Prea multa caldura pe frigul asta!
Amețisem, vroiam sa simt raceala aerului, sa merg naibii cat mai departe din cloaca aia mult înfierbântată. Aeroterme, calculatoare, claustra apropiere de respiratii refolosite, voci nadusite, priviri sub neoane. Puloverul oricat de indepartat, rasfirat, descheiat, impins, sucit, suflecat, ametit, se pleostea ca alga calaie pe trupul obosit. Aer si liniste gandurilor mele, cer. Asa cum sunt ele. Cine pizda ma-sii moare de frig iarna la etajul 10 pe 26 de grade?!
Cica muncitorii chinezi sunt tinuti la 17-19 grade, pe scaune inalte si cu lumina concentrata - o "fotosinteza" laboratzionala. Intre limitele astea as presta mult mai bine. Cred.
In fine: usa o imping si imbratisari de ger ma cuprind. Cainele sta infasurat in niste pleduri, o paralela buna a sistemului pe care il "apara". Vitalitate resemnata in punctualitatea supravietuirii plina de recunostinta. Trebuie sa fie acolo, pentru ca este. Si eu, cam tot un caine.
Cred ca zilele futute cu atat șarm pe bancile hipodrmoului cu Crisa au sădit in mine un pervers iubitor de astă masochista raceala. Mâini roșii, degete chircite abia ivite de sub mâneci. Fum, vorbe, sclipiri de saliva de dinti, ochi lustruiti intr-o hlizeala poznasa. Miros, caldura centrata, metaparticularitate. Si sex, deh, deloc.
Sinapsele croșesteaza amintiri. Sunete, miros. Urme de eu atunci. Sparkles, lot of them.
Craciun fericit in creier, sarbatoarea aduceii amine! A regasirii încă unui văl de inlaturat pentru o amorțire in prezent.
Cum oare se trag toate din noi in tot? O poveste atat de densa incat parem a fi conturati pe bune, intrepatrundere regizorala fara distributie clară. Oh, regizore, scenarist fudul! Dumnezeule, Negrule, simpaticule, ce ne facusi de... ne facusi?
Inca o amintire colosala: mirosul de benzina! Mama zice ca se trage de la poluarea de langa burtica, cand sarea din vagoane, atunci cand facea naveta cu mine inside. La Mizil, la Ploiesti, bolta poluata de mercaptani si izuri petroliere. Dar eu mai zic una, iaca:
petrosin! Da, chestia ceea ce e buna la frecat parchetul. Poate ca miezul chimic era sadit din pruncie, dar a fost desavarsit in copilarie. Atunci cand camera suna a gol, covoare stranse sul calarite de un vajnic rasfatat al casei, mobila tinuta cu amenințări in coltzuri. Bucati tremurânde de parchet nude, asteptand sa fie supuse prefacerii. Frecus, oameni in genunchi, ruga asidua pentru aparitia... luciului.
Si mucosul inspira, inspira, aduna amintiri.
Pendula, chiar daca nu-mi aduc aminte zgomotul, suna in minte atunci cand o priveam. O reconstituire a unei prelungiri. Tic-tac, amuzant, timpul se scurgea. Puhoi invizibil agata tot ce vedeam. Navodul i-a prins pe cei de langa mine, pe mine si pe voi toti. O captura neceasara, intoarcere.
Mainile bunciului, postura, pieptanatu in oglinda oricand iesea din casa. De ce nu ma piepten eu? Simplu, sunt lenes, atat. Si mai de curand inspre impletosire. Dar mainile acela, ale lui, au trecut prin viata, prin frig, prin cald, palme, munca grea, boala, mir, pamant, timp. Ochii bunicii, cu pete minuscule. Si buza care se stramba BruceWillis-tic, s-au dus in sinapse si pamant. Mie dor de clipa in care am tras instanee pt. acum. Vreau clipa, sa fie "atunci".
Cum ziceam, mirosul de benzina, e ca crema de zahar ars pt. mine. Yummy.
Creierasu zburda, corpul daduse de frig. Dar ce nu observam, ce? Masinile, inghesuite, chiar si pe linia de tramvai, paralelism șicanat, nervozitate, confuzie de sarbatoare la semafor. Aburi, oameni cu lacrimi in colțul ochilor. Tuse, fum, vorbe puternice sau asteptare tacita. Ochi ațintiti, gesticulari. Zaresc niste buci de gagici bine prinse intr-o stramtoreșenie palpabila. Ce bucuros trebuie sa fie vantul sa le pleseneasca politicos si cu ambâț. Nasucuri, buze mutroase, tinerete, zambete. Priviri pierdute, telefoane, genti si ... aoleu, vecinu, vecinu, oamenii incearca sa scrie acilea, ce plm. ( scuze, dar tipul de la etaj se lupta cu fotoliul! Da-i, vecine, da-i, ca nu te asculta, mama lui de mobilier indăratnic. Arata-i cine e sefu; dar, auzi, fa-o incet )
Bai, asta ma face sa ma gandesc la altceva. Nu, stai, nu fac muci ca le tot peticesc, are legatura, stai. Oare auzea mojicu trosnitul de pat noapte intreaga, masa cum s-a rupt cu noi, canapeaua care scârțâia, rasetele nebune la rasaritul soarelui? Aburul pe geamuri si pofta de portocala dupa?
E minunata complicitatea oamenilor in barlogul lor si impresia ce ti-o lasa dincolo de ziduri.
Naiba stie, poate transeaza un miel. Pe o folie de la zugravit. Cu lingura. Sau poate e hartist si lucreaza cu lut. Sau... s-a plictisit de decor, schimba. Poate trage un scaun sub conducta sa pună sfoara.
Doar nu o freca cu petrosin parchetul!
)
Planul era simplu, testat si mai mult ca sigur de urmat fara tagada: de la Muncii sa merg pana la Iancului, pe jos. Putin, suficient la -5 grade. Planul cel mare era sa ajung mai repede acasa sa lucrez. Dar cand s-a intamplat vreodata asa cum ti-ai propus, Cristi?
Reni, mosi Craciun, oameni de zapada luceau multicolor sub copertina. O mogaldeata cu mama alaturi le intiparea in amintiri cețoase. "Mosu?". "Da, mamicule, e Mosu, Mosu este! Si renutzii si oamenii de zapada!"
Asta chiar langa fastfood. Noaptea, iarna, frigul, preschimba, asa-i?
Din pozele alb negru din copilărie ma imaginez si eu cam la fel. Cu fular mult prea lat, manusi intr-un costum simplu de faș. Sania lasa urme de rugina, era tuningul din fiecare lansare. Călătoria incepea, promisiunea de avânt pe panta si peripeție hibernală, oh yeah. Petice de asfalt, poticnela mersului, bocanci, pumni, aaah.
Oameni pe trotuar! Ne deplasam pinguinește, gemeanduri plimbatoare in cristalul serii.
Primul 335 l-am ignorat. Era un batran extra precaut care m-a intrebat / s-a asigurat inainte de a urca de coborarea cu succes la urmatoarea statie. E mult prea aglomerat, timpul nu ma afecteaza, astept urmatorul autobuz, i-am zis. Deja era urcat, vorbele s-au pierdut in mocirla, scuipatzi si printre urmele de cauciucuri.
Bucurestenii scuipa mult. Sau poate ca sare in ochi - nu la propriu - ca sunt mai multi nesimtiti laolalta, naiba stie. Dar ce m-a mirat este ca scuipa foarte mult si iarna. Poate ca se aduna si acum; ceva, ce trebuie impartasit, pe caldaram
Celalat 335 a venit greu dar, cum era de asteptat, mai lejer ocupat. Let's cut the crap: a fost foarte aglomerat, s-a facut mult, intarziere. Iarna, si toate cele autohtone.
Dar, introducerea de mai sus - stiu, maricica, dar ca si la sanie, trebuie sa las rugina - e pentru o succesiune de impresii.
Trebuie sa fi avut vreo 24-25 de ani. Cu parul strans intr-o coada, imi ajungea pana pe la umeri, avea casti in ureche. Poate ca mesteca o guma, sau poate ca asa as fi vazut-o. Era o tipa blondină, se tinea de bara cu mana dreapta, iar cotul stang sedea proptit. Asculta muzica sau doar astepta.
Privea la masini, isi mai lasa capul sa identifice ceva specific, cateodata. Poate era o cunoascatoare, poate urmarea ceva anume?
Masina neagra a capatat sens atunci cand degetele rasfirate, terminate cu niste unghii ascutite, lungi, s-au strans mai perceptibil pe metalul autobuzului. Prin geamul lateral al masinii apareau luminate intermitent niste picioare de barbat, in blugi stramti. Mana se juca nervoasa cu schimbatorul de viteze metalizat.
Fata se uita cu atentie, buzele i s-au miscat involuntar, atingerea metalului o facea sa se transpuna in (sub?) mana soferului necunoscut. Era o masina vanjoaza, un Audi demonic si cu gust. Unghii lacuite, un inel si din cand in cand gesticulari scurte era tot ce vedeam din masina oprita la stop, paralel.
Tipa se apropiase si mai tare, o pata crescanda de abur pulsa in dreptul ei acum. Nu se mai afla in masina, era undeva intr-o veghe pofticioasa a unei intamplari cu un necunoscut elegant intr-o masina puternica. Combinatia asta o atragea atat incat sa-i copieze aceluia gesturile, mimand atingerea. Privirea ii era fierbinte, luminoasa, proiectata prin caroseria groasa.
Caldura din autobuz ii era acum canal de plasma; o simtea intre picioare, cum fantasama ii ciupea corzi ale imaginatiei in acel plictis zilnic. Zbura catre o separare de masa, bratul barpatului apasa pe coapsa-i stanga acum, zambetul nevazut ii cadea ca un preludiu de sarut pe buzele-i doritoare. Mergeau in noapte pentru un desfrau fara de timp, decadere in simturi fara granite. Pardoseala zgomotoasa, usi izbite cu trupuri ce-si pierdeau abrupt veșmitele, vorbe aruncate intr-un seif de otel rece de senzatii. Maturitatea si siguranta lui, pofta si frivolitatea uitata a ei, intr-o reverie dintre statii.
Umbre pe perete, printre gratii si crengi miscate de vant.
Nu stiu unde a disparut masina, dar sigur femeia nu mai era langa mine, in autobuz: pe neasteptate ajunsese altundeva.
Am coborat si eu pana la urma la o statie oarecare; am mai mers pe jos o țâră, era placut.