Valoarea epistemica a lui Dumnezeu

Valoarea epistemica a lui Dumnezeu

Mesajde aphextwinz » Joi Feb 17, 2005 12:08 pm

Participantzi
- theOffender [are]
- aphextwinz [n-are]

Subiect
Are dumnezeul filozofic sau cel creshtin sau vreun altul o valoare epistemica? Poate fi el o notziune intr-o anume cunoashtere? Poate fi credintza in el justificabila?

Desfashurare
- mesaje simultane
- lungimea maxima a mesajului sa fie de 10000 de caractere
- durata dezbaterii va fi de 5 runde (5 perechi de mesaje din partea participantzilor)
- prima runda (primele doua mesaje) va trebui sa fie gata pana vineri, 17 februarie, ora 16 (GMT+2)

caraitorii shi galagioshii sunt ashteptatzi aici:
http://www.fanclub.ro/showpost.php?p=361742&postcount=1
aphextwinz
Junior Member
 
Mesaje: 2126
Membru din: Lun Iul 30, 2001 11:00 am
Localitate: La Matze Fripte

runda 1

Mesajde aphextwinz » Vin Feb 18, 2005 2:08 pm

Introducere


Sper ca ceea ce voi scrie in urmatoarele mesaje nu va fi identificat cu propria mea persoana. Este foarte probabil sa afirm idei in care nu cred, idei carora le stiu punctele slabe sau idei pe care le stiu usor de combatut. Fac aici un exercitiu, acela de a dezbate, acela de a naviga logic, acela de a-mi demonstra, si poate a demonstra, vigoarea gandirii mele.
In aceasta dezbatere voi sustine incompatibilitatea dintre natura dumnezeieasca si cunoasterea noastra. Pornesc de la o cunoastere intemeiata pe logica aristotelica, o cunoastere care se fereste de contradictii, si de la un dumnezeu iudeo-crestin, care insa partial se poate suprapune si peste alte divinitati monoteiste.



Definitie (Swinburne [1])


Dumnezeu este o entitate imateriala, omniprezenta, eterna, imuabila, creatoare si sustinatoare a Universului, necesara, avand o vointa proprie, fiind atotputernica, atotstiutoare, atoatebinevoitoare si referinta a moralitatii.



Observatii


Imi voi pregati terenul prin remarcarea unor evidente posibile inconveniente, momentan incercand sa subminez orice incercare de teodicee.

Exista liber arbitru? Desi Scripturile, in spiritul lor arhaic, fatalist, evoca destinul si Voia Domnului, teologii crestini, influentati de gandirea greaca, si probabil fiind nevoiti sa justifice pacatul ca nefiind de la Dumnezeu, formuleaza ipoteze generoase. Sf. Augustin, si apoi Boethius [2] ii raspund lui Epicur, preferand o fiinta pacatoasa cu vointa proprie unei fiinte pure, lipsita de vointa. Astfel apare o noua inconvenienta, aceea a coexistentei unei entitati omnisciente si a oamenilor avand liber arbitru. Debutand cu metafora furnicii (om) care urca un copac (o ipostaziere a stiintei divine, cercetatoare a tuturor posibilitatilor) [3], argumentatiile pro si contra au dificultati in a finaliza aceasta provocare.

Epicur observa ca grija providentiala a unei divinitati iubitoare este contrazisa de suferinta lumii. Doua milenii mai tarziu, David Hume reia interogativ dilema epicuriana. Dumnezeu vrea sa inlature raul dar nu poate? Poate, dar nu vrea? Si poate, si vrea? In orice situatie, concluzia este nesatisfacatoare, Dumnezeu fiind ori neputincios, ori rauvoitor, ori rau in sens absolut, satanic [4]. John Mackie reformuleaza o versiune moderna [5], in care Dumnezeu nu mai are nici-o portita de scapare, fiind omniscient, el stie ca raul exista. Exista vreo teodicee multumitoare (Sf. Augustin, Boethius, Leibniz, Plantinga) care sa raspunda acestui rationament distructiv?

In mod similar, Nietzsche asalteaza credinta crestina. Caci daca Dumnezeu este Adevarul, credinciosul trebuie sa admita triumful falsitatii din cel putin doua perspective [6]. Ipocrizia si meschinaria bisericii in interpretarea lumii pe de-o parte, demascata de criticii iluministi virulenti, si inutilitatea lui Dumnezeu in fata stiintelor naturale pe de-alta, Nietzsche gasindu-l emblematic pe Copernic cu a sa rasturnare a ierarhiilor traditionale antice, preferinta mea indreptandu-se catre anecdotica remarca a lui Laplace: “Sire, nu am avut nevoie de aceasta ipotezaâ€Â
aphextwinz
Junior Member
 
Mesaje: 2126
Membru din: Lun Iul 30, 2001 11:00 am
Localitate: La Matze Fripte

Mesajde theOffender » Vin Feb 18, 2005 2:55 pm

Discutand cu un prieten despre aceasta dezbatere shi spunandu-i ca voi incerca sa arat ca Dumnezeu exista folosind doar scrierile filozofice shi logica, acesta s-a uitat lung la mine shi mi-a spus ca asha ceva nu se poate. Mi-am adus aminte de dictonul bisericii: "Crede shi nu cerceta!" shi mi-am dat seama ca totzi cei care credem ca Dumnezeu exista nu ne-am pus intrebarea - "Exista cu adevarat?". Am avut credintza ca exista shi orice incercare de negare a fost exclusa din start. Shi mai este un lucru interesant: credo quia absurdum. Crede deoarece este iratzional. In Evul Mediu astfel se punea problema existentzei lui Dumnezeu. De ce? Pentru ca era mai simplu de convins un muritor de rand astfel dacat apeland la ratziune shi filozofie.

Descartes sustzine ca nu putem sa acceptam ceva ca fiind adevarat decat doar daca am reushit sa il percepem clar shi distinct. El spune ca sunt doua modalitatzi prin care intri in contact cu lumea care te inconjoara: perceptzia (proprie) shi gandirea. Percepem scaunul din birou exact asha cum este el (din lemn, sa zicem canfor) iar prin gandire shtim ca este compus din atomi, care la randul lor sunt compushi din particule mai simple (electroni, protoni, etc). Dar in fapt, ce cunoastem? Doar faptul ca acel scaun exista (daca imi intind mana pot sa il ating, il vad, simt mirosul de lemn de canfor). Datorita gandirii, datorita perceperii intelectuale pot sa descompun obiectul respectiv in elemente simple. Le pot vedea? Nu, dar shtiu ca sunt, deoarece asha am fost instruit. Deshi nu am perceptzia lor fizica nu pot sa neg existentza lor pentru ca ajung sa neg cunoasterea (a mea shi a celor care au descoperit atomii, electronii etc.). Deci ca urmare, exista lucruri pe care le accept drept adevarate deoarece asha am fost instruit. Bun, eu cunosc acest aspect, dar badea Ion din varful dealului habar n-are de existentza atomilor.

Pot sa-l percep pe Dumnezeu fizic? NU. Nu pot sa-l ating shi sa zic: il pipai shi ca urmare exista. Dar ce se intampla atunci cu Marele Zid Chinezesc? Exista? Caci doar nu pot sa il pipai, nu l-am vazut cu ochii mei. Pot sa neg existentza Marelui Zid? NU, bineintzeles. Pentru ca exista suficiente persoane care l-au vazut, exista fotografii, exista suficient de multe dovezi pertinente care sa-mi spulbere indoielile. Deci aceptarea existentzei unui lucru o pot avea prin experientza proprie, propriile mele simtzuri - miros, vaz, pipaire, etc. - prin cunoashtere - fizica, chimie, matematica, etc - precum shi prin experientza altor persoane.

Deci ca urmare pot sa extind acest concept logic shi sa zic: il accept pe Dumnezeu, deshi nu il pot simtzi fizic (pipai, vedea, miroase), deoarece exista persoane care au avut exerientza lui Dumnezeu (Isus, Mohamed spre exemplu?). Da. Exista adversari ai acestei conceptzii care sustzin ca Isus nu este divin shi nu are cum sa fie fiul lui Dumnezeu shi ca urmare nu pot sa folosesc acest aspect shi sa demonstrez cu el ca Dumnezeu exista.

Tot Descartes spune urmatorul lucru: Dumnezeu exista deoarece ideea de Dumnezeu e pezenta in fiecare dintre noi. Inainte de a continua, cateva lucruri de lamurit. Descartes a fost un ratzionalist, a fost un matematician. Pentru el inainte de a exista, fiecare lucru trebuie sa aibe un motiv. A negat intreagul univers, intreaga existentza. Primul lucru de care a fost sigur a fost faptul ca gandeshte: cogito, ergo sum. Pe urma a sesizat ca exista in el notziunea de "perfect". De absolut. Shi-a postulat: Dumnezeu trebuie sa existe, deoarece am notziunea de Dumnezeu. La fel cum gaina, floarea, vaca exista deoarece are notziunea de ele. Bineintzeles ca a fost criticat in secolele urmatoare pentru faptul ca a afirmat ca Dumnezeu exista deoarece exista ideea de Dumnezeu. Shi totushi.

Cum am ajuns sa detzinem notziunea de Dumnezeu? Ne-am nascut cu ea, e parte integranta din noi sau nu este? Afirmatzia mea: este. Sustzin ce a zis Descartes. Daca negam ca notziunea de Dumnezeu nu este parte integranta, singurul mod in care putem justifica cunoashterea notziunii de Dumnezeu este prin credintza, prin religie. Am ajuns sa-l cunoashtem pe Dumnezeu datorita religiei. Dar Dumnezeu intr-o forma monoteista sau politeista a existat shi exista peste tot in lume. Nu exista societate care sa nu aibe o entitate (sau entitatzi) absolute, care sunt considerate perfecte shi carora le sunt adresate rugaciuni. Adversarii lui Descartes spun ca Dumnezeu este o creatzie umana, este o nascocire menita sa explice aspecte pe care nu le putem intzelege. Ca Dumnezeu a fost creat in scopul de comercializare a unor interactziuni umane (social shi economic) shi stabilirea unei morale de baza.

Bun, atunci daca ideea de Dumnezeu a aparut doar ca o explicatzie a unor fenomene neintzelese, tzinerea societatzii sub control, etc. inseamna ca este perfect posibil ca astazi sa inventam o hartie imaginara de 1$ pe care sa o putem folosi in tranzactziile zilnice. Absurd, vetzi spune. Voi afirma ca nu este imposibil shi probabil ca voi reushi sa conving un grup de persoane sa o foloseasca. Insa mai devreme sau mai tarziu vor apare problemele de genul: de unde shtiu eu ca tu ai $107 imaginari? Poate nu ai decat 15? Deci ii voi nega existentza. Shi totushi, o lume intreaga (voi reveni asupra acestei generalizari) accepta folosirea termenului de Dumnezeu? De ce? Pentru ca in interiorul nostru suntem convinshi de existentza lui. Deci Descartes avea deptate: exista deoarece am notziunea lui.

N-am dat o definitzie a lui Dumnezeu shi din cauza definitziilor greshite apare negarea lui. Multa lume (majoritatea) accepta existentza lui Dumnezeu ca fiind cea oferita de biserica shi de credintza: Creatorul original, Tatal Ceresc, etc. Daca ne limitam doar la aceste aspecte atunci vom ajunge sa negam existentza Lui. Cum este posibil ca cel care ne-a daruit viatza sa fie de acord cu maceluri shi crime abominabile? Cum poate sa starneasca cutremure shi uragane in care atatea vietzi sunt pierdute?

Daca presupunem ca Dumnezeu exista pentru ca orice lucru trebuie sa aibe un inceput (Aristotel shi Tomas Aquino) inclusiv teoria de inceput, de Bing Bang, ceva (altul decat efectul) trebuie sa-l fi cauzat iar existentza lui are doar sens deoarece mentzine viatza fara sa se conformeze unei reguli de bun / rau, e mult mai simplu de intzeles shi acceptat. Kant spune ca perceperea lumii inconjuratoare se face intotdeauna din conditzia in care suntem. Fiind umani suntem tentatzi sa atribuim Dumnezeului calitatzi umane shi ca urmare suntem dezamagitzi cand acestea nu sunt respectate.
Un mod de a arata ca Dumnezeu nu exista este urmatorul:
1: Daca Dumnezeu exista, atunci inseamna ca Dumnezeu poate face pe toate lumea sa creada in el;
2: Exista ateishti;
3: Deci Dumnezeu nu poate face pe toata lumea sa creada in el;

Omnipotentza este o caracteristica pe care noi, oamenii i-o atribuim deoarece credem ca rolul lui Dumnezeu, intreaga Lui existentza graviteaza in jurul dovedirii ca exista. Iar mai mult de atat, ateishtii au notziunea de Dumnezeu. Atata doar ca nu vor sa o recunoasca drept adevarata. Altfel cum se explica faptul ca cineva vine la tine shi itzi spune: nu cred in Dumnezeu. Intrebarile mele sunt: de unde are el notziunea de Dumnezeu shi mai ales daca e convins ca nu exista, de ce tzine sa sublinieze acest punct? Daca intr-adevar Dumnezeu nu ar exista in subconshtientul lui nu ar mai fi nevoie sa evidentzieze acest lucru.

Concluzie: avem clara notziunea de Dumnezeu in noi in sensul ca shtim ca exista un adevar absolut, o marime absoluta peste care nu se poate trece. In schimb ii dam roluri shi atribute umane shi ca urmare nu intzelegem natura lui Dumnezeu.

Sunt 7000 de caractere, multe aspecte au fost lasate in afara, altele au fost superficial tratate. Sunt 5 runde, deci ca urmare sper sa ating cat de mult pot din aceasta chestiune.
what is freedom of expression? without the freedom to offend, it ceases to exist - salman rushdie
Avatar utilizator
theOffender
 
Mesaje: 2094
Membru din: Lun Iul 19, 2004 11:00 pm

runda 2

Mesajde aphextwinz » Vin Feb 25, 2005 4:41 pm

Oponentul meu, pentru a-si sustine cauza, a ales argumentul ontologic (nu este singurul argument, dar ofera un suport filozofic important), mai precis o varianta a sa, caci dupa cum voi arata acest argument a cunoscut diverse forme de-a lungul timpului. Argumentul concluzioneaza o instantiere obligatorie a perfectiunii, a supremului plecand de la o necesitatea acestuia de a exista, bineinteles postulata. Consider acest mod de abordare nesatisfacator, caci dupa cum voi arata, nu garanteaza existenta unui anume Dumnezeu. Totusi voi dedica intregul text al acestei runde analizei argumentui ontologic, dezvoltandu-mi ideile din runda anterioara intr-o ocazie proxima, cand voi avea si posibilitatea de a fuziona explicitarea ideilor cu replicile la criticile pe care le astept de la oponent.



Argumentul ontologic


Anselm, arhiepiscop de Canterbury, prezinta o prima varianta a acestui argument in secolul al XI-lea. In lucrarea sa, Proslogium, el defineste o fiinta suprema, perfecta, o fiinta a superlativelor, astfel incat nu se poate concepe o fiinta superioara ei. Prin metoda reducerii la absurd concluzioneaza ca aceasta fiinta trebuie sa existe si in realitate, caci altfel fiinta cu aceleasi atribute cu ale unei astfel de fiinte existente doar in imaginatia noastra, dar care ar si exista in realitate, ar fi superioara primeia, contrazicand ipoteza initiala si luand locul fiintei presupuse a fi suprema.

Acest argument va fi combatut de un contemporan de-al lui Anselm, un calugar, Gaunilo de Marmoutiers. El parodieaza argumentul lui Anselm inlocuind fiinta suprema cu o insula perfecta, care nu exista in realitate, oricat de fecunda ar fi imaginatia noastra.

Doua secole mai tarziu, Toma d’Aquino va obiecta impotriva modului in care Anselm deduce realitatea din concepte, remarcand o inversiuni a ordinii naturale a cunoasterii, ordine in care conceptele sunt deduse din realitate.

Rene Descartes adopta o pozitie asemanatoare cu cea a lui Anselm [1]. Diferenta este ca fiinta perfecta are printre atributele ei existenta ca necesitate si in acelasi timp ea este conditionata sa aiba simultan toate atributele necesare perfectiunii ei. Contemporanul sau Johannes Carterus arata ca Descartes doar subliniaza inseparabilitatea dintre fiinta perfecta si existenta ei necesara, nu si o demonstreaza. Trecerea de la gand la materie inca nu este realizata (in general filozofia lui Descartes are aceasta problema, a unei interactiuni insuficiente intre res cogitans si res extensa). Descartes contraargumenteaza postuland perceptia justa: ceea ce este perceput ca adevarat este perceput nu numai in lumea ideilor, a conceptelor, ci si in lumea reala. Insa acest contraargument nu inlatura posibilitatea de parodiere, caci oricand, conform acestui ultim postulat, un lucru gandit (o insula perfecta) poate fi pretins ca fiind adevarat in realitate, contrazicandu-se flagrant evidentele. Aici replica lui Descartes poate dezamagi, cazand in dogmatism, separand nejustificat conceptul de divinitate, de fiinta suprema de alte concepte. Motivand prin neclaritate si indeterminism respinge atribuirea existentei necesare unor alte concepte decat primului.

Un contraargument aparent fara raspuns este cel al contemporanului Pierre Gassendi, reformulat un secol mai tarziu si de Immanuel Kant, in Critica Ratiunii Pure, argument sumarizat de dictonul “existenta nu este un predicatâ€Â
aphextwinz
Junior Member
 
Mesaje: 2126
Membru din: Lun Iul 30, 2001 11:00 am
Localitate: La Matze Fripte

Mesajde theOffender » Vin Feb 25, 2005 4:41 pm

[size=-3]Vreau sa multzumesc lui Shaki pentru indrumarea catre nishte lucrari interesante precum shi pentru editarea textului pentru ca Dumnezeu poate exista sau nu, insa greshelile mele de gramatica sunt omnipotente.[/size]

Adevarul e ca am o multitudine de inceputuri pentru partea a doua a dezbaterii shi aceasta numai datorita faptului ca ilustrul meu coleg mi-a oferit atata material la indemana.

"If (and O, what an if!) we could picture some hot little pool in which all manner of ammoniacal and phosphorus salts, light, heat, electricity and so forth were present, and that a protein compound were to be chemically formed in it, ready to undergo even more complicated changes..."
Charles Darwin

Epicur observa ca grija providentiala a unei divinitati iubitoare este contrazisa de suferinta lumii

Interesant Epicur acesta. "Filozof de gradina", sustzine ca "Zeii nu trebuie sa fie temutzi. Moartea nu trebuie sa te ingrijoreze - pentru ca atata vreme cat suntem in viatza, moartea nu exista, iar cand apare - moartea - atunci noi nu mai existam. Binele este ushor de atins, teama este usor de combatut." Shi tot el este cel care spune ca pentru a atinge fericirea in viatza (imprumuta ideea de la Aristotel, etica aristoteliana) trebuie evitat orice interes in politica shi comunitate. "Traieshte izolat!" a fost dictonul de baza shi ideea acestui curent. Un mod foarte filozofic de adoptare a pozitziei strutzului: ingroapa-tzi capul in nisip shi-atunci toate problemele dispar.
In zilele noastre filozofia epicuriana shi cuvantul epicurian au o conotatzie negativa deoarece sunt atribuite persoanelor care-shi traiesc viatza doar intr-o continua placere (dupa motto-ul "traieshte clipa"). Cunoasterea nu poate fi atinsa pentru ca nu este necesara.

Bun, dar ceea ce am sustzinut nu infirma dilema epicuriana vetzi zice (Dilema epicuriana: Dumnezeu exista / Raul exista in lume / D-zeu (o fiinta perfect buna) doreste sa elimine raul / D-zeu (o fiinta omniscienta) stie unde apare sau unde poate aparea raul / D-zeu (o fiinta omnipotenta) e capabil sa elimine raul in intregime). Dar aceasta dilema presupune ca rolul lui Dumnezeu este strict limitat la a face bine shi a elimina raul din lume. Daca eliminam dogmatica bisericeasca, atunci propozitzia a 3-a este falsa shi ca urmare dilema este rezolvata.

Iar in cazul respectiv daca apare intrebarea: dar care este totushi rolul lui Dumnezeu, daca nu acela de a face bine in mod constant, raspunsul meu ar fi: Dumnezeu ne-a dat viatza, nu e suficient? Shi astfel bineintzeles paradoxul liberului arbitru (Boethius: "Wherefore, if from eternity He foreknows not only what men will do, but also their designs and purposes, there can be no freedom of the will, seeing that nothing can be done, nor can any sort of purpose be entertained, save such as a Divine providence, incapable of being deceived, has perceived beforehand.") nu mai este un paradox.

Gott ist tot

Ma gandeam ca totushi il vei fi folosit pe Sartre in locul lui Nietzsche.(:)) "Also sprach Zarathustra" shi faimoasele cuvinte rostite de Zarathustra cand a coborat de pe munte. Dar oare care Dumneseu e mort? Este vorba de o moarte fizica sau este vorba despre altceva? Ceea ce a vrut Nietzsche sa spuna prin acele cuvinte este ca Dumnezeul creshtin, cel promovat de dogmele bisericeshti, nu mai exista. Intrega indoctrinare, credintza in pacat, in inviere, in confesiune shi ca urmare intreaga invatzatura bisericeasca este irelevanta. A venit vremea instaurarii unei noi morale, a venit vremea unei revolutzii a valorilor, revolutzie in care fortza de viatza a celor puternici sa nu fie influentzata de cei slabi. A venit vremea sa nu mai ascultam de cei care ne ofera explicatzii supranaturale.

Dar daca ne uitam la lucrarea sa Anticristul, unde intr-adevar spulbera toate credintza in biserica creshtina, in ciuda limbajului dur folosit la adresa bisericii, il priveshte foarte pios pe Isus Cristos, spunand ca apostolii au uitat sa se uite la omul Isus bazandu-se doar pe constructzia creshtina a lui Cristos. Ca urmare, "Dumnezeu e mort" poate fi interpretata corect prin prisma unei revolutzii morale care sa puna capat luptei dintre bine shi rau precum shi a existentzei paradisului / iadului. E vremea conceperii unei morale bazate pe o fundatzie naturala, lipsita de misticism. Ashadar, doar Dumnezeu din biblie a murit atunci cand Zarathustra s-a coborat de pe munte.

---
Care a fost reactzia secolului 20 la scrierile lui Nietzsche? Suntem in cursul crearii Ubermensch? Sau toate aceste New Wave grupari shi o exarcerbare a misticismului pe fundalul unei biserici care a inceput sa se reformeze din interior este replica data de omul modern? Sartre, care a adoptat filozofia lui Nietzsche, spune ca "Omul e condamnat sa fie liber. Este condamnat deoarece nu s-a creat pe sine insushi shi ca urmare este liber. Pentru ca odata introdus in lume, este responsabil de absolut tot ceea ce face." Sartre s-a inspirat shi din Marx, daca tot suntem aici, Marx care spune ca spiritualitatea nu creaza valori materiale shi noile valori materiale creaza noi valori spirituale (discutand despre religie shi necesitatea unei revolutzii sociale).

Dar daca ash folosi propria filozofie a lui Sartre sa arat ca el nu implica inexistentza lui Dumnezeu? Sa presupunem ca am o intalnire cu persoana pe care o iubesc la ora 10 intr-o cafenea. Odata ajuns acolo, persoana fiind in intarziere, primul lucru pe care il observ este lipsa acelei persoane. Sunt o multzime de persoane prezente insa totushi ceea ce realizez este lipsa acelei persoane. Ca urmare elimin tot ceea ce este nerelevant in scopul de a obtzine ceea ce ma intereseaza. Chiar daca finalitatea nu este un lucru prezent, palpabil. Insa este important pentru mine sa shtiu ca persoane repectiva vine la intalnire. Ca urmare la intalnirea cu Dumnezeu descopar ca el nu este prezent, este imperativ sa cred ca acesta exista (cred in faptul ca fiintza iubita exista deoarece existentza-mi trebuie sa aiba o insemnatate, insemnatate pe care, bineintzeles, mi-o creez singur).

---
Banuiam eu ca logica mea carteziana nu va rezista in fatza agnosticului de Hume. Hume il critica pe Descartes pentru ca, in viziunea lui, Descartes s-a grabit sa asume ca fiecare om are notziunea de Dumnezeu. Empiricismul lui Hume descompune fiecare notziune complexa in partzile ei simple. Spre exemplu, foarte la moda pe vremea lui erau ingerii reprezentatzi drept oameni cu aripi. Hume afirma ca am experimentat notziunea de aripi precum shi notziunea de uman. Drept urmare un inger este o notziune complexa, constituit fiind din doua elemente care de fapt nu se relateaza unul la celalalt, dar care sunt unite impreuna in imaginatzia umana. Daca luam notziunea de paradis (strazi poleite in aur, poarta din perle, figuri umane imbracate in robe albe, aripi) este o notziune complexa. Dar daca se incearca explicarea acestei notziuni unei persoane care nu shtie cum rata aurul sau perlele sau orice element, imaginea este deformata.

Haide sa ne uitam la ceea ce zice Hume. Hume spune ca nu crede in miracole. De ce? Pentru ca nu a avut experientza unuia. El spune ca noi avem clare doar notziunile shi legile pe care le-am experimentat. O piatra va cadea in jos intotdeuna (daca-i dam drumul din mana). Insa doar pentru ca am avut aceasta experientza de fiecare data cand i-am dat drumul pietrei asta nu inseamna ca nu poate sa ramana suspendata in aer. Nu am experimentat notziunea de piatra suspendata shi din aceasta cauza nu acceptam notziunea respectiva. Un adult shi un copil vizioneaza un spectacol de circ. Cine va fi impresionat? Adultul, deoarece un obiect care sta suspendat in aer este ilogic, este absurd, violeaza legile naturii. Copilul, care nu a experimentat, nu are notziunea legilor fizicii, considera acest lucru normal.

Shi, in plus, shtim cum se intampla shi din ce cauza dar nu putem explica de ce se intampla asha. Ca urmare, doar pentru faptul ca nu am experimentat pe Dumnezeu, putem sa negam existentza lui?

Daca Descartes reprezinta teza iar Hume antiteza, Kant ca urmare reprezinta sinteza celor doi. Kant e de acord shi cu Descartes shi accepta shi empirismul lui Hume.

---
Vreau sa introduc un alt filozof, Kierkegaard, care afirma ca Dumnezeu trebuie sa existe deoarece viatza capata un sens. Kierkegaard face distinctzia dintre intrebarea filozofica "exista Dumnezeu cu adevarat" shi relatzia individului la aceasta afirmatzie. In dezvoltarea individuala a fiecaruia exista trei etape distincte: dezvoltarea estetica, cea etica shi cea religioasa. Daca transpolam la realitatea secolului 21, afirmatzia lui Kierkegaard ar suna in felul urmator: in dezvoltarea individuala a fiecaruia exista trei etape distincte: dezvoltarea estetica, cea etica shi cea spirituala. Eliminand notziunea de religie shi fiind intru totul de acord cu Nietzsche (se impune recladirea moralei bazate pe un fundament natural) shi cu Sartre (trebuie sa existe un scop in viatza pe care ni-l cream singuri) notziunea de Dumnezeu nu este negata, ci din contra, chiar necesara. Este necesar sa shtim ca viatza noastra are o insemnatate, ca avem un rost.

Shi iarashi am ramas in criza de charactere. Sunt shi alte aspecte pe care nu le-am atins shi oricum vreau sa vad daca partenerul meu de discutzii are puterea sa ridice alte probleme logice legate de existentza vs non existentza lui Dumnezeu.
what is freedom of expression? without the freedom to offend, it ceases to exist - salman rushdie
Avatar utilizator
theOffender
 
Mesaje: 2094
Membru din: Lun Iul 19, 2004 11:00 pm


Înapoi la Probleme sociale

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron