Chestii dejtebte din cartz

[neatza]

Despre ce ie vorba aici? Deci ie vorba despre lucruri de prin carti. Nu ie vorba de vorbe memorabile de genu “dau un regat pentru un calâ€Â

[gaga]

fuarte dragutz si o sa marshez oarecum da' inainte am o intrebare, cum adica:

Ie vorba de citate (extrase, note) care te-au marcat la o carte sau chiar te-au facut sa o cumperi.

cum sa ma faca sa cumpar o carte un citat daca nu am citit cartea? sau te referi la un citat dintr-o carte imprumutata pe care, dupa ce m-a marcat, am cumparat-o si eu pentru posesie?
ca sa imi fie clare regulile ...

[neatza]

ezact! poate ai auzit pe la frun radio, poate la frun teveu, poate ai cetit intr-o recenzie, poate scrie pe coperta patru, poate tzi-a trimis un preten, te-a sunat o fata, ai gasit intr-un oracol, tzi-a citit concubinu seara inainte de culcare... ma rog.. chestii dastea. sau poate ai citit pe tredu asta shi dupaia ai dat buzna in librarie shai golit raftu cu pricina.
sau poate ca tomna cetesht cartea, ai gasit o treaba shi vreai sa zici shi altora.

[gaga]

ahap, poi incadram la "tomna cetesht cartea, ai gasit o treaba shi vreai sa zici shi altora."

dostoievski, idiotul, editzie 1969, editura pt literatura universala


continutul sentimentului religios, in esenta lui, scapa oricaror consideratii si rationamente si nu poate fi stirbit de nici o greseala, nici o crima, de nici un fel de ateism; exista in el ceva constant, care va ramane intotdeauna in afara tuturor acestor elemente, ceva insesizabil si inaccesibil, pe langa care se vor invarti mereu, bajbaind si lunecand tot felul de atei, vorbind mereu despre cu totul altceva, intrucat mereu le va scapa miezul insushi, ca ceva ce depaseste intelegerea lor.

(pagina 252)
===

comentariu la citatul tau: LOL intai am crezut ca tu ai fost marcat de respectivul la varsta de 10 ani si second, e depasit de evenimente, pilozitatea respectiva nu mai e la moda de ceva vreme (vezi si pozele atasate pe cm)

[nocturna]

am gasit pagina, si anume 33 - Primavara neagra, sub editura Cartea romaneasca, capitolul "A treia sau a patra zi de primavara". Henry Miller, probabil 'cel mai' anti-american american, renegat si interzis in SUA, si adoptat de Frantza, scria, prin '36, despre tzara natala, visul multora, cam asa:

Daca am fost nefericit in America, daca am tanjit dupa mai mult spatiu, dupa mai multa aventura si libertate de expresie, este pentru ca aceste lucruri imi erau necesare. Sunt recunoscator Americii ca m-a facut sa-mi dau seama de propriile-mi nevoi. Acolo mi-am ispasit sentinta. [...] Vad America aducand dezastru. Vad America asemeni unui sumbru blestem aruncat asupra lumii. Inaintea mea vad instalandu-se o nesfarsita noapte, iar ciuperca ce a otravit lumea o vad putrezind de la radacina.
Si astfel scriu aceasta carte, infrigurat, ca un presentiment al sfarsitului - fie el ca va fi maine sau poate peste trei sute de ani.
cre'ca am subliniat suficient ca sa nu scriu cu caps lock si sa risc fun :z

ar mai fi si pasajul unde-i demonta brutal pe Huxley, Hemingway, Dreiser, precum si pe altii, folosind niste comparatzii dure, da' asta e alta poveste, poate in episodu' urmator.

deci o sa atentez si la Coshmarul Climatizat.

[neatza]

In primu rand im cer scuze ca nam avut chef sa traduc chiestiea asta.

In al doilea rand im cer scuze ca in loc sa scriu eo doo randur despre carte shi autor, o sa dau link.


Autor: http://www.selu.edu/Academics/Faculty/nadams/educ692/Bloom.html
Carte: http://www.ram.org/ramblings/philosophy/closing_of_the_american_mind.html


Nota 1: Pasajul de mai jos se gaseshte in partea intai a cartzii, intitulat Students.
Nota 2: Pentru juniorii care vor sa-shi prinda urechile paicia, incercatzi (pentru o mai buna intzelegere a textului) sa inlocuitzi Mick Jagger cu Marilyn Manson.


