Adevarul?

[tzache]

Promit ca-mi iau tema pentru acasa si o sa citesc toate posturile.
Si dupa ce o sa-i citesc pe Cioran, Ricuoer, Aristotel, sau Rousseau o sa fiu mai destept si atunci poate mai vorbim. Pana atunci pune-mi scoci la gura si da-mi un sut in cur ca faci bine. De-a dreptu ostil inpuiimei. Greu imi e sa ma acomodez cu stilu vostru. Sper insa sa am de invatat de la voi

[sol]

[quote="gaga"]nu exista adevar absolut <---- aceasta este absolut adevarat. ]

Nu doar ca mi se pare judicios corect, dar iata cum am rationat (deci nu afirm subiectiv, pe incredere)

Se da X=adevarul absolut. Substituim cu x <adevarul absolut> si obtinem:
nu exista x _______ (faptul ca nu exista x) = x

sau: nu exista faptul ca nu exista.

Mi se pare un adevar la indemana oricui, in doua variante:

a. nu exista ce nu exista
b. exista ce exista

Corolar: adevarul e o identitate de natura triadica: unda, corpuscul si camp, unde cele trei sunt metafore personale (idiolectice, oricum in limba romana contemporana up-dated) ale unor concepte pe care numai Dumnezeu stie cum le chema in amurgul zilei I cand au fost create... pe lumina.

Adica o trilemma autosuficienta.

[Iole]

solaris, sa ne anunti si pe noi cand incepi sa vb in romana
In ceea ce priveste adevarul, mi se pare o inventie ca oamenilor, cam ca egalitatea, libertatea sau justitia. Total inutile si ne mai si incurca pe deasupra. Daca totusi unii cred ca exista adevar si il pot gasi, atunci eu zic ca singurul adevar e ce simti in prezent si e numai pt cel ce-l simte. Deci, daca ar fi sa critic cele 4 pareri as spune ca prima e cea mai de nedorit (singurul adevar e deja stiut de tota lumea), apoi a treia (daca spui ca unele lucruri nu sunt adevarate -pt cel putin o persoana- atunci nu sunt reale - fals! ), apoi a doua (sunt multe facts si normal ca nimeni nu le poate stii pe toate, dar nu pierde nimic) si in fine ce am ales si eu ultima optiune (in fine ce conteaza ce e adevarat sau nu - noi decidem ce e sau devine adevarat ca doar de asta avem liberul arbitru, nu?).

[gaga]

trilema mea nesuficienta este alta, de ce de cate ori isi uita pastilutele solaris da iama pe aici sa explice o treaba spusa absolutamente la mistou si intr-un anumit context acu' ceva vreme ca dupa aia sa vina iole si sa faca misto de acest personaj dupa inca o luna ~p

[Simone de Beauv]

O veche dilema, poate unii dintre voi sunt familiari cu ea: Un cretan spune:"Toti cretanii sunt mincinosi." Incercati sa rezolvati...

[kant emir]

O veche dilema... Incercati sa rezolvati...

ashea, poftim, intratz (de va integratz)]ie de sters? nui b'ai[/SIZE]

[Simone de Beauv]

Chiar nu o stiu, spune-o, sunt curioasa. Imi place semnatura ta...foarte kantiana, ca si mine...

[kant emir]

Imi place semnatura ta...foarte kantiana, ca si mine...

hauleu, ce-am facut?
(nici amu nu ie de sters?)

[alfa]

Toate sunt adevarate desi doar ultimele doua pot fi ambele adevarate si in ciuda faptului ca unele propozitii spun ca totul e relativ.
1. Adevarul exista si poate fi cunoscut.
Daca adevarul n-ar exista totul ar fi fals. Probabilitatea sau incertitudinea sunt doar momente instabile si tranzitorii. Daca totul ar fi fals ar rezulta ca si aceasta propozitie ca totul e fals ar fi falsa, ceea ce inseamna ca nu totul e fals deci adevarul exista.
Daca adevarul n-ar putea fi cunoscut, notiunea insasi ar fi de prisos. Un adevar incognoscibil e absurd. Adevarul nu inseamna nici realitatea nici gandirea ci reflectia realitatii prin gandire conform teoriei corespondentei. In absenta unuia dintre cei doi termeni, notiunea nu are sens. Daca adevarul e un concept operabil atunci el obligatoriu sta sub semnul cognoscibilitatii. Concluzia: adevarul poate fi cunoscut.
2. Adevarul exista dar nu poate fi cunoscut. Existenta a fost demonstrata mai sus.
Intotdeauna adevarul presupune o prezenta `autentica` a realitatii dinaintea gandirii. Realitatea trebuie reluata in gandire asa cum este ea, ca atare, fara a se pierde, adauga sau deforma ceva. Intre obiect si subiect trebuie sa se instaleze plenar identitatea. Ori lucrurile nu stau deloc asa pentru ca:
a. Fiinta obiectului nu e niciodata aceeasi cu fiinta gandului despre acel obiect, ideea unui obiect nu e totuna cu obiectul insusi.
b. Exista o ruptura prealabila, o scindare, o diferenta intre obiectul gandit si gandul obiectului care face imposibila identitatea. Identitatea nu poate fi decat autoraportare pura. A identifica ulterior doua entitati initial distincte e o eroare, pentru ca identitatea inlatura cu desavarsire orice presupusa deosebire, fie ea si initiala.
c. Un obiect e gandit in functie de structura generala a unui subiect ganditor in genere, structura care face imposibil accesul la lucrul in sine.
d. Procesul gandirii este un fapt psihic complex si secund fiind conditionat de multe alte functii psihice ( perceptia etc ) cu care interactioneaza. Adevarul exclude orice conditionare subiectiva, pretextul existentei sale se leaga de o posibila reflectare pura a obiectului, nederanjata de filtre subiective.
e. Particularitatile individuale de tot felul adauga o relativizare pulverizatoare, in care orice concept poate fi supus unei serii practic infinita si indefinita de deformari.
f. Obiectul gandit pierde ceva prin gandire, tocmai esenta inaccesibila, ceea ce el este, in izolare, in sine, in neatingere cu alteritatea care diferentiaza , rol pe care il indeplineste spre neputinta adevarului si gandirea. Deasemenea lui i se adauga ceva prin gandire, ideea insasi, care inseamna in ultima instanta un altceva decat el, un supliment nenecesar si care condamna obiectul si subiectul la vesnica neidentitate.
Dupa toate cele aratate indraznesc sa spun ca adevarul nu poate fi cunoscut.
3. Singurul lucru adevarat este ca nu exista nimic adevarat. Daca adevarul ar exista atunci identitatea gandului cu obiectul gandit ar fi posibila. Mai sus se povesteste ca nu-i asa. Prin urmare nimic nu e adevarat. Ca sa evitam autosubminarea, autocontradictia va trebui scoasa aceasta propozitie din propria consecinta in care s-ar prabusi. Ea trebuie sustrasa neadevarului propriu, inclus in sensul ei. Nimic nu e adevarat impinge catre: nici faptul ca nimic nu e adevarat nu e adevarat, deci ceva e adevarat. Insa pentru a face cu putinta generarea adevarului prorpiu, ea va fi admisa, in genul unei `metaprincipiu` caruia nu i se aplica sensul propriei afirmatii.
4. Totul e relativ. Cata vreme orice obiect de cunoscut e relativ macar la subiectul pe care il cunoaste ( la structura in genere, la un anumit individ care cunoaste etc ) propozitia e evidenta. I se poate aplica acelasi procedeu al sustragerii pentru a evita capcana de a fi surpata de nefasta ei implicatie: daca totul e relativ, e relativ si faptul ca totul e relativ deci nici asta nu poate fi un adevar absolut.
Eu votez cu toate!

[que]

In primul rand, n-are rost sa discuti despre "adevar" cu prosti, in conditiile in care e un subiect foarte greu de abordat si pentru un geniu. Dupa parerea mea, are dreptate Nietzsche (chiar daca subiectivismul sau cauzat de dorinta de a avea o viziune dionisiaca asupra lumii este exagerat) cand spune "De ce sa cautam adevarul, cand putem sa cautam neadevarul ?" Rudiger Safranski a scris o carte despre nevoia de adevar a oamenilor, si cred ca acesta ar fi un subiect (putin) mai interesant si in orice caz mai usor de abordat. Numai stiinta spirituala poate pretinde ca detine adevarul. (pentru adevaratii Iubitori de adevar recomand citirea cartilor de Antroposofie ale lui Rudolf Steiner) Neacordandu-i importanta, evident ca nu exista adevar in mod obiectiv, daca e sa ne referim la ceva ce depaseste experienta umana, desi dupa parerea mea, pentru diferite regiuni (globalizarea e o idiotenie) se pot stabili valori la nivel uman in mod obiectiv, adica se poate construi "adevarul".