Proba IV - eseu despre ce inseamna sa fii modern

[Oribilul Mosh]

"Ce inseamna sa fii modern?"
de Belochka

Fiecare dintre noi intelege altfel notiunea de ‘a fi modern’, pentru ca ea implica din start mai multe planuri – material, cel in care modernul este vizibil si recunoscut / respins, respectiv cel spiritual, unde modernul ‘se cunoaste’, nu se remarca din prima.

Eu cred ca primul lucru pe care il luam in considerare atunci cand stabilim cat de moderna este o persoana este vestimentatia. Doza de sclipici de pe piept, marca incaltarilor, firma inscriptionata mare pe bluza, nuanta de pe pleope (in ton cu tendintele sau nu), gradul de decolorare al nadragilor, suvitele si culoarea parului – sunt doar cateva criterii pe care le folosim pentru a ne da seama daca o persoana este (probabil afiliata) “la modaâ€Â

[Oribilul Mosh]

Modern?In ce sens?
de stuff

Modern!Un cuvant atat de simplu, dar in profunzimea lui atat de complicat prin ceea ce exprima.Uare la ce se rezuma faptul de a fi modern?Ar trebui indeplinite anumite criterii?Poate ca da!Pentru asta, am facut un mic sondaj de opinie, pe oameni din anumite clase sociale: afacerist, student, licean nepasator, licean tocilar, omul de la oras, omul de la tara.

afaceristul:
De la o vorba la alta, mi-a spus ca s-a modernizat.Vadit curios, l-am intrebat in ce fel a ajuns sa fie modern?A inceput sa-mi insire o serie de lucruri care (spunea el) il faceau modern: masina, casa, mobila pe comanda, electrocasnice cat mai performante, un servici de birou , calculator, internet, excursii in strainatate, contactul cu "lumea buna".

studentul:
Pentru student, faptul de a fi modern, reprezinta in primul rand reusita intrarii la o facultate.Nu conteaza ce face acolo!Invata sau nu, chiuleste sau e prezent, important e ca intra pe poarta facultatii!Pentru asta e modern.

liceanul nepasator:
Reuseste sa ii convinga pe altii sa-i faca temele, se imbraca in haine viu colorate, asculta muzica hip-hop sau house, este in tema cu ultimele noutati de pe MTV, are un mp3 player de care nu se lipseste prea usor, il cunoaste peste jumate din liceu ,iar foarte multi il stiu oarecum de frica.Pentru asta e modern.

liceanul tocilar:
Are intotdeauna timp pentru a dezbate tema ultimei carti citite.Isi petrece majoritatea timpului studiind, facand experimente sau, eventual, inventeaza ceva ce ii poate scoate in evidenta calitatile de "bun cunoscator" a ceea ce se intampla in jurul nostru, fara a cere catusi de putin pentru munca sa.Este gata oricand sa discute cu oricine, pe orice tema.Pentru asta e modern.

omul de la oras:
Este in tema cu ce se intampla in viata de zi cu zi.Citeste presa de scandal.Nu pierde emisiunile politice, dimineata pleaca la sevici, unde asteapta sa treaca vremea cat mai repede, apoi se opreste cu prietenii in prima carciuma sau prima terasa unde bea bere si barfeste: politica, sport, servici, femei eventual.Vine acasa si se tranteste in fotoliu, la televizor, dar este deranjat de sotia sa, care da cu aspiratorul si il trimite la baie sa se spele.O injura si pleaca suparat sa se spele.Pentru asta e modern.

omul de la tara:
Munceste, strange si agoniseste, vinde, isi ia tractor si alte acareturi.Se tocmeste pentru fiecare produs vandut si se bucura cand aude de cate-o inovatie care i-ar putea inlesni munca.Ii place sa fie liniste peste tot.Seara, nu intra-n casa pana nu se spala, tinand foarte mult la igiena personala.Inainte sa adoarma isi organizeaza activitatea pentru a doua zi.Pentru asta e modern.

Fiecare e modern in felul lui!Difera doar categoria sociala din care face parte si cum se adapteaza la evolutiile acesteia.

[Oribilul Mosh]

Sunt trendy?
CV eseistic

de SALUT


Sintagma <om modern> numeste un concept intrupat. Dar vorbitul despre om e (auto)portret, iar conceptul (modernitatea, tic-ul de zi dupa ora meridianului local si tac-ul de noapte dupa paralela astrala) e insusi jocul schimbarilor. Asadar, aflat nici in car nici in caruta nici in teleguta, un <eseu despre mine> ar bate cu o aripa off topic si cu cealalta de geometrie variabila, iata o dilema provocatoare.


Rezolvarea ei? eureka! Suntem sau nu suntem produs vectorial, medie ponderata si loc geometric, ale persoanelor, obiectelor, evenimentelor... cu care am interactionat, ale trairilor impreuna cu toate acestea? Daca da, portretul se poate bricola din imaginile acelora, cum ai alcatui un tablou din timbrele unei colectii: de aproape nu se-ntelege, de departe nu se mai vede, subiectul.
Si pentru ca mi se par moderne adevarurile simultane, marturisesc de ce nu-mi place sa vorbesc despre mine: fixarea – pe orice tip de suport – a unui moment fugitiv, e deja mincinoasa prin ne(re)cunoaste devenirii. Adica stai sa zici <asta sunt eu>, dar pana ai zis, melcisorii tusti! ti-a fugit decorul si nu masi recunosti peisajul.
E vesnica pe lume doar schimbarea? Daca da, doar pe ea o pastrez in minte... numind modernitate capacitatea omeneasca de adaptare la nou, forme de reactie la schimbare.

Am amici superculturalizati – mai varstnici, mai tineri, unul om politic, unul scriitor, majoritatea muzicienilor – care-mi trimit scrisori la plic si nu s-ar apropia la sapte metri de computer: tehnologia ii streseaza, le da piele de gasca pe ceafa... desi parte din ei (totusi) sofeaza si unul chiar intelege armonia functionarii motorului in patru timpi. Reactia la tehnologie – acceptare ori refuz – dau, nota caracteristica de modernitate a persoanei. Si este firesc sa fie astfel, cel putin pentru ca acceptarea noului se reflecta imediat in vocabular, iar de acolo se deschid toate portile spiritului. O singura ilustrare-argument: poetii metafizici englezi.

Raporturile mele cu tehnologia au fost moderate si calme pana in adolescenta, cand am descoperit ca ele se pot emotiviza: am dat peste poezia metafizica engleza, numita, de un cunoscator, miraculista, meta-fizic inseamnand dincolo de materie. Sunt ei, sau nu, moderrni?

Sunt, pentru ca isi asimilau conceptele socante ale revolutiei stiintifice pe care o traiau (heliocentrismul) mistuind vocabularul stiintei pana la emotivizare si control al acesteia, prin metafora. Secole inainte de Ezra Pound, ei gandeau in concepte si scriau in obiecte poezii in care cuplul indragostitilor formau tandemul compas, tandemul poli ai axei planetei, tandemul paralelelor. Sunt metafore pentru nici impreuna de tot nici despartiti pe vesnicie, pozitie obligata prin responsabilitati asumate cum ar fi trasarea corecta a cercului, amenintarea cu colapsul la planisfera, amenintarea unghiului vulgar de intalnire.
Vom recunoaste intotdeauna o persoana moderna si dupa capacitatea de a se integra in cutumele lingvistice ale momentului, imposibil de retrotradus, cu toatele, cum ar vrea batrana doamna Academia. Neadaptatul, dezadaptatul, paseistul... le ocoleste, le ignora, le crede accident genetic diparut pana maine daca strangi destul pleoapele: pana sa le deschida el iar, ele au ajuns deja la noua generatie, a lor si a noastra, distanta dintre subiect si lumea sa crescand exponential.
Daca scriu, ori incerc sa scriu, orice, mesaje intre amici... acesta este si exercitiu de racordare la moment: valul pe care ai venit nu te duce, de la sine, pana la capat, fiinca vine urmatorul si nu ai voie sa eziti, el pleaca mai departe cu ori fara tine.

Mi se parea firesc sa profit si sa ma bucur de electricitate si de telecomunicatii. Cu aceeasi indiferenta imi reinnoiesc casetofoanele, televizoarele, computerele, telefoanele celulare, ori suplinesc absenta din dotare a carnetului de sofer si la capatul lui a masinutei, imprimantei, fax-ului, videoplayer-ului ori camerei video... recunosc ca sufar, un pic, cand imi pica net-ul ori in ziua dintre doua computere, dar pana la dependenta e cale lunga. In principiu, ca sa trag si o concluzie, incerc sa-mi de-emotivez relatiile cu tehnologia, stapanind-o lingvistic si pragmatic.

O sansa personala spre modernitate este cea a proximitatii cu toate varstele tinere: prin profesie, prin destin. In sansa as include intalnirea in timp util cu Noica, in textul sau unde viseaza la o scoala ideala, pe liziera padurii, el ascultandu-i pe tinerii vorbind... si tot acolo sloganul <vai de parintii care nu asculta de copii>, care a dus, in familie, la principiul votarii deschise, argumentate,a deciziilor.
In plasa acestei sanse am ajuns la computer, telefon celular si net... nu are sens sa speculez cum ar fi fost altfel, dar pot mentiona cazul unei familii de programatori, care si-au asezat fiul in fata tastaturii la trei ani: in noua ani vorbeau de la egal la egal, un an mai tarziu emigrau in Canada pentru a-i asigura o scoala pe masura.
In fine, in contactul cu copii de toate varstele, la clasa, noul te pocneste in nas si, nepregatit in avans, esti KO, corigent la propria ta existenta.

Practic nici lecturile nu ti le prea alegi, recomandarile sunt tot atatea capcane si – paradoxal – nu toate cartile zilei de azi sunt cu adevarat moderne... cu atat mai misterioase raman criteriile dupa care soarta ne aduce nas in nas cu diverse persoane, pe carari atat de stramte ale vietii ca dictonul < fiecare este destinul altuia> se impune cu forta evidentei. Am evitat sa-mi leg soarta de stele cazatoare, unde a fost nevoie am taiat in carne vie... si nu am ezitat niciodata sa-mi aleg stele cu noroc vizibile pe bolta inca din trecut, daca ele aveau cursa ascendenta. Am deschis si inchis aici, rapid, capitolul parteneri de viata, parteneri dispensabili, intelegeti ce dorinti.

Poate incepe aici o discutie mai degraba despre capcanele modernitatii, decat despre limitele ei: despre limitele mele – si nu voi relua subiectul – numai de bine, le numesc idiosincrasii si invoc amendamentul cinci. Despre capcane, insa, discutia se poate purta in termenii setului de valori adoptate carora le datoram coerenta interioara, acel miez magnetic care, cu cat mai puternic, cu atat mai permisiv de extravagante si pitoresc. <Bine, adevar, frumos>, triada antichitatii, alege Matei Visniec, fara sa se sinchiseasca de finele de mileniu doi pe care-l reprezinta pe scenele lumii... cum alegea Brancusi cu un secol inainte armonia calma a formelor arhetipale pentru a deveni cel mai modern dintre sculptorii unui veac de acolo inainte.
In acesti termeni, as mentiona doar ca mi se pare obligatoriu pentru fiecare dintre noi sa ne cunoastem asezarea in planul unui set mai personal mai impersonal de principii: optiunea ramane marca originalitatii, optez si eu, ca noi toti, in fiece clipa, pariez – am spus deja, de loc original – pe bine, adevar, frumos.

Nu poate fi lasata nepomenita sfera imagine, gogorita zilei. Aici paradoxul e ca poti gasi in sanul ei cea mai perfecta ascunzatoare, in timp ce negand-o inversunat nu faci decat sa te expui inutil. Prefer sa-mi pastrez energia pentru cauze mai nobile, incadrandu-ma discret in moda zilei de ieri seara, felia sobra... sigur ca nu intotdeauna reusesc sa pacalesc pe toata lumea, uneori e chiar vizibil ca sunt mai puternic atasata de ziua de maine decat de cea de azi.

In termenii cei mai pragmatici: cum simtim, cum vorbim, cum vibram, cum aratam, cu cine ne adunam, cum ne crestem copiii... vorba cantecului, nu depind de cat de lung ai parul. Imi spunea la un moment dat un amic < Oamenii sunt de exact doua tipuri: eu-eu-eu si copilul-copilul!>. Subscriu, pe incredintarea ca mizand pe tanara generatie nu poti gresi. Putini – si cu ata mai pretiosi – sunt atemporalii in care poti crede in toate anotimpurile... la vremea lor, au trait in prezent mizand pe viitor, mi se pare suprem modern sa se petreca astfel lucrurile.
Si cu riscul de a soca peretii mergand in sens invers, desi pare sa nu fie trendy, as lasa zavozii trecutului sa doarma. Ajung cu asupra de masura cei dezlantuiti pe ecranele lumii: ii privesc frontal, asimilez pana la limitele naturale, apoi fac liniste in jurul subiectului, mai mult ar fi pierdere de vreme. Mi se pare o trasatura de modernitate implicarea personala doar pana la punctul accesibil tie, in chestiunile pe care altii sunt chemati sa le rezolve, mai mult ar fi sa-ncurci lucrurile in loc sa ajuti la rezolvare... ceea ce, pentru ca trebuia sa aiba un nume, numesc tot pragmatism, forma de responsabilitate.

Este simtul umorului o trasatura de modernitate? Fara-ndoiala! un fel de control cu dubla comanda asupra realitatii, ferice de cei ce-l au prin dotare, macar pana la genunchiul broastei: ei sunt eroii mei, mi i-am luat de Maestri, restul e tacere. <Fin constient si din belsug responsabil>, isi definea Henry James modalitatea de racordare la real cu un secol in urma, sunt lucruri care nu se schimba. Voi incheia cu butada frapanta prin modernitatea ei perena, desi vine de departe: <cea mai buna practica e o buna teorie>. Subscriu subliniind ca la teoriile de care ma servesc ajung uneori pe caracrile cele mai intortocheate, escladand, uneori din piatra in piatra, munti de intuitie: rationale, lucide, la lumina, sunt doar optiunile.

Am jalonat un traseu. In ce masura ma inscriu in el si cat calc pe alaturi, cum arata sinusoidele pasilor care, de-ar fi sa-i vedem, am zice ca-i dau ocoale, depinde uneori doar de mine... iar alteori de loc. Iata cum i-am rezervat modernitatii mele o plaja-domeniu de definitie, mari tolerante, cateva axiome si ecuatii cu destule necunoscute basca identitatile.
A iesit au ba o demonstratie, depinde si de receptie... cu vorba de ramas bun a poetului (Cine poate spune de ce azi maine va fi ieri?): <adevarul nu-l vei gasi nicicand in cuvinte>... sau, mai simplu, (proverb) <nu pune intrebari si nu ti se vor spune minciuni>.

[Oribilul Mosh]

Ce inseamna sa fii modern.
de Baba Dochia


Fara complicatii inutile, se pare ca sa fii modern inseamna sa fii contemporan, in pas cu vremurile.
[I]“Iar vremurile fiind asa cum sunt...â€Â

[baixinho©]

note, medii, clasamente, etc etc etc.

[Oribilul Mosh]

gabuba = Belochka
paiacec = stuff
solaris = SALUT
fluffy = Baba Dochia

Clasament proba IV

1.solaris 7,997
2.fluffy 7.927
3.gabuba 7.164
4.paiacec 6,830

[baixinho©]

varianta corecta, dupa ce am schimbat tehnicul cu stilul la notele date de nocturna.