Despre Iasi si alte "metropole" mioritice

cu bilet la business class, ori cu cortul in spinare: am furnici pe toata talpa

Iasi

Mesajde altmit » Dum Oct 08, 2006 9:24 am

1.Principalele orase in raport de nr. de loduitori sunt:
1.Bucuresti-2.032.000 locuitori
2.Iasi-349.000 locuitori
restul nu conteaza.
"orasul celor sapte coline", a fost atestat prima data intr-un document din secolul al XV-lea, dat de catre Alexandru cel Bun (1400-1432) prin care acorda privilegii comerciale orasului; dar istoria Iasului merge inapoi pana la inceputul mileniului. ).
Universitatile din Iasi sunt: Universitatea Alexandru Ioan Cuza (cea mai veche universitate din Romania, fondata in 1864), Universitatea Politehnica Gh. Asachi, Universitatea de Medicina si Farmacie Grigore T. Popa, Universitatea Agronomica Ion Ionescu de la Brad, Academia de Arta, Institutul Teologic (Ortodox si Catolic).
[ Oraşul Iaşi nu aparţine doar locuitorilor săi. Are deosebitul privilegiu de a aparţine tuturor.
" In preistorie, pe teritoriul actualului judeţ Iaşi, inflorea binecunoscuta cultură Cucuteni, una dintre cele mai vechi şi mai importante din ţară.
- 1578 – mănăstirea Galata – ctitoria lui Petru Şchiopul
- 1639 – mănăstirea Trei Ierarhi – ctitoria lui Vasile Lupu
- 1615 – biserica Bărboi
- 1627 – biserica Barnovschi
- 1669-1672 – mănăstirea Cetăţuia – ctitoria lui Gheorghe Duca
- 1726-1733 – biserica Frumoasa – ctitoria lui Grigore Matei Ghica
Cu toate acestea, in secolul al XVI-lea, atunci cand a devenit capitala unui principat de trei ori mai mare decat cel al Belgiei, Iaşul era un oraş mic in comparaţie cu cel din ziua de azi.
Tot in acestă perioadă, oraşul a fost martorul luptelor pentru influenţă dintre ruşi, austrieci şi, respectiv, turci, cat şi al eforturilor Franţei de a da o anumită orientare acestor dispute. Deşi a fost adeseori mistuit de flăcări şi de ciumă, Iaşul, aflat in apropierea Poloniei, a fost puternic influenţat de principiile Revoluţiei franceze.
Incă din perioada premergătoare Revoluţiei din 1848, oraşul a devenit leagănul ideologiei naţionale. Acestea se intamplau in paralel cu consolidarea funcţiilor administrative, economice şi spirituale.
Iaşul avea, de asemenea, marele merit de a fi iniţiat revoluţia de la 1848, care s-a extins ulterior pe intreg teritoriul romanesc. Ar fi de ajuns să subliniem efervescenţa presei Iaşului, inaugurată in 1829 de către Gheorghe Asachi cu Albina Romanească, continuată cu Alăuta Romanească şi cu Dacia Literară, prima noastră revistă literară, editată de Mihail Kogălniceanu din 1840, cu Propăşirea, Romania Literară a lui Vasile Alecsandri etc.
Iaşul din perioada Junimii, cu cercul literar, conferinţele, tipografia şi un program cultural bine stabilit, cu jurnalele, bursele, băncile, hanurile, hotelurile, gara (construită in 1866), işi trăia perioada celebră şi remarcabilă din istoria culturală şi literară.
Cel mai vechi centru universitar al ţării a fost martorul unor evenimente semnificative din istoria educaţiei. Dezvoltarea segmentului educaţional a inceput cu Academia Vasiliană, infiinţată de către Vasile Lupu şi a continuat cu Şcoala de Ingineri - infiinţată de Gheorghe Asachi. Şcoala Normală, a cărei absolvent avea să fie şi Ion Creangă (elev al lui Titu Maiorescu), Liceul "Oltea Doamna", iar din zilele noastre, Liceul Eminescu, Liceul Naţional, Liceul Negruzzi, Liceul Humpel şi Liceul de Artă şi Meserii.
Pe langă Teatrul Naţional, Teatrul Luceafărul, Opera, Filarmonica, Biblioteca Centrală Universitară Mihai Eminescu, Bibliotaca Judeţeană Gheorghe Asachi, galerii de artă, cinematografe, cluburi, librării şi anticariate, Iaşul dispune de cel mai mare număr de muzee din ţară, reunite in două complexe muzeale:
a) Din perspectivă instituţională, Iaşul este pe poziţia secundă in ţară, după Bucureşti, ca număr de instituţii şi ca număr de oameni angajaţi efectiv in acestea. De asemenea, instituţiile profesioniste de cultură sint grupate in trei categorii:
b) Caracteristicile publicului ieşean consumator de cultură sint destul de greu de organizat intr-o categorie. Oraş cu o veche tradiţie culturală, Iaşul beneficiază de un public larg, divers structurat şi destul de neomogen. Există, in primul rind, o intelectualitate umanistă, relativ numeroasă dublată de o categorie destul de largă de studenţi ai universităţilor de pe raza municipiului. publicul ieşean are o dominantă conservatoare care-l face receptiv mai curind la formele clasice, tradiţionale de expresie artistică
Muzeul Literaturii Romane din Iaşi este o instituţie publică de cultură care administrează douăsprezece mezee şi case memoriale literare, păstrand şi prezentand publicului edificii, documente, lucrări de artă, manuscrise, carte rară, obiecte cu valoare memorială care au aparţinut unor scriitori de prestigiu naţional şi universal care s-au născut sau au activat in Iaşi.
O prezentare succintă a patrimoniului literar şi arhitectonic aflat in posesia acestei instituţii cuprinde:
Casa V. Pogor, unde se află şi centrul administrativ al muzeelor literare ieşene, devenită muzeu in 1972, la 109 ani după ce, in acest edificiu (1863) a fost fondată ocietatea “Junimeaâ€Â
altmit
Junior Member
 
Mesaje: 1
Membru din: Dum Oct 08, 2006 8:21 am
Localitate: Iasi

Mesajde baixinho© » Dum Oct 08, 2006 11:19 am

ce liş-beşliş are postul de mai sus cu intalnirile forumiste (care nu se mai ţin)?
ANTI

care stie sa sparga conturi de yahoo si are nevoie de nejte banutzi, sa-m dea pimeu. da sa nu vina cu programe d-alea de sa trimit vechiul cont + noul cont si noua parola la nuj ce adresa ca-l injur de mama. (imi asum responsabilitatea acestui anunt)
Avatar utilizator
baixinho©
 
Mesaje: 14117
Membru din: Joi Mar 14, 2002 12:00 am

Mesajde MiG29 » Dum Oct 08, 2006 1:23 pm

1.Principalele orase in raport de nr. de loduitori sunt:
1.Bucuresti-2.032.000 locuitori
2.Iasi-349.000 locuitori
restul nu conteaza.


ai sa mori tu?
The Earth is full.GO HOME!
Avatar utilizator
MiG29
 
Mesaje: 7104
Membru din: Dum Apr 14, 2002 11:00 pm

Mesajde Djinn » Dum Oct 08, 2006 1:47 pm

Acu' puteti sa va desfasurati in voie.

Migule, se scoala taratza-n mine cand auz ca e alt oras mai mare ca municipiul de la malu marii :D (nafar de Bucuresti, bineinteles, asta e cu totul in alta liga).

Pe vremuri Ctza era al doilea oras ca marime din tara... sa-l fi depasit Iasiul?
sa-mi amintiti voi, ca io sigur uit
Avatar utilizator
Djinn
 
Mesaje: 4332
Membru din: Lun Noi 15, 2004 12:00 am

Mesajde MiG29 » Dum Oct 08, 2006 2:09 pm

n-are importanta daca iasiu ie mai mare sau nu. ce ma deranjeaza ie chestia aia cum ca "restu nu conteaza".
The Earth is full.GO HOME!
Avatar utilizator
MiG29
 
Mesaje: 7104
Membru din: Dum Apr 14, 2002 11:00 pm

Mesajde shiona » Dum Oct 08, 2006 2:11 pm

io stiam ca dupa numaru de locuitori Brasovu ie al doilea....si dupa suprafatza Constantza...da noh acu poate s-au schimbat lucrurile in ultimii ani...
"Ar trebui pus un gratar la intrarea in orice suflet.Ca sa nu se bage nimeni in el cu cutitul." M Sorescu
Avatar utilizator
shiona
Junior Member
 
Mesaje: 385
Membru din: Vin Iul 01, 2005 11:00 pm

Mesajde Djinn » Dum Oct 08, 2006 3:13 pm

da, faza cu "restu nu conteaza" e de o crasa nesimtire.
sa-mi amintiti voi, ca io sigur uit
Avatar utilizator
Djinn
 
Mesaje: 4332
Membru din: Lun Noi 15, 2004 12:00 am

Mesajde RajaF » Dum Oct 08, 2006 3:17 pm

Am fost la Iasi, nu m-a impresionat. Mult mai fain la Brasov, Cluj, Timisoara.
Live fast, die young!
Avatar utilizator
RajaF
Junior Member
 
Mesaje: 596
Membru din: Dum Dec 04, 2005 12:00 am

Mesajde river » Dum Oct 08, 2006 3:19 pm

altmit scrie:SPER SA NU VA PLICTISESC. STIU CA SUNTETI TINERI, SUPERFICIALI, DAR TIN SA VA REAMINTESC CA ROMANII NU SUNT ASA!
Voi reveni in incercarea de ajunge la mintea voastra
.


jignitor, de asemenea :(

m-ar interesa, in contextul de fatza, intelesul termenului "nesuperficial "
"Uneori se mai intampla insa ca vreun Smochin razvratit sa se catzere pe gard si sa-si ia lumea in cap... "

imi asum ceea ce scriu, cine are de gand sa plagieze o face pe barba lui
Avatar utilizator
river
Junior Member
 
Mesaje: 1035
Membru din: Joi Ian 23, 2003 12:00 am

Mesajde pacha » Dum Oct 08, 2006 5:50 pm

M-ar interesa daca s-a restaurat Palatul Culturii sau iti mai cade in cap tencuiala.
Restul nu conteaza :)
Si asta trece !
pacha
 
Mesaje: 2042
Membru din: Vin Mai 14, 2004 11:00 pm

Mesajde river » Dum Oct 08, 2006 6:03 pm

Iasiul este un oras superb, asta nu pot contesta. In plus, este orashul studentiei mele. Este orasul in care parfumul de tei este incredibil, asa cum se impleteste el cu idile, cu poezie, cu povesti frumoase, amintiri la Bojdeuca, bere la Vanatori, tramvaie rablagite, controlori idioti, filosofi shprituiti, carciumi boeme, haine ciudate, ciudati, normali. Expozitii la Palat, holurile univesitatii in care, pentru inceput, te ratacesti ca mai apoi sa le ocolesti cu nonshalantza, cafea la cantina studenteasca ore intregi. Si CUI-ul si Biblioteca.
Casa Otiliei Cazimir, idile cu George Toparceanu, descoperite intre filele din Casa Cartii... Un Mall ultramodern intr-o mare tabara, numita de noi "Tudor". Troitze si cumplite emotii la examene...

Suntem tineri. Si superficiali. Ca nu stim cati locuitori are un oras, ca nu am dat impresia macar o data ca ne-ar interesa povestea unui oras... Asta sa insemne, superficial?...
"Uneori se mai intampla insa ca vreun Smochin razvratit sa se catzere pe gard si sa-si ia lumea in cap... "

imi asum ceea ce scriu, cine are de gand sa plagieze o face pe barba lui
Avatar utilizator
river
Junior Member
 
Mesaje: 1035
Membru din: Joi Ian 23, 2003 12:00 am

Mesajde Shaki » Dum Oct 08, 2006 6:28 pm

altmit scrie: Romanii sunt tineri, frumosi,isteti, culti, cu sangele fierbinte, fara probleme sexuale (asa cum sunt cei din occident - majoritatea- credeti-ma am avut ocazia sa ma conving).
fluf, sigur nu vrei sa-l trimitzi sa consilieze pe sex? ~p
aliatzi, right? :D

A little girl went out to play, lost in the marketplace as if half-born...
Avatar utilizator
Shaki
 
Mesaje: 7089
Membru din: Lun Mar 10, 2003 12:00 am

Mesajde kant emir » Mar Oct 10, 2006 6:18 am

[quote="altmit"](1)..... Liceul "Oltea Doamna", iar din zilele noastre, Liceul Eminescu
...
(2)Casa Toparceanu – inugurată]
(1), (2) - numa inexactitatz, deci (3) nutz mai loa responsabilitatz caretz depasesc puterile, pentru ca da (4), ne plictisejt; si nu stem, totz (5) tineri si superficiali (asa cuma pari domnia ta sa fii - or puate ca ai loat articolasu de undeva si nu l-ai verificat, in scopu casa nul strici! vesca nici bisericile nu le-ai pomenit pe toate cele marishuare - Golia, spre pilduire, pe acoperishu careia tragea Creanga, dupa ciori ,si etcetcetc)

si nu ne mai recomanda nica, si nu incerca sa mai ajungi in mintea nuastra (pentru ca s-ar putea sa ajungi in lobushoru cu injuraturi spurcate, domnule "restunuconteaza")


bre precinilor, ista vorbejte fics ca jiji unsurosu-cu-cifre, ca si ala iera gata sa nen vetse o gruaza de trebi
"... deasupra-i cer de stele" si legea morala din mine
kant emir
 
Mesaje: 9782
Membru din: Joi Noi 18, 2004 12:00 am

Mesajde eyewitness » Mar Oct 10, 2006 6:45 am

ienbieme, nu crezi ca tredu asta ar trebui unit cu asta?

http://www.fanclub.ro/showthread.php?t=15725

io asa sujerez
If you want to be a hippie, put a flower in your peepee
Avatar utilizator
eyewitness
 
Mesaje: 19220
Membru din: Lun Aug 05, 2002 11:00 pm

Mesajde nbm » Mar Oct 10, 2006 11:45 am

nene aiule,
macar ala de pe turism e mai argumentat :D, dar fie.


altmit, acum ca ai intrat 'sub palaria mea', te invit sa raspunzi frumos si civilizat intrebarilor puse de partenerii de dialog, pentru ca altfel risti sa obtii exact contrariul celor pe care (presupun) ca ti le-ai propus. si anume sa atragi antipatia userilor asupra Iasiului, care altminteri nu are nicio vina ca sustinatorii sai nu stiu sa se exprime
GOD must love STUPID PEOPLE. HE made SO MANY!!!
Avatar utilizator
nbm
 
Mesaje: 4958
Membru din: Dum Iul 25, 2004 11:00 pm

Mesajde kant emir » Mar Oct 10, 2006 12:32 pm

bre, la ieshi ie frumos, si targu-i dulce - n-am dubii

dupa cum n-am dubii ca acest cvasianalfabet, doritor sa ne deschida mintzile, a copiat de aici

dar nu-l loatz in seama, nu va punetz mintea cu naucul, ci, daca avetz drum, nu ocolitz urbea cu pricina - ie un oras vechi (istoria e vie si aici, se simte si pulseaza), pentru ca se vor gasi destule repere care sa va ramana in minte si suflet - spre pilduire: privelistea Galatei, de pe Copou ( ie o poezie picturala: te uiti de pe un deal pe altul, pe deasupra orasului; pe linia implicita a orizontului vezi silueta de pagoda a indepartatei manastiri); plimbarile pedestre prin orice coltz de oras (marog, excludem cartierele muncitorejt ale lui ceajca - alea, ca peste tot dealtfel, is neinteresante), cum ar fi Sararia (coborand, domol: in stanga-jos ulitele Tzicaului, dupa care dealuri, dealuri, si iar dealuri; in dreapta - "mahalaua" Copoului), un drum al linistii, aproape aerian; pe la jumatatea drumului sunt (sau erau, ca n-am mai fo demultisor) doi pini uriasi, care de departe se vad ca un singur copac, o singura tulpina inalta, inalta, si in varful careia se zareste coroana, ca un cuib urias.

nu, nu e de ocolit Iasul
"... deasupra-i cer de stele" si legea morala din mine
kant emir
 
Mesaje: 9782
Membru din: Joi Noi 18, 2004 12:00 am


Înapoi la Calatorie, turism, plimbare

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 4 vizitatori