...Singuratate...

[Evrica]

Doar vanitatea m-a facut sa cred ca putem fi impreuna, dar dragostea noastra a fost luata cu imprumut si stim ca va venii o zii cand va trebui sa o inapoiem!






A existat odata un om care statea in fata unei oglinzii si nu vedea in ea nici o imagine...
Imi doresc sa ajung sa ma cunosc intr-o zii atat de bine incat sa pot sta in fata unei immense oglinzi si sa nu vad nimic , sa ajung sa imi cunosc atat de bine temerile si sa le suprim.
Afara in fata geamului meu se intinde un lan uscat de raceala iernii, urmat de o intindere de nisip fin ca un scrum, care parca face o introducere, marii...
Din cauza vantului rece, iarba se indoaie de parca ar fi de hartie, iar ramurile copacilor parca s-au pietrificat...
De hartie ma simt si eu departe de tine, dragul meu...de hartie...si ma uit pe geam la lanul uscat, la nisip si la mare.
Marea e cea care ma intereseaza de fapt.
Marea care mi se impotriveste si care pastreaza cheia mea in adancul ei care intotdeauna curge. Toate le pot atinge, lovii sau sa ma plimb in sus si in jos, insa marea mi se impotriveste cu nesfarsite schimbari. O privesc din spatele geamului inghetat de la bucatarie si ea tot se indeparteaza de mine, fuge.
Eu, insa, raman.
O privesc ore in sir si imi amintesc cu durere trecutul meu, acel trecut care candva inauntrul meu a existat ca o mare, iar acum inchisa in acest trup de hartie e atrasa si sufera fiindca s-a rupt de radacinile ei.
Atatea si atatea rupte de radacinile lor inauntrul meu dor si se taraie si ofteaza la nesfarsit...Dar cel mai tare din toate doare radacina ta, uscata si ranita, neagra ca o floare a mortii, hemoraghi sange si sperma, fara a putea fi oprita.
Am fugit de acasa, ca sa scap de trupul tau.Trupul tau care cand am inceput sa te cunosc am crezut ca va fi scaparea mea, dar care a devenit incetul cu incetul o inchisoare fara gratii.Trupul tau care se intindea peste tot ca un lac bolnav si care ametea, ma droga , ma termina...
Din ce in ce deveneai pentru mine neagra gaura a lui NIMIC la fel ca in acea poveste germana pe care ai citit-o luni in sir. Se intindea peste tot si cine se apropia pierdea parti din el, maini, picioare fara sa isi de-a seama. La fel si eu, fara sa imi dau seama, ma pierdeam in tine si pierdeam bucati din constiinta mea, care o adunasem inainte si care ma facea sa spun “eu suntâ€Â