Jurnal Love2Fly

[Love2Fly]

M-am pus in pat, mi-am aprins o lumanare, mi-am pus cruce la cap, am pus mainile pe piept si am asteptat sa ma loveasca inevitabilul. Am stiut ca o sa apara da’ nu stiam cum, cand si in ce fel. Mi-am pus winamp-ul sa-mi cante, am inchis ochii si am asteptat sa vina.

Am asteptat ca mintea sa mi se umple de toate lucrurile optimiste din lume, de pajisti verzi in care sa pashesti cu talpa goala pt. a fi cat mai aproape de natura, de rasarituri de soare insotite de sunetul valurilor ce se sparg in ponton, de pescarushii ce planeaza in curentzii de pe mare, de mirosul padurii proaspat readuse la viata, de apusurile varatice cand soarele fierbinte si roshu’ se ingroapa in scoartza terestra, de o privighetoare ce-mi incanta urechile cu ale ei triluri, de toate lucrurile genuine si inocente pe care pamantul ni le-a dat spre contemplare.

Nu mi-a ramas in minte decat imaginea lacului, la apus, in care norii rosii ai acestei zile se oglindeau facandu-l sa para roshu. E o imagine bizara care face sa tresara in fiecare din noi macar un strop de aprehensiune.
Un sindrom aprehensiv care pe mine nu m-a facut decat sa imi fie frica de a nu pierde gandurile frumoase pe care cu greu mi le adunasem in creier, sa nu-mi pierd idealurile si sperantzele, principiile si etica...

Dar sangele lacului cu plasma lui nedeslushita, cu vibratziile stratului subtire de apa, cu fiecare vietate care se alimenteaza cu sange, cu imaginea cerului roshu oglindit, nu a facut decat sa stearga totul din mine si sa ma lase vid, inert, amorf, fara de simtzire, fara de suflare si fara sperantza.
M-am prabushit pe marginea lacului si mi-am spalat mainile in sangele lui, in vibratziile lui, in vietatile lui. L-am pangarit cu gandurile mele de om fara simtzire, l-am pangarit cu mainile mele reci, l-am tulburat cu lacrimile mele fade. M-am sprijinit de o stanca de pe mal si-am sarutat-o dar ea nu se va ridica si nu va straluci niciodata caci stanca nu are suflare, nu are sperantza....

Cand am ridicat privirea din oglinda lacului, oamenii mi se pareau mai uratzi, oameni monstruosi si cruzi, oameni falshi, oameni perfizi, o lume moarta si rece in care optimismul il scrii, nu si il simti!!
M-am reintors cu gandul la imaginile optimiste de la inceput dar ele erau acoperite de sangele lacului. Acum in mintea mea exista doar EL. Numai imensitatea si nesfarsitul lui imi pot da “putereaâ€Â

[Love2Fly]

Sunt LIBER si ca orice om LIBER am nevoie de libertate, am nevoie de cateva ore pe zi in care sa raman doar eu cu gandurile mele si sa ma gandesc la ce vreau eu.
Tocmai pentru ca sunt LIBER mi-am luat angajamentul ca in fiecare dimineatza sa-mi scriu mare si citetz pe frunte: “Nu! Nu! Fugi! Fugi!â€Â

[Love2Fly]

Draga Varvara Petrovna,

M-am hotarat sa-ti scriu ceva despre mine daca tot nu mi-ai raspuns la ultima scrisoare. Asta si pentru ca m-am profilat pe scris mai intens (scrisori).
Poate ca ti-ai dat seama ca sunt destul de complicat si nimeni dintre cei ce nu ma cunosc nu are dreptul de a ma judecat dupa tipare comune. Sunt un nonconformist cu multe fetze care ADORA iubirea cu intreaga ei magie pe care o investesc cu semnificatii metafizice, am un cult pentru cea cu care vreau sa fiu si nu ma irosesc in senzatii efemere, pt. mine totul trece prin suflet, sunt facut sa iubesc, iar asta e la antipodul jocului ieftin si superficial de care ma suspectezi. Iubesc cu toata fiintza mea si-mi place sa cred ca nu sunt singurul care face asta si ca printre acei oameni deosebiti te afli si tu.

Oare tu nu ai vazut exact toata “gamaâ€Â

[Love2Fly]

Sunt la a saptea sesiune din viata mea si parca viata inca nu mi-a inceput cu adevarat. Oscilez intre o teava de tun si o teava de pistol, nu stiu in care sa consider ca sunt introdus si gata de a fi tras. Sunt in a saptea sesiune si m-am apucat sa repar un bec si un intrerupator din bucatarie. Testez nulul si faza, curatz firele de cocleala, leg firele care sunt de legat, le izolez si aprind becul. Merge! Am facut-o si pe asta! Asta e viata adevarata!
Sunt in sesiune si afara e un soare primavaratic. Parca nimic din ceea ce tine de iarna nu e prezent in jurul meu. Sa stai afara sub razele soarelui, sa fumezi o tigara si sa bei o cafea. Asta e viata! Sa privesti in jur si sa vezi intreaga lume luminata de puternicul soare, sa asculti murmurul orashului, sa privesti pasarile ce anuntza o primavara pusa sub semnul incertitudinii. Asta e mult mai bine decat sa stai in casa, la birou, si sa lucrezi la o demonstratie matematica sau sa incerci in van sa-ti intipareshti in memorie sau pe retina o formula kilometrica si inteligibila.
Sesiunea o percep ca un vid uman, ca un gol in viata. Un timp perceput altfel, o gaura de vierme prin care treci cu o viteza atat de ridicata incat nu percepi timpul si distantza parcursa. Sunt la a saptea sesiune de examene si nu-mi amintesc nimic din celelalte sase. La sfarsitul sesiunii nu am amintiri legate de nimic din ceea ce mi s-a intamplat in ultima luna.
Nu-mi amintesc de “sediul centralâ€Â

[Love2Fly]

Pe geru’ nemernic de zilele trecute m-am suit in, de data asta, SALVATORUL tramvai. Cele –4 grade din tramvai sunt oricum ultra suficiente pt. a scapa de cele –18 de afara, atat cat arata indicatoru’ de la Iancului.
Ma duc la examen si nu gasesc nici un loc in tramvai sa ma ashez pt. a ma mai uita si eu asha, macar un pic, pe cursuri. Toate scaunele sunt “astupateâ€Â

[Love2Fly]

[I] Odata, s-a pus de fata cu mine intrebarea in ce anume consta cea mai mare placere a dragostei. Cineva a raspuns natural: in a primi, - iar altcineva: in a te darui. – Primul spusese: placere a orgoliului! – iar celalalt: voluptate a umilintzei!. Nerushinatii astia se exprimau ca “Imitatia lui Iisus Hristosâ€Â