Cum alegi muzica clasica pe care o asculti/o iei. Recomandari de lucrari.

[shoeman]

cineva m-a rugat odata sa ii fac un top 10 al meu pt muzica clasica.A fost destul de greu si nu cred ca
o asemenea clasificare ar fi corecta, muzica e atat de variata si fiecare compozitor are specificul lui incat
e greu sa alegi o piesa si sa excluzi alte N care poate ti-au placut aproape la fel de mult.Tot nu mi se pare corect
ca trebuie sa faci comparatie intre sonate, concerte, simfonii etc... ceea ce e ca si cand ai compara o nuvela cu un roman.
Intr-adevar trebuie luate in considerare capodoperele muzicii clasice(sonata lunii, simofonia aVa de Beethoven etc..), care nu au cum sa nu iti placa doar ca poate fata de una din
piesele astea preferi una mai putin cunoscuta dar pe care ai inteles-o si se potriveste mai bine cu gustul tau.
Deci in fond e o chestie de gust....

Deci iata si top 10 care l-am alcatuit dupa indelungi reflectari:
1.Mozart-Concertul nr20 pt pian (mozart "povesteste" ceva, tu trebuie sa iti imaginezi:))
2.Berlioz-Simfonia fantastica op16 (tot asa numai ca povestea o cunosti de la inceput; spectaculoasa mai ales daca o asculti live in sala de concert)
3.Beethoven-Concertul nr5 "Imperialul"(tipic Beethoven;))
4.Mozart-Simfonia nr40
5.Beethoven-Sonata lunii
6.Brahms-Concertul nr1 pt pian (maestuos, discursul pianului se imbina f bine cu cel al orchestrei, ca intr-o simfonie)
7.Ceaikovski-Concertul pt vioara in re major
8.Dvorak-Concertul pt violoncel
9.Mussorgski-Tablourile unei expozitii
10.Rahmaninov-Concertul nr3 pt pian

Asta nu inseamna ca Mozart e cel mai tare si Rahmaninov e mai "slabut". Sunt alegerile facute de mine din tot mormanul de lucrari clasice(care implica si o mare varietate).De exemplu imi place f mult Brahms cu toate ca e pe locul 6.Am ales lucrari mai ample pentru ca sunt mai bogate in idei si efecte sonore dar si pentru a exista o oarece legatura intre ele.
Simfonia fantastica e o lucrare cu o muzica foarte sugestiva pe care ajungi sa o indragesti mai ales dupa ce ai inteles-o.
Dar despre ea in episodul urmator...

[ghionoiul]

Intr-adevar trebuie luate in considerare capodoperele muzicii clasice(sonata lunii, simofonia aVa de Beethoven etc..), care nu au cum sa nu iti placa

shoeman, ai sa razi, dar desi Beethoven este in general perceput ca "accesibil", sunt destui carora Beethoven sau Mozart pur si simplu nu le plac, in schimb se dau in vant dupa Prokofiev, Debussy, Bartok sau Sostakovici, indeobste recunoscuti ca ceva mai "absconsi".
Ca o parere personala, nu as baga Sonata Lunii chiar la categoria "capodopere", unde mai degraba si-ar avea locul, sa zicem, sonata op. 111, ci poate la "slagare". Ma rog, chestie de gust, dupa cum spuneai.

6.Brahms-Concertul nr1 pt pian (maestuos, discursul pianului se imbina f bine cu cel al orchestrei, ca intr-o simfonie)

Pai chiar ESTE o simfonie. Dealtfel cam tot ce a scris Brahms este simfonic. Ia orice sonata (pian, vioara, clarinet...) si o mana priceputa ca a lui Schonberg iti va putea scoate din ea o simfonie pentru orchestra mare, asa cum Schonberg a si facut cu cvartetul cu pian in sol minor.

"Imperialul"(tipic Beethoven

Dupa gustul meu, "tipic Beethoven" nu e Imperialul (care e superb, dealtfel), ci triourile sau sonatele pentru pian.

[shoeman]

da, cred ca "slagare" e cuvantul potrivit pentru ce aveam in minte...

sonata lunii cu toate ca e un titlu care poate iti pare notoriu e o lucrare la care tin mult de aceea am facut o exceptie pentru ea si am situat-o
alaturi de lucrari ample, concerte si simfonii.

In ceea ce priveste concertul de brahms, inca de la prima auditie m-am gandit la el ca fiind o "simfonie cu pian". Acest gen de concert-simfonie, cu un dialog
solist-orchestra mai strans, se intalneste si la Ceaikovski, Beethoven si chiar Mozart dar Brahms are ceva special, imbina cele 2 parti intr-un mod foarte placut fara a neglija rolul solistului.
Deocamdata nu ma impac prea bine cu domnii Prokofiev, Debussy sau Bartok, de aceea imi e greu sa inteleg psihicul acelor persoane de care vorbesti.
Dintre compozitorii moderni cu Sostakovici ma inteleg cel mai bine. Debussy si Ravel au un stil care imi e destul de greu sa-l diger(astept ceva recomandari de lucrari) iar Prokofiev si Bartok ma lasa rece.

[ghionoiul]

Pentru "imprietenirea" cu Debussy iti recomand schitele simfonice "La Mer", unde te-as ruga sa remarci finetea si subtilitatea sonoritatilor, amintind de tuseurile din picturile lui Monet (de unde si calificativul de impresionist pentru Debussy). De asemenea, nici miniaturile pentru pian nu sunt de lepadat.
La Ravel, in afara de arhicunoscutul Bolero, incearca rapsodia "Tzigane" pentru vioara si orchestra, o bijuterie. Daca ti-a placut, incearca si "La Valse". Daca inca mai rezisti, iti propun Concertul pentru pian pentru mana stanga.

Incalzirea cu Prokofiev poti sa ti-o faci linistit cu "Simfonia clasica", o lucrare care la inceput iti da senzatia de Haydn, dupa cum anunta si numele, dar abunda de subtilitati cromatice marca Prokofiev. Apoi mai discutam.

Sunt de acord cu tine ca Bartok e dificil, totusi cred ca Dansurile romanesti (in varianta mai spectaculoasa pentru orchestra) sunt usor accesibile, datorita sonoritatii specifice si prietenoase a folclorului romanesc, in care Bartok era un mare expert.

Succes !

[shoeman]

Mersi pt recomandari. Majoritatea pieselor care le-ai enumerat le-am ascultat deja si toate sunt originale, au o liberate de expresie care
le permite sa creeze niste imagini deosebite (de ex. "catedrala scufundata" pt pian a lui Debussy, "gaspard de la nuit" de ravel).Cu toate astea
mai departe imi e greu sa ascult concerte de Bartok(dansurile sunt ok), suite de Debussy sau alte piese marca Prokofiev(simfonia clasica e super!
intr-un fel parca prokofiev face mishto de haydn;) si are si un rol educativ pt ca te ajuta sa iti faci o idee despre ceea ce inseamna modernism prin raportare la clasicism, mult mai accesibil).

In ce tonalitate e concertul pentru mana stanga?Am auzit de el dar nu am putut sa-l iau pt ca nu apare tot timpul cu indicatia "pt mana stanga".

Mai nou am descoperit Saint-Saens- Simfonia "cu orga" la care m-a fascinat modul in care se compun sunetele de orga cu trombonul-o veritabila experienta acustica (mai ales in sala de concert).

[ghionoiul]

Concertul pentru mana stanga e in re major. Ravel mai are un concert pentru pian in sol major.
Saint Saens e cool, dar nu l-as incadra tocmai la "modernisti" (poate nici tu n-ai facut-o, nu-mi dau seama, contextul e ambiguu).
Un modernist cu acte in regula, si in plus absolut fascinant, este Enescu. E nevoie de rabdare pentru a-l patrunde, ce-i drept. Insa "materia prima" e usor de gasit. Exista prin mai toate magazinele de specialitate CD-urile din integrala Enescu facuta de Andreescu cu orchestra Radio, la preturi accesibile. Trecand peste nelipsitele Rapsodii (cu care Enescu nu se mandrea din cale-afara), poti asculta lucrari relativ "prietenoase", cum ar fi Simfonia 1 sau Suita 1 pentru orchestra (cu celebrul Preludiu la unison). Si Suita 2 e destul de accesibila, amintind cumva de suitele preclasice ale lui Bach ca rigoare a constructiei. Tot o lucrare de tinerete si destul de lesne de digerat este si Simfonia concertanta pentru violoncel si orchestra. Daca te imprietenesti cu astea, pe urma e mai usor de ajuns la simfoniile 2 si 3, la Vox Maris, la Simfonia de camera. Nu mai zic de Oedip, ceva absolut fantastic.

[shoeman]

saint-saens e mai mult romantic dar pe thread scrie "recomandari de lucrari" asa ca dasta l-am pomenit.
Dintre compozitorii moderni Enescu si Sostakovici mi se par cei mai importanti. Am ascultat simfonia I, ceva sonate si preludiu la unison care e super! Interesant ca exista si inregistrari cu orchestra radio si andreescu...o sa caut si io
Dar daca tot palavragim despre modernism mai bine facem o vizita si la "compozitori rusi" ca ar fi ceva de povestit acolo.

Io sunt nou pacilea dar am impresia ca threadul asta de muzica clasica e cam parasit .... :confused:

[shoeman]

Un modernist cu acte in regula, si in plus absolut fascinant, este Enescu.

Hmm...nu stiu ce sa zic...ca stil Enescu nu mi se pare ca are actele chiar in regula. La vremea respectiva era o tendinta de a folosi procedeele de constructie romantice. Asa ca muzica lui are astfel de influente(a colaborat chiar cu Brahms), are si ceva neoclasic si pana la urma ajungi la un amestec pe care nu mai stii unde sa il incadrezi. Poate ca alaturarea cu Sostakovici pe care am facut-o nu e tocmai inspirata(modernist sadea) dar ei 2 mi se par cei mai valorosi din muzica sec al XX-lea.

[AlexN]

Eu unul nu ma bag in discutia despre modernisti. Nu-mi prea plac, eu sunt romantic inrait. Enescu nu prea pot spune ca il inteleg, poate intr-o zi ii voi patrunde tainele. Stravinski mi se pare de o absurditate incredibila. Si cand te gandesti ca el ii acuza pe Beethoven si pe Wagner de lipsa melodiei...

As recomanda si Simfonia lui Cesar Franck. E doar "simfonia" pentru ca e singura pe care Franck a apucat s-o compuna, dar este o adevarata capodopera orchestrala.

[ghionoiul]

Chiar ma gandeam sa-l aduc in discutie pe Franck, apropo de Enescu, pentru ca Simfonia lui in re a servit ca punct de plecare pentru forma tripartita a simfoniei franceze moderne, pe care a adoptat-o si Enescu. Si chiar daca substanta melodica e radical diferita, se pot observa afinitati de atmosfera, de rafinament muzical intre Enescu si muzica franceza de la Saint-Saens incoace, in speta cu Franck. Da, Simfonia in re e o piesa ce nu trebuie ratata.

[ghionoiul]

Shoeman pomenea pe un alt thread de concertul pentru vioara all'Antica de Respighi. Din pacate nu l-am gasit, dar am compensat cu suita Antiche arie e danze pentru orchestra. Ca modalitate de abordare neo-clasica, lucrarea sta alaturi de Holberg-ul lui Grieg sau de Suita a 2-a de Enescu. Sonoritatile specifice muzicii vechi italiene se imbina aici cu poezia misterioasa marca Respighi, iar rezultatul este intr-adevar fermecator. Singurul mare simfonist italian al tuturor timpurilor isi da si aici masura originalitatii sale.

[shoeman]

zilele astea m-am pus pe ascultat Bruckner. Inainte nu ma impacam cu el deloc dar am decis sa mai fac o incercare. Si a mers! De data asta am reusit sa inteleg muzica lui Bruckner ajutat de Celibidache si Karajan in interpretarea carora am ascultat simfoniile 4 6 si 8. Simfonia a 4-a si a 6-a sunt grozave doar ca la a 8-a n-a mai mers :rolleyes: . In orice caz, muzica e abundenta, foarte concentrata si orchestra e exploatata la maxim. E mai tehnic decat Mahler, mai "zgomotos", mai static dar mai putin sensibil in imaginile pe care le exprima. Pe de alta parte insa motivele abunda, lucrarile sunt mai concentrate iar elementul spectacular oferit de orchestra e mai reusit(la urma urmei e o simfonie, nu? ;-) ).

Am ascultat mai demult un cvintet dar mi s-a parut un pic neuniform- m-a lasat cam rece. Nu stiu ce-as zice acum daca l-as asculta din nou.

[AlexN]

Bruckner este unul dintre compozitorii mei favoriti. Eu ti-as recomanda sa incerci in primul rand Simfoniile 7 si 9. Sunt absolut formidabile!!! Simfonia a 9-a este dedicata "dragutzului de Dumnezeu" si nu a fost terminata. De cate ori o ascult am sentimentul divinitatii... Eu nu sunt un tip prea religios, dar de cate ori ascult Simfonia a 9-a de Bruckner si Parsifal de Wagner simt ceva extraordinar, simt intinderea fara de sfarsit a eternitatii...

Unii spun ca Simfonia a 7-a ar fi cea mai buna creatie a lui Bruckner. Nu stiu daca asa este, dar partea a doua, adagio, TREBUIE ASCULTATA!!! Absolut incredibila!!! Am ascultat-o si in interpretarea lui Celibidache, si in interpretarea lui Furwaengler. Este una dintre fetzele infinitului...

Ai spus ca Bruckner este mai putin sensibil in imagini. In medie este corect. Bruckner este o specie aparte, nu se incadreaza in totalitate in romantism. Uneori am impresia ca muzica lui este compusa special pentru asteroizii ce bantuie Universul! Pare sa nu aiba nimic pamantesc in ea. Dar totusi, cand asculti partile de adagio, simti caldura sufleteasca inconfundabila a unui om...

[ghionoiul]

Favoritele mele dintre simfoniile lui Bruckner sunt 5, 7 si 9. A noua e colosala, dar mie personal imi da un sentiment de frustrare din cauza ca e neterminata. Dealtfel toate simfoniile lui Bruckner sunt exceptionale (mai putin nr. 1), dar 5, 7 si 9 au un mic "ceva" in plus.
Cateva dintre ele le-am ascultat si pe viu, in seria Bruckner de acum mai multi ani cu Mandeal. De departe cel mai mult m-a impresionat a 5-a, si asta datorita conditiilor speciale. In toiul iernii, pe un ger napraznic (era prin 93 parca), in sala Ateneului erau sub 10 grade, iar spectatori ceva mai multi, dar oricum mai putini decat membrii orchestrei, care erau bine incotosmanati. Cativa violonisti aveau manusi cu degetele taiate, iar concertmaistrul Anda Petrovici avea un palton gros pe post de rochie de seara. Cu Mandeal soarta era mai prietenoasa: fiind tot timpul intr-o miscare viguroasa, si-a putut permite sa apara intr-un frac impecabil.
Nu mi-am inchipuit ca in aceste conditii vitrege o orchestra poate suna atat de dumnezeieste ! Sonoritatile lui Bruckner erau cu adevarat coplesitoare, alamurile sunau perfect, incalzite de suflul unor muzicieni daruiti meseriei lor. A fost o seara magica, putinii spectatori au aplaudat in picioare minute in sir.

[shoeman]

Ok. Simfoniile a 7-a si a 9-a, am notat! Mersi pt sfat Alex. Din pacate nu am mai gasit inregistrari cu Celibidache cu toate ca merge foarte bine cu Bruckner, in schimb acum descarc simfonia a 7-a in varianta lui Mravinski.

muzica lui este compusa special pentru asteroizii ce bantuie Universul!

Asta imi place. Cred ca intr-o auditie live, in care sonoritatile te invaluie si orchestra parca te absoarbe, muzica lui Bruckner te proiecteaza in Cosmos. Cum zice si ghionoiul, nimic nu se compara cu experienta din sala de concert. Acolo intr-adevar poti sa "traiesti muzica" si dupa un concert reusit parasesti sala cu un sentiment de satisfactie. Mandeal e o personalitate dar din pacate "viziteaza" rar studioul Jora la care sunt eu "afiliat" (biletele la Ateneu sunt cam scumpe-deh, ce sa fac, viata de student...).

In alta ordine de idei, ce mi-a mai trecut pe la urechi:
Bartok-Concert pt orchestra cu Celibidache-inregistrare din timpul repetitiilor(la germana mea de balta n-am inteles mare branza dar explicatiile pe care le da sunt interesante)
Georges Cziffra-diverse piese pt pian de Liszt(exceptional)
Elgar-Concertul pt violoncel(Veronique Desbois-foarte reusit, calitate buna a inregistrarii)
Igor Pogorelich-Sonate de Scarlatti(interpretare buna)
Rahmaninov-Sonata pt pian nr 2(Van Cliburn-uau!)
The String Quartet-Tribute to Coldplay(transcriptiile pt cvartet de coarde sunt inspirate, interpretarea mai putin)

[AlexN]

Mi-aduc aminte mereu ca odata am vazut pe Muzzik (acum Mezzo) o inregistrare cu Celibidache si Simfonia a VII-a de Bruckner. Absolut colosal... Celibidache era batran, dirija de pe scaun. Era partea de adagio... Si aici puteai sa vezi cu Maestrul era in largul sau, era o muzica parca special compusa pentru el! Condusa de el, orchestra se misca lent, exact cum se misca timpul prins in capcana vesniciei.

Din pacate n-am putut sa ma duc la Bayerische Staatsoper cand a avut Adam Fischer in program Simfonia a VII-a. Pacat... Dar m-am razbunat, am fost la Simfonia a VI-a "Tragica" de Mahler! Promit sa vin cu un comentariu cat de curand.

Apropo, Shoeman, de unde descarci muzica? Vad ca gasesti chestii interesante.

[ghionoiul]

Apropo de Concertul pt orchestra de Bartok, am o alta amintire legata de o auditie la Ateneu in conditii exceptionale.
Era in septembrie '91, tocmai venisera minerii. Concert la Ateneu, dirijat de - ati ghicit ? - Mandeal. Nu mai stiu ce fusese in prima parte a concertului, oricum ceva mult mai accesibil decat Bartok, incat la partea a doua sala nu mai era asa plina (deh, bunurile obiceiuri...). In plus, odata cu inceperea concertului de Bartok, afara politia incepuse sa dea cu grenade dupa mineri. Evenimentele astea se petreceau foarte aproape de Ateneu, incat bubuitul grenadelor se auzea nelinistitor de puternic. Dupa ce ca si asa muzica lui Bartok e cam lipsita de sex-appeal-ul unor Ceaikovski sau Beethoven, ;-) razboiul de afara baga groaza in spectatorii de sub cupola Ateneului, asa incat acestia se ridicau pe rand, pe rand, parasind sala precum muzicantii din Simfonia nr. 45 de Haydn (altadata povestesc si despre asta, daca nu mi-o ia altcineva inainte, promit). Mandeal insa continua sa dirijeze imperturbabil, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Muzicienii isi vedeau de treaba lor, incercand sa ignore "loviturile de percutie" neincluse in partitura. In final, spectatorii ramasi sa aplaude prestatia acestor excelenti profesionisti erau din nou in numar mai mic decat artistii de pe podium...

[shoeman]

Vad ca esti un meloman veteran. Eu nu am amintirea acelor vremuri si nu pot spune ca-mi pare rau. Pe vremea aia stateam acasa si ascultam discuri cu povesti. Dar experientele pe care le-ai trait sunt intr-adevar memorabile.
Apropo, care vi s-a parut cel mai tare dirijor sau interpret pe care l-ati ascultat vreodata la un concert? Eu, dintre "cei mari" nu i-am vazut decat pe Repin si pe Rostropovici in concert la noi vara trecuta. Rostropovici a fost cool dar Repin nu m-a facut sa cad pe spate - mi s-a parut dezinteresat si plictisit.

Cornul abundentei in materie de muzica si filme este DC. Cu o conexiune permanenta la Internet si inarmat cu ceva rabdare poti sa gasesti muzica de calitate. Practic asta e principalul avantaj al Internetului(daca ai o conexiune permanenta): faptul ca poti sa descarci ce vrei "free of charge".
Povestea cu Haydn din cate imi aduc aminte e cam asa: ca director muzical la curtea printului Esterhazy avea datoria de a pregati concerte si de a prezenta compozitii in mod regulat. Doar ca la un moment dat termenul de angajare al lui si al orchestrei a fost mult depasit. In semn de protest, in timpul simfoniei, membrii orchestrei au tulit-o unul cate unul, tiptil, tiptil, stingand si lumanarile astfel ca pana la urma pe scena nu mai ramasese decat Haydn si dirijorul. Era un fel de greva exprimata mai subtil dar care a avut efect.

[ghionoiul]

Pe-aproape, shoeman ! Nu au tulit-o tiptil ca asa li s-a nazarit lor, ci asa prevazuse Haydn in partitura. Instrumentistii isi incheie rand pe rand rolurile si se retrag, iar in final, din toata orchestra mai raman doua viori. Era modul subtil prin care Haydn vroia sa atraga atentia contelui cu pricina ca e timpul sa-i lase sa plece. Simfonia este supranumita dealtfel "a Despartirii".

[AlexN]

Intr-adevar exceptionale povestirile tale, Ghionoiule! Secventa pe care ai relatat-o cu minerii mi-aduce aminte de inceputul filmului "Cazul Furtwaengler". L-ati vazut? Absolut demential: o magnifica sala de concerte (sa fie oare Filarmonica din Berlin? Banuiesc ca da), iar Furtwaengler dirijeaza Simfonia a V-a de Beethoven. La un moment dat incepe sa sune alarma aeriana, iar in curand incep sa cada bombele. Sala se cutremura, incepe sa cada mortar. Dar Furtwaengler nu se opreste... Te intrebi oare cine are acel efect devastator: orchestra maestrului, sau bombele americanilor... Si la un moment dat se face intuneric: lumina a fost intrerupta in Berlin.

[ghionoiul]

Concertul pentru vioara de Sibelius. Pentru cine nu l-a ascultat, e o propunere de auditie. Daca vi se pare prea greu, faceti putina incalzire pe margine cu niste Grieg, p-orma un Vals trist si o Finlandia ("Rapsodia intai" a finlandezilor), apoi incercati din nou.
Pentru cine l-a ascultat, astept comentarii. Mie mi se pare coplesitor, nicaieri in muzica vioara nu are un discurs mai dens: inspaimantator de profund, sever, dar si pasional. Insa nu e pasiunea aceea mediteraneeana cu care noi, latinii, suntem mai familiari. E o pasiune nordica, ce razbate din negurile grele ale Pohjolei (apropo, o lectura de Kalevala poate ajuta foarte mult la intelegerea lui Sibelius). Remarcati, printre altele, severitatea abrupta a temei principale din ultima parte, in contrast cu obisnuita exuberanta a partilor similare din alte mari concerte de vioara: Brahms, Beethoven, Ceaikovski.

[AlexN]

Da, sunt de acord, concertul lui Sibelius este nemaipomenit! Cel mai mult imi plac nuantele melodice stranii pe care le are, nu le-am mai intalnit nicaieri. De altfel, toata creatia lui Sibelius este de o frumusete aparte, pe care eu o apreciez in mod deosebit tocmai pentru ca ma face sa visez la tinuturile nordice pe care le iubesc atat de mult... O linie monumentala, grava, este precum un zbor deasupra unui fiord.

Am o inregistrare cu acest concert din 1943, Berlin, Furwaengler la pupitru... E adevarat ca inregistrarea a fost reconditionata recent, dar este incredibil totusi cat de bine se aude (dpdv tehnic). Atmosfera este absolut coplesitoare, cu atat mai mult cu cat trebuie sa ne gandim si la momentul istoric...

Eu as mai recomanda neaparat Simfonia 1 (absolut DEMENTIALA, scrisa inca sub influenta romantismului) si Simfonia a VII-a. Sunt preferatele mele din tot ce am ascultat pana acum de Sibelius.

[sol]

Am si eu o recomandare: miniatura pentru pian Privighetoarea, pacifica, fermecatoare ca de dincolo de lume, o poate canta si un amator. Amintirea s-a declansat citind din urma. A bisat-o, d-na Lavinia Tomulescu intr-un recital in provinvie,in '90. Sala liceului de muzica avea niste usi spre exteriorul cladirii asezate in mijlocul unei pajisti, practic faneata. Sau erau deschise geamurile, sau erau sparte, privighetoarea a fost acomaniata de un incredibil cor de greieri. Emblematica ramane amintirea cu greierii si privighetoarea pe fundal, in prim plan d-na Lavinia anuntandu-ne alb: M-a sunat sotul. I-a explodat o sticla incendiara la picioare. Putea sa nu mai fie.

[AlexN]

Vreau sa fac o recomandare, daca tot s-a vorbit aici de Bruckner:

http://www.netaxs.com/~jgreshes/mahler/brucknerbio.html

Este o biografie de aprox. 25 de pagini care pe mine m-a emotionat profund. Este prima biografie mai detaliata pe care o citesc despre Bruckner si anumite pasaje, mai ales cele privind relatia Bruckner-Wagner, mi se par incredibile. De asemenea, mi se pare revoltator cum marea Viena muzica i-a intors spatele lui Bruckner doar pentru simplul motiv ca acesta il diviniza pe Wagner. Mi se pare foarte interesanta aceasta biografie.

[sol]

Nu se poate supraestima rolul eduacatiei, educatorilor, consacrarilor...
Dar cate-odata-ti vine sa zici teachers leave your kids alone: desi am intotdeauna un sac la-ndemana si pentru cel mai firav pom, laudat au ba, daca aventura aceea sonora nu ma atrage in rezonanta, simpla informatie e stiinta popularizata. Recomandarea mea este (am experimentat pe copii): ascultati orice lucrare ca si cum ar fi o vietate nemaivazuta pana acum, picata din luna, din soare... ea va vorbeste pe o limba nemaiauzita, vrea sa va spuna ceva neraportat la nimic din arhivele voastre de imagini. Abia asa aflu ceva esential despre compozitor, i.e. cat acces a avut el acolo, sus, restul e literatura, Oscarul de azi maine e zmeura... dar constructia sonora ramane. Am scris un mic poem pe subiectul asta dar nu am unde sa-l postez, nu se potriveste cu nimic.

[ghionoiul]

Am citit foarte interesanta biografie a lui Bruckner recomandata de Alex. Am aflat foarte multe lucruri noi despre acest taran simplu ajuns unul dintre marii simfonisti ai secolului 19. Totusi mi se pare contraproductiva abordarea romantata si vadit partizana a autorului in cazul biografiei unui muzician controversat ca Bruckner. Nu mi se pare corecta contrapunerea lui cu Brahms, pentru ca automat acesta din urma apare ca un demon. Asa cum probabil il vad pe Bruckner sau pe Wagner biografii impatimiti ai lui Brahms.
Hanslick o fi avut dificultatile lui de intelegere vizavi de muzica avangardista a lui Wagner sau Bruckner, explicabile dealtfel in epoca, dar demonizarea lui nu o gasesc corecta. Sigur, satirizarea lui de catre Wagner, in personajul Beckmesser, este acceptabila - avem de a face cu un demers artistic. Dar, privind din punctul de vedere al muzicii lui Brahms, trebuie sa-i recunoastem lui Hanslick meritele in impunerea acestui titan, altfel la fel de greu acceptat ca si Bruckner.
Dincolo de aceste fapte, restul sunt rautati si orgolii omenesti, nimeni nu a fost scutit de ele. Dar nu ele alcatuiesc istoria muzicii si nu pe baza lor trebuie sa judece un biograf serios.
Dupa aceasta ditiramba cam off-topic, as ruga-o pe solaris daca poate sa exemplifice lucrarile cu care spune ca "a experimentat pe copii" modelul lucrare muzicala - vietate nemaivazuta, deoarece mor de curiozitate ;-)

[sol]

Corectie: am experimentat pe copii dotati. Scuza-ma, am postat de trei ori raspunsul si mi-a dat mereu logged out, verific si reiau pe edit, ok?

[ghionoiul]

Da, Seherezada e o piesa excelenta pentru a face educatie muzicala cu cei mici, pentru ca de fapt povesteste un basm. Sau, mai bine zis, nu il povesteste, ci ii re-creaza atmosfera, asa cum face orice lucrare programatica. Sigur, copiii sunt mai usor de castigat daca le si spui in paralel o poveste, cat de cat sincronizat cu discursul muzical. Cred ca in felul asta unui ascultator avizat i s-ar abate atentia, dar pentru copii merge. Si mai cred ca, daca abordezi problema corect si suficient de devreme, copiii nu au prejudecati de genul "Mozart e mai accesibil decat Rimski-Korsakov". Astfel de prejudecati au, in anumite etape, majoritatea ascultatorilor de muzica clasica, chiar dintre cei avizati. Si eu am avut astfel de prejudecati.
Totusi, care e creatura ?! :-?

Later edit: sper ca nu e o ghionoaie !!! ;b

[sol]

In timp ce scriam pe edit postul s-a dus - nu inteleg fenomenul. In fine: creatura este exact asta, un ghem de vibratii emise pe un cod, you can like it or you can lump it. A patra oara astazi scriu asa: la doi ani fiica mea stia doua cuvinte pentru muzica - bah, cand tebeshapang si motzal, cand dansa. Am tinut in brate copilul de patru ani al unui coleg la un concert Vieru, a vazut in el o alergare de ingeri - nu numai ca nu au prejudecati cand nu au informatie, nu au prejudecati in trairea vie a fenomenului muzical: copiii nu spun niciodata la un concert de muzica moderna asta nu e muzica, ei cauta personajul din cartoons caruia i se potriveste povestea auzita. Cred ca orice compozitor autentic are acest mesaj: ignorati-ma, uitati-ma daca vreti, dar iubiti-mi muzica.

[AlexN]

Sunt de acord cu tine, Ghionoiule, cand spui ca biografia despre Bruckner pe care am recomandat-o este prea putin obiectiva. Asa este. Atunci cand am scris post-ul, inca nu ajunsesem la partea in care il ataca pe Brahms, ulterior am terminat-o de citit. :yD Din punct de vedere stiintific, este de dorit o relatare cat mai precisa, dar din punct de vedere istoric uneori este mai bine sa citesti ceva "partizan". Asa cum spunea si Shaw, "razboaiele religioase nu au fost atat de sangeroase precum au fost razboaiele dintre wagnerieni si anti-wagnerieni" (citat aproximativ). Iar ca sa te introduci putin in atmosfera, iti trebuie o scriere "fanatica"... De asta m-a si emotionat profund scrierea cu pricina, caci sufletul meu este in tabara wagneriana. Imi place mult Brahms, este atat de profund si ingenios, dar nu-l voi putea iubi niciodata asa cum ii iubesc pe Wagner-Bruckner-Mahler.

Daca tot a venit vorba de asta, se spune la un moment dat ca Wagner nu are talent de simfonist tot asa cum Bruckner n-are talent pentru drama muzicala. Dupa mine, drama muzicala wagneriana este o forma de simfonie.

Referitor la ce spune Solaris: sunt de acord ca un copil n-are prejudecati, dar daca ii dai unui copil sa asculte ce nu trebuie, atunci se va departa pentru multa vreme de muzica. De exemplu, cand eram mic, pe mine au incercat sa ma "corupa" cu Mozart, Bach, Chopin. Deoarece aceasta muzica nu se potriveste deloc cu temperamentul si asteptarile mele, am dezvoltat o aversiune fata de muzica clasica ce a durat multi ani, nici nu voiam sa mai ascult asa ceva! Slava Domnului ca, din gresala, am incaput intr-o zi pe mana Uverturii fantastice "Romeo si Julieta" de Ceaikovski si a Concertului nr. 3 pentru vioara si orchestra de Bruch. De atunci n-a mai trecut nici o zi fara sa ascult "muzica adevarata", care pentru mine se confunda cu epoca romantica. Descoperirea lui Wagner a fost unul dintre cele mai importante evenimente din viata mea, a devenit idolul meu din clipa in care am ascultat primul CD...