Jurnal Love2Fly

[Love2Fly]

Initiez acest prim subiect mai mult cu caracter informativ. Fiecare user al acestui forum imi poate urma exemplul.
Ce este jurnal? este un subiect in care fiecare user scrie "intamplari, ganduri" de zi cu zi si in care alti useri pot sa intervina cu sfaturi, comantarii, idei, critici (in limita bunului simtz). Nu trebuie sa fie un jurnal tinut neaparat zilnic insa de fiecare data cand vi se intampla ceva special sau aveti parte de ceva special sau pur si simplu...omenesc...va rog scrieti pe acest forum.
In final va spun ATENTIE: fiecare user care vrea sa-si faca "jurnal" sa-si deschida subiect propriu (asemeni mie)!

Datorita orei inaintate azi nu voi scrie nici macar "o fila" in jurnal insa ramane consemnata data:


21/01/2004 - Ziua de Start in Jurnal...

va urma...

[Love2Fly]

Va mai amintiti de acel gest frumos inscris cu litere de aur in Codul Bunelor maniere? Eh...cum care? Tinerea mainii partenerei atunci cand coborati din tramvai, troleu, autobuz sau chiar masina personala. E drept...in ziua de azi multi tineri fac acest gest insa multi nu-l fac. Ce ma face sa pomenesc de el aici? Pai o chestie care, intr-un fel m-a bucurat sa vad azi.
Mi-a fost dat sa vad, cred, pentru prima oara cum un distins domn mai in varsta (caci mosh nu pot sa-i zic avand in vedere prestantza de care dadea dovada)....cam 60 de ani sa fi avut....care ii intinsese mana sotiei (si ea in varsta) la coborarea din tramvai. Ma bucura chestiile astea, ma face sa-mi intaresc in minte ideea ca dragostea, atunci cand e pura, pasionala si puternica poate strabate usor anii ramanand nealterata.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
La ora 7:30 ma aflam la Comisariatul Militar (or something like that) in vederea, cica, a clarificarii situatiei militare. E a n-shpea oara cand imi vine o dracie din asta si de fiecare data trebuie sa duc o nenorocire de adeverintza. Nu-mi pare rau insa. Eu apartin de comisariatul militar al judetului ilfov iar “parteneriiâ€Â

[Love2Fly]

Cand chiar din bezna ratacirii
Cu-arzandul verb al staruirii
Eu sufletul cazut ti-am scos
Si tu, mocnind de suferintza,
Iti blestemai cu grea caintza
Desfraul care-adanc te-a ros;
Cand pedepsind cu amintirea
Rusinea-n care-ai fost de-abia,
Mi-a depanat si povestirea
Cu tot ce-a fost inaintea mea;
Si rusinata, ingrozita,
Cand ochii-n palme ti-ai ascuns,
Cutremurata, prihanita
Cu-amare lacrimi tu ai plans...
Etc. Etc. Etc
Preluare din N.A. Nekrasov

Stiti ce e frumos la forumul asta? Ca nimeni nu te citeste...apropiatii nu te citesc, amicii nu te citesc, familia nu te citeste, userii nu te citesc, unii se prefac ca nici nu stiu de existentza unui subForum cu “Jurnaleâ€Â

[Love2Fly]

Am jucat la loto 6/49 saptamana trecuta si nu mi-a iesit nici un numar. am luat 3 bilete si mi s-a dat “restâ€Â

[Love2Fly]

Vreau, nu vreau, ma vad nevoit sa mai adaug si eu o fila la jurnalul virtual.
Lol....l-am citit pe Eye-ul pe un alt sub forum care mentiona ceva de jurnale, deci se pare ca pana la urma “se mai aruncaâ€Â

[Love2Fly]

Azi “m-am trezitâ€Â

[Love2Fly]

:hi:
Munca+Net+Revista+Dostoievski = Viata = patetic
p.s: astept comentarii!

[Love2Fly]

Sunt un biet functionarash in imensul angrenaj al “celor ce muncescâ€Â

[Love2Fly]

Iarna s-a instalat peste orash pt a nu stiu cata oara in ultima vreme. E ca o plaga! Vine si nu mai vrea sa plece. Iti amortzeste simturile si-ti ingheatza inima. Te deprima si te coboara in cavoul vesnicului ger de unde, parca, nu poti sa iesi oricat ai incerca.
Sunt prins in anotimp, nu zaresc nici o urma de lumina, de caldura. Totul e rece si descompus. Copacii sunt morti si desfrunziti, strazile sunt si asta seara goale. Doar un caine jigarit cauta cu disperare un loc de dormit pt aceasta geroasa noapte.
Sunt in mijlocul unui imens taram mort. Nimic nu pare a avea viata. Moartea zburda si zambeste satanic naturii. Moartea a biruit natura astazi iar caldura oamenilor nu mai poate fi un aliat al naturii. Schisma natura - om a avut loc si acum natura se razbuna pe om de fiecare data cand are ocazia pravalind asupra lui furtuni, inundatii, vanturi demonice, calduri insuportabile, geruri patrunzatoare.

Am ales si in aceste zile sa raman in camarutza mea, cu cele 2 becuri de 100 W ce-mi lumineaza camera ce duce lipsa de geamuri. La mine in camera e o lumina artificiala, rece, ce abia reuseste sa-mi lumineze coala de hartie pe care astern cateva mazgalituri. Vantul se aude afara incercand sa-mi stramute camera intr-un loc calduros. Ceasul e trecut de 9....trebuie sa ies.....sa evadez....

[Love2Fly]

M-am plimbat pe Calea Victoriei azi si am contemplat cladirile vechi ce parca poarta parfumul vremurilor de mult timp apuse. Arcadele ferestrelor, scarile rotunde, vitrali ce gatesc geamurile unor case, parca...parca toate astea nu isi mai gasesc locul in Bucurestiul de azi.
E o zi insorita si parca, incet incet incep “sa vadâ€Â

[Love2Fly]

[I] “ – 311 gata de decolare!â€Â

[Love2Fly]

- De ce ai mintit?
- Am vrut sa traiesc.
- Pentru ce?
- Imi ramasese sperantza.
- Ce-i da unui invins sperantza?
- Sansa de a fi maine invingator. Cu conditia sa traiasca.


Cine poate sa retina toate pietrele calcate in picioare, toate insectele ucise din neatentie, toate sansele pe langa care a trecut, fara sa le banuiasca, toate picaturile de ploaie cazute pe obraz? Nimeni, sunt inclinat sa raspund, si ma insel. Toate, absolut toate sunt contabilizate in vesnica miscare si modificare a materiei, pentru care viata este tocmai aceasta permanenta memorizare a tuturor evenimentelor petrecute in ea.
Copil fiind ma bucuram de venirea verii, de faptul ca voi renuntza la hainele groase, de urmatoarele 2-3 luni care aduceau cu ele toropeala caracteristica. Toropeala pe care o sfidam facand baie in lacul Colentina care scalda cartierul Pantelimon ademenind zeci, poate sute de altii ca mine sa-i simta racoarea si sa auda concertul dat de locuitorii acestui imens habitat natural. Nu putine sunt serile cand veneam sa ma racoresc aici, sa ma balacesc pana cand foamea ma rechema acasa.
Credeam ca am uitat lucrurile astea, ca amintirile s-au sters in doar 4-5 ani si ca tot ceea ce tine de racoarea lacului imi e strain. M-am inselat. Zilele trecute am regasit concertele lacului, am regasit racoarea ce vesnic inveleste lacul, mi-am regasit pana si chipul reflectat in oglinda lacului. Chipul de acum 4-5 ani.
[...]
De 1 Mai mergeam mereu la munte in Busteni cu amicii. Incercam sa veneram tot ce e in jurul nostru. As fi vrut in ziua aceea sa fac 10 trasee, sa cunosc 1000 de oameni din partea locului, sa ajung pe varfurile tuturor muntilor din zona.
Ma multumeam doar cu clasicul traseu Busteni – Babele pe care il faceam mereu cu frica din cauza ursilor a caror prezenta pe potecile muntelui este mai insemnata ca in alte perioade.
De cativa ani n-am mai fost pe munte de 1 Mai, am ramas in Bucuresti. Timpul nu-mi mai permite o evadare spre munte. Timpul nu-mi permite multe alte chestii. In cazul asta ar trebui sa ma simt singur? Nu! Trist? Nici macar! A fi singur nu inseamna a fi diferit de ceilalti, separat de ei. A fi singur inseamna a fi in primul rand unul dintre ei, pus de o parte, cu dorintza de a reveni printre ei. Izolarea, sentimentul ca nu-ti gasesti loc printre semenii tai nu este singuratate, ci instrainare, alienare, boala. Starea de sanatate presupune dorintza de a face parte din turma, de a-ti asuma datoriile fata de ea, de a-ti plati partea, cu riscul de a renuntza la multe libertati (de care alta data te bucurai), cateodata chiar la identitate. Singuratatea este stare de rugaciune si de creatie. Omul singur n-are dreptul sa-i judece pe ceilalti, ci doar sa se roage pt ei.
Uneori reusesc sa fac parte din turma, alteori nici macar nu incerc ramanand intr-o stare de apatie generala.

[Love2Fly]

Sunt iarasi prins intr-un univers paralel cu cel real. Azi, ca printr-o coincidentza stranie am avut placerea sa-mi reintalnesc 3 colegi de liceu pe care nu ii mai vazusem de 3 ani. M-am bucurat sa vad ca le merge bine si ca...deh! au mai putine restantze ca mine....
Luni mi-a fost rau. M-am trezit inca de dimineatza cu o migrena la inceput agasanta care mai apoi a devenit insuportabila. Tot luni am aflat sau mai bine zis am reauzit celebrul ritual de deochi executat cu o precizie de ceas elvetian de bunica’mea. Cert e ca acest ritual nu a avut nici un efect, asta pt ca probabil nu mai cred in el asha cum o faceam copil fiind. Abia spre seara indopat de antinevralgice si cu 3 caciuli in cap am reusit sa mai reduc intensitatea durerii. Cauza migrenei? Probabil ploaia ce pare sa aiba inteligentza umana si ma uda mereu.
Am zis ca azi ma duc in Cora insa ceva m-a retinut.
N-am mai fost in Cora de ceva vreme. Poate chiar 6 luni. Acel ceva ma indeparteaza de supermarket, ma infricoseaza, ma dezamageste si ma irita.
Ea lucreaza in Cora. Nu mai vreau sa o vad. Nu pt ca mi-ar fi facut ceva ci pt ca mi-am facut singur rau si acum incerc sa repar macar una din greselile trecutului.

Pe vatra-mi fumeganda a multelor orgii,
Iti dantui frumusetea etern incantatoare
Iar ochii mei te-asteapta s-apari, mereu sa vii;

O, da, paleste-n soare a lumanarii raza,
Fantoma ta e, mereu de sarbatoare
Si arde ca un astru si-n suflet-mi s-aseaza!

Unei colege de serviciu ii place Baudelaire. Am ramas uimit. Fetelor le place uratul? Satanicul? Fetele sunt mai optimiste de fel. Cel putin asha le vad eu...sau...poate sunt eu mult prea trist?
“O pasiune comuna, inceputul unei relatii frumoaseâ€Â

[Love2Fly]

...si ieri a fost ziua cand am constat ca nu-s singur...nu-s singur in aceasta lupta, nu-s singur pt. ea, nu-s singur, ultim adept al fericrii, nu-s calator spre ea.
...mai sunt si altii, ca sa vezi! Ce mirare! ce vor din fericirea mea....eu stau si indur al resemnarii dulce glas. E drept sa simt asha ceva? E drept sa chiar nu-mi pese? Ei faca ce-or vrea, eu ii resping sa-i pese ....

Dansau in roiuri muste pe burta-n puroire
Si viermii negri unduiau ca-n ghiol,
Miscandu-se-n scursoare, in grasa ei baltire,
De-a lungu-acestui naclait atol.
[...]
Si totusi, ca aceasta imagine scarboasa
Vei fi candva, o, ingere, si tu,
Statuie a iubirii, tu, azi, Cea-mai-frumoasa,
O, steaua mea, stralucitoare-acu’!

Da, chiar asha, regina a gratiilor lumii,
Purificata-n tot ai sa te asezi
Acolo, printre oase, in sanul rece-al humii,
Spre-a mucezi sub ierburi si zapezi.

Tu, viermilor tacerii, ce-ti vor musca sarutul,
Le spune, amintindu-ti al meu dor,
Ca ti-am pastrat esentza divina, absolutul
Din taina descompusului amor

[Love2Fly]

31 de zile.....o luna....atat mai mi-a ramas. Dincolo e viitorul, dincoace trecutul. Temeri, intrebari, durere, bucurie. Asta simt acum si nu ma pot debarasa de ganduri. As fi vrut sa nu fie asha, as fi vrut sa raman aici pt tot restul vietii. De doi ani de zile toate lucrurile au convers aproape perfect spre plecare. Acum doi ani era un vis. Azi e realitate.
Mai sunt 31 de zile pana voi pleca si totusi de ce sunt trist? Am atatea de facut aici, atatia amici, atatea cuvinte ce nu au fost spuse, atatea bucurii de impartit cu cei dragi....
Ma voi intoarce dupa doua luni insa nimic nu va mai fi la fel. Casa va fi pt totdeauna goala, dupa ce acum sase ani il pierdeam pe el, in 31 de zile, o voi pierde si pe ea....
Cuvintele sunt mult prea reci si goale sa exprime ceea ce simt, poate de aia ma opresc aici....

[Love2Fly]

Si iata-ma la fix ora 9:30 in fatza Aeroportului Otopeni Plecari dupa ce in prealabil am asistat la scene de despartire mult prea lacrimogene ca sa fie povestite aici. In drum spre aeroport nu m-am gandit decat la imaginile pe care le voi vedea de sus de la 11.000 de m desi maica'mea saraca se gandea numai "acasa". N-am avut timp pt prea multe nostalgii atat de timpurii ca ne-am si vazut trecuti prin serviciul "check in", prin "infasurarea bagajelor". Am cerut cu disperare un bilet cu loc la geam asha ca tipei de la "check in" i s-a facut mila de mine si mi-a dat un bilet in carlinga pilotilor :p
Ora 11:10, la terminalul 7 se fac imbarcarile in Fokerul 70 ce astepta la doar 50 de m de terminal. Ne suim in autocarul care ne duce la el. Dar de ce mai era nevoie sa ne duca la el cand erau doar 50 de m? in fine....am pasit cu dreptul in avion, mi-am facut o cruce cat se poate de ortodoxa, i-am aruncat cateva baliverne mamitzei cum ca avionul e sigur si ca nu vor fi probleme si......in cateva minute, pe la 11:40 eram "airborne". Pana sa-mi dau seama ca zbor deja se servea micul dejun: paste cu legume, cafea si paine cu unt....totul shit! Stewardesele in nr de doua erau nemtzoice frumushele (am zburat cu Austrian Airlinies). Din fericire am avut un cer super curat pe tot parcursul traseului Buc-Viena. S-au vazut Carpatii mult prea mici de la 10.000 m, Dunarea ca un mic serpishor, cateva orashe romanesti (cred ca Sighisoara, Arad), cateva unguresti si...dupa 1:30 a inceput show-ul...aterizarea la Viena.....trepidatzii, inclinari ba dreapta, ba stanga, zgaltzaieli de ziceai ca se rupe avionul in doua. Ma uitam la aripa pt ca am stat tocmai in dreptul ei si o vedeam cum "sufera" sub curetzii atmosferici. Maica'mea in schimb era calma, ceruse in avion 50 ml coniac si era sedata, la un moment am avut impresia ca rade.
In fine...cu chiu cu vai am ajuns totusi la Viena. Am debarcat rapid si tzushti in aeroport pt ca afara erau vreo 40 de grade. Ce sa facem? ce sa facem? maica'mea: stiu! hai in magazinele de parfumuri. Eu: "Oh! de aia e nashpa sa pleci cu parintzii in vacantza!" ...fericirea a fost ca prin aeroport ne-am intalnit cu alti romani ce mergeau in Canada cu celebra cursa de 17:20. Ne-am pus toti romanii pe vreo 10 scaune in sala de asteptare si dai pe vorba. Se intretaiau stirile mai ceva ca la buletinu' de stiri: ba ca in canada femeile sunt avantajate, ba ca nu gasesti de munca, ba ca gasesti, ba ca in Romania nu s-a schimbat nimic, ba ca s-a schimbat. Eu scarbit m-am retras sa fumez o tigara in afara campului vizual al mamitzei. Am mai mancat o briosha, am mai discutat o leaca si pe la 16:20 deja se faceau imbarcarile pt cursa transatlantica....de data asta aveam emotii. Avionul era deja "garat" si pana la el era un terminal din acela mobil prin care treci din aeroport direct in avion. Si incepe sa se stranga lume si se strange si inca se strange, erau germani, austrieci, romani puhoi, africani, asiatici....turnul Babel. La 17:00 se face imbarcarea propriu-zisa....wow! in avion 8 randuri de scaune, 4 pe mijloc si cate 2 pe margini, ma rog sa-mi pice un loc la geam dar.....loc pe mijloc si eu si maica'mea....totusi destul de aproape de monitoare. In stanga scaunului meu, pe scaunele de la geam se aseaza o tipa romanca super buna langa un mosh la 60 de ani. Imi spun : "si aici mah?!"
Si totusi....am inceput sa rulam pt decolare si culmea, locul meu era exact langa motoare de m-a luat aghiutza de la vibratzii si zgomot pana in Montreal; am decolat la 17:20 cum era programat si imediat pe monitoare ne-au aparut datele tehnice o data cu ajungerea la plafonul de zbor: inaltime: 11.600 m, temperatura exterioara: -54 de grade, viteza: 850km/h, km pana la Montreal......6440 km!!!! timp ramas: 8h 30'........si iarasi masa: friptura de pui cu salata, briosha, paine graham iarasi shit! bautura insa la discretie, am bagat si vin si bere si apa si gin, cafea, ceai, apa s.a.m.d. Dupa 3 ore au bagat primul film: "printzul si eu"....la care am dormit copios pt ca aveau traduceri doar in franceza si...germana. Dupa film toata lumea s-a ridicat de pe scaune probabil terminata nervos....eu m-am strans cu romanii si am inceput iar sa dezbatem aprins (ca la un moment dat ne-au intrebat niste austrieci daca nu avem cumva probleme cu urechile)....dupa o ora....alt film....de data asta eram mult prea nervos ca sa mai ma uit ce film e. Am mai bagat doua ore somn la capatul caruia genunchii mei se lichefiasera. Dupa film au aratat iar cat mai e....1300 Km....Yeee!......ne-au dat sa completam niste formulare cu ce aducem in Quebec.....cica: "cat alcool si cate tigari".....era maxim vreo 2 l de alcool si 200 de tigarete. Pe dreaq! aveam vreo 5 l de tuica de maramuresh si 5 box-uri de Pall Mall Red ))....in apropiere de Montreal, la coborare ne-a intampinat o ploaie caineasca.....de data asta nici o trepidatie (se cunoaste ca aterizarea s-a facut integral controlata de ordinator si pe aparate (IFR). La 20:10 ora locala (3:10 AM ora Romaniei) am pus rotile pe pista quebecoasa......repede si iarasi prin tunel....tzac pac prin vama si tzushti la Oficiul Imigrari unde, desi multi ne spuneau ca vom sta pana la 3-4 ore, am trecut intr-o ora (poze, pliante, documente and stuff)...in cele din urma, intr-o tarzie ora 21:20 am iesit din aeroport unde ne astepta cine trebuia sa ne ia....imbratzisari de fericire ce parca incercau sa le ingroape pe cele de tristetze din tzara. Dupa un mic tur al cartierelor din jurul aeroportului am ajuns intr-un final pe la 23:30 la noua casa a mamei mele. Un apartament 3 1/2 destul de frumos, balcon mare si privelishte excelenta. Am adormit dupa un bine meritat dush pe la 00:30 (7:30 ora Romaniei)
Cam asta a fost prima zi din canadien drim-ul unui sburator.....

[Love2Fly]

Se spune ca pentru a cunoaste bine un orash e necesar sa-l parcurgi cu piciorul, sa-i cunosti fiecare coltz de strada, fiecare semafor, fiecare om si fiecare pom. Montrealul este totusi prea mare pt a-l parcurge cu piciorul. Totusi a mai exista o varianta, o varianta care pe mine m-a bucurat. Parcurgerea lui pe bicicleta pe pista special amenajata. Consider ca cel care a proiectat traseul pistei este fara indoiala un geniu caci pista serpuieste in lungul fluviului, traverseaza rauri, porturi, pajisti imense, trece pe sub poduri, are portiuni de catzarare si portiuni de linie dreapta. Ici, colo a mai fost amplasat cate un popas unde biciclistul, obosit si insetat de zecile de km parcursi si de la aerul ce-i brazdeaza fatza, poate sa-si traga sufletul, sa-si stinga setea si sa o ia din loc cu fortze noi spre noile frumuseti ce au fost asezate de arhitect de-a lungul pistei. Un astfel de drum am facut si eu azi. Am plecat la 12:40 din Dorval si am ajuns in "Ile des soeurs" dupa un drum de aproximativ 20 de Km la 14:05, trecand initial prin la chine, la salle, verdun, marginea downtownului. Drumul de intoarcere a fost greu pt ca eram deja obosit iar vantul imi sufla din fatza. Am ajuns acasa la 16:10 cu picioarele inoperabile si cu o foame de lup. Am facut si cateva poze pe drum, pe care le voi atasa aici. Ma simt obosit dar totusi bucuros.

[Love2Fly]

Si cum nu mereu e frumos afara si vreme de plimbare iacata mai stau si in casa si astept ca timpul sa treaca invatzand pt. restantzele din toamna, mancand o mancare fada, fumand pe ascuns o tigara si citindu-l pe Gogol. Sunt in tzara in care filosofia Orientului a fost uitata de foarte mult timp sau poate, de ce nu? n-a existat vreodata... sunt in tzara in care oamenii au prea multe si au uitat sa-si doreasca; sunt in tzara in care totul e atat de pragmatic si realist ca oamenii au uitat sa mediteze...sa contempeze la natura pe care hazardul le-a dat-o si printre toate astea...desi oamenii citesc in mijlocele de transport mult mai mult decat romanii si desi o aparenta disciplina e instaurata, printre toate astea ma aflu eu...stingher, jenat parca de perfectiunea gazonului taiat la milimetru, crispat din cauza frumusetii si animalelor respectate de STAT si de oameni, trist pt ca sunt intr-o tzara straina cu mult inaintea locului caruia inca ii zic: "acasa". Fericit caci pot vedea ce inseamna "altfel".
Chiar crezi ca esti fericit sau nefericit? in ultima vreme am tot constatat ca fericirea este mai mult autosugestionata decat naturala.* O gramada de griji si tot felul de belele in viata de zi cu zi, indiferent de persoana, dar cu abordari specifice fiecaruia dintre noi; s-ar putea nici sa nu existe acest sentiment si pur si simplu sa-l fi inventat unul mai cu iq, poate vreun mason:) , ca sa-l pacaleasca pe omul de rand; a cauta fericirea este ceva similar cu fuga dupa fata morgana. pesimist-realistul din mine zice: exista sau nu exista tot acolo ajungem, deci de ce sa o mai caut? daca imi autoimpun ca poate nu exista, intr-adevar poate ea nici nu exista si nu mai pierd atat timp cautand-o de pomana. Chestiuni asemanatoare abordate intr-o alta modalitate: optimist-realistul din mine (sau ce-a ramas din el) se uita la altii, ii vede fericiti si da urmatoarea sentinta: daca aia pot, inseamna ca au trei c***e? eu de ce sa nu pot sa fiu fericit? oare ce ma opreste? oare de ce suntem limitati la anumite bariere?; arealul fericirii noastre se limiteaza strict la incadrarea in anumite valori? am mai vazut ca exista si factorul compensatie, sa-l notam C. cand ti se intampla ceva de bine vine si partea proasta imediat; sau ai perioade bune urmate de unele proaste; daca adunam la C factorul moral M si factorul N noroc, obtii S, coeficientul admisibil de rezistenta la stres;
unii oameni zic ca esti mai fericit daca ii ajuti pe altii; corect, dar nu intr-o tzara cu 99,5% din populatia ei mult prea nepasatoare; multi sunt nerecunoscatori pt.ceea ce faci si/ sau cred ca li se cuvin anumite lucruri; propunerea mea: atunci cand te intovarasesti cu x sau cand ti-a iesit lipeala cu y inainte de toate il pui sa semneze un contract in care sa se prevada toate doleantele celor doua parti. se discuta, se negociaza, se parafeaza si gata: totul se rezolva; in tara noastra nu prea mai intalnesti onoare, cinste sau demnitate. noi romanii suntem tepari, nerecunoscatori, mincinosi, egocentristi, invidiosi si nepasatpori; iar cand ceva nu ne iese bine din cauza noastra, dam vina pe celalalt...Mentalitatea e de vina si nu mai avem cum sa o schimbam, nici noi, nici copii nostrii, daca vor fi, si nici astia din occident. totul e intinat puternic cu mirosul de bani, graba de inavutire rapida si dorinta de epatare, stralucire sau alte similaritati; daca noi facem parte dintr-o alta specie de oameni, secta, increngatura, trib, sau alte asemanari, decat ceilalti trebuie sa ne afilliem la constiinta comuna, la aceeasi gandire si la aceleasi vise? eu zic ca nu: ai urmat un drum, mergi pe el pana la capat.
nu cauta fericirea pt.ca nu o vei gasi, las-o pe ea sa te caute si poate ai o sansa cat de mica sa te gaseasca, ca altfel e de rau . . .
dar ce vorbesc? ploaia de afara este din ce in ce mai tomnatica si desi e august, aici se apropie iarna. Sunt intr-o tzara ce a uitat a fi filosofica. Mi-e dor de acasa, dor de voi...
Doar zgarie-norii se inalta spre cer dovendindu-mi ca poti atinge cerul nu numai in vise...

[Love2Fly]

La aproximativ 70 de Km de Montreal, printre coline imbracate cu brazi in perioada asta de un verde inchis, printre zeci, poate chiar sute de fashii taiate in coama colinelor spre bucuria skiorilor (skiori ce iarna vin aici pt a se bucura de privelishte, de albul pur si de senzatiile tari date de skiurile ce-i poarta pe pantele colinelor), printre sosele ce traverseaza acest taram parca rupt din basm se afla si "locashul" Val David locul une romanii din Canada au ales sa-si tina intalnirile pe timp de vara.
Pt ca tot am prins aceasta zi ce precede Sfanta sarbatoare de Sf. Marie aici in Canada, am ales si eu sa vad cum sunt romanii de aici, cum petrec ei, daca au uitat sau nu datinile romanesti, daca au pastrat aceeiasi ospitalitate si "umor mioritic"....
Date fiind conditiile de mai sus, azi la 11:00 am plecat de acasa in directia Val David nu inainte de a umpe portbagajul cu: bere la gheatza, salata de rosii, vinete fripte pe gratar (aromate de carnea care le-a fost alaturi pe bbq), cotlete de porc, 7 la numar, care mai de care mai rumene si apetisante, mici si mustar si cate si mai cate "nimicuri" trebuincioase gurii (biscuitzi, chipsuri, prajituri). Datorita aglomeratiei pe autoruta am ajuns acolo intr-un tarziu 12:20 fiind intampinati de primii oameni care ne-au spus un calduros "Bine ati venit!". In acel "ochi" de padure, parca ales de Dumnezeu special pt noi romanii mi-a fost dat sa vad cam 200-300 de persoane si tot atatea masini, fum iesind din gratarele incinse, bere cugand ca Dunarea cand se varsa in mare, mititei ingropati in mustar, pe scena cateva fete imbracate in costumul national romanesc cantand.
Ne-am instalat printre meseni si am purces la aprinderea gratarului, la infulecarea merindelor, la bautul berilor, la ascultatul muzicii traditionale romanesti (retineti! NU MANELE!), la urmaritul cu privirea a exemplarelor de romance naturalizate in Canada, la horele locale ce se formau, la fotbalul incins de o duzina de romani, la oamenii ce dadeau la peste pe maul raului din apropiere. A cantat si o anume formatie pe numele ei: "NASHPA", formatie ce a interpretat printre melodiile proprii si melodii din repertoriul "pheonix"-ului, pasarea colibri, holograf, toate acestea spre hrana sufleteasca a romanilor, romani ce am aflat cu stupoare ca ar fi in jur de 250.000 in Canada.
Spre ora 17:00 desi pt cateva ceasuri cerul se acoperise, soarele a reiesit spre bucuria celor veniti, spre bucuria mea si spre Slava Divinitatii.
Pt. cateva ore azi Canada a fost a romanilor!
In continuare cateva poze:
1- asha arata Val David-ul cand am ajuns
2- asha aratam eu dum 3 beri la 341 ml incercand sa imblanzesc un cutzu' si sa-l invatz sa vina la comanda: "cutzu' ! cutzu!"
3- tot eu, in dreapta e maica'mea care are varsta de 30 de ani
4- o troitza gasita prin imprejurimi si care mi-a placut foarte mult
5- privelishte din titiu' vaslind cu 140 de km/h

[Love2Fly]

Inarmat cu o sticla in care fusese tuica dar in care acum aveam cafea si cu o tona de nerabdare am plecat spre Ottawa la 11:00. Dupa un drum de 1h 30' ajungeam. Aici am vizitat doar parlamentul care ne-a luat destul de mult timp nelasandu-ne loc si de un alt obiectiv. Ce sa spun? o simpla insiruire a traseului si lucrurilor pe care le-am vazut n-ar fi de ajuns insa deocamdata sunt prea placut impresionant sa ma apuc sa descriu fiecare lucru in parte cu lux de amanunte, trebuie sa se sedimenteze totul :p si apoi pus pe "hartie" . Cert e ca, trecand prin holul parlamentului ajungand in camera comunelor si continuand cu senatul, salonul frantzuzesc si cel englezesc si sfarsind cu turnul Pacii totul mi-a parut ca un sistem bine pus la punct atat in ceea ce priveste organizarea dar si infrastructura parlamentului. La iesire am mancat pt prima oara tipicul "hot-dog" canadian. Destul de bun insa tot mai buna a fost mancarea pe care am luat-o de acasa si pe care am consumat-o pe drumul de intoarcere, langa autoruta, la iarba verde. Sigur, o zi nu e niciodata de ajuns sa vizitezi o capitala insa deocamdata a fost suficient. Am parasit Ottawa pe autoruta 417 (40) cu gandul de a ma intoarce aici candva....poate chiar anul viitor.
Ca final, cateva poze:
1- parlamentul, vedere panoramica.
2- eu, odihnindu-ma inainte de vizita
3- holul parlamentului cu arhitectura lui gothica
4- senatul cu alcatuirea lui dupa modelul britanic (ca si Camera Comunelor)
5- vedere din Turnul Pacii

[Love2Fly]

Vous íªtes tous les deux ténébreux et discrets:
Homme, nul n'a sondé le fond de tes abimes;
O mer, nul ne connait tes richesses intimes,
Tant vous íªtes jaloux de garder vos secrets!

De multe ori ma trezesc dorindu-mi sa parasesc intr-un fel aceasta lume apasatoare si trista. Gandurile ma poarta atunci spre alte meleaguri. Ma vad colindand marile, inconjurat de ape, asteptand de fiecare data sublimul apus pe mare. Ma vad inchinand trairile mele pescarusilor, ma vad in furtuna brazdat de ploaie, ma vad sub toropeala zenitului Soare, ma vad in cristalurile ce-n apa traiesc...
Iar alte ori gandurile ma poarta pe munte. Ma vad in simplitatea si sacrul naturii, ma vad simtind, traind, plangand, razand o data cu natura.

Cu fiecare zi ce trece, cu fiecare piatra sub picior si cu fiecare vorba ce-o spun simt ca dispar usor, usor dintre oameni, ma evapor in eternitatea cerului si acolo ma simt cel mai bine.

Am inceput sa urasc aceste evadari pt. ca ale devin mai dese pe zi ce trece.

Nu e nimeni acolo sa ma salveze? nu e nimeni sa-mi intinda mana si sa ma traga inapoi? lent ma scufund in adancurile intunecate ale oceanului si lumina devine din ce in ce mai slaba, acum doar o licarire imi mangaie irisul.
Nu e nimeni acolo sa ma salveze? nu e nimeni sa-mi intinda mana? ma ridic, plutesc si cerul e numai al meu, Soarele cu lumina-i binefacatoare ma ocroteste si ochii imi sunt orbiti de atata lumina.
In timp ce mintea-mi coboara in adancuri, sufletu-mi se ridica catre lumina.

Sunt doar eu... , un tot unitar, un cautator pe mare, un mitic Sburator, ratacitor copil, adult necrutzator, as vrea sa exprim ceea ce sunt mais jamais je ne pleure et jamais je ne ris...

[Love2Fly]

Intentionam sa scriu asta maine inainte de plecare dar m-am gandit ca poate voi fi prea ocupat cu bagajul, cadouri, ultimele pregatiri incat voi omite sa scriu si acest ultim episod din mini-jurnalul de vacantza pe care am incercat sa-l tin aici in cursul celor 6 saptamani de vara ce au trecut de cand sunt in Canada. Un jurnal si cu bucurii si cu tristetzi de dupa-amiezi fierbinti, cateva file pe care le voi citi cu placere de fiecare data cand voi vrea sa-mi aduc aminte de Canada si "prima luna in Occident".
Daca as sta sa fac un calcul...caci la asta ma pricep cel mai bine ar rezulta ca am stat aici vreo 46 de zile (pana in momentul in care ma voi asheza comod in scaunul Boeingului 767 apartinand companiei Lufthansa ce ma va duce peste Atlantic tocmai in Frankfurt si de acolo direct in Bucuresti).
46 de zile nu-i de ajuns sa cunosti nici macar un orash, cu atat mai putin o civilizatie care nu prea mai are nevoie sa fie civilizata deci nu se vor mai naste cretini ce vor vrea sa "civilizeze o societate".
Totusi, nu pot sa spun ca l-am apucat pe Dumnezeu de picior. Ce reprezinta Canada pt mine? in primul rand un nou stil de viata total diferit de cel al romanilor, un stil pe care daca l-as caracteriza ca perfect as fi un snob mult prea des intalnit, un stil mai degraba evoluat in unele privintze si la stadiul de rebut in alte privintze. Ceea ce mi s-a parut frumos a fost faptul ca romanii de aici printre care fac impolitetzea sa ma includ au reusit sa imbine traditiile strabune romanesti cu partile BUNE apartinand societatii nord-americane. Sigur si aici sunt lichele si uscaturi, chiar si printre compatrioti insa per total am ramas surprins de:
- amabilitatea functionarului public care iti zambeste teatral orice ai zice
- de coada ordonata la "imbarcarea" in mijlocele de transport
- de infrastructura orashului, ai zice ca s-a ridicat tot dintr-o data dupa un plan mult prea minutios realizat
- de amabilitate oamenilor de pe strada care inca nu au uitat sa spuna: "multumesc", "va rog" s.a.m.d de multe ori chiar si cand nu este nevoie
- de vegetatia abundenta ce acopera practic Montrealul intr-o proportie destul de mare.
- de animalele (veveritze, ratoni, castori, bursuci) ce convietuiesc cu oamenii (oameni! ce culmea! respecta animalele)
- de respectul pe care il ai (sau ma rog, nu stiu prea bine, pe care ai senzatia ca il ai) in viata de zi cu zi.
- de monumentele la care quebecoshii tin si le respecta
- de pista de biciclisti lunga de peste 40 de Km
- de linistea ce acopera cartierele marginashe
Si ar mai fi multe chestii care aparent sunt banale dar puse cap la coada pot genera un sentiment "de tihna", securitate si respect fatza de tot ceea ce ne inconjoara.
Aspectele materiale sunt mult prea putin importante. Am trait exact ca in tzara, nu m-am bucurat de mai multe sau mai putine facilitati sau privilegii. Poate doar gogosile de la dunkin' donauts care sunt de-a dreptul delicioase sau placintele care sunt defapt adevarate prajituri sau Cola care este la un prezt mult mai mic decat in Romania. Intr-un fel mi-a placut asha. O viata simpla, fara opulentza de prost gust, fara Pentiumuri 7 si BMW-uri serie 9. O viata totusi in care ai parte de RESPECT, o viata printre oameni de care esti mandru sa-i ai langa tine.
Sunt multe, multe, mult prea multe sunt de spus. As insira doar terenurile de tenis puse gratis la dispozitia cetatenilor (terenuri pe care le-am exploatat din plin), zgarie norii, fetele ce ies de la colegiu (sau ce-o fi caci nu stiu exact structura scolii aici) imbracate in uniforme elegante :lol: , metroul ce merge pe roti de cauciuc, magazinele DOLARAMA cu orice produs la 1$, masinile ION , netu' ce curge la robinet pana si in casa unui muncitor, turul gratis al Parlamentului, prizele de 110 V si....tot asha.
Au fost zile in care m-am plictisit de moarte si gandurile mi-au zburat iar aiurea, au fost zile in care m-am simtit un norocos ca traiesc toate astea.
Am intalnit useri ca Nanuka a.k.a Pumpkin care desi pe forum epateaza la greu cel putin la intalnirea cu mine mi s-a parut o fata de treaba, mult prea sufletista cateodata. L-am intalnit pe Dany_S care m-a uimit inca de la inceput prin modestia lui si prin spiritul aprins de roman, by the way, stiati ca asculta numai mp3-uri cu muzica romaneasca? asta dupa 8 ani de Canada. Am avut placerea sa il insotesc la doua bbq-uri delicioase pe iarba din parcul Angrignion si sa vorbim vrute si nevrute :p
Acum, la urma, "grupului" i s-a alaturat si Aliosha cu care sper ca voi mai avea ocazia sa beau o bere (Nu mai multe ca dupa aia ne ridica garda! ) eventual cu primul meu salariu aici vom da un bairam
Mda, dar toate astea au si un sfarsit caci si sfarsitul are frumusetea lui si cateodata el inglobeaza gandurile si trairile cele mai intense.
Parasirea Canadei nu inseamna sfarsitul pt mine ci inceputul unei noi vieti. Inceputul a ceea ce probabil am asteptat toata viata fara sa stiu!
Un singur lucru a lipsit acestei naratiuni. Cred ca ati ghicit, nici n-aveati cum sa nu ghiciti :p personajul feminin, "sufletul pereche" cum naiv imi place sa-l numesc. Altfel traiesti incantarea, uimirea, bucuria alaturi de cineva drag insa promit ca in Romania imi voi da silintza sa corijez acest lips.
Au ramas in fatza doar restantzele ce o sa le dau incepand inca de luni, in numar de multe , internetul ce acasa a "disparut" cu desavarsire si cate si mai cate lucruri ce le planuiesc si care sper ca vor face sa nu ma mai chinui atat de mult sa fiu fericit :w

Aici se incheie transmisia!

A povestit de la fatza locului pt d-voastra, sburatorul pe pamant canadian, Costin.
:kiss:

[Love2Fly]

Inceputul Sfarsitului...

Motto:
[size=75] Si Ea vorbeste, vorbeste si vorbele ei devin foc in inima mea si bucuria ei cauzata de revederea familiei, devine otel incins si ma arde....ma arde atat de tare ca imi ascund cu greu un suspin adanc ...si chinul continua, imi spune despre ce cadouri le-a luat alor ei si cum isi va cumpara o amarata de garsoniera in rate si parul ei in vant inseamna lumina pt mine, buzele ei devin sageti necrutzatoare, vorbele ei ma ating intr-un mod halucinant asha cum nimeni nu a reusit sa ma “impresionezeâ€Â

[Love2Fly]

Fumul de tigara se ridica usor spre tavanul bucatariei si se scurge de-a lungul lui pana cand se disipa in hota. Afara ploua marunt si rece iar copacul de langa camera cauta cu crengile-i cazute sa ma trezeasca din starea onirica indusa de fiecare strop de ploaie, de fiecare rafala de vant, de fiecare inexorabila clipa a acestei zile.

Oare cand m-am apucat de fumat? Dar de ce? De ce fumez acum? nu simt nimic decat gustul nicotinei si caldura fumului ce-mi iese fortzat din plamani...

Incerc sa-mi amintesc si usor usor sub ploaia deasa de afara isi face loc tanarul de 16 ani ce pt prima oara isi aprinde o tigara si trage in piept primul fum, se ineaca cu fumul atat de tare si tuseste, ridica capul si mai trage un fum, acelasi efect, motiv pt care arunca tigara - m^^tzii ei de tigara - pentru ca dupa cinci minute sa-si aprinda alta. De data asta mult mai hotarat trage un fum si inspira puternic, fumul traverseaza intreaga fiintza si ii da o senzatie ciudata de ametzeala, apoi fumul este expirat.... “a mers! Am reusit!

Dar de ce fumez?

– Fumez pt ca nu-mi pasa ! fumez pt ca vreau sa uit! Fumez pt ca ma f^^t in ea de viata!! As vrea ca durerea fizica sa o atenueze pe cea psihica. Trag inversunat din tigara in incercarea sortita esecului de a-mi instala o stare fizica proasta. Daca imi va fi rau fizic probabil ca nu-mi va mai fi rau psihic, voi uita de toate si probabil ca voi fi fericit.
- Dane, tu de ce fumezi?
- Fumez pt ca intr-o seara am mers la biliard cu prietena mea care fumeaza si m-a invitat si pe mine sa iau o tigara....si am luat....si mi-a placut!
- Da’ tu Mishule de ce fumezi?
- He! Pai daca vine o tipa la mine si ma intreaba daca fumez o tigara cu ea eu ce fac? Stau si ma uit la ea? Nu trebuie sa fumez si eu cu ea?
Impardonabil si stupid gestul meu. Auzi! Sa ma apuc de fumat din cauza durerii. Ma lamentez alaturi de o tigara cand altii fac minuni cu o tigara....
[...]
Nu se poate! Se intampla a doua oara sa simt disperarea durerii. N-am mai fumat de sase luni insa.... << mda....as dori si eu un pachet de Pall Mall clasic va rog>> ....acum intr-adevar e bine..am fumat zece tigari una dupa alta si se simte o schimbare...aproape ca nu mai simt durerea
[...]
[I] Cred ca ar fi cazul sa-mi aprind o tigara acum caci “e nevoieâ€Â

[Love2Fly]

Motto:

[size=75][I][...] Probabil ca certitudinea mea cum ca M. e totusi o fata desteapta a fost cat se poate de reala caci ea se pare ca a inteles ce am vrut sa zic.
A inteles poate mai mult decat am vrut sa transmit, a inteles ca ce a fost intre noi, acea legatura muta alimentata doar de priviri, acele tzineri de mana si acele discutii in tramvai, daca au existat vreodata, candva, s-au sfarsit in acel moment o data cu interminabilul curs de “A.C.C.Aâ€Â

[Love2Fly]

Peretele dinspre nord al camerei mele e acoperit intr-o buna parte de o mica biblioteca pe care am reusit sa o renasc din ruina celei ce, in urma cu foarte mult timp, acoperea poate doi pereti ai sufrageriei. Nu sunt multe carti pe rafturi, poate chiar de ordinul zecilor, nu am “scosâ€Â

[Love2Fly]

Mananc “bake rollsâ€Â

[Love2Fly]

Rareori ajung sa stau la toate cursurile de la scoala si mai rar se intampla sa scriu toate cursurile. Probabil ca ziua de azi a fost cumva o zi mai speciala caci am realizat minunea de a petrece mai mult de sase ore la scoala. Sa fie de vina Mosh Nicolae? Faptul ca e decembrie? Neah! Eu cred ca mi-a fost dor de scoala dupa ce o luna am tot neglijat-o in favoarea serviciului, netului de la munca, colegilor si de ce sa nu o spun si pe asta? A banilor :p
Iesind de la scoala destul de devreme in zi si profitand de restul zilei libere, am hotarat sa mai vizitez si eu un anticariat, sa-mi platesc si eu facturile, impozite, etc....

Cand am iesit din pasajul de la Universitate era ora 17:00 si afara era deja intuneric de-a binelea. Incepuse sa ploua marunt si rece. Cativa stropi de apa intrasera si in punga in care tineam cartile. Am hotarat sa bag cartile in geanta. Ploaie in decembrie. Ce rahat! O ploaie searbada, rece si enervanta. S-au dus dreaq fulgii de zapada cei mari ce cad lent pe pamant. S-a dus dreaq si banca pe care sa stau in Cismigiu si fata si mana ei rece in mana mea calda si buzele mele reci peste buzele ei calde si zapada care se strange in creshtetul capului si fulgii care iti cad pe nas si te gadila usor si tot! Totul s-a spalat si s-a scurs in catacombele bucurestilor si de acolo in primul rau sau lac. Azi nu am chef de nimic si nu simt nimic. Nu simt decat ploaia rece ce mi se scurge pe la tample si iau calea barbiei. Nu simt decat foame cand vad snitzelele calde in vitrina unei rotiserii de langa Spitalul Coltzea. Nu simt decat poate o nostalgie sa vad steluztele luminoase ce brazdeaza intreaga artera Magheru.

Cu o ora inainte veneam dinspre Romana si mancam covrigi calzi. Atunci chiar ca nu-mi pasa de nimic. Ma multzumeam sa privesc reclamele pro-psd-iste insirate pe la sala Dalles si pe “la coloaneâ€Â

[Love2Fly]

[I]Aproape Craciunul, inca doua saptamani si va fi Ajunul Craciunului. Voi orna bradul cu toate globuletzele de anul trecut, cu toata beteala de anul trecut, cu instalatia de lumini, cu noile si frumoasele globuletze proaspat achizitionate pt. acest Craciun. Voi intinde instalatia de beculetze pe tot bradul si ce va ramane, va brazda intreaga galerie care sustine perdeaua. Voi pune cadouri sub brad iar in dimineatza de Craciun ma voi trezi fericit, imi voi lua in primire cadoul si apoi voi lua masa cu familia sub “ocrotireaâ€Â

[Love2Fly]

Rahatul din Bucuresti isi face simtita prezenta in fiecare pas pe care il fac, in fiecare “guraâ€Â