Azi, Romania-Serbia 21-25, prima mansa a dublei de baraj ce conteaza pentru calificarea la Europenele din decembrie 2006.
Primul meci pe care-l vad live al nationalei feminine de handbal a Romaniei, motiv pentru care, inaint de meci m-am bucurat foarte, iar la incalzirea fetelor eram pe alta lume.
Publicul a fost si el bun, trecand peste toate problemele organizatorice. Polivalenta a fost aproape plina.
Inceputul de meci a fost delirant pentru fetele noastre, ele reusind sa impuna inca de la inceput un avantaj de 4 goluri pe fondul unei echipe a Serbiei vadit demoralizata de atmosfera.
Avantajul s-a mentinut cam pe toata durata primei reprize. Nu insa si ritmul de joc, pentru ce romancele au pierdut teren (sau sarboaicele au castigat), astfel ca la pauza diferenta mai era de numai 2 goluri.
In repriza a doua s-a intrat in joc mult mai echilibrat, iar momentul psihologic a fost cu vreo 12 minute inainte de final, cand Sarboaicelor li s-a validat un gol care se pune doar la cricket, mingea lovind radacina barei si ricosand afara. Scorul era 19-16 pentru Romania. Dar din acel moment nimic n-a mai functionat cum trebuie. Nici macar tabela de marcaj, pentru minute bune majoritatea oamenilor din sala nestiind cat e scorul, iar Romaniei prelungindu-i-se 2 eliminari de 2 minute. Astfel, cu doar 4 jucatoare de camp, romancele au fost egalate si au cedat psihic, iar pana la final nu prea li s-a mai legat nici o actiune. Scor final, 21-25 pentru Serbia, care e in pole-position pentru europene.
Meci castigat dupa parerea mea in plan psihologic, pentru ca valoric mi-a fost destul de clar ca romancele au fost mai bune. De la sarboaice mi-au placut pitica de-a jucat cu numarul 5, care a putut sa joace si inter si pivot si care-a destabilizat de cateva ori bune apararea noastra, si numarul 17, coordonatoarea, care stie intr-adevar sa conduca un atac.
De la noi mi-a placut mult Elisei(si-am inteles de ce i se zice cel mai bun inter stanga din lume), Varzaru (si-am inteles de ce e campioana europeana fara sa marcheze prea mult. Pentru ca nici nu se marcheaza pe partea ei.), Steluta Luca (pacat ca n-are viteza si detenta, dar e o jucatoare tehnica si-o aparatoare solida) si Lecusanu (pacat ca ii e prea frica sa arunce). Daca Lecusanu ar fi indraznit mai mult, sau daca Gatzel ar fi jucat ceva mai in viteza, meciul era castigat. Si chiar si-asa, daca fetele reuseau sa mentina ritmul din primele 10 minute, castigau la vreo 20 de goluri diferenta.
Asa, vorba unuia din sala... "Vezi bai, Tadici, ai ras tu de ea, da' te-a avut". Anja Andersen, cea mai tampita antrenoare de handbal dupa Mariana Tarca. Care e cel mai tampit antrenor de handbal dupa Gheorghe Tadici.
PS: Faceti bre ceva cu fanclubu' asta, ca prea merge prost. Sa dea o lege, ceva, de la minister...