sweet art thou

[Shaki]

William Butler Yeats (13 iunie 1865 – 28 ianuarie 1939), poet shi dramaturg irlandez. A condus renasterea literara irlandeza shi a fost cofondator al teatrului Abbey.

Creatziile sale de la inceput au fost inspirate de legende irlandeze shi shtiintzele oculte, dar scrierile lui ulterioare au devenit din ce in ce mai implicate in problemele contemporane. A fost probabil cel mai mare poet de limba engleza pe care l-a dat secolul XX.

Pe langa rolul de membru in conducere teatrului, Yeats a fost shi senator irlandez. In 1923 primeshte premiul Nobel pentru literatura.

He wishes for the cloths of heaven (1899)

Had I the heavens' embroidered cloths,
Enwrought with golden and silver light,
The blue and the dim and the dark cloths
Of night and light and the half-light,
I would spread the cloths under your feet:
But I, being poor, have only my dreams;
I have spread my dreams under your feet;
Tread softly, because you tread on my dreams.

thread destinat poeziei - a existat unul similar deschis de offi, idee care mi s-a parut frumoasa, pacat k s-a pierdut. multzam nocti pt ajutor la traducere

[nocturna]

Allen Ginsberg (1926-1997) poet american, nascut dintr-un tata profesor de engleza la liceu shi poet, shi o mama bolnava de epilepsie shi paranoia, membra activa a partidului Comunist din SUA, care ishi ducea copiii la diverse reuniuni ale stangii radicale prin anii 1930. asta ar fi un punct de la care i se trag multe.

Ginsberg, un personaj ciudat, controversat, nonconformist, cu un dosar serios la FBI, instiga la libera exprimare, experimenteaza cam orice, oriunde shi oricand, inclusiv arest, droguri, homosexualitate, se hotarashte sa devina poet dupa ce aude intr-o viziune vocea lui William Blake recitand "Ah Sunflower".

evident, Ginsberg merge ca nuca-n perete dupa misticism, Yeats shi sweet. da' prea mult sweet ridica glicemia.

America

America I've given you all and now I'm nothing.
America two dollars and twenty-seven cents January 17, 1956.
I can't stand my own mind.
America when will we end the human war?
Go fuck yourself with your atom bomb
I don't feel good don't bother me.
I won't write my poem till I'm in my right mind.
America when will you be angelic?
When will you take off your clothes?
When will you look at yourself through the grave?
When will you be worthy of your million Trotskyites?
America why are your libraries full of tears?
America when will you send your eggs to India?
I'm sick of your insane demands.
When can I go into the supermarket and buy what I need with my good looks?
America after all it is you and I who are perfect not the next world.
Your machinery is too much for me.
You made me want to be a saint.
There must be some other way to settle this argument.
Burroughs is in Tangiers I don't think he'll come back it's sinister.
Are you being sinister or is this some form of practical joke?
I'm trying to come to the point.
I refuse to give up my obsession.
America stop pushing I know what I'm doing.
America the plum blossoms are falling.
I haven't read the newspapers for months, everyday somebody goes on trial for
murder.
America I feel sentimental about the Wobblies.
America I used to be a communist when I was a kid and I'm not sorry.
I smoke marijuana every chance I get.
I sit in my house for days on end and stare at the roses in the closet.
When I go to Chinatown I get drunk and never get laid.
My mind is made up there's going to be trouble.
You should have seen me reading Marx.
My psychoanalyst thinks I'm perfectly right.
I won't say the Lord's Prayer.
I have mystical visions and cosmic vibrations.
America I still haven't told you what you did to Uncle Max after he came over
from Russia.

I'm addressing you.
Are you going to let our emotional life be run by Time Magazine?
I'm obsessed by Time Magazine.
I read it every week.
Its cover stares at me every time I slink past the corner candystore.
I read it in the basement of the Berkeley Public Library.
It's always telling me about responsibility. Businessmen are serious. Movie
producers are serious. Everybody's serious but me.
It occurs to me that I am America.
I am talking to myself again.

Asia is rising against me.
I haven't got a chinaman's chance.
I'd better consider my national resources.
My national resources consist of two joints of marijuana millions of genitals
an unpublishable private literature that goes 1400 miles and hour and
twentyfivethousand mental institutions.
I say nothing about my prisons nor the millions of underpriviliged who live in
my flowerpots under the light of five hundred suns.
I have abolished the whorehouses of France, Tangiers is the next to go.
My ambition is to be President despite the fact that I'm a Catholic.

America how can I write a holy litany in your silly mood?
I will continue like Henry Ford my strophes are as individual as his
automobiles more so they're all different sexes
America I will sell you strophes $2500 apiece $500 down on your old strophe
America free Tom Mooney
America save the Spanish Loyalists
America Sacco & Vanzetti must not die
America I am the Scottsboro boys.
America when I was seven momma took me to Communist Cell meetings they
sold us garbanzos a handful per ticket a ticket costs a nickel and the
speeches were free everybody was angelic and sentimental about the
workers it was all so sincere you have no idea what a good thing the party
was in 1935 Scott Nearing was a grand old man a real mensch Mother
Bloor made me cry I once saw Israel Amter plain. Everybody must have
been a spy.
America you don're really want to go to war.
America it's them bad Russians.
Them Russians them Russians and them Chinamen. And them Russians.
The Russia wants to eat us alive. The Russia's power mad. She wants to take
our cars from out our garages.
Her wants to grab Chicago. Her needs a Red Reader's Digest. her wants our
auto plants in Siberia. Him big bureaucracy running our fillingstations.
That no good. Ugh. Him makes Indians learn read. Him need big black niggers.
Hah. Her make us all work sixteen hours a day. Help.
America this is quite serious.
America this is the impression I get from looking in the television set.
America is this correct?
I'd better get right down to the job.
It's true I don't want to join the Army or turn lathes in precision parts
factories, I'm nearsighted and psychopathic anyway.
America I'm putting my queer shoulder to the wheel.

1956

merge citita, da' merge de minune ascultata. mp3-iu' ie la 24kbit, mai departe va descurcatzi voi.

