Jurnal de calatorie
De lugu lugu
Ziua I
Am ajuns tarziu, mult dupa ora 10.
Ce orash tembel cu regim de cazarma. Peste tot inchis. Pana de curent. Noroc cu singurul hotel care avea in geam la receptzie o stralucire palpainda cred de la singura lumanare din localitate. Shi bafta noastra, cu camere libere. O mare gresheala, dupa cum s-a vazut mai tarziu.
Somn de voie.
Ziua a II-a
Asha arata el ziua: lungi alei (cel putzin asta apare pe harta, mai ales la strada principala) cu trotuare din dale sparte p'ici pe colo, copaci mari, umbroshi, care ishi aduc prinosul la intregirea peisajului de beton crapat, o superbitate de shantz inverzit (cam prea mult) punctat din loc in loc de cate o conserva frumos colorata, specific natzional. Sa mai zica lumea ca nu sunt patriotzi pe aici - sardine in ulei
Bon...frumos, cald, soare...deci bere. Unde? Bineintzeles, la singura locanta mai acatari din zona (adica aia care avea scaune shi nu barne de lemn plus umbrelutze...decolorate, logic).
Shi da-i cu bere, shi da-i cu bere, zi de vara pana'n seara. Pentru viitorii turishti, in stanga e un tzanc mai inalt, golash, 3 brazi pipernicitzi, iar in dreapta trece raul (vai de mama lor cu ploile astea, parea destul de umflat).
Cum stateam noi asha voiniceshte, cu manecile suflecate, practicand sticlism voioshi, ne anuntza "carciumarul" ca nema bere. Cu alte cuvinte, pa. Jignire crunta pentru nishte oameni atat de serioshi ca noi, vajnici turishti pushi pe consum.
Trebuia schimbat stabilimentul, clar. Dar unde?
Intrat frumos in primul chioshc, cumparat toata recolta alcoolica pe anul in curs shi frumos, cu paturelele in spinare, fuga in poiana din spatele hotelului.
Peisaj selenar..ashtia nu cred ca au astupat gropile facute de obuze in WWII. Deja se face ushor racoare, soarele pe duca, dar...marea problema: trebuie un pic de lumina.
Marsh in grup organizat in forma de gramada dupa lemne in padure. Dilema este alta...de unde naiba grup organizat ca eram doar doi. Regruparea pe intuneric, cu 3 surcele, 3 lulele shi o jumatate de sticla de tarie consumata pentru craci flambe. Ramas in 3 sticle deoarece ca orice animal consumator de calorii in mishcare, efortul fizic depus la culesul lemnelor ishi spusese cuvantul.
Astfel pregatitzi de mari batalii ce vor purta omenirea pe cele mai inalte culmi ale progresului de orice fel, cu predilectzie bahic, am luat loc in spatziu shi am inceput sa impartzim fratzeshte ce mai aveam, dupa binecunoscuta regula: de la un anumit numar de pahare unul tu, unul eu, inca unul tu, inca unul eu, unul tu, jumatate eu, trei sferturi tu, o guritza eu... shi ce roz pare totul, mai ales cand ajungi la concluzia ca Galilei ala (noroc, batrane!) a avut dreptate cand a spus: shi totul se mishca. dar nu era altfel? parca "shi, totushi, se mishca". Dar ce mai conteaza?
2 pelerini in miez de noapte se infashoara in lungile mantii, se trag mai aproape de foc shi incep sa-shi impartasheasca poveshtile cavalereshti auzite iarna de la batrani la gura sobei...muci. Pelerinii, nu batranii shi nici gura sobei.
Ziua a III-a
Au. Au au. Au au cine m-a pus sa beau.
Oasele ma dor..cred ca trag sa mor. Urmate indeaproape de un "de azi incolo nu mai beau. Shi nu mai adorm nici in padure. Cum dracu' am ajuns in camera?" intr-un duet induioshator.
Pasarelele ciripesc, se vede pe geam un crampei de nor exact deasupra celor 3 brazi de pe creasta de vis-í -vis, e o vreme superba, numai buna de colindat, dar medicul decreta: odihna la pat. Shi juraminte peste juraminte ca de-acum incolo nu mai pun alcool in gura (decat dublu rafinat).
Pana una alta, somn de voie.
Ziua a IV-a
Ploua. Urat. Cu spume. E totul gri. E totul ud. Miroase a mucegai shi mi-e dor de patul meu de-acasa. Ala moale, mirosind a cocolino (sar'na mama).
Cred ca am racit.
Plimbat agale pe strada, in cautare de vreo farmacie. Macar una. Un buticuletz cu aspirine? Shi asta e prea mult? Nimic, nimic? Nici macar vreo tanti miloasa care pune zarzavatul pentru iarna?
Incredibil. Ashtia sunt in evul mediu.
Apare un armasar. Ploaia ii luceshte pe pielea de catran. Narile-i scot aburi. Zanganit de fiare. Mandrul cavaler sta cu sabia scoasa shi-i vaduveshte de capete pe trecatori. Nimeni nu e crutzat. In vale raul e-nroshit, spumega in jos valuri de manie (tsunami la Bucureshti).
Alo...nenea...delirezi...e groasa.
Daca supravietzuiesc, la urmatoarea ieshire ma blindez cu un gentoi plin de pastile.
Ziua a V-a
Ploua mocaneshte.
Cum s-ar spune, "Adio, orash cumplit, ce bine imi pare ca nu trebuie sa te-ndur zilnic".
Unde naiba e gara? Normal, am luat-o in directzia opusa. Nu era de ajuns tot ce s-a intamplat, trebuia sa inghit shi ultima picatura (aia de la oase) a vremii.
Pa. Pe-aicea nu se (mai) trece.
Editia a III-a, PROBA 1: jurnal de calatorie (5 lucrari)
11 mesaje
• Pagina 1 din 1
Editia a III-a, PROBA 1: jurnal de calatorie (5 lucrari)
de nocturna » Mie Iul 06, 2005 11:06 pm
-
nocturna - Mesaje: 8725
- Membru din: Mie Dec 04, 2002 12:00 am
de nocturna » Mie Iul 06, 2005 11:07 pm
In capitala
De Ionut Joldea, clasa a II-a
6 iulie 2005
Draga mama,
Doamna ne-a spus ca in excursia asta trebuie sa tinem un jurnal, adica sa povestim ce ni se intampla. Asa ca am sa iti scriu in fiecare zi pe unde am umblat. Astazi abia am ajuns, autobuzu ne-o purtat greu si am dormit tot drumul, am vomitat de cateva ori asa ca imediat cum am ajuns in tabara m-am bagat in pat si am dormit pana a doua zi.
7 iulie 2005
Sarumana mamico.
Abia acum am vazut ca in jurul taberei nu ie pomi si curti, ie numai case mari de tot facute din sticla ca alu preotu satului de ii zice ca are termopani.
Ne-a luat doamna si ne-a dus tot cu autobuzu sa videm un loc de il chema Muzeul Satului unde ierea si case ca la noi la Borca inainte de inundatzii, ne-a explicat o doamna ca sunt din toata tara aduse feliute, apoi am baut suc in fata la muzeu si ne-o dus la camera si Vasili m-o tras de par. Ne-o dat sa mancam ceva scarbos cica le place la astia pe aici, ciorba din burta sau asa ceva si am vomitat si iar m-am culcat devreme.
8 iulie 2005
Mamicuto azi ne-au dus intr-un loc ce nu am mai vazut decat la televizoru color a lu nea Gica inainte sa il ia viitura pe televizor, nu pe nea Gica, ierea ca o gradina zice doamna da ierea plina de animale nu de ardei si gogosari ca pe deal langa liceu la Mihail Sadoveanu in deal. Am vazut tot felu de dihanii mami si era una mare de tot semana cu ghivolitza lu tanti Sanda numai ca era mare mare si avea coada in loc de nas. Erau si dihanii fioroase si serpi si ganganii si putea ca la scroafa la noi inainte sa fete, tare frumos era nu mai voiam sa plec. Am mancat ceva bun care am uitat cum ii zice ca doamna nu prea reusea sa ne explice, dar nu ie nimica saraca ie singura profesoara din tot satul nu le stie pe toate.
9 iulie 2005
Azi fiindca e joi ne-om dus toti copchiii cu niste oameni care au venit sa ne aduca ajutoare pentru sinistratii de inundatii si ne-o adus un autobuz care mergea mai repede decat primul si am fo la niste case mari, muzee le chiama. De ce oare aici ie altfel ca la noi in sat? Noi de ce nu avem dihanii si fluturi in muzee si in vitrine si tot felu de pietre colorate? Sa stii ca am stat io asa si m-am gandit si cred ca e orasul mare si cresc mai bine cladirile ca nu e apa sa le ia si de aia au toate bazdaganiile pamantului aicisa. Astazi am mancat niste placinte mari de tot care avea pe ele branza si babic din ala bunu si maine cica o luam indarat, sper ca ne mai tine tanti Mara la dansa pana ne construim si noi o camaruta in care sa stam.
10 iulie 2005
Am pornit spre casa si de data asta am putut sa vaz multe din oras ca autobuzu abia se misca intr-o turma mare de masini care mai de care mai lucioase si colorate. Peste tot pe strada is agatate panouri mari cu poze, copacii si floricelele sunt numai pe margini asa, nu am vazut gradini dar am vazut multe zarzavaturi pe la niste magazine. De fapt sunt cate case atatea magazine, oare asa mult bea si mananca oamenii pe aici? Sau or fi cu petrosin, cuie si caiele si altele pe care le foloseste lumea la capitala sa cladeasca ditamai casele si puzderie de masini. Mami ce am vazut e mai ceva decat in basmele de mi le citeai matale, balaurii si zmeii cred ca s-au retras mai la codru ca acolosa cu atata zgomot, praf si fum cred ca li s-ar opri flacarile in gat, abia astept sa viu acasa ca ma dor urechile de atata zumzaiala. Poate facem si noi acolo muzeu si gradini cu animale ca is destule si prin codrii Neamtului. Te pup si sa ma astepti.
Ionut
De Ionut Joldea, clasa a II-a
6 iulie 2005
Draga mama,
Doamna ne-a spus ca in excursia asta trebuie sa tinem un jurnal, adica sa povestim ce ni se intampla. Asa ca am sa iti scriu in fiecare zi pe unde am umblat. Astazi abia am ajuns, autobuzu ne-o purtat greu si am dormit tot drumul, am vomitat de cateva ori asa ca imediat cum am ajuns in tabara m-am bagat in pat si am dormit pana a doua zi.
7 iulie 2005
Sarumana mamico.
Abia acum am vazut ca in jurul taberei nu ie pomi si curti, ie numai case mari de tot facute din sticla ca alu preotu satului de ii zice ca are termopani.
Ne-a luat doamna si ne-a dus tot cu autobuzu sa videm un loc de il chema Muzeul Satului unde ierea si case ca la noi la Borca inainte de inundatzii, ne-a explicat o doamna ca sunt din toata tara aduse feliute, apoi am baut suc in fata la muzeu si ne-o dus la camera si Vasili m-o tras de par. Ne-o dat sa mancam ceva scarbos cica le place la astia pe aici, ciorba din burta sau asa ceva si am vomitat si iar m-am culcat devreme.
8 iulie 2005
Mamicuto azi ne-au dus intr-un loc ce nu am mai vazut decat la televizoru color a lu nea Gica inainte sa il ia viitura pe televizor, nu pe nea Gica, ierea ca o gradina zice doamna da ierea plina de animale nu de ardei si gogosari ca pe deal langa liceu la Mihail Sadoveanu in deal. Am vazut tot felu de dihanii mami si era una mare de tot semana cu ghivolitza lu tanti Sanda numai ca era mare mare si avea coada in loc de nas. Erau si dihanii fioroase si serpi si ganganii si putea ca la scroafa la noi inainte sa fete, tare frumos era nu mai voiam sa plec. Am mancat ceva bun care am uitat cum ii zice ca doamna nu prea reusea sa ne explice, dar nu ie nimica saraca ie singura profesoara din tot satul nu le stie pe toate.
9 iulie 2005
Azi fiindca e joi ne-om dus toti copchiii cu niste oameni care au venit sa ne aduca ajutoare pentru sinistratii de inundatii si ne-o adus un autobuz care mergea mai repede decat primul si am fo la niste case mari, muzee le chiama. De ce oare aici ie altfel ca la noi in sat? Noi de ce nu avem dihanii si fluturi in muzee si in vitrine si tot felu de pietre colorate? Sa stii ca am stat io asa si m-am gandit si cred ca e orasul mare si cresc mai bine cladirile ca nu e apa sa le ia si de aia au toate bazdaganiile pamantului aicisa. Astazi am mancat niste placinte mari de tot care avea pe ele branza si babic din ala bunu si maine cica o luam indarat, sper ca ne mai tine tanti Mara la dansa pana ne construim si noi o camaruta in care sa stam.
10 iulie 2005
Am pornit spre casa si de data asta am putut sa vaz multe din oras ca autobuzu abia se misca intr-o turma mare de masini care mai de care mai lucioase si colorate. Peste tot pe strada is agatate panouri mari cu poze, copacii si floricelele sunt numai pe margini asa, nu am vazut gradini dar am vazut multe zarzavaturi pe la niste magazine. De fapt sunt cate case atatea magazine, oare asa mult bea si mananca oamenii pe aici? Sau or fi cu petrosin, cuie si caiele si altele pe care le foloseste lumea la capitala sa cladeasca ditamai casele si puzderie de masini. Mami ce am vazut e mai ceva decat in basmele de mi le citeai matale, balaurii si zmeii cred ca s-au retras mai la codru ca acolosa cu atata zgomot, praf si fum cred ca li s-ar opri flacarile in gat, abia astept sa viu acasa ca ma dor urechile de atata zumzaiala. Poate facem si noi acolo muzeu si gradini cu animale ca is destule si prin codrii Neamtului. Te pup si sa ma astepti.
Ionut
-
nocturna - Mesaje: 8725
- Membru din: Mie Dec 04, 2002 12:00 am
de nocturna » Mie Iul 06, 2005 11:17 pm
Bunului Bucur, cu dragoste...
Strí£nepoata
Dragii mei, pentru cí£-mi sunteti cu adeví£rat dragi si mai ales simpatici, ví£ voi lua cu mine la plimbare. Si pentru cí£ afarí£ este foarte cald si soarele strí£luceste puternic, am sí£ ví£ rog sí£ ví£ imbrí£cati cat mai lejer. Tu, draga mea, sí£-ti pui o pí£lí£rie cu boruri largi pe cap, sí£-ti impletesti flori in pí£r, sí£-ti prinzi la gat un sirag de margarete si sí£-ti desenezi o inimioarí£ pe sanul drept, iar tu, dragul meu, leagí£-ti pí£rul la spate, scuturí£-ti fanul din barbí£ si pune-ti bentita pe frunte. Dací£ vreti, putem merge si desculti, cí£ci asfaltul incí£ nu e chiar atat de distrus si nu ne vom zgaria tí£lpile. Poate doar ne va frige, putin si plí£cut, precum nisipul fin de la malul mí£rii, bitumul proaspí£t, asternut asearí£. Insí£ ví£ voi ruga sí£ renuntati la ochelarii de soare, nu de alta, dar vreau sí£ vedeti cu lumina ochilor vostri, nedistorsionatí£ si neschimbatí£ de o sticlí£ fumurie, ceea ce vreau sí£ ví£ arí£t. Asadar...
Vom lua tramvaiul 14 de la intersectia lui Pantelimon cu Dimitrov, chiar din dreptul restaurantului "Brates". Acest restaurant, in realitate doar un birt, a fost mereu locul in care targovetii si precupetii, cumpí£rí£torii si vanzí£torii, orí£senii si tí£ranii fac un popas binevenit inainte sau dupí£ ce merg la piatí£, la Obor, unii pentru a-si vinde marfa si ceilalti pentru a-si umple cí£mí£rile. Cativa mici bine rumeniti pe grí£tarul cu cí£rbuni, cateva halbe cu bere inspumatí£ sau un toi de tuicí£ de pruní£, tare si aromatí£, un schimb de impresii si pí£reri legate de mercurialul pietii si ultima etapí£ la fotbal, iatí£ reteta perfectí£ pentru a incepe sau a incheia o zi cu folos. Dar uite cí£ soseste si tramvaiul nostru. Stati linistiti, bilete vom lua chiar din tramvai, direct de la taxatoare: 15 bani la clasa a II-a si 30 de bani la clasa I-a. Eu zic sí£ mergem cu al doilea vagon. Este mai pitoresc, cu scaunele sale din lemn si cu manerele din plastic ce atarní£ de barele montate jur imprejurul plafonului. O sí£ ne cam zdruncine putin in curbe, dar vatmanul e meserias si nu-i nici-un pericol.
Trecem pe langí£ Foisorul de Foc, candva cea mai inaltí£ clí£dire din oras, foisor al pompierilor care, din virful lui, puteau vedea orice incendiu ce ar fi izbucnit intr-una din mahalalele orasului si interveni cu promtitudine. Astí£zi, foisorul este doar un interesant muzeu al altor vremi de care putini isi mai aduc aminte. Ocolim pe langí£ Piata Traian, coboram pe Cí£lí£rasi si iatí£-ne ajunsi la Biserica Sfanta Vineri, unde coboram din tramvai. Dragii mei, aceastí£ bisericí£, frumoasí£ si impuní£toare, asemeni tuturor bisericilor bizantine, este una din cele mai dragi credinciosilor din toatí£ tara. Romanii de peste tot vin aici sí£ se inchine, sí£ se roage divinití£tii si sí£ aprindí£ lumaní£ri pentru rezolvarea problemelor lor, pentru sí£ní£tatea celor dragi si, nu in ultimul rand, pentru odihna celor dusi. Orice roman, din orice colt al tí£rii, odatí£ ajuns in oras, considerí£ treaba incheiatí£ abia dupí£ ce si-a fí£cut cumpí£rí£turile in Piata Obor sau in Piata Unirii, apoi a aprins o lumanare si a sí£rutat icoanele din Biserica Sfanta Vineri. Dar dací£ tot am ajuns aici, haideti sí£ traversí£m, sí£ ne oprim la gogoseria din colt si sí£ mancí£m cite o gogoasí£ fierbinte, pudratí£ bine cu zahí£r vanilat - 1 leu bucata si sí£ bem cate un pahar cu sirop de visine, cu sifon - 50 de bani paharul. Gata? Scuturati-ví£ zahí£rul de pe buze si de pe piept, lingeti-ví£ discret degetele si haideti mai departe. De acum incolo vom merge pe jos.
Traversí£m prin Piata Unirii, unde ne facem loc cu coatele printre oameni si printre tarabele incí£rcate cu fel si fel de buní£tí£ti: legume si verdeturi proaspete, fructe apetisante, oale si farurii din lut, gí£ini, rate si curcani zgomotosi, ouí£, branzí£, lapte si smantaní£, papagali si soricei albi, seminte si flori multicolore si, dupí£ ce reusim sí£ scí£pí£m de imbietoarele indemnuri de a gusta si cumpí£ra din toate mí£rfurile ce ni se ivesc in cale, ajungem de cealaltí£ parte a pietii, in dreptul Hanului lui Manuc. V-as invita la o bere rece si o clí£tití£, dar Hanul este periculos, odatí£ ce ai intrat in curtea lui, cu greu mai poti scí£pa de vraja secolului trecut si riscí£m sí£ plecí£m acasí£ cu trí£sura, dupí£ ce vom pierde notiunea timpului, si sí£ ajungem la Curtea Veche, unde toti ne vor privi ca pe niste fantasme dintr-o lume ce va sí£ viní£... In stanga noastrí£, de cealaltí£ parte a cheiului Dambovitei, cea cu "apí£ dulce, cí£ci cine-o bea nu se mai duce", este Dealul Mitropoliei, Mitropolia si cartierul cu frumoase case vechi, cele mai multe construite intre cele douí£ rí£zboaie, in centrul cí£rora se aflí£ Piata Cosbuc.
Insí£ nu ne vom abate de la drum, cí£ci vreau sí£ ví£ duc cí£tre bí£tranul Cismigiu. Asa cí£ o luí£m pe Gabroveni, o tí£iem pe Lipscani si ajungem chiar la magazinul "Victoria". Dar paní£ acolo, dragii mei, vreau sí£ ne plimbí£m putin pe Lipscani, una din cele mai vechi strí£zi comerciale ale orasului. Ingustí£ si flancatí£ de clí£diri vechi, cu o arhitecturí£ deosebití£, pe aceastí£ stradí£ gí£sesti ce nici cu gandul nu gandesti: magazine cu haine si incí£ltí£minte pentru toate gusturile si toate buzunarele, rochii de mirese, costume de schi si de baie, instrumente muzicale, farmacii cu produse tehnico-sanitare, librí£rii, ateliere pentru geamuri si oglinzi, rame de ochelari, bijuterii, cofetí£rii si, mai ales, misterioasele consignatii. Pe zecile de strí£dute ce intretaie Lipscaniul sunt mici magazine, ale cí£ror camere intunecoase si scí£ri intortochiate te transportí£ intr-o altí£ lume... o lume uitatí£, o lume a cí£rtilor vechi, prí£fuite, ingí£lbenite si pline de cari, a mobilierului stil Ludovic si a tablourilor in ulei - portrete si peisaje - cu semní£turi ale unor pictori de care nu am auzit niciodatí£; colectii numismatice, vase de bronz si de aramí£, bijuterii de argint, masini de cusut, sí£bii si arme de foc, fotografii din secolul trecut... toate acestea adunate in aceste mici magazine, ascunse parcí£ privirilor necunoscí£torilor, magazine ce reprezintí£, fí£rí£ indoialí£, raiul oricí£rui colectionar, indiferent de obiectul colectiei sale. Revenim cu greu la lumina orasului si, cu mirosul acela specific de vechi persistandu-ne incí£ in ní£ri, trecem pe langí£ sediul Bí£ncii Nationale si ajungem pe Calea Victoriei, in dreptul magazinului "Victoria" - "50 de magazine intr-unul singur!" - asa cum scrie mare pe una din laturile lui. Intrí£m in magazin, nu de alta, dar merití£ incercate noile scí£ri rulante, ultima minune a tehnicii in folosul omului grí£bit, obosit sau prea bí£tran pentru a urca si cobora scí£rile tocite si inalte ale clí£dirii, minune ce a pí£truns si la noi, pentru prima oarí£, in acest magazin. Ce grozí£vie !!! Dací£ nu esti atent si nu pui piciorul la timp pe treapta potrivití£, te poti impiedica si cí£dea, spre hazul tuturor celor din jur si, mai ales, spre amuzamentul zecilor de copii veniti din tot orasul pentru "a se da cu scí£rile rulante".
Ei, gata! nu avem timp de cumpí£rí£turi, asa cí£ mergem mai departe, pe Calea Victoriei. Lí£sí£m in stanga sediul Politiei si Casa de Modí£, apoi traversí£m bulevardul Gh. Gheorghiu Dej. De o parte si de alta a Cí£ii Victoriei stau, prietene de ani de zile, clí£diri cu semnificatii aparte. Pe partea stangí£ trecem pe langí£ Casa Armatei, in spatele cí£reia pe o strí£dutí£, se aflí£ Teatrul Mic si draga mea terasí£ "Berlin"; apoi Teatrul de Comedie si Palatul Telefoanelor, inalt si impuní£tor, cu zeci de antene ciudate; mai traversí£m o stradutí£ si ajungem la magazinul "Muzica", singurul in care, cu putin noroc, putem gí£si un L.P. valoros si o chitarí£ adeví£ratí£. In dreapta noastrí£, "Magazinul Copiilor", magazin de la care, cred cí£ nu existí£ copil in oras sí£ nu-i fi cumpí£rat pí£rintii, cel putin o datí£, haine, pantofi si jucí£rii. Apoi restaurantul si cofetaria Capsa, fostí£ cafenea a scriitorilor, Teatrul Odeon si Teatrul Tí£ndí£ricí£, in dreptul cí£ruia o multime de copii, insotiti de pí£rinti, asteaptí£, cuminti si rí£bdí£tori, sí£ intre in sala magicí£ in care pí£pusile prind viatí£, intr-o lume a povestilor inteleasí£ doar de ei. Trecem de Pasajul Arhitecturii, nu inainte insí£ de a sta la un rand imens pentru a cumpí£ra cate un sandwich cald cu suncí£ presatí£ si cate 100 de grame de alune prí£jite. Mai stí£m pret de o cafea si o tigare "la varice" si putem merge, cu forte proaspete, mai departe. Ajungem si la Biserica "Cretulescu", ridicatí£ de fiica domnitorului Constantin Bancoveanu si familia ei. Este o bisercí£ micí£, dar picturile ce impodobesc peretii interiori sunt de mare valoare, cu o incí£rcí£turí£ emotionalí£ si o frumusete aparte ce te fac, numai privindu-le, sí£ te simti mai bun si mai aproape de Dumnezeu. Alí£turi de bisericí£ se aflí£ Palatul Regal, palatul in care a locuit familia regalí£ a Romaniei si in care, acum, mai putem doar admira cele mai valoroase opere de artí£ din tarí£, reunite intr-un mare muzeu. Dar asta o vom face altí£datí£, dragii mei, poate intr-o zi de iarní£ friguroasí£, nu azi, cand soarele strí£luceste asa de tare si Cismigiul ne asteaptí£. In fatí£, peste drum de palat, este sediul Bibliotecii Nationale si alí£turi, frumosul Ateneu Roman, construit cu ajutorul nepretuit al tuturor locuitorilor orasului, indemnati sí£ participe la ridicarea acestui edificiu de culturí£ prin vestitul indemn "Dati 1 leu pentru Ateneu!". Muzicieni de renume si de mare valoare au incantat, in sala Ateneului, strí£juití£ de portretele marilor domnitori romani, generatii intregi de ascultí£tori melomani. Dar noi vom cobora pe lingí£ Biserca Cretulescu, lí£sí£m in dreapta Palatul Regal si marea Salí£ a Palatului, salí£ in care am ví£zut multe spectacole de teatru, filme, concerte, dar in care au avut loc si conferinte "importante"... Mai traversí£m o strí£dutí£, trecem pe langí£ magazinul tuturor bí£rbatilor - "Adam" si, in sfarsit, iatí£-ne ajunsi in Cismigiu !
Strí£nepoata
Dragii mei, pentru cí£-mi sunteti cu adeví£rat dragi si mai ales simpatici, ví£ voi lua cu mine la plimbare. Si pentru cí£ afarí£ este foarte cald si soarele strí£luceste puternic, am sí£ ví£ rog sí£ ví£ imbrí£cati cat mai lejer. Tu, draga mea, sí£-ti pui o pí£lí£rie cu boruri largi pe cap, sí£-ti impletesti flori in pí£r, sí£-ti prinzi la gat un sirag de margarete si sí£-ti desenezi o inimioarí£ pe sanul drept, iar tu, dragul meu, leagí£-ti pí£rul la spate, scuturí£-ti fanul din barbí£ si pune-ti bentita pe frunte. Dací£ vreti, putem merge si desculti, cí£ci asfaltul incí£ nu e chiar atat de distrus si nu ne vom zgaria tí£lpile. Poate doar ne va frige, putin si plí£cut, precum nisipul fin de la malul mí£rii, bitumul proaspí£t, asternut asearí£. Insí£ ví£ voi ruga sí£ renuntati la ochelarii de soare, nu de alta, dar vreau sí£ vedeti cu lumina ochilor vostri, nedistorsionatí£ si neschimbatí£ de o sticlí£ fumurie, ceea ce vreau sí£ ví£ arí£t. Asadar...
Vom lua tramvaiul 14 de la intersectia lui Pantelimon cu Dimitrov, chiar din dreptul restaurantului "Brates". Acest restaurant, in realitate doar un birt, a fost mereu locul in care targovetii si precupetii, cumpí£rí£torii si vanzí£torii, orí£senii si tí£ranii fac un popas binevenit inainte sau dupí£ ce merg la piatí£, la Obor, unii pentru a-si vinde marfa si ceilalti pentru a-si umple cí£mí£rile. Cativa mici bine rumeniti pe grí£tarul cu cí£rbuni, cateva halbe cu bere inspumatí£ sau un toi de tuicí£ de pruní£, tare si aromatí£, un schimb de impresii si pí£reri legate de mercurialul pietii si ultima etapí£ la fotbal, iatí£ reteta perfectí£ pentru a incepe sau a incheia o zi cu folos. Dar uite cí£ soseste si tramvaiul nostru. Stati linistiti, bilete vom lua chiar din tramvai, direct de la taxatoare: 15 bani la clasa a II-a si 30 de bani la clasa I-a. Eu zic sí£ mergem cu al doilea vagon. Este mai pitoresc, cu scaunele sale din lemn si cu manerele din plastic ce atarní£ de barele montate jur imprejurul plafonului. O sí£ ne cam zdruncine putin in curbe, dar vatmanul e meserias si nu-i nici-un pericol.
Trecem pe langí£ Foisorul de Foc, candva cea mai inaltí£ clí£dire din oras, foisor al pompierilor care, din virful lui, puteau vedea orice incendiu ce ar fi izbucnit intr-una din mahalalele orasului si interveni cu promtitudine. Astí£zi, foisorul este doar un interesant muzeu al altor vremi de care putini isi mai aduc aminte. Ocolim pe langí£ Piata Traian, coboram pe Cí£lí£rasi si iatí£-ne ajunsi la Biserica Sfanta Vineri, unde coboram din tramvai. Dragii mei, aceastí£ bisericí£, frumoasí£ si impuní£toare, asemeni tuturor bisericilor bizantine, este una din cele mai dragi credinciosilor din toatí£ tara. Romanii de peste tot vin aici sí£ se inchine, sí£ se roage divinití£tii si sí£ aprindí£ lumaní£ri pentru rezolvarea problemelor lor, pentru sí£ní£tatea celor dragi si, nu in ultimul rand, pentru odihna celor dusi. Orice roman, din orice colt al tí£rii, odatí£ ajuns in oras, considerí£ treaba incheiatí£ abia dupí£ ce si-a fí£cut cumpí£rí£turile in Piata Obor sau in Piata Unirii, apoi a aprins o lumanare si a sí£rutat icoanele din Biserica Sfanta Vineri. Dar dací£ tot am ajuns aici, haideti sí£ traversí£m, sí£ ne oprim la gogoseria din colt si sí£ mancí£m cite o gogoasí£ fierbinte, pudratí£ bine cu zahí£r vanilat - 1 leu bucata si sí£ bem cate un pahar cu sirop de visine, cu sifon - 50 de bani paharul. Gata? Scuturati-ví£ zahí£rul de pe buze si de pe piept, lingeti-ví£ discret degetele si haideti mai departe. De acum incolo vom merge pe jos.
Traversí£m prin Piata Unirii, unde ne facem loc cu coatele printre oameni si printre tarabele incí£rcate cu fel si fel de buní£tí£ti: legume si verdeturi proaspete, fructe apetisante, oale si farurii din lut, gí£ini, rate si curcani zgomotosi, ouí£, branzí£, lapte si smantaní£, papagali si soricei albi, seminte si flori multicolore si, dupí£ ce reusim sí£ scí£pí£m de imbietoarele indemnuri de a gusta si cumpí£ra din toate mí£rfurile ce ni se ivesc in cale, ajungem de cealaltí£ parte a pietii, in dreptul Hanului lui Manuc. V-as invita la o bere rece si o clí£tití£, dar Hanul este periculos, odatí£ ce ai intrat in curtea lui, cu greu mai poti scí£pa de vraja secolului trecut si riscí£m sí£ plecí£m acasí£ cu trí£sura, dupí£ ce vom pierde notiunea timpului, si sí£ ajungem la Curtea Veche, unde toti ne vor privi ca pe niste fantasme dintr-o lume ce va sí£ viní£... In stanga noastrí£, de cealaltí£ parte a cheiului Dambovitei, cea cu "apí£ dulce, cí£ci cine-o bea nu se mai duce", este Dealul Mitropoliei, Mitropolia si cartierul cu frumoase case vechi, cele mai multe construite intre cele douí£ rí£zboaie, in centrul cí£rora se aflí£ Piata Cosbuc.
Insí£ nu ne vom abate de la drum, cí£ci vreau sí£ ví£ duc cí£tre bí£tranul Cismigiu. Asa cí£ o luí£m pe Gabroveni, o tí£iem pe Lipscani si ajungem chiar la magazinul "Victoria". Dar paní£ acolo, dragii mei, vreau sí£ ne plimbí£m putin pe Lipscani, una din cele mai vechi strí£zi comerciale ale orasului. Ingustí£ si flancatí£ de clí£diri vechi, cu o arhitecturí£ deosebití£, pe aceastí£ stradí£ gí£sesti ce nici cu gandul nu gandesti: magazine cu haine si incí£ltí£minte pentru toate gusturile si toate buzunarele, rochii de mirese, costume de schi si de baie, instrumente muzicale, farmacii cu produse tehnico-sanitare, librí£rii, ateliere pentru geamuri si oglinzi, rame de ochelari, bijuterii, cofetí£rii si, mai ales, misterioasele consignatii. Pe zecile de strí£dute ce intretaie Lipscaniul sunt mici magazine, ale cí£ror camere intunecoase si scí£ri intortochiate te transportí£ intr-o altí£ lume... o lume uitatí£, o lume a cí£rtilor vechi, prí£fuite, ingí£lbenite si pline de cari, a mobilierului stil Ludovic si a tablourilor in ulei - portrete si peisaje - cu semní£turi ale unor pictori de care nu am auzit niciodatí£; colectii numismatice, vase de bronz si de aramí£, bijuterii de argint, masini de cusut, sí£bii si arme de foc, fotografii din secolul trecut... toate acestea adunate in aceste mici magazine, ascunse parcí£ privirilor necunoscí£torilor, magazine ce reprezintí£, fí£rí£ indoialí£, raiul oricí£rui colectionar, indiferent de obiectul colectiei sale. Revenim cu greu la lumina orasului si, cu mirosul acela specific de vechi persistandu-ne incí£ in ní£ri, trecem pe langí£ sediul Bí£ncii Nationale si ajungem pe Calea Victoriei, in dreptul magazinului "Victoria" - "50 de magazine intr-unul singur!" - asa cum scrie mare pe una din laturile lui. Intrí£m in magazin, nu de alta, dar merití£ incercate noile scí£ri rulante, ultima minune a tehnicii in folosul omului grí£bit, obosit sau prea bí£tran pentru a urca si cobora scí£rile tocite si inalte ale clí£dirii, minune ce a pí£truns si la noi, pentru prima oarí£, in acest magazin. Ce grozí£vie !!! Dací£ nu esti atent si nu pui piciorul la timp pe treapta potrivití£, te poti impiedica si cí£dea, spre hazul tuturor celor din jur si, mai ales, spre amuzamentul zecilor de copii veniti din tot orasul pentru "a se da cu scí£rile rulante".
Ei, gata! nu avem timp de cumpí£rí£turi, asa cí£ mergem mai departe, pe Calea Victoriei. Lí£sí£m in stanga sediul Politiei si Casa de Modí£, apoi traversí£m bulevardul Gh. Gheorghiu Dej. De o parte si de alta a Cí£ii Victoriei stau, prietene de ani de zile, clí£diri cu semnificatii aparte. Pe partea stangí£ trecem pe langí£ Casa Armatei, in spatele cí£reia pe o strí£dutí£, se aflí£ Teatrul Mic si draga mea terasí£ "Berlin"; apoi Teatrul de Comedie si Palatul Telefoanelor, inalt si impuní£tor, cu zeci de antene ciudate; mai traversí£m o stradutí£ si ajungem la magazinul "Muzica", singurul in care, cu putin noroc, putem gí£si un L.P. valoros si o chitarí£ adeví£ratí£. In dreapta noastrí£, "Magazinul Copiilor", magazin de la care, cred cí£ nu existí£ copil in oras sí£ nu-i fi cumpí£rat pí£rintii, cel putin o datí£, haine, pantofi si jucí£rii. Apoi restaurantul si cofetaria Capsa, fostí£ cafenea a scriitorilor, Teatrul Odeon si Teatrul Tí£ndí£ricí£, in dreptul cí£ruia o multime de copii, insotiti de pí£rinti, asteaptí£, cuminti si rí£bdí£tori, sí£ intre in sala magicí£ in care pí£pusile prind viatí£, intr-o lume a povestilor inteleasí£ doar de ei. Trecem de Pasajul Arhitecturii, nu inainte insí£ de a sta la un rand imens pentru a cumpí£ra cate un sandwich cald cu suncí£ presatí£ si cate 100 de grame de alune prí£jite. Mai stí£m pret de o cafea si o tigare "la varice" si putem merge, cu forte proaspete, mai departe. Ajungem si la Biserica "Cretulescu", ridicatí£ de fiica domnitorului Constantin Bancoveanu si familia ei. Este o bisercí£ micí£, dar picturile ce impodobesc peretii interiori sunt de mare valoare, cu o incí£rcí£turí£ emotionalí£ si o frumusete aparte ce te fac, numai privindu-le, sí£ te simti mai bun si mai aproape de Dumnezeu. Alí£turi de bisericí£ se aflí£ Palatul Regal, palatul in care a locuit familia regalí£ a Romaniei si in care, acum, mai putem doar admira cele mai valoroase opere de artí£ din tarí£, reunite intr-un mare muzeu. Dar asta o vom face altí£datí£, dragii mei, poate intr-o zi de iarní£ friguroasí£, nu azi, cand soarele strí£luceste asa de tare si Cismigiul ne asteaptí£. In fatí£, peste drum de palat, este sediul Bibliotecii Nationale si alí£turi, frumosul Ateneu Roman, construit cu ajutorul nepretuit al tuturor locuitorilor orasului, indemnati sí£ participe la ridicarea acestui edificiu de culturí£ prin vestitul indemn "Dati 1 leu pentru Ateneu!". Muzicieni de renume si de mare valoare au incantat, in sala Ateneului, strí£juití£ de portretele marilor domnitori romani, generatii intregi de ascultí£tori melomani. Dar noi vom cobora pe lingí£ Biserca Cretulescu, lí£sí£m in dreapta Palatul Regal si marea Salí£ a Palatului, salí£ in care am ví£zut multe spectacole de teatru, filme, concerte, dar in care au avut loc si conferinte "importante"... Mai traversí£m o strí£dutí£, trecem pe langí£ magazinul tuturor bí£rbatilor - "Adam" si, in sfarsit, iatí£-ne ajunsi in Cismigiu !
-
nocturna - Mesaje: 8725
- Membru din: Mie Dec 04, 2002 12:00 am
de nocturna » Mie Iul 06, 2005 11:17 pm
Dragul si bí£tranul Cismigiu! Imediat ce vom pí£si pe aleile lui, o rí£coare plí£cutí£ va pune stí£panire pe noi. In fata noastrí£ se deschid zeci de alei ce ne poartí£, ca intr-un mare labirint, printr-o lume minunatí£ si calmí£, ruptí£ de tumultul citadin ce o inconjoarí£, o lume in care timpul stí£ pe loc. Copacii bí£trani, cu rí£dí£cini groase ce sparg asfaltul si coroane imense, ce se unesc deasupra noastrí£ ca o adeví£ratí£ boltí£, privesc, cu ingí£duinta si intelepciunea celor trecuti prin vreme, la fiintele mí£runte si trecí£toare ce forfotesc la poalele lor. Ne pierdem pe aleile mí£rginite de bí£nci din lemn si zeci de scaune unite unele de altele, pe care se odihnesc femei si bí£rbati, bí£trani uitati de vreme, obisnuiti ai parcului incí£ din tineretea lor. Gandul le zboarí£ cu zeci de ani in urmí£ cand, tineri si indrí£gostiti, se plimbau tinandu-se de maní£ si se sí£rutau pe cite o bancí£, mai ferití£ privirilor, in timp ce porumbeii se certau gí£lí£giosi, la picioarele lor, pentru o firimiturí£ de paine. Acum, ca si atunci, perechi de indrí£gostiti, unii din ei in uniforme de liceu, norocosii elevi ai liceului "Lazí£r", vecin gard in gard cu mirificul parc, se plimbí£ pe alei, stau pe bí£nci sau se plimbí£ cu barca pe lacul in a cí£rui oglindí£ stí£ rí£sturnat cerul. Trecem peste puntea cu balustrade din fier ce imití£ o impletiturí£ din crengi de nuc si ajungem la o terasí£ cu mese si umbrelute, chiar pe malul lacului. Eu zic sí£ ne asezí£m si sí£ ne odihnim, cí£ci sunt convinsí£ cí£ sunteti obositi si insetati. Asa cí£ vom bea cate un "Cico" rece si vom manca floricele si vatí£ de zahí£r in timp ce vom privi bí£rcile, lebedele si copiii ce se dau in "gí£rgí£rite".
Dragii mei, este cí£ ziua de astí£zi a fost minunatí£?! Mai am atatea locuri frumoase sí£ ví£ arí£t! Poate altí£datí£, intr-o zi de primí£varí£, vom merge iar, impreuní£, sí£ ne plimbí£m cu vaporasul pe lac, in Herí£strí£u. Dar paní£ atunci ví£ voi mai spune un secret. Eu stiu sí£ ví£d in viitor... Din tot ce am ví£zut astí£zi, peste ani multe se vor schimba, unele in bine, cele mai multe nu... Se va construi metroul si vor dispí£rea tramvaiele cu scaune din lemn si taxatoare. Dar mai multe nu ví£ spun. Oricum, veti vedea cu ochii vostri tot ceea ce va fi sí£ fie. Cert este insí£ cí£ Cismigiul va rí£mane neschimbat, la fel de calm, de primitor si de odihnitor, in timp ce aceiasi indrí£gostiti se vor plimba de maní£ pe aleile lui, umbrite de aceiasi copaci bí£trani.
Si mai stiu ceva? eu, oricat voi colinda prin lume si oricat de multe alte orase si locuri incredibil de frumoase voi vedea, nici unul, niciodatí£, nu va fi mai drag inimii mele ca acesta prin care astí£zi, cu drag, v-am purtat.
Dragii mei, este cí£ ziua de astí£zi a fost minunatí£?! Mai am atatea locuri frumoase sí£ ví£ arí£t! Poate altí£datí£, intr-o zi de primí£varí£, vom merge iar, impreuní£, sí£ ne plimbí£m cu vaporasul pe lac, in Herí£strí£u. Dar paní£ atunci ví£ voi mai spune un secret. Eu stiu sí£ ví£d in viitor... Din tot ce am ví£zut astí£zi, peste ani multe se vor schimba, unele in bine, cele mai multe nu... Se va construi metroul si vor dispí£rea tramvaiele cu scaune din lemn si taxatoare. Dar mai multe nu ví£ spun. Oricum, veti vedea cu ochii vostri tot ceea ce va fi sí£ fie. Cert este insí£ cí£ Cismigiul va rí£mane neschimbat, la fel de calm, de primitor si de odihnitor, in timp ce aceiasi indrí£gostiti se vor plimba de maní£ pe aleile lui, umbrite de aceiasi copaci bí£trani.
Si mai stiu ceva? eu, oricat voi colinda prin lume si oricat de multe alte orase si locuri incredibil de frumoase voi vedea, nici unul, niciodatí£, nu va fi mai drag inimii mele ca acesta prin care astí£zi, cu drag, v-am purtat.
-
nocturna - Mesaje: 8725
- Membru din: Mie Dec 04, 2002 12:00 am
de nocturna » Mie Iul 06, 2005 11:27 pm
Titlu: Oceanul din oglinda Madalinei
pseudo: Dorelei
Joi, ora 14.00
Iata-ma din nou in avion. Am pus centura, si am deschis o carte. Dar nu am stare, cum pot sa am stare cand in mine pulseaza atatea si atatea lucruri pe care nu le pot descrie in cuvinte!!?! Am asteptat frumos ca stewardesele sa termine cu detaliile de zbor, apoi avionul a pornit brutal pe pista, si a inceput sa inainteze usor... Am lasat cartea pe genunchi si am stat asa, cu ochii larg deschisi, privind pe fereastra, imaginandu-ma acolo, afara, vantul racorindu-mi trupul... Avionul se miscí£ din ce in ce mai repede, si mai repede, la inceput aproape fortat, sfidand limitele vitezei, ca si cum ar incerca sa rupa himenul invizibil al cerului, sa patrunda cumva in dimensiunea lui.
Trag aer in piept, cu sete, aproape de parca ar fi ultima mea rasuflare, atunci cand avionul se ridica usor. Golul placut din stomac dispare, lasandu-ma inundata de un val de caldura si anticipatie. Pasarea fara viatza isi penetreaza victima incet, dar ferm, ca Zeus odinioara deghizat in taur penetrand-o pe...what's her face. Of, cum m-am tampit, oglinda...
Dar sunt eu, avionul insushi, parte din el, motoarele vajaind sunt glasul pulsului meu accelerat, si sangele care mi se scurge prin vene, rapid, purtand cu el valuri de adrenalina.
Ora 15.30
Unora le place sa isi auda vocea...mie imi place sa imi aud gandurile. Ei bine, doar stii si tu ca te-am abandonat atata vreme pentru ca imi era frica de gandurile mele. Imi era frica de ele, si in acelashi timp stiam ca asternandu-le pe hartie as simti o placere aproape fizica. Dulce si grea. Ca atunci cand stai goala la fereastra, si privesti luna plina, si iti acoperi umerii cu draperia grea de matase sangerie. O placere a intunericului din mine, stii, ca si cand te pregatesti sa te sinucizi, si simti - cat de ironic! - ca nu ai trait niciodata mai intens decat in acel moment...
Dar incepe o noua aventura, prietene, si asa cum stii sa iti inunzi fiecare celula de intuneric, stii la fel de bine sa iti lasi fiintza mangaiata de zambete. Ai un intreg oras de vazut, de gustat si de simtit...
Vineri, 1.30 dimineatza
Iata-ma "acasa", o camarutza confortabila, o canapea cu cuverturi mustar. Draperii portocalii, o mocheta groasa si aproape moale, roshie. Mobila mahon, o oglinda enorma intr-un colt, si muscate rosii la fereastra. Tocmai m-am intors din oras, cu rasuflarea de Martini dublu cu gheatza si lamaie, si fiintza plina de zgomot si viatza. A altora. Cateodata cred ca sunt un...parazit... Cred ca parazit vreau sa spun...stii, ala care se hraneste cu aspecte din viata altora...da, imi place asta...un parazit.
Ma bucur ca stau acasa la Doreen si gasca...au un talent sa ma faca sa ies din mine si sa ma furisez pentru cateva ore in personajul social, jovial, gata sa vada totul si sa se bucure de tot. In seara asta insa cred ca am baut prea multe Martini-uri si am flirtat cu prea multi "bounceri". O ultima barfa si planuri pe maine in timp ce ne demachiem cu o mana si tragem din ultima tigara cu cealalta. "Fucking no smoking city"...ma balbai, incercand sa imit, cred, ceva accent, "n-are acelasi gust fara amareala fumului inhalat cu sete..."
Ora 20.00
Sunt franta, dar orasul este superb. Chiar in centru, undeva, e un parc micut, cu porti inalte si albastre. E un parc atipic pentru noi, mi se spune...De ce? intreb curioasa...Ai sa iti dai seama peste cateva zile...
Intram, si deja ceva mi se pare curios. Ciment si beton peste tot, si cateva bancutze de lemn inchis la culoare. In mijloc, o fantana. O fantana in forma de cruce, lunga cat jumatate de parc. E plina de apa salcie si de frunze putregacioase. Printre ele, disting un mozaic alb/albastru...si pe alocuri, petece ruginite si ascutite...da...la picioarele crucii, si pe "brate", sunt desenate in mozaic scuturi, sabii si arcuri, ruginite si vechi. Ridic usor din spranceana, parca-parca intrezaresc ce se pregateste. O alta fantana dedicata pacii, blablabla...Dar la capatul parcului, cateva trepte, deasupra carora se ridicí£ o statueta in verde. Doi tipi, unul intins pe jos, luptandu-se sa se ridice. Celalalt, in picioare, cu trunchiul aplecat in fatza si privirea in pamant. O tipa, in picioare, cu trupul inclinat intr-o parte, palmele deschise, degetele rasfirate inspre sol si parul ravashit. Pe chipul ei, si in trupurile celor doi, e o durere enorma. Parca il simt pe sira spinarii, valul de durere; durerea transformarii, fizica, acuta...Brr...din trupurile lor...una, doua, trei, patru lebede verzui, un fel de jad salciu si ranced, patru lebede care se ridica in zbor, cu gaturile inaltate catre cer, si batand din aripi; a viata, a libertate poate?
Ridic si eu privirile, spre un albastru atat de pur si de senin...da, e o zi superba afara...Si sunt aici, si ma simt bine, si o sa incerc sa nu ma gandesc la suferinte care au dat nastere la libertate si la fericire si la puritate. Incep o conversatie animata cu fetele si ma prefac ca nu am avut o clipa instinctul sa imi plimb o mana pe spate si pe gat, sa verific daca nu mi-a crescut vreo aripa...
Restul zilei a fost plin de rasete, si de descoperiri. Ei, oglinda, si tu adori multimea ca si mine, zgomotul, forfota, adori sa te hranesti cu energia lor, sa le vezi zambetele ca au gasit ceva care le place in magazin, sa le vezi graba, avaritatea, materialismul...Sa razi de ei, sa dai din cap, sa te intristezi, sa uiti de tine in forfota din jur. Da...asta iti place cel mai mult, nu? Sa uiti de tine urmarindu-i si minunandu-te de viata lor materialista si placut de burgheza.
Si acum...un dus rapid, o incursiune in cutia de cosmetice, si la cina. Ne asteapta un restaurant superb plin de motociclete atarnate pe pereti. Am aruncat o privire din strada mai devreme, si asa am eu chef sa ma port ca o persoana care asculta Avril, poarta cravata la tricou si mananca intr-un restaurant plin de motociclete atarnate de tavan.
Sambata
E ora 12 si m-am trezit in pat strain, cu buzele uscate si sarate. Dupa cateva momente de incertitudine, mi-am dat seama ca era doar aceeasi canapea din sufragerie.
Fac un dus, si cand ies ma intampina doua smaralde umede si lucioase si un zambet cu aroma de sarutari care iti taie respiratia, si te lasa sa iti doresti mai mult, mai repede...
Trag pe mine o rochitza de blugi si o pereche de slapi si cand ma intorc in sufragerie ma asteapta un "mic dejun" traditional. Paine prajita cu unt si baked beans. Si piper. Mult, iute, si bun.
Acum am terminat de papa, si incerc sa planuiesc ce sa fac cu restul zilei. E superb afara, si majoritatea gastii e cu treburi. No, poate ma duc sa vad portul in cazul asta...Lasa portul, mi se spune de undeva din tocul usii, astazi mergem cu masina in Howth...
Seara tarziu
Howth e un fel de prelungire a orashului...Adica, intr-un capat al orasului e Bray, in celalalt e Howth. Nu ma intreba care-i la sud care-i la nord, ca nujtu. Cred ca Howth e in sud. Anyways.
La capat de linie de Dart, asta-i un fel de metrou de suprafatza, e un fel de satuc super posh si curat, linistit, plin de vile si viloaie senzationale. Daca mergi cu mashina, tinand soseaua catre sat, drumul se bifurca la un moment dat. In "sus" e un drum privat, duce la un casoi superb, in stil brit, verde si plin de copaci. In "jos" e soseaua, care duce la sat. Dar undeva la raspantie, esista un gard mare de lemn impletit, si un mititel loc de parcare. Si acolo...intre doua "ziduri" de crengi spinoase si buruieni, se desprinde o potecuta, abia vizibila de pe sosea. Poteca continua, si urca, tot urca...stanca deasupra, si marea la picioare...
Cateva minute mai sus, zidul de buruieni e inlocuit la stanga cu un zid facut din pietre. Mari si mici, griuri amestecate cu mustar, cu galben, cu maro; caramiziu, si iarashi gri...parca e un zid facut din sare grunjoasa... In soare lucesc bucati de scoici, care mai mari, care marunte, scoici intregi si scoici macinate, scoici negre, cu irizatii de safir si de rubin, si scoici albicioase, care par ca au fost smunse unei perle...Zidul a fost construit acum sute si sute si sute de ani de calugarii care incercau sa se apere de invaziile britanice. Calugarii Sfantului Patrick. De fapt, incurc, erau premergatorii lui...Ma rog.
Zidul continua, si continua, si in timp ce urcí£m poteca plina de ierburi mi se explicí£ ca undeva, sus, era odata o manastire zidita in piatra, si calugarii stateau aici si vegheau sa nu vina britanicii sa invadeze insula. Au constuit zidul asta cu ce aveau la indemana in zona, au faramitzat scoici si le-au amestecat cu pietre de stanca si cu nisip si le-au batatorit intr-un perete lung ca in povesti. Nici n-am observat ca zidul a disparut la un moment dat, si a fost iara inlocuit de ierburi de tot felul. Si deodata, de undeva dintre copaci, scaieti, si ierburi, o portitza putin mai joasa ca mine, ruginita si incuiata cu un lacat mare si greu. Aia era iesirea secreta, mi se explicí£, pe vremuri acoperita cu scaieti, acum descoperita pentru ochii hulpavi ai turistilor.
Turisti...sunt cativa astazi. Unii au iesit sa vada marea, altii sunt echipati de hiking, altii au auzit multe despre Summit, farul din varf, si vor sa il vada cu ochii lor. Altii au iesit doar pentru ca e o zi asa frumoasa. Cativa localnici, majoritatea ceva mai in varsta. Spunem buna ziua, intrebam cum e mai sus, schimbam zambete si plezanterii cu cei care coboara pe langa noi, si ma mir inca o data cum uneori oamenii astia pot sa fie atat de calzi si de prietenosi. Daca nu le ceri nimic, nu vrei nimic de la ei, si nu interactionezi cu ei prea multa vreme. Au in ei un fel de ospitalitate, de parca Doamne-Doamne le-a injectat in sange sa fie zambitori si primitori prima data cand te cunosc; asta nu inseamna ca si raman asa, dar nu isi pot nega primul impuls...
pseudo: Dorelei
Joi, ora 14.00
Iata-ma din nou in avion. Am pus centura, si am deschis o carte. Dar nu am stare, cum pot sa am stare cand in mine pulseaza atatea si atatea lucruri pe care nu le pot descrie in cuvinte!!?! Am asteptat frumos ca stewardesele sa termine cu detaliile de zbor, apoi avionul a pornit brutal pe pista, si a inceput sa inainteze usor... Am lasat cartea pe genunchi si am stat asa, cu ochii larg deschisi, privind pe fereastra, imaginandu-ma acolo, afara, vantul racorindu-mi trupul... Avionul se miscí£ din ce in ce mai repede, si mai repede, la inceput aproape fortat, sfidand limitele vitezei, ca si cum ar incerca sa rupa himenul invizibil al cerului, sa patrunda cumva in dimensiunea lui.
Trag aer in piept, cu sete, aproape de parca ar fi ultima mea rasuflare, atunci cand avionul se ridica usor. Golul placut din stomac dispare, lasandu-ma inundata de un val de caldura si anticipatie. Pasarea fara viatza isi penetreaza victima incet, dar ferm, ca Zeus odinioara deghizat in taur penetrand-o pe...what's her face. Of, cum m-am tampit, oglinda...
Dar sunt eu, avionul insushi, parte din el, motoarele vajaind sunt glasul pulsului meu accelerat, si sangele care mi se scurge prin vene, rapid, purtand cu el valuri de adrenalina.
Ora 15.30
Unora le place sa isi auda vocea...mie imi place sa imi aud gandurile. Ei bine, doar stii si tu ca te-am abandonat atata vreme pentru ca imi era frica de gandurile mele. Imi era frica de ele, si in acelashi timp stiam ca asternandu-le pe hartie as simti o placere aproape fizica. Dulce si grea. Ca atunci cand stai goala la fereastra, si privesti luna plina, si iti acoperi umerii cu draperia grea de matase sangerie. O placere a intunericului din mine, stii, ca si cand te pregatesti sa te sinucizi, si simti - cat de ironic! - ca nu ai trait niciodata mai intens decat in acel moment...
Dar incepe o noua aventura, prietene, si asa cum stii sa iti inunzi fiecare celula de intuneric, stii la fel de bine sa iti lasi fiintza mangaiata de zambete. Ai un intreg oras de vazut, de gustat si de simtit...
Vineri, 1.30 dimineatza
Iata-ma "acasa", o camarutza confortabila, o canapea cu cuverturi mustar. Draperii portocalii, o mocheta groasa si aproape moale, roshie. Mobila mahon, o oglinda enorma intr-un colt, si muscate rosii la fereastra. Tocmai m-am intors din oras, cu rasuflarea de Martini dublu cu gheatza si lamaie, si fiintza plina de zgomot si viatza. A altora. Cateodata cred ca sunt un...parazit... Cred ca parazit vreau sa spun...stii, ala care se hraneste cu aspecte din viata altora...da, imi place asta...un parazit.
Ma bucur ca stau acasa la Doreen si gasca...au un talent sa ma faca sa ies din mine si sa ma furisez pentru cateva ore in personajul social, jovial, gata sa vada totul si sa se bucure de tot. In seara asta insa cred ca am baut prea multe Martini-uri si am flirtat cu prea multi "bounceri". O ultima barfa si planuri pe maine in timp ce ne demachiem cu o mana si tragem din ultima tigara cu cealalta. "Fucking no smoking city"...ma balbai, incercand sa imit, cred, ceva accent, "n-are acelasi gust fara amareala fumului inhalat cu sete..."
Ora 20.00
Sunt franta, dar orasul este superb. Chiar in centru, undeva, e un parc micut, cu porti inalte si albastre. E un parc atipic pentru noi, mi se spune...De ce? intreb curioasa...Ai sa iti dai seama peste cateva zile...
Intram, si deja ceva mi se pare curios. Ciment si beton peste tot, si cateva bancutze de lemn inchis la culoare. In mijloc, o fantana. O fantana in forma de cruce, lunga cat jumatate de parc. E plina de apa salcie si de frunze putregacioase. Printre ele, disting un mozaic alb/albastru...si pe alocuri, petece ruginite si ascutite...da...la picioarele crucii, si pe "brate", sunt desenate in mozaic scuturi, sabii si arcuri, ruginite si vechi. Ridic usor din spranceana, parca-parca intrezaresc ce se pregateste. O alta fantana dedicata pacii, blablabla...Dar la capatul parcului, cateva trepte, deasupra carora se ridicí£ o statueta in verde. Doi tipi, unul intins pe jos, luptandu-se sa se ridice. Celalalt, in picioare, cu trunchiul aplecat in fatza si privirea in pamant. O tipa, in picioare, cu trupul inclinat intr-o parte, palmele deschise, degetele rasfirate inspre sol si parul ravashit. Pe chipul ei, si in trupurile celor doi, e o durere enorma. Parca il simt pe sira spinarii, valul de durere; durerea transformarii, fizica, acuta...Brr...din trupurile lor...una, doua, trei, patru lebede verzui, un fel de jad salciu si ranced, patru lebede care se ridica in zbor, cu gaturile inaltate catre cer, si batand din aripi; a viata, a libertate poate?
Ridic si eu privirile, spre un albastru atat de pur si de senin...da, e o zi superba afara...Si sunt aici, si ma simt bine, si o sa incerc sa nu ma gandesc la suferinte care au dat nastere la libertate si la fericire si la puritate. Incep o conversatie animata cu fetele si ma prefac ca nu am avut o clipa instinctul sa imi plimb o mana pe spate si pe gat, sa verific daca nu mi-a crescut vreo aripa...
Restul zilei a fost plin de rasete, si de descoperiri. Ei, oglinda, si tu adori multimea ca si mine, zgomotul, forfota, adori sa te hranesti cu energia lor, sa le vezi zambetele ca au gasit ceva care le place in magazin, sa le vezi graba, avaritatea, materialismul...Sa razi de ei, sa dai din cap, sa te intristezi, sa uiti de tine in forfota din jur. Da...asta iti place cel mai mult, nu? Sa uiti de tine urmarindu-i si minunandu-te de viata lor materialista si placut de burgheza.
Si acum...un dus rapid, o incursiune in cutia de cosmetice, si la cina. Ne asteapta un restaurant superb plin de motociclete atarnate pe pereti. Am aruncat o privire din strada mai devreme, si asa am eu chef sa ma port ca o persoana care asculta Avril, poarta cravata la tricou si mananca intr-un restaurant plin de motociclete atarnate de tavan.
Sambata
E ora 12 si m-am trezit in pat strain, cu buzele uscate si sarate. Dupa cateva momente de incertitudine, mi-am dat seama ca era doar aceeasi canapea din sufragerie.
Fac un dus, si cand ies ma intampina doua smaralde umede si lucioase si un zambet cu aroma de sarutari care iti taie respiratia, si te lasa sa iti doresti mai mult, mai repede...
Trag pe mine o rochitza de blugi si o pereche de slapi si cand ma intorc in sufragerie ma asteapta un "mic dejun" traditional. Paine prajita cu unt si baked beans. Si piper. Mult, iute, si bun.
Acum am terminat de papa, si incerc sa planuiesc ce sa fac cu restul zilei. E superb afara, si majoritatea gastii e cu treburi. No, poate ma duc sa vad portul in cazul asta...Lasa portul, mi se spune de undeva din tocul usii, astazi mergem cu masina in Howth...
Seara tarziu
Howth e un fel de prelungire a orashului...Adica, intr-un capat al orasului e Bray, in celalalt e Howth. Nu ma intreba care-i la sud care-i la nord, ca nujtu. Cred ca Howth e in sud. Anyways.
La capat de linie de Dart, asta-i un fel de metrou de suprafatza, e un fel de satuc super posh si curat, linistit, plin de vile si viloaie senzationale. Daca mergi cu mashina, tinand soseaua catre sat, drumul se bifurca la un moment dat. In "sus" e un drum privat, duce la un casoi superb, in stil brit, verde si plin de copaci. In "jos" e soseaua, care duce la sat. Dar undeva la raspantie, esista un gard mare de lemn impletit, si un mititel loc de parcare. Si acolo...intre doua "ziduri" de crengi spinoase si buruieni, se desprinde o potecuta, abia vizibila de pe sosea. Poteca continua, si urca, tot urca...stanca deasupra, si marea la picioare...
Cateva minute mai sus, zidul de buruieni e inlocuit la stanga cu un zid facut din pietre. Mari si mici, griuri amestecate cu mustar, cu galben, cu maro; caramiziu, si iarashi gri...parca e un zid facut din sare grunjoasa... In soare lucesc bucati de scoici, care mai mari, care marunte, scoici intregi si scoici macinate, scoici negre, cu irizatii de safir si de rubin, si scoici albicioase, care par ca au fost smunse unei perle...Zidul a fost construit acum sute si sute si sute de ani de calugarii care incercau sa se apere de invaziile britanice. Calugarii Sfantului Patrick. De fapt, incurc, erau premergatorii lui...Ma rog.
Zidul continua, si continua, si in timp ce urcí£m poteca plina de ierburi mi se explicí£ ca undeva, sus, era odata o manastire zidita in piatra, si calugarii stateau aici si vegheau sa nu vina britanicii sa invadeze insula. Au constuit zidul asta cu ce aveau la indemana in zona, au faramitzat scoici si le-au amestecat cu pietre de stanca si cu nisip si le-au batatorit intr-un perete lung ca in povesti. Nici n-am observat ca zidul a disparut la un moment dat, si a fost iara inlocuit de ierburi de tot felul. Si deodata, de undeva dintre copaci, scaieti, si ierburi, o portitza putin mai joasa ca mine, ruginita si incuiata cu un lacat mare si greu. Aia era iesirea secreta, mi se explicí£, pe vremuri acoperita cu scaieti, acum descoperita pentru ochii hulpavi ai turistilor.
Turisti...sunt cativa astazi. Unii au iesit sa vada marea, altii sunt echipati de hiking, altii au auzit multe despre Summit, farul din varf, si vor sa il vada cu ochii lor. Altii au iesit doar pentru ca e o zi asa frumoasa. Cativa localnici, majoritatea ceva mai in varsta. Spunem buna ziua, intrebam cum e mai sus, schimbam zambete si plezanterii cu cei care coboara pe langa noi, si ma mir inca o data cum uneori oamenii astia pot sa fie atat de calzi si de prietenosi. Daca nu le ceri nimic, nu vrei nimic de la ei, si nu interactionezi cu ei prea multa vreme. Au in ei un fel de ospitalitate, de parca Doamne-Doamne le-a injectat in sange sa fie zambitori si primitori prima data cand te cunosc; asta nu inseamna ca si raman asa, dar nu isi pot nega primul impuls...
-
nocturna - Mesaje: 8725
- Membru din: Mie Dec 04, 2002 12:00 am
de nocturna » Mie Iul 06, 2005 11:36 pm
O batranica cu parul proaspat coafat, maieu mulat ciclam, pantaloni de trening bleumarin, un zambet pana la urechi, fatza roshie de soare si de efort, isi sprijina o clipa cinci degete osoase si cocarjate pe umarul meu, ca sa coboare o treapta. Imi zambeste larg cand multumeste, si mana ei miroase a ceva familiar. Intreaga ei fiintza parca e o invitatie la un ceai cu lapte, intr-o casuta cu mobila mahon, probabil plina de croché-uri de dantela, plina de lumina si cu draperii grele la fereastra de la sufragerie, care da in drum.
Cu fiecare pas imi golesc fiintza de ganduri, de griji, de oboseala. Fiecare rasuflare ma inunda de caldura soarelui, e atat de bine sa imi simt obrajii si mainile mangaiate de degetele de raze...
In dreapta, jos, siruri de stanci - dintii negru-albastrii, rupti, cariati si putreziti ai unei vrajitoare. Superbe, in groteasca lor infatisare. Le ador. Imi aduc aminte de ceva, din copilarie, dar nu imi dau inca seama ce...
Apa e atat de albastra incat se poate vedea fundul marii, verzui, plin de alge, de nisip fin si cremos, ceva mai incolo plin de pietre si scoici. Valuri putine si mici. Pacat...tin minte marea de la Eforie...obisnuiam sa inchid ochii, si sa intru in lumea mea. Tii minte, oglinda, auzeam cum ma cheama, imi ropotesc numele, imi soptesc sa ma deschid complet, sa le las sa intre...Marea asta e linistita si limpede. Pe alocuri doar, multimea de scoici si alge aduce un miros usor sarat, si pescarushii sunt mult prea tacuti.
Urcí£m mai departe, si undeva sub noi apare o plaja. Cateva persoana tolanite pe nisip. Cele doo smaralde imi povestesc ca acum mai bine de 15 ani, cand locul era pustiu si plaja de sub noi cunoscuta de prea putini, alerga pana aici, la jumatatea drumului, cobora apoi pe plaja si inota pana in larg si inapoi. Sau se urca pe o stanca si se arunca in gol, si inota pana nu il mai tineau puterile. Dupa care statea sa se usuce pe o stanca, gol, si se uita tinta in larg, minute in sir, pana cand, daca inchidea ochii, oricat de strans, pastra inca pe retina toate nuantzele de albastru din jur...Ascult cuvintele rostogolindu-se incet in mine si nu pot decat sa zambesc si sa inteleg...
Coboram pe plaja, si alerg sa imi racoresc picioarele in apa sarata. Apoi ma intind pe o stanca si ma uit la valurile care incep sa apara usor, usor. Un cuplu se saruta in apa, strans lipiti unul de celalalt. Un valurel micut ii mangaie sanii atunci cand se desprinde usor de el sa respire, el se apleaca sa ii sarute, si trage de nodul care ii tine incatusati. Ea tzipí£, rade si il stropeste cu apa, dupa care il imbratiseaza si il saruta din nou. Imi intorc privirile voyeuriste adancuri si zambesc...
Mai tii minte cand ai citit Acea fata frumoasa, pe plaja la Eforie...te-ai ars atunci destul de nasol..dar n-ai lasat cartea aia din mana...si seara, plina de crema after sun, abia puteai sa stai in pat pe burta. Te durea spatele in pozitia aia, dar, precum acea misterioasa tanara, te-ai acoperit cu umbre, te-ai ascuns in spatele lunii si ai incercat cu vocea ta blanda sa cuceresti un scriitor...mai tii minte cand ai stat pe o stanca rece si ai lasat vantul sa iti rasfire parul, si luna noua sa iti acopere trupul cu fire de matase, si ai cantat zbuciumul pescarusilor..mai tii minte apa aia de care ti-a fost intotdeauna atat de frica...apa in care nu stii sa inoti, si in care altii s-au aruncat secol dupa secol pentru a ajunge la tine...
Eh, oglinda, oglinda, de ce ti-e frica sa recunosti? In tine e un ocean de sentimente, un torent care curge si curge si ti-e frica sa nu te inece...nu stii sa inoti, si chiar de ai sti, si putea sa te arunci in el, tot ai ajunge pe partea cealalata un trup gol si vinetiu, cu buzele reci si parul impletit cu alge. Stii si tu, si de aia ti-e frica, atat de teama ca niciodata nu ai sa poti exprima oceanul din tine, ca niciodata nu vei putea sa sorbi apa sarata de pe umerii sufletului tau. De asta ti-e frica, nu? De asta inca nu dormi?
Duminica, ora 22.00
Azi am colindat tot ce era de colindat. Superb concetul de chitara din piata centrala din Temple Bar, nu o sa reuseasca niciodata ceea ce isi propune, sa culturalizeze masele, dar pentru cateva ore, intr-o dupa amiaza frumoasa si insorita de duminica, cu siguranta bucurí£ cateva inimi, si descreteste cateva frunti, mai mult sau mai putin grizonate.
Cred ca niciodata nu am vazut atata zgomot si miscare ca aici. Oamenii sunt ca furnicile, pretudindeni, cumpara, strang, ravnesc, stau la terasa si beau bere dupa bere. Cand se face frig intra in puburile prost luminate - trancanit de pahare, comenzi zbierate in urechea tipului de la bar, o chinezoaica dragutza care vine sa stranga iar un maldar de pahare de pe mesele inalte din lemn masiv.
Si apoi...aici un parc, colo o catedrala, biblioteca din Trinity...Stii prea bine ca multitudinea aia de carti, mirosul de hartie veche si ranceda si atmosfera aia de liniste imperturbabila te-au lasat cu gura cascata. Si multe, multe shopping centre-uri, in care gaseshti tot ce vrei, si mai ales ce nu vrei, dar nu poti trai fara sa ai. Dar cel mai mult mi-a placut in Temple Bar, cu stilul lui ciudat, pe alocuri putin gotic, cu stradutele inguste, cu arcadele lui joase si magazinele de mana a doua, intunecoase si reci, dar in care poti gasi comori nebanuite. Ca si magazinul ala de CD-uri de pe colt, pe care l-ai gasit intamplator, in timp ce iti puneai intrebari despre sanii de bronz ai domnisoarei Mallone... Da, da, ala in care a trebuit sa te apleci ca sa nu te lovesti de scara joasa de piatra... Plin de viniluri, plin de CD-uri, si atmosfera aia dark, atat de sumbra si intr-un fel cumva...pioasa...te-a impresionat mai mult decat acum doua zile, in biserica, nu? Ti-a ramas gandul la tabloul ala mare de pe perete, care iti aduce aminte de povestea aia cu Tneme, Zeul Sclaviei, care s-a nascut atunci cand Durerea a violat Libertatea...Ti-l imaginezi pe Tneme, doua lacrimi in coltul ochilor intunecati, doua perle negre de singuratate, asa cum l-ai cunoscut in seara aia in tramvai...
Bine, bine, nu-ti mai zgandar gandurile in seara asta...Maine e ultima zi, meri si sarbatoreste noaptea racoroasa...
Luni, 2.00
E super cald, oglinda. Asa de bine si cald a fost weekend-ul asta, nici tie nu-ti vine sa crezi, nu? Bucura-te de soare, ca pana la 9 mai e...Ce ironic, tii minte melodia aia a lui Jude, cand spune ca oglinda nu e niciodata prietenul tau cel mai bun?
In parcul asta din centru am descoperit azi alte cateva minunatzii ale naturii. Nu, nu ma apuc sa iti descriu iarashi peisaje. Le stii si tu, chiar daca sufletul nu se reflectí£ perfect in oglinda...Dar...recunoaste ca acum cateva minute ai fi vrut sa fii si tu o ratusca mica, cu pene verzui in coada, sa te plimbi batoasa pe sub salciile de pe elesteu si sa iti lasi burtica racorita de apa rece, rece...
E asa de bine, tolanita la soare, nu-i asa?? Doar cu ganduurile tale, poti sa te bucuri in liniste de vacanta care tocmai se termina...Iar ti-ai luat atentia de la mine...Ce mai e de data asta...Broboanele de apa de pe pintul mare de cola...Ce-i drept, e ceva extrem de senzual in felul in care se transforma in picaturi, si se preling usor pe marginea paharului..cum .il mangaie si il racoresc...
Ei, hai, hai, oglinda, inchide ochii si mai bucura-te o jumatate de ora de soarele asta superb, ca dupa aia ai de spus ramas bun-uri si de carat valize la aeroport...
La buna revedere, cand ajungem acasa, oglinda!
Cu fiecare pas imi golesc fiintza de ganduri, de griji, de oboseala. Fiecare rasuflare ma inunda de caldura soarelui, e atat de bine sa imi simt obrajii si mainile mangaiate de degetele de raze...
In dreapta, jos, siruri de stanci - dintii negru-albastrii, rupti, cariati si putreziti ai unei vrajitoare. Superbe, in groteasca lor infatisare. Le ador. Imi aduc aminte de ceva, din copilarie, dar nu imi dau inca seama ce...
Apa e atat de albastra incat se poate vedea fundul marii, verzui, plin de alge, de nisip fin si cremos, ceva mai incolo plin de pietre si scoici. Valuri putine si mici. Pacat...tin minte marea de la Eforie...obisnuiam sa inchid ochii, si sa intru in lumea mea. Tii minte, oglinda, auzeam cum ma cheama, imi ropotesc numele, imi soptesc sa ma deschid complet, sa le las sa intre...Marea asta e linistita si limpede. Pe alocuri doar, multimea de scoici si alge aduce un miros usor sarat, si pescarushii sunt mult prea tacuti.
Urcí£m mai departe, si undeva sub noi apare o plaja. Cateva persoana tolanite pe nisip. Cele doo smaralde imi povestesc ca acum mai bine de 15 ani, cand locul era pustiu si plaja de sub noi cunoscuta de prea putini, alerga pana aici, la jumatatea drumului, cobora apoi pe plaja si inota pana in larg si inapoi. Sau se urca pe o stanca si se arunca in gol, si inota pana nu il mai tineau puterile. Dupa care statea sa se usuce pe o stanca, gol, si se uita tinta in larg, minute in sir, pana cand, daca inchidea ochii, oricat de strans, pastra inca pe retina toate nuantzele de albastru din jur...Ascult cuvintele rostogolindu-se incet in mine si nu pot decat sa zambesc si sa inteleg...
Coboram pe plaja, si alerg sa imi racoresc picioarele in apa sarata. Apoi ma intind pe o stanca si ma uit la valurile care incep sa apara usor, usor. Un cuplu se saruta in apa, strans lipiti unul de celalalt. Un valurel micut ii mangaie sanii atunci cand se desprinde usor de el sa respire, el se apleaca sa ii sarute, si trage de nodul care ii tine incatusati. Ea tzipí£, rade si il stropeste cu apa, dupa care il imbratiseaza si il saruta din nou. Imi intorc privirile voyeuriste adancuri si zambesc...
Mai tii minte cand ai citit Acea fata frumoasa, pe plaja la Eforie...te-ai ars atunci destul de nasol..dar n-ai lasat cartea aia din mana...si seara, plina de crema after sun, abia puteai sa stai in pat pe burta. Te durea spatele in pozitia aia, dar, precum acea misterioasa tanara, te-ai acoperit cu umbre, te-ai ascuns in spatele lunii si ai incercat cu vocea ta blanda sa cuceresti un scriitor...mai tii minte cand ai stat pe o stanca rece si ai lasat vantul sa iti rasfire parul, si luna noua sa iti acopere trupul cu fire de matase, si ai cantat zbuciumul pescarusilor..mai tii minte apa aia de care ti-a fost intotdeauna atat de frica...apa in care nu stii sa inoti, si in care altii s-au aruncat secol dupa secol pentru a ajunge la tine...
Eh, oglinda, oglinda, de ce ti-e frica sa recunosti? In tine e un ocean de sentimente, un torent care curge si curge si ti-e frica sa nu te inece...nu stii sa inoti, si chiar de ai sti, si putea sa te arunci in el, tot ai ajunge pe partea cealalata un trup gol si vinetiu, cu buzele reci si parul impletit cu alge. Stii si tu, si de aia ti-e frica, atat de teama ca niciodata nu ai sa poti exprima oceanul din tine, ca niciodata nu vei putea sa sorbi apa sarata de pe umerii sufletului tau. De asta ti-e frica, nu? De asta inca nu dormi?
Duminica, ora 22.00
Azi am colindat tot ce era de colindat. Superb concetul de chitara din piata centrala din Temple Bar, nu o sa reuseasca niciodata ceea ce isi propune, sa culturalizeze masele, dar pentru cateva ore, intr-o dupa amiaza frumoasa si insorita de duminica, cu siguranta bucurí£ cateva inimi, si descreteste cateva frunti, mai mult sau mai putin grizonate.
Cred ca niciodata nu am vazut atata zgomot si miscare ca aici. Oamenii sunt ca furnicile, pretudindeni, cumpara, strang, ravnesc, stau la terasa si beau bere dupa bere. Cand se face frig intra in puburile prost luminate - trancanit de pahare, comenzi zbierate in urechea tipului de la bar, o chinezoaica dragutza care vine sa stranga iar un maldar de pahare de pe mesele inalte din lemn masiv.
Si apoi...aici un parc, colo o catedrala, biblioteca din Trinity...Stii prea bine ca multitudinea aia de carti, mirosul de hartie veche si ranceda si atmosfera aia de liniste imperturbabila te-au lasat cu gura cascata. Si multe, multe shopping centre-uri, in care gaseshti tot ce vrei, si mai ales ce nu vrei, dar nu poti trai fara sa ai. Dar cel mai mult mi-a placut in Temple Bar, cu stilul lui ciudat, pe alocuri putin gotic, cu stradutele inguste, cu arcadele lui joase si magazinele de mana a doua, intunecoase si reci, dar in care poti gasi comori nebanuite. Ca si magazinul ala de CD-uri de pe colt, pe care l-ai gasit intamplator, in timp ce iti puneai intrebari despre sanii de bronz ai domnisoarei Mallone... Da, da, ala in care a trebuit sa te apleci ca sa nu te lovesti de scara joasa de piatra... Plin de viniluri, plin de CD-uri, si atmosfera aia dark, atat de sumbra si intr-un fel cumva...pioasa...te-a impresionat mai mult decat acum doua zile, in biserica, nu? Ti-a ramas gandul la tabloul ala mare de pe perete, care iti aduce aminte de povestea aia cu Tneme, Zeul Sclaviei, care s-a nascut atunci cand Durerea a violat Libertatea...Ti-l imaginezi pe Tneme, doua lacrimi in coltul ochilor intunecati, doua perle negre de singuratate, asa cum l-ai cunoscut in seara aia in tramvai...
Bine, bine, nu-ti mai zgandar gandurile in seara asta...Maine e ultima zi, meri si sarbatoreste noaptea racoroasa...
Luni, 2.00
E super cald, oglinda. Asa de bine si cald a fost weekend-ul asta, nici tie nu-ti vine sa crezi, nu? Bucura-te de soare, ca pana la 9 mai e...Ce ironic, tii minte melodia aia a lui Jude, cand spune ca oglinda nu e niciodata prietenul tau cel mai bun?
In parcul asta din centru am descoperit azi alte cateva minunatzii ale naturii. Nu, nu ma apuc sa iti descriu iarashi peisaje. Le stii si tu, chiar daca sufletul nu se reflectí£ perfect in oglinda...Dar...recunoaste ca acum cateva minute ai fi vrut sa fii si tu o ratusca mica, cu pene verzui in coada, sa te plimbi batoasa pe sub salciile de pe elesteu si sa iti lasi burtica racorita de apa rece, rece...
E asa de bine, tolanita la soare, nu-i asa?? Doar cu ganduurile tale, poti sa te bucuri in liniste de vacanta care tocmai se termina...Iar ti-ai luat atentia de la mine...Ce mai e de data asta...Broboanele de apa de pe pintul mare de cola...Ce-i drept, e ceva extrem de senzual in felul in care se transforma in picaturi, si se preling usor pe marginea paharului..cum .il mangaie si il racoresc...
Ei, hai, hai, oglinda, inchide ochii si mai bucura-te o jumatate de ora de soarele asta superb, ca dupa aia ai de spus ramas bun-uri si de carat valize la aeroport...
La buna revedere, cand ajungem acasa, oglinda!
-
nocturna - Mesaje: 8725
- Membru din: Mie Dec 04, 2002 12:00 am
de nocturna » Mie Iul 06, 2005 11:39 pm
Vacanta culturala
de Mal DeMer
Ziua 1
Ma aflu in Constanta, pentru un sejur de 5 zile pe care mi l-am propus linistit, cultural si fara bautura. Prea multa. Si, pentru ca este un sejur cultural, mi-am propus sa vizitez in fiecare zi una dintre locatiile importante de gen din oras. Si sa tin un jurnal.
Asadar, am sosit, m-am cazat si am plecat sa mananc de pranz pe undeva prin Piata Ovidiu, ca tot am in plan sa vizitez moscheea, muzeul de arheologie si edificiul ala grec sau roman sau ce naiba o fi - cica niste ruine interesante. Daca-s harnic poate le bifez pe toate azi.
---------
Am fost tare harnic, intr-adevar. Am gasit repede o pizzerie taman in Piata Ovidiu, cu vedere la statuia poetului nepereche... a, stai ca nu asta era nepereche... asta era al iubirilor gingashe?! ma rog, nu conteaza, tot poet, tot dracul ala e, tot la mare se uita, sa revenim. Ce ziceam? A, da, eram harnic. Pai chiar ca. In doar juma' de ora mi-am facut vreo doi-trei amici la locanta asta, am baut niste beri cu ei (nu multe, cred ca doar vreo sase sau sapte ceasuri de beri) si cand au auzit ca vreau sa vad frumusetzile orasului au fost foarte incantati si chiar s-au oferit sa ma conduca ei. Ce baietzi de treaba! M-a mirat insa ca au refuzat cu incapatanare sa intram la muzeu, la edificiu sau la moschee, desi am trecut pe langa ele - m-au asigurat ca nu merita si au zis ca stiu ei un alt monument mai reprezentativ. In cele din urma am ajuns - monumentului ii zice "Hotelul Intim", e intr-adevar destul de vechi, cica aici a stat Eminescu (cred ca asta era poetul nepereche, dar nu sunt foarte sigur). Am mai stat un pic la bar cu ei, am mai baut o votculita-doua-trei-posibil si patru, nu mai stiu exact, mi-au aratat apoi si camera in care a stat Eminescu - foarte bine conservata desi cu un usor iz de mucegai si doua tipe mai degraba goale intinse pe pat. M-am prins, al naibii smecher de Eminescu! cica el suspina dupa Veronica aia, cand colo se distra cu fatucele d-aci... tare dragutze gazdele, pentru un mic pretz (m-au asigurat ca este taxa standard, deci tre' sa fi fost modica, asa, ca la orice casa memoriala din Romania), am avut prilejul sa iau parte chiar la o reeditare a noptii petrecute de marele poet national in acest locas - cu fete cu tot.
Nota: Randurile la astea le scriu a doua zi dimineatza. Pe la 11. Tocmai ce m-am trezit.
Ziua 2
Da, deci m-am trezit. In propria-mi camera de hotel, nu stiu cum am ajuns aici, dar nu cred ca are vreo importantza. Mare porc sunt. Ieri m-am imbatat critza si acum ma doare capul de mor. Sper ca au astia suc de portocale la bar. Am vaga impresie ca totusi spectacolul memorial de ieri m-a costat cam mult. Dar asta e, cultura costa.
Azi ma duc sa vizitez Muzeul de Arta Populara.
------------
Foarte interesant si la muzeul asta. Constantentii cred ca sunt cei mai primitori si inventivi romani, dar consider ca turismul cultural inovativ din acest oras nu este suficient promovat. Poate ca am sa public acest jurnal, sa afle toata lumea. Ca sa n-o lungesc prea tare, am vizitat un pic muzeul - cam pustiu, totusi, ma mir - insotit de o ghida tare draguta. Studenta la istorie, pasionata pana peste poate de etnologie si o admirabila gazda, s-a oferit sa-mi arate si niste exponate mai rar vazute de public, o lada de zestre si niste scoartze vechi, aflate deocamdata intr-o camaruta din podul muzeului. Cam intuneric, dar nu conta, am putut oricum sa studiem scoartzele indeaproape, constatand ca erau cam aspre, drept care ne-am mutat atentzia asupra lazii de zestre aflate intr-un coltz. Ghida mea, foarte amabila, mi-a exemplificat diverse obiceiuri populare cu ajutorul lazii de zestre, cu concursul meu, bineintzeles. Mai pe lada, mai in lada, cred ca pana la urma am invatzat cam tot ce faceau stramosii oamenilor de pe aceste meleaguri. De fapt, nu mi s-a parut prea diferit de ce facem noi azi, dar n-am vrut sa-i spun, ca sa nu se supere. Parea chiar pasionata de aceste obiceiuri stravechi.
Dupa aceea am mers cu ea si cu niste prieteni de-ai ei la o terasa pe malul marii, deja se facuse seara, tare prietenosi oamenii prin partile astea... au dat o bere, am dat si eu niste beri, au mai dat si ei niste beri, am mai dat si eu niste beri, am mai dat si eu niste votca, dup-aia am dat eu niste votca, ca nu se putea sa nu dau nimic si ne-am distrat tare bine.
Nota: Scriu aceste randuri a doua zi dimineata. E ora 1 si abia m-am trezit, ma doare capul de mor.
Ziua 3 (?)
Da. M-am trezit si azi, in camera mea, nu stiu cum am ajuns aici dar nu conteaza (imi amintesc vag niste fete tare prietenoase care parca m-au condus, una a si ramas cu mine... dar cred c-am visat totusi). Portofelul meu pare mai subtire decat ieri, dar precis mi se pare, o fi de la mahmureala? sa ma duc iar la bar, ieri n-aveau suc de portocale asa ca am luat de grepfruit... bun si ala, poate au si azi.
Azi mi-am propus sa vizitez muzeul Ion Jalea si poate chiar sa trec si pe la Acvariu.
-----------
Muzeul Ion Jalea e in zona Cazinoului, cum treci matale pe langa catedrala ortodoxa si vezi ruinele vechiului Tomis din fatza ei, pe partea stanga, imediat, trebuie sa fie muzeul. Tare amabil moshulica de mi-a explicat, numa' cred ca un pic senil, ca trecand pe langa catedrala respectiva am remarcat ca de fapt catedrala e pe partea stanga, iar in dreapta sunt numai blocuri. Cativa arabi (sau turci?!) care bantuiau prin zona s-au uitat urat la mine cand i-am intrebat de muzeul Ion Jalea, cred ca nu stiau romaneste, sau nu le placea vecinatatea catedralei ortodoxe, nu stiu; oricum, am zis sa nu insist ca poate cred oamenii ca-i injur si se lasa cu alte alea... Ruinele vechiului Tomis erau, m-am uitat un pic la ele dar n-am remarcat nimic cultural, asa ca m-am hotarat sa ma duc la Acvariu. Pe drum insa mi s-a facut foame si am intrat la Vraja Marii, unde am dat la o masa peste unul dintre prietenii de mi-i facusem in prima zi. Ne-am salutat, i-am zis ca vreau sa ma duc la Acvariu sa vad pestii si-a inceput sa rada de mine, zice: "Lasa, bre, pestii aia, tu stai cu pestii astilalti, ca-i mai bine." si tot radea. Nu stiu ce era asa amuzant, dar am ras si eu, chit ca habar n-aveam la ce "astilalti pesti" se referea. Probabil la pestisorii care inotau in acvariul-miniatura de pe bar. Da, precis la aia se referea. Draguti, intr-adevar. Simpatici si amicii baiatului astuia - am stat la bere cu ei pana dupa miezul noptii cred, nu mai stiu sigur, si parca nu numai bere; m-au intrebat daca mai vreau sa fac o vizita la camera lui Eminescu, le-am zis ca nu, vreau sa vad si alte atractii culturale, asa ca au adus niste balerine sa ne danseze - cam saracutze bietele fete, nici bani de haine ca lumea n-aveau, ca purtau doar niste bikini pe ele, noroc ca-i vara si cald acu, dar la iarna ce s-or face?! I-am intrebat pe baietzi, mi-au zis ca asa-i arta, nu prea ies bani, e greu sa traiesti decent, asa ca le-am dat fetelor ceva parale sa-si ia pulovere grosutze, poate si pantaloni, niste ghete... Se prea poate sa fi scapat cam multi bani in timp ce le dadeam, dar erau asa de fericite, saracele, tabarasera toate pe mine sa ma pupe.
A, si de data asta stiu cum am ajuns la hotel. Batut. Ca mi-am luat la revedere de la amici si de la fete si-am pornit sigur pe jos - asta e, trebuia sa-l rog pe vreunul dintre ei sa ma insoteasca, dar de unde sa stiu c-or sa tabere pe mine doi haidamaci care, nici una, nici doua, m-au pocnit bine, mi-au luat portofelul din buzunarul secret de sub captuseala gecii, s-au suparat ca nu prea au gasit nimic in el, mi-au mai tras cateva picioare, mi-au luat ceasul de la mana si, la despartire, mi-au mai tabacit un pic spatele, din fericire nu prea tare, da-le-ar Domnu' copii multi si sanatate maxima la soacre.
Nota: aceste randuri le scriu a doua zi, nu stiu cat e ceasul ca nu mai am ceas, dar abia m-am trezit.
Cred ca ziua 4
Da, deci abia m-am trezit, iar ma doare capul de mor dar asta nu-i nimic, incep chiar sa ma obisnuiesc. Problema e ca ma doare si restul corpului de nu mai pot, sper ca au si antinevralgice la bar si poate si un oftalmolog - cred ca-mi trebuie ochelari, ca nu prea mai vad bine cu ochiul stang.
Azi ma duc la Delfinariu. Abia astept sa vad delfinii.
----------
N-am mai vazut delfinii ca Delfinariul era inchis, fiind luni si, deci, zi de pauza culturala. Asa ca m-am dus in Mamaia, sa vad ce mai e pe acolo - era deja dupa-amiaza, asa mi-a zis receptionerul cand am plecat de la hotel - lume multa, furnicar, terasele se animau. Am stat si eu la o terasa, am baut niste bere cu niste oameni, cred ca nu erau de prin Romania, dar ne-am inteles pana la urma. Foarte draguti si strainii astia, m-au invitat sa-mi petrec noaptea cu ei, la discoteca, am dansat, fete nu prea erau, dar votca destula, asa ca tot bine a fost, doar la sfarsit nu prea m-am inteles cu ei, cred ca se imbatasera prea tare si ma confundasera cu o fata - si nici macar n-am plete, dar stiu de la mama ca-s frumushel, deci probabil saracii nu tzin prea bine la bautura, imi pare rau ca pana la urma a trebuit sa-l pocnesc pe ala mai blondutz, ca o tzinea intr-una cu "maintzima" dracu stie ce-o fi si aia, i-am zis ca nu mai tzin ma, asta e, tre sa plec, dar el nu voia sa intzeleaga...
Nota: aceste randuri le scriu a doua zi, evident. Nu stiu cat e ceasul, ca in continuare n-am ceas, dar cred ca e trecut de 12, ca a intrat camerista peste mine, a tzipat de m-a trezit si apoi a venit cu unu mare si zdravan de cica-i shef de etaj si ala mi-a zis ca tre sa eliberez camera sau sa mai platesc o noapte.
Mda. Deci Ziua 5, se pare.
Adica ultima. Nu mai am bani de-o noapte la hotel, de fapt nu mai am bani de nimic, sper sa-si faca mila si pomana ala de la bar si sa-mi dea un pahar de suc de portocale sau grepfruit sau macar o mandarina... Noroc ca am luat de la bun inceput bilet dus-intors, ca altfel trebuia sa fac autostopul.
Cred ca am sa vand biletul si-o sa fac autostopul oricum.
Bere sa fie.
de Mal DeMer
Ziua 1
Ma aflu in Constanta, pentru un sejur de 5 zile pe care mi l-am propus linistit, cultural si fara bautura. Prea multa. Si, pentru ca este un sejur cultural, mi-am propus sa vizitez in fiecare zi una dintre locatiile importante de gen din oras. Si sa tin un jurnal.
Asadar, am sosit, m-am cazat si am plecat sa mananc de pranz pe undeva prin Piata Ovidiu, ca tot am in plan sa vizitez moscheea, muzeul de arheologie si edificiul ala grec sau roman sau ce naiba o fi - cica niste ruine interesante. Daca-s harnic poate le bifez pe toate azi.
---------
Am fost tare harnic, intr-adevar. Am gasit repede o pizzerie taman in Piata Ovidiu, cu vedere la statuia poetului nepereche... a, stai ca nu asta era nepereche... asta era al iubirilor gingashe?! ma rog, nu conteaza, tot poet, tot dracul ala e, tot la mare se uita, sa revenim. Ce ziceam? A, da, eram harnic. Pai chiar ca. In doar juma' de ora mi-am facut vreo doi-trei amici la locanta asta, am baut niste beri cu ei (nu multe, cred ca doar vreo sase sau sapte ceasuri de beri) si cand au auzit ca vreau sa vad frumusetzile orasului au fost foarte incantati si chiar s-au oferit sa ma conduca ei. Ce baietzi de treaba! M-a mirat insa ca au refuzat cu incapatanare sa intram la muzeu, la edificiu sau la moschee, desi am trecut pe langa ele - m-au asigurat ca nu merita si au zis ca stiu ei un alt monument mai reprezentativ. In cele din urma am ajuns - monumentului ii zice "Hotelul Intim", e intr-adevar destul de vechi, cica aici a stat Eminescu (cred ca asta era poetul nepereche, dar nu sunt foarte sigur). Am mai stat un pic la bar cu ei, am mai baut o votculita-doua-trei-posibil si patru, nu mai stiu exact, mi-au aratat apoi si camera in care a stat Eminescu - foarte bine conservata desi cu un usor iz de mucegai si doua tipe mai degraba goale intinse pe pat. M-am prins, al naibii smecher de Eminescu! cica el suspina dupa Veronica aia, cand colo se distra cu fatucele d-aci... tare dragutze gazdele, pentru un mic pretz (m-au asigurat ca este taxa standard, deci tre' sa fi fost modica, asa, ca la orice casa memoriala din Romania), am avut prilejul sa iau parte chiar la o reeditare a noptii petrecute de marele poet national in acest locas - cu fete cu tot.
Nota: Randurile la astea le scriu a doua zi dimineatza. Pe la 11. Tocmai ce m-am trezit.
Ziua 2
Da, deci m-am trezit. In propria-mi camera de hotel, nu stiu cum am ajuns aici, dar nu cred ca are vreo importantza. Mare porc sunt. Ieri m-am imbatat critza si acum ma doare capul de mor. Sper ca au astia suc de portocale la bar. Am vaga impresie ca totusi spectacolul memorial de ieri m-a costat cam mult. Dar asta e, cultura costa.
Azi ma duc sa vizitez Muzeul de Arta Populara.
------------
Foarte interesant si la muzeul asta. Constantentii cred ca sunt cei mai primitori si inventivi romani, dar consider ca turismul cultural inovativ din acest oras nu este suficient promovat. Poate ca am sa public acest jurnal, sa afle toata lumea. Ca sa n-o lungesc prea tare, am vizitat un pic muzeul - cam pustiu, totusi, ma mir - insotit de o ghida tare draguta. Studenta la istorie, pasionata pana peste poate de etnologie si o admirabila gazda, s-a oferit sa-mi arate si niste exponate mai rar vazute de public, o lada de zestre si niste scoartze vechi, aflate deocamdata intr-o camaruta din podul muzeului. Cam intuneric, dar nu conta, am putut oricum sa studiem scoartzele indeaproape, constatand ca erau cam aspre, drept care ne-am mutat atentzia asupra lazii de zestre aflate intr-un coltz. Ghida mea, foarte amabila, mi-a exemplificat diverse obiceiuri populare cu ajutorul lazii de zestre, cu concursul meu, bineintzeles. Mai pe lada, mai in lada, cred ca pana la urma am invatzat cam tot ce faceau stramosii oamenilor de pe aceste meleaguri. De fapt, nu mi s-a parut prea diferit de ce facem noi azi, dar n-am vrut sa-i spun, ca sa nu se supere. Parea chiar pasionata de aceste obiceiuri stravechi.
Dupa aceea am mers cu ea si cu niste prieteni de-ai ei la o terasa pe malul marii, deja se facuse seara, tare prietenosi oamenii prin partile astea... au dat o bere, am dat si eu niste beri, au mai dat si ei niste beri, am mai dat si eu niste beri, am mai dat si eu niste votca, dup-aia am dat eu niste votca, ca nu se putea sa nu dau nimic si ne-am distrat tare bine.
Nota: Scriu aceste randuri a doua zi dimineata. E ora 1 si abia m-am trezit, ma doare capul de mor.
Ziua 3 (?)
Da. M-am trezit si azi, in camera mea, nu stiu cum am ajuns aici dar nu conteaza (imi amintesc vag niste fete tare prietenoase care parca m-au condus, una a si ramas cu mine... dar cred c-am visat totusi). Portofelul meu pare mai subtire decat ieri, dar precis mi se pare, o fi de la mahmureala? sa ma duc iar la bar, ieri n-aveau suc de portocale asa ca am luat de grepfruit... bun si ala, poate au si azi.
Azi mi-am propus sa vizitez muzeul Ion Jalea si poate chiar sa trec si pe la Acvariu.
-----------
Muzeul Ion Jalea e in zona Cazinoului, cum treci matale pe langa catedrala ortodoxa si vezi ruinele vechiului Tomis din fatza ei, pe partea stanga, imediat, trebuie sa fie muzeul. Tare amabil moshulica de mi-a explicat, numa' cred ca un pic senil, ca trecand pe langa catedrala respectiva am remarcat ca de fapt catedrala e pe partea stanga, iar in dreapta sunt numai blocuri. Cativa arabi (sau turci?!) care bantuiau prin zona s-au uitat urat la mine cand i-am intrebat de muzeul Ion Jalea, cred ca nu stiau romaneste, sau nu le placea vecinatatea catedralei ortodoxe, nu stiu; oricum, am zis sa nu insist ca poate cred oamenii ca-i injur si se lasa cu alte alea... Ruinele vechiului Tomis erau, m-am uitat un pic la ele dar n-am remarcat nimic cultural, asa ca m-am hotarat sa ma duc la Acvariu. Pe drum insa mi s-a facut foame si am intrat la Vraja Marii, unde am dat la o masa peste unul dintre prietenii de mi-i facusem in prima zi. Ne-am salutat, i-am zis ca vreau sa ma duc la Acvariu sa vad pestii si-a inceput sa rada de mine, zice: "Lasa, bre, pestii aia, tu stai cu pestii astilalti, ca-i mai bine." si tot radea. Nu stiu ce era asa amuzant, dar am ras si eu, chit ca habar n-aveam la ce "astilalti pesti" se referea. Probabil la pestisorii care inotau in acvariul-miniatura de pe bar. Da, precis la aia se referea. Draguti, intr-adevar. Simpatici si amicii baiatului astuia - am stat la bere cu ei pana dupa miezul noptii cred, nu mai stiu sigur, si parca nu numai bere; m-au intrebat daca mai vreau sa fac o vizita la camera lui Eminescu, le-am zis ca nu, vreau sa vad si alte atractii culturale, asa ca au adus niste balerine sa ne danseze - cam saracutze bietele fete, nici bani de haine ca lumea n-aveau, ca purtau doar niste bikini pe ele, noroc ca-i vara si cald acu, dar la iarna ce s-or face?! I-am intrebat pe baietzi, mi-au zis ca asa-i arta, nu prea ies bani, e greu sa traiesti decent, asa ca le-am dat fetelor ceva parale sa-si ia pulovere grosutze, poate si pantaloni, niste ghete... Se prea poate sa fi scapat cam multi bani in timp ce le dadeam, dar erau asa de fericite, saracele, tabarasera toate pe mine sa ma pupe.
A, si de data asta stiu cum am ajuns la hotel. Batut. Ca mi-am luat la revedere de la amici si de la fete si-am pornit sigur pe jos - asta e, trebuia sa-l rog pe vreunul dintre ei sa ma insoteasca, dar de unde sa stiu c-or sa tabere pe mine doi haidamaci care, nici una, nici doua, m-au pocnit bine, mi-au luat portofelul din buzunarul secret de sub captuseala gecii, s-au suparat ca nu prea au gasit nimic in el, mi-au mai tras cateva picioare, mi-au luat ceasul de la mana si, la despartire, mi-au mai tabacit un pic spatele, din fericire nu prea tare, da-le-ar Domnu' copii multi si sanatate maxima la soacre.
Nota: aceste randuri le scriu a doua zi, nu stiu cat e ceasul ca nu mai am ceas, dar abia m-am trezit.
Cred ca ziua 4
Da, deci abia m-am trezit, iar ma doare capul de mor dar asta nu-i nimic, incep chiar sa ma obisnuiesc. Problema e ca ma doare si restul corpului de nu mai pot, sper ca au si antinevralgice la bar si poate si un oftalmolog - cred ca-mi trebuie ochelari, ca nu prea mai vad bine cu ochiul stang.
Azi ma duc la Delfinariu. Abia astept sa vad delfinii.
----------
N-am mai vazut delfinii ca Delfinariul era inchis, fiind luni si, deci, zi de pauza culturala. Asa ca m-am dus in Mamaia, sa vad ce mai e pe acolo - era deja dupa-amiaza, asa mi-a zis receptionerul cand am plecat de la hotel - lume multa, furnicar, terasele se animau. Am stat si eu la o terasa, am baut niste bere cu niste oameni, cred ca nu erau de prin Romania, dar ne-am inteles pana la urma. Foarte draguti si strainii astia, m-au invitat sa-mi petrec noaptea cu ei, la discoteca, am dansat, fete nu prea erau, dar votca destula, asa ca tot bine a fost, doar la sfarsit nu prea m-am inteles cu ei, cred ca se imbatasera prea tare si ma confundasera cu o fata - si nici macar n-am plete, dar stiu de la mama ca-s frumushel, deci probabil saracii nu tzin prea bine la bautura, imi pare rau ca pana la urma a trebuit sa-l pocnesc pe ala mai blondutz, ca o tzinea intr-una cu "maintzima" dracu stie ce-o fi si aia, i-am zis ca nu mai tzin ma, asta e, tre sa plec, dar el nu voia sa intzeleaga...
Nota: aceste randuri le scriu a doua zi, evident. Nu stiu cat e ceasul, ca in continuare n-am ceas, dar cred ca e trecut de 12, ca a intrat camerista peste mine, a tzipat de m-a trezit si apoi a venit cu unu mare si zdravan de cica-i shef de etaj si ala mi-a zis ca tre sa eliberez camera sau sa mai platesc o noapte.
Mda. Deci Ziua 5, se pare.
Adica ultima. Nu mai am bani de-o noapte la hotel, de fapt nu mai am bani de nimic, sper sa-si faca mila si pomana ala de la bar si sa-mi dea un pahar de suc de portocale sau grepfruit sau macar o mandarina... Noroc ca am luat de la bun inceput bilet dus-intors, ca altfel trebuia sa fac autostopul.
Cred ca am sa vand biletul si-o sa fac autostopul oricum.
Bere sa fie.
-
nocturna - Mesaje: 8725
- Membru din: Mie Dec 04, 2002 12:00 am
de baixinho© » Mie Iul 20, 2005 10:17 am
in cazul in care intereseaza pe cineva
- Fişiere ataşate
-
[Extensia xls a fost dezactivată şi nu mai poate fi afişată.]
ANTI
care stie sa sparga conturi de yahoo si are nevoie de nejte banutzi, sa-m dea pimeu. da sa nu vina cu programe d-alea de sa trimit vechiul cont + noul cont si noua parola la nuj ce adresa ca-l injur de mama. (imi asum responsabilitatea acestui anunt)
care stie sa sparga conturi de yahoo si are nevoie de nejte banutzi, sa-m dea pimeu. da sa nu vina cu programe d-alea de sa trimit vechiul cont + noul cont si noua parola la nuj ce adresa ca-l injur de mama. (imi asum responsabilitatea acestui anunt)
-
baixinho© - Mesaje: 14117
- Membru din: Joi Mar 14, 2002 12:00 am
de FIORELA » Lun Sep 19, 2005 10:10 pm
mai e valabil concursul sau acastigat cineva pe aici ca sunt curiosa sunt super toate altele hazlii,viitorii nostrii eminescieni.astept raspuns darnu prea vad miscare pe aici....
- FIORELA
- Junior Member
- Mesaje: 4
- Membru din: Dum Sep 18, 2005 10:04 pm
- Localitate: MADRID
de nocturna » Lun Sep 19, 2005 10:30 pm
fiorelo, tu inainte sa decizi ca doreshti sa-tzi busheshti puternic, mormanul de intelighentzie de intrarea de fier de la o treaba, treaba amenajata intr-un fel shi care functzioneaza dupa nejte printzipii, nu te gandeshti unpic ca poate strici treaba la oamenii aia, ca de restu' nu pare sa fie problem ?
inscrierile s-au facut de ceva vreme, concursul este in desfashurare, pentru mai multe lamuriri casca ochishorii aici: http://www.fanclub.ro/showthread.php?t=14758
inscrierile s-au facut de ceva vreme, concursul este in desfashurare, pentru mai multe lamuriri casca ochishorii aici: http://www.fanclub.ro/showthread.php?t=14758
-
nocturna - Mesaje: 8725
- Membru din: Mie Dec 04, 2002 12:00 am
11 mesaje
• Pagina 1 din 1
Înapoi la Concursuri creatii literare
Cine este conectat
Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori