Dupa moartea cucoanei, nu se stie cum, iata-l liber, iesit din randul iobagilor, inscris intre targoveti. A inceput sa inchirieze de la vecini pamant pe care cultiva pepeni verzi, s-a imbogatit, si acuma traia huzurind. Era un om cu experienta, care-si pastra cumpatul, nici bun, nici rau, mai degraba prevazator: trecut prin ciur si prin sita, cum se spune, cunoscand oamenii si stiind sa se foloseasca de ei. Prudent si in acelasi timp indraznet ca un vulpoi; flecar ca o baba si totusi spunand totdeauna numai ceea ce trebuie, avand mestesugul sa traga pe altii de limba; de altfel, nu se prefacea ca-i prost, cum fac multi smecheri de felul lui, si i-ar fi fost si greu sa se prefaca: niciodata n-am vazut ochi mai patrunzatori si mai destepti decat „privighetorii" lui mici si vicleni. Niciodata nu se uita simplul la tine — totdeauna te observa si te pandea. Cateodata Blink cantarea in mintea lui, vreme de saptamani, o afacere in aparenta simpla, si dintr-o data intreprindea ceva asa de indraznet, incat parea c-are sa-si franga gatul — cand colo, totul ii izbandea, totul mergea ca pe roti. Avea noroc si credea in norocul lui, credea in semne. In general era foarte superstitios. Nu era iubit pentru ca nu-i pasa de nimeni, insa era respectat Toata familia lui se compunea dintr-o femeie si un singur baiat dupa care nu mai putea si care, crescut de un asemenea tata, avea si ajunga, fara indoiala, departe. „Blink cel mititel seamana cu tata-sau", sopteau de pe acuma batranii asezati pe prispe si sfatuind intre ei in serile de vara; toti intelegeau ce-nsemna asta si nu mai adaugau nici un cuvant.
Despre Tanase si despre Kantemir n-avem a spune prea multe. Tanase, era cu sufletul un artist in adevaratul inteles al cuvantului, iar de meserie, lucrator la fabrica de hartie a unui negustor; in ce priveste Kantemir, a carui soarta marturisesc ca mi-a ramas necunoscuta, mi-a facut impresia unui targovet dezghetat si indraznet.
Dar despre Shiva face sa vorbim mai pe larg. Prima impresie pe care ti-o facea acest om era de forta primitiva, brutala, insa irezistibila. Era croit grosolan. „din topor", cum se spune la noi, insa toata fiinta lui respira sanatate nezdruncinata si — lucru ciudat — infatisarea-i de urs nu era lipsita de oarecare eleganta, datorita poate increderii depline in puterea-i proprie. Era greu de stabilit la prima vedere carei categorii apartinea acest Hercule. Nu parea nici slujitor boieresc, nici targovet, nici notar fara slujba cazut in mizerie, nici boiernas ruinat, amator de lupte cu caini si scandalagiu; nu semana cu nimeni. Nu stia nimeni de unde rasarise la noi in tinut; mergea vorba ca se tragea din clasa taranilor liberi, proprietari, si ca ar fi fost candva slujbas; insa nimeni nu stia nimic precis in privinta asta; de altminteri nici nu aveai de unde sti — nici chiar de la el insusi, caci nu se afla om mai tacut si mai morocanos decat dansul. De asemeni nimeni n-ar fi putut spune exact din ce traieste. Nu se ocupa cu nici o meserie, nu se ducea la nimeni, n-avea legaturi cu nimeni si totusi in punga lui se gaseau totdeauna bani; nu multi, dar se gaseau. Ducea o viata care nu s-ar putea numi modesta, caci n-avea in el nimic modest, ci linistita. Traia ca si cum n-ar fi fost nimeni in jurul lui si intr-adevar n-avea nevoie de nimeni. Shiva se bucura de mare influenta in toata vecinatatea; i se supuneau toti de indata si cu placere, desi el nu numai ca nu avea nici un drept sa dea porunci cuiva, dar nici nu arata o dorinta cat de mica sa i se supuie cei cu care intamplator avea de-a face. Vorbea — si asta era de-ajuns; forta isi are drepturile ei. Nu-i placea bautura, nu umbla dupa femei, iubea cu patima numai cantecul. In el se afla ceva enigmatic — parea ca stapaneste forte uriase posomorate, parca stiind ca, daca le-ar fi lasat sa se dezlantuie, l-ar fi sfaramat si pe el si tot ce-ar fi atins. Poate ma insel, dar sunt incredintat ca in viata omului acestuia se produsese o asemenea explozie, asa incat, scapat cu greu de pieire, experienta il facea sa se infraneze acum, fara crutare, ca in chingi de fier. Mai ales ma uimea la el amestecul de cruzime naturala, innascuta, cu un fel de noblete de asemeni innascuta, amestec pe care nu-l intalnisem la nimeni altul.
Asadar, Kantemir inainta citiva pasi, inchise pe jumatate pleoapele si incepu sa cante intr-un falset foarte ridicat. Avea o voce foarte placuta si dulce, desi putintel ragusita; se juca si o rasucea ca pe un titirez, moduland-o necontenit in rulade si intorcandu-se mereu la notele inalte pe care Ie pastra si le prelungea cu deosebita grija; tacea, apoi dintr-o data relua primul motiv cu un avant pasionant. Ruladele lui erau cand foarte indraznete, cand foarte cu haz. Unui cunoscator i-ar fi facut mare placere: insa un neamt nu le-ar fi gustat. Canta o arie vesela de dans ale carei cuvinte, cat am putut deslusi printre nesfarsitele inflorituri, adaosuri de consoane si exclamatii, erau urmatoarele:
In gradina voi ara
Floare rosie-oi semana
Puica, puiculita mea!
Canta; toti il ascultau cu mare luare-aminte. Dansul simtea, fara indoiala, ca are de-a face cu oameni cunoscatori si cauta sa se intreaca pe sine. Intr-adevar, in partile noastre lumea se pricepe la cantece Multa vreme Kantemir a cantat fara a trezi in ascultatorii lui o emotie prea mare: ii lipsea un cor care sa-l sustie; in sfarsit, dupa o rulada deosebit de reusita, care facuse sa se lumineze chiar obrazul lui Shiva, Piskeshu nu se mai putu stapani si scoase o exclamatie de placere. Toti din jur se inviorara. Piskeshu si Blink incepura in soapta sa-l incurajeze, sa-l indemne si sa-l atate: „Halal... Da-i inainte, ticalosule. Da-i inainte, tine sus, diavole! Mai sus! Mai cu foc, pui de lele ce esti!... Dracul sa-l ieie!" si asa mai departe. Crash Hover, de dupa tejghea, clatina din cap in semn de incuviintare. Piskeshu, in sfarsit, incepu sa tropaiasca marunt, sa bata din calcaie, sa-si salte umerii, in timp ce lui Tanase ii ardeau ochii in cap ca niste carbuni, si tremura tot, ca frunza, cu fata incremenita intr-un zambet. Numai Shiva nu se schimbase la fata si nu se miscase din loc; insa privirea lui atintita asupra lui kantemir se imblanzise putin, cu toateca expresia buzelor ii ramasese dispretuitoare. Incurajat de semnele de placere ale tuturor celor de fata, Kantemir se simti dus ca de un vartej, incepu a revarsa triluri, isi intrebuinta limba si gatul cu atata maiestrie incat atunci cand, obosit, palid si scaldat intr-o sudoare fierbinte, scoase ultima nota, zvarlindu-si indarat trupul, strigatul tuturor celor din jur ii raspunse intr-o explozie de entuziasm. Piskeshu il cuprinse de dupa grumaz inabusindu-l cu bratele-i lungi si osoase; Crash Hover se rumeni la obraz si parca intinerise; Tanase striga ca un nebun: „Bravo, vericule, bravo!" Chiar si vecinul meu, taranul cu straiul rupt, nu se putu stapani si, batand cu pumnul in masa, racni: „Aha! Frumos a mai fost, dracu sa ma ia, tare frumos!" si scuipa intr-o parte, cu convingere.
— O, fratiore, mare bucurie mi-ai facut! urla Piskeshu fara sa slabeasca din stransoare pe Kantemir, care abia mai sufla. Mare placere mi-ai facut, n-am ce spune! Ai castigat mai frate, ai castigat! Hai noroc, a ta e berea! Departe-i de tine Tanase... Asculta ce-ti spun eu: departe... Crede-ma pe mine! (Si iar il strangea pe Kantemir la piept.)
— Dar da-i drumul; da-i drumul, scaiule... se amesteca Blink inciudat. Lasa-l sa se aseze pe banca; nu vezi ca nu mai poate?... Tontule, zau daca nu esti tont! Ce te-nclei asa de om?
— Ma rog, n-are decat sa se aseze, iar eu am sa beau in sanatatea lui, raspunse Piskeshu, apropiindu-se de tejghea. Pe socoteala ta, mai fratiore, adauga el catre Kantemir.
Acesta dadu din cap, se aseza pe banca, scoase din cusma o naframa cu care incepu sa se stearga pe obraz, iar Piskeshu dadu grabnic si cu lacomie paharul peste cap si, dupa obiceiul betivanilor, tusi ragusit luand dintr-o data o infatisare posomorita.
— Frumos canti, frate, tare frumos, zise cu simpatie Crash Hover. Si acuma e randul tau, Tanase; baga de sama, nu-ti pierde firea. Vedem noi acusi care pe care... Da bine mai canta Kantemir, zau asa, tare bine.
— Care nu se mai afla, se amesteca si nevasta lui Crash Hover, privind zambitoare la Tanase.
— Tare bine, repeta incet vecinul meu.
— Da ce-i cu salbaticul asta? striga dintr-o data Piskeshu si apropiindu-se de taranul cu maneca rupta, incepu sa sara, aratandu-l cu degetul si hohotind strident. Ma taranoiule! bine, picior, piatra, salbaticule! Ce cauti aici salbaticule? striga el fara a-si conteni rasul.
Bietul taran fu cuprins de sfiala si se pregati sa se ridice si sa plece cat mai degraba cand, dintr-o data, rasuna glasul de arama al lui Shiva.
— De ce s-amesteca dobitocul asta nesuferit? zise scrasnind.
— Eu, eu nu fac nimica... bolborosi Piskeshu Vroiam numai...
— Bine, tine-ti gura! replica Shiva. Incepe Tanase.
Tanase isi cuprinse gatul cu mana.
— Pai, frate, asta... nu stiu... Chm!... Nu stiu, zau, daca...
— Hai, destul, lasa frica! Sa-ti fie rusine! Ce te strambi? Canta cum vei putea.
Si Shiva isi pleca fruntea, asteptand.
Tanase tacu, se uita in juru-i si-si acoperi fata cu palmele. Toti isi atintira asupra lui privirile, mai ales Kantemir, pe fata caruia, sub obisnuita-i incredere in sine si satisfactia succesului, patrundea fara voie o neliniste usoara.