[theOffender]

emily bronte
in afara de wuthering heights a scris shi poezie. nevinovata.
pe urma a murit. de tuberculoza.
dedic shi eu poezia asta cuiva drag...

A little while, a little while

A little while, a little while,
The weary task is put away,
And I can sing and I can smile,
Alike, while I have holiday.

Where wilt thou go, my harassed heart -
What thought, what scene invites thee now
What spot, or near or far apart,
Has rest for thee, my weary brow?

There is a spot, 'mid barren hills,
Where winter howls, and driving rain;
But, if the dreary tempest chills,
There is a light that warms again.

The house is old, the trees are bare,
Moonless above bends twilight's dome;
But what on earth is half so dear -
So longed for - as the hearth of home?

The mute bird sitting on the stone,
The dank moss dripping from the wall,
The thorn-trees gaunt, the walks o'ergrown,
I love them - how I love them all!

Still, as I mused, the naked room,
The alien firelight died away;
And from the midst of cheerless gloom,
I passed to bright, unclouded day.

A little and a lone green lane
That opened on a common wide;
A distant, dreamy, dim blue chain
Of mountains circling every side.

A heaven so clear, an earth so calm,
So sweet, so soft, so hushed an air;
And, deepening still the dream-like charm,
Wild moor-sheep feeding everywhere.

That was the scene, I knew it well;
I knew the turfy pathway's sweep,
That, winding o'er each billowy swell,
Marked out the tracks of wandering sheep.

Could I have lingered but an hour,
It well had paid a week of toil;
But Truth has banished Fancy's power:
Restraint and heavy task recoil.

Even as I stood with raptured eye,
Absorbed in bliss so deep and dear,
My hour of rest had fleeted by,
And back came labour, bondage, care.

Mai multe poezii: http://wikisource.org/wiki/Author:Emily_Bront%C3%AB

[Daimon]

Charles BAUDELAIRE... nu ma apuc sa dau detalii biografice sau sa emit judecati de valoare al caror relativitate apriori le face inutile

acestea fiind zise va las cu una din putinele poezii care imi plac


Albatrosul

Ca să le treacă vremea, matrozii, citeodată,
Prind albatroşi, mari păsări pe-albastra mării cale,
Care-insoţesc statornic, cu zborul lor agale,
Corabia de-abisurile amare clătinată.

Pe scindurile punţii abia zvirliţi şi, parcă,
Din regi ai inălţimii, ajung sfioşi, stingaci:
Aripile lor albe le tiriie, malaci,
Ca două visle blege legate de o barcă.


íŽmpleticit şi jalnic, el, ce prin nori ţişnea
Semeţ cindva, e-acuma batjocorit şi hid!
C-un băţ lovindu-i ciocul, matrozii, unii, rid,
Alţii cu cirja-il strimbă pe-ologul ce zbura!


Poetul e asemeni cu prinţul inălţimii
Ce-infruntă şi furtuna şi-arcaşul cel pervers;
Surghiunit pe pămint, in huietul mulţimii,
Aripile-i gigante-il impiedică la mers.

Traducere de George Pruteanu

[Love2Fly]

Care e treaba? punem poezii noi descoperite pe care le consideram misto? De la offenderul inteleg ca putem sa dam si dedicatii .
Io vreau doar sa ma dau destept...

Deci, ca tot s-a pomenit de Baudelaire, as adauga ca printre scrierile lui se afla traduceri si valorificari ale lui:

Edgar Allan Poe (1809-1849)
Nascut intr-o familie de artisti de teatru (care au murit timpuriu),adoptat mai apoi, are o existentza greu incercata. Aceasta viata plina de deziluzii l-a purtat catre povestiri gothice ( ), macabre, intunecate...etc
Fara sa intru in detalii (ar insemna sa ma uit prin cartzi) am sa termin aducand in atentia putzinilor cititori de aici ca poetul nostru a murit ca un adevarat romantic...la doar 40 de ani...

Asha, deci cum spuneam, o poezie care mi-a placut exact in forma ei originala (are rima mai placuta asha) ar fi "A dream within a dream" asha ca in pantalonashii mei bleumarin, in camasha mea portocalie si cu cravata mea roshie strans legata la gat, ies in fatza randului si va recit....

A dream within a dream

Take this kiss upon the brow!
And, in parting from you now,
Thus much let me avow --
You are not wrong, who deem
That my days have been a dream;
Yet if hope has flown away
In a night, or in a day,
In a vision, or in none,
Is it therefore the less gone?
All that we see or seem
Is but a dream within a dream.

I stand amid the roar
Of a surf-tormented shore,
And I hold within my hand
Grains of the golden sand --
How few! yet how they creep
Through my fingers to the deep,
While I weep -- while I weep!
O God! can I not grasp
Them with a tighter clasp?
O God! can I not save
One from the pitiless wave?
Is all that we see or seem
But a dream within a dream?

[nocturna]

ai sa nu mai sodomizam in asha hal emfaza ca are shi ea o varsta, totushi.

poetul nostru a murit ca un adevarat romantic...la doar 40 de ani...

aiurea. o fi murit fun poet de-al tau, propriu shi personal, cunoscut sertarului tau, ca un "adevarat romantic". nujt cate gagici ar considera mirosu' pregnant de bautura ca fiind ceva romantic. Poe era un betziv notoriu, ba a fost chiar arestat la un momendat din cauza asta. cat priveshte moartea sa, treaba ie neclara, existand mai multe posibilitatzi: ori alcoolul l-a biruit, ori fo mana criminala. nu ie nimic romantic in asta.

intr-o familie de artisti de teatru

fas. parintzii lui era nishte actorashi ambulantzi de mana a doua.
-------
shi pentru ca Ginsberg a prins cat de cat, macar din curiozitate, pentru azi avem Europe!Europe!

[Love2Fly]

aiurea. o fi murit fun poet de-al tau, propriu shi personal, cunoscut sertarului tau, ca un "adevarat romantic".

Ia autorii considerati "romantici" PRIN SCRIERILE LOR. Verifica-le sperantza de viata, revino si spune-mi daca am greshit cu ceva asupra varstei de 40 de ani (si la asta ma refeream) + romantic in modul de a se izola intr-un univers al lui, intr-o lume a fanteziei etc

In rest, bati campii...

p.s: daca scuipi pe un autor nu ti se ridica un nimb deasupra capului. Te poti convinge ridicand privirea spre tavan
p.p.s: faptul ca un autor scrie despre cata dezamagire i-a adus america sau cat a suferit el de pe urma americii sau despre marea decadere spirituala a americii, despre raul cauzat de americani prin razboaie, etc (vezi "Allen Ginsberg" sau Miller) nu-l face desavarshit in literatura si nu ii sterge toate "pacatele" lumesti. In fond, nu mai e cool sa fii anti-american. Acum toata lumea e!

[nocturna]

daca scuipi pe un autor

n-ai intzeles nimica. mie imi place Poe, mult. nu mi-a placut ce ai scris tu. Poe a murit imbalsamt in alcohol, nu in romantism. punct.

[kahlan]

Imi pare sincer rau de deranj, da nu se puate face un subiect special pentru asha ceva, ca sa nu stricam threadu de fatza?

[Love2Fly]

poetul nostru a murit ca un adevarat romantic...la doar 40 de ani

FAPTUL CA A MURIT LA 40 DE ANI (ATAT DE TANAR, ASHA CUM MULTZI ALTZI SCRIITORI ROMANTICI AU MURIT) IL FACE SA MOARA CA UN "ADEVARAT ROMANTIC"! Nu la modul in care a murit ma refeream!


shi pentru ca Ginsberg a prins cat de cat, macar din curiozitate, pentru azi avem Europe!Europe!

Da.
si Dan Brown a prins foarte bine! E la moda!

[wednesday]

n-ai intzeles nimica. mie imi place Poe, mult. nu mi-a placut ce ai scris tu. Poe a murit imbalsamt in alcohol, nu in romantism. punct.

pai tocmai asta-l face romantic romantismul nu insemna atunci cina in doi cu vin rosu lumanarele si blana de urs polar pe jos...

[theOffender]

De la offenderul inteleg ca putem sa dam si dedicatii

ce-ai ma? suferi de jet-leg? itzi dau voie chiar sa-mi dedici mie cateva rondeluri

shi daca tot l-ai pomenit pe poe tre ca sa (nu) mentzionez capodopera lui, mai cunoscuta decat brown, dan

shi btw, daca apar corbi inseamna ca e gothic?

The Raven


Once upon a midnight dreary, while I pondered, weak and weary,
Over many a quaint and curious volume of forgotten lore -
While I nodded, nearly napping, suddenly there came a tapping,
As of some one gently rapping, rapping at my chamber door.
"'Tis some visiter," I muttered, "tapping at my chamber door -
Only this and nothing more."

Ah, distinctly I remember it was in the bleak December,
And each separate dying ember wrought its ghost upon the floor.
Eagerly I wished the morrow; - vainly I had sought to borrow
From my books surcease of sorrow - sorrow for the lost Lenore -
For the rare and radiant maiden whom the angels name Lenore -
Nameless here for evermore.

And the silken sad uncertain rustling of each purple curtain
Thrilled me - filled me with fantastic terrors never felt before;
So that now, to still the beating of my heart, I stood repeating
"'Tis some visiter entreating entrance at my chamber door -
Some late visiter entreating entrance at my chamber door;
This it is and nothing more."

Presently my soul grew stronger; hesitating then no longer,
"Sir," said I, "or Madam, truly your forgiveness I implore;
But the fact is I was napping, and so gently you came rapping,
And so faintly you came tapping, tapping at my chamber door,
That I scarce was sure I heard you" - here I opened wide the door -
Darkness there and nothing more.

Deep into that darkness peering, long I stood there wondering, fearing,
Doubting, dreaming dreams no mortals ever dared to dream before;
But the silence was unbroken, and the stillness gave no token,
And the only word there spoken was the whispered word, "Lenore?"
This I whispered, and an echo murmured back the word, "Lenore!" -
Merely this and nothing more.

Back into the chamber turning, all my sour within me burning,
Soon again I heard a tapping something louder than before.
"Surely," said I, "surely that is something at my window lattice;
Let me see, then, what thereat is and this mystery explore -
Let my heart be still a moment and this mystery explore; -
'Tis the wind and nothing more.

Open here I flung the shutter, when, with many a flirt and flutter,
In there stepped a stately Raven of the saintly days of yore.
Not the least obeisance made he; not a minute stopped or stayed he,
But, with mien of lord or lady, perched above my chamber door -
Perched upon a bust of Pallas just above my chamber door -
Perched, and sat, and nothing more.

Then the ebony bird beguiling my sad fancy into smiling,
By the grave and stern decorum of the countenance it wore,
"Though thy crest be shorn and shaven, thou," I said, "art sure no craven,
Ghastly grim and ancient Raven wandering from the Nightly shore -
Tell me what thy lordly name is on the Night's Plutonian shore!"
Quoth the Raven, "Nevermore."

Much I marvelled this ungainly fowl to hear discourse so plainly,
Though its answer little meaning - little relevancy bore;
For we cannot help agreeing that no living human being
Ever yet was blessed with seeing bird above his chamber door -
Bird or beast upon the sculptured bust above his chamber door,
With such name as "Nevermore."

But the Raven, sitting lonely on that placid bust, spoke only
That one word, as if its soul in that one word he did outpour
Nothing farther then he uttered; not a feather then he fluttered -
Till I scarcely more than muttered: "Other friends have flown before -
On the morrow he will leave me, as my Hopes have flown before."
Then the bird said "Nevermore."

Startled at the stillness broken by reply so aptly spoken,
"Doubtless," said I, "what it utters is its only stock and store,
Caught from some unhappy master whom unmerciful Disaster
Followed fast and followed faster till his songs one burden bore -
Till the dirges of his Hope that melancholy burden bore
Of 'Never - nevermore.'"