This strong stimulant, which Nietzsche called Nihiline was for a very long time, almost fifteen years, epitomized in a single figure, Mick Jagger. A shrewd, middle-class boy, he played the possessed lower-class demon and teen-aged satyr up until he was forty, with one eye on the mobs of children of both sexes whom he stimulated to a sensual frenzy and the other eye winking at the unerotic, commercially motivated adults who handled the money. In his act he was male and female, heterosexual and homosexual; unencumbered by modesty, he could enter everyone's dreams, promising to do everything with everyone; and, above all, he legitimated drugs, which were the real thrill that parents an policemen conspired to deny his youthful audience. He was beyond the law, moral and political, and thumbed his nose at it. Along with all this, there were nasty little appeals to the suppressed inclinations toward sexism, racism and violence, indulgence in which is not now publicly respectable. Nevertheless, he managed not to appear to contradict the rock ideal of a universal classless society founded on love, with the distinction between brotherly and bodily blurred. He was the hero and the model for countless young persons in universities, as well as elsewhere. I discovered that students who boasted of having no heroes secretly had a passion to be like Mick Jagger, to live his life, have his fame. They were ashamed to admit this in a university, although I am not certain that the reason has anything to do with a higher standard of taste. It is probably that they are not supposed to have heroes. Rock music itself and talking about it with infinite seriousness are perfectly respectable. It has proved to be the ultimate leveler of intellectual snobbism. But it is not respectable to think of it as providing weak and ordinary persons with a fashionable behavior, the imitation of which will make others esteem them and boost their own self-esteem. Unaware and unwillingly, however, Mick Jagger played the role in their lives that Napoleon played in the lives of ordinary young Frenchmen throughout the nineteenth century. Everyone else was sc boring and unable to charm youthful passions. Jagger caught on.
In the last couple of years, Jagger has begun to fade. Whether Michael Jackson, Prince or Boy George can take his place is uncertain, They are even weirder than he is, and one wonders what new strata of taste they have discovered. Although each differs from the others, the essential character of musical entertainment is not changing. There is only a constant search for variations on the theme. And this gutter phenomenon is apparently the fulfillment of the promise made by so much psychology and literature that our weak and exhausted Western civilization would find refreshment in the true source, the unconscious, which appeared to the late romantic imagination to be identical to Africa, the dark and unexplored continent. Now all has been explored; light has been cast everywhere; the unconscious has been made conscious, the repressed expressed. And what have we found? Not creative devils, but show business glitz. Mick Jagger tarting it up on the stage is all that we brought back from the voyage to the underworld.
My concern here is not with the moral effects of this music — whether it leads to sex, violence or drugs. The issue here is its effect on education, and I believe it ruins the imagination of young people and makes it very difficult for them to have a passionate relationship to the art and thought that are the substance of liberal education. The first serious experiences are decisive in determining the taste for the whole of life, and they are the link between the animal and spiritual in us. The period of nascent sensuality has always been used for sublimation, in the sense of making sublime, for attaching youthful inclinations and longings to music, pictures and stories that provide the transition to the fulfillment of the human duties and the enjoyment of the human pleasures. Lessing, speaking of Greek sculpture, said beautiful men made beautiful statues, and the city had beautiful statues in part to thank for beautiful citizens. This formula encapsulates the fundamental principle of the esthetic education of man. Young men and women were attracted by the beauty of heroes whose very bodies expressed their nobility. The deeper understanding of the meaning of nobility comes later, but is prepared for by the sensuous experience and is actually contained in it. What the senses long for as well as what reason later sees as good are thereby not at tension with one another. Education is not sermonizing to children against their instincts and pleasures, but providing a natural continuity between what they feel and what they can and should be. But this is a lost art. Now we have come to exactly the opposite point. Rock music encourages passions and provides models that have no relation to any life the young people who go to universities can possibly lead, or to the kinds of admiration encouraged by liberal studies. Without the cooperation of the sentiments, anything other than technical education is a dead letter.
Rock music provides premature ecstasy and, in this respect, is like the drugs with which it is allied. It artificially induces the exaltation naturally attached to the completion of the greatest endeavors — victory in a just war, consummated love, artistic creation, religious devotion and discovery of the truth. Without effort, without talent, without virtue, without exercise of the faculties, anyone and everyone is accorded the equal right to the enjoyment of their fruits. In my experience, students who have had a serious fling with drugs — and gotten over it — find it difficult to have enthusiasms or great expectations. It is as though the color has been drained out of their lives and they see everything in black and white. The pleasure they experienced in the beginning was so intense that they no longer look for it at the end, or as the end. They may function perfectly well, but dryly, routinely. Their energy has been sapped, and they do not expect their life's activity to produce anything but a living, whereas liberal education is supposed to encourage the belief that the good life is the pleasant life and that the best life is the most pleasant life. I suspect that the rock addiction, particularly in the absence of strong counterattractions, has an effect similar to that of drugs. The students will get over this music, or at least the exclusive passion for it. But they will do so in the same way Freud says that men accept the reality principle — as something harsh, grim and essentially unattractive, a mere necessity These students will assiduously study economics or the professions and the Michael Jackson costume will slip off to reveal a Brooks Brothers suit beneath. They will want to get ahead and live comfortably. But this life is as empty and false as the one they left behind. The choice is not between quick fixes and dull calculation. This is what liberal education meant to show them. But as long as they have the Walkman on, they cannot hear what the great tradition has to say. And, after its prolonged use, when they take it off, they find they are deaf.

[Aurolacul]

La faza cand Yossarian mergea prin oras(Roma) dupa ce aliatzii au cucerit-o, numai ca sa vada asemeni orori la fiecare coltz de strada, violuri, batai, oameni mortzi sau nebunni, pentru care razboiul WWII a fost un adevarat cosmar, shi care nemaiputand sa isi duca viatza norma au inebunit.
Capitolul asta subliniaza decadetza umana shi cat de mult s-a facut ca sa se ajunga la asa ceva.

[cezadany]

mai inainte de toate tre sa a zic ca chestia ce urmeaza nu e dintro carte...ci dintrun eseu al unei tipa din brasov...nu prea am vazut pe unde sal pun...sau poate nu mam invartit eu suficient de mult ca sa vad...so..inca o data scuze..mie imi place shi zic ca merita citit...

"(...)Numai cine realizeaza ca iubeste, a studiat cea mai mare cultura,
acumuland cele mai fabuloase comori, gustand bucuriile cele mai
frumoase.
M-ai cucerit cu bratele, cu sufletul, cu vorbele si cerul s-a strans
in jurul trupurilor noastre, s-a tot strans, bratele numai saturandu-se sa-si unesca propriile incercuiri, noi contopindu-ne, dornici mereu.
Dragostea dicteaza, sarutul scrie secretele inimii.
Sti bine iubite ca-n suflet sant focuri ce nu mor. Privirea ta este
o raza albastra ce imi aprinde tot cerul de dorul tau.
Cu tine incepe fericirea si tot cu tine se sfarseste si noaptea mea.
Cu inima senina, totdeauna alaturi, as vrea sa mergem mereu,......alaturi de tine visarea devine realitate.
La nesfarsit as cerceta taina ce se ascunde in privirea ta. Cand ma
gandesc la tine tristetea si umbrele se duc,totul devine senin si limpede ca lacrima.
Tuturor le zambesc incercand sa par fericita, cand de fapt sufletul
meu pluteste intr-o ciudata tacere.
Cuvintele de dragoste le-am irosit, luand in serios o dragoste falsa
si acum cand intind mainile spre iubire constat ca sant reci.
Sa nu faci niciodata din fericirea ta, durerea altuia.
Iubite, amurgul zilelor isi imprastie umbrele peste nostalgia fiintei
mele, iar inserarea s-a lasat de mult in gandurile mele.
Oare de ce tot ce e frumos trebuie sa doara?
Ce liniste este in jur. O liniste apasatoare vietuieste peste tot;
ma-n conjoara si din negura viselor tacute se desprinde fara veste
umbra ta.
O simt langa mine incercand sa-mi mangaie sufletul cu caldura
soaptelor tale.
Frumusetea-i trecatoare dar caracterul nemuritor.
Intai au fost ochii tai, apoi buzele, apoi tacere, am prins 1001 de
stele si toate m-au legat de universul tau.
Dupa tacere au urmat mainile tale, trupul tau, apoi stelele s-au
stins iar cerul lumii este luminat pentru totdeauna de sufletul tau.....sufletul tau pe care mi-l lasi in palma, sufletul tau care s-a contopit cu sufletul meu...
Visul meu s-a transformat in lacrimi si am suferit prea mult, as vrea
sa rad din nou si sa fiu cea de alta data, sa iubesc tot ce-i mai frumos si mai placut.
Privesc seara spre cer, vad steaua mea, dar ce pacat ca nu o pot atinge; este prea departe si totusi e steaua mea.
Straluceste ca un soare si cred ca pentru cineva si de va fi asa voi
straluci si eu, ceva mai mult, voi arde pentru ea.
A pretui pe cineva dupa frumusete, e ca si cum ai privi coperta unei
carti fara ai cunoaste continutul.
Tarziu cand vantul se rifosneste printre brazi cand luna calatoare
cerne argint pe ape, iubite esti departe, dar eu te simt aproape si tot ce-a fost inainte aievea parca e azi cand tineri amandoi si teferi cu inimi care ard ca stele si luceferi, ne sarutam si ne imbratisam.
Pentru intaia oara erai lumina vietii, cea mai de pret comoara......destinul, nu stiu de ce si cum ne-a smuls unul pe altul si n-am mai mers pe-un drum in parcul gol si
desfrunzit.
Sa ma auzi cand am sa te strig, sa-ntinzi bratele sa ma cuprinzi, si
ca prin vis sa numeri toate stelele din cer, apoi cand vei ajunge la ultima sa reinventezi un numar sau o stea, si de acolo din bratele tale sa-mi arati lumea, sa numeri fiecare rasuflare a fiintelor vi si cand vei ajunge la sfarsit sa inventezi un nume pentru o viata care o vom trai dincolo de lume, o eternitate,...ar fi prea putin pentru ati umezi buzele cu fiecare pic de iubire din sufletul meu.
Iubirea este un soare fara apus.
Daca as fi stiut ca ceea ce avea sa fie o ultima data cand te mai
vedeam as fi venit la tine, as fi cazut la picioarele tale si implorandu-te sa nu pleci departe si sa nu ma lasi singura, ti-as fi spus printre lacrimi cat de mult te iubesc si ca nu vreau sa
te pierd, dar n-am facut-o, n-am facut-o pentru ca nu stiam ca vreai sa-ti iei "ramas bun" doar din priviri......... acum te chem, te chem cu toata puterea sufletului meu dar esti departe, mult prea departe ca sa ma auzi.
Aplec capul spre pamant, ridic din nou spre soare, poate ca in mine
o speratanta moare, dar se va naste alta si curand voi invata sa fiu
nemuritoare, din nou ma nasc, nu mor, traiesc iubind.
Oamenii nu resping Biblia pentru ca gasesc greseli in ea, ci fiindca
ea gaseste greseli la ei.
Pentru cei ce trebuia sa ma gandesc, si nu m-am gandit, sau pentru
tot ce trebuia sa spun si n-am spus, sau pentru tot ce trebuia sa fac si n-am facut,...iti cer iertare.
Ai aparut in viata mea ca o noua raza de soare dupa o zi ploioasa,
desi nu credeam ca voi fi capabila sa iubesc din nou, tu ai trezit in
mine acele sentimente care ma fac cea mai fericita fiinta de pe pamant, imi multumesc ca mi-ai dat puterea sa merg mai departe, spre o noua sansa de a iubi, si de a fi iubita.
Vreau sa zambesc, vreau sa gasesc linistea si pacea in bratele tale,
indulcele tau sarut,
iti multumesc ca existi.
Iubirea e pentru tine doar un vis, un vis frumos de iarna, ti-aduci
aminte iarna cand ne-am cunoscut ningea,ningea cu mii si mii de stelute argintii, ce pareau a fi rupte din luna. Nu va mai fi nicicand o iarna ca aceea cand ne-am cunoscut. Va ramane doar visul si iubirea mea pentru tine.
Si zilele trec fara tine. Trec saptamani in care nu stiu ce fac, nu
stiu ce spun. Trec ani in care imi lipsesc mangaierile tale,
imi lipsesc surasul si zambetul tau, imi lipseste trupul tau, imi
este dor de ochii tai.
Vreau aripi de fluture, si suflet usor ca al unui fulg purtat de
adierea dulce a vantului.
Vreau esenta vietii ascunsa in inima pamantului si vreau stralucirea
stelei mele gemene.
Vreau un pahar in care sa adun apa pura din care a fost plamadita, si
mai vreau un strop de iubire cu care sa-mi umezesc buzele si sa-mi linisteasca sufletul.
Asa cum cerul iubeste soarele, iar ploaia norii, asa-ti doresc eu
iubire vesnica, asa cum picaturile reci si line de ploaie,se aseaza pe petale de flori, asa iubirea mea sa-ti umple sufletul de speranta.
Asa cum sentimentele puternice iti atinge inima, la fel de mult
doresc sa-mi stai aproape.
Iubirea-i timpul ce-l astepti, iubirea-i fals de stele, iubirea-i
sacra si dulce uneori, te strapunge, te doboara, te atinge, te-nconjuara. Patrunzi in timp si in iubire, si visezi, si speri si vrei iubire.
Se face tot mai tarziu, iar tu esti departe. Dar distanta nu conteaza
pentru ca sufletul meu o strabate, si obosit adoarme langa tine. Inchide ochii si simte-mi iubirea, ai grija de ea asa cum aveai grija de mine
in acele clipe superbe petrecute impreuna, vom reusi vei vedea, intr-
o zi vom fi aproape, iti voi putea oferi toata dragostea din inima mea, voi trai vesnic pentru tine, pentru fericirea ta. Pana atunci insa, inchide ochii si viseaza-ma, viseaza-ma asa cum fac eu in fiecare noapte
Ce-ar fi viata mea fara tine? Cred ca ar fi o soapte dusa de vant sau
poate o trecere prin timp, sau un lucru inutil.(...)"

[sol]

Justine, in cautarea unor experiente much better than sex (in cadrul Cuartetului din Alexandia, al romancierului Lawrence Durrell) este centrul de greutate al romanului care-i poarta numele (celelalte trei romane din circumspatiul desemnat de ele fiind Balthazar, MountOlive si Clea)

Citat abreviat din jurnalul eroinei.

E inutil – scrie ea – sa-ti inchipui dragostea ca pe o armonie a spiritelor, a gandurilor: e o inflacarare concomitenta a doua spirite angrenate in actiunea autonoma de a se maturiza … Recunostinta … ii creeaza (persoanei) iluzia unei comunicari cu propria sa pereche, dar acest lucru e fals. Obiectul iubit este pur si simplu o fiinta care a impartasit cu cel care-l iubeste o experienta simultana, in chip narcisiac. Toate acestea pot preceda … ambitia, mandria sau invidia: ele pot preceda primele destainuiri care marcheaza cotitura – de aici incolo, dragostea degenereaza in obisnuinta, posesiune si apoi din nou in singuratate.

Edit. Cartea Romaneasca, 1983, traducere Catinca Ralea.
Nascut in India in 1912. Scoli in Anglia. Expatriat . Constienta apartenentei la <generatia pierduta> a cremei scriitorilor anglofoni dintre WWI si II.Grecia. Levantul. Argentina. Univers existential poliedric reflectat in opera.
Bottom line la quartet:
Prin insasi vointa noastra, cu rabdare
Sa alungam din noi, din preajma noastra,
Tot ce nu e libertate.

[sol]

Veni odata din deshert spre marele oras Sharia un om care era un visator ; si avea cu el doar straiele ce le purta intr-o desaga.
Si mergand el pe strazi, privea si se minuna in fata templelor, a turnurilor si palatelor, caci orasul Sharia era de o frumusete fara seaman. Si le vorbi mult trecatorilor, intrebandu-i despre orasul lor, dar ei nu-i intelegeau limba si nici el pe a lor. La ora pranzului se opri in fata unui han urias, cu ziduri din marmura galbena, unde oamenii intrau si ieseau nestingheriti.
<Aici trebuie sa fie un loc sfant> isi spuse si intra si el.
Dar mare-i fu mirarea cand se trezi intr-o sala splendida unde mai multi oameni, barbati si femei, stateau asezati la mese. Ei mancau, beau si ascultau muzicantii.
<Nu – spuse visatorul – acesta nu este un lacas de inchinaciune. Aici trebuie sa fie o serbare oferita de print poporului, pentru a sarbatori vreun eveniment insemnat.>
In acel moment, un barbat, pe care el il lua drept supus al printului, se apropie de el si-l indemna sa se aseze. Si fu servit cu friptura si vin si cele mai alese dulciuri.
Cand se satura, visatorul se ridica sa plece. La usa il opri insa un barbat urias.
<Cu siguranta acesta este printul insusi> isi spuse visatorul si i se inchina sa-i multumeasca.
Atunci uriasul spuse pe limba cetatii :
<Domnule, nu ati platit pentru masa.>
Dar visatorul nu intelese si iarasi multumi din inima. Apoi uriasul il privi mai de aproape si isi dadu seama ca era strain de acele locuri, neavand pe el decat un vesmant saracacios si ca, intr-adevar, nu avea cu ce plati pentru mancare. Atunci uriasul batu din palme si venira patru paznici ai cetatii. Iar ei il ascultara pe urias si il luara pe visator cu ei ; si erau cate doi de fiecare parte a lui. Iuar visatorul, vazand ca aveau straie si miscari alese, privi spre ei cu incantare si isi spuse :
<Acestia sunt oameni de vaza.>
Si mersera impreuna pana cand ajunsera la judecatorie si intrara. Visatorul vazu inaintea lui, asezat pe un tron, un om venerabil, cu barba in vant, imbracat maiestuos. Si crezu ca acela era regele. Si fu incantat ca fusese adus in fata lui.
Paznicii ii spusera judecatorului, care era omul venerabil, ce acuzatii i se aduc visatorului, iar judecatorul numi doi avocati, unul care sa prezinte acuzatiile si celalat ca sa il apere pe strain.
Si avocatii se ridicara, unul dupa celalalt si isi expusera argumentele. Iar visatorul gandea ca asculta niste fraze de bun venit si inima i se umplu de multumire fata de rege si de print pentru tot ce facusera pentru el.
Apoi sentinta ii fu aratata visatorului. Pe o tablita agatata la gatul lui urma sa-i fie scrisa fapta si avea sa calareasca apoi pe un cal deshauat cu un trompet si un tobosar mergandu-i inainte.
Iar acest lucru pe data fu dus la indeplinire.
In timp ce visatorul calarea prin oras pe calul fara sha, cu trompetul si tobosarul inainte, locuitorii cetatii veneau alergand la auzul acestui zgomot, iar la vederea lui, radeau cu totii intr-un glas si copiii il insoteau in grupuri pe fiecare strada. Dar inima lui era in extaz si ochii ii straluceau de fericire, caci pentru el tablia era un semn de binecuvantare din partea regelui, iar procesiunea era in cinstea lui.
In timp ce calarea, vazu in multime un barbat care era asemeni lui, un om al deshertului, iar inima i se umplu de bucurie si-i striga :
<Prietene, prietene, unde ne aflam ? Ce oras este acesta in care m-a purtat dorinta inimii ? Ce neam de gazde generoase sunt acestea, care-l hranesc pe oaspetele intamplarii in palatele lor, ai caror printi il insotesc iar regii ii atarna la gat o marturie a binecuvantarii lor si ii ofera ospitalitatea unei cetati rupte din rai ?>
Iar celalalt, care era tot un om al deshertului, nu ii raspunse, ci doar zambi si inclina ushor din cap ; apoi procesiunea trecu mai departe. Si fata visatorului era senina, iar ochii lui scaldati in lumina.

Kahlil Gibran (1883 Liban–1931 NewYork), pictor si scriitor, formator de constiinta. Core : omul isi este dator siesi dobandirea propriei demnitati, luptand cu gratie, i.e. gratia frumusetii si iubirii.

< Acum ma pot incredinta cu totul tie. Si poti face asta doar cand celalalt te cunoaste indeajuns si, cunoscandu-te, iti daruieste dragoste si respect – adica libertatea.>