Africa vrăjită
short story de
Ovidiu BUFNILĂ
Navigatori de-ai noştri ne-au transmis semnale disperate. Au slobozit o trista nota de jazz dintr-un trombon de sticla.
Nu găseau Africa.
Zăreau doar sclipirea Mediteranei revărsindu-se tumultuoasă in Oceanul Atlantic. Doar atat. Din cand in cand, dintre valuri, ieşea cate o pompadură argintie care canta cantecele porcoase şi care tot chite să se drăgălească pe seară cu vreun matroz ca să pună la cale o nouă specie de fiinţe fabuloase.
Vrăjitoarea Esmeralda, proaspăt intoarsă de la Congresul Mondial al Magicienilor, ne-a strins intr-o seară ca să ne desluşească ce şi cum in această cumplită chestiune.
Au venit la intalnire mai mulţi deputaţi şi senatori, gunoierii din nord, femeile despletite din clanul Gomero, fizicienii reformaţi din Huko, sticlarii hrăpăreţi din Fasinmo şi circarii din Gastrea. Toate fiineţe astea fabuloase se dădeau in vant după poveştile vrăjitoare deşi, potrivit unor surse care doresc să-şi păstreze anonimatul, mulţi n-o credeau pe Esmeralda.
Aglaia Protopopescu plingea in hohote după Europa şi America. Eu am vrut s-o consolez in fel şi chip, dar ea m-a făcut cu ou şi cu oţet şi mi-a spus, aşa, de la obraz, că-s nesimţit. Vrăjitoarea Esmeralda a adus cu ea un glob de cristal, ca să ne citească in el trecutul, prezentul şi viitorul. Ea a fost de părere că noi, cei din arhipelagul Adamville, vom rămine singuri pe Pămint şi că vom da naştere unei rase superioare. Ne-a transmis chiar şi mesajul papei Urban, care, de cind dispăruse Europa, zbura peste ape intr-o fortăreaţă de cristal. Dar noi, cei din Adamville, eram liber cugetători de cind ne ştiam.
Era mai mult ca sigur că vrăjitorii din Ngorongoro pierduseră Africa cu farmecele lor. Folosiseră in acest scop picioare de cocoş, fructe de mango şi de blinel, nisip de Nil, praf din oasele faraonilor, singe de fecioară, praf de puşcă britanic, nişte pase magnetice furate de la CIA, boare de primăvară din Cotul Iberic, parfum de trandafiri masonici, nişte discursuri de-ale lui Stalin şi Franco, un lighean de argint in care se imbăiase Napoleon cind era mic, coarne de cerb aduse de la Marile Lacuri, ceva muzică de cartier, buric de vădană, urlete de elefanţi şi coajă de ou de struţ. Şi gata vrăjitoria! Ia Africa de unde nu-i.
Esmeralda voia să ne infioare, se vedea de la o poştă. Pricoliciul de la Arsenal s-a lăudat că vraja fusese chiar a lui, că ar fi fost la clenciuri cu nu ştiu ce forţe oculte, cu nu ştiu ce servicii secrete de dincolo de orizontul vizibil. Era imbarligat cu spiritul lui Garcia, dictatorul bolivian al anilor '50, cu nişte fiinţe venite din cosmos, cu nu ştiu care mafiot din Sicilia şi uite-aşa mai departe.
Navigatorii ne-au mai transmis o vreme diverse semnale. Văzuseră in calea lor inspumată tot felul de balene zburătoare, un delfin cu cap de cerb, un şarpe cit statuia libertăţii şi nişte oameni cu trei miini care pescuiau macrou şi sardină, dar comunicau in altă frecvenţă decit noi.
Am consemnat conştiincioşi toate aceste poveşti şi le-am trimis prin WorldNet celor din Asia şi Australia, incercind să-i avertizăm. íŽmpăratul Japoniei nu ne-a crezut pe cuvint şi ne-a promis că o să ne bombardeze arhipelagul, iar chinezii au zis şi ei că or să ne invadeze intr-o bună zi ca să ne treacă cheful de şotii. Era clar insă că intreaga rasă umană era pe ducă şi că Forţa Universală o chema la ea să achite nota de plată.
Noi am vorbit cu guvernatorul nostru, indemnindu-l să ia nişte măsuri preventive. El a incercat să ne liniştească, afirmind că glorioasa armată din Adamville era dotată cu lasere ucigătoare care puteau topi orice tanc duşman şi orice rachetă continentală. íŽmbărbătaţi cum se cuvine, noi ne-am lăsat păgubaşi şi ne-am făcut praf cu vin de Madeira, lăsindu-i pe asiatici să se perpelească de necaz.
Jazz Science Fiction with Ovidiu Bufnila
18 mesaje
• Pagina 1 din 1
Jazz Science Fiction with Ovidiu Bufnila
de meduzal » Vin Apr 21, 2006 3:22 pm
-
meduzal - Junior Member
- Mesaje: 14
- Membru din: Mie Iul 02, 2003 11:00 pm
de meduzal » Dum Apr 23, 2006 11:18 am
America pierdută
short story de
Ovidiu Bufnila
La sfirşitul verii, America a dispărut de pe monitoare. In WorldNet s-a iscat o invălmăşeală de nedescris. Posturile de televiziune transmiteau imaginile a milioane de oameni consternaţi, pradă confuziei. America nu mai era. Gata, se evaporase. Oceanul Atlantic se intindea cit vedeai cu ochii. Ici şi colo cădeau din cer tot felul de sateliţi-spion pe care era pictat steagul instelat.
Să fi fost o gaură de vierme? Dar prezenţa unui astfel de fenomen astronomic hrăpăreţ ar fi fost detectată de monitoarele noastre.Să fi fost o explozie nucleară? Ar fi sărit in aer intreg Pămintul. Să fi fost un cutremur de pămint? N-am fi scăpat nici noi cu una, cu două! Da, da, America se volatilizase intr-un chip neobişnuit. Gata, nu mai era. Se sfirşise. Bineinţeles că toate lucrurile au luat-o razna. Gata cu Elvis. Gata cu Coca Cola. Gata cu frumosul vis american. Oare extratereştrii s-o fi smuls, să-şi facă un cadou? S-o fi răpit cu totul, pe furiş? Ca să se termine o dată pentru totdeauna cu isteria răpirilor? Cu nebunia OZN?
Sigur, au apărut tot felul de zvonuri, tot felul de speculaţii. Că talibanii ar fi trimis o rachetă grozavă să-i facă harcea-parcea pe bieţii americani. Că masonii dezlănţuiseră forţele telurice. Că Marele Spirit, sătul de pornografie şi droguri, il nimicise pe bătrinul unchi Sam scufundindu-l in ocean la mare adincime. Că mai marii din Shambala nu erau străini de groaznica dispariţie. Că Universul intreg suferise o depreciere magnetică soldată cu pierderea Americii. Bineinţeles că unii s-au sinucis. Alţii s-au bucurat. Şi-au frecat palmele: gata cu guma de mestecat, gata cu Marele Canion şi cu aroganţa lui Bill şi cu fundul rozaliu al lui Marilyn Monroe, gata cu băieţii scrobiţi de la CIA, gata cu voinicul Arnold.
Pricoliciul de la Arsenal mi-a dat telefon să mă intrebe ce şi cum. Dacă nu cumva America fusese doar in imaginaţia noastră. Dacă nu cumva fusese doar aşa, o metaforă. O iluzie. Pricoliciul se cam bilbiia, aşa că i-am inchis telefonul in nas. Pe urmă a venit Aglaia Protopopescu, să flecărim de una, de alta. Avea o umbreluţă portocalie. Nu părea prea impresionată de teribila grozăvie. Ea nu ii iubise niciodată pe americani. íŽi murise iubitul in Vietnam. Acum, să nu credeţi că i-am cintat in strună sopranei! Dimpotrivă: Aglaia Protopopescu mi-a cintat ea mie aria Bernadettei.
Aveo o voce cristalină şi deosebit de pătrunzătoare. Pe urmă au venit şi nişte vecini. Unul dintre ei a adus o ladă cu Coca Cola. Eu am scos nişte gheaţă din frigider. Apoi ne-am aşezat pe terasă şi-am stat la taclale. Postul de televiziune Antena 5 ne-a asigurat că nu a fost găsit nici un supravieţuitor.
Pricoliciul de la Arsenal a dat din nou telefon şi ne-a pus pe jeratic pe toţi. Ne-a zis aşa, de la obraz, plin de obidă, că americanii ne făcuseră tuturor bucata. Că pur şi simplu o şterseseră prin spaţiul cosmic cu intregul lor continent. Că ne lăsaseră singuri, singurei, să ne batem capul cu poluarea şi cu apropiata cădere a cometei M-666. Nişte egoişti! Malagambişti, ce să mai vorbim...
PS: potrivit unor surse care doresc sa-si pastreze anonimatul, acest fictional a fost publicat simultan in Romania si Ungaria cu doua-trei saptamani inainte de septembrie 11, 2001!
short story de
Ovidiu Bufnila
La sfirşitul verii, America a dispărut de pe monitoare. In WorldNet s-a iscat o invălmăşeală de nedescris. Posturile de televiziune transmiteau imaginile a milioane de oameni consternaţi, pradă confuziei. America nu mai era. Gata, se evaporase. Oceanul Atlantic se intindea cit vedeai cu ochii. Ici şi colo cădeau din cer tot felul de sateliţi-spion pe care era pictat steagul instelat.
Să fi fost o gaură de vierme? Dar prezenţa unui astfel de fenomen astronomic hrăpăreţ ar fi fost detectată de monitoarele noastre.Să fi fost o explozie nucleară? Ar fi sărit in aer intreg Pămintul. Să fi fost un cutremur de pămint? N-am fi scăpat nici noi cu una, cu două! Da, da, America se volatilizase intr-un chip neobişnuit. Gata, nu mai era. Se sfirşise. Bineinţeles că toate lucrurile au luat-o razna. Gata cu Elvis. Gata cu Coca Cola. Gata cu frumosul vis american. Oare extratereştrii s-o fi smuls, să-şi facă un cadou? S-o fi răpit cu totul, pe furiş? Ca să se termine o dată pentru totdeauna cu isteria răpirilor? Cu nebunia OZN?
Sigur, au apărut tot felul de zvonuri, tot felul de speculaţii. Că talibanii ar fi trimis o rachetă grozavă să-i facă harcea-parcea pe bieţii americani. Că masonii dezlănţuiseră forţele telurice. Că Marele Spirit, sătul de pornografie şi droguri, il nimicise pe bătrinul unchi Sam scufundindu-l in ocean la mare adincime. Că mai marii din Shambala nu erau străini de groaznica dispariţie. Că Universul intreg suferise o depreciere magnetică soldată cu pierderea Americii. Bineinţeles că unii s-au sinucis. Alţii s-au bucurat. Şi-au frecat palmele: gata cu guma de mestecat, gata cu Marele Canion şi cu aroganţa lui Bill şi cu fundul rozaliu al lui Marilyn Monroe, gata cu băieţii scrobiţi de la CIA, gata cu voinicul Arnold.
Pricoliciul de la Arsenal mi-a dat telefon să mă intrebe ce şi cum. Dacă nu cumva America fusese doar in imaginaţia noastră. Dacă nu cumva fusese doar aşa, o metaforă. O iluzie. Pricoliciul se cam bilbiia, aşa că i-am inchis telefonul in nas. Pe urmă a venit Aglaia Protopopescu, să flecărim de una, de alta. Avea o umbreluţă portocalie. Nu părea prea impresionată de teribila grozăvie. Ea nu ii iubise niciodată pe americani. íŽi murise iubitul in Vietnam. Acum, să nu credeţi că i-am cintat in strună sopranei! Dimpotrivă: Aglaia Protopopescu mi-a cintat ea mie aria Bernadettei.
Aveo o voce cristalină şi deosebit de pătrunzătoare. Pe urmă au venit şi nişte vecini. Unul dintre ei a adus o ladă cu Coca Cola. Eu am scos nişte gheaţă din frigider. Apoi ne-am aşezat pe terasă şi-am stat la taclale. Postul de televiziune Antena 5 ne-a asigurat că nu a fost găsit nici un supravieţuitor.
Pricoliciul de la Arsenal a dat din nou telefon şi ne-a pus pe jeratic pe toţi. Ne-a zis aşa, de la obraz, plin de obidă, că americanii ne făcuseră tuturor bucata. Că pur şi simplu o şterseseră prin spaţiul cosmic cu intregul lor continent. Că ne lăsaseră singuri, singurei, să ne batem capul cu poluarea şi cu apropiata cădere a cometei M-666. Nişte egoişti! Malagambişti, ce să mai vorbim...
PS: potrivit unor surse care doresc sa-si pastreze anonimatul, acest fictional a fost publicat simultan in Romania si Ungaria cu doua-trei saptamani inainte de septembrie 11, 2001!
-
meduzal - Junior Member
- Mesaje: 14
- Membru din: Mie Iul 02, 2003 11:00 pm
de meduzal » Lun Apr 24, 2006 7:22 pm
Armele zeilor
story SF de
Ovidiu Bufnilă
In urmă cu o mie de ani, in Insulele Katai, principele era incă dorit de mii de femei, era incă pizmuit de baronii de sticlă care conspirau impotriva impărăţiilor şi era incă ascultat cu evlavie de savanţii de pe muntele Asahor, acolo unde s-a arătat pentru prima oară chipul Mantuitorului.
Acum insă, odihnindu-se pe o piatră căzută din cer la sfarşitul toamnei, nu departe de ţărmul mării, principele trăgea să moară.
Singur.
Aerul e greu. Cerul parcă-i de fontă. Rar trece căte o lumină rătăcită care-şi caută un corp pe măsură, tanjind să fie şi ea, pentru o clipă, fie o antilopă, fie zambetul unei femei, fie dangătul clopotelor franciscane din Balkoon.
Trece un călugăr care se indreaptă către Insulele Katai. Nici nu se uită la principe, nu-i pasă. Are obrajii bine inroşiţi şi tocmai a ieşit din iatacul iubovnicelor dezmăţate care ar fi trebui să-i aştepte neprihănite pe cavalerii porniţi către Soare-Apune, are burdihanul plin cu vin de Madella, rubiniu şi cu buchet ameţitor.
- Fii bun, o picătură de apă, cerşeşte principele tarandu-se in urma călugărului.
Colbul drumului se ridică de sub sandalele manăstireşti şi umple barba princepelui innecandu-l.
Călugărul se pierde in scanteierea unei raze de soare bolnavă şi nebună.
Trece un armurier grăbit să ducă o comandă unui vajnic mănuitor de lance, apoi trec nişte fete zburdalnice, trec nişte ghicitori in stele, trec nişte curveturi sulemenite foarte şi foarte gălăgioase.
Principele se sprijină in toiag adulmecandu-le, dorindu-şi coapsele lor fragede, inchipuindu-se adormit in poala lor, mangaiat de sfarcurile mari, zemoase.
Trece un cronicar şi-l loveşte cu ură. Trece un fantanar de stele din Copa, oraşul mincinoşilor, şi-l loveşte şi el pe principe cu ură. Trece un trompetist şi-l loveşte şi el hohotind dispreţuitor.
Principele descoperă incet, incet că dincolo de programele pe care le instrucţionase candva in Reţeaua clădită de supuşii lui, se rostuiau şi alte instrucţiuni pe care, iata, nu le aflase vreodată in registrul său de navigaţie. 펺i imaginase că lumile sunt construite numai pentru navigatori ambiţioşi, gata oricand să infrunte stihiile vartejurilor virtuale.
O lacrimă i se prelinse pe bărbie.
De unde veneau oare toate aceste fiinţe atat de nepăsătoare, atat de rele, de unde veneau aceste construcţii hidoase?
De dincolo de stanci işi făcură apariţia cinci beţivi hăhălind şi aruncand cu structuri organice in păsările mării. Structurile se ancorau de aripile luminoase, pătrundeau adanc in trupurile păsărilor. Văzduhul se umple de sange iar timpul se vălureşte amestecand momentele trecute, prezente şi viitoare.
Principele işi resetă programele.
Beţivii se apropie de el. Gata să-l calce in picioare.
Vruuuum!
Corpurile beţivilor explodează in jerbe multicolore, nisipul se umple de fluide sărate şi liliachii. Undeva, in valtoarea de evenimente izbite de viruşii principelui, călugărul cade in genunchi. Limba i se umflă. Pielea-i plezneşte.
Mulţimile din Katai se vanzolesc pe plajă aclamandu-şi princepele. Principele le imbrăţişează cu privirea, maiestuos.
Halebardierii strang resturile programelor, toarnă sangele rămas in nişte cupe de argint care zumzăie bantuite de curenţi electrici.
Principele face un semn august. Mulţimile ingenunchează. Femeile plang zgariindu-se pe sani. Savanţii se mansturbează speriaţi intr-un colţ, pe sub arcadele de platină şi sticlă de Caraba, oraşul pustiirilor.
Principele rearanjează evenimentele din Reţea şi, plin de inţelepciune, ii ucide pe toţi rătăciţii care, in neştire, preamăriseră domnia vulgului şi lipsirea de principii, aşteptand să găsească armele zeilor in propria lor rătăcire.
story SF de
Ovidiu Bufnilă
In urmă cu o mie de ani, in Insulele Katai, principele era incă dorit de mii de femei, era incă pizmuit de baronii de sticlă care conspirau impotriva impărăţiilor şi era incă ascultat cu evlavie de savanţii de pe muntele Asahor, acolo unde s-a arătat pentru prima oară chipul Mantuitorului.
Acum insă, odihnindu-se pe o piatră căzută din cer la sfarşitul toamnei, nu departe de ţărmul mării, principele trăgea să moară.
Singur.
Aerul e greu. Cerul parcă-i de fontă. Rar trece căte o lumină rătăcită care-şi caută un corp pe măsură, tanjind să fie şi ea, pentru o clipă, fie o antilopă, fie zambetul unei femei, fie dangătul clopotelor franciscane din Balkoon.
Trece un călugăr care se indreaptă către Insulele Katai. Nici nu se uită la principe, nu-i pasă. Are obrajii bine inroşiţi şi tocmai a ieşit din iatacul iubovnicelor dezmăţate care ar fi trebui să-i aştepte neprihănite pe cavalerii porniţi către Soare-Apune, are burdihanul plin cu vin de Madella, rubiniu şi cu buchet ameţitor.
- Fii bun, o picătură de apă, cerşeşte principele tarandu-se in urma călugărului.
Colbul drumului se ridică de sub sandalele manăstireşti şi umple barba princepelui innecandu-l.
Călugărul se pierde in scanteierea unei raze de soare bolnavă şi nebună.
Trece un armurier grăbit să ducă o comandă unui vajnic mănuitor de lance, apoi trec nişte fete zburdalnice, trec nişte ghicitori in stele, trec nişte curveturi sulemenite foarte şi foarte gălăgioase.
Principele se sprijină in toiag adulmecandu-le, dorindu-şi coapsele lor fragede, inchipuindu-se adormit in poala lor, mangaiat de sfarcurile mari, zemoase.
Trece un cronicar şi-l loveşte cu ură. Trece un fantanar de stele din Copa, oraşul mincinoşilor, şi-l loveşte şi el pe principe cu ură. Trece un trompetist şi-l loveşte şi el hohotind dispreţuitor.
Principele descoperă incet, incet că dincolo de programele pe care le instrucţionase candva in Reţeaua clădită de supuşii lui, se rostuiau şi alte instrucţiuni pe care, iata, nu le aflase vreodată in registrul său de navigaţie. 펺i imaginase că lumile sunt construite numai pentru navigatori ambiţioşi, gata oricand să infrunte stihiile vartejurilor virtuale.
O lacrimă i se prelinse pe bărbie.
De unde veneau oare toate aceste fiinţe atat de nepăsătoare, atat de rele, de unde veneau aceste construcţii hidoase?
De dincolo de stanci işi făcură apariţia cinci beţivi hăhălind şi aruncand cu structuri organice in păsările mării. Structurile se ancorau de aripile luminoase, pătrundeau adanc in trupurile păsărilor. Văzduhul se umple de sange iar timpul se vălureşte amestecand momentele trecute, prezente şi viitoare.
Principele işi resetă programele.
Beţivii se apropie de el. Gata să-l calce in picioare.
Vruuuum!
Corpurile beţivilor explodează in jerbe multicolore, nisipul se umple de fluide sărate şi liliachii. Undeva, in valtoarea de evenimente izbite de viruşii principelui, călugărul cade in genunchi. Limba i se umflă. Pielea-i plezneşte.
Mulţimile din Katai se vanzolesc pe plajă aclamandu-şi princepele. Principele le imbrăţişează cu privirea, maiestuos.
Halebardierii strang resturile programelor, toarnă sangele rămas in nişte cupe de argint care zumzăie bantuite de curenţi electrici.
Principele face un semn august. Mulţimile ingenunchează. Femeile plang zgariindu-se pe sani. Savanţii se mansturbează speriaţi intr-un colţ, pe sub arcadele de platină şi sticlă de Caraba, oraşul pustiirilor.
Principele rearanjează evenimentele din Reţea şi, plin de inţelepciune, ii ucide pe toţi rătăciţii care, in neştire, preamăriseră domnia vulgului şi lipsirea de principii, aşteptand să găsească armele zeilor in propria lor rătăcire.
-
meduzal - Junior Member
- Mesaje: 14
- Membru din: Mie Iul 02, 2003 11:00 pm
de meduzal » Lun Apr 24, 2006 7:22 pm
Uite un link din China:
http://www.en8848.com/Article/Class1/Class3/2004-12-29/120.html
http://www.en8848.com/Article/Class1/Class3/2004-12-29/120.html
whatever scrie:slabut de tot
-
meduzal - Junior Member
- Mesaje: 14
- Membru din: Mie Iul 02, 2003 11:00 pm
de meduzal » Lun Apr 24, 2006 7:26 pm
Big Bang Boo
story de
Ovidiu Bufnilă
Masa lui Jelly Fish era incărcată cu o mulţime de bunătăţi marine care, toate, se intreceau să-şi sumeţească nebuna de Pax 6 in fel şi chip.
Pax 6, gagiilor, e gena văzului şi toata tevatura despre care vă vorbesc are o oarecare tangenţă cu teleologia.
Poanta e ca Jelly Fish era privit de intreaga sa masă de bucate. Gongorzolla de la Arsenalul Lunar i-a atras atenţia asupra acestui lucru. Pentru Jelly Fish care fusese serios incercat in Războaiele de Imagine de la sfarşitul Mileniului, toată povestea căpătă dintr-odată greutatea unui miracol. Defazandu-se in pliurile temporale ale evenimentului-pranz, Jelly Fish incercă să-şi modifice imaginea vălurind-o.
Gongorzolla s-a plans caţiva ani mai incolo unui vanător de balene de sticlă din Kamceaikan că incercarea lui Jelly Fish i-a produs o serie de neajunsuri, simultaneităţile sale avand serios de suferit.
Pranzul la care bunătăţile marine l-au privit pe Jelly Fish ca o totalitate respectabilă, ca o singură fiinţă, a devenit celebru in toate galaxille vălurite ale universului plin de universuri. Mulţi colecţionari s-au inghesuit la targurile verii de pe asteroidul Mandha să cumpere momentul digital pe care nişte maeştrii ai licitaţiilor l-au numit sugestiv Marele Pranz al Intregii Privirii .
Nişte filozofi din arhipelagurile Purpurii şi-au manifestat serioase indoieli incercand să demonstreze că fiinţele sincrone, născute sub presiunea campurilor magnetice aidoma unor structuri vii exemplare, sunt doar invenţia unor rătăciţi.
- Nu voi incerca să demosntrez contrariul, i-a scris Jelly Fish unei femei necunoscute care se virtualiza din cand in cand in siajul său. Pur şi simplu nu am chef, nu am deloc chef. Cand vei primi acest mesaj, eu mă voi fi vălurit inspre momentele digitale nordice iar tu probabil că-ţi vei fi schimbat epiderma. Mi-ar plăcea să facem un pic de sex in manieră tradiţională fără să ne fugărim prin momente digitale păcălitoare şi pline de vartejuri virtuale. In sfarşit, pur şi simplu imi pregăteam un pranz pe cinste cand m-am simţit privit. Nu era, aş vrea să ştii, o privire obişnuită, ci un intreg concert Pax 6! Mă intreb cum au reuşit toate genele Pax ale bunătăţilor marine să se sincronizeze pentru a mă focaliza şi mai ales aş vrea să ştiu de ce au făcut-o. Intenţia nu mai trebuie demonstrată.
- Crezi că e in mod clar o intenţie? intrebă femeia virtuală luand diverse forme pentru a-l amuza pe Jelly Fish. Poate că regimul tău de navigaţie iţi joacă feste. Poate că o furtună magnetică ţi-a bulversat momentul digital. Sau poate că proximitatea mea a făcut ca totul să devină haotic in existenţa ta. Ar fi interesant ca, vălurindu-ne unul intr-altul, să descoperim mai multe scenarii. Poate că acest faimos pranz la care l-ai invitat pe preotul Gongorzolla nici n-a avut loc in realitate şi poate că e doar in imaginarul cuiva, al unui tridimensional, de exemplu. De ce l-ai invitat pe Gongorzolla? Ce ai sperat?
Jelly Fish nu se aştepta la o asemenea indrăzneală. De obicei, femeile virtuale care se unduiau fantomatic in siajul său erau discrete in privinţa existenţei sale văluritoare. Dialogurile cu ele se invarteau in jurul sexului şi atat.
- Aş vrea să-ţi dau un nume, şopti Jelly Fish incercand să stabilizeze momentul digital şi construind pe loc o realitate adiacentă. O faleză. O terasă. Un ocean. Un chelner. O masă in doi. Şampanie.
- Elsatra e numele meu, spuse femeia virtuală acceptand să ia o formă oarecare dintr-un pliu pe care Jellz Fish il localizase deja in periferiile sale magnetice. Elsatra!
- Elsatra, incepu Jelly Fish cuprins de emoţie, l-am invitat pe Gongorzolla pentru că aveam de gand să-i pun cateva intrebări despre Dumnezeu.
- Ah, făcu Elsatra lăsandu-şi buclele aurii să se reverse printre picioarele mesei. Ce pasionant, Dumnezeu! O să-ţi spun un mic secret, am inventat un Dumnezeu pentru bărbaţii din constelaţiile primare. Oh, nu, nu protesta! strigă Elsatra ridicand cupa de şampanie. Recunosc, m-am jucat intr-un mod periculos. Am fost curioasă insă să văd pană unde pot impinge lucrurile. Am inţeles astfel că din motive stranii, credinţa se vălureşte şi că in anumite bifurcaţii, valurile de credinţă vin unele peste altele născand o mulţime de mituri dar şi confuzii de sens.
- Elsatra, sunt lucruri diferite şi...
O orechestră de dixieland işi făcu apariţia dintr-un moment anterior acestui ficţional şi, pus pe şotii, umplu intreaga faleză de ritmuri indrăcite. Dirijorul işi smulse pe rand cele şapte măşti, se transformă din girafă in pian electric, apoi luă infăţişări hazlii pentru ca lumea să se destindă. Jelly Fish incercă să modifice momentul digital dar nu reuşi pentru că orchestra de dixieland părea să fie o construcţie virtuală autonomă generată de prezenţa unor atractori pe care el incă nu-i identificase. Hei, hei, strigă el uşor enervat, tocmai vorbeam despre Dumnezeu, vă rog să luaţi o pauză. Numai că trombonistul il luă peste picior şi slobozi o notă gravă in bătaie de joc, mititelule, suntem intr-o zonă neutră, nu ne pasă de pranzul tău fabulos, nu ne pasă de femeia ta digitală şi nici de poveştile tale siropoase despre Dumnezeu!
Jelly Fish se lăsă păgubaş. In fond, preotul Gongorzolla se pierduse in imensitatea oceanului digital fiind luat de un SMS trimis la intamplare de un şmecher de haecker din Oraşul Sticlelor şi Vibraţiilor.
- Chiar aşa!? strigă dirijorul proţăpindu-se in faţa mesei ale cărei unghiuri se inmuiaseră deja sub presiunea campurilor magnetice. íŽţi citesc gandurile, Jelly Fish, te scanez periferie cu periferie! Să ştii că şi noi ne-am intalnit cu acest Gongorzolla! Ştii ce ne-a cerut să-i cantăm?
- Ce? Ce? strigă Elsatra bătand veselă din palme şi făcand să sară scantei in toate părţile. Vreau să ştiu! Vreau să ştiu!
- Nu te grăbi, cucoană! Nu e de joacă! Gongorzolla ne-a cerut să-i cantăm Big Bang Boo! Inţelegeţi?
- Şi?
- Păi nu ştiţi?
- Ce să ştim?! strigă Jelly Fish blestemandu-se că nu se inrolase in Serviciile Speciale pe vremea cand incă mai căutau multiplicanţi aidoma lui şi că toată viaţa se ocupase de studiul sistemelor disipative intr-un amărat de institut de cercetări specializat in domeniilor imagologiilor.
- Big Bang Boo e o parolă. O melodie-parolă care schimbă codurile universului plin de universuri. Incepe cam aşa.....
Jelly Fish nu avut timp să reacţioneze. Elsatra se topi prin văzduh. Periferiile lui se volatilizară. cerul se crăpă. Jelly Fish incercă să-şi incheie exietnţa intr-o cheie anecdotică dar trombonistul il dezactivă cu un Si bemol.
- Hei, şefu', pe ăsta l-am ras. Am stabilizat campurile magnetice. Nu mai avem fluctuaţii. Şi acum ce facem?
Dumnezeu se intoarse spre trombonist şi-l dezactivă. Apoi se strecură in corporalitatea unei gene Pax 6 şi incepu să privească plin de curiozitate, de pe o masă incărcată cu fructe exotice şi aflată nu departe de loja arbitrilor, cursa de cai din Nottigham.
story de
Ovidiu Bufnilă
Masa lui Jelly Fish era incărcată cu o mulţime de bunătăţi marine care, toate, se intreceau să-şi sumeţească nebuna de Pax 6 in fel şi chip.
Pax 6, gagiilor, e gena văzului şi toata tevatura despre care vă vorbesc are o oarecare tangenţă cu teleologia.
Poanta e ca Jelly Fish era privit de intreaga sa masă de bucate. Gongorzolla de la Arsenalul Lunar i-a atras atenţia asupra acestui lucru. Pentru Jelly Fish care fusese serios incercat in Războaiele de Imagine de la sfarşitul Mileniului, toată povestea căpătă dintr-odată greutatea unui miracol. Defazandu-se in pliurile temporale ale evenimentului-pranz, Jelly Fish incercă să-şi modifice imaginea vălurind-o.
Gongorzolla s-a plans caţiva ani mai incolo unui vanător de balene de sticlă din Kamceaikan că incercarea lui Jelly Fish i-a produs o serie de neajunsuri, simultaneităţile sale avand serios de suferit.
Pranzul la care bunătăţile marine l-au privit pe Jelly Fish ca o totalitate respectabilă, ca o singură fiinţă, a devenit celebru in toate galaxille vălurite ale universului plin de universuri. Mulţi colecţionari s-au inghesuit la targurile verii de pe asteroidul Mandha să cumpere momentul digital pe care nişte maeştrii ai licitaţiilor l-au numit sugestiv Marele Pranz al Intregii Privirii .
Nişte filozofi din arhipelagurile Purpurii şi-au manifestat serioase indoieli incercand să demonstreze că fiinţele sincrone, născute sub presiunea campurilor magnetice aidoma unor structuri vii exemplare, sunt doar invenţia unor rătăciţi.
- Nu voi incerca să demosntrez contrariul, i-a scris Jelly Fish unei femei necunoscute care se virtualiza din cand in cand in siajul său. Pur şi simplu nu am chef, nu am deloc chef. Cand vei primi acest mesaj, eu mă voi fi vălurit inspre momentele digitale nordice iar tu probabil că-ţi vei fi schimbat epiderma. Mi-ar plăcea să facem un pic de sex in manieră tradiţională fără să ne fugărim prin momente digitale păcălitoare şi pline de vartejuri virtuale. In sfarşit, pur şi simplu imi pregăteam un pranz pe cinste cand m-am simţit privit. Nu era, aş vrea să ştii, o privire obişnuită, ci un intreg concert Pax 6! Mă intreb cum au reuşit toate genele Pax ale bunătăţilor marine să se sincronizeze pentru a mă focaliza şi mai ales aş vrea să ştiu de ce au făcut-o. Intenţia nu mai trebuie demonstrată.
- Crezi că e in mod clar o intenţie? intrebă femeia virtuală luand diverse forme pentru a-l amuza pe Jelly Fish. Poate că regimul tău de navigaţie iţi joacă feste. Poate că o furtună magnetică ţi-a bulversat momentul digital. Sau poate că proximitatea mea a făcut ca totul să devină haotic in existenţa ta. Ar fi interesant ca, vălurindu-ne unul intr-altul, să descoperim mai multe scenarii. Poate că acest faimos pranz la care l-ai invitat pe preotul Gongorzolla nici n-a avut loc in realitate şi poate că e doar in imaginarul cuiva, al unui tridimensional, de exemplu. De ce l-ai invitat pe Gongorzolla? Ce ai sperat?
Jelly Fish nu se aştepta la o asemenea indrăzneală. De obicei, femeile virtuale care se unduiau fantomatic in siajul său erau discrete in privinţa existenţei sale văluritoare. Dialogurile cu ele se invarteau in jurul sexului şi atat.
- Aş vrea să-ţi dau un nume, şopti Jelly Fish incercand să stabilizeze momentul digital şi construind pe loc o realitate adiacentă. O faleză. O terasă. Un ocean. Un chelner. O masă in doi. Şampanie.
- Elsatra e numele meu, spuse femeia virtuală acceptand să ia o formă oarecare dintr-un pliu pe care Jellz Fish il localizase deja in periferiile sale magnetice. Elsatra!
- Elsatra, incepu Jelly Fish cuprins de emoţie, l-am invitat pe Gongorzolla pentru că aveam de gand să-i pun cateva intrebări despre Dumnezeu.
- Ah, făcu Elsatra lăsandu-şi buclele aurii să se reverse printre picioarele mesei. Ce pasionant, Dumnezeu! O să-ţi spun un mic secret, am inventat un Dumnezeu pentru bărbaţii din constelaţiile primare. Oh, nu, nu protesta! strigă Elsatra ridicand cupa de şampanie. Recunosc, m-am jucat intr-un mod periculos. Am fost curioasă insă să văd pană unde pot impinge lucrurile. Am inţeles astfel că din motive stranii, credinţa se vălureşte şi că in anumite bifurcaţii, valurile de credinţă vin unele peste altele născand o mulţime de mituri dar şi confuzii de sens.
- Elsatra, sunt lucruri diferite şi...
O orechestră de dixieland işi făcu apariţia dintr-un moment anterior acestui ficţional şi, pus pe şotii, umplu intreaga faleză de ritmuri indrăcite. Dirijorul işi smulse pe rand cele şapte măşti, se transformă din girafă in pian electric, apoi luă infăţişări hazlii pentru ca lumea să se destindă. Jelly Fish incercă să modifice momentul digital dar nu reuşi pentru că orchestra de dixieland părea să fie o construcţie virtuală autonomă generată de prezenţa unor atractori pe care el incă nu-i identificase. Hei, hei, strigă el uşor enervat, tocmai vorbeam despre Dumnezeu, vă rog să luaţi o pauză. Numai că trombonistul il luă peste picior şi slobozi o notă gravă in bătaie de joc, mititelule, suntem intr-o zonă neutră, nu ne pasă de pranzul tău fabulos, nu ne pasă de femeia ta digitală şi nici de poveştile tale siropoase despre Dumnezeu!
Jelly Fish se lăsă păgubaş. In fond, preotul Gongorzolla se pierduse in imensitatea oceanului digital fiind luat de un SMS trimis la intamplare de un şmecher de haecker din Oraşul Sticlelor şi Vibraţiilor.
- Chiar aşa!? strigă dirijorul proţăpindu-se in faţa mesei ale cărei unghiuri se inmuiaseră deja sub presiunea campurilor magnetice. íŽţi citesc gandurile, Jelly Fish, te scanez periferie cu periferie! Să ştii că şi noi ne-am intalnit cu acest Gongorzolla! Ştii ce ne-a cerut să-i cantăm?
- Ce? Ce? strigă Elsatra bătand veselă din palme şi făcand să sară scantei in toate părţile. Vreau să ştiu! Vreau să ştiu!
- Nu te grăbi, cucoană! Nu e de joacă! Gongorzolla ne-a cerut să-i cantăm Big Bang Boo! Inţelegeţi?
- Şi?
- Păi nu ştiţi?
- Ce să ştim?! strigă Jelly Fish blestemandu-se că nu se inrolase in Serviciile Speciale pe vremea cand incă mai căutau multiplicanţi aidoma lui şi că toată viaţa se ocupase de studiul sistemelor disipative intr-un amărat de institut de cercetări specializat in domeniilor imagologiilor.
- Big Bang Boo e o parolă. O melodie-parolă care schimbă codurile universului plin de universuri. Incepe cam aşa.....
Jelly Fish nu avut timp să reacţioneze. Elsatra se topi prin văzduh. Periferiile lui se volatilizară. cerul se crăpă. Jelly Fish incercă să-şi incheie exietnţa intr-o cheie anecdotică dar trombonistul il dezactivă cu un Si bemol.
- Hei, şefu', pe ăsta l-am ras. Am stabilizat campurile magnetice. Nu mai avem fluctuaţii. Şi acum ce facem?
Dumnezeu se intoarse spre trombonist şi-l dezactivă. Apoi se strecură in corporalitatea unei gene Pax 6 şi incepu să privească plin de curiozitate, de pe o masă incărcată cu fructe exotice şi aflată nu departe de loja arbitrilor, cursa de cai din Nottigham.
-
meduzal - Junior Member
- Mesaje: 14
- Membru din: Mie Iul 02, 2003 11:00 pm
de Shaki » Lun Apr 24, 2006 8:30 pm
asha, shi?...meduzal scrie:Uite un link din China:
http://www.en8848.com/Article/Class1/Class3/2004-12-29/120.html
whatever, ur right, da accelashi lucru s-ar putea spune shi despre poiezeaua lu matale
aliatzi, right?
A little girl went out to play, lost in the marketplace as if half-born...
A little girl went out to play, lost in the marketplace as if half-born...
-
Shaki - Mesaje: 7089
- Membru din: Lun Mar 10, 2003 12:00 am
de Shaki » Lun Apr 24, 2006 9:27 pm
nici io nu shtiu, da crek dublu n din cuvantu a innebuni, de ex, se puate nimeri ink din scuala primara, fara a fi gothic chiar
aliatzi, right?
A little girl went out to play, lost in the marketplace as if half-born...
A little girl went out to play, lost in the marketplace as if half-born...
-
Shaki - Mesaje: 7089
- Membru din: Lun Mar 10, 2003 12:00 am
de meduzal » Mar Apr 25, 2006 4:05 pm
COMPRESOR
short story SF de
Ovidiu BUFNILĂ
Ieşind din Templul Albastru, Kansokan işi desfăcu aripile de sticlă şi se avantă către inaltul cerului. Trase in piept aerul tare al inălţimilor şi privi plin de curiozitate către Oraşul Plăsmuirilor pe care fluizii din Nord il comprimaseră ascunzandu-l intr-un nor de dimineaţă.
- Trebuie să plăteşti, şuieră dinozaurianul Terminor alunecand intre două bifurcaţii fluide, scuturandu-se de spumă, vălurind timpurile. Trebuie să plăteşti ca să poţi intra acolo, iubitule Kankosan!
- Saiko! răcni Kankosan ranjind. N-am chef să intru acolo! N-am chef, mă mulţumesc să navighez prin forumuri.
- Nimic nu se compară cu Oraşul Plăsmuirilor! E cel mai tare drog, e adevăratul Compresor! E poarta către vitezele virtuale! Bandolibina, curveta aia din Insulele Drogaţilor, mi-a spus că a incercat nişte senzaţii bestiale! E mult mai ca lumea decat pe forumuri! Caţi poţi anihila pe forumuri? Zece, o sută, o mie? Odată intrat in Oraşul Plăsmuirilor poţi dezactiva cel puţin un milion de navigatori intr-o fracţiune de secundă! Senzaţia e bestială, te desfunzi, te transformi intr-o supernovă, te cuantifici, pluteşti asemenea unei mari meduze virtuale prin aproape intreg universul plin de universuri. Şmecheria e că poţi fi tu insuţi in cele din urmă principiul compresor! íŽmţelegi, tipule?
Kankosan scoase limba-i argintie şi, coborind lin intre ape, işi setă instrucţiunile care-i plăceau cel mai mult din toate cele zece mii cu care fusese inzestrat la naştere. Se transformă intr-o bicicletă.
Vreme de vreun ceas nu trecu nimeni pe langă el dar in cele din urmă, venind dinspre port, se vizualiză o făptură apetisantă. Kankosan ii scană rapid matricea informaţională. ii citi istoriile alternative şi, pentru o clipă, se gandi să o ucidă folosind un foc de artificii pe care il furase in timpul carnavalului de la Rio.
Agamela Maga Ama apucă ghidonul plină de hotărare. Cantări bicicleta dintr-o privire şi, şuierand mulţumită, se aruncă in şaua argintie.
Konkason vibră de plăcere. Renunţă la gandul ucigaş. Se lăsă comprimat de pitulicea pufoasă şi zemoasă care răspandea un parfum imbătător şi care in mod sigur nu cunoscuse vreodată voluptatea pătrunderii unui virus informaţional din clasa falusoidelor purpurii pe care le produceau departe de lumina zile fluizii din Nord.
Agamela Maga Ama incepu să pedaleze de nebună lăsandu-şi pitulicea nebună să guste din fluidele lui Konkason. Ţipă de plăcere azvarlindu-şi cele o mie de silicoane in inaltul norilor pufoşi ca nişte pernuţe.
Cerul căzu oblic incepand să se scurgă im Oraşul Plăsmuirilor cu o viteză ameţitoare. Sunetele lumii, strivite, se preschimbară in nişte sclipiri de oţel infundandu-se in pliurile comprimate din ce in ce mai dureros de campurile magnetice. Dar Konkason nu luă seama la ce se intampla in jurul lui. Se bucura fără teamă de pitulicea aia nebună pe care Agamela Maga Ama părea s-o strivească pe şaua argintie a bicicletei fără să-i pese nici ei de tot ceea ce se intampla in jurul ei.
Dinozaurianul Terminor, imbătandu-se straşnic in buza toamnei, intr-o bodegă din setările aurii ale mandrei cetăţi Walhadala, cetatea unde cruciaţii se străduiseră să-l găsească pe Mantuitor in urmă cu două mii de ani, ii povesti unei principese din Bălţile Sangerii că bietul Konkason fusese supus unei comprimări atat de puternice incat matricea lui informaţiobnală a colapsat transformandu-se in cele din urmă intr-un frumos foc de artificii care a luminat intrarea Agamelei in Oraşul Plăsmuirilor.
Unii briganzi din inima sudicelor au pus laba pe dinozaurian şi, la ceas de noapte electrică, l-au jupuit de viu. Nimeni nu ştie dacă povestea asta cu principiul compresor ar fi adevărată.
Uneori vorbim despre astfel de lucruri dar supraveghetorii alveolelor ne mană cu bicele inapoi in propriile noastre lumi mici in care nimeni n-a auzit de universul plin de universuri şi nici de fluide şi nici de pitulici zemoase.
Poate că sunt numai plăsmuirile cu care, noi, sclavii marilor ecrane virtuale din Reţea, ne mangaiem intre un spam sau altul.
short story SF de
Ovidiu BUFNILĂ
Ieşind din Templul Albastru, Kansokan işi desfăcu aripile de sticlă şi se avantă către inaltul cerului. Trase in piept aerul tare al inălţimilor şi privi plin de curiozitate către Oraşul Plăsmuirilor pe care fluizii din Nord il comprimaseră ascunzandu-l intr-un nor de dimineaţă.
- Trebuie să plăteşti, şuieră dinozaurianul Terminor alunecand intre două bifurcaţii fluide, scuturandu-se de spumă, vălurind timpurile. Trebuie să plăteşti ca să poţi intra acolo, iubitule Kankosan!
- Saiko! răcni Kankosan ranjind. N-am chef să intru acolo! N-am chef, mă mulţumesc să navighez prin forumuri.
- Nimic nu se compară cu Oraşul Plăsmuirilor! E cel mai tare drog, e adevăratul Compresor! E poarta către vitezele virtuale! Bandolibina, curveta aia din Insulele Drogaţilor, mi-a spus că a incercat nişte senzaţii bestiale! E mult mai ca lumea decat pe forumuri! Caţi poţi anihila pe forumuri? Zece, o sută, o mie? Odată intrat in Oraşul Plăsmuirilor poţi dezactiva cel puţin un milion de navigatori intr-o fracţiune de secundă! Senzaţia e bestială, te desfunzi, te transformi intr-o supernovă, te cuantifici, pluteşti asemenea unei mari meduze virtuale prin aproape intreg universul plin de universuri. Şmecheria e că poţi fi tu insuţi in cele din urmă principiul compresor! íŽmţelegi, tipule?
Kankosan scoase limba-i argintie şi, coborind lin intre ape, işi setă instrucţiunile care-i plăceau cel mai mult din toate cele zece mii cu care fusese inzestrat la naştere. Se transformă intr-o bicicletă.
Vreme de vreun ceas nu trecu nimeni pe langă el dar in cele din urmă, venind dinspre port, se vizualiză o făptură apetisantă. Kankosan ii scană rapid matricea informaţională. ii citi istoriile alternative şi, pentru o clipă, se gandi să o ucidă folosind un foc de artificii pe care il furase in timpul carnavalului de la Rio.
Agamela Maga Ama apucă ghidonul plină de hotărare. Cantări bicicleta dintr-o privire şi, şuierand mulţumită, se aruncă in şaua argintie.
Konkason vibră de plăcere. Renunţă la gandul ucigaş. Se lăsă comprimat de pitulicea pufoasă şi zemoasă care răspandea un parfum imbătător şi care in mod sigur nu cunoscuse vreodată voluptatea pătrunderii unui virus informaţional din clasa falusoidelor purpurii pe care le produceau departe de lumina zile fluizii din Nord.
Agamela Maga Ama incepu să pedaleze de nebună lăsandu-şi pitulicea nebună să guste din fluidele lui Konkason. Ţipă de plăcere azvarlindu-şi cele o mie de silicoane in inaltul norilor pufoşi ca nişte pernuţe.
Cerul căzu oblic incepand să se scurgă im Oraşul Plăsmuirilor cu o viteză ameţitoare. Sunetele lumii, strivite, se preschimbară in nişte sclipiri de oţel infundandu-se in pliurile comprimate din ce in ce mai dureros de campurile magnetice. Dar Konkason nu luă seama la ce se intampla in jurul lui. Se bucura fără teamă de pitulicea aia nebună pe care Agamela Maga Ama părea s-o strivească pe şaua argintie a bicicletei fără să-i pese nici ei de tot ceea ce se intampla in jurul ei.
Dinozaurianul Terminor, imbătandu-se straşnic in buza toamnei, intr-o bodegă din setările aurii ale mandrei cetăţi Walhadala, cetatea unde cruciaţii se străduiseră să-l găsească pe Mantuitor in urmă cu două mii de ani, ii povesti unei principese din Bălţile Sangerii că bietul Konkason fusese supus unei comprimări atat de puternice incat matricea lui informaţiobnală a colapsat transformandu-se in cele din urmă intr-un frumos foc de artificii care a luminat intrarea Agamelei in Oraşul Plăsmuirilor.
Unii briganzi din inima sudicelor au pus laba pe dinozaurian şi, la ceas de noapte electrică, l-au jupuit de viu. Nimeni nu ştie dacă povestea asta cu principiul compresor ar fi adevărată.
Uneori vorbim despre astfel de lucruri dar supraveghetorii alveolelor ne mană cu bicele inapoi in propriile noastre lumi mici in care nimeni n-a auzit de universul plin de universuri şi nici de fluide şi nici de pitulici zemoase.
Poate că sunt numai plăsmuirile cu care, noi, sclavii marilor ecrane virtuale din Reţea, ne mangaiem intre un spam sau altul.
-
meduzal - Junior Member
- Mesaje: 14
- Membru din: Mie Iul 02, 2003 11:00 pm
de meduzal » Mie Apr 26, 2006 12:57 pm
Pisicuţa Galeşă şi tunarul Boris (1)
short story de
Ovidiu Bufnila
Pe toţi dracii!
Cum să nu te ia cu friguri cand dai peste un zid nou-nouţ, numai bun de scribălit?
Asta-i, gagiilor!
Mi-am scos tubu'. Fleoaşc! Fleoaşc! I-am pictat o misivă mişto lu' Pisicuţa Galeşă din Cluj. O ştiam eu, haimanaua! Pe vremuri scria scrisorile rozalii la Europa Liberă. Se dădea in vant după năucu' de Page.
Cum să nu-mi aduc aminte? Păi nu ne-am giugiulit la cantonu' acela părăsit din Bărăgan? Nu mi-a povestit ea mie cate-n Lună şi-n stele?
Ce buze avea! Ce focoasă!
Acu', iată-mă! Un babalac răsuflat. Trag cate-un chiştoc. Rad şobolănimea din gunoaie. Şi casc gura la şmecherii din Parlament.
Săracii! N-au cunoscut-o pe Pisicuţa Galeşă din Cluj. N-au habar de ea, nemuritoarea!
Sigur că m-am crucit! I-am citit mesaju' pe un zid crescut ca din pămant in preajma Gării de Nord. Fain! Zicea cam aşa, ţăcănita: Pupaţi-l in cur pe tunarul Boris!
Ea trebuie să fie, mi-am zis ciudos. Şi eu care imi inchipuiam că haimanaua se măritase cu un domn bine. Că-şi pierdea vremea prin cele străinătăţuri, braţ la braţ cu vreun şmecher cu ţăcălie şi cu post ca lumea la Ministeru' de Externe!
Ce chestie, dom'le!
Pisicuţa Galeşă din Cluj revenea in forţă. Călărea strada, draga de ea! Se dădea in stambă. Se ţinea de şotii, nebuna. Le făcea in ciudă la oficiali! Păi cat se canoniseră săracii să pună mana pe ea s-o bată bine de tot cu bulanele de cauciuc! Asta tre' să fi fost prin anii '70. In beci se ascundea, haimanaua! Stătea cu trezitoru' la urechiuşă. Era moartă, moartă după ăia de peste ocean, ha, ha, ha! Păi mi-a zis ea că bunică-sa ii aşteptase mai bine de un deceniu. Pe muchie. Invăţase să şi injure pe englezeşte, băbătia. La Socola au dus-o. Păi cum altfel cand se tot lăuda că-i amanta lui Elvis? Adevăru' e că hoaşca avea un picior de sticlă. Păi, uite-aşa! I se transformase peste noapte. íŽi strălucea. De la o ploaie de primăvară. Pun pariu că nu credeţi nici o iotă. Da' să mor dacă mint!
Fleoaşc! Misivă pentru Pisicuţa Galeşă din Cluj:
"Iubiţico, pe unde-ai umblat atata amar de vreme? Sunt pe-acilea, dai de mine in doi timpi şi trei mişcări".
Semnat, Papagalu' Rozaliu!
Eu sunt papagalu', nu vă mai obosiţi. E drept, m-am ramolit. Am cearcăne nasoale de tot. íŽmi scarţaie genunchiu' stang. Am ameţeli, mi s-au ingălbenit degetele de la chiştoace, mă lasă memoria.
Şi-s flămand.
Ce mincinos! Acu' o săptămană am ras un carnăcior de pe-o tarabă. Să fi văzut cum s-au luat după mine poliţaii! Buluc, dom'le!
Aşa, pisicuţo! Te-ai dat la fund atata amar de vreme. Şi-acu', hop, la lumină!
Muream de emoţie. I-am scris o mie de mesaje. I le găseam pe ale ei prin WC-urile publice, pe zidurile primăriei, pe coşmeliile din staţiile de autobuz. Parcă se juca cu mine!
O grămadă de boschetari s-au inghesuit să mă pocească. Să mă tragă de limbă. Că cine-i gagica. Că Boris ar fi homosexual şi guşă la poliţie. Că-i zice tunar aşa, la mişto, fiindcă are o sculă cat toate zilele. Ce babardişti!
Uitaţi-vă la mine. Persoană respectabilă. Nu umblu cu şuşe de doi lei. Fac şi pe dracu-n patru să nu mă duc la fund. Să nu ingroş drojdia societăţii noastre civile. Supravieţuiesc, dom'le, imi ţin coada pe sus!
L-am cunoscut ieri pe un metalist, Popescu Lamă de Oţel. Ce să-i faci dacă lui ii plăcea numele acesta? Se urina la WC-ul public din Gara de Nord. N-am mai văzut aşa ceva! I-au trebuit cinci minute să sfarşească. Ţaşnea urina din el! M-a văzut că mă binoclam. Mi-a ras in nas. L-am intrebat:
- íŽl cunoaşteţi pe tunaru' Boris?
- Ce şmen ai cu el, bărbăţele?! Mi-a strigat metalistul trăgandu-şi fermoarul la pantalonii lui plini de lănţuge. Dacă-l ştiu, o să pun o vorbă bună pentru tine, moşulică!
Auzi la el! Măgarul!
Da' era simpatic. Noua generaţie. Cu capu'n nori, bag seama. N-o cunoscuse băiatu' pe Pisicuţa Galeşă din Cluj. Nu-i pipăise bulanele mişto! Nu-i molfăise sfarcurile, bietul de el! Păi, să-i fi spus eu ce pierduse, nu?
Mi-a zis făcandu-mi cu ochiu':
- Te pricepi la calculatoare?
- Ţţţţţţ!
- Am eu un fişier cu toţi golănaşii de prin zonă! O să dăm de el, n-ai nici o grijă!
펺i făcea veacu' intr-o mansardă mucegăită. Ce mai puţea! Plină de gandaci. Aia se căcaseră pe monitoare şi pe claviatură. Da' nu-i păsa lui Popescu Lamă de Oţel. Săracu'! Visa revoluţii. Visa să conducă lumea. Să fie cel mai tare din parcare.
(va urma)
short story de
Ovidiu Bufnila
Pe toţi dracii!
Cum să nu te ia cu friguri cand dai peste un zid nou-nouţ, numai bun de scribălit?
Asta-i, gagiilor!
Mi-am scos tubu'. Fleoaşc! Fleoaşc! I-am pictat o misivă mişto lu' Pisicuţa Galeşă din Cluj. O ştiam eu, haimanaua! Pe vremuri scria scrisorile rozalii la Europa Liberă. Se dădea in vant după năucu' de Page.
Cum să nu-mi aduc aminte? Păi nu ne-am giugiulit la cantonu' acela părăsit din Bărăgan? Nu mi-a povestit ea mie cate-n Lună şi-n stele?
Ce buze avea! Ce focoasă!
Acu', iată-mă! Un babalac răsuflat. Trag cate-un chiştoc. Rad şobolănimea din gunoaie. Şi casc gura la şmecherii din Parlament.
Săracii! N-au cunoscut-o pe Pisicuţa Galeşă din Cluj. N-au habar de ea, nemuritoarea!
Sigur că m-am crucit! I-am citit mesaju' pe un zid crescut ca din pămant in preajma Gării de Nord. Fain! Zicea cam aşa, ţăcănita: Pupaţi-l in cur pe tunarul Boris!
Ea trebuie să fie, mi-am zis ciudos. Şi eu care imi inchipuiam că haimanaua se măritase cu un domn bine. Că-şi pierdea vremea prin cele străinătăţuri, braţ la braţ cu vreun şmecher cu ţăcălie şi cu post ca lumea la Ministeru' de Externe!
Ce chestie, dom'le!
Pisicuţa Galeşă din Cluj revenea in forţă. Călărea strada, draga de ea! Se dădea in stambă. Se ţinea de şotii, nebuna. Le făcea in ciudă la oficiali! Păi cat se canoniseră săracii să pună mana pe ea s-o bată bine de tot cu bulanele de cauciuc! Asta tre' să fi fost prin anii '70. In beci se ascundea, haimanaua! Stătea cu trezitoru' la urechiuşă. Era moartă, moartă după ăia de peste ocean, ha, ha, ha! Păi mi-a zis ea că bunică-sa ii aşteptase mai bine de un deceniu. Pe muchie. Invăţase să şi injure pe englezeşte, băbătia. La Socola au dus-o. Păi cum altfel cand se tot lăuda că-i amanta lui Elvis? Adevăru' e că hoaşca avea un picior de sticlă. Păi, uite-aşa! I se transformase peste noapte. íŽi strălucea. De la o ploaie de primăvară. Pun pariu că nu credeţi nici o iotă. Da' să mor dacă mint!
Fleoaşc! Misivă pentru Pisicuţa Galeşă din Cluj:
"Iubiţico, pe unde-ai umblat atata amar de vreme? Sunt pe-acilea, dai de mine in doi timpi şi trei mişcări".
Semnat, Papagalu' Rozaliu!
Eu sunt papagalu', nu vă mai obosiţi. E drept, m-am ramolit. Am cearcăne nasoale de tot. íŽmi scarţaie genunchiu' stang. Am ameţeli, mi s-au ingălbenit degetele de la chiştoace, mă lasă memoria.
Şi-s flămand.
Ce mincinos! Acu' o săptămană am ras un carnăcior de pe-o tarabă. Să fi văzut cum s-au luat după mine poliţaii! Buluc, dom'le!
Aşa, pisicuţo! Te-ai dat la fund atata amar de vreme. Şi-acu', hop, la lumină!
Muream de emoţie. I-am scris o mie de mesaje. I le găseam pe ale ei prin WC-urile publice, pe zidurile primăriei, pe coşmeliile din staţiile de autobuz. Parcă se juca cu mine!
O grămadă de boschetari s-au inghesuit să mă pocească. Să mă tragă de limbă. Că cine-i gagica. Că Boris ar fi homosexual şi guşă la poliţie. Că-i zice tunar aşa, la mişto, fiindcă are o sculă cat toate zilele. Ce babardişti!
Uitaţi-vă la mine. Persoană respectabilă. Nu umblu cu şuşe de doi lei. Fac şi pe dracu-n patru să nu mă duc la fund. Să nu ingroş drojdia societăţii noastre civile. Supravieţuiesc, dom'le, imi ţin coada pe sus!
L-am cunoscut ieri pe un metalist, Popescu Lamă de Oţel. Ce să-i faci dacă lui ii plăcea numele acesta? Se urina la WC-ul public din Gara de Nord. N-am mai văzut aşa ceva! I-au trebuit cinci minute să sfarşească. Ţaşnea urina din el! M-a văzut că mă binoclam. Mi-a ras in nas. L-am intrebat:
- íŽl cunoaşteţi pe tunaru' Boris?
- Ce şmen ai cu el, bărbăţele?! Mi-a strigat metalistul trăgandu-şi fermoarul la pantalonii lui plini de lănţuge. Dacă-l ştiu, o să pun o vorbă bună pentru tine, moşulică!
Auzi la el! Măgarul!
Da' era simpatic. Noua generaţie. Cu capu'n nori, bag seama. N-o cunoscuse băiatu' pe Pisicuţa Galeşă din Cluj. Nu-i pipăise bulanele mişto! Nu-i molfăise sfarcurile, bietul de el! Păi, să-i fi spus eu ce pierduse, nu?
Mi-a zis făcandu-mi cu ochiu':
- Te pricepi la calculatoare?
- Ţţţţţţ!
- Am eu un fişier cu toţi golănaşii de prin zonă! O să dăm de el, n-ai nici o grijă!
펺i făcea veacu' intr-o mansardă mucegăită. Ce mai puţea! Plină de gandaci. Aia se căcaseră pe monitoare şi pe claviatură. Da' nu-i păsa lui Popescu Lamă de Oţel. Săracu'! Visa revoluţii. Visa să conducă lumea. Să fie cel mai tare din parcare.
(va urma)
-
meduzal - Junior Member
- Mesaje: 14
- Membru din: Mie Iul 02, 2003 11:00 pm
de meduzal » Mie Apr 26, 2006 12:58 pm
Pisicuta Galesa si tunarul Boris (2)
I-am spus in şoaptă:
- Băă, mucea, las-o moale! E fumată chestiunea! Ai auzit de Pisicuţa Galeşă din Cluj? Intreab-o pe ea cum devine cazu'! Are experienţă, gagica!
Popescu Lamă de Oţel m-a privit neincrezător. Mi-a zis de la obraz că-s diliu, că mă caută moartea. Că-s limbut. Că-s gargaragiu. Că pisicuţa trebuia să fie acum hodorogită. Că nu există nemurire. Că s-a dus vremea noastră. Gata, la groapa de gunoi a istoriei. Că-i timpul gagiilor cu capu' cat baniţa, crăcănaţi peste claviatura aia ochioasă.
Nu l-a găsit pe Tunar in fişierul lui. Da' mi-a şoptit:
- E chestie politică la mijloc!
- Hai sifon, puştache! I-am zis eu. Pisicuţa nu le avea... Era doar o rebelă, inţelegi? Ar fi răsturnat lumea numai din varful buzelor dac-ar fi putut! A scris şi trei manifeste! Ei, poezie, tipule! Să radem lumea c-o floare! Să mori de ras, nu alta! Da' era o figură!
Popescu Lamă de Oţel m-a injurat. S-a lăsat prins in mrejele unui progrămel. Nici n-a mai vorbit cu mine.
L-am tapat de-o ţigară. Am sorbit dintr-o ceaşcă de cafea plină de ruj. Cafea puturoasă. Sălcie. M-a izbit in stomac asemenea unui pumn de ciocănar. M-am cocoţat pe geam. M-am zgait la lume. In zare se vedeau nişte coşuri de fabrică. Un bombardier vajaia prin văzduhul incins. I-am trimis bezele pilotului. Pe stradă se tot faţaia o curviştină. Scumpă, scumpă. Mi-a făcut semn să mă duc cu ea! N-o durea mana. Şi-a tras un pic fermoarul. Să mă bage in viteză. Nici aia nu mancase de-o săptămană. Se vedea de la o poştă. I-am strigat:
- Mimi, l-ai văzut pe tunaru' Boris?
Curviştina m-a porcăit in fel şi chip. Mi-a zis că-s sărit de pe fix. Uite-aşa mă arunca Pisicuţa Galeşă din Cluj in braţele pierzaniei.
- Inchide geamul! A ţipat la mine Popescu Lamă de Oţel. Am găsit ceva despre pisicuţa ta! Fii atent!
Cică un peşte de pe Lipscani avea o tipesă cu porecla asta. Ei, mie nu prea mi-a venit să cred, fi'ar a dracului de treabă! Pentru mine, pisicuţa fusese un mister o viaţă-ntreagă. Şi-acu' s-o găsesc făcand trotuarul?
Ne-am mişcat intr-o clipă. Peştele zăcea pe o terasă, la soare. Bine făcut. Fălci de taur. Muşchi turnaţi pe el cu lopata. Avea un ranjet periculos. Da' sufletu' ii era ca de furnică. L-am luat repede. S-a fastacit. S-a balbait. Că era o confuzie. Că auzise el de dama asta da' că nu era in proprietatea lui.
- O fi una care face pe independenta! a marait peştele trăgand o duşcă din berea-i austriacă. Mai sunt şi din astea. Am auzit că tipele astea lucrează cu barosanii de la informaţii. E minat terenu', nu vă băgaţi!
- íŽl ştii pe unu' Boris, zis tunaru', l-am intrebat, săltand de pe un picior pe celălalt.
La Universitate, pe zid, scria ceva despre el! N-aţi citit?
- O ştim pe aia! Ai vreun pont? Am spus repede.
Inimă de Leu are! Ăla le ştie pe toate! Prin Piaţa Romană se invarteşte, bulangiul! Da' vinde tare scump.
Am luat metroul. Baz. Baz. Sus, pe scări. La lumină. Inghesuială. Tuse canceroasă. Strigăte guturale.
L-am găsit pe valutist. 펺i infundase fundu' in scaunu' unei Lancia. Ce grande se dădea!
El ne-a ochit. I-am sărit in carcă. L-am luat de moţ. Nu prea i-a plăcut. S-a fastacit. I s-a inroşit guşuliţa. I-au luat foc urechiuşele. L-am ameninţat. Prostu'! A pus botu'.
- Asta-i adresa pisicuţei...e... Pisicuţa Galeşă... din ....din... Cluj ... pe cuvant, gagiilor... acu' două zile era la adresa asta! S-a balbait valutistul.
I-am zis adio, hahalerei!
Popescu Lamă de Oţel s-a ţinut după mine. Tot mustăcea. Făcea pe nebunul. Se zgăibăra pe scările tramvaielor impreună cu mine. 펺i zornăia lănţugele. Murea să vadă minunea. Tot mă tachina. Tot mă lua peste picior. C-o să găsim o babă surdă. Că-i sigur paralitică pisicuţa mea. C-o fi patroana vreunui bordel. Că-i plăcea să plătească nişte golănaşi să scrie mesaje pentru ea. Că era bolnavă de melancolie, muma pădurii! Fără indoială, tanjea după vremurile apuse! Iar treaba cu tunarul Boris era acolo, un moft!
Gata, gata, flecarule, i-am zis. Coboram la prima. E un bloc vechi acolo, italienii l-au construit in '40. In colţ e o berărie, mai incolo o staţie de benzină. Ţine-ţi gura, vedem noi cum devine cazu'. Fii respectuos!
Un moş, c-un caine jigărit după el, urca la deal. La număru' nouă, e fătuca! Aha!
Să-l fi văzut pe Popescu Lamă de Oţel cum şi-a bulbucat ochişorii. Ei, metalistule, să te văd!
Am urcat o scară crăpată. Puţea a gunoi. Un bec chior se legăna pe palierul prăfuit. Pereţii, jupuiţi. Undeva răcnea un beţivan. La etaj sufla intr-o trompetă. Mirosea a rantaş de te trăznea.
- Aici e! Am zis gafaind.
Cioc, cioc! Am venit, iubito! Intră. Voce cristalină. Stătea intinsă pe pat, pisicuţa mea. Fragedă, fragedă.
- Cine-i tipul, Papagalul Rozaliu? M-a intrebat Pisicuţa Galeşa din Cluj.
L-am prezentat pe metalist. Bineinţeles că Popescu Lamă de Oţel nu era convins. Tot ranjea, prostul. Credea că-l adusesem la giugiuleală. I-ar fi plăcut, nesimţitului. Da' pisicuţa era un simbol. O amintire. Trăgea să moară. Numai capul ei drăgălaş se mai mişca. Restul trupului se transformase intr-o bucată sclipitoare de sticlă.
- Aţi auzit de tunarul Boris? ne-a intrebat pisicuţa oftand.
- Ţţţţ! Am făcut eu inroşindu-mă de ruşine.
- Boris a luptat in Afganistan. Intr-o bună zi carnea lui s-a preschimbat in sticlă.
- Aha! Am marait eu făcand pe interesantul.
- Un grup de cercetători din New York i-au introdus matricea informaţională pe computer!
- Sanchi, pisicuţo, am spus eu. Nu te-am văzut de atata vreme şi tu te ţii de şotii dintr-astea! Cum să te cred?
- Taci! Mi-a urlat in ureche Popescu Lamă de Oţel. E posibil, moşulică! O pot face şi eu! O să-mi aduc indată sculele!
Şi a ieşit valvartej pe uşă.
Eu m-am tolănit intr-un balansoar. Am inchis ochii. Se auzea sticla.
Infuleca hulpavă carnea Pisicuţei Galeşe din Cluj.
Dar ce-mi păsa?
De ce să mă mai impotrivesc? íŽmpotriva cui să mă lupt? Valuri uriaşe de Timp se prăvăleau peste mine. Mă duceau cu ele. O voce din eter spunea pe un ton egal:
- Şi acum, pentru Papagalul Rozaliu din Bucureşti, TIME cu PINK FLOYD!
I-am spus in şoaptă:
- Băă, mucea, las-o moale! E fumată chestiunea! Ai auzit de Pisicuţa Galeşă din Cluj? Intreab-o pe ea cum devine cazu'! Are experienţă, gagica!
Popescu Lamă de Oţel m-a privit neincrezător. Mi-a zis de la obraz că-s diliu, că mă caută moartea. Că-s limbut. Că-s gargaragiu. Că pisicuţa trebuia să fie acum hodorogită. Că nu există nemurire. Că s-a dus vremea noastră. Gata, la groapa de gunoi a istoriei. Că-i timpul gagiilor cu capu' cat baniţa, crăcănaţi peste claviatura aia ochioasă.
Nu l-a găsit pe Tunar in fişierul lui. Da' mi-a şoptit:
- E chestie politică la mijloc!
- Hai sifon, puştache! I-am zis eu. Pisicuţa nu le avea... Era doar o rebelă, inţelegi? Ar fi răsturnat lumea numai din varful buzelor dac-ar fi putut! A scris şi trei manifeste! Ei, poezie, tipule! Să radem lumea c-o floare! Să mori de ras, nu alta! Da' era o figură!
Popescu Lamă de Oţel m-a injurat. S-a lăsat prins in mrejele unui progrămel. Nici n-a mai vorbit cu mine.
L-am tapat de-o ţigară. Am sorbit dintr-o ceaşcă de cafea plină de ruj. Cafea puturoasă. Sălcie. M-a izbit in stomac asemenea unui pumn de ciocănar. M-am cocoţat pe geam. M-am zgait la lume. In zare se vedeau nişte coşuri de fabrică. Un bombardier vajaia prin văzduhul incins. I-am trimis bezele pilotului. Pe stradă se tot faţaia o curviştină. Scumpă, scumpă. Mi-a făcut semn să mă duc cu ea! N-o durea mana. Şi-a tras un pic fermoarul. Să mă bage in viteză. Nici aia nu mancase de-o săptămană. Se vedea de la o poştă. I-am strigat:
- Mimi, l-ai văzut pe tunaru' Boris?
Curviştina m-a porcăit in fel şi chip. Mi-a zis că-s sărit de pe fix. Uite-aşa mă arunca Pisicuţa Galeşă din Cluj in braţele pierzaniei.
- Inchide geamul! A ţipat la mine Popescu Lamă de Oţel. Am găsit ceva despre pisicuţa ta! Fii atent!
Cică un peşte de pe Lipscani avea o tipesă cu porecla asta. Ei, mie nu prea mi-a venit să cred, fi'ar a dracului de treabă! Pentru mine, pisicuţa fusese un mister o viaţă-ntreagă. Şi-acu' s-o găsesc făcand trotuarul?
Ne-am mişcat intr-o clipă. Peştele zăcea pe o terasă, la soare. Bine făcut. Fălci de taur. Muşchi turnaţi pe el cu lopata. Avea un ranjet periculos. Da' sufletu' ii era ca de furnică. L-am luat repede. S-a fastacit. S-a balbait. Că era o confuzie. Că auzise el de dama asta da' că nu era in proprietatea lui.
- O fi una care face pe independenta! a marait peştele trăgand o duşcă din berea-i austriacă. Mai sunt şi din astea. Am auzit că tipele astea lucrează cu barosanii de la informaţii. E minat terenu', nu vă băgaţi!
- íŽl ştii pe unu' Boris, zis tunaru', l-am intrebat, săltand de pe un picior pe celălalt.
La Universitate, pe zid, scria ceva despre el! N-aţi citit?
- O ştim pe aia! Ai vreun pont? Am spus repede.
Inimă de Leu are! Ăla le ştie pe toate! Prin Piaţa Romană se invarteşte, bulangiul! Da' vinde tare scump.
Am luat metroul. Baz. Baz. Sus, pe scări. La lumină. Inghesuială. Tuse canceroasă. Strigăte guturale.
L-am găsit pe valutist. 펺i infundase fundu' in scaunu' unei Lancia. Ce grande se dădea!
El ne-a ochit. I-am sărit in carcă. L-am luat de moţ. Nu prea i-a plăcut. S-a fastacit. I s-a inroşit guşuliţa. I-au luat foc urechiuşele. L-am ameninţat. Prostu'! A pus botu'.
- Asta-i adresa pisicuţei...e... Pisicuţa Galeşă... din ....din... Cluj ... pe cuvant, gagiilor... acu' două zile era la adresa asta! S-a balbait valutistul.
I-am zis adio, hahalerei!
Popescu Lamă de Oţel s-a ţinut după mine. Tot mustăcea. Făcea pe nebunul. Se zgăibăra pe scările tramvaielor impreună cu mine. 펺i zornăia lănţugele. Murea să vadă minunea. Tot mă tachina. Tot mă lua peste picior. C-o să găsim o babă surdă. Că-i sigur paralitică pisicuţa mea. C-o fi patroana vreunui bordel. Că-i plăcea să plătească nişte golănaşi să scrie mesaje pentru ea. Că era bolnavă de melancolie, muma pădurii! Fără indoială, tanjea după vremurile apuse! Iar treaba cu tunarul Boris era acolo, un moft!
Gata, gata, flecarule, i-am zis. Coboram la prima. E un bloc vechi acolo, italienii l-au construit in '40. In colţ e o berărie, mai incolo o staţie de benzină. Ţine-ţi gura, vedem noi cum devine cazu'. Fii respectuos!
Un moş, c-un caine jigărit după el, urca la deal. La număru' nouă, e fătuca! Aha!
Să-l fi văzut pe Popescu Lamă de Oţel cum şi-a bulbucat ochişorii. Ei, metalistule, să te văd!
Am urcat o scară crăpată. Puţea a gunoi. Un bec chior se legăna pe palierul prăfuit. Pereţii, jupuiţi. Undeva răcnea un beţivan. La etaj sufla intr-o trompetă. Mirosea a rantaş de te trăznea.
- Aici e! Am zis gafaind.
Cioc, cioc! Am venit, iubito! Intră. Voce cristalină. Stătea intinsă pe pat, pisicuţa mea. Fragedă, fragedă.
- Cine-i tipul, Papagalul Rozaliu? M-a intrebat Pisicuţa Galeşa din Cluj.
L-am prezentat pe metalist. Bineinţeles că Popescu Lamă de Oţel nu era convins. Tot ranjea, prostul. Credea că-l adusesem la giugiuleală. I-ar fi plăcut, nesimţitului. Da' pisicuţa era un simbol. O amintire. Trăgea să moară. Numai capul ei drăgălaş se mai mişca. Restul trupului se transformase intr-o bucată sclipitoare de sticlă.
- Aţi auzit de tunarul Boris? ne-a intrebat pisicuţa oftand.
- Ţţţţ! Am făcut eu inroşindu-mă de ruşine.
- Boris a luptat in Afganistan. Intr-o bună zi carnea lui s-a preschimbat in sticlă.
- Aha! Am marait eu făcand pe interesantul.
- Un grup de cercetători din New York i-au introdus matricea informaţională pe computer!
- Sanchi, pisicuţo, am spus eu. Nu te-am văzut de atata vreme şi tu te ţii de şotii dintr-astea! Cum să te cred?
- Taci! Mi-a urlat in ureche Popescu Lamă de Oţel. E posibil, moşulică! O pot face şi eu! O să-mi aduc indată sculele!
Şi a ieşit valvartej pe uşă.
Eu m-am tolănit intr-un balansoar. Am inchis ochii. Se auzea sticla.
Infuleca hulpavă carnea Pisicuţei Galeşe din Cluj.
Dar ce-mi păsa?
De ce să mă mai impotrivesc? íŽmpotriva cui să mă lupt? Valuri uriaşe de Timp se prăvăleau peste mine. Mă duceau cu ele. O voce din eter spunea pe un ton egal:
- Şi acum, pentru Papagalul Rozaliu din Bucureşti, TIME cu PINK FLOYD!
-
meduzal - Junior Member
- Mesaje: 14
- Membru din: Mie Iul 02, 2003 11:00 pm
de meduzal » Mar Mai 09, 2006 2:44 pm
Photographs Nouveau
photo short story
by
Ovidiu Bufnila
Quelalla, unul din cei o sută de supravieţuitori de pe Pluma, a deschis, nu demult, o expoziţie in urma căreia, din păcate, nu a fost remarcat, ba chiar i-au fost refuzate sistematic ofertele şi inchise toate uşile. Grămezile de cutii de conserve, care intr-o manieră "pop" si fotografiile lui siliconice care ii alcătuiau lucrările, au fost aruncate in ciuda protestelor sale.
Căci bietul Quelalla, care venea dintr-un ţinut izolat bine de restul lumii, nu avea de unde să ştie că arta "pop" era de mult o amintire şi că artele pe calculator aveau acum căutare.
Ceilalţi Quelalla, in număr de 99, işi vedeau mai departe de treabă, cultivau pămantul, pescuiau sau jucau diverse jocuri. Nu erau periculoşi, nu prezentau deci interes pentru ştiinţă. Erau un capăt de linie al unei civilizaţii puternice distruse de un periculos militarism. Pămantenii, in cazul lor ingăduitori, le oferiseră o zonă din jungla amazoniană unde să se simtă la largul lor. Un satelit, aflat undeva in spaţiu, le urmărea fiecare mişcare, desigur, fără să aibă ocazia de a transmite vreodată "QQ-0058". Adică ceva legat de atac-surpriză, molimă etc.
Dar să ne intoarcem la Quelalla-artphotographs, care străbate acum străzile Parisului. Iată-l că tocmai aşteaptă să traverseze. Semaforul il incantă cu jocul celor două culori ale sale. In fine, traversează. In faţa lui se ridică acum un zgaraie nori cu geamuri sclipitoare. Ei bine, geamurile acestea il atrag pe Quelalla.
El işi schimbă pe rand culorile şi ia o hotărare nebunească.
Le va arăta acestor oameni, care de altminteri s-au purtat totuşi frumos cu ai lui, ce inseamnă adevărata artă fotografica. Se concentrează o clipă, intra in digitalul lui Canon, apoi trupul lui se risipeşte in văzduh, tot mai sus, pană cand se contopeşte cu unul din geamurile fierbinţi.
Sticla dezvăluie acum o lume ciudată de forme frumos colorate in mişcare continuă.
P.S. : Cateva ore mai tarziu, privind geamul, unul dintre directorii Centrului "Zooma", care se ocupă de probleme legate de rezervaţii naturale, işi spuse ganditor că ar trebui odată şi-odată să viziteze o expoziţie cu noile lucrări de pictură pe calculator. Era un adversar al artei moderniste şi făcea tot posibilul să o distrugă acolo unde puterea lui, de altfel limitată, il putea ajuta s-o facă. Treptat il cuprinse o căldură care venea din interior. Formele ciudate care se mişcau incontinuu inăuntrul sticlei il inveseliseră, il făcură chiar să radă ca un copil, ii dăruiră, ar spune un filozof, fărama de umanitate. Aşa că puse mana pe telefon, işi chemă secretara şi o rugă să-i găsească un taximetrist discret, dacă se mai găsea aşa ceva, pentru că avea de vizitat cateva "instituţii" ale civilizaţiei umane.
photo short story
by
Ovidiu Bufnila
Quelalla, unul din cei o sută de supravieţuitori de pe Pluma, a deschis, nu demult, o expoziţie in urma căreia, din păcate, nu a fost remarcat, ba chiar i-au fost refuzate sistematic ofertele şi inchise toate uşile. Grămezile de cutii de conserve, care intr-o manieră "pop" si fotografiile lui siliconice care ii alcătuiau lucrările, au fost aruncate in ciuda protestelor sale.
Căci bietul Quelalla, care venea dintr-un ţinut izolat bine de restul lumii, nu avea de unde să ştie că arta "pop" era de mult o amintire şi că artele pe calculator aveau acum căutare.
Ceilalţi Quelalla, in număr de 99, işi vedeau mai departe de treabă, cultivau pămantul, pescuiau sau jucau diverse jocuri. Nu erau periculoşi, nu prezentau deci interes pentru ştiinţă. Erau un capăt de linie al unei civilizaţii puternice distruse de un periculos militarism. Pămantenii, in cazul lor ingăduitori, le oferiseră o zonă din jungla amazoniană unde să se simtă la largul lor. Un satelit, aflat undeva in spaţiu, le urmărea fiecare mişcare, desigur, fără să aibă ocazia de a transmite vreodată "QQ-0058". Adică ceva legat de atac-surpriză, molimă etc.
Dar să ne intoarcem la Quelalla-artphotographs, care străbate acum străzile Parisului. Iată-l că tocmai aşteaptă să traverseze. Semaforul il incantă cu jocul celor două culori ale sale. In fine, traversează. In faţa lui se ridică acum un zgaraie nori cu geamuri sclipitoare. Ei bine, geamurile acestea il atrag pe Quelalla.
El işi schimbă pe rand culorile şi ia o hotărare nebunească.
Le va arăta acestor oameni, care de altminteri s-au purtat totuşi frumos cu ai lui, ce inseamnă adevărata artă fotografica. Se concentrează o clipă, intra in digitalul lui Canon, apoi trupul lui se risipeşte in văzduh, tot mai sus, pană cand se contopeşte cu unul din geamurile fierbinţi.
Sticla dezvăluie acum o lume ciudată de forme frumos colorate in mişcare continuă.
P.S. : Cateva ore mai tarziu, privind geamul, unul dintre directorii Centrului "Zooma", care se ocupă de probleme legate de rezervaţii naturale, işi spuse ganditor că ar trebui odată şi-odată să viziteze o expoziţie cu noile lucrări de pictură pe calculator. Era un adversar al artei moderniste şi făcea tot posibilul să o distrugă acolo unde puterea lui, de altfel limitată, il putea ajuta s-o facă. Treptat il cuprinse o căldură care venea din interior. Formele ciudate care se mişcau incontinuu inăuntrul sticlei il inveseliseră, il făcură chiar să radă ca un copil, ii dăruiră, ar spune un filozof, fărama de umanitate. Aşa că puse mana pe telefon, işi chemă secretara şi o rugă să-i găsească un taximetrist discret, dacă se mai găsea aşa ceva, pentru că avea de vizitat cateva "instituţii" ale civilizaţiei umane.
-
meduzal - Junior Member
- Mesaje: 14
- Membru din: Mie Iul 02, 2003 11:00 pm
de aphextwinz » Mie Mai 10, 2006 2:21 am
acu' vreo zece ani am citit Moartea Purpurie: glumitze, schitze, eseuri, incercari. semantica, semiotica in jurul acelorashi nevertebrate shi jazzuri, in acelashi ocean de nume.
lipsa asta de inspiratzie demasca cumva un automatism metodic asumat in maniera interbelica? proza asta e plicticoasa bre! mai schimba retzeta!
lipsa asta de inspiratzie demasca cumva un automatism metodic asumat in maniera interbelica? proza asta e plicticoasa bre! mai schimba retzeta!
- aphextwinz
- Junior Member
- Mesaje: 2126
- Membru din: Lun Iul 30, 2001 11:00 am
- Localitate: La Matze Fripte
de meduzal » Mie Mai 24, 2006 5:25 pm
Marela Bogarela
short story de
Ovidiu Bufnila
Marela Bogarela isi stranse aripile si privi de-a lungul marii. Marea de sticla fosnea din cand in cand cand ieseau sa rasufle un pic sirenele Mangoo. Marela Bogarela le facu sirenelor un semn de taina si sirenele deschisera inelul magnetic ce lega valurirea constelatiei.
- Crezi ca o sa vina? intreba nerabdator piticul Melfiore, tragandu-se de urechile lui clapauge.
- Vine, sopti Marela Bogarela sigura pe ea.
Avea o frunte luminoasa. Avea stea. Steaua clipea din cind in cand anuntand cate o valurire magica dincolo de orizontul nostru vizibil.
- Si daca nu vine? intreba piticul Melfiore facand o pirueta si fluturand palaria lui mare de pai, legata cu funda rosie.
- O sa vina, a promis atunci cand Marii Astronomi au despartit atomul de imaginea lui in oglinda, sopti Marela Bogarela cu ciuda.
- Eu nu as pune mana in foc! Stii ce usor e sa promiti? Credeam ca stii, credeam ca stii draga ca sacalii desertului i-au promis viata principelui Gostambore cand a cazut cometa Blao si nu s-au tinut de cuvant crezand ca vraciul princepelui chemase cometa sa puna capat experimentelor lor de mecanica cuantica si magica! Sa nu spui ca esti naiva, printeso!
Marela Bogarela nu era naiva. Valurise zeci de razboaie in spatiul cosmic, valurise istorii si popoare. Acum insa era pe deplin indragostita. Si cu dragostea nu e de glumit. Te valureste in toate directiile pana te lasa fara de suflare. Asta cu dragostea.
- Poate ca o sa vina, sopti piticul Melfiore simtind in campurile lui magnetice cat de hotarata era Marela Bogarela in asteptarea ei.
http://finance.groups.yahoo.com/group/Science_and_Fiction_with_Ovidiu_Bufnila
short story de
Ovidiu Bufnila
Marela Bogarela isi stranse aripile si privi de-a lungul marii. Marea de sticla fosnea din cand in cand cand ieseau sa rasufle un pic sirenele Mangoo. Marela Bogarela le facu sirenelor un semn de taina si sirenele deschisera inelul magnetic ce lega valurirea constelatiei.
- Crezi ca o sa vina? intreba nerabdator piticul Melfiore, tragandu-se de urechile lui clapauge.
- Vine, sopti Marela Bogarela sigura pe ea.
Avea o frunte luminoasa. Avea stea. Steaua clipea din cind in cand anuntand cate o valurire magica dincolo de orizontul nostru vizibil.
- Si daca nu vine? intreba piticul Melfiore facand o pirueta si fluturand palaria lui mare de pai, legata cu funda rosie.
- O sa vina, a promis atunci cand Marii Astronomi au despartit atomul de imaginea lui in oglinda, sopti Marela Bogarela cu ciuda.
- Eu nu as pune mana in foc! Stii ce usor e sa promiti? Credeam ca stii, credeam ca stii draga ca sacalii desertului i-au promis viata principelui Gostambore cand a cazut cometa Blao si nu s-au tinut de cuvant crezand ca vraciul princepelui chemase cometa sa puna capat experimentelor lor de mecanica cuantica si magica! Sa nu spui ca esti naiva, printeso!
Marela Bogarela nu era naiva. Valurise zeci de razboaie in spatiul cosmic, valurise istorii si popoare. Acum insa era pe deplin indragostita. Si cu dragostea nu e de glumit. Te valureste in toate directiile pana te lasa fara de suflare. Asta cu dragostea.
- Poate ca o sa vina, sopti piticul Melfiore simtind in campurile lui magnetice cat de hotarata era Marela Bogarela in asteptarea ei.
http://finance.groups.yahoo.com/group/Science_and_Fiction_with_Ovidiu_Bufnila
-
meduzal - Junior Member
- Mesaje: 14
- Membru din: Mie Iul 02, 2003 11:00 pm
de gaga » Mie Mai 24, 2006 5:38 pm
PS: potrivit unor surse care doresc sa-si pastreze anonimatul, acest fictional a fost publicat simultan in Romania si Ungaria cu doua-trei saptamani inainte de septembrie 11, 2001!
PS: potrivit unor surse care nu doresc sa isi pastreze anonimatul meduzal = felicia tuber = ovidiu bufnila care are ban pe acest forum.
case closed.
semnatura fara culori si nestridenta
- gaga
- Mesaje: 18663
- Membru din: Sâm Aug 04, 2001 11:00 am
- Localitate: La Matze Fripte
18 mesaje
• Pagina 1 din 1
Cine este conectat
Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 23 vizitatori