Lip gloss & dreams

[Wild Rose]

O bataie la usa ma trezeste din reveria post-vis.
Inceput sau sfarsit? Nu reusesc sa-mi amintesc. Stiu doar ca ma aflu in fata unui ecran aproape gol de zeci de minute si incerc sa aranjez literele in asa fel incat sa formez cuvinte si in cele din urma, propozitii (preferabil, coerente).


Poate daca ar ploua cu cocaina as iubi ploaia. Atunci nu ar mai fi frig, atunci as putea zambi si as sta afara de dimineata pana seara, profitand de halucinatiile gratuite. Punct.

[Wild Rose]

Oare cat din ceea ce a mai ramas din EU esti TU?

Ma desprind de tine si incep sa ma descompun. Cad. Plutesc in aerul care imi aduce aminte de tine. Inot in nori de fum si sunt sfasiata de ceata prin care ma pierd. Iau foc, dar sunt inconjurata de gheata. Nu pot sa respir, incep sa tremur, te caut in intuneric dar nu reusesc sa te gasesc. Te strig, dar nu ma auzi iar tacerea noptii este terorizata de ecoul vocii mele. Astept sa vii, sa ma scoti din cosmarul in care am intrat, am nevoie de tine acum. Unde esti? Salveaza-ma.

Oare cat din ceea ce a mai ramas din TU sunt EU?

Plutesc mai departe, ma indepartez de realitate, ma pierd pe strazile intunecate si necunoscute. Jocul continua mult timp. Deschid mii de usi care nu duc nicaieri, ma impiedic de obstacole inexistente. Nu ma mai obosesc sa te chem. Probabil dormi. Si oricum, e prea tarziu. Nu cred ca ma mai poti salva.

Oare... Oare NOI mai suntem TU si EU?

[Wild Rose]

Ne nastem liberi dar totusi suntem vesnic constransi. Dominam dar in acelasi timp suntem dominati. Suntem judecati si subjugati, suntem condamnati si blestemati, suntem pedepsiti si omorati.. Pentru vise, pentru dragoste, pentru perseverenta, pentru libertate.

Nu te revolta, nu mai are sens! Prezentul stagneaza inca in trecut iar viitorul este deja distrus de lipsa prezentului.

Ieri am primit vesti de la sufletul meu. Mi-a spus ca este prizonier in Statuia Libertatii. Paradoxal, stiu. Cum poti fi prizonier in simbolul libertatii? A fost inchis pentru ca a indraznit sa spere, sa viseze, sa lupte, sa se revolte, sa iubeasca, sa urasca, sa injure, sa existe, sa simta, sa ucida, sa se razbune. A fost inchis pentru ca a refuzat sa taca, a refuzat sa asculte, sa urmeze, sa se supuna, sa se umileasca, sa se distruga. A ales sa fie altfel.

Dizident
Decadent

Ne nastem in doua lumi paralele - inauntru: afara, bine: rau, alb: negru, lumina: intuneric, dragoste: ura - si totusi simtim nevoia unei a treia.

Uneori doare.

[Wild Rose]

- Alina, tu esti cea care s-a schimbat, nu eu!
- Cum dracu sa ma schimb? Sunt exact asa cum eram in Octombrie, cand s-a prabusit totul. Neschimbata. Tot acolo. N-am plecat nicaieri. Inca astept.
- Astepti degeaba iar asteptarea te omoara.
- Am murit deja.
- As vrea sa fii din nou tu, dar asta nu se mai poate.
- Aici iti dau dreptate. EU eram copila aceea din bratele lui. EU eram prietena ta cea mai buna. EU aveam totul, EU eram fericita, EU aveam vise si sperante... Dar EL m-a abandonat pentru ca... asa era mai bine, tu nu mai esti prietena mea cea mai buna de ceva timp, de avut nu mai am nimic, fericita nu sunt, vise si sperante nu am, poate doar cioburile ramase. Deci, spune-mi te rog, cum as putea sa fiu EU cand tot ceea ce eram EU a disparut?
Ea a inceput sa planga. Eu radeam isteric.
----
Imi amintesc si acum...
-Ma mai iubesti?
-Desigur, sa nu mai ai indoieli.

Culmea. L-am crezut.

[Wild Rose]

Pe o scara de la 1 la 10 te iubesc 8. Si crede-ma, e mult.
Da, stiu ca pentru tine era mult. Prea mult.

Am inteles insfarsit ca uneori pentru a face ceea ce trebuie e necesar sa iei deciziile gresite.

& it feels
like the world is on fire
& I feel
like i'm going down

[Wild Rose]

Ne miscam haotic pe un ritm aproape cunoscut, ne pierdem sistematic in multime si ne ascundem intr'o sticla goala de bere. Urcam aceleasi scari, ne intindem in acelasi pat, avem acelasi vis. In seara asta ne sincronizam perfect, respiram in acelasi timp, ne spunem "noapte buna" si adormim. Atat de simplu. Nu inteleg...

Buna dimineata soare! Te doare si pe tine capul? Imi aprind prima tigara pe ziua de azi si ultima din pachetul tau. Hai, o facem posta. Mai avem cateva minute... Cateva minute pana iti va suna telefonul. Cateva minute pana cand vor deschide si ceilalti ochii. S dupa aceea... Dupa aceea vom lasa totul sa dispara, vom face praf din visul nostru, vom lasa scrum pe jos (asa... sa se stie ca am fost aici) si vom pleca mai departe, dar de fapt inapoi. Azi ne intoarcem la ieri, la acel ieri care era inca azi, fara a stii ca azi s-a facut deja maine.

Ies pe balcon, mai trag un fum si arunc tigara... Tu esti inca in dus, canti o piesa idioata dupa care o dai pe Mafia si ma incanti cu "Gherila PTM". Iesi din dus, tot suparat (de ce esti mereu morocanos dimineata?) si-mi faci cafeaua de dimineata dupa care iesi pe usa. Nu ma obosesc sa-ti spun la revedere, ne-om revedea noi candva...

Tu mergi in Bucuresti sa-ti imbratisezi viitorul, eu plec spre Brasov sa-mi vizitez trecutul.

Hei... Cafeaua asta e mult prea rece si amara!

[Wild Rose]

Show me things I don't want to see
Remind me of who I thought I was gonna be
Take me places I used to go
A long long time ago

Mi-e frica. Mi-e frica ca atunci cand voi deschide ochii nu vei fi langa mine. Mi-e frica ca nu s-a schimbat nimic de cand am indraznit sa-i inchid. Mi-e frica ca NOI nu mai existam. Mi-e frica ca va trebui sa accept asta intr-o buna zi..
Nu vreau...
Nu pot...
Mi-e dor... din nou si mereu.

Du-ma din nou acolo. Era frumos. Ma jucam toata ziua cu iluzii si vise. Invatasem sa simt.
Chiar, de ce m-ai invatat sa simt?


--------

Sticla de whiskey sta aruncata pe birou. Inca un pahar. Ramane aproape goala. Eu sunt aproape beata. Ma indepartez cu pasi rapizi de realitate. Da... Acum e mult mai bine.

[Wild Rose]

Comandam prima sticla de vin. Vin alb. Vorbim. Cineva spune ceva aproape haios si radem. Inca o sticla de vin. O terminam. Mai vrem. Instinctul animalic ne face sa vrem mai mult, intotdeauna mai mult. Comandam whiskey. Mai bine. Dar nu e destul. Niciodata nu va fi destul. O tequilla, doua, hai poate trei... Haos. Imi place... Uitasem senzatia. Uitasem sentimentul.
Sunt aproape fericita.

Iti amintesti??

Da, iubita mea, imi amintesc... Era toamna si noi stateam pierdute intr-un parc oarecare, asezate pe o banca oarecare. Inca o betie crunta, inca o durere de cap infioratoare maine dimineata. Vezi? Am ajuns sa fim monstri din cosmarul de acum cateva luni. Nu-i asa ca e frumos? Ma iei de mana si ne ducem pana la cap ritualul. Haleluya! Am uitat. Durerea devine suportabila.
Maine de la capat.
Asa era.. Acum e diferit. Acum nu vrem sa scapam de realitate. Ne supunem ei. O imbratisam puternic si ne rugam doar ca ea sa ne accepte pe noi.
Poate totusi nu e prea tarziu...

[Wild Rose]

Uita-te in oglinda si spune-mi ce vezi...

Mi-era dor de vocea aceea. Mi-era dor de cel care m-a invatat candva sa spun "te iubesc" si in cele din urma sa tip "ma doare".

Azi pot spune ca am invatat ca exista unele persoane pe care le voi iubi mereu. Sunt unii oameni care nu vor inceta niciodata sa ma fascineze in nebunia si frumusetea lor. Intrebarile se pot repeta la nesfarsit dar raspunsul final este vesnic incert. Pleci, te pierzi, te regasesti, iubesti din nou, esti sfasiat de o durere noua si totusi... Cortina se trage iar tu te intorci tot acolo...

Sa fim realisti, timpul nu schimba si nu vindeca nimic...

[Wild Rose]

Lumea mea ma reneaga, ma sfasie, ma arunca la pamant si ma calca-n picioare. Vars o lacrima de fiecare data cand imi amintesc ca nu voi ajunge niciodata sa-mi indeplinesc cele mai arzatoare vise. Sunt dezamagita de fiecare data cand inca o persoana imi dovedeste ca omul este in sinea sa doar un actor, o mizerie, un gunoi al strazii. (si el ura specia umana) In spatele fiecarui zambet se ascunde un prefacut infect pregatit sa profite si care se lasa la randul sau condus de propriile obsesii.

Strada mea e plina de gunoi iar gunoiul se inmulteste pe zi ce trece. Oamenii isi arunca incontinuu visele intr-o ghena iar ele putrezesc acolo. Suntem defecti din fabricatie si fabricati pentru a ne lasa creierii spalati de niste ratati.

Ma simt defecta. Ma descompun si eu si ma ingrop sub mizeria din fata portii mele. Ajung sa visez vrajitori cu aripi si dragoni roz.

[Wild Rose]

I walk alone through shapeless dreams
my only home is the wasteland that I cross
I close the door and turn the key
those days of joy are barely memories
Now when you're gone, your star will
shine on, won't you shine for me?

M-am saturat de mastile mele, m-am saturat sa le schimb de pe-o zi pe alta si sa ma prefac neinteresata si neafectata de ceea ce ma inconjoara. M-am saturat de minciunile frumoase si cuvintele dureroase, m-am saturat de zambetele false si gesturile afectuoase. Aceasi oameni, aceasi scena, aceasi actori netalentati (tu nu ai fost niciodata printre ei, desi ti-am spus asta de nenumarate ori), acelasi decor patat, aceleasi culori sumbre, aceleasi umbre (au fost totusi oameni candva) care se preling pe pereti si se pierd in intuneric.
M-am saturat de micile secrete pe care trebuie sa le pastrez, m-am saturat sa te apar sacrificandu-ma pe mine, m-am saturat de vocea ta intotdeauna putin trista sau obosita si m-am saturat de ochii mei goi.
Uneori ma trezesc din somn tipand iar ecoul vocii mele terorizeaza tacerea noptii. Intrerup intotdeauna o frumusete de cosmar doar pentru a intra in altul.
Intr`adevar, asa a fost mai bine. Am facut ceea ce trebuia, nu ceea ce voiam. Intotdeauna exista o linie fina intre ceea ce trebuie sa faci si ceea ce vrei sa faci. Intotdeauna vrei fara a putea si poti fara a vrea.

Nu-i asa ca e minunat? Sunt atat de fericita... Observi oare ironia in spatele cuvintelor?

Si, tu?

[Wild Rose]

Am in mana o scrisoare veche, ingalbenita. Am in dreapta mea o poza rupta in mii de bucati. Am covorul patat si peretii zgariati de amintirile zilei de ieri si speranta zilei de maine. Am un pix care nu vrea sa scrie si o foaie de hartie deja maltratata... tot de mine.

Lumea ma intreaba mereu ce vreau de la viata, dar nu se opreste niciodata sa ma asculte. Poate asa ar intelege.

Am blugii rupti si tricoul murdar. Am cioburi de vise si bucati din cateva umbre triste.

Imi ajunge!

[Wild Rose]

I apologize for bleeding on your shirt.
Forgive me, please.

[Wild Rose]

E ciudat dragul meu jurnal, cum tocmai oamenii carora nu le spui niciodata ce simti (in cazul in care ai invatat sa simti) sunt cei care te inteleg perfect. Desi m-am crezut mereu cu un pas inaintea lui (nu prea conteaza la cine ma refer, nu cred ca ti-am mai vorbit despre el si, daca am facut-o, mai mult ca sigur am facut-o foarte vag) , am ajuns sa constientizez tocmai acum ca am fost mereu in urma.
Am incercat sa-mi ascund secretele sub diferite masti, si aflu acum ca pe el nu l-am pacalit niciodata. M-a lasat sa ma mint, sa-l mint... Pentru ca, desi nu ma oboseam niciodata sa-i vorbesc despre mine, a ajuns cumva sa ma cunoasca mai bine decat toti ceilalti.

Cand mi-a spus, m-am bucurat sa aud ca esti fericita...

Nu ar fi trebuit sa plec trantind usa in spatele meu. Nu ar fi trebuit sa uit. Si ar fi trebuit sa-mi dau seama ca el a stiut mereu.

Iar EL... EL-ul despre care iti vorbesc de atata timp, de prea mult timp chiar dragul meu, nu a inteles niciodata. Desi i-am explicat de nenumarate ori (uitand intotdeauna sa mentionez ceea ce era mai important) nu s-a obosit sa asculte cu adevarat. Probabil ca si acum crede ca ma cunoaste. Oare?

~~~~~~~~~~~~

M-am oprit, ca in orice alta zi a saptamanii, la Snack Attack (da, faimosul local al intalnirilor cu ai mei dragi colegi). M-am asezat comod pe scaunul liber care parca ma astepta, nefiind deloc surprinsa sa descopar chipurile atat de cunoscute care incercau sa mai piarda vreo ora din viata la o cafea dulce si mult prea fierbinte. Observ ca unii au trecut deja la ice tea-uri, la sucuri racoritoare. Ne adaptam si noi pe cat putem cu anotimpul care pare sa-si fi facut insfarsit simtita prezenta cu adevarat.
Ne-am aprins o tigara (nu chiar toti, ce-i drept. L. tot spune ca vrea sa se lase de fumat), ne-am mancat prajiturile si ne-am pierdut in discutiile noastre de neinteles, in barfele absurde care totusi nu pot fi niciodata neglijate.
Dupa care mi-a sunat telefonul si m-am intors la realitate, i-am salutat pe toti si am mers cu pasi grabiti spre masina.

Numaratoarea mea continua. A mai trecut o zi. Iar numarul lor creste continuu, si s-au transformat deja in saptamani, in luni. Si nu, nu s-a schimbat nimic. A mai trecut o zi nenorocita si EL (da, da, da.. acel el) tot nu a inteles.

[Wild Rose]

Uneori ma gandesc ca ar fi trebuit sa-ti spun. Cred ca mi-ar fi placut sa-ti vad reactia. Mi-ar fi placut sa te vad plecand. Dar mi-era frica ca te voi face sa ramai...

[Wild Rose]

Azi iti scriu in graba dl jurnal, deoarece in scurt timp tre' sa ma deplasez (nu ma intreba unde ca nu stiu si nici nu prea conteaza).

Atunci cand sunt cu L. ma simt inutila. Cum poti consola o persoana care a pierdut totul? Ce ii poti spune unui copil (caci la cei 17 ani ai sai, tot asta este) care viseaza noapte de noapte moartea singurei persoane la care a tinut cu adevarat? Nimic... El imi spune ca tacerea mea ii face bine iar ca atunci cand indraznesc sa-i raspund, cuvintele mele ii mai alina durerea... Nu-l cred. Tot ma simt inutila. Si nu-mi place.

Eu sunt intr-o continua schimbare. Oamenii vin si pleaca din viata mea atat de repede incat nici macar nu mai apuc sa observ cu adevarat prezenta lor. Nici macar nu mai constientizez plecarea. Uneori ma gandesc ca un simplu "imi pare rau" ar putea remedia situatia, ar putea sa-i faca pe cei care se pregatesc sa plece sa ezite, fie doar pentru cateva clipe. Dar nu pot. Acum cateva luni, probabil as fi procedat altfel. Mi se spune des ca acum cateva luni eram mai "draguta" cu cei din jurul meu. Foarte posibil. Dar acum cateva luni totul era diferit... Inclusiv eu. Urmand vorba unui mare intelept, poate ar trebui sa afirm ca "asa e mai bine". Cine stie, poate. Dar mai bine trec peste vorbele acelor mari intelepti pentru ca oricum n-au niciodata dreptate. Ma rog, aproape niciodata.

Fac o mica paranteza pentru a-ti spune ca s-a dovedit a avea foarte mare dreptate atunci cand a spus ca EA este cel mai frumos lucru din viata mea... Si ca noi avem cea mai frumoasa prietenie posibila. Si uite ca, dupa mii de probleme si obstacole, dupa mii de detalii nesemnificative si mii de certuri stupide... Tot ea este cea care ma tine strans de mana. Tot ea este cea care ma protejeaza de mine.

Revenind:

Si ti-am spus dragul meu jurnal cat de egoista am devenit? Prea egoista. Copilul din mine ar fi avut o repulsie fata de ceea ce simt acum. Eu nu. M-am gandit prea mult timp la binele celor din jurul meu, la fericirea lor. I-am protejat mereu, ranindu-ma pe mine. Si oricum, in momentul de fata orice as face situatia ramane iremediabila. Si poate ca asa trebuie sa fie. Fiecare face ce este mai bine pentru el, pentru ca oamenii sunt egoisti, ca si mine. Deci ma aleg pe mine, ei se aleg pe ei, si viata merge mai departe.

Iar in ruinele desarte a zilelor de ieri, ajungem sa putrezim in noi.

[Wild Rose]

M-am cumintit rau. Nu-mi place. Saptamana aceasta am consumat foarta multa cafea. Si foarte mult Nestea (de lamaie). Am incercat sa nu mai injur, ca doar sunt o dom'soara, ce pula mea. Da' asta ie ceva mai greu. Mai ramane sa ma las de fumat si ma declar perfecta.
Deci, da. Maine beau alcool, ca-mi permit

Au venit gunoierii azi, ti-am spus? Au ridicat o mica parte din mizeria care se asternuse in fata portii mele. Asa ca acum nu's la fel de multe sticle de whiskey si vodka, pachete goale de tigari, etc. Si a disparut si repulsia aia fata de toti si de toate, si minciunile, si sperantele vechi, si cuvantul niciodata. Si dezamagirile si cretinii idioti infecti nespalati... intelegi tu.

Si ti-am spus ca azi am facut o criza de ras? La propriu? Adicalea eram la scoala si am aflat cat de rau mi-am distrus notele prea minunate pe acest trimestru. Si, pentru ca totul este atat de roz si de frumos, m-am asezat jos si am inceput sa rad. Isteric. Diana s-a asezat langa mine, radea si ea. La un moment dat m-a intrebat de ce (organul pe care nu-l detine) radem. Mi-am dat ochii peste cap, si, foarte serioasa, am intrebat-o : da' ce vrei sa fac, sa plang?

Am fost la Ruine si inainte sa plec spre casa m-am oprit sa-mi iau un Mcsundae ca, deh, uneori trebuie sa ne amintim de ce faceam acum un an, nu?

~~~~~~~~~~~~

Sunt singura acasa. Pierduta-n tacere. Putin nostalgica. Ma enerveaza sa stiu ca o parte din mine inca sta ascunsa-n el.

[Wild Rose]

De ce n-am avut niciodata rabdare? De ce am uitat sa iert? De ce detest falsitatea si ipocrizia? De ce nu ma fascineaza mizeria din jurul meu? De ce am fost invatata ca pentru a obtine ceea ce iti doresti este necesar sa risti totul (de unde se subintelege evident ca ai putea pierde totul)? De ce nu ma doare nimic, de ce nu ma intereseaza tacerea? De ce m-am lasat sa uit? De ce ma sperie imposibilul? De ce am fost mereu impulsiva, teribil de impulsiva, ingrozitor de impulsiva?

De ce n-am invatat inca sa nu mai intreb de ce si sa ma rezum la un simplu inteleg?

Ti-am zis dragul meu jurnal ca "laif iz biutiful"?

[Wild Rose]

Iti mai amintesti Vama? Era frig. Si azi e frig. Azi aerul are mirosul Vamii. Asa cum am cunostut-o eu. Plina de oameni, acaparata de ei, de muzica, de dans, de fumul de tigara care se asternuse peste noi. Si totusi atat de singura.
Si, pierduti in dezordine, acoperiti de galagie, distrusi de vantul rece... Un EL si o EA stateau intinsi comod pe un sezlong.

Hai sa facem ca noi iubito si sa ne pierdem in propria nebunie pe plaja insorita unde stau ascunse visele noastre. Hai sa ne prefacem ca nu am descoperit niciodata ca lumea noastra este atat de macabra si lipsita de sens. Hai sa ne pierdem printre valuri si sa le lasam sa ne duca trupul la mal. Hai, te rog. Promit ca te voi tine strans de mana.

[Wild Rose]

Iti mai amintesti Vama? Era frig. Si azi e frig. Azi aerul are mirosul Vamii. Asa cum am cunostut-o eu. Plina de oameni, acaparata de ei, de muzica, de dans, de fumul de tigara care se asternuse peste noi. Si totusi mereu singura. Si putin trista.
Daca te uitai atent puteai vedea, pierduti in dezordine, acoperiti de galagie, distrusi de vantul rece... Un EL si o EA stand intinsi comod pe un sezlong, rupti de realitatea din jurul lor. Haotica si nebuna imaginea ce o creau. Mi s-a spus ca povestea lor a luat sfarsit. Mi s-a spus ca au fost ingropati de nisipul Vamii. Si totusi, daca ar fi sa te intorci azi acolo, pe aceasi portiune de plaja, probabil ai auzi strigatul ei. Probabil ai simti durerea pe care ea a simtit-o cand TU-ul ei s-a pierdut printre straini. Probabil ca ti-ai simti pielea sfasiata de ghearele amintirilor ei. Probabil ti-ar spune ce mi-a spus si mie. I-am simtit hoitul putrezind in mine, si am putrezit si eu cu el.
Si fiecare lacrima cazuta din ochii ei s-a adunat in multimea de lacrimi ce formeaza marea.

Recunosc. De cand a luat sfarsit povestea ei, Vama mi se pare putin mai trista decat deobicei.

[Wild Rose]

Fum. Mult fum. Absurd, dar ma gandesc ca atunci cand voi reusi sa ies din aceasta incapere subterana voi avea impregnat in haine si'n par mirosul persistent, fatal, crud... al tutunului. Tutun amestecat cu parfum. Combinatia perfecta.

Merg desculta pe soseaua uda. Pana unde?

[Wild Rose]

Vreau sa nu mai simt asa, smulge-te din viata mea.
.... Si pleaca!

Nu-i suport privirea. Ii simt ochii arzand prin mine si stiu ca nu ma pot ascunde, oricat de mult as vrea. Nu-i suport vocea. Melodioasa, dar intotdeauna plina de ironie si sarcasm. L-am urmarit venind spre mine, incercand sa-i ghicesc urmatorul pas, incercand sa intuiesc cum ar trebui sa ma comport (totul depinde de starea sa de spirit). Fiecare clipa petrecuta in prezenta lui ma oboseste si dupa fiecare intalnire (neplanificata, intotdeauna) ma simt epuizata, de parca ar reusi in doar cateva zeci de minute sau cateva ore sa-mi smulga nu doar energia dar si puterea de a continua jocul. Nu am voie. Cred ca-mi place sa ma torturez cu acest gand, imi place sa intorc pe degete literele care formeaza cuvantul imposibil.

------

Sunt extenuata. Zi lunga. Zi grea. Zi calduroasa de vara iar spre seara cateva picaturi de ploaie s-au furisat spre mine. Nimic neobisnuit. Si totusi o zi frumoasa, un EL bine dispus (desi departe si absent azi), un vis implinit. Incertitudini si neintelegeri, probleme ramase nerezolvate, povesti care si-au atins punctul culminant iar acum se apropie fulgerator de sfarsit, daca nu s-au sfarsit deja. La un moment dat nervi, la un moment dat tipete si certuri absure care n-au schimbat nimic si cateva cuvinte aruncate-n vant, doar pentru ca plictiseala omoara iar atunci cand simti ca te plictisesti tre' sa schimbi cumva. Plus o sticla de vin (alb) si un martini.

[Wild Rose]

Nimeni nu vede, nimeni nu simte, nimeni nu stie, nimeni nu crede... Shh... Secretul nostru, bine?

[Wild Rose]

Cred ca de fapt am gresit de fiecare data cand se putea gresi. Am certitudinea ca am spus prea putine si uneori prea multe. Ca au fost zile in care m-am trezit prea devreme sau mult prea tarziu. Ca nu am asteptat mai des rasaritul. Stiu ca mi-am asumat singura rolul de lidera impotriva imposibilului. Dar nu sunt atat de puternica. Nu pot invinge cuvantul "niciodata".

Nu-i asa ca e minunat?

O zi ingrozitor de calda, sufocanta as spune. Simteam cum ard, vedeam cenusa ramasa din mine, simteam fiecare strop de soare care mi se scurgea din vena. Si totusi mainile mele au fost reci, inghetate parca de frigul din mine. Nu am reusit sa ma incalzesc, desi am incercat. In zadar. Am incercat in zadar.

Sunt atat de fericita...

[Wild Rose]

Am asteptat. Pierduta-n asteptarea mea am fost. Pierduta-n vise imposibile. Pierduta-n zile de maine, desi eram sigura ca acel "maine" pe care-l asteptam nu avea sa vina niciodata. Pierduta intr-o privire... Ma rataceam in lumi straine, alunecam pe o strada pustie, strivita eram de cuvinte grabite. Privirile ironice, cuvintele taioase, frazele sarcastice, zambetele ce aveau mereu o urma de tristete... Le tin minte. Imi apartineau si erau o parte din mine. Da, recunosc!

Sunt o luptatoare. Imi apar visele. Imi apar dorinta de a trai. Imi apar dreptul meu la fericire. Ai fi surprins dragul meu jurnal daca ti-as spune ca steaua mea norocoasa a reaparut? Sarbatorim, iti promit.

Stiai ca oamenii intotdeauna primesc ceea ce merita? Stiai ca totul e posibil? Spune-mi, stiai ca sunt aproape fericita?

[Wild Rose]

Fuge, se descompune, evaporandu-se, se loveste, strivit de pasi grabiti, distrus de un zambet rece. Ma simt alergand dupa el, ma simt alunecand pe strazi pustii, cautand o privire cunoscuta. Doar atat as vrea. Sa-l pot ajunge. Nu sunt in el, nu e in mine. Am ramas mereu cu doar cativa pasi in urma. Din nou imi spun ca e prea tarziu.

Ma misc intr-un fel de slow motion nedefinit. Ma pierd in voci straine, imi simt corpul tremurand si stiu ca rad (desi nu-mi amintesc care a fost gluma). Ciudat. E ciudat sentimentul de a nu fi, e ciudata viata, sunt ciudati ei si sunt ciudata eu. Nu ii cunosc, nu ma cunosc, nu ne cunoastem, dar cred ca ii stiu! Un fel de deja-vu. Fac un pas paseste o data cu mine, ma grabesc si tu te grabesti iubito, nu vreau sa ne pierdem tine-ma strans de mana, te simt prabusindu-te in mijlocul strazii si, fiind incapabila sa-mi gasesc echilibrul, ma prabusesc o data cu tine macar am cazut impreuna. Si pot sa uit ca timpul trece...

[Wild Rose]

Ai facut multe greseli
Da, stiu. Uneori prea multe.
Dar oamenii sunt supusi greselilor. Important este sa inveti din ele. Iar tu ai facut asta.
Chiar crezi? Eu simt ca stagnez, ca am stagnat. Ma simt defecta..
Lupti. Intotdeauna ai luptat. Asta imi si place la tine.
Am luptat atat de mult incat am uitat pentru ce lupt. Stii? Incepi lupta cu un scop dar anii trec si in cele din urma tu ramai doar cu lupta. Si ajungi la un moment dat sa te intrebi: pentru ce lupt? Si nu mai stii...
Eu cred ca am facut bine, ca am luat decizia corecta la momentul respectiv.
Eu nu reusesc sa-mi amintesc. E si trecutul meu, stiu. Dar mi-e strain.

Si totusi, inca nu mi-am amintit. Cand a inceput lupta? Pentru ce lupt? Pentru cine? Pentru EL (si in cele din urma, cine dracu mai e EL?), pentru voi, sau pentru mine? Sunt plictisita, sictirita, uneori amuzata de aceasta intrebare. Si caut degeaba raspunsul. Oricum e irelevant.

Azi, multa ploaie. Si liniste. De parca cineva ar fi apasat neglijent butonul "pause". De parca s-ar fi rupt banda. Poate nu mi-am dat eu seama si nenorocitii au dat drumu' la publicitate. Oare cat dureaza?

Cineva mi-a soptit azi ca marea-i beata...

[Wild Rose]

"Taste the memories running from my eyes
Nervous flashlights scan my dreams
Liquid shadows silence their screams"

Hai sa facem ca noi iubito si sa ne pierdem in propria nebunie pe plaja insorita unde stau ascunse visele noastre. Hai sa ne prefacem ca nu am descoperit niciodata ca lumea noastra este atat de macabra si lipsita de sens. Hai sa ne pierdem printre valuri si sa le lasam sa ne duca trupul la mal. Hai, te rog. Promit ca te voi tine strans de mana.

~~~~~~~~~~~~~

S-a intors vara. S-au intors Ruinele. S-a intors marea. Imi face cu mana si ma cheama spre ea. Deja simt nisipul sub mine. S-au intors noptile nedormite. S-au intors zilele infernal de calde. Si totusi simt si stiu ca s-a schimbat ceva. Nu-mi plac schimbarile. Mai mult de atat, am o repulsie totala fata de ele. De ce se schimba totul? De ce s-au intors toate doar pentru a-mi arata ca nu va mai fi niciodata la fel? Inteleg (pe dracu!)

Macar pot afirma ca nu mai stagnez.
Cred.

[Wild Rose]

De ce nu intelege nimeni ca eu vreau sa fiu defecta?

Imi place sa ma stiu pierduta-n nebunia mea. A inceput sa-mi placa sa dezamagesc. Ma vad atarnand de un fir subtire de ata care sta inca legat de trecutul meu, de visele mele. Oricat mi-as spune ca trebui sa le ingrog in trecut, sa le arunc intr-o cutie de pantofi si sa le ascund sub pat, uitand de ele... nu pot! Le vreau in mine. Ma vreau in ele.

Speranta moare ultima. Dragostea, niciodata.

Stau intinsa pe plaja, pierduta-n tacerea noptii, in sunetul produs de valuri atunci cand se izbesc de mal. Daca-mi inchid ochii pot distinge chipul lui. Daca-mi inchid ochii, ma pot preface ca inca exista un noi.

Da, sunt defecta. Am invatat sa simt.

[Wild Rose]

In camera, dezastru. Pachete goale de tigari aruncate pe jos, sticle de bere, haine murdare... Calc peste cioburi prafuite pentru a ajunge langa pat. Ma prabusesc peste tine.