Pagina 1 din 7

Concerte Parazitii

MesajScris: Mie Aug 28, 2002 8:10 pm
de gutza36
PARAZITII la Festivalul de la Sziget.
Aproape 2000 de spectatori au cerut bis

PARAZITII au cantat la Festivalul de la Sziget, pe 4 august, pentru aproape 2000 de spectatori din care jumatate romani. Dintre cele 8 trupe care au urcat pe scena hip hop a festivalului, PARAZITII, singura formatie romaneasca, a fost si singura formatie de la care publicul a cerut bis. Show-ul lor a fost prelungit, la cerinta publicului, cu aproape o jumatate de ora. Aceasta reactie se datoreaza pe de o parte, faptului ca aproape jumatate din spectatori erau romani, iar dintre acestia, cei mai multi fani PARAZITII veniti din Romania special pentru acest concert. Pe de alta parte si organizatorii au fost mai mult decit incintati de show-ul celor de la PARAZITII. Dupa concert au mers cu o parte din fani la o terasa, la un chef, care a tinut pina dimineata.

Cat priveste impresiile celor de la PARAZITII despre festival, totul este la superlativ. Tocmai de aceea urmeaza firesc intrebarea: la noi de ce nu exista un astfel de eveniment? “E inadmisibil ca o tara atit de mica, precum Ungaria sa aiba un festival atit de mare, in timp ce o tara atit de mare, precum Romania, nu are nici macar un festival micâ€Â

Re: Concerte Parazitii

MesajScris: Vin Sep 06, 2002 12:25 pm
de Piti
Nu prea sthiu ce se intampla aici.Asa ca o sa zic doar ca Parazitii sunt cool si ca sunt, dupa parea mea, cea mai buna truma romaneasca in momentul de fata. Sper sa o tina tot asa!!!
Piti!!!

MesajScris: Lun Oct 07, 2002 9:31 am
de sica
14 iulie 2000
Parazitii la Chisinau
Parazitii:"Nu ne-am ashteptat ca publicul de aici sa ne intalneasca atat de calduros. Noi gandeam ca aici nici nu s-a auzit de noi"
A fost nevoie de trupe speciale de securitate ca sa-i scoata din cladire, fiindca cateva sute de fani urcau pe ferestrele cladirii..
A fost super.

CONCERTEEEEEEEEEEEEE

MesajScris: Vin Noi 22, 2002 6:46 pm
de gutza36
06.12 galati
08.12 rm.valcea
13.12 timisoara
27.12 baia mare

cine vine?!?:p

MesajScris: Vin Noi 22, 2002 7:42 pm
de sica
sa-mi bag picioru ce norok am! In acea perioada 3-7 dec. o sa fiu la Galati!!!!
Merci pt informatsie!

Concerte

MesajScris: Dum Dec 01, 2002 10:39 pm
de ckride
» Vineri-6 decembrie - Parazitii in Rm Valcea. Apelati 0740644846 pt invitatii.


» joi 12 decembrie concert Parazitii in Fire Club orele 21:00, aici nu am invitatii da as vrea



anuntati si voi concertele din timp pe aici daca stiti ceva.

MesajScris: Mar Dec 03, 2002 2:05 pm
de marian jan
adica in FIRE nu se intra decat pe baza de invitatie?;P

MesajScris: Mar Dec 03, 2002 3:53 pm
de ckride
nu mah... cred ca se va intra ca la orice concert. Am zis doar ca nu am io invitatii :)

MesajScris: Joi Dec 05, 2002 9:23 pm
de wclan
fire club nu e langa backstage cumva?

MesajScris: Vin Dec 06, 2002 12:02 am
de ckride
ba da :) e prin zona


intrarea e 50 de mii cica, o sa fie misto de tot, va fi un stand unde se vor vinde viniluri parazitii, sepci si etc alte chestii d-astea

MesajScris: Mar Dec 10, 2002 4:27 pm
de wclan
in deschidere va canta anonim

MesajScris: Joi Dec 12, 2002 12:00 pm
de xennon
cand si unde a fost lansarea la "irefutabil"? stie cineva?

Fire 12 decembrie 2002

MesajScris: Vin Dec 13, 2002 5:12 pm
de NEVERMORE
In ciuda spatiului cam neincapator si a proastei aerisiri din minunatul club..sunt de parere ca prestatia Parazitilor a fost ca de obicei cu totul speciala.A fost careva? Ce parere aveti?Care a mai servit evenimentul?

MesajScris: Vin Dec 13, 2002 11:12 pm
de cutuma©
Fire sux. M-am convins inca o data...dak mai era nevoie...

Sa fiu scurt...am ajuns pe la 9...dupa ce majoritatea celor cu care trebuia sa vin au anulat in ultima clipa, ramanand cu "resturile". Noroc c-am dat de alin k altfel muream pe-acolo(la multzi ani inca o data). O ora cu muzica de fundal...o ora cu doua trupe una acceptabila (anonim) shi una de tot kktu' (explicit) -poate zici neamtzule ca au fost tari k sa mor de nu fac urat- . Dup'aia au aparut shi parazitzii...au apucat sa cante o strofa ca a cazut curentu...baga-mi-ash **** se auze de prin sala. Asta shi sticle de bere spargandu-se. In fine, peste un sfert de ora a revenit totu' la normal shi au inceput sa cante iarashi...pacat ca pe la 12 fara 15 a trebuit sa plec k deh, vorba lu raku, io-s d'ala care se duce acasa cu "saru'mana mama". In fine...

P.S. Neamtzule...io ma intzeleg mai bine cu tine pe YM decat in realitate. :)

decret

MesajScris: Sâm Dec 14, 2002 11:35 am
de ckride
cred ca ne-am fi inteles bine, da` nu am avut timp sa discutam.

Explicit mi-au placut, nu versurile melodiilor cat vocea unuia din formatie.

MesajScris: Mar Dec 17, 2002 1:58 am
de TARAN
din pacate eu nu am putut sa fiu acolo,daca se poate spune-mi si mie daca au cantat piese si din albumele mai vechi

MesajScris: Mar Dec 17, 2002 2:23 am
de TARAN
am inteles ca mai au un concert pe la jumatea lui ianuarie in polivalenta..daca stiti mai multe spuneti si mie

MesajScris: Mie Dec 25, 2002 4:22 am
de Uncle Boggy
Nu am putut din pacate sa ma duc si eu sa-i vad, dar am auzit ca a fost totusi bine.
Am vazut la un pusti tricou cu Irefutabil.
Stie cumva, cineva unde se pot gasi tricouri sau sepci cu para. ca as vrea sa-mi iau eu.

Re:

MesajScris: Mie Dec 25, 2002 7:08 pm
de gutza36
Initial trimis de Uncle Boggy
Nu am putut din pacate sa ma duc si eu sa-i vad, dar am auzit ca a fost totusi bine.
Am vazut la un pusti tricou cu Irefutabil.
Stie cumva, cineva unde se pot gasi tricouri sau sepci cu para. ca as vrea sa-mi iau eu.


Tricourile s-au terminat dar pana pe 10.01.03 va fi gata seria a doua ce cuprinde 2 modele noi. Nu cunosc noile preturi si probabil nu se va mai reedita prima serie.

Albumul IREFUTABIL exista de 2 zile si in varianta digipack (plastografiata, cu booklet), EDITIE LIMITATA. Costul unui astfel de CD este de 200.000:p

fara numar..

MesajScris: Vin Dec 27, 2002 4:10 am
de Uncle Boggy
Am inteles ca or sa apara altele noi, dar de unde ni le vom putea procura si la aproximativ ce pret?
Ca de Fire daca stiam, trimiteam macar pe cineva pt. ca nu am putut sa ma duc.

MesajScris: Sâm Dec 28, 2002 8:23 pm
de marian jan
merci mihai.
fire-ul e de cacat,au demonstrat pentru a mia oara.un concert la care am fost mai mult beat(prietenii stie de ce :p).oricum,nu mi-a placut deloc.l-am vazut si la tv,si ei au recunoscut ca a fost de cacat.

MesajScris: Dum Ian 12, 2003 5:20 am
de sadox
Shtie careva din voi cand vor veni Parazitii in concert shi pe la Arad?Peace!!


Revin shi ma scarpin/ Mananc pana mor/Vreau sa vad tzatze shi buci patelevizor

MesajScris: Mie Ian 15, 2003 1:16 pm
de renegatu
cand e un concert in suceava

sibiu

MesajScris: Mie Ian 15, 2003 7:06 pm
de gutza36
(probabil) 15.02 - Sibiu

MesajScris: Mar Ian 21, 2003 2:15 pm
de marian jan
16 februarie-sibiu-intr-un amfiteatru sau asa ceva impreuna cu trupele vita de vie si luna amara.

MesajScris: Joi Ian 23, 2003 2:53 pm
de marian jan
din pacate s-a anulat.

NOUTATI?!?

MesajScris: Joi Ian 23, 2003 7:47 pm
de gutza36
..citisem pe anti-playback.ro ca parazitii ar fi in italia in ianuarie..
are cineva detalii despre vreun turneu european din prima jumatate a anului?!?

peace'n'out...

MesajScris: Vin Ian 24, 2003 7:48 pm
de sica
sa-mi bag poola

Prin Bucuresti...?

MesajScris: Sâm Feb 01, 2003 2:31 pm
de Iceman21
Se aude ceva de un concert prin Bucuresti? Daca aflati ceva faceti public! :)

MesajScris: Joi Feb 06, 2003 11:35 pm
de sadox
Shtiu ca ceea ce-o sa zic yo nu are treaba cu threadu asta,da shtie careva de aici cum pot lua legaturah cu baietzii de la parazitzii.Shtiu ca o sa vi se para banala kestia astah da am compus shi yo nishte versuri shi as vrea sa trimit un demo la parazitzii(nu se shtie niciodata ce se poate intampla).

Ragai shi ma skarpin/Mananc pana mor/Vreau sa vad tzatze shi buci pa televizor