But the Raven still beguiling all my sad soul into smiling,
Straight I wheeled a cushioned seat in front of bird and bust and door;
Then, upon the velvet sinking, I betook myself to linking
Fancy unto fancy, thinking what this ominous bird of yore -
What this grim, ungainly, ghastly, gaunt, and ominous bird of yore
Meant in croaking "Nevermore."

This I sat engaged in guessing, but no syllable expressing
To the fowl whose fiery eyes now burned into my bosom's core;
This and more I sat divining, with my head at ease reclining
On the cushion's velvet lining that the lamp - light gloated o'er,
But whose velvet violet lining with the lamp - light gloating o'er
She shall press, ah, nevermore!

Then, methought, the air grew denser, perfumed from an unseen censer
Swung by Seraphim whose foot - falls tinkled on the tufted floor.
"Wretch," I cried, "thy God hath lent thee - by these angels he hath sent thee
Respite - respite and nepenthe from thy memories of Lenore!
Quaff, oh quaff this kind nepenthe and forget this lost Lenore!"
Quoth the Raven, "Nevermore."

"Prophet!" said I, "thing of evil! - prophet still, if bird or devil! -
Whether Tempter sent, or whether tempest tossed thee here ashore,
Desolate, yet all undaunted, on this desert land enchanted -
On this home by Horror haunted - tell me truly, I implore -
Is there - is there balm in Gilead? - tell me - tell me, I implore!"
Quoth the Raven, "Nevermore."

"Prophet!" said I, "thing of evil! - prophet still, if bird or devil!
By that Heaven that bends above us - by that God we both adore -
Tell this soul with sorrow laden if, within the distant Aidenn,
It shall clasp a sainted maiden whom the angels name Lenore -
Clasp a rare and radiant maiden whom the angels name Lenore."
Quoth the Raven, "Nevermore."

"Be that our sign of parting, bird or fiend!" I shrieked, upstarting -
"Get thee back into the tempest and the Night's Plutonian shore!
Leave no black plume as a token of that lie thy soul has spoken!
Leave my loneliness unbroken! - quit the bust above my door!
Take thy beak from out my heart, and take thy form from off my door!"
Quoth the Raven, "Nevermore."

And the Raven, never flitting, still is sitting, still is sitting
On the pallid bust of Pallas just above my chamber door;
And his eyes have all the seeming of a demon's that is dreaming
And the lamp - light o'er him streaming throws his shadows on the floor;
And my soul from out that shadow that lies floating on the floor
Shall be lifted - nevermore!

[Shaki]

io's mai necitita shi deh... nu pot sa ma dau deshteapta. da ii dedic poiezia de mai jos lu domnu love, asta numai dupa ce imi prezinta o biografie romantzata completa a poietului

"Séguidille" - Paul Verlaine

Brune encore non eue,
Je te veux presque nue
Sur un canapé noir
Dans un jaune boudoir,
Comme en mil huit cent trente.

Presque nue et non nue
í€ travers une nue
De dentelles montrant
Ta chair oí¹ va courant
Ma bouche délirante.

Je te veux trop rieuse
Et trí¨s impérieuse,
Méchante et mauvaise et
Pire s'il te plaisait,
Mais si luxuriante !

Ah ! ton corps noir et rose
Et clair de lune ! Ah, pose
Ton coude sur mon cœur,
Et tout ton corps vainqueur,
Tout ton corps que j'adore !

Ah, ton corps, qu'il repose
Sur mon ame morose
Et l'étouffe s'il peut,
Si ton caprice veut,
Encore, encore, encore !

Splendides, glorieuses,
Bellement furieuses
Dans leur jeunes ébats,
Fous mon orgueil en bas
Sous tes fesses joyeuses !



pies: scumpi, thanx

[gaga]

doar o vorba sa-ti mai spun: apropos de ce zice katzi, personal consider threadurile fara un pic de comentarii offtopice si fara discutii searbede si chiar de necitit cateodata asa ca nu ma deranjeaza deloc discutiile pe marginea poetilor pusi la gazeta. daca pe cei ce posteaza ii jeneaza ceva sa spuna si vocea le va fi ascultata.

in acest spirit am si eu o nedumerire

nu ma apuc sa dau detalii biografice sau sa emit judecati de valoare al caror relativitate apriori le face inutile

huh? judecati al caror (ma scuzi poate am prins eu gresit acordul)?

de ce relativitate apriori, nu consideri a avea suficienta experienta in judecarea unor biografii comparativ cu alte lucruri din viata, de pe planeta, din galaxie, de unde vrei tu?

[Love2Fly]

io's mai necitita shi deh... nu pot sa ma dau deshteapta. da ii dedic poiezia de mai jos lu domnu love, asta numai dupa ce imi prezinta o biografie romantzata completa a poietului

Noah, acum daca vrei sa-l imitzi pe Mircea Badea, personaj care nu ezita niciodata sa NU se dea destept e ok din partea mea. In rest uita-te cum ai inceput prima biografie (cu care ai inceput si subiectul)...mi se pare un pic romantzata
Unde ai scris ca atunci cand avea nevoie apriga de sex se ducea la "damele de companie" sau ca maica'sa a avortat primul copil la varsta de 19 ani? (nu am citit nicaieri...sunt chestii normale in viata unui om, la fel ca si atunci cand te faci muci si dormi in santz) ar fi fost o biografie mai interesanta asha
In rest, daca tot mi-a fost dedicata poezia, atunci te vreau si io pe o canapea neagra ca in 1830. restul versurilor sunt "rahaturi"

de ce relativitate apriori, nu consideri a avea suficienta experienta in judecarea unor biografii comparativ cu alte lucruri din viata

Deci nu te-ai prins
Biografiile bazate exclusiv pe ratziune sunt relative (niciodata precise) in timp ce altzi useri sau useritze au fost chiar acolo, au locuit in casa cu poetzii si au stiut si ca parintzii erau actori de mana a doua pt. ca seara urmareau, la o tigara de foi, cateva piese de teatru execrabile jucate de cei doi jalnici actori.

Si ca sa inchei cu o poezie "de tot rahatul" si ca sa nu o supar pe dana ramanand intr-un nesimtzit offtopic, o sa-i dedic lu' Shaki urmatoarea poezie

Ophelia

Autor: Rimbaud
Se poate asculta si pe muzica cautand "Elijah's Mantle", albumul "Poets and Visionaries" (1997) pe oDC

I

On the calm black water where the stars are sleeping
White Ophelia floats like a great lily ;
Floats very slowly, lying in her long veils...
- In the far-off woods you can hear them sound the mort.

For more than a thousand years sad Ophelia
Has passed, a white phantom, down the long black river.
For more than a thousand years her sweet madness
Has murmured its ballad to the evening breeze.

The wind kisses her breasts and unfolds in a wreath
Her great veils rising and falling with the waters ;
The shivering willows weep on her shoulder,
The rushes lean over her wide, dreaming brow.

The ruffled water-lilies are sighing around her ;
At times she rouses, in a slumbering alder,
Some nest from which escapes a small rustle of wings ;
- A mysterious anthem falls from the golden stars.

II

O pale Ophelia ! beautiful as snow !
Yes child, you died, carried off by a river !
- It was the winds descending from the great mountains of Norway
That spoke to you in low voices of better freedom.

It was a breath of wind, that, twisting your great hair,
Brought strange rumors to your dreaming mind ;
It was your heart listening to the song of Nature
In the groans of the tree and the sighs of the nights ;

It was the voice of mad seas, the great roar,
That shattered your child's heart, too human and too soft ;
It was a handsome pale knight, a poor madman
Who one April morning sate mute at your knees !

Heaven ! Love ! Freedom ! What a dream, oh poor crazed Girl !
You melted to him as snow does to a fire ;
Your great visions strangled your words
- And fearful Infinity terrified your blue eye !

III

- And the poet says that by starlight
You come seeking, in the night, the flowers that you picked
And that he has seen on the water, lying in her long veils
White Ophelia floating, like a great lily.

[gaga]

Deci nu te-ai prins

deci nu te-ai prins, lasa ca precis daimon a inteles ce am vrut a zice asa ca pentru comentariul tau o sa primesti o poezea cu mentiunea ca mi se par foarte reusite in general metaforele maestrului, cea subliniata mi se pare una dintre cele mai frumoase pe care le-am auzit/citit pana acum iar dedicatia pt doomushte este ultimul vers (desi este genul feminin esprimarea).

Cioara
Campul alb, ca un cearşaf,
Pană-n zări se desfăşoară...
Sus pe-un stalp de telegraf,
S-a oprit din zbor o cioară,

Nemişcată-n varf de par
Ca o acvilă pe-un soclu,
Oacheşă ca un hornar
Şi macabră ca un cioclu;

Neagră ca un as de pică,
Sub nemărginitul cer;
Singuratică şi mică
Cat o boabă de piper;

Garbovă ca o feştilă
Intr-un cap de lumanare;
Ca o mutră imobilă
De harap cu nasul mare,

Dar sinistră şi parlită
De la coadă pană-n plisc,
Ca o pajură trăsnită
Intr-un varf de obelisc;

Incrustată-n atmosferă
Ca un ou de ciocolată;
Amărată şi stingheră
Ca o prună afumată;

Cu alura interlopă
Ca un muzicant in frac,
Cuvioasă ca un popă
Şi smolită ca un drac;

Demnă, ca un om celebru;
Mistică şi fără chef
Ca un basorelief
De pe-un monument funebru;

Incomodă-n soare, ca
Un gunoi in ochi; nefastă
Ca un chibiţ ce-ţi stă-n coastă
La un joc de bacara;

Suspendată ca o notă
Pe un portativ gigant;
Slută, ca o hotentotă
Părăsită de amant;

Mică-n mijlocul naturii
Ca un fir de praf de puşcă;
Neagră cum e cerul gurii
La un caine care muşcă;

Cruntă ca o vanătaie
Cauzată-n match de box;
Ca un bulgăre de cox
Care-a stat o noapte-n ploaie;

Resemnată, ca-n vitrină
O reclamă pentru vulg,
Şi uşoară ca un fulg
De funingine-n lumină;

Tristă ca un crep de doliu
In văzduhul diafan, —
Ca un punct aerian
[u]Pe-al zăpezii alb orgoliu;[/quote]

Stranie ca un ponos
Al priveliştii de cretă;
Solitară şi cochetă
Ca un cuc de abanos;

Neagră, ca o muscă-n lapte,
Şi fantastică-n contur,
Ca un miez adanc de noapte,
Cu lumină imprejur;

Fină ca o acadea
De ţiţei topit la soare;
Prinsă-n falduri de ninsoare
Ca un fiong de catifea;

Ireală, ca un duh
Cu penajul ei feeric, —
Ca o cupă de-ntuneric
Răsturnată in văzduh;

Gravă ca o rugăciune
Şi posomorată ca o
Figurină de cărbune
Cu nuanţe de cacao;

Tragică, ca o emblemă
A obştescului sfarşit;
Sumbră ca o anatemă
Arucată-n infinit;

Mută-n liniştea campiei
Ca un bloc de piatră arsă,
Ca un ghem de beznă toarsă
Din fuiorul veşniciei, —

Atarnand de bolta goală
Ca un uger de catran
Unde pruncii lui Satan
Vin, plangand, să sugă smoală;

Piază-rea, ca un blestem
Azvarlit aşa-ntr-o doară
Creatorului suprem, —
Şi banală... ca o cioară!

dedicatia nu e legata de mesajul poetului
distractie placuta in continoare.

[eyewitness]

poeziile de mai sus in engleza si franceza nu le-am inteles ca nu cunosc aceste graiuri astfel ca am ales o mostra elocventa de romantism in plina iarna intr-o limba pe care o stapanesc :

Зимняя ночь.

Мело, мело по всей земле
Во все пределы.
Свеча горела на столе,
Свеча горела.

Как летом роем мошкора
Летит на пламя,
Слетались хлопья со двора
К оконной раме.

Метель лепила на столе
Кружки и стрелы.
Свеча горела на столе,
Свеча горела.

На озаренный потолок
Ложились тени,
Скрещенья рук, скркщенья ног,
Судьбы скрещенья.

И падали два башмачка
Со стуком на пол,
И воск слезами с ночника
На платье капал.

И все терялось в снежной мгле
Седой и белой.
Свеча горела на столе,
Свеча горела.

На свечку дуло из угла,
И жар соблазна
Вздымал, как ангел, два крыла
Крестообразно.

Мело весь месяц в феврале,
И то и дело
Свеча горела на столе,
Свеча горела.

mi-e greu sa descriu in cuvinte ceea ce am simtit citind aceasta poezie insa gandul m-a purtat spre acea iarna romantica, refugiul larei in inima siberiei si clipele de extaz pe care le-a trait alaturi de iubit. pasternac n-a fost un luptator inpotriva comunismului ci un spectator dezgustat de estetica promovata atunci

[sin ella]

o poezie pe care o stiti cu totii si care imi place foarte mult. de fiecare data cand o recitesc simt cam ceea ce simte aiu cand recita poezia de mai sus

George Cosbuc

Moartea lui Fulger

In goana roibului un sol,
Cu frau-n dinţi şi-n capul gol,
Răsare, creşte-n zări venind,
Şi zările de-abia-l cuprind,
Şi-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.

El duce regelui răspuns
Din tabără. Şi ţine-ascuns
Sub straiul picurand de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi -
Atata semn de la război,
Şi-a fost de-ajuns!

Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un braţ hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar roş de sange-i albul tort,
Şi pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.

Sărmanul crai! Cand l-a văzut
Şi, cand de-abia l-a cunoscut,
Cu vuiet s-a izbit un pas
De spaimă-n lături şi-a rămas
Cu pumnii stranşi, fără de glas,
Ca un pierdut.

Să-i moară Fulger? Poţi sfărma
Şi pe-un voinic ce cuteza
Să-nalţe dreapta lui de fier
Să prindă fulgerul din cer?
Cum pier mişeii dacă pier
Cei buni aşa?

Dar mane va mai fi pămant?
Mai fi-vor toate cate sunt!
Cand n-ai de-acum să mai priveşti
Pe cel frumos, cum insuţi eşti,
De dragul cui să mai trăieşti,
Tu soare sfant?

Dar doamna! Suflet pustiit!
Cu părul alb şi despletit
Prin largi iatacuri alerga,
Cu hohot lung ea blestema,
Şi tot palatul plin era
De plans cumplit.

La stat şi umblet slabă ce-i!
Topiţi sunt ochii viorei
De-atata vaiet nentrerupt,
Şi graiul stins şi-obrazul supt
Şi tot vestmantul doamnei rupt
De mana ei!

- "De dorul cui şi de-al cui drag,
Să-mi plangă sufletul pribeag,
Intreagă noaptea nedormind,
Ca s-aud roibii tropotind,
Să sar din pat, s-alerg in prag,
Să te cuprind!

Nu-l dau din braţe nimănui!
Inchideţi-mă-n groapa lui -
Mă laşi tu, Fulgere, să mor?
íŽţi laşi părinţii-n plans şi dor?
O, du-i cu tine, drag odor,
O, du-i, o, du-i!

Ah, mamă, tu! Ce slabă eşti!
N-ai glas de vifor, să jeleşti;
N-ai maini de fier, ca fier să frangi;
N-ai mări de lacrămi, mări să plangi,
Nu eşti de foc, la piept să-l strangi,
Să-l incălzeşti!

Şi tu, cel spre bătăi aprins,
Acum eşti potolit şi stins!
N-auzi nici trambiţile-n văi,
Nu vezi cum sar grăbiţi ai tăi -
Radeai de moarte prin bătăi,
Dar ea te-a-nvins.

Pe piept, colac de grau de-un an,
Şi-n loc de galben buzdugan,
Făclii de ceară ţi-au făcut
In dreapta cea fără temut,
Şi-n mana care poartă scut
Ţi-au pus un ban.

Cu făclioara, pe-unde treci,
Dai zare negrilor poteci
In noaptea negrului pustiu,
Iar banu-i vamă peste rau.
Merinde ai colac de grau
Pe-un drum de veci.

Şi-ntr-un coşciug de-argint te-au pus
Deplin armat, ca-n ceruri sus
Să fii intreg ce-ai fost mereu,
Să tremure sub pasu-ţi greu
Albastrul cer, la Dumnezeu
Cand vei fi dus.

Miraţi şi de răsuflet goi,
Văzandu-ţi chipul de război,
Să steie ingerii-nlemnit;
Şi, orb de-al armelor sclipit,
S-alerge soarele-napoi
Spre răsărit!...

Iar cand a fost la-nmormantat,
Toţi morţii parcă s-au sculat
Să-şi plangă pe ortacul lor,
Aşa era de mult popor
Venit să plangă pe-un fecior
De impărat!

Şi popi, şirag, cădelniţand
Ceteau ectenii de comand -
Şi clopote, şi plans, şi vai,
Ş-oştenii-n şir, şi pas de cai,
Şi sfetnici, şi feciori de crai,
Şi nat de rand.

Şi mă-sa, biata! Cum gemea
Şi blestema, şi se izbea
Să sară-n groapă: - "L-au inchis
Pe veci! Mi-a fost şi mie scris
Să mă deştept plangand din vis,
Din lumea mea!

Ce urmă lasă şoimii-n zbor?
Ce urmă, peştii-n apa lor?
Să fii cat munţii de voinic,
Ori cat un pumn să fii de mic,
Cărarea mea şi-a tuturor
E tot nimic!

Că tot ce eşti şi tot ce poţi,
Părere-i tot dacă socoţi -
De mori tarziu ori mori curand,
De mori sătul, ori mori flămand,
Totuna e! Şi rand pe rand
Ne ducem toţi!

Eu vreau cu Fulger să răman!
Ah, Dumnezeu, nedrept stăpan,
M-a duşmănit trăind mereu
Şi-a pizmuit norocul meu!
E un păgan şi Dumnezeu,
E un păgan.

De ce să cred in el de-acum?
In faţa lui au toţi un drum,
Ori buni, ori răi, tot un mormant!
Nu-i nimeni drac şi nimeni sfant!
Credinţa-i val, iubirea vant
Şi viaţa fum!

Şi-a fost minune ce spunea!
Grăbit poporul cruci făcea
De mila ei, şi sta-ngrozit. -
Şi-atunci un sfetnic a venit
Şi-n faţa doamnei s-a oprit,
Privind la ea.

Un sfant de-al cărui chip te temi
Abia te-aude cand il chemi:
Bătran ca vremea, stalp rămas,
Născut cu lumea intr-un ceas,
El parcă-i viul parastas
Al altor vremi.

Şi sprijin pe toiag cătand
Şi-ncet cu mana ridicand
Sprancenele, din rostu-i rar,
Duios cuvintele răsar:
- "Nepoată dragă! De-n zadar
Te văd plangand.

De cum te zbuciumi, tu te stingi
Şi inima din noi o frangi -
Ne doare c-a fost scris aşa,
Ne dori mai rău cu jalea ta:
De-aceea, doamnă, te-am ruga
Să nu mai plangi.

Pe cer cand soarele-i apus,
De ce să plangi privind in sus?
Mai bine ochii-n jos să-i pleci,
Să vezi pămantul pe-unde treci!
El nu e mort! Trăieşte-n veci,
E numai dus.

N-am cap şi chip pe toţi să-i spui
Şi-aş spune tot ce ştiu, dar cui?
Că de copil eu m-am luptat
In rand cu Volbură-mpărat
Şi ştiu pe Crivăţ cel turbat
Ca ţara lui.

Ce oameni! Ce sunt cei de-acum!
Şi toţi s-au dus pe-acelaşi drum.
Ei şi-au plinit chemarea lor
Şi i-am văzut murind uşor;
N-a fost nici unul plangător,
Că viaţa-i fum.

Zici fum? O, nu-i adevărat.
Război e, de viteji purtat!
Viaţa-i datorie grea
Şi laşii se-ngrozesc de ea -
Să aibă tot cei laşi ar vrea
Pe neluptat.

De ce să-ntrebi viaţa ce-i?
Aşa se-ntreabă cei mişei.
Cei buni n-au vreme de gandit
La moarte şi la tanguit,
Căci plansu-i de nebuni scornit
Şi de femei!

Trăieşte-ţi, doamnă, viaţa ta!
Şi-a morţii lege n-o căta!
Sunt crai ce schimb-a lumii sorţi,
Dar dacă mor, ce grijă porţi?
Mai simte-n urmă cineva
Că ei sunt morţi?

Dar ştiu un lucru mai pe sus
De toate cate ţi le-am spus:
Credinţa-n zilele de-apoi
E singura tărie-n noi,
Că multe-s tari cum credem noi
Şi maine nu-s!

Şi-oricat de amăraţi să fim
Nu-i bine să ne dezlipim
De cel ce vieţile le-a dat! -
O fi viaţa chin răbdat,
Dar una ştiu: ea ni s-a dat
Ca s-o trăim!

Ea n-a mai plans, pierdut privea
La sfetnic, lung, dar nu-l vedea
Şi n-a mai inţeles ce-a zis
Şi nu vedea cum au inchis
Sicriul alb - era un vis
Şi ea-l trăia.

Senini de planset ochii ei,
Vedea bărbaţi, vedea femei,
Cu spaimă mută-n jur privea.
Din mult nimic nu-nţelegea;
Şi să muncea să ştie ce-i.
Şi nu putea.

I-a fulgerat deodată-n gand
Să radă, căci vedea plangand
O lume-ntreagă-n rugăciuni. -
"In faţa unei gropi s-aduni
Atata lume de nebuni!
Să mori razand...

Şi clopotele-n limba lor
Plangeau cu glas tanguitor;
Şi-adanc, din bubuitul frant
Al bulgărilor de pămant,
Vorbea un glas, un cantec sfant
Şi nălţător:

"Nu cerceta aceste legi,
Că eşti nebun cand le-nţelegi!
Din codru rupi o rămurea,
Ce-i pasă codrului de ea!
Ce-i pasă unei lumi intregi
De moartea mea!

as fi vrut sa o pun pe doua coloane, dar nu stiu daca se poate

[Shaki]

love2fly, itzi multumesc k ai stricat threadu asta cu frustrarile shi nevoia ta de a te baga in seama cu orice pretz. da-mi voie sa-tzi spun k eshti un dobitoc cum putzini am pomenit. pacat

[Daimon]

huh? judecati al caror (ma scuzi poate am prins eu gresit acordul)?

de ce relativitate apriori, nu consideri a avea suficienta experienta in judecarea unor biografii comparativ cu alte lucruri din viata, de pe planeta, din galaxie, de unde vrei tu?

mea culpa, ma fac vinovat de macelarirea limbii romane in ultimul hal. (n-am nici o scuza, nu ma pun acu sa ma justific prin neatentie, graba sau influente ale limbii maghiare unde chestia cu genurile e "mai" relativa:D )

am inteles, dar eu cand ziceam ca nu comentez, ma refeream la faptul ca nu ma pun sa comentez, analizez poezia. la partea asta intervine relativitatea, in functie de perspectiva (etimologica, psihologica/psihanalitica, simbolica....)

da' ai dreptate poate ca un tread fara comentarii e sec. cand am postat ma grabeam oarecum, si am considerat ca poezia vorbeste prin ea insasi. pe viitor o sa ma pregatesc "mai" temeinic inainte de a posta:P

nah, gata cu offtoapicele, jmecherii sa isi pastreze parerile pt katerinci si aberatiuni.

