Rolo mama, mi-am luat cu mine "Confesiunile unui opioman englez" in concediu, si vai ce idee nefericita fu... Cartea asa cum e tradusa este editia tarzie a cartii, cu adaugiri ulterioare ale autorului care o fac ilizibila si un candidat foarte bun la cea mai plictisitoare carte pe care am citit-o vreodata. Sunt la pagina 132 din 289 si inca n-a pomenit nimic de opiu. Intai s-a apucat sa spuna de ce s-a apucat de opiu, dupa care urmeaza o digresiune despre bulangiul de Coleridge care s-a luat de el, digresiune ce tine vreo 6-7 pagini. Dupa care urmeaza povestea vietii lui De Quincey, care incepe, cum altfel, cu o digresiune despre institutia tutelei in general, in care aflam gandurile foarte valoroase si plate ale autorului despre cum trebuie sa fi fost respectiva institutie in timpul Imperiului Roman. Urmeaza povestea cu cei patru tutori ai lui De Quincey, dupa care ni se vorbeste despre nu stiu ce familie la care a stat el... Dupa care, cu greu, pe la pagina 55 De Quincey ajunge la Manchester, prilej de infinite digresiuni ba despre colegii lui, dintre care unul va ajunge episcop, ba despre literatura engleza, ba despre Grotius, ba despre directorul scolii, etc, in fine, vreo 70 de pagini obositoare.
Ce legatura au toate astea cu opiul veti intreba? Sa fiu al dracului daca stiu. Omul asta a avut probabil impresia ca a spus prea putine in prima editie si pentru a doua s-a lansat intr-o betie a digresiunilor si explicatiilor inutile. O mostra de fraza de la pagina 123 (traducerea din 1969 aparuta la Editura pentru literatura universala):
"Dar aceea care era partasa mea la aceasta ingrozitoare drama, ce-a spus cand a ajuns sus? Sau, mai degraba, ce-am spus eu? Pentru ca, din intamplare, eu am vorbit primul: in ciuda faptului evident si indiscutabil ca
nu-i fusesem niciodata prezentat. Dar sa fim intelesi, in acest caz era o situatie care fusese definitiv dezbatuta si lamurita, si anume ca in cursul unui mare dezastru natural - cutremur de pamant, tromba marina, uragan sau eruptia Vezuviului - este si poate fi ingaduit (peste orice obicei sau traditie contrara) ca doi englezi care nu se cunosc sa vorbeasca unul cu altul; totusi regula este ca ulterior sa se faca dovada cu juramant in fata a doi judecatori de pace ca prezentarea prealabila n-a fost posibila; ..."
Ce mai, misto carte
. Macar daca facea misto. Rolo, cred ca tu ai o selectie a partilor interesante, cat are, 50 de pagini
?
) imi cer scuze daca ti s-a parut un ton cam exagerat. Nu am vrut sa para asa... Era o comparatie mai mult formala decat de fond, caci intr-adevar (am recunoscut asta:)) diferentele exista. La fel trebuie sa fiu de acord cu o anumita subiectivitate in stabilirea asemanarii.
..........................................apoi un alt scriitor szuper mircea eliade ..................''noaptea de sanziene".................una din cele mai misto cartzi scrise vreodata................oricum eliade a scris numai cartzi interesante (la umbra unui crin,uniforme de general...etc)
