Recenzii (sau macar tentative)

[gaga]

2. cred ca folosesti argumente prea bune pt mine

3. I'll do it tomorrow. da nu era mai simplu sa cauti singur capitolul cu scrisoare catre lafayette?

4. care e tampenia, ca e din anii 30 sau ca e la moda?

5. deci netul este ceva nociv fiindca te invata? cum am mai spus, incepi sa semeni cu cineva cunoscut.
sa inteleg ca dvs nu cautati nimic pe net? hmmmmm, am vazut eu o data un post cu muuulte link-uri si fara argumente.
sa-l aduc eu ca argument?

tot la 5 - nu ai spus ce inseamna sa stii despre ce vb? ce numar de carti trebuie sa intrunesti pentru a fi specialistul care indrazneste a se contra cu dvs in ale unui autor?

exemplu de sofism: toata literatura sf se reduce la a prezenta elemente inexistente intr-un mod realist. sa intzeleg ca toata literatura sf este suprarealista?
adica daca tu ai barba si hxley batranul are barba tu esti darwinist?

definitia din dex si capitolul din miller poate maine
(iar gigicontrism mai afex? nu mai aveti fun nik? care incepe cu manele si se termina cu sux?)

[aphextwinz]

2. se poate, dar deja conceptul de "lapte negru" imi face greatza. daca nu vorbim aceeashi limba, cre' ca mai bine nu vorbim deloc. potzi sa-mi zici, de unde ai tras concluzia ca huxley "prezinta degradarea unor valori (la fel de universale) ca pe lucruri bune"
3. pot s-o fac, dar ash vrea un paragraf anume (ceva specific), ca se pare ca avem definitzii diferite pentru suprarealism (vezi shi 6)
4. a) cartea a fost scrisa/scoasa prin 27-28
b) care era moda atunci de spui de mercantilitate? poate tu intzelegi altceva prin cuvintele moda shi mercantilitate
5. netul e nociv daca nu shtii sa-l foloseshti. de ce crezi ca sunt site-uri restrictzionate pentru anumite categorii de varsta? de ce crezi ca in majoritatea produselor software, dar nu numai shi in articole, shi in manifeste, apar disclaimere precum ca autorul nu-shi asuma responsabilitatzi cu privire la utilizarea respectivului material? in cazul nostru particular, il consider nociv pentru oamenii care citesc articole de popularizare shi pleaca cu impresia ca shtiu ceva. nu este vorba de un numar anume de cartzi, este vorba de un segment semnificativ din opera unui autor. este o veche dilema, sa defineshti in numere ce inseamna catziva, o gramada, o multzime etc. daca autorul a scris putzin (vezi de exemplu urmuz), este suficient sa citeshti o broshurica. este o chestie de bun simtz, nu este o regula impusa. eu nu aprob comentariile tale cu privire la huxley, mai ales prin prisma in care ai incercat o singura carte shi ai citit nishte nishte biografii sumare pe net. potzi vorbi de impresia pe care tzi-a lasat-o cartea
6. ca sa fie sofism trebuie demonstrat ca a) una din premize este falsa b) ratzionamentul este fals
"toata literatura sf se reduce la a prezenta elemente inexistente intr-un mod realist. sa intzeleg ca toata literatura sf este suprarealista? "
semnul de intrebare de la sfarshit, in conjunctzie cu definitzia ta a suprarealismului inseamna ca daca tu consideri definitzia ta adevarata, atunci eu consider concluzia acestui ratzionament adevarata.
premiza explicita (a mea, cea cu literatura sf) este falsa? de ce?
premiza implicita (cea a definitziei tale) este falsa? daca da, atunci rezulta invaliditatea ratzionamentului shi sofista eshti tu, daca nu, atunci ratzionamentul nu este un sofism shi atunci concluzia, deshi bizara, trebuie acceptata ca fiind adevarata sau confruntata cu vreun context din care reiese ca e falsa shi atunci reinspectam
ratzionamentul este fals? de ce?
ce ai spus tu, nu este echivalent cu ratzionamentul meu pentru ca, lipseshte nishte premiza ca oricine are barba este darwinist (adica definitzia). in ratzionamentul meu deshi definitzia nu este prezenta, este preluata din postul tau (implicit). daca astfel de metode itzi creaza confuzie, voi cauta de acum sa utilizez din plin "quote" :p

[gaga]

2. exista doua variante in cazul in care se vb alta limba: a) sa folosesti translator, b) sa inveti limba respectiva
am sa aleg pt dvs varianta a) si am sa va traduc. in carte se prezinta ca o experienta normala a-ti bate joc de sentimentele unor persoane.

si gata, repet, iau io niste hxley la bord si iti dau cu el in cap de nu te vezi.

3. citeste capitolul despre care am vb. nu am zis de vreun paragraf ci de imaginea capitolului

4. a) am spus "prin anii 30" ceea ce e inexactul lui "prin 27-28", gigicontrisme

b) am zis ca e la moda in genere, nu atunci sau acum fiindca dupa cum s-a observat si in alte subiecte exista tendinta de turmism in citirea unor opere sau vizionarea unor piese de teatru. la asta m-am referit, mercantilism in sens de turmism si nu neaparat ceva negativ.

5. site-uri restrictionate ca in south park? "aveti peste 18 ani?" "yup" gigicontrism, si revistele porn is in tipla, sa inteleg ca-s asa fiindca depasesc capacitatea celor mici de a le intelege?

potzi vorbi de impresia pe care tzi-a lasat-o cartea

pai despre cartea respectiva am vorbit. si daca nu ma insel hxley a scris-o de aceea legat de cartea respectiva, hxley sux. nu am zis altceva. ca tu nu aprobi asta okey, este un alt gigicontrism.

btw, in acceptul dvs culesul de informatii de pe net este pana la urma ceva negativ? pe cuvantul dvs si cu mana pe inima? sau este ceva aleator, daca dvs considerati oportun pt o ca o persoana sa o faca e k, daca dvs nu considerati e najpa. ca asa se intelege

mai departe zici: semnul de intrebare de la sfarshit, in conjunctzie cu definitzia ta a suprarealismului inseamna ca daca tu consideri definitzia ta adevarata, atunci eu consider concluzia acestui ratzionament adevarata.

dupa ce am spus clar cateva posturi in urma legat de acest lucru:

eu nu am dat o definitie ...

este sofism deoarece nu defineste suprarealismul, este doar o parte a definitiei, pentru ca aceasta sa fie insa corecta trebuie sa intruneasca si alte caracteristici. sa zicem a+b+c=d unde d este definitia completa a suprarealismului, eu dau argumentul "a" pentru a arata prin ce se apropie un lucru de surrealism.
dar nu DEFINESC, pentru ca ar trebui sa amintesc si de "c" si "d".
Tu aduci "a" argument pentru a scoate un lucru ca fiind "d", imposibil fara ca acesta sa intruneasca celelalte caracteristici (ba mai mult, nu legi de definitia sf-ului care o fi alta si atunci apar niste "x" "y" "z" care afecteaza "d")
deci premisa este gresita, implicit concluzia.

ca sa inchei cu asta, nu am zis ca toata cartea e asa ci doar un capitol, dvs ati facut o paralela intre un capitol al unei carti si un curent literar (respectiv sf) ceea ce este incorect atat tehnic cat si dpdv al bunului simt al ratiunii.

[aphextwinz]

noul tau clisheu este "gigicontrism", dupa ce ai depashit "nedeterminare", "mercantilitate", iata-te intr-o noua ipostaza
asta offtopic

2. n-ai tradus nimic. acelashi "lapte negru shi batut". unde arata ca e normal asha ceva. hai sa discutam concret. personaje principale din cate imi amintesc io: walter bidlake, marjorie, john bidlake, lucy, philip & elinor, spandrell, mark shi consoarta, nea ala care avea partid shi era lugu lugu cu elinor shi mai e un nene mai sarac cu duhu care il cheama ceva cu b. okay. arata-mi mie in aceasta minisocietate, cum prezinta huxley ca normal sa-tz batzi joc de sentimentele cuiva. pe urma analizeaza tipologia personajelor care fac asta, mai ales prin prisma ultimelor capitole, unde se definitiveaza ideea contrapunctului shi a tipologiei personajelor.

3. ashadar nu este o chestie punctuala, este o imagine a intregului capitol? pai atunci poate fi descrisa in cateva cuvinte, fa-o.

4. a) anii 30 sunt 30-39 dupa parerea mea umila. cand zici in domeniul muzicii anii 80 nu te gandeshti la judasu shi bowieu shaptezecist, corect?

b) o mare tampenie care se contrazice cu restul informatziilor pe care le ai despre huxley, chiar tu ai spus ca era un intelectual, dintr-o familie de intelectuali shi intr-un mod nepeiorativ shi recunoscut. de aici nu prea are cum sa rezulte turmismul. cand vorbeshti despre moda, se presupune ca shtii shi despre ce moda vorbeshti, afirmatziile generice, ca oricum trebuia sa fie o moda pe atunci, sunt tipice diletantului care se baga in orice discutzie shi caracterizeaza orice. baga-te in threadurile cu carciumi shi rush, acolo macar vorbeshti despre ce shtii shi pe deasupra ai sa scapi shi de gigicontrismul meu

5. sunt topicuri despre cna shi cenzura, mai bine le-ai citi pe alea shi ai termina cu exemplele stupide. nici tu nu cred ca crezi ce zici, daca da, atunci e grav.
o idee pe care o voi utiliza shi la punctul 6. cand vorbeshti, daca nu precizezi un context restrans se intzelege contextul cel mai general cu putintza. adica daca eu zic "imi place vinu' sec", se intzelege ca imi place tot timpu', daca zic "acum mi-ar place un vin sec", se intzelege ca acum imi place, nu neaparat tot timpul. notam aceasta idee cu *
* => daca vorbeshti despre huxley fara a preciza ce carte ai citit shi de ce sux, se intzelege ca in general huxley sux.
daca citim postul in care ai "recenzat" knulp, la sfarshit citim:
"btw: huxley sux". atat!

6. "este asemanator cu ceea ce am spus pe vechiul thread cu suprarealismul: prezentarea unei lumi inexistente cu elemente realiste." asta ai spus tu despre suprarealism. folosind * shi contextul => ca daca intalnim intr-o opera asha ceva, ea e suprarealista. nu vorbesc de definitzia in genere (suprarealism <=> a,b,c,d) ci doar de aplicarea unei partzi a ei (suprarealism <= a), ashadar conform logicii tale, daca intr-o opera se prezinta o lume inexistenta cu elemente realiste => avem un pasaj suprarealist. de aici rezulta ca daca ce zic eu e un sofism, atunci definitzia ta aplicata este o tampenie, altfel imi acceptzi concluzia mea. aka reductio ad absurdum

incheierea e balareala, nu se punea problema carte vs pasaj din carte, ci daca definitzia ta are vreo legatura cu suprarealismul sau nu.

[gaga]

bah de mult voiam sa dau un raspuns inteligent si de bun simtz asa cum ma caracterizeaza dar am uitat unde voiam sa-i explic lu' nea afex ca:

nu mai iau punctual toate balariile dumitale constand din enumeratii din analele memoriei dumitale combinate cu sofisme si gigicontrisme mercantile izvorate dintr-o pseudonedeterminare, asa ca iti voi da o axioma de care poti tine cont pe viitor ca facand parte din manualul meu "matematica pentru incepatori aplicata in literatura". axioma:

HUXLEY SUX

[stefan]

Uite-aici tentativa de "recenzie":

"Don Quijote", de Cervantes de Saavedra.

Am tinut mortis sa citesc cartea asta, avand in vedere ca peste tot critici si nu numai o lauda ca fiind una din cele mai bune carti ale tuturor timpurilor. Nu ma voi pronunta pe acest subiect, doar voi analiza un pic cartea.

Ceea ce am aflat de-abia citind cartea e ca ea s-a vrut la inceput o parodie la adresa romanelor cavaleresti, foarte la moda pe vremea lui Cervantes, care il prezinta pe Don Quijote ca pe un om obisnuit caruia lectura cartilor cu cavaleri ratacitori i-a luat mintea. Ulterior, se pare ca Cervantes a prins drag de personajul sau si a facut dintr-un bezmetic obsedat de cavaleria ratacitoare un idealist, un intelept, un moralist. Ce m-a frapat este ca mesajul este evanghelic in duh, Cervantes fiind catolic fervent, dar nu la modul marginit, avand in vedere ca preotii nu sunt idealizati, de ex. Ca mesaj, cartea e foarte frumoasa, sunt multe pasaje moralizatoare foarte reusite (ex. la inceputul partii a doua, cuvantarea pe care don Quijote o tine chelaresei si nepoatei).

Ca realizare... acum, la standardele de azi, "Don Quijote" este un roman prost, chiar foarte prost inchegat. Nu este un roman propriu-zis (judecand la standardele de azi, repet), mai mult o insiruire de episoade din care unele puteau foarte bine sa lipseasca, ca structura nu e gandit foarte atent, dar, acum, nu stiu alte romane de la inceputul secolul XVII ca sa-mi dau seama ce termeni de comparatie exista. Poate doar Rabelais - "Gargantua si Pantagruel", din care nu retin mare lucru, si care era tot episodic organizat. Inadvertentele sunt multiple: nevasta lui Sancho Panza are trei nume diferite in carte, intr-un capitol e rebotezata la doua randuri distanta, lui Sancho i se fura magarul, in capitolul urmator iar e calare pe magar... Foarte multe de acest gen, pentru care nu stiu ce explicatie sa fie: era distrat omul, nu era atent la detalii? Nu recitea ce scria, pentru a se corecta? Scria prea grabit?

Acum, Cervantes are umor, scrie frumos, deci realizarea nu e total precara... Destul de incalcita problema, la fel ca si personajele principale (don Quijote, nebun si intelept, Sancho Panza, analfabet ce da citate savante, prostut si marginit cateodata, altadata cu duh). Mie mi-a placut, dar consider ca e foarte multa umplutura, personal inadvertentele nu sunt asa deranjante cat e obiceiul lui nea Miguel de a cam bate apa-n piua pe anumite subiecte, motiv pentru care mi-a luat o gramada sa citesc cartea, pentru ca sunt unele portiuni in care te uiti continuu in cuprins sa vezi cat mai dureaza (cum sunt capitolele in care Sancho si stapan-su stau in castelul ducelui). Idei frumoase, un mesaj moralizator, indemnuri menite de a invata oamenii sa fie mai buni, mai smeriti, mai cumpatati, aventuri hazlii, dar si parti plictisitoare. Eu zic ca a meritat citita, desi clar putea fi triata.

A citit cineva "Nuvelele exemplare"?

[Rolo Tomasi]

De fapt exista o varianta triata. Intr-adevar nu multi pot digera pe Don Quijote , si eu mi-am pierdut rabdarea pe alocuri dar surprinzator mi-a placut si inca destul de mult. Mai greu ii la inceput pina te obisnuiest cu stilul.

Desi ii intr-adevar considerata o carte de referinta din multe si nenumarate motive ii in acelasi timp considerata si greu de citit. Ba chiar am auzit un profesor de la Filologie care a afirmat ca trebuie sa fii masochist ca sa o citesti pina la capat.

Faptul ca ii o parodie la adresa romanelor cavaleresti ii unul dintre motivele pentru care ii asa de apreciata. Ii considerata , la fel ca Doamna Bovary, o carte revolutionara.

Inca ceva, Steinhardt scrie niste chestii tare interesante despre Don Quijote.

[stefan]

pt Fantomitza (e prea lung nick-u tau):

Varianta triata? Could you elaborate on that?

La chestia cu masochismul m-am gandit de cateva ori , a doua jumate a volumului doi este "excruciating", ca sa zic asa. Iar toata partea a doua nu e nici pe departe la fel de amuzanta ca prima, la care tin minte si acum cum radeam in hohote de cum si-o mai furau Don Quijote si Sancho Panza te miri in ce context.

Aspectul cu parodia e tocmai cel uitat, s-a marsat mai mult pe latura cu idealismul personajului, cu puritatea lui. BTW, un citat reprezentativ:
(vol III din editia BPT, din partea a doua, p. 125)

"A, al meu nu-i asa, raspunse Sancho. Vreau sa spun ca n-are intr-insul nimic de mehenghi, ba chiar are un suflet de mielusel; nu stie sa faca nimanui nici un rau, ci numai bine la toti si nu salasluieste intr-insul nici un gand viclean, si un copil ar putea sa-l incredinteze ca-i noapte in vremea amiezii, si pentru curatia asta a lui mi-e drag ca ochii din cap, oricate nerozii ar face". (asta ar merge si la discutia cu saracia cu duhul)

Suna mai degraba a parerea lui Cervantes despre personajul sau, oricum misto citatul. Cat despre Steinhardt, am citit "Jurnalul fericirii" mult inainte de "Don Quijote", asa ca am ratat partile respective.

[gaga]

(bah ma chinui de doua ore sa editez un post la balamucul care e la mine in birou o sa mai dureze alte doua)

Asupra schitelor nu o sa poposesc prea mult, sunt caragialesti si se refera in general la schisme sociale.

Insa nuvelele, marea lor majoritate sunt exceptionale, personajele fiind parca desprinse din pasteluri, trasaturi, nu neaparat puternice, mai degraba incetosate. Acuma probabil ca la caracterizarea personajelor il bate si Dostoievski si Huxley ( :p ), dar la peisaje da clasa, fiecare descriere punandu-te efectiv in fata unui tablou in miscare care iti atata mai mult decat vazul (in special in nuvela “Stepaâ€Â

[stefan]

Initial trimis de dana
o intrebare pentru fane: ce dracu’ inseamna ZEMSTVA?

Mai, ZEMLIA e pamant, ZEMSTVA e in primul rand la plural, si intrucat e prea tarziu ca sa-l scol pe taica-miu si sa-ti dau un raspuns exact, ma voi hazarda in a spune ca inseamna probabil mosii, sau provincii(?). More on this tomorrow.

[gaga]

.... din Plexus. De ce ma grabesc sa fac o pseudorecenzie fara a termina cartea? Pentru ca e shocking. Mai intai ca este un clasic Miller, este un fel de sexus fara sex. Shocking este ca la fiecare nou Miller ingurgitat ma regasesc din ce in ce mai tare in gandirea d-lui Valentine. De exemplu, de ce naiba trebuia lui sa ii placa denumirile pictorilor renascentisti (Ucello de exemplu, al carui nume m-a fascinat din adolescenta)??? Si de ce sa compare anumite imagini cu Renoir si Seurat?
Desigur, oricine poate avea un Renoir in fata cand isi aminteste de un picnic, dar eram ferm convinsa ca numai in capul meu se poate face link-ul Seurat - peisaj (ca explicatie, Georges S. este pointilist si ca urmare peisajele sale sunt abstracte....)
Alt exemplu: compara negrul lui Whistler cu nuantele de negru ale lui Velazquez!!!!!!!!!!
Mai gasim cateva asemanari interesante: descrierea unor peisaje urbane, gusturi si mirosuri care ne starnesc aceleasi aprecieri, invocarea necesitatii de a merge la WC cand vrei sa o stergi miseleste din compania unora fara sa dai explicatii....
Si ar mai fi da' io-te ca vine o sedintza, ce sa zic cu pseudocronicutza mea, daca in urmatoarele sase sute de pagini o sa gasesc ca lui Miller ii plac caii, Chopin il linisteste si Verdi sux, ma declar reincarnarea d-lui Henri Valentine

later edit ca uitai: ar fi si mai fun pe la jumatatea cartii sa zica ceva de bell sau shrodinger si mi-am amintit ce mai avem in comun, pasiunea pentru potrivirea mancarurilor si bauturii (gurmanderia )

p.s. salutare tuturor

[stefan]

Uite tocmai am terminat si eu "Noaptea de sanziene" a lui conu Mircea Eliade, in editia bpt, doua volume totalizand 750 de pagini, o carte pe alocuri ingrozitor de plictisitoare sau de tampita, intr-un fel asemanatoare cu Don Quijote. Din cele doua volume, totusi vreo 200 de pagini s-ar putea sa merite sa fie citite, sau poate s-ar putea face un film destul de bun care sa ordoneze un pic lucrurile.

Acum il inteleg pe Eugen Ionescu, care zicea de Eliade ca ar combina intr-un mod ciudat eruditia cu imbecilitatea (>:)) - poate afirmatia e exagerata, Eliade e un meserias in domeniul istoriei religiilor, dar ca scriitor... Are his moments, "Maitreyi" de ex nu era chiar rau, dar "NDS" e o alta poveste. Actiunea se petrece intre 1936 si 1948, ceea ce imi sugereaza ca Eliade vroia sa scrie un fel de fresca a perioadei respective, ce a vazut legionari, razboi, rusi, emigratie, si unele concluzii sunt interesante, mai ales discutia legata de raportarea la Istorie, reflectiile asupra iesirii din timp atat de dragi lui Eliade, etc. Si, evident, vorba unui coleg, inca o data se accentueaza primatul dragostei in viata noastra.

[aphextwinz]

interesanta cartzulia "ganditorului de la Darmstadt".

este genu' de filozofie pentru omu' de rand (trateaza aspectele esentziale ale vietzii noastre: sanatate, morala, casnicie, familie, ratziune, religie etc) sub o amprenta ushor mistica. argumentatzia este formulata sub forma unei analize prin prisma istoriei, antropologiei, shi chiar shi a psihologiei, ceea ce o face ushor de ingurgitat

e bine sa fie citita impreuna cu alte cartzi ale lui K., pentru largirea perspectivei propuse de acesta. io am mai citit shi jurnalul sau, am auzit ca meditatziile sud-americane sunt opera sa de capatai. daca cineva le are sau le-a vazut in vreo librarie poate ma anuntza shi pe mine.

[stefan]

Am citit "Insula din ziua de ieri" mai degraba starnit de curiozitatea de a afla daca intr-adevar "Alchimistul" e inspirata dupa ea (asa mi-a zis un prieten in care am avut incredere). Bine, pentru asta ar fi trebuit sa citesc si "Alchimistul"... Anyway.

Sincer, mie imi place Eco. S-au spus pe-aici lucruri destul de rele despre el, acum nu mai stiu care erau principalele critici si mi-e lene sa caut thread-ul, asa ca o sa zic de ce imi place cum scrie nenea Eco.

Cartea e oarecum tipica pentru Eco, brodata pe o bibliografie impresionanta, ca si "Numele trandafirului" si "Pendulul lui Foucault"; Eco pare a fi plecat de la ideea unui tip care naufragiaza pe o corabie pustie, undeva prin 1643. De aici incepe broderia: Eco face un efort de imaginatie si reconstituie contextul de atunci, ii amesteca si pe Mazarin, Richelieu si Colbert in poveste, introduce si problema determinarii longitudinii (in "Pendulul lui Foucault" era secretul Templierilor, iar in "Numele trandafirului" era "Poetica" partea a doua), care macina pe oameni la vremea aceea, incearca sa intre in mintea unei persoane din vremea aceea, influentata evident de un spirit al vremii ce-ti cerea sa vorbesti cat mai pompos si cu cat mai multe efuziuni lirice pe metru patrat.

Cam asta imi par a fi cartile lui Eco, sunt simple jocuri intelectuale, jocuri ale imaginatiei, incercari de a reconstitui mentalitati si situatii din vremuri apuse. Ce face tot jocul asta interesant este faptul ca omul este bine documentat, ca povestea are un dram de verosimilitate, desi autorul marturiseste in anumite momente ca i-a fost greu sa faca plauzibile anumite elemente (vezi pozitia reala a corabiei etc). Eco e un tip destept care stie sa brodeze o poveste plauzibila peste niste fapte reale (asediul de la Casale, intrarea lui Mazarin in gratiile lui Richelieu, etc), cu suficiente referinte bibliografice astfel incat sa nu bata campii, fiind un pic epatant, dar tipul are si umor. Plus reflectii despre scriitura atat de placute post-modernistilor, ce mai, ai zice ca e o harababura, dar totusi e destul de bine inchegata. Nu e o carte esentiala or smth, dar e o lectura interesanta.

Addenda: "Alchimistul" a aparut in 1988, "Insula zilei de ieri" in 1994, deci orice asemanare e probabil intamplatoare.

Addenda2: e "Insula din ziua de ieri", am corectat... ("L'isola del giorno prima" in original, parca).

[stefan]

Cand am auzit ca Lem a fost dezamagit de ecranizarea lui Tarkovski, m-am gandit ca poate e ceva de capul cartii lui. Acu, ce sa spun, cartea pleaca de la o dilema interesanta (pentru un SF, adica): ce forme de viata s-ar putea oamenii astepta sa gaseasca in spatiu (pe alte planete, y'know), si cum ar decurge interactiunea cu ele. De fapt, cum ar fi daca s-ar intalni cu o entitate care le-ar coplesi puterea de intelegere. Cartea are 300 de pagini, pe la jumatate deja ma plictisisem. De ce? Pai pentru ca e evident ca omul a avut o idee interesanta (repet, pentru un SF) pe care nu a stiut sa o exploateze. Tot talmes-balmesul cu solaristica, cu asimetriadele and all nu stiu daca era necesar... Cam de copii cartea, citibila pe la 15 ani.

In rest, aceleasi probleme ca la majoritatea SF-urilor cu care am intrat in contact: impresia ca umbla dupa cai verzi pe pereti, ca pune probleme imaginare pentru a le rezolva tot imaginar.

[gaga]

Initial trimis de stefan

In rest, aceleasi probleme ca la majoritatea SF-urilor cu care am intrat in contact: impresia ca umbla dupa cai verzi pe pereti, ca pune probleme imaginare pentru a le rezolva tot imaginar.

Si uite cum descopera fane America, breh draga, la orice citesti, vezi, miroshi, whateva'(desi un manelos m-ar scuipa in gat) e oareshcum chestie de gust, de privire asupra a ceea ce se vrea estetic. Estetismul este funciarmente ateoretic inginerule....

ontopic:
SUFLETE MOARTE – GOGOL

M-am hotarat greu sa incep romanul, stiind ca este scris in decursul unei perioade foarte lungi din viata autorului, temandu-ma ca 17 ani pentru a scrie o carte inseamna un rezultat nefiresc de greoi si intortocheat.
Nu a fost asa, cei ce m-au indemnat catre Gogol au avut mare dreptate, un autor de exceptie, desi citindu-l am o vaga senzatie de deja vu amintindu-mi de Dostoievski si Cehov.
Departe de a fi o parabola, cum ma asteptam, epopeea lui Cicikov, eroul principal prilejuind o incantatoare plimbare prin marea Rusie si bineinteles intalnirea cu nenumarate personaje.
Interesanta este permanenta metamorfoza a trairilor personajului principal care se schimba, cu adevarat, in functie de oamenii si evenimentele din jurul sau. Cateodata Gogol pare a simpatiza cu Cicikov ca in anumite pasaje sa ii scoata la iveala reale defecte de caracter si sa il prezinte intr-o lumina nefavorabila. Acesta pare sa se inalte sufleteste in preajma unor personaje charismatice, ca sa revina la mercantilismul si narcisismul sau cand isi exploreaza propriile ganduri.
Marturisesc ca mi s-a parut greoaie ultima parte a cartii, datorita intreruperilor dese datorate inexistentei unor pasaje in manuscrisul original, incheierea oarecum brusca si lipsa unor fapte zapacind putin cititorul.
Deosebit de savuroase descrierile ospetelor, cu amanunte exacte asupra felurilor de mancare servite si a bauturilor. Deasemenea caracterizarea ‘’poporului rus’’ din punct de vedere lingvistic si comportamental dezvaluie amanunte unice care explica comportamentul in societate, in functie de ierarhii.
Calatoria prin paginile scrise de Gogol cu multa inspiratie (si, de ce nu, transpiratie) lasa un gust placut si imprima aproape fotografic o imagine asupra Rusiei cu peisajele, obiceiurile si oamenii sai.
----------
DESPRE EROI SI MORMINTE – Ernesto Sabato

Dupa primele pagini am gandit.... mda, alt sudamerican ce insira un potop de cuvinte ca sa umple cat mai multe pagini cu o filosofie simpluta, banalizand marile problemele ale zbuciumului sufletesc.
Nu a fost asa, Ernesto Sabato e grandios, nu numai in abordare ci si in usurinta cu care se joaca efectiv cu stilul , penduland intre comparatii si enumerari ; facand abstractie de peisagistica, autorul pune sub lupa sufletul omenesc.
Si nu doar atat. Il prezinta din diverse ipostaze, il potretizeaza din puncte de vedere diferite, ale celorlalte personaje personaje.
Portetul Alejandrei este un amestec de fotografie si tablou al unui suflet salbatic si misterios, ramas asa pana la sfarsitul romanului (si al eroinei), tumult de copilarie si senzualitate rasfransa asupra eroului Martin care o idolatrizeaza.
Remarcant inspre finalul cartii, descrisa durerea profunda a eroului la moartea iubitei, parand ca autorul a trait el insusi ceva asemanator la pierderea cuiva drag. Altfel nu imi pot explica realitatea descrierii durerii supreme, aceea peste care, daca treci, vezi viata cu alti ochi, dupa ce, bineinteles ai pus la indoiala existenta divinitatii. Pacea care survine din neputinta, Sabato exceleaza.
Impresionant capitolul « Dare de seama despre orbi » tocmai printr-o rasturnare a povestirii, ea este ca un apendice, pare scrisa de altcineva. Amalgamata si incoerenta, interesanta si plictisitoare cateodata, cu un fir greu de urmarit. Aici am remarcat un dialog absolut delicios intre eroul misogin, Fernando si o feminista, cu sofisme directionate exact pe problemele discutate.
Pe ici pe colo sunt cam abundente intamplarile istorice din Argentina.
Un singur mare minus, din punctul meu de vedere. Aidoma lui Huxley (si nu numai), in carte se strecoara un mare numar de scriitori, muzicieni sau pictori consacrati. Mi se contureaza ideea ca acesti autori par a avea nevoie de inaintasii lor, deja celebri, pentru a-si sustine esafodajul vorbelor. Nu mi se pare impetuos necesar sa strecori in fraze faptul ca stii bine de Gogol sau Van Gogh pentru ca romanul creat (in acest caz « Despre eroi si morminte »), sa aiba valoare. Cand stapanesti atat de bine taina inchegarii unor fraze care nu doar atarna intr-o pagina, ci si semnifica ceva, cu adevarat o opinie pertinenta, nu este neaparat caz sa faci tapaj de propria-ti cultura. Parerea mea.
Nota pe care eu as da-o cartii este 10 pentru personaje, fraze, descrieri si idei, romanul tumultuos clocoteste de sange latin si infioara in acelasi cu o pace interioara odihnitoare.

(scuzati eventualele greseli, is editate pe fuga in word, mai am si frunzele uscate de Huxley da' pe alta data, inca e confuz nitzel misoginu asta, toate bune preteni)

si btw, aia care scriu cu doi de i in titlu ar trebui banati pe literatura, nu onkoaso?

[eyewitness]

Initial trimis de dana
inginerule....

de ce jignesti lumea? mai nou e programator nu injiner. mai intra pe forum ca sa fii la curent cu noile fonctii.

[aphextwinz]

Nu mi se pare impetuos necesar sa strecori in fraze faptul ca stii bine de Gogol sau Van Gogh pentru ca romanul creat (in acest caz « Despre eroi si morminte »), sa aiba valoare. Cand stapanesti atat de bine taina inchegarii unor fraze care nu doar atarna intr-o pagina, ci si semnifica ceva, cu adevarat o opinie pertinenta, nu este neaparat caz sa faci tapaj de propria-ti cultura. Parerea mea.

Sau poate ca unii sunt frustratzi de neshtiintza. Daca citeshti Gogol shi itzi place de Van Gogh eshti cult? :mad:

[gaga]

breh duda (a se citi afex), una e satz placa ceva si sa sustii (ca in cazul Miller - Dostoievski) si alta e sa faci tapada. Si mai lasa sofismele pt cine nu le vede sau o sa-ti pice cam greu.
E simplu, daca (si balzac o face) iti sustii o idee cu un clasic anterior tie e ok, daca te apuci si insiri zeci de nume fara legatura, e tapada. Sa-ti intre bine in creierashu ala nedezvlotat.

Ontopic:
Femeia de 30 de ani - Balzac

hmmm, Balzac. Fara multe inflorituri, cartea este o poveste romantica, plina de zbucium, urmeaza traiectoria sinuoasa a vietii unei femei care trece de la adolescenta la batranete cu tot ceea ce presupune o existenta a unei sotii intr-o vreme napoleoniana, dominata de suprematia masculina.

Foarte bine scrisa (tradusa) si emotionanta, zugraveste o tanara indragostita, o sotie inchisa in durerea unei casnicii nefericite, o posibila amanta care sfarseste in a fi o virtuoasa, o batrana care isi idolatrizeaza unicul copil ramas in viata.

Subtil, Balzac lasa sa se inteleaga ca virtutile femeii au fost umbrite de un pacat ce ii va apasa intreaga existenta, pana la sfarsit, cand, neputincioasa va urmari povestea de dragoste infiripata intre fiica ei si fratele (nestiut) al acesteia.

Romanul a fost initial publicat ca o serie de povestiri, lucru perceptibil de catre cititor in capitolele scrise, intr-adevar, in acelas stil, dar ca povesti disparate, cu iubiri, urmariri si pirati. O carte clasica, frumoasa, cu singurul minus (parerea mea) : toate mortile tragice sunt foarte putin accentuate de autor, sunt finalizate rapid prin propozitii banale (a murit sau, a plecat capul si a murit).

Oricum, este o carte buna, daca reusesti sa parcurgi prima parte si sa te obisnuiesti cu un stil clasic, nealambicat, cu personaje creionate amanuntit, cu obiceiuri ale unor vremi supuse etichetei.



Zile linistite la Clichy – Henry Miller

Predecesoare a tropicelor, scurta carticica este in cel mai pur stil Miller. Neindicata puritanilor, desigur, este un porn aproape cap coada (aviz lu manelesux, nu citi daca nu ai servetele pt urme de laba).

Frumusetea cartii sta in personaje, este un volum plin de tristete, de oameni nebuni, este un vartej de caractere reci si triste, de carnuri fierbinti si de « castraveti » feminini.

Cosmopolita si dispretuitoare fata de civilizatiile reci, cartea este usoara, nesimtita si admirabil scrisa.

[aphextwinz]

nedezvlotata eshti tu shi cu copchii tai din bloc

daca tu zici ca sabato face tapaj de cunoshtintzele mnealui inseamna ca geaba l-ai citit. se vede ca matalutza nu poci face legaturi ceea ce insemneaza ca tre sa mergi la shcoalele agiutatoare shi da-l naibii pe sabato pe o carticica de colorat

[gaga]

musiu, esti la fel de subtil ca un batz de chibrit ars. mai citeste odata tentativa de recenzie, aia era DOAR O OBSERVATIE.
nu inseamna ca tot ce am citit se rezuma la tapaje. asta una.
a doua ar fi ca scoala ajutatoare la care in gluma v-am trimis pe fc acu ceva luni, nu v-a ajutat cu nimica.
ca sa intelegetzi: nu au legatura sofismele dvs cu ceea ce spuneam eu, la pasajele pe care le citisem, sabato, ca si huxley, ca si j.l. sterian, fac tapaj.
va sugerez un balzac pt. a vedea diferenta intre epatare si cultura.

(p.s. stiu ca nu a aparut DEX online, o sa va explic la cerere ce inseamna epatare si cultura)

[aphextwinz]

nu-mi doresc a fi subtil fatza de tine, tu nu te prinzi pana nu dai cu barba de asfalt

recitez din intzelepciunea ta prafuita
Nu mi se pare impetuos necesar sa strecori in fraze faptul ca stii bine de Gogol sau Van Gogh pentru ca romanul creat (in acest caz « Despre eroi si morminte »), sa aiba valoare. Cand stapanesti atat de bine taina inchegarii unor fraze care nu doar atarna intr-o pagina, ci si semnifica ceva, cu adevarat o opinie pertinenta, nu este neaparat caz sa faci tapaj de propria-ti cultura. Parerea mea.
ashadar argumenteaza mica mea fenilo-piruvica, cum e cu laudarosheania lu' Sabato cand il arunca pe Gogol shi pe Van Gogh la inaintare?

de domnu' Lorin Sterian mi se falfie, caci nu l-am aprofundat, dar in ceea ce ii priveshte pe respectabilii Huxley shi Sabato, itzi garantez io ca eshti prea inculta pentru a nu fi frustrata de scriitura lor, fapt demonstrat shi de aceasta punere laolalta a celor doi.

nici Chretien de Troyes nu face "tapaje" shi nu "epateaza" (ghilimele inseamneaza ca respectivele cuvinte sunt nishte idiotisme daniene), te-ash trimite sa-l citeshti, caci Balzac vs Sabato in discutzia de fatza este la fel de relevant ca Troyes vs Sabato - acu' io shtiu ca in ultimul an ai citit doar cinci cartzi shi orice discutzie o raportezi la astea, dar ma fac ca nu mi-am dat seama

[gaga]

vrajeala, hai sa nu punem la bataie cine si ce a citit mai mult.
daca te duce capu' la cifre nu e musai sa te duca si la subtilitatzi... incepi sa semeni cu manelesux, io nu mai am antrenament de forum iar domnia voastra e prea lulutzit de "intelectuale" de pe animal X. (ca sa citez ultimul Miller ash zice "putzit" )

[aphextwinz]

mda, punem cartzile de bucate, programele teve, sticlele de bere shi dictzionaru' recitit de una suta patruzeci de ori - cred ca ma iei la numaru' total de cuvinte citite

[gaga]

nu am sanse, daca pui tu la tine de cat bagi pe forumurile din lumea asta si butonat permanent nu te iau la cuvinte.
eu ma raportam numai la carti CITITE, daca ai vaga idee despre ce vorbesc si nu la pornurile de pe net, google sau discutii cu lulutze "intelectuale" :o

(p.s. vezi ca la universitate sunt si carti la 10.000, ca tot plangeai romanii avizi de muzica si cultura care is amarati :p )

[aphextwinz]

pai la cele trei'shnoo pachete de cartzi citite de tine, din care opt is d'alea ungureshti de shai'shashe, iar zece is d'alea de canasta formate din cate doo pachete, n-am nici cea mica pretentzie de competitzie.

[stefan]

Nina Berberova - "Trestia revoltata", o carte de 82 de pagini scrisa de o autoare de care am auzit o gramada de lucruri bune. E mai mult o nuvela (stiti poate si voi definitiile alea din liceu cu romanul care se desfasoara pe o perioada mai lunga de timp si urmareste evolutia unui personaj in timp etc) si drept sa spun nu am prea reusit sa-m fac o idee despre autoare. E foarte frumos scrisa, dar nu stiu, pare mai mult un fel de schita. E de asteptat probabil ca intr-o carte scrisa de o femeie sa gasesti notate mai degraba sentimente, stari decat idei (bine, parca la Hannah Arendt nu era asa ), dar parca totusi metafora incercata si in titlu (a trestiei blablabla) nu e prea bine ilustrata, nu stiu. De fapt, respectiva metafora este pomenita pe la sfarsitul cartii.

N-as prea recomanda-o, repet, scrie frumos, dar e cam... nu stiu cum sa zic, nu mi-a transmis mare lucru.

Ati mai citit careva? Recomandati alte carti ale ei? Astept provincia!

[gaga]

Shining – Stephen King

Nefiind o persoana familiarizata cu genul horror (sau SF), cartea imi pare mediocra, desi te tine in suspans, cel putin in prima parte a cartii, mai apoi, folosind aceleasi tehnici narrative, autorul devine putin plictisitor.
Povestea unei familii (mama, tatal si copilul), izolati pe timp de iarna intr-un hotel gigant, se confrunta cu personalitatea si stafiile hotelului. Personajele banalizate oarecum prin neschimbarea gandirii lor de la un capat la altul al romanului, betivul ramane acelas, copilul vizionar idem, ca si mama grijulie. Elementele de suspans apar in desfasurarea actiunilor prin camerele sau prin preajma hotelului, din nefericire pentru cititorul prins de teama in prima parte a cartii, folosirea acelorasi tehnici taie cheful pe masura parcurgerii cartii.
Interesante sunt paralele facute in “Shiningâ€Â

[gaga]

Gervaise – Emile Zola

Povestea vietii unei femei, aruncata in viata la 14 ani cand a zamislit primul copil, plecata de acasa la Paris cu ibovnicul, penrtu a incepe o cavalcada frenetica. Parasita de amantul infidel, munceste cu ravna, dovedind o fire cuminte si ordonata, manata de o gandire corecta si de visul unui trai decent, impreuna cu cei doi copii ai sai, care pe parcursul romanului dispar din viata Gervaisei. Se marita cu dl Coupeau care este, deasemenea un om serios si la locul lui, isi intemeiaza o pravalie, apoi incepe decaderea. Ibovnica a sotului si a fostului amant, cu o fiica nerusinata si zbanghie, pierde incet, incet tot ce a faurit prin munca, da in patima betiei, ajungand sa moara de foame, fara acoperis, dupa ce barbatul i s-a stins de nebunie si alcool in balamuc.In tot acest rastimp, ca o raza apare iubirea platonica a Gervaisei cu un cuminte fierar.

Personal si reprezentativ, Zola face din carte o galerie de arta, majoritatea descrierilor parand a avea loc in cartea lui Rozenkrantz, « Estetica uratului ». Prezinta un Paris putred, plin de miasme, barfe si necinste, cu mahalale scufundate in alcool, cu breasle din cle mai felurite (fierar de buloane, tinichigiu, fabricante de flori artificiale, spalatorese si calcatorese). Cu toate astea, descrierile au o savoare si o muzicalitate, sunt imagini blocate intre randurile scrise. In afara de fierarul care o iubeste pe Gervaise si de fetita cu indatoriri de mamica omorata in bataie de tatal ei, restul personajelor sunt pline de pacate, de necinste, zgarcenie, prostie, cleveteala. La personajul principal toata viata ia turnura obisnuintei traversand calea de la o persoana cu inalte percepte morale, plina de hotarare, la o blazare si o indolenta infioratoare, de la o femeie atenta, curata si frumoasa, la o masa amorfa de carnuri salasuind in zdrente.
Episoadele se succed aidoma unor episoade de film, accidente de munca, chiolhanuri, prima impartasanie, priveghi, obiceiuri de Paris al secolului XIX, randuiala mahalalelor in care oamenii de rand nu au altceva de facut decat sa munceasca in meseria pe care o aleg in tinerete, sau sa bata trotuarele sfarsind in moduri din cele mai crunte.
Portrete, imagini, peisaje, trairi, personal, consider romanul lui Zola o bijuterie cu un stil foarte bine definit, fara mari subtilitati, doar marcat de un real talent.

[river]

Feuchtwanger, Leon- Intelepciunea nebunului

Poate printre putinele romane istorice care m-au captivat, eu nefiind tocmai o iubitoare a genului. Este vorba despre "viata" societatii franceze de dinainte si imediat dupa moartea lui Jean Jaques Rousseau, in ce masura filosoful si-a pus amprenta asupra Revolutziei de la 1789 din Frantza. Stilul mai mult literar decat istoric pe care aici autorul il abordeaza face ca romanul sa fie captivant si mai usor de receptat (inteles) anumite principii si evenimente istorice. De asemenea, foarte interesante amanuntele despre J.J. Rousseau, despre moartea dubioasa pe care a acesta a avut-o, picanteriile si ironiile fine la adresa "prietenilor" filosofului... Intr-un cuvant, o carte/un autor pe care, din pacate i-am descoperit prea tarziu!