(copirati cui trebe)
continuati
cu poezii si proza, ca e un tread care merita:)

[Necko]

Acuma voi stiti ca eu sunt asa, mai ciudata... dar voiam sa va atrag atentia asupra literaturii pentru copii, mereu neglijata, neluata in seama. Literatura care, dupa parerea mea, influenteaza in mod hotaritor educatia tinerilor de mai tirziu. nimeni nu spune nimic de basme... de poeziile pentru copii. De ce sa nu recunoastem ca toti am fost marcati, mai mult sau mai putin de cite o poezioara din copilarie pe care o tinem minte apoi toata viata. In acest contex vreau sa intru pe acest subiect cu inconfundabila Elena Farago, poeta copilariei noastre, cea care ne-a sensibilizat pina la lacrimi sufletelele de copii inocenti. dedic urmatoarea poezie tuturor copiilor acestui forum si mai ales celor care au uitat sa fie copii...

Gandăcelul

de Elena Farago

- De ce m-ai prins in pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca mă doare
De ce mă strangi asa de rău?

Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place să mă joc si mie,
Si mila trebuie să-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Ca am si eu părinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

Si-ar plange tata mult de tot
Căci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-mă, ca nu mai pot!...

Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea să-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!

A incercat să-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut in tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...

Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.

Si zi-le ca de-acum ai vrea
Să ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea!

[theOffender]

nazim hikmet ran, unul dintre cei mai cunoscutzi poetzi turci ai secolului icsics. s-a nascut in salonica (acuma in grecia) in 1902 shi-a murit in moscova in 1963. a fost arestat-condamnat-rearestat-deportat incat te-ntrebi daca nu cumva asta a fost cauza pentru care n-a scris poezii romantice, precum pasternak. prieten cu pablo neruda, dupa ce a incitat armata turca la revolta in 1938 va primi world peace prize (inca nu exista premiul nobel pentyru pace)

shi-acuma o poezie absolut superba (n-am gasit traducerea in ruseshte c-o puneam)

Gí–ZLERIMIZ

Gí¶zlerimiz
seffaf
temiz
damlalardir.
Her damlada
demire can veren dehamizin
bir küí§ücük
zerresi vardir...

Seffaf
temiz
damlalariyla gí¶zlerimiz
bir umman ií§inde o kadar birlesti ki,
kayniyan suda buzu
nasil eritirsiniz,
iste biz de
birbirimizde
í¶yle kaybolduk.
Yükseldi gí¶zlerimizin saheseri
demire can veren dehayi bulduk.

Seffaf
temiz
damlalariyla gí¶zlerimiz,
bir umman ií§inde birlesmeseydi eger,
her zerre
dagilsaydi baska bir yere,
dinamolarla türbinleri í§iftlestirerek,
í§elik daglari suda kof bir kelek gibi dí¶ndüremezdik...
Ve gí¶zlerimizi yakan
gecenin atesini
samasiz kibrit gibi sí¶ndüremezdik...

gí¶z = (un) ochi; gí¶zler = (doi) ochi; gí¶zlerimiz = ochii noshtri. poezia e despre ochi shi cred ca nichita stanescu l-a citit pe nazim hikmet ran.

iar in incheiere o alta poezie, a lui sunay akin, dag yolu (se citeshte daa iolu shi-nseamna drum de munte)...

DAG YOLU

Benden kisadir boyun
bir kí¶y otobüsünün
daga tirmanmasi
gibi uzanirsin
dudaklarima

Katilmaz oldu nicedir yolumun
tozu dumanina

later edit: uitasem ca de obicei dedic poezioarele. cele de mai sus sunt dedicate modului suprem care-a avut bunavointza sa ne lumineze cu o mo(n)stra de poezie din balshoi rusia.
tot pentru el mai am pregatite cateva poezii (in original) in greaca, fosi, farsi, ebraica, aramica, cantoneza, urdu shi un mic haiku in japoneza.

[eyewitness]

damlalariyla gí¶zlerimiz
bir umman ií§inde o kadar birlesti ki,

ciok guzel metaforu, ciok guzel

later edit: frumuasa poezie a lu boris pasternac o dedic lu nimeni

[theOffender]

ciok guzel metaforu, ciok guzel

iyi teşeküler. bak sana:

í§ok güzel metaforü.

ben seni í¶rendim. iyi değil internet í§alışmiorum.

[sol]

A venit pe pamant acum 57 de ani intr-un loc mistic de contopire a raiului cu pamantul (creierii muntilor Fagaras) sub semnul Sf.Anton si s-a inaltat sub semnul Sf.Ion Botezatorul din pustia in care predica, imi spunea un preot catolic care-l aprecia mult, la o liturghie mai speciala tinuta pentru el, de altfel (paranteza) la cererea prietenilor sai RAR isi traducea singur lucrarile pe care ei apoi le supervizau (ca vorbitori nativi) inainte de publicare. Astfel de oameni, mai spunea Padre Jo, se hranesc cu sevele pamantului si cu pulbere de stele : rupe-i de mediul lor, nu traiesc (i.e. supravietuiesc, anonimi, for a while).

Enjoy:

let’s fare to the jumping-off point of night
let’s touch the walls of frail day bliss
and melt like the fields die into light
when you leave this world blowing a kiss

just let me hear the frost in the tear
- who says it’s been too much? oh Lord!
last night death flew bats like kites
in my flesh battered with their chord


the water-lily dust on your lips
pray pass it onto my palms anew
for me to feel rise to my temples
your whispers and your slim self
- silver snake brushing the pew

our hearts will move under the sea
where we know nothing and nothing wish
chrysanthemums will stab our bodies
with their sharp petals – wheat ears
piercing our flesh like fish


the grass sings in the silver church
cuddling inside the darkling dawn
like you take shelter in my palms
as if inside some eerie gawn

suppose I set up I still could sniff
the salt suns buried in your sight
the oak tree crucified by the see
against the limpid boundless night

suppose tinsel veils enshrouded you
like grass overgrows some house unknown
I still could touch you will o’ the wisp
forever to keep you alive and my own

your arms around my neck you beauty
we’ll catch the next gold fish to the spots
where indian summers take aim at our hearts
with gentle robins triggered like shots