Din pat, aruncat in ploaie (povestea sfasietoare unui catel)
Scris: Mar Noi 07, 2006 2:43 pm
Avusesem 7 pui, o fetita o pastram eu, iar 5 ii dadusem la niste familii numai una si una, eram foarte mandra de norocul lor. Imi ramasese un baietel, cel mai frumos dintre toti, care fusese ales de multa lume si ma rugasera sa-l pun deoparte, iar cand era sa-l ia nu mai dadeau nici un semn de viata...
M-a contactat pe messenger o fata, spunandu-mi ca isi doreste foarte mult un catel si ca, dintre toti vazuti pe net, l-a ales pe al meu. Nu-i puteam da asa, oricum, un catel, am vrut sa stiu totul despre ea. Am aflat o poveste care m-a induiosat: o fata de 16 ani, a carei mama era plecata in strainatate la munca, al carei tata urma sa isi ia viza si sa plece si el in cateva zile. Urma sa ramana singura in apartament, era f. trista si considera ca numai un catel ii poate alina viata. M-a intrebat cat cer pe el. Nu cer nici un ban, i-am spus, cer doar sa fie indeplinite conditiile de iubire si rasfat pe care le are acasa: mancare multa si buna, pupat mult, plimbari lungi in parc la alti catei si, neaparat, sa doarma in pat. Rabdare si blandete, pentru ca este un catel sensibil. Mi-a spus ca ii poate oferi toate acestea.
M-a intrebat daca mai sunt persoane interesate de el, i-am spus ca mai vrea sa-l vada cineva, m-a rugat cu cerul si pamantul sa i-l pastrez ei, promitandu-mi ca, avand in vedere ca locuiam doar la o statie distanta una de alta, il voi vedea des, va veni cu el in parc sa se intalneasca cu mamica si surioara lui. Eram bucuroasa de aceasta sansa.
„Dar daca se intorc parintii tai si nu le convine? Sa nu il dai sub nici o forma altcuiva! Indiferent ce se intampla, sa mi-l aduci inapoi! Sa nu ajunga, Doamne fereste, in strada!â€Â
M-a contactat pe messenger o fata, spunandu-mi ca isi doreste foarte mult un catel si ca, dintre toti vazuti pe net, l-a ales pe al meu. Nu-i puteam da asa, oricum, un catel, am vrut sa stiu totul despre ea. Am aflat o poveste care m-a induiosat: o fata de 16 ani, a carei mama era plecata in strainatate la munca, al carei tata urma sa isi ia viza si sa plece si el in cateva zile. Urma sa ramana singura in apartament, era f. trista si considera ca numai un catel ii poate alina viata. M-a intrebat cat cer pe el. Nu cer nici un ban, i-am spus, cer doar sa fie indeplinite conditiile de iubire si rasfat pe care le are acasa: mancare multa si buna, pupat mult, plimbari lungi in parc la alti catei si, neaparat, sa doarma in pat. Rabdare si blandete, pentru ca este un catel sensibil. Mi-a spus ca ii poate oferi toate acestea.
M-a intrebat daca mai sunt persoane interesate de el, i-am spus ca mai vrea sa-l vada cineva, m-a rugat cu cerul si pamantul sa i-l pastrez ei, promitandu-mi ca, avand in vedere ca locuiam doar la o statie distanta una de alta, il voi vedea des, va veni cu el in parc sa se intalneasca cu mamica si surioara lui. Eram bucuroasa de aceasta sansa.
„Dar daca se intorc parintii tai si nu le convine? Sa nu il dai sub nici o forma altcuiva! Indiferent ce se intampla, sa mi-l aduci inapoi! Sa nu ajunga, Doamne fereste, in strada!â€Â