Muzica secolului Ics Ics

[ghionoiul]

Lăsand gluma la o parte, cred că ştiu despre ce vorbeşti. La flaut cel puţin ştiu că am auzit şi eu sunete care, in primul moment, nu ştii ce sunt - do de jos sau do de sus. E vorba de modul in care vibrează coloana de aer in tub. Un anumit sunet poate la un moment dat să conţină nişte armonici secundare, poate Alex ar descrie mai bine fenomenul. Şi atunci ai impresia că se aud 2 sunete, dar armonica principală e totuşi una singură.

[Ciuhandru]

[quote="ghionoiul"]Lă]

Posibil sa ai dreptate. O sa mai ascult ca sa-mi dau seama mai bine.

[ghionoiul]

Că tot suntem pe subiectul cu doi de X, muzica modernă - de fapt aia contemporană - pare să fie foarte deschisă la a folosi sunete neconvenţionale obţinute de la instrumentele clasice. Deşi nu sunt nici fan, nici expert precum colegu in muzica contemporană, am avut de multe ori ocazia să aud astfel de sunete precum şuierăturile flautului de care vorbeam mai sus (dar de data asta nişte şuierături căutate, nu intamplătoare). De asemenea, şuieratul "coardelor" prin apropierea arcuşului de zona căluşului este la ordinea zilei in muzica contemporană.

Ce aş mai vrea să remarc este că numele lui Şostakovici nu atrage pe nimeni, insă cel al lui Şevcenko, da. Motiv pentru care offtopicurile noastre au aprins beculeţul vigilenţei colegilor lui Alex

[Ciuhandru]

[quote="ghionoiul"] Ce aş]

Eu unul chiar ma intreb: cine pana mea mai e si gagica asta, Shaki, care nu scrie cu lunile ceva on-topic si care nu stiu cine a pus-o moderator peste muzica clasica, in schimb isi permite sa inchida un thread care e cu mult peste aburelile din alte sectiuni si care prezinta interes pentru cel putin 3 dintre noi.

[ghionoiul]

Trebuie şi ei să-şi justifice cumva statutul de mozi / admini, nu ?... Unii oameni chiar se apropie de orgasm atunci cand au ocazia de a-şi exercita puterea pe o mică tarla peste care au fost puşi şăfi.

[AlexN]

Ce, v-au inchis clubul raznasilor de pe clasica? Bineee v-au facut! Pretentii de elitisti, sa va izolati de restul lumii ca sa discutati voi despre fotbal!...

Revenind la probleme mai muzicale, habar n-am care e fenomenul ala cu flautul. Dar daca tot a adus vorba Ghionoiul de armonice, o sa aduc o mica completare.

Orice sunet scos de un instrument muzical este de fapt o suma intre tonul fundamental si armonicele sale. Armonicele astea au ca freceventa un multiplu de frecventa tonului (numit si fundamentala). De exemplu, armonica a doua a fundamentalei de frecventa f0 se poate scrie:
a2=A2*cos(2*f0+fi2)

unde A2 este amplitudinea, iar fi2 este faza semnalului. Prin urmare, sunetul final este:

a=suma{Ak*cos(k*f0+fik)}

Ceea ce diferentiaza instrumentele - timbrul - este dat de felul in care fiecare alcatuieste amplitudinile si fazele armonicelor. Un do la pian va avea armonice cu alte amplitudini si faze decat un do la trompeta.

Deoarece sistemele fizice nu sunt liniare, ci neliniare, ar putea fi posibil ca fenomenul multitonal de care vorbiti voi sa fie rezultatul unei mixari intre diverse semnale (sunete), produse de exemplu din cauza manipularii intr-un anume fel a instrumentului. Atunci cand doua semnale se mixeaza (fenomen analog multiplicarii din matematica) rezulta o groaza de armonice care sunt pe alte frecvente decat cele ale semnalelor initiale. Daca nu ma credeti, efectuati descompunerea in serie Fourier a expresiei:

s=A*cos(f1+fi1)*cos(f2+fi2)

si o sa obtineti tonuri pe frecvente suma si diferenta (f1-f2, f1+f2).

Acum ma gandesc ca printr-un anume proces care nu-mi este cunoscut, flautul vostru a generat astel de tonuri rezultate din mixare si care, culmea, au fost note "valide" (ca sa zic asa).

R: s=A/2*(cos(f1+f2+fi1+fi2)+cos(f1-f2+fi1-fi2))

[ghionoiul]

A, păi zi frate aşa ! Acuma e in sfarşit totul clar, numai un schizofrenic n-ar inţelege ceea ce e limpede ca lumina zilei

[Ciuhandru]

Stiam eu empiric de ce-mi place Mozart, dar acum m-am lamurit si stiintific. Totul tine de seriile Fourier, in dezvoltarea carora WAM era maiastru

[colegu]

eu ştiam că faza se notează cu φ care este la randul lui egal cu ωt + φ zero şi este _tot_ argumentul funcţiei cosinus.
deci avem prima relaţie
φ = ωt + ψ.
şi bineinţeles a doua relaţie
E = mc².
integrand relaţia 1 avem ∫φdt = ? şi vă las pe voi s-o calculaţi, puteţi să dezvoltaţi şi-n serie furier şi-n teilor,că şi-aşa mie mi s-a luat, mai am 2 zile de vacanţă şi vreau să le simt din plin

[colegu]

că tot a adus vorba acu ceva vreme cineva (nu mai ţiu minte cine) am să mai aduc şi eu vorba acu, asta după ce m-am familiarizat cu 2 simfonii, restul pană la 8 sunt in curs de ascultare.
e vorba de karl amadeus hartmann, deci un "romantic necunoscut" numai că spre bucuria mea nu-i romantic.

ca tot poporul am inceput cu prima simfonie, un real succes, după primele măsuri am ştiut că-i d-al meu, timpani sănătoşi şi alamuri uciătoare , şi peste astea o superbă voce de alto (iarăşi spre bucuria mea, căci nu prea mă impac cu registrul sopranistic)

ca şi stil, aduce puţin cu mahler şi blomdahl, puţintel debussy şi eventual şí¶nberg
cel puţin prima simfonie care aduce in spirit cu un supravieţuitor din varşovia.

vă ţin la curent, pentru moment verdictul e că se merită, mai ales că-i neamţ şi era să răman cu impresia că ăştia s-au lăsat de compus după valul cacofonic.

[bruno]

Eu adusei vorba de nea' Amadeus Hartmann acu ceva vreme. Prietenul meu Eliz mi-a dat ceva indicatii atunci pentru care-i multumesc.
De vreo cateva zile am facut rost si eu de simfonii. La o prima auditie pare ca tipul are ceva de zis. Dupa ce le adancesc o sa mai stam de vorba.
Apropo in ce interpretare le ai? Eu le am cu Metzmacher si Bamberger Symphoniker. Stiu ca mai e un set de la un label Wergo cu diversi interpreti printre care Kubelik si Rosbaud care pare si mai interesant.

[colegu]

in afară de setul de la labelul wergo(extrem de preţioşi in informaţii)
mai am prima cu meţmaher, 8 cu kegel 5,6 cu herbig şi 2 plus simfonia tragică cu rickenbacher.
in setul complet prima simfonie e sub bagheta unui oarecare friţ (rieger mai precis).
cu meţmaher sunt oarecum familiarizat, in simfoniile lui hanz werner henze, alt neamţ.
una peste alta interpretările sunt destul de diferite(mă refer la prima simfonie, restul n-am apucat să le ascult, darmite să le aprofundez)
exact cum spuneai şi tu, tipul promite.

[AlexN]

Am pus si eu botu' la Hartmann, dar nu ma declar foarte entuziasmat. Deocamdata il prefer pe Pettersson, dar... working on it, cine stie, poate in ceva timp o sa-mi placa mai mult si Hartmann. Comentarii mai pe larg peste cateva zile, dupa cateva auditii.

[ghionoiul]

Deocamdata il prefer pe Pettersson

Deci dacă a ajuns Alex să-l prefere pe Pettersson, e clar, lumea e-n schimbare ! Americanii vor ceda supremaţia mondială in favoarea Luxemburgului, Romania va fi campioană mondială la fotbal iar suma unghiurilor intr-un triunghi plan va fi stabilită prin ordonanţă de urgenţă !

[AlexN]

Da, taica, vine sfarsitul lumii... Dar nu-ti fa griji, dintre Pettersson si Hartmann, eu tot pe Wagner il aleg

Btw, am bagat si niste Pettersson S6 dupa asta si pot zice ca mi-a sunat muuuult mai bine decat Hartmann. Dar, cum am mai spus, pareri mai multe peste cateva zile

[Ciuhandru]

In week-end-ul asta m-am delectat cu ceva muzica moderna si am fost placut surprins de urmatoarele:

Philip Glass: Cvartet de coarde nr. 2
Heitor Villa-Lobos: Cvartet de coarde nr. 5
Zoltan Kodaly: Sonate pentru violoncel si pian
Alfred Schnittke: Cvintet cu pian

Vi le recomand din toata inima.

[colegu]

altă descoperire nordică - mai precis baltică - letonul pēteris vasks.
prima lucrare pe care-am ascultat-o a fost concertul pentru violoncel, climaxul din preludiu a fost nimicitor, deşi sunt convins că o interpretare mai de soi ar avea mult mai multe de oferit.asta nu inseamnă că interpretara de faţă cu geringas dezamăgeşte.

apoi am continuat descoperirea cu cvartetele interpretate de celebrul cvartet kronos.
unele dintre cele mai faine cvartete evăr compăuzd. cred că ar fi indicat să deschid topicul modernişti necunoscuţi, ca să nu trăiască lumea cu impresia că numai in maniera şcolii căcăcioase din austria se compune actualmente.

[hrempe]

salut!
am fost placut surprins sa aflu de topic-ul asta cu "muzica secolului ics ics". sper ca nu a fost abandonat (ultimul post vad ca e undeva la sfarsitul lui noiembrie).

ce-am descoperit si io in ultimul timp, si mi s-au parut niste lucrari foarte bune, sunt:

+usko merilainen - piano sonata no. 2 (piano: yonty solomon) - o lucrare ce imi aduce aminte (pe alocuri) de "jocul tastelor" a lui stefan niculescu
+leon kirchner - concerto for violin, cello, ten winds and percussion (violin: t. spivakovsky; cello: a. parisot; conductor: leon kirchner)
+edith canat de chizy - de noche (conductor: michiyoshi inoue)
+paul hindemith - viola sonata, op. 25, no. 4 (viola: kim kashkashian; piano: robert levin) - seria sonatelor pentru viola solo si viola/pian e foarte reusita, acest op. 24 e una dintre favoritele mele.

stiu ca sunt cam ca musca in lapte, dar s-au discutat o gramada de chestii pe 10 pagini...oricum, sper, dupa cum am zis, ca topicul sa nu fi fost abandonat

[AlexN]

Salut, Hrempe! Cat timp o sa fie Colegu prin preajma, sigur n-o sa fie abandonat topicul! Oricum, eu neavand nimic de zis despre lucrarile cu pricina, tin sa iti urez bun venit si sper ca n-o sa ne abandonezi nici tu pe noi prea curand, asa cum bantuie moda pe aici.

[colegu]

salutare coane hrempe, n-am auzit de niciuna din lucrările menţionate de tine, şi in afară de hindemith toţi compozitorii respectivi imi sunt total necunoscuţi.

de ştefan niculescu ştiu o singură lucrare - deisis pe care-a bunăvoit s-o dirijeze tamayo cu orchestra radio franşeză

m-ai făcut curios cu usko merilí¤inen, mai ales că-i nordic d-al meu.

nu in ultimul rand, bun venit pe forum, şi vorba alexului, sper să rămai cat mai mult p-acilea, numa bine se mai inclină balanţa şi-nspre modernism

[colegu]

the path to achieving the confidence that I feel now was relatively straight. In my earlier compositions, I worked very hard with form and parameter organization using serialist principles. I had an idea about how a piece should develop, and then I just had to write it down. Coming up with the idea itself was the main creative part in my mode of composing at the time. Composing like this was not particularly joyful or artistically interesting. Although I am very pleased with the result in many cases, the works became immediately coherent and convincing. The rows and the structures ruled me, instead of the other way around. I had no way to change the way a composition developed once I had made up my mind.

l-am citat pe sven-david sandstrí¶m, şi sunt intru totul de acord cu ce-a spus compozitorul.

[hrempe]

salut!

in primul rand ma bucur de feed-back; multam pentru "primiri".

colegului vad ca ii plac nordicii; sonata de pian nr. 2 a lui merilainen, scrisa in 1966, o am pe un vinil aparut prin anii '80 (cred) la phillips, in seria "contemporary music", pe discul "finnish contemporary music", vol. 2 (si cel mai bun din cele 3). am ascultat si concertul nr. 1 pentru pian si orchestra (tot de el...se afla pe volumul 1 al aceleiasi serii, impreuna cu "adagio"-ul lui paavo johannes heininen); as mai vrea sa adaug ca acest concert nu are mai nimic in comun cu aceasta sonata de pian. aici, tehnica "clapelor mute" imbinata cu clusterele ce isi lasa "coada" sonora mult dupa atac, devenind de cele mai multe ori "background" pentru armoniile ce ii urmeaza (si astfel, schimband "sensul" noii armonii pe care, la atacul clapelor, o receptezi intr-un fel si, dupa ce sunetul acestora scade si el in intensitate, se combina cu sunetele ce au ramas din cluster-ul anterior, schimband directia afectiva a discursului sonor...sper c-ati inteles ceva din paranteza asta :/ )...este folosita numai intr-un scop pur afectiv, un afectiv de factura oarecum "impresionista". asadar, un discurs si stil cu totul modern (atat ca proceduri cat si ca expresie), in slujba unei re-orientari a impresiei. si pentru ca nu suntem departe de acea "malerei" la care visa kandinsky, tot asta imi aminteste de perioada de la varsovia a altui mare compozitor nordic: arne nordheim. lucrarile sale de muzica electronica au si ele aceasta puritate a expresiei, dar in nici un caz nu sucomba in "studiile" unui henri pousseur.

pentru ca tot sunt la capitolul muzica electronica, tocmai am cumparat (nu mi-a venit sa cred ca am gasit la "muzica", la baiatul acela care vinde viniluri, un deutsche grammophon...karlheinz stockhausen - gesang der junglinge/kontakte...din 1966). l-am "saltat" imediat (desi astept ziua cand ceva vinil din "aus den sieben tagen" o sa-mi apara in fata ochilor...de preferinta "ES", pe care eu il consider unul din varfurile "muzicii spontane", cu nota in "muzica intuitiva"). apropos...cine poate sa imi explice mie (si poate altora de aici!) klavierstucke i-iv...si asta pentru ca tot a venit vorba de serialism. marturisesc, in legatura cu acest lucru, ca am ascultat de multe ori aceste piese de pian, insa ma simt pierdut; nu stiu, efectiv, de ce sa ma agat. nu stiu cum sa le ascult, nu stiu la ce sa fiu atent...la insiruirea de note, la posibile asocieri de linii melodice sau...din contra, sa fii atent la o ordine indepartata, la blocuri de secvente, la dinamica si desfasurarea sonora...pur si simplu nu-mi dau seama! poate daca ma uit pe partitura, o sa-mi dau seama (lucru care m-a ajutat destul de mult in intelegerea unor piese de pian de schoenberg)!

neo-serialismul (sub orice concepere, oricare ar fi forma...fie ca vorbim de un cat se poate de partial messiaen sau de boulez) nu mi se pare mort dar... "it sure stinks funny!" poate ca de aceea "chance music"-ul lui cage are si o latura cat se poate de ironica (in adevaratul spirit "practic" american), intrucat ce rost mai are sa se chinue compozitorii cu niste serii de sunete pe care le generam din cele alese "abstract" din scara dodecafonica, mai apoi sa creeze niste lucrari in care respectivele serii sa fie mai mult sau mai putin adjustate (schoenberg isi lua o "liberate" artistica desavarsita!), partiturile sa fie aproape imposibil de executat din cauza extremei dificultati...ce rost are? intrebarea lui cage nu este una de industrias-nevoias. acelasi rezultat sonor il putem creea, mult mai usor, mult mai "artistic" prin structuri "deschise", prin opere care sa lase loc de zbenguiala (mai mult sau mai putin) interpretului. ...si se pare ca acest lucru a dat rezultate: daca klavierstucke i-iv ale lui stockhausen sunt intr-un serialism absolut acerb, atunci klavierstucke ix este una dintre cele mai reusite piese de "opera deschisa" din literatura de pian a secolului ics ics.
insa, as mai pune o intrebare: daca nu ar fi fost serialismul, cum si-ar fi dat seama john cage ca sensibilitatea umana este in stare sa "emuleze" un serialism, nefacand apel, de nici un fel, la principiile seriale? cu alte cuvinte, cine l-a invatat pe om "serialismul fara metoda", daca nu chiar insasi "metoda serialismului"? vedeti! .... de aceea istoria este un palimpsest!

noapte buna! si astept pareri

[colegu]

eu ca să fiu cinstit nu mă omor catuşi de puţin cu moderniştii ăştia supăraţi, ahtiaţi să sune altfel, "chipurile" abstract, cerebral , uatevă, dar care nu transmit nimic.
m-am acomodat cu opera completă a lui webern , şi din păcate mai mult de jumătate mi se pare rubbiş.
despre xenakis şi ştokhausen am ascultat 2-3 opusuri, şi le-am băgat fără prea multă bătaie de cap in categoria poloare fonică, la xenakis n-am reuşit să aştept să se termine compoziţia - mă durea capul.

sunt foarte puţini modernişti supăraţi care au ceva de spus - lutoslawski, magnus lindberg, kaija saariaho, erkki sven tüür, sau chiar salonen(deşi ăsta nu cred că-i supărat) şi iarăşi extrem de original mi se pare şi jón leifs.

imi place mult arne nordheim, dar lucrările lui electronice mi se par de 50 de ori mult sub (să spunem) tenebrele pentru violoncel, pertita pentru paul şamd.
după părerea mea, serialismul exacerbat nu produce decat zgomot in mainile unor aşa zişi compozitori.

părerea mea, degeaba incerci să cauţi mesajul in bucăţile pt pian de ştokhauzăn, nu cred că există aşa ceva, e doar muzică după formulă,muzică e mult spus, doar note puse pe portatic după un "pattern" precum nişte cărămizi intr-un zid.

[hrempe]

"preludiu la dupa-amiaza unui faun" a fost intrerupt la prima auditie de zgomotul publicului care pleca din sala, precum si de fluieraturile celaor mai "dezinhibati". nici ravel nu a fost scutit nu a fost scutit de astfle de "cronici". de schoenberg ce sa mai zic! lumea credea pur si simplu ca se tine de glume muzicale...si ca este prilejul perfect pentru migrene.

asadar, daca muzica secolului ics-ics se bazeaza pe "obsesia noului si a remanierii", atunci nu o face decat pentru a se deposeda singura de ea. bunul cel mai de pret al avangardei este memoria, istoria; dar nu pentru a-si face o fala din ea, nu pentru a se construi aditiv, prin acumulare - din contra: odata pusa ca fundament, ea este imediat renegata, este locul de care orice vine trebuie sa se fereasca. pe de alta parte, fara aceasta memorie, istorie, avangarda ar pluti intr-un neant perfect - nu ar avea nici un punct de reper (fie el si negativ). acest bun cel mai de pret (vital, necesar) este asumat numai pentru a fi renegat. dupa cum se vede destuil de clar, avem aici cazul exemplar al unei traditii "intoarse pe dos". este, poate, un alt mod de a infrunta "teroarea istoriei"? este si avangarda un bloc care functioneaza si comunica acel specific produs CULTURAL al "instinctului de conservare" ce se numeste MIT? o atitudine specifica secolului ics-ics? poate...nu stiu...!

oricum, "pantha rhei" - totul curge. abstract, cerebral - acestea sunt deziderate ce privesc o mai veche nostalgie: puritatea. in acest caz, puritatea muzicii. gandeste-te, colegule! incearca sa raspunzi la intrebarea: ce este pur in expresia muzicala (adica o esenta care nu piere, care nu se pierde, ORICE S-AR INTAMPLA!, orice s-ar compune, orice s-ar creea) si ce este conjunctuta, moda culturala, sensibilitatea perioadei si a timpului in care un cxompozitor si lucrarile sale au luat nastere? poti sa raspunzi la o astfel de intrebare? xenakis a putut...da-i macar credit pentru asta! problema este incredibil de complicata...daca nu e de-a dreptul o aporie.

"poloare fonica"...daca refuzi sa vezi ca, in primul rand, este o inovatie de procedura, de metoda. proceduri ce dispun la o re-asezare ata in sintaxa muzicala (semnificantul, invelisul sonor) cat si la nivel semantic (ar fi de-a dreptul ridicol sa asculti muzica electronica a lui stockhausen cu o sensibilitate angajata in orice pre-expresionist...nu numai ca ar fi o pierdere de timp, dar pur si simplu compatibilitatea dintre cele doua este egala cu cea dintre faimoasele perete si nuca).

nu vreau sa par un arogant insa toata alergatura acestei muzici ics-ics mi se pare, cel putin ca aliura, precum acea faimoasa sintagma ce desemna "rana" prin excelenta, impreuna cu disperarea prilejuirii unei "intalniri cu cel plecat" - CORPUS MYSTICUM: "...exista un Logos, dar ii lipseste un corp."

[ghionoiul]

ce este pur in expresia muzicala (adica o esenta care nu piere, care nu se pierde, ORICE S-AR INTAMPLA!, orice s-ar compune, orice s-ar creea) ... ?

A 40-a de Mozart ?...

[colegu]

daca refuzi sa vezi ca, in primul rand, este o inovatie de procedura

eu nu văd muzica, nu o colecţionez, eu o ascult. in consecinţă muzica trebuie să fie mai intai de toate ascultabilă, asta din punctul meu de vedere.

inovaţia nu e suficientă, asta dacă nu vrei să produci doar zgomot.
domnu ştokhauzăn a apelat la elicoptere ca să-şi desăvarşească inovaţia. eu am să apelez la buldozere, inregistrări din traficul de pe magheru, eventual sunetul produs de capacele de canal cand trece vreun autobuz peste ele.
apo toate astea le integrez intr-o simfonie cu 5 instrumente cu corzi in care se va canta numai in glisando o succesiune de 12 sunete, in timp ce doi gigei pe şcenă pasează o minge de ping pong de la unul la altul.

asta inovaţie frate.

una e să pleci de la un concert debussy, leifs, şamd, şi alta e să pleci de la xenakis sau alţi parliţi cu pretenţii.

din punctul meu de vedere gigeii ăştia nu produc decat zgomot brut şi atat. mi se falfaie de tehnica lor mare şi tare, semnatica şi alţi termeni goi.

degeaba vorbeşti elevat dacă nu spui nimic, şi similar, degeaba compui după "reţete de succes" dacă nu eşti in stare să tranzmiţi ceva.
de aceea nu pot aprecia respectivii aşa zişi compozitori modernişti deschizători de conserve.

chiar am mari dubii că ai putea să asculţi o zi intreagă lucrări de xenakis.

din gloata de compozitori contemporani mi se pare teribil de masochistic să ii vezi doar pe supăraţii ăia care compun zgomot in cea mai pură formă.

există ataţia compozitori contemporani care se exprimă intr-o manieră modernă fără a putea fi acuzaţi că fac doar zgomot.
viačeslav artiomov, osvaldas balakauskas, halvor haug, aulis sallinen, pehr henrik nordgren, ingvar lidholm, einar englund, lou harrison şi chiar romanaşi , cum ar fi liviu dănceanu de care am fost plăcut surprins.
acuma există destul de puţină muzică contemporană romanească disponibilă pe piaţă.

asta ca să nu mai zic nimic de celebrii prokofiev, şostakovici, kabalevski, miaskovski sau stravinski, care-s "mici copii" pe langă giganţi precum xenakis, boulez(toată stima pt el ca dirijor) webern sau ştokhauzăn.

[AlexN]

Ca tot se discuta despre "muzica dupa formula matematica". Se pare ca exista un program "Hit Song Science" care este capabil sa analizeze melodia, succesiunea de acorduri, tonalitatea, tempoul, ritmul, umplutura sonora si stralucirea unui cantec si sa decida care este "semnatura" lui. De asemenea, poate sa compare cu o baza de date ce contine milioane de cantece si sa arate daca este vorba de plagiatura si daca noul cantec are sanse sa ajunga hit.

Mai mult, exista si aplicatii colaterale: posturi de radio il folosesc ca sa creeze playlist-uri cu cantece cu "ADN" asemanator, pentru a creea o ambianta sonora coerenta.

[hrempe]

muzica trebuie să fie mai intai de toate ascultabilă, asta din punctul meu de vedere.

evident!...a fi sau nu "ascultabil" ti-o dicteaza o "reteta de auditie" - rezultatul experientei tale de auditie: esti ceea ce asculti.
problema cu muzica secolului ics-ics (mai ales cea care face apel la "zgomot brut") este ca nu poate fi doar pur si simplu ascultata. mai trebuie ceva - ceva de genul "termenilor goi" (cum ar fi semantica). si asta din simplul motiv ca este facuta pe alte baze, se pleaca de la idei diferite (iar tocmai aceste idei sunt cele care dau masura muzicii). degeaba incerci sa asculti muzica triburilor etiopiene prin prisma muzicii bizantine si, similar, la fel de degeaba este si ascultarea lui stockhausen sau xenakis prin prisma lui stravinsky.

inovatia nu este suficienta, dar oricum necesara. cineva trebuie sa-si ia bobarnace pentru prima data. iar in faptul ca tu poti inchipui o simfonie cum ai descris-o mai sus (care, culmea, ar putea trece drept mai mult decat batjocura) sta o faramitura din memoria avangardei pe care o si iei referinta (poate fara sa-ti dai seama sau...mai stii?!).

intr-adevar, multi s-au luptat pentru permisivitati in arta (unele dintre ele de-a dreptul ridicole, neavand sau neservind nici unui scop artistic). problema este ca tocmai aceste permisivitati sunt acum folosite pentru a circumscrie, pentru a defini perimetrul artei. vezi? "de-aia n-are ursu' coada!"

degeaba vorbeşti elevat dacă nu spui nimic, şi similar, degeaba compui după "reţete de succes" dacă nu eşti in stare să tranzmiţi ceva.

ai facut aici o mica eroare. daca se compune dupa o "reteta", inseamna ca acea muzica este din prima recognoscibila (adica stii la ce sa te astepti de la ea, nu te surprinde deloc, stii deja care e mesajul...plictisitor). deci, reteta implica ceva deja cunoscut si un mesaj pe care multi altii l-au mai transmis inainte. ceea ce, poate, ca ai vrut sa spui este ca "nu esti in stare sa tranzmiti ceva...NOU"...NOU? - hopa! cuvantul-cheie!!!

există ataţia compozitori contemporani care se exprimă intr-o manieră modernă fără a putea fi acuzaţi că fac doar zgomot.

da' cine ii acuza, domnule?

de aceea nu pot aprecia respectivii aşa zişi compozitori modernişti deschizători de conserve.

chestia e ca astia au deschis conservele in care nimeni nu stia ce se afla. adica, n-aveau "eticheta" pe ele. poate or fi expirate, dar macar merita incercat.

[Ciuhandru]

Nene Hrempe, esti maiastru la vorbe frumoase! Daca nu mi-as fi adus aminte ca muzica tine de sunete, nu de cuvinte, aproape ca m-ai fi convins!

Eu unul ma lipsesc bucuros de o muzica a carei intelegere presupune doctorate in semiotica si teologie mistica.

[ghionoiul]

intr-adevar, multi s-au luptat pentru permisivitati in arta (unele dintre ele de-a dreptul ridicole, neavand sau neservind nici unui scop artistic).

Aş dori cu respect să vă rog pentru 2-3 exemple de permisivităţi de-astea ridicole. Sunt chiar curios cam cum ar arăta ceva ridicol in viziunea ta, de vreme ce din context am tras concluzia că elicopterele lui Stockhausen şi traficul de pe Magheru (propunerea colegului) par a fi idei respectabile...