FanClub Forum

Stand pe jos si plangand, mi se parea ca toata lumea a murit. O viziune infricosatoare a nimicului. Nu vedeam decat cochilii golite de continut, si pe mine ca un trup mutilat, care se taraste cu singura mana ramasa. Daca inchid ochii in timp ce plang, nu vad decat ochi. Ochi mari, halucinanti, cu sprancene incruntate, care ma privesc inauntru si condamna tot ceea ce vad. Nu sunt decat un monstru. Un criminal.
N-aveti decat sa nu ma placeti. Nu cer nimanui dacat sa nu mai tortureze. De ce sa continuu o goana fara sens dupa simpatie, acceptare si alte minciuni. Daca toti oamenii ar disparea, cred ca asta n-ar fi decat un lucru bun. Ar scapa pamantul de un cancer care il distruge fara mila. Nu am nici un motiv sa fiu optimista. Nu am nici un motiv sa fiu ingaduitoare cu nimeni, nu mi s-a oferit prea multe zambete sincere cand am avut nevoie de ele. Toti vor sa ma transforme in ideea lor de cum ar trebui sa fiu. De ce mi-ar pasa de voi - terminati!!!!!!!!!!!! Nu mai suport pe nimeni, de ce vedeti doar o creatura finutza, cand totul e o minciuna, e in mintea voastra, iar eu cand ma privesc in oglinda vad doar ceva urat, un cosmar.

Mi-e dor de visele mele frumoase, care ma mai vizitau uneori. Visam ca sunt un spiridus inaripat, care se ghida in zbor dupa voci misterioase, zborul vulturilor pe cer, castele vechi. Visam multe... acum visez numai crime extrem de violente, sau intamplari fara sens, personaje care nu sunt decat niste papusi dezarticulate. Singura solutie pe care am vazut-o a fost sa-mi reduc orele de somn, si sa stau noaptea in visele mele, cu ochii deschisi...
As fi vrut sa stiu ca macar EL incearca sa ma inteleaga, dar nu e decat o alta iluzie. Nu am talent la scris, si nici nu ma intereseaza. Nu de asta scriu in jurnal de la 14 ani. Nu de asta umplu caiete intregi, pe care abia mai am unde sa le pun. EL e singurul care a citit unul din caietele mele, si singura lui reactie a fost "vai, ce interesante lucruri scrii!". Nu asta as fi vrut sa aud. Preferam sa-mi aprecieze mai putin asa-zisul meu talent, si sa inteleaga mai multe despre mine. Dar am ramas la fel de singura ca la inceput.
Pur si simplu imi place sa scriu. Sunt prea egoista ca sa impartasesc ceva cuiva. Dar ce spuneam data trecuta... toti prefera sa vada ceva ce nu sunt. Si EL prefera sa vada niste povesti in ceea ce scriu, nu niste sentimente, niste trairi, in fine, ceva real.
Deja ma amageam, sambata m-am distrat atat de bine, incat ca credeam ca s-a terminat cu starea asta nenorocita. De azi, am reluat-o iar de unde o lasasem. Imi place de mine din ce in ce mai putin...

Azi am avut o zi de-aia pe jumatate vesela, pe jumatate nashpa, despre care nu stiu ce sa cred. Probabil ca mi se pare frumoasa si de la berea pe care o tot beau... f**k, o sa ajung alcoolica inca din tinerete, saraca de mine...
Am purtat o discutie interesanta despre problema suprapopularii pamantului, despre reactia noastra fata de o specie mai avansata, si am ajuns la al nu stiu catelea pahar de bere, si la concluzia ca lumea e plina de prosti, printre care desigur ma numar si eu. Oricum, acum sunt intr-o dispozitie pe jumatate roz, dupa cum spuneam. Astept sa se intample ceva mai interesant, totusi...

Te iubesc prea mult...
Si nimeni nu intelege. Ma cunosc pe mine din ce in ce mai bine. Pana si visele urate, si momentele de frica, incerc sa le analizez cu mai multa detasare. Daca m-as lasa in voia furiei, uneori, as distruge tot ce s-ar afla in calea mea.
Am scris mult mai mult si mult mai usor in jurnalul meu cu coperta cu ursuleti de plus. Mi-e mult mai usor sa scriu cu un pix decat la tastatura, parca ies altfel cuvintele, mult mai usor, mult mai sugestiv. Parca e o magie in spatele lor.
Ce-am mai facut eu in week-end... Am recitit "Coliba unchiului Tom". M-am uitat pe calculator la niste filme pe care le mai vazusem de cateva ori, dar... ma plictiseam. Am incercat sa scriu cu tus caractere gotice. N-am facut nimic interesant... am facut planuri care probabil nu se vor realiza. Si m-am mai simtit si rau, apatia asta ma face sa nu ma mai tin pe picioare.
Azi e o zi asa de frumoasa, e cald, e soare, si vad peste tot asa de multe flori... Pana si garoafele, care in general nu-mi plac, imi par acum mai vii. Ar trebui sa sparg odata pentru totdeauna carapacea asta de tristete care ma apasa... si sa-mi vad de viata mea... dar nu cred ca pot, sau poate nu vreau, asta e problema.

Mi-a trecut tristetea... si cum sa nu-mi treaca, cu atatea diavolitze in jurul meu...
Am imprumutat de la EL "O mie si una de nopti", si un personaj dragut mi-a atras atentia. Si anume, diavolitza Ifrit, care isi baga codita in mai multe povesti de-ale Seherezadei, dar nu face rele. Dimpotriva, a pedepsit doua surori care incercasera sa o omoare pe cea mica, a ajutat doi indragostiti despartiti sa fie din nou impreuna, pentru Aladin a obligat niste duhuri sa cante ca sa faca atmosfera la nunta lui... Iata o diavolitza draguta, mi-am zis, dar mi-era rezervata si o alta surpriza. Intampator, am ascultat un CD care era de mai mult timp la mine, il imprumutasem de la EL pentru ceva Linkin... si nu stiam ce pierdeam... Avea 4 albume cu Lake of Tears care m-au fermecat complet, dar in special "Forever Autumn", si de acolo, "Demon You/Lily Anne"... N-am mai ascultat de mult timp o formatie asa de buna, si un album atat de frumos ca "Forever Autumn"...
Sa mai spun ca sambata am fost din nou in "Fire", unde m-am distrat... nu asa de bine ca prima oara, am avut un mic moment de tristete, dar in general in "Fire" ma simt in largul meu, mai pot si eu sa mai respir linistita. In rest, am facut cumparaturi pentru ziua de nastere a unei prietene, m-am intalnit cu o alta prietena draga, pe care n-o mai vazusem de mult, si care abia acum mi-a dat cadoul de ziua mea (ceva super!)
Si inca n-a venit primavara, dar incepe sa vina, incet, ca trezitul meu dimineata, cand imi patrunde cate o raza de lumina printre gene si ma mai gandesc un pic inainte de a ma trezi de-a binelea...

Ascult ultima melodie a Madonnei, intr-o sala cu calculatoare goala... eu si nimeni altcineva... Ieri m-am distrat. Am fost cu EL in Parcul Tineretului, fusese fratziorul meu si-mi spusese despre pescarusi, si rate salbatice pe lac. Am avut o surpriza mai amuzanta, erau niste baieti pe mal si glumeau, iar in apa bolborosea ceva, si eu nu ma dumiream... M-am apropiat, si pana la urma mi-am dat seama ca erau pesti, niste pesti chiar marisori, pe care baietii ii hraneau cu chipsuri, si sareau dupa bucatelele alea ca niste mici delfini la circ. M-am amuzat teribil, nu mi-as fi imaginat... Pe urma, m-am plimbat prin Oraselul Copiilor... Si din cauza pestisorilor alora, am uitat ca e ziua lui Oribilul Mosh, si n-am ajuns pe Net... Sorry...
Azi am avut o dimineata ingrozitoare, dar nu vreau sa detaliez, ca ma apuca iar tristetea si vroiam sa incerc sa ma simt bine... Am ascultat la EL ceva "Lake of Tears", ca-mi era dor de Lily Anne, si acum planuim sa mai iesim pe undeva, desi eu una sunt putin prost dispusa din cauza diminetii horror si nu prea am chef de nimic.

Sunt acuzata ca ma plang prea mult, dar n-a fost deloc usor pentru mine. Am facut tot ce trebuia sa fac, am avut grija, am mers (de data asta) din timp la doctor, dar cand am auzit ca trebuie sa ma operez din nou... recunosc ca am inceput sa agasez pe toata lumea. Nu-mi era frica de nimic altceva decat de anestezie, mai exact de injectie, pentru ca in rest, chiar nu era mare lucru. Doar am facut si anestezie totala cand am avut o operatie de facut in copilarie... si n-a fost nimic interesant, ca senzatie. Un somn adanc, fara vise, un gol...Desigur, nici de data asta nu mi-am putut stapani un tremur involuntar, si incordarea, saraca asistenta se chinuia sa-mi faca injectia, dar imi sarea acul din picior...
Din fericire, nu se oboseste nimeni sa-mi citeasca jurnalul, asa ca intr-un fel a devenit ceva complementar celui de-acasa, pe care chiar nu-l citeste nimeni, pentru ca :-)... e secret!
N-am mai putut sa merg in Fire, am stat acasa si n-am facut nimic interesant. Am inceput sa ma gandesc ca imbatranesc, si asta m-a intristat. Nici nu pot sa ma imaginez la 40 de ani... cred c-as prefera sa mor inainte decat sa duc o viata neinteresanta si searbada.
Am ascultat "Spiritus Sanctus", si m-a amuzat partea aceea de melodie care e invers. M-am chinuit sa disting versurile, dar nu-mi dau seama de tot ce zic... Lily Anne a ramas la EL.
Maine e ziua unei prietene la care tin foarte mult, i-am luat ceva de cateva saptamani, ca sa nu raman fara bani si sper sa-i placa. N-am mai vorbit cu ea de nu mai tin minte... Era mai mishto cand eram la scoala, imi era colega de facultate, doar ca era cu un an mai mica, si ne vedeam mai des, mai chiuleam impreuna. Val e "iubirea mea", ca sa zic asa... e fata pe care o admir cel mai mult, nu cunosc fata mai finuta ca ea, dar in adevaratul sens al cuvantului, nu o sclifosita.
Imi place ca am inceput sa-mi fac prieteni pe forum, sunt persoane care au inceput sa-mi scrie mesaje sau mail-uri mai des, si, cred eu, sunt persoane interesante...

O floare palida, o floare alba, cu petale fragile, de un alb aproape transparent, o floare care se ascunde de prea multa lumina, dar uraste intunericul, o floare care creste cel mai bine singura, tacuta, fara nimeni in jur care ar putea s-o asculte cum creste. O floare care priveste la cer cu capsorul ei mic, si-si doreste sa nu mai fie prinsa in radacini, sa poata zbura...

Citat:

...Stii ca esthti GOTH cand....stai in camera ta gothica, cu postere gothice, ascultand muzica gothica in timp ce bei cidru gothic si fumezi tzigari gothice pe care le aprinzi cu o bricheta rosie si scrumezi intr-o scrumiera neagra, si eshti imbracat in negru din cap pana in picioare cu o cruce de argint la gat, rozandu-tzi unghiile tocite si vopsite cu oja neagra.....
...tre sa portzi o coafura punk, sa ai ochii conturatzi cu negru, in garderoba sa existe ceva din latex, sa shtii ceva despre magie shi occultism shi sa priveshti dragostea intr-un mod romantic, morbid shi sado-masochist...


Sunt in castelul meu gotic, singura. Singura de aici..., ma uit la umbrele de pe pereti, pe care nu le inteleg. Prea putina lumina, si prea multe amintiri care se ingramadesc asupra mea ca niste vulturi flamanzi asupra unui cadavru.
In castelul meu gotic nu este decat alb si negru, gata cu nuantele scarboase de gri, jumatate minciuna, jumatate adevar, bucatele de politetzuri in spatele carora se ascund toti. Port o rochie facuta din fasii albe de voal, si ma indrept spre fereastra. Se vede marea, se simte mirosul ei de alge, si o luna plina, rotunda ca o pisicutza grasa...
Sufletele noastre sunt legate cu mii de fire invizibile, si acum ele s-au intins prea tare, pentru ca tu ai plecat. Ce inseamna dragostea? Ceva "romantic, morbid si sado-masochist"?... Atunci eu te iubesc atunci cand te urasc, si-mi doresc sa te sfashii, sa-ti vad sangele curgand picatura cu picatura... Te iubesc atunci cand tu ma lovesti cu cuvintele tale reci. Te iubesc atunci cand, desi sunt in bratele tale, vad Moartea.
Cred ca te iubesc cel mai mult acum, desi nu esti langa mine...

Am indragit o iluzie. Nu stiu ce s-a intamplat. Incerc din plin durerea de a fi ranit de ceva ce exista doar in mintea mea. E complet aiurea. EL e alaturi de mine, iar eu ma gandesc la o idee, ceva ce nu exista. Doar te-am imaginat. Nu vreau sa aflu cu adevarat cine esti. M-ar durea si mai tare.
DE CE trebuie sa fiu mereu asa?
Departe, in mintea mea, esti tu... Aceasta este o lacrima pentru ceva stupid, si lipsit de orice sens. Cred ca te iubeam...

De data asta chiar plec.
De mult imi doream sa plec. Ma cheama pescarusii. Simt gustul sarat al marii... Vreau sa fiu singura. M-am suparat... Plec undeva departe.
Ma gandesc la tine...
"perfect by nature/icon of self indulgence"...
Crezi ca nu pot sa scap de gandurile care ma tin aproape de tine? Stai sa vezi... Acum alerg... Ma indrept spre mare. Sunt langa barca mea, ma vezi? Langa micul meu vaporas...
"never was and never will be/have you no shame don't you see me/you know you've got everybody fooled"...
Imi bate vantul in par. Ma duce departe.
"look here he comes now/bow down and stare in wonder/oh how we love you/no flaws when you're pretending"...
Ma elibereaza vantul. M-am saturat de atata orgolii si aroganta. Ma urc in barca.
"but now i know he/never was and never will be/you don't know how you've betrayed me/and somehow you've got everybody fooled"
Acum ridic panzele in vant. Nici n-ai idee ce fericita sunt... Aud valurile cum se sparg de stanci. Aud gandurile cum se lovesc in mintea mea, dar le alung.
"without the mask where will you hide/can't find yourself lost in your lie"
Abia astept sa vad din nou marile verzi si albastre de care mi-era dor.
"i know the truth now/i know who you are/and i don't love you anymore"...
Deja am plecat...
"it never was and never will be/you're not real and you can't save me/somehow now you're everybody's fool"
O sa scriu totul in jurnalul de bord. O sa vad o mie de lumi necunoscute. O sa inot cu algele. Cand o sa ma intorc, nici macar n-o sa ma mai recunosti.

Si asa a inceput... Sunt undeva in larg, cu ochii pe cerul senin. Nici un nor, nici o umbra. Liniste. Corabia se misca incetisor, spre o destinatie necunoscuta.
Inca imi mai sfasii sufletul de dorul tau. Dar tu nu mai stii de mine, ma ignori.
Tot ma mai gandesc... nu inteleg cum de s-a ajuns aici.

Intamplator, o prietena din liceu l-a intalnit zilele trecute pe cel mai bun prieten al "fostului" meu, ca sa zic asa... desi suna oribil. Baiatul respectiv ma vazuse intr-un club, si se mira cat de schimbata sunt fata de cum eram in liceu.
Ce ciudat ca faptul ca R ar putea afla vesti despre mine m-a lasat asa de rece... Eram foarte tanara, aproape un copil... nu, in mod sigur un copil cand l-am cunoscut pe R. L-am iubit atat de mult, si urasc ca trebuie sa spun "l-am iubit", la trecut... ce odios. Cand il voi intalni, n-o sa-i spun in nici un caz "te-am iubit", nu din mandrie, acum...Dar ce rost ar mai avea? Ar fi trebuit sa stiu sa spun atunci "te iubesc"
Prima mea dragoste..., primele plimbari in ploaie, primele lacrimi, si au fost asa de multe, primele biletele primite in caiete.
Prima tradare, primul cutit infipt in inima, prima mea moarte... Acum, cand privesc in urma, nu mai am nici o legatura cu mine, parca e o prapastie de netrecut, si asta ma face sa fiu foarte confuza. Ma intreb cine mai sunt...
Si cand nu mai credeam ca mai exista ceva, ai aparut TU, prima mea dragoste implinita, prima data cand am invatat sa o apar, primii trandafiri, primele cuvinte, ...
Sunt foarte norocoasa totusi, sa iubesc din nou.
Ce a fost de m-a suparat si m-a indemnat sa plec, cu corabia din desert? Am crezut ca m-am indragostit de altcineva, dar a fost o idee gresita. Totusi, am luat-o prea in serios si am suferit, ca de obicei... dar cum sa nu iau dragostea in serios? Timp de cateva zile n-am fost eu insami. Primele reactii confuze, primele reprosuri...
Poate am fost prea deschisa, mai deschisa decat de obicei... si prea putin romantica, din nou, contrar obiceiului...

Ma trezesc mai mult obosita decat odihnita, dupa un vis ciudat. Incerc sa-l analizez, dar imi dau seama ca pierd vremea aiurea. Aud in gand, nu stiu de ce, nishte versuri dintr-o melodie de-a lui Iris. Incepe dimineata unei Shaki care incearca sa faca totul deodata... pune de mancare la aragaz, face dus etc... aproximativ in acelasi timp. Gasesc nishte tzoale mai comode, si ma ciondanesc apoi cu tata ca "de ce nu ma imbrac la costum?". Injur in gand, ceva de costum, dar ma abtin... Era sa-mi uit si mancarea acasa. In autobuz e aglomerat. Ce dimineatza tampita am avut...
Singura data cand am fost mai vesela zilele astea a fost cand m-a facut OM moderatoare pe Shakira... stiu ca e o copilarie, si totusi m-am bucurat mult. In rest, parca mi-a tot tunat si fulgerat. Sunt extrem de prost dispusa... Kit m-a enervat aseara, l-am lasat de fraier si-am plecat, daca isi imagineaza ca ma poate prosti asa usor se inseala.
E liniste, multa liniste...
Numai inauntru nu e liniste... e o alta "eu", agitata, rea, care-mi da prea multe dureri de cap. I felt this way before, so insecure... Cineva mi-a spus ca nu mai sunt un copil... m-am uitat in oglinda cu ochii mariti de mirare. M-am suparat ca Bog mi-a zis ca nu m-am schimbat deloc in 6 ani, si ma deranjeaza si cand mi se spune ca am crescut... parca e o contradictie pe-aici pe undeva, nu? Cred ca acum stiu ce vreau si mai putin decat atunci. Ssssssst... Nu vreau sa aud asta.

Da... credeam ca mi-a trecut... aiurea, daca stau si ma gandesc incepe din nou, nu vreau sa ma indragostesc asa, ea nici nu stia cata dreptate are, si nici eu... nici eu nu banuiam...

Ce sa mai scriu... imi pare banala viata mea. Sunt foarte obosita zilele astea, tot mi se pare ca nu apuc sa dorm suficient, sau poate m-a afectat vremea ploioasa de zilele trecute. Planuiesc o excursie cu o prietena din generala, abia astept sa mai ies si eu din orasul asta urat...
Ce ma salveaza de monotonie e ceea ce simt, parca sunt mai indragostita ca oricand, dar parca dragostea e si mai indepartata de mine. Nu inteleg nimic... Uneori simt ca eu si el suntem singurii oameni din lume, si restul e atat de departe... Si totusi, de ce nu sunt fericita? As vrea sa-mi pun ordine in ganduri. Ar fi si cazul. Am motive sa fiu nefericita, sau mi le inventez singura?
Prietenii imi sunt mereu aproape, si incerc sa-i ajut si eu. Lor n-am ce sa le reprosez niciodata. Am noroc cu ei. Cat as vrea sa fiu o fire mai linistita, sa ma multumesc cu asta, dar parca in mine e o creatura ciudata, care uneori se trezeste insetata de tristetea mea. Ma raneste ca s-o obtina. Si eu n-o pot opri...

Am plans tot drumul spre casa, in masina. Eram intoarsa cu fata spre fereastra, sa nu mi se vada lacrimile, pentru ca oamenii de afara erau prea departe si nu-mi puteau distinge fata. Drumul mi s-a parut infernal de lung... Si ma gandeam ca toata viata mea a fost un drum lung, in care am stat cu fata intoarsa, ca sa nu se vada ca plang. Aceeasi jena am simtit-o cand a trebuit sa-mi cumpar un pachet de servetele dintr-un magazin... de parca plansul ar fi o fapta rusinoasa...
Mi-am ascuns de multi lacrimile, dar nu mi-am intors fata de la voi nici cand am fost trista, nici cand am zambit...
A doua zi..., cine dadea telefoane... cine...
Am scris ca dragostea e tristete - retractez: dragostea e o prostie, si n-o sa ma mai supar niciodata pe cine o sa-mi spuna ca-s doar o lutza prostuza...
O melodie mi-a adus aminte de cineva... pe care poate nu l-am uitat niciodata. Era "It's allright" a lui East 17. O fredonam in gand inainte de examenul de admitere la liceu, eram ingrozitor de emotionata, incercam sa ma calmez... Cel care urma sa-mi fie prieten peste cateva luni statea la examen in banca din spate... M-a tinut minte, asta m-a surprins foarte tare. Am fost colegi de clasa, ba chiar si de banca intr-o perioada scurta. Tinea minte si cum eram imbracata. Si eu tin minte... aveam o bluza alba, si o fusta plisata, in carouri, era un fel de uniforma de scolarita de-a mea... Cand ma gandesc acum ca aveam 14 ani, ca in vara asta vor trece 10 ani de-atunci, ca nu l-am mai vazut de cand am terminat liceul, adica aproape de 6 ani... Nu-mi vine sa cred. Si ma simt atat de batrana, 10 ani...
Pe ploaia de azi am stat in casa, am terminat de citit "Paiata", m-am identificat, desigur, cu personajul negativ, Basquine..., si pe urma am aprins betisoare parfumate si am inceput sa-l re-re-recitesc pe Werther... Melancolia a tinut pana in momentul in care mi-am amintit de Shakira... de parca as putea vreodata sa o uit M-am asezat la calculator ca sa re-re-reascult Laundry Service. Ascult "Ready for the Good Times" acum...
Nu mi-as fi imaginat ca tocmai el o sa ma traga in jos cand o sa vada ca e mai bine... Nu as fi crezut ca n-o sa inteleaga, ca n-o sa se bucure sa ma vada mai buna, mai deschisa... Parca ar fi uitat cum eram cand m-a intalnit... Every day you find new ways to hurt me...
Durere, cruzime, melancolie si moarte... anotimpurile mele...
Stiu ca sunt rea... dar pentru prima data incep sa cred ca as putea sa fiu si fericita. Pana acum mi se parea o himera. O revendic acum.
Be careful, because you're stepping on my dreams...

I can't feel, the way I did before, don't turn your back on me, I WON'T BE IGNORED...
Ce prostie... daca as avea un sac de box la indemana... Mai bine lasa... O sa fiu mai buna. O sa fiu mai puternica. O sa fie mai bine. O sa fim mai departe... O sa fie o lacrima in plus...
Hear me out now... you're gonna listen to me, like it or not...
Nu mai stiu sa mai scriu, nu mai stiu sa mai gandesc, nu mai vorbesc, ceva s-a frant... Ti-am spus eu, Shaki, ca asa va fi...

In dimineata asta era sa am un accident. Mergeam linistita pe trecerea de pietoni, si-mi imaginam ca masina aia o sa incetineasca, dar s-a oprit brusc tocmai cand era sa ma loveasca. Soferul n-a facut decat sa-si acopere fata cu mainile speriat. Lumea din statie ma privea cu o compatimire care ma facea sa ma simt umilita. Si cu putina parere de rau parca, pentru ca nu se intamplase nimic interesant. Sau cel putin asta m-au facut sa simt - urasc sadismul asta tacut al multimii. Am intrat intr-o florarie sa scap de toate astea, si am vazut un buchet frumos de mireasa. In ciuda spaimei de mai devreme, nu m-am putut impiedica sa nu-l privesc cu jind... M-am simtit ciudat sa vad cum se intampla toate astea in jurul meu... pana acum parca nu le dadeam atentie. In autobuz, simteam ecourile spaimei... si un pic de usurare ca nu s-a intamplat nimic, desi era aproape...
Am venit si eu la munca, si acolo... m-au innebunit! Du-te la agentia nu-stiu-care, du-te inapoi, si repede... Slow down, imi venea sa le spun... era sa dea o masina peste mine... nu ma lasati sa ma bucur de viata:D ?

Asa dragul meu jurnal... stai aici cu mine de vorba pentru ca vreau sa-ti povestesc ceva frumos, ceva ce nu ti-am mai spus...
In week-end se implinesc 6 ani de cand il cunosc pe Stef. Si de cand il iubesc pe Stef, bineinteles. Cred ca vrei sa-ti povestesc despre asta, nu? Stiu cat esti de curios...
Aveam 18 ani si ma duceam la munte cu colegii - terminam liceul. Nu cred ca m-am schimbat prea mult de atunci. Poate eram mai timida, mai retrasa, mai nesociabila un pic... da tot Anne eram... In prima seara am facut un foc de tabara, am cantat, noaptea am stat la povesti si am alergat dupa lilieci... ne tineam numai de shotii. A doua zi mi-am facut suvite verzi in par... In fine, ti-ai facut o imagine. Problema a aparut cu fostul meu prieten, care ne-a stricat tuturor buna dispozitie, a facut ceva neplacut... Stateam afara si ma uitam cum ploua, si un coleg statea de vorba cu Stef, ii spunea ca si eu locuiesc in aceeasi zona ca si ei. Stef a venit sa ma intrebe unde stau... i-am raspuns ceva in doi peri si am plecat, am intrat in cabana. Dupa foarte putin timp, Stef a venit sa-mi vorbeasca... si eu m-am indragostit de el... asa de brusc...
O sa spui ca sunt prostuta, dragul meu jurnal, si n-o sa intelegi... M-am indragostit la prima vedere, si am vorbit cu Stef aproape toata noaptea, a fost o discutie foarte deschisa. Imi face placere sa-mi amintesc de asta... e o amintire dulce, cu un parfum deosebit, doar al ei. Poate n-a mers intotdeauna bine... dar n-o sa uit toata viata acea seara...

Imi place aici... a ajuns sa imi placa, e ceva jurnalul meu din camera mea, ascuns bine, si e altceva aici, dar imi place.
Vineri am plecat spre Craiova. Urasc sa plec de acasa. M-a durut ca am iesit din Bucuresti tocmai prin dragul meu cartier, aproape imi venea sa plang. Cand plec, simt ca las ceva din mine in urma, ca mor...Dupa care... mi-am spus ca sunt prostutza. Am incercat sa privesc rational problema, si mi-am dat seama ca n-am de ce sa fiu trista. Am stat si m-am uitat pe fereastra autocarului, am admirat macii, pasarile si ziua insorita. Nu povestesc despre conferinta, bla-bla... asta a fost doar plictisitor. Mi-am revazut matusa, bunica, verisorul... cred ca asta a fost cel mai important lucru, si cel mai placut. Mi-am cumparat un cea artizanal care imi place foarte mult...
Dupa conferinta am fost intr-un restaurant super-stilat... am admirat mai degraba frumusetea lui, decat persoanele de acolo, care lasau mult de dorit in ceea ce priveste manierele, cultura etc. Asta pt ca nu vreau sa zic ca m-a impresionat neplacut suita de snobi si de prosti.
Dupa un somn insuficient, a doua zi am fost cu vaporasul pe Dunare. Nu mai mersesem niciodata... o noutate placuta. Am trecut foarte aproape de Bulgaria si am regretat mult ca n-am ajuns si acolo. Am mancat o cirba de peste si o friptura tot de peste... nota 10 la amandoua.
Ceea ce m-a incantat insa cel mai mult a fost vizita la cetatea daca Sucidava. Am o bucata din zid, luata ca amintire. Am intrat in fantana secreta subterana, am baut apa de acolo...
Am ajuns acasa foarte tarziu si mi-a parut rau ca n-am fost si la intalnirea forumista... mai ales ca au fost si in Fire... Dar nu aveam cum sa ajung. Duminica noapte mi-a fost foarte rau, cred ca am facut insolatie pentru ca era ingrozitor de cald pe Dunare. N-am putut sa ajung ieri la serviciu. Mi-am dat seama inca o data cine tine cu adevarat la mine, atunci cand am fost bolnava...
Cam asta a fost tot... Nu le-am spus ieri la forumisti ca sunt bolnava pentru ca am crezut ca nu-i intereseaza... dar gresesc, stiu ca unii ma plac, si le port aceeasi simpatie.

Ma intreb daca oboseala este ca un drog... aseara incercam sa adorm si deodata mi s-a parut ca aud un zgomot care ar fi putut sa provina de la lanturile de la blugi. Vedeam un leu... un leu care are o coama din lanturi si cand isi scutura plictisit capul se aude un zornait metalic. Si ma gandeam la o multime de alte chestii stranii, dar acum nu mai pot sa le exprim, desi atunci pareau reale. Nu stiu de unde sunt eu. Nu gasesc nici un loc in care sa ma simt complet integrata... desi cred ca repet ideea asta. Daca suntem toti asa? Daca vom lasa intr-o zi toate mastile sa cada si vom descoperi ca de fapt in spatele lor nu se afla... nimic?

poate fiecare nota de pe clapele pianului s-ar fi putut transforma intr-o adiere care sa opreasca furtuna, poate m-ai fi putut indragi, poate dintr-un milion de clipe negre, ai fi luminat cel putin una... dar n-are rost sa visez. tu esti departe... nici nu stiu ce ne desparte, nici cum as putea sa trec peste asta, orice ar fi... si cu fiecare secunda ce trece in plus, plutesc in acest abis, tot mai jos...

Two hearts that shouldn't/Talk to each other become close/In a town much like a prison cell/People speak our names/On the street in hushed tones/Oh the stories they'd tell/If anyone would listen.../You come from a town where /People don't bother saying hello/Unless somebody's born or dies/And I come from a place where they/Drag your hopes through the mud/Because their own dreams are all dying

Nu inteleg de ce atata indiferenta, atata raceala, atata apatie... ai devenit mai mult refugiul meu din fata lumii acesteia stupide, pe care n-am curaj sa o infrunt... si simt nevoia sa ma indragostesc din nou de tine.

And when we walk down the street/The wind sings our name in rebel songs/The sounds of the night should make us anxious/But it's much too late when the fear is gone

Ma intreb daca m-am schimbat sau doar invat sa ma cunosc mai bine... uneori simt ca o straina ma acapareaza, si ei ii place enorm sa glumeasca, sa vorbeasca, sa fie in centrul atentiei, dupa care... ma lasa scufundata in melancolia cu care m-am obisnuit.
Nu pot sa iubesc altfel decat stiu... fiecare secunda e o furtuna, dragostea mea e tristete, dar daca as pierde-o, as muri... Ma tem de mine.

I will meet you in the next life, I promise you/Where we can be together, I promise you/I will wait till then in heaven, I promise you/I promise, I promise

Chiar daca esti o iluzie, m-ai facut fara sa vrei sa cred ca esti real, asa ca nu mai pot sa te mai las sa pleci... o sa te tin captiv intr-o parte din inima mea, dar iti promit, iti promit ca n-o sa stiu niciodata ce inseamna "imposibil", si intr-o zi o sa ma vezi cum sunt cu adevarat.

I will meet you in the next life, I promise you
Where we can be together, I promise you
I will wait till then in heaven, I promise you
I promise, I promise

Intelegi Shaki?... m-am plictisit de tine. Nu mai eshti ceea ce-mi doream. Am simtit asta de dimineata, cand am vrut sa ma loghez si am scris: username: Ana Maria. Ana Maria a inceput sa-mi placa, cu toate defectele ei, dar tu ai devenit o mica rasfatzata prostutza... Ana Maria scrie in jurnal si cuvintele vin de la sine, si tu te straduieshti aiurea in Cyber-ul asta najpa. Ana Maria vrea sa fie mai buna, si tu incerci s-o acaparezi. Prea multe iluzii de-ale tale ma sufoca. So... revizuieshte-ti atitudinea...

Frica e ceva ingrozitor. Credeam ca am gustat-o sub toate formele ei, dar m-am inselat, ca de obicei... Chiar in dimineata asta m-a vizitat din nou... o teama instinctiva, si sentimentul ca nu pot controla ceea ce se intampla, ca sunt depasita de evenimente. Am plans. N-am mai plans niciodata asa. Stiu ca e o prostie, stiu ca sunt eu prea sensibila si ca in general fac prea mult caz de ceea ce altcineva ar considera un nimic. Dar nu pot sa-mi cenzurez sentimentele, numai pentru ca, vai... asa trebuie. Ma simt vulnerabila... oricand se poate intampla ceva, si nici macar nu pot stii dinainte ce, si sa-mi fie din nou frica. Ma simt singura.

... ochii arsi de lacrimi, si multa tristete. un sfarsit poate fi un nou inceput. asta e ceva banal. dar simt ca e sfarsit pentru totdeauna. din pacate era corect ce am scris mai sus, cand cade o masca... se vede clar ca in spatele ei nu e nimic... in spatele cuvintelor, pe care oricine le poate folosi, nu se ascunde decat un mare gol... o sa las romantismul doar pentru "my field of paper flowers", nu-si are locul in realitate...

Am fost fericita pentru o zi. A fost minunat. Nu mi-a mai placut niciodata asa de mult sa fiu eu insami. Era perfecta. Era o dulce, era duioasa, era sensibila si neajutorata, era afectuoasa, si era a mea. As fi iubit-o toata viata. As fi avut grija de ea. M-a facut sa ma simt minunat. Dar n-a vrut sa ramana... sau nu stiu de ce... Si totul s-a terminat. Totul a revenit la ce era inainte de ea... Cu mine care nu ma plac, si asa mai departe... si cu o imensa durere pentru ca am pierdut-o. N-o s-o uit niciodata, chiar daca a fost un timp asa de scurt. N-o sa pot sa exprim niciodata ce simt.

O sa povestesc si eu despre ziua de ieri intr-un stil mai simplu si la obiect... Dar pana atunci, jurnal, trebuie sa-ti spun ca mi-am dat seama ca unii te si citesc, asa ca voi fi atenta de acum la confidentele pe care le fac.
Ieri am vrut mult sa merg la concert. Am asteptat insa juma de ora pe o anumita persoana care n-a aparut, asa ca m-am dus singura. Problema era ca mai era foarte mult pana la concert si era mult prea cald. Am baut o bere, am stat eu ce am stat, dar ma simteam singura (si chiar eram singura, ce chestie, nu? :yD)... Nu mai spun ca am facut insolatie probabil. Dupa vreo nushtiucate bipuri fara raspuns, am plecat acasa. Dar inainte de asta, am intalnit nishte rockerashi de-astia de ultima generatie care cerseau, foarte deschis si fara nici o jena. Le-am dat bani, desi stiam ca nu e corect ce fac. Si in Fire mi se mai cereau bani, si de obicei ii dadeam.
Ajunsa acasa, am reluat lectura. Dar eram nervoasa. Dadeam bipuri din sfert in sfert de ora, pe un telefon inchis... reluam cartea, dar saream peste pasaje... in fine, pana la urma s-a rezolvat, exista si o explicatie, dar ma grabesc eu sa sar in concluzii
La concert am fost, dar am ajuns pe la jumate, am mai prins vreo 5 melodii (maxim 6 ). Nu-s fan Iris, dar ma simt asa de bine la concertele lor... Mi-am adus aminte ca am visat ca luam cocaina... nu ma mira... am o dispozitie ingrozitoare spre dependenta, de orice tip ar fi...
Dupa concert am mai baut o bere, m-am plimbat, i-am povestit cartea si inca una si ce legatura e intre ele si asa mai departe... bla-bla... pot vorbi despre carti cu el, ca si asa n-a citit nici una, ii place ce povestesc, dar atat...
De dimineata s-a luat mama de mine ca de ce am ajuns asa tarziu (?)... m-am plans de probleme la serviciu ca sa castig simpatie, si a mers Probleme mai mult imaginare, ma doare undeva de secretara care tipa si altele...
Am ajuns la serviciu foarte fericita, m-a condus cu masina tatal unei prietene care e la masterat in Belgia si tipul e super, plus ca a facut aceeasi facultate cu mine. Mi s-a facut dor de locul ala infect care era facultatea... eram sigura ca o sa ajung sa o regret...
Acum simt gustul ciudat al unei fericiri care vine dupa o lunga depresie...

Am plecat de la conferinta mai devreme... Cald, cald... un tip ma abordeaza sa dau bani pentru o persoana aflata in suferinta... dupa care imi mai cere pe motiv ca-s prea putini, cat tupeu. Dar nu pot reactiona. Caldura ma paralizeaza... sau nu, frigul paralizeaza, caldura ce face? Te topeste... nu stiu, dar simt k nu mai pot reactiona in nici un fel.
Azi noapte primesc un telefon la o ora incerta... aflu ca prietenul meu urmeaza sa plece, intr-o destinatie necunoscuta si pe o perioada de timp necunoscuta... Ii inteleg motivele, totusi sa fiu trezita la ora aceea de o asemenea veste... it's too much for me... Dar nu ma mai mira nimic, si oricum totul trece, chiar daca suna banal... e banal da' trece.

Si a venit ploaia, ploaie morocanoasa, ploaie cu miresme de chiparos, ploaie trista si gri si implacabila, ploaie ploioasa... Era prea multa ploaie, asa k imi trebuia o umbrela, o umbrela argintie...
...mi-a spus k ma iubeshte, si atunci cand sunt nebuna, in special pentru k am, putzin, gust de votka...
Am trecut si prin barul meu preferat, cu muzica data mult prea tare, cu lumina rosie si lancezeala caldutza, dar n-am putut sa ramanem prea mult pentru k venea Dimineatza...
Dimineatza e insipida, noaptea e aparte. Dimineatza nu se intampla decat lucruri banale, trezit devreme, somnik, mers printr-un oras inghesuit, rezolvat diverse...
As vrea sa am mai mult timp pentru mine, si sa fie doar noapte...