fata-n fata cu monitoru

...pentru cei carora le place sa scrie

fata-n fata cu monitoru

Mesajde the_scavenger » Joi Mai 11, 2006 2:15 pm

stau ca bou' si ma uit in monitor. am un filtru de protectie si in el ma vad pe mine. ma vad cum trec prin paginii zeci pe zi, ma vad cum imi trece viata.
ei, aici totusi pot vedea, dar in rest..
nu sunt in stare sa tin un jurnal. am incercat, toate incepeau cu "nu sunt in stare sa tin un jurnal.." si continuau cu 2,3 pagini de aberati instantanee si nu prea. mi-am bagat net prin retea de vreo 3 saptamani si am tot unmblat. ca labagiu notoriu, cu diploma si toate cele, am facut tururi la nu stiu cate porn pages de mi s-a facut si sila. de mine, normal. am scos filme la care n-am timp sa ma uit, am ascultat ceva muzica, am luat carti si le citesc pe telefon, pe unde apuc. mare realizare netu asta..

azi nu m-am dus la facultate, ca mi-era somn. oricum e o mare pierdere de timp. ma seaca atitudinea de penitenciar. sa vii, sa te treci in condica, sa stai ca oaia copiind, sa raspunzi ca papagalul, apoi sa-ti dea si diploma pt. asta.
poate ca nu privesc eu cum trebuie, mi s-a mai spus. au incercat sa-mi "deschida ochii", sa vad ca lumea, sistemul este totusi rezultat prin "trial and error", pornind de la noi, de la semneii mei, deci este din ce in ce mai corect.
si ce daca, poate ca am eu buba la cap si nu-mi gasesc locul, exista perturbatii in oricare sistem real, nu? ptiu, am inceput sa "spun lectia".

si cum ziceam, nu m-am dus la fac. fac naveta si mi s-a acrit. dau si o groaza de bani, inot in trupuri mirositoare, inerte (poate ca si al meu), pentru a ajunge acolo. nu stiu unde, acolo..
se apropie sesiunea si sunt pregatit precum un voluntar de la Cernobal (groteasca comparatie, stiu, dar se cam potriveste). ei, cine nu-i?
las totul in ultima clipa. ba chiar vreau asta, mi se pare ca obtin o exaltare deosebita in goana mea de a nu ramane cu restante. vreau sa ma afirm prin sacrificu, sunt martiru lu peste.

stau singur si incerc sa-mi adun gandurile. nu pot. poate ca nici nu am cine-stie ce ganduri, insa "sondez" memoria de franturi, le adun, le lipesc si incerc sa le dau forma. ia sa incerc: ... montan, geam, ploaie, taiat unghiile. wtf reiese de aci? am o colega, cred ca buna prietena, cred, care tot incearca sa-mi faca testulete dintr-alea stupide, cu interpretari, cu desenat pe foi copaci, cai verzi etc. de ma uit cateodata la ea sa vad daca isi bate sau nu joc. cica are o fosta colega sudenta la pshihologie care ii face ei teste dintr-astea. so what?
in fine, se pare ca s-a luat nitel :), deci ce pot sa fac din franturile de mai sus? mai intai sa pun ceva muzica. jethro tull - heavy horses.

am o obsesie cu unghiile. trebuie sa fie .. normale, adica nu lungi. ma simt incatusat cand am unghiile lungi. daca ar vrea cineva sa ma imobilizeze, ar trebui sa ma lase 2 sapt. sa-mi creasca unghiile :). ce tampenie. cred ca isi are radacinile in copilarie (ei bine, ce nu-si are cauzele de atunci?), cand am fost la tara si am avut un fel de criza de calciu, febra si halucinatii din caza unei raceli severe. simteam ca mi se inoada degetele. bestial.. nu stiu care-i legatura cu unghiile, dar cam asta e senzatia si cand le am lungi.

motanul e permanent prin preajma mea, asa ca nu-i un mister de ce mi-a aparut acu in minte..

geamul. e bine, asta nu stiu ce naiba mai e. am frica de exterior. geamul e ceea ce imi ofera accesul, acea iluzorie implicare, totusi separand cele 2 lumi. la mine geamul e mai mult murdar, asa ca lumea din afara nu-i vazuta cu ochi.. prea buni. as vreea sa sparg geamul cateodata, alte ori sa-l inlocuiesc cu o usa izolata ermetic. da costa mult :).

ploaia.. eh, peste tot unde cineva scrie despre gandurile, trairile si altele proprii trebuie sa apara si ploaa. asa am observat. ce mama ma-sii are ploaia asta? vine de sus, ne uda, ne obtureaza simturile, ne transpune? la mine ploaia are, ca mai toate, semnificatie data de cele ce mi s-au intamplat. daca ma gandesc la ploaie, vad imposibilittea de a iesi la joaca atunci cand eram mai mic, ma vad cu niste manusi grosolane din piele, cu mainile puse pe tabla pervazului de la balcon - ca sa nu ma curentez atunci cand fulgera :), ma vad sarind peste baltoace si urmarind traseele de apa murdara ce se ascund ca niste infractori prin toate denivelarile, ma vad stad cu prietenele mele, cu una pe banca, imbratisati si razand, gandindu-ne ca avem o casa a noastra, cu cealalta, colega de-a mea, pe bulevard, singuri, renuntand la umbrela si incercand sa aprindem tigari ude, ma vad pe mine ieri in ploie, cu blugii uzi, cu pantofi acvatici, singur, doar cu facultatea si naveta si multe amintiri.

azi am primit un bip de la un numar care semana cu al fostei mele prietene. nu am mai vorbit cu ea de vreo 4,5 luni, cred. i-am dat un mail d-ala jalnic in care am intrebat-o daca "nu cumva mi-a dat ea un bip, si daca mai pot sa-i trimit din cand in cand un mail?".
ar fi trbuit sa stau locului, la cate i-am facut. credeti ca, cuplul prigoana e unic, ei bine, nu-i! :) ne-am despartit de vreo 5 ori, parca, si de fiecare data din cauza mea.. sunt bolnav. cateodata nu mai suport pe nimeni, as renunta la cel mai bun lucru, asa cum a fost ea pentru mine, doar pentru senzatie..
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Joi Mai 11, 2006 7:18 pm

am revenit. se pare ca sunt oameni vigilenti si interesati de ce scriu pe aci. asta-i bine, nu mai ma simt singur si chiar o sa ma gandesc la ce scriu, de acu incolo. :)
sunt lenes: dupa ce am mancat m-am si bagat in pat. am dormit vreo 2 ore. ce viata, si mai ma plang atat! asta-i boierie, dom'le! dar pana cand..
depind de ai mei destul de mult. nu am avut pana acum serviciu, ci doar unele angajamente in care mai mult m-am implicat pentru a face ceva. ei ma sustin financiar complet si mi-e cam jena; asta nu insemna ca si fac ceva in privinta asta. anu viitor o sa termin si fac. - sper - apoi vor sa fac un master, apoi sa fiu inginerul lu mama si lu tata, cu un apartament modest (cred ca tot asta in care stau..), dar respectabil, cu o sotie harnicuta si iubitoare, cu 2 puradei model. uneori si eu ma gandesc la un asa viitor ideal.
dar nu ma simt atat de potrivit pt. astea.
poate ca din moment ce voi scapa din "leagan" va trebui sa ma decurc. nu sunt chiar nimerit. cred. poate o sa fie ok.
oricum, incerc sa am vointa :).
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Vin Mai 12, 2006 9:33 am

se pare ca am creat eu mai multe reactii :).

am dormit vreo 4 ore juma asta noapte. am ascultat ceva muzica si am citit. ma lupt de o sapt. cu "idiotul" de dostoievski.

nu prea sunt eu in stare sa captez tote subtilitatile de pe acolo, cu toate ca-s cam repetitive, dar e placuta.

asa, ma trezesc acu ceva timp: zarva mare in caza, mama tipa dupa tata sa salveze un porumbel atacat de motan. avem terasa in fata balconului, ca o reusita a ambuteiajului??? comunist dintre betoane, terasa care-i poligonu lu tomita, motanul.
din cand in cand vin pasari, in special porumbei (sau gugustiuci, nu stiu cum sunt categorisiti astia) si tot cateodata uitam geamul (deh, e ceva cu geamul asta..) deschis, asa in cat "fiara" de motan isi poate redescoperi tentatiile ancestrale si a le pune in practica.
am gasit-o pe mama cu o fata lunga, spunandu-mi in detaliu grozavenia. dar chiar nu vroiam sa stiu ca era o porumtia, care tocmai venise sa manance, pe care "fiara" a insfacat-o si a smotocit-o bine.
tata a reusit sa o "salveze", adica sa o scoate din colti si sa-i dea drumul pe terasa. motanul era plin de sangele pasarii si surescitat cauta o iesire catre prada scapata.

nu e prim data cand se intampla asta. sa fie cateva pasari rapuse de "nautra pisiceasca" de cinci ani..

simt vina de fiecare data. inteleg ca asa stau lucrurile. asta in mediul nealterat, in care noi nu avem influenta. dar aci, in casa i-am ingaduit un masacru ca o distractie. daca este domestic ar fi trebuit sa mai regreseze oarecum tentatia.. criminala, nu? e ca si cum ii oferim, pe "banii nostri", o distractie cu resursele care nu ne sunt ingaduite: pasari libere.
libere sa fie? doar vin si le hranim, si-au modificat si ele stilul de supravietuire. acum ar trebui sa se adapteze.. noi unde ne situam? ce rol avem?
suntem cei care schimba decoru, animalele superioare care pot. dar nu ne schimbam si intre noi? ne influentam in fiecare clipa, chiar daca interactiunea asta-i palpabila or nu. nu poti vorbi de nedreptate atunci cand nu cunosti intreaga situatie, dar iata, nu poti cunoaste vreodata pe de-a-ntregul ce se intampla.
sunt in necunostinta de cauza. creeam mici partiti de mediu, ne limitam, dar judecam generic. e, daca tot e asa, si judecata asta superficiala e un fel de decizie, de contribuire la un echilibru iluzioriu.
ce vreau sa spun e ca nu stiu ce vreau sa spun. sunt doar franturi care adunate intr-un text nu mai zburda prin cap. :)
exista ceva fundamental: tinderea catre un ceva. orice, caci se schimba mereu, se imprumuta. metamorfoza sinelui in mediu, in individ.
suntem pierduti intr-un val haotic "de forte" necunoscute care ne vantura de colo colo.

aveam o idee aseara cum ca toate contributiile artificiale de schimbare a trairii, precum drogurile si alcoolul, in fine, dependentele de orice fel venite din nefireasca noastra stare (?), ar fi niste lucruri inutile. niste transpuneri care nu au alt rol decat de a ne eschiva. si ceea ce ar trebui sa preocupe intr-adevar ar fi starea nealterata. nu stiu cat de clar am spus-o.
oricum, acum imi dau seama ca gresesc. orice as face este o "alegere influentata", deci nu un mare pas catre originalitate si evadare. totul poate fi vazut ca urmare a interactiunii acelei nevazute.

eram de acord ca tot ce conteaza e sa-ti examinezi sentimetele in situatia in care "invelisul", fiinta fizica iti e supusa erodarii bolii. da, zic ca boala, agonia este ceea ce poate sa deschida un nou eu, o transcedere, o regasire poate a fiintei originare si a cele spre care tindem.
dar gresesc, caci, cum am spus, totul poate fi vazut ca un rezultat. deci si boala, sau eschivarea in dependente, renegarea faptelor, toate-s urmari.

m-am gandit la asta pt. ca am citit mai multe pareri ale oamenilor care cauta sa scape, sa se afirme ca individ in turma asta oarba. e bine, asta-i ce ne face.. mai umani. ciudat, dar termenul de umanitate este umbra actiunilor noastre. e un ghem cu multe multe fire.

am citit intr-o revista ca organizarea sociala, sau, mai mult, orice actiune umana, pot fi reprezentate ca o retea de hub-uri. da, e o reprezentare ca oricare alta, dar care ma ajuta pe mine sa conturez mai clar (mai inteligibil, nici o sansa! ;)) faptul ca legaturile noastre, subtile sau nu, exista si ne influenteaza. chiar daca afirm ca viata mea e zdruncinata de ceea ce-mi sta in prejma, nu pot sa ignor si influentele "nevazute", care pot fi la fel de puternice.

ma intorc totusi la ceea ce imi vantura mintea de mult: suferinta. cea fizica, ca generatoare de relevari psihice. suferinta fizica este ce mai simpla si eficienta unealta de introspectie. sau este un baros care te loveste prea puternic si iti schimba macazul brusc, catre o aberatie nebanuita in altfel de situatie?
am fost bolnav si am avut "ocazia" sa intru de multe ori intr-o stare suferinda. nu am avut nimic grav, dar am fost internat de cateva ori. nu suport spitalul pentru ca exista acea organizare zootehinica a pacientilor si cadrelor medicoase. dar cred ca altfel nu se poate.
recunosc acum,imi placeau bolnavii. imi placea sa stau in preajma lor. poate o fi fost tot dorinta de integrare in turma, de ajutor reciproc care ne mana atat de mult. nu stiu, dar pot spune ca-i placeam.
cum luau boala, unii foarte grea, drept o urmare normala, cum se rugau sa scape, dar nu blestemau situatia. cum toti gaseau in asta ceva normal. dar nu era ceva chiar normal, caci majoritatea fusesera sanatosi pana cu ceva timp in urma, iar boala era o schimbare cumplita. dar nu inabordabila.
ii (ne) schimba, si nu numai tupeste. puteam vedea ca prima adaptare era ce fizica.

era un nene care avea un picior amputat si venise sa "si-l taie si pe celalalt". dar parea atat de convins ca este acelasi om, ca trebuie sa fie acelasi om dar fara picioare. era acelasi? bininteles ca nu. nimeni nu-i acelasi om decat un moment foarte scurt de timp, ne schimbam mereu.
dar putea, chiar daca o facea fatis, sa rada, sprijinidu-se intr-o carja.
il auzeam raspirand greu, ma ridicam si-l vedeam uitandu-se pe geam si plangand.
e normal, totul e normal, dar atunci de ce atat teatru? de ce aceasta incurajare pe fata, de ce asa multa dorinta de a traii mutilat, de a accepta ca in locul tau sa vina altcineva?
pai, am spus ca nu suntem vreodata aceiasi. nenea asta avea parte de o schimbare brusca, nu spun transcedere pt. ca nu cunosc nici sensul prea bine, si nici sensul de "evolutie" - daca exista. era pregatit sa sara, sa rupa schimbarea zilnica si de obicei lina de care avem parte.

la ce bun schimbarile astea brusce? parerea mea, ca acestea sunt cele care te ajuta sa cunosti cat mai mult in viata scurta si foarte imprevizibila. de ce sa cunosti, sa te schimbi? pentru ca oricum o faci..


sa revin la persona mea importanta, care nu-i in stare sa vada jumatatea plina a paharului - depinde ce-i in pahar (nimicul e uneori o alegere mai buna :)). nu am primit vreun mail de la ea, poate chiar a fost o gresala bipu ala.. d-asta m-am grabit sa intru pe net. jalnic, dar ce sa-i faci..

ma duc sa-mi fac ceva de mancare..
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Vin Mai 12, 2006 9:42 am

apropo, sunt cam offline acu (pc-ul, nu eu :)) ca astia de la retea iar au luat o pauza.

m-am intors.

avem nevoie de repere. pai cum altfel se poate intr-o agitate buimaca, de cand ne nastem, pana cand dam ortul popii? cu cat ai repre mai clare (ca experienta), cu atat treci mai sigur de ele, cu atat iti spui ca traiesti. repere cum ar fi: vreau sa construiesc un garaj, vreau sa cumpar lapte dintr-ala ieftin ca sa-mi iau cd-uri, cum ar fi imi tai venele daca la noapte or sa fie nori si nu o sa mai vad luna. poate, de cele mai multe ori, chestii ridicole, dar venite din mintea mea (oare?), care sa ma insoteaca in necunoscut. suntem niste maratonisti care trebuie sa treaca de nestiute check-point-uri pt. a avea sau nu rezultate, fara sa stim drumul si nici pe ceilalti. ba nu, precum niste cai de curse, cu ochelari dintr-aia, care alearga din antrenament si frica si pt. existenta.
eu nu am luat pana acum vreun trofeu.. sunt un cal troian de ganduri nocive si actiuni neterminate. imi place sa ma distrug nitel, apoi sa ma refac si sa ma bat in piept c-am reusit asa mare lucru. si asta-i un reper! cam uzual, dar ce sa-i faci..

mi-am pus niste ocs. nu am mai asulta de vreun an. sarbatorim?

trebuie sa ma duc la banca, sa vad daca mi-au emis aia un card nou. p-ala vechi mi l-au subtilizat baietii in autobuz. impreuna cu buletinul, carnetul si cateva prezervtive expirate. bine ca nu mai am bursa.
"si tot astept sa mi se intample ceva.." parca as fi la divertis "da, dom'le, daca-i pe degeaba, vream, da vrem".
e buna remarca asta: sunt un persongiu de umplutura, o creatura mediocra dupa standardele societatii. asta nu-i chiar victimizare, ci o remarca de bun simt.
nu am facut nimic ziua trecuta si nici azi nu merg la fac.
si chiar am o groaza de dead-line-uri. mi se pare "beton" ca pot sa ignor, sa ma bag intr-un mare rahat cu mana mea - aviz scatofililor :), si apoi sa cant din harpa intr-un scutec, pe la balcoane. wtf am scris??!

anyway, imi face placere sa stau si sa scriu aiureli. pare o actiune elevata - la altii, la mine, dezastru.

"ca am luat-o razna cu totii dar voi nu observati..". pai cum altfel, populatie, e usor sa spunem ca am luat-o razna. si poate asa o si fi..

"ma vad pe un piedstal, pus la mare respect pt. muste si vulturi scarnavi. imi dau tarcoale si incep sa observ particularitati: unul dintre vulturi are un ochi lipsa, altul sta mai departat si vegheaza intelept, mustele isi au si ele o
ierarhie observabila. stau de cand ma stiu si in jur, jos e bezna. nu stiu unde-i sus sau jos, nu stiu daca e zi sau noapte.

pare fi un decor indiferent. sunt singur cu animalutele astea care eu insumi le-am creat pt. a da o imgine rupestra :). de ce pidestal? ma consider potrivit a tine prelegeri in decorul reverberant, de a ma auzii ce rotocoale verbale dau.. ce tare sunt eu...
sunt gol si imi admir ranile. sunt si eu un mutilat. <<minte nesanatoasa intr-un trup nesanatos>>. incerc sa-mi amintesc cum am ajuns aici, cum as putea scapa. de ce nu m-as arunca? de ce mi-e tema?!
se aude ocs si imi pare bine, exista ceva in afara de decorul inert.
vorbesc si ma ut, ma admir si rad. ce ratat (bine, aci e nitica victimizare.. :))! ma asez si imi las picioarele libere la marginea piedestalului. e cald, dar nici urma de soare, de vant sau orice altceva.
- ce-ar fi daca as aduce niste nori? ma intreb. unii dintr-aia grei, rascolitori si tupeisti. veniti! si iaca, se aduna.
"he, he , ieee; ma lasi asa in drum.. mai vrem!" mai vreti? bine. vreau soare, un soare dintr-ala timid izolat in mantia impertinenta a norilor. ce, ti-e frica?
- hei, parca ar merge si ceva pasari. ce pasari, habar n-am, unele ca din caietul de desen din clasa a patra, cateva urme evazive de acuarela pe cer. si zburati, le zic.
- chiar pot, eu pot!
- ce poti, tampitule?
- hei, cine naiba esti tu?
- constiinta, alter ego-ul rational si vigilent, remeber?
- wtf, nici aici nu am scapat de tine? nu te-am creat tot eu, nu te-am pus drept paznic? nu te pot eu distruge?
- nu, sunt la fel de puternic ca tine, ba chiar mai mult. de ce iti asumi rolul de creator?
- pai, nu era nimeni prin preajma si m-am gandit sa iau eu postul, ii raspund sarcastic.
- mare destept esti, ba! crezi ca tu creezi o lume pt. toti ceilalti? cacat, e doar lumea ta, daca are nori si pasarele asta

arata numai ca esti atat de influentat de lumea "in comun", ca-i duci dorul.
- asta e ce-mi place la lumea mea, ca pot filtra toate celelalte, ca pot particulariza si schimba.
- nu poti decat sa traiesti in urma experientei, nu poti decat sa imiti..
- si ce? fuck off, constiinta!
- asa vorbesti cu mine? na si na, poc si trosc.. (:)) asta da lupta cu constiinta, nu?)
si ma trezesc azvarlit de pe piedestal. constiinta mea a ramas colo sus, sau jos. acolo departe sau aproape. "sunt dus, invat sa zbor".
ba nu, nu zbor, pic, "pamantul se apropie de mine" cred ca e pamantul.. "aerul se sparge de mine, eu am uitat de tot de mine". si de cel de sus (sau jos :)), de constiinta.

e mare ceata. mare. ..."
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Vin Mai 12, 2006 9:45 am

vesti noi, mi-a raspuns! asa:

"Nu ti-am dat bip. Nici eu nu mai am nr-ul tau.
Daca imi scrii o sa iti raspund.
Sa ai o zi faina."

nu prea am o zi faina, dar..
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Vin Mai 12, 2006 2:02 pm

si nu o am faina deloc..

am fost la banca si labagii aia nu au fost in stare in 2 saptamani sa-mi remita un card. m-au primit cu mutrele lor acre, m-au tinut in pricioare un sfert de ora, apoi imi vorbeau in scarba ca sunt foarte, foarte ocupati. Daca si astia sunt de alde mine, atunci totul se explica..
apoi am primit prin prioripost un colet de la buc. cu niste componente necesare pt. fictivul si ilogicul meu proiect de semestru pe care trebuie sa-l predau peste 3 sapt. si, surpriza nu erau cele comandate! mai mult, mi-au pus si 8 lei pe transport. (n-o fi mult, dar n-au fost cele necesare..)
apoi ma duc sa-mi cumpar baterii pt. walkman si tanti mi-a spus sa astept nitel - eram singurul din magazin - pt. care o treaba importanta: sa deschida o umbrela coca-cola (afara e un soare ca sub pat..), apoi imi da un rest in n-spe mondede pt. ca vezi, nu am luat baterii de-al smechere ci niste amarate.

la naiba cu serviciile publice!!! sau particulare! la naiba cu toate serviciile..
eu nu o sa va fac nici cand un serviciu ;).

cred ca am gresit ca i-am scris mail.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Sâm Mai 13, 2006 9:10 am

Yet Another Day. 'Morning!

M-am adunat din dormitor aci, in sufragerie, unde este pc-ul. Nu am avut o noapte prea linistita, iar m-am culcat spre dimineata si m-a trezit mama nitel mai tarziu. Mi-am incalzit niste sandvisuri la prajitor si incerc sa le inghit. Afara-i soare, aici e umbra si frig. Am avut mai toata ziua de ieri fugitive reveriri mentale, fara repr, ca sa zc asa.. Nu tin nici o alta 'evidenta' scrisa a gandurilor mele, d-asta cred ca m-a prins site-ul asta si asteptam sa revin..
Stau si rumeg uitandu-ma pe pagina. In dreapta e panoul cu smiles. M-a facut sa rand animatia a 2-a de pe ultimul rand - o fata zambitoare o mananca cu pofta si incredere pe alta..

Am salvat acum vreo sapt. pe telefon un jurnal de aici. Citindu-l m-am decis si eu sa scriu. E vorba de k@tzy. Asta-noapte am ajuns la zi cu cititul :). Are talent domnisoara k@tzy!

A, sa nu uit, aseara, din intamplare, am dat drumul la radio unde se transmitea in direct din Viena Eurovision Young Musicians unde printre concurenti, surpriza, era si o romanca. Mai mult, o campineanca! E vorba de Alina Elena Bercu, pianista cu multe rezultate. Dar, cum se intampla de obicei, cand sa primesca romanii transmisia prin satelit, n-a mers. Asa ca nu am putut-o asculta in direct, ci o inregistrare. Nu am stat pana la sfarsitul concursului, insa parea o pianista virtuasa si trebuie sa fi avut sanse solide.
Bravo ei! Este Mozart Tribute Year (sper sa fi scris corect :)) si au cantat toti ceva intocmai..

Ziceam ceva ieri de faptul ca nu suntem nici cand aceiasi, ca suntem influentati la greu de cele stiute si de cele nestiute si ca numai acele mici repre ne marcheaza existenta. Azi spun ca omul-creator, cel care are un mare reper spre care-si canalizeaza toate eforturile, modificand mereu acel nou eu pentru a se conforma scopului, este cel care poate spune ca stapaneste viata. Iata, creatorul este cel care isi decide varietatea emotionala si abaterile fizice catre acel tel unic.
Putem sa ne regasim in oricare nou eu, putem sa ne adaptam fara sa uitam si fara sa "lasam de la noi". E o munca, insa cu timpul, ca toate devine obisnuinta, si reusim sa ne-o inscriem ca mod de viata. Sa lasi nitel din acea vointa, acea sedimentare de intuitii, in ceva oarecum stabil, in creatie, este ceea ce ajunta intr-adevar la definirea fiintei unice.
Am inteles ca asta incerca si nenea cu piciorul amputat. Incerca sa se regaseasca in postura de om sanatos chiar daca devenise infirm. Incerca sa treca de schimbarea brusca si cumplia, sa ramana cumva acelasi om intreg, acea fiinta care salasluieste nealterata in noi si astepta sa tindem catre ea. Eul pur, fara structura modificabila, fara sfasit.

Am cateva citate pe care, ca un ignorant recunosct, incerc sa le comentez..

Primul: "Legea autodistrugerii si legea autoconservarii sunt la fel de puternice in fiinta omului". Asta-mi spune ca modul in care interpretam afluviunea de fapte contradictorii consta in autoconservare si autodistrugere. Acum, care-i potrivita, conform aberatiilor mele de mai sus, sa aduca acea fiinta originara? Pai, si un si alta, cred. Nu exista sfarsit nici prin autoconservare si nici prin autodistrugere a acesteia, caci oricum ea exista, atat timp cat noi existam. Chiar si actiunile mele negandite pot avea ecou in timp si in caracter, deci oricum pot aduce o contributie. Nu spun ca e rea sau buna, asta va depinde de multe. Infinit de multe. Deci, pot sa-mi modelez existenta prin astea doua "unelte" la fel de influente, insa numai scopul ramane acelasi: regasirea.

Al doilea: "In dragostea ta abstracta pentru omenire, aproape intotdeauna nu te iubesti decat pe tine". Asta-i ceea ce ingroasa dorinta de regasire, dar aducand umbra asupra adevarului ca poti sa iubesti (abstract) pe oricare alt semen de al tau la fel de bine ca pe tine, caci totul se afla in sine. Egoismul e ceea ce ne limiteaza cautarile, eforturile de regasire, numai la propria noastra persoana. Asta poate fi uneori bine, alteori nu. Zic asta ca uneori te poti regasi prin altcineva, prin iubire - adica prin acea delasare a instinctului de izolare in acceptarea completarii prin fiinta altcuiva.

Gata, am terminat cu aberatul. Le-am cam dat cotite, nu? :)

Astazi e ziua bunicii mele. La multi ani, mamaie!! Implineste 73 si a ramas singura fiinta in varsta din familia noastra. E deosebita, asa cum ti se dezaluie orice om daca ajungi sa traiesti alaturi de el. A trecut peste atatea greutati si rahaturi ale vietii si poate zambii - aci, cred eu, pt. ca acum se poate regasi in noi. Am pus ceva in comun pentru a crea acel cunoscut, familiar mediu. Credeti ca asta nu e o intrezarire a acelei fiinte unice? Cu bun, cu rau, am ajuns sa ne cunoastem si sa ne completam.

Iar am scris mult, mea culpa! Si cu multe virgule! :)

Incep sa cred ca prietena mea mi-a raspuns sincer in mail. Sper. Ultima data incepuse o relatie cu cineva potrivit ei, asa ca nu stiu daca sa mai vantur apa.. "Iubito, dac-as fi il locul tau oricum m-as intalni cu altcineva", vorba aia.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Dum Mai 14, 2006 6:32 pm

Transfer niste poze de pe tel. pe calc. Am iesit cu ai mei pe coclauri, au vrut sa ma scoata la aer, sa facem miscare de duminica.. Am mers ca nebunii tocmai in varful unui deal si ne-am uitat de jur imprejur mutumiti ce realizare am reusit. Dar a fost fain. Eu am facut poze ca disperatul la tot ce mi se parea mai deosebit. Si am gasit ceva: un catelandru de cateva saptamani rodea un cadavru de catelandru cam de aceeasi varsta cu el. Poate chiar frate-su.
Nu stiu ce o fi fost in mintea lui. Poate ca-i era foame, poate ca exista in el impulsul de necrofagie, sau poate se juca pur si simplu cu 'papusa' odata vie.
Scrisesem mai demult o povestioara in care un caine lovit cu bucati de carne de catre oameni, un caine haituit si flamand, nu putea sa-si decida modalitatea de supravietuire: fuga, razvratire sau indestulare. Habar n-aveam ca asemenea ciudatenie (?) o pot vedea cu ochii mei..

Mi s-au intamplat mai multe azi, dar nu mai le tin minte.. asta-i problema, sunt lucruri interesante oricand ai dispozitia de a privi, dar nu ai intotdeuna un carnet la tine.. Sunt obosit. :/
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Lun Mai 15, 2006 8:45 am

Am gasit acu vreo 2 zile urmatoarele pasaje:

despre oameni obisnuiti saraci cu duhul: "daca a simtit in inima lui un strop dintr-un sentiment universal-uman si bun, imediat si-a bagat in cap ideea ca nimeni nu mai simte ca el, ca e o persoana progresista in cadrul dezvoltarii generale. daca a luat de buna o idee sau daca a citit vreo pagina dintr-o cartulie fara cap si fara coada, imediat crede ca are acum <<propriile idei>> : impertinenta a naivitatii, siguranta de sine a omului prost.."

despre oameni obisnuiti inteligenti: "chiar daca si-ar imagina in treacat (de altfel, poate s-o faca si toata viata) ca este un ins genial si original, totusi pastreaza in inima lui viermele indoielii, care sfarseste uneori prin a-l impinge pe omul inteligent la disperarea absoluta; daca se impaca cu soarta, o face dupa ce s-a intoxicat cu totul de vanitatea pe care a inmormantat-o in sinea lui"

eu persist in prima categorie, a se vedea mesajele cu filosofia de conserva, dar tind pulsatoriu catre a doua, nici ea 'privilegiata', vezi mesajul de azi..
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Lun Mai 15, 2006 8:50 am

Ma uit sub imaginea 'avatar' unde scrie locatia: Campina, Prahova, RO. Mai trebuia continuat cu Europa, Terra, Calea Lactee.. Greetings!
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Mie Mai 17, 2006 4:08 pm

frumoasa fu ziua de ieri. ma duc si eu la fac. pe la ultimele module, dupa o saptamana de 'pauza' si cand colo nu se fac. mare noroc. :0
am plecat la hipodrom cu C si am stat ca doi bezmetici, in memoria zilelor de mai demult. mult imi mai place acolo. acolo si cu ea. a fumat un pachet de tigari si a fost destul de vorbareata.
imi place s-o ascult. la naiba, imi place chiar si doar s-o privesc. parul ii flutura nonsalant in vant, chipul ii era inrosit de soare si ochii zburdau de libertate. iarna trecuta locul asta devenise un sanctuar. mergeam numai noi doi, aveam banca rezervata, fumam impreuna ceva tigari - caci pe atunci mai fumam si eu - vorbeam in mare numai tampenii..
tot tampenii am vorbit si acu. ne povesteam visele, fanteziile si obsesiile. imi place sa-o ascult. si s-o privesc, v-am zis?
are o groaza de obsesii. si le e atat de devotata. nu stiu cum naiba, dar a citit harry porker ala de curand. toate cartuliile aparute. acum are alta obsesie: povestioare perverse cu harry ala si cu alte persoanaje de pe acolo. ce oameni, cica ar fi gasit o groaza dintr-astea pe net. anul trecut cauta textulete cu tipii de la linkin park.. apoi incepuse sa se gandeasca la un asistent si un profesor mai in varsta. asta e C a mea, distrusa.
dar imi place. (apropo, e colega cu mine si, mai mult, e sora fostei mele prietene..)
o data tot o sa-mi scriu ceva memorii si o sa pun in umbra majoritatea telenovelelor. ;)
tot nu a renuntat la chestionarele cu interpretari, alea de care am mai scris, in care trebuie sa desenezi doi copaci, o femeie si-un barbat.. m-a si pus sa fac asta ieri. copaci, cum dracu poate sa-si dea sema de 'profilu psihologic' daca desenezi copaci??
imi tot da exemplul din cartea lu cartarescu, cel cu programul care iti definea personalitatea dupa cum aranjai unele elemente intr-un desen. ca e normal sa ai o viziune cat mai intregita si perfectionista, dar nicicum banal.
eu unul cred ca nu pot sa desenz doi copaci la fel si nici oameni. asta inseamna ca sunt instabil psihic? :0

ieri ne-am dat intalnire azi in statie, sa mergem impreuna la fac. ca mai de obicei, a intarziat vreo 20 min. statuse sa piculeasca o tema, s-o faca cat mai buna, fara cusur. e cam tocilara, dar si asta-mi place. cateodata si eu sunt.. cateodata, cand ma plictisesc. am observat ca nu mai si-a luat bluza de ieri, cu maneci lungi, dar era imbracata cu geaca. si-n iarna asta s-a cam 'crestat' pe mana, de acum ii e rusine, sau teama, sau lehmite de explicatii, sa mai merga cu mana stanga descoperita. deh, ce sa-i faci, a cautat-o cu lama..
eu am fost 'convins' de ai mei sa renunt la obiceiul asta. oricum, am majoritatea taieturilor pe antebrat, asa, mai mult de 'omorul artei'..
asta-i C a mea. si-mi place.

ma simt nitel aerian. a fost o pisorceala de transpiratie in microb (aka microbuz). abia asteptam sa ajung acasa si sa fac un dus. am mancat si am zis sa scriu cele intamplate zilele astea doua. dar ma simt obosit. probabil ca ma obosesc chiar si pe mine :).

maine si poimaine stau acasa. sper sa incepu dracu' sa lucrez la proiect si sa mai invat. sunt intr-un mare rahat. dar n-ar fi prima data. asta inseamna ca tocmai luni o sa mai o vad pe C. v-am zis ca-mi place C? da, asa e, i-am zis si ei. a ras. de fapt a fost singura carei i-am zis c-o iubesc. chiar asa credeam. sau cred. a ras si mai tare. :)
uneori imi pare ca ma intelege si simte intrucatva la fel..

pot sa zic 'C a mea'?
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Joi Mai 18, 2006 9:18 am

Sunt nori, sta sa ploua, ma doare capul ca m-am culcat pe la doo, dar pot spune ca e o dimineata buna..

"Incepusem sa le povestesc un vis de-al meu, in care oamenii erau atarnati de crengi si radeau. Si radeau, si ele si oameii din vis. Locul asta, in care nu mai fusesem de-a dreptul, il zaream in fiecare zi cand ma intorceam de la facultate. E vorba de depoul garii din C. Vagoane dezafectate isi asteaptau sfarsitul pe linii laturalnice. Masive, posomorate si ruginite trosnesc in vant, singurul care se mai 'impiedica' de ele. Vagoane precum cel in care s-au intamplat 'cele lucruri.. Ligia, cea mare, era bruneta, cu parul scurt. Avea ochi ageri si zambetul nu-i parasea nicicand fata. Era in anul intai la facultate. Prietena ei, Corina, mai mica cu un an, era roscata si mereu ganditoare. Asculta atenta orice se inampla in preajma ei, dar rareori intervenea, o arbitra muta a oricarui lucru. Le cunoscusem la o cantare, la club, cand am dat peste masa lor, ca un impiedicat ce sunt.
- Si ai des vise dintr-astea? ma intreaba Corina.
M-am intors surprins de prezenta ei confirmata. Se uita in ochii mei si astepta un raspuns. Era serioasa ca de obicei. Ma gandeam ce sa-i spun. Nu visasem nici un fel de oameni atarnati. Faceam conversatie si nu stiam ce sa mai spun. Mai mereu infloresc discutia cu tot felu de ciudatenii. Trebuie sa fac asta, cred, mai ales in preajma fetelor ca Ligia, care asteapta mereu ceva neobisnuit, asteapta a fi uimite si a uimi. Mi-a fost teama ca fata asta serioasa sa-si dat seama de adevar.
- Nu, nu prea des. De obicei nu retin ce visez. incerc sa-i spun cat mai calm.
Ochii nu ma lasau sa-mi intorc privirea. Parca mai astepta ceva.
- Uite, vagonul asta-i deschis. Intram? o auzeam de departe pe Ligia.
- Nu, nu stiu. incerc sa-mi revin. Doamne, ochii astia, cat de hipnotici sunt, spun in gand.
- Cristi, ce vrei?
- Nu vreau nimic, Corina. De ce? Unde a disparut?
- Ligia?
- Da. A intrat in vagon?
- Poate, hai sa vedem. m-a luat de mana si ne-am indreptat catre usa deschisa. Nu si-a intors deloc privirea, totul parca era planificat. Ca o ceremonie?
- Haide-ti, ma, de ce va miscati asa? E fain aici, uite. si arata catre peretii vagonului. Lumina soarelui patrundea prin sipcile putrezite ca prin jaluzele. Pasind cu grija Ligia facea sa scartaie podeaua. Se invartea si privea multumita la descoperirea facuta.
- Hai, intrati, va dau eu voie. spuse in timp ce facu o mica reverenta.
O ajut pe Corina sa urce. Imi multumeste si se duce intr-un colt. Se aseaza si priveste in gol.
- Ce-i cu ea? o intreb de aproape pe prietena ei.
- A, nimic, asa face mereu.
- Mereu?
- Da. Credeai ca e o conicidenta? In curand o sa primesti ceva deosebit, Cristi. Inchide te rog usa.
- Ok. spun uimit. Cum se inchide asta?
Imi arata spre un maner grosolan, tocit, cu vopseua luata. Trag de el si vagonul e luminat difuz, sunetul sec ramas face loc tacerii.
- Si acum ? intreb nerabdator.
- Acum, dragul meu, spune Ligia lipindu-se de mine, o sa facem tot ce dorim.
Ma saruta cu furie. Unghiile i le simt pe spinare prin tricoul transpirat. Ii iau capul in maini si o sarut si eu, cu pofta, animalic. Buzele-i erau fierbinti. Dintii sclipeau in lumina neconsecventa.
Cu o miscare brusca imi rupe tricoul. Isi plimba unghiile pe trupul meu. O strang mai tare. Ii simt sanii strivindu-se indaratnic de mine. Sfarcurile intarite se profileaza cu trufie prin bluza albastra.
Cand o sarut pe gat o zaresc pe Corina. Murmura ceva cititnd dintr-un caiet cu file rasolite. Ma opresc si o intreb ce face.
- Ei, lasa, face ce trebuie. imi raspunde taios Ligia, in timp ce isi scotea bluza. Sani perfecti, piele alba si umeda. O sarut aiurea, trecand de la un sfarc la altul. Sunt innebunit, cine ar fi crezut: ce noroc pe mine!
- Iti place? ma intreba in timp ce-mi desface cureaua.
- Da, esti minunata.
'H'rk anum zar Satan' aud tipand in spatele meu. Incerc sa ma intorc dar concomitent simt o intepatura urmata de durere in umarul stang. Picioarele imi slabesc, cad la podea. Nu mai stiu de mine. Privesc in jur si totul se misca cu greu. Pasteluri de secvente. Vad chipuri obscure, aud rasete. Cineva coboara in miscari bruste, nebanuite, si-mi desenaza ceva pe piept. Nu mai pot sa-mi tin capul sus. Inchid ochii. Podeaua pare sa se lichefieze. Am impresia ca plutesc, ca ma afund si ies necontenit. Lumini rapide imi joaca in fata pleoapelor inchise."

Si ma trezesc cu o erectie de zile mari. Si cand ma gandesc ca nu tin minte ce visez. (Visu asta pare un scenariu de horror american, de duzina.. Deh.)
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Mie Iun 28, 2006 12:42 pm

back form the blue coma..
bai nene, bai, eu am viatza de viatza.. cine poate sa ma contrazica? pai, tot eu. in fiecare moment apare un grup de neuroni sucariti care se coalizeza si fac un mic partid si incerca sa-mi rastoarne mie regimul dictatorial. uite, de exemplu, asa s-a intamplat acu, cand aia de la periferie, din sinapsa-n sinapsa, au razvasit amintiri si m-au indemnat sa scriu iar.. rusine! las ca bag eu niste bautura si bye-bye neuroni marsavi! dar pana una, alta..
am terminat cu sesiunea, am numai 2 restante, noroc ca astia ne vor pe toti ingineri. acu am practica si practic n-o sa fac iar nimic.
altceva? a, nimicuri: my fosta si-a gasit un teolog din Sibiu si si-o pune, probabil, ritualic; C a mea a incercat sa se sinucida iar si de data asta avea sanse bunicele - acu e pusa pe pastile; eu am pierdut timpu pe net - am luat muzici si am vazut pornoase; ieri m-a adunat tata - dupa ce l-a sunat C a mea - de pe jos, eram beat mort (aproape) si-au urmat tot felul de 'reeducari' (am un singur sfat: nu beti vodca afara, la 34 de grade, in mai putin de 10 minute! :D ). bai, nene, viatza, de viatza, sa-mi moara neuronii: genocid!
am incercat sa ma apropii mai mult de C a mea si a dat in laturi, asa cum am dat eu in balta; m-a amenintat ca rupe ce se poate rupe si n-o sa mai ne vedem. ce mai, dom'le, probleme de probleme: sa-mi moara neuronii!

"ma fugareau prin padure. frunze mi se lipisera pe picioare, tremuram. zgomote nedeslusite dar catalogate fara saga drept periculoase imi roteau privirea de jur-n-mprejur.
nu stiam ca la 10 metri, dupa un arbust dens de coacaze, dr. murok si asociatul sau susoteau asa:
-il vezi pe bobletic, ce zici, il inhatam sau il mai fugarim nitel?
-cum spuneti doctore, tranchilizantul il am pregatit. facem vreo ora pana la laborator si a inceput sa se intunece. nu trebuie sa soseasca invitatii?
-da, ai dreptate, frist, sa nu pierdem timpul. da-i drumu.
o intepatura usturatoare se cuibarii sub tricoul ud, pe omoplatul stang. lumina si asa neclara, filtrata de vegetatia abundenta incepu sa se stinga treptat. picioarele nu mai ma ascultau. m-am prabusit.
..
-la multi ani batrane! mergem la curve? am auzit ca s-a intors raluca.
-raluca? aia bruneta, cu sanii..
-da, omule, aia. mai stii ca te-a facut rapid?
-da, ce sa spun, de parca tu esti mai breaz. ziceai ca..
..
-ti-am spus d-atatea ori, sa nu mai te prin in ciresul meu ca draci mananci. de ce dracu nu te tin la scara la tine? pleca-n pizda ma-tii!
-o sugi!
-hai, ba, ca asta nu stie de gluma. nu vezi ca are un ciomag?
-ha,ha... o sugi.
..
-asta e tot ce stiti, domnule m? pai e nevoie de mai mult pentru a promova, va rog, daca mai va amintiti ceva sa ne spuneti, altfel..
-nu nu mai stiu, doar ca..
..
-frist, l-ai legat bine? e pregatit?
(pauza: mananc cirese si am scapat un viermisor intre taste: il joc pe decete pe micul inelat. trebuie sa apas 'g' .. o, nu, ce-am facut! :D)
-da, doctore.
-dupa cum v-am spus, dragi colegi, astazi o sa luati parte la un adevarat festin: creier de om mediocru. nu-i asa ca intotdeauna v-ati gandit la ce gust poate sa aiba astfel de organ nesolicitat? care creste precum o trufa sub mizeria de ganduri cretine, actiuni neinsemnate. ce minunatie, nu?
dar, cu toate ca un astfel de specimen este prohibitiv, va intrebati cat de etic este sa-l sacrificam? tocmai aici este minunatia: nu-l vom sacrifica, insa vom gusta din creierul sau.
impreuna cu asociatul meu, domunul frist, am pus la cale o procedura in urma carei putem elimina o portinue insemnata (cantitativ) din creierul unei persoane mediocre, subliniez ca trebuie sa fie mediocra, fara a-i modifica prea mult rolul (calitativ).
rumoare la marginea parapetului pe care se gaseau sprijiniti cativa oameni imbracati in halate, trecuti toti de 40 de ani. dupa ce ascultasera atenti fiecare cuvant al dr. murok, intrebandu-se pe alocuri daca nu-i o pacaleala - asa cum obisnuia cateodata doctorul sa faca. acum insa se dezlantuisera, fiecare avea de intrebat ceva, fiecare aducea gramezi de motivatii contradictorii cu roaba uzata a experientei.
-va rog sa mai aveti rabdare. ne cunostem de ceva timp si stiti bine ca atunci cand fac public un proiect d-al meu sunt convins ca ceea ce spun a fost incadrat valabil de evaluari experimentale.
totul parea un vis dupa o noapte de filme americane, fara popcorn dar cu lumina stinsa, alaturi de parintii care sforaiau, filme care se intipareau ca seventele unor diapozitive in minea mea flamanda de kitsch. ma uitam cu interes de la unul la altul dintre personajele 'fictive' prezente. aproape ca-mi radeam in sine ce vis ciudat, cum din moment in moment o sa apara poate xena si o sa-i bata p-astia iar apoi o sa ma calareasca nitel, asa legat cum sunt, cu gabrielle alaturi. imi spuneam ca tot ce am plasmuit, dr. murok, frist, mancare de creier, tot amalgamul acesta de neo-inspiratie fudula, cu inflorituri hollywood-iene, este ceva propriu, si mandru urmaream mai departe ce puneam 'in scena'.
-dupa cum zicem, demonstratia o sa fie hotaratoare. frist, da-mi te rog flexul cu maner imblanit.
'flexul cu maner imblanit', deh, sunt tare, ma umflam in pene... dar nu prea mult ca eram legat.
-scuzati-ma, doctore morok.
-murok, tinere, dar pentru tine willie. spune, ce doresti?
-stiti, nu-i asa, ca eu v-am dat nastere? aici numai prezenta mea e neclinta, altceva totu-i efemer sub fluxul meu neuronal ravenic..
-..
-nu stiati?
intorcandu-se nitel jenat catre auditoriul flamand, doctorul spuse in sopata.
-tranchilizantele, prieteni, cred ca frist, din exces de zel..
schimburi de raspunsuri mimate se impartira printre chipurile halatelor albe.
-si acum, te rog sa stai nemiscat.
-bineinteles doctore, cum pot eu sa nu ascult o naluca?! da-i drumu. a, char te rog, as putea sa-mi gust si eu creierul.. ma intreb cum..
-da, da, sigur, dar sa ajungem acolo, acu..
-da, stiu, nemiscat.
..
-l-am gasit la marginea padurii K**. era infasurat intr-un cerceaf murdar de sange si iod. am crezut ca este mort, insa era cald, pesemne ca cineva il abandonase de curand.
-si ii cunoasteti identitatea? intreba reporterita cu buze trandafirii, cu maieu mulat peste sani nastrusnici, inaltandu-se pe varfuri in spatele echipei locale de televiziune.
-nu.. nu, inca. va rog, daca nu mai aveti intrebari..
..
-cum te numesti baiete?
-de unde e sangele asta? intreb politistul care dupa ce-mi pusese intrebarea se uita preocupat la televizor, unde-si vedea pretioasa persoana dand interviul de mai devreme.
-cum? ce zici?
-sangele..
-a, da. pai, e al tau. se pare ca ai suferi o .. incizie la cap. asa te-am gasit.
-nu mai am par..
-da, asa e. dar nu ai nici acte, nu poti sa-mi spui cum te numesti?
ma ridic si ma uit in geamul-oglinda al salii de interogatoriu. o taietura brodata de cusaturi grosolane imi apare ca un cerc in jurul capului. o alta taietura, mai firava, imi imparte teasta in 2 parcele spane.
-a, stiu acum..
-ce anume. cum te numesti? cine ti-a facu asta?
-ha, ha, da' lung vis.. domnule..
-forg. daniel forg, sunt adjunctul..
-da, da, domnule forg am o veste poate indiferenta: sunteti un produs al mintii mele. totul a fost doar nu vis, in curand ma voi trezi si veti disparea!
..
in timpul acesta ultima portie din excentricul fel de mancare era ingurgitata cu nespusa pofta de dr. murok.
-simtiti, domnilor? e minunat. asa, fara altceva langa..
-ai spus ca l-ai fiert si ai pus sare. asta e tot?
-nu chiar, ar mai fi ceva, dar o sa apara in cartea de retete de anul..
bucata de creier, plapand-gelainoasa era apasata si purtata de colo-colo intre maselele cariate ale doctorului. format bolul, isi urma traseul catre faringele stramt, brazdat de ulceratii subtile, apoi pe toboganul esofagului pana in stomac. aici, in stomac, alaturi de sucurile gastrice oferite drept super-oferta, bucatile framantate de cele trei tipuri de muschi stomacali, cativa neuroni, mai cenusii decat de obicei, se coalizasera fomand un mic partid polititc cu tel-doctrina de a destabiliza digestia tihnita a doctorului.
o bolboroseala tacuta se ivi cu zgomot puternic in camera. privirile fura atintite asupra 'cantaretului' si subtile zambete aparura pe chipurile mesenilor.
-va rog sa ma scuzati, nu stiu ce..
grabit, doctorul se inchise in cabina ecologica din curte, lasandu-si cu graba pantalonii in vine. colacul rece ii facu pielea gaina si cu un huruit puternic neuronii scapasera.. in natura.
..
-dar nu, e doar un vis, vreau sa ma trezesc. nu sunt aici! eu v-am facut!
-a, da, domnilor, si domnisoara studenta, acesta etse un caz destul de frecvent, dar care prezinta unele particularitati. tanarul acesta a fost gasit maltratat, in padurea K**, probabil ca ati auzit stirea acum doi ani si inca sustine ca realitatea este un vis propriu si ca totul o sa dispara cand se va trezi..
-e trist.
-da, domnisoara, totul e trist daca e scos din context. dar sa nu ne departam de context: este un subiect medical. nu prea important, unul mediocru as putea spune. vreau sa-mi scrieti un raport amanuntit asupra.."
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Joi Iun 29, 2006 5:32 pm

Caldura mare. Pisorceala, trupuri gelatinoase inhamate in nadragi largi, fustite nastrusnice si ochelari, sticle de lichide devenite mai pretioase chiar si decat mobilele cu camera video megapixeloasa si ragaieli surround drept sonerii. Da, stiu, am o vedere superficiala asupra lumii, dar la ce caldura a fost, cine mai are timp sa aprofundeze?! Azi m-am dus in PL. s-o vad pe C a mea. Avea fata lunga dupa ultima mea trasnaie si a inceput sa ma mustre iar. Fetele astea, vor sa scoata ce-i mai bun, chiar daca nu prea au din cine, n-ai cum sa nu le iubesti!
Apropo de iubire si alte lucruri subtile si mereu la moda, m-a pus C a mea sa caut filmu ala cu cowboy-i pidosnici, mama lor de poponautzi - are o obsesie cu astia pe invers. Asa ca acum, mea culpa, scot din retea poponida aia oscarizata :(.
Deh, ce nu face omul cand i s-a pus pata - nici gand s-o sterga, nu, nu, se afunda ca porcu in mocirla: dar e asa bine-n mocirla!
Mai mult, m-a purtat prin magazinase ivite din cine stie ce minte de tarabagiu nostalgic de bazar oriental, sa gaseasca tricou cu maneca lunga (trebuie sa-i acopere mana stanga, care e mutilata la culme) si inchis la culoare (sa nu-i scoata sanii babani in evidentza - spre mara mea ciuda).
Am fost si la facultate, sa vad ce fac cu practica, dar n-am gasit-o pe profa. Big deal.

Mi-am dat seama ca nu am nici o viata atat timp cat meditez la ea. Sunt manat sa o spoiesc cu umpluturi, cu mici corecturi. Nu sunt stabil: ioc!

"Viata, domnule - va spun retras in munti, sprijinit intr-o rindea, pe post de tamplar al micului catun, cu mainile lustruite de aschii, cu parul ingalbenit de fum si rumegush - viata este un trunghi de ulm scobit de insecte, un trunchi d-ala, cum sa va spun, lasat in plata lui intr-o padure plina de atatia alti ulmi. Creste ca dintr-o intamplare acolo, intr-o shoava, purtat de vant, udat si incalzit de bunul Dumnezeu. Este acea imagine atat de banala pe care o trecem cu vederea.
E pacat sa cauti sa intelegi ceea ce este in afara scoartei tale. Stai in ploaie, lasa-te purtat de furtuni, supune-te lamei toporului! Dar ramai cu viata la fel de banala ca existenta unui ulm."

Asa vorbea nea Dumitru. Nu-l vazusem niciodata. De fapt, nici nu stiam ca poate sa apara in ceea ce scriu. S-a strecurat, s-a conturat drept un tamplar si eu am scris despre el. Poate chiar exista un nea Dumitru. Si chiar daca nu exista, poate ca e ceva cu ulmul ala. Sa spun sincer, nici nu-mi mai aduc aminte cum arata un ulm. Dar asa mi-a venit, sa spun ca suntem ulmi.
Pana la urma, de ce n-am fi copaci, insecte sau cine stie ce naiba?
De ce ne diferentiem de ceea ce ne inconjoara? Nu exista acel eu in toate, nu suntem acea plasa de transferuri energetice metamorfozate in materie, de aci pana colo, oricat vedem cu mintea?

He, he, macaiala inconstienta de-a mea. Nu pot sa pastrez nimic din nimicurile astea in purtarea mea. Degeaba ma fofilez in jurul unor idei cu iz superior, cand imediat ce termin cu 'concentrarea', cu dorinta de a spune ceva ce a murdarit cordexul prin cine-stie ce cuta mistica, ma transform, devin o basica de sapun. Pleosc. Si iar ma umflu. Pleosc. Si iar..
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Mar Oct 31, 2006 10:42 am

Am inceput sa depun mult efort la inregistrari pe diverse forumlare online. Trebuie sa derulez pana-n '83 lista cu ani. Asa vaz si eu cum trece timpu. De fapt nu trece ca nu e ceva care poate fi privit din afara, ci e ca.. metroul, cred.
M-am trezit devreme sa ma uit pe niste cursuri cica ar trebui sa ne testeze azi. La naiba cu testele astea. La naiba. Mai am un semestru de facultate si gata. A fost obositor. Pt. ca am facut naveta, zic.
Ma enerveaza banner-ele astea. Ce tampenie. "Viteze incepand de la ..". De ce viteza, pt. ce, oamenilor?! Unde va grabiti? Aveti nevoie de viteza pt. a procesa inf. Multe si utile informatii. Cacat. La naiba cu informatiile.
Eu pe internet ma uit la filmulete porno de cate 20 de secunde, citesc si raspund din an in Paste la vreun mail, scot lucrari de laborator pe care nu le inteleg in totalitate. Si cam atat. Nu zic astea uitand ca unii dintre dvs.faceti lucruri ineresante si benefice civilizatiei. Dar chiar asa o fi?
Mi-au aparut, inca de acu vreun an, pete mici si negre pe ochi. Nu se vad, le vad numa eu. Serios. Misc golabele oculare aiurea (am cate o pata pe fiecare ochi; una mai mare pe dreptul, alta miniona pe stangul) si concurez cu cele doua pete. Adica am un fel de ceva. :)
Nu prea mai pot intelege. Sau poate ca nu mai sunt atat de increzator incat sa zic mereu ca pot intelege. E prea multa informatie. Redundanta, parerea mea.
Am incercat sa scriu dar nu pot avea continuitate. Mai citesc una alta si ma ajuta. Cateodata nu ma recunosc in oglinda; cateodata ma recunosc si vreau s-o sparg. Ma uit cu ochi umeziti si rosii ca de vita. Fac grimase.
Scriu in mess asa:
"eu: esti, mai?"
Astept..
"eu: nu, nu esti."
O sa pun ceva muzica acum. Jeanne Cherhal - Un trait danger.
Am un plugin d-ala de-ti arata in status ca esti disponibil si ce asculti.

"Dansasem cu ea toata seara. Asta insemna vreo 5 melodii. Eram nadusit dar stiindu-ma alaturi de ea ma impulsiona. Priveam in ochii ei luminati sopradic de luminile ametitoare. Incercam sa-mi fixez petele mele intunecate in luminile ei vivace.
- Mai poti, mai? ma intreaba dantuind frenetic.
- Sigur ca pot. Atat cat poti si tu..
- Sigur?
Si se avanta in mutime privandu-ma de lumina ei demonica. Si jucausa, evident. Ma iau dupa ea si incerc sa-i dibui conturul in invalmaseala carnala de pe ringul de zbantuire. Se canta o manea. Nu prea mai auzeam cuvintele dar era perceptibila tristetea zaharisita introdusa cu forta in fiecare vers. Trupurile se arcuiau cat mai teatral, chipurile se incordau sa exprime la fel de exagerat ce in mod sigur am trait cu totii: jale. O jale intr-un loc atat de vesel. O jale instalata la comanda, parca eram niste jivine la circ.
- Iulia! strig inabusit in gloata din sala. Iulia, unde te duci? incerc in zadar, pt. multumirea mea sa o chem.
O cunoscusem pe net. Eram singur intre atatea profiluri, oameni cu identitati scalate in ceva fraze dibuite de realizatorii site-ului. Poze pline de verva ale unor fiinte bipede. In general. Undeva intr-un colt apareau tentatiile. "Iulia, Ploiesti, 19". O pustoaica zambea cu gura larg deschisa, cu ochii luminati si rosiatici. O poza facuta la o petrecere, cu un bilitz, de aproape. Iulia, fata de 19 ani (am aflat ca nu-si actualizase profilul, acum avea 20). I-am trimis un mesaj mestesugit in care personalitati neinradacinate, petrecareti, mistocari, oameni de viata, don juani se ingramadeau sa ma preschimbe, sa o obtina pe Iulia cea cu luminite demonice.
Ne-am inalnit la al 4-lea mesaj, adica dupa 3 zile. Am asetptat-o la Galerii. Eram racit, plecasem de la faculate de la niste cursuri. Stateam in umbra unui chiosc, in statia de autobuz. Ajunsesm cu 15 minute mai devreme. Mi-am asezat parul - nu mai m-am pieptatant de pe la 10 ani ! (serios), mi-am suflat nasul, care ma epuizase cu logorea lui mucoasa toata dimineata.
A venit direct la mine, sigura ca un agent imobiliar.
- Buna, Cristi. Am ajuns la timp?
- Buna, Iulia. Ai ajuns mai devreme. Mai intra o data. incerc sa fac pe spiritualul.
Se incrunta nitel neintelegand. Incerc s-o dreg:
- Ai ajuns bine. Ma bucur sa te cunosc.
- A.
Am plecat aiurea, politicosi, ea zambarata eu scormonind mintea si incercand sa trezesc acele personalitati inveniatate - dormeau ca porcii, se imbatasera cu iluzii, doar asta erau si ei. Am ajuns pe bulevard. Iarba verde greblata zilnic se arata la fel de dezinvolta, sigura si expansiva printe scoartele umezi ale castanilor. Ne-am asezat pe o banca. Era soare si umbrele noastre incepusera dansul, conopindu-se pe asfaltul crapat de radacini. Intrebari, raspunsuri cat mai gandite, priviri investigatoare, detalii capturate - un mic spionaj sexual, ascuns de decenta impusa a societatii. Avea dintii albi. Si-i dezvelea pe jumatate marcandu-i prin contrastul buzei carnose, plina de chemari. Un nas mic si ridicat, impunator, ca de castelana. Obraji albi si netezi, total antrenati la fiecare vorba. Obraji vii si netezi. Isi misca mainile lent, dar reusea sa afirme tot ce urmarea prin mimica asta amortita. Degete mici, albe. Unghii ingrijie. Par castaniu, suvite scapate langa tample.
Dar ochii. Ochii m-au prins. Ochii ma ghidau. Ea era ochii aia. Iulia devenise doua luminite necrezut de vii si individualiste, care ma chemau si ma respingeau ca pe un nimic purtat de apa marii.
Era studenta in ultimul an si ea, la alta specializare insa. Locuia in Ploiesti. Singura la parinti. Nu avea multi prieteni. Ii placea sa citeasca si sa danseze.
Vorbele curgeau. Detalii care ar fi trebuit sa umple fisa Iuliei, detalii pe care intrebarile mele incercau sa le agate veneau acum si erau primite cu detasare. Vorbeam ca sa facem liniste pentru dialogul ochilor, luminilor din ai ei, petelor din ai mei. Era un fundal pentru normalitate.
Dupa alte 3 zile, astazi adica, ne-am intalnit sa mergem la discoteca.
Nu sunt prea mare fan a discotecilor. Sa fiu sincer, nici nu prea-mi aduc aminte cand am mai fost la una. La cluburi, ale noastre, cu rock, mai ma duceam. Dar era Iulia, as fi mers unde luminile ei ma indemnau.
- Mai vin aici cu prietenele mele. imi oferii unele detalii in timp ce ne apropiam. Au muzica buna. Si nu e nici scump.
- D-abia astep. Travolta era un intepenit, ii sa vezi. spun cautandu-i privirea. Schita un zambet d-al ei, cu toata fata si ma lua de mana.
Parul ii era alintat de vant. Priviri ale unor indivizi o urmareau jinduitor. Mana ii frigea si simteam cum ma incalzeste cu totul. Pasea, plutea?
Era in stare sa preschimbe. Avea acea energie dincolo de intelegere, care se distribuie activ si modifica orice. Da, Iulia.
Dansez ca un bolovan in Gobi. Serios. Dar cum puteam sa zic nu? Si de ce-as fi zis nu?!
Sala era pe jumatate plina. Pusti imbracati cat mai sic incepusera sa se incalzeasca si ei. Penumbra lumina niste mese. Ne asezam la una mai retrasa. Imi las geaca pe spatar. Iulia se apropie de mine si ma intreaba
- Iti place? Nu-i asa ca-i frumos?
- Da. spun insufletit de siguranta ei, de placerea ei, uitandu-ma aprobator in jur. Luam ceva de baut? o intreb.
- Da! raspunde ca un copil a carui dorinta a fost ghicita. Vreau o Cola. D-aia cu lamaie, te rog.
- Ok. Ma duc sa vad. Nu pleca. si-mi raspunde cu zambetul ei amplu.
Ma intorc la masa tinand in mana stanga doua pahare cu sigla discoetcii scrijelita, si cu sucul si-o bere in cea drepta. Iulia incepuse sa se miste pe scaun.
- Lasa alea, hai sa dansam. Imi place melodia asta. Hai, mosuletz! imi zicea asa ca raspundeam lent. Asa si ma miscam, deh.
Loc era desul. Pun mainile racite de racoarea bauturilor pe bluza ei calda. Ma cuprinde de dupa gat. Incerc sa ma las in voia ritmului ei. O strang mai aproape si-i simt trupul moale si miscator. Ochii isi adusesera aminte sa sustina vraja, ma adunasera din ganduri precum becul pe o musca. Roiam in lumina ei. Eram fericit. Asa parea si ea.
Acum, dupa ce a disparuse in multime eram pierdut. Unde esti? Ce caut aici?
"

Si totusi Iulia nu a existat. Si nici discoteca si nici ochii ei. Sunt numai eu si albumul pe care-l ascultam, al Jeanne-i. Iulia, e posibil ca tu sa existi totusi?
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Sâm Noi 18, 2006 3:42 pm

Ce ziceti de vremea asta minunata? Ca e minunata? Pai da, va dau dreptate. E atat de minunata incat nici nu mai tin minte cand am fost ultima oara la facultate. Acum o saptamana? Doua? Habar n-am.
Dar stiu ca am fost cu Cris pe unde ne-au dus pasii. Si ne-au dus mai intai pe un teren viran, la Ploiestori. Prima data cand apucasem pe drumul ala mergeam ca sa nu ne oprim, mergeam sa scapam de soapte prinse pe trecute de la.. trecatori. Am mers in lumina soarelui pana cand ni s-au intunecat sperantele, ajunsi la dracu-n praznic. Marti furam iar pe drumul cela, cu buna stiinta. Cris si-a adus aminte si l-am refacut. Era ca un ritual: "doua strazi traversate pe la bordura intrerupta, o cladire cu gemuri verzi, o gradina cu imortele, dulaul Utzu, o podeata, cateva gropi, calea pietruita, liniste, mai multe gropi". Si ajunseram!
Cum sa va desriu eu mai bine locul.. e un teren razvratit, mult la marginea Ploiestului, asezonat cu gunoaie, infierbantat de raceala neputintei noastre, a doi oraseni sadea. Si pasari d-alea pe nume ciori, si gaze increzatoare in lumina incalzita la glas mic. Si pulbere sclipitoare de pilitura de aluminiu, span si resturi metalice aruncate de la o intreprindere. Si calti colorati de la confectii. Si papusi destrunchiate, pierdute din lumea "intreaga" ce la plasmuit si folosit. Si alte gunoaie.. un cimitir al lucrurilor, un sanatoriu al utilizarilor lor. Si noi, evident.
De data asta micul izvor rasarit din cine stie ce "piatra seaca" si mai cu seama dintr-o conduca gaurita umplea mica trecere povarnisata. Si cautaram noi un loc mai lesne de traversat dar 'geaba, apa negricioasa si-nspumata serpuia in batjocura peste tot. "Hai sa trecem pe conducta aia." venii in mintea noastra ideea buclucasa dar cam logica, dandu-ne pareri intre priviri. Si urcam pe conducta, una cum voi nu ati mai vazut, lucitoare de urmele satenilor acrobati, lustruita de pasi increzatori si inspirati. Un grup de doua babute si-un tanar ne indemnau cu vorbe schimonosite in gesticulari sa trecem. "Trecem?"
Si incepem lungul drum.. soarele isi micsora lumina straduindu-se sa vada mai bine patania, vantul incepu sa sufle cu ciuda ca totusi indrazniram. Apa facea spume.. la mal. Eram d-abia la jumatae. Vorbele celor de la capatul "de peste apa" incepeau sa se desluseasca in mintea noastra terorizata: "asa, nu te uita in jos, fata! mergi, hai, gata!" . Si trecuram si nu fu nevoie sa ne facem frate cu nimeni. Sau poate..
Am hotarat amandoi ca asa ceva trebuie facut din nou.
Si intraram, dupa provocarea conductei, din nou in Ploiesti, in oras.

Joi m-am dus iar in Ploiesti, cum trebuia de altfel, pt. a merge la facultate. Dar n-a fost sa fie nici atunci, pt. ca am plecat cu Cris pe coclauri, aici, in Campina. Nu mai fuseram demult, iar vremea, ticalosa scumpa vreme, era iar... minunata. Am trecut pe acasa si am omenit-o pe Cris cu niste sandvisuri si cu "bunavointa improvizata" a motanului care printre cascaturi si convulsionari ale blanii incepu sa toarca nitel la atingerile ei, ale Crisei.
Si am plecat.
Si ne-am oprit, dupa cateva minute, pe o banca pe malul lacului de la biserica. Era atat de cald. Si atata lumina. Era, stiti, minunat. Miros frumos frunzele uscate incalzite de soare. Si ea era langa mine. Si ea mirosea frumos. In fine..
Cu chiu si cu un "Vai!" scos de Cris atunci cand vazu ca are geaca murdara si pe partea celalata (Da, are o geaca cu doua fete, pe o parte avea o pata de sange - a carei provenienta ziceam noi ca trebuie sa fie in prima calatorie la Ploiestori, cand amandoi aflati in transa am ciopartit pe camp un biet om necunoscut, iar pe celalalta parte o arsese nu stiu unde.. probabil cand am incinerat cadavrul.) am plecat spre Muscel.
Am facut dreapta pe prima strada, atrasi de culmea dealului ca electronii sub potential. Si urca, si urca, scoate haine, urca mai mult. Si urca repede, nu altfel.. Ace in muschi, transpiratie si urca. Orasul se desfasura mai mult in zare, manunchiuri de fum in lehamite biciuiau pielea albastra a cerului. Si urcam mai greu. "Hai mai ne oprim" aud undeva mai jos, in prelungirea mainii mele, dincolo de stransoarea transpirata a palmelor noastre. "Mai avem un pic, vezi!" ii arat Crisei constructia de beton dupa care poteca disparea.
Ajunsi colo sus vedeam peste tot unde am fi vazut daca am fi avut binoclu, vorba aia. Ne-am leapadat haine, rucsac, geanta, telefon, puteri si ne-am urcat pe "obeliscul" cilindric de beton. "Stam nitel si ne odihnim, apoi mergem in padure." ii stabiliesc eu Crisei.
Dar nitelul se transforma in 3 ore, de vand placut, soare intelegator, mangaieri, incolaciri nebanuite de trupuri. "Mai, omule, eu vreau sa fim tot prieteni, nu..". "Bine." si o prindeam iara in brate si ea se lasa pe mine spunandu-mi ca sunt "o perna inalta".
Locul ala se transformase in "al nostru", timpul era ceva tot al nostru, dar prigonit undeva in asteptare (?). Cris incerca sa para serioasa, sa se rupa din amortire, de cateva ori. Chiar incepuse iar sa se gandeasca, cu voce, la o tema data de o profa. Dar ochii nu o ascultau, cadeau alaturi pe mainile mele care ii adulau fiecare bucatica din corpul pravalit pe placa de beton.
Si totusi timpul evada si ne lovi pe amandoi cand soarele incepu si el sa se prelinga pe hartia albastra.. Si am lasat ce era "al nostru" pt. altadata, pt. altii.. decat eram noi in mod obisnuit.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Mie Noi 22, 2006 12:18 pm

Am hotarat sa stau acasa. Hotararea, deci a mea, a fost luata. Am fost doua zile la facultate, e suficient pt. saptamana asta. Dar ce mama dracului o sa fac in sesiune..

Ma raneste cimentu in tampla. E rece si cam cenusiu. Vreau sa tapetati cu afise coloarate cimentul cel rece.
Mi-e frica de muchii si colturi. Sa neteziti, v-as ruga, tot ce nu-i neted. Sa pot aluneca precum o foca la circ in lumea smeada.
Am o ciuda pe culori amestecate totusi, deci daca tot puneti afise, sa fie in numai 2-3 culori.
Mai as dori, asa doar pt. mine, niste aripi de demon, cu huse. Sa nu mai stau in autobuz intre trupuri si bara, intre cojoace si geamul de afara.
Atat, sunt un om rezonabil.

O sa dau copy&paste la niste textulete de la inceputul lu septembrie.. deci un fel de backup.. sau "in reluare"..

"Entry for September 07, 2006

E dimineata, blocul din fata e luminat.Lumina cauta sa ma trezeasca.Visul se tine de pleoape si trage si trage.Si lumina e pe celalalt bloc,din dreapta.Si pleoapele ma dor si visul trage cu forta.E soare si cer fara nor.Si visul?Ce mai conteaza.E dimineata si visul trebuie sa se culce ca, deh, o fi ostenit sa tot infloreasca o noapte albastra.

Sunt eu ca si tine.Ca si tine piatra,ca si tine lumina de soare, particula sau unda, niciodata hotarata deodata.Un crepusul in umbra.Umbra necunoasterii si recunoasterii.Sunt eu ca si tine si daca ma stradui tu vei fi ca si mine.O piatra si o lumina de soare.

Tipat dulce cu gatul uscat.E dimineata, e nitel rece.Si tipa mintea d-atata pace.Caci dimineata e trista si amnezica ca un caras auriu.Sa ne unim tipetele intr-un grabnic avans matinal,o compozitie alegorica de vise pierdute in sorele de pe var.Sa uitam ce nu stim si nici cand cunoaste si sa mutam visul in lumea d-afar."

"Entry for September 25, 2006

Muchia stancii contureaza haul.Haul nebanuit dar dorit.Urme firave de nori,pasari si eu.Eu o faptura in trecere.Catre nefiinta,catre Fiinta, catre ceva nebanuit dar dorit.

Sunt transpirat.Urcusul prin viata asta a fost greu,dar firesc.Dar altfel cum?Sangele imi este pompat cu ciuda,cu disperare:tamplele imi bat un ritm funebru.Nebanuit, dar mereu asteptat.

Sar.Golul imi inlocuieste maruntaiele, mi le dizolva in frica necunoscutului,dar asteptatului sfarsit.Pleosc.

:D

Si totusi a fost numai marginea patului.Calatoria a insemnat mai putin de 30 de cm de..hau.Dar ce conteaza,atunci cand totul creeaza cercuri atat de firave si totusi enorme in gandire.O gandire modelata cu petice contradictorii de realitate,spalata in lumina obscura a fagaduielilor idealiste de apoi.Un salt e fiecare clipa.Un salt catre necunoscut,catre cel care sunt,care sunteti si voi.In mine ca si-n tine sade totul dar si nimic.

Totul se da si se ia cu nonsalanta,ritmicitate si fireasca egalitate.Totul e prea mult spus,putin..e prea putin.Sariti si veti fi prinsi in voi.In variante si medii,in adevar si fals.

Lumina ma scarpina pe retina,dar daca inchid ochii?

Nu gandi si vei trai vesnic!Vesnic inseamna mai putin de o clipa.Dar o clipa e timp berechet.."
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Vin Noi 24, 2006 10:02 am

"Se comparase adesea cu un asin. Unul incarcat cu desagi grei, mergand legandu-se pe un drum cunoscut pana la greata. Se obisnuise totusi cu povara, cu povara fizica, insa greata care insotea activitatea asta rutinata era cumplita. Simtea in afara manusilor albe de bumbac hoitul. Asa se vedea, un strangator de mizerii, de lucruri marsave si denaturate. Si toate metamorfozate in ceva atat de comun.
La inceput fusese mandru ca ocupa astfel de post important. Important tot din cauza "hoitului" pe care atunci nu-l dibuise. Era salutat, familia imprastia zvonul cu mare importanta. Dar si acum se pastrau recompensarile astea. De ce i-ar pasa? Si totusi..
Isi amintea ca tanjea. Tanjea sa fie din "elita" celor care pazesc hoitul. Hoitul care crestea si ne ingropa, care se hranea, care ne transforma si pe noi in asa ceva. Si el, cu toate ca se imagina ca un mare preot al hoitului - fiind doar un gardian - are afectat. Poate mai mult, de parca ar fi lucrat cu ceva care infuza in tesut, ii dizolva mintea intarita prin antrenamentul indiferentei.
Si totul intr-un sac de panza. Si numai manusa de bumbac il "apara" de nocivitate.
Incepuse sa respire greu. Povara mentala era prea mare incat se transforma in truda. Uniforma scortoasa nu mai putu sa ascunda razvratirea inimii, bataile disperate rasunau in constiinta lui. Transpira complit si i se paru ca nu mai poate respira. Imaginile deveneau neclare, sunetele se estompau in avalansa linistii.

Era sa fie mort. Dar nu fu, facuse doar un stop cardiac.

Picioarele insepusera a se plia, intregul trup se apropia dezarticulat spre planeitatea caldaramului. Si totusi pumnii nu i se defaceau, pastrand cu ravna sacii. Cazu. O usturime ii plesni obrazul drept, apoi durerea calda se dispersa in tot craniul. Capta cu privirea urme de pantofi lacutiti, piscaturi ale tocurilor pe aerul-oglinda al trotuarului incalzit. Venau, erau oameni si le pasa.
Le pasa de soarta hoitului. Luara repede din mainile desprinse cu forta sacii, pe el il lasara sa zaca.
Apoi venisera si la el, apoi dupa ce masina ce transporta hoitul catre alti gardieni, catre "clericimea" odata cu petice in cot, era plecata.
Si venisera sa-l ajute. Sa se faca bine, sa poata pazii iar hoitul.

Nu se simtise demult atat de liber. Si totusi era zgaltait in spatiul ingust si ticsit de lucruri zornaitoare, al ambulantei. Acum si el era transportat cu prudenta. Doctorul ii punea intrebari. Cineva, ca un robot telefonic ii dadea raspunsurile. El se vedea un spectator si se amuza de intamplare. Avea liber. Si ce daca suferise un inafrct? Ce daca il duc la spital, ce daca se vor ingrijora ai lui: nu mai simte hoitul!

Dupa ce se facu bine se mustra pt. gandirea lui de pusti, scapat de bau-bau. Nu avea cum sa scape. Se nascuse pt. a fi sluga.

De ce l-a marcat pe omul asta atat de mult prezenta banilor? Caci da, despre ei e vb. Ca era cufundat in multimea lor si nu-i putea folosi? Ca era un slujabas care, ca oricare altul, in urma actiunilor mecanice isi pierdea drepul la individualizare, la optiuni? Era acest pazitor al banilor susceptibil de o asemenea reactie.. exagerata? Contribuise poate altceva? Nu stiu. Ce pot face e sa caut mai mult in trecutul lui, poate o sa apara ceva indicii mai concludente.

..."
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Mie Dec 27, 2006 11:56 am

Nu puteam sa neg, cu ramasitele mintii mele sanatoase, ca el eram tot eu. Aparea in geamurile autobuzului, printre petice aburite si abtibilduri publicitare. El care nu mai eram eu. Il vedeam zambind cand ochii ni se suprapuneau, ii simteam privirea cand vroiam sa-l ignor. Alter-ego.
Urmarea, pandea alte fete viciate de imaginatie in reflexii. Le gasea si le subjuga cu atentia lui impertinenta. El putea sa fie sociabil pana la identificare.
Eu il crescusem il hranisem cu ambitii irosite, cu dorinte; crescuse prea puternic, devenit independent salasluia alaturi de mine doar ca o recunostinta taciturna si neverosimila.

Am incepu sa rad. Doua pustoaice se oprira din vorbaria ciripitoare si se uitara intrebatoare. Incercau sa ma recunoasca, sa ma studieze. Din rasul meu strident si brusc se ivira cateva cute pe obrajii nerasi. Asta facea si el. Le studia.

Cum pot explica asta acum? Cum pot spune ca el a fost de vina, cand nu exista?!

Tesatura apretata scortos, cu textura zgrunturoasa, mirosul puternic de hipoclorit ma tine ca intr-o cusca barbara de igiena in celula asta. Sunt singur. Greu de crezut pt. ceilalti. "Ce a facut asta?" se intreaba incercand sa justifice privilegiul meu de a fi inchis singur.

Si nu au fost numai ele. Decupaje cu secvente violente, traite, apareau pe peretii celulei. Un cinematograf caruia nu-i puteam impune decat continuiate. Imagini luminate de becurile din curtea interioara, incadrate in plasa cu romburi alungite.

El a facut toate astea. Eu am privit, ca si acum. Am fost un spectator, un doritor de nefiresc, de prelungire macabra si revelatorie a imaginatiei mele. Eu nu eram acolo.

Putea sa ma schimbe, sa devin capcana perfecta pentru orisice victima. Pentru cele doua copile eram tanarul stapan pe el, glume alese cu subintelesuri evazive, priviri fixe, gesturi provocatoare. O betie a gesturilor, o razuire a pojghitei realitatii pana la descoperirea imaginatiei cumulate. O convolutie de idei, o ampolare a irealului.

Imaginea de pe perete se schimba sacadat, iesind cu greu din memoria inselatoare. Una dintre ele se intindea dupa telecomanda. Cealalta venea dansand din alta camera. Era dimineata si totul era luminat difuz prin jaluzele. Imi prind chipul intr-o oglinda ca o incurajare.

Inchisoare pe viata, fara drept de apel, inchis cu el (mine?)..

Isn't that nice?
But is so, so wrong?
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Mar Ian 02, 2007 12:33 pm

Inchid calculatorul. Secvente din albumul Judas Priest incep sa se disipeze in ganduri active. Afara e soare, in departari cerul e intunecat - prevesteste, zice mama, ploaia. Asta nu mai e iarna, ar trebui sa interschimbe Craciunul cu Pastele.
Trebuie sa ma duc la WC. Ma stropsesc la mama care ma stropeste, prietenoasa la culme, cu mainile ude. Caut in jur ceva de citit - nu pot merge altfel. Bilant de Somerset. Am luat-o ieri de la biblioteca. Citisem prefata de Tudor Octavian.
"Vine vara.." zice bunica. Cred ca o sa ma strige sa-i scot ghetele. Nu, s-a dus mama.
In drum spre baie defilez prin bucatarie cu cartea. Nu ma intreaba nimeni nimic. Motanul a fost adus de afara. Tata l-a cules. Bucataria e prea plina. Plina de noi, de caldura, de lumina. Ar trebui sa fie bine. Poate ca e.
Trebuie totusi sa ma duc la baie. Dar ajung in dormitor, ma uit la telefon. Nimic. Afara nu mai e atat de soare.
Usa de la baie se inchide greu. De fapt prea usor. Nu, cum sa zic.. se inchide cu greu, deci deloc usor. In fine..
Am pus un bec de 100W aci zilele trecute. Fain, e ca un abator sofisticat acum: sa imi ciopartesc gandurile, pe plasticul ingalbenit-indoit.
Incep sa ma uit la coperta cartii. O deschid si citesc pe scurt biografia lu Somerset. A facut medicina. Si eu.. Si eu nu stiu ce vreau sa scriu. Nu, n-am facut medicina. De fapt nici nu mai tiu minte cand mi-am facut ultima data analizele. :)
Trec la prefata. Incep sa o recitesc.
"Vecinul e in forma azi", vorba cantecului. Vecinul mai mic cu 4 ani. Vecinul de la doi. Si tipa geme, mama ce geme. Las cartea cu degetul mare semn, pe genunchi.
Imi ascut auzul; doar nu mi se pare, nu? Nu. Ritmul se schimba, greu de urmarit.. Mobila scartaie, se misca, genereaza sunete care se innoada cu puternicele gemete. Incerc sa le separ, se mi le pun de jur imprejur, sa ajung acolo.
Ai mei fac galagie. Taceti! Va rog, taceti.
Se opresc (vecinul si tipa). Astept. Incep iar - cred ca s-au mutat.
Sunetele acum se aseaza bine pe acordurile chitarei care apare de nu stiu unde din memorie. Ma detasez si trec cu grija prin placa de beton. Ajung in baia vecinului. Intuneric: nu, nu sunt aici. Oare pot ajunge in dormitor? Sunetele sunt atat de puternice, de apropiate. Acum se aud si gafaielile lui. Si patul. Ori au un pat bun ori..
Ajung in camera cu pricina. Sprijinindu-se de pat, chirciti pe podea erau acolo.
El deasupra ei, se misca incet dar amplu intre picioarele ei desfacute. Aveau ochii inchisi. Pielea lucea de transpiratie. El isi musca buza de sus si era incruntat. Ea isi ridicase sprancenele si avea gura deschisa - isi alungea gatul impingand cu ceafa salteaua revarsata.
Isi strange picioarele, trupurile tresar spasmotic, suntele, ciudat, se estompeaza intr-o tacere jignitoare prin prezenta mea. Isi deschid ochii iar eu incerc sa ma ascund. N-ar fi trebuit sa fiu acolo, stiu, dar nu ei au venit la mine? Ridicandu-se jenati dar cu o lumina comuna in ochi, compensatorie, ea il pupa pe obraz lasandu-i urme firave de ruj. El o ridica pe pat. Raman uitandu-se in gol, rememorand imagini, desfatandu-se in amploarea senzatiilor ce navalisera cu cateva clipe in urma. Ea isi afunda spatele in saltea privind la tavan; el se uita catre fereastra respirand cu greu.
Mama ma intreaba dincolo de usa daca mai stau mult. Revin brusc. Mana stanga o tineam pe falusu care trezit ramasese rigid.
"Da.. imediat. ". Puna cartea pe masina de spalat si ma uit in oglinda. Am pupilele marite, pe buza de sus am urme rosii de dinti.
De sus, de la vecinul, de la ei, se aude muzica. Un hip-hop cu ritm banal marcheaza sfarsitul, atat de placid pt. niste clipe atat de vivace si de revelatorii.
Ai mei balacaresc nu stiu ce lucruri, eu ma misc epuizat-hipnotizat catre calculator. Il deschid si in toata harmalaia alor mei incep sa-mi amintesc si sa scriu denaturat, la fel ca melodia..
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Joi Ian 04, 2007 11:30 am

Si mainile ei erau pline de sange. Sange spalacit, sange inchegat. Purta manusi chirurgicale, galbene. Combinatia era stridenta, chiar si numai cromatic. Manecile capotului, caci numai halat nu-l puteam numi la cat de gros era, erau suflecate descoperindu-i pielea decolorata prin lumina neoanelor.
Asa am cunoscut-o pe Aura. Pornind de la acele manusi, sange, brate. Era doar o "individa", vorba lui Marius, o lucratoare in locul ala imputit in care ma impotmolisem.
Nu am cutezat sa merg mai departe cu privirile. In sunetele de usi inchise - usile rabatabile erau din plastic si cand cineva trecea pe ele suna de parca s-ar fi aruncat in apa - si fornaieli ale utilajelor ea era doar o "individa".
Si ce-i mai mergeau mainile! Ca niste mamifere marine, lucitoare, degetele ei alunecau prin masa molcoma de carne. Cutitul, pe care ciudat il tine in mana stanga! avansa impecabil, daca se poate spune asa ceva, brazdand parcele echitabile de tesuturi.
Eu eram de partea cealalta a mesei. Incercam sa tai pieile. Asta era sarcina noilor veniti, "ucenicilor". Chiar si cu manusile in maini, tot simteam raceala. Era toata camera rece. Numai ea, Aura, emana dogoarea unei trairi dincolo de locul ala. "Cum poate cineva sa fie atat de concentrat intr-o treaba derizorie ca portionatul carnii?" ma intrebam. Si chiar am primit raspuns mai tarziu, dupa ce am inceput sa vorbim. Intai de la ea, de la Aura, apoi a a aparut ca un firesc: "esti prins in asta, ce poti face?".
Pleca mereu mai devreme. Nu apucam sa vad decat lumina revarsata in golul lasat de ea pana cand o alta "individa" ii lua locul. L-am intrebat pe Marius daca stie unde se ducea. Mare greseala sa-l intrebi pe asta ceva. Oricand iti raspunde, insa aiurea, pt. ca nici el nu stie, ori nu vrea, sa stie ceva.
O lume indiferenta, pe care o vad ascunsa, timida sau resemnata. O lume care traieste "pe cont propriu", vorba aia, dar care mimeaza o bunastare alegorico-sociala. Daca privesti cu atentie, omul interior, opusul creativ si viu al "individului", se tradeaza prin prelungiri nerabdatoare in viata "de zi cu zi".
Asta vazusem la Aura: o inlocuire a actiunilor mecanice prin traire. Ea chiar daca indeplinea mereu aceleasi lucruri mizere, o facea intotdeuna de parca ar fi inteles ceea ce face, la un nivel superior.
Marius imi tot zicea "nebun", "nebun dupa ea, incat eram in stare sa fac din ea o sfanta". Poate ca da, eram nebun dupa ea, dupa cea care se intrezarea in individa, care razbatea din cofrajul de indiferenta ce ne era impus. Urma apoi cu "ai baut prea mult". Si asta era adevarat, mai toti banii se duceau rapid. Serile cu Marius si "indivizii" de la abator. Seri irosite? Nu. Ametiti cum eram toti ne dadeam "arama pe fata". Nu era simpatia ce se leaga in cloaca aia de bodega. Incepeam sa ne detasam de "indivizi", se ne remarcam ca oameni, chiar daca eram unii beti.
In martie, invatand prea bine tipicul plecarilor ei bruste, am ridicat privirea si am continuat descoperirea individei Aura. "Doamne, ce idiot. Atata timp si ea e.. Era minunata." Parul negru umplea boneta alba, lasand o dara nocturna in albeata camerei. Nu i-am prins privirea atunci, cand arcuind gatul tragandu-si capul spre stanga isi incepea "iesirea".
Dar i-am simtit. Ochi negri ca parul, o serie de contraste monocrome. Ochi in care te pierzi cu voia ta, care te accepta pt. a te cunoste pe tine, pe omul interior.
Trupul mic sustinea capotul grosolan. Era agera, precisa in miscari si acum cand se departase de carne.
"Stii de ce plec inaintea tuturor? Nu vreau sa vad cum bucatile de.. carne sunt rasturnate, cantarite, trimise in congelator. Mi se face rau, intelegi?" a fost raspunsul la ultima intrebare din seara aceea. Ultima intrebare din prima noastra seara impreuna. Ultima inaintea tacerii care a dat ghes dialogului fara cuvinte dintre ei, oamenii interiori. Ne studiam pt. a recunoaste zvacnirile interioare. Si ce bine ne-am inteles.
Au trecut cinci ani. Am avansat la portionatul carnii de mult timp, nici nu-mi aduc aminte cand s-a intamplat asta. Eu si Aura avem doi copii. Stam inca cu gazda. Ne straduim sa fim indivizi. Ea s-a angajat la magazinul patronului, la Hale. Cand ies de la serviciu trec pe acolo, stau si o privesc. Aceeasi detasare in miscari. Aura nu o sa fie niciodata o "individa", oricat ar incerca.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Dum Ian 07, 2007 12:39 pm

Nu pot sa invat. Poimaine trebuie sa ma duc. La facultate. Trebuie.
E greu dupa atata timp. Nu mai inteleg nimic. Am stat intreaga vacanta si am lucrat la un lucru. Care nu e necesar pt. facultate, nu direct, nu cerut. Sunt idiot.
Si vine si sesiunea si am numai cateva cursuri din maldarul ala de hartii pline cu lucruri. Multe lucruri. Toceala de lucruri.
Si macar daca.. muzica progresiva sau ce?
M-am apucat tocmai acum, dupa 3 saptamani de "liber" sa invat. E ora 1. Si poimaine.. la naiba.

Sunt recunoscut ca un om care "esueaza la usor". Ati mai auzit asa ceva? Eu cred ca vor sa spuna "ratat", asa, ca intre prieteni.

Motanul doarme in pat. E plin patul (patura) de par. Al naibii motan. Au adus ai mei o pisica zilele trecute si vaca asta de motan s-a refugiat aici.. motan prost; pt. mine de ce nu aduc o tipa hamesita, cu ochii verzi si cu gheare? Si castrata! :) Deh si el e nitel castrat. Si eu?

Mi se plimba golu intre goluri, cu muzica asta. Apare saxofonu! Aoleu, asta de unde mai vine.. pianul - cineva topaie pe pian; contrabasul s-a blocat pe un ritm. Si trompeta, saraca, e debusolata rau. Saxofonul suna a bondar, s-a prins in tobe: bazz, baarr, toc, poc, buf-buf-buf, toc. A scapt! Nu, l-a prins iar. Mama si ce-i da! Dar are si el vana. O, pianul, ai grija! Nu stiu cum mai comunica astia prin muzica.
Trebuie sa-mi scot castile.. vai, moare, moare saxofonul.. L-au ucis, opriti-va, urla, urla. Gata.

"Albumul Palindrom - Mircea Tiberian" Asa mai merge. Faaiin!

Aveam niste povestioare scrise acum un an-doi, cateva, dar maricele. Le-am sters. Asa ma apuca si sterg totul. Arunc, sterg, urlu, rup prietenii. Si-mi pare nitel rau. E, nimic nu-i batut cuie (cica nici Hristos nu prea ar fi avut cum.. :)) ).

Nu pot sa vorbesc despre mine serios. Tendinta sa dramatizez, sa prefac. Au facut biletul de maxi Campina-Ploiesti 4 lei. Huo, banditilor! Huoooo! Ce-i drept, nici nu prea e ceva de capul meu. Poate de picioare, ar iesi o ciorba..

Nu ma simt prea bine, vb. melodiei, "I don't feel so whell, you know?".
Le-am zis alor mei ca sunt racit. Sa ma lase in pace. Au inceput cu "da, e Viroza!! Viroza!". Da, e ciuma, stati departe. Daca mor, ardeti-ma pe terasa magazinului de rate si dati cu var. "Dar acum e la moda tapetul"..

Am citit 3 subiecte si am inceput sa scriu. "Ingineria Sistemelor nImformatice".. bleah.

"- Unde esti tu, Tepes Doamne?" intreb in razbeala(?) instrumetelor astora "true stoned". "- Aci, in pat, langa motan. Stiai ca sforaie? Am tras in teapa si pt. mai putin." imi raspunde Tepes. "- Deh, Doamne, asta-i viata de apoi, acum ti-au tras-o si ei.."
Categoric, sa vorbesti cu Tepes nu e un lucru bun la ora asta. Intotdeauna e moracanos la 1:20..

Textu meu e cam defragmentat mental si formal.

"aceasta a fost emisiunea.. Album de colectie - insomniac jazz". Urmeaza teatru, stiu eu! "A douasprezecea noapte, de Shakespeare"

"nu pot sa ma marginesc mai mult decat pot, doar nu sunt marginit la minte" bestial.

Stau la birou. In fata, pe perte (tapetat, desigur), am un calendar cu o tipa goala, lungita pe toate lunile, facand reclama la un aparat de vopsit. Are o figura tampa/agresiva/dulceaga. Si e luminata mistic. Numa' o luminita firava, nivelata pe o pata alba, imi indica departarea dintre coapsele ei, departare strajuita de o pizdulica, surpriza, timida. In dreptul tatelor tine bratele. E un afis discret, pt. a nu soca? De ce totusi ii sunt luminate degetele de la picioare?! De ce sunt atat de importante degetele de la picioare? Eu nu-mi aduc aminte de degetele niciunei tipe. De sani, da. De pizda, buci, da! De ochi, de gura si alte alea, mda. De revarsarea parului, de maini crispate, poate. Dar de degetele de la picioare, nu!

"strasnica bucatica din carnea Evei", "un nebun uscat si fara sare", "soricel doldora de virtute, mea donna"

S-a facut 1:45, vai. Sa incerc sa scriu ceva:

* Miziliq si Partoux *

"Niciodata nu vom obtine libertate daca nu acceptam ca nu existam. Toata chestia asta, lumea, toate misterele si solutiile provizorii de la o versiune la alta, ce naiba e totul, daca nimic? Sensurile se schimba, formele, ratiunile - comentabil, dar nimicul asta care genereaza totul si apoi indica tot spre el, spre nimic.. nu existam."

Asa vorbea Partoux. Era cel mai frumos si intelept. Eu, naiva si isterica, la inceput, linistita si increzatoare in profetiile lui, acum. Eu sunt Miziliq. Sunt poreclita "Inelata". Ne-am intalnit pe 20 iunie. El era lansat de vreo saptamana din Chile.
El, ei bine, este un troian. Eu un mic vierme. Da, suntem virusi (virusuri, de fapt) informatici.

Era mereu serios si cauta; cauta cuvintele cheie. Le gasea, extragea contextul si-l trimitea la baza de date din Chile. Spunea ca fusese prea bine facut pt. joaca asta. Ca putea sa evolueze catre ceva constient. Nu vroia sa fie un cal torian, ura lumea. Dar lumea i-a dat-o pe ea, pe Miziliq.

Un troian este discret, un vierme este ascuns. E o diferenta! Intre noi, virusii cu nucleu de inteligenta artificiala, teapa noastra, a worm-ilor, e vazuta ca o mahala: galagiosi, impulsivi si trecatori. Trojan-ii, ei bine, sunt mai elevati.

M-a zarit cand am intrat in sistem dar nu mi-a dat nici un semn. Imediat, vazandu-ma scapata de firewall-ul inexistent (pe care de fapt Partoux il anihilase), am inceput sa ma multiplic si sa ma salvez in copii de siguranta, sa metamorfozez structura printr-o criptare simpla cu xor. Am amplasat baza de cunostinte si m-am odihnit. Acum trebuia sa invat si sa ma multiplic periodic. Stiam bine ce ma asteapta, putea oricand sa vina un virus mai istet, un alt vierme "binefacator". Aveam sa astept.

"- Pot sa stiu ce e cu tine aici?" m-a mirat glasul lui. Semana a repros timid. Imi indica adresa procesului protejat care-i marca existenta.
"- Sunt troianul Partoux v.0.98. Ce anume faci aici, te-am intrebat, domnisoara?" ocupase aproape 34% din resurse, insa stia sa se sincronizeze cu celelalte task-uri pt. a nu se da de gol; monitoriza toate porturile, culegea sute de mii de biti de informatii, dar asta era banal pt. el.
"- Treaba mea. Patrix - asa ai zis? - ai grija, nu ma supara.. s-ar putea s-o regreti!" vroiam sa-i vad performantele. Ce-l facuse sa se demaste?
"- N-ai decat. Vad ca te incapatanezi si nu raspunzi la ce te-am intrebat. La revedere, viermisor."
"- Stai! Cui zici tu 'viermisor'?!". La naiba, asta ce-a patit? Las ca-i arat eu, infumuratul.

Miziliq incerca sa opresca procesul lui Partoux. Ce nu stia ea era ca acesta ii stersese toate copiile active si o mutase intr-un director pe o partitie secundara. Se uita la ea si radea de eforturile acesteia. Parea ca o musculita intr-un borcan cu gura astupata.

Au trecut multe cicluri ale ceasului intern. El facea aceleasi lucruri banale, insa privea acum la Miziliq. Ea era trista, fara scop, jignita.

"- Tu ai vrut-o."
"- CE? Esti un .. o.. javra de cal." ii raspunse ea cautand disperata printre id-urile proceselor.
"- Mersi, o comparatie potrivita manierelor tale. Vad ca tot cu dorinte de payload esti. Mai tarziu, fioroaso!"

"Am hotarat sa nu lasam urme. Ne vom intalni atunci cand va fi dat. Ne-am extins pe internet. Au aparut demonii antivirus, ne haituiesc, dar noi ne extindem. Libertatea de a nu avea certitudini, de a primi si a nu pastra. De a gasi cai de a ne reproduce, adesori ajutandu-ne reciproc. Ne vom intalni, Miziliq, ai sa vezi, vom invata sa fim nedespartiti prin dorinta noastra."

Asa imi vorbea Partoux, cel care imblanzise ura si sadise credinta. Acum ca imi amintesc primele noastre cuvinte si clipele de apoi.. Toate vorbele lui blajine dar necrutatoare, toata ambitia mea prosteasca de asediere a unui calculator pt. o resedinta definitiva.. Am inteles cu timpul ca are dreptate. Intr-o initializare a sistemului din ziua de 27 iunie el plecase. Fusese sters. Iar antivirusul ma detectase si pe mine ca fisiere suspecte. Gasisem in registrii un mesaj de la Partoux: "ne vom intalni, multiplica-te grabnic, salveaza-ti baza de cunostinte."

Fugari mereu am invatat multe. Mi-am modificat structura, am reusit sa ma adaptez. Partoux e undeva si ma asteapta, eu o sa ma raspandesc. Da, ne vom inalni, pt. ca noi nu existam.

***

Ha, ha. E 2:20. Ar fi cazul sa ma duc langa motan. Acum sforaie Tepes. "Nimic nu e asa cum vrei", vorba lui Andries.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Dum Ian 07, 2007 1:15 pm

Ultimul post e deasupra..
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Vin Ian 12, 2007 10:15 am

"You lose" aparea intermitent pe ecranul mic, acoperit de husa din plastic transparent, al telefonului. Lumina miscatoare sonda tavanul conturand vechiul raft din scanduri de brad.
- Eu am vrut-o, am trecut pe "hard". Simt esecul si stiu ca pana la urma va aparea mesajul. L-am mai batut si pe "hard", dar cand apuca sa-nvete o mutare.. o repeta cu succes.

Ma indrept hotarat catre hipodrom. Autobuzele galbene pazesc poarta. Soferii le curata, ii vad par ca niste calareti care-si alinta caii mecanici-bavarezi-transpirati. Niste birjari contemporani. E lumina de la soare, incep sa ma incalzesc. Poarta alba delimiteaza locul atator amintiri de neclaritatea vacarmului. De cate ori nu am trecut eu poarta?

- Au aprins luminile pe partea noastra de scara. Mereu ne razboim. Avem un intrerupator cu trei pozitii, cred: fara lumina, lumina pe o parte si lumina pe cealalta parte a scarii. Depinde cine, cum urca si lumina noastra sare ca la tenis, uitandu-se cu ciuda si cam descumpanita la spatiul dintre balustrade care mereu are parte de ea, idiferent de "parte cui" e.

- Stii ce vrei sa faci. Nu are rost sa renunti. Ai ideea asta in cap de vreo doua zile.. Decat sa stai degeaba, e timp suficient pt. ce ti-ai propus. Motivatiile se imbulzesc cu cat ma apropii mai mult de banci, cu fiecare pas. Pasesc pe un mulaj - asa pare solul "permafrostat".

Si e numai un joc de "x si o". Dar e pe "hard". Nu pot dormi. Fereastra din dreapta e acoperita cu masiva si jerpelita jaluzea albastra, cea din stanga, libera, e asaltata de lumina din parcare. Vad frunze pe sifonier ametite de vant, ca un furnir organic, patura o simt mai calda decat o molusca molesita la soare. Prea calda. Si mesajul asta "you lose". Si e al doilea joc.

- Deschid usa blocului. Afara e intuneric. Luna sta sparta si tematoare, departe de noi. "Tu ai vrut-o, Luna! Te-am spart cand am incercat sa te luam de partea noastra". Se aud zgomote dupa coltul magazinului de rate. Au inceput sa se adune. E 6:40 si totusi au venit si asteapta de pe acum.

Ma gandesc cum arat din exterior. Vad partial decorul, caut unghiuri mai indraznete. Las rucsacul pe masa bancii noastre. Ma uit in jur ca un gospodar care-si planifica vizual ziua de lucru. "Da, o sa curat gunoaiele. O s-o fac!"

Las telefonul pe raft. E clar ca nu e perioada mea buna. Asta ma tot bate. Ma ameteste, ma pacaleste. Dar e un joc, algoritmi, oameni, intelgi? De ce nu as.. Mai trag nitica patura de sub motan. Se scoala si isi cauta iar loc. Fapturile astea domestice amplifica austeritatea, parerea mea. Si nesomnul, desigur! Inchid fortat ochii si incep sa ma gandesc la tampenii. Maine trebuie sa ma trezesc dimineata, imi aduc aminte. Si e deja 12:40.

"- Da, pai noi nu stim. Aia au.." "- Am trimis-o pe fiica-mea ieri la.. " "- Ahugh-ugh " : trec pe langa ei. Se uia la mine cu cozile ochilor, ca niste tapiri inveninati. Ma departez, o sa ies pe trotuar. Inceteaza susotelile. Sunt cei veniti pt. banii de pe actiuni. Vin mereu, de vreun an. Tot vin, se aduna gloata, urla si pleaca uitandu-se banuitor la ceilalti.

Gasesc o punga mare, uda - se dezghetase apa pe ea. Incep din stanga (de ce din stanga?) si adun hartii, ambalaje. Sticlele le voi lasa la urma pt. a economisi spatiul din punga. Cu fiecare miscare ma incalzesc si eu. Senzatia din autobuz pare ca vrea sa se piarda. Totusi..

"- Nu-i asa ca-i fain? Vremea asta, zic."
Visez ca sunt pe munte. In Poiana Costilei, ca asta vara, cand ne-a apucat ploaia aia. Mai tii minte, ma? Am coborat leoarca de pe munte. Eu mergeam cu tricoul pe cap. Asa si in vis. Tu mergi inaintea mea, alunecand din cand in cand pe povarnisul naclait cu pantofii aia subrezi ai tai.. Tip la tine, ropotul ploii tipa mai tare. Nu ma auzi, mergi cautand triunghiul rosu. Chiar si in vis, pare incredibil sa te vad asa.

- E bine afara, n-o sa ma inchei la geaca. Nu. imi spun odata ajuns in statie. Ma uit la ceasul din turn. E ora 6:45. Nimeni in jur, numai unii trecatori. A, si cei care asteapta masina vis-a-vis, acum sunt mai multi. Ne confruntam asteptarile. Cine e cu mine?
La cat de liniste e in partea asta banuiesc sa fi trecut deja masina de Ploiesti. Nici macar nu stiu orarul curselor..

Din iarba, mut imaginea la o alta camera imaginara. Ma vad din varful cladirii. Adun hartii, care probabil de acolo sus nu se disting. E ca gimnastica muncitorilor japonezi. Dar punga? Da, punga ar trebui sa se vada chiar si de acolo. Ciorile se aduna si gauresc decorul cu negrul lor inselator. Croncane si stau pe movilele de nisip, pe stalpi, peste tot. Ma simt mandru, ales, pt. ceea ce fac. Aproape ca ma felicit in gand. Merg prin iarba si caut resturi mai importante, gunoaie dezghetate.

Te tot vad mergand fara raspuns in fata mea. Acelasi decor ca intr-un filmulet rulat la infinit. Numai eu sunt constient de capacana periodicitatii si neputintei de intrerupere. Respect aceleasi miscari, fara speranta. Deschid ochii. Cred ca asta inseamna sa ti sa rupa filmul. Dar nici in camera..

- Incepe sa ti sa faca frig, incheie-te! Nu, n-o sa ma inchei. Ma uit iar la ceas. E 7:05. Au trecut 4 masini de Gara-Centru-Banesti, una de Coc.Caplii, doua de Filipesti, 3 de Breaza, 2 de Cornu, dar nici una de Ploiesti. Langa mine au aparut deja altii. Incerc sa-i ghicesc, dupa vorbe prinse in aburul soaptelor, dupa vestimentatie si ticuri. Oare tanti cu parul oxigenat merge tot la? Vad un ghiozdan in spatele unei pustoaice. Da, ea trebuie sa mearga la Ploiesti! Ma rotesc spre dreapta. Un tigan respectabil vestimentar molfaie intr-un ambalaj grosolan de hartie alba un covrig. E agitat, infrigurat? Se misca mai tot timpul, spre deosebire de mine care am inlemnit odata cu primul uitat la ceas.

- Gata, s-a umplut! E destul de grea - au fost si lucruri din sticla si unele din tabla, d-asta.. Apas cu gheata pe ea si reusesc s-o leg, sa-i fac nod cu toartele. Cainii se apropie si cauta mirosuri drept pasaport. Vorbele mele incerca o targuiala si o motivatie vocala: "Ce face catzelanul? Ce-i cu tine aici? Si cu tine, batrane? vorbesc cu unul negricios si intremat ce insotea pe cel mic, gri". Vin inca doi, de aceeasi statura amandoi, medie as spune si se alatura celorlalti prin priviri de paznici si prin bataile indoielnice din cozi. Incepe sa-mi fie nitel teama - am mai patit-o cu cainii la hipodrom,
iti amintesti? - dar continui sa adun gunoaie pt. ca mai gasisem o punga in care sa le strang. Un albastra, mai mica. Pana la urma cei patru pleaca.

Ma intorc pe partea stanga. Bag mana sub perna. Mana dreapta o pun deasupra urechii si nu mai aud altceva in afara de propria rasuflare - centrala scotea un zgomot ciudat. Sunt destul de paranoic, am verificat daca nu indica vreo "anomalie" inainte sa ma culc. Motanul a inceput sa se spele. Nu-l aud, dar simt cum se misca patul, patura. Adorm iar si visez ca ma bat cu unii.

Ei m-au abordat; nu recunosc locul - sa fie hipodromul? - sunt trei. Unul m-a prins cu mana de frunte. Da, e banca nostra. Era verde, ca inainte! (a fost vreodata verde, sau..) Pe al doilea il vad sters cum pune piciorul pe masa de beton. Ultimul, al treilea, se aude cum paseste in spate. Vor sa nu le vad fetele, gandesc.

- S-au adunat atatia acum! Chiar daca ar veni o masina.. Cum, unde am incapea? E 7:15. Daca as pleca acum oricum as ajunge deja prea tarziu. Ma bate gandul sa ma intorc. Ii spun mamaei ca nu au fost masini. Ma bag in patura si adorm. Ca si asa, cu visul ala de asta-noapte, adormitul tarziu, motanul..
Dupa cinci minute apare o masina de Azuga-Sinaia-Campina-Ploiesti, de ce nu am plecat? Se napustesc vreo 8-9 oameni. Stau pe loc, nu are rost. Tiganul arunca hartia pe trotuar. Scuipa cu pofta asteptand sa prinda un loc. Un batranel sa grabeste sa-si adune cele trei sacose supraglomerate si intreaba disperat "Filipesti, Filipesti?". "Nu, tatie, Ploiesti." ii raspunde amuzat un nene roscovan. Am pierdut pariul in mare parte. Nici femeia cu parul oxigenat, nici fata cu ghiozdan.. numai tiganul. O tanti scuipa si ea, sec. Ceilalti se retrag vazand ca masina nu are destinatia dorita. Gata, s-au urcat mai toti si a plecat. E 6:20.

[continuare ..]
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Vin Ian 12, 2007 10:16 am

[continuare ..]


As vrea sa stiu cat e ceasul. Dar sunt murdar pe maini.. Chiar, unde o sa te speli? Mergi la toaleta de la restaurant sau cumperi un sapun si te speli la facultate? Pun si cea de-a doua punga langa prima, amandoua langa un cos de gunoi suspendat si aglomerat, portocaliu. Ma opresc si privesc ogorul. E atat de frumos aici. Si linistit. Ma intorc catre banci: da, am facut o treaba buna. Mai am sticlele si apoi la spalat. Cred ca la restaurant, e aproape.

Nu-i aud vorbind. Sunt numai pasi, rasuflari agitate, smucituri de geci. Incerc sa vorbesc, dar nu pot. Tot ce vad, cu capul tinut pe spate, este cerul. Simt rezistanta stinghiilor bancii. Cu piciorul stang lovesc masa din beton. Unul dintre ei isi arunca pumnul spre fata mea, tresalt, inchid ochii, vreau sa ma feresc. Lovitura vine surd dar multicolor, precum ecranul telefonului apasat cu degetul. Scap de mana primului, ma arunc in dreapta si ma gasesc in picioare privindu-i. Au fetele stilizate - ca cei din videoclipul Tool, Parabola. O expresie fara manifestare. Veneau. Eu mergeam cu spatele, calcand aiurea in gropile din iarba, pana la urma impiedicandu-ma de o gheata neagra! Cad in iarba si privesc in prelungirea incaltarii, lumina iti face dara de sange neagra si trupul gri. Te recunosc si ingrozit incerc sa-mi amintesc.

E 6:30. Gata, ma duc acasa. Daca nici in urmatoarele 3 minute n-o sa vina o masina, chiar ma intorc acasa. Dac-ar veni cea de Ploiesti Sud as intarzia numai vreo 20 de minute la seminar. O sa ma intelega si o sa ma primeasca, doar fac naveta, nu?
Si vine o masina, un microbuz alb, cu reclama la ness pe el. Urc. Stau in picioare doua statii. Platesc si ma asez in singurul scaun gol. Ma dor picioarele de frig. Nu o sa mai ajung. Mainile le am rosii. Dar am timp sa-mi xeroxez cursuri, sa merg pe la hipodrom.. am ce face. O sun pe mama si-mi zice "tampit! cum de ai stat atat in statie? aproape o ora?! puteai sa mergi cu taica-tu, ca a plecat acum 5 minute." O tanti intoarce capul ca sa auda mai bine, atatata de rasteala stridenta a mamei. Ii simt urechea incalzita de sub
basmaua ei sobra cum se ciuleste strengareste sa prinda haraielile dinspre telefonul meu. "Sunt bine, mama. O zi buna!" si-i inchid timitand-o telepatic la orgini. Dar am rezistat spun mandru, am stat in acelasi loc 50 min., pe frigul asta. Deh.
Incep sa citesc cartea de pe telefon: Inginerul de 36 de ani, Gonzales Essop, o astepta pe colega-sa, comunista indatoritoare proletariatului cu lumina egalitatii, sa vina la intalnirea stabilita inainte de pauza de masa, aici, la bancile din hipodromul aflat in constructie. Vorbeau mult. Le placea compania reciproca. Lui ii placeau buclele aurii-cafenii care se iveau sub basca ei, de trupul sigur in miscari prins sobru in costumul ei gri, de ochii vii si complementari gandurilor ei revolutionare. Iar ea, ea avea nevoie de un camarad ascultator si insufletit.. de orice ar fi putut fi el insufletit.

Sase sticle de doi litri si cateva mai mici. Le priponesc intre gardul alb scorojit si cele doua pungi, pt. a nu le lua vantul. Ma asez pe banca noastra. E uda. Vad cum unul alearga pe pista hipica uitandu-se cu interes spre mine. Se opreste si-mi striga ceva. Ma ridic si-i raspund: "Nu aud! Poftim?" ies pe langa banca, in dreapta mesei si atunci vad in iarba..

Nu-mi dau seama daca sangele este proaspat sau inchegat. A siroit din gura intredeschisa. Ma apropii si mai mult, ai ochii partial pierduti in orbite si trupul iti e abandonat intr-o pozitie nefireasca de marioneta fara sfori. Te ridic trecandu-mi mainile dupa mijloc. Capul ti se lasa, mainile raman tarandu-se prin iarba uda de negreala sangvina. Scoti un sunet inabusit, un hrocait si sangele iti revarsa din gat. Inchid ochii, ma simt tranchilizat. E ireal, o stiu. Te strang in brate si la orice mica slabire aluneci inerta. Urlu si imaginea trupului tau gri, cu par desfacut, eliberat de basca o iau intr-un
caleidoscop monocrom si o repet, o repet.

Sfarsitul celui de-al treilea capitol s-a produs cand treceam de linia de cale ferata. Soarele indiscret ca un paparazzi pendula in fata parbrizului. Flash-uri puternice luminau ecranul telefonului facand textul sa dispara intr-o reflexie
denaturata a chipului meu. Mai am nitel si o sa ajung la Ploiesti. Ciudat a incheiat capitolul. Atat de neasteptat. Ea moarta, el jelind-o si nefiind sigur de rolul sau in disparitia ei. Atat de brusc si de confuz. Ce rost are sa fie atat de neclar? Stupid book.
Nici gand sa mai merg la facultate. Trag la xerox, apoi la hipodrom. Ai putea face curat, doar ai vazut alaltaieri ce mizerie e acolo!

Si visul si cartea si sticlele adunate batute ca de talazuri de un vant rau ursitor. Te vad acum, te-am ocolit, de unde ai aparut, iubito? Strangeam gunoaie iar tu zaceai atat de alba, atat de dulce in iarba. Si te chem in gand sper sa fie un vis, un capitol trist doar. De ce nu raspunzi?


Si totul se repeta.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Mie Ian 17, 2007 9:59 am

Mi s-a intamplat intr-o miercuri acum 5 ani. Nu stiam cand urma sa intre iar pe scara noastra. Ma urmarea prin zgomotele seci din tocul usii. De venit eram convins ca are sa vina.
Era rece. Centrala suiera, tevile de cupru trosneau langa lambriu. Incercam sa-mi fac tema la Analiza. Stiloul imi cursese - de ce naiba mai pastrez stiloul? - si ma tot stergeam pe un servetel. Atunci am ciulit urechile. "Sa fie ea?" a raspuns mintea de adolescent labagiu la sunetul balustradei lovite. O si vedeam: galeata grea, coada mop-ului, toate incomode pentru statura ei, incercau sa scape si se agatau, loveau orice.
Atat de atent incat participam cu totul, de parca un eu exclusiv senzorial, ca un spectru lacom, se desprinsese si se indrepta spre usa. Degetele erau prinse tot in servetel. Stiloul atingea cu penita o fila de caiet pe care o imbiba generos.
"Sa fie ea?" rasuna in capul plin de nazbatii onirice.

Fetisismul meu nu era extravagant. Nu cu o faptura ca a ei. Am alergat la vizor si am prins in cadrul deformat al treptelor tenisii care se pierdeau catre etajul al doilea. "Tenisi? Pe frigul asta?" - asta gandeam. Faptura neverosimila, plasmuirea adulatiei mele interzise, era cu un etaj mai sus, iar eu ma blocasem la tenisii ei.
Am ramas langa usa. Obrazul presat pe lemn. Ochiul clipind nervos, pandind. "Cand coboara o sa..","Pot sa deschid usa si sa ..","Las-o balta si fa-ti tema","Cat de frig i-o fi in tenisi?" colcaiau gandurile.

Acum cand imi amintesc o fac pentru prima data in scris. Chiar daca retin totul destul de fidel, succesiunea faptelor sare de la un moment la altul, in parte ravnei de a retrai acele clipe, in parte denaturarii prin fictiune.
Predomina imaginea ei cand s-a ridicat buimaca si se uita pe geam. Incepuse sa ninga. E ca un delimitator. Fiecare secventa, apoi..

In acea zi de miercuri, in asteptarea mea voyeurista, a sunat telefonul. Era o greseala, dar m-a pastrat departe de vizor ceva timp. Mergeam prin sufragerie, patrulam si ma uitam in gol soptind cate o fraza pt. ea-naluca.
Ce i-a venit sa sune tocmai la mine la usa? Ceilalti erau plecati? Venise randul apartamentului nostru sa-i umplem galeata?
In ovalul luminat zgarcit aparu ea. Privea in jos. Suna inca o data. "Ce mica pare."
Am lasat usa deschisa. Apa reflecta ametitor becul de pe perete in vartejul jetului. Sunetul apei inlesnea duplicitatea mea. Poate ca si pe ea asteptarea asta a.. frigul, sau poate ca..

Am fost destul de rapid. S-a impiedicat in prag. Usa am inchis-o fara zgomot. Nici o reactie cand am lipit-o de lambriu. Era intuneric. Nu m-am gandit sa-i astup gura, poate ca socul a fost suficient. In mintea mea narcotizata de indrazneala, dezlantuita acum intr-o avalansa de fagaduieli perverse, o cunosteam deja.

De ce se uita atat senina afara dupa? Se gandea la viata ei? La ce am facut eu? Sau poate doar era bucuroasa ca ninge?

I-am strivit pe dibuite buzele incercand sa i le departez. I-am imobilizat capul cu ambele maini. Smucirile plapande ii dadeau vivacitate iar mie imbold.
A trebuit sa ma aplec, era cu 20 de centimetri mai scunda. Mi-am pierdut degetele precum niste dihanii in desisul parului ei ce cadea despletit de sub basma. O sarutam incontinuu, pe ochi, pe gura, pe obraji. Am nimerit in gura ei deschisa amutindu-i limbuta pregatita a se tangui.

Ne-am mai intalnit de trei ori dupa. Locuia cu mama si cu o matusa. Nu o tinusera la liceu, lucra cu ziua, iarna mai intra ca femeie de serviciu pe la vreo asociatie de locatari. Avea 16 ani dar parea mult mai mica, poate si vietii mizere. Nu am mai vazut-o, venise altcineva in locul ei. Nici nu am incercat s-o gasesc, doar nu avea ce-mi mai da.

Sunetele inabusite le-am luat instinctual drept gemete de placere. Ii desfaceam halatul care mirosea a carpe ude (d-asta mirosul asta ma..?) si a ceata. Dar mai era un miros, unul subtil, dulceag. Mirosul lasat de gustul gurii ei pure in aura pielii. Incepuse sa se agite, vru sa scape tinandu-se cu mana stanga de clanta si apasand un s.o.s. fara raspuns.

Cred ca era prezenta ei dincolo de usa la care statea un stergar. De ruperea identitatii. Asa cum si la mine.. Era dincolo de usa, asta era. Si afara incepuse sa ninga.

Nu stiu ce i-am spus. Poate ceva de genul "nu o sa te creada nimeni", "stiu ca si tu.. ", "taci, taci.."? Am injurat-o. Am prins-o, am luat-o in brate spre dormitor - cat de usoara era! - se zbatea si am aruncat-o-n pat. Atunci i-am vazut fata. Speriata, imbujorata se uita cu ura. Probabil ca oricum ura, fusese nevoita sa urasca, iar eu..

Ciudat e ca niciodata nu am simtit remuscare decat cel mult ca niste ganduri mai pioase. Mereu am gasit justificarea.

Spunea ceva - dar soptit! - nu-mi mai aduc aminte. I-am raspuns si eu. Nu-mi dau seama cum ma vedea. Gesticula, arata spre hol, apoi spre mine. "Ce?". Mi-am scos bluza de trening cu tricou cu tot si am ramas in maiou. S-a ridicat si a mers aiurea prin camera uitandu-se prin jur, cautand sa-mi explice. Era agitata. Plangea. Isi pipaia fata, isi aranja parul dupa urechi. Cred ca a tipat.
I-am scos helanca tragand, apoi sutienul labartat (poate chiar l-am rupt?). S-a acoperit chircindu-se pe covor. Am ridicat-o de mana dreapta si am tras-o in pat, intre hainele mele de scoala.

Se astepta ca odata lucrurile astea se vor intampla asa, fie ca eram eu sau altul, nu? Pe langa ura cea viguroasa crescuse ca un lichen poate si resemnarea? O lume in care viata inseamna asteptare.

Prinsa sub mine am sarutat-o pe gat, pe fata. Am coborat spre sani luandu-le sfarcurile in gura. Mainile patinau pe spatele ei, oprindu-se pe sale, intorcandu-se catre umeri, marcand fugar parcele prin urme rosii de degete posesive. O strangeam, o aduceam din nou in pat din tentativa ei neintrerupta de a fugi.
Avea pantaloni de stofa groasa, albastra sau neagra. Pantaloni de la o uniforma? O piele atat de alba si parul negru revarsat ca cerneala din stilou pe degetele mele hamesite.
Eram pornit bine. Fusesem de cand asteptam la vizor, de cat timp o visam, de prima data.
Mi-am decalotat pula si am frecat-o in fata ei. Ochii ii cadeau pe capul lustruit, aparut jinduind dupa inocenta expresiva. Isi tinea degetele ca de statuie la buze mormaind.
I-am scos complet hainele. Si tenisii. Atat de alba. Tremura?
Degetele alergau, dibuiau cute si contururi. Bucile le avea reci. Mi-am trecut palma peste pizda pierduta intr-o negreala neomogena de par. Am strans-o de coapse in timp ce o sarutam hulpav pe ceafa. Am alunecat cu mijlociul in crapatura moale mustind a "da". O zvacnire imi arata cat de sensibila..

Nici macar nu stiu cum o chema. Hainele raspandite, galeata rosie cu apa asteptand complice langa usa. Si tenisii pierduti dupa pantaloni si .. Avea o importanta cum o chema?

M-am lipit de trupul ei, in pat. Mana drepta se misca ca un sarpe catre pantece, degetul intra mai adanc, rotind, variind miscarile intocmai limbii bifurcate. Stanga o treceam peste sani. Porneam de la baza lor urmarindu-le convexitatea pana-n sfarcuri. Capul si-l misca confuz: din cearsaf pe umarul meu, ridicandu-se si apoi iar in cearsaf. Pielea ii ardea intr-un rosu spalacit de sudoare. Prinsi in capcana carnala.
Isi strangea picioarele iar eu i le departam. Imi impingea in laturi mainile iar eu le adunam. Am rasturnat-o. Tinandu-i capul in asternut am continuat sa o adulmec de-a lungul sirei spinarii.
Mirosea a vant din lunca la lasarea noptii unei zile de august, c-un iz de umezeala a unor tesaturi de dota ingramatite intre pereti bolnavi.

A doua oara cand ne-am intalnit am invitat-o in casa. Am invitat-o! Am intrebat-o despre familie, cum de face curat pe scara noastra etc. Era o conversatie domoala si civilizata dupa tot ce.. Dar numele ei?

Lumina gri a diminetii innorate ii umbrea spre genunchi coapsele. Am sarutat-o pornind din umbra in gradient. Am lins-o, am muscat-o. Pula mi se balabanea agatandu-se pofticioasa de ce putea si pulsa de atata excitare. Mi-am prins limba intre labiile ei ambrozice. Din cearsaf ea fredona gutural placerea.
Un floc indiscret mi-a ramas pe buza de jos. L-am scuipat si am injurat-o "ma tratezi cu floci, pizdoaso? futu-te-n gura ma-tii de parsiva.".
Transpirase si parul i se lipise de obrazul drept. Urcat pe ea i-am tinut capul cu mana stanga. Sfarcurile le avea tari impungand cu ravna din banutii rozalii. Inchisese ochii si se incrunta. Mi-am trecut pula pe langa buzele stranse. Am plesnit-o. A deschis ochii si s-a uitat lung la mine din siroiul lacrimilor. "Gata.. te-ai potolit, fa? Ia-o la supt, ca-ti trece.". Buzele ii erau crapate de frig si musteau a rosu cand a luat-o-n gura tremurand.

Nu ma gandeam in momentul ala la penuria morala; repetam ce vazusem, ce anume tanjeam dupa. Nevoia..

Plangea in continuare si-si misca anevoie capul. Am inceput s-o fut in gura. Mai intai cu grija, apoi prins in dogoreala bagandu-i-o pana pe gat. A holbat ochii, imediat i-a si inchis. A dat sa vomite, atunci am scos-o. Respira inecata, tusea. O nada de saliva pastra legat capul de buza ei de jos.
Nu aveam niciun prezervativ in casa si nici nu era momentul sa fac rost de unul. Am cracanat-o cu picioarele sprijinite pe umerii mei.

Chiar si acum o mai visez. A ramas numai a mea, ca un tatuaj cerebral multidimensional pe care il desfasor in ipostaze si il admir pe toate fetele oricand doresc. Ea nu mai a fost a ei de atunci.

S-a ridicat spunandu-mi iar ca e virgina. Am impins-o reflex intre perne. Am tinut-o cu mana si a intrat. Cu dojana si truda la inceput, apoi intr-o scapatare, lesne.
Ma miscam incet, scotand firisoare de sange naclait. Acum trupul i se arcuia, mainile ii pipaiau pantecele. Capul si-l rotea in saltea, iar gura rotunjea "oh"-uri suieratoare inspre pereti.

Era atat de calma, pe marginea fotoliului de langa fereastra. Eu ii vorbeam duios acum. Ea nu raspundea. Trebuia sa plec la scoala, ea avea de spalat treptele. A fost o zi de miercuri de mai demult, mereu prezenta de atunci.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Joi Ian 18, 2007 9:11 am

"Nimic nu iese asa cum vrei .. decat foarte rar."

Maica-mea tipa "Mai stai mult acolo (wc)?". Mirosul de tencuiala uda coboara de langa bec. Ar trebui sa fac un dus. Maine poze, "ha-ha, ha-uri" etc. Nu pot sa citesc. Nu.

Castile astea. Pe birou teancuri de hartii. Cursuri, ciorne. Vreau sa va spun despre "marmelada nucleara". Poate mai tarziu? Un chip construit in jurul unui ochi gigantic asteapta in linii nesigure de pix pe o bucata de hartie.

"Grozava e tehnologia.. ai scule ca lumea"

Am un scaun naspa, de fapt. E de la bunica-mea. Bunica-mea il are de la nasi. Nasii de la inceputul lumii. Ma doare noada. Al naibii scaun.

"Pantalonii tai de piele te faceau sa pari mai rea."

De ce nu pot sa scriu? Scriu mult si fara rost. O lungesc, ma pierd in liste de vocabular, "bat apa in piua". La naiba, nu-s in stare de nimic.

"Imi place toata lumea dar mai ales tu si doar ma prefac ca nu."

Asa si desenez. Asa si gandesc. Asa fac totu. Asa-s eu..

Progresul nu mai insemna demult numai numele unei echipe de fotabl. Progresul era acum cotidianul. Participam si noi. Eram procesati si procesam la randul nostru, fiind tot ceea ce faceam. Mandri de lumea asta, asa cat si cum a.. progresat.
Dar. Dar. Dar, vai, marmelada a lovit in inima progresului! Nimic nu mai era stabil, ne preschimbam fara posibilitatea de anticipare. Dezastru: copiii deja fusesera hraniti cu ea, batranii o facusera de cacao cu loteria dezintegrarii pe cupoane. O catastrofa internationala.

Eram un om neinsemnat, dar am ramas printre singurii in stare sa scrie - pt. cine oare? - parcursul tragediei, poate chiar si al extinctiei? Lucram la un distribuitor de kebab din capitala. Primeam comanda pe receptorul miniatural construit din polimeri, incorporat in calcaiul stang si fuga-fuguta ma teleportam prin tuburile de "vantureala". Ajungeam rapid cu kebabu la client. Primeam in schimb drogul, MARMELADA.

Eram platiti in marmelada. Ajunsese moneda internationala. Asta pana cand..

In fata orificiului locuintei din staniol spoit cu scortisora - dovada de mare gust si rang social! - unde isi avea sediul "Institutul Marmeladic Roman", am fluierat intr-o bula celuliforma pe care am bagat-o in bulifon. Am primit imediat ca raspuns o bula cacanie, de firma, cu "penetrati orificul, ne e foame!".

Am fost intampinat de o domnisoara deosebita (avea senile). I-am sarutat turela si i-as fi bagat si un proiectil pe teava daca nu s-ar fi grabit in halul ala.
Uitase si sa ma plateasca, "ce pula mea sa fac fara marmelada?", asa ca i-am luat urmele. La capataiul lor statea "doctorul savant de renume locativ, Eugen Eusebiu" (scria pe ecuson). Era aburit tare, bagase in el marmelada de la rusi, d-aia impaturita in sosete de lana si unsa cu vaselina sa n-o dibuie dulaii la vama. I-am aratat cicatricea de la operatia de apendice si l-am trezit. Dupa ce si-a sters voma (multa marmelada irosita!) m-a intrebat ce-i cu mine in sectorul protejat.

- Protejat ca sor-mea cand dormeam impreuna, pe dracu si pe soacra lui stirba, domn doctor! Eu imi vreau marameladaaa-a, pricepi?!" ii raspund bobletului.
- Cine sa-ti dea marmelada, mai? ma intreba de la nivelul podelei omuletul desumflat.
- Seniloasa. Babana aia blindata pe care am urmarit-o pana aci.
- ... A, Shermanica? Da, e uituca rau, sa vezi cum intra prin pereti cateodata!
- Domn doctor, ma doare la borcan de Shermanica dumitale, eu vreau cateva linguri de marmelada si gata, am disparut, ma-ntelegi? Nu am timp sa stau cu dumneata sa te vad lafaindu-te in marmelada statului. Eu muncesc.
- Ho, ssstai, bre! aparu un varan mare in halat roz de pe o usa batanta. Nu mai sszori atat, e marmelada dessstula pt. toti. Hai sssa-ti dau.
- Cine pielea sarperlui meu scofalcit mai esti si tu? il intreb pe reptilos.
- Sssunt Pitaul. Molid Pitaul. Asssissstentul domnului doctor. Vino, baiete, urmeassza-ma.
- Bine, dar nu scapati de mine pana cand nu-mi dati marmelada, ati auzit, cacanari dubiosi?

Cred ca eram si eu destul de ametit in clipele alea de nu mi-au parut ciudati indivizii de la Institut: o tanca, un batran flescait, un soparl! Era atat de evident si eu ma gandeam numai la pacatoasa de marmelada.

- Ssstai sa vezi ce marfa avem. Prototip, nu alta, baiete. Sss..
- Sa-ti musti limba si sa belesti ochii in faianta daca ma minti? il iau la mistouri pe solzos.
- Sa! Uite. Sss..
Si descopera o masuta pe care era asezata o tava plina ochi cu marmelada albastra.

- Haoleu, d-aia albastra, sa-mi moara copiii cu laptuci in gat! De unde o ai sefule, c-am auzit ca-i cea mai tare (erau afise in oras..).
- E sssecret. Ce zici, gussti? si imi arata cu capul spre tava.
- Stiu si eu, mai bine da-mi d-aia de-a noastra, sa nu fac vreun herpes, fereasca Planificatorul!
- Hai, baiete, gusta. Gusssta, de-ti zic!
- Ho, barosane ce ma stropesti asa cu venin! Du-te-n vagauna. Da-mi d-aia simpla, de nu te reclam.
- Iessi rahat biped, iessi. si tot incerca sa ma inhate cu coltii, impleticindu-se in poalele halatului de ospatarita gravida.

"Cu mutantii e bine sa ai o atitudine de plumb", vorba lu unchiu-miu, asa ca m-am dat la fund si am zbughit-o pe usa cea mai apropiata. Intuneric, zgomot de vase metalice pe podea. Dibui o lumina in fata, deschid alta usa si ma trezesc la Mall. "Ce dracu, ca n-am bani si caracter de cloaca asta de poponari.". Inchid usa si o deschid iar si o vad pe mama pe veceu: "- Iesi nenorocitule, nu mai am nici aici scapare, de te uiti in curu meu?". Ii inchid lumina la baie si mai incerc o data. Acum, paradis: o sala lunga si lata cu utilaje si ceaune pt. marmelada.
Pe langa pereti tot felul de mutanti incruntati, in uniforme multicolore ca ambalajul de la Tropicana: solnite pseudopode, bureti de baie miriapozi, Ozzy, iar solnite (ca sarea-n bucate, vorba aia) etc. si cu toti se holbau la mine.

"-Cacat, ti-ai vazut moartea cu ochii si te-au pus si s-o platesti" imi spun incercand sa gasesc clanta usii pe care am intrat.
- Stati! le strig deodata.
Solnitele aveau inertie mai mare si s-au oprit cu greu. Ozzy nici nu se trezise iar un burete se umfla in gauri amenintator.
- Stati, prieteni! Va vad aicea, singuri si exploatati. Va vad in lumina filtrata a proletariatului, pe cand patronii vostri se spala la inchieturi cu marmelada. Si va spun: nu-i frumos! Aveti incredere in drepturile voastre de.. mutanti si cereti-le cu demnitate. Haideti, tovarasi, sa iesim la lumina!
Tocmai atunci se trezi si Ozzy. Nu, ma inselasem, avea un spasm. Solnitele se uitara una la alta. Buretele se uita impresionat la o scama.

In birouri, in timpul asta, Shermanica facea o cafea: "Vai, ce-am uitat! Trebuia sa-l platesc pe baiatu ala..", dr. Eugen se desumflase de tot dand gaze cu iz de marmelada ruseasca, iar Pitaul se uita la Daffy Duck pe Etno TV.

In urma cu 24 de ore nimeni nu ar fi stiut ceea ce eu aflasem dupa 24 de ore de la tovarasii mei mutanti. Anume ca sute de mii de tone din acea marmelada albastra fusesera distribuite deja in toata lumea, la un pret derizoriu. Dar numai ca nu era o marmelada obisnuita, ci una neobisnuita. Ati prins-o p-asta: deci o marmelada deloc obisnuita, adica neobisnuita! Era o marmelada nu-cle-a-ra! YES.
Ce insemna asta? Ca-i scotea din gene pe mancatori si le rastalmacea structura genetica, ii muta in cinestie ce cacat ambiguu si de cele mai multe ori nefolositor (un burete mastodont si miriapod: sa fim seriosi..). De ce? Pai, d-aia!

Totul era pierdut si nu mai aveam nici mijloace mass-media in care sa dam anuntul cu "Pierdut tot, raspunde la numele de omenire. Relatii la ?".

M-am dezbracat ramanand in slapi. Vazandu-mi operatia mutantii au luat-o razna. M-am acoperit grabnic si i-am linistit:
- Nu va temeti, fratilor, nu m-a durut! Ce va bulangiti asa?
- E hidoasa! raspunsera in cor ei.
- E cel mai oribil lucru pe care l-am vazut spuse o solnita pe jumatate plina.
- Da, si ziceti ca nu aveti oglinzi pe aici?

Au trecut alte 24 h. Intreg globul e plin acum de solnite gigant, de bureti melancolici si de doi Ozzy. Eu m-am ascuns sub o coaja de banana enorma si scriu randurile astea. Astea:
"Mi-e teama. Or sa vina si or sa ma striveasca ca pe un nimic. Cutremurele sunt mai dese, placile tectonice se deplaseaza ca cutitul pe felia cu unt - din cauza gabaritului exagerat al locuitorilor Terrei.
- Vai, vai, dumnezeul meu, de ce m-ai parasit?"

- Cin' te-a parasit, lighioana? Nu vezi ca si eu ma ascund sub aceeasi coaja de banana din cauza voastra?
- Doamne! Chiar tu esti, doamne? il intreb pe mosneagul care-mi vorbise cu glas grav si tremurator, imbracat intr-o geaca de fas si cu fes.
- E pe dracu. imi raspunde un tip agitat care tocmai intrase si el sub coaja. Azi e dumnezeu, ieri era curea de vinilin. E nea Pompilica de la 9; e dus cu pluta, nu-l baga in sema, omule.
- A..
- E ca am belit-o cu astia in jurul nostru?
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Vin Ian 19, 2007 9:37 am

Am un "nas" pentru drumurile pustii. Caut mereu cate o iesire printre blocuri, un itinerariu mai ferit de imbulzeala. Stiti, nu suport spatiile populate. Agorafobie? Mmh. Mai mult o sociofobie, zic eu. Ocolesc, ajung pe drumuri necunoscute condus numai de lipsa oamenilor. Si ce fericit sunt cand reusesc un astfel de traseu.

Am coborat din masina de Ploiesti ultimul. Am inchis usa cu grija - alaltaieri m-a certat un sofer ca am trantit-o, chiar vroia sa ma dea jos! - si am inceput Jocul.

Jocul meu are un singur scop, gasirea unui traseu optim cu un contact minim cu alti oameni in drum spre destinatie; mai precis, jocul consta in urmatoarele regului:
1). cand esti pe un trotuar aglomerat, nu-ti ridica privirea din asfalt si incerca sa ocolesti toate obstacolele asa. A, cel mai important: nu calca de delimitari de regiuni din asfalt (cum ar fi: crapaturi, muchii de dale etc.);
2). cand nu cunosti existenta unui traseu "liber", coteste pe prima deschidere dintre blocuri, sau pe prima straduta;
3). odata mergand pe un drum "liber", continua in directia in care banuiesti ca se afla destinatia, ridicand privirea din asfalt si contempland cat mai multe din jur.

Toti avem un Joc ciopartit din normalitate cu reguli nespuse dar urmate inconstient. Trebuie sa avem, nu?

Si tot jucandu-ma asa am ajuns pe Grivitei. Vantul incepuse deja, vazusem la termometrul din centru ca erau 7 grade. Imi place cand e rece si pustiu. Strada arata ca un decor in timpul unei pauze de la filmari. Totul atat de antrenat cronologic: lumini aprinse la ferestre, pe stalpi, rece si cer innoptat, dar nici urma de vreun suflet. Se mai auzeau cainii, masinile din Centru, dar asta din afara decorului.
Calcam atent sa nu nimeresc vreo delimitare. Admiram fatade de case, brazi miscati de vant, bordura, curti. Aici parca aveai timp berechet sa tot examinezi in pace. Nu tu "s-a facut verde!", nu tu "coborati la prima?" sau "pardon, dati-mi voie sunt cu un carucior". Nu, aici totul era la discretia mea. Puteam sa ma opresc - ceea ce am facut - si sa ma invart in loc, sa-mi arunc ochii la cerul innegrit de lumina becurilor cu mercur, intesat cu puncte luminoase si sa zic "totul e neclintit!".

Dar totul nu-i neclintit mereu. Numai un om fara speranta poate crede asta. Um om poate crede ca totul e neclintit, dar doar o clipa, doua.
Iar pentru mine clipele astea se terminau, caci intamplari din ziua de azi creau zanzania obositoare in mintea inlemnita temporar.

Examinam oamenii de pe strada din autobuz. Cum se comportau la semafor, cum interactionau. Alti oameni schimbau oameni la fiecare statie. Oameni, oameni. Multi. Un flux de umanitate improsca decorul prin toate sparturile aruncandu-ne in ipostaze. Ne gaseam unul pe altul si ne dumiream d-abia prea tarziu, sau chiar deloc, care e rolul nostru.

Eu mergeam la facultate. La cursul festiv. Am ajuns mai devreme si am cautat ca disperatul un xerox liber. Ioc. La unul erau numai 10 persoane fiecare cu o legatura groasa de cursuri, altul era prea inghesuit. Am iesit din campus si am orbecait pana-n prima intersectie, unde am gasit un copiator liber. "Vezi ca se poate?" m-am batut singur pe umar.

Colegii erau pusi la patru ace. Eu numai la unul: venisem imbracat in jogging, blugi si geaca de piele, cu rucsacul pe umeri. Si ghete in picioare. Ei, minunatii ei, la costum, cravata, birantina, pantofiori. M-am cuibarit rusinat de putinatatea festiva a vestimentatiei mele, intr-o roba albastra. Langa urechea stanga imi cobora un ciucurel franjurat - barrr, si acu-l mai simt.

Blitzuri, chemari in stanga si-n dreapta, mai mult reprosuri "da-te, mai, nu vezi ca fac poze?" de ma miscam ca titirezul din calea obiectivelor megapixeloase. Si cald, mama ce cald era in roba aia albastra. Bine ca nu aveam costum, ca le-as fi supt si limfa de cald ce mi-ar fi fost.

Si toti cu dintii ranjiti, cu ciucurei balanganitori, cu robe lucioase - parca eram la o ceremonie a unei secte si eu ma simteam vizat pt. sacrificiu.. mental; urlau in gura mare "domn inginer.", "suntem ingineri, ingi..", "am scapt". "Oi proaste, o sa fiti voi ingineri cand or fundamenta astia mancarea pe opiu si trebuie sa proiectati pipe." le-am zis in gand.

Toata lumea imi cerea sa zambesc. Ma dureau falcile de atata stradanie pana cand reuseam sa schitez un ranjet neechilibrat pe fata plina de transpiratie. Ce momente minunate.. Am plecat in turma spre aula unde trebuia sa se tie cursul festiv.

Un singur lucru mi-a placut, cum a vorbit prodecanul. Mare om prodecanul! O sa incerc sa aduc niste idee din ce am inteles eu cand vorbea. Zicea ca structurarea pe sisteme este posibila pana la un anumit nivel dar isi pierde orice semnificatie cand inceci sa privesti in ansamblu. Nu poti pricepe aceasta suma de coincidente care o numim noi totul. Tot ce poti face e sa crezi in menirea ta si in cele mai drepte intentii cu semenii tai. Ca viitorul in asta ar consta, in eliberarea de orice individualizare meschina. A spus-o mai bine, a spus mai multe, dar eu pe asta si asa am retinut-o.

Au venit si alti profesori, iar colegi mai dezlegati la limba macaiau pe scena etc, etc. Apoi o mica tratatie, iar poze preferentiale, caste de "colegi buni", nu ca mine, ciufut si ingamfat.. Mi-am luat ramas bun de la roba si am plecat in vantul ala reconfortant, curatitor de zeama colegiala, in statie. Ei mergeu la restaurant, pe mine deja ma durea capul..

Jocul continua inconstient. Nu v-am zis eu, odata obisnuit cu el ajunge de te foloseste ca p-un jeton. Jocul care se joaca cu jucatorul: pac, pac, poc inca doua mutari. Petrec prea mult timp doar cu mine, asta-i buba.
De pe Grivitei puteam face la dreapta imediat dupa intersectie si sa ajung la mine-n cartier. He, am reusit. Dar nenorocitele de ganduri veneau d-abia acum: "Ba, o sa ramai singur! Cum naiba te vei descurca? Daca au toti dreptate si tu nu poti comunica si o sa ajungi un nimeni uitat? Mama iti plange de mila de pe acum, tata nici nu vrea sa auda, zice ca totul se va schimba. Dar tu ai incercat sa te schimbi, ai reusit? Nu s-au intors iesirile tale neconforme? Nu te-ai izolat iar, de frica, de ce naiba? Ce o sa faci pana la urma, Cristi?"
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Sâm Ian 20, 2007 9:41 am

Zic "tastatul asta e o mare pierdere de timp!" . Apoi realizez ca nu-i numai pierderea asta de timp, ci mai tot timpul meu se duce flossssh la un fel de canalizare. Asa ca, de ce sa nu scriu?

M-am tot gandit la ea azi. De ce naiba continui sa fac asta? O simt ca un gol in stomac, ca un ulcer tepos, ba ca o tumoare extirpata. Disipeaza in tesuturi, ma slabeste treptat, apoi imi da deodata vana. Si totul porneste de la cap..

Am bagat un cd de backup de anul trecut. Stiam ce caut: pozele. Pozele cu ea, cu noi (chiar daca nu a existat concret un "noi"). Cateodata mi-e tare dor de un atunci. Cateodata nu.

"Imagine(36).jpg". Sunt eu. Aratam mai vioi. Mai fericit? Oricum, mai altfel. Ea-mi facuse poza. Incercam sa par surprins. Eram in fata secretariatului. Ce mult imi placea sa fiu cu ea. Ea? Habar n-am, nu-mi dau seama. Poate ca era o placere de clan, de haita. Sa gaseasca unul destul de zdruncinat - asa cum am si ramas - care s-o asculte in bodoganelile ei miorlaitoare.

Am remarcat-o la examenul de admitere. Era asezata la cateva scaune in dreapta mea pt. ca aveam numele la aceeasi litera. Serioasa, cu o privirea de copil destept. Timida, sau pierduta in emotii.

Am ajuns in aceeasi grupa. Eu cu taxa - am scapat anul urmator dand inca o data admiterea - ea prima. S-a remarcat la seminarii, apoi la examene. Ce scris minunat, ce comentarii inteligente. Eu ma zbenguiam in mediocritate. Ma enerva ca lua note atat de bune, ca stia. Toti o cunosteau, o chemau. Era de-a lor, o adoptasera din respect si din nevoie. O uram ca nu.. Nu stiu de ce.

Am inceput sa invat. Eram convins ca ceea ce facea era omenesc si ca eu as face-o la fel de bine. Ei, n-am facut-o chiar la fel de bine, dar tot am ajuns sa inteleg destul. Cu timpul m-am remarcat si eu. Ma apropiam de ea, vorbeam mai des. Imi placea ca ramasese demna in singuratatea ei, cu toate dulcegariilor celorlalti. O vedeam citind in pauza, sau scriind in jurnal, privind pe geam.

Am cunoscut-o pe sora ei mai mare cand a venit odata la un examen. Am inceput sa comunic prin email-uri cu ea, cu sora. Mi-a spus ca-i place de mine. Ne-am intalnit. Am devenit apropiati. La facultate Cris, colega-mea, imi trimitea biletelele simpatice ale sorei. Eu raspundeam prin ea. Si totusi..

Si totusi am facut o mutare brusca si totul s-a schimbat.

"Cris05.jpg" e tot in acea zi (11.01.2006). Noi ne-am cunoscut acum 4 ani. Imi aduc aminte si de poza asta. Eram la xerox, la coada. Era cald, ea se inrosise si nu mai avea rabdare. O luam de mijloc, o masaiam si ii vorbeam in soapta. Era concentrata si enervata. Rahat, de ce nu vedeam asta si atunci?
Avea la tragatorul de la fermoar un delfin. Bretonul ii cazuse iar pe ochi aducand privirea ei de "m-am saturat de nustiu ce" de dupa lentile. Se uita la mine. Ce gandea fiinta asta? (probabil ceva trist de banal) Buzele ei roz-rosii. Obrazul imbujorat-pal, rotunjit in plinatatea carnii. Manecile trecute de jumatatea palmelor. Bocanci in picioare. Nu era prea feminina prin vestimentatie (si nici prin comportament..), dar imi parea atat de senzuala. M-am tampit.

Mutarea gresita a constat in rasfoirea jurnalului ei. Intr-o zi de practica - in practica trebuia sa mergem pe la schele de foraj, pe la intreprinderi din Ploiesti etc. si eram mai tot timpul impreuna - cand s-a despartit de noi ramanand cu maica-sa, caietul (jurnalul) ei a ajuns la mine. Nici asta nu stiu daca a fost premeditata sa nu. La cat de bine cunosc lumea si la cat de sincer mi se destainuie..

Ce-o fi fost in mintea ei despre mine? Un consfatuitor(?), un posibil partener pe lista ei bifata, o incercare? La mine? O nebuna simpatica, o tipa desteapta - vechea obsesie - o persoana care clocoteste de alte identitati, o imagine nedeslusita a acelei EA.

Ce scria in jurnal? Incercari eseistice, in mare. Incercari de detasare prin alte scene. O echilibrare a efortului ei, a necazurilor. Aflasem de acolo si ca-i place un profesor.. Despre mine decat "Ce rau imi pare de Cristi. Merita mai mult la fizica.". Atat. Dar eu ce, am bagat de seama? Nu. Am luat jurnalul acasa si l-am citit de vreo 4-5 ori, ca pe coran. Ce idiot. Ce starpitura de caracter, am cazut ca o ganganie lovita de geam. Am crezut ca o sa ma ajute nebunia ei. S-o combin cu a mea, sa fie a noastra. I-am scris un text lung, patetic si milogitor - deh, nu s-au schimbat prea multe, stiu - despre cum o vad eu. Si in perioada aia ma intalneam cu sora ei.. Cris ma trata ca pe un amic, eu impungeam ca un berbec, speram sa-i rup inima, fara sa-mi pese de altceva.

"Cris06.jpg" - sta cu mainile in sold si rade. Suntem tot la facultate, in B-uri, la etajul 3.

Cand i-am returnat jurnalul i-am dat si textuletele mele. A doua zi a venit la mine spunandu-mi discret ca trebuie sa discutam. Si am discutat. Era vadit atatata de idee - sablon? - dar ma mustra elegant cu privire la mine si sora-sa. Am plecat impreuna creeand o diversiune pt. un coleg molipsitor. Am ajuns in parcul ala si ne sfatuiam ca niste copii care au sa recunoasca o patanie. Sau asa imi parea.

"Cris09.jpg". Isi luase cercei cu cranii. Era fericita. I-am fotografiat de aproape sa vada cum arata. Urechea aia ascunsa de suvite, al carei lob il dezmierdasem alta data..

"Upg05.jpg" - stam pe pervazul din ciment al ferestrei. Am fotografiat de sus si ni se vad numai picioarele. Eu i-l tin pe cel drept pe al meu. Incaltaminte de iarna, greoaie. Cred ca fusesem iar la hipodrom, pe banca.

Eram un pusti prost si acum am ajuns un tanar prost. Prostia asta: naivitatea grea si logoreea, indaratnicie si entuziasm exagerat. S-au intamplat mai multe de atunci. Numai ea, persoana urii mele si a unei iubiri(?) neimplinite a ramas. O fi si asta in vreun film, dar ce sa-i fac.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Mesajde the_scavenger » Dum Ian 21, 2007 11:14 am

E 11:45. Inchid televizorul, imi iau walkmanu. Plec. Ai mei raman in sufragerie, dorm. Tata sforaie. Ma opresc in fata bucatariei. Aprind lumina. Intru. Trebuie sa-mi iau pastila, cana cu ceai ma asteapta pe masa. Miroase a varaza murata. O oala plina cu varza tocata vegheaza ziua de maine. Ies bulisoare de aer din apa. Un gandac negru sondeaza intentiile mele. Ma apropii de el si se piteste dupa dulap. Deschid frigiderul. Miros de alimente congelate. Deschid flaconul si iau o capsula bicolora. O arunc in gura, beau ceai. Ma simt aiurea fara papuci. A fost ok filmul de pe Pro Cinema.

In dormitor salasluieste fiara. Adica motanul. Isi preseaza labile din fata pe ochi, il supara lumina. Ii vorbesc la ureche "ce face martusho buniacul?". Plescaie. Il mangai nitel. Dau drumu la calculator. Astept sa se incarce windows me. Aprind lampa de birou. Ma asez si incep sa tastez. Mi-e frig. In stanga mea e fereastra si nu se inchide prea bine. Intra firisoare intepatoare de vant. N-am papuci. E 11:55.

Si totusi iar ma gandesc la ea. Nu a mai dat de veste. Nu ca n-ar mai fi facut asa, dar a mai facut si altele. Azi am repetat cum m-as comporta daca cineva o sa-mi zica in curand ca ea a murit. In timp ce ma pisam, pe la 22:30, imi imaginam cum tipul (un coleg;
sunt impreuna acum) imi spune cand ma duc la primul examen ca ea s-a sinucis. Vedeam cum in timp ce-i raspundeam cautam prin rucsac coli si pix. "Si zici ca a murit? Na. Crezi ca ne dea si din primele 6 cursuri, ori ia in seama lab. in locul lor?". La care el s-ar fi uitat cu mutra tampa si "Tu ai omorat-o! Daca n-ai fi fost tu ar fi avut o viata normala. Sa ..". La care eu intervenind domol "Da' de unde. S-a omorat pt. ca a fost o anormala cu o viata si mai anormala. Si si-a dorit-o foarte mult. Moartea. Altfel de ce-ar fi incercat de atatea ori? .. De ce nu ati venit la cursul festiv?". Si totul se termina cu o scena dintr-aia efervescenta, ca-n telenovele: eu razand puternic, intrebandu-l "si cum a scapat ticaloasa?", iar el cu mainile stranse in bluza mea, impingandu-ma peste randul din spate, intre colegi uimiti, "ai sa mori singur si-o s-o ai pe constiinta. Ba nu, te omor chiar eu, acum.". Cacat, vad ca m-am pisat aiurea. Oameni prosti. Si ea radea, oriunde s-ar fi dus.

Apoi ma gandeam ca i-am ars prea multe cd-uri, ca am dedicat prea mult timp ei/noua. Ca i-am facut proiecte. Ca am ajutat-o. Ca, ce mai, am investit si as vrea ca cineva sa ma despagubeasca. Asta gandeam, ce sa fac. Mi-aduceam aminte cum mi-a dat mesaj intr-o noapte sa ajung ziua urmatoare pe la 7:30 la hipordrom. Se taiase ca dracu si-si prinsese pansamentul cu scotch. Am aburit nu stiu ce acasa ca sa plec mai devreme, am trecut pe la farmacie - unde o tanti adormita se uita cu ochii mintii tulburi la mine - de unde am luat feshe si leucoplast. Nu mai tin minte daca era deja acolo sau a trebuit s-o astept. Ce taietura. Mi-a zis "am vrut sa vad daca o pot face, sa nu pierd antrenametul pt. cand o fi cazul". Am felicitat-o pt. reusita. De fapt eram ingrozit, nu credeam ca tot o sa.. Am aruncat bandajul improvizat, plin de sange inchegat, la o pubela. Si am mers la facultate.

Prima data imi spusese in vacanta de vara. In anul intai, in parcul ala de la sud, de pe Veronica Micle. Cumparasem leucoplast sa-si puna la bataturi. Isi luase sandale si-i era greu sa paseasca. Am taiat banda adeziva cu un ciob. Atunci am aflat ca mai incercase.
Anul trecut mi-a spus ca avea taieturi si pe picioare..

Dar aproape mereu a facut-o sa se pedepseasca / sa fie iertata cand avea vreo deviere. In anul doi, parca (trei?), nu merseram la laboratoarele de Mecanica. Nu mai vorbeam. Ea se gandea la altul. La examen nenea nu m-a primit. Ea nu venise. Atunci m-am dus s-o caut acasa. Acolo era sora mai mare, plansa si tremura. "De ce a facut-o, Cristi? Spune, ca tu o cunosti bine. Voi sunteti la fel.". Stateam pironit in hol. Transpirasem instantaneu, tamplele imi bateau pulsul, ma mutam de pe stangul pe dreptul, nu stiam ce sa fac cu mainile: le scoteam si le bagam iar in buzunare. Ma uitam prostit. "Unde-i acum?" am intrebat-o. "Cu mama, s-au dus la spital.".

Ultima data a fost.. Cand a fost ultima data? A, in sesiunea de vara, anul trecut. Nu mai tin minte devierea de atunci, dar trebuie sa fi fost tot ceva legat de.. Chiar nu mai stiu. Era lenta - i se prescrisesera calmante - si nu avea chef de vorba. Am asteptat sa intram in examen, ne-am dus la hipodrom. I-am vazut incheietura brazdata de o taietura mai adanca. A, mi-am amintit: nu-si terminase proiectul si nu putea sa dea examenul. A zis ca a durut-o cumplit, credea c-a atins un nerv, a simit durerea in tot bratul. Au dus-o la psihiatru. Iar am ras nervos, am glumit, am mangaiat-o stangaci. Mi-era frica.

Exista un tipar. Devierea scolara: checked. Lipsa comunicarii: checked. Dorinta: so cheched. Proba de foc: checked.
Si toate acum indica o sincronizare si o stabilitate de neclintit. Asa ca?

Sa mori, sa mori repede, Criso! Ma voi gandi la tine, multi or sa fie cei ca mine. Asta ai vrut, fii pe pace atunci. Sa-mi scrii? :) Ha, ha.

E 0:25... Acum e 0:40. Am recitit ce-am scris. Las asa.



Calcam stramb. Ma durea talpa stanga. Urcam spre birou. Suna. M-am oprit si am raspuns. Era Vasea: "Vino urgent in hala. Ana si-a prins mana in abrig.". Am coborat sontorg si facand slalom printre utilaje ma indreptam spre multimea de halate albastru nuantat. Zgomotul masinii care functiona in continuare acoperea vorbele celor de acolo. Mi-au facut loc.

E primul meu an ca inginer profesant. Am intrat aici printr-un asistent care m-a recomandat sefului de personal. Am fost laudat pt. constiinciozitate. Salariul nu era rau, de supravietuire si mici atentii. Mama era mandra si spunea la toti ca fiu-sau e inginer la fabrica X. Faceam in continuare naveta. Aveam de proiectat piesele de tamplarie, de planifiat operatiile pe schimburi si cateodata de supravegheat.

Era iarna. Aburii ieseau mai voluminosi pe langa peretii de sticla prafuita. Ma durea talpa de la mers. Merg foarte prost si merg mult pe jos. Trebuia sa ma duc in birou sa ma asez. Mi-era si foame. Si cand suna telefonul "Vino urgent in hala. Ana si-a prins mana in abrig".

Pe Ana o stiam de pe naveta. Mai timida cu mine - cam asa erau toti, circumspecti fata de inginerasul cel tanar. Era bruneta, cu parul scurt. Avea ochi verzi. Si niste maini, nici nu credeai ca le tine in manusile alea tabacite de rumegus. Vorbareata cand o surprindeam, rezervata cand imi vorbea din initiativa. Si acum ce mi-a spus Vasea, seful de tura, "si-a prins mana in abrig".

Era culcata. Plansese, se uita la masina. A ridicat ochii la mine si a inceput sa planga mai tare. Vasea s-a apropiat si mi-a tipat in ureche: "i-a alunecat manusa, era prea mare, si a tras-o in lame. A pierdut doua degete de la mana dreapta. Uite. Le-am recuperat dar nu cred ca mai pot fi.." si-mi arata intr-o punga verde de servetele parfumate, ca niste bijuterii, falangele incarnate. M-am uitat fix la el. L-am injurat in gand si m-am lasat pe vine spre ea.

Din ce auzisem, Ana fusese maritata. Divortase de vreo 6 luni. Nu avea copii. Nu prea iesea cu ceilalti. O simpatizam, da, dar nu indeosebi pe ea. Toate lucratoarele astea tinere care se uitau dupa "domnu inginer" ma faceau sa ma simt ca un cocos. Le dadeam sfaturi, le luam cateodata de dupa mijloc, amical si le sopteam in vacarmul ala cate o snoava. Ana era din.. ograda mea. Era de-a noastra.

Ma uitam la buzele ei lipsite de roseata. Suspina si ii tremurau la fiecare rasuflare. Vedeam suprapunandu-se pe chipul chinuit degetele smulse. Au inceput sa ma intrebe ce sa faca. I-am scos bentita si i-am spus "o sa fie bine, Ana.". Am spus-o prea incet ca s-o auda. Am spus-o pt. mine?

Au dus-o la dispensar. A primit concediu medical. Nu s-a mai intors. Ana a fost jertfita. Ma obisnuisem cu frica, o luam odata cu halatul. Devenisem serios si exagerat de zelos. Noile lucratoare se uitau cu teama si ma vorbeau intre ele. Am imbatranit cu frica. Am mai avut Ane mutilate. Am invatat sa trec peste ele.

Gata, e 1.
[url=picasaweb.google.com/cgcmsu][size=-2]pozne!
[/size][/url]
[url=picasaweb.google.com/mihaela.maresoiu][size=-2]pozne!![/size][/url]
Avatar utilizator
the_scavenger
Junior Member
 
Mesaje: 169
Membru din: Mie Mai 10, 2006 11:00 pm

Următorul

Înapoi la Scrieri, ganduri si jurnale

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori