gânduri printre rânduri

[Weet-weet]

Nu sunt mai mult decat inca un pixel.

The Moon, she hangs like a cruel portrait
soft winds whisper the bidding of trees
as this tragedy starts with a shattered glass heart
and the Midnightmare trampling of dreams
But on, no tears please
Fear and pain may accompany Death
But it is desire that shepherds it's certainty
as We shall see...

[Weet-weet]

Au trecut 9 ani de atunci.
Nu e la multi ani.. Nu e cazul. Nu m-a amuzat cand mi s-a spus, de doua ori, chiar, dar cred ca ma asteptam, cu un astfel de status.. Preferam, of course, sa nu intrebe nimeni nimic.
9 ani.. timp in care am mai crescut si am trecut prin destule, poate ca ar fi mandru sa ma vada. Ne-a iubit oricum, poate mai mult decat pe ai nostri.
Nici nu stiu de ce am fost trista atunci, abia il cunosteam, amintirile ce ma leaga de el sunt atat de putine, incat nici nu il cunosc ca om, decat din ce-mi mai povestea tata. Iarna ce-a trecut, am aflat ca nu era tocmai cuminte.. dintr-un alt punct de vedere.
Nu cred ca l-am urat niciodata cand mi se spunea ce i-a facut lui tata, cum s-a comportat fata de mamaie.. De ce sa urasc un om care s-a dus?
Cand ma gandesc la el, nu am imagini tocmai placute, sau sunete.. incepea sa fie batran.. era normal. Putea sa mai ramana un pic, macar un pic, sa ne vada crescand.

De ce am fost trista? De ce inca simt lacrimi in coltul ochilor si noduri in gat cand ma gandesc la el? La zilele alea?
Era intr-o zi de duminica si ziua precedenta aflasem ca se simtea mai bine.. Nici nu l-am vazut la spital, nu stiu de ce.
Mi-am dat seama cat de drag mi-era cand a plecat.. cam tarziu. Spre deosebire de bunicul, chiar mi-a fost drag, si desi ma sacaia uneori sa ii spun poezii, sau sa ii demonstrez ca stiu sa numar, sau mai rau, ma imbia cu tuica.. mi-e drag.

Poate ca e mai bine ca s-a dus, decat sa o vada pe mamaie cum e acum.. nu e mama decat pentru unu din cei trei. Trist..

Au trecut 9 ani tataie, de cand te-ai dus; stii ca lui tata ii e dor de tine? Chiar ii e, desi nu zice.. l-am vazut eu plangand!
__________________________________________________
A zis ca o sa se mute, cu ala mic, in alt apartament.. Ce farse le joaca unora viata!

[Weet-weet]

" Ohne dich kann ich nicht sein
Ohne dich
Mit dir bin ich auch allein
Ohne dich
Ohne dich zí¤hl ich die Stunden ohne dich
Mit dir stehen die Sekunden
Lohnen nicht "

Nothing else to add..
Yes, loveable you are.

[Weet-weet]

[I]"And we'll rise right before their eyes
On wings that fill the sky
Like a pheonix rising "

Obsesii, zici?

Am reinceput sa visez cu ochii deschisi, ploaia imi place, ca idee, ca trecut, ca imagine. Ploaia vazuta prin geamul camerei, de dupa perdeaua care nu trebuia sa fie prea departe de perete, care se ingalbenea repede dincolo.. nu la noi. Pana sa fie burlanul inlocuit, auzeam ploaia doar pe geam si pe pervazul care stralucea doar cand era inghetat si scartaia urat cand dadeam cu unghia pe el. De cand au pus luminile in fata blocului si de cand din bradul subred, dar destul de bun sa reziste "corturilor" noastre, nu a mai ramas decat un ciot si-o bucata de sarma, am decis ca nu are cum sa fie frumos, ca nu o sa mai pot sta sa ma uit la stele si de fiecare data cand se ardea nenorocitul ala de bec era o binecuvantare. Abia acum imi dau seama cat de frumoase erau picaturile de ploaie ce ramaneau lipite de geam pana sa fie gonite de altele si cat iubesc ploile de vara de acolo. Si mai ales mirosul de praf ud, aburul ce se ridica dintre firele de iarba, curcubeul deasupra Barsei. Detestam baltile si niciodata nu mi-a placut sa sar in ele, acum poate m-ar amuza si chiar as incerca sa nu ud aparatul meu, bun, prost cum e, incercand sa prind picaturile de apa.

De fiecare data cand ma indragostesc gasesc cate ceva nou, cate-o noua obsesie si saruturile se multiplica, pentru ca iubesc iar, mai tare, mai dulce, mai colorat decat data trecuta.

Noptile au devenit inabusitoare si dimineata abia astept sa deschid geamul sa prind doua minute de racoare, sperand ca masinile nu o sa treaca o vreme, ca nu o sa miroasa prea curand a mancare si ca nu o sa am motiv sa-l inchid.
Imi lipsesc ploile, fulgerele ce " brazdeaza cerul", tunetele ce " se simt sub picioare" si " vibratiile naturii" poate data viitoare o sa stiu sa le apreciez si o sa ma bucur, la fel ca de urmatorul foc.. poate o sa fiu la inaltimea ta..

Recunosc, imi place sa ma joc cu focul, dar am apa mereu aproape si nu am nevoie mereu de motive.

Iubesc ce esti, ce scrii, ce faci... iubesc tot ce reprezinta "tu"
Oh, yes, I do ![/I]

[Weet-weet]

"If you read this line, remember not the hand
that wrote it
Remember only the verse, songmaker`s cry, the
one without tears
For I`ve given this its strength and it
has become my only strength.
Comforting home, mother`s lap,
chance for immortality
Where being wanted became a thrill I
never knew
The sweet piano writing down my life"

"Teach me passion for I fear it`s gone
Show me love, hold
the lorn
So much more I wanted to give to the ones who love
me
I`m sorry
Time will tell (this bitter farewell)
I live no more to shame nor me nor you

And you... I
wish I didn`t feel for you anymore..."

Ciudat e ca de cateva luni am toata discografia ( multumesc Ana ) dar nu am ascultat prea mult, cu prea mult interes.. pana ieri, cand cateva melodii mi-au deschis apetitul.. Asta cred ca imi place in cel mai masochist mod posibil, ma doare sa o ascult, dar iubesc versurile, iubesc vocea ..
It's no use blaming yourself..

Imi place mirosul de praf ud, cum mi-a placut mereu, imi amintea de bunica.. Dar acum, acum ploaia e o binecuvantare..zilele astea mi-a tot fost rau, no idea why.. si ploaia de azi a schimbat un pic atmosfera, nu mai e asa cald si in plus, mi-a placut sunetul picaturilor pe asfalt.. uneori e bine ca stau la primul etaj. Heh.. Imi place ploaia mai nou..
Nu incerc sa-ti fiu pe plac, incerc sa fiu eu, cat mai aproape de realitate. Nu ma poti convinge ca sunt eu, si aici si acolo, nu o sa ma convingi niciodata, pentru ca sunt eu incapatanata, pentru ca nu vreau sa ai tu dreptate.
Dar am invatat cate ceva, am redescoperit melodii vechi si am ajuns sa iubesc imposibilul..

Iubesc.

[Weet-weet]

De multe ori ar fi trebuit sa-mi tin gura, sa nu mai zic nimic dar m-am considerat prea importanta ca sa tac asa ca am vorbit.Aiurea. De prea putine ori aplic sfaturile date altora si prea rar gandesc. Nu contez decat pentru un numar redus de persoane si asta ar trebui sa-mi intre-n cap. Nu o sa schimb lumea, nici azi, nici maine, niciodata.
Cand imi lipsesc cuvintele, imaginile sunt mereu de ajutor, dar cand nu am voie sa vorbesc? Imaginile ar trebui sa vorbeasca singure, mai mult decat sunt eu in stare..
Nu imi place sa fac complimente daca nu cred in ce zic. Macar pe moment sa cred, e de ajuns. Dar, iar, cuvintele imi lipsesc si ma limitez la doua trei cuvinte ce ar trebui sa exprime ce simt eu.Sunt prizoniera propriilor idei, cuvinte.

Pentru ca imi lipsesc cuvintele,nu o sa iti pot spune niciodata cat de mult te iubesc, cat de important esti pentru mine, cat de lipsita de sens ar fi viata daca nu ai fi tu.
Pentru ca imi lipsesc cuvintele, nu o sa stii niciodata de ce te iubesc, de ce plang, de ce sunt trista.
Pentru ca imi lipsesc cuvintele, nu o sa pot niciodata sa va spun tot ce cred fara sa fiu inteleasa gresit.
Pentru ca imi lipsesc cuvintele, nu o sa stiu sa calmez de la distanta, nu o sa pot incuraja, nu o sa pot ajuta.. spre deosebire de ce as putea face daca as fi acolo..

Si tocmai pentru ca imi lipsesc cuvintele o sa prefer sa tac, sa ascult, sa citesc, sperand ca se va gasi mereu cineva care sa vorbeasca si pentru mine si eu o sa ma tin departe, zambind, sperand ca va fi de ajuns.

1. Copilarie

[Weet-weet]

Nu mi-au placut niciodata mesajele subtile, oftarile si pufnirile ce trebuiau sa ma faca sa ma simt vinovata.
Prefer de departe sa mi se spuna cu ce am gresit si gata, e mai simplu asa. Si mesajele subtile nu-s doar ca sa ma faca sa ma simt vinovavta, ci si sa realizez eventuale sentimente.
Cum situatia imi displace, ajung sa fiu cea care se joaca, nu cea cu care se joaca. Si stiu sa fiu rea, if needed.
Cand mi se face cu ochiul, ma prind, ca doar nu-s debila ( mereu) dar ma fac ca ploua, vreau sa aud ce ai de spus, nu te invarti in jurul cozii, nu o sa spun " da, si eu te iubesc" chiar daca e cazul. Ideal ar fi sa nu te joci cu mine, poate prinzi de partea ascutita si o sa doara.

Sunt imediat 3 ani de atunci, de cand am intrat legal in familie.. practic, urma sa fiu acceptata in timpul ( ce ironie) unei inmormantari. 3 ani in care pentru multi, am frecat menta aiurea. Chiar si eu cred asta. Cel putin credeam.
Pana sa am confirmarea ca incet dar sigur, ajung unde vreau. Am invatat singura si nu in mod constant - asta regret cel mai mult- si doar timp de cateva luni, din carti. Am reusit la un examen pe care-l credeam picat dupa prima ora.
Poate ca importanta acordata e una prea mare, dar era primul examen dupa.. multi ani de pauza, era destul de costisitor si era vorba de ce puteam eu.
Am meritat sa-l iau, asteptasem destul.
Doar ca..
Pe romaneste ar fi : "s-a dus dracului si anul asta" pentru ca in engleza a fost " So this year's screwed as well, huh?".
In mod uimitor sunt resemnata si calma; am inca un an de asteptat, sper doar sa nu ma razgandesc intre timp.
Daca pana acum 3 ani totul era programat, aveam orare si date fixe, in ultimii 3 ani, si sa ma fi bazat pe o tornada as fi avut mai multa precizie.
Intre mii de planuri, drumuri pe la neamuri, cu diverse ocazii mai mult sau mai putin fericite, am reusit sa ma agat de cate ceva, de cate cineva.

Am fost intrebata daca nu vorbesc stalcit si am fost amuzata.. Nu, inca vorbesc corect, nu am accent.. izolarea de restul societatii cam are efectul asta.
Mi s-a spus sa fiu mai sociabila.. si sfatul venea de la aceeasi persoana care in urma cu vreo 5 ani spera ca nu o sa devin dependenta de net. Too late my dear, too late. Mi-e prea greu s-o iau de la zero, pe net, daramite live, unde trebuie sa mai si folosesc o limba in care sunt departe de a excela si care nu-mi e.. la indemana.
De la o scobitoare ambulanta, plangacioasa, care vorbea cu oricine, se enerva repede, scria intr-un caiet plin de mazgalituri, isi pierdea noptile uitandu-se la stele, citea pe sub banca, visa in tren, manca prea mult, dormea prea putin, am devenit prea grasa ( asta-mi spune oglinda), am ramas la fel de plangacioasa, antisociala, am crize de nervi, scriu prin agende, jurnale, foi imprastiate si aproape totul ajunge in pixeli pana la urma, imi pierd noptile facand planuri, citesc in tren, visez in fata PC-ului, refuz mancarea, dorm prea mult..
Sunt totusi eu, chiar daca dau lectii despre maturitate si responsabilitate unei pustoaice fara repere.
Sunt tot eu, chiar daca prietenii mei sunt la mii de kilometri departare, cel mai apropiat fiind, totusi, la cateva sute de kilometri, si il vad o data la o mie de ani.
Tot eu sunt, chiar daca nu ma recunosc in oglinda, chiar daca sunt scorpie mai des decat trebuie, chiar daca incalc promisiuni si chiar daca uit.

Sunt eu si am obosit sa o iau de la zero.

[Weet-weet]

Promotie Orangina, cutii gratuite, la fel ca mizeria lasata pe strazi: sute de cutii, si nu in cosurile de gunoi, ci pe langa.. si asta doar in centru.
Caldura mare, aglomeratie, claxoane, muzica.. orasul e uimitor de animat, pentru o zi de sambata.
Uneori e mai usor sa explic imaginile decat sa redau in imagini unele idei.
Cuvintele nu se mai cearta cu mine in ultima vreme, nu ma mai blochez in fata unei pagini albe. Nu foarte des.
Mi s-a facut dor de casa, dor de tara..
Tara mea, cu o ulita principala, cu pietre cu nisip, cu mosi si babe pe la porti, cu fructe multe si trezit la 7 cand pleaca vacile la deal. Apa rece de la fantana, rosii gustoase, castraveti buni cu tot cu coaja, presarati din belsug cu sare mare ce scartaie intre dinti. Apusuri superbe cu soare rosu si liniste totala, dupa-amiezi pe malul Prutului ascultand pasarile de pe malul celalalt, strigand uneori cat sa-mi aud ecoul. Lapte proaspat si gras, smantana delicioasa, lapte ce se acreste miraculos la fiecare doua zile, mamaliga aurie si fierbinte pe langa un borsh de fasole acru si delicios. Curcani galagiosi, rate mototoale, gaste agresive, gaini proaste, pitigoi colorati, vrabii nesimtite, randunele grijulii, cani prea lenesi sa mai latre, porci infometati, miei impiedicati, devoratori de crengi de salcam cu ghimpi desi.
Toaca din fiecare sambata seara, clopotele grele, lumanarile incovoiate de caldura, tzatzele din fata bisericii, florile de pe mormintele din cimitirul de la capatul unei ulite laterale.
Scrumierele de lut lasate la uscat pe scarile verandei, crengile de iasomie rupte doar ca sa fie aruncate mai departe, agurida, compotul de prune.. totul imi lipseste.
Mi-e dor de tara mea.

Sa nu uit.. Te iubesc.

1. Vreau in nord.. vreau ploaia din Carbet

[Weet-weet]

[I][font=Georgia]Dorinta si neimplinire.
Uitare si vesnicie.
Liniste si singuratate.
Timp pentru mine, timp sa ma cunosc: creier, inima, maini, picioare, eu si o singura legatura cu lumea de afara.
Am aici tot ce-mi trebuie si nu ma grabesc sa ies. Nu am nevoie de nimeni altcineva, imi sunt de ajuns mie insumi. Mangaieri, soapte, povesti, cantece, toate acestea sunt futile si inutile.
O existenta unica intr-un univers restrans, lipsit de aer.
Am planuri de viitor si ca pana acum nu o sa ma bazez decat pe mine. Stiu sigur ca nici legatura asta, banala, cu lumea de afara, nu-mi e necesara.
Eu nu am nevoie de nimeni cat ma am pe mine, cat am universul meu moale, lichid, bogat.
As putea foarte bine sa fiu ultimul om si universul acesta e tot.
Stiu.. ca nu poti avea incredere in nimeni, ca nu trebuie sa te bazezi pe nimeni, iar clopotele nu anunta nimic bun.
Simt ca pot deschide ochii dar nu am nimic de vazut, ma vad doar pe mine, dar imi cunosc persoana.
Universul meu devine din ce in ce mai mic, iar singuratatea a devenit tangibila. Ca si limitele universului meu infinit.
Sugrumat de singura legatura cu exteriorul, cu ce e dincolo de universul meu, incetez sa mai respir; cat ma am pe mine, nici sa respir nu mai e nevoie.
„Ceilaltiâ€Â

[Weet-weet]

Antisociala, sacaitoare, enervanta, lup moralist, uituca, aiurita, serioasa sau vesela cand nu trebuie, plangacioasa, depresiva, uracioasa, mincinoasa, guraliva, prefacuta, imposibila, inutila, mofturoasa, plictisitoare, violenta, dependenta, zgomotoasa, incerta, lipsita de originalitate, defecta.
Nu am cerut niciodata sa fiu perfecta, dar macar perfectibila. Mai buna, mai calma, mai.. copil.

Pe una din partitii sunt adult cu norma-ntreaga.. pe cealalta.. incerc sa raman copil. Pe aceeasi pe care incerc sa pastrez amintirile, dorintele, visele..

I must be running on Windows..

[Weet-weet]

Nu ma poti proteja de ce nu vreau sa evit.

Masochista

Nu pot sterge ziua asta din calendar, oricat de mult as vrea; chiar daca in timpul anului imi amintesc cu greu data exacta, cand se apropie, nu o pot evita, nu o pot uita.

Masochista

Nu pot fi atat de rea pe cat ma laud, nu pot fi atat de buna pe cat vreau, nu pot sa ma tin mereu de cuvant, nu ma pot abtine sa nu dezamagesc.

Sadica

Sunt zile pe care nu le pot omite.. cu exceptia zilelor de nastere..

25 februarie.. erm pe scarile trenului..
15 iunie.. era duminica
1 februarie, 23 august.. era tarziu de tot, prea tarziu pentru vesti de genul ala..
3 august.. abia reusesc sa scriu fara sa-mi tremure mana ; era vineri, era groaznic de cald.. o apa minerala, coltulul terenului de baschet, pizza, o mana ce ma mangaie pe frunte, prune.. dezamagire..

Masochista

[Weet-weet]

A sti zambi
Unei necunoscute ce trece,
A nu pastra nici o urma,
Poate doar cea a placerii
A sti iubi
Fara a astepta nimic in schimb,
Nici respect, nici iubire mare,
Nici macar speranta de a fi iubi,

{Refren}
Dar a sti da,
A da fara a lua,
A nu face altceva decat a invata
A invata iubi,
A iubi fara a astepta,
A iubi cu totul,
A invata zambi,
De dragul gestului,
Fara a vrea restul,
Si a invata Trai
Si a pleca.

A sti astepta,
A gusta toata bucuria,
Ce-o primim ca din greseala,
Incat nu o mai asteptam.
A se vedea increzator
pentru a insela frica de vid
Ancorata ca atatea riduri
Ce intuneca oglinzile

{Refren}

A sti suferi
In tacere, fara murmur,
Fara aparare, fara armura
A suferi pana a dori moartea
Si a se ridica,
Ca a renaste din cenusa,
Cu atata iubire de vanzare
A trage o linie peste trecut.

{Refren}

A invata visa
A visa pentru doi
Doar inchizand ochii
Si a sti da
A da fara regret
Sau cu jumatati de masura
A invata a ramane.
A vrea pana la sfarsit
A ramane in ciuda orice,
A invata iubi,
Si a pleca,
Si a pleca...




Savoir sourire,
í€ une inconnue qui passe,
N'en garder aucune trace,
Sinon celle du plaisir
Savoir aimer
Sans rien attendre en retour,
Ni égard, ni grand amour,
Pas míªme l'espoir d'íªtre aimé,

{Refrain:}
Mais savoir donner,
Donner sans reprendre,
Ne rien faire qu'apprendre
Apprendre í  aimer,
Aimer sans attendre,
Aimer í  tout prendre,
Apprendre í  sourire,
Rien que pour le geste,
Sans vouloir le reste
Et apprendre í  Vivre
Et s'en aller.

Savoir attendre,
Goí»ter í  ce plein bonheur
Qu'on vous donne comme par erreur,
Tant on ne l'attendait plus.
Se voir y croire
pour tromper la peur du vide
Ancrée comme autant de rides
Qui ternissent les miroirs

{Refrain}

Savoir souffrir
En silence, sans murmure,
Ni défense ni armure
Souffrir í  vouloir mourir
Et se relever
Comme on renait de ses cendres,
Avec tant d'amour í  revendre
Qu'on tire un trait sur le passé.

{Refrain}

Apprendre í  ríªver
í€ ríªver pour deux,
Rien qu'en fermant les yeux,
Et savoir donner
Donner sans rature
Ni demi-mesure
Apprendre í  rester.
Vouloir jusqu'au bout
Rester malgré tout,
Apprendre í  aimer,
Et s'en aller,
Et s'en aller...

Traducerea si adaptarea, eu. Eventualele corectii sunt binevenite.
______________
A sti reproduce nu e de ajuns. Sa repeti lectia ca un papagal, nu e de ajuns sa arati ca stii, trebuie si sa intelegi. Si sa mai stii si sa explici tot ce ai invatat.
Crezi ca imi cunosc lectia atat de bine incat sa ii pot ajuta si pe altii? Chiar asa multa incredere ai in mine?

[Weet-weet]

( copy/paste )

[font=Palatino Linotype][I]Ma loveste din cand in cand si atunci parca wmp imi face in ciuda si pune ce e mai trist si daca nu e wmp, caut eu melodii cat se poate de vechi, de triste, de pline de intelesuri, de amintiri, de dorinte..
Am vrut sa scriu inca de azi-dimineata cand ma uitam prin pozele mele, cele din Domont, “paris weekendâ€Â

[Weet-weet]

Alexandra ( Alexandre!!! si o privire urata, un "hrmm" hotarat.. asta insemna ca tata e nervos ), Lela, Alex, Alix, Alu, Ale, Sweetie, Weet( - weet) si.. Naru. ( Gheorghitzo, cum imi zice tata cand isi aminteste ca de Sfantu' Gheorghe ar fi cazu' sa-mi zica La multi ani; si Alice - nume de-mprumut in primii ani de scoala, la orele de engleza ; astea nu se pun )
Cu atatea nume.. tot eu sunt. Poate doar vazuta din perspective diferite..
Timp de multi ani ai mei mi-au zis Alexandra.. de curand ( de cand am plecat) si-au amintit ca sora-mea imi zicea Lela.. nume ce ii era drag lui tata.. asa ca din Lela nu ma mai scot.. daca la inceput ma enerva, am ajuns sa il accept.. La fel ca toate celelalte.

Probabil ca Alex e cel mai des folosit.. pentru ca nu e mare branza sa adaug si restul de "andra" dar.. e mai simplu asa, mai usor de amintit poate.. comoditatea mea si unora..
Asa ma semnez de multe ori.. asa sunt strigata de.. eh, cei cu care ma mai intalnesc, cand ma intalnesc.. aici, sau acasa..

Alix, Alu, Ale.. perioada liceului, cand facusem, chiar, din Alix, semnatura mea ( de doi lei) oficiala.. "Ale" inca imi da fiori neplacuti..

Sweetie mi-a placut cel mai mult.. si am fost revoltata de trecerea la Weet-weet.. imi parea atat de ciudat si de usor luat la misto.. am si avut motive, dar nu e mare lucru.. Imi place si de 3 ani incoace asta sunt: Weet.

Naru, insa.. parca nu se leaga de mine.. desi sunt doi ani de cand am adoptat ca nume pe un anume forum, acum neimportant, uitat, neinteresant.. am luat ce era mai bun de acolo si am plecat.. Cat am fost activa acolo, mi s-a parut normal si poate as fi intors capul daca pe strada ma striga careva " Naru-chaaaan" Dar nu m-a strigat nimeni.. Aproape ca uitasem de numele asta, pana mi-a zis " eu ca Naru te-am cunoscut si-mi place, o sa ramana asa" Si asa am ramas.. de cand mi-a zis, am incercat sa ma obisnuiesc, desi mi se parea atat de ciudat.. Acum e parte din mine.. Acum sunt si Naru.. si o sa raman asa, pentru ca imi place.
Toate imi plac.. Dar Alexandra imi place mai mult dintre toate, poate ca e cel mai complet, e numele pe care ma strigau profele mele preferate, e numele ce le aduna pe toate celelalte la un loc.. ca sunt Alex sau Naru sau Weet.. Alexandra o sa fiu mereu..

Ce importanta au toate astea? Niciuna.. sau aceeasi importanta ca toate paginile de jurnal scrise, cu stiloul, cu pixul.. jurnal care probabil o sa dispara.. nu am de ce-l tine.. Scriu cand ma simt singura si singura ma simt cam des.. mai ales de cand m-am intors din concediu. Concediul altora, ca eu nu am voie.. pe mine "nuuuu nimeni nu ma vreaa" asa ca nu am concediu. Stau cuminte in banca mea si invat in continuare sa nu mai fiu asa incapatanata, sa nu mai fiu asa rea, dar sa raman, totusi.. Alexandra, cu tot ce sunt eu..

Upside down..

[Weet-weet]

Nu stiu sa critic, stiu doar daca-mi place sau nu. Si asta-mi place. Punct.

"Era un drum mare, mergeam de zile intregi
Chiar de saptamani, sau luni, mergeam dintotdeauna
Un drum plin de viraje, de traiectorii deviate
Un drum un pic ciudat, un pic intortocheat, ca si viata
Evident ca nu eram chiar singur, vroiam sa fac cunostinta
Erau multe persoane si nimeni nu mergea in aceeasi directie
Asa ca am continuat drept inainte dar o indoiala a aparut
Nu stiam ce faceam acolo si cu atat mai putin unde trebuia sa merg
Dar pe drum de-a lungul timpului am avut parte de intalniri chiar interesant
Chestii impresionante, trebuie neaparat sa va spun
Personajele intalnite nu erau tocmai umane
Le poti vorbi, dar niciodata le strange mana
Intai de toate pe drumul meu am intalnit Inocenta
O fiinta placuta, draguta dar fara experienta
Am mers impreuna un timp, mai putin decat as fi crezut
Am intalnit alte elemente si Inocenta a disparut
La un momentdat, pe drumul meu, am intalnit Sportul
Un tip fizic, un pic cam guraliv dar langa care devii puternic
Pe motive tehnice a trebuit sa ne despartim, nu a fost usor
Dar pana la urma, e bine si-asa, oricum Sportul provoaca febra musculara
Am intalnit Poezia, cam pretentioasa
Pretindea " cu ajutorul cuvintelor putem atinge cerul"
I-am zis " te-am intalnit deja si sincer, nu ma interesezi
Mi s-a vorbit despre tine la scoala si nu pareai cam demodata"
Dar poezia a insistat si m-a prins din urma sub alte forme
Am inteles ca era chiar cool si ca puteam sa ne depasim limitele
Am intrebat-o " crezi ca putem trai impreuna?Cred ca sunt dependent
Ea mi-a zis " nu te ingrijora; lumea apartine celor ce viseaza prea mult"
Dupa aceea am intalnit Deprimarea si sincer m-a enervat
Am discutat un pic dar rapid am alungat-o
Ea are multe certitudini sub aerele ei pline de tensiune
Dar stiti ce? Deprimarea, nu prea merita atentie
La un moment dat am intalnit Iubirea
I-am zis "ai venit la timp, vreau sa-ti vorbesc dintotdeauna
In teorie esti chiar interesanta, dar in practica mai ai de invatat
Te duci dracului un caz din doua ar trebui sa iti regandesti formula"
Iubirea mi-a zis " asculta pustiule, am secole in spate de cand imi fac munca
Asa ca imi vorbesti pe un alt ton, altfel ti-o iei
Eu vreau sa fiu draguta, dar fiecare trebuie sa puna umarul la treaba
Oamenii nu fac nici un efort si eu nu sunt magician"
Ne-am certat un pic si atunci mi-am dat seama
Ca iubirea e faina numai ca se cam da mare
Dup-aia mi-a spus ca trebuie sa plece, avea sute de intalniri
Si ca in seara aia trebuia sa-si intalneasca sora vitrega: Ura/
Inainte sa plece, nu am prea inteles, m-a sfatuit sa cred intotdeauna
Dupa care s-a indepartat fara sa se intoarca, erau ultimele mele cuvinte de iubire
Sunt fericit ca am intalnit-o, asta am realizat
Si stiu ca o sa ne intalnim iar, o data
Un pic mai tarziu in drumul meu, am intalnit Tandretea,
Ce ramane din iubire in spatele barierelor ridicate de timp
Mai tarziu am intalnit Nostalgia
Logodnica amintirilor frumoase in lumina lumanarilor
Destul de devreme, pe drumul meu, intalnisem Prietenia
Si pana in ziua de azi merge alaturi de mine
Cu ea rad mereu si nu cunoastem rutina
Acum e sigur, Prietenia mi-e cea mai buna prietena
Am intalnit Viitorul dar a ramas foarte misterios
Avea o voce deformata si o masca-s acoperea ochii
Nu a fost chip sa il cunosc, nu mi-a lasat nici o pista
Nu stiu cum arata, dar macar stiu ca exista
Am intalnit cateva Dureri, multa Bucurie
Uneori tine de noroc, de multe ori de alegeri
O sa mai am ceva surprize, asta e sigur
Si in fiecare zi continui sa invat codul meu rutier

Era un drum mare, mergeam de zile intregi
Chiar de saptamani, sau luni, mergeam dintotdeauna
Un drum plin de viraje, de traiectorii deviate
Un drum un pic ciudat, un pic intortocheat, ca si viata"

Originalul : http://www.rap2france.com/rencontres.php

Da, stiu ca mai am de invatat in ce priveste traducerile.. but at least I try.

[Weet-weet]

Citeam despre apusuri si rasarituri si mi-am dat seama ca nu prea stiu unde rasare soarele aici ( la Est, duh, dar nu stiu pe unde e asta fata de unde stau) si de asemenea, ca mi-e dor de rasariturile de acasa.
Eu si tatanu prea aveam somn si diminetile de duminica erau mereu ale noastre. Pe atunci lucra in uzina si avea weekend-ul liber. Cand a reluat lucrul la CFR, duminicile au devenit mai rare si am si inceput sa-l evit. Pentru ca in duminicile noastre vorbeam despre carti, istorie, profi, lectii, neamuri, sora-mea.. eu. Asta era cea mai urata parte, mai ales de cand am crescut si am avut din ce in ce mai multe de ascuns.
Dar mereu mi-a placut sa stau in coltul dintre aragaz si perete, cu "genunchii la gura" ca sa aud mereu cand mama venea in bucatarie " ma bagi in boala!" sau inevitabilul " o sa faci genunchi la pantalonii aia!" . Si avea dreptate, toate perechile de pantaloni purtati prin casa aveau genunchi remarcabili, la fel de ascutiti ca ai mei. Cand am inceput sa ridic pantalonii deasupra genunchilor ca sa nu mai zica mama nimic, era totusi prea tarziu..
Am pastrat obiceiul de a sta cu " genunchii la gura" cand stau la TV sau la calc.. cand pot, doar ca aici nu pot sta jos pana-mi amorteste fundul..
De printr-a noua, cred, am renuntat la a mai scrie la masa.. ma certam mereu cu sora-mea, asa ca am adoptat patul. Si pe jos puteam sta, mai ales daca eram langa calorifer, era o adevarata placere sa-mi fac temele asa ..cand le faceam..Si nu scriam cu mult mai urat decat de obicei, dar nu prea stateam dreapta.
Ma incomodau mereu picioarele, asa ca ma fataiam mereu. De fapt, asta nu e o scuza.. niciodata nu am putut sta locului prea mult timp..
Maine e duminica.. cred ca o sa ii sun, dar nu de dimineata.. dar macar o sa stau un pic, pe gresia rece, cu genunchii la gura, jucandu-ma cu firul telefonului, razand la glumele lui tata si abia soptind la sfarsit " si noi va iubim".

[Weet-weet]

"Imi pare rau de tot ce-a fost.."
Pe acorduri de chitara vocea lui imi aduce aminte iar de liceu, de ora in romana in care am scris ceva pentru el si parca raspunsul nu a depasit un zambet..
"Cand ma trezesc sa-ti spun : te iubesc"
Nu am fost niciodata indragostita de el, poate pentru ca era mai mult decat ce mi-as fi imaginat, pentru ca nu era de nasul meu..
Sunt sigura ca m-a vazut mereu ca o pustoaica plangacioasa - asta si eram- si mai mult de-atat.. poate naiva, prostuta si eventual buna la engleza.. eventual..
Mi-a placut mereu de el.. si l-am admirat mereu din umbra.. singurele momente in care-mi exprimam admiratia se limitau la orele de sport cand poate ne nimeream in aceeasi echipa la baschet si zambeam tembel cand marca un cos frumos.. si mereu se intampla asta.
"Stai langa mine, de mi-e rau sau de mi-e bine"
Oricat de ridicola sunt cand plang, la sfarsit de an am stat in banca mea si-am plans incet, auzindu-l, realizand cat de mult o sa-mi lipseasca vocea lui, cu care se joaca mereu, aceeasi melodie nu suna de doua ori la fel.. nici macar "Stand by me" nu e mereu la fel..
" zi de februarie.. zi de februarie.. te iubeam si credeam"
Uff .. mi-e dor.

[Weet-weet]

O parte infima din tot ce-as vrea sa-ti spun, din ce simt.. din ce nu pot traduce niciodata, din tot ce esti pentru mine..

Te iubesc pentru ciudateniile tale.
Te iubesc pentru ca esti aici cand am nevoie de tine.
Te iubesc pentru ca esti incapatanat si faci ca fiecare victorie sa fie mai delicioasa decat oricare alta.
Te iubesc pentru ca nu esti rau, desi ma faci sa ma simt rautatea intruchipata.
Te iubesc chiar si pentru ca ma sacai.
Te iubesc pentru ca stii cand vreau sa fiu lasata in pace.
Te iubesc pentru ca m-ai facut sa fiu mai buna, mai calma, mai visatoare, mai
indragostita.
Te iubesc pentru ca desi nu te intereseaza subiectul, ceri detalii.
Te iubesc pentru ca ai incredere in mine mai mult decat as putea avea eu vreodata.
Te iubesc pentru ca ma lasi sa fiu copil.
Te iubesc pentru tot ce-mi dai si pentru cum ma faci sa cred ca merit.
Te iubesc pentru ca ma faci sa ma simt frumoasa.
Te iubesc pentru ca nu te dai batut.
Te iubesc pentru ca ma inveti sa lupt in continuare, chiar daca lupt impotriva ta.
Te iubesc pentru ca langa tine invat in continuu.
Te iubesc pentru ca vreau sa te pot iubi la fel de mult pe cat ma iubesti tu.
Te iubesc pentru ca imi permiti sa stau langa tine.
Te iubesc pentru ca ma lasi sa te vad plangand.

Te iubesc pentru ca ma iubesti, te iubesc si nu o sa o pot spune destul de des, te iubesc fara motiv, dar mai ales, te iubesc pentru ca esti tu.

Te iubesc.

[Weet-weet]

14.09.2006
about midnight

N-am mai scris cu un creion de nu stiu cand, am si uitat scartaitul lui pe hartie, diversele pozitii in care-l intorceam ca sa scrie mai subtire.. mama ne ascutea mereu creioanele, ea le ascutea frumos, nu ca din topor. Multa vreme ea s-a ocupat de asta..
" Mamiiii... imi ascuti si mie creionul?"
Ea ascutea cel mai frumos creioanele.. si ca sa nu-i tot zicem, le mai lasam pe masa, in bucatarie, aproape de marginea chiuvetei... Am invatat sa le ascutim singure si nu o sa mai sacaiam pe ea, iar dup-aia au aparut ( adica am avut noi acces la ele) creioanele mecanice, de care tata a avut mereu oroare: se rupea mina. Desi tipa la noi cand foloseam creioane, ca apasam prea tare..
Detestam creioanle HB ( toate aveau mina HB, dar asa era scris pe astea). Alea cu mina moale, cu lemn la fel de moale, hexagonale si vopsite in galben. Se toceau repede si daca dadeam cu degetul peste ce scriam, se lua negru.

Dar scriau inchis. La extrema cealalta erau niste creioane cu mina gri, abia se vedea ce scriam, nu se lua negru, dar trebuia sa apas ca naiba.
Stiu ca venise o verisoara de-a mamei din China si ne-a adus doua truse geometrice ( cu Sailor Moon & Co) si niste creioane frumos decorate, au stat in dulap ani intregi pana sa le folosim..

Dar cel mai mult mi-a placut sa scriu cu stiloul. Mereu mi s-a parut ca scriu mai frumos asa si am detestat pixurile. Si inca le detest, doar ca acum, cand am nevoie sa notez ceva, rapid, nu intentionez sa astept dupa un stilou ( in
care se usuca cerneala la o luna dupa ce l-am umplut ) care se lasa rugat sa scrie.

Daca mama era cu ascutitul creioanelor si mania ei de a scrie cu ceva subtire, mi-a fost transmisa, tata era cu stilourile. Si am pastrat intr-o oarecare masura felul lui de a scrie. Scrie mai frumos decat orice persoana intalnita pana acum si nu doar pentru ca e tata.. Tot el mi-a spus sa tin creionul usor oblic pe foaie cand scriu si aproape paralel cu foaia cand colorez. Pentru ce colorez eu acum nu mai e valabil insa..
Din cauza lui detest cariocile ( mai ales pentru ca scartaie - desi scartaitul unei furculite intr-o farfurie de tabla, sau al unghiilor/riglei pe tabla nu ma deranjeaza) si pixurile.

Aveam ascutitori, dar rupeau mina.. le foloseam doar pentru ascutit varful creioanelor ( ca sa nu o stresam pe mama pentru atata lucru; uneori foloseam si smirghelul.. ) si-mi placea sunetul de creion nou ascutit, imi placea cum pocnea vopseaua sub lama ascutitorii.
La fel cum imi place sunetul parului taiat de foarfeca ( asta ar explica datile cand am vrut sa tai varfurile parului si am ajuns la jumatatea lui..) sau a ierbii taiate de coasa.

Parca vin din alta lume... nu-mi amintesc de Cico sau de cozile de la lapte, dar tin minte cartela, cravata de soim.. Si tot ce tin minte de la Revolutie e un videoclip cu Madonna - "Like a prayer", pe matusa-mea care era tanara si pe tata, iesind cu toporul pe scara " in caz ca..".
Nici nu stiu daca amintirile mele sunt exacte sau amestecate..
Tin minte o nuga mare mancata ( unde mai tarziu Petruse isi trantea cociaba) pe marginea vaii in care era circul..
Tin minte caramelele cu ambalaj ce se topea in gura, gumele cu surprize.. Minti erau preferatele mele. Si mancam pe ascuns, ca nu aveam voie sa mancam guma...
Tin minte creioanele muscate, doar ca sa aud vopseaua pocnind si lemnul scartaind usor intre dintii mei.

"Tin minte-un timp ce nu l-a sters uitarea
Cand langa chipul mamei mult iubit
Imi aparea un alt chip: invatatoarea."

Regret ca nu am scris poezia asta cand o stiam toata. La fel cum regret ca nu am profitat de anii cand mama inca vedea bine, ca sa invat sa fac martisoare.
Martisoare pe care le punea intr-o carte groaza, cu coperti cartonate si invelita intr-o hartie roz-alba-visinie picatzie; printre foile ei se gasea mereu cate o bulina sau cate o floare, gata pentru cand ar fi avut nevoie urgent..

Cartea asta si cutia aia mare transparenta, plus un ghemotoc de vatelina din care lua matasea alba, erau ustensilele ei inainte de 1 Martie.

Dar nu a mai facut martisoare de mult si nu a mai ascutit creioane pentru noi, nu m-a mai ajutat la franceza si nu a mai venit in camera, seara, sa vada daca suntem invelite.
Am crescut un pic.

[Weet-weet]

"Si les vœux étaient des poissons, nous lancerions tous des filets" - Gurney Halleck, Dune

Ploaia nu mai sparge capul fiecarei picaturi pe asfalt, pe geamuri, pe ziduri zgrunturoase si reci sau pe capote metalice, zgomotoase.
Se aud doar clopotele ce-si sparg sunetele de cladiri, geamuri inchise, timpane ce tremura la atingerea fiecarui sunet.
E duminica.
Nu mai ploua. A ploua toata noaptea, incet, tacut, palele ventilatorului au avut grija sa acopere sunetele apei ce cadea prin tunelul metalic, pentru a se raspandi pe strada, intr-o panza fina, lucioasa, alunecoasa, ce reflecta fiecare pas, fiecare stea, fiecare nor, fiecare clipa a diminetii.

"Ninge si tu nu esti aici"
Dar aici nu ninge, aici doar ploua si vant, mistral. Aici ploua la fel, iarna, vara, toamna, primavara.. e mereu la fel, rece, gri si soarele apare imediat, ca si cum nu ar fi plecat niciodata.
Aici sunt doar doua anotimpuri, de altfel.. un fel de vara si-un fel de toamna.

Clopotele inca bat zgomotoase, guralive, reci, de fier, inalte, vechi.. anunta un sfarsit sau un inceput?
Ploaia a incetat si totul se comporta comme si rien n'était.