sarbatori, festivism
Scris: Dum Dec 17, 2006 3:08 am
naprasnic vin sarbatorile - dau navala si-s grabite, de parca ar trebui sa ajunga si pe la altii, tot anu asta
inca de la inceputul lunii decembrie, toata lumea se da peste cap sa ne aminteasca apropierea aceasta a sarbatorilor; la fiecare pas beculete si stelute si globuri si sclipici si moshcraciuni mari si mici care se hohoie ca descreieratii, craciunite apetisante (duli!), brazi si braduti si globuri si comete
tombole de craciun si oferte de craciun si abonamente de craciun si reduceri de craciun si copaci de tofelu impodobiti cu beculete de tofelu care clipesc si de pe sub copaci si de prin vitrine si de pe la ferestre cu luminite (mereu luminite!) colorate si clipitoare se aude piuiala instalatiilor de pom (chinezesti, fireste), piuiala care ar trebui sa fie un fel de colinda stilizata (ca o tzaraiala de mobil vechi si lipsit de polifonie)
copilasii: la gradinita vine moshcraciun (facem serbare si-l prostim cu o poezioara si un cantecel-doua, iar iel cotizeaza cu dulciuri si jucarii - avantajos!); prin magazine - moshcraciuni; la tv - insush moshcraciun care iti raspunde la telefon si vorbeste cu tine si iti trimite prin pojta diverse jucarele; prin toate ziarele, pe toate gardurile peste tot peste tot se desfasoara campania de craciunizare (ce naiba, vine acusi craciunul!)
colinde peste colinde, una mai autentica decat alta (hrusca ie din ce in ce mai hrusca), tot asa: la radio si la teve si in magazine si pe strada si in troleu si in metrou si peste tot; chiar si aurolacii ingaima cate doo-trei versuri + laanusilamultzaniu de rigoare
pe scurt: inflatie, abuz, demonetizare; comercialul stoarce tot, ultima picatura de sarbatoresc este valorificata, vanduta, i se pune adaos si tva si accize si alte cele
toti ne-copiii (da, noi, eu - asta am facut pana aici, nu?) se plang: "eh, Craciun! ntz, nu mai este ce era odata - e prea comercial, e prea mult, e prea peste tot! pe vremea mea era altfel"
pe vremea mea era (comparativ cu ce este azi) palid si saracacios: strazile nu aveau nimic deosebit, doar magazinele se impodobeau cu ceva ghirlande lucioase, globuri si "fulgi" din polistiren - se zicea ca decembrie este "luna cadourilor" si basta; pe la gradinita, scoala si prin cate o emisiune venea Mos Gerila (nu se pronunta in public numele cu conotatie religiuasa! chiar ne intrase in limba acest Gerila, nu ne mai venea la indemana sa spunem Mos Craciun, parea asa, anacronic), dar nu pe 24-25 decembrie, ci pe 1 ianuarie
Acasa: bradul nu avea decat 10 beculete (care nu clipeau, pt ca ar fi parazitat radioul, teveul), o lumanare (pe care n-o aprindeam mai niciodata), niste globuri (la mine erau 4 bucati mari - galbene si simple, si o gramajoara de globuri mici si mijlocii, in forme de inimioara, de ghinda, de nuca), clopotei de plastic, cosulete de carton alb, cu franjuti de hartie, beteala (o beteala extraordinara, poleia tot bradul cu o stralucire blanda-blandutza, nu orbea si nu sarea in ochii, doar poleia si atat! n-am mai vazut la nimeni asa beteala, cum aveau parintii mei - pacat ca s-a tot imputinat, de la un Craciun la altul, si s-a terminat pana la urma); bomboanele de pom (de obicei, umfel de zahar pudrea inmuiat cu ceai de tei si lasat sa se intareasca in formele standard), ciocolatele (Scufita rosie), ciocolatele mari (chiar si Ciocolata amaruie), specialitatile de ciocolata (inclusiv cea cu rom), portocale (nu totdeauna), banane (extrem de rar)
Ei, asa saracacios cum era el, innebuneam de bucurie cand il vedeam! in fiecare dimineata de Craciun ma repezeam ca nebunul in sufragerie, sa vad daca a venit sau nu moshu (ca legenda asa era, ca si bradul il aduce tot el; chiar ma miram: cum buala ii carabaneste pe toti, si unde ii depoziteaza un an intreg? ca si la mine, si pe la alti copii din anturaj vedeam ca instalatiile de lumina si globurile sunt aceleasi, in fiecare an) - ca stiam bine ca nu m-am omorat cu cumintenia si cu ascultatul celor mari, dar minunea se infaptuia: in coltisorul lui, bradutul meu statea cuminte si umplea casa de miros si de stralucire; sub brad gaseam si niscai pachetele (hainute, jucarioare, dulciurele), casa era proaspat dereticata, masa era mai bogata: clasicele specialitati culinare (sarmale, mancaruri cu sosuri complicate, gustari de tofelu si aperetive savant preparate) cozonacii, cornuletele cu nuca, prajiturile. Toate imi par (acuma, privind in urma) cumva saracacioase si muncite - nu se procurau prea usor ingredientele, si de aia ma cuprinde o mila retroactiva pentru cei mari si impovarati de grija pregatirilor.
De pe la Europa Libera ascultam colinde: stateam pe o bancuta mica, langa calorifer, cu cate o carticica pe genunchi si citeam la lumina beculetelor din brad - nu mai tiu minte ce si cum, dar era bine, senzatia era de pace (fenomenal putea sa-ti picure pace in suflet o colinda! am trait intr-o seara de Ajun un episod - l-am mai povestit pe undeva pe aici, cred - absolut miscator: in curtea casei unui doctor vestit din orasul meu, in bezna - ca se facea economie, nu erau becuri pe stalpi - am auzit un cor adevarat cantand colinde adevarate - Trei crai de la rasarit, in intuneric si liniste si ninsoare; m-am bucurat de-mi venea sa tzopai si sa ma tavalesc pe jos, de parca mi-ar fi cantat exact mie, nu doftorului - dar mi-a fost rusine sa ma opresc si sa acult, m-am multumit sa incetineeeesc pasul si sa-mi vad de drum, savurand cea neasteptata bucurie)
mai tarziu am crescut flacaiandru* (eram flacaiandru si la faza cu colindul doctorului, ca unblam nuaptea pe strazi de capu meu) - sarbatorile insemnau chefuri, mueret, alcool, prilejuri de dezmatz - degeaba, tot Craciunul mi-a ramas la suflet; chiar si in armata am avut vreo doua experiente interesante, da' nu le mai povestesc amu
in concluzie, si lasand deoparte nostalgiutzele, cred ca nici atunci nu era ok (adica n-ar fi trebuit sa ne sileasca sa ne bucuram pe furis, muma lor de idioti), dar si acuma e bataie de joc: parca s-ar urmari (cu alte mijloace) acelasi scop - sa ni se fure Craciunul, sa nu ne mai bucuram de el
______________
*citat, gin, citat
si precizarea: pe scoala veche, si nu pe social or generalitati, pentru ca ma gandesc la sarbatorirea de moda veche: Ajunul (impodobim pomul, ascultam colinde, casa miroase a brad si a sarmale si a cozonaci); apoi vin cele trei zile de Craciun (ne bucuram, ne facem daruri, ne vizitam prietenii si rudele, ne viziteaza si ei pe noi; toata lumea simte imboldul sa spuna "cele rele sa se spele!" si sa zambeasca); pe urma cateva zile de agitatie pentru revelion (tot cumparaturi si alergatura, platit facturi si taxe si impozite restante); apoi vine Anul-nou (chef de chef, vreme de bilant, sperante pentru un an mai bun, urari peste urari si uraturi si mascati beti si scandalagii), dupa care se cam rupe ritmul, nu mai e decat Boboteaza (daca n-ai la indemana vreun Ion, ori vreo Ioana, parca nici nu e de remarcat)
si rezumatul precizarii: mai putina agitatie exterioara, mai putina fatada, mai putina bucurie mimata si mai multa bucurie in inima
inca de la inceputul lunii decembrie, toata lumea se da peste cap sa ne aminteasca apropierea aceasta a sarbatorilor; la fiecare pas beculete si stelute si globuri si sclipici si moshcraciuni mari si mici care se hohoie ca descreieratii, craciunite apetisante (duli!), brazi si braduti si globuri si comete
tombole de craciun si oferte de craciun si abonamente de craciun si reduceri de craciun si copaci de tofelu impodobiti cu beculete de tofelu care clipesc si de pe sub copaci si de prin vitrine si de pe la ferestre cu luminite (mereu luminite!) colorate si clipitoare se aude piuiala instalatiilor de pom (chinezesti, fireste), piuiala care ar trebui sa fie un fel de colinda stilizata (ca o tzaraiala de mobil vechi si lipsit de polifonie)
copilasii: la gradinita vine moshcraciun (facem serbare si-l prostim cu o poezioara si un cantecel-doua, iar iel cotizeaza cu dulciuri si jucarii - avantajos!); prin magazine - moshcraciuni; la tv - insush moshcraciun care iti raspunde la telefon si vorbeste cu tine si iti trimite prin pojta diverse jucarele; prin toate ziarele, pe toate gardurile peste tot peste tot se desfasoara campania de craciunizare (ce naiba, vine acusi craciunul!)
colinde peste colinde, una mai autentica decat alta (hrusca ie din ce in ce mai hrusca), tot asa: la radio si la teve si in magazine si pe strada si in troleu si in metrou si peste tot; chiar si aurolacii ingaima cate doo-trei versuri + laanusilamultzaniu de rigoare
pe scurt: inflatie, abuz, demonetizare; comercialul stoarce tot, ultima picatura de sarbatoresc este valorificata, vanduta, i se pune adaos si tva si accize si alte cele
toti ne-copiii (da, noi, eu - asta am facut pana aici, nu?) se plang: "eh, Craciun! ntz, nu mai este ce era odata - e prea comercial, e prea mult, e prea peste tot! pe vremea mea era altfel"
pe vremea mea era (comparativ cu ce este azi) palid si saracacios: strazile nu aveau nimic deosebit, doar magazinele se impodobeau cu ceva ghirlande lucioase, globuri si "fulgi" din polistiren - se zicea ca decembrie este "luna cadourilor" si basta; pe la gradinita, scoala si prin cate o emisiune venea Mos Gerila (nu se pronunta in public numele cu conotatie religiuasa! chiar ne intrase in limba acest Gerila, nu ne mai venea la indemana sa spunem Mos Craciun, parea asa, anacronic), dar nu pe 24-25 decembrie, ci pe 1 ianuarie
Acasa: bradul nu avea decat 10 beculete (care nu clipeau, pt ca ar fi parazitat radioul, teveul), o lumanare (pe care n-o aprindeam mai niciodata), niste globuri (la mine erau 4 bucati mari - galbene si simple, si o gramajoara de globuri mici si mijlocii, in forme de inimioara, de ghinda, de nuca), clopotei de plastic, cosulete de carton alb, cu franjuti de hartie, beteala (o beteala extraordinara, poleia tot bradul cu o stralucire blanda-blandutza, nu orbea si nu sarea in ochii, doar poleia si atat! n-am mai vazut la nimeni asa beteala, cum aveau parintii mei - pacat ca s-a tot imputinat, de la un Craciun la altul, si s-a terminat pana la urma); bomboanele de pom (de obicei, umfel de zahar pudrea inmuiat cu ceai de tei si lasat sa se intareasca in formele standard), ciocolatele (Scufita rosie), ciocolatele mari (chiar si Ciocolata amaruie), specialitatile de ciocolata (inclusiv cea cu rom), portocale (nu totdeauna), banane (extrem de rar)
Ei, asa saracacios cum era el, innebuneam de bucurie cand il vedeam! in fiecare dimineata de Craciun ma repezeam ca nebunul in sufragerie, sa vad daca a venit sau nu moshu (ca legenda asa era, ca si bradul il aduce tot el; chiar ma miram: cum buala ii carabaneste pe toti, si unde ii depoziteaza un an intreg? ca si la mine, si pe la alti copii din anturaj vedeam ca instalatiile de lumina si globurile sunt aceleasi, in fiecare an) - ca stiam bine ca nu m-am omorat cu cumintenia si cu ascultatul celor mari, dar minunea se infaptuia: in coltisorul lui, bradutul meu statea cuminte si umplea casa de miros si de stralucire; sub brad gaseam si niscai pachetele (hainute, jucarioare, dulciurele), casa era proaspat dereticata, masa era mai bogata: clasicele specialitati culinare (sarmale, mancaruri cu sosuri complicate, gustari de tofelu si aperetive savant preparate) cozonacii, cornuletele cu nuca, prajiturile. Toate imi par (acuma, privind in urma) cumva saracacioase si muncite - nu se procurau prea usor ingredientele, si de aia ma cuprinde o mila retroactiva pentru cei mari si impovarati de grija pregatirilor.
De pe la Europa Libera ascultam colinde: stateam pe o bancuta mica, langa calorifer, cu cate o carticica pe genunchi si citeam la lumina beculetelor din brad - nu mai tiu minte ce si cum, dar era bine, senzatia era de pace (fenomenal putea sa-ti picure pace in suflet o colinda! am trait intr-o seara de Ajun un episod - l-am mai povestit pe undeva pe aici, cred - absolut miscator: in curtea casei unui doctor vestit din orasul meu, in bezna - ca se facea economie, nu erau becuri pe stalpi - am auzit un cor adevarat cantand colinde adevarate - Trei crai de la rasarit, in intuneric si liniste si ninsoare; m-am bucurat de-mi venea sa tzopai si sa ma tavalesc pe jos, de parca mi-ar fi cantat exact mie, nu doftorului - dar mi-a fost rusine sa ma opresc si sa acult, m-am multumit sa incetineeeesc pasul si sa-mi vad de drum, savurand cea neasteptata bucurie)
mai tarziu am crescut flacaiandru* (eram flacaiandru si la faza cu colindul doctorului, ca unblam nuaptea pe strazi de capu meu) - sarbatorile insemnau chefuri, mueret, alcool, prilejuri de dezmatz - degeaba, tot Craciunul mi-a ramas la suflet; chiar si in armata am avut vreo doua experiente interesante, da' nu le mai povestesc amu
in concluzie, si lasand deoparte nostalgiutzele, cred ca nici atunci nu era ok (adica n-ar fi trebuit sa ne sileasca sa ne bucuram pe furis, muma lor de idioti), dar si acuma e bataie de joc: parca s-ar urmari (cu alte mijloace) acelasi scop - sa ni se fure Craciunul, sa nu ne mai bucuram de el
______________
*citat, gin, citat
si precizarea: pe scoala veche, si nu pe social or generalitati, pentru ca ma gandesc la sarbatorirea de moda veche: Ajunul (impodobim pomul, ascultam colinde, casa miroase a brad si a sarmale si a cozonaci); apoi vin cele trei zile de Craciun (ne bucuram, ne facem daruri, ne vizitam prietenii si rudele, ne viziteaza si ei pe noi; toata lumea simte imboldul sa spuna "cele rele sa se spele!" si sa zambeasca); pe urma cateva zile de agitatie pentru revelion (tot cumparaturi si alergatura, platit facturi si taxe si impozite restante); apoi vine Anul-nou (chef de chef, vreme de bilant, sperante pentru un an mai bun, urari peste urari si uraturi si mascati beti si scandalagii), dupa care se cam rupe ritmul, nu mai e decat Boboteaza (daca n-ai la indemana vreun Ion, ori vreo Ioana, parca nici nu e de remarcat)
si rezumatul precizarii: mai putina agitatie exterioara, mai putina fatada, mai putina bucurie mimata si mai multa bucurie in inima