Ieri, peste 5 milioane de romani (asa spun statisticile) au suferit una dintre cele mai mari sperieturi posibile cu ocazia unei sarbatori pagane pe care defapt nici nu o sarbatoresc. Ironia este ca sperietura vine din partea uni crestin declarat, care se lauda peste tot ca se trage cu Dumnezeu de sireturi. Partea trista este ca sperietura va continua nedefinit pana cand se va ajunge la un rezultat pe care oricat de chibiti am fi nu il putem preconiza momentan.
Am citit zeci de teorii insa, repet, momentan nimeni nu poate stii nimic. Sistemul nostru juridic este f flexibil iar dementa lui Gigi a atins cote insuportabile. De unde si imprevizibilul.
Valul de antipatie pe care Becali si l-a adus asupra lui este urias si sunt multi care acum l-ar linsa iar eu sunt unul dintre ei. Nu ma intereseaza ce idee geniala se afla in spatele acestei actiuni sau ce jonglerie avocateasca poate scoate din maneca. Efectiv, l-as linsa la propriu si as dormi linistit crezand ca mi-am facut un bine. Din egoism. Insa asta e, nu ne putem indeplini toti visele insa ma gandesc ca sunt oameni care fac rau sau o patesc pentru infinit mai putin. Macar de data asta am avea si noi un motiv intemeiat.
Halloween
16 mesaje
• Pagina 1 din 1
lasa bre, nu te amara atata, io abea ajtept sa vaz niste meciuri gen:
steaua crestina vs dinamo mozaic
rapid musulman vs sportu budist
steaua crestina vs dinamo mozaic
rapid musulman vs sportu budist
If you want to be a hippie, put a flower in your peepee
-
eyewitness - Mesaje: 19220
- Membru din: Lun Aug 05, 2002 11:00 pm
lasa, o luati de la zero, va facetz un palmares nou, curat, nu va mai poate nimeni reprosha nimic:D
serios vorbind, e foarte trist ce se intampla. apare un cretin shi isi bate joc de munca de zeci de ani a unor oameni. eu sper ca intr-un fel sau altul sa se sesizeze neshte oameni si sa nu-l lase pe dement sa faca ce vrea el.

Daimon - Mesaje: 5074
- Membru din: Mie Noi 26, 2003 12:00 am
- Localitate: timisoara
in principiu daca vine unu cu cajcaval si cumpara steaua si da aia 11 mil, steaua crestina alu gigi o sa ma suga de poola si io o sa tin cu o echipa care se va bate la retrogradare, dar va fii steaua fara cacat.
pana atuncea, de pe forumu gsp, neste sloganuri pentru steaua crestina. is totusi curios cine o sa le urle, avand in vedere ca steaua lu jiji va avea cel mult 10 nepoti in galerie, restu fiind membrii in conducere
Romania, Steaua, Europa, Steaua, Betleem, Steaua, credinciosii din Ghencea!
Suspendati-ne, uram Scripturile!!!
Caini spurcaţi, din Biblie sa citaţi!!!
Zicule, sa-ti dam Evanghelie!!!
Credinciosi vom fi ...pana vom muri....Steaua Crestinaaa
Tot stadionu....sa-si faca cruce tot stadionu....tot stadionuuuu!!!
íŽN NUMELE TATALUI, AL FIULUI SI A RAZBOINICULUI LUMINII AMIN !!!!
Am avut si vom avea mereu/ Boala pe atei,/ Ne rugam pentru ei/ La infinit, Doamne iarta-i rapid...
Sariti cu totii si strigati tare/ Sa facem prescură in Stefan cel Mare
�Steaua sus rasare�, Mustaţă 3:16
Zicea un stelist: "Ba, macar e bine ca n-o sa ne mai injure lumea pe stadioane, ca nu prea merge sa strige <la crestini, **** la crestini>
Il Luce, Il Luce / De cruce sa ne-apuce

I'm sorry, but the position of annoying, incoherent talking animal has already been taken
meropi, ramane cum am stabilit
meropi, ramane cum am stabilit
-
memetshot - Mesaje: 7050
- Membru din: Mar Iul 01, 2003 11:00 pm
Aliosha scrie:sunt multi care acum l-ar linsa iar eu sunt unul dintre ei.
subscriu ! dar cum sunt o persoana pashnica, nu pot decat sa ma gandesc ce minunat ar fi sa-l manance cainii de la dinamo, or sa-l prinda suporterii nemultzumitzi de pretutindeni, indiferent de culoare shi emblema, fara tanc shi badigarzi.
nu potzi da la porci toata istoria echipei. trebuie sa fii cel putzin schizofrenic.
-
nocturna - Mesaje: 8725
- Membru din: Mie Dec 04, 2002 12:00 am
ma ce parere sa imi dau si eu despre crestinitatea asta ????
pai gygy se da mare ca el este crestin si crede in Dumnezeu dar multi dintre crestini stiu pilda "fariseului si ceresetorului" parca nu mai stiu ca nu sunt asa credincios dar oricum stiu ca fariseul se ruga in fiecare zi la Dumnezeu si ii zicea ceva de genul: "Doamne iarta-mi pacatele ca eu ma rog la Tine in fiecare zi, duc pomana la Biserica si ma spovedesc mereu nu ca ceilalti oameni, cand o sa mor sa ma iei in rai ca merit"
iar cersetorul sau ce era celalalt zicea ceva de genul: "Iarta-mi Doamne ca am pacatuit, nu merg la biserica bani la oameni nu am sa dau iarta-ma" bineinteles nu stiu pilda asta asa bine dar cei care mai dau pe la biserica stiu despre ce pilda vorbesc, in fine ia ghiciti voi cine a ajuns in rai??? cel care se lauda ca face si ca ii crestin sau cel care ii modest si isi cere iertare de la Dumnezeu pt fiecare pacat facut ???
deci gygy ai cazanul pregatit de satan

bani nu sunt un scop, sunt un mijloc.
-
Sică - Junior Member
- Mesaje: 1927
- Membru din: Lun Iul 04, 2005 11:00 pm
Ca sa nu mai vorbim ca de acum la inceputul fiecarui meci international, pe langa intonarea plicticosului imn care se repeta de patruji de ori la fiecare strofa la infinit, vor fi chemati si un sobor de preoti care vor tine o slujba de pomenire si de sfiintire a mingii fiecare de cate trei ori.
Dar de ce suntem asa de pissed off? In fond romanul are cea mai mare incredere in biserica s-apoi in armata, nu? jIJi s-o gandit logic.
Dar de ce suntem asa de pissed off? In fond romanul are cea mai mare incredere in biserica s-apoi in armata, nu? jIJi s-o gandit logic.
-
Izabela - Junior Member
- Mesaje: 342
- Membru din: Vin Mai 21, 2004 11:00 pm
Mărturisesc că nu prea pricep această poveste cu cedarea mărcii şi a palmaresului Stelei. Trebuie să fii jurist, ba incă unul dibaci, ca să pătrunzi dedesubturile unui asemenea demers. Ceea ce inţeleg insă, deoarece nu-i greu, e că Gigi Becali nu vrea să plătească datoriile şi, ca să scape de ele, recurge la o manevră. Chiar dacă restanţele clubului nu-l privesc, cum susţine, cred că se aventurează intr-un joc periculos, la capătul căruia poate pierde ceea ce a pretins tot timpul că preţuieşte cel mai tare, respectul şi ataşamentul suporterilor Stelei. Asta pentru că in fotbal, ca şi in viaţă, poţi vinde multe, dar nu şi istoria. Indiferent de motive, cine işi scoate la mezat trecutul riscă să n-aibă nici prezent, nici viitor.
nea Ovidiu
nea Ovidiu
"Against modern football."
-
Aliosha - Mesaje: 5042
- Membru din: Sâm Oct 20, 2001 11:00 pm
Izabela scrie:vor fi chemati si un sobor de preoti
probabil că]va fi chemat[/b], nu?
de obicei, cand cineva vrea să facă mişto de altă persoană sau să ironizeze pe marginea unui subiect sau a unui eveniment (in presă, treaba asta se numeşte pamflet, şi scapi de orice proces, civil sau penal) este obligat să cunoască la perfecţie limba romană. mă rog, mai sunt şi alte condiţii (să stăpanească bine arta ironiei, să ştie despre ce vorbeşte, să folosească informaţiile auxiliare pentru a face un bun comentariu), dar cea mai importantă este cea pe care ţi-am spus-o la inceput. şi ştii de ce? că răspunsul pe care il vei primi este următorul: asta habar nu are să vorbească/scrie, dar face mişto de noi.
ps: să ştii că sportul nu se reduce la sex, iar ca să te pricepi la fotbal nu este suficient să ţi-o tragi cu fotbaliştii.
ANTI
care stie sa sparga conturi de yahoo si are nevoie de nejte banutzi, sa-m dea pimeu. da sa nu vina cu programe d-alea de sa trimit vechiul cont + noul cont si noua parola la nuj ce adresa ca-l injur de mama. (imi asum responsabilitatea acestui anunt)

baixinho© - Mesaje: 14117
- Membru din: Joi Mar 14, 2002 12:00 am
baixi, cam exagerezi cu greselile astea ortografice, pai gresim domnule face parte din natura noastra ca fiinte sa gresim si nu cred ca pe fanclub ne pune cineva note intr-un catalog dupa cum scirem.
on topic: cred ca Becali va fi pana la urma indreptat pe drumul bun si va lasa balta proiectul Steaua Crestina
Daca va face asta o sa faca o greseala imensa si cum spunea si mai sus cineva: "va pierde respectul suporterilor", daca se va intampla asta nu prea mai are ce cauta la Steaua fiindca o echipa fara suporteri nu mai valoreaza nimic
on topic: cred ca Becali va fi pana la urma indreptat pe drumul bun si va lasa balta proiectul Steaua Crestina
Daca va face asta o sa faca o greseala imensa si cum spunea si mai sus cineva: "va pierde respectul suporterilor", daca se va intampla asta nu prea mai are ce cauta la Steaua fiindca o echipa fara suporteri nu mai valoreaza nimic
bani nu sunt un scop, sunt un mijloc.
-
Sică - Junior Member
- Mesaje: 1927
- Membru din: Lun Iul 04, 2005 11:00 pm
sica, ce vrea baics sa sugereze ie ca greseala ie una si incultura e alta
If you want to be a hippie, put a flower in your peepee
-
eyewitness - Mesaje: 19220
- Membru din: Lun Aug 05, 2002 11:00 pm
nu bre, duamne ferejte, esti cult si erudit dar in ultima instanta esti om, deci supus greselii. becali sa te aibe in paza. amin
If you want to be a hippie, put a flower in your peepee
-
eyewitness - Mesaje: 19220
- Membru din: Lun Aug 05, 2002 11:00 pm
sică, uite cum, facem: renunţăm la acest subiect pe threadul de faţă pentru că suntem oftopic, iar eu deschid un thread nou, "este sică incult?", in care iţi voi demonstra că in fiecare post mai consistent (nu d-ăla de 2-3 cuvinte) ai cel puţin o greşeală de ortografie. şi da, cand astea se repetă la nesfarşit dau in incultură.
ANTI
care stie sa sparga conturi de yahoo si are nevoie de nejte banutzi, sa-m dea pimeu. da sa nu vina cu programe d-alea de sa trimit vechiul cont + noul cont si noua parola la nuj ce adresa ca-l injur de mama. (imi asum responsabilitatea acestui anunt)
care stie sa sparga conturi de yahoo si are nevoie de nejte banutzi, sa-m dea pimeu. da sa nu vina cu programe d-alea de sa trimit vechiul cont + noul cont si noua parola la nuj ce adresa ca-l injur de mama. (imi asum responsabilitatea acestui anunt)
-
baixinho© - Mesaje: 14117
- Membru din: Joi Mar 14, 2002 12:00 am
[quote="baixu"]iar eu deschid un thread nou, "este sică]
daca faci un asemenea thread si cu pool toti vor vota ca da pana si eu voi vota ca da
acum sa vb on topic, oare chiar va face ciobanul treaba asta cu Steaua Crestina ??
daca faci un asemenea thread si cu pool toti vor vota ca da pana si eu voi vota ca da
acum sa vb on topic, oare chiar va face ciobanul treaba asta cu Steaua Crestina ??
bani nu sunt un scop, sunt un mijloc.
-
Sică - Junior Member
- Mesaje: 1927
- Membru din: Lun Iul 04, 2005 11:00 pm
16 mesaje
• Pagina 1 din 1
Cine este conectat
Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator