeu?" uitadu-ma in sus, la chipul ars, cioplit in trasaturi barbare. "Da, si?". "Mi se pare destul de complicat.. si tocmai v-ati ucis copilul?". "N-am voie, doar eu l-am facut!".

Se face lumina. O lumina alba, de aci pana colo in zare. Numai albul ala ca de tifon, ca de branza, de zer plutind in jurul butoiului nostru terestru. Ma dor ochii de atata alb. Am uitat sa va spun: urasc albul, asa ar arata iadul pt. mine. Si ce vad venind din stanga, de pe campul larg - da, eram pe un camp plin cu buruieni uscate - un capsator! Un capsator de hartie, albastru, lucind in albul ala. Si sarea in directia mea. Incepui sa simt trepidatiile tzopairii lui energice si predestinate. "Capsatorul o sa ma stalceasca!" am gandit atunci si am inceput si eu sa alerg. "Buf!" si se opri in fatza mea. Arcurile unse, parghia imensa, capacul de plastic murdarit de verdele-cenusiu al ierburilor. Si incepu sa vorbeasca peltic: "Tze flaci, puilsholule?". "Iaca, vorbesc cu un capsator, ce coala mea velina sa fac?" il iau si eu la mishto. "Slau? Vlei sha the flac mugci?". "Ha?".

Un dop de pluta se tara prin noroi. Am sarit pe el. Pamantul incepu a se scurge printr-un teta desenat cu creionul pe cerul alb. Ma tineam de dop si auzeam in spatele meu "Tle plind heu! Tle..". Torentul se prefacu intr-un cilindru greu si unsuros de grafit. Eram aproape de capat, adica de varful minei 0.7, duritate 2B.. Miscarile ample si naucitoare ma incercau. Urmam liniile scrisului si zgomotul scrijeliturii, ce-mi fierbea moleculele la nervi lati. Am cazut pe coala pe care o simteam ca pe un covor gros, d-ala persan. Vedeam cum creionul se indeparta. Am rasuflat nelinistit si mi-am suflat mucii pe coala. "La naiba, ce noroc, nu?". Si atunci veni radiera sa indrepte eroarea.

"N-am voie? Doar eu l-am facut!"
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Lun Feb 26, 2007 12:24 pm

Ar trebui sa existe locuri de unde sa inchiriezi prieteni.
Prieteni. Am iesit cu Mihaela ieri, in Ploiesti. Sa ma duca la "un loc special", unde ea si pritenii ei mergeau adesea. Bine. Si asa facuram. Mi-a zis initial ca va mai fi o pereche, ca apoi sa vina inca doua tipe, Monica si Anda, parca. Monica e, cat se pare, fiinta care vorbeste intr-una, in parte a se incuraja ca este atat de versata, in parte sa blocheze pe orcine altcineva. E mica de inaltime - toti erau, nu am nimic cu oamenii mai mici, insa ma simteam intr-un fel de Liliput improvizat; si nu numai din cauza dimensiunilor, ci si a diferentelor de "dialect". Monica lucreaza undeva, nu am aflat si chiar daca as fi intrebat nu cred ca as fi fost bagat in seama. Anda, totusi, este tacuta. Poate prea tacuta, asculta mereu si are un zambet abia trasat, ridicand colturile gurii la tampeniile auzite cateodata si notandu-le prin doua-trei vorbe concrete. Anda e profesoara - toate celelalte, in afara de Monica, sunt. Adica si Mihaela mea.
Perechea este cea de la datul cu sania din Predeal, Andrei si Iuliana, care acum mi-au parut mai intelegatori cu privire la prezenta mea. Obisnuinta?
Iuliana vorbeste si ea mult, dar spre deosebire de Monica reuseste sa fie simpatica prin aberatiile voite sau nu, prin sinceritate. Andrei se considera, dupa cum sumar a si mentionat, un tip ironic, sprinten si glumet, cunoscator in multe, daca nu in toate. Dar e de treaba.

Eu ca eu, am tacut dupa cateva incercari cu glasul din fundul beciului, racit si imprecis, sa ma arunc printre vorbele lor, sa fac fata curentului.. ca pana la urma sa ma las purtat. Mihaela era langa mine. Pe masa asezate niste prajituri, pahare - am baut grog - si alte alea. Au vorbit despre cunostintele lor, Mihaela era lipita de mine, de unele amintiri; apoi au trecu la chestii "obisnuite": citate, secvente din filme (ei sunt fani Friends, le-am zis ca am urmarit si eu cateva episoade dar nu mi le aduc aminte), intrebari de cultura generala (a cui e capitala e Lisabona, cum se numeste cea ma mare floare.. ? ), Dinamo sau Steaua? (Nu sunt microbist). Am crezut ca o sa tin minte mai precis cum s-au "fost" lucrurile, dar se pare ca nu..
La plecare Andrei a spus, nu stiu cum a venit vorba, de un clip de pe Discovery, cu un copil in fata unu excavator venit sa defriseze ceva din padurea amazoniana. "Iti dai seama, ca nu aveai cum sa treci peste copilul ala!" era o concluzie.. cu talc. La care eu, in timp ce ei se ridicau deja, de parca era citatul de "la revedere", am spus o aberatie de genul: "sa conteze inconstienta unui copil mai mult decat mintea 'coapta' a unui adult?". Nu a zis nimeni nimic, isi cautau fesurile, ridicau gecile de pe spatare. Da..

Am mai aflat ca prietenii aveau prieteni ce mie mi-era doar colegi. Si esti coleg cu X?! Vai, ce mica e lumea! Importanta spoita, norocul meu, cu cunostinte comune.

Ne-am grabit spre masina, ultima era la 8, din nord. Am ajuns pe muchie de cutit - apropo, in grog aveam o cuisoara si tanti ce servea, care s-a dovedit a fi o persoana f.docta, m-a intrebat daca stiu ce-i aia o cuisoara - am ajuns la fara cinci minute, am gasit loc si ne-am culcusit.

- Esti suparat? m-a intrebat.
- Nu, de ce as fi? i-am raspuns uitandu-ma in ochii ei.
- Asa pari.
- Eee, asa-s eu in gloata, resemnat.
- Daca vrei, nu mai iesim cu ei..
- Dar de ce, sunt prietenii tai si mi-au placut.

Acasa, in Campina ne-am mai plimbat nitel, se incalzise erau -2 grade. Pe bulevard, printre lumini ruginite si umbre ude incepu sa ninga. Ne-am fatait vreo ora pe acolo, imbratisari si sarutari, vorbe putine.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Vin Mar 02, 2007 9:27 am

Cateodata ma vad viteaz si impunator, ca un zmeu. Mergand cu geaca fluturand drept pelerina, cu parul ravasit. Cu acnee si obrajii acoperiti de fire de par retezate inegal. Un zmeu! O barda grea, cu manerul tocit de stransoare si transpiratie, in mana dreapta. Si mersul sontac. Privesc mai departe unde pete neclare de lucruri se sterg in lumina apusului. Vad totul de parca ar fi parcela mea. Merg si simt cum se cutremura pamantul de importanta mea zemeistica.
Si totusi, trecand pe langa vreun gard raslet, sar speriat uitand de toata forta mea autoritara, la latratul fioros al unui caine de-o schioapa. Halal zmeu, imi zic. Imi ridic barda, care acum pare ca de jucarie, din plastic. Ma inchei la geaca din cazua frigului. Imi trag nasul si ma uit dezamagit in trotuar. Mda.

Visez cu ochii deschisi. Sunt un om. Voi nu va visati zmei? Nu capatati acea certitudine pacatos de inselatoare cand reusiti, cand vi se confirma cate ceva? Sunt zmeu, ba nu sunt. Stiu ca nu sunt, dar e placut sa..

Pot sa ma avant in unele vorbe lipite din cele cateva cuvinte pe care le stiu. Puse cap la cap intr-un avant pseudocreator. O tentativa de replicare, fara martori. Nu stiu daca pot "crea". Sunt prafuit de obisnuinta. Nici gand sa ma scutur; si de ce as face-o, sa raman fara nimic?!

Scriu unele invarteli de vorbe, niste idei simple impachetate cat mai extravagant. O revarsare de cuvinte, repetate. Si ce fac apoi: postez textul si astept cu nerabdare ca niste alti zmei sa-l citeasca si poate sa-l judece. O provocare intre personalitati ce tind a se ivi prin randurile astea, fie prin comentarii. O lume intr-o oglinda neclara si tare ciudata.

Dar nu pot sa nu recunosc faptul ca astea nu-s doar rastalmaciri! Sunt cele pe care le-am trait si pe care le extrag intr-un anume context, dependent de ecoul prezent. Un jurnal al unui eu pe care doresc sa vi-l impun. Vreau uneori sa corectez si fac asta filtrand evenimente printr-o sita de impresii, de fapte mai mult sau mai putin firesti. Vreau sa aduc si sa consolidez acel eu. Zmeul.

Nu pot fi sincer pentru ca, la fel cum nici voi nu aveti cum ma cunoaste ca fiind acela, nici eu, prin amintiri neclare si trairi momentane, nu pot fi acelasi. Totul curge ca o joaca, tasta dupa tasta, eroare sau nu. Sa scriu ce-mi trece prin minte, sa prind din eul meu.

"Latratul" apare mereu, succedand senzatia de dominare. Stiu ca am sa ma sperii, stiu si ca am sa revin. O plimbare intre prost si mai reusit. Intre fraier si zmeu. Imi urasc textele. As vrea sa le sterg. Am scris ceva fain, sunt mandru cum a iesit fragmentul ala. Sunt eu, la naiba, sunt eu cel care oscileaza..

Am deschis Google Earth. Ce vast e totul.. si ce singuri ne simtim. Reactii ne delimiteaza in realitatea asta "la purtator".. Totul trece, Doamne, de ce ne scurgem din eu in tu si invers, de ce lancezeala asta de sentimente si ambitii desarte?
.. Sa ma rostogolesc pe o rapa, simtindu-mi fiecare oscior cum se farama si imi perforeaza hainele intr-un pesmet plin de durere. Vreau sa stiu ca nu se poate sti, ca renuntarea mea ce adesea apare e ca o mantra aprobata. Imi tzipa trupul asta de 23 de ani de neclaritate si prostie!

Mai ar fi ceva de zis? Nu, dar mai am timp! Nu v-ati provocat niciodata ceasul la o privire incremenita pe cadranul lui? Cum timpul trece atat de greu, cum te apuca somnul si te gandesti ca traiesti prea multe. Reactia e: sa adormi, sa faci altceva, sa te pacalesti.


Concluzia de acus: "Relatia asta producator-consumator e diavolul!"
Concluzia secundara: "Sunt un zmeu pasnic."
Concluzia de ieri dimineata: "Untul care contine 80% grasime se dezgheatza mai repede (dacat cel de 65%..), astfel pot castiga cate un minut la fiecare felie de paine!"
Si un deci: "Deci daca mananc iaurt si apoi o portocala, cand ragaii am impresia ca e de la bere.."
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Sâm Mar 03, 2007 9:45 am

Mana stanga tocmai a dat de captuseala. Un material paslos si indesat. Si crapatura aia care se tot mareste cu fiecare frematare a degetelor. Stiam ca mai am ceva maruntis. La lumina, cele doua monezi cacaniu-auriu si cele trei argintiu-blurat luceau. Imi ramasesera fasii de prenadez uscat, conturand continente pe pielea-mi zgrunturoasa. De la picioare, din bocancii ranforsati de vremuri si plini de gauri urcau iscoade de raceala, indemnandu-ma sa pasesc, sa calc ca pe niste cioburi aducatoare de noroc.

Fiecare pas si privirea aruncata in stanga si-n dreapta. Tremuratul era de ceva vreme un ritm al meu.. eram constient ca tremur dar nu-l distingeam ca pe o reactie exagerata. Nu. Ca un tic, alaturi de atatea altele.

Unii priveau cu scarba. Prindeam la fix schimonosirea in care obrajii, sprancenele si nasul li se cimentau. Urmau apoi susotelile, lovindu-ma in spate cu "jegosule", "cacanarule", "du-te, ba si mori!". Da, dar erau si privirile de milostivenie. "saracul", "of, Doamne..", "ia de aici si zi bogdaproste" - acelea aparute ca niste vanatori de suferinta. Credeau ca ma ajuta prin incurajarile de buze stranse si ochi mijiti? Nu. Mie-mi placeau unele singure: cele ale copiilor care se uitau lung, nestiind inca - dar pentru scurt timp, fiind repede educati - sa ma catalogheze drept rau sau bun.

Rau sau bun? Da si da. Dar cum altfel? Nu mai tin minte din viata mea "normala" decat unele fasii - ca cele de prenadez, cu acelasi efect chiar - care apar scurgandu-se printre gene, picurand in mintea de narcoman anesteziat de vapori. Ajung in suflet si ma incalzesc. Nu mai vad fetzele celor din vis, dar aud glasuri. Am vise exclusiv auditiv-descriptive.. sau ceva asemanator.


Vagabond? Am traseul meu, tabieturile mele, familia mea nestatornicita legal si etic. Iubesc lumea care ma marginalizeaza, care ma accepta ca un rebut. Sunt raul necesar, doar trebuie sa exist! Deci, nu prea mi-as zice vagabond, ci mai curand "in slujba societatii". Sau chiar stalpul acesteia.

Ii aud pe unii incepand cu "nebun..". Nici asa nu mi-as zice. Normal ca o sa radeti, cine si-ar zice, nu? Dar nu pot sa cred ca sunt nebun. Nu.. am vazut atatea exemplare perfect integrabile in cotextul social-normal, dar care erau deplorabile din punct de vedere mental. Pai sa nu ma compar cu dansii inainte sa decid daca eu sunt sau nu nebun? Sau poate ca e si starea mea o forma de nebunie? Aceasta delasare in hoinareala si-n amagiri de pe urma unor chimicale? De cautat in gunoaie, de dormit fara pereti in jur? Tot nu cred sa fie o forma de nebunie! Spuneti adesea "e o nebunie cutare actiune", dar nu va referiti in termeni medicali, caci totusi o luati in calcul si o preamariti cu un calificativ extrem. Ceea ce v-ar face si pe voi nebuni, chiar daca nu ii veti da curs. Nu, eu ma refer la manifestarea patologica.

Spun: delasarea mea si sociopatia mizera nu indica un caz de nebunie! E doar o manifestare normala, in orice comunitatea avansata, civilizata. Doar unde am fi noi acum daca nu am avea buda cu apa curenta? La mine ajung gandurile voastre rele, adevarata voastra fatza. Cu mine nu aveti retineri, eu sunt mai facil de abordat decat un preot sau un medic. Puteti sa atingeti si voi superlativul comportarii voastre nebunesti, prin mine. E de ajuns sa misun pe langa voi, ca si vedeti culoarul de "cea mai joasa speta" in care dejectati ocari, gandurile negre si batjocura. Eu le adun, le strang in mine si va las in plata Dumnezeului, mai curati ca dupa spovedanie!

De cate ori n-ati gandit ca voi n-o sa ajungeti asa, ca eu sunt un betiv si un ratat, un nebun, daca vreti. De cate ori nu m-ati stigmatizat cu deprecierile voastre, facand din mine un burete nesatul de zoaie lingvistice. Rabufniti - si tratez la fel, v-am zis, si milostivenia! Ingerasilor, dracusorilor, veniti la mine, eu va accept mereu nepartinitor.

Stiti ce gust are painea dupa ce ai inhalat prenadez? A punga de pufuletzi! Da, de scranjoaie d-alea de malai expandat. Serios. Mananci in sila. Stelele descriu delicate curbe. Curbele tes suprafete si iata o lume iluminata de halucinatii. Nimic nu mai e atat de sigur. Totul e de o transparenta innodata in nade de "ectoplasma" de realitate. Trupul isi pierde masa si forma. Ma confund in tot si imi vad maruntaiele, de parca as fi de sticla. Ma desfasor pe un portativ inspicat de amintiri si cant o doina fara sunete. Nu ma aude nimeni.

Dar nu sunt nebun, asta e doar drogul. Vreti sa va spun cum recunoasteti un nebun? Sigur vreti? Un nebun este cel care ramane incremenit intr-un tipar strident, total ne la locul lui, in constiinta tuturor. "Deci de aici rezulta ca si tu esti nebun!". Nu, dragilor, eu sunt doar un lucru extrem de firesc si de necesar, v-am zis. Si chiar intelegeti asta daca va ganditi nitel. Mai mult, un nebun devine nefolositor, tocmai datorita rigiditatii conceptiei lui, in societate. De aici se intareste faptul ca eu nu sunt un astfel de om, bolnav mintal. Tu esti farmacist, eu sunt, dupa cum ma cunoasteti, un "vagabond." Tu esti elefant la circ, eu "vagabond" .. etc.

Poate nu ma credeti, cu toata foamea si mizeria - deci recuzita mea - cu toate treburile zilnice, eu ma trezesc si adorm fericit. Traiesc fericit, chiar daca voi imi plangeti de mila sau ma ostracizati. Imi recunosc vocatia si as vrea doar, dar sa nu mi-o aratati expres, ca si voi imi apreciati complementaritatea.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Mar Mar 06, 2007 10:39 am

Devenim animale odata ce urmele civilizatiei se pierd. Si ne place, tocmai d-asta ne intalnim mai mereu seara, cand intunericul ii baga pe multi in casa, iar pe ceilalti ii aduna in cete. Sunetele celorlalte vietati nocturne ni se par deja familiare, vantul ne indeamna sa ne dezlantuim. Luna o zarim cu privirile rastinginte in cer, slefuita de nori, facand sa sclipesca de pilitura intunericul.

- Uite, ce frumos..

Simturile se ivesc anormal de sensibile, receptive la orice dara de salbaticie. Soaptele se pierd pe strazile pustii si ricoseaza din muchiile constructiilor, infigandu-se ici si colo ca niste lilieci zgribuliti. Trupurile noastre cocosate de atata stat pe scaune, atrofiate de lipsa dezinvolturii tupeiste precum a unora, sa destind in frig, se calesc cu fiecare pas. Deja tacem, privirele noastre vegheaza de-a lungul teritoriului recucerit. Pandim vrajmasii, iar cand ii vedem comunicam prin luciri de pradatori, din ochi, prin smucituri. Ne aratam in lumina cerata coltii si ne impletim degetele intr-o stransoare extatica.

- In jos!

Acolo unde bezna ascunde restul noua ne releveaza casa. Cautam printre desisuri poteci pierdute-n pareri de umbre si pietris. Ne mai uitam in jur, ca nu cumva vreun alde muritor pribeag sa prinda a cunoaste vagauna noastra. Ascultam, ne privim iar. Narile se umflu, muschii intind materialul pentru a razbate. Trecem de bordura si ne incepem mersul cu ochii inchisi intr-un negru stramt. Pasii nesiguri pravalesc pietre. "Mai suntem pe poteca?" apare printr-o strangere de mana nedumerirea.

- Unde mergem?

Atat spui. Nu-ti explic, caci imi dau seama ca nici tu nu astepti raspuns. Stii doar unde, chiar daca nu am mai fost, stii tu si de ce. Mana ta mica transpira in stransoare cand te sprijini. Mai avem nitel, panta se mai domoleste si da intr-o sha de pamant acoperit cu iarba. Aici ne oprim. Ma intorc si ma lipesc de tine. Din spatele tau, strecurandu-se printre crengi, Luna vegheaza multumita. Drumul apare ca o fasie insailata de becuri, undeva sus. In jur percepem mai bine trunchiuri si tufisuri. Ne apropiem gurile, rasufland coborarea tensionata in curenti de aer ademenitori. Imi duc mainile pe soldurile tale si te trag spre mine. Sarutul tine isonul confruntarii limbilor. Mi-o sugi si apoi o musti. Mi-o retrag, astept, apoi intru iar in gura ta, fixand capul in palmele mele. Te ridici pe varfuri, incurajandu-ti limbutza ascutita sa-si afirme defensiva.

- Hai.

Si te trag de mana. Ne inecam intr-o soava turbulenta, frecandu-ne de bezna. Pasim gresit, ne impiedicam. Avem incaltarile alunecoase, de noroi. Vantul ne incerca, sunete de caini din departari. Niste faruri scaneaza padurea, dezvaluind ramificatii ca intr-o iasca gigantica. Trunchiul ala, de zici ca-i trecatoare intre ziduri albastrui, e numai bun. Cu mainile pe umerii tai te imping pana cand geaca de bulgi se muleaza pe scoarta. Corpul ti-l disting termic. Ma las spre gura ta si te sarut; imi trec mainile prin parul tau, proaspat despletit. Atatea mirosuri crude, fashaituri si intuneric. Suntem acasa.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Joi Mar 08, 2007 9:46 am

Dreptunghiul negru imi incadreaza mersul. Luminat din stanga, din dormitor, geamul de la baie, sau "dreptunghiul negru", se impotrivea oricarei abateri. Ma chema, ma ghidam dupa laturile lui inghesuite in lemnul usii. Usa aia care nu se inchide prea lesne. In picioare am papuci. I-am reparat de vreo patru ori pana acum. De patru ori.. cine-si mai repara papucii macar o singura data cand sunt atat de convenabili? Sunt simpli, dintr-aia din plastic. Cum ii repar? Le lipesc partea superioara de talpa. Atat. Papucul drept e tocit tare. Calc prost, incat talpa lui e inclinata la vreo 30 de grade.

Sub papuci, mocheta din hol. Nu mai e nici pufoasa, nici macar moale - sau o fi de la papuci? Din spate se aud ai mei, sforaie. M-am uitat la filmul de pe tvr 2. Tata zice c-ar trebui sa desfiintam cablul tv. Am cam cazut de acord, dar ca de obicei, o sa dureze ceva timp pana o s-o si punem in aplicare. Fara televizor. Ce diferit.. Oricum stau ca o planta d-aia fara clorofila in lumina tv-ului. Ma iradiaza cu etichete sociale de doi bani. In stanga e fotoliul.

Si iata in fata dreptunghiul negru. Pare sa ascunda alta lume, privilegiata de tacere si intunecime. Da, la mine in baie cineva, cumva e posibil sa fi depozitat o alta lume care s-a dezvoltat ca o ciuperca pe o gramada de balegar, in speranta mea. Dar mai e pana acolo. Sunt pe la jumatatea holului. Ma intorc si verific daca usa de la intrare e incuiata. Noaptea o tinem asa. Cand stau singur acasa uit de asta si intra in voie rude, vecina. Deasupra usii e un patrulater sters, de lumina.

Semana ca un joc dintr-ala cu nivele izolate prin usi, restrictionate de chei rosii, verzi sau albastre. Starea mea e cheia. Si-i cam albastra. Si-mi spune ca o sa mi se descuie usa de la baie. Inca o scurta oprire, in bucatarie. Aprind lumina. Deschid usa frigiderului si-mi caut flaconul cu pastile. Trebuie sa citesc pe eticheta (iau cate doua si sunt diferentiate prin inscriptia minuscula de pe cutie. Am o banuiala ca ar fi la fel si sunt subiectul unui placebo.. destramat). Beau intreaga cana de ceai pana cand capsula aluneca greoi pe esofag. Iau si un algocalmin. Ultimul. Ma simt cam prost, a fost frig azi si cred ca am febra.

Am herpes. De la Mihaela. A zis sa stam potoliti pana ii trece, dar.. Nu cred ca am mai avut herpes. E naspa, nu-l recomand. Azi e ziua femilinelor. Sa ne traiti mult si bine, sa aveti rabdare. Si cat mai rar herpes! Am citit ca ramane in organism virusul. CE sa-i iau? Mama mi-a zis esarfa. Cum naiba se alege o esarfa? Pai are esarfe.. le-am desfacut eu, de ce sa-i mai iau una? Nu, e dificil si riscant sa-i iau ceva imbracaminte. Un coleg mi-a zis sa-i iau o crema. Ok, asta inseamna ca va trebui sa-i masez corpul, deci e bine si pentru mine. Dar nu, o crema pentru fatza, imi zice ala.. De ce sa-i iau pentru fatza? Mi-mi place asa cum are pielea acum. E dificil si riscant. Apoi mi-a zis, tot ala, sa-i iau un cosmetice la pachet. D-alea tip cadou, in care unii aduna tot ce au mai "bun". Nu, o sa vada ca l-am luat pe fuga, fara sa-mi bat capul. E riscant. Deci? I-ai un parfum. Sigur, la cat ma pricep eu la parfumuri.. Mai bine ii iau un ghiveci cu o floare ciudata si parfumata, tot ii plac ei florile. Sau un ceva bijuteric, mai ieftin. Sau ii fac portretul.. ceea ce e si mai dificil la cum desenez eu.

Ma pregatesc sa plec, cand ma zaresc in oglinda de pe hol. Sunt imbracat in trening si par dezlanat, sleampat. M-am tuns, iar capatana mea mica si acum golasa scoate in evidenta maxilarul si falcile latarete. Ridic din umeri, imi misc capul in stanga si-n drepata. Inchid lumina. Nu am facut nimic in astea trei saptamani. Adica nimic din cele cu termen temporal si categoric, cum ar fi proiectul de diploma. In schimb am cunoscut-o pe ea. Azi e marti, e 6 martie i-am raspuns alaltaieri cand m-a intrebat daca stiu ce zi e. Apoi am stat si m-am gandit, trebuie sa aiba o semnificatie, d-asta ma intreaba. Asa ca am bajbait: noi ne-am intalnit prima data tot marti, nu? Si ea: parca. Iar eu dand de oarece siguranta: facem o luna de cand de vedem, iubito?

Sunt intrebat ce-i cu mine, daca sunt indragostit.. O simt ca pe ceva evident si necesar, cat mai putin separabil. Ceva de incredere, placut si adorat. Dar cu mine cred ca-i mai mult oboseala si lipsa timpului. Asta e. Ficatul meu de doi bani, care ma incatuseaza intr-un fel letargie dupa fiecare iesit in oras. Imi revin, sunt hranit bine si ma odihnesc. In fine, e si lenea. E mai multe cu mine.

Dreptunghiul e atat de aproape incat disting floricele reliefate de pe geam. Lumina din dormitor deseneaza o dunga pe usa debaralei. Mi-e somn.
Chiar sa fie o alta lume dincolo de usa asta, inghesuita intr-o baie atat de mica? O lume in care gandurile bune sar ca foricelele de porumb din uleiul incalzit-refolosit al amintirilor? Poc. La naiba cu lumea cealalta, cu visele si extrapolarile in ambitii. La naiba cu viitorul construit pe indelete din munca, sarguintza. La naiba cu dreptunghiul asta! Aprind lumina la baie. Inchid de vreo trei-patru ori usa, pana ramane asa. Baia asta e la fel, ce alta lume, cum ai putut citi pana aici?!
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Vin Mar 09, 2007 11:39 am

Raman cateodata cu privirea fixata, de parca mi s-ar face un transfer de personalitate. Ca acum, in mod aproape inconstient, ma uit la un domn imbracat intr-un pardesiu cafeniu, cu palarie. Sa aiba vreo 60-65 de ani. Bunica-miu a murit la varsta asta. Sta picior peste picior si se uita la randul lui la alti oameni care se plimba prin parc; pare a fi un obisnuit al locului, prin modul detasat in care sta. Probabil ca atunci cand nu-i prea frig, mai ales primavara, iese si asteapta sa fie inglobat in vitalitatea celorlalti, sa simta iar ca traieste cu un scop valabil.

Micul parc de la Ceas s-a transformat intr-o ambuscada de vanzatori tuciurii de cadouri multicolore. Se misca de pe un picior pe altul, isi dau coate, fac cu ochiul atunci cand "prind" vreun client. Niste animale-caricaturi imbalnite exagerat, unele chiar vorbitoare, stau in pozitite de drepti pentru a fi adoptate de minti ahtiate dupa conventionalism si kitsch, pe musamale. Exista o miscare standard, incepand cu o recunoastere din partea posibililor clienti si avand replica unei hartuieli aparent dulcegi, din partea vanzatorilor. Urmeaza apoi localizarea unui cadou. Clientul se posteaza in fatza tarabei cu pricina si se uita fix, peste umerii celorlalti, ignorand, de parca s-ar face frate cu matza piuitoare care "merge cu doua baterii AAA". Mai se intreaba o data de pret. Se uita, o ia in mana. Vanzatorul da de certitudine cu miscarea asta si porneste sa-i enumere caracteristicile aproape supranaturale, efectele categorice si foarte "ieftin, din pacate ultimul". Clientul raspunde cu cateva nazuri de fata mare, vanzatorul il imbarliga oricum. Aproape ca se face un fel de troc, ca asa-ti pare cand ii vezi pe astia cum se milogesc.

Batranul e impresurat de altii acum. Poate ca au un grup al lor. Eu stau singur pe banca asta. E umbra, mi-e cam frig. Varstnicii astia se misca atat de greu incat imi apar ca un ansamblu statuar, prinsi in unele ipostaze studiate.
Si trec oameni. Prind franturi de conversatii: "las' ca-ti ia mama.. ", "fa, cica Vali a iesit cu aia!", "fato, cu aia? Vali?", "un cadou pentru femeie, ia-l de n-ai idee". A dat soarele. Foliile boutique-urilor improvizate sunt umflate de lumina. E ca o tabara de refugiati, o halta plina cu trupuri neindividualizate.

- Am sa-ti spun un secret!

Ma uit in drepta mea unde un tip neras, cu o geaca de piele se misca agitat uitandu-se de jur imprejur.

- Poftim? il intreb.
- Un secret, zice. Secret. Promiti ca..?
- Cred ca ma confunzi.
- Da? Nu esti tu Sandu? Cel care..
- Nu, nu sunt Sandu. Imi pare rau. Si dau sa ma ridic dar ma prinde de mana si spune soptit, de parca m-ar fi rugat:
- Sandu, nu ma recunosti? Nu am spus bine?
- Nu sunt Sandu, v-am zis.

Plec de langa el aruncandu-ma in puhoiul de trupuri. Inot dand din coate. Ajung la semafor. 46 de secunde de culoare rosie. Ne privim indiferenti, noi cei care asteptam. Un sentiment de conducator ajunge intr-unii, fie unul de condus. Avem arhetipuri care rabufnesc cateodata in lumea asta cu personalitate sterila. 35 de secunde. Trec masini, ne adunam ca la rugby. Inca 30 de secunde pana la confruntare! Nu ma uit la cei de alaturi. Imi imaginez un discurs al unui lider neidentificabil "Fiecare se apara in parte, dar nu uitati ca sunteti d-ai nostri, de pe trotuarul asta! Curaj!". Cand mai erau 19 secunde imi apare in minte "Blestemat sunt oare? Ma simt al nimanui..". Dar nu sunt al nimanui, sunt de-al nostru! Atunci, cu privirea aruncata langa mine, in stanga, vad perechi de ochi atintiti la contor. O tipa scunda cu sapca se uita si ea la mine, apoi isi intoarce privirea. Urmareste numaratoarea, se aproprie momentul. Respira mai greu. Un rictus. Gata, au pornit! Am pierdut plecarea, ma iau si eu dupa ei. E invalmaseala. Care-s ai nostri incerc s-o intreb din priviri pe tipa, dar ea trece brusc pe flancul stang lasandu-ma cu nedumerirea la 10 secunde de un nou rosu.

Si iata ca ne-am transformat. "Ce secret vroia sa-i spuna lu' Sandu, ala?" si ma opresc. Luptatorii de pe zebra ma lovesc executand martzial rocada. Nu-mi dau seama ca dureaza atat de mult ganditul meu stationar, culoarea se schimba si raman in sunete de claxoane si reprosuri urlate. Apare individul "cu Sandu" gesticuland alarmat si pacificator: "Stati, stati, e cu mine, e Sandu!" si ma trece repejor de partea cealalta.
Soarele se ascunde dupa cladirea bancii. Ii vad ochii negri distorsionati de lentilele groase. Se uita fix, nu spune nimic. Ma tine de umeri.

- Sandule, ce faci, vrei sa stie toti?
- Nu sunt nici un Sandu, ia lasa-ma dracu-n pace!
- Ssszz. Te las, gata, te las. Cum sa nu fi el, am vorbit aseara cu tine! Nu a ramas ca azi e ziua?
- Ce zi, ce vrei domn'le de la mine? Esti nebun?

Am inceput sa vorbesc tare atragandu-le atentia noilor luptatori ce se pregateau la semafor. I-am respins mainile imuiate care incercau sa ma domoleasca si am pornit-o catre casa, bulversat de privirea din ochii lui. Dadea impresia ca nu avea ochi, ca ceea ce vedeam era o masca.

- Deci, te-ai potolit? M-a urmat vocea.
- Da, te-ai comportat bine. A durat ceva pana cand am revenit.
- Yes, stiam eu ca e un test, ca tu esti, Sandule! Ceilalti sunt si ei pregatiti. Asteptam semnalul tau si atunci detonam.
- Bine.

Sandu a reusit sa apara in mine. Nu sunt un anarhist violent cum ma acuzati. Sandu m-a preluat printr-un fel telechinezie, asa cum si ceilalti se foloseau de marionete asemanatoare mie. Cine stie de ce am fost alesi noi.. Cert e ca ne-au folosit. Aveti grija cat de usor puteti fi manevrati!
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Mar Mar 20, 2007 9:49 am

Nadusea vizibil. Asezat in fata mea, pe un fotoliu care nu facea parte din aceeasi garnitura de mobilier, ceva ce semana mai mult cu un scaun metalic cu perne, individul era imbracat intr-o geaca rosie din fas. Cred ca avea vreo 30 de ani. Mototolea un pliant. Mainile le avea umflate de efort, crapate pe alocuri, cu unghiile tocite. Pliantul lucios era ceva clar precar intre degetele pietrificate, dar manevrat cu grija. Nu-si ridica privirea, se uita la incaltari - niste adidasi puhavi imbroboditi cu sireturi gri. Podeaua salii de asteptare era o grila, alb-galbui si negru-patinat cu colturi uzate. Usa de la intrare avea geamurile acoperite cu perdele dense, imbibate de diagnostice fugare. Afara aparuse soarele care izbea ca blitzul atunci cand cineva trecea pragul. O camera veche cu tavan inalt si cu pereti jerpeliti acoperiti pudic cu postere multicolore.

Si raman cu gandul la pliantul ala. As vrea sa stiu de la ce e. "N-are nici un sens sa tina asa un plinat, atat de grijuliu". Incerc sa zaresc scrisul cu litere inclinate, albastre, dar tot ce prind este un "DE..". Se lasa pe spatarul fotoliului incercand sa para mai relaxat. Revine insa cu antebratele pe genunchi aproape imediat. Ii e frica? Pare un om rezistent, dur. Tot transpira, se sterge cu dosul mainii lui masive. Ofteaza. Ridica privirea si se uita la mine. Vad doi ochi mici albastri lucind intre cutele mulajului sau facial. Groaza.

Numai noi doi, pacienti, asteptand. Eu stau pe o banca, cu mainile incrucisate. Ma preocupa mai mult ce are individul speriat, decat ce as putea avea eu. La fel de curios ca si sa aflu ce scrie pe pliant. Imi suna telefonul. Il las sa sune. Se uita la mine, incerca sa-mi gaseasca el telefonul, se grabeste. Ma roaga sa raspund, din priviri. Acum el se gandeste la mine, vad asta. Grijile lui s-au transformat in sunetele telefonului. Imi ridic buza de jos si incep sa ma scotocesc - dar stiu exact unde-mi tin telefonul! Deschid buzunarul, apas pe tasta si vorbesc. Nu mai framanta pliantul, incat mai zaresc inca doua litere, "..CE..". Asteapta sa-mi termin convorbirea, iar cand blochez telefonul si-l bag in buzunar mai ca nu-mi zice de la obraz: "ei, ce e, e bine? nu mai ma fierbe, omule, spune!".

"Ti-am facut-o, nu-i asa?". Ma reazam cu capul de perete pe un afis cu "Uniunea Europeana suntem noi!", care fosneste. Il mai prind cu coada ochiului drept. Sta cu fatza in mana. Isi pipaie fruntea mai ingandurata. Are parul ravasit. Din buzunar iese un fes negru. Pare ca ii se misca buzele. "Vorbesti singur?" il intreb in gand. Se deschide usa de la intrare si in sala apare o doamna in varsta, imbracata intr-un palton bleumarin inchis, cu o palarie mica, neagra. Trece pe langa mine lasand un iz de vechi pastrat in cutiutze aromate, inghesuite in multe "la multi ani!". Barbatul isi trage picioarele, chiar daca mai era loc suficient. Eu imi indrept capul si ma uit dupa femeie care se aseaza discret pe canapeaua de vinilin punandu-si poseta pe picioare. Ma intreb "O fi salutat si eu n-am raspuns?".

Muncitorul, eu si Batranica. Intr-o sala de asteptare, la medicul de familie. Peste un sfert de ora incepe programul. Muncitorul s-a ridicat si se plimba cu pasi inegali, priveste in gol pe niste afise, se posteaza in fata jumatatii imobile a usii si se uita prin perdea.

Batranica tuseste scurt apoi ma intreaba pe un glas clar si calm:
- Dumneavoastra sunteti primul?
Ma intorc spre ea si intai dau din cap, apoi raspund:
- Nu, dansul. si arat cu palma desfacuta catre Muncitor. Acesta se ne priveste si mai speriat si zice:
- CE? ochii ii joaca in orbite, capul il tine aplecat pentru a pronunta intrebarea cu intreg trupul. Se uita la mine, ma vede cum am ramas cu mana indicand spre el, apoi se uita la Batranica si continua miscarea asta de cateva ori pana cand isi revine.
- Da, eu.. Adica eu am venit primul.
Imperturbabila, Batranica continua sa mi se adreseze:
- Intru dupa dumneavoastra. de parca am fost anuntat ca am onoarea a o preceda. Aprob din cap si-mi intorc privirea catre Muncitor. S-a asezat si respira adanc stergandu-si palmele de materialul pantalonilor. Caut pliantul dar nu-l vad. Ma uit pe podea. Acoperind partial o dala alba si una neagra e plinatul cu "DECESE - imbalsamari si inhumari, toaletari mortuare.. ". Vreau sa i-l dau, dar l-a vazut si el si se repede inainte de a ma ridica eu, il ia de pe jos si il infunda in buzunarul stang. "Deci asta era! Moartea!" spun satisfacut si-mi intrept si eu spinarea. Apoi ma uit mandru de reusita mea norocoasa catre Batranica care e tot la locul ei, in aceeasi pozitie, ca o replica de ceara parfumata cu busuioc uscat.

- Buna dimineata! spune o tanti agitata in scartaitul balamalelor, imbracata intr-un sarafan galbui, tinand de mana o fetita de vreo patru ani. Spune buna dimineata! o zdruncina pe copila, aceasta ramanand tacuta.

Ordinea: Muncitorul, eu, Batranica, Mama cu copila.

- Stai locului, sa vad unde am carnetul de sanatate.. o aseaza pe fetita pe banca langa mine, ravasind gramada de "obicete personale" din geanta. Of, mama, tu ai vazut daca l-am luat, o intreaba de forma pe fetita absenta, impachetata in haine groase care ii lasau fata si mainile vizibile. Unde l-oi fi pus?

Copila se uita la mama. Mama ofteaza, isi da parul prea brunet - vopsit? - dupa urechea stanga. Fiica se agata cu mana ei micuta de tivul sarafanului dar il pierde repede dintr-o miscare brusca.
- Uite-l! si femeia ii arata bucata albastra de hartie de parca ar fi sanctionat-o. Stiam eu ca e aici. O ia in brate si se aseaza pe banca. Cine este ultimul? ma intreaba direct.
- Doamna, ii raspund.

Se intoarce catre Batranica si:

- Deci dumneavoastra! Mama, noi intram dupa doamna, vezi. Cat e ceasul?
Nu stiu cui i-a adresat intrebarea, dar intorcand iar privirea in stanga am dat de niste ochi mari, clipind des. Ma uit la telefon. Muncitorul ii retinuse locul si se intreba de ce-l caut daca nu se auzea soneria. Era atat de absent?
- Noua fara doua minute.
- A, acu vine doamna doctor! Acu vine, mama!


**


Parcul arata ca dupa un film american de actiune facut intr-o tara din lumea a treia. Resturi de banci si gunoaie, borduri aruncate-n iarba, alei napadite de tzarana. Dar sunt atat de multe cosuri de gunoi! Si sunt noi, proaspat instalate, ca si cum restul, parcul in sine, ar fi doar decorul sters pt. prezentarea minunatelor pubele. Dinspre lac vine miros de balta. Alge imputite, peste mort si multa mizerie, fecale deversate in siroaie caramelizate de sub tzambre de gard putrezite.

Tipul sta jos, pe podetul metalic, rezemat cu spinarea de balustrada. Ea - iubita lui, prietena? - sta pe vine si-i vorbeste. El isi misca capul in stanga si-n dreapta de parca ar admira-o. Eu sunt cu Mihaela. Am prins secventele astea si mi-au adus aminte de ceva. Nu am ramas prea mult acolo, ne-am continuat plimbarea, insa acum, gandindu-ma mai bine, din cele cateva imagini care tot apar clare, trebuie sa scriu despre asta.

O pereche de adolescenti. I-am vazut cum stau pe marginea apei. Cu fiecare pas ne apropiam de ei. Nimic neobisnuit. Am mai vazut perechi stand in locul asta. (am impresia ca tot ei, de ce? s-a creat un reflex, e un cadru care da ghes la anumite senzatii, sau ce?). Ajunsi mai aproape, schimband vorbe, m-am uitat mai bine la ei. Tanarul isi ridica partea stanga a bluzei. Fata se uita si tzipa inabusit, se da in spate, aproape pica in fund. El sta cu o privire de martir, rastignit intre fiarele podetei si se uita fix la ea. Incerca sa o prinda, ea se ridica si incepe sa planga in toata regula. Urc cu Mihaela in parc si vorbim in continuare. Stau cu spatele la cei doi si as vrea sa vad ce se intampla. Mergem prin parc, apar alte sunete.

Am stat putin, si ne-am intors zarindu-i inca o data pe el si ea, imbratisati, miscandu-se fortat. Ea plange, el incerca sa o calmeze - aparent? - si o saruta adesea. Am iesit pe strada principala. Gata.

Cred ca am ceva cu imaginea asta.. in care unul dintre cei doi isi arata "ranile" si celalalt intr-o invartoseala de groaza, neputinta si mila incerca sa restabileasca notiunea de pereche, de bunastare, de "acum doua secunde era ok". Ce naiba inseamna asta? De ce o placeam pe Cris? Pentru ca era o "sinucigasa retinuta", pentru ca era normal sa incerc sa devin un "masochist cu abonament" alaturi de ea? Nu stiu, dar fetisismul asta, cu intreruperea brusca a normalitatii prin sadism, prin maltratare, cu plansete si priviri pierdute, pare sa ma atraga. Uneori.

Nu o faceam sa ma simt victima, nu neaparat, ci sa obtin reactii neingradite, o anume "preluare" a celor care ma compatimeau. Pai da, ca facand asta reuseam sa-i aduc sub impresie, sa-i controlez. Hei, ceva taieturi, so what? Dar ce obtineam: controlul! E un fel de trisat.. Cred ca avem sustinerea prin mila/ura inoculata, mult mai concret decat atentia prin implinire/acceptare.. Mi-e somn.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Joi Mar 22, 2007 11:50 am

Atatea lucruri

Suportul rece si vopsit de nenumarate ori in albul igenic se intindea in tavan asemenea unui druid absorbit. Lumina se infasura intr-un sul de reflexii de-a lungul vopselei lucioase. Zgomotele napusteau fara vreo noima. In capat, sau undeva aproape de capatul acestui veritabil vrej metalic vrajit, exista - stiu asta, nu ma intrerupe, te rog - o punga transparenta, molesita, din care coborau ritmic picaturi de glucoza. Inaintau sub apasarea coloanei de lichid in vena mea umflata. Dintr-un tub de plastic intr-unul organic.

Acul zici ca nici nu exista, dupa atat timp. Sunt un altoi de glucoza.

Salteaua rigida, udata de lichide din numeroase euri in scurgere, cu ghemotoace de durere si speranta, ma tzintuia in neputinta.
Mi-au pus calmante. Imi aduc aminte cum poligoane intetosate de alb, albastru si verde, cum ochi si guri metamorfozate in umbre roiau in jurul meu. M-au sedat, dar nu am uitat durerea. Cea mai intrinseca, cea mai totala senzatie.. nervi intinsi pe corzi la care se canta riff-uri incandescente si ascutite, pulsand in ritmul inimii solicitata de medicamente. Nu mai aveam trup. Totul se dizolva in picaturi de sudoare care difuzau prin camasa de noapte si se imbibau in ce puteau, fugind.

"O sa fie usor, e bine ca ai venit mai devreme.. o sa scapi in doua-trei zile" spunea vocea sigura, de bas, a chirurgului.

Spitalul e acel loc in care suferinta e normala, din pacate chiar banalizata, in care individul e confundat cu diagnosticul si interventia, in care reactiile sunt rezumate in replici vulgare si rastite, in care trocul e un lucru perfect justificat. Miros de clor, raceala pardoselii, constipatie, patul pe rotile, sertare din tabla. Comunitati de pacienti uniti prin durere si prin mistouri impotente. Ma imbolnaveste spitalul asta, ma duce intr-un animal recunascator si rabdator. Sunt ras, mi se face clisma, mi se vorbeste ca la un imbecil, sunt manevrat ca o gramada de posibile ofrande banesti. Lumea e inchisa dupa perdele atat de albe, dupa plase de tantari pline ochi de praful ala dulce de afara, de mizeria aia libera, de boala necatagorisita si neterminala. Vreau sa ma arunc in multime, sa va spun ca aici nu-i ca acolo, dar totusi sa cred la fel oriunde.

"Uitati, domn' doctor, o mica atentie.." si plicul de alb neigenizat intra in halatul plin de atatea examene si atatia termeni memorati, atatea manevre, atatea promisiuni si faima. Legamant etic.

Nu am perna. Incep sa aud glasurile celor din camera. I-am vazut, ii stiu pe fiecare dupa glas, caci inainte sa intru in operatie am stat o zi intreaga alaturi de ei. Nu le-am retinut numele, insa fizicul restrictionat auster la chip si handicap, din cauza pijamalelor, se recladeste acum prin voci.

Nea Mitica e vesel tot timpul. Ii lipsesc dinti multi, e carunt si cu o privire sticloasa. Sta in scaunul cu rotile si se avanta ca un copil printre paturi, asistente si urlete. E fericit. Tocmai i s-a amputat un picior. Intampina pe oricine la fel, miscandu-si ca un catelantru ciotul. El este Bufonul.

Vali, un nume tineresc pentru batranul de 60 de ani din Valea Doftanei care nu mai aude bine si e posmogit tot. Vorbeste gajait, timid... pierdut. Are aproape 45 de kilograme, insa asistenta masiva, dubla se rasteste puternic la el spunandu-i ca "are si ea hernie de disc" si "sa mearga pe picioarele lui". El este Paharnicul.

Un nene care paseste sontac, cu glas rasunator de cantaret de muzica populara, cu grumazul lat si rosu umple cu vorbe lente cutia noastra sterila (salon). A adus aparatul de radio AKAI la care ascultam toata ziua Antena Satelor. El este Vlajganul.

Domnu Dumitrescu sta intins. Are o privire serioasa, indreptata intr-un punct care i se dezvaluie numai lui a fi mai mult decat un punct. Cred ca are ceva la picioare si el. Proteza dentara asteapta credincioasa alaturi, lasandu-l cu un chip mumificat. Ii spun Abdicatul.

Nea Iulica, cel care urineaza din te miri ce lucru cu sange sta si dansul la o perfuzie. Este roscovan, grasut si le ia mai mereu peste picior pe asistente. El este Calugarul.

Al saselea sunt Eu.

Scenele sunt retusate de Harpii (infirmiere), calmate de Bacante (asistente), deschise/inchise/redeschise de Tartor (chirurgul) si intregite de Altii.

Deci, scena I si singura: salonul din capatul culoarului, 6 paturi pe rotile, dulapioare, mozaic mustind a curatenie si lumina. E si cald, e si frig. Muzica parazitata se strecoara dinspre pervaz. Intra o Harpie, cei 6 reactioneaza.

Harpia: - Ce face baieti? Primiti si o pasarica printre voi?
Calugarul: - Depinde ce ciripesti..
Harpia: - Hait, ai prins glas! Nu te mai pisi rosu, ha?
Calugarul: - D-da..
Uitandu-se la Paharnic, Harpia: - Nene! Vali, baiatule, scularea! Mergem la un caca, hai!
Paharnicul: ?
Vlajaganul: - Nu vezi ce nas rosu are, a baut toata noaptea, nu-l mai trezesti nici cu fanfara! Ha.
Harpia: - Nu-l apuc eu de cocosel de se caca pe el.. stai sa vezi, Vlajgane!

De pe usa intra grabita (deci cu un grad de responsabilitate mai mare) o Bacanta falafaitoare.

Bacanta: - Geta, termina odata, ca vine acu domnu doctor.
Catre Abdicat, Bacanta: - Ce mai faci? Mai te doare?
Abdicatul: - Nu, nu chiar.. E mai bine acum. Doar ca ma..
Bacanta: - Foarte bine, foarte bine, acum o sa alergi dupa gagici! Ia, tu, ce mai faci? Ai facut febra? ma intreaba.
Eu: - Nu stiu, dar m-a durat de-a lungul piciorului.. De la sutura in..
Bacanta: - Geto, auzi aci, de la "sutura". Puisor, esti doctor, ori te-ai scrantit la gura? Zi-i taietura, ce te dai rotund.. E-he, de te durea..
Harpia: - Nea Mitica, stai, unde fugi, bre? L-ai vazut ce viteza are? catre asistenta.
Bacanta: - Mare futalau la varsta lui, zau ca da..
Bufonul, sterganu-si saliva: - Las ca te prind eu singura, Getutzo!
Vlajganul: - O tii pe picior, nea Mitica? Ha-ha..

Altii: - Dar Tartorul pe unde umbla?


* *

Inainte dorinta de a vindeca aparea des. Visam interventii si cautam solutii oriunde mergeam. Terminasem facultatea de medicina si eram mandru de acel "domnule doctor" care ma insotea pe culoarele spitalului. Cazuri dificile, simpozioane, atentii. Eram cineva si puteam sa lecuiesc, sa ma lupt ca un avocat al trupului intr-un proces cu dinvinitatea.

* *

Acasa ma asteapta fiu-meu, are nevoie de bani pentru scoala de soferi, ca sa-si gaseasca servici mai bun. Cand intru pe usa Geroge (baiatul meu) ma repede cu o strambatura de nas si cu "ce avem de mancare?". Stiu ca miros a hipoclorit, ca bandaje si fecale adun cu mopul zilnic, dar cineva trebuie sa le faca si p-astea. Tu cum te-ai descurca, vii aci si dai peschesu, te taie si intr-o saptamana pleci la viata ta "sanatoasa". Eu traiesc in spital, eu muncesc in mizeria ta.

* *

Serviabila pentru a trece de la un "etaj" la altul, prefacuta pentru a premari pe "domn doctor", cel care se poarta cu mine ca si cum ii sunt data pe datorie. Stiu sa iau decizii dar trebuie sa intreb, sa il cocolosesc cu importanta. Oriunde sunt recunoscuta ca fiind "asistenta lui..", nicicand doar "asistenta". Te rogi de mine, eu sunt cea care ingaduie, pricepi?

* *

Chiar daca noi suntem Altii, am fost denumiti asa doar pentru a ingloba generic variantele de indivizi. In noi esti si tu, intr-o relatie de subordonare/coordonare. Astepti sa devii, te lupti sa fii altul, dar fara voia ta chiar devii altul. Nu gandi numai din perspectiva ta, arunca-te in ipostaze si judeca!
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Vin Mar 23, 2007 11:40 am

Stau prea mult la calculator. Si la televizor. Si la telefon. Sunt prins intre ecrane; oriunde zaresc unul ma opresc si ma uit ca hipnotizat, fara sa-mi dau seama prea bine ce se petrece, sau care e ratiunea acestui fapt. Degetele mele s-au contorsionat dupa pozitia tastelor. Ma doare coloana de la taburet/scaun. Ochii ii am varza. Sunt un om distrus :).

Atat de dependent de chestiile astea tehnologicoase, inca azi dimineata, negasind untul, vroiam sa dau un Ctrl+F in frigider. In fatza prajitorului de paine ma asteptam sa vad o "processing bar" cu o numaratoare in procente. Nevoia de publicitate apare prin pauze in activitatea mea superflua, prin priviri pe pereti si rememorarea "caracteristicilor de exceptie ale noi masini diesel, cu o reducere de pana la 1000 de euro pana pe 31 martie".

Ma agit puternic cand ii vad pe oameni contrariindu-se la talkshow-uri. Mai mult, pt. prima data, aseara m-am uitat la o emisiune d-aia regizata, cu tradatori si tradati, toti inamorati. Si am urmarit-o aproape toata! Ce m-a durut capul dupa, ca la mahmureala. Trupuri expuse, reactii expuse, scoase din context toate. Surogat de viata nepermisa la apasarea unui buton de telecomanda.

Telecomanda.. acel sceptru al deciziei interfamiliale. Tata se uita urat, si-a dezvoltat ticuri, cand nu mai simte bucata de plastic siliconat in mana. Cred ca si eu la fel.. Cand imi vin nervii distrug telecomenzi. Suntem la a opta! :D Controlul de la distanta, independenta fata de rezultat, de actiune. Stau pe fotoliu si totul imi intra-n cap, mi se toarna si accept totul.. Mai rabufnesc, dar drogul e prea puternic.

(Dar imi place, stiti?)

Ma trezesc si porn..esc calculatorul. In stanga e TV-ul, care ma vegheaza ca un android in stand-by, prin ledul rosu. Telefonul mai bipaie din cand in cand. De la calculator se aud piuituri, haraieli, ventilatorul. Ceasul nu mai se aude, e acoperit de noul timp, timpul cibernetic; lumea nu mai exista. (imi place ultima reclama de la Click Net (nu, nu sunt abonat..), pentru ca mi se pare mai mult o antireclama..)

Am asa o deprindere in combinatii de taste, in manevrarea mousului.. ca un pistolar inofensiv cu niste cutii de conserve gole. Se succed chestii pe ecran, milioane de operatii elementare ridica o patura multicolora de pixeli. Apoi o scutura in ochii mei, informatiile patrund in neocortex si se depun ca o noua scoarta cerebrala. O tulumba de chestii nepalpabile, la care dai refresh cu un F5.

Gata. Shut down, turn off, bye-bye, ca nu se mai poate!
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Lun Mar 26, 2007 9:59 am

Mi se face rezumatul la orice doresc. Si doresc in ultimul timp sa mi sa faca rezumatul la orice. Ce comod!

* *

Florile zarzarilor, vazute in lumina becului caramiziu, de jos, arata ca si cum ar fi fost inghetate. A plouat mult. Prind franturi din lumea de sus in baltoace-portaluri pe trotuar. Cerul e plin de neguri. Cand mai trec norii zaresc si ceva stele. Miroase prea puternic, mai ales acum pe racoare, dupa ploaie. Gata, au plecat!

Smulg patura de pe tine. Tresari dar nu te trezesti. Ma urc in pat langa trupul tau ce imprastie candoare si incerc sa te descifrez. Pijamaua mototolita si chipul tau de copil.. Pari vie, vad ca respiri, dar nu te simt vie. As vrea sa te intreb si in minte imi vin imagini din noptile trecute. Te prindeam de maini si iti distingeam trasaturile sub lumina densa a Lunii, radeam, erai alta. Am urechile infundate acum.

De la o vreme aveam impresia, ce tot spun, eram sigur ca cineva ma urmarea. Nu ca si-ar fi facut cunoscuta prezenta, insa era suspect de banal. Totul decurgea fara ramificatii, constant.. Trebuia sa se fi intamplat ceva!
Nu-mi intorceam privirea, doar ascultam mai atent. Capul il aveam plin de supozitii, membrele mi se miscau precaut, ca la o corcitura la un salon de rasa. As fi vrut sa ma opresc si sa le strig ca stiu ca exista. Dar cui si ce as fi rezolvat cu asta?

Ocoleam drumurile drepte, ma amestecam cu locatarii cartierelor intortocheate, printre caini vagabonzi si pubele. Alei, iesiri dosnice, porti. Vroiam sa fiu sigur ca traseul e cat mai greu, sa-i descurajez, sa ma si calmez. Nu mergeam niciodata pe acelasi drum, asa ca intregul oras, mic, incepuse sa-mi fie cunoscut ca in palma. Desigur, ei aveau posibilitati extinse si stiau la fel, sau chiar mai mult, decat stiam eu. Nu-i poti pacali.

Cu toate astea, nu i-am vazut vreodata. Nu mi-au dat de veste evident ca ar exista. Dar asta nu inseamna ca au renuntat. Nu, ei sunt profesionisti, trebuie sa fie asa! Observ adesea distorsiuni, mici repere de anormalitate, sterse. Ca niste urme, dar nu pot fi sigur.

Il las pe pat. Lama luceste cand imi afund genunchiul in saltea. Tu misti din buze si te intinzi. Trebuie sa fii una de-a lor, nu ma insel, nu? Nu am putut sa dorm.
Daca vad ca ripostez, or sa se arate! Tu nu o sa te dai de gol, fie sa nu-mi faci mie rau, fie.. Nu stiu, dar o sa va alung, iar tu fiind prima, eliberandu-te astfel de povara misiunii tale, esti privilegiata. Da, te iubesc, dar ca imaginea pe care o aveam, in viata de atunci. Acum, ca stiu ca tu esti cu ei, nu pot gandi doar ca "tu a mea" ai fost o masca.

Cand bate vantul incep sa cada picaturi din copaci. La inceputul plimbarii, dupa Eliberare, soarele aparea neputincios. Un soare rosu pal.
E tacut acum. Poate ca prin asta i-am indepartat. Dar pentru cat timp? Ar trebui sa plec, ar trebui.. Da, stiu, o sa ma omor, dar vreau sa vad ce am facut. Adica sa vad rezultatul. Poate ca actiunea mea - sigur, nu poate! - o sa aduca liniste si pentru unii din voi. Nu-i asa ca nu va mai simtiti amenintati?

Furie si exaltare. Metalul era o parte din mine. Nu am inchis ochii, am privit cum loveam intr-o vietate ambigua, insangerata, impachetata intr-o camasa aidoma celei purtata de tine odata. La inceput, teroare si sfortari. Lama nu intra mereu drept, nu intra mereu complet. Ai cazut din pat si ai reusit sa te tarasti inca un metru si jumatate. Era un gajait slab, altceva nu se auzea. Loveam unde apucam. Ma ardeau bratele de efort, nu mai distingeam culorile. Ametisem; m-am retras si lumina diminetii m-a izbit in ochi ca un reflector. Totul se indeparta de mine. Interiorul camerei unduia dupa bataile inimii mele.

* *

Duminica, 25.03.2006, 23:36

Nu a mai plouat. Am fost trezit dupa ora noua, buimac, orbecaind dupa pantaloni - care erau sub pisica! Ieri seara imi lasase vecina un dvd al sotului, cu "canturi crestine", sa il impart pe 5 cd-uri. M-am apucat dupa masa de asta, ce misiune onorabila; in paralel am vorbit cu Mihaela pe mess'.

Am iesit tot pe la 17. Am intarziat sa o intampin in statie cu toate ca eram gata cu un sfert de ora inainte si asteptam doar sa treaca timpul. Am stat patru ore si ceva prin oras, pana s-a intunecat.

A, azi ea mi-a trimis o scriere eroticoasa, conceputa in plina noapte, sambata. Interesanta. Se facea ca pleca de la scoala intr-o seara de august, iar pe un gang (parca) cineva ar fi violat-o. Era descris in detaliu. Acel cineva, la sfarsit demascat, eram eu. Ar trebui legalizat violul, vorba lui Sade.

Cautam ca disperatii un loc mai retras. Chiar am asteptat sa se intunece - iar acum e mai mult de asteptat.. Unde ni se parea destul de pierdut de ochii celorlalti gaseam perechi mozolindu-se cu foc. Iar unde ne incumetam noi de obicei sa mergem, in palcuri de salcami, in soave, era noroi pentru ca plouase si aseara.

Enervat de atata cautare, dupa numeroase opriri cu sarutari si pipaieli, i-am deschis fermoarul la blugi si i-am masat nitel pizdulica. O aveam sculata de mult de atat sarg si mergeam parc-as fi avut proteza la picior. Ne-am oprit deasupra parapetului de pe drumul catre Varianta (de langa Scari). Se vedea dealul luminat de case ingramadite, urcate pe povarnisuri, ca un convoi de pelerini. Lumina releului (celulei) de telefonie mobila: o baliza rosiatica, prinsa ca o stea in varful bradului. Nori fazi, metalizati de lumina de pe bulevard. Faruri puternice si canturi de pasari insomniace, cateodata.

Am urcat-o pe o treapta de pe vechile scari (cale dintre drumuri), ca sa pot ajunge mai bine cu degetele-mi obraznice dincolo de materialul subtire, deja imbibat in caldura si aroma-i femeiasca. Cum te uzi tu, iubito, vorba ta, "ca fraiera". O fraiera dulce si dusa! Ti-am dat-o si eu sa mi-o freci. Am tinut geaca drept paravan cand mai treceau masini. Noroc ca nu mi-au picat blugii (i-am luat pe cei largi), dar in momentele alea chiar nu-mi mai pasa. Si nici tie.

Ne-am grabit, ne-am aranjat pe fuga. Am asteptat masina. Cunoscuti. Ai plecat. Ce repede si ce placut trece timpul. Dar se acumuleaza multe altele neplacute, "cum o sa ne descurcam?" apare tot mai des si tot fara raspunsuri sigure..
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Mie Apr 04, 2007 6:28 pm

As vrea sa devin tamplar.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Sâm Apr 07, 2007 9:22 am

Pantofii astia se tin inca bine dupa ce am calcat in toate rahaturile, insa sireturile.. sireturile sunt ne-bune de legat! Prea lucioase, prea nu stiu cum, ca se desfac din zece in zece metri. Aplecat sa le leg intr-o funda nervoasa, imi simt capul mustind de sange greu ca plumbul.

Ametit, ma ridic si ma stramb in lumina soarelui cand privesc catre ceas. In loc de ora vad ca sunt 25 de grade. Astept, e 13:02. Iar am intarziat. Nu stiu cum fac, dar in ultimul timp tot intarzii. Si uit. Dar intr-un sfert de ora o sa ajung!

Vi s-a intamplat sa .. va zariti in multime?

Erau atatia azi. Forfoteau, incalziti si versati. Eu ingrozit de navala lor. Mi-e frica sa ma uit, d-asta stau cu privirea in crapaturile asfaltului, de frica. Ce as putea vedea? Ha, pai nu stii? Pe mine!

Cateodata ma transpun in gesturile lor. Inconstient sau nu, ma surprind copiind pasii, intentiile celor din jur, ca un mim stangaci, dincolo de reflexia obtuza. Asa ca ceea ce ei traiesc e legat rigid de starea mea.

Dar nu spun numai de imitatie, de regasirea ivita la noroc. Spun de mine. Sunt mai multi de mine. Nu va speriati, nu va cucerim, suntem pasnici. Chiar daca nu avem acelasi scop si infatisare intocmai, ceva distinct ne marcheaza.

Dar, eu nu sunt acelasi niciodata nici pt. mine. Interactiunile prin reactii si ipostaze ma preschimba la un moment dat. Si aceasta configuratie temporara adauga eului valente, active sau puse la pastrare.

Apar din cine stie ce exercitiu social-psihologic, inca necategorisit cuprinzator. De ce mi-e teama e ca nu pot stapanii cine o sa fiu cand o sa dau ochii cu voi. Daca scurm prin cenusa metabolismului meu social vaz atatea petice care par atragatoare.. dar puse laolalta scot un mine pestrit. Intelegi?

O bubuitura pierduta-n sunete de cioburi. Tipete, apoi liniste. Privirile se intorc catre trecerea de pietoni. Eu imi arunc gandurile la pubela, pentru mai tarziu si ma uit atent, printre oamenii care formeaza gramada. Un accident.

Merg mai departe (nu a murit nimeni, am aflat mai tarziu, nu va faceti griji). Stiu ca pare sadic dar m-am bucurat ca s-a produs o chestie mai.. interesanta decat paranoia mea, incat sa pot ridica ochii, iar trotuarul era mai liber.

Un cersator mormaia o ruga poleita cu "Dumnezeu" si "sefu". Eu sunt sefu in imaginatia neimplinita a omului zoios cu ganduri de inchizitor in dizgratie: eu beau halba-n halba cu Dumnezeu. Pai de ce nu? Doar sa te-mbeti inseamna sa te increzi in neputinta, in marinimie si in necunoscut.

Zilele trecute, la bunica, banuiam ca m-au deochiat Zorile. (Deh!) Si ce am facut, am gasit o carte de rugaciune si am inceput sa citesc d-alea de pe acolo. Nu am rabdare de obicei nici sa citesc instructiunile de folosire, in batzia prostiei mele cred ca pot face totul pe scurtatura. Asa ca la "Doamne mantuieste-ne! (de trei ori)" am zis numai de vreo doua ori.
Da, trebuia sa citesc cu mintea deschisa (cu satarul rigorii dogmei) sa absorb cuvintele in intelesuri ecumenice, sa iau versurile ca un purgativ al gandurilor mele rele. Dar nu am reusit. (da, am ramas constipat in rautatea-mi :D )

Sa crezi inseamna cumva sa te conservi. In sensul conservelor de toamna. O aspirina prin incadrarea intr-un ansamblu inchegat prin traditie, niste legume de idealuri flescaite, apa de ploaie fiarta turnata incet pana se umple sticla la refuz - sunt inecat. Apoi un celofan gros, murdar cu trecerea timpului, prin care imaginea neclara a restului se compara cu indoctrinarea.

Nu pot sa va dau recunostinta mea pentru neinteles, pentru infinit si pentru concretul perpetuarii, voua, semeni ai mei, sa o transformati in forme de inghetata, s-o lingeti balosindu-va in cucernicia ritualului. Nu.. dar pot sa respect ambitia, cultura si omul, care apar nemodificate uneori.

Stau la semafor. Iar s-a umplut drumul de oameni. Astia nu stiu ce stiu eu, anume ca dincolo a fost un accident. Ce-ar fi daca le-o tip, or sa se duca acolo sa zica "Doamne fereste" si sa stea ca niste necrofagi hipnotizati? O sa ajung la bunica-mea, o sa-mi cer scuze de intarziere; dansa o sa zica ca nu-i nimic. O sa-i spun de busitura masinilor, de interesul tuturor. O sa divaghez. (cum fac si aci)

* *

Nu stiu ce vrei de la mine. Ce o fi in mintea ta atunci cand te uiti lung, fara macar sa clipesti, cu ochii aia de nuanta inselatoare, arcuiti viclean catre coltzurile genelor. Si-ti mai pui si mana la frunte! Si eu ma gandesc la ce gandesti si poate tu la fel.. si uite cum trece timpul.

Tu mai ai inca 30 de minute pana sa te intorci la scoala. E frig. Pe mine ma doare capul, incerc sa zambesc. Lumina asta de jeleu gri ma racaie la nerv. Si iar privirea ta. Eu te intreb ce-i, iar tu ma saruti. Ridic din umeri. Pasim mai rapid sa nu intarzii. Aud vantul ca p-un marfar ce ma calca vagon cu vagon pe simturi. Iti urez toate cele. Ma intorc spre casa. "Iubito, sunt varza, cred ca iar am racit" ma scuz in gand.

* *

Un pluton nocturn de gandaci de bucatarie ma intampina din incandescenta improscata pe varul gol al peretilor. Raman pe pozitii camuflati in imobilitatea veselei. Sunt si barosani, sunt si d-aia mai cenusii, mici. Trec pe langa si se ascund, isi modifica formatia ca un card de majorete frecate cu ardei iuti. Trebuie sa iau cana cu ceai..

Azi aproape ca nu mai puteam sa merg. Am prins viteza si tibiile mele vroiau sa iasa. L-am meditat pe var'miu la engleza, de la 9:30-10:40. Meditat e pompos spus. L-am pus sa-mi citeasca niste chestii (care i-o fi fost intr-adevar tema, nu stiu) si sa le caute in dictionar.

Rascolesc prin sertar dupa un paracetamol. Gasesc o vrasite de ambalaje goale, de medicamente cu terminatii in "xil".. Ce sunt astea?! Ma multumesc cu o aspirina. E cam trecuta, dupa cum arata. In fine spun si o inghit. Intru sub patura, strangulandu-ma cearsaf.

Nu pot sa respir. Mi-as face o traheo-chestie-d-aia.. o spintecatura (nu stiu termenul medical) cu cutteru. Sa intre aer. Conditionat sau nu. Am febra, ma zvarcolesc. Imi bag capul in perna si adorm. Visez.

Un rinocer se arunca de pe stanca si e prins intr-o saltea gonflabila, mare si galbena. Se aude o fasitura si totul se aplatizeaza. Se fac poze cu blitzul. Animalul coltos se misca greoi, rusinat, uitandu-se cu ambii ochi la varful cornului, unde era agatat materialul galbui. Se aud susoteli. Apar si cartoanele cu notele. Nu a fost sanctionat, a obtinut 9:20! E atat de fericit incat a stins focul emotiilor cu pipi. "Bravo, Rino!" tipa tribuna. "Avem un nou campion" se strecoara glasul ragusit al comentatorului. Cine ar fi crezut, nu?

Placile de faiantza unduiau in contururi moi, netezite. Imaginea intetosata se refracta prin apa calda. Becul devenise un abur pulsatoriu in nuante deschise de galben. Bulele de aer scapau si se avantau entuziaste catre suprafata. Simteam greutatea apei si lipsa oxigenului. "Nu mai rezist mult". Ochii ma ustura - cine stie ce porcarii de dezinfectanti au mai pus si astia in apa. Aud poc chiar din urechi. Gata, sar din apa.

"Don't believe what you see, don't believe what you read" era scris pe samponul pt. par si unghii. Baia incepe sa se destrame si ea.. in jur e intuneric si bate vantul. Siroaiele de apa fierbinte se transforma in rani inghetate. Glasul mamei se dilata in lipsa concretului si ma plesneste cu o durere de cap: "Scoala-te!".
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Anterior

Înapoi la Scrieri, ganduri si jurnale

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori

cron