Luni
Dormit pana la 2 dupa-masa, plecat la lucru, injurat de mama taximetrist bezmetic care era sa ma faulteze la linia de 7 a zebrei, articole scoase din burta, un pachet tigari fumat, un iaurt si doi covrigi cu susan indesati. Ora 8 seara. Adunare de urgenta cu 2 prieteni in carciuma, muzica rock, halba 1,5 lei, spleen adancit de plictiseala. Ovi + Nucu, veselie, blitzuri de la Dea, prietena lui Ovi. "Ti-l bag pe gat daca-mi mai faci o poza!" - Nucu. "Lasa, ma, ca-mi face mie. Din 100 de poze poate ies si eu fotogenic intr-una." - eu. La masa noastra apar vreo doua fete cu inc-un tip, cunostinte de-ale noastre. Una, fusta scurta, ochelari, frumoasa de pica, piept descurajant de plin, daca era blonda puteam sa-i spun Natasa si s-o intreb "Spasiba?". Cealalta neevidentiata. Avea si pavaza, ca era cu prietenul. Natasa exact in fata mea, picior peste picior. Eu palid, urechi rosii pulsande, un ochi in decolteu, celalalt lipit de glezna ei. Posibil strabism. Berea nu lancezeste in halbe, eu pierdut pentru amici. Frumoasa! Natasa pleaca la un moment dat, n-am schimbat un cuvant cu ea. Vorbit. Ca ochii lucreaza. Ne-am privit ochi in ochi, pe ascuns, pe fata, dintr-o parte. Comunicarea exista, desi greu pentru mine. Ce efort de vointa... "Sus! Sus! Ridica ochii, Paulica tata, ca te faci de rusine.." Dupa plecarea Natasei, eu trist, gura imi tace, berea nu-mi mai place. Seara ingropata in sunetele tacerii.
Marti
Dimineata facultate, ingropat sefa de an (o copila de 19 ani, pierce, curea roz, cizmulite peste blugi) in poante. Mai-mai sa dea in plans. Impresii de inventatoare a mersului pe jos. Dupa-masa redactie, bere langa tastatura, materiale terminate fulminant ("Ba ce bine ar fi daca am lucra asa in fiecare zi, cu trei doze langa calculator."). Plecare din redactie cu Grigore, trecut prin crama, o tuica fiarta sa mearga cu pita cu fasole - specialitatea casei - intalnit cu Armando ("hey motherfucker, when did you get out of jail?"), luat taxi, karaoke in R`n`B. Bere scumpa, "imi pare rau, dar n-am sa-ti dau rest". Dadu si fetele din 7. "Oltene, ti-ai luat viza de Ardeal, ma? Du-te la tine la tara, prazare, ce-ai venit pe capu` nostru?". "Mai taci, ma..Inapt." La masa de vizavi, o creata. Bluza decoltata neagra, pantaloni idem, curea argintie. Frumusica. Ma rog, chiar simpatica. Imi face semn cu sticla. "Noroc". Fii atent ca e o paine buna de mancat in directia aia. Operatiunea de filare decurge bine, chiar prea bine. Priviri, zambete, semne cu ochiul. A mea e creata! Dar... mai astept. Apare brigada de machitori de geniu. Itzu, Denis, Ozzy si inca vreo 2-3 pletosi. "Noroc", "Salut", "Ceau, ba", "Iar dam de tine?", "Da si mie o tigara". Baietii`s facuti bine. La un moment dat ma trezesc cu Creata langa mine. "De unde te cunosc?", "cati ani ai", "esti la facultate?", "unde stai?", "e prietena ta?", "prin ce localuri mai umbli?". Rechizitoriu SS. Eu in corzi, raspunsuri cu jumatate de gura. E clar ca pot s-o rezolv pe fata asta. Dar.. hai sa mai astept. A plecat. Eu inchei seara jucand darts, beat ca un popa in a treia zi de Craciun.
Miercuri
Recuperare. Dormit pana la 7 seara. Muraturi. Lipsa totala de notiune a timpului, citesc pana dimineata vreo 4 nuvele de Pitigrilli, o carte despre originile conflictelor din Orientul Mijlociu si o jumatate din "Powershift" a lui Toffler.
Joi
Cum n-am dormit toata noaptea trecuta, la ora 7 dimineata sint la facultate. Nu se tin cursuri, lumea e in greva. Un singur coleg de an prezent. 45 de ani, profesor la un liceu. Nu-i convine ce-i in tara asta si cand o fi mare vrea sa se faca politician. "Auzi, tu mai stii, cam cat trebuie sa scriem la examene? Cate pagini?". "Cat stiti, nene". "Si ne dau ei foi?". Dar sa tragem cortina peste schimbul asta de replici.. Zi pierduta la un prieten acasa. Seara redactie, seara tarziu meeting cu Nucu si Andi. Mergem la "biblioteca". Carciuma asta n-am inteles-o niciodata. Ascunsa si totusi la vedere. Luam cate un sandwich (o bere o vodka o bere), apare Minune. Fata asta ai zice ca are radar in fund, asa ne dibuie peste tot. mergem in R`n`B? Mergem. Acolo fum, karaoke (iar), aceleasi melodii, aceiasi oameni. Poate dau de creata aia de alaltaieri. Nu e. In schimb in spatele meu o pustoaica simpatica, genul modern, cu o frizura de parca a prins-o uraganul pe drum. Tot trage cu ochiul la mine. Buun.. Eu obosit, molesit de caldura, fum si cifrele octanice din sange. "Oltene, fii atent la aia din spatele tau. Baga-te, ca tot sta cu ochii pe tine. Ia-o la dans." - Nucu. "Da, ma, am vazut, lasa-ma in pace ca stiu eu ce sa fac." Am stiut pe dracu. Ne-am zambit, ea mai-mai sa-mi cada in brate de vreo doua ori, spatiu ingust, deh. Eu, alura de superior. Zambet in coltul gurii, tigara in coltul opus. Minune: "Am fost cu Alina.." "Care Alina?","Tipa aia care..", "A, Natasa"."Hai ca-ti pun o pila la ea.", "Pune-mi". Bun. Se pare ca maine ma intalnesc cu Alina. De data asta nu mai dau gres. Pun mana pe ea, sau imi scurtez zilele.
Vineri
Zi anosta. Inca e greva, deci nu ma pot bucura de placerile unui curs cu seful de catedra, stiti voi, profesorul ala care il vrea pe Antonescu reabilitat. Bere in miezul zilei, la Motor, cu eternul Nucu pe post de SideKick. Doua, trei, patru, stingem cu vodka. Fuga la redactie, scris materiale pe fuga, cu gandul la noaptea ce va sa vie. R`n`B din nou. Karaoke din nou. Alina/Natasha profilata in negura fumului. Scuip in palme si ajung la carciuma cu inima cat un pui de purice. De fata Minune (cat vorbeste fata asta..), Denes, Steliana plus vreo doi trei. Si Creata de marti. Problema. Fix in fata ei ma asez, ca alt loc nu mai e. Cum fac, ce fac si cu cine fac? Creata, sau Alina? Alina sau creata? A, da, Roxana. Cam din topor. Fata de cartier. Le trage la masea cu o abnegatie care ma ingroapa. Stie si injuraturi. Deci nu creata. Alina? La alta masa. Minune ma baraie. "Du-te la ea, o chem incoace, iti mai place de ea, vreau sa va vad impreuna, imi place sa fac lipeli, de data asta nu mai dau gres cu tine." Ma rog.. Eu nu ma simt in stare sa duc munca de agatament in seara asta. Dar vreau s-o vad. Minune se ridica, o trimite la mine. Eu, alb ca neaua, balbait, imi tremura mainile. "Mi-a zis Minune sa vin la masa aici". "Daa??? Mai sa fie.. Stiu de ce. I-am spus ca imi esti simpatica si ca-mi place de tine. Stii cum e ea.". Povesti vreo 10 minute, ea bagata in mine, eu cu bratul arestat la ea in mana. Decolteul in ochi, simt cum imi mor celulele cu bastonase. "Hai ca ma duc sa intreb cand e randul meu sa cant, mai vorbim, nu? cere-i numarul meu de telefon lui Minune.", "Am permisiunea?","Sigur ca da". Hait! Pana aici. Deci e rost de mai bine. Am plecat val-vartej. Trebuia s-o conduc acasa (mi-a batut apropouri cum ca nu mai sta mult, ca e obosita, etc. Dar de ce sa stric eu o seara perfecta conducand-o acasa?). O saptamana prin carciumi, o saptamana in care daca as fi fost alt gen de om puteam bifa doua-trei crestaturi pe tablia patului. Dar nu. Eu sint indragostit. Slava domnului ca mi-a dat numarul de telefon, cred ca ma prindea judecata de apoi incercand sa pun mana pe fata asta. Care apropo, imi face sangele-n vene sa fiarba si la -5 grade, cate sunt acum afara.
Aveam şi eu un jurnal...
15 mesaje
• Pagina 1 din 1
Aveam şi eu un jurnal...
de frica ucide » Sâm Dec 16, 2006 1:39 am
-
frica ucide - Junior Member
- Mesaje: 83
- Membru din: Sâm Dec 16, 2006 12:00 am
şi continuarea.
de frica ucide » Sâm Dec 16, 2006 1:40 am
Luni
In ziua aia am stabilit cu Alina sa ne intalnim intr-o cafenea pe la pranz, respectiv orele 2. Nu mai spun ca parca aveam un musuroi de furnici in pantaloni, asa lipsa de stare am avut toata ziua. Am fost la un coleg acasa, l-am trezit din somn pe la vreo 10 dimineata (eu n-am dormit toata noaptea, dar asta a devenit deja o obisnuinta), mi-am luat injuraturile si pernele in cap de rigoare, dar sincer spun, nu-mi mai pasa. Eram intr-o stare de hipernervozitate excitanta a cortexului cum numai drogatii cred ca mai experimenteaza. Am ras ca prostul, am facut zeci de kilometri patruland prin camera lui Nucu, am baut 4 cafeluri tari cat sa trezeasca si-un elefant din morti, pana la urma a venit si ora 2. Normal ca am fost in cafeneaua respectiva cu o jumatate de ora inainte, normal ca am cerut inc-o cafea, pentru ca nu se facea sa ma vada cu berea-n fata incepand cu miezul zilei, normal ca mi-am ros unghiile pana nu s-au mai vazut, de nervi, normal ca am fumat pana mi s-au ingalbenit degetele, normal ca aveam un parfum cu mine, ca sa ma pot improspata la orice ora.
Alina a aparut - draga de ea - cu cinci minute inainte de ora 2, un prim semnal ca lucrurile stau pe roze. Putea sa ma lase s-o astept, sa-u sa-mi spuna ca intarzie putin, ma rog, trucuri de femei, dar nu, a fost la ora H - 5. M-a bucurat asta. Eu? Pfuai.. eram pe jos. Imi tineam mainile incrucisate pe piept sa nu se vada ca-mi tremura. Cand mi le-a vazut, intr-un final, i-am spus ca de la betia din seara trecuta mi se tragea. Nu puteam sa fumez doar cand se uita in alta parte sau sa beau o gura de cafea cand facea nu stiu ce. Am preferat sa fiu direct cinstit si pe fata. I-am spus ca-mi place, ca e simpatica, i-am spus de cand mi s-a pus pata pe ea, i-am spus multe despre mine, si totul ca si cand ar fi fost cel mai simplu si cel mai normal lucru de pe fata pamantului. Dar sa fim sinceri.. Nu este cel mai simplu? Placi, esti placut, bun, perfect! Mai departe.. A aparut Nucu la un moment dat. Si a mai aparut si o tipa, cica prietena lui, dar daca il intrebai de unde pana unde, nu stia sa raspunda. S-a trunchit la cheful de ziua lui, a lui Ovidiu si a Deii (stiti voi, ala cu cele 4 reprize de bataie) si s-a lipit de fata asta, o pustoaica de-a 12a, si virgina si cu un card de gargauni in mansarda. Dar nu despre asta vorbeam. Alina mi-a cerut la un moment dat sa ne mutam la o alta masa, pentru ca prefera sa fim singuri, nu cu o jumatate de clasa de liceu pe langa noi.
Ehee... ce-am simtit eu .. Auzi, dom`le, sa ne mutam.. sa fim singuri... Ce poti trage drept concluzie din manevra asta? Ca ea ma prefera, ca vrea sa fie atenta doar la mine, ca nu vrea intreruperi.. Nu? Pai? Sigur ca da! Ne-am mutat. Am discutat de familie, de rude, frati, surori, de copilarie, de starea de fapt a tarii asteia, de obiceiuri traditionale, de muzica, de filme si nu va puteti inchipui cat de bine ne potriveam, si la ganduri, si la preferinte. O vedeam ca sta cu ochii pe mine, ca ma asculta, ca nu casca, ma rog, trimitea semnale cum ca totul e roz si plin de bomboane ca un tort experimental. Da, era totul minunat. Am fost nevoit sa plec la redactie, ca mai si lucram in perioada aia, dar am stabilit o noua intalnire cu Alina pe la 9.30 (21.45) in aceeasi seara, intr-un oarecare bar/pub. La lucru, n-am mai scris nimic. Am cascat ochii pe geam la fabrica de alaturi, unde se putea vedea schimbul doi, numai femei asudate una si una, am ras, am cascat, dar sa fac ceea ce trebuia si ceea pentru ce ma plateau, nu.
Am plecat de-acolo la 8, pentru ca nu mai rabdam inactivitatea si asteptarea (se vede cat eram de entuziasmat de fata asta, nu?) si am mers in Crama, eternul loc de adunare al studentilor, al celor care nu stiu cum sa-si umple cateva ore de plictiseala, al fetelor care se vor imbatate si "tratate" la repezeala de necunoscuti. Acolo am dat - ca de obicei - peste o caruta de cunoscuti. Am stat cat sa beau o tuica fiarta la o masa, o bere la alta si o pita cu fasole la a treia, asta insumand cam o ora, si intr-un final am ajuns la intalnirea cu Alina. A doua intalnire intr-o singura zi. Si nici nu stiam ce va fi. Era un balamuc in barul ala.. Mama doamne. Era ea, era o prietena de-a ei ("trebuie s-o scot si pe Iulia in oras, e suparata cu prietenul si deprimata si nu am ce-i face"), apoi mai erau doi tipi, calculatoristi moace tipice, apoi mai era fratele Alinei ("hait! ce face matahala asta aici, bre? A venit pe post de cumnat sau pe post de ??") cu prietena, era Nucu impreuna cu surogatul lui de prietena, toata exuberanta si enervant de bine dispusa, plus fratele ei, un pustan de 15 ani mana-lunga (m-a cam lasat fara tigari) si care nu putea vorbi despre altceva decat despre betiile la care a luat parte, cum ca a baut atat si a facut atat, ca nu s-a simtit rau, etc. Stres.
Eu, inghesuit intr-un colt cu Alina, ceilalti de la masa nu-si puteau lua ochii de la noi. Alina stresata de prezenta fratelui ei (mi-a si spus, dar mai mult am bagat de seama din purtarea ei si din faptul ca imediat ce-a plecat tartorul s-a relaxat si-am vazut-o si eu zambind), eu inciudat ca erau atatia in jur si nu puteam sa stau linistit intre patru ochi cu ea, dar toate s-au rezolvat cu bine intr-un final. Am ramas acolo pana pe la vreo 2 noaptea, si la final la masa mai ramasesem decat eu cu Iulia si Alina. O chestie interesanta si de moment... a fost senzatia pe care-am avut-o schimband cateva vorbe cu Iulia. Era - trebuie sa recunosc - mai profunda decat Alina, si la un moment dat s-au cam legat spusele mele de ale ei. Plus ca Alina ma speriase la un moment dat cu o chestie in sinea ei simpatica... ceva de genul :"eu cred in spiridusi si chestii supranaturale, stii de ce? Pentru ca am vazut noaptea in spatele casei flacai albastre iesind din pamant. Inseamna ca acolo sunt comori ascunse de iele".. Hmm.. ook... N-am luat in seama asta.. Am condus-o acasa, pe un frig groaznic - mai statea si in capatul celalalt al orasului -, dar am zis sa fiu un gentleman desavarsit.
Trebuie sa spun ca in tot rastimpul asta nu am incercat nici o manevra atentatoare. Nu am incercat s-o sarut, nici macar mana pe mana ei n-am pus-o. Dar normal ca acolo, la fata locului, in fata blocului ei, a intervenit si problema asta. In doua cuvinte, dupa ce am stabilit ca ne vom intalni a doua zi, seara, pe la 10, intr-un bar de rockeri, am inceput sa ma port ca un copil de 15 ani confruntat cu primul sarut din viata. Am dat sa plec, m-am oprit, am mai intrebat-o ceva, m-am apropiat de ea, i-am luat o scama imaginara de pe gulerul hainei, imi tremurau mainile, eh.. Da, am sarutat-o pana la urma. Dar a fost o senzatie de toata jena. De parca nu eram om in toata firea. Mi-a placut ca nu a plecat imediat, chiar a asteptat s-o sarut, chiar mi-a raspuns la sarut. Am plecat de acolo apoape cantand in gura mare.
Marti
Nu ne-am mai intalnit. Am asteptat-o in carciuma unde trebuia sa ne vedem pana la 12 noaptea, cand i-am trimis vreo doua mesaje - da, nu mi-a dat nici un semn cum ca ar veni sau nu, nici la mesajele alea nu mi-a raspuns -, pe la 12 noaptea a aparut o prietena de-a ei care mi-a spus sa stau linistit si sa nu ma supar din cauza asta ca oricum nu ma merita si ca e o ciudata si ca se ocupa cu webchaturi ("am vazut poze cu ea, mai, poze de la Zulu... O sa-ti dau si tie discheta, dar n-o am acum la mine...Da, se dezbraca pe camera video..."), eu eram nervos si ametit si maleabil (chestie: am ajuns in carciuma aia la 7 seara, pentru ca nu mai aveam rabdare sa astept pana la 10. Am tot tras halba dupa halba pana la 12) si m-am apucat sa torn in mine. Vin fiert la halba. Bun si-ala. Bine ca era o carciuma unde ma stiau toti. Am adormit pe o canapea. Pe Alina n-am mai vazut-o de-atunci.
In ziua aia am stabilit cu Alina sa ne intalnim intr-o cafenea pe la pranz, respectiv orele 2. Nu mai spun ca parca aveam un musuroi de furnici in pantaloni, asa lipsa de stare am avut toata ziua. Am fost la un coleg acasa, l-am trezit din somn pe la vreo 10 dimineata (eu n-am dormit toata noaptea, dar asta a devenit deja o obisnuinta), mi-am luat injuraturile si pernele in cap de rigoare, dar sincer spun, nu-mi mai pasa. Eram intr-o stare de hipernervozitate excitanta a cortexului cum numai drogatii cred ca mai experimenteaza. Am ras ca prostul, am facut zeci de kilometri patruland prin camera lui Nucu, am baut 4 cafeluri tari cat sa trezeasca si-un elefant din morti, pana la urma a venit si ora 2. Normal ca am fost in cafeneaua respectiva cu o jumatate de ora inainte, normal ca am cerut inc-o cafea, pentru ca nu se facea sa ma vada cu berea-n fata incepand cu miezul zilei, normal ca mi-am ros unghiile pana nu s-au mai vazut, de nervi, normal ca am fumat pana mi s-au ingalbenit degetele, normal ca aveam un parfum cu mine, ca sa ma pot improspata la orice ora.
Alina a aparut - draga de ea - cu cinci minute inainte de ora 2, un prim semnal ca lucrurile stau pe roze. Putea sa ma lase s-o astept, sa-u sa-mi spuna ca intarzie putin, ma rog, trucuri de femei, dar nu, a fost la ora H - 5. M-a bucurat asta. Eu? Pfuai.. eram pe jos. Imi tineam mainile incrucisate pe piept sa nu se vada ca-mi tremura. Cand mi le-a vazut, intr-un final, i-am spus ca de la betia din seara trecuta mi se tragea. Nu puteam sa fumez doar cand se uita in alta parte sau sa beau o gura de cafea cand facea nu stiu ce. Am preferat sa fiu direct cinstit si pe fata. I-am spus ca-mi place, ca e simpatica, i-am spus de cand mi s-a pus pata pe ea, i-am spus multe despre mine, si totul ca si cand ar fi fost cel mai simplu si cel mai normal lucru de pe fata pamantului. Dar sa fim sinceri.. Nu este cel mai simplu? Placi, esti placut, bun, perfect! Mai departe.. A aparut Nucu la un moment dat. Si a mai aparut si o tipa, cica prietena lui, dar daca il intrebai de unde pana unde, nu stia sa raspunda. S-a trunchit la cheful de ziua lui, a lui Ovidiu si a Deii (stiti voi, ala cu cele 4 reprize de bataie) si s-a lipit de fata asta, o pustoaica de-a 12a, si virgina si cu un card de gargauni in mansarda. Dar nu despre asta vorbeam. Alina mi-a cerut la un moment dat sa ne mutam la o alta masa, pentru ca prefera sa fim singuri, nu cu o jumatate de clasa de liceu pe langa noi.
Ehee... ce-am simtit eu .. Auzi, dom`le, sa ne mutam.. sa fim singuri... Ce poti trage drept concluzie din manevra asta? Ca ea ma prefera, ca vrea sa fie atenta doar la mine, ca nu vrea intreruperi.. Nu? Pai? Sigur ca da! Ne-am mutat. Am discutat de familie, de rude, frati, surori, de copilarie, de starea de fapt a tarii asteia, de obiceiuri traditionale, de muzica, de filme si nu va puteti inchipui cat de bine ne potriveam, si la ganduri, si la preferinte. O vedeam ca sta cu ochii pe mine, ca ma asculta, ca nu casca, ma rog, trimitea semnale cum ca totul e roz si plin de bomboane ca un tort experimental. Da, era totul minunat. Am fost nevoit sa plec la redactie, ca mai si lucram in perioada aia, dar am stabilit o noua intalnire cu Alina pe la 9.30 (21.45) in aceeasi seara, intr-un oarecare bar/pub. La lucru, n-am mai scris nimic. Am cascat ochii pe geam la fabrica de alaturi, unde se putea vedea schimbul doi, numai femei asudate una si una, am ras, am cascat, dar sa fac ceea ce trebuia si ceea pentru ce ma plateau, nu.
Am plecat de-acolo la 8, pentru ca nu mai rabdam inactivitatea si asteptarea (se vede cat eram de entuziasmat de fata asta, nu?) si am mers in Crama, eternul loc de adunare al studentilor, al celor care nu stiu cum sa-si umple cateva ore de plictiseala, al fetelor care se vor imbatate si "tratate" la repezeala de necunoscuti. Acolo am dat - ca de obicei - peste o caruta de cunoscuti. Am stat cat sa beau o tuica fiarta la o masa, o bere la alta si o pita cu fasole la a treia, asta insumand cam o ora, si intr-un final am ajuns la intalnirea cu Alina. A doua intalnire intr-o singura zi. Si nici nu stiam ce va fi. Era un balamuc in barul ala.. Mama doamne. Era ea, era o prietena de-a ei ("trebuie s-o scot si pe Iulia in oras, e suparata cu prietenul si deprimata si nu am ce-i face"), apoi mai erau doi tipi, calculatoristi moace tipice, apoi mai era fratele Alinei ("hait! ce face matahala asta aici, bre? A venit pe post de cumnat sau pe post de ??") cu prietena, era Nucu impreuna cu surogatul lui de prietena, toata exuberanta si enervant de bine dispusa, plus fratele ei, un pustan de 15 ani mana-lunga (m-a cam lasat fara tigari) si care nu putea vorbi despre altceva decat despre betiile la care a luat parte, cum ca a baut atat si a facut atat, ca nu s-a simtit rau, etc. Stres.
Eu, inghesuit intr-un colt cu Alina, ceilalti de la masa nu-si puteau lua ochii de la noi. Alina stresata de prezenta fratelui ei (mi-a si spus, dar mai mult am bagat de seama din purtarea ei si din faptul ca imediat ce-a plecat tartorul s-a relaxat si-am vazut-o si eu zambind), eu inciudat ca erau atatia in jur si nu puteam sa stau linistit intre patru ochi cu ea, dar toate s-au rezolvat cu bine intr-un final. Am ramas acolo pana pe la vreo 2 noaptea, si la final la masa mai ramasesem decat eu cu Iulia si Alina. O chestie interesanta si de moment... a fost senzatia pe care-am avut-o schimband cateva vorbe cu Iulia. Era - trebuie sa recunosc - mai profunda decat Alina, si la un moment dat s-au cam legat spusele mele de ale ei. Plus ca Alina ma speriase la un moment dat cu o chestie in sinea ei simpatica... ceva de genul :"eu cred in spiridusi si chestii supranaturale, stii de ce? Pentru ca am vazut noaptea in spatele casei flacai albastre iesind din pamant. Inseamna ca acolo sunt comori ascunse de iele".. Hmm.. ook... N-am luat in seama asta.. Am condus-o acasa, pe un frig groaznic - mai statea si in capatul celalalt al orasului -, dar am zis sa fiu un gentleman desavarsit.
Trebuie sa spun ca in tot rastimpul asta nu am incercat nici o manevra atentatoare. Nu am incercat s-o sarut, nici macar mana pe mana ei n-am pus-o. Dar normal ca acolo, la fata locului, in fata blocului ei, a intervenit si problema asta. In doua cuvinte, dupa ce am stabilit ca ne vom intalni a doua zi, seara, pe la 10, intr-un bar de rockeri, am inceput sa ma port ca un copil de 15 ani confruntat cu primul sarut din viata. Am dat sa plec, m-am oprit, am mai intrebat-o ceva, m-am apropiat de ea, i-am luat o scama imaginara de pe gulerul hainei, imi tremurau mainile, eh.. Da, am sarutat-o pana la urma. Dar a fost o senzatie de toata jena. De parca nu eram om in toata firea. Mi-a placut ca nu a plecat imediat, chiar a asteptat s-o sarut, chiar mi-a raspuns la sarut. Am plecat de acolo apoape cantand in gura mare.
Marti
Nu ne-am mai intalnit. Am asteptat-o in carciuma unde trebuia sa ne vedem pana la 12 noaptea, cand i-am trimis vreo doua mesaje - da, nu mi-a dat nici un semn cum ca ar veni sau nu, nici la mesajele alea nu mi-a raspuns -, pe la 12 noaptea a aparut o prietena de-a ei care mi-a spus sa stau linistit si sa nu ma supar din cauza asta ca oricum nu ma merita si ca e o ciudata si ca se ocupa cu webchaturi ("am vazut poze cu ea, mai, poze de la Zulu... O sa-ti dau si tie discheta, dar n-o am acum la mine...Da, se dezbraca pe camera video..."), eu eram nervos si ametit si maleabil (chestie: am ajuns in carciuma aia la 7 seara, pentru ca nu mai aveam rabdare sa astept pana la 10. Am tot tras halba dupa halba pana la 12) si m-am apucat sa torn in mine. Vin fiert la halba. Bun si-ala. Bine ca era o carciuma unde ma stiau toti. Am adormit pe o canapea. Pe Alina n-am mai vazut-o de-atunci.
-
frica ucide - Junior Member
- Mesaje: 83
- Membru din: Sâm Dec 16, 2006 12:00 am
de frica ucide » Lun Dec 18, 2006 12:11 pm
Eu si-un prieten, la Obor, in fata la MacDonalt, asteptand sa apara o tipa pe care-o agatase amicul pe-un site de okazii.ro. Scopul: tranzactionarea unui telefon Nokia 7623816, sau cat dracu era, unul cu camera, mansarda, bluetooth si-alte gadgeturi de scos ochii la pustoaice filfizoane in Mall <- definitia din "Catalogul Telefoanelor Smechere". Colegul, Ovidiu pe numele lui, il lua insa pentru ca-i placeau designul si meniul. Ora prestabilita a intalnirii: 6. Ora intalnirii: 6.30. Ovidiu statea acolo de pe la 5.30. Nu mai punem acum sub semnul intrebarii punctualitatea femeilor, despre asta voi face, poate, niste adnotari cu alta ocazie.
A aparut fata in cauza, insotita de-un personaj de factura masculina. Amandoi nici prea urati, nici prea frumosi, nici prea destepti, nici prea simpatici. Ma rog, nu-mi sta in caracter sa judec oamenii. Cei doi erau studenti tipici, provinciali daca era sa te iei dupa pasii un pic nesiguri si privirile neincrezatoare. Au ajuns, au scos telefonul sa-l vada Ovidiu, asta n-a facut mofturi, doar a vrut sa bage cartela lui in el sa vada daca merge, a facut-o, a intrebat una alta, cum ar fi "telefonul asta e energofag", "cat consuma la zi", "casti n-a avut", lucruri absolut normale atunci cand te intereseaza sa nu arunci banu-n vant. Intr-un final telefonul a trecut dintr-o mana intr-alta, banii (4 bulioane jum`ate) au urmat calea inversa, iar cele doua parti si-au cautat de drum.
Ovidiu si subsemnatul am luat-o molcom, ardeleneste, spre metrou. N-am apucat sa facem decat doi-trei pasi, cand amicul meu scoate telefonul, noua lui jucarie, sa-l inaugureze bipuind pe careva. Ti-ai gasit. Telefonul care pana in urma cu cateva zeci de secunde mergea "brici" (vorba personajului de factura masculina amintit mai sus) afisa acum un singur mesaj: "please insert SIM". Nu l-am vazut niciodata pe dragul meu prieten Ovidiu sprintand in halatul ala dupa cei doi studenti, care in mintea noastra deja devenisera "samsari de telefoane", "mafioti" si "tepuitori la drumul mare". Ideea era ca telefonul se blocase si nu functiona cu cartela amicului meu.
I-am prins din urma pe tinerei, i-am oprit in loc, si-a inceput spectacolul. Ovidiu (foarte calm, ceea ce m-a uimit si m-a speriat in acelasi timp) incerca sa le explice ca telefonul lor are o problema, cei doi incercau sa-i explice ca i se pare si ca de fapt telefonul e un pic mofturos si ca o sa mearga, daca i se soptesc vorbe dragute in microfon si e mangaiat afectuos de catre noul posesor. Discutia a mers relativ in regula pana in momentul in care personajul de factura masculina a desfacut carcasa telefonului, intr-o incercare de-al face sa mearga fie si-mpotriva vointei lui, si in schimb a exclamat un neverosimil "asta nu e telefonul meu!!". Ovidiu s-a facut pamantiu la fata, chit ca nu si-a pierdut calmul, eu m-am asezat strategic sa pot da bine cu stanga (ce daca victima ar fi fost fata, sa fi auzit-o voi cum striga la amicul meu "Baa, de-astea faci, ma???"). Cei doi indivizi faceau galagie cum ca nu era telefonul lor si Ovidiu facuse vreo manarie, care Ovidiu nici sa mearga cu nasu` pe tren n-ar fi capabil. Discutia s-a prelungit, cei doi recalcitranti si victime sigure s-au convins pana la urma ca era acelasi telefon pe care-l dadusera - dupa zeci de teste si probe, coduri, scurtaturi si desurubari-, Ovidiu si-a primit inapoi banii si tranzactia a cazut, Dintre cei doi studinte, tipa facea cel mai mare scandal...
In concluzie, daca de multe ori se poate-ntampla sa fii victima unor tepe date de adevarati maestri, sunt sanse ca uneori sa fii TU confundat cu un smenar de smenar. Cei doi s-au purtat ca niste speriati care sunt in primejdie sa fie trasi in piept de insusi regele clanului Camataru in persoana. Unde-i increderea intre oameni, dom`le?
A aparut fata in cauza, insotita de-un personaj de factura masculina. Amandoi nici prea urati, nici prea frumosi, nici prea destepti, nici prea simpatici. Ma rog, nu-mi sta in caracter sa judec oamenii. Cei doi erau studenti tipici, provinciali daca era sa te iei dupa pasii un pic nesiguri si privirile neincrezatoare. Au ajuns, au scos telefonul sa-l vada Ovidiu, asta n-a facut mofturi, doar a vrut sa bage cartela lui in el sa vada daca merge, a facut-o, a intrebat una alta, cum ar fi "telefonul asta e energofag", "cat consuma la zi", "casti n-a avut", lucruri absolut normale atunci cand te intereseaza sa nu arunci banu-n vant. Intr-un final telefonul a trecut dintr-o mana intr-alta, banii (4 bulioane jum`ate) au urmat calea inversa, iar cele doua parti si-au cautat de drum.
Ovidiu si subsemnatul am luat-o molcom, ardeleneste, spre metrou. N-am apucat sa facem decat doi-trei pasi, cand amicul meu scoate telefonul, noua lui jucarie, sa-l inaugureze bipuind pe careva. Ti-ai gasit. Telefonul care pana in urma cu cateva zeci de secunde mergea "brici" (vorba personajului de factura masculina amintit mai sus) afisa acum un singur mesaj: "please insert SIM". Nu l-am vazut niciodata pe dragul meu prieten Ovidiu sprintand in halatul ala dupa cei doi studenti, care in mintea noastra deja devenisera "samsari de telefoane", "mafioti" si "tepuitori la drumul mare". Ideea era ca telefonul se blocase si nu functiona cu cartela amicului meu.
I-am prins din urma pe tinerei, i-am oprit in loc, si-a inceput spectacolul. Ovidiu (foarte calm, ceea ce m-a uimit si m-a speriat in acelasi timp) incerca sa le explice ca telefonul lor are o problema, cei doi incercau sa-i explice ca i se pare si ca de fapt telefonul e un pic mofturos si ca o sa mearga, daca i se soptesc vorbe dragute in microfon si e mangaiat afectuos de catre noul posesor. Discutia a mers relativ in regula pana in momentul in care personajul de factura masculina a desfacut carcasa telefonului, intr-o incercare de-al face sa mearga fie si-mpotriva vointei lui, si in schimb a exclamat un neverosimil "asta nu e telefonul meu!!". Ovidiu s-a facut pamantiu la fata, chit ca nu si-a pierdut calmul, eu m-am asezat strategic sa pot da bine cu stanga (ce daca victima ar fi fost fata, sa fi auzit-o voi cum striga la amicul meu "Baa, de-astea faci, ma???"). Cei doi indivizi faceau galagie cum ca nu era telefonul lor si Ovidiu facuse vreo manarie, care Ovidiu nici sa mearga cu nasu` pe tren n-ar fi capabil. Discutia s-a prelungit, cei doi recalcitranti si victime sigure s-au convins pana la urma ca era acelasi telefon pe care-l dadusera - dupa zeci de teste si probe, coduri, scurtaturi si desurubari-, Ovidiu si-a primit inapoi banii si tranzactia a cazut, Dintre cei doi studinte, tipa facea cel mai mare scandal...
In concluzie, daca de multe ori se poate-ntampla sa fii victima unor tepe date de adevarati maestri, sunt sanse ca uneori sa fii TU confundat cu un smenar de smenar. Cei doi s-au purtat ca niste speriati care sunt in primejdie sa fie trasi in piept de insusi regele clanului Camataru in persoana. Unde-i increderea intre oameni, dom`le?
-
frica ucide - Junior Member
- Mesaje: 83
- Membru din: Sâm Dec 16, 2006 12:00 am
de frica ucide » Lun Dec 18, 2006 9:25 pm
Zi de marti, seara, lumini pe centru, aceiasi doi - Ovidiu si onor eu - la care s-a adaugat nasosenia sa Melcu, ne-am hotarat sa stingem arsita unei zile varatice in plina primavara c-o halba de bere pe terasa la Intermacedonica. Respectiva carciuma este un stabiliment pentru toate gusturile si buzunarele. Afara se bea bere la un cascaval si-o maslina, inauntru la parter se mananca departe de praful aruncat in ochi de traficul din jur iar sus la etaj e locul ideal pentru cumetrii, nunti, botezuri si-alte zaiafeturi ocazionate de diferite ocazii (romanii gasesc oricand motive).
Eu si cu baietii am ramas afara, era si-o vreme placuta, era si intuneric deja afara, iar boschetii de care era inconjurata terasa dadeau aspectul unui loc ascuns de ochii metropolei betonate in care ne aflam, astfel ca am gasit masa si-am chemat chelnerita. Ovidiu era musteriu mai vechi pe-acolo ("mai demult era s-o iau la bataie pe umflata aia, c-a facut figuri cu plasa uitata aici a unui prieten"), ca si Melcu de altfel, care se batea pe burta cu seful de sala. Chelnerita chemata s-a fastacit la iuteala si -culmea curateniei!- a spalat putina la bucatarie cand a dat cu ochii de amicii mei, asa ca ne-a servit un individ ca la vreo 45 de ani, carunt si cu bicicleta pe nas, genul chelnerului care si-a facut ucenicia pe vremea lui Ceausescu si care nici pana acum nu scapase de ticurile respectivei perioade. Facea poante cu noi, foarte dragut din partea lui, numai ca poantele respective erau spuse pe-un ton serios si, nefiind prea reusite, noi ne tot intrebam daca ne testeaza rabdarea sau ne da de lucru pana aduce berurile. Ca asta am cerut. Trei halbe. A, si doua ciorbe de burta.
Am glumit, am vorbit serios, am mancat, am baut bere si-am ragait, am vorbit despre cate-n luna si-n stele. Asta e oricum irelevant pentru intamplarea in sine care-a urmat. La un moment dat, langa masa noastra s-a populat o alta, cu niste baeti de baeti, ca sa zic asa, vreo sase bucati, care mai de care mai tuns si mai larg imbracat. Nu dadeau impresia de baieti de cartier, odata pentru ca nu erau in cartier, la coltul blocului, apoi pentru ca nu aveau gesturile deja arhi-cunoscute ale celor de dupa blocuri. S-au asezat la masa larmuind de parca erau un batalion de americani in permisie, eu am prins cu coada ochiului pe unul dintre ei cum ii punea sub nas altuia un pachet de Kent ("a ce miroase,ba? a menta, stiu") si apoi mi-am vazut de halba mea. Nu au trecut mai mult de 5 minute, si-am simtit mirosul. Marijuana. Ganja. Tamjee. Iarba, mai pe romaneste. Baietii ceia fumau iarba in mijlocul unui restaurant din mijlocul orasului. Fara greturi, fara jena, fara nimic. I-am dat un cot lui Ovidiu ("ba aia fumeaza marijuana"), ala s-a uitat la ei si s-a-ntors usor la blonda lichida din fata-i ("termina ba, nu simt nimic") ca sa sara in sus de-un stanjen peste cateva secunde. Vezi, Doamne, era infundat si i-a luat ceva vreme pana sa-l gadile aroma THC-ului pe sub nari. "-Oltene, hai sa chemam politia. -Si daca pleaca pana vine duba? -Nu pleaca, acum au comandat. -Lasa-i ba in pace. Oricum nu putem sta, ca pierdem metroul." Si-am plecat.
Daca iarba a iesit din cluburile de haus si mai nou se fumeaza fara dureri in cap in restaurante si locuri unde mergi la un sprit, o drojdie si-un mic, inseamna ca tara asta are probleme grave cu nervii. Oricum eu sunt pentru legalizare, dar nu acum. Nu prea curand. Iarba va fi legalizata atunci cand nervii populatiei vor atinge gradul maxim de elasticitate sub guvernarile iresponsabile care au fost, sunt si vor mai fi. Va fi legalizata tocmai pentru calitatile ei relaxante. Iti ies muncitorii de la vreun combinat in strada? Da-le, frate, 10% indexare la salarii, 4 bonuri de masa in plus si 2-3 jointuri pentru orele suplimentare.
[p.s. : nu ma intrebati de unde stiam ca ce mirosea in spatele meu e marijuana si nu, de exemplu, frunzulite de coada-soricelului..]
Eu si cu baietii am ramas afara, era si-o vreme placuta, era si intuneric deja afara, iar boschetii de care era inconjurata terasa dadeau aspectul unui loc ascuns de ochii metropolei betonate in care ne aflam, astfel ca am gasit masa si-am chemat chelnerita. Ovidiu era musteriu mai vechi pe-acolo ("mai demult era s-o iau la bataie pe umflata aia, c-a facut figuri cu plasa uitata aici a unui prieten"), ca si Melcu de altfel, care se batea pe burta cu seful de sala. Chelnerita chemata s-a fastacit la iuteala si -culmea curateniei!- a spalat putina la bucatarie cand a dat cu ochii de amicii mei, asa ca ne-a servit un individ ca la vreo 45 de ani, carunt si cu bicicleta pe nas, genul chelnerului care si-a facut ucenicia pe vremea lui Ceausescu si care nici pana acum nu scapase de ticurile respectivei perioade. Facea poante cu noi, foarte dragut din partea lui, numai ca poantele respective erau spuse pe-un ton serios si, nefiind prea reusite, noi ne tot intrebam daca ne testeaza rabdarea sau ne da de lucru pana aduce berurile. Ca asta am cerut. Trei halbe. A, si doua ciorbe de burta.
Am glumit, am vorbit serios, am mancat, am baut bere si-am ragait, am vorbit despre cate-n luna si-n stele. Asta e oricum irelevant pentru intamplarea in sine care-a urmat. La un moment dat, langa masa noastra s-a populat o alta, cu niste baeti de baeti, ca sa zic asa, vreo sase bucati, care mai de care mai tuns si mai larg imbracat. Nu dadeau impresia de baieti de cartier, odata pentru ca nu erau in cartier, la coltul blocului, apoi pentru ca nu aveau gesturile deja arhi-cunoscute ale celor de dupa blocuri. S-au asezat la masa larmuind de parca erau un batalion de americani in permisie, eu am prins cu coada ochiului pe unul dintre ei cum ii punea sub nas altuia un pachet de Kent ("a ce miroase,ba? a menta, stiu") si apoi mi-am vazut de halba mea. Nu au trecut mai mult de 5 minute, si-am simtit mirosul. Marijuana. Ganja. Tamjee. Iarba, mai pe romaneste. Baietii ceia fumau iarba in mijlocul unui restaurant din mijlocul orasului. Fara greturi, fara jena, fara nimic. I-am dat un cot lui Ovidiu ("ba aia fumeaza marijuana"), ala s-a uitat la ei si s-a-ntors usor la blonda lichida din fata-i ("termina ba, nu simt nimic") ca sa sara in sus de-un stanjen peste cateva secunde. Vezi, Doamne, era infundat si i-a luat ceva vreme pana sa-l gadile aroma THC-ului pe sub nari. "-Oltene, hai sa chemam politia. -Si daca pleaca pana vine duba? -Nu pleaca, acum au comandat. -Lasa-i ba in pace. Oricum nu putem sta, ca pierdem metroul." Si-am plecat.
Daca iarba a iesit din cluburile de haus si mai nou se fumeaza fara dureri in cap in restaurante si locuri unde mergi la un sprit, o drojdie si-un mic, inseamna ca tara asta are probleme grave cu nervii. Oricum eu sunt pentru legalizare, dar nu acum. Nu prea curand. Iarba va fi legalizata atunci cand nervii populatiei vor atinge gradul maxim de elasticitate sub guvernarile iresponsabile care au fost, sunt si vor mai fi. Va fi legalizata tocmai pentru calitatile ei relaxante. Iti ies muncitorii de la vreun combinat in strada? Da-le, frate, 10% indexare la salarii, 4 bonuri de masa in plus si 2-3 jointuri pentru orele suplimentare.
[p.s. : nu ma intrebati de unde stiam ca ce mirosea in spatele meu e marijuana si nu, de exemplu, frunzulite de coada-soricelului..]
-
frica ucide - Junior Member
- Mesaje: 83
- Membru din: Sâm Dec 16, 2006 12:00 am
de frica ucide » Mie Dec 20, 2006 12:36 am
Ieri, in timp ce-mi munceam creierii să scriu un text despre motivele pentru care nu-mi place de Pavel Stratan, mă trezesc cu un ţiriit la uşă. Inainte să continui, să mă prezint. Eram nebărbierit, cu un cioc de ciţiva centrimetri impărţit in citeva codiţe, netuns, imbrăcat şi cu şapca-n cap, ascultam Rage Against The Machine. Mă duc pină la uşă, mă uit pe vizor, două femei ca la vreo 40 de ani. Nu ştiu ce motive aveau de chicotit, dar o făceau cu indeminare. Deschid. Muzicuţa era dată tare, eu arătam ca scos din ghetou. Femeile au ingheţat cu zimbetul pe buze, vedeam cum li se ivesc picături de transpiraţie pe frunte.
"Da? Bună ziua."
"Bună ziua, suntem din partea bisericii...(şi aici a inşirat nişte denumiri de neinţeles) şi am vrea să vă dăm pliantul acesta. O zi bună."
Şi s-au cărat. Nu ştiu dacă din cauza mea - băusem vreo două cafele in dimineaţa aia şi mă mişcam un pic telecomandat, cu gesturi de Terminator - sau din cauză că din spate se auzea un vacarm de parcă evadaseră toţi dracii din iad. Erau de fapt Tom Morello şi Zack De La Rocha, care urlau ca sirenele de alarmă din timpul bătăliei Angliei "Bullet in dă heeeeeeeeeeeeeeeeeeeeed!!!!!". Cert e că pe pliantul ăla scria aşa: 1. martorii lu' Iehova şi 2.sfirşitul religiei false e aproape. Ce credinţă trebuie să aibă oamenii ăştia, frăţioare...
Unde eram? A, da. De ce nu-mi place Pavel Stratan: e comercial, cintă despre băutură şi el in nişte interviuri de la inceput spunea că nu bea deloc (bă, ejtimpit? e ca şi cum ai scrie o alternativă la Kama Sutra virgin fiind), are versuri slabe (il bat Paraziţii la capitolul "originalitate". şi la alte capitole), o aleargă pe biata copilă-sa şi o stoarce de toată vlaga, este un model prost pentru alţi părinţi din ţara asta, etc. und so weiter, cum zice rusu'.
"Da? Bună ziua."
"Bună ziua, suntem din partea bisericii...(şi aici a inşirat nişte denumiri de neinţeles) şi am vrea să vă dăm pliantul acesta. O zi bună."
Şi s-au cărat. Nu ştiu dacă din cauza mea - băusem vreo două cafele in dimineaţa aia şi mă mişcam un pic telecomandat, cu gesturi de Terminator - sau din cauză că din spate se auzea un vacarm de parcă evadaseră toţi dracii din iad. Erau de fapt Tom Morello şi Zack De La Rocha, care urlau ca sirenele de alarmă din timpul bătăliei Angliei "Bullet in dă heeeeeeeeeeeeeeeeeeeeed!!!!!". Cert e că pe pliantul ăla scria aşa: 1. martorii lu' Iehova şi 2.sfirşitul religiei false e aproape. Ce credinţă trebuie să aibă oamenii ăştia, frăţioare...
Unde eram? A, da. De ce nu-mi place Pavel Stratan: e comercial, cintă despre băutură şi el in nişte interviuri de la inceput spunea că nu bea deloc (bă, ejtimpit? e ca şi cum ai scrie o alternativă la Kama Sutra virgin fiind), are versuri slabe (il bat Paraziţii la capitolul "originalitate". şi la alte capitole), o aleargă pe biata copilă-sa şi o stoarce de toată vlaga, este un model prost pentru alţi părinţi din ţara asta, etc. und so weiter, cum zice rusu'.
-
frica ucide - Junior Member
- Mesaje: 83
- Membru din: Sâm Dec 16, 2006 12:00 am
de frica ucide » Mie Dec 20, 2006 10:10 pm
Ce ti-e si cu lumea in care traim! Seara, ies ca baiatu` in fata blocului, la o tigara. Ma pun pe-o banca, ma-nconjoara un peisaj minunat, blocurile prezinta o nuanta aproape acceptabila de gri, cetatenii`s ori calare pe neveste, ori la meci, circulatie nu prea, politia e cu noi, cartieru` isi trage ultima rasuflare dupa o zi topenie! de duminica, doua-trei stele pe cer, ce mai, sa tot stai. Langa mine, o gasca de copii de vreo 5-6 ani, care mai de care mai galagios, mai jucaus, mai... in fine, copil. Nu pot sa nu-mi aduc aminte de vremurile cand si eu eram ca ei... Mai o gropita, mai un "pitulatea", mai o alergare cu tevile si cu cornetele, o piatra aruncata dupa pustoaicele alea din blocu` de langa care ale naibii numai langa gramada noastra de nisip se pot juca cu papusile de-a parada modei... Copilarie, nu jucarie... Ce frumos era cand la 7 seara ne strigau mamele de la balcon: "Cristiiiiiiiiiiii!! Mihaitaaaaaa!! Bebeeee !! hai mama sus ca a inceput Sandy Belle !!!" Si toti lasam balta surcelele, pietrele, broscutele, tot si dadeam fuguta-fuguta la televizor, sa vedem episodul nr. 211414124.... In casa, mamele, acesti cerberi ai casei, ne luau din prag... ce e ma pe tine? Nu ti-am spus sa nu intri in mocirla ca nu-ti mai iau alt tricou ? Uite, si ai pantalonii rupti in genunchi... Treci imediat la baie!
Cum se terminau desenele, iarasi jos. Faceam analiza, dom`le. ce-a facut, cum a facut, de ce a facut, ati vazut faza aia, ce rea e bunica vitrega a aluia, ma rog, depindea de desene. Daca erau "cu bataie", incercam si noi schemele. Si nu era ocazie sa nu plece vreunu` plangand, in timp ce ma-sa sau ta-so, iesiti pe trei sferturi in afara balconului, racneau la noi : "nesimtitule, iti rup urechile!!!" Copilarie... Si ma pierd in fumul tigarii, si gandurile mi se-nnoada mai ceva ca fuieru` bunicii in zilele de iarna la tara.. Langa mine apare ca din senin unu` mai rasarit, ca la vreo 12-13 ani. Da-mi si mie un foc, zice. Ma uit mai atent la el, il tin minte de cand i-au facut botezu` la etaju` 4. ma-ncrunt la el si-l evacuez repede din spatiul meu vital, pe motiv ca nu e destul de betiv ca sa fumeze. Si-ncep sa fiu mai atent la ce se-ntampla in jurul meu. Si sa te tii, frate...
Copilasii astia asa draguti, de 5-6 ani, cum spuneam, se jucau de-a vampirii. Hmm, ma rog, ce treaba am eu, poa` sa se joace si de-a zombiii, numai sa nu ramana vreunu` ingropat din greseala. Ma surprinde unu`, insa, cand il aud : "apune soarele, dupa mine sclavii mei, sa mergem in sat!!". Un baietica rotofei, genu` de alergator pe sub pat, cu niste cornite de carcotas pe cap si-un fel de pelerina facuta cel mai probabil din neglije-ul maica-si. Ailalti, cam la fel. Manjiti pe fata, scoteau niste racnete de credeai ca sufera de o forma rara de colici. "Mrrr... am sa-ti sug sangele...","maaaaaaaaaaaaa, da` noi de ce nu putem fi vampiri?" "liniste , sclavilor, trebuie sa va supuneti"...Si cireasa de pe tort a venit de la un ghemotoc cat roata de la trotineta :"temp*zda ma-tii, nu ma mai joc, ma duc in casa". Groaznic, oribil! Ce jocuri sunt astea, frate? Ma mai duceam eu pe la un internet-cafe si vedeam domnisoare de 15-16 ani, innegrite toate la ochi, de parca lucrasera sub tractor, ca veneau sa se uite pe site-uri gen http://www.vampirefreaks.com,/ sa-si ia ultima moda in materie de haine negre, zorzoane, amulete, cercei cu insemne cabalice si alte aiureli d-astea. Ziceam, hai , treaca de la mine, au o criza de personalitate, nu stiu pe ce lume sunt, etcaetera. Dar tot nu ma pot obisnui cu evolutia asta umana... Maine - poimaine o sa vina sa ma roage s-o dezvirginez pe motiv ca nu se mai suporta copilita aia din reclama la ssalam ssassessc ...
Mi-am luat chistocu` (ma gandeam: daca-l pescuiesc copiii sa-si faca filtru la joint?) si m-am dus in casa. E nevoie de o bere sa curete gustul amar... Cu un alt gust amar, de data asta delicieux ...
Cum se terminau desenele, iarasi jos. Faceam analiza, dom`le. ce-a facut, cum a facut, de ce a facut, ati vazut faza aia, ce rea e bunica vitrega a aluia, ma rog, depindea de desene. Daca erau "cu bataie", incercam si noi schemele. Si nu era ocazie sa nu plece vreunu` plangand, in timp ce ma-sa sau ta-so, iesiti pe trei sferturi in afara balconului, racneau la noi : "nesimtitule, iti rup urechile!!!" Copilarie... Si ma pierd in fumul tigarii, si gandurile mi se-nnoada mai ceva ca fuieru` bunicii in zilele de iarna la tara.. Langa mine apare ca din senin unu` mai rasarit, ca la vreo 12-13 ani. Da-mi si mie un foc, zice. Ma uit mai atent la el, il tin minte de cand i-au facut botezu` la etaju` 4. ma-ncrunt la el si-l evacuez repede din spatiul meu vital, pe motiv ca nu e destul de betiv ca sa fumeze. Si-ncep sa fiu mai atent la ce se-ntampla in jurul meu. Si sa te tii, frate...
Copilasii astia asa draguti, de 5-6 ani, cum spuneam, se jucau de-a vampirii. Hmm, ma rog, ce treaba am eu, poa` sa se joace si de-a zombiii, numai sa nu ramana vreunu` ingropat din greseala. Ma surprinde unu`, insa, cand il aud : "apune soarele, dupa mine sclavii mei, sa mergem in sat!!". Un baietica rotofei, genu` de alergator pe sub pat, cu niste cornite de carcotas pe cap si-un fel de pelerina facuta cel mai probabil din neglije-ul maica-si. Ailalti, cam la fel. Manjiti pe fata, scoteau niste racnete de credeai ca sufera de o forma rara de colici. "Mrrr... am sa-ti sug sangele...","maaaaaaaaaaaaa, da` noi de ce nu putem fi vampiri?" "liniste , sclavilor, trebuie sa va supuneti"...Si cireasa de pe tort a venit de la un ghemotoc cat roata de la trotineta :"temp*zda ma-tii, nu ma mai joc, ma duc in casa". Groaznic, oribil! Ce jocuri sunt astea, frate? Ma mai duceam eu pe la un internet-cafe si vedeam domnisoare de 15-16 ani, innegrite toate la ochi, de parca lucrasera sub tractor, ca veneau sa se uite pe site-uri gen http://www.vampirefreaks.com,/ sa-si ia ultima moda in materie de haine negre, zorzoane, amulete, cercei cu insemne cabalice si alte aiureli d-astea. Ziceam, hai , treaca de la mine, au o criza de personalitate, nu stiu pe ce lume sunt, etcaetera. Dar tot nu ma pot obisnui cu evolutia asta umana... Maine - poimaine o sa vina sa ma roage s-o dezvirginez pe motiv ca nu se mai suporta copilita aia din reclama la ssalam ssassessc ...
Mi-am luat chistocu` (ma gandeam: daca-l pescuiesc copiii sa-si faca filtru la joint?) si m-am dus in casa. E nevoie de o bere sa curete gustul amar... Cu un alt gust amar, de data asta delicieux ...
-
frica ucide - Junior Member
- Mesaje: 83
- Membru din: Sâm Dec 16, 2006 12:00 am
de frica ucide » Dum Dec 24, 2006 4:15 pm
Nu mai tineam minte de unde o cunosc, dar parca mai vazusem undeva ochisorii aia neastamparati, nasul pierdut undeva in cele patru vanturi si zambetul lipit ca o stampila pe chipul ei. Nu stiam cine e, nu-mi mai puteam aminti de unde o stiu, dar o cunosteam. Se parea ca sentimentul era reciproc, pentru ca n-am mai scapat in seara aia de privirea ei, oriunde m-as fi sucit si oricum m-as fi intors in scaunul ala incomod. Eram cu o trupa vesela de prieteni si sarbatoream la o oarecare terasa ultimul examen al ultimei sesiuni al primei facultati din cariera noastra. Urma licenta si, daca toate mergeau dupa grafic, o vara mai ceva ca vara lui `69, cu tot cu Woodstock-ul ei cu tot.
Domnisoara respectiva se afla la cateva mese distanta de noi. De cum mi-au cazut ochii pe ea, am stiut ca va insemna ceva pentru mine. Nu-mi dadeam seama ce, nici nu aveam nevoie. De multe ori e mai bine sa lasi lucrurile sa curga pe fagasul lor, decat sa le fortezi. Colegii mei ii dadeau inainte cu amintirile din facultate (mai stiti ba cand a cazut asta de pe gard la sase dimineata, beat ca un popa de craciun, in tarcul ala de la Inginerie, si ne-a dat noua telefon sa mergem sa-l scoatem de-acolo, ca nu mai putea sari gardul inapoi, din cauza ca-si scrantise piciorul?), eu radeam cu gura pana la urechi la ei si ochii-mi zambeau la domnisoara creata, micuta si vesela de la trei mese distanta. Dupa cateva beri nu mai stiam in ce parte sa ma uit, ea-mi acaparase aproape toata atentia, bine totusi ca cei cu care eram la masa nu si-au dat seama ca eram pe cale sa-mi sucesc gatul dupa ochi verzi pe pereti.. Care ochi imi spuneau: "te cunosc de undeva, nu mai stiu de unde, dar fa si tu o miscare curajoasa, si hai sa lamurim neintelegerea asta". As fi vrut si n-as fi vrut sa dau ghes invitatiei citite intr-o privire, am tendinta sa refuz sa cred evidentul. Mi-era teama sa nu ma insel. Pana la urma s-a rezolvat de la sine toata treaba, cand a aparut o alta colega de-a noastra, colega care.. o cunostea pe minunea blonda ce-mi trimitea mesaje prin priviri. Era o fosta "tanara speranta" a gimnasticii romanesti, care schimbase cariera si acum lucra la un anume post de radio, nu stiu, nu mai tin minte, era oricum irelevant. Imi dadusem seama de unde o stiam. Tot de la o iesire ca cea din seara asta, cand ea venise cu Mihaela, colega mea. Atunci am povestit cateva ore bune tot felul de nimicuri interesante, si desi se vedea ca se formase o legatura intre noi, seara aceea nu mai avusese urmari. Ca un adevarat berbec, nu-i cerusem vreun numar de telefon, nu-i cerusem nimic. La plecare, decat "ceau, noapte buna". Se-ntamplase demult.. Cu aproape trei ani in urma. De-atunci nu ne mai vazuseram prin oras.
Lucrurile s-au simplificat imediat, pentru ca domnisoara cea cu ochii ca margeaua si gura ca peruzeaua a gasit cu cale sa ne insoteasca la masa noastra, nici acum nu stiu daca din cauza ca aparuse Mihaela sau din cauza ca avea pretext sa se aseze langa mine. Normal ca exact asa a facut. Avea fler... S-a asezat langa mine foarte degajata si foarte, mai ales, vorbareata. Nu as fi fost eu daca n-as fi facut pe impasibilul, pe plictisitul, pe atotstiutorul. I-am dat de inteles ca o mai tineam minte, dar ca nu dadeam prea mare atentie acestui fapt. Pentru ea nu era nici o problema, era la fel de zambitoare si de comunicativa. Intr-un final m-am dat si eu pe brazda, eram pur si simplu fascinat de fetita asta (care printre multe altele era cu doi ani mai mare ca mine) atat de vesela, incat in alte conditii m-as fi enervat. Povestea din urma cu cativa ani s-a repetat. Am povestit cate in luna si-n stele, ne-am si ciondanit pe o problema de etica, dar la plecare nu am mai uitat sa-i cer numarul de telefon. Sigur, cu emotiile de rigoare si cu un nod in gat de parca inghitisem o intreaga funie marinareasca. Ce sa-i faci, imi placea draga de ea... Mi-a dat numarul "cu cea mai mare placere" - vorbele ei, sa nu spuna cineva ca ma laud - si a ramas sa ne mai intalnim intr-o zi, cand programul de la serviciu i-ar fi permis. M-am prea foarte multumit si cu atat, stiam ca pana atunci pot pregati terenul pentru prima intalnire adevarata printr-o serie de mesaje bine tintite.
Nu a fost cazul sa ma apuc sa trimit mesaje, pentru ca a doua zi, spre seara, am primit un telefon de la Ana (gimnasta mea cu ochi de margea si gurita de peruzea), invitandu-ma ... la ea acasa. Facea tortillas. Dracu stia ce-s alea, stiam doar ca e un fel de mancare mexicana, oricum nu conta, nu ma duceam la ea la masa, de asta eram sigur. Am acceptat cam cu indoiala - eram "greu de ucis" - mi-am notat adresa si de cum am inchis telefonul am sarit in sus de doi metri, am tras un urlet de piele-rosie si-am dat navala peste un coleg in baie. L-am scos in suturi, neuitand sa specific ca el n-are nevoie sa stea atata vreme in baie, ca n-are aventuri galante, ca mine si m-am apucat de bibilit. Dus, manichiura, pedichiura, tuns ras si frezat, epilat pe unde era cazul, schimbat trei randuri de haine, si intr-un sfarsit m-am declarat multumit. Eram ferches. Am plecat aproape plutind, in statia de taxiuri n-am uitat sa cumpar o cutie de ciocolata si o cutie de.. guma, si am ajuns la adresa Anei cu un minut inainte de ora sapte seara, ora pentru care stabilisem vizita. In minutul ramas mi-am aranjat hainele, mi-am indesat doua lame orbit intre dinti si-am tras cu ochiul la imprejurimile in care ma aflam. la sapte fix, tantos ca un cocos dupa ce calca o gaina, am sunat la poarta. Ana mi-a deschis, si de cum mi-au cazut ochii pe ea mi-au luat foc calcaiele. Era... nu stiu cum, fir-as al dracului, era superba. Intr-un fel de pijama de casa albastra azurie, nemachiata, ne-nimic, arata superb. Naturala si fara aditivi.
M-a invitat inauntru. Fata de infatisarea prapadita a fatadei casei, interiorul era calitatea prima-ntai. Gresie pe jos, bucataria era despartita de living - cum am aflat ca-i zice mai nou sufrageriei - doar printr-un bar, balustrada scarilor care duceau la etaj era toata numai nichel, ce mai, casa dupa tipicul american. M-a invitat sa iau loc si mi-a spus ca inca nu terminase cu tortillas. Mde, mie-mi convenea, aveam timp sa ma obisnuiesc cu imprejurimile. M-am dus si eu langa ea, manat de curiozitate, sa vad ce dracarie sunt si tortillas-urile astea. Nu vazusem in viata mea, si pot spune ca nu sunt mare lucru. Se ruleaza un fel de clatita uriasa, cu umplutura de carne de pui, diferite mirodenii plus inca o mie de alte ingrediente, la care se adauga sos picant. Suna interesant, si cum ii urmaream manutele tot preparand mi s-a deschis apetitul. Noi continuam sa discutam de cate-l luna si-n stele, cand si-au facut aparitia inca doua fete. Ana le-a prezentat unui alt eu imbufnat si catranit, vazand ca planurile de-a ... savura tortilla singur in compania ei se dusesera pe pustie. Erau colegele cu care statea in casa aia mare si stilata. Am trecut repede peste surpriza, le-am vazut ca sunt mai inchise in ele, se fataiau de colo-colo cu nasul in pamant si-un zambet tamp incremenit pe-o fata palida si lipsita de sens. Ma gandeam ca oricum m-as putea retrage cu Ana in vreo camera, daca era cazul sa fim lasati singuri.
Eram la masa si savuram tortillas cu sos picant (ma rog, sosul n-avea nici un dumnezeu, era prea dulce si deloc picant; i-am cerut si niste ardei iuti, ca sa completez meniul) cand Ana a rugat-o pe una dintre colegele ei sa puna o melodie la cd player-ul de pe bar. Eram curios sa vad ce gusturi are in materie de muzica. Prima melodie n-am inteles ce zicea, dar era un tip cu o voce placuta de canta la chitara ceva foarte simpatic. Ana a tinut neaparat sa continue rugamintile fata de colega ei: "pune te rog melodia aia care imi place mie la nebunie, melodia numarul opt!". A pus si melodia numarul opt. Foarte frumoasa melodie, de altfel. Era acelasi tip cu chitara, care canta acum ceva de dor si jale. Ana parca se pierduse in ochii mei, ma privea si in acelasi timp soptea versurile melodiei.. "Te iubesc... Am nevoie de tine in viata mea..." Pan-aici mi-a fost, ma gandeam.. Ma rosisem tot, am zis "sa vezi frate-meo, acu-i acu`...sa vezi ce noapte de pasiune ma asteapta, uliuliuuu..", si melodia continua... "Doamne Dumnezeul meu.." Hait! Ce-a fost asta? Am crezut ca mi se pare, dar nu... Melodia era despre Dumnezeu si ce inseamna el pentru oameni si cum ne va salva pe toti si cum noi muritorii ii suntem datori, etc. Hmm... Dubios. Incepusem sa am o oarecare senzatie ca e ceva in neregula in toata punerea asta in scena, si nu era senzatia lasata de tortillas mexicane. Ana nu observase nimic, continua sa urmeze versurile cantecului, colegele ei stateau pe o canapea si se uitau in tavan iar eu... eu aveam strangeri de inima si de guler. Ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic, Ana m-a intrebat ce vreau sa facem in seara aia. N-am apucat sa-i raspund, nici nu stiam ce sa spun, cand a venit ea cu o idee... salvatoare. Cica sa mergem la o biserica unde ii place ei sa mearga seara pentru ca se canta tot felul de cantece frumoase, etc... Atunci m-a izbit adevarul. Era pocaita!!! Colegele ei erau si ele!! Iar casa era pusa la dispozitie de EI..Si se gasise sa ma invite tocmai pe mine la biserica lor, sa.. cantam!! Nu mai stiu ce-am inventat, ce scuza idioata am gasit, dar in cinci minute eram in poarta casei si-n alte douazeci ma aflam acasa la mine. Trecand peste glumele proaste ale colegului meu, mi-am jurat ca de-acum incolo sa ma interesez intotdeauna de credintele celor cu care o sa mai vin in contact. Nu ma interesa ca era pocaita, putea sa fie si preoteasa a lui Kali, dar sa nu atenteze la persoana mea!
Si macar de mi-ar fi placut tortillas-urile alea....
Domnisoara respectiva se afla la cateva mese distanta de noi. De cum mi-au cazut ochii pe ea, am stiut ca va insemna ceva pentru mine. Nu-mi dadeam seama ce, nici nu aveam nevoie. De multe ori e mai bine sa lasi lucrurile sa curga pe fagasul lor, decat sa le fortezi. Colegii mei ii dadeau inainte cu amintirile din facultate (mai stiti ba cand a cazut asta de pe gard la sase dimineata, beat ca un popa de craciun, in tarcul ala de la Inginerie, si ne-a dat noua telefon sa mergem sa-l scoatem de-acolo, ca nu mai putea sari gardul inapoi, din cauza ca-si scrantise piciorul?), eu radeam cu gura pana la urechi la ei si ochii-mi zambeau la domnisoara creata, micuta si vesela de la trei mese distanta. Dupa cateva beri nu mai stiam in ce parte sa ma uit, ea-mi acaparase aproape toata atentia, bine totusi ca cei cu care eram la masa nu si-au dat seama ca eram pe cale sa-mi sucesc gatul dupa ochi verzi pe pereti.. Care ochi imi spuneau: "te cunosc de undeva, nu mai stiu de unde, dar fa si tu o miscare curajoasa, si hai sa lamurim neintelegerea asta". As fi vrut si n-as fi vrut sa dau ghes invitatiei citite intr-o privire, am tendinta sa refuz sa cred evidentul. Mi-era teama sa nu ma insel. Pana la urma s-a rezolvat de la sine toata treaba, cand a aparut o alta colega de-a noastra, colega care.. o cunostea pe minunea blonda ce-mi trimitea mesaje prin priviri. Era o fosta "tanara speranta" a gimnasticii romanesti, care schimbase cariera si acum lucra la un anume post de radio, nu stiu, nu mai tin minte, era oricum irelevant. Imi dadusem seama de unde o stiam. Tot de la o iesire ca cea din seara asta, cand ea venise cu Mihaela, colega mea. Atunci am povestit cateva ore bune tot felul de nimicuri interesante, si desi se vedea ca se formase o legatura intre noi, seara aceea nu mai avusese urmari. Ca un adevarat berbec, nu-i cerusem vreun numar de telefon, nu-i cerusem nimic. La plecare, decat "ceau, noapte buna". Se-ntamplase demult.. Cu aproape trei ani in urma. De-atunci nu ne mai vazuseram prin oras.
Lucrurile s-au simplificat imediat, pentru ca domnisoara cea cu ochii ca margeaua si gura ca peruzeaua a gasit cu cale sa ne insoteasca la masa noastra, nici acum nu stiu daca din cauza ca aparuse Mihaela sau din cauza ca avea pretext sa se aseze langa mine. Normal ca exact asa a facut. Avea fler... S-a asezat langa mine foarte degajata si foarte, mai ales, vorbareata. Nu as fi fost eu daca n-as fi facut pe impasibilul, pe plictisitul, pe atotstiutorul. I-am dat de inteles ca o mai tineam minte, dar ca nu dadeam prea mare atentie acestui fapt. Pentru ea nu era nici o problema, era la fel de zambitoare si de comunicativa. Intr-un final m-am dat si eu pe brazda, eram pur si simplu fascinat de fetita asta (care printre multe altele era cu doi ani mai mare ca mine) atat de vesela, incat in alte conditii m-as fi enervat. Povestea din urma cu cativa ani s-a repetat. Am povestit cate in luna si-n stele, ne-am si ciondanit pe o problema de etica, dar la plecare nu am mai uitat sa-i cer numarul de telefon. Sigur, cu emotiile de rigoare si cu un nod in gat de parca inghitisem o intreaga funie marinareasca. Ce sa-i faci, imi placea draga de ea... Mi-a dat numarul "cu cea mai mare placere" - vorbele ei, sa nu spuna cineva ca ma laud - si a ramas sa ne mai intalnim intr-o zi, cand programul de la serviciu i-ar fi permis. M-am prea foarte multumit si cu atat, stiam ca pana atunci pot pregati terenul pentru prima intalnire adevarata printr-o serie de mesaje bine tintite.
Nu a fost cazul sa ma apuc sa trimit mesaje, pentru ca a doua zi, spre seara, am primit un telefon de la Ana (gimnasta mea cu ochi de margea si gurita de peruzea), invitandu-ma ... la ea acasa. Facea tortillas. Dracu stia ce-s alea, stiam doar ca e un fel de mancare mexicana, oricum nu conta, nu ma duceam la ea la masa, de asta eram sigur. Am acceptat cam cu indoiala - eram "greu de ucis" - mi-am notat adresa si de cum am inchis telefonul am sarit in sus de doi metri, am tras un urlet de piele-rosie si-am dat navala peste un coleg in baie. L-am scos in suturi, neuitand sa specific ca el n-are nevoie sa stea atata vreme in baie, ca n-are aventuri galante, ca mine si m-am apucat de bibilit. Dus, manichiura, pedichiura, tuns ras si frezat, epilat pe unde era cazul, schimbat trei randuri de haine, si intr-un sfarsit m-am declarat multumit. Eram ferches. Am plecat aproape plutind, in statia de taxiuri n-am uitat sa cumpar o cutie de ciocolata si o cutie de.. guma, si am ajuns la adresa Anei cu un minut inainte de ora sapte seara, ora pentru care stabilisem vizita. In minutul ramas mi-am aranjat hainele, mi-am indesat doua lame orbit intre dinti si-am tras cu ochiul la imprejurimile in care ma aflam. la sapte fix, tantos ca un cocos dupa ce calca o gaina, am sunat la poarta. Ana mi-a deschis, si de cum mi-au cazut ochii pe ea mi-au luat foc calcaiele. Era... nu stiu cum, fir-as al dracului, era superba. Intr-un fel de pijama de casa albastra azurie, nemachiata, ne-nimic, arata superb. Naturala si fara aditivi.
M-a invitat inauntru. Fata de infatisarea prapadita a fatadei casei, interiorul era calitatea prima-ntai. Gresie pe jos, bucataria era despartita de living - cum am aflat ca-i zice mai nou sufrageriei - doar printr-un bar, balustrada scarilor care duceau la etaj era toata numai nichel, ce mai, casa dupa tipicul american. M-a invitat sa iau loc si mi-a spus ca inca nu terminase cu tortillas. Mde, mie-mi convenea, aveam timp sa ma obisnuiesc cu imprejurimile. M-am dus si eu langa ea, manat de curiozitate, sa vad ce dracarie sunt si tortillas-urile astea. Nu vazusem in viata mea, si pot spune ca nu sunt mare lucru. Se ruleaza un fel de clatita uriasa, cu umplutura de carne de pui, diferite mirodenii plus inca o mie de alte ingrediente, la care se adauga sos picant. Suna interesant, si cum ii urmaream manutele tot preparand mi s-a deschis apetitul. Noi continuam sa discutam de cate-l luna si-n stele, cand si-au facut aparitia inca doua fete. Ana le-a prezentat unui alt eu imbufnat si catranit, vazand ca planurile de-a ... savura tortilla singur in compania ei se dusesera pe pustie. Erau colegele cu care statea in casa aia mare si stilata. Am trecut repede peste surpriza, le-am vazut ca sunt mai inchise in ele, se fataiau de colo-colo cu nasul in pamant si-un zambet tamp incremenit pe-o fata palida si lipsita de sens. Ma gandeam ca oricum m-as putea retrage cu Ana in vreo camera, daca era cazul sa fim lasati singuri.
Eram la masa si savuram tortillas cu sos picant (ma rog, sosul n-avea nici un dumnezeu, era prea dulce si deloc picant; i-am cerut si niste ardei iuti, ca sa completez meniul) cand Ana a rugat-o pe una dintre colegele ei sa puna o melodie la cd player-ul de pe bar. Eram curios sa vad ce gusturi are in materie de muzica. Prima melodie n-am inteles ce zicea, dar era un tip cu o voce placuta de canta la chitara ceva foarte simpatic. Ana a tinut neaparat sa continue rugamintile fata de colega ei: "pune te rog melodia aia care imi place mie la nebunie, melodia numarul opt!". A pus si melodia numarul opt. Foarte frumoasa melodie, de altfel. Era acelasi tip cu chitara, care canta acum ceva de dor si jale. Ana parca se pierduse in ochii mei, ma privea si in acelasi timp soptea versurile melodiei.. "Te iubesc... Am nevoie de tine in viata mea..." Pan-aici mi-a fost, ma gandeam.. Ma rosisem tot, am zis "sa vezi frate-meo, acu-i acu`...sa vezi ce noapte de pasiune ma asteapta, uliuliuuu..", si melodia continua... "Doamne Dumnezeul meu.." Hait! Ce-a fost asta? Am crezut ca mi se pare, dar nu... Melodia era despre Dumnezeu si ce inseamna el pentru oameni si cum ne va salva pe toti si cum noi muritorii ii suntem datori, etc. Hmm... Dubios. Incepusem sa am o oarecare senzatie ca e ceva in neregula in toata punerea asta in scena, si nu era senzatia lasata de tortillas mexicane. Ana nu observase nimic, continua sa urmeze versurile cantecului, colegele ei stateau pe o canapea si se uitau in tavan iar eu... eu aveam strangeri de inima si de guler. Ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic, Ana m-a intrebat ce vreau sa facem in seara aia. N-am apucat sa-i raspund, nici nu stiam ce sa spun, cand a venit ea cu o idee... salvatoare. Cica sa mergem la o biserica unde ii place ei sa mearga seara pentru ca se canta tot felul de cantece frumoase, etc... Atunci m-a izbit adevarul. Era pocaita!!! Colegele ei erau si ele!! Iar casa era pusa la dispozitie de EI..Si se gasise sa ma invite tocmai pe mine la biserica lor, sa.. cantam!! Nu mai stiu ce-am inventat, ce scuza idioata am gasit, dar in cinci minute eram in poarta casei si-n alte douazeci ma aflam acasa la mine. Trecand peste glumele proaste ale colegului meu, mi-am jurat ca de-acum incolo sa ma interesez intotdeauna de credintele celor cu care o sa mai vin in contact. Nu ma interesa ca era pocaita, putea sa fie si preoteasa a lui Kali, dar sa nu atenteze la persoana mea!
Si macar de mi-ar fi placut tortillas-urile alea....
-
frica ucide - Junior Member
- Mesaje: 83
- Membru din: Sâm Dec 16, 2006 12:00 am
de frica ucide » Lun Dec 25, 2006 12:00 pm
Drumeţie (I)
Cand n-ai bani, in general stai acasa. Cand n-ai bani, te uiti la televizor la emisiunile asa-zise "din grila de vara", la crupe despuiate, la sani subtil aruncati vederii, la valurile marii. Cand n-ai bani iesi cu ceilalti prieteni care n-au bani la un fotbal, la o tabla, la o bortoasa de doi litri de vin subtilizata cu chiu cu vai din pivnita bunicului. Daca esti student, tot fara bani esti, dar se schimba datele problemei. In bine, ca mai rau nu se poate. Nu vorbesc de mancare, inexistenta la cei dedati cu lichidele cu cifra octanica mare, ca intotdeauna se gaseste cate-o coaja de paine la vecinu` de camera. Daca nu se gaseste, cauti si in camera alaturata. Daca nici acolo, te-apuci de pescuit borcane de pe pervazul "nasolilor de la etajul doi". Nu vorbesc nici de bautura, care nici daca ar fi prohibitie n-ar lipsi. De baut se gaseste mereu la studenti, ca doar banii de mancare nu se evapora. Dar nu mai stai acasa.
Studentii fac "iesiri". Vineri seara se-ntalnesc la o bere lungita prin vreo bodega de langa camin, si printre discutii legate de gagici, tipi buni, povesti hiperbolizate despre experiente, bancuri (nu se poate sa nu existe cel putin o jumatate de ora timp in care se face schimb de poante, pe care de fapt le stiu toti), filozofie, religie (si discutiile pe asemenea teme "profunde" au momentele lor intr-o iesire in viata), te trezesti cu un ametit de cele trei pahare de tuica bauta ca arunca o idee in focarul razboiului bancurilor. "Ba, hai maine pe Valea Moasei cu corturile. Ne-ntoarcem duminica". Pac! Liniste. Vacuum fonic. Ceilalti rumega ideea. Doua-trei secunde. Mai toti sunt lihoditi dupa o saptamana nenorocita cu examene, cu aceleasi zile trase la xerox pe hartie indigo in camin, vor o supapa. Vor efort. Vor sa-si rupa picioarele carand rucsaci pe urcusuri de pe care ar aluneca si-o furnica, doar sa ajunga intr-un loc unde sa se tranteasca in iarba cu petul de bere strans dragastos sub brat si cu ochii-n albastrul ozonic al cerului. Spuneam doua-trei secunde. Uneori si mai putin. Raspunsul? "Haida!"
Ma aflam si eu intr-o asemenea vineri intr-o crasma pe undeva prin Sibiu, impreuna cu un prieten bun de-al meu. Beam, faceam poante pe seama pustanilor de clasa a zecea de la masa alaturata, pe care eventual i-am gonit acasa (asa-mi place sa cred) sau in primul club intalnit in cale, si prietenul asta al meu, fost coleg de facultate, pe numele lui Nucu, primeste un telefon cu propunerea. "Auzi, ba, ce facem maine, ca m-a sunat Vio sa mergem cu ea si cu inca unii cu corturile"." Ce sa facem, o facem." S-a luat hotararea, s-a stabilit ora de intalnire in gara, urma ca fiecare sa-si ia de-acasa ce credea de cuviinta, s-a facut necesarul de bere, trascau, bautura in general ("eu mai am o sticla de un kil jum`ate de vin pitita sub pat, da` e cam acru","da-l dracu, e bun si-asa, il beau eu","dar ce, ba, eu n-as bea? Mi s-a prostit tensiunea") si iata planul de atac desfasurat si gata de pus in aplicare. Seara a continuat in acelasi ritm dialogal, usor alterat de tuica fiarta de dupa bere, vreau si eu sa gasesc pe cineva al meu, nu am noroc in dragoste, nu vreau sa ma insor, casatoria e vrajeala, vreau o familie, nu vreau familie ca sa am ce pierde mai tarziu. Nucu era cu familia, eu eram contra ei. El era deprimat, eu eram indarjit. Ne intelegeam perfect.
A doua zi am tratat mahmureala cu zeama ramasa intr-un borcan de castraveti (ce nenorociti, ailalti din camera s-au imbatat la domiciliu, s-au culcat, s-au sculat dupa trei ore, mi-au curatat castraveciorii mei dragi in care-mi pusesem nadejdea, s-au imbatat iar si eu eram obligat sa ingrop dimineata cu zeama iepurele mort din gura ?!?), am pus doua-trei toale in rucsac, am alergat dupa ace de siguranta sa prind fermoarele ca erau stirbe si am plecat pus pe fapte mari sa-l adun in drum spre gara si pe Nucu. Evident ca l-am gasit cu mainile in buzunare, asteptandu-ma si fara bagaj gata. Stia el ce stia, ca-n cinci minute plecam si de la el, el carand rucsacul meu si eu muncindu-ma ca Sisif cu o punga dintr-aia mare gen METRO in care intrase un sac de dormit, prea mare sa mai fie legat pe rucsac, niste pulpe de pui cam trecute si ceva conserve. Credeam ca o sa-mi fie mai bine fara 50 de kg in spate, doar cu o plasa, dar nu stiam ce ma astepta.
Pe drum cunoscuti multi, acelasi discurs cu toti: ce faceti, ba? uite, plecam la munte, bravo baieti, dar ce dracu, ma, tu pleci cu plasa pe Valea Moasei, stai sa-ti fac o poza cu mobilu`, sa am de ce rade acasa, stai, ma, ca asta e rucsacul meu, dar il tine Nucu, in fine, am fost bataia de joc a mai multa lume decat vreau sa-mi amintesc. Macar nu ma dureau umerii. Am ajuns la gara cu cinci minute dupa ora stabilita pentru adunare, gara pustie. Nu chiar pustie, erau vesnicii maghrebieni pandind sa devalizeze oaresce bagaje, batranicile cu papornite pline de luxul orasului abia asteptand trenul ca sa plece la tara (maica, unde e linia trei? langa linia doi, mamaie), doi-trei straini ca si noi, cu rucsaci in spate plecand nici ei nu stiau unde, ca l-au intrebat pe Nucu "do you speak english or german?", "both", "we want to go to Medias, but what does that sign say?", "that`s the train to Medias, man, hurry", eu am aruncat in schimbul de replici ceva in romaneste, ca sa ma bag in treaba, ca una dintre nemtoaice (erau nemti) era simpatica si poate nu mai plecau la Medias si mergeau cu noi, ea a inceput sa rada la mine un pic fortat, m-am intrebat daca sunt chiar atat de amuzant incat rad la vorbele mele si aia care nu stiu romaneste, in sfarsit, era lume pe-acolo. dar "ai nostri", ioc. Nucu, baiat intreprinzator, a pus cortul jos la intrarea in gara, s-a lungit langa el, a scos tigara si da-i si trage la papiroase. Eu... nu stiam decat pe Vio dintre intarziati, asa ca stateam cu ochii lipiti de intrare. Intr-un final a aparut fata asta, cu inca doi baieti, dar deja nu mai eram in grafic. Trenul plecase de zece minute.
Cand n-ai bani, in general stai acasa. Cand n-ai bani, te uiti la televizor la emisiunile asa-zise "din grila de vara", la crupe despuiate, la sani subtil aruncati vederii, la valurile marii. Cand n-ai bani iesi cu ceilalti prieteni care n-au bani la un fotbal, la o tabla, la o bortoasa de doi litri de vin subtilizata cu chiu cu vai din pivnita bunicului. Daca esti student, tot fara bani esti, dar se schimba datele problemei. In bine, ca mai rau nu se poate. Nu vorbesc de mancare, inexistenta la cei dedati cu lichidele cu cifra octanica mare, ca intotdeauna se gaseste cate-o coaja de paine la vecinu` de camera. Daca nu se gaseste, cauti si in camera alaturata. Daca nici acolo, te-apuci de pescuit borcane de pe pervazul "nasolilor de la etajul doi". Nu vorbesc nici de bautura, care nici daca ar fi prohibitie n-ar lipsi. De baut se gaseste mereu la studenti, ca doar banii de mancare nu se evapora. Dar nu mai stai acasa.
Studentii fac "iesiri". Vineri seara se-ntalnesc la o bere lungita prin vreo bodega de langa camin, si printre discutii legate de gagici, tipi buni, povesti hiperbolizate despre experiente, bancuri (nu se poate sa nu existe cel putin o jumatate de ora timp in care se face schimb de poante, pe care de fapt le stiu toti), filozofie, religie (si discutiile pe asemenea teme "profunde" au momentele lor intr-o iesire in viata), te trezesti cu un ametit de cele trei pahare de tuica bauta ca arunca o idee in focarul razboiului bancurilor. "Ba, hai maine pe Valea Moasei cu corturile. Ne-ntoarcem duminica". Pac! Liniste. Vacuum fonic. Ceilalti rumega ideea. Doua-trei secunde. Mai toti sunt lihoditi dupa o saptamana nenorocita cu examene, cu aceleasi zile trase la xerox pe hartie indigo in camin, vor o supapa. Vor efort. Vor sa-si rupa picioarele carand rucsaci pe urcusuri de pe care ar aluneca si-o furnica, doar sa ajunga intr-un loc unde sa se tranteasca in iarba cu petul de bere strans dragastos sub brat si cu ochii-n albastrul ozonic al cerului. Spuneam doua-trei secunde. Uneori si mai putin. Raspunsul? "Haida!"
Ma aflam si eu intr-o asemenea vineri intr-o crasma pe undeva prin Sibiu, impreuna cu un prieten bun de-al meu. Beam, faceam poante pe seama pustanilor de clasa a zecea de la masa alaturata, pe care eventual i-am gonit acasa (asa-mi place sa cred) sau in primul club intalnit in cale, si prietenul asta al meu, fost coleg de facultate, pe numele lui Nucu, primeste un telefon cu propunerea. "Auzi, ba, ce facem maine, ca m-a sunat Vio sa mergem cu ea si cu inca unii cu corturile"." Ce sa facem, o facem." S-a luat hotararea, s-a stabilit ora de intalnire in gara, urma ca fiecare sa-si ia de-acasa ce credea de cuviinta, s-a facut necesarul de bere, trascau, bautura in general ("eu mai am o sticla de un kil jum`ate de vin pitita sub pat, da` e cam acru","da-l dracu, e bun si-asa, il beau eu","dar ce, ba, eu n-as bea? Mi s-a prostit tensiunea") si iata planul de atac desfasurat si gata de pus in aplicare. Seara a continuat in acelasi ritm dialogal, usor alterat de tuica fiarta de dupa bere, vreau si eu sa gasesc pe cineva al meu, nu am noroc in dragoste, nu vreau sa ma insor, casatoria e vrajeala, vreau o familie, nu vreau familie ca sa am ce pierde mai tarziu. Nucu era cu familia, eu eram contra ei. El era deprimat, eu eram indarjit. Ne intelegeam perfect.
A doua zi am tratat mahmureala cu zeama ramasa intr-un borcan de castraveti (ce nenorociti, ailalti din camera s-au imbatat la domiciliu, s-au culcat, s-au sculat dupa trei ore, mi-au curatat castraveciorii mei dragi in care-mi pusesem nadejdea, s-au imbatat iar si eu eram obligat sa ingrop dimineata cu zeama iepurele mort din gura ?!?), am pus doua-trei toale in rucsac, am alergat dupa ace de siguranta sa prind fermoarele ca erau stirbe si am plecat pus pe fapte mari sa-l adun in drum spre gara si pe Nucu. Evident ca l-am gasit cu mainile in buzunare, asteptandu-ma si fara bagaj gata. Stia el ce stia, ca-n cinci minute plecam si de la el, el carand rucsacul meu si eu muncindu-ma ca Sisif cu o punga dintr-aia mare gen METRO in care intrase un sac de dormit, prea mare sa mai fie legat pe rucsac, niste pulpe de pui cam trecute si ceva conserve. Credeam ca o sa-mi fie mai bine fara 50 de kg in spate, doar cu o plasa, dar nu stiam ce ma astepta.
Pe drum cunoscuti multi, acelasi discurs cu toti: ce faceti, ba? uite, plecam la munte, bravo baieti, dar ce dracu, ma, tu pleci cu plasa pe Valea Moasei, stai sa-ti fac o poza cu mobilu`, sa am de ce rade acasa, stai, ma, ca asta e rucsacul meu, dar il tine Nucu, in fine, am fost bataia de joc a mai multa lume decat vreau sa-mi amintesc. Macar nu ma dureau umerii. Am ajuns la gara cu cinci minute dupa ora stabilita pentru adunare, gara pustie. Nu chiar pustie, erau vesnicii maghrebieni pandind sa devalizeze oaresce bagaje, batranicile cu papornite pline de luxul orasului abia asteptand trenul ca sa plece la tara (maica, unde e linia trei? langa linia doi, mamaie), doi-trei straini ca si noi, cu rucsaci in spate plecand nici ei nu stiau unde, ca l-au intrebat pe Nucu "do you speak english or german?", "both", "we want to go to Medias, but what does that sign say?", "that`s the train to Medias, man, hurry", eu am aruncat in schimbul de replici ceva in romaneste, ca sa ma bag in treaba, ca una dintre nemtoaice (erau nemti) era simpatica si poate nu mai plecau la Medias si mergeau cu noi, ea a inceput sa rada la mine un pic fortat, m-am intrebat daca sunt chiar atat de amuzant incat rad la vorbele mele si aia care nu stiu romaneste, in sfarsit, era lume pe-acolo. dar "ai nostri", ioc. Nucu, baiat intreprinzator, a pus cortul jos la intrarea in gara, s-a lungit langa el, a scos tigara si da-i si trage la papiroase. Eu... nu stiam decat pe Vio dintre intarziati, asa ca stateam cu ochii lipiti de intrare. Intr-un final a aparut fata asta, cu inca doi baieti, dar deja nu mai eram in grafic. Trenul plecase de zece minute.
-
frica ucide - Junior Member
- Mesaje: 83
- Membru din: Sâm Dec 16, 2006 12:00 am
de frica ucide » Mar Dec 26, 2006 11:46 am
Drumetie (II)
Nu s-a enervat nimeni, era clar a cui fusese gafa si cine intarziase, dar, ca tot romanul, am zis ca “tot raul spre bineâ€Â
Nu s-a enervat nimeni, era clar a cui fusese gafa si cine intarziase, dar, ca tot romanul, am zis ca “tot raul spre bineâ€Â
-
frica ucide - Junior Member
- Mesaje: 83
- Membru din: Sâm Dec 16, 2006 12:00 am
de frica ucide » Mie Dec 27, 2006 2:45 pm
V-ati intrebat vreodata ce e in mintea unui batranel de vreo 60-70 de ani ? Nu, nu va ganditi la bunicii vostri, n-o sa-i vedeti niciodata altfel decat sfatosi, bucurosi sa va vada, ce mai faci nepoate, cum e, cand te-nsori, vezi sa fie fata de treaba, nu pasare, ia ici niste bani sa-ti iei turta-dulce, a, te duci la discoteca, bine, sa bei o bere, un suc, ce-o fi pe-acolo, etcaetera. Ganditi-va la cei pe care ii vedeti in fiecare zi pe strada, pe banca in parc sau la o partida de table seara, in fata blocului. Curiozitatea m-a impins odata sa petrec ceva vreme pe-o bancuta, in preajma a doua astfel de personaje pitoresti. Ca-n Romania doar gropile si batranii mai sunt pitoresti.
-Uite, o vezi pe-aia?
-O vaz de vazut... Care?
-Aia cu taiorul inflorat, de e cu painea in mana. Nu aia, un` te uiti? Colo, in fata la Femina.
-A, aia. Ce-i cu ea?
-Se tine bine la varsta ei. Acu` patru ani nu mai putea de dragu` meu, eram si eu in putere. De cand mi-am luat baston si mi s-a molesit ... nu ma mai vede.
-Da` ce, matale o stii?
-Cum dracu... O stiu, o stiu. Bine o stiu. Au, au, fire-al dracu de picior, ce ma junghie..
-Sa stii ca merge bine cu o crema d-aia noua, nu mai stiu cum ii zice, mi-a adus-o baietu`.
-O merge. Da` e scump. Face baba mea o fiertura seara, se duce pana la os. Ce ziceam ?
-De..aia.
-Mi-am amintit, de aia cu painea. Uite, nici nu mai stiu cum o cheama. Margareta, Ioana...Nume de cantareata, in orice caz. Ce ziceam, ce stia fata asta... Nu stiu multe sa faca. Si la bucatarie era as, si facea o cafea model gips, asa-i ziceam. Statea lingurita in pozitie de drepti in ea. Si niste fursecuri... mama-mama.
-Stiu si eu una... A lu` Ciocolanescu. Ala de...
-Lasa ca stiu. Ma duceam pe la fata asta, ma prindea noaptea p-acolo...Avea ritm... avea tehnica.. si inca ce tehnica.. Acu` i se scurg ochii dupa tinerei. A dracu. Stii ca baiatu-so ala mare e plecat din tara, inginer pe la o ferma de-a lor de capsuni, ma rog, nu stiu, am auzit si eu vorbindu-se..
-Da, dar sa-ti spui matale de asta a lu` Ciolocanescu, ce...
-Si al mic e student pe undeva pe la Timisoara, la o facultate d-asta noua, particulara, cred ca e grea, ca de 5 ani tot acolo e...ma rog, nu intru in detalii..
-Dar cati ani are ?
-Ma-sa ? Vreo 45. Se tine bine, tinerica... S-a tinut o vreme cu chelu` ala de la oficiu` postal, o tot vedeam pe-acolo cand ma duceam dupa pensie. Si tot se uita dupa barbati mai abitir ca nepoata-mea. O stii pe nepoata-mea, Miruna. O mandrete de fata. Are si prieten..Ti-a venit pensia?
-Mi-a venit.. Mi-a spus nevasta-mea, ca eu durmeam. Mai cu seama pe caldurile astea. Stau cu sifonul la cap. Am circulatia proasta...
-Lasa, nu te mai plange, ca tu si-asa esti mai tinar ca mine. Ai vazut stirile ? Nenorocire...
-Le-am vazut..
-Dam o tabla mai pe seara ?
-Dam..
-Hai ca ma duc la baba mea. Sanatate, vecine.
-Sanatate si matale...
Sunt multe de spus... Si eu n-am scris tot.. Ideea e ca batraneii nostri nu-si plang tot timpul de mila, cum ar putea crede unii sau altii. Si uneori au niste idei si niste conversatii de-ar face sa roseasca si pe cel mai slobod la gura taximetrist.
-Uite, o vezi pe-aia?
-O vaz de vazut... Care?
-Aia cu taiorul inflorat, de e cu painea in mana. Nu aia, un` te uiti? Colo, in fata la Femina.
-A, aia. Ce-i cu ea?
-Se tine bine la varsta ei. Acu` patru ani nu mai putea de dragu` meu, eram si eu in putere. De cand mi-am luat baston si mi s-a molesit ... nu ma mai vede.
-Da` ce, matale o stii?
-Cum dracu... O stiu, o stiu. Bine o stiu. Au, au, fire-al dracu de picior, ce ma junghie..
-Sa stii ca merge bine cu o crema d-aia noua, nu mai stiu cum ii zice, mi-a adus-o baietu`.
-O merge. Da` e scump. Face baba mea o fiertura seara, se duce pana la os. Ce ziceam ?
-De..aia.
-Mi-am amintit, de aia cu painea. Uite, nici nu mai stiu cum o cheama. Margareta, Ioana...Nume de cantareata, in orice caz. Ce ziceam, ce stia fata asta... Nu stiu multe sa faca. Si la bucatarie era as, si facea o cafea model gips, asa-i ziceam. Statea lingurita in pozitie de drepti in ea. Si niste fursecuri... mama-mama.
-Stiu si eu una... A lu` Ciocolanescu. Ala de...
-Lasa ca stiu. Ma duceam pe la fata asta, ma prindea noaptea p-acolo...Avea ritm... avea tehnica.. si inca ce tehnica.. Acu` i se scurg ochii dupa tinerei. A dracu. Stii ca baiatu-so ala mare e plecat din tara, inginer pe la o ferma de-a lor de capsuni, ma rog, nu stiu, am auzit si eu vorbindu-se..
-Da, dar sa-ti spui matale de asta a lu` Ciolocanescu, ce...
-Si al mic e student pe undeva pe la Timisoara, la o facultate d-asta noua, particulara, cred ca e grea, ca de 5 ani tot acolo e...ma rog, nu intru in detalii..
-Dar cati ani are ?
-Ma-sa ? Vreo 45. Se tine bine, tinerica... S-a tinut o vreme cu chelu` ala de la oficiu` postal, o tot vedeam pe-acolo cand ma duceam dupa pensie. Si tot se uita dupa barbati mai abitir ca nepoata-mea. O stii pe nepoata-mea, Miruna. O mandrete de fata. Are si prieten..Ti-a venit pensia?
-Mi-a venit.. Mi-a spus nevasta-mea, ca eu durmeam. Mai cu seama pe caldurile astea. Stau cu sifonul la cap. Am circulatia proasta...
-Lasa, nu te mai plange, ca tu si-asa esti mai tinar ca mine. Ai vazut stirile ? Nenorocire...
-Le-am vazut..
-Dam o tabla mai pe seara ?
-Dam..
-Hai ca ma duc la baba mea. Sanatate, vecine.
-Sanatate si matale...
Sunt multe de spus... Si eu n-am scris tot.. Ideea e ca batraneii nostri nu-si plang tot timpul de mila, cum ar putea crede unii sau altii. Si uneori au niste idei si niste conversatii de-ar face sa roseasca si pe cel mai slobod la gura taximetrist.
-
frica ucide - Junior Member
- Mesaje: 83
- Membru din: Sâm Dec 16, 2006 12:00 am
as cum incepe un jurnal...mai multe despre ce simt ..nu despre ce se intampla..
de fallen_soul » Vin Dec 29, 2006 4:40 am
undefinedundefined
O banala zi de 29 decembrie..este ora 4.18 am..Eu imi zic:"nu pot dormi|"...si de fapt lesin pe scaunul de birou..stau doar sa citesc jurnalul unui user ceva ardelean stabilit in Capitala..parca ma si vad..tinerica clujeanca in capitala..Ma cam sperie Bucurestiul.Am o FRICA de orasele prea mari..poate intr-o zi patesc ceva,dar sa continuu.Un nou mod de viata, si nu ma refer la ce mananc si beau, ci la prioritati. Fetele din jurul meu se preocupa foarte, foarte mult de ce manaca si cate doze de cola light dau pe gat..fara sa se gandeasca >E COLA. Incep un nou nivel,..renunt la cultura vasta a hip-hop-ului pe care o purtam drept blazon cu atata mandrie in "tineretile mele" si revin la rock.(e o prostie sa fii judecat sau incadrat intr-o anumita categorie/grup de oameni din cauza a ce asculti..cand esti doar TU)..Un nume prea mic pentru tot ce reprezinta acesta..Ma trezesc sa scriu si eu pe un forum..cu gandul spre perfectionarea viitoarei blondei-jurnalist. HAHA..Parca ma si vad...ingropata de gazete si periodice ..uitand de viata linistita a provinciei si infundandu-ma in baruri si bautura..Stil nou de viata. Renunt la tigari dar totusi..ciocolata nu e viciu?=
Sa incerc sa fac un rezumat:orfana de mama de la 2 ani..mda..maturitate prematura..Crescuta de bunici..si..din cand in cand de sotiile tatalui meu. Nu-l invinovatesc..pentru nimic si il admir. Mostenesc de la el pasiunea pentru motoare si curse de rally. Scoala generala superba..stiam sa raman "vedeta" in echipa de handbal dar totodata terminam cu medii peste 9.50...frecventa la ore fiind mai putin de 50%. Ce reiese din tot, este ca sunt foarte..BINECUVANTATA..de cineva.
Liceu frumos..prima optiune.Si totusi la 16 ani fugeam de acasa cu prietenii, veneam a 2a zi la amiaz. Parca era ieri...parca? S-a intamplat de 2 ori, mi-am indepartat familia..Adica Fratele cu un an mai mare, Tatal si Sotia lui (a3a)...
Ain't this life wonderfull?Scriu alta data...ma duc sa termin de vizionat American Pie 5 si sa visez la placerea de a scrie..prostii. peace
O banala zi de 29 decembrie..este ora 4.18 am..Eu imi zic:"nu pot dormi|"...si de fapt lesin pe scaunul de birou..stau doar sa citesc jurnalul unui user ceva ardelean stabilit in Capitala..parca ma si vad..tinerica clujeanca in capitala..Ma cam sperie Bucurestiul.Am o FRICA de orasele prea mari..poate intr-o zi patesc ceva,dar sa continuu.Un nou mod de viata, si nu ma refer la ce mananc si beau, ci la prioritati. Fetele din jurul meu se preocupa foarte, foarte mult de ce manaca si cate doze de cola light dau pe gat..fara sa se gandeasca >E COLA. Incep un nou nivel,..renunt la cultura vasta a hip-hop-ului pe care o purtam drept blazon cu atata mandrie in "tineretile mele" si revin la rock.(e o prostie sa fii judecat sau incadrat intr-o anumita categorie/grup de oameni din cauza a ce asculti..cand esti doar TU)..Un nume prea mic pentru tot ce reprezinta acesta..Ma trezesc sa scriu si eu pe un forum..cu gandul spre perfectionarea viitoarei blondei-jurnalist. HAHA..Parca ma si vad...ingropata de gazete si periodice ..uitand de viata linistita a provinciei si infundandu-ma in baruri si bautura..Stil nou de viata. Renunt la tigari dar totusi..ciocolata nu e viciu?=
Sa incerc sa fac un rezumat:orfana de mama de la 2 ani..mda..maturitate prematura..Crescuta de bunici..si..din cand in cand de sotiile tatalui meu. Nu-l invinovatesc..pentru nimic si il admir. Mostenesc de la el pasiunea pentru motoare si curse de rally. Scoala generala superba..stiam sa raman "vedeta" in echipa de handbal dar totodata terminam cu medii peste 9.50...frecventa la ore fiind mai putin de 50%. Ce reiese din tot, este ca sunt foarte..BINECUVANTATA..de cineva.
Liceu frumos..prima optiune.Si totusi la 16 ani fugeam de acasa cu prietenii, veneam a 2a zi la amiaz. Parca era ieri...parca? S-a intamplat de 2 ori, mi-am indepartat familia..Adica Fratele cu un an mai mare, Tatal si Sotia lui (a3a)...
Ain't this life wonderfull?Scriu alta data...ma duc sa termin de vizionat American Pie 5 si sa visez la placerea de a scrie..prostii. peace
- fallen_soul
- Junior Member
- Mesaje: 3
- Membru din: Joi Dec 28, 2006 10:32 pm
- Localitate: Cluj-Napoca
de frica ucide » Joi Ian 04, 2007 11:08 pm
Despre o dupa-amiaza cu ploaie si blocuri I
Era o frumoasa zi innorata de sambata. Pe la ora 2 dupa-masa lihodeam pe canapea bronzandu-ma la bec mai ceva ca un crocodil la soare, asteptand sa vina un tip pe la mine sa ma ajute sa ies si eu la o plimbarica prin fata blocului, iesire in décor pe care nu o puteam efectua singur, cu toate cele trei picioare de care dispuneam. Nu ca n-as fi putut sa plonjez de la balcon sau sa ma dau de-a rostogolul pe scari la vale, dar cum sunt un membru de marca al asociatiei de locatari (ce face facultatea din om, dom`le..) nu-mi permit sa fac sporturi extreme decat in timpul programului de joaca. Cu calculatorul la nas, ascultam eternele favorite din colectia de Blues (colectie pentru care si A.G. Weinberger m-ar invidia) si-l injuram in ritmurile lui Stevie Ray Vaughan pe Motanu, individul care trebuia sa ma insoteasca pe post de bona la plimbare.
Acum sa lamuresc cateva aspecte legate de acest Motan. E unul dintre baetii cu care mi-am petrecut eu tineretea de cartier, vecin de bloc si om cu care stateam la vreo sticla de genocid de 15 mii prin vreo scara sau cu care spargeam seminte pe banca la doua noaptea in noptile toride de vara. Da, am avut si perioada asta, perioada in care combinam lecturile din John Steinbeck cu iesirile experimentale printre blocurile gri. “Motanuâ€Â
Era o frumoasa zi innorata de sambata. Pe la ora 2 dupa-masa lihodeam pe canapea bronzandu-ma la bec mai ceva ca un crocodil la soare, asteptand sa vina un tip pe la mine sa ma ajute sa ies si eu la o plimbarica prin fata blocului, iesire in décor pe care nu o puteam efectua singur, cu toate cele trei picioare de care dispuneam. Nu ca n-as fi putut sa plonjez de la balcon sau sa ma dau de-a rostogolul pe scari la vale, dar cum sunt un membru de marca al asociatiei de locatari (ce face facultatea din om, dom`le..) nu-mi permit sa fac sporturi extreme decat in timpul programului de joaca. Cu calculatorul la nas, ascultam eternele favorite din colectia de Blues (colectie pentru care si A.G. Weinberger m-ar invidia) si-l injuram in ritmurile lui Stevie Ray Vaughan pe Motanu, individul care trebuia sa ma insoteasca pe post de bona la plimbare.
Acum sa lamuresc cateva aspecte legate de acest Motan. E unul dintre baetii cu care mi-am petrecut eu tineretea de cartier, vecin de bloc si om cu care stateam la vreo sticla de genocid de 15 mii prin vreo scara sau cu care spargeam seminte pe banca la doua noaptea in noptile toride de vara. Da, am avut si perioada asta, perioada in care combinam lecturile din John Steinbeck cu iesirile experimentale printre blocurile gri. “Motanuâ€Â
-
frica ucide - Junior Member
- Mesaje: 83
- Membru din: Sâm Dec 16, 2006 12:00 am
de frica ucide » Joi Ian 04, 2007 11:09 pm
Despre o dupa-amiaza cu ploaie si blocuri II
(continuare)
In ziua aceea de sambata, pana sa vina Motanu, a venit musonul, sau ce dracu era. Stiti voi, vijeliile alea despre care ati vazut la televizor ca rup copaci, iau acoperisuri si aduc inundatii. Ma uitam pe geam si din cauza ploii in rafale nu vedeam ce se intampla la zece metri de mine, in blocul celalalt. Tunete si fulgere cazand la doi pasi, caderi de tensiune, geamuri zdranganind, Apocalipsa acum. Mama s-a crizat si mai-mai sa experimenteze si ea o cadere de tensiune de categoria grea – “stinge calculatorul, scoate stecherele din priza, aoleu, aoleu, ce-o fi maica cu asta, stinge tot, pleaca de langa geamâ€Â
(continuare)
In ziua aceea de sambata, pana sa vina Motanu, a venit musonul, sau ce dracu era. Stiti voi, vijeliile alea despre care ati vazut la televizor ca rup copaci, iau acoperisuri si aduc inundatii. Ma uitam pe geam si din cauza ploii in rafale nu vedeam ce se intampla la zece metri de mine, in blocul celalalt. Tunete si fulgere cazand la doi pasi, caderi de tensiune, geamuri zdranganind, Apocalipsa acum. Mama s-a crizat si mai-mai sa experimenteze si ea o cadere de tensiune de categoria grea – “stinge calculatorul, scoate stecherele din priza, aoleu, aoleu, ce-o fi maica cu asta, stinge tot, pleaca de langa geamâ€Â
-
frica ucide - Junior Member
- Mesaje: 83
- Membru din: Sâm Dec 16, 2006 12:00 am
de frica ucide » Vin Ian 05, 2007 8:59 pm
"Frunza verde de lalea/de-ar veni duminica/ sa bem pan` ne-om imbata, mai..."
Duminica. Nu-mi place duminica. E o zi neserioasa. Incepe cu o dimineata frumoasa si se termina cu grijile dinaintea unei noi saptamani. Fata de alte zile, cand stii exact de unde incepi si unde termini, duminica ma dezamageste intotdeauna. Umbla vorba ca-n ziua asta s-a odihnit Dumnezeu, dupa ce a facut lumea. As zice ca s-a odihnit si a uitat sa-si revina, dat fiind ca urma o "luni".
Altii, altii in afara de mine, vreau sa spun, vad duminica drept cea mai frumoasa zi a saptamanii.
Depinde si de ce perioada a anului este. Daca e sezon de primavara-vara, se pleaca organizat la iarba verde, gratare, hai copii, ca mergem la gradina zoologica, mergem in parc, mergem la o terasa, ia uite ce frumos e afara, mars si te spala pe maini, nesimtitule, ce e cu negreala aia intre degete, asa vrei sa mergi cu mine prin oras. E o placere sa stai cu ochii pe o familie model pregatindu-se de o iesire in oras sau aiurea. Discutiile intre parinti sunt cele mai interesante. "Ai inchis apa? Am inchis-o. Aragazul? Inchis. Ai scos din priza combina si televizorul? Le-am scos". De obicei cine intreaba e sotia, ea fiind ocupata cu gatitul propriu si al copiilor. Nu e mare lucru, dar cand ala micu` sta in motul patului chiraind si refuza sa se imbrace cu zece randuri de haine pentru ca e cu mucii legati cravata la gat si mama-sa nu vrea sa-l vada iar la pat cu temperatura 40 de grade (ce te uiti? mai stii cand am stat dupa el doua saptamani cu injectii si pastile?) si copilu`-al mare se gandeste imbufnat ce-a facut de merita asa pedeapsa pe lume, in loc sa plece la fotbal cu handralaii din fata blocului, nu e usor sa pui toata casa pe picior de plecare si sa tii situatia in frau. Pentru ca barbatul sta ca un stalp cu mainile infundate in buzunare pana la coate si se uita la fiecare pe rand si la toti odata cum foiesc prin casa, se cauta, se rastesc, gandindu-se la cu totul alte lucruri decat la ceea ce urmeaza sa faca (ma duc maine la sefu` sa-i spun de necazul cu ala, ca m-a innebunit... cand e nunta lui Vasi... mda, in doua saptamani... sa vad de unde fac rost de bani de dar... diseara e meci...), tot greul apasa pe umerii nevestichii. Ea sa nu uite ustensilele casnice pornite, ea sa nu uite sandvisurile, ea sa nu uite berea si muschiuletul de porc, in fine, sa nu uite nimic.
Odata ajunsi, lucrurile, desi ar trebui sa se simplifice, mai rau se-ncurca. La Gradina Zoologica (nu stiu daca mai e una intreaga in toata tara, in afara de parlament; au murit animalele, altele s-au jegarit de tot, leii cad din picioare si nu mai pot rupe in doua nici macar un iades de gaina, in majoritatea vezi gaini poloneze in cusca gheparzilor, iepuri in tarcul lamelor si magari peste tot) stai cu ochii pe copii sa nu bage mana in tarc la babuini, ca scrie pe placuta ca sunt periculosi (Mami, mami, de ce are fundul rosu? Si de ce se scarpina la cioaca?Taci! Aaaauuuuu!), nevasta e nelinistita si nemultumita ca au platit atat la intrare, tu esti nervos ca e prea multa galagie pe langa tine si nu te poti gandi decat la nunta aia nenorocita de peste doua saptamani la care nu poti trage chiulul (doispe cu sapte, nouaspe, si cu alti doispe, treis`unu, tinem minte unu, cine l-o fi pus frate sa se insoare), unde mai pui ca e a mia oara cand mergi la Zoo cu familia, dar ce, domnule, altceva in orasul asta nu e de vazut?!, mirosul de balega si de transpiratie animalica nu se potriveste cu pufuletii pe care i-ai luat sa ai ce da la pauni, toata afacerea asta pute de la o posta. Mersul la Zoo, dupa ce ca-ti da stomacul pe dos si-ti pierzi pofta de mancare, om in toata firea fiind, te face sa-ti aduci si mai abitir aminte de toate problemele tale. Daca e duminica, sa ne odihnim! Lasa ca data viitoare mergem la padure.
La iarba verde. Frumos, nu zic nu, natura, liniste, aer curat, nu mai auzi masinile trecandu-ti pe creieri, dar ce te faci cand iti dai seama ca ai ajuns intr-un loc de care stiu toti si unde toti vin? Fugi de civilizatie, de casa, de tot ce-nseamna atmosfera apasatoare in oras, si uite-l pe vecinu` de la trei cu nevasta si fie-sa a mare. Si asta n-ar fi singura problema, te saluti cu omul, ii ceri sarea, ca nevasta-ta a uitat-o acasa, mai stai la o poveste cu el, ii promiti ca-l ajuti sa sparga un perete in bucatarie, desi stii ca n-ai timp si te va dispera cu bocaniturile in fiecare zi tocmai cand ai chef de odihna, lucruri normale, fiu-to ala mare o ia la o plimbare prin padure pe fie-sa, ma rog, ca-ntre vecini. Problema apare cand vezi vecinii de iarba verde ce fac. Unul a bagat masina pana sub nasul tau, mai-mai sa se urce pe fata de masa intinsa pe jos, altul a dat muzica la maxim, si normal, manele, o turma de copii s-a apucat sa joace fotbal pe maidan si in timp ce privesti mingea lor cum darama castronul tau cu salata te gandesti ca era mai bine sa fi ramas casa si sa fi facut gratarul in fata blocului, ca ar fi fost la fel ca acum, fara banii dati aiurea pe benzina. Zici o injuratura scurta la adresa lumii crude si te-apuci de gratar. Treaba barbatului. Iei berea-n mana, trimiti copiii dupa lemne, chit ca stii ca n-or sa gaseasca nici macar o surcica, scoti carbunii, te mosmondesti cu ziarul luat special de-acasa sa-i aprinzi, si degeaba. Nu merge si gata. Te duci iar la vecin, ceri niste jar, te-ntorci, berea s-a trezit, iei alta si nu e rece si te-apuci de blestemat in toate limbile. Daca ai noroc, poate nu ploua, poate nu uiti roata de rezerva si nici nu ia nevasta-ta amenda la intoarcere pentru depasire pe linie continua (doar te grabesti la meci). Dar nu traim intr-o lume perfecta.
Daca ti-a venit ideea sa-ti scoti noua iubita in oras (sotiile nu se scot decat odata pe an) intr-o duminica, la vreo terasa, trebuie sa fii puternic. Moralmente. In primul rand locatia. Depinde si ce fel de om esti. Nu vorbesc de pustanii care abia au pus mana pe-o "piesa" de colectie si vor sa o plimbe peste tot prin oras, doar doar s-or intalni cu vreun cunoscut, sa-i prezinte "bucatica", sa-l intrebe vreo aiureala si sa le sticleasca ochii in cap a "fii atent ce-am gasit eu, ba. Vezi ca tot eu sunt mai bun?". Vorbesc de un cuplu de oameni normali, cu capetele la locul lor, asa cum trebuie. Locatia... unde gasesti in oras un loc unde preturile sa fie acceptabile, muzica buna, servirea ireprosabila, atmosfera placuta si toate astea in acelasi timp? Nu prea gasesti. Nici nu-ti prea vine sa o duci unde vrei tu si unde te simti ca acasa, pentru ca aia e o carciuma sub orice critica si barmanul-patron are prostul obicei sa puna intrebari indiscrete, mai ales ca te cunoaste. S-o lasi sa aleaga ea, risti sa fii pus in fata unui fapt care nu-ti convine, dar pe care nici nu poti sa-l respingi, pentru ca ai respinge-o pe ea, si intr-un atare caz poti sa spui "La Revedere" noptii de pasiune pe care o intrevezi. E bine sa spui numele unui local fandosit pe care stii ca-l gasiti plin la ora respectiva, numai asa, ca sa-ti dai importanta, iar dupa vizitarea lui o duci pe domnisoara pe o terasa oarecare, una din multele care populeaza centrul fiecarui oras. Pana aici e bine, toate decurg asa cum trebuie. De-aici... Distractie. "Nu mai avem bere la halba" - chelnerul. "Nu beau bere la halba, as vrea mai degraba un garrone alb cu o felie de lamaie si un cub jumatate de gheata" - ea. In fine, nu te uiti la bani, vrei sa fie bine, primul rand, al doilea, o vezi ca incepe sa se imbujoreze la fata, e perfect, planul tau merge fara cusur. Apoi apare fostul ei prieten. Incep sa-si spuna ultimele barfe despre prietenii comuni (asta daca ai sansa. Pot sa se ia la cearta si-n conflict sa iei si tu una de la fostul care nu intelege cum a venit ea pe terasa "lui" cu actualul) si pe tine te uita intr-un colt impreuna cu sticla ta de bere din care tragi acum cam cu indoiala. Vine momentul sa platesti, ceri "factura" si aproape ca faci infarct. Ti se face rau (ce dracu, frate, astia au taxat si feliile de lamaie??) si o iei pe domnisoara usurel ametita spre casa. Pe drum inevitabil o ia cu lesin, ca mai mancase si-o ciocolata mai devreme (cine te-a pus sa-i faci cadouri?), si stai fiule si pazeste-o la toaleta sa-si revina, apoi iti spune ca nu rezista la drum si vrea sa ia taxiul, ceea ce inseamna ca va trebui sa platesti si pentru el, vrei sa te urci langa ea, dar te convinge sa nu mai bati drumul pana in capatul orasului, ca sa te intorci de-acolo pe jos si are dreptate, se urca, pleaca, iar tu ramai batand din buze in strada. Hai la carciuma ta preferata, sa scoti gustul amar de pe papile cu o tescovina... Halal duminica.
Duminica. Nu-mi place duminica. E o zi neserioasa. Incepe cu o dimineata frumoasa si se termina cu grijile dinaintea unei noi saptamani. Fata de alte zile, cand stii exact de unde incepi si unde termini, duminica ma dezamageste intotdeauna. Umbla vorba ca-n ziua asta s-a odihnit Dumnezeu, dupa ce a facut lumea. As zice ca s-a odihnit si a uitat sa-si revina, dat fiind ca urma o "luni".
Altii, altii in afara de mine, vreau sa spun, vad duminica drept cea mai frumoasa zi a saptamanii.
Depinde si de ce perioada a anului este. Daca e sezon de primavara-vara, se pleaca organizat la iarba verde, gratare, hai copii, ca mergem la gradina zoologica, mergem in parc, mergem la o terasa, ia uite ce frumos e afara, mars si te spala pe maini, nesimtitule, ce e cu negreala aia intre degete, asa vrei sa mergi cu mine prin oras. E o placere sa stai cu ochii pe o familie model pregatindu-se de o iesire in oras sau aiurea. Discutiile intre parinti sunt cele mai interesante. "Ai inchis apa? Am inchis-o. Aragazul? Inchis. Ai scos din priza combina si televizorul? Le-am scos". De obicei cine intreaba e sotia, ea fiind ocupata cu gatitul propriu si al copiilor. Nu e mare lucru, dar cand ala micu` sta in motul patului chiraind si refuza sa se imbrace cu zece randuri de haine pentru ca e cu mucii legati cravata la gat si mama-sa nu vrea sa-l vada iar la pat cu temperatura 40 de grade (ce te uiti? mai stii cand am stat dupa el doua saptamani cu injectii si pastile?) si copilu`-al mare se gandeste imbufnat ce-a facut de merita asa pedeapsa pe lume, in loc sa plece la fotbal cu handralaii din fata blocului, nu e usor sa pui toata casa pe picior de plecare si sa tii situatia in frau. Pentru ca barbatul sta ca un stalp cu mainile infundate in buzunare pana la coate si se uita la fiecare pe rand si la toti odata cum foiesc prin casa, se cauta, se rastesc, gandindu-se la cu totul alte lucruri decat la ceea ce urmeaza sa faca (ma duc maine la sefu` sa-i spun de necazul cu ala, ca m-a innebunit... cand e nunta lui Vasi... mda, in doua saptamani... sa vad de unde fac rost de bani de dar... diseara e meci...), tot greul apasa pe umerii nevestichii. Ea sa nu uite ustensilele casnice pornite, ea sa nu uite sandvisurile, ea sa nu uite berea si muschiuletul de porc, in fine, sa nu uite nimic.
Odata ajunsi, lucrurile, desi ar trebui sa se simplifice, mai rau se-ncurca. La Gradina Zoologica (nu stiu daca mai e una intreaga in toata tara, in afara de parlament; au murit animalele, altele s-au jegarit de tot, leii cad din picioare si nu mai pot rupe in doua nici macar un iades de gaina, in majoritatea vezi gaini poloneze in cusca gheparzilor, iepuri in tarcul lamelor si magari peste tot) stai cu ochii pe copii sa nu bage mana in tarc la babuini, ca scrie pe placuta ca sunt periculosi (Mami, mami, de ce are fundul rosu? Si de ce se scarpina la cioaca?Taci! Aaaauuuuu!), nevasta e nelinistita si nemultumita ca au platit atat la intrare, tu esti nervos ca e prea multa galagie pe langa tine si nu te poti gandi decat la nunta aia nenorocita de peste doua saptamani la care nu poti trage chiulul (doispe cu sapte, nouaspe, si cu alti doispe, treis`unu, tinem minte unu, cine l-o fi pus frate sa se insoare), unde mai pui ca e a mia oara cand mergi la Zoo cu familia, dar ce, domnule, altceva in orasul asta nu e de vazut?!, mirosul de balega si de transpiratie animalica nu se potriveste cu pufuletii pe care i-ai luat sa ai ce da la pauni, toata afacerea asta pute de la o posta. Mersul la Zoo, dupa ce ca-ti da stomacul pe dos si-ti pierzi pofta de mancare, om in toata firea fiind, te face sa-ti aduci si mai abitir aminte de toate problemele tale. Daca e duminica, sa ne odihnim! Lasa ca data viitoare mergem la padure.
La iarba verde. Frumos, nu zic nu, natura, liniste, aer curat, nu mai auzi masinile trecandu-ti pe creieri, dar ce te faci cand iti dai seama ca ai ajuns intr-un loc de care stiu toti si unde toti vin? Fugi de civilizatie, de casa, de tot ce-nseamna atmosfera apasatoare in oras, si uite-l pe vecinu` de la trei cu nevasta si fie-sa a mare. Si asta n-ar fi singura problema, te saluti cu omul, ii ceri sarea, ca nevasta-ta a uitat-o acasa, mai stai la o poveste cu el, ii promiti ca-l ajuti sa sparga un perete in bucatarie, desi stii ca n-ai timp si te va dispera cu bocaniturile in fiecare zi tocmai cand ai chef de odihna, lucruri normale, fiu-to ala mare o ia la o plimbare prin padure pe fie-sa, ma rog, ca-ntre vecini. Problema apare cand vezi vecinii de iarba verde ce fac. Unul a bagat masina pana sub nasul tau, mai-mai sa se urce pe fata de masa intinsa pe jos, altul a dat muzica la maxim, si normal, manele, o turma de copii s-a apucat sa joace fotbal pe maidan si in timp ce privesti mingea lor cum darama castronul tau cu salata te gandesti ca era mai bine sa fi ramas casa si sa fi facut gratarul in fata blocului, ca ar fi fost la fel ca acum, fara banii dati aiurea pe benzina. Zici o injuratura scurta la adresa lumii crude si te-apuci de gratar. Treaba barbatului. Iei berea-n mana, trimiti copiii dupa lemne, chit ca stii ca n-or sa gaseasca nici macar o surcica, scoti carbunii, te mosmondesti cu ziarul luat special de-acasa sa-i aprinzi, si degeaba. Nu merge si gata. Te duci iar la vecin, ceri niste jar, te-ntorci, berea s-a trezit, iei alta si nu e rece si te-apuci de blestemat in toate limbile. Daca ai noroc, poate nu ploua, poate nu uiti roata de rezerva si nici nu ia nevasta-ta amenda la intoarcere pentru depasire pe linie continua (doar te grabesti la meci). Dar nu traim intr-o lume perfecta.
Daca ti-a venit ideea sa-ti scoti noua iubita in oras (sotiile nu se scot decat odata pe an) intr-o duminica, la vreo terasa, trebuie sa fii puternic. Moralmente. In primul rand locatia. Depinde si ce fel de om esti. Nu vorbesc de pustanii care abia au pus mana pe-o "piesa" de colectie si vor sa o plimbe peste tot prin oras, doar doar s-or intalni cu vreun cunoscut, sa-i prezinte "bucatica", sa-l intrebe vreo aiureala si sa le sticleasca ochii in cap a "fii atent ce-am gasit eu, ba. Vezi ca tot eu sunt mai bun?". Vorbesc de un cuplu de oameni normali, cu capetele la locul lor, asa cum trebuie. Locatia... unde gasesti in oras un loc unde preturile sa fie acceptabile, muzica buna, servirea ireprosabila, atmosfera placuta si toate astea in acelasi timp? Nu prea gasesti. Nici nu-ti prea vine sa o duci unde vrei tu si unde te simti ca acasa, pentru ca aia e o carciuma sub orice critica si barmanul-patron are prostul obicei sa puna intrebari indiscrete, mai ales ca te cunoaste. S-o lasi sa aleaga ea, risti sa fii pus in fata unui fapt care nu-ti convine, dar pe care nici nu poti sa-l respingi, pentru ca ai respinge-o pe ea, si intr-un atare caz poti sa spui "La Revedere" noptii de pasiune pe care o intrevezi. E bine sa spui numele unui local fandosit pe care stii ca-l gasiti plin la ora respectiva, numai asa, ca sa-ti dai importanta, iar dupa vizitarea lui o duci pe domnisoara pe o terasa oarecare, una din multele care populeaza centrul fiecarui oras. Pana aici e bine, toate decurg asa cum trebuie. De-aici... Distractie. "Nu mai avem bere la halba" - chelnerul. "Nu beau bere la halba, as vrea mai degraba un garrone alb cu o felie de lamaie si un cub jumatate de gheata" - ea. In fine, nu te uiti la bani, vrei sa fie bine, primul rand, al doilea, o vezi ca incepe sa se imbujoreze la fata, e perfect, planul tau merge fara cusur. Apoi apare fostul ei prieten. Incep sa-si spuna ultimele barfe despre prietenii comuni (asta daca ai sansa. Pot sa se ia la cearta si-n conflict sa iei si tu una de la fostul care nu intelege cum a venit ea pe terasa "lui" cu actualul) si pe tine te uita intr-un colt impreuna cu sticla ta de bere din care tragi acum cam cu indoiala. Vine momentul sa platesti, ceri "factura" si aproape ca faci infarct. Ti se face rau (ce dracu, frate, astia au taxat si feliile de lamaie??) si o iei pe domnisoara usurel ametita spre casa. Pe drum inevitabil o ia cu lesin, ca mai mancase si-o ciocolata mai devreme (cine te-a pus sa-i faci cadouri?), si stai fiule si pazeste-o la toaleta sa-si revina, apoi iti spune ca nu rezista la drum si vrea sa ia taxiul, ceea ce inseamna ca va trebui sa platesti si pentru el, vrei sa te urci langa ea, dar te convinge sa nu mai bati drumul pana in capatul orasului, ca sa te intorci de-acolo pe jos si are dreptate, se urca, pleaca, iar tu ramai batand din buze in strada. Hai la carciuma ta preferata, sa scoti gustul amar de pe papile cu o tescovina... Halal duminica.
-
frica ucide - Junior Member
- Mesaje: 83
- Membru din: Sâm Dec 16, 2006 12:00 am
de frica ucide » Sâm Ian 06, 2007 11:41 pm
Tanăra Generaţie? Nişte golani!
Vrem ce-i mai bine pentru noi, pentru cei care vin in urma noastra, pentru tineretul nostru. Vrem un viitor, sansa sa fim si sa facem ce-i mai bun pentru tara si pentru noi. De cand sa cerem noi ca toate acestea sa se intample? De maine? De anul viitor? Nu incape nici un dubiu ca nu va fi posibil o revolta culturala imediata. Nu este socialmente posibila, decat poate printr-o revolutie. Si cum majoritatea tinerilor fac parte din categoria "cealalta" - cealalta insemnand manele (eternele blamate manele, insa nimeni nu ia in considerare ca transformarea lautarestii in manea a survenit si datorita publicului), cultura fast-food-ului, a hainutelor mov cu paiete rupte din fabrica etc - cine sa mai faca revolutia culturala? Te juganesc majoritarii daca intri dupa ei in baruri sa-i duci cu forta la scoala!
Eu cred ca generatia 23-26 mai poate face prea putine pentru ea in momentul de fata. Ii lipseste mentalitatea, ii lipsesc multe. A prins exact proasta perioada de dupa revolutie, cand parintii inca-si lingeau ranile dupa revolutie si bezmeticele mineriade. Nu, ei nu mai pot face nimic. Cei mai multi s-au multumit cu starea de fapt si cartesc abia soptit prin carciumi, unii pleaca din tara imediat dupa facultatea la "cu plata", altii se-nsoara si dau nastere unor copii cu care nu stiu ce sa faca, si mai sunt o mana de oameni care fac planuri, care-si urmaresc un tel, care stiu ce vor/cer. Astia-s prea putini sa-si mai intoarca din drum propria generatie.
Problema cea mai grava o vad in cei sub 21 de ani. E dezastru acolo. "Cultura" mediocritatii a ajuns la rang de zeitate. Mediocritatea, rebeliunea impotriva parintilor si-a liderilor autentici pe care i-ar putea avea, negarea tuturor valorilor existente, cu asta se ocupa tinerii nostri. Si ce fac ei? Se-apuca de injurat la 3 ani, ca de-asta au rude "binevoitoare", sa-i puna "ia zi, Bebe, "s**i ****" si sa rada de candoarea cu care o fac. Se apuca de fumat la 7-8 ani, ca fratii sau anturajul trag de papiroase cu abnegatie. Se apuca de tras de fete pe la 11-12 ani, ca parintii nu stiu sau nu au timp sa paroleze Spice Platinum sau aceiasi frati mai mari ii iau langa ei sa se uite la filme XXX. Se apuca de alcoale pe la 14-15 ani, ca atunci cand chiulesc de la scoala merg in carciumile amplasate idiot in poarta liceului, iar pe la 17-18 ani, atunci cand ar trebui sa aiba o idee referitor la ceea ce vor sa faca in viata asta, ajung sa aiba nevoie de consiliere psihologica la 3 zile, ajung sa nu mai suporte stresul a 6 ore de scoala, ajung sa dea nas cu jointu`, ajung epave. Il intrebi pe unul : "ce`aci, ba, in bar?" - "beau" - "de ce?" - "n-am chef sa ma duc la scoala" - "nu, de ce bei!" - "da` ce, vrei sa beau suc?ruginesc!". Copilasii astia au prins si poantele pe care acum 10 ani le spuneau parintii lor.
De unde pleaca beleaua? Parintii, in primul rand. Parintii, vesnici ocupati sa puna painea pe masa, lucreaza de le sar capacele. Unii le pun copiilor telecomanda sau calculatorul in brate si-i lasa acasa, ca stiu sigur ca se-apuca de nu stiu ce misiune la Warcraft sau la alt joc de mancat neuroni si atunci n-au cum sa colinde pe-afara, ca ai vazut, fa, Marie, ce-a patit ala micu` al vecinului de la 3 cand s-a inhaitat cu haimanalele`alea si-a venit batut si fara haine, ca n-a avut bani sa mai joace remmy in scara! Copiii care au calculatoare se indobitocesc. Nu zic, pot sa-si dezvolte capacitatile intelectuale, dar de cele mai multe ori ajung niste incapacitati, niste dependenti de calculator. Parintii n-au timp sau suficienta rabdare sa ii lase pe-afara, sa-si traiasca din copilarie plimband masinutele prin tarana sau venind cu turloaiele vinete de la fotbal. Nici nu mai sunt la moda jocurile astea. Copiii cu televizoare se intoxica privind la Povestiri adevarate sau la alte porcarii si le promoveaza mai departe, la scoala.
Mai sunt si parintii care nu mai dau importanta copiilor pentru ca-s prea ocupati sa-si scoata ochii intre ei, rudelor sau sa-si cheltuie bruma de salarii pe bauturi degraba aducatoare de probleme la ficat. Ii lasa de capul lor. Si-alde astia mici, ce fac? La-nceput bat mingea pe-afara, mai apoi bat pe vreunul cu CD-urile sub brat pentru banii de buzunar. Umbla-n gasca, la chefuri si revelioane sunt trunchi de pe la ora 10 (ca nu stiu sa bea, se reped la tarii si-l mai prinzi si pe cate unul zicand "baaaaa! aseara am fost muci, am baut 400 de vodka, 2 beri si o juma` de vin!") iar la 20 de ani sunt deja niste ruine. De fete ce sa mai vorbesc? La 14 ani arata de 22, la 16 fug de virginitate ca la Olimpiada, la 20 nu mai stiu cu cate randuri de fond de ten sa-si ascunda ridurile si la 25 vor fi deja trecute.
Generatiile astea in pragul maturizarii vor fi un dezastru. Sigur, vorbesc la modul general, dar cu totii stim ca generalul asta acopera prea multe procente din tineretul tarii. Vor fi un dezastru pentru ca n-au valori. Pentru ca n-au cultura. Pentru ca n-au nici un fundament, in afara exceselor. Care excese, raportate la tot ce spune medicina astazi, nu duc decat la o concluzie: ca foarte multi nu vor mai prinde, Doamne fereste!, aniversarile de 50 de ani.
M-am intins prea mult, si poate multi vor considera ca nu am spus ceva nou sau ceva concret. Concret, pentru mine, este urmatorul fapt. Ca generatia 23-26 (e doar un exemplu de varsta, aproximarile sunt la dispozitia voastra) va trebui sa-i ajute pe cei care vin in urma. Acolo trebuie lucrat, acolo inca se mai poate. Asa-numita - intr-un cotidian - "Generatie Asteptata" trebuie sa realizeze ca o generatie de sacrificiu nu inseamna numai ca E sacrificata, ci si ca TREBUIE sa SE sacrifice.
Vrem ce-i mai bine pentru noi, pentru cei care vin in urma noastra, pentru tineretul nostru. Vrem un viitor, sansa sa fim si sa facem ce-i mai bun pentru tara si pentru noi. De cand sa cerem noi ca toate acestea sa se intample? De maine? De anul viitor? Nu incape nici un dubiu ca nu va fi posibil o revolta culturala imediata. Nu este socialmente posibila, decat poate printr-o revolutie. Si cum majoritatea tinerilor fac parte din categoria "cealalta" - cealalta insemnand manele (eternele blamate manele, insa nimeni nu ia in considerare ca transformarea lautarestii in manea a survenit si datorita publicului), cultura fast-food-ului, a hainutelor mov cu paiete rupte din fabrica etc - cine sa mai faca revolutia culturala? Te juganesc majoritarii daca intri dupa ei in baruri sa-i duci cu forta la scoala!
Eu cred ca generatia 23-26 mai poate face prea putine pentru ea in momentul de fata. Ii lipseste mentalitatea, ii lipsesc multe. A prins exact proasta perioada de dupa revolutie, cand parintii inca-si lingeau ranile dupa revolutie si bezmeticele mineriade. Nu, ei nu mai pot face nimic. Cei mai multi s-au multumit cu starea de fapt si cartesc abia soptit prin carciumi, unii pleaca din tara imediat dupa facultatea la "cu plata", altii se-nsoara si dau nastere unor copii cu care nu stiu ce sa faca, si mai sunt o mana de oameni care fac planuri, care-si urmaresc un tel, care stiu ce vor/cer. Astia-s prea putini sa-si mai intoarca din drum propria generatie.
Problema cea mai grava o vad in cei sub 21 de ani. E dezastru acolo. "Cultura" mediocritatii a ajuns la rang de zeitate. Mediocritatea, rebeliunea impotriva parintilor si-a liderilor autentici pe care i-ar putea avea, negarea tuturor valorilor existente, cu asta se ocupa tinerii nostri. Si ce fac ei? Se-apuca de injurat la 3 ani, ca de-asta au rude "binevoitoare", sa-i puna "ia zi, Bebe, "s**i ****" si sa rada de candoarea cu care o fac. Se apuca de fumat la 7-8 ani, ca fratii sau anturajul trag de papiroase cu abnegatie. Se apuca de tras de fete pe la 11-12 ani, ca parintii nu stiu sau nu au timp sa paroleze Spice Platinum sau aceiasi frati mai mari ii iau langa ei sa se uite la filme XXX. Se apuca de alcoale pe la 14-15 ani, ca atunci cand chiulesc de la scoala merg in carciumile amplasate idiot in poarta liceului, iar pe la 17-18 ani, atunci cand ar trebui sa aiba o idee referitor la ceea ce vor sa faca in viata asta, ajung sa aiba nevoie de consiliere psihologica la 3 zile, ajung sa nu mai suporte stresul a 6 ore de scoala, ajung sa dea nas cu jointu`, ajung epave. Il intrebi pe unul : "ce`aci, ba, in bar?" - "beau" - "de ce?" - "n-am chef sa ma duc la scoala" - "nu, de ce bei!" - "da` ce, vrei sa beau suc?ruginesc!". Copilasii astia au prins si poantele pe care acum 10 ani le spuneau parintii lor.
De unde pleaca beleaua? Parintii, in primul rand. Parintii, vesnici ocupati sa puna painea pe masa, lucreaza de le sar capacele. Unii le pun copiilor telecomanda sau calculatorul in brate si-i lasa acasa, ca stiu sigur ca se-apuca de nu stiu ce misiune la Warcraft sau la alt joc de mancat neuroni si atunci n-au cum sa colinde pe-afara, ca ai vazut, fa, Marie, ce-a patit ala micu` al vecinului de la 3 cand s-a inhaitat cu haimanalele`alea si-a venit batut si fara haine, ca n-a avut bani sa mai joace remmy in scara! Copiii care au calculatoare se indobitocesc. Nu zic, pot sa-si dezvolte capacitatile intelectuale, dar de cele mai multe ori ajung niste incapacitati, niste dependenti de calculator. Parintii n-au timp sau suficienta rabdare sa ii lase pe-afara, sa-si traiasca din copilarie plimband masinutele prin tarana sau venind cu turloaiele vinete de la fotbal. Nici nu mai sunt la moda jocurile astea. Copiii cu televizoare se intoxica privind la Povestiri adevarate sau la alte porcarii si le promoveaza mai departe, la scoala.
Mai sunt si parintii care nu mai dau importanta copiilor pentru ca-s prea ocupati sa-si scoata ochii intre ei, rudelor sau sa-si cheltuie bruma de salarii pe bauturi degraba aducatoare de probleme la ficat. Ii lasa de capul lor. Si-alde astia mici, ce fac? La-nceput bat mingea pe-afara, mai apoi bat pe vreunul cu CD-urile sub brat pentru banii de buzunar. Umbla-n gasca, la chefuri si revelioane sunt trunchi de pe la ora 10 (ca nu stiu sa bea, se reped la tarii si-l mai prinzi si pe cate unul zicand "baaaaa! aseara am fost muci, am baut 400 de vodka, 2 beri si o juma` de vin!") iar la 20 de ani sunt deja niste ruine. De fete ce sa mai vorbesc? La 14 ani arata de 22, la 16 fug de virginitate ca la Olimpiada, la 20 nu mai stiu cu cate randuri de fond de ten sa-si ascunda ridurile si la 25 vor fi deja trecute.
Generatiile astea in pragul maturizarii vor fi un dezastru. Sigur, vorbesc la modul general, dar cu totii stim ca generalul asta acopera prea multe procente din tineretul tarii. Vor fi un dezastru pentru ca n-au valori. Pentru ca n-au cultura. Pentru ca n-au nici un fundament, in afara exceselor. Care excese, raportate la tot ce spune medicina astazi, nu duc decat la o concluzie: ca foarte multi nu vor mai prinde, Doamne fereste!, aniversarile de 50 de ani.
M-am intins prea mult, si poate multi vor considera ca nu am spus ceva nou sau ceva concret. Concret, pentru mine, este urmatorul fapt. Ca generatia 23-26 (e doar un exemplu de varsta, aproximarile sunt la dispozitia voastra) va trebui sa-i ajute pe cei care vin in urma. Acolo trebuie lucrat, acolo inca se mai poate. Asa-numita - intr-un cotidian - "Generatie Asteptata" trebuie sa realizeze ca o generatie de sacrificiu nu inseamna numai ca E sacrificata, ci si ca TREBUIE sa SE sacrifice.
-
frica ucide - Junior Member
- Mesaje: 83
- Membru din: Sâm Dec 16, 2006 12:00 am
15 mesaje
• Pagina 1 din 1
Înapoi la Scrieri, ganduri si jurnale
Cine este conectat
Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator