Compunerile de la proba 4

[theOffender]

Voi pune aici compunerile de la proba a 4a. Comentariile se fac pe threadul de comentarii.

Unele dintre compuneri au avut shi poze. Din pacate juriul nu a tzinut cont de ele iar ca urmare nu vor fi publicate.

edit: e bine sa ai drept de editare nelimitat shi astfel scapi de a fi tarat in lanul de secara.

[theOffender]

Inutil
De Cristy

Eram la salonul auto de la Geneva ,testam noul model de la BMW , modelul 725 .. dar incep sa ma departez de salon , din ce in ce mai mult , tipand < nuuuuu ! > , si ma trezesc brusc , dezorientat . Ma uit in jur , maica’mea tragea de mine , sa ma duc la scoala ca deja intarzii la prima ora . <ma spal repede , ma imbrac si deja ies pe usha>
In microbuz , 35min cat a durut drumul , am dormit , mai deschideam cate un ochi la zdruncinaturile puternice . Ajuns la liceu , o iau pe la intrarea profesorilor , ca sa nu mai ocolesc , noroc ca de servici era clasa mea  Bat la usha , intru si incep < Domn’profesor va rog sa ma scuzati ca am intarziat , dar am avut ..... > ma uit in clasa si ma opresc brusc . Erau doar 3 colegi , dupa cateva momente aflu ca nu facem prima ora , fusesem anuntati vineri , dar eu de dim in graba aia , nu am mai stat sa ma gandesc la asta . Injur putzin , dupa care ma asez in banca & ma culc .
Sunt trezit la a 2 a ora , cand se facea prezenta < nici ora asta nu am facut’o , venind alt profesor sa stea cu noi , deoarece profa’ avea neshte prb < cam multi profesori lipsesc azi ! da’ nu ma plang :-" > ; dupa ce face prezenta ma culc la loc ..ma trezesc dupa alte 30-40 min , dupa ce imi termin programul de somn  A treia ora urma sa am geografie , apoi istorie , fizica si romana , dar la istorie planuisem sa chiulesc ca urma sa ma asculte azi si nu am avut chef sa invat . In pauza aflu ca si profa’ de geografie are probleme si nu facem ora < yee ! > , dar aflu si ca la alta clasa de a IX a , profu’ de istorie luase ora si a ascultat la istorie ambele ore. < Acum ce naiba fac ? chiulesc de la 2 ore ? ca mai bine iau 2 absente decat un 3 > . Caut prin clasa si mai gasesc un coleg in aceeasi situatie cu mine < urma sa’l ascult si nu invatase > asa ca am decis sa chiulim la ambele ore . Plecam din liceu cu gandul de a ne plimba , poate mergem pe la Tomis .
Ne plimbam o ora si ceva , dupa care ajungem in gara ; deja ni se facuse foame , asa ca am facut cheta si am luat ceva de mancare < napolitane Joe de 20mii si covrigi Capollini de 15mii > .. stam noi si rontaim dupa care o luam la picior spre liceu .. mai era putin si se termina ora . Ajungem la liceu , luam lista cu absente de la aia de servici si ne motivam absentele < era o lista cu absenti prezentata la secretariat , zi de zi > , scriind intarziati in loc  Dupa ora aflam ca la prima ora a venit profu’ si le’a spus sa stea cuminti < lol > ca el are treaba , si la a doua ora a predat si nu a ascultat pe nimeni , si noi am luat absente doar la o ora < in catalog > .
La ora de fizica pur si simplu am stat , a avut diriga treaba cu cativa olimpici < nici macar nu a pus absente > ; doar la ora de romana am facut ceva .
Pur si simplu ardeam pe inauntru , realizand ca am venit la scoala si facut o singura ora azi , cand puteam sa stau frumos acasa si sa nu vin deloc .
Ajuns acasa , mama nu pierde ocazia si zice " Bine ca te’am trezit eu de dimineata ! cine stie pana la ce ora dormeai tu .. cred ca nu te duceai deloc la scoala ! " la care ii raspund " Si ar fi fost ceva rau ?! " .

A true story © 2003

[theOffender]

As incepe cu o injuratura, dar nu-mi permit ca se ofenseaza juriul si nu-i frumos. Vazand postul cu proba curenta am simtit o lovitura in moalele capului si mi-a scapat un "ai,baga-mi-as". ca orice inginer sadea am facut planul de bataie:
1. gasirea subiectului;
2. gasirea titlului
3. compunerea continutului
4. lecturarea maretei lucrari pt corectura dupa care zis in gand "lasa, merge si asa"
5. trimis catre juriu
6. in vino veritas.

Buuuun. plan avem, acu mai trebuie respectat. dus la cafetiera dupa cafea, pus o tzigare in coltul pliscului sa parem mai interesanti, asezat la calculator si stoarcerea creierilor pentru pasul 1 din maretul plan. Pana aici toate bune si frumoase. si uite asa s-a facut si luni dimineata. Bilantul dupa n zile de scartait rotitele creierului (en tinzand la infinit) si 5 flacoane de aspirina pt dureri de cap, am facut un mic bilant la ce am realizat. concluzia? 0, niente, nicht...
realizand asta, mi-a venit brusc si inspiratia de a copia. si am zis daca tot copiez, macar sa copiez in stil mare. adica? il mai stiti pe george constanza si subiectul lui pt un serial? si uite asa si compunere despre nimic.

J.B.

[theOffender]

Motto:
"Traia langa hotarul sur/ Un mos dezordonat, tot anul/Dansa cu motanul/Si si firebea ceai in palarie/ Nelinistind pe cei din jur"
Rime fara noima E. Lear


Am vrut sa cuget la...dar m am oprit .Sweet lovin...
Dar sa ne organizam , spun. Sa le facem viata grea! Sa i facem bucati pe dusmani sa nu mai aiba din ce sa se reincarneze...
Asa reactioneaza copiii de 17 ani , intr o dezordine completa de...
1 ganduri
2 jucarii
3 prajiturele cu susan
4 negatii
Aceasta a fost prima mea minciuna gogonata.
Iar asta este stilul povestirii.Descriptivo evazivo , plin de sens ,fara loc de interpretare.
Orgoliul asta al tuturor e mai vital ca viata . " Care viata?"Of , greu mai e , dar rad ."Razi de mine?imi spun". "Rad de mine , nu te supara . "
Nu era o persoana frumoasa , desteapta, nici macar placuta , era un prost ,nu puteai sa te indragostesti de el....dar oamenii de langa el .... Saracul , era batut in cap. Cum dansa el , mititelul , pe marginea balconului .
Alsa ...cine e Alsa? Aaaaaaaaaa!!!!E un ceva...nu mai inteleg nimic, toate orataniile la mine in casa , mai bate si la usa , poate ca e oratanie desteapta, nu stiu ce sa mai cred....sa ma invete si pe mine ceva lucruri interesante. De unde sa stie ea lucruri interesante?, singurul pe care stie sa l faca e sa bata la usa.
Pe baietelul ala prost sa l invete ceva !!
Si firul povestirii mele curge lin si firesc. Toata inspiratia din lume a venit aici . Se vede?
NU....

[theOffender]

Credit cardul, bata-l vina

Beep, beep, beep....deschid ochii. Iau celularul in mana si apas pe "da" cand acestea intreaba cu nesimtire la 6:55 am sambata dimineata daca sa opreasca beepurile alarmei sau nu. Mai vreau sa dorm dar stiu ca totusi nu se poate. Intr-o ora trebuie sa fiu la 12 km departe, la birou, cu telefonul in mana , gata de lucru. Ma scol, injur ca iar trebuie sa muncesc sambata de la 8 si imi incep rutina tipica de dimineatza:spalat, mancat,dat drumul la masina ca sa fie calda cand ma duc jos, imbracat si plecat. Afara, acelasi ger tipic iernii canadiene, si in gandul meu, injur din nou, de data asta nu numai serviciul, dar si climatul.
E 8:01 si intru in birou. Majoritatea sunt deja la calculatoare, intrati in sistem, gata de munca. Unul din sefi in arunca o privire mai urata, un fel de " e 8:01 si nu esti inca la calculator!", eu il privesc inapoi cu un "ia mai dute-n p*la mea de ipocrit", ii dau buna ziua, ranjesc si in gandul meu injur din nou si ma intreb: de ce sunt aici?
Dupa cateva minute, sunt gata de lucru. Imi apare primul cont pe ecran, clientul, un indian/pakistanez/bangladezian sau sri-lankiez avand cartea de credit cu unul dintre cele mai mari magazine de mobila si electronice din tzara, the Brick di unul din cele ~150 magazine pe care HFC/HSBC le finantzeaza:
"-Alo, cu domnul Katurpirianunian Rupinhdtrah (bineinteles ca n-am putut pronunta corect numele)
-aaalooo, eu sunt (cu o voce adormita si un accent indian foarte pronuntat)
-Ma numesc Dany_S, si va sun de la compania de finantzare pt contul dvs cu Brick. Sunteti in intarziere 2 luni cu factura si inca nu am primit nici o plata. Aveti 210$ de dat cat se poate de repede!
-Ah, Brick, ah, da, si ce-i cu asta?
-Dle, cum ziceam sunteti in intarziere cu 210$, am primit ultima plata pt acest card in Noiembrie! Cand puteti plati aceasta suma ca contul dvs sa fie la zi?
-Pai nu stiu, o sa vad io!
-Dle, va afecteaza biroul de credit, pe langa dobanda si taxele de intarziere pe care le aveti. Aveti probleme financiare?
-Ce-mi pasa mie de biroul de credit! Tu sti cat e ceasu acuma ? Voi fututilor ma sunati pe mine pt asta la 8 dimineatza? Go fuck yourself, u mother fucker! nu mai suna la mine acasa niciodata ai auzit?
-Da stiu cat e ceasu avand in vedere ca a trebuit sa vin la job sa te sun pe tine ca sa-ti platesti factura. Ce-ar fi sa te duci sa platesti pt ce-ai cumparat si n-o sa te mai sunam, fi sigur de asta. Si nu-ti pasa de biroul de cred, OK, nici o problema, dar pt urmatorii 7 ani sa nu ne suni inapoi zicand ca nu-ti mai da nimeni nici un imprumut din cauza istoriei de credit proaste!
-Fuck you, fuck you, fuck you, beeeeeeeeep" si se aude sunetul de ocupat.
Un inceput de sambata excelent.
Si ziua continua, cateva inchideri de telefon in nas, cateva "fuck you mother fuckers, nu mai sunati aici pt ca sun politia", cateva "you bastards, mi-ati trezit copilu asa ca nu platesc nimic", cateva "sunteti niste jnapani cu asa dobanda, va dau in judecata" dupa ce 1 an i-am dat 0% dobanda si nici o obligatie sa plateasca ceva, cateva "vino si ia-ti mobila inapoi" dupa ce el o cumparase de 3 ani si nu platise nici 1 sfert din ea, si uite asa, inca o sambata la lucru se duce, la fel de viu colorata prin variatatea de nationalitati si accente greu de inteles, varietatea de scuze si pretexte a celor care nu platesc si, totusi, a celor finutzi si manierati care chiar platesc ce au cumparat pe card.

[theOffender]

... intotdeauna m-a stresat perspectiva de a mă afla in faţa foii albe, fie ea de hartie sau pe monitorul meu dell in faţa căruia imi petrec jumate din viaţă in ultima vreme, şi de a fi nevoit sa scriu ceva, in momentul ăla că am sau nu chef. (adevărat că uneori pofta vine mancand.. la fel şi inspiraţia...dar numai uneori)
...ar trebui să scriu o compunere, m-am tot gandit cum să o fac, ce să scriu... si mi-au revenit tot felul de amintiri. Mai ales de una din primele compuneri de prin clasa a treia sau a patra. Scrisesem ceva cu o fetita care mergea prin pădure şi la un moment dat vede un foc, sau fum, nu imi amintesc exact. Evident in buna tradiţie a fetiţelor pionier din anul de graţie 1988 sau 1989 fetiţa mea işi va aduce aportul la stingerea incendiului şi la rezolvarea situaţiei de criză ce s-ar fi putu declanşa dacă focul ar fi ajuns la liziera pădurii, loc in care incepea sătulul natal al fătucii.
Revenind la compunere, mă gandisem iniţial să vorbesc de una din intamplările pe care le-am trăit in vreo excursie sau din experienţa de 6 luni de student in Franţa. Şi ar fi multe de povestit, incepand cu faptul că am ajuns acolo şi am dat de o cameră mai intunecoasă, urată şi murdară decat multe camere de cămin din Timişoara, şi că m-am gandit serios să ma intorc acasă, nevenindu-mi să cred că pot avea aşa un ghinion...(nu m-am intors, şi pană la urmă am reusit să imi schimb şi camera.. asta ca să nu las povestea suspendată) Ahh că tot vorbeam de cămin, stăteam la parter şi aveam numa vecini dubashi. In dreapta o negresă care a plecat parcă, şi s-a mutat, alta care stătea cu vreo doi tipi, sau erau două tipe şi un tip nu m-am prins. In stanga era un tip din Coasta de Fildeş care imi tot cerea ţigări şi care o perioadă, in fiecare dimineaţă pe la 8, oferea gratuit intregului palier un concert de hiphoparai sau rap frantusesc, asta cand nu ne trezea in acorduri de djembe. Ar mai fi un spaniol care n-o prea rupea in franceză, şi care nu contenea să mi se plangă de vecinul nostru zgomotos, un arab, foarte jovial, mic de stat, dar intotdeauna inconjurat de tot felul de prezenţe feminine, mai erau vreo 3 camere pe culoar, dar pe locatarele lor nu le prea vedeai, plecau in week-end acasă si nu se prea foloseau de bucătăria comună.
Tot din Franţa aş mai putea povesti că, deşi orăşelul e micutz, toţi prietenii pe care mi i-am facut acolo au fost romani.. sau că in cele două zile cat a durat excursia pe care am făcut-o la Lyon cu prietena mea am inceput să vorbim engleză ca să scăpăm de minunaţii nostrii conaţionali ce se aflau si ei la specializare (stăteam pe o bancuţă să măncăm un sandwich şi apare o „mamă omidaâ€Â

[theOffender]

Timbrul statea in fata mea si eu il priveam. Fata alba de masa nu facea decat sa imi provoace o durere insuportabila de ochi, dar nu imi puteam lua privirea de la ea, sau de fapt mai bine zis de la timbrul asezat acolo.

Clipesc.

Timbrul se misca. Sau eu ma misc. Nu stiu. Intreaga mea lume se raporteaza la patratelul acela mic ... Intind mana inspre el si o retrag repede. Nu cred ca e bine asa. Probabil s-ar supara pe mine. Poate ar trebui sa incerc sa vorbesc cu el ca si cu un prieten. Da...Cu siguranta asta i-ar face placere. Dar cum sa o fac ? ... Merita ? Imediat ma razgandesc. Sigur merita, cum sa nu merite ? La ce ma gandeam oare ? Doamne ... sper ca nu m-a auzit. Ma uit inspre masa. El e tot acolo si sta calm.

Tacere.

Deschid gura dar nu pot sa spun nimic. Stiu tot ce as vrea sa ii spun, dar pur si simplu nu pot. Ce am patit ? Sper sa nu il supar.... Timbrul ma fixeaza cu o privire moarta. Asteapta ceva de la mine. DE CE NU POT SA II SPUN CE VREAU ???? Si paradoxul desigur e faptul ca el stie tot ce ar urma sa ii zic dar vrea sa mai auda odata de la mine exact acele lucruri. Mai incerc sa ii spun ceva si iarasi ma opresc. Dar daca totusi o sa reusesc sa ii spun si nu o sa fie bine ? Ce fac atunci ?

Din nou tacere.

Intrerupta de timbru. Imi vorbeste !!!! Dar numai eu il pot auzi. HAHAHA, doar EU !!! Oamenii au disparut. Zeul nu. El e zeul meu si trebuie sa il ascult indiferent de porunca. Intind mana inspre el si de data asta nu o mai retrag. Il prind bine, si il simt cum se zvarcoleste. Poate totusi nu e bine ce fac dar urma de regret se stinge indata ce ii simt gustul divin.

Fericire....

Ucid fluturi cu rachete de tenis. Simt ca sunt fericit ..... sunt fericit ..... sunt fericit ....

[theOffender]

VANATOAREA DE FANTOME


Totul a inceput cu mult timp in urma, cand stateam linistit pe malul agitatului si involburatului golf Biscay, unde, legendele spun ca egzat la cel mai potrivit moment al anului, apele nervoase aduc in golf cei mai de temut monstri ai adancurilor .
Asa se intamplase, muscase, avea o forta de neoprit; trage cu toata energia dar cu cat il trageam la mal cu atat simteam cum ma trage spre el. Dupa o lupta lunga, cerul se inchide, apele se linistesc iar pe ici colo se iveau cateva stele vestind atingerea golfului de intuneric. Apoi liniste. Simteam cum inima imi sarea din piept fiind nerabdatoare sa vada prada. Ma grabesc sa trag, se blocase, multa forta si frica, ma apuc sa trag cu toata forta atunci realizez ca plasa se rupe dar din apa sarise. Pe mal, statea nemiscat ; intunericul se lasase peste vale. Totul era schimbat, deodata se ridica o umbra uriasa si un vuiet sumbru se ridica o data cu el. Inghetasem, nu puteam sa mimez nimic ; pusca imi era prietena mea cea mai buna dar in acel moment era atat de departe si nu puteam ajuge la ea. Nimic nu putea sa ma ajute, totul era schimbat, nu stiam daca am murit s-au visez. Nu stiam ce se intamplase dar un lucru era sigur, ma lasase in viata ori poate era satul de atata vanatoare in ocean. Pe mal nu a ramas decat o cizma, seamana cu cea a vestitului capitan Marko care plecase in cautarea acestor monstri s-au mai bine zis fantome ale adancurilor. Nimeni nu reusise sa se intoarca de la confruntarea cu necunoscutul.
Asta incerc sa realizez, dupa o viata de asteptare, acum este momentul, totul merita chiar daca nu reusesc sa-l prind, macar sa-l vad pe cel care m-a urmarit in ganduri si in vise. Dupa o calatorie lunga pe ocean intampinand frica si vremea, momentul a sosit. Era dimineata, nimeni nu era pregatit, sarise peste vas, toata lumea se blocase. Era momentul ce l-am asteptat toata viata ; cu un ultim efort reusesc sa pun mana pe arma, un arpon urias,care reuseste sa strapunga inima monstrului.Acel monstru, acea fantoma care ma urmarise era la piciorele mele, totul era infaptuit. Bogobogo, numele celui mai temut monstru al adancurilor, reusise sa-mi omoare sapte oameni, sa-mi scufunde cele doua vase care ma insoteau si aproape imi distruse vasul. Totul era gata, cucerisemi marea, eram regele adancurilor, nimic nu ma putea opri.
Dupa doua saptamani, la drumul de intoarcere, o furtuna imi distruge vasul si totul se pierde. Plutind in deriva ajung in golful de care ma leaga o viata. In suflet ma simteam obosit si batran. Toti ma intrebau ce sa intamplat. Nimeni nu m-a crezut, toti vroiau sa vada monstrul care a invaluit in teroare apele golfului Biscay. Realizez la legenda monstrului bogobogo continua. Pana cand ?

[theOffender]

M’ai vazut plangand pentru ca apoi sa’tzi potzi rasfrange suprararile asupra mea. Stau, ma uit la tine shi te ascult, altceva nu am ce face. Nu te straduieshti , lashi totu deoparte, te gandeshti numai la tine. Intre timp incerci sa’mi spui o bluza cum trebuie pe fotoliu. Eu tzi’am zis sa faci de mai devreme, dar tu nu ma ascultzi, nu vrei sa ascultzi, shi uite ce itzi iese acum. Nu reushseshti, shi arunci bluza pe jos. Iei alta, la fel. Degeaba itzi vorbesc, este ca shi cum ash vorbi la peretzi. Tranteshti ceasul, ramane blocat la ora 8 : 24. Te duci in celalat coltz al camerei. De cate ori sa’tzi spun sa intzelegi? Gata! Fatzi ordine aici, fatzi oordine in camera, fatz ordine in viatza!. Ieshi trantind usha. Ma lashi asha cum sunt, nu te intereseaza catushi de putzin de starea in care m’ai adus, chiar daca de altzii shtii sa te iei la cea mai mica gresheala. Dar, bineintzeles, tot tu ai dreptate.

De ce? Pentru ca nu mi’am invatzat pentru engleza? De ce sa’mi invatz? Nu mi’am invatzat niciodata, intotdeauna am facut la fel, shi cumva tot am scos’o la capat. Dar nu tzi’a ajuns ce mi’a zis ea, vroiai shi tu. Mai cheama shi altzii, in timpu asta, sa vedem daca o sa fiu in stare sa le inghit pe tuate vreodata, sau daca voi ceda in cele din urma cum presimt ca voi face curand. Asta e a nushtucata depresie. Tzie dupa 5 minute tzi’a trecut. Tzi’e fuame? Vezi ca ie tarziu, sa nu mai stai mult..pe un glas cat mai indulcit posibil. Aceeashi dulce otrava pe care ma obligi sa o inghit zilnic.

M’ai lasat singura dupa ce te’ai descarcat. Nu am vazut altceva, decat podeaua. Atat. Acolo am ramas. Nu ma pot ridica, nu pot gandi, nu pot tzipa dupa ajutor...Dar de ce nu am reushit pana acum sa ma apar de tine? Ar fi trebuit sa pot indura asta, dar niciodata nu am reushit.

I want to go home, but nodody’s home, this is where I lye, broken inside, lost inside...Nu mai pot gandi, nu ma pot ridica, am ramas aici, iar tu probabil acum te uitzi la buletinul meteo, care se aude pana in camera mea. Imi tremura mainile, imi bubuie tamplele, shi ash vrea sa ma ridic. Nu vad decat ceasul blocat la aceeashi ora. Nu am facut nimic altceva decat sa opresc timpul, shi am ramas aici, asta ie tot...asta cel putzin speram...

Nu’mi voi gasi locul niciodata aici. Pun bateria la loc in ceas, pun bluzele pe fotoliu shi ma ashez pe pat, inecercand inca sa conshtientizez ceea ce s’a intamplat, dar nu reushesc. Ma pierd. Nu’mi dau seama ce fac. Ma duc sa dorm, deshi e devreme, am obosit prea tare.
Maine dimineatza te vei trezi fara probleme, itzi vei bea cafeaua mult prea indulcita, shi probabil itzi vei aminti ca nu sunt acasa, sunt plecata la olimpiada, dar nu vei realiza ca voi fi in aceeashi stare in care m’ai lasat.

_______________________________ ><______________________________________


-Mami, tati, cum va fi cand voi fi mare?
-Va fi fuarte frumos, vei avea casa ta, vei avea sotz...
-Dar eu vreau sa raman cu voi!

[theOffender]

-Taxiul, repede repede!

Asa incepe.... Ma uit in urma la blocul in care am petrecut marea majoritate a vietzii, unde am colegi pe care o sa`i vad cine stie cand, imi aduc aminte cum am cazut, chiar la intrare si aproape mi`am spart capul. Rad un pic, mai mult in sila, nu ma bucur ca plec. Mereu am vrut sa plec, dar cand vine momentul, totul se naruie.

Ma urc in taxi... afar ploua, normal. Mereu ploua cand trebuie sa faci un drum lung. Printre picaturile de ploaie care se scurg pe geam, reusesc sa deslusesc, pe rand, mai intai scoala si apoi liceul meu. Locurile pe care ba le`am iubit, ba nu le`am putut suferi. Bataile cu zapada din curtea scolii deja nu prea le mai tin minte. Au fost frumoase... au trecut. Eram copil pe atunci. Nu inseamna ca acum nu ma mai bat cu zapada... dar ceva s`a pierdut. Imi aduc aminte ca in generala mereu ii invidiam pe cei de la liceu, care mereu pareau ca sunt in vacanta. Asa ii vedeam eu. In liceu, eram invidios pe aia micii. Niciodata nu m`am putut hotara.

Scoala trece rapid... dar ultima imagine, asa incetzoshata cum e, imi ramane mult timp in minte. Liceul, ca parcul imens si cu bancile pe care mai pierdeam timpul in pauze, pare ceva tentant. Mai ca as mai face un an de liceu, doar sa nu fie nevoie sa plec. Sumbru asa cum il vad acum, fara nici o lumina aprinsa, invaluit in ceatza, parca imi face in ciuda.

-Asta ai vrut? Asta ai primit.

O groapa din drum ma readuce la prezent... imi dau seama ca aproape am ajuns. Aproape in transa, ii platesc soferului si iau bagajul. Mai arunc o privire in jur, blocuri intunecate, nu vad nici o lumina. Deh, cine sa fie treaza la ora asta?
Imi vine sa ma port ca un copil mic si sa ma trantesc undeva si sa zic ca nu vreau sa plec. N`as rezolva nimic.... vreau sa scap odata de asta. Sa ma trantesc in tren si sa ma culc, sa uit de tot. Trecutul trebuie lasat in urma... asa mi s`a spus. Incep sa fiu de acord cu asta. Pana la urma de ce sa imi para rau ca plec? Doar pentru cateva amintiri placute si in rest toate neplacute? Doar pentru ca aici am copilarit? M`am chinuit atata sa reusesc sa plec de aici si acum am dubii? Sunt intrerupt, pana sa ajung la o concluzie.
-Trenul, repede repede!

Asa se sfarseste o perioada a vietzii mele si asa incepe alta. Facultate, here I come.

[theOffender]

La mijlocul anilor ’80, singurele dulciuri aduse de afara de care se putea bucura un copil erau bomboanele cubaneze, arahidele trase in zahar si caramelele in foitza de orez aduse din Vietnam, cele cateva tipuri de ciocolata chinezeasca si compoturile de cireshe importate din tzara prietena Albania. Erau bune si le apreciam, pentru ca nu se obtineau chiar atat de usor.
Dar cand eram copil cel mai mult apreciam vizitele la unchiu Ticu...

Unchiu Ticu s-a nascut in cartierul Giulesti pe la sfarsitul anilor ’20 si si-a petrecut copilaria prin mahalalele marginii de Bucuresti. Iubea fotbalul, pe care l-a si practicat si ca orice om din Giulesti nu putea tzine decat cu Rapid. Ajuns om in toata firea a cochetat cu partidul, nu pentru ca l-ar fi interesat politica...ci pentru ca poate asa era la moda sau asa i s-o fi impus. Nu prea stiu aceste aspecte, dar stiu ca o vreme a fost primar intr-o comuna din apropiera Bucurestiului. Iar apoi a intrat in ITB ca sofer de autobuz. Fiind om serios incet-incet a avansat ajungand sofer pe TIR (defapt pe autotren, ca TIR sunt doar niste initiale venite de la transport international roman). Un om cu o inaltime de 160 cm a fost pus sa struneasca niste mastodontzi ai soselelor. In anii ’70 a inceput sa plece in curse internationale, pe Volvo, Scania, Skoda si Roman....si 20 de ani a cutreierat intreaga Europa si Asia Mica. Cand majoritatea romanilor nici nu indrazneau sa priveasca peste Dunare spre Yugoslavia...unchiu Ticu traversa tzari precum Italia, Franta, Olanda, Suedia, Anglia. A avut de nenumarate ori posibilitatea sa ramana in strainatate, dar nu a dorit sa-si lase nevasta singura, ei neavand copii. Povestea ca odata se afla intr-o parcare in Germania si isi fierbea niste mamaliga in ceaun. Apoi a pregatit-o cu branza si unt, cum se mananca pe la noi. Si cand se pregatea sa manance au oprit si niste nemtzi in parcare si le-a dat si lor din mancarea lor. Acestia au fost atat de incantati incat i-au oferit un post de bucatar la un restaurant prin Dormund. Dar cum am spus, n-a dorit sa-si paraseasca nevasta si n-a acceptat.
Multe povestiri avea unchiu Ticu iar eu il ascultam de fiecare data cu mare incantare. Mergeam cu placere la el acasa, o mica casutza cu curte in Damaroaia....stiind ca voi primi ciocolati elvetiene, Coca Cola, napolitane belgiene sau cine stie ce lucruri aduse de prin Danemarka sau Norvegia. Dar placerea era completata si de ascultatul povestilor, pe care copil fiind, le percepeam intr-un mod supranatural. Tin minte si acum ca unchiu’ Ticu a mancat la Munchen un pui intreg, un morman de cartofi prajiti si a baut o halba de bere la un litru cu doar 5 marci, imi aduc aminte de Revelionul petrecut de el pe un vas acostat in portul Anwerp sau de faptul ca la Oslo a fost confundat cu un rus, datorita caciulii sale cu urechi.
Datorita lu’ unchiu Ticu am avut mereu chestii la care oamenii dintr-o tzara comunista puteau doar sa viseze. Visul meu pentru cand eram mare era sa fiu ca unchiu Ticu...sa merg si eu pe unde a fost el....si sa trimit si eu vederi din Napoli, Venetzia, Londra sau Marsilia.

Dar in meseria lui avea parte si de momente neplacute. Totusi, nu-i usor sa mergi mii de km printre straini, sa fii mereu singur, sa dormi intr-o cabina de camion. Intr-o iarna stiu ca a ramas cu masina in pana in muntzi in Cehoslovacia si a asteptat doua saptamani pana sa poata pleca de acolo.

Unchiu Ticu a iesit la pensie cam prin 1990 si s-a dedicat gospodariei. Avea o frumoasa gradina cu rosii si alte legume, cativa pomi fructiferi, multe flori, un catzel Cleo si o pisica Marcelino.
El si cu nevasta lui nu erau casatoriti decat civil, asa ca s-au hotarat in ceasul al 12-lea sa se cunune si religios. S-au gandit sa aleaga nashi pe cineva din familie. Cele mai apropiate rude erau nepotii lui...adica taica’miu si sora lu taica’miu, adica matusi’mea. Si pentru ca nici unul dintre ei sa nu se simta exclus n-au ales ca nashi pe maica’mea & taica’miu sau matusi’mea & unchi’miu. Au ales ca nashi sa le fie eu & var’mea. Si asa s-a tinut o slujba ortodoxa, cu niste nashi mai putin ortodoxi. Si asa am inconjurat eu masa in ritmuri de “Isaia danseazaâ€Â

[theOffender]

[size=-2]NOTA EDITORULUI
Lucrarea de mai jos a avut shi nishte fotografii. Insa cum n-au fost considerate in punctaj nu au fost incluse nici aici.[/size]


Aceasta poveste este pura fictiune.
Orice asemanare cu persuane sau intamplari reale este intamplatuare si chiar neavenita!
-autorul anonim-


Fragment

"- Gela, iti spun a mia oara ca esti prost!"
"- Nu-s prost ba! Nu-s prost, de ce sa fiu prost? Ca n-am atata scoala ca voi?"
"- Esti prost de aia, de aia si de aia!"
"- Ba nu, nu-s prost de aialalta si de aialalta si de aialalta!"
"- Ba esti prost si de aia si de aialalta!"
"- N-ai cum demonstra ca is prost!"
"- Pai...nu prea am cum, pentru ca tu, prost fiind, n-ai cum sa-ntelegi argumentatia mea!"
"- Nu-i adevarat, demonstreaza!"
"- Hai sa facem un mic sondaj. Ba, voi ce parere aveti Gela ie prost sa nu?".
( Unii rad in hohote, altii mai retinut, in functie de cantitatea de alcool ingurgitata. Nici unu nu scuate un cuvant.)
"- Si ce-i cu asta?"
"- T-am zis ca esti prost. Plec sa ma culc. Pa!"


..................In Cnezatu’ Klausenburgului, traia mai demult un anume Nabo, hartzogar adjunct la bucataria cneazului. Nabo se ocupa de aprovizionarea bucatariei cneazului Cob cu cele necesare. Rolul lui era ca banchetele cneazului sa fie perfecte si asa si erau, fiind vestite ele in tot tinutul, chiar si-n Tara Moldovei si-n Imparatia Bucurestilor. Mai scria si-nregistrari contabile pe piei argasite de vitzei, dar asta nu-i ocupa prea mult timp, caci inca nu se inventase contabilitatea in partida dubla, ci numai cea in partida simpla. Acest Nabo era un personaj singuratic si controversat, putini oameni ii placeau si nici pe aceia nu-i frecventa decat rar. Unii ziceau ca ie destept, altii ca numai pare deorece ie tacut, unii ii atribuiau chiar puteri magice (cum altfel ar fi ajuns hartzogar adjunct?) altii insa puneau aceste puteri pe seama bauturii de care se pare ca era fuarte atasat. Nu refuza niciodata o stacana de vin sau o oala de palinca fiarta, precum si nefiarta. Mai putini stiau insa, ca ,in timpu’ liber, Nabo mai avea o slujba, care-i placea la nebunie si care-i aducea un venit de cca. 10 galbeni trimestrial. Degeaba beliti ochii la monitor, ca n-aveti cum ghici. Omu era...gade (vezi fig.1). Meseria asta nu era privita cu multa bunavointza, in acele timpuri cand oamenii erau orbiti de credinta si cand vanatuarea de vrajituare era inca la moda. De aceea nu se inghesuiau multi s-o practice, iar cei putini care se-ncumetau erau foarte bine retribuiti. Nabo iubea atat sanjele, cat si matzele, desi, deorece executiile se faceau mai ales prin taierea capului, n-avea ocazia sa vada decat sanje. Matze mai vedea la bucatarie sau cand avea loc cate o tragere in tzapa, da’ mai rar.


Fig. 1: Nabo si hunul Ron Okos, in Cetatea Sighisuarei dupa o executie de success a unor blackeri satanisti

In urma castigariii unui concurs de pescuit organizat de cneazul Cob, Nabo reusi sa intre in posesia marelui premiu, dorit de multe lume: un calculator complet utilat si cu acces nelimitat la internet. Pe vremea aceea, l-nceputurile Internetului, duar regii, reginile si nobilii de soi aveau acces la asa ceva, asa ca nu mica-i fu bucuria lui Nabo cand il vazu instalat in modesta lui odaitza de sub bucataria cneazului. In cateva zile el reusi sa afle tuate secretele micii masinariii si, se puse si el pe navigat cu multa bucurie. Hehehe... se-ntalneste munte cu munte, daramite om cu om! Intr-o buna zi, ca sa nu mai lungim vorba, Nabo avu ghinionul sa dea pe net de printesa Core Chick, care isi satifacea micile orgolii de printesa rasfatata fermecand oamenii cu tablouri facute de pictorul personal Dork, scanate ulterior de ea si puse pe net. Ghinionul lui Nabo fu’ ca vazu unul din tablouri si ramase fermecat de frumusetea printesei. Despre printesa mai auzise el, dar, neavand calculator, si cum pe vremea aia nu exista nici Libertatea, nici chiar editia de duminica, n-avusese unde si cum s-o vada. Desi era om cu scaun la cap , aflat sub influenta printesei, sa folosim o expresie actuala, nu mai putu gandi rational. Tot timpu avea tabloul ei in minte si gandu’ de-a merge in Imparatia Bucurestilor si de-a o vedea nu-i mai dadea pace. Da’ cum sa se duca aratand in halu in care arata, cu o singura blana jerpelita de urs gasita si aia in containaru de gunoi al cneazului in urma c-un an, cu cizmele tocite, nebarbierit si fara ochelari de soare Ray Ban? Suparat, tanaru’ nostru mergea in fiecare seara sa-si inece amaru’ la Crasma lu’ Pab unde cunostea pe multa lume, desi putini erau aia pe care-i saluta.
In acea seara, dupa ce facuse ordine in hartzoage, Nabo o porni incet, macinat de ganduri negre si sfasiat de dor, spre crasma cu pricina cu un singur gand in mine: " Duamne da sa nu fie jazz! Duamne te rog din suflet sa nu fie jazz!" Futu un picior usilor batante de la intrare si ingana multzumit in barba: "Slava tie Duamne!". V-ati prins: nu era jazz! Multzumit de indrepta spre bar, pe barman il cunostea, si-i zise:
" Ce faci ba nenorocitule, baga si la Nabo o cana de palinca, da’ d-aia aspra invechita in dud, stii tu!"
" Tot suparat prietene?" ii zise barmanu si-l stranse de gat sa-l mai inveseleasca un pic. (vezi fig. 2)


Fig. 3: Nabo si barmanu’ Bobo Oph in Carciuma lu Pab

Nabo se elibera din stransuare si nemaizicand nimic incepu sa bea palinca de 55 grade cu inghitituti mari si dese.
" Futu-i mama ma-sii de viata, sa-i fut!!!" zise el apoi pregatindu-se sa tranteasca cana guala de lemnul masiv al barului. Ceva il facu sa se razgandeasca insa, i se paru ca aude o voce mica si pitigaiata strigand: "Nuuuuuuuu!" si, intr-adevar, printre aburii alcoolului zari o plosnita mica, verde, ar fi fost si puturoasa daca n-ar fi acoperit mirosu de palinca putoarea ei nativa, care facea semne disperate cu antenele si cu picoarele din fata strigand:
" Nu ma omori!"
"Uff ca nu te vazui", zise Nabo, "stai numa ca te omor amu, ca multe am indurat io de la voi, futu-va rasa-n cur sa va fut de ganganii infecte si puturoase."
"Nu ma omori ca io-s imparateasa plosnitelor si pot sa-ti indeplinesc o dorinta care vrei tu daca ma cruti!" zise gangania.
"Hm...dorinta mea ie sa fiu de 10 ori mai frumos, mai vesel, mai trendy! Se puate face ceva in sensu asta?"
"Se puate, du-te acasa si fix la 12 nuaptea sa te dai de trei ori peste cap si dorinta iti va fi indeplinita"
"Bine atunci, du-te cu Dzo si ai grija , nu va mai inmultiti atata neamu ca tare gretzuase mai sunteti!" ii zise Nabo in loc de goodbye.
Dupa ce goli cana de palinca, parasi crasma, in acordurile triste ale menestrelilor, care zdranganeau din chitari, pe o scena ce semana cu un esafod, un cantec cu "fericirea i-un lucru mic...". "Fericirea-i un lucru mic? Sa-i fut in gura si pe astia cu poeziile lor cu tot!" zise el si scuipa pa afisu’ cu Patzinarii iesind din bar.
Ajunse acasa cu putin inainte de ora 12 si, cand veni ceasul, se dadu peste cap o data, de doua ori, de trei ori ...............


........ " – Scoala ba!!! Vezi ca iar intarzii! Si nu uita sa dai de mancare la matza!"
" – Ce pula mea? Ahhh... Bag pula!"

[theOffender]

Colaj de ganduri

... am trait o buna perioada de timp de parca as fi fost moarta, si nu-mi amintesc decat ecouri vagi, pentru ca nu era nimic de tinut minte. Nu vad o suferinta mai mare...

...crazy. Cand incepi sa te gandesti asa de mult la moarte nu ca la o idee abstracta ci ca la ceva palpabil, ceva la fel de banal ca orice obiect din jur, in mod sigur innebunesti. Ma indrept incet-incet intr-acolo...

...am strabatut intr-o secunda lumi intunecate si pline de uitare, sau altele, luminoase. Dar trebuia sa ma intorc, asta era tot ce simteam...

...ce vise faureste mintea mea in ultimul timp – ma imbie sa le scriu, sa retraiesc sentimente atat de profunde, atat de calde, si sa ma indepartez din ce in ce mai mult de tot ce e in jur. Lumea asta e prea mica, te miri cand mai gasesti frumos in ea...

.. cineva a venit la mine si mi-a pictat picioarele goale cu vopsea albastra, un albastru fermecator, un azur-inchis. Cu fiecare deget acoperit cu vopsea, crestea placerea mea cand il priveam, de parca eram vrajita. Apoi ne-am suit undeva, sus, impreuna, si am plutit, faceam salturi in aer ca sa ajung la el si sa pot sa-l sarut, eram indragostiti si nu tineam seama de nimeni...

...iubirea nu se dobandeste prin perseverenta. Iubirea nu se castiga, ea se daruieste asemenea unei flori. O floare care se deschide imediat la atingerea unui alt suflet, si isi arata culorile, parfumul, catifelarea, fara sa trebuiasca sa te straduiesti pentru ele...

...am vazut, cand tineam ochii inchisi, mii de ochi in interior, mari, halucinanti, cu sparancene incruntate...

...amintirile de atunci sunt deformate si stranii... e bizar sa ma gandesc ca acum zece ani eram indragostita, si sa vad un lucru din vremea aceea, care sa-mi aminteasca de fosta mea dragoste...

...ar putea fi frumoasa, viata mea. M-as putea bucura de ea. As putea respira linistita aerul parfumat de primavara, as putea privi in jur, ca sa vad lucrurile pe langa care altii ar trece indiferenti, as putea sa traiesc din plin...

...o iubire nu se poate ascunde, chiar daca ar exista motive. E ca o lumina care straluceste puternic – o poti stinge, dar atunci a murit; ma indoiesc ca poti sa o ascunzi insa...

...toate drumurile sunt de mazga, si ma impotmolesc in ele...

...si atunci am vazut creatura din minte mea. Chircita, cenusie, cu ochii bulbucati si gheare lungi. Si o voce imi spunea: “Nu o sa reusesti sa scapi. O sa cazi. O sa cazi si n-o sa te opresti niciodata. O sa-ti pierzi mintile, dar o sa stii tot timpul...

...ma simt apasata de indiferenta tuturor, si in ultimul timp imi gasesc refugiu doar in tine, si simt gustul amar al tuturor viselor urate, si e o furtuna in sufletul meu de fiecare data cand iubesc, fiecare sentiment trebuie sa ma flageleze, si eu sunt tristete. Si urasc sa ma cunosc mai bine, la fel cum detest sa fiu confuza, prefer sa fiu puternica, dar atunci parca nu ma mai regasesc, si ma inchid din nou in lumea mea, las melancolia sa revina... Si nu stiu daca ma maturizez sau sunt aceeasi eterna eu, nu stiu ce pierd sau ce castig si... niciodata n-am putut sa ma inchid intr-un singur cuvant...

...m-ai prins in brate, si atunci am dansat. Lumea a murit, si am mai trait in inca o mie de lumi. Sufletul meu a cuprins tot universul, care s-a prefacut in flori, si florile au cazut la picioarele tale, ofilite.. M-a cuprins un vartej si o betie de nedescris. Nu mai eram eu. Eram doar un gand. Si cand muzica s-a terminat, m-ai lasat... putin mai cuminte, putin mai nebuna? Tu erai... putin mai atent, putin mai indiferent? Totul s-a schimbat de cand te-am ascultat...

[theOffender]

Mi-am dorit o masina...

Si nici acuma n-o a-am ... Da, de cind ma stiu, mi-am dorit o masina. O masina care sa fie a mea, doar a mea si sa merg unde vreau cu ea. Dar n-a fost sa fie. Mereu au existat fel si fel de motive, de explicatii logice, de aminari pe care le-am acceptat cu credinta ca cel care le invoca "stie mai bine".

Sa va povestesc. Cind aveam vreo zece ani, familia Bratan, ce locuia fata in fata cu noi, si-a cumparat o frumusete de DACIA 1100, de culoare untului, a carei caroserie stralucea in parcarea din fata blocului in toata splendoarea ei, fiind singura masina de la scara noastra. Domnul Bratan cobora la ore fixe, in fiecare zi, cu cirpe si fel si fel de accesorii si lustruia tot ce se putea lustrui la masinuta lui. Ma rodea invidia. Adica cum, grasul de Romeo, fiul lor, avea masina si eu nu !? Asa ca i-am intrebat pe ai mei cum pot indura o asemenea ofensa si ce credeti ca mi-a spus mama: "ceeeeeeeee ?! sa rabdam de foame si sa mincam doar iaurt cu piine, numai ca sa adunam bani de o masina ?! nici vorba !". Mi-am zis atunci: "stie mama mai bine!", cu toate ca nu intelegem cum de Romeo putea fi atit de gras numai din iaurt si piine. De altfel, pe atunci circula destul de mult ideea ca, daca doresti sa realizezi ceva, trebuie sa faci economii si sa maninci numai iaurt cu piine, drept pentru care eram convinsa ca, atunci cind voi cistiga proprii mei bani, ma voi imbogati, iaurtul fiindu-mi tare pe plac, iar la piine puteam renunta chiar cu usurinta. Ma si vedeam cu un Alfa Romeo (sic!) rosu si stralucitor la scara, in timp ce Romeo lustruieste peticele ce-i acopera petele de rugina de pe vechea lui Dacie 1100. N-a fost sa fie. Romeo are acum un Mitzubishi, in timp ce eu...

Dar sa va povestesc mai departe. Studenta fiind, aveam un coleg, Radu, peste care daduse norocul: ii cumparasera ai lui o SKODA S120, desigur rosie, cu care venea in fiecare zi la facultate si cu care, in marinimia lui, ne ducea in frumoase plimbari recreative si educative de cunoastere si recunoastere a imprejurimilor Bucurestiului: Cernica - unde mergeam cu evlavie la minastire, Baneasa - unde vizitam animalele de la gradina zoologica, Snagovul - unde aveam obligatia saptaminala de a degusta divinul Dubonette si alte asemenea locuri educative. Le-am spus parintilor mei atunci ca mi-as dori si eu o Skoda macar (inca mai visam la un Alfa Romeo) pentru ca simteam ca as dori sa cunosc mai multe locuri, cit mai departe de Bucuresti, setea mea de cunoastere fiind nestinsa, dar ei m-au avertizat: "intii scoala si apoi masina". Si iar mi-am spus: "stiu ei mai bine". Scoala am terminat-o, Radu si-a luat un Ford si a ramas la Bucuresti, iar eu, pentru a-mi stinge setea de cunoastere, am luat trenul si am plecat pe santierele patriei...

Unde l-am cunoscut pe omul meu. Simpatic, dragut dar ceea ce m-a determinat sa spun dupa o oarecare perioada de timp "DA" a fost faptul ca avea masina lui, o DACIA 1300, nou nouta, ce nu avea decit un singur defect: era tot de culoarea untului. Mi-am zis: "acum nu-mi ramine decit sa-mi iau carnetul" dar iar n-a fost sa fie. Abia dupa ce am spus acel "da" am aflat ca unii oameni au un simt al proprietatii extrem de dezvoltat. Singurul avantaj pe care l-am avut in ceea ce priveste masina LUI, a fost acela de a zimbi cu superioritate tuturor fufelor de la semafor care trageau cu coada ochiului la omul meu. Intre timp, Dacia 1300 s-a transformat intr-un OPEL, care la rindul lui a devenit un frumos BMW, eu pastrindu-mi insa avantajul. Dupa niste ani, mai multi, fiind consortul dus cu treburi departe de casa pentru o vreme destul de indelungata, mi-am zis sa ii fac o surpriza si sa il astept la intoarecerea acasa cu masina la aeroport. Asa ca, fara sa stie nimeni, am facut scoala de soferi, am dat examenul si iata-ma posesoarea unui carnet de conducere auto de toata frumusetea, luat in conditii de maxima nebunie, in Bucuresti, pe vremea cind inca se mai dadea poligonul. Surpriza insa s-a dovedit a fi doar un motiv in plus de manifestare si mai inversunata a simtului proprietatii, consortul spunindu-mi: "daca ti-ai luat carnetul singura, atunci ia-ti si masina singura !". Si iar mi-am zis: "are dreptate, stie el ce spune!". Si de atunci maninc iaurt. Bani de un Alfa Romeo rosu nu stiu daca voi reusi sa string, dar la un Matiz rosu inca mai sper.