Aventura
Intre doua stanci inalte curge vijelios raul. Apele lui sunt involburate si spumoase… Ma cufund in el… Sunt printre moleculele de apa, vad atomii legandu-se intre ei, ii vad violandu-se unii pe altii. Tipa in extazul orgasmului lor libidinos; eu vars. Ma scarbesc balele lor puturoase si mirosul scarnaviilor lor ma intoarce pe dos. As vrea sa fug de aici din cloaca asta imputita. Simt si eu ca incep sa put. Nu, nu putrezesc, numai put. Este acel miros de excremente proaspete, calde… Eu sunt acel miros. Vine de peste tot in mine si urca in aburi albi spre cer.
Sunt in mine doi diavoli. Ii vad. Unul este negru, cu ochi albi, mari, bulbucati, are o mutra speriata, parca ii e frica de el insusi. Urla si se zbate monstruos, iar mie imi place sa il privesc. Este ca si spectacolul viermilor care colcaie in cadavru. Intotdeauna m-a urmarit viziunea asta. Mereu viermii au fost langa mine, in mine. Balosi si melcini, colcainzi in carne imputita amestecata cu sange inchegat. Vad in fata mea o femeie gigantica, dezbracata si plina de sange… Are o vulva enorma, despicata ca un crater… Un pitic scormoneste prin ea cu un cutit lung. Si din joaca lui se scurg suvoaie intregi de sange. Un torent de sange menstrual, un ciclu infinit, care a rupt zagazurile timpului si a scapat in lume. Inot in baloasa si rau mirositoarea valtoare si din nou vars. Ma pierd, nu ma mai pot tine la suprafata si simt cum ma inec. Inghit tot mai mult, ma umflu si simt parca, de fapt ma vad, de undeva din mine, cum incep sa ma sparg. Intotdeauna mi-am dorit sa sparg un cap de om ca sa ii vad zeama de creieri. Creierii nu put. Au o zeama alba, laptoasa, ca sperma. Inca nu m-am golit de tot. Mai gafai si ma sparg din ce in ce mai mult. Toate maruntaiele mi se amesteca starnite si devin zeama de creieri.
Nu-mi vad oasele. Nu ma mai vad nici pe mine. Ma stiu doar acolo, jos, prabusit, in gramada de mizerie, putind si revarsandu-ma. Ma inec de mirosul propriului meu stomac topit si spintecat. Mi s-a despicat burta. Au curs afara matele. S-au spart. Am intins mana, le-am luat si le-am baut. Lichidul mi-a ajuns pe limba, apoi a trecut prin gat si mi s-a scurs pe pamant. Eram acolo, jos, imi sorbeam matele si incercam din toate puterile sa rezist sa nu lesin.
Apoi au aparut ei… Erau doi uriasi intr-un act sexual de o maretie inspaimantatoare. Parca ar fi fost doi titani. Ma uitam la ei si ma masturbam in baltoaca mea infecta. Am ejaculat atunci cand ei au inceput sa se zbata, iar diavolul din mine, cu urechile lui ascutite, a crapat.
Capul i s-a spart intr-un puhoi de sange si piele alba… De unde piele alba?… Aveam un ochi in buzunar. Mi-l scosesem ca sa vad si eu de ce nu-i bun. Imi varasem degetele in orbita, il luasem si-l rasucisem. Ma duruse ingrozitor. Ma castrasem de un ochi. Acum si uitasem de el. Ma trasei de nervul care imi atarna pe obraz. Se scurse din el un lichid alburiu. "Zeama de creieri", gandii si bagai mana in buzunar. Scosei ochiul. Ma uitai la el… Era mare, verde si deschis. "De ce nu te inchizi, ba? Ce te uiti asa holbat la mine?" Scosei cutitul. Voiam sa vad ce are inauntru. Dar mi se facu frica, prea se uita fix la mine, parca ma ameninta. Parca imi spunea ca daca ii fac ceva… Renuntai. Il aruncai in baltoaca. Il calcai. Se bomba, dar nu se sparse. Ma privea. Se uita la mine verde, mare si deschis. Tipai isteric: "Inchide-te! Inchide-te! " si continuai sa tip, incepui sa sar pe el. Se sparse si din el se scurse o zeama alba - zeama de creieri, imi trecu prin minte. Apoi cazui in genunchi si incepui sa ma tarasc.
Excrementele scurse din mine lasau o dara larga, maronie… Parca erau si niste viermi prin ele… Nu ma uitai. Nu mai aveam ce sa vars. Stomacul mi se dusese de mult.
Ma trezii masturbandu-ma. In jurul meu era o mlastina. Cu aburi. Cu blocuri scufundate pana la jumatate in smarcuri… Cu prostituate… Intrai printr-o fereastra intr-o camera luminata. Ajunsei intr-un apartament placut mobilat. In pat era intinsa o femeie grasa, urata si mare. Ma dusei spre ea. Dormea. Era goala, cu fata in sus, cu genunchii stransi. Ii desfacui cu forta picioarele, intr-o parte si intr-alta. Se auzira oasele cum paraie si deodata pulpele se rasturnara una intr-o parte, alta de cealalta. Femeia continua sa doarma. Nu-i vedeam fata. Era intoarsa spre dreapta. Ma repezii in ea. O strapunsei si incepui sa o regulez cu o nebunie monstruoasa. Nu ma puteam abtine. Impingeam in ea cu forta, in dusmanie. O uram. Ea dormea. Sau era moarta. Nu mai conta. Conta numai ca eu sa o fut pe ea. Si o futeam salbatic, cu o forta nemaipomenita. Loveam in carnea tare. Era rece… Deodata nu ma mai putui abtine si, intr-un urlet minunat, intr-un strigat sublim de eliberator, imi dadui drumul. O vedeam ca se umfla si mai tare, pe masura ce ma goleam in ea, pana cand, la un moment dat, se sparse ca un balon si ma umplu de bale albicioase si unsuroase. Zeama de creieri… Erau viermi peste tot. Incepusera sa se urce pe mine. Ma uitai in jos, imi mancasera laba piciorului. Fugii din patul plin de bucati de carne neagra si sarii pe fereastra. Nimerii din nou in mlastina. Gasii o laba de la un alt picior. O luai si mi-o batui cu niste scandurele la ciotul meu. Se potrivea. Cel putin puteam merge mai departe.
Alergam. Diavolul era tot acolo, in mine. Ii crapase un ochi. Inutil sa mai spun ca spectacolul fusese minunat, zeama de creieri se latise intr-o pata perfecta pe fata lui neagra. Imi placuse zvarcolirea lui innebunita.
Intinsei mana… "Ce mai faci, prietene?" il intrebai. Avu incredere in mine. "Rau ai procedat!", rasei si destele mele se infipsera in celalalt ochi, bulbucat si alb. Il prinsei bine si trasei. Diavolul ma zgaria cu ghearele si urla. Il durea enorm. Si pe mine ma durea. Stransei si mai tare globul rotund si incercai sa-l sparg in pumn. Nu se sparse. Il rasucii si trasei. Se smulse din orbita si urletul diavolului innebunit de durere ma facu sa urlu si eu de placere… Eram fericit si urlam dement, hohotind. Tineam in mana ochiul inca palpitand si nu stiam ce sa fac cu el. Incercai sa mi-l pun in locul alui meu. Nu mi se potrivea. Imi veni alta idee. Legai nervul meu cu nervul lui. Vedeam, dar asa, ca prin ceata. Mai bine fara. Il Stransei in pumn. Nu se sparse. Il stransei cu amandoua mainile. Nici acum nu se sparse. Il prinsei bine intre genunchi si stransei din nou. Nu ceda. Acum stiui ce am de facut. Il luai si il bagai in gura. Incepui sa-l molfai. Senzatia era minunata. Era ca o guma de mestecat. Il umflai. Se sparse. Zeama de creieri…
Voiam sa fut. Mai mult, mereu tot mai mult. Undeva, un nou nascut plangea. Ma dusei la el. Ii smulsei o mana. O gustai. Cartilajele imi paraira intre dinti. Nu-mi placu. Maica-sa veni la mine sa mi-l ia. O trantii la pamant. Ma urcai pe ea si incepui sa o regulez. Cu trupul tipand al copilului o plesneam peste fata. Dupa ce ma golii din nou, ii taiai un san. Mustea de lapte cald. Zeama de creieri… Incepui sa sorb hamesit. Nu ma saturai nici cu celalalt san… O futui iarasi si pe urma ii spintecai pizda cu cutitul. Smulsei inima copilului si o mestecai. Nu era buna la gust. O scuipai. Dupa ce omorai femeia, plecai mai departe. O prostituata imi facu un semn. Ma dusei spre ea. Era o negresa frumoasa, cu pulpe tari si vanjoase. Urcaram intr-o camera. Cand ajunseram la fapt, ii sfasiai tricoul si sutienul. Era batrana. Tatele i se revarsara pana aproape de buric. Ii muscai unul din sfarcuri si incepui sa-l rontai. Era delicios. Era dulce si sangele mustea din el. Ii desfacui pantalonii, avea niste blugi stramti, si incepui sa o pompez. In timp ce o futeam, luai unul dintre sani in palma si dupa ce il stransei bine, dupa ce trasei de el cu toata puterea sorbind sangele ce tasnea din locul unde fusese sfarcul, incepui sa i-l rasucesc. Mustea ca un burete. Pe mine urletele femeii, ca incepuse sa urle de cand ii rupsesem sfarcul, ma excitara si mai tare. Impingeam in ea si sorbeam sangele ce tasnea din san. Deodata se rupse. Linsei locul plin de grasime, ma sculai de pe ea si plecai. Oricum lesinase.
Afara dadui peste alta. Ma saturasem de femei. Acum voiam numai sa le chinui, sa ma masturbez la strigatele lor de durere, sa urlu de placere, sa tresalt de incantare. Nu era nimeni altcineva prin preajma. O pusei jos, acolo, in strada. Ma facui ca vreau sa o patrund… O mangaiai incet, cu finete. Femeia se excitase. Ma voia in ea. Ma impinsei spre ea, dar in loc sa-mi infing penisul, impinsei mana intinsa in carnurile fierbinti. Femeia urla si zambetul i se transforma intr-un rictus de durere. Ochii i se umflara. I se citea frica pe fata. Parca stia ce va urma. Incepu sa tipe isteric. Impinsei si mai tare mana in ea. Amuti. Se facuse vanata la fata, gafaia, si nu mai putea face nici un gest. Numai ochii si-i mai misca. Si tipa cu aia. Apoi incepui din nou sa o mangai. Se linisti. Zambea din nou. Imi placu faptul ca ea crezu ca asta era tot… Atunci impinsei degetul aratator cu unghia lui ascutita cu toata forta in peretele uterului femeii. Simtii acum cum strapung carnea. Incepui sa trag. Acum ea nu mai tipa, nu mai urla. Era un raget prelung care ii iesea din gatlej intr-un suvoi continuu. Ochii ii iesisera din orbite si se bulbucasera, arterele de la gat i se umflasera si erau ca niste serpi vinetii. Carnea se sfasie si mana mea scose afara ceva ca un fel de panglica. Incepui sa o molfai cu dintii si din nou imi bagai mana in ea. Patrunsei prin ruptura uterului cu toate degetele si cand trasei simtii rezistenta trompelor, dar reusii sa scot afara toate organele femeii. Ovarele ramasesera inauntru, dar nu ma mai obosii sa le caut. Racnetul nu incetase, dar acum nu-l mai auzeam. Mestecam sfarcurile femeii, inrosite de sange…
Proza productie proprie
113 mesaje
• Pagina 2 din 4 • 1, 2, 3, 4
de thecce » Mar Mar 16, 2004 9:04 pm
Regasire
Cazu..Dar nu stia de unde.Se simtea zdrobita...Obosise sa o tot doara.Ar fi vrut sa-si rupa picioarele.O sfasia...Mii de cutite treceau prin carne si o intepau ace inrosite...Si pe deasupra mai era si sangele...
Vru sa tipe...Tipa...Nimic.Mai tipa o data.Tot nimic.Nici un sunet nu iesi de pe buzele acum vinete...
Nu mai stia nimic...Ultima imagine fusese strada...Incepu sa-si aduca aminte...O chema...dar nu avea importanta cum o chema Nu trebuia accum sa se chinuie cu amanunte.Mai bine ar afla ce se intamplase...
Strada ...O vedea de sus.Apoi simti cosmarul prabusirii.Acum tipa cu adevarat.Ar fi vroit sa fie cineva sa o ajute...Dar nu, nu putea fi nimeni, era noapte.Doar singura spusese ca cel mai bine ar fi s-o faca noaptea...Sa faca ce?
-Domnisoara...sunteti in regula?
Nu vazu fata.Vocea era a unui barbat.Vru sa-i spuna sa plece, dar deodata nu-l mai vazu..."A plecat" auzi in ea o voce...Imi pare bine c-a plecat.Poate am sa scap de durere...Isi aduse aminte ca o dureau rau picioarele...Cand vru sa-si duca mana sa si le pipaie si-o simti usoara ca un fulg...Isi mangaie ranile ...Acum nu o mai dureau...Era linistita, din ce in ce mai linistita.O relaxare moale si dulce punea stapanire pe simturile ei.Mainile si picioarele ii deveneau mai grele, din ce in ce mai grele...Astepta catva timp si se uita in intuneric.Nu vazu nimic.apoi isi aduse aminte de trupul ei.Muschii bratelor...ii asculta cum traiau..Ii simtea cum se relaxeazasi cum sunt din ce in ce mai destinsi. Bratelei se facura grele, tot mai grele.La un moment dat nu mai putu sa-si miste miinile...
Oare ce s-o fi intamplat cu mine?in cerca sa miste picioarele.Erau de plumb.molesala pusese stapanire pe tot corpul ei. Era linistita, din ce in ce mai linistita si relaxata...Nu mai stia nimic.Totul pentru ea era liniste...Durerea disparuse de mult.Simti cum i se inchid ochii.Pleoapele erau grele, mereu mai gree, pana cand nu le mai putu stapani.Intunericul de afara il gasi si inauntrul ei...Se privi.Se cufunda in minunea fintei ei si, brusc, la un moment dat, se simti rupta de trup...Nu mai avea trup, era parca o coloana inalta de o culoare nedefinita si stralucitore.Cand argintie, cand galbena, cand albastra, cand toate la un loc.Uneori apareau pe ici pe colo si nuante de rosu care se estompau rapid intr-un joc nebunesc...Obosita de privelistea mereu miscatoare, adormi.
************
Se trezi cu un miros ciudat in nari...Era goala.Incerca sa-si miste mana.O durere groaznica o izbi.Intunericul i se aseza o clipa peste ochi.Icerca sa priveasca afara.Pleoapele se deschisera scartaind...Era uimita. Niciodata pana acum nu mai simtise atat de clar ca ii scartaie pleoapele...Ciudat!Dar oare de ce imi scartaie?Deschise si inchise de cateva ori ochii.Tot mai scartaiau.In fine, dupa ce se satura de joaca de-a v-ati ascunselea cu pleoapele, se hotari sa priveasca in jur.
Se astepta sa zareasca decorul obisnuit al camerei ei, cu ferestre mari, acoperite de perdele grele...Cand se trezea dimineata ochii i se opreau intotdeauna pe masa pe care se afla televizorul.Acolo avea ea o iconita...Se obisnuise atat de mult sa o stie acolo incat se mira ca nu o gasi la locul ei.
Apoi vazu ca nu mai e ici masuta.Nici televizorul, nici ferestrele...
Cine mi-a luat iconita/
Cine mi-a luat masuta?
Cine mi-a luat televizorul/
Cine mi-a luat fereastra?
Intrebarile ramasera fara raspuns...
Apoi il zari.Era asezat pe scaun, langa ea.Daca s-ar fi intins putin l-ar fi putut atinge.Vazu ca el avea bratulintins lateral, spre ea.Urmaridu-i linia halatului alb....Brusc isi dadu seama de ce totul i se paruse pana acum atat de ciudat...Stiu si de unde era mirosul acela.Totul era alb, iar mirosul era parfumul de alb...Bratul lui se termina undeva...nu putea sa-i vada mana...Incerca sa-si ridice capul, dar nu putu.Il striga:
"Hei, ma auzi?Hei, tu!", dar strainul nici nu se clinti."Hei, domnule, ma scuzati ca va deranjez, imi puteti spune si mie unde ma aflu?"Tot nimic...simti ca se enerveaza."Bai adormitule, tu n-auzi?" striga ea si isi dadu seama ca nici ea nu se auzea..."Ce s-o fi intamplat cu vocea mea?"
Apoi incerca orice metoda spre a-i atrage atentia.Isi dadea seama ca numai faptul ca ea misca pleoapele nu-l putea trezi.Uita pana la urma de el si, obosita, adormi iarasi.
**************************
O trezi durerea.Era sfasietoare, era de peste tot...O incoltea din toate partile.Nu mai voia sa o doara...Voia sa goneasca durerea, sau s fuga de ea...Simti ca nu mai suporta. Vazu undeva, jos, langa ea, niste caramizi.Lua una.O aseza la picioarele ei.Apoi, luand una cate una facu un cerc din caramizi in jurul ei...Cu fiecare caramida pe care o punea, era tot mai obosita, se simtea tot mai bine, mai relaxata, mai linistita...Durerea disparea incetul cu incetul, iar ea era tot mai relaxata si mai linistita...Dupa ce termina zidul, se terminara brusc si caramizile...Uita sa-si mai explice faptul fiindca tocmai auzise voci...
Incerca sa deschida ochii...
continuarea in postul viitor.
Cazu..Dar nu stia de unde.Se simtea zdrobita...Obosise sa o tot doara.Ar fi vrut sa-si rupa picioarele.O sfasia...Mii de cutite treceau prin carne si o intepau ace inrosite...Si pe deasupra mai era si sangele...
Vru sa tipe...Tipa...Nimic.Mai tipa o data.Tot nimic.Nici un sunet nu iesi de pe buzele acum vinete...
Nu mai stia nimic...Ultima imagine fusese strada...Incepu sa-si aduca aminte...O chema...dar nu avea importanta cum o chema Nu trebuia accum sa se chinuie cu amanunte.Mai bine ar afla ce se intamplase...
Strada ...O vedea de sus.Apoi simti cosmarul prabusirii.Acum tipa cu adevarat.Ar fi vroit sa fie cineva sa o ajute...Dar nu, nu putea fi nimeni, era noapte.Doar singura spusese ca cel mai bine ar fi s-o faca noaptea...Sa faca ce?
-Domnisoara...sunteti in regula?
Nu vazu fata.Vocea era a unui barbat.Vru sa-i spuna sa plece, dar deodata nu-l mai vazu..."A plecat" auzi in ea o voce...Imi pare bine c-a plecat.Poate am sa scap de durere...Isi aduse aminte ca o dureau rau picioarele...Cand vru sa-si duca mana sa si le pipaie si-o simti usoara ca un fulg...Isi mangaie ranile ...Acum nu o mai dureau...Era linistita, din ce in ce mai linistita.O relaxare moale si dulce punea stapanire pe simturile ei.Mainile si picioarele ii deveneau mai grele, din ce in ce mai grele...Astepta catva timp si se uita in intuneric.Nu vazu nimic.apoi isi aduse aminte de trupul ei.Muschii bratelor...ii asculta cum traiau..Ii simtea cum se relaxeazasi cum sunt din ce in ce mai destinsi. Bratelei se facura grele, tot mai grele.La un moment dat nu mai putu sa-si miste miinile...
Oare ce s-o fi intamplat cu mine?in cerca sa miste picioarele.Erau de plumb.molesala pusese stapanire pe tot corpul ei. Era linistita, din ce in ce mai linistita si relaxata...Nu mai stia nimic.Totul pentru ea era liniste...Durerea disparuse de mult.Simti cum i se inchid ochii.Pleoapele erau grele, mereu mai gree, pana cand nu le mai putu stapani.Intunericul de afara il gasi si inauntrul ei...Se privi.Se cufunda in minunea fintei ei si, brusc, la un moment dat, se simti rupta de trup...Nu mai avea trup, era parca o coloana inalta de o culoare nedefinita si stralucitore.Cand argintie, cand galbena, cand albastra, cand toate la un loc.Uneori apareau pe ici pe colo si nuante de rosu care se estompau rapid intr-un joc nebunesc...Obosita de privelistea mereu miscatoare, adormi.
************
Se trezi cu un miros ciudat in nari...Era goala.Incerca sa-si miste mana.O durere groaznica o izbi.Intunericul i se aseza o clipa peste ochi.Icerca sa priveasca afara.Pleoapele se deschisera scartaind...Era uimita. Niciodata pana acum nu mai simtise atat de clar ca ii scartaie pleoapele...Ciudat!Dar oare de ce imi scartaie?Deschise si inchise de cateva ori ochii.Tot mai scartaiau.In fine, dupa ce se satura de joaca de-a v-ati ascunselea cu pleoapele, se hotari sa priveasca in jur.
Se astepta sa zareasca decorul obisnuit al camerei ei, cu ferestre mari, acoperite de perdele grele...Cand se trezea dimineata ochii i se opreau intotdeauna pe masa pe care se afla televizorul.Acolo avea ea o iconita...Se obisnuise atat de mult sa o stie acolo incat se mira ca nu o gasi la locul ei.
Apoi vazu ca nu mai e ici masuta.Nici televizorul, nici ferestrele...
Cine mi-a luat iconita/
Cine mi-a luat masuta?
Cine mi-a luat televizorul/
Cine mi-a luat fereastra?
Intrebarile ramasera fara raspuns...
Apoi il zari.Era asezat pe scaun, langa ea.Daca s-ar fi intins putin l-ar fi putut atinge.Vazu ca el avea bratulintins lateral, spre ea.Urmaridu-i linia halatului alb....Brusc isi dadu seama de ce totul i se paruse pana acum atat de ciudat...Stiu si de unde era mirosul acela.Totul era alb, iar mirosul era parfumul de alb...Bratul lui se termina undeva...nu putea sa-i vada mana...Incerca sa-si ridice capul, dar nu putu.Il striga:
"Hei, ma auzi?Hei, tu!", dar strainul nici nu se clinti."Hei, domnule, ma scuzati ca va deranjez, imi puteti spune si mie unde ma aflu?"Tot nimic...simti ca se enerveaza."Bai adormitule, tu n-auzi?" striga ea si isi dadu seama ca nici ea nu se auzea..."Ce s-o fi intamplat cu vocea mea?"
Apoi incerca orice metoda spre a-i atrage atentia.Isi dadea seama ca numai faptul ca ea misca pleoapele nu-l putea trezi.Uita pana la urma de el si, obosita, adormi iarasi.
**************************
O trezi durerea.Era sfasietoare, era de peste tot...O incoltea din toate partile.Nu mai voia sa o doara...Voia sa goneasca durerea, sau s fuga de ea...Simti ca nu mai suporta. Vazu undeva, jos, langa ea, niste caramizi.Lua una.O aseza la picioarele ei.Apoi, luand una cate una facu un cerc din caramizi in jurul ei...Cu fiecare caramida pe care o punea, era tot mai obosita, se simtea tot mai bine, mai relaxata, mai linistita...Durerea disparea incetul cu incetul, iar ea era tot mai relaxata si mai linistita...Dupa ce termina zidul, se terminara brusc si caramizile...Uita sa-si mai explice faptul fiindca tocmai auzise voci...
Incerca sa deschida ochii...
continuarea in postul viitor.
De-abia dupa ce voi muri de batran voi incepe sa traiesc ca un tanar.
-
thecce - Junior Member
- Mesaje: 16
- Membru din: Mar Mar 16, 2004 12:00 am
de thecce » Mar Mar 16, 2004 9:05 pm
Nu mai putea avea control asupra pleoapelor.O impiedica zidul.Decat cu durerea, mai bine cu zidul.Asa ca nu renunta la a privi...Si totusi, vocile veneau estompate, parca de departe ...Se concentra sa le auda mai bine...Dadu din nou de zid...Acum nu le mai auzea deloc...Ce ciudat! Ca si cu privirea, zidul o impiedica sa auda. Si totusi, inainte auzea...Incerca sa scoata o caramida.Ahhhhh! durerea ucigatoare era acolo, afara, parca si mai puternica...Cu ultimele puteri puse caramida la loc...Hotari sa se linisteasca...
Se relaxa.Era o pace frumoasa in jurul ei.Vocile revenira...Se lasa sa o patrunda...
- Nu raspunde la tratament...
-Sunteti sigur ca ati incercat orice?...
-Da, domnule, bineinteles...Numai aparatele o mai mentin in viata...
-Si totusi, cand am atipit adineauri am simtit ca parca m-a strans de mana...
-Imposibil, domnule...Sunteti doctor ca si mine si stiti ca asa ceva este imposibil...Nici un semn de ameliorare...Am incetat administrarea calmantelor mizand pe faptul ca durerea o va trezi...Dar, totusi, nimic...
"Dar sunt aici, dobitocilor...Sunt aici..."
-Domnule, stiu ca va este greu, dar fata este pierduta.Am aflat ca ati gasit-o in strada.Prezinta clar urmele unei caderi de la mare inaltime...Nu se mai poate face nimic..Spuneti ca nu aveti nici o legatura cu ea...Atunci de ce va incapatanati?Dac-ati accepta sa o deconectam de la aparate, totul ar lua sfarsit...
-Pentru ca...pentru ca nu se stie cine este...Nu se stie ce i s-a intamplat.Nimeni nu a auzit de ea...Poate are parinti, rude...Cineva care o iubeste...Pentru ca este un suflet, domnule ...Nu vreau s-o pierd...
-Dar sunt sigur ca vi s-a mai intamplat...
-Da, dar atunci am stiut ca am facut tot ce am putut. Nu sunt in stare sa renunt pana ce nu am epuizat totul...
-Domnule, sunteti absolut sigur ca nu o cunoasteti pe fata asta?...
-Nu, nu sunt sigur.Sunt sigur numai ca ieri am vazut-o pentru prima oara in viata mea...Si ca este atat de frumoasa....
-Va compatimesc, colega...Sa te indragostesti de o muribunda...
Si mai auzi apoi o usa trantindu-se...
"Spune-le, spune-le sa imi dea calmante...Te rog, fa sa-mi dispara durerea...Te rog..." so[ti ea deznadajduita.Acum stia ca el nu o aude, ca nu o poate auzi..."Ah, de-as avea macar curajul sa iau caramida si sa tip, macar o data...Sau sa deschid ochii...Dar nu, durerea ma va ucide...Mai bine nu...Orice s-ar intampla, decat sa mai suport inca odata durerea aia crunta..."
Nu stia cat timp trecuse, dar auzi din nou aceleasi voci.Era el si cu celalalt.
-Gata, am discutat si cu directorul spitalului.Nu ne mai putem permite. Este in primul rand si prea costisitor, si apoi sunt familii care platesc mult mai mult pentru ceea ce noi facem aici gratis...
-Dar am si eu bani.Va dau bani, daca asta va multumeste...Va cumpar acest suflet pentru bani.
-Intelege, draga prietene, nu-i vorba numai de bani...Fata nu mai rezista.Daca ar fi constienta am avea mari sanse de a i se reface trupul.Dar cum am pierdut-o pe ea, ce mai conteaza trupul???
-Si totusi, nu se mai poate face nimic?
-Nu fii copil, colega...Doar stii si singur...
"Spune-i!!!Spune-i sa alunge durerea!Spune-i !Daca ma iubesti, tre rog spune-i, si voi fi a ta pentru vesnicie...Auzi?Auzi cum bate in zidul meu fragil?Acus-acus are sa-l, sparga si are sa ma inhate, sa ma sfasie cu ghearele ei ascutitte...Te rog...nu o lasa sa faca asta...te rog...e din ce in ce mai aprope...Te rog...", il implora ea.
-Daca tot va muri, atunci te rog...
Nu mai auzi restul frazei...Daca si el o parasise...Simti cum toate caramizile se prabusesc, cum zidul ei spart se naruie peste ea si o innabusa, simti durerea cum o ii sfasie lacoma fiinta...Nu spuse nimic...Pana si el...Chiar el...Dar cine era el pentru ea?Acum stia si de ce se aruncase de la etaj...Nemernicul de George o facuse sa ia decizia aceea nebuneasca...O mintise...Nu o iubea deloc...Pentru el conta cealalta...cea mai buna prietena a ei...Il ura acum pe George pentru ca o ucisese si il ura acum pe el fiindca o lasase sa afle acest lucru...Mai bine o lasa acolo, in strada.Ar fi murit sigur si nici macar nu ar fi stiut cand...Dar nu...el trebuise sa o salveze...Si durerea asta....Ahhhhhh!!!
-Ah, straino, de ce te-ai dus?De ce nu ai vrut sa fii a mea?
Glasul lui ii rasuna in urechi si voia sa-i strige:"Du-te dracului de nenorocit!", dar durerea o impiedica.
-Adio, straino!Si sa stii, daca ma auzi acum cumva, ca te iubesc...
Apoi simti o atingere fina si durerea paru sa dispara pentru o clipa.Buzele lui o iubeau.Raspunse sarutului si exact in acelasi moment simti cum durerea incepe sa se estompeze din ce in ce mai mult, pana cand disparu de tot.Ii multumi...Simtea acum clar buzele lui si le stranse usor...
Se smulse de langa ea strigand.:
-Hei, doctore, opreste-te!!!E o minune!M-a sarutat...
-Tocmai am inceput sa-i readministrez calmante.Voiai parca sa nu moara in durerile acelea groaznice...
-Doctre, nu auzi???M-a sarutat!!!Traieste.
-Domnule, acum chiar te intreci cu gluma.Am stabilit doar dinainte ca ii vom da ceva calmante si pe urm vom intrerupe toate aparatele.
-Da, da, da, dar traieste! Iti spun ca m-a sarutat!!!
-Colega, am impresia ca ai innebunit de tot:Poftim: priveste encefalograma!Nici un...Ce??? Uraaa!!!Ai dreptate!Traieste!!!Si daca exista dumnezeu pe lume, acum s-a aratat...Uimitor!!!
Ea ii privea...Ochii ei mari deschisi picurau de lacrimi.Cei doi se imbratisasera si acum sareau ca doi copii..Uitasera de ea...
-sfarsit- 23-02-1998
Se relaxa.Era o pace frumoasa in jurul ei.Vocile revenira...Se lasa sa o patrunda...
- Nu raspunde la tratament...
-Sunteti sigur ca ati incercat orice?...
-Da, domnule, bineinteles...Numai aparatele o mai mentin in viata...
-Si totusi, cand am atipit adineauri am simtit ca parca m-a strans de mana...
-Imposibil, domnule...Sunteti doctor ca si mine si stiti ca asa ceva este imposibil...Nici un semn de ameliorare...Am incetat administrarea calmantelor mizand pe faptul ca durerea o va trezi...Dar, totusi, nimic...
"Dar sunt aici, dobitocilor...Sunt aici..."
-Domnule, stiu ca va este greu, dar fata este pierduta.Am aflat ca ati gasit-o in strada.Prezinta clar urmele unei caderi de la mare inaltime...Nu se mai poate face nimic..Spuneti ca nu aveti nici o legatura cu ea...Atunci de ce va incapatanati?Dac-ati accepta sa o deconectam de la aparate, totul ar lua sfarsit...
-Pentru ca...pentru ca nu se stie cine este...Nu se stie ce i s-a intamplat.Nimeni nu a auzit de ea...Poate are parinti, rude...Cineva care o iubeste...Pentru ca este un suflet, domnule ...Nu vreau s-o pierd...
-Dar sunt sigur ca vi s-a mai intamplat...
-Da, dar atunci am stiut ca am facut tot ce am putut. Nu sunt in stare sa renunt pana ce nu am epuizat totul...
-Domnule, sunteti absolut sigur ca nu o cunoasteti pe fata asta?...
-Nu, nu sunt sigur.Sunt sigur numai ca ieri am vazut-o pentru prima oara in viata mea...Si ca este atat de frumoasa....
-Va compatimesc, colega...Sa te indragostesti de o muribunda...
Si mai auzi apoi o usa trantindu-se...
"Spune-le, spune-le sa imi dea calmante...Te rog, fa sa-mi dispara durerea...Te rog..." so[ti ea deznadajduita.Acum stia ca el nu o aude, ca nu o poate auzi..."Ah, de-as avea macar curajul sa iau caramida si sa tip, macar o data...Sau sa deschid ochii...Dar nu, durerea ma va ucide...Mai bine nu...Orice s-ar intampla, decat sa mai suport inca odata durerea aia crunta..."
Nu stia cat timp trecuse, dar auzi din nou aceleasi voci.Era el si cu celalalt.
-Gata, am discutat si cu directorul spitalului.Nu ne mai putem permite. Este in primul rand si prea costisitor, si apoi sunt familii care platesc mult mai mult pentru ceea ce noi facem aici gratis...
-Dar am si eu bani.Va dau bani, daca asta va multumeste...Va cumpar acest suflet pentru bani.
-Intelege, draga prietene, nu-i vorba numai de bani...Fata nu mai rezista.Daca ar fi constienta am avea mari sanse de a i se reface trupul.Dar cum am pierdut-o pe ea, ce mai conteaza trupul???
-Si totusi, nu se mai poate face nimic?
-Nu fii copil, colega...Doar stii si singur...
"Spune-i!!!Spune-i sa alunge durerea!Spune-i !Daca ma iubesti, tre rog spune-i, si voi fi a ta pentru vesnicie...Auzi?Auzi cum bate in zidul meu fragil?Acus-acus are sa-l, sparga si are sa ma inhate, sa ma sfasie cu ghearele ei ascutitte...Te rog...nu o lasa sa faca asta...te rog...e din ce in ce mai aprope...Te rog...", il implora ea.
-Daca tot va muri, atunci te rog...
Nu mai auzi restul frazei...Daca si el o parasise...Simti cum toate caramizile se prabusesc, cum zidul ei spart se naruie peste ea si o innabusa, simti durerea cum o ii sfasie lacoma fiinta...Nu spuse nimic...Pana si el...Chiar el...Dar cine era el pentru ea?Acum stia si de ce se aruncase de la etaj...Nemernicul de George o facuse sa ia decizia aceea nebuneasca...O mintise...Nu o iubea deloc...Pentru el conta cealalta...cea mai buna prietena a ei...Il ura acum pe George pentru ca o ucisese si il ura acum pe el fiindca o lasase sa afle acest lucru...Mai bine o lasa acolo, in strada.Ar fi murit sigur si nici macar nu ar fi stiut cand...Dar nu...el trebuise sa o salveze...Si durerea asta....Ahhhhhh!!!
-Ah, straino, de ce te-ai dus?De ce nu ai vrut sa fii a mea?
Glasul lui ii rasuna in urechi si voia sa-i strige:"Du-te dracului de nenorocit!", dar durerea o impiedica.
-Adio, straino!Si sa stii, daca ma auzi acum cumva, ca te iubesc...
Apoi simti o atingere fina si durerea paru sa dispara pentru o clipa.Buzele lui o iubeau.Raspunse sarutului si exact in acelasi moment simti cum durerea incepe sa se estompeze din ce in ce mai mult, pana cand disparu de tot.Ii multumi...Simtea acum clar buzele lui si le stranse usor...
Se smulse de langa ea strigand.:
-Hei, doctore, opreste-te!!!E o minune!M-a sarutat...
-Tocmai am inceput sa-i readministrez calmante.Voiai parca sa nu moara in durerile acelea groaznice...
-Doctre, nu auzi???M-a sarutat!!!Traieste.
-Domnule, acum chiar te intreci cu gluma.Am stabilit doar dinainte ca ii vom da ceva calmante si pe urm vom intrerupe toate aparatele.
-Da, da, da, dar traieste! Iti spun ca m-a sarutat!!!
-Colega, am impresia ca ai innebunit de tot:Poftim: priveste encefalograma!Nici un...Ce??? Uraaa!!!Ai dreptate!Traieste!!!Si daca exista dumnezeu pe lume, acum s-a aratat...Uimitor!!!
Ea ii privea...Ochii ei mari deschisi picurau de lacrimi.Cei doi se imbratisasera si acum sareau ca doi copii..Uitasera de ea...
-sfarsit- 23-02-1998
De-abia dupa ce voi muri de batran voi incepe sa traiesc ca un tanar.
-
thecce - Junior Member
- Mesaje: 16
- Membru din: Mar Mar 16, 2004 12:00 am
de stefan » Mie Mar 17, 2004 11:11 am
Ok, pe viitor as prefera prozele mai lungi de un post sa fie puse undeva pe net (exista nspe site-uri ce ofera hosting gratuit), NU pe un forum (pentru ca se considera ca faceti reclama "concurentei") si aici postati un link. Asa-s sanse mai mari ca cineva sa aiba rabdare sa citeasca ce-ati scris.
subpolar homesick fane
"This here post might offend you some
If it doesn't it's because you're dumb"
"This here post might offend you some
If it doesn't it's because you're dumb"
- stefan
- Junior Member
- Mesaje: 2282
- Membru din: Dum Feb 24, 2002 1:00 pm
- Localitate: Bucuresti
de thecce » Joi Mar 18, 2004 11:46 pm
am intzeles.
scuzele mele
daca se accepta linkuri la un site personal..
http://www.rhp.ro/botuc
din nou scuze
scuzele mele
daca se accepta linkuri la un site personal..
http://www.rhp.ro/botuc
din nou scuze
De-abia dupa ce voi muri de batran voi incepe sa traiesc ca un tanar.
-
thecce - Junior Member
- Mesaje: 16
- Membru din: Mar Mar 16, 2004 12:00 am
Joc (Primul joc)
de river » Vin Mar 19, 2004 6:27 am
“ Ce dracu am făcut sa merit trupul asta?â€Â
"Uneori se mai intampla insa ca vreun Smochin razvratit sa se catzere pe gard si sa-si ia lumea in cap... "
imi asum ceea ce scriu, cine are de gand sa plagieze o face pe barba lui
imi asum ceea ce scriu, cine are de gand sa plagieze o face pe barba lui
-
river - Junior Member
- Mesaje: 1035
- Membru din: Joi Ian 23, 2003 12:00 am
de stefan » Vin Mar 19, 2004 10:47 am
thecce scrie:daca se accepta linkuri la un site personal..
Da, se accepta. Acceptam si scuzele
.subpolar homesick fane
"This here post might offend you some
If it doesn't it's because you're dumb"
"This here post might offend you some
If it doesn't it's because you're dumb"
- stefan
- Junior Member
- Mesaje: 2282
- Membru din: Dum Feb 24, 2002 1:00 pm
- Localitate: Bucuresti
Tatal
de Roxana B » Mie Mar 31, 2004 10:28 am
TATĂL
Plouase şi transportoarele bălteau, se defectase meteoprotecţia şi apa gălbuie invadase orasul, infiltrandu-se pretutindeni, lăsand in aer un miros de sulf şi poluare, şi ars, aşa mirosea şi cand părăsise ultima rezervaţie, plecase şi se mutase aici, cu H, in oraşul aşa-zis stabil, cu transportoare murdare şi meteoprotecţie defectă. Astăzi trebuia să vina H, el spusese că e tatăl ei dar ea nu-l credea, H era un om, cum putea să fie tatăl ei, o minţise precis, poate avea motivele lui sau ii spunea aşa din dragoste. Ea nu mai văzuse niciodată ploaia, dar o ura pentru că-i aducea aminte de mizerie, o ura pentru că era umedă şi cleioasă şi murdară. H intarzia, poate va veni totuşi cu o navă, il rugase să vină cu o navă pentru că teleportarea ii părea prea perfectă şi pentru ca ei ii plăceau navele; poate nu inţelesese, poate i se defectase ceva sau poate se oprise pe undeva. O navă adevărată, ceva diferit de modulul prăpădit cu care o scosese ilegal din rezervaţie, ascunzand-o printre mostrele biologice, trecuse prin controale cu faţa destinsă, zambind distrat, dar gandurile nu-i erau deloc destinse, se temea, ea ştia asta, ii citea teama şi furia şi excitaţia pe care i-o provoca pericolul. Acum era puţin neliniştită de intarzierea lui, şi puţin speriată de ploaie şi de mirosul de sulf şi poluare. El poate nu ştia cat il iubea, cat se ataşase de el, de gandurile lui care cunoşteau tot Universul, cum ştia el să fie şi crud şi tandru, şi dur dar şi afectuos cu ea, ei ii plăcea să se alinte, ii plăceau mangaierile lui, chiar şi atunci cand gandurile lui colindau aiurea. Nu-i inţelegea intotdeauna gandurile: cuprindeau termeni mult prea umani, dar ştia că ţine la ea, ii simţea dragostea, ii spunea că e frumoasă şi preţioasă şi că o iubeşte, fiica mea, aşa o numea, fiica lui cea frumoasă, o minţea din dragoste. Colinda oraşul cu transportoare murdare printre gandurile celorlalţi, nici unul nu i se adresa, era cu totul altfel decat in rezervaţie, acolo toţi erau ca ea, işi vorbeau, işi impărtăşeau experienţele şi sentimentele, se cunoşteau. Aici doar H ii vorbea, ii vorbea şi ea dar el nu inţelegea, cand o luase din rezervaţie, pe ascuns, trecand cu greu de controale, el zicea că n-a mai văzut niciodată ceva atat de minunat. Simţise atunci un val de admiraţie şi bucurie, şi o mangaiase pe cap, ea se indrăgostise de el şi incercase să i-o spună, atunci pentru un moment i s-a părut ca inţelege, dar el nu putea citi ganduri şi nici măcar sentimente, o luase cu el şi o adusese in lumea lui. Lumea lui nu era prea frumoasă, ploua şi era murdar, dar H era fascinant, ştia atat de multe despre Univers şi trăia intre nave cosmice şi alte maşini fantastice care pot invinge spaţiul şi timpul şi care pot face atatea alte lucruri minunate, dar la urma urmelor H era om, şi ea nu era decat o biată pisică telepată...
Roxana Brinceanu
P.S. pt. Danone: berea e binevenita!!!
Plouase şi transportoarele bălteau, se defectase meteoprotecţia şi apa gălbuie invadase orasul, infiltrandu-se pretutindeni, lăsand in aer un miros de sulf şi poluare, şi ars, aşa mirosea şi cand părăsise ultima rezervaţie, plecase şi se mutase aici, cu H, in oraşul aşa-zis stabil, cu transportoare murdare şi meteoprotecţie defectă. Astăzi trebuia să vina H, el spusese că e tatăl ei dar ea nu-l credea, H era un om, cum putea să fie tatăl ei, o minţise precis, poate avea motivele lui sau ii spunea aşa din dragoste. Ea nu mai văzuse niciodată ploaia, dar o ura pentru că-i aducea aminte de mizerie, o ura pentru că era umedă şi cleioasă şi murdară. H intarzia, poate va veni totuşi cu o navă, il rugase să vină cu o navă pentru că teleportarea ii părea prea perfectă şi pentru ca ei ii plăceau navele; poate nu inţelesese, poate i se defectase ceva sau poate se oprise pe undeva. O navă adevărată, ceva diferit de modulul prăpădit cu care o scosese ilegal din rezervaţie, ascunzand-o printre mostrele biologice, trecuse prin controale cu faţa destinsă, zambind distrat, dar gandurile nu-i erau deloc destinse, se temea, ea ştia asta, ii citea teama şi furia şi excitaţia pe care i-o provoca pericolul. Acum era puţin neliniştită de intarzierea lui, şi puţin speriată de ploaie şi de mirosul de sulf şi poluare. El poate nu ştia cat il iubea, cat se ataşase de el, de gandurile lui care cunoşteau tot Universul, cum ştia el să fie şi crud şi tandru, şi dur dar şi afectuos cu ea, ei ii plăcea să se alinte, ii plăceau mangaierile lui, chiar şi atunci cand gandurile lui colindau aiurea. Nu-i inţelegea intotdeauna gandurile: cuprindeau termeni mult prea umani, dar ştia că ţine la ea, ii simţea dragostea, ii spunea că e frumoasă şi preţioasă şi că o iubeşte, fiica mea, aşa o numea, fiica lui cea frumoasă, o minţea din dragoste. Colinda oraşul cu transportoare murdare printre gandurile celorlalţi, nici unul nu i se adresa, era cu totul altfel decat in rezervaţie, acolo toţi erau ca ea, işi vorbeau, işi impărtăşeau experienţele şi sentimentele, se cunoşteau. Aici doar H ii vorbea, ii vorbea şi ea dar el nu inţelegea, cand o luase din rezervaţie, pe ascuns, trecand cu greu de controale, el zicea că n-a mai văzut niciodată ceva atat de minunat. Simţise atunci un val de admiraţie şi bucurie, şi o mangaiase pe cap, ea se indrăgostise de el şi incercase să i-o spună, atunci pentru un moment i s-a părut ca inţelege, dar el nu putea citi ganduri şi nici măcar sentimente, o luase cu el şi o adusese in lumea lui. Lumea lui nu era prea frumoasă, ploua şi era murdar, dar H era fascinant, ştia atat de multe despre Univers şi trăia intre nave cosmice şi alte maşini fantastice care pot invinge spaţiul şi timpul şi care pot face atatea alte lucruri minunate, dar la urma urmelor H era om, şi ea nu era decat o biată pisică telepată...
Roxana Brinceanu
P.S. pt. Danone: berea e binevenita!!!
- Roxana B
- Junior Member
- Mesaje: 3
- Membru din: Vin Mar 12, 2004 4:48 pm
- Localitate: Romania
de memetshot » Lun Apr 05, 2004 11:01 am
dana tine-o bine!!!
roxana: misto ambele da' cu un plus pentru calu fara ureci
roxana: misto ambele da' cu un plus pentru calu fara ureci
I'm sorry, but the position of annoying, incoherent talking animal has already been taken
meropi, ramane cum am stabilit
meropi, ramane cum am stabilit
-
memetshot - Mesaje: 7050
- Membru din: Mar Iul 01, 2003 11:00 pm
de Chrysilla » Mar Apr 20, 2004 12:23 pm
Motto: "Un dor nespus m-apuca... ma sperii,dar imi place...oar` ce sa fie asta?.. O fi vreun zburator!"( I. Heilade-Radulescu)
Dor
24 decembrie,ziua cind fiecare inima e un cires greu de fructe.Iulia ar fi vrut sa daruiasca preaplinul sufletului ei cuiva, si n-avea cui. In bataile inimei, ciresele se scuturau... si nimeni nu era acolo sa le culeaga.Sub vintul tristetii, suflind in voie printre ruine, copacul ramase curand gol... Yggdrasil se clatina si lumea al carui sprijin era se clatina si ea. Marea Furiei urla si valurile se spargeau de falezele capului Melancoliei.Luati de vint,stropi de spuma zburau ca niste sfisiate fantome ale trecutului.Vintul se zbuciuma si plingea ca un copil pierdut in ceata. Spuma acoperea cu zdrente stincile negre din Golful Miniei.Coltul de cer albastru din sufletul Iuliei fusese acoperit de nori grei,de plumb,si totul era intunecat.Afara ningea. Iulia statea la birou,cu cartea in fata.Nu putea sa citeasca.Privirea-i absenta trecea printre fulgii de zapada fara sa-i vada.Soarele murind mai strabatea cu citeva raze pe sub marginea norilor razleti.Ninsoarea era rosie.
"ROSU
Ziua Iubirii ar fi trebuit sa fie rosie. Trandafiri rosii. Luminari rosii. Buze rosii. Inimi de plastic - rosii. Totul e rosu. Chiar si lumina. E sarbatoarea pasiunii.
Si sufletul meu e rosu. De singe..."
Iulia inchise caietul. Privirea ii ratacea iar,printre fulgi.Sub felinare,zapada era portocalie,de data asta din cauza becurilor.
Iulia era "fata de iarna": ten alb - zapada.Ochii albastri,albastrul lacurilor de
munte inghetate in care cerul isi oglindeste fata.Parul castaniu.Zapada,cer inghetat, copaci dezgoliti - asa arata in acel moment Iulia. Cindva,bujori inflorisera in acei obraji,acum palizi.Ochii aveau culoarea cerului de vara,iar parul,culoarea aramie a castanelor coapte.Iubea. Acum,sufletul ei zacea intr-un colt,cu aripile-i albe frinte,cu penele scuturate, obosit,slabit,cu cearcane sub ochi.Din toata lumina de alta data,o urma mai pilpiia slab,ca o candela gata sa se stinga.Lacrimi fierbinti se prelinsera pe obrajii albiti. Buzele ii tremurau.De ce plecase?!
Furtuna urla,darimind ruinele.
Ar fi vrut sa-l tina in brate si nu putea.Simtea o nevoie puternica sa-l sarute,sa-l mingiie... Fara sa vrea,bratele i se strinsera intr-o imbratisare.
...Ei doi in parc.Frunzele cadeau.Ea,pe un capat al bancii.El,pe celalalt.
- Te iubesc,crede-ma,spunea ea.Poate ca nu stiu prea bine ce-i iubirea, poate ca sunt prea mica, dar... te iubesc. Voi fi mereu alaturi de tine,atunci cind vei avea nevoie.
- Ai putea sta linga mine pentru tot restul vietii tale? intrebase el neincrezator.
- Da,asta am spus.Pentru ca te iubesc.
Urmasera clipe lungi de tacere.Era zguduit.Ceva se rasturnase in el si ii darimase lumea. Nu putea sa creada.O stia cruda,nestiutoare...neatinsa de dragoste. Vintul aducea frinturi de cintec.O fata plingea o iubire neimpartasita,cu o voce care parca tremura,abia abtinindu-se sa nu izbucneasca in plins. Notele picurau in aerul tot mai rece si mai clar al inserarii,caruia numai frunzele ii mai tulburau calmul. Iulia continuase,fara sa ridice ochii de pe crizantema rosie - vapaie in miinile de gheata,inima ei iin fata lui:
- Nu stiu ce simti tu pentru mine,dar eu stiu ca te iubesc.
- Dar nu intelegi ca si eu te iubesc? izbucnise el.Iulia simtise bataile inimii
scuturind-o,isi simtise inima insasi zbatindu-se ca o pasare cu aripile prinse in
gratii.Isi stapinise tremurul miinilor si reusise sa spuna cu o voce neutra, aproape aspra:
- Cind iubesc pe cineva,eu nu pot sa stau linga el fara sa-l ating.
Ridicase ochii si vazuse cu surprindere lacrimile ce lunecau pe obrajii lui. Brusc, el o strinse in brate.Iulia il saruta.
- Uita-te in ochii mei,dragul meu.Iti promit ca eu nu te voi face sa suferi. Niciodata.
El o luase din nou in brate. si o sarutase indelung.
- Te iubesc,ii spusese el intr-un sfirsit...
Si,de curind,uitind de dragostea si de promisiunile ei,el plecase.
Iulia incepu sa plinga.De ciuda,de dor...Lacrimile ii curgeau pe obraz,si,daca n-ar fi fost miscarea lor neintrerupta,fata ar fi putut fi luata drept o statuie a suferin-tei.
<< - Dar nu intelegi ca si eu te iubesc?>>
<< - Eu nu te voi face sa suferi...>>
Si ultimele lui cuvinte: <<...ti-ai batut joc de mine...Adio!>> Atit.Plecase.Ea ramasese pe banca,cu lacrimile curgind.Il iubea.
Seara venise pe nesimtite.Iulia isi simtea picioarele de piatra si capul greu. Gandurile ii zburau aiurea si ii venea sa plinga. Isi facu patul,mingiind cearsafurile ca si cum le-ar fi intins pentru El.Se viri intre asternuturile reci.Isi ingropa capul in perna si plinse. Sufletul o durea din toate incheieturile.
Stind pe intuneric,Iulia isi inchipui cum ar fi fost sa aiba pe cine alinta, cum el i-ar fi sarutat unul cite unul degetele,cum s-ar fi iubit la nesfirsit.
Inchipuindu-si o intreaga lume a dragostei,Iulia nu vazu flacara serpuitoare care se strecura pe sub geam din intunericul de afara.
Fata se trezi brusc. Simtise clar un sarut pe git,alunecind in jos,facind-o sa se infioare. Incerca sa vada,sa strapunga intunericul,dar nu putea sa miste decit capul. Corpul ii era tintuit de pat,ca si cum cineva ar fi tinut-o strins in brate.Vru sa se zbata,sa tipe,dar un sarut foarte dulce ii astupa gura,lasind-o fara suflare,iar o voce tandra ii sopti:
- Nu te speria,scumpa mea,eu sunt...Daimon...iubitul tau...nu mi te opune, draga mea...dormi...visezi...si acum hai sa ne iubim...
Iulia il cuprinse in brate.Atingerile lui ii dadura in curind fiori de placere, iar sarutarile lui ii taiara respiratia...
Ziua incepu sa faca ochi si raze inca foarte palide se strecurau in camera. Daimon incerca sa se smulga din strinsoarea Iuliei,dar ea dormea cu capul lipit de pieptul lui.Ea suspina si deschise ochii.Daimon ii ingreuna gitul cu salbe de sarutari, soptindu-i:
- Iulia,draga mea,trebuie sa plec...lasa-ma...
- De ce sa pleci? Mai stai...e atit de bine linga tine...
- Vine dimineata,Iulia,da-mi drumul...daca vrei sa mai vin,lasa-ma sa plec!
Razele prindeau putere.
- Iulia,rasare soarele...
- Vino si miine,sopti fata.
Daimon se indrepta spre iesirea de lumina a ferestrei,trecu prin ea si disparu.
Iulia inchise din nou ochii.Isi simtea membrele de plumb.Semne ale iubirii o insemnau.Cind reusi sa se ridice si sa se uite in oglinda,se sperie de ceea ce vazu: era palida,cu cearcane viorii sub ochi; buzele,foarte rosii,chiar singerii, erau impodobite cu o muscatura de a carei placere isi mai amintea. Fata, doborita de slabiciune,cazu inapoi pe pat si adormi imediat.Avu un somn agitat,cu vise obositoare.Se facea ca era intr-o camera pictata ciudat.Toate culorile se intilneau pe pereti,fara sa jeneze ochiul,intr-o deplina armonie. Treceau de la una la alta,pulsind linistite,dupa legi dictate din interior. Formau noi si noi culori si modele,dind ochiului o senzatie de placuta moleseala. Rosul devenea oranj,trecind prin violet. Verdele,linga albastru, stralucea inviorat. Se indrepatrundeau,mohorindu-se, de culoarea marii pe furtuna.Miscind putin capul,toate culorile capatau nuante de rosu. Din alta parte,unde se parea ca e rosu,era de fapt violet inchis,batind spre albastru vinat.Clipea putin,si violetul devenea oranj.Lanul de maci devenea livada toamna,val inspumat,ninsoare de petale.
Iulia privea fascinata.Peretele incepu sa se voaleze,luind infatisarea unui barbat. Culorile se scurgeau grabite de pe el,aratindu-i lamurit forma.Barbatul isi desprinse bratele de pe perete,facind un gest de chemare.Iulia il privea, neputindu-si lua ochii de la perete.Barbatul era El.O chema.Ea facu un pas spre dinsul,dar in spatele ei aparu Daimon si o prinse de mina. Intre cei doi, fata ezita.Vru sa se arunce in bratele Lui,dar mina lui Daimon o tintuia pe loc. Celalalt o chema.Iulia se zbatea sa scape din strinsoare,dar nu putea.Il striga pe El s-o ajute,dar glasul ii pierise.
- Bogdan!
Se trezi. Nadusise. Privi in jur. Camera se invartea cu ea. Era amiaza. Mama ei intra in camera si se sperie cind o vazu.Ii puse mina pe frunte. Ardea.
- Ce ai?
- Nimic,raspunse fata cu o voce stinsa.N-am nimic.Mi-i jale...
Mama se aseza pe pat si o ridica,sprijinind-o ca pe un bolnav.Capul fetei i se lasa greu pe umar.Miinile ii atirnau,lipsite de vlaga.
- Fata draga,dar tie ti-e rau! Nu te mai obosi,ii spuse mama culcind-o inapoi in pat.Cind vru sa plece,Iulia o opri.
- Adu te rog telefonul aici!
- Bin,dar sa nu vorbesti mult,sa nu te obosesti mai tare.
Iulia forma numarul lui Bogdan.
- Alo? suna vocea lui atit de draga.
- Buna,Bogdan,eu sunt...
Vocea lui deveni brusc taioasa.
- Ce vrei?
- As vrea...sa...vorbesc cu tine.Mi-e dor de tine... Aproape plingea.
- Nu se poate.Azi n-am timp.
- Nu neaparat azi...
- N-am timp,o intrerupse el.Am de invatat.
- O sa-ti trimit o scrisoare.
- Trimite-mi,raspunse el indiferent.
- Dar o sa-mi raspunzi?
- Vrei prea multe! o repezi Bogdan.
- Bine,se supara ea si inchise.
(va urma)
Dor
24 decembrie,ziua cind fiecare inima e un cires greu de fructe.Iulia ar fi vrut sa daruiasca preaplinul sufletului ei cuiva, si n-avea cui. In bataile inimei, ciresele se scuturau... si nimeni nu era acolo sa le culeaga.Sub vintul tristetii, suflind in voie printre ruine, copacul ramase curand gol... Yggdrasil se clatina si lumea al carui sprijin era se clatina si ea. Marea Furiei urla si valurile se spargeau de falezele capului Melancoliei.Luati de vint,stropi de spuma zburau ca niste sfisiate fantome ale trecutului.Vintul se zbuciuma si plingea ca un copil pierdut in ceata. Spuma acoperea cu zdrente stincile negre din Golful Miniei.Coltul de cer albastru din sufletul Iuliei fusese acoperit de nori grei,de plumb,si totul era intunecat.Afara ningea. Iulia statea la birou,cu cartea in fata.Nu putea sa citeasca.Privirea-i absenta trecea printre fulgii de zapada fara sa-i vada.Soarele murind mai strabatea cu citeva raze pe sub marginea norilor razleti.Ninsoarea era rosie.
"ROSU
Ziua Iubirii ar fi trebuit sa fie rosie. Trandafiri rosii. Luminari rosii. Buze rosii. Inimi de plastic - rosii. Totul e rosu. Chiar si lumina. E sarbatoarea pasiunii.
Si sufletul meu e rosu. De singe..."
Iulia inchise caietul. Privirea ii ratacea iar,printre fulgi.Sub felinare,zapada era portocalie,de data asta din cauza becurilor.
Iulia era "fata de iarna": ten alb - zapada.Ochii albastri,albastrul lacurilor de
munte inghetate in care cerul isi oglindeste fata.Parul castaniu.Zapada,cer inghetat, copaci dezgoliti - asa arata in acel moment Iulia. Cindva,bujori inflorisera in acei obraji,acum palizi.Ochii aveau culoarea cerului de vara,iar parul,culoarea aramie a castanelor coapte.Iubea. Acum,sufletul ei zacea intr-un colt,cu aripile-i albe frinte,cu penele scuturate, obosit,slabit,cu cearcane sub ochi.Din toata lumina de alta data,o urma mai pilpiia slab,ca o candela gata sa se stinga.Lacrimi fierbinti se prelinsera pe obrajii albiti. Buzele ii tremurau.De ce plecase?!
Furtuna urla,darimind ruinele.
Ar fi vrut sa-l tina in brate si nu putea.Simtea o nevoie puternica sa-l sarute,sa-l mingiie... Fara sa vrea,bratele i se strinsera intr-o imbratisare.
...Ei doi in parc.Frunzele cadeau.Ea,pe un capat al bancii.El,pe celalalt.
- Te iubesc,crede-ma,spunea ea.Poate ca nu stiu prea bine ce-i iubirea, poate ca sunt prea mica, dar... te iubesc. Voi fi mereu alaturi de tine,atunci cind vei avea nevoie.
- Ai putea sta linga mine pentru tot restul vietii tale? intrebase el neincrezator.
- Da,asta am spus.Pentru ca te iubesc.
Urmasera clipe lungi de tacere.Era zguduit.Ceva se rasturnase in el si ii darimase lumea. Nu putea sa creada.O stia cruda,nestiutoare...neatinsa de dragoste. Vintul aducea frinturi de cintec.O fata plingea o iubire neimpartasita,cu o voce care parca tremura,abia abtinindu-se sa nu izbucneasca in plins. Notele picurau in aerul tot mai rece si mai clar al inserarii,caruia numai frunzele ii mai tulburau calmul. Iulia continuase,fara sa ridice ochii de pe crizantema rosie - vapaie in miinile de gheata,inima ei iin fata lui:
- Nu stiu ce simti tu pentru mine,dar eu stiu ca te iubesc.
- Dar nu intelegi ca si eu te iubesc? izbucnise el.Iulia simtise bataile inimii
scuturind-o,isi simtise inima insasi zbatindu-se ca o pasare cu aripile prinse in
gratii.Isi stapinise tremurul miinilor si reusise sa spuna cu o voce neutra, aproape aspra:
- Cind iubesc pe cineva,eu nu pot sa stau linga el fara sa-l ating.
Ridicase ochii si vazuse cu surprindere lacrimile ce lunecau pe obrajii lui. Brusc, el o strinse in brate.Iulia il saruta.
- Uita-te in ochii mei,dragul meu.Iti promit ca eu nu te voi face sa suferi. Niciodata.
El o luase din nou in brate. si o sarutase indelung.
- Te iubesc,ii spusese el intr-un sfirsit...
Si,de curind,uitind de dragostea si de promisiunile ei,el plecase.
Iulia incepu sa plinga.De ciuda,de dor...Lacrimile ii curgeau pe obraz,si,daca n-ar fi fost miscarea lor neintrerupta,fata ar fi putut fi luata drept o statuie a suferin-tei.
<< - Dar nu intelegi ca si eu te iubesc?>>
<< - Eu nu te voi face sa suferi...>>
Si ultimele lui cuvinte: <<...ti-ai batut joc de mine...Adio!>> Atit.Plecase.Ea ramasese pe banca,cu lacrimile curgind.Il iubea.
Seara venise pe nesimtite.Iulia isi simtea picioarele de piatra si capul greu. Gandurile ii zburau aiurea si ii venea sa plinga. Isi facu patul,mingiind cearsafurile ca si cum le-ar fi intins pentru El.Se viri intre asternuturile reci.Isi ingropa capul in perna si plinse. Sufletul o durea din toate incheieturile.
Stind pe intuneric,Iulia isi inchipui cum ar fi fost sa aiba pe cine alinta, cum el i-ar fi sarutat unul cite unul degetele,cum s-ar fi iubit la nesfirsit.
Inchipuindu-si o intreaga lume a dragostei,Iulia nu vazu flacara serpuitoare care se strecura pe sub geam din intunericul de afara.
Fata se trezi brusc. Simtise clar un sarut pe git,alunecind in jos,facind-o sa se infioare. Incerca sa vada,sa strapunga intunericul,dar nu putea sa miste decit capul. Corpul ii era tintuit de pat,ca si cum cineva ar fi tinut-o strins in brate.Vru sa se zbata,sa tipe,dar un sarut foarte dulce ii astupa gura,lasind-o fara suflare,iar o voce tandra ii sopti:
- Nu te speria,scumpa mea,eu sunt...Daimon...iubitul tau...nu mi te opune, draga mea...dormi...visezi...si acum hai sa ne iubim...
Iulia il cuprinse in brate.Atingerile lui ii dadura in curind fiori de placere, iar sarutarile lui ii taiara respiratia...
Ziua incepu sa faca ochi si raze inca foarte palide se strecurau in camera. Daimon incerca sa se smulga din strinsoarea Iuliei,dar ea dormea cu capul lipit de pieptul lui.Ea suspina si deschise ochii.Daimon ii ingreuna gitul cu salbe de sarutari, soptindu-i:
- Iulia,draga mea,trebuie sa plec...lasa-ma...
- De ce sa pleci? Mai stai...e atit de bine linga tine...
- Vine dimineata,Iulia,da-mi drumul...daca vrei sa mai vin,lasa-ma sa plec!
Razele prindeau putere.
- Iulia,rasare soarele...
- Vino si miine,sopti fata.
Daimon se indrepta spre iesirea de lumina a ferestrei,trecu prin ea si disparu.
Iulia inchise din nou ochii.Isi simtea membrele de plumb.Semne ale iubirii o insemnau.Cind reusi sa se ridice si sa se uite in oglinda,se sperie de ceea ce vazu: era palida,cu cearcane viorii sub ochi; buzele,foarte rosii,chiar singerii, erau impodobite cu o muscatura de a carei placere isi mai amintea. Fata, doborita de slabiciune,cazu inapoi pe pat si adormi imediat.Avu un somn agitat,cu vise obositoare.Se facea ca era intr-o camera pictata ciudat.Toate culorile se intilneau pe pereti,fara sa jeneze ochiul,intr-o deplina armonie. Treceau de la una la alta,pulsind linistite,dupa legi dictate din interior. Formau noi si noi culori si modele,dind ochiului o senzatie de placuta moleseala. Rosul devenea oranj,trecind prin violet. Verdele,linga albastru, stralucea inviorat. Se indrepatrundeau,mohorindu-se, de culoarea marii pe furtuna.Miscind putin capul,toate culorile capatau nuante de rosu. Din alta parte,unde se parea ca e rosu,era de fapt violet inchis,batind spre albastru vinat.Clipea putin,si violetul devenea oranj.Lanul de maci devenea livada toamna,val inspumat,ninsoare de petale.
Iulia privea fascinata.Peretele incepu sa se voaleze,luind infatisarea unui barbat. Culorile se scurgeau grabite de pe el,aratindu-i lamurit forma.Barbatul isi desprinse bratele de pe perete,facind un gest de chemare.Iulia il privea, neputindu-si lua ochii de la perete.Barbatul era El.O chema.Ea facu un pas spre dinsul,dar in spatele ei aparu Daimon si o prinse de mina. Intre cei doi, fata ezita.Vru sa se arunce in bratele Lui,dar mina lui Daimon o tintuia pe loc. Celalalt o chema.Iulia se zbatea sa scape din strinsoare,dar nu putea.Il striga pe El s-o ajute,dar glasul ii pierise.
- Bogdan!
Se trezi. Nadusise. Privi in jur. Camera se invartea cu ea. Era amiaza. Mama ei intra in camera si se sperie cind o vazu.Ii puse mina pe frunte. Ardea.
- Ce ai?
- Nimic,raspunse fata cu o voce stinsa.N-am nimic.Mi-i jale...
Mama se aseza pe pat si o ridica,sprijinind-o ca pe un bolnav.Capul fetei i se lasa greu pe umar.Miinile ii atirnau,lipsite de vlaga.
- Fata draga,dar tie ti-e rau! Nu te mai obosi,ii spuse mama culcind-o inapoi in pat.Cind vru sa plece,Iulia o opri.
- Adu te rog telefonul aici!
- Bin,dar sa nu vorbesti mult,sa nu te obosesti mai tare.
Iulia forma numarul lui Bogdan.
- Alo? suna vocea lui atit de draga.
- Buna,Bogdan,eu sunt...
Vocea lui deveni brusc taioasa.
- Ce vrei?
- As vrea...sa...vorbesc cu tine.Mi-e dor de tine... Aproape plingea.
- Nu se poate.Azi n-am timp.
- Nu neaparat azi...
- N-am timp,o intrerupse el.Am de invatat.
- O sa-ti trimit o scrisoare.
- Trimite-mi,raspunse el indiferent.
- Dar o sa-mi raspunzi?
- Vrei prea multe! o repezi Bogdan.
- Bine,se supara ea si inchise.
(va urma)
- Chrysilla
- Junior Member
- Mesaje: 170
- Membru din: Dum Aug 24, 2003 11:00 am
- Localitate: Romania - Botosani
de Chrysilla » Mar Apr 20, 2004 12:26 pm
Se trinti inapoi pe perne si incepu sa plinga in hohote.Bine ca ea fusese linga el la nevoie... Plingea fara oprire.Lacrimile ii curgeau navalnic pe obraji. Hohotea cu capul in asternuturi,ca sa n-o auda mama. Musca perna ca sa nu urle.Mototolea cearsafurile in pumni,de furie,de neputinta. Furtuna de suspine ii scutura trupul subtire.Plinse indelung,neintrerupt, pina cind simti ca nu mai putea respira.Aerul i se opri in git.<<Mor>> se gindi ea cu bucurie.
Mama intra in camera.Vazind-o ca se sufoca,veni repede linga ea. Iulia o privi cu ochi rataciti.Respira sacadat,parca inghitind aerul devenit brusc prea dens.Inspaimintata,mama ii aduse un pahar cu apa si o ajuta sa bea.Intr-un sfirsit,Iulia reusi cu greu sa respire normal.Era extenuata.Cite un suspin ii mai ridica pieptul din cind in cind.Criza trecuse.
<< Din pacate >>,se gindi Iulia.
Ridicindu-se de pe pat,simti brusc ca nu se mai poate tine pe picioare. Totul se intuneca si o senzatie de ameteala o cuprinse.Se sprijini de perete si-si acoperi ochii cu mina.I se parea greu sa-si revina.Incerca sa se gindeasca la Bogdan,dar pina si gindurile o dureau.Se lasa sa alunece de-a lungul peretelui pina la podea.Scutura capul,pe care il simtea teribil de greu.Incetul cu incetul, ceata din fata ochilor se risipi.
<< Inceput de sfirsit...>>
Mama intra in camera.Vazind-o ca se sufoca,veni repede linga ea. Iulia o privi cu ochi rataciti.Respira sacadat,parca inghitind aerul devenit brusc prea dens.Inspaimintata,mama ii aduse un pahar cu apa si o ajuta sa bea.Intr-un sfirsit,Iulia reusi cu greu sa respire normal.Era extenuata.Cite un suspin ii mai ridica pieptul din cind in cind.Criza trecuse.
<< Din pacate >>,se gindi Iulia.
Ridicindu-se de pe pat,simti brusc ca nu se mai poate tine pe picioare. Totul se intuneca si o senzatie de ameteala o cuprinse.Se sprijini de perete si-si acoperi ochii cu mina.I se parea greu sa-si revina.Incerca sa se gindeasca la Bogdan,dar pina si gindurile o dureau.Se lasa sa alunece de-a lungul peretelui pina la podea.Scutura capul,pe care il simtea teribil de greu.Incetul cu incetul, ceata din fata ochilor se risipi.
<< Inceput de sfirsit...>>
- Chrysilla
- Junior Member
- Mesaje: 170
- Membru din: Dum Aug 24, 2003 11:00 am
- Localitate: Romania - Botosani
de memetshot » Mar Apr 20, 2004 12:28 pm
Incerca sa se gindeasca la Bogdan
tin sa precizez ca nu's io
crisila: incearca si tu povesti cu cai fara ureci
I'm sorry, but the position of annoying, incoherent talking animal has already been taken
meropi, ramane cum am stabilit
meropi, ramane cum am stabilit
-
memetshot - Mesaje: 7050
- Membru din: Mar Iul 01, 2003 11:00 pm
de gaga » Mar Apr 20, 2004 12:49 pm
"v-am salutat odata sfera
acum vreo zece mii de eni
cand astronomii de pe terra
erau abia urangutani
...
el de-abia azi cand scrie proza
se afla in metamorfoza
si se transforma tare greu
aspira-acum la ... cimpanzeu"
acum vreo zece mii de eni
cand astronomii de pe terra
erau abia urangutani
...
el de-abia azi cand scrie proza
se afla in metamorfoza
si se transforma tare greu
aspira-acum la ... cimpanzeu"
semnatura fara culori si nestridenta
- gaga
- Mesaje: 18663
- Membru din: Sâm Aug 04, 2001 11:00 am
- Localitate: La Matze Fripte
de MiG29 » Mie Apr 21, 2004 12:15 am
animaloo scrie:tin sa precizez ca nu's io
Nici io:D
Pese: imi pare rau ca de abia acuma vad shi io aia cu calu.Ie misto.Un pic cam aiurea da misto.Alea a lu Crisila nu le citesc ca pare siruopoase.
Pese doi: dano de unde ie poezia aia cu maimutze?
The Earth is full.GO HOME!
-
MiG29 - Mesaje: 7104
- Membru din: Dum Apr 14, 2002 11:00 pm
de Chrysilla » Mie Apr 21, 2004 3:17 pm
MIG29 nu te puen nimeni sa citesti ce scriu eu. Daca ma gandesc mai bine, mai bine ma lipsesc de cititori ca tine, care nici nu-s in stare sa scrie corect, dar au pretentii de critici literari. Nuvela mea nu e siropoasa, se bazeaza pe un mit romanesc, in caz ca n-ai observat. E vorba de mitul Zburatorului, iar daca ai vedea si ceva mai departe de varful nasului ti-ai da seama ca ce i se intampla Iuliei sunt exact "simptomele" pe care le provoaca prezenta acestiu personaj. Si ar mai fi multe de spus, de exemplu alegerea numelor, dar imi bat gura degeaba. Cine are are studii in literatura intelege fara sa explic eu.
A bon entendeur, salut!
A bon entendeur, salut!
- Chrysilla
- Junior Member
- Mesaje: 170
- Membru din: Dum Aug 24, 2003 11:00 am
- Localitate: Romania - Botosani
de memetshot » Mie Apr 21, 2004 3:28 pm
adica bogdan ie un nume de zburatuare? ba si cand te gandesti ca io n-am zburatacit niciodata...
miguele cand oi invata sa zcrii atuncia sa te iei de homosapiensa de crisila
miguele cand oi invata sa zcrii atuncia sa te iei de homosapiensa de crisila
I'm sorry, but the position of annoying, incoherent talking animal has already been taken
meropi, ramane cum am stabilit
meropi, ramane cum am stabilit
-
memetshot - Mesaje: 7050
- Membru din: Mar Iul 01, 2003 11:00 pm
de Chrysilla » Joi Apr 22, 2004 12:41 pm
Nu e, Bogdan nu e Zburatorul (pe care-l cheama, daca citeai, Daimon, adica demon sau fiinta supranaturala cu rol protector in mitologia greaca. De acuma fiecare hotaraste daca pt ea Zburatorul ar fi un lucru bun sau rau, mai ales ca e bun la pat. Si viziteaza numai fetele ). "Bogdan" are alta semnificatie (= "cel daruit de Dumnezeu").
- Chrysilla
- Junior Member
- Mesaje: 170
- Membru din: Dum Aug 24, 2003 11:00 am
- Localitate: Romania - Botosani
de memetshot » Joi Apr 22, 2004 1:01 pm
ie alesu lu Dumnezeu da nu conteste.
acu sa ntzeleg ca poposapiensi n-au si ei o zburatuare?
acu sa ntzeleg ca poposapiensi n-au si ei o zburatuare?
I'm sorry, but the position of annoying, incoherent talking animal has already been taken
meropi, ramane cum am stabilit
meropi, ramane cum am stabilit
-
memetshot - Mesaje: 7050
- Membru din: Mar Iul 01, 2003 11:00 pm
Compresor
de ovidiu bufnila » Joi Apr 22, 2004 1:38 pm
COMPRESOR
short story SF de
Ovidiu BUFNILA
Iesind din Templul Albastru, Kansokan isi desfacu aripile de sticla si se avanta catre inaltul cerului. Trase in piept aerul tare al inaltimilor si privi plin de curiozitate catre Orasul Plasmuirilor pe care fluizii din Nord il comprimasera ascunzandu-l intr-un nor de dimineata.
- Trebuie sa platesti, suiera dinozaurianul Terminor alunecand intre doua bifurcatii fluide, scuturandu-se de spuma, valurind timpurile. Trebuie sa platesti ca sa poti intra acolo, iubitule Kankosan!
- Saiko! racni Kankosan ranjind. N-am chef sa intru acolo! N-am chef, ma multumesc sa navighez prin forumuri.
- Nimic nu se compara cu Orasul Plasmuirilor! E cel mai tare drog, e adevaratul Compresor! E poarta catre vitezele virtuale! Bandolibina, curveta aia din Insulele Drogatilor, mi-a spus ca a incercat niste senzatii bestiale! E mult mai ca lumea decat pe forumuri! Cati poti anihila pe forumuri? Zece, o suta, o mie? Odata intrat in Orasul Plasmuirilor poti dezactiva cel putin un milion de navigatori intr-o fractiune de secunda! Senzatia e bestiala, te desfunzi, te transformi intr-o supernova, te cuantifici, plutesti asemenea unei mari meduze virtuale prin aproape intreg universul plin de universuri. Smecheria e ca poti fi tu insuti in cele din urma principiul compresor! Imtelegi, tipule?
Kankosan scoase limba-i argintie si, coborind lin intre ape, isi seta instructiunile care-i placeau cel mai mult din toate cele zece mii cu care fusese inzestrat la nastere. Se transforma intr-o bicicleta.
Vreme de vreun ceas nu trecu nimeni pe langa el dar in cele din urma, venind dinspre port, se vizualiza o faptura apetisanta. Kankosan ii scana rapid matricea informationala. ii citi istoriile alternative si, pentru o clipa, se gandi sa o ucida folosind un foc de artificii pe care il furase in timpul carnavalului de la Rio.
Agamela Maga Ama apuca ghidonul plina de hotarare. Cantari bicicleta dintr-o privire si, suierand multumita, se arunca in saua argintie.
Konkason vibra de placere. Renunta la gandul ucigas. Se lasa comprimat de pitulicea pufoasa si zemoasa care raspandea un parfum imbatator si care in mod sigur nu cunoscuse vreodata voluptatea patrunderii unui virus informational din clasa falusoidelor purpurii pe care le produceau departe de lumina zile fluizii din Nord.
Agamela Maga Ama incepu sa pedaleze de nebuna lasandu-si pitulicea nebuna sa guste din fluidele lui Konkason. Tipa de placere azvarlindu-si cele o mie de silicoane in inaltul norilor pufosi ca niste pernute.
Cerul cazu oblic incepand sa se scurga im Orasul Plasmuirilor cu o viteza ametitoare. Sunetele lumii, strivite, se preschimbara in niste sclipiri de otel infundandu-se in pliurile comprimate din ce in ce mai dureros de campurile magnetice. Dar Konkason nu lua seama la ce se intampla in jurul lui. Se bucura fara teama de pitulicea aia nebuna pe care Agamela Maga Ama parea s-o striveasca pe saua argintie a bicicletei fara sa-i pese nici ei de tot ceea ce se intampla in jurul ei.
Dinozaurianul Terminor, imbatandu-se strasnic in buza toamnei, intr-o bodega din setarile aurii ale mandrei cetati Walhadala, cetatea unde cruciatii se straduisera sa-l gaseasca pe Mantuitor in urma cu doua mii de ani, ii povesti unei principese din Baltile Sangerii ca bietul Konkason fusese supus unei comprimari atat de puternice incat matricea lui informationala a colapsat transformandu-se in cele din urma intr-un frumos foc de artificii care a luminat intrarea Agamelei in Orasul Plasmuirilor.
Unii briganzi din inima sudicelor au pus laba pe dinozaurian si, la ceas de noapte electrica, l-au jupuit de viu. Nimeni nu stie daca povestea asta cu principiul compresor ar fi adevarata.
Uneori vorbim despre astfel de lucruri dar supraveghetorii alveolelor ne mana cu bicele inapoi in propriile noastre lumi mici in care nimeni n-a auzit de universul plin de universuri si nici de fluide si nici de pitulici zemoase.
Poate ca sunt numai plasmuirile cu care, noi, sclavii marilor ecrane virtuale din Retea, ne mangaiem intre un spam sau altul.
short story SF de
Ovidiu BUFNILA
Iesind din Templul Albastru, Kansokan isi desfacu aripile de sticla si se avanta catre inaltul cerului. Trase in piept aerul tare al inaltimilor si privi plin de curiozitate catre Orasul Plasmuirilor pe care fluizii din Nord il comprimasera ascunzandu-l intr-un nor de dimineata.
- Trebuie sa platesti, suiera dinozaurianul Terminor alunecand intre doua bifurcatii fluide, scuturandu-se de spuma, valurind timpurile. Trebuie sa platesti ca sa poti intra acolo, iubitule Kankosan!
- Saiko! racni Kankosan ranjind. N-am chef sa intru acolo! N-am chef, ma multumesc sa navighez prin forumuri.
- Nimic nu se compara cu Orasul Plasmuirilor! E cel mai tare drog, e adevaratul Compresor! E poarta catre vitezele virtuale! Bandolibina, curveta aia din Insulele Drogatilor, mi-a spus ca a incercat niste senzatii bestiale! E mult mai ca lumea decat pe forumuri! Cati poti anihila pe forumuri? Zece, o suta, o mie? Odata intrat in Orasul Plasmuirilor poti dezactiva cel putin un milion de navigatori intr-o fractiune de secunda! Senzatia e bestiala, te desfunzi, te transformi intr-o supernova, te cuantifici, plutesti asemenea unei mari meduze virtuale prin aproape intreg universul plin de universuri. Smecheria e ca poti fi tu insuti in cele din urma principiul compresor! Imtelegi, tipule?
Kankosan scoase limba-i argintie si, coborind lin intre ape, isi seta instructiunile care-i placeau cel mai mult din toate cele zece mii cu care fusese inzestrat la nastere. Se transforma intr-o bicicleta.
Vreme de vreun ceas nu trecu nimeni pe langa el dar in cele din urma, venind dinspre port, se vizualiza o faptura apetisanta. Kankosan ii scana rapid matricea informationala. ii citi istoriile alternative si, pentru o clipa, se gandi sa o ucida folosind un foc de artificii pe care il furase in timpul carnavalului de la Rio.
Agamela Maga Ama apuca ghidonul plina de hotarare. Cantari bicicleta dintr-o privire si, suierand multumita, se arunca in saua argintie.
Konkason vibra de placere. Renunta la gandul ucigas. Se lasa comprimat de pitulicea pufoasa si zemoasa care raspandea un parfum imbatator si care in mod sigur nu cunoscuse vreodata voluptatea patrunderii unui virus informational din clasa falusoidelor purpurii pe care le produceau departe de lumina zile fluizii din Nord.
Agamela Maga Ama incepu sa pedaleze de nebuna lasandu-si pitulicea nebuna sa guste din fluidele lui Konkason. Tipa de placere azvarlindu-si cele o mie de silicoane in inaltul norilor pufosi ca niste pernute.
Cerul cazu oblic incepand sa se scurga im Orasul Plasmuirilor cu o viteza ametitoare. Sunetele lumii, strivite, se preschimbara in niste sclipiri de otel infundandu-se in pliurile comprimate din ce in ce mai dureros de campurile magnetice. Dar Konkason nu lua seama la ce se intampla in jurul lui. Se bucura fara teama de pitulicea aia nebuna pe care Agamela Maga Ama parea s-o striveasca pe saua argintie a bicicletei fara sa-i pese nici ei de tot ceea ce se intampla in jurul ei.
Dinozaurianul Terminor, imbatandu-se strasnic in buza toamnei, intr-o bodega din setarile aurii ale mandrei cetati Walhadala, cetatea unde cruciatii se straduisera sa-l gaseasca pe Mantuitor in urma cu doua mii de ani, ii povesti unei principese din Baltile Sangerii ca bietul Konkason fusese supus unei comprimari atat de puternice incat matricea lui informationala a colapsat transformandu-se in cele din urma intr-un frumos foc de artificii care a luminat intrarea Agamelei in Orasul Plasmuirilor.
Unii briganzi din inima sudicelor au pus laba pe dinozaurian si, la ceas de noapte electrica, l-au jupuit de viu. Nimeni nu stie daca povestea asta cu principiul compresor ar fi adevarata.
Uneori vorbim despre astfel de lucruri dar supraveghetorii alveolelor ne mana cu bicele inapoi in propriile noastre lumi mici in care nimeni n-a auzit de universul plin de universuri si nici de fluide si nici de pitulici zemoase.
Poate ca sunt numai plasmuirile cu care, noi, sclavii marilor ecrane virtuale din Retea, ne mangaiem intre un spam sau altul.
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
-
ovidiu bufnila - Junior Member
- Mesaje: 114
- Membru din: Lun Noi 17, 2003 12:00 am
de piskeshu » Joi Apr 22, 2004 1:45 pm
Buffy, lasa-ne. Ai auzit da forma fara fond? Mai bine picteaza! Niste prieteni de-ai mei fac bani buni vanzand pa net aberatii vizuale asemanatoare cu cele scrise de tine1
Prezumtia de prostie se aplica tuturor !!!
"This used to be a fun house, but now is full of evil clowns..."
"This used to be a fun house, but now is full of evil clowns..."
-
piskeshu - banned
- Mesaje: 5692
- Membru din: Vin Noi 14, 2003 12:00 am
Armele Zeilor
de ovidiu bufnila » Joi Apr 22, 2004 2:06 pm
ARMELE ZEILOR
story SF de
Ovidiu Bufnila
In urma cu o mie de ani, in Insulele Katai, principele era inca dorit de mii de femei, era inca pizmuit de baronii de sticla care conspirau impotriva imparatiilor si era inca ascultat cu evlavie de savantii de pe muntele Asahor, acolo unde s-a aratat pentru prima oara chipul Mantuitorului.
Acum insa, odihnindu-se pe o piatra cazuta din cer la sfarsitul toamnei, nu departe de tarmul marii, principele tragea sa moara.
Singur.
Aerul e greu. Cerul parca-i de fonta. Rar trece cate o lumina ratacita care-si cauta un corp pe masura, tanjind sa fie si ea, pentru o clipa, fie o antilopa, fie zambetul unei femei, fie dangatul clopotelor franciscane din Balkoon.
Trece un calugar care se indreapta catre Insulele Katai. Nici nu se uita la principe, nu-i pasa. Are obrajii bine inrositi si tocmai a iesit din iatacul iubovnicelor dezmatate care ar fi trebui sa-i astepte neprihanite pe cavalerii porniti catre Soare-Apune, are burdihanul plin cu vin de Madella, rubiniu si cu buchet ametitor.
- Fii bun, o picatura de apa, cerseste principele tarandu-se in urma calugarului.
Colbul drumului se ridica de sub sandalele manastiresti si umple barba princepelui innecandu-l.
Calugarul se pierde in scanteierea unei raze de soare bolnava si nebuna.
Trece un armurier grabit sa duca o comanda unui vajnic manuitor de lance, apoi trec niste fete zburdalnice, trec niste ghicitori in stele, trec niste curveturi sulemenite foarte si foarte galagioase.
Principele se sprijina in toiag adulmecandu-le, dorindu-si coapsele lor fragede, inchipuindu-se adormit in poala lor, mangaiat de sfarcurile mari, zemoase.
Trece un cronicar si-l loveste cu ura. Trece un fantanar de stele din Copa, orasul mincinosilor, si-l loveste si el pe principe cu ura. Trece un trompetist si-l loveste si el hohotind dispretuitor.
Principele descopera incet, incet ca dincolo de programele pe care le instructionase candva in Reteaua cladita de supusii lui, se rostuiau si alte instructiuni pe care, iata, nu le aflase vreodata in registrul sau de navigatie. Isi imaginase ca lumile sunt construite numai pentru navigatori ambitiosi, gata oricand sa infrunte stihiile vartejurilor virtuale.
O lacrima i se prelinse pe barbie.
De unde veneau oare toate aceste fiinte atat de nepasatoare, atat de rele, de unde veneau aceste constructii hidoase?
De dincolo de stanci isi facura aparitia cinci betivi hahalind si aruncand cu structuri organice in pasarile marii. Structurile se ancorau de aripile luminoase, patrundeau adanc in trupurile pasarilor. Vazduhul se umple de sange iar timpul se valureste amestecand momentele trecute, prezente si viitoare.
Principele isi reseta programele.
Betivii se apropie de el. Gata sa-l calce in picioare.
Vruuuum!
Corpurile betivilor explodeaza in jerbe multicolore, nisipul se umple de fluide sarate si liliachii. Undeva, in valtoarea de evenimente izbite de virusii principelui, calugarul cade in genunchi. Limba i se umfla. Pielea-i plezneste.
Multimile din Katai se vanzolesc pe plaja aclamandu-si princepele. Principele le imbratiseaza cu privirea, maiestuos.
Halebardierii strang resturile programelor, toarna sangele ramas in niste cupe de argint care zumzaie bantuite de curenti electrici.
Principele face un semn august. Multimile ingenuncheaza. Femeile plang zgariindu-se pe sani. Savantii se mansturbeaza speriati intr-un colt, pe sub arcadele de platina si sticla de Caraba, orasul pustiirilor.
Principele rearanjeaza evenimentele din Retea si, plin de intelepciune, ii ucide pe toti ratacitii care, in nestire, preamarisera domnia vulgului si lipsirea de principii, asteptand sa gaseasca armele zeilor in propria lor ratacire.
story SF de
Ovidiu Bufnila
In urma cu o mie de ani, in Insulele Katai, principele era inca dorit de mii de femei, era inca pizmuit de baronii de sticla care conspirau impotriva imparatiilor si era inca ascultat cu evlavie de savantii de pe muntele Asahor, acolo unde s-a aratat pentru prima oara chipul Mantuitorului.
Acum insa, odihnindu-se pe o piatra cazuta din cer la sfarsitul toamnei, nu departe de tarmul marii, principele tragea sa moara.
Singur.
Aerul e greu. Cerul parca-i de fonta. Rar trece cate o lumina ratacita care-si cauta un corp pe masura, tanjind sa fie si ea, pentru o clipa, fie o antilopa, fie zambetul unei femei, fie dangatul clopotelor franciscane din Balkoon.
Trece un calugar care se indreapta catre Insulele Katai. Nici nu se uita la principe, nu-i pasa. Are obrajii bine inrositi si tocmai a iesit din iatacul iubovnicelor dezmatate care ar fi trebui sa-i astepte neprihanite pe cavalerii porniti catre Soare-Apune, are burdihanul plin cu vin de Madella, rubiniu si cu buchet ametitor.
- Fii bun, o picatura de apa, cerseste principele tarandu-se in urma calugarului.
Colbul drumului se ridica de sub sandalele manastiresti si umple barba princepelui innecandu-l.
Calugarul se pierde in scanteierea unei raze de soare bolnava si nebuna.
Trece un armurier grabit sa duca o comanda unui vajnic manuitor de lance, apoi trec niste fete zburdalnice, trec niste ghicitori in stele, trec niste curveturi sulemenite foarte si foarte galagioase.
Principele se sprijina in toiag adulmecandu-le, dorindu-si coapsele lor fragede, inchipuindu-se adormit in poala lor, mangaiat de sfarcurile mari, zemoase.
Trece un cronicar si-l loveste cu ura. Trece un fantanar de stele din Copa, orasul mincinosilor, si-l loveste si el pe principe cu ura. Trece un trompetist si-l loveste si el hohotind dispretuitor.
Principele descopera incet, incet ca dincolo de programele pe care le instructionase candva in Reteaua cladita de supusii lui, se rostuiau si alte instructiuni pe care, iata, nu le aflase vreodata in registrul sau de navigatie. Isi imaginase ca lumile sunt construite numai pentru navigatori ambitiosi, gata oricand sa infrunte stihiile vartejurilor virtuale.
O lacrima i se prelinse pe barbie.
De unde veneau oare toate aceste fiinte atat de nepasatoare, atat de rele, de unde veneau aceste constructii hidoase?
De dincolo de stanci isi facura aparitia cinci betivi hahalind si aruncand cu structuri organice in pasarile marii. Structurile se ancorau de aripile luminoase, patrundeau adanc in trupurile pasarilor. Vazduhul se umple de sange iar timpul se valureste amestecand momentele trecute, prezente si viitoare.
Principele isi reseta programele.
Betivii se apropie de el. Gata sa-l calce in picioare.
Vruuuum!
Corpurile betivilor explodeaza in jerbe multicolore, nisipul se umple de fluide sarate si liliachii. Undeva, in valtoarea de evenimente izbite de virusii principelui, calugarul cade in genunchi. Limba i se umfla. Pielea-i plezneste.
Multimile din Katai se vanzolesc pe plaja aclamandu-si princepele. Principele le imbratiseaza cu privirea, maiestuos.
Halebardierii strang resturile programelor, toarna sangele ramas in niste cupe de argint care zumzaie bantuite de curenti electrici.
Principele face un semn august. Multimile ingenuncheaza. Femeile plang zgariindu-se pe sani. Savantii se mansturbeaza speriati intr-un colt, pe sub arcadele de platina si sticla de Caraba, orasul pustiirilor.
Principele rearanjeaza evenimentele din Retea si, plin de intelepciune, ii ucide pe toti ratacitii care, in nestire, preamarisera domnia vulgului si lipsirea de principii, asteptand sa gaseasca armele zeilor in propria lor ratacire.
Inmultirea fiintelor la nesfârsit tine de o economie a viului dar si de filozofia textului, fictionalul fiind constructul fundamental.
-
ovidiu bufnila - Junior Member
- Mesaje: 114
- Membru din: Lun Noi 17, 2003 12:00 am
de MiG29 » Joi Apr 22, 2004 8:16 pm
animale,las-o mah ca fata ie dusa.Baidauei Bogdan ie "dat de Dumnezeu":p
Chrisilutzo,io zic mai bine sa pui poze shi sa te lasi de scris.Nu de alta da macar nu te faci de ras in halu asta:j
Pese: daimon,daimon.a asta ie ala care posteaza pe Fotbal intern.Cre ca tzine cu Poli:D
Chrisilutzo,io zic mai bine sa pui poze shi sa te lasi de scris.Nu de alta da macar nu te faci de ras in halu asta:j
Pese: daimon,daimon.a asta ie ala care posteaza pe Fotbal intern.Cre ca tzine cu Poli:D
The Earth is full.GO HOME!
-
MiG29 - Mesaje: 7104
- Membru din: Dum Apr 14, 2002 11:00 pm
de gaga » Vin Apr 23, 2004 9:02 am
Daimon, adica demon sau fiinta supranaturala cu rol protector in mitologia greaca
crisila, nu pot sa iti raspund decat cu umilintza dupa superbul reply dat de mig (neelitistu' de serviciu), dar dat fiind ca daimonu' respectiv insemneaza exact demon, adica un spirit najpa de a carui frica stiu si crestinii si iudeii, nu prea putea saracu' sa aiba spirit protector.
fuarte inportant:
atentia asupra aberatiei mi-a fost atrasa de un user mult mai invatzat/citit (deci erudit) decat mine, eu am apucat, probabil sa postez doar inaintea dumnealui si ii acord copiraitul de rigoare.
p.s. am dat si io search pe gugle dupa daimon, nu mai credeti tot ce scrie in sitele gen satan4you, care preiau doar parti de informatie referitoare (eventual) la etimologii si locatii.
ah, si nu mai sfatuiti voi uamenii sa se lase de scris, e o tzara si un forum liber, pana la urma fata n-a jignit pe nimeni. si sa stitzi ca poate sa ataseze poze si aici
crisila, nu pot sa iti raspund decat cu umilintza dupa superbul reply dat de mig (neelitistu' de serviciu), dar dat fiind ca daimonu' respectiv insemneaza exact demon, adica un spirit najpa de a carui frica stiu si crestinii si iudeii, nu prea putea saracu' sa aiba spirit protector.
fuarte inportant:
atentia asupra aberatiei mi-a fost atrasa de un user mult mai invatzat/citit (deci erudit) decat mine, eu am apucat, probabil sa postez doar inaintea dumnealui si ii acord copiraitul de rigoare.
p.s. am dat si io search pe gugle dupa daimon, nu mai credeti tot ce scrie in sitele gen satan4you, care preiau doar parti de informatie referitoare (eventual) la etimologii si locatii.
ah, si nu mai sfatuiti voi uamenii sa se lase de scris, e o tzara si un forum liber, pana la urma fata n-a jignit pe nimeni. si sa stitzi ca poate sa ataseze poze si aici
semnatura fara culori si nestridenta
- gaga
- Mesaje: 18663
- Membru din: Sâm Aug 04, 2001 11:00 am
- Localitate: La Matze Fripte
de aphextwinz » Vin Apr 23, 2004 10:11 am
danone, acu ca tot pleznishi, ia completare:
daimonu' la origine (elada) e un gigel supranatural, un zeuletz shi punct. poa' sa fie shi bun, poa' sa fie shi rau. ala bun e eudaimon, ala rau nush' cum il cheama dar tot printr-un prefix se remarca.
jidanii cand sh-au luat povestioarele shi le-au tradus in greaca, au gasit termenu' respectiv, shi cu forma latineasca daemon -> avem demonu' din ziua de azi. asta pe d-o parte, ca daimonu' poa' sa faca parte shi din aia bunii shi atunci se zice ca e protector (sh-asha devine dihotomia triviala demon - inger) - aspect pierdut la nivel de folclor, ramas doar prin opere evocatoare
ca definitzia de mai sus e oareshcum contradictorie prin alaturarea demon/protector, nu-i mare buba - am adus doar completari intru intregirea peizajului
daimonu' la origine (elada) e un gigel supranatural, un zeuletz shi punct. poa' sa fie shi bun, poa' sa fie shi rau. ala bun e eudaimon, ala rau nush' cum il cheama dar tot printr-un prefix se remarca.
jidanii cand sh-au luat povestioarele shi le-au tradus in greaca, au gasit termenu' respectiv, shi cu forma latineasca daemon -> avem demonu' din ziua de azi. asta pe d-o parte, ca daimonu' poa' sa faca parte shi din aia bunii shi atunci se zice ca e protector (sh-asha devine dihotomia triviala demon - inger) - aspect pierdut la nivel de folclor, ramas doar prin opere evocatoare
ca definitzia de mai sus e oareshcum contradictorie prin alaturarea demon/protector, nu-i mare buba - am adus doar completari intru intregirea peizajului
- aphextwinz
- Junior Member
- Mesaje: 2126
- Membru din: Lun Iul 30, 2001 11:00 am
- Localitate: La Matze Fripte
de eyewitness » Vin Apr 23, 2004 10:21 am
io-te bre , sa mai zica careva ca afex se pricepe duar la rebus
If you want to be a hippie, put a flower in your peepee
-
eyewitness - Mesaje: 19220
- Membru din: Lun Aug 05, 2002 11:00 pm
113 mesaje
• Pagina 2 din 4 • 1, 2, 3, 4
Cine este conectat
Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 2 vizitatori