Cyhiraeth scrie:The point was ca, avand in vedere faptul ca pentru d-zeu nu exista timp, el fiind etern, isi poate la fel de bine "aminti" viitorul. si stie ce o sa facem nu pentru ca el decide in locul nostru, ci pentru ca pur si simplu isi aminteste ce am facut [vom face]. amintirea sa nu influenteaza si nici nu determina viitorul nostru.
Nu prea vad sa fie necesar amestecul lu' sefu'. Si asta pt ca daca ar fi asa ("isi aminteste viitorul" = viitorul ala este, totusi, unul singur, nu sunt variante - daca ACUM el cunoaste viitorul meu, eu, ACUM, am destin, si n-am de ales, bun sau rau, viitorul meu este deja "amintire" pentru altii.) Eternitatea - pura teorie, nu poate fi, realmente, inteles acest termen. De ce ? Pt ca "raportat la o axa infinita, orice segment este zero" Adica, raportat la "viata" lui Dumnezeu cel etern,
viata mea dureaza.... zero. Si atunci, fiind eu si noi, si toata omenirea & sistemul solar & atat de efemeri, practic inexistenti pt el, la ce si-ar mai bate divinul cap sa ne mai creeze / "iubeasca" / judece ? Nu i-ar trebui cineva mai ... compatibil? Cum sa condamni la pedepse vesnice oameni care au trait (viata ca timp de invatare, educare etc) ... zero? Nu este cam disproportionat ? Cred ca si cel mai feroce criminal ar putea fi intors pe dreapta cale, daca ar avea destul timp. Mi se pare ca, din moment ce viitorul meu poate fi cunoscut (ce mai conteaza de catre cine), inseamna ca este batut in cuie, nu se mai poate face nimic. Daca ne hazardam totusi sa luam in calcul (aberant, eu nu pot) eternitatea ca fapt, este posibil ca el sa-si aminteasca viitorul pe care o sa-l hotarasc (mai acusica) eu. Dar nu pot baga in aceeasi oala eternul cu efemerul. Pt ca nu intra eternul, e prea "infinit".