Un alt strigát, cu sonoru` mai incet

[alisee]

N-o sá vorbesc despre prietenie. Nu despre lucruri frumoase. O sá vorbesc despre Lashitate. Sau instinct de apárare.

Clasa a V-a, a patra zi
Báietoasá, dar fragilá, mi-a zí mbit. M-am asezat í¬n bancá, aláturi de ea. “Cátálina e de-a noastrá, o sá vá-ntelegeti bine”. Nu era de-a lor, dar ne-am inteles.
N-am vorbit defel in prima orá. Eu o priveam din cí nd í¬n cí nd, í¬ncercam sá-mi dau seama de unde o cunosc, de ce pare atat de familiará, dar nu reuseam. Ea nu dádea semne c-ar fi observat dilema mea, mereu foarte atentá la ce se preda. Totusi, se pare cá fácusem o oarecare impresie, pentru cá í¬n pauzá a venit sá-mi arate colectia ei de bancnote, si sá má-ntrebe dacá nu vreau sá stau cu ea í¬n bancá la toate orele. Atunci am ráspuns afirmativ, foarte relaxatá, nebánuind cá í¬ntrebarea ei ar fi trebuit sá má impresioneze í¬n vreun fel.

Cátálina era timiditatea í¬ntruchipatá. Orice prim pas pe care-l fácea era o izbí ndá pentru ea. N-am reusit niciodatá sá í¬nteleg de ce, pentru cá n-am gásit nici un defect care-ar fi pus-o í¬n umbra celorlalti. Stiti, desigur, motivul din filme, cí nd un urí t timid suferá cine stie ce transformári, devine frumos, si astfel capátá í¬ncredere í¬n sine. Ei bine, nu e cazul Cátálinei. La ea nici nu aveai ce sá schimbi. Cred cá timiditatea era o trásáturá purá a ei, fárá a proveni din altceva.
íŒn acelasi timp era si curajoasá. íŒndráznea sá facá totul dupá capul ei, si nu párea sá-i pese de toate párerile personalo-snobiste care se násteau í¬n jur. Pentru asta am admirat-o, de fiecare datá cí nd m-am í¬ntí lnit cu pseudorebelii gálágiosi – tot mai mult.

Colectiona tot felul de lucruri márunte si inutile, probabil din milá. O í¬nsoteam uneori la cercul de teatru la care mergea í¬n fiecare joi – se zicea cá e foarte buná la actorie. íŒi plácea foarte mult poezia dar, bizar, nu-i plácea sá citeascá nimic altceva. íŒmi zicea cá o plictisesc romanele.

N-am vázut-o niciodatá plí ngí nd. Nici mácar tristá nu era, si totusi n-a reusit sá se apere. íŒn zí mbetele ei sincere, deschise, dar cu umbre de timiditate, trebuia, trebuia sá se citeascá cá nu are colti sá muste, si nici ace sá í¬ntepe! De ce nu au reusit sá vadá? Eu am intuit, m-am oferit sá-i dau cu í¬mprumut scutul meu defensiv, pí ná si-l va crea pe al ei – nu l-a vrut, mi-a zis cá n-o sá-i trebuiascá la nimic, si mi-a zí mbit. Naivo, cí t de putin ne cunosti!
Bunátatea ei era coplesitoare. Cu cí t o cunosteam mai bine, cu atí t incepea sá-mi fie oarecum fricá de ea. Am í¬nceput sá má indepártez, sa í¬ncerc sá pátrund in alte medii. Vedeam cá prietenia cu Cátálina má fácea si pe mine vulnerabilá, imi topea toate metodele de apárare. Poate fugeam de mine, poate cá era prea timpurie introspectia. Oricum, refuzam toate astea, si cáutam doar comoditatea, imunitatea: adicá sá pátrund in mediul lor. Má gí ndeam cá í¬n mijlocul lor voi deveni puternicá, si de acolo o voi putea apára pe Cátálina, pe mine.

N-am avut timp. Ei au reusit. N-a fost prea greu. Era o glumá pentru ei. Si eu am crezut cá e o glumá, initial, cum urmáream dintr-o parte. Chiar m-am gí ndit sá má bucur pentru ea. Apoi am vázut cá se intí mplá ceva. Am í¬ncercat sá ma apropii, dar má depártasem deja prea mult. Totusi am pornit spre ea neí¬ncrezut. Cu fiecare pas fácut, observam cá fatza ei se congestioneazá. Am í¬nceput sá alerg cu toatá viteza, dar distanta era mare. Vedeam cum e strivitá, cum incep sá se desprindá bucáti din ea. Priveam neputincioasá, ei rí deau diabolic, ea se spárgea mut. Fugeam. Cí nd am ajuns, am gásit doar cioburi. Ei s-au uitat la mine ca fiind de-a lor, mí ndrindu-mi-se cu fapta vitejeascá. Eu priveam, fárá cuvinte. Poate contemplam. Poate má bucuram cá nu si-au dat seama cá si eu sunt Cátálina. Iar ea, ea m-a privit strain si a plecat.

[alisee]

Nu se plange in voce. Asa ceva nu se face. Nu cumva de fata cu ei (i-auzi, ei, de parc-ar fi monstri). In orice caz, nu se face. Aia e pentru tine, pentru nimeni altcinevca. Nu se plange in vazul tuturor, sau macar a unora, macar a cuiva. Plansu e pentru fiecare, sa si-l tina. La fel ca multe alte intimitati. Ce poa starni? Mila, dispret, indiferenta, sila… da-l dracu, nimic bun. Dar si pentru tine, ce poate face? Tembelizeaza mai departe. Incetoseaza minea, mistifica. Poate crea la un moment dat o stare de comoditate amorfa, din care parca nici nu mai vrei sa iesi. Ti-e mila, nu?, de tine. De parca ailalti n-ar avea si ei motive sa le fie mila de ei, de parc-ai fi tu mai rozbombon. Ete na, nu esti.
4 ani. De juma de ora plange. Defapt, acu nu mai plange, o tine doar in a-a-a-ituri. “De ce plangi?” “..aa..m-am lovit” “unde?” A si uitat… oricum, nici nu mai durea. Era doar o stare.
Care s-o fi gandit primul sa planga? Si oare cu ce motiv ?

[alisee]

Am citit, si mi-am adus aminte... de fapt nici nu uitasem. De cand
te-am cunoscut, nu te-am uitat niciodata. Si daca numar cateva minute
in care n-ai fost -constient- in mine, ma simt mandra. Ca pot exista
fara tine macar atat!... dar revii. Mereu, fara sa pot face ceva. Nu pot
decat sa constat, caci nu esti in puterea mea. Uneori te holbezi la mine,
in mine, poate prin mine, fara sa (indraznesc sa) te inteleg. Alteori
zambesti ironic. Se intampla nici sa nu ma privesti.. nici sa nu stii
ca ai dat pe la mine, de mine. Atunci eu te privesc. Si ce scump esti
asa, fara sa constientizezi ca exist, fara sa ai vreo legatura cu mine..
Scump si dureros, dar scump!
S-a intamplat o singura data sa-ti prind privirea. Si ce frumos erai
atunci! Nu te asteptai sa ma vezi, s-a citit pe fata ta, in
goliciunea expresiei ei. Nu reusisesi sa-ti iei nici o masca, era poate
prea dimineata pentru tine. Cred ca-ti si ramasese pe fata o urma
de la perna, tie, neinvinsul, maretul, invincibilul! Aveai ochii umflati
de somn, cu o expresie copilaroasa de abia-trezit. Mi-ai zambit, cu
expresia aia. Ce zi frumoasa am avut!

Au plecat aia care mai dadeau viata casei. Am ramas aiurea. Bat mecanic
in clape, a disonanta, fara urma de arta. Nu-s buna de arta. Ma uit in
gol. Inventez cine stie ce melodie idioata, fara sens. Da` macar se
potriveste.

Tu pe unde esti? Zambesti ("cum face el deobicei") ? Oare-acum ce motive-i
fi avand?

[alisee]

De ce trebuia sa apari? Sa ma dezveti de tot ce stiam, sa le rastorni pe toate, sa le pregatesti pentru o noua ordine, o noua viata, si sa dispari brusc, aiurea? Eu de ce m-am lasat invatata? Doar ma acomodasem acestei lumi! Mi-era bine, caldutz, comod; existau sensuri, scopuri, si, culmea, chiar convingeri... Era bine asa, fara soare. Eu ce sa fac acum cu toate astea ce mi le-ai lasat?

Bineinteles, problema